Forum Pompieri Militari si Civili
I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Versiune printabilă

+- Forum Pompieri Militari si Civili (http://forum.pompierii.info)
+-- Forum: Comunitate pompieri (/forum-comunitate-pompieri)
+--- Forum: Servicii profesioniste pentru situații de urgență (/forum-servicii-profesioniste-pentru-situa%C8%9Bii-de-urgen%C8%9B%C4%83)
+--- Subiect: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta (/subiect-i-s-u-dobrogea-al-judetului-constanta)



RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 22-09-2011 12:13 PM

ISU CONSTANTA -13 Septembrie 2011-Ziua pompierilor din Romania






RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 26-09-2011 03:54 PM

Anexă gospodărească mistuită de flăcări la Piatra
Citat:Un incendiu de proporţii a izbucnit, aseară, la miezul nopţii, în localitatea constănţeană Piatra. Pompierii de la Midia Năvodari au reuşit să stingă flăcările care au cuprins o anexă gospodărească şi să salveze animalele aflate în interior.
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" au fost solicitaţi să intervină la Piatra, în jurul orei 23.30, pentru a stinge flăcările care au cuprins o anexă gospodărească.
Echipele de intervenţie care s-au deplasat la faţa locului au reuşit să salveze animalele care se aflau în interior şi să lichideze focul.
Militarii ISU Dobrogea au stabilit că focul a izbucnit de la o scântee provenită, cel mai probabil, de la o ţigară. Flăcările au fost stinse puţin după miezul nopţii.
SURSA : http://www.adevarul.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 27-09-2011 09:02 AM

Ce mai fac pompierii constanteni ! ..sau ce nu fac ?!
27 Septembrie 2011
Cadavrul din Portul Tomis
[Imagine: 498778c6adabf45f16d1e7c82c72903d.jpg]
Citat:Trupul unei femei a fost observat, ieri dimineaţă, plutind pe luciul apei, în Portul Turistic Tomis, din Constanţa. Un agent de pază care se afla în zonă a văzut ceva plutind printre ambarcaţiunile legate la cheu lângă restaurantul On Plonge şi, când s-a uitat mai bine, şi-a dat seama că este vorba despre un cadavru. Bărbatul a sunat imediat la 112. La adresa respectivă au ajuns în scurt timp pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, un echipaj al ambulanţei, dar şi un echipaj de poliţie şi criminalişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Constanţa. După aproape o oră, militarii ISU „Dobrogea” au reuşit să aducă trupul neînsufleţit la mal. În ciuda eforturilor depuse, cadrele medicale ale echipajului SMURD nu au mai putut readuce victima la viaţă şi au constatat decesul. Potrivit anchetatorilor, cadavrul este al unei femei în vârstă de aproximativ 70 de ani.
SURSA : http://www.telegrafonline.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 30-09-2011 11:25 AM

Acoperiş în flăcări
29 Septembrie 2011
Citat:Pompierii din cadrul Detaşamentului Constanţa Palas au intervenit, miercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă situată la intersecţia străzilor Tismana şi Sasu Gheorghe din cartierul constănţean Palas. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ spun că, în jurul orei 23.00, au fost alertaţi prin 112 că acoperişul unei case a luat foc. Cele două echipaje trimise în ajutor au reuşit să stingă flăcările după aproape două ore. Pompierii spun că focul a ars acoperişul pe o suprafaţă de 80 de metri pătraţi. Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că incendiul a fost provocat de scânteile rezultate în urma tăierii unei bucăţi de metal cu flexul.
SURSA : http://www.telegrafonline.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - HomefireNews - 30-09-2011 12:48 PM

Se reia procesul angajarilor frauduloase de la ISU "Dobrogea" al jud.Constanta !

Citat:Curtea Constituţională a analizat cazul abia după nouă luni de la suspendarea procesului
Pompierii constănţeni se întorc în instanţă. Procesul în care fosta conducere a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea este judecată pentru fraudarea concursului de admitere în structurile ISU din 2007 se va relua la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cursul procesului a fost întrerupt, iar judecarea dosarului a fost suspendată în noiembrie anul trecut, când apărarea a invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate şi a cerut sesizarea Curţii Constituţionale a României.
La aproape un an de la suspendarea procesului, dosarul se va întoarce pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, judecata se va relua, pasul următor fiind ca cei declaraţi pe nedrept respinşi la concursul de admitere - ca o consecinţă a favorizării candidaţilor de pe listele „speciale" - să-şi precizeze în instanţă pretenţiile civile, adică sumele pe care le solicită cu titlul de daune. În noiembrie 2009, o parte dintre avocaţii celor 18 acuzaţi au invocat excepţii de neconstituţionalitate legate de funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au avut de ales şi au suspendat procesul, sesizând Curtea Constituţională în legătură cu excepţiile invocate.
Dosarul, „înghesuit" pe listele CC
Abia la nouă luni de la suspendarea procesului, în luna septembrie, dosarul „ISU" şi-a făcut loc pe listele de şedinţă ale Curţii Constituţionale. Magistraţii au verificat aspectele de nelegalitate ridicate şi au decis că procesul poate continua. În aceste condiţii, judecătorii ÎCCJ vor relua în cel mai scurt timp dezbaterile privind presupusele fapte de corupţie de la ISU Dobrogea. După cum se arată în actul de sesizare a instanţei, în august 2007, la ISU Dobrogea s-a organizat concursul pentru ocuparea a peste 400 de posturi de subofiţer. Procurorii DNA spun că, în zilele de dinaintea probei scrise din 15 august 2007, „inculpatul Trandafir Petre, inspectorul-şef al ISU Dobrogea, împreună cu subordonaţii săi, inculpaţii Coman Neculai (preşedintele comisiei de examinare), Niculae Andrei Gabriel, Alexandrescu Gabriel şi Costache Viorel, au constituit o asociere infracţională care a avut drept scop «susţinerea» unui număr de 205 candidaţi, ale căror foi de concurs au fost întocmite în fals de către membrii comisiei de corectare a lucrărilor, activitate infracţională în urma căreia un număr de 192 candidaţi au fost declaraţi admişi în mod ilegal".
SURSA : http://www.ziuaconstanta.ro

Ce ţară e asta, Doamne, unde, dacă vrei să arzi, în loc de flacără nu iese decât fum?!


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 08-10-2011 06:46 AM

ANUNT CONCURS ocupare post Şef formaţiune - la Formaţiunea de protecţie civilă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Constanţa Oraş, Grupul 1 de intervenţie Constanţa Palas.
SURSA : http://www.isudobrogea.ro/
<a title="View Concurs Sef Formatiune Constanta Oras on Scribd" href="http://www.scribd.com/doc/67972454/Concurs-Sef-Formatiune-Constanta-Oras" style="margin: 12px auto 6px auto; font-family: Helvetica,Arial,Sans-serif; font-style: normal; font-variant: normal; font-weight: normal; font-size: 14px; line-height: normal; font-size-adjust: none; font-stretch: normal; -x-system-font: none; display: block; text-decoration: underline;">Concurs Sef Formatiune Constanta Oras</a><iframe class="scribd_iframe_embed" src="http://www.scribd.com/embeds/67972454/content?start_page=1&view_mode=list&access_key=key-pmu65ya74wwfcxc7eku" data-auto-height="true" data-aspect-ratio="0.707514450867052" scrolling="no" id="doc_44430" width="100%" height="600" frameborder="0"></iframe>
SURSA : http://www.isudobrogea.ro/
<a title="View oferta_locuri_vacante_3 on Scribd" href="http://www.scribd.com/doc/67972532/oferta-locuri-vacante-3?secret_password=1t4po89bx8mxh673o2be" style="margin: 12px auto 6px auto; font-family: Helvetica,Arial,Sans-serif; font-style: normal; font-variant: normal; font-weight: normal; font-size: 14px; line-height: normal; font-size-adjust: none; font-stretch: normal; -x-system-font: none; display: block; text-decoration: underline;">oferta_locuri_vacante_3</a><iframe class="scribd_iframe_embed" src="http://www.scribd.com/embeds/67972532/content?start_page=1&view_mode=list&access_key=key-27yp1pepsestcqv3w59l&secret_password=1t4po89bx8mxh673o2be" data-auto-height="true" data-aspect-ratio="1.41666666666667" scrolling="no" id="doc_75349" width="100%" height="600" frameborder="0"></iframe>
SURSA : http://www.igsu.ro

ATENTIE ! Interesati-vă bine deoarece datele de la ISU Dobrogea cu datele de la IGSU nu corespund ! Huh


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 10-10-2011 06:49 AM

Club incendiat
[Imagine: d409c223952639e2cc86dfa1d25a5330.jpg]
Citat:Pompierii constănţeni au intervenit, sâmbătă dimineaţă, în staţiunea Mamaia, după ce au fost sesizaţi prin 112 de un şofer că Clubul Kmy’s a luat foc. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ spun că apelul a fost primit în jurul orei 10.00 şi că martorul le-a spun că incendiul a cuprins o stivă de lemne din spatele localului. Pentru stingerea flăcărilor au fost trimise două autospeciale ale Detaşamentului Constanţa Oraş. Militarii au reuşit să stingă incendiul în mai puţin de o oră. În incendiu au ars 500 kg de lemne, 200 kg profile PVC, două compresoare de frigidere, acoperişul bucătăriei pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, doi pereţi exteriori şi au fost degradate 17 blaturi de masă, o boxă audio şi tavanul bucătăriei. În urma cercetărilor efectuate, pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat intenţionat. Concluzia anchetatorilor a fost întărită şi de faptul că, în apropierea stivei de lemne, a fost găsită o sticlă din plastic în care se afla benzină. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţişti pentru identificarea persoanei care a încercat să incendieze clubul şi pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea acestui incendiu.
SURSA : http://www.telegrafonline.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 29-10-2011 06:58 AM

Un avion a aterizat de urgenţă la Mihail Kogălniceanu! Aeronava are parbrizul spart!

Citat:Avionul, tip Airbus 318, a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 14.50, din cauza unor probleme tehnice, aşa cum a precizat Ionel Manafu, directorul Aeroportului „Mihail Kogălniceanu“.
Avionul circula pe ruta Hamburg - Dubai şi aparţinea companiei indiene Jet Airwayes. La bord se aflau opt persoane (5 membri ai echipajului şi 3 pasageri), care au fost deja preluate şi sunt în siguranţă. „A aterizat în deplină siguranţă, totul este în regulă“, a dat asigurări Ionel Manafu.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, 3 echipaje SMURD şi mai multe ambulanţe, însă, din fericire, nu a fost nevoie de intervenţie, fiindcă nicio persoană nu a fost rănită.
LINK http://www.tvr.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 05-11-2011 11:45 AM

Pericol de explozie! Ţeavă de gaze spartă pe o stradă din Constanţa !
4 noiembrie 2011,
[Imagine: 4.jpg]
Citat:Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a fost solicitat să intervină pe strada Bogdan Petriceicu Haşdeu, unde o conductă de gaze s-a fisurat, fiind la un pas de explozie.
Locatarii din zonă au cerut sprijinul autorităţilor după ce au simţit un puternic miros de gaz. Zona a fost încercuită, pentru a preveni producerea unei tragedii. La faţa locului au mers şi echipele Congaz, pentru a opri alimentarea cu gaze în zonă.

SURSA : http://www.adevarul.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 09-11-2011 10:38 AM

Două familii din cartierul constănţean Inel I au scăpat ca prin minune după ce casele lor au luat foc
Citat:Foc şi disperare, noaptea trecută, în cartierul Inel I. Şase copii, părinţii şi bunicii lor au rămas pe drumuri după ce casele în care locuiau au fost cuprinse de flăcări. Pentru că incendiul a pornit dintr-un grajd, un cal nu a reuşit să fugă şi a ars de viu. Proprietarii spun că o rudă de-a lor le-a dat foc la gospodărie.
În gospodăria înghiţită de flăcări de pe strada Dionisie cel Mic stăteau două familii. Într-una dintre case locuiau doi bătrâni, iar în cealaltă fiul lor cu cei şase copii. Când au văzut că focul le cuprinde grajdul şi se întinde spre locuinţele lor oamenii au ieşit disperaţi afară. Cei mai îngroziţi au fost cei mici.
Incendiul a mistuit acoperişul celor două case dar şi alte bunuri din interior. Proprietarii spun că au rămas şi fără bani şi acte. Oamenii aveau în curte şi animale. Unul dintre cei trei cai nu a mai putut fi salvat şi a ars de viu.
Pentru a evita orice alte incidente, pompierii au îndepărtat firele electrice.
Proprietarii spun că focul ar fi fost pus intenţionat de nişte rude cu care s-au certat. Pe de altă parte, vecinii susţin că nu e vorba de nicio răzbunare şi că focul a izbucnit din neglijenţa oamenilor. Fără un acoperiş deasupra capului, cele două familii se gândesc acum unde vor sta, mai ales că vine iarna.



SURSA : http://www.reporterntv.ro