Forum Pompieri Militari si Civili
Polish firefighters - Versiune printabilă

+- Forum Pompieri Militari si Civili (http://forum.pompierii.info)
+-- Forum: Istorie și servicii similare străine (/forum-istorie-%C8%99i-servicii-similare-str%C4%83ine)
+--- Forum: Activitatea serviciilor similare din alte state (/forum-activitatea-serviciilor-similare-din-alte-state)
+--- Subiect: Polish firefighters (/subiect-polish-firefighters)



Polish firefighters - Covalciuc Bogdan - 06-01-2011 09:52 AM

O căprioară a fost salvată de la moarte sigură de câţiva pompieri polonezi curajoşi.

[Imagine: polonia_pompierii_au_salvat_o_caprioara_care_plu.jpg]

Citat:Nu este meseria lor, dar pompierii polonezi se pricep de minune să salveze animale. Aseară, au reuşit să recupereze o căprioară, care plutea pe o bucată de gheaţă, în Marea Baltică. Întreaga operaţiune i-a transformat în adevăraţi eroi, în ochii iubitorilor de animale.

Căprioara a plutit, ore întregi, pe o bucată de gheaţă, în Marea Baltică. Ajusese deja la 200 de metri de ţărm. Iar cu fiecare minut care trecea, vântul puternic o împingea şi mai departe în larg.

Animalul a fost, probabil, speriată de câini şi a sărit. Pentru că e aproape imposibil să sară până acolo, acesta e cel mai plauzibil scenariu.

Un comando de pompieri a sărit în ajutorul animalului speriat şi îngheţat.

Prin beznă, bărbaţii au înfruntat, într-o barcă, marea plină de bucăţi de gheaţă. A fost o misiune foarte riscantă şi anevoioasă. Dar au reuşit să urce în ambarcaţiune animalul aproape paralizat de frig. Pompierii l-au învelit repede într-o pătură şi l-au adus pe uscat.

Polonezii au văzut, ieri, două căprioare în apropiere de ţărmul Mării Baltice. Pe una dintre ele au reuşit să o alunge la timp de lângă apă. Acum se bucură că au salvat-o şi pe a doua. Şi se pregătesc să-i dea drumul în sălbăticie.
SURSa : http://www.antena3.ro


RE: Polish firefighters - Covalciuc Bogdan - 04-02-2013 04:38 PM

,, Echipele de salvatori din Polonia "






























RE: Polish firefighters - Covalciuc Bogdan - 23-04-2013 05:52 PM

Școala Centrală de Stat al Serviciului de Pompieri din Czestochowa

LINK http://www.cspsp.pl





[Imagine: straz.jpg]

Citat: Una din sarcinile de bază atribuite prin lege este pregătirea efectivului pentru unitățile de pompieri. În conformitate cu atribuțiile sale legale, Școala Centrală de Stat al Serviciului de Pompieri pregătește pompieri pentru stingerea incendiilor, catastrofelor naturale și a altor situații excepționale.
Școala Centrală de Stat al Serviciului de Pompieri din Czestochowa a fost fondată în conformitate cu hotărârea Ministerului de Interne nr. 54/94 din 21 octombrie 1994. Cladirile sale sunt fosta cazarmă a unei unități militare, care au fost adaptate în sensul școlar și este cea mai tînără școală de acest gen din Polonia. Clădirile au suferit unele schimbări fundamentale în cursul ultimilor ani. În prezent școala este modernă, bine echipată și se dezvoltă foarte rapid. Școala colaborează cu mai multe colegii și instituții de cercetare. Școala Centrală de Stat al Serviciului de Pompieri ia parte activă la stingerea incendiilor și a operațiunilor de salvare în zona orasului cît și în suburbiile sale. Elevii își îmbunătățesc cunoștințele teoretice în practică. Școala și Unitatea de Salvatori-Pompieri de pe teritoriul ei este echipată cu cele mai noi vehicule de pompieri, de salvare cît și echipamente cele mai moderne. În 2011, Unitatea a luat parte la 880 de intervenții din orașul Czestochowa.
Ce pot să mai spui...e Europa !!! În fiecare an la studiu se depun peste 1500 de cereri pentru a fi în rîndurile salvatorilor-pompieri. După primele teste: ca sportul, jumătate deja sunt selectați; apoi vin examenele la matematică, chimie și altele...rămîn doar 90 de recruți. Acești recruți vor fi cazați în 10 corturi sub cer liber începînd cu data de 01 septembrie-01 noiembrie...da da..2 luni. Timp de aceste 2 luni ...vă spun sincer săracii recruți Big Grin cine a fost la armata rusă credcă știe...ce înseamnă aceasta. Totul începe de la 06:00 dimineața: alinierea, gimnastică...fuga la spălat...în pas cadențat la bucătărie (și cu cîntece patriotice), se întimpla că erau cîte o jumătate de zi pe plaț, ...lecții...iar lecții, practică și din nou practică...la masă doar 3-4 minute...în fugă cu gura plină deja erau la aliniere...dur erau mustrați dacă nu se făcea totul la timp. Cînd plecam și eu la masă dese ori mă întîlneam cu ei...purtau o formă neagră (îmbibată de sărurile a corpului transpirat)., muncesc foarte mult...țin minte nu numai odată îi vedeam cum în echipe cîte 10 recruți alergau pe la 23:00 cu aparatele izolante în spate. Nu mai zic de cîte ori pe noapte auzeam alarma unității...școala are un poligon de 4-5 ha. pentru pratică, unde de instructori se emitau diferite situații de gen incendiu, catastrofe, cutremur, și multe multe altele.
La bun început am crezut că este o «hărțuire», dar am greșit amarnic… instructorii spuneau că noi trebuie să-i pregătim psihologic, cine rezistă acela v-a fi salvator-pompier. În fine, din acești 90 de recruți doar 70 vor trece pragul acestei școli de pompieri...care vor fi cazați în niște cămine ca hoteluri, vor primi bursă de circa 300 euro și timp de 2 ani vor învăța la cea mai prestigioasă instituție de învățămînt din Polonia, devenind subofițeri la funcții de șefi echipă și șefi de gardă, dar dacă doresc pot pleca la Varșovia pentru a fi studenți la școala de ofițeri.
SURS : http://pompierul.md

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_1.jpg]

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_2.jpg]

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_3.jpg]

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_4.jpg]

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_5.jpg]

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_6.jpg]

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_7.jpg]

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_8.jpg]

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_9.jpg]

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_10.jpg]

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_11.jpg]

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_15.jpg]

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_17.jpg]

[Imagine: b_800_600_0_0_images_stories_polonia_3_22.jpg]
SURSA foto : http://pompierul.md






RE: Polish firefighters - maf150 - 15-02-2015 01:20 PM

Citat:VIDEO. Principalul pod din Varșovia, în flăcări

Principalul pod din Varșovia, Most Lazienkowski, era în flăcări în noaptea de sâmbătă spre duminică, lipsind capitala poloneză de o importantă axă rutieră. Nu mai puțin de 40 de unități de pompieri încearcă să stingă incendiul.

Operațiunea este complicată și riscă să mai dureze câteva ore. Pompierii se folosesc de o barcă pentru a lansa jeturi de apă asupra flăcărilor, dar focul, odată stins, se reaprinde în alte locuri, pentru că lemnul din construcția podului a fost tratat cu produse pe bază de petrol.

<iframe width="420" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/VdHLkWlPZqs" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Incendiul a izbucnit la ora locală 17:30. Primele care au luat foc au fost nişte scânduri depozitate sub pod (rămase de la niște lucrări de construcție), de pe malul stâng al Vistulei, apoi incendiul s-a propagat. Un strat destinat izolării acustice, din lemn, a luat apoi foc.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/PE4AfVpfGhg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Incendiul nu a făcut victime, dar pagubele riscă să fie mari.

Circulația a fost deviată spre alte poduri din oraș, iar un nor de fum enorm a acoperit cartierul Saska Kepa de pe malul stâng al Vistulei.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/jkWaU7pXeW0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Podul Lazienkowski a mai fost devastat de un incendiu la numai un an de la inaugurarea sa, în 1974.

SURSA: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/Europa/Principalul+pod+din+Varsovia+in+flacari


RE: Polish firefighters - Covalciuc Bogdan - 12-09-2015 07:08 PM

Un pompier a găsit inelul cu diamante pierdut de Paris Hilton într-un aeroport din Polonia

Citat:xcentrica Paris Hilton și-a pierdut un inel cu diamante, estimat la peste 100.000 de dolari, pe un aeroport privat din Polonia, însă prețioasa bijuterie a fost găsită de un pompier al aeroportului și a ajuns în cele din urmă la vedeta americană, scrie UPI.com.

În cadrul turneului de promovare al spectacolului său 'Foam and Diamonds', Paris Hilton a plecat de pe un aeroport privat din Polonia, unde și-a pierdut inelul cu diamante, cu destinația Ibiza (Spania).

Pompierul care a găsit inelul pe jos a întrebat o însoțitoare de zbor dacă-i aparține frumoasa bijuterie. Aceasta din urmă a transmis inelul celor din stafful companiei aeriene care au efectuat mai multe verificări, contactând reprezentanții evenimentului Fashion Week, și l-au trimis la hotelul unde a fost cazată Paris Hilton pe durata susținerii spectacolelor în Polonia. Vedeta și-a recuperat astfel inelul, la două zile după ce îl pierduse, precizează UPI.com.
SURSa : http://infomm.ro/


RE: Polish firefighters - HomefireNews - 08-07-2019 02:42 PM

Trei morţi şi patru răniţi într-o explozie provocată de gaz în Polonia

[Imagine: 12670366.jpg]

Citat:O femeie şi cei doi copii ai săi au murit într-o explozie provocată de gaz în oraşul polonez Bytom, informează media locale sâmbătă, relatează dpa.

Alte patru persoane au fost rănite, potrivit agenţiei poloneze de ştiri PAP. Una dintre aceste persoane trecea prin faţa clădirii când a avut loc explozia şi a trebuit să fie transportată la spital cu arsuri severe de un elicopter al serviciilor de salvare.

Două duzini dintre locatarii din imobil au reuşit să iasă în siguranţă după explozie.

Numeroase geamuri au fost distruse de explozie, iar un apartament de la parter a ars complet.

Potrivit investigaţiei iniţiale a pompierilor, stabilitatea clădirii nu este în pericol. Cauza exactă a exploziei nu este cunoscută în acest moment.

Eforturile de salvare au fost mai dificile din cauza faptului că pe strada pe care se afla imobilul unde s-a produs explozia se efectuau lucrări de asfaltare.

Oraşul Bytom se află în Silezia Superioară, la circa 15 km nord-vest de Katowice. O lungă perioadă oraşul a fost un important centru minier.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a vizitat locul exploziei din oraşul industrial, precizează PAP.AGERPRES
SURSA : https://www.agerpres.ro

[Imagine: 5d218f3b279d8-o.jpg]

[Imagine: 5d218ed0832d2-o.jpg]

[Imagine: 5d21c65a60c50-o.jpg]

[Imagine: 5d21c6625e47d-o.jpg]

[Imagine: 5d210a2961993-o.jpg]

[Imagine: 5d218df35e8d6-o.jpg]

[Imagine: 5d21c65e4eb03-o.jpg]