Forum Pompieri Militari si Civili
I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Versiune printabilă

+- Forum Pompieri Militari si Civili (http://forum.pompierii.info)
+-- Forum: Comunitate pompieri (/forum-comunitate-pompieri)
+--- Forum: Servicii profesioniste pentru situații de urgență (/forum-servicii-profesioniste-pentru-situa%C8%9Bii-de-urgen%C8%9B%C4%83)
+--- Subiect: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta (/subiect-i-s-u-dobrogea-al-judetului-constanta)



RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - HomefireNews - 18-02-2015 06:33 PM

Au rămas fără acoperiş deasupra capului
Două bătrâne din Constanţa, la un pas să moară carbonizate din cauza sobelor


[Imagine: screenshot_379.png]

[Imagine: screenshot_380.png]

Citat:În plină iarnă, când gerul pare că se înteţeşte, două vârstnice din judeţul Constanţa au rămas fără acoperiş deasupra capului în urma unor incendii. Este vorba despre localitatea Valu lui Traian şi Tuzla.

Prima sesizare a avut loc în dimineaţa de marţi, 17 februarie, în jurul orelor 8.30, când pompierii erau alertaţi despre faptul că o baracă, situată pe strada Haltei din Valu lui Traian a fost cuprinsă de flăcări. Două autospeciale din cadrul detaşamentului Palas au ajuns la faţa locului şi au reuşit să lichideze incendiul, însă, din nefericire, locuinţa improvizată s-a făcut scrum. Acolo locuia o vârstnică, în jur de 80 de ani, care avea o sobă improvizată. Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de jarul căzut din sobă. Ca urmare a producerii incendiului au ars materiale textile şi mobilierul din locuinţa improvizată.

Din fericire, nu au existat persoane rănite. La scurt timp, o altă solicitare avea să vină. Astfel, în jurul orei 9.20, Staţia de Pompieri Tuzla a intervenit pentru stingerea unui incendiu la acoperişul unei case din localitatea Tuzla. Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat cu operativitate incendiul, împiedicând propagarea flăcărilor şi limitând considerabil pagubele materiale. A ars funinginea din interiorul coşului de fum, iar o parte din locuinţă a fost inundată cu fum, ceea ce înseamnă că incendiul a fost, cel mai probabil, provocat de coşul de fum necurăţat de funingine. I.S.U. Constanţa aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că, burlanele şi coşurile de fum sunt generatoare de incendii cu pondere însemnată în această perioadă a anului.

Cauzele producerii unor astfel de evenimente sunt legate, de cele mai multe ori, de necurăţarea periodică a funinginii depuse, neîntreţinerea coşurilor de fum în urma utilizării lor îndelungate, neizolarea acestora faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori etc.) sau neasigurarea etanşietăţii burlanelor şi respectiv coşurilor de fum.
SURSA : http://www.replicaonline.ro/


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - cipcip2009 - 19-02-2015 09:44 PM

Citat:Intervenţie pentru salvarea unei persoane căzute într-un bazin din propria curte

Joi, în jurul orei 10, pompierii ISU „Dobrogea”, staţia Mangalia, au fost apelaţi prin 112 să intervină pentru salvarea unei persoane care a căzut într-un bazin adânc de aproximativ 2 metri aflat în curtea sa. Purtătorul de cuvnt al ISU Dobrogea Constanţa, plt. Anca Chiriţă ne-a declarat că este vorba despre salvarea unui bărbat în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul pe strada Ezerului din Mangalia. Acesta a căzut într-un bazin, având de suferit din cauza vaporilor inhalaţi, pompierii găsindu-l inconştient. La faţa locului a venit şi o ambulanţă, cadrele medicale făcând manevre de resuscitare, în vederea stabilizării victimei.

SURSA: http://editiadesud.ro/?p=17070


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 20-02-2015 06:58 AM

(19-02-2015 09:44 PM)cipcip2009 Scris:  Intervenţie pentru salvarea unei persoane căzute într-un bazin din propria curte

LA UN PAS DE MOARTE
UN BĂRBAT DIN MANGALIA S-A INTOXICAT CU VAPORI DE COMBUSTIBIL ÎN PROPRIA GOSPODĂRIE


Citat:Un bărbat de 38 de ani, din Mangalia, a ajuns în stare extrem de gravă, ieri, la spital, după ce a inhalat vapori de combustibil într-un bazin în care coborâse tocmai pentru a-l curăţa. Culmea ironiei, incidentul s-a petrecut pe strada... Iezerului!

Recipientul de beton are aproximativ un metru şi jumătate adâncime, iar în trecut, aici a fost depozitat combustibil. Acum era aproape gol, iar proprietarul imobilului a intrat înăuntru să îl cureţe. Cel mai probabil, i s-a făcut rău din cauza vaporilor de combustibil şi a leşinat.
Pompierii şi un echipaj al Ambulanţei au fost chemaţi de un membru al familiei, care a găsit victima căzută în bazin, în stare de inconştienţă. Medicii l-au resuscitat şi l-au transportat la Reanimare, în stare de inconştienţă.

Medicii spun că a inhalat foarte mult aer toxic şi nu exclud ca victima să fi inspirat şi combustibil lichid, întrucât pe fundul bazinului mai exista un strat de aproximativ opt centimetri, iar bărbatul a fost găsit de echipajele de intervenţie căzut cu faţa în jos.

Prognosticul medicilor asupra şanselor de supravieţuire sunt rezervate.
SURSA : http://www.ziuaconstanta.ro/


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - HomefireNews - 25-02-2015 06:52 AM

La Constanţa
85 de incendii în în nici 2 luni: principala cauză sunt coşurile de fum


[Imagine: screenshot_502.png]

Citat:Analiza statistică a incendiilor produse în judeţul Constanţa de la începutul anului 2015 arată că din totalul de 85 incendii, 20 au avut drept cauză coşurile de fum, urmare a realizării şi exploatării defectuoase a acestora. Grav este faptul că s-au produs incendii şi la construcţiile noi. Prin activitatea de avizare/ autorizare pe linia securităţii la incendiu, se elimină greşelile de proiectare şi execuţie a sistemelor de încălzire, dar nu toate construcţiile se supun avizării/autorizării (exemplu: blocuri fără mansardă, sedii de birouri cu suprafaţa mai mică de 600 mp).

De aceea, este necesară responsabilizarea factorilor care contribuie la proiectarea, execuţia, urmărirea execuţiei (diriginţi de şantier), recepţia şi exploatarea construcţiilor privind respectarea legislaţiei şi a reglementărilor tehnice în vigoare, potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea. Neregulile sunt generate începând cu faza de proiectare, prin neîntocmirea proiectului pentru faza detalii de execuţie. Specialiştii spun că printre greşelile frecvent întâlnite la proiectarea şi execuţia coşurilor de fum se află realizarea coşurilor fără canal de fum, placarea peretelui exterior al coşurilor cu materiale combustibile (polistiren expandat), neprotejarea elementelor de construcţii combustibile ale clădirilor etc.
SURSA : http://www.replicaonline.ro/


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Valentin P - 27-02-2015 03:34 PM

S-a dat drumul la angajarea rezerviștilor la Constanța.
http://www.isudobrogea.ro/resurse_umane/


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 27-02-2015 06:44 PM

Avansări în grad înainte de termen la ISU "Dobrogea" Constanta

Citat:Cu ocazia Zilei Protecției Civile, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" care au obținut rezultate excepționale în îndeplinirea atribuțiilor specifice, sunt avansați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim.

Astfel, în temeiul Ordinului ministrului Afacerilor Interne, cu prilejul „Zilei de 28 februarie – Ziua Protecției Civile din România”, au fost înaintați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, patru subofițeri, după cum urmează:

- în gradul de plutonier adjutant șef au fost înaintați următorii: plutonier adjutant Panțu George și plutonier adjutant Ciubuc Alexandru;

- în gradul de plutonier adjutant au fost înaintați următorii:plutonier major Andru Adrian și plutonier major Stănișel Ionuț.

[Imagine: IMG_0080.jpg]

[Imagine: 18101_1554200271507657_7796423858662897457_n.jpg]

[Imagine: IMG_0104.jpg]

[Imagine: IMG_0128.jpg]


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 27-02-2015 07:38 PM

27.02. 2015 Festivitate dedicată aniversării a 82 ani de atestare documentară a Protecţiei Civile în România.
Piata Ovidiu- Constanta

[Imagine: IMG_0090.jpg]

[Imagine: IMG_0146.jpg]

[Imagine: IMG_0042.jpg]

[Imagine: IMG_0049_Copy.jpg]

[Imagine: IMG_0124.jpg]

[Imagine: IMG_0129.jpg]

[Imagine: 10308050_1554199214841096_2012518855924591148_n.jpg]

[Imagine: 10384340_1554199098174441_2843570402495229455_n.jpg]

[Imagine: 10384340_1554199098174441_2843570402495229455_n.jpg]

[Imagine: 10391415_1554199188174432_8105714616319289318_n.jpg]

[Imagine: 10421100_1554199068174444_6046966657832646544_n.jpg]

[Imagine: 10553881_1554199064841111_2271525618231142804_o.jpg]

[Imagine: 10592844_1554199208174430_7608361539416167574_n.jpg]

[Imagine: 10917876_1554199201507764_760770241982509484_n.jpg]


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 28-02-2015 05:53 AM

ISU "Dobrogea" face angajări

Citat:După ce la începutul anului trecut 130 de pompieri au rămas fără locuri de muncă, în urma finalizării în instanță a dosarului privind fraudarea examenului organizat în anul 2007, deficitul de personal al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea" a devenit o problemă majoră. Acum, instituția face angajări. „În conformitate cu prevederile legislaţiei specifice, ISU „Dobrogea” organizează concurs/examen în vederea ocupării a 84 de posturi vacante de execuţie, cu recrutare din rândul cadrelor militare în rezervă. Subofiţerii rezervişti interesaţi pot accesa site-ul inspectoratului (http://www.isudobrogea.ro) pentru a afla detalii despre ponderea posturilor pe fiecare subunitate în parte, condiţiile generale şi specifice necesare ocupării posturilor, dar şi conţinutul dosarului de recrutare“, se arată într-un comunicat de presă remis de ISU „Dobrogea“. De asemenea, pe site-ul instituției se găsesc informații cu privire la data și ora susținerii examenelor, dar și în legătură cu bibliografia şi tematica.
SURSA : http://www.telegrafonline.ro/

Informatii si pe http://forum.pompierii.info


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 28-02-2015 06:19 AM

Cât de pregătită e Constanţa pentru o calamitate

Citat:În fiecare an, pompierii constănţeni sărbătoresc Ziua Protecţiei Civile pe data de 28 februarie. Pentru a marca momentul, militarii au desfăşurat activităţi în Piaţa Ovidiu, la care au luat parte zeci de persoane, dar şi copii, care au putut urca în autospeciale.

Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la „apărare pasivă” la „apărare locală antiaeriană” în 1952, apoi apărarea locală antiaeriană îşi schimbă denumirea în apărare civilă în anul 1978, iar în anul 1994 apare în mod oficial denumirea de „protecţia civilă”.

„Suntem pregătiţi!“

Protecţia Civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate. Concret, pompierii au ca atribuţii informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la modul de comportare în cazul unui dezastru, organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă, dar şi alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului.

„Ne face o deosebită plăcere să prezentăm tehnica cu care lucrăm, dar şi să îi asigurăm pe cetăţeni că suntem lângă dumnealor, cel mai mult la rău. Îi asigurăm că îi vom ajuta tot timpul, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, în orice moment. Sunt foarte multe situaţii în care intervenim. De exemplu, în caz de cutremur sunt mai multe proceduri. Avem diferite autospeciale care au în dotarea lor tot felul de utilaje şi accesorii: sudăm, tăiem. În funcţie de eveniment, acţionăm respectând procedura. Să sperăm că nu se întâmplă, însă dacă se întâmplă eu zic că suntem pregătiţi”, a precizat col. Gheorghe Constantin, actualul şef al ISU Constanţa.

Tehnică şi echipamente speciale

ISU Constanţa are în dotare mai multe autospeciale, fiecare cu rolul ei. Spre exemplu, militarii operează o autospecială de accidente colective şi calamităţi, care este echipată cu corturi, în care pot fi tratate până la 50 de victime. Apoi există autospeciala pentru CBRN, de decontaminare a echipamentelor, cât şi a victimelor unui eveniment - decontaminare chimică, bacteriologică, radio-logică şi nucleară, o autospecială de primă intervenţie, cu echipamente de prim-ajutor dar şi pentru stingerea unui incendiu, o autospecială a scafandrilor de intervenţie, cu dotări şi barcă necesară pentru apele interioare pentru sal-varea sau recuperarea unor persoane, autospeciala de descarcerare grea, una de descarcerare uşoară, ambulanţele SMURD, dar şi autospeciala de terapie intensivă mobilă, dar şi autospeciala de lucru la înălţime - echipată cu o scară care poate fi întinsă până la 40 metri.

„Nu există misiune mai uşoară. Toate sunt dificile şi niciuna nu este ca alta. Ne întâlnim cu tot felul de cazuri cât mai grele, însă facem tot posibilul să ducem la capăt orice misiune. Din punctul meu de vedere, una dintre cele mai dificile misiuni la care am participat a fost cea de anul trecut, din ianuarie, când am scos cele şase victime, atunci când o maşină a căzut de pe un pod, la opt metri adâncime. Temperatura apei era scăzută, vizibilitatea zero, era pe timp de noapte. A fost o intervenţie extrem de grea aceea de a scoate maşina de teren împreună cu victimele”, a mărturisit cpt. Marian Ciulei, ofiţer specialist 2 la Centrul de antrenament al scafandrilor de intervenţie din cadrul ISU Constanţa.
SURSA : http://www.cugetliber.ro/


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - HomefireNews - 01-03-2015 12:33 PM

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa organizează concurs/examen în vederea ocupării a 84 posturi vacante de execuţie, cu recrutare din rândul cadrelor militare în rezervă.

Citat:Potrivit anunţurilor, posturile vacante de subofiţeri se află atât în subunităţile din Constanţa (23), cât şi din judeţ, respectiv Mangalia (15), Cernavodă (nouă), Medgidia (13), Hârşova (nouă), Midia Năvodari (patru) şi Tuzla (11).

Subofiţerii rezervişti interesaţi pot accesa site-ul inspectoratului - http://www.isudobrogea.ro, pentru a afla detalii despre ponderea posturilor pe fiecare subunitate în parte, condiţiile generale şi specifice necesare ocupării posturilor, dar şi conţinutul dosarului de recrutare. Totodată, în anunţurile postate pe site-ul instituţiei se găsesc şi informaţii despre data susţinerii fiecărei probe de concurs, locaţia, ora, dar şi bibliografia şi tematica aferente concursului de ocupare a posturilor.
SURSA : http://www.cugetliber.ro/