Citat:Principala sursa de apă pe care o aveau la îndemână bucureştenii, în cazul unui incendiu, în mijlocul secolului al XVIII-lea era Dâmboviţa. La aceasta se adăugau şi puţinele puţuri, suficient de pline pentru a putea fi folosite împotriva focului. Domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat este cel care a organizat, în cadrul Agiei Bucureştilor(n.r. - Poliţia Capitalei), primul corp de tulumbagii, adică pompieri. Numele provine de la turcescul „tulumba", care înseamnă pompă de incendiu care funcționează cu un furtun.
„Se zice că uneori, noaptea, pentru satisfacerea unui capriciu de distracţie, dar şi pentru a vedea reacţia mahalagiilor, vodă poruncea să-i vină tulumbagii şi împreuna cu aceştia alega călare pe uliţe strigând cât îl ţinea gura: «Iangân! Vaaar», adică «Foc!Săriţi!Apă!»", arată istoricul Florin Șinca în cartea „Istoria Poliţiei Capitalei". Tocmai din cauza alarmelor false breasla ajunge să fie discreditată chiar de dinante să-şi intre deplin în drepturi. Au fost multe cazuri când mulţi bucureşteni au ieşit din case când era deja prea târziu, în contextul în care incendiile se produceau destul de des în mahalalele Capitalei, din cauza caselor construite din lemn și acoperite cu șindrilă sau trestie.

Tulumbagiii„fără nicio vopsea politică"

Cel care i-a urmat la scaun lui Mavrocordat este Grigore Ghica al II-lea, domnitorul care, sfătuit de boierii ţării, a desfiinţat în 1735 corpul de tulumbagii. O nouă structură, denumită „roată de pompieri" a luat fiinţă „fără nicio vopsea politică". Despre tulumbagii, Ghica al II-lea spunea că „nu aduc mai niciun folos obştei, negândindu-se la caz de primejdie decât la furteşaguri şi alte nerozii". Roata de pompieri înfiinţată de noul domnitor era compusă din ofiţeri, unterofiţeri, soldaţi-pompieri şi barabancici(n.r. - toboşari) iar un turn de observaţie a fost ridicat pe clădirea poliţiei de lângă Podul Mihai Vodă(n.r. - intersecţia Mihai-Vodă cu Splaiul Independenţei). Nici sumele acordate de municipalitate nu erau de trecut cu vedere. "Lefurile şi îmbrăcămintea le primeau de la Agie, sumele provenind din veniturile Eforiei orăşeneşti. Numai nutreţul şi potcovitul cailor ducea la o cheltuială lunară de 9.639 de lei pe lună", se mai arată în „Istoria Poliţiei Capitalei". Acesta a fost începutul pompierilor bucureşteni, organism care a evoluat de la an la an. La aprope 150 de ani distanţă, după reorganizarea din 1891, în Bucureşti s-au înfiinţat cinci secţii de pompieri cu un efectiv de 254 de oameni. Astăzi, în 2012, există pe raza Bucureştiului patru grupuri de intervenţie, a câte 4-5 detaşamente de pompieri, un Grup Special de Salvatori şi un centru de pregătire al Pompierilor, care adună aproximativ 2.700 de pompieri.