Forum Pompieri Militari si Civili
I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Versiune printabilă

+- Forum Pompieri Militari si Civili (http://forum.pompierii.info)
+-- Forum: Comunitate pompieri (/forum-comunitate-pompieri)
+--- Forum: Servicii profesioniste pentru situații de urgență (/forum-servicii-profesioniste-pentru-situa%C8%9Bii-de-urgen%C8%9B%C4%83)
+--- Subiect: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta (/subiect-i-s-u-dobrogea-al-judetului-constanta)



RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - HomefireNews - 21-11-2013 07:17 AM

Incendiu la mansarda unei locuințe din Agigea

[Imagine: 83803.jpg]

Citat:O vilă din Agigea a fost la un pas să fie distrusă de flăcări. În mansarda clădirii nou-construite a izbucnit un incendiu în această seară.

Șansa a făcut ca proprietarii să fie acasă și să îi cheme în ajutor pe pompieri. Două echipaje au reușit să țină focul în frâu și, după câteva ore, să-l stingă.

În urma cercetărilor pompierii au stabilit că un scurtcircuit a fost cauza izbucnirii flăcărilor. În vilă locuiesc trei familii, dar nu există răniți. Din cauza apei folosite la stingerea flăcărilor a fost afectat și ultimul etaj al clădirii.
SURSa : http://www.reporterntv.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - HomefireNews - 22-11-2013 09:39 AM

Case făcute scrum

[Imagine: ac012cd859b0fe953375d8b977a25c03.jpg]

Citat:În ultimele 48 de ore, pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a cinci incendii. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ spun că prima intervenţie a avut loc miercuri seară, în localitatea Agigea, după ce mai multe persoane au sunat la 112 şi au anunţat că terasa de la etajul 2 a unei vile de pe aleea Paltinului a luat foc. Cele două echipaje trimise au reuşit să lichideze incendiul. Din cercetările efectuate, militarii au stabilit că focul a fost provocat de un scurtcircuit la o lampă de iluminat. Cea de-a doua intervenţie a fost în localitatea Negru Vodă, la o rulotă cuprinsă de flăcări. Reprezentanţii ISU „Dobrogea“ spun că incendiul a fost provocat de neglijenţa proprietarului, care a adormit lăsând pe masă o ţigară aprinsă. Din fericire, bărbatul a reuşit se salveze în ultimul moment. Focul a mistuit rulota în totalitate. Tot de la o ţigară uitată aprinsă a fost făcută scrum, în noaptea de miercuri spre joi, şi o casă din localitatea Rasova. Pentru lichidarea incendiului, pompierii au avut nevoie de mai bine de trei ore. Următoarea intervenţie a fost la o casă din localitatea Ciobanu. Bunurile dintr-o cameră şi cinci metri pătraţi din acoperişul locuinţei au ars din cauza unui reşou lăsat să funcţioneze nesupravegheat. Ultima intervenţie a fost în Constanţa, în zona fostei societăţi Energia. Militarii s-au luptat aproape două ore pentru a stinge incendiul care a cuprins peste două tone de deşeuri menajere. Anchetatorii spun că, cel mai probabil, focul a fost pus intenţionat de hoţii care acţionează în zonă pentru a curăţa de plastic cablurile furate.
SURSA : http://www.telegrafonline.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - HomefireNews - 02-12-2013 10:01 PM

Incendiu la un service auto

[Imagine: 4e74f39c95847363756aa078fdf07140.jpg]

Citat:A dus maşina la vopsit şi a găsit-o făcută scrum. Proprietarul unui Opel a rămas fără autoturism după ce service-ul care trebuia să îi „împrospăteze“ culoarea a fost mistuit de un incendiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ spun că incidentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Alarma a fost dată în jurul orei 2.00, atunci când mai multe persoane au sunat la 112 şi au anunţat că service-ul auto de la ieşirea din Medgidia spre localitatea Castelu, situat pe Şoseaua Constanţei, a fost cuprins de flăcări. Echipajele de pompieri s-au luptat timp de câteva ore cu focul, care a distrus în totalitate un autoturism marca Opel aflat în service. În urma cercetărilor efectuate, militarii au stabilit că dezastrul a fost provocat de un scurtcircuit electric la cuptorul vopsitoriei. Pe lângă distrugerile provocate de incendiu, patronul service-ului va trebui să îl despăgubească acum şi pe proprietarul maşinii.
SURSA : http://www.telegrafonline.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 02-12-2013 10:04 PM

Răzbunare prin incendiere cu cocktail Molotov

Citat:Un apel la 112 anunţa sâmbătă seară, în jurul orei 21.30, un incendiu izbucnit la o casă situată la intersecţia străzilor Mircea cel Bătrân şi Ion Raţiu, din Constanţa. Poliţiştii Secţiei 1, dar şi pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” s-au deplasat în scurt timp la locul incidentului. Până la sosirea echipajelor, însă, incendiul, care cuprinsese acoperişul imobilului, a fost stins de proprietarii casei şi de vecinii care le-au sărit în ajutor. Flăcările au mistuit şase metri liniari de grindă din lemn şi patru bucăţi de ondulină, dar ar fi putut avea urmări dezastruoase dacă nu ar fi fost văzute la timp. Militarii ISU au pornit imediat cercetările pentru a stabili în ce împrejurări a izbucnit focul. În urma verificărilor, aceştia au tras concluzia că a fost vorba despre o acţiune intenţionată. Mai mult, poliţiştii au descoperit în curtea locuinţei o sticlă spartă, aşa că anchetatorii presupun acum că pentru incendierea casei a fost folosit un cocktail Molotov. Audiaţi de oamenii legii, martorii au declarat că, înainte ca acoperişul să ia foc, un autoturism marca BMW, argintiu, cu numere de Bulgaria, ce se deplasa pe strada Ion Raţiu, a încetinit în timp ce trecea pe lângă imobil. Aceştia au susţinut că o persoană care se afla în maşină a aruncat o sticlă pe geam. Locuinţa incendiată îi aparţine lui Aidun Ali, tatăl tânărului care, în urmă cu două luni, a fost ridicat de mascaţi, fiind considerat la momentul acela principalul suspect în cazul unei crime petrecute în Piaţa Chiliei. Oamenii legii au efectuat atunci o percheziţie domiciliară, dar, după câteva ore, au dat de urma adevăratului agresor. Din locuinţă, însă, anchetatorii au ridicat mai multe ţigări de contrabandă. Se pare că membrii familiei Ali ar fi implicaţi în vânzarea ţigărilor de contrabandă. Ei spun că piromanii ar fi nişte rivali de-ai lor, care comercializează ţigări de contrabandă în zona Gării din Constanţa.
SURSA : http://www.telegrafonline.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 02-12-2013 11:16 PM

Pompieri avansaţi în grad pentru merite deosebite

[Imagine: pompieri2_1385997225.jpg]

Citat:Cu prilejul „Zilei Naţionale a României”, pompierii care au obţinut rezultate excepţionale în îndeplinirea atribuţiilor specifice, au fost avansaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim.

Astfel, în temeiul Ordinului ministrului Afacerilor Interne, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, doi ofiţeri şi 15 subofiţeri, după cum urmează:

- în gradul de maior cpt. Lucian Adrian Crăciun;
- în gradul de căpitan lt. Alexandru-Valentin Călin;
- în gradul de plutonier adjutant: plt.maj. Ileana Alexandrescu, plt. maj. Lăcrămioara - Anita Bălan, plt. maj. Ersin Molagean, plt. maj. Daniel Morărescu, plt. maj. Tudorel-Iulian Radu, plt. maj. Gigi Sava, plt. maj. Aurel Şerban, plt. maj. Gabriel Stan;
- în gradul de plutonier major: plt. Iugel Abduraman, plt. Apaz Erdal, plt. Ion Criveanu, plt. Aurel Năstase, plt. Cristina-Ionela Suliţanu, plt. Oana Vinţeanu, plt. Ionuţ-Dobre Zamfir.

Pentru aprecierea faptelor deosebite săvârşite pe timpul îndeplinirii misiunilor încredinţate sau în sprijinul acestora, a rezultatelor meritorii obţinute în procesul formării profesionale sau cu ocazia participării la activităţi culturale, ştiinţifice şi sportive patru cadre ale inspectoratului au primit distincţii onorifice. Este vorba despre prim-adjunctul ISU Dobrogea, maior Ion Vlăduţ, căpitan Mihai Georgescu, plt. adj. şef ® Iacob Mihai şi Oana Moroşanu, funcţionar public în cadrul ISUJ Constanţa.

Totodată, astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a avut loc Ceremonia de numire în funcţie a ofiţerului din promoţia 2013 a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” - Facultatea de Pompieri, Alexandru Costache, care a primit repartiţie la Constanţa. Acesta a fost prezentat personalului unităţii şi apoi a fost inclus într-un program de pregătire, cu activităţi de însuşire a responsabilităţilor specifice misiunilor pe care le va executa.

El va fi repartizat la Garda de intervenţie Chirnogeni, unde va urma o perioadă de şase luni de tutelă profesională, urmând a fi evaluat de către specialiştii ISU Constanţa.
SURSA : http://www.cugetliber.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - HomefireNews - 04-12-2013 05:53 AM

Biserica Sfânta Parascheva din Năvodari, ameninţată de flăcări

Citat:Incendiul a fost anunţat în jurul orei 21.00, după ce una din femeile care se îngrijeşte de biserică s-a trezit că dintr-o încăpere situată în spatele bisericii ies flăcări. Acolo obişnuiau să se adăpostească persoane nevoiaşe.

În cîteva minute, două echipaje de pompierii ale ISU Dobrogea au ajuns la faţa locului pentru a lupta cu flăcările. Militarii spun că încăperile cuprinse de foc erau goale şi nu au fost înregistrate victime. Pompierii au reuşit să salveze mare parte din construcţie şi să elimine pericolul unei nenorociri.

Acum, în prag de sărbători, parohul bisericii împreună cu autorităţile locale vor trebui să treacă peste necazul de noaptea trecută şi să repare stricăciunile provocate de incendiu.






RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - maf150 - 05-12-2013 04:01 PM

Citat:EXERCIŢIU TACTIC DE COOPERARE, LA NĂVODARI

SORIN GRAURE - „ASTFEL DE EXERCIŢII PERMIT VERIFICAREA GRADULUI DE PREGĂTIRE” (GALERIE FOTO)

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa împreună cu toate structurile profesioniste de intervenţie în situaţii de urgenţă, au organizat astăzi un exerciţiu tactic de cooperare în cazul producerii unui seism major, cu replici multiple, care a afectat în special oraşul Năvodari şi zonele limitrofe acestuia.

Ca urmare a manifestării seismului, în judeţul Constanţa au fost semnalate avarii la un rezervor de motorină de la Rompetrol Rafinare şi un incendiu la Service Center General Electric din localitatea Ovidiu. În ambele locaţii, s-au înregistrat victime printre personalul aflat la locul de muncă pentru care se intervine atât cu serviciul privat cât şi cu cel profesionist pentru situaţii de urgenţă.
Concomitent, la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Năvodari su fost înregistrate mai multe avarii atât la infrastructura clădirii liceului cât şi la utilităţi. Mai multe ziduri ale clădirii liceului şi anexelor s-au prăbuşit, iar zeci de elevi sunt prinşi printre dărmături. Seismul produce avarii la branşamentele de apă, gaze şi energie electrică. Se creează panică, iar traficul rutier este blocat.

Pentru rezolvarea situaţiilor tactice create în scenariul exerciţiului au fost mobilizate toate instituţiile judeţene cu rol în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi se pun în aplicare Planurile Roşu şi Alb de Intervenţie ale judeţului Constanţa. Succesiv, se intervine pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor surprinse sub dărâmături sau blocate la înălţimi, acordarea primului ajutor şi transportul răniţilor la unităţile spitaliceşti. Au fost organizate puncte de triaj medical şi pentru acordarea asistenţei psihologice, unde au ajuns 38 de victime.

Întrucât traficul rutier este blocat, iar printre victime este o persoană foarte grav rănită, comandantul operaţiunilor de salvare solicită un echipaj medical aerian pentru transportul rănitului la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

„Este foarte important ca cetăţenii să-şi însuşească metodele de protecţie şi regulile de comportare în cazul producerii unui seism. În situaţia producerii unei situaţii de urgenţă, cetăţenii sunt obligaţi să participe la acţiunile de intervenţie pentru care sunt solicitaţi şi să se conformeze măsurilor şi dispoziţiilor stabilite de autorităţi. Acest exerciţiu are atât rolul de a antrena forţele de intervenţie cât şi pentru a mobiliza şi pregăti populaţia privind comportamentul ce trebuie adoptat în cazul unei situaţii reale”, a precizat inspectorul şef al ISU Constanţa colonel ing. Viorel Jianu.

În cadrul acestui exerciţiu au fost mobilizate zeci de echipaje de intervenţie şi specialişti din cadrul ISU Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mihail Kogălniceanu” Constanţa, Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Primăriei Oraşului Năvodari, Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa, Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, SC Raja SA, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA, SC Congaz SA, Rompetrol Rafinare, Global Security Systems, General Electric –Service Center Ovidiu şi Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Constanţa. Printre echipajele de salvare participante a fost şi elicopterul Consiliului Judeţean Constanţa operat de S.C. Regional Air Services SA Tuzla.

„Rompetrol se implică în mod activ şi susţinut în evoluţia comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea, la exerciţiul de astăzi contribuind şi companiile de pe platforma Petromidia – Rompetrol Rafinare, Rompetrol Quality Control, Global Security Systems şi Medlife. Pentru specialiştii noştri, astfel de exerciţii permit o verificare a cunoştinţelor privind managementul accidentului major dar şi o creştere a gradului de pregătire a acestora. Instalaţiile rafinăriei Petromidia sunt proiectate să reziste unor cutremure de peste 8 grade pe scara Richter, în condiţiile în care regiunea Dobrogea nu se regăseşte între zonele din ţară cu risc seismic major. La nivelul platformei nu s-au înregistrat efecte sau incidente în urma cutremurelor care au avut loc până în prezent în Dobrogea”, a declarat directorul general al Rompetrol Rafinare, Sorin Graure.

[Imagine: isu_navodari_-_simulare_seism_Navodari_F.JPG]

[Imagine: isu_navodari_simulare_seism_Navodari_24.JPG]

[Imagine: isu_navodari_simulare_seism_Navodari_09.JPG]

[Imagine: isu_navodari_simulare_seism_Navodari_11.JPG]

[Imagine: isu_navodari_simulare_seism_Navodari_31.JPG]

SURSA: http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/social/exercitiu-tactic-de-cooperare-la-navodari-sorin-graure-astfel-de-exercitii-permit-verificarea-gradului-de-pregatire-galerie-foto-478616.html
Citat:Alertă de cod roșu în Năvodari

5 persoane au decedat, iar alte 8 sunt în stare gravă în urma unui cutremur! Zeci de medici, lucrători ai Inspectoratului pentru Urgență Dobrogea, voluntari de la Crucea Roșie au ajuns la Liceul Lazăr Edeleanu pentru a salva persoanele rănite! La intervenție a sosit și elicopterul Consiliului Județean pentru a asigura transportul victimelor rănite grav. Scenariul a fost necesar pentru simularea metodelor de intervenție în caz de cutremur major.
Pereti prabusindu-se, copii sarind de la geam, zeci de ambulante, echipaje de medici si pompieri au fost prezente la Liceul Lazăr Edeleanu din Năvodari, în urma producerii unui seism major.
Întreg scenariul s-a desfășurat sub stricta supraveghere a autorităților locale și a conducerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea. Toți elevii liceului au fost evacuați iar cei care au rămas blocați în clădire au fost salvați de către pompieri cu ajutorul unor echipamente performante.
Observatori la acest exercițiu au fost și prefectul judetului Constanța alături de edilul orașului Năvodari, Nicolae Matei.
Primarul Nicolae Matei i-a felicitat pentru eficienta si curaj.
Intreg evenimentul a fost urmărit și de către un evaluator, venit din Călărași.
Astfel de exerciții au ca scop atât evaluarea intervenției în caz de calamități a pompierilor și medicilor cât și pregătirea localnicilor pentru un eveniment de o asemenea amploare.

Reporter: Paula Arhip ; Imagine: Victor Nita

<iframe width="560" height="315" src="//www.youtube.com/embed/BnQyFokm5yk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

SURSA: http://www.tvlitoral.ro/alerta-de-cod-rosu-navodari/


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 18-12-2013 09:03 AM

Bătrână salvată de la moarte

[Imagine: 9e62a1b738c00ed28a4e14c6c3851b2f.jpg]

Citat:O bătrână a fost la un pas să îşi piardă viaţa din cauza unui reşou. Autorităţile au intrat în alertă luni seară, atunci când locatarii unui bloc de pe Aleea Cameliei, din Constanţa, au sunat la 112 şi au cerut ajutor, spunând că un incendiu puternic a izbucnit într-un apartament aflat la etajul al treilea al imobilului. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” spun că în ajutor au fost trimise două autospeciale din cadrul Detaşamentului Constanţa Oraş, dar şi un echipaj SMURD. Din fericire, până la sosirea militarilor, vecinii au reuşit să intre în locuinţa cuprinsă de flăcări, să stingă în mare parte incendiul şi să o salveze pe bătrână. Cadrele medicale spun că, în urma acestui incident, victima a suferit un edem la căile respiratorii şi arsuri de gradul II pe 12% din suprafaţa corpului. Bătrâna a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. În urma investigaţiilor efectuate, pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un reşou lăsat să funcţioneze nesupravegheat.
SURSA : http://www.telegrafonline.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 19-12-2013 11:42 AM

Incendiu DEVASTATOR la depozitul Histria de pe bulevardul Aurel Vlaicu
19 dec 2013

[Imagine: 175787_img_20131219_wa0001.jpg]

Citat:Pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină pe bulevardul Aurel Vlaicu, la depozitul Histria, în dimineaţa de joi, 19 decembrie, unde a izbucnit un incendiu violent!

Flăcările au cuprins o clădire din incinta en-gross-ului, în interiorul căreia se aflau cauciucuri şi uleiuri, astfel focul întinzându-se numaidecât şi afectând şi câteva autoturisme din jur, venite cu marfă. Însă, cum flăcările se întindeau cu repeziciune iar fumul dens a acaparat zona, poliţiştii rutieri au oprit traficul în zonă, pe bulevardul Aurel Vlaicu. Nu există morţi sau răniţi.

Peste 60 de pompieri se luptă cu flăcările de la primele ore ale dimineţii şi au cerut ajutor şi de la ISU Cernavodă. Intervenţia este una dificilă întrucât în zonă nu există hidrant, militarii fiind nevoiţi să se întoarcă la sediu de fiecare dată. Menţionăm că toată marfa aflată în depozit şi în clădirile din interior s-a făcut scrum, spre disperarea patronilor care doar ce aprovizionaseră standurile acum, înainte de sărbători. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită, întrucât la ora când a izbucnit incendiul nu se afla nimeni la serviciu, decât paznicii. Aceştia spun că au auzit nişte bubuituri, după care au văzut flăcările. În momentul de faţă nu se cunoaşte sursa incendiului, flăcările pornind din trei locuri. Este posibil să fie vorba de scurtcircuit electric dar oamenii legii nu exclud nici alte variante, precum flacără pusă intenţionat.
SURSA : http://www.replicaonline.ro

[Imagine: 175789_img_20131219_wa0000.jpg]

[Imagine: 175792_img_20131219_wa0006.jpg]


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 19-12-2013 11:52 AM

Incendiu puternic la un en gros. Traficul pe variantă se desfășoară cu dificultate

[Imagine: 86534.jpg]

Citat:Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ au fost solicitați, în această dimineață, să intervină pentru a stinge un incendiu violent care a cuprins un depozit din Constanța. Flăcările puternice au pornit la en gros-ul Histria aflat pe bulevardul Aurel Vlaicu.

Complexul se întinde pe o suprafață de aproape 2000 de metri pătrați și a ars în întregime, la fel și câteva mașini cu marfă. La fața locului s-au deplasat 10 autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“. Intervenția a fost extrem de dificilă din cauza flăcărilor care au cuprins tot depozitul, dar și a fumului gros.

Din fericire, nu există victime. Comercianții abia veniseră la muncă, și nu erau clienți.

Flăcările uriașe au fost întreținute de ambalajele din plastic, dar și de alte materiale ușor inflamabile. Vorbim în acest caz de pagube uriașe. O posibilă cauză a declanșării incendiului ar fi un scurtcircuit la rețeaua electrică.

Deși flăcările au fost stinse de militari, în interiorul clădirii au mai rămas materiale ce ard mocnit și pot duce la apariția unor noi focare de incendiu.

Traficul rutier din zonă a fost mult îngreunat ca urmare a intervenției pompierilor.
SURSA : http://www.reporterntv.ro

[Imagine: 86535.jpg]