Forum Pompieri Militari si Civili
I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Versiune printabilă

+- Forum Pompieri Militari si Civili (http://forum.pompierii.info)
+-- Forum: Comunitate pompieri (/forum-comunitate-pompieri)
+--- Forum: Servicii profesioniste pentru situații de urgență (/forum-servicii-profesioniste-pentru-situa%C8%9Bii-de-urgen%C8%9B%C4%83)
+--- Subiect: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta (/subiect-i-s-u-dobrogea-al-judetului-constanta)



RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 12-09-2015 12:57 PM

Citat:11 septembrie 2015, începând cu ora 11:00, în Piaţa Ovidiu – la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie s-a desfăşurat un exerciţiu demonstrativ de intervenţie a echipajelor profesioniste pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui seism. În cadrul acestuia s-au simulat activităţi de căutare, deblocare şi salvare a persoanelor prinse sub dărâmături. Alături de echipajele de pompieri au participat forţe ale Jandarmeriei, Poliţiei, Regiei Autonome de Apă, echipe medicale ale UPU-SMURD Constanţa, SAJ Constanţa şi voluntari ai Crucii Roşii – filiala Constanţa. La rezolvarea situaţiilor tactice create au participat elicopterul SMURD dar şi un echipaj cu un câine specializat în cautare şi salvare din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa.
SURSA : ISU Dobrogea

[Imagine: 10419969_1641082362819447_7142735428578734221_n.jpg]

[Imagine: 11223896_1641082376152779_4315768362749485830_n.jpg]

[Imagine: 11249909_1641082349486115_8940486109782330602_n.jpg]

[Imagine: 11259830_1641082226152794_1364831193701536962_n.jpg]

[Imagine: 11913236_1641082282819455_5343331450381476703_n.jpg]

[Imagine: 11986974_1641082306152786_7794694790057746464_n.jpg]

[Imagine: 11987018_1641082292819454_1833709976217219743_n.jpg]

[Imagine: 11987059_1641082222819461_8590969645397051861_n.jpg]

[Imagine: 11988245_1641082296152787_6047568721002442390_n.jpg]

[Imagine: 12002205_1641082286152788_6258593105215736388_n.jpg]

[Imagine: 12003137_1641082302819453_937289420258712733_n.jpg]

[Imagine: 12003369_1641082229486127_1565578549539178132_n.jpg]

[Imagine: 12004893_1641082246152792_6521354212248730954_n.jpg]

[Imagine: 12009617_1641082232819460_91519536536336618_n.jpg]

[Imagine: 12011247_1641082239486126_8792200654190576062_n.jpg]


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - HomefireNews - 24-09-2015 07:13 PM

Comandantul împuternicit al ISU Dobrogea pare depăşit de situaţie

[Imagine: screenshot_770.png]

Citat:Judeţul Constanţa a fost zguduit, în ultimii ani, de câteva evenimente dramatice care au fost gestionate, în primă fază, de către ISU Dobrogea. Vorbim despre incendiul de la restaurantul Beirut, din 5 aprilie 2014, în urma căruia 3 fete şi-au pierdut viaţa, incendiul de la complexul Histria, de pe bulevardul Aurel Vlaicu, din data de 19 decembrie 2013, soldat cu pagube materiale şi incendiul de la cherhana, din zona plajei Corbu, înregistrat în luna septembrie 2015. Despre toate aceste nefericite evenimente şi urmările lor, reporterii „Replica” de Constanţa au încercat să obţină informaţii, motiv pentru care au formulat o solicitare către instituţie. Răspunsul sosit într-un târziu, cu semnătura inspectorului şef împuternicit Daniel Petrov, nu a adus nici o lămurire, probabil din considerente birocratice.

Cele trei incendii au ajuns în atenţia opiniei publice, la mijloc fiind vehiculate şi nereguli. Spre exemplu, la intervenţia de la restaurantul Beirut, oamenii aflaţi la faţa locului au menţionat că s-a intervenit târziu, că pompierii nu au mai urcat la etaj, spunând că nu se află nimeni acolo. Totodată, neclarităţi au fost şi în cazul elicopterului prăbuşit în Siutghiol şi tot aşa. La aceste întrebări ne-a răspuns inspectorul şef împuternicit Daniel Petrov.

Reporter: Care sunt paşii în cazul unui asemenea eveniment de proporţii, precum unul dintre cele 3 incendii prezentate mai sus?

Daniel Petrov: Operaţiunile principale privind desfăşurarea intervenţiei pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă sunt prevăzute la art. 35, secţ. a IV-a, cap II din O.M.A.I., nr. 1.134 din 13. 01. 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind planificarea, pregătirea, organizarea, desfăşurarea şi conducerea acţiunilor de intervenţie ale serviciilor de urgenţă profesioniste, publicat în Monitorul Oficial nr. 50 din 19.01.2006.

Rep.: Ancheta se desfăşoară în colaborare cu alte instituţii, însă din cadrul ISU este un departament special sau este desemnată o anumită persoană? Concluziile cam la cât timp apar? Au fost întocmite aceste fişe?

D.P.: Stabilirea cauzei probabile de incendiu se poate realiza în următoarele moduri: direct sau în urma unei activităţi de cercetare. Stabilirea directă a cauzei probabile de incendiu se face la faţa locului imediat după stingerea incendiului, de regulă de către şeful gărzii de intervenţie. În cazul în care nu se poate stabili direct cauza probabilă de incendiu, se desemnează o echipă formată din minim două persoane. Deplasarea acesteia în zona afectată se realizează într-un timp optim, înainte de a apărea modificări ale amprentei incendiului. Concluziile stabilite prin oricare din cele două metode se materializează prin documente specifice.

Rep.: Se poate să intrăm în posesia fişelor cu concluzii? Cu precădere la incendiul înregistrat la complexul Histria. De la ce a pornit totul, s-a lăsat cu sancţiuni, care este situaţia de fapt.

D.P.: Procesul verbal de intervenţie se completează în trei exemplare, care se distribuie după cum urmează: exemplarul nr. 1 la sediul unităţii, exemplarul nr. 2 la proprietar, iar 3 la subunitatea în al cărei raion de intervenţie a avut loc evenimentul. Inspectoratul va pune la dispoziţie informaţii conţinute de acesta doar la solicitarea organelor abilitate: Parchet, Poliţie, societăţi de asigurări, instanţe de judecată sau la solicitarea altor persoane fizice şi juridice afectate de eveniment. În consecinţă, nu vă putem pune la dispoziţie procesele verbale încheiate în urma intervenţiilor pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă menţionate de dumneavoastră.

Rep.: Se întocmesc fişe cu paşii intervenţiei, se arhivează, se semnează, sunt ţinute în evidenţă?

D.P.:Evenimentele cu efecte deosebite sau impact media, care impun informarea ierarhică, se consemnează de către personalul abilitat, în ordine cronologică, în jurnalul acţiunilor operative, document care este nedestinat publicităţii.

Rep.: Având în vederea că, spre exemplu, la depozitul Histria se presupune că a fost vorba despre un scurtcircuit electric de la un sistem improvizat, aceste aspecte nu se verifică în prealabil?

D.P.:Complexul comercial Histria, amplasat în municipiul Constanţa, bulevardul Aurel Vlaicu nr. 163 B., a fost verificat în ceea ce priveşte domeniul apărării împotriva incendiilor, respectiv protecţiei civile, atât anterior producerii evenimentului din decembrie 2013, de către inspectorii instituţiei noastre (fiind realizate două controale) cât şi ulterior producerii evenimentului (anul 2014), fiind desfăşurate două acţiuni de control în domeniile mai sus amintite, implicit pe latura investiţiilor. Urmare a deficienţelor constatate, vă informăm că societăţilor în cauză, în speţă Histria Cam SRL, respectiv SC Myc SRL (persoane juridice ce administrează imobilul) le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, constând în avertismente, respectiv amenzi.

Rep.: Cum justifică ISU faptul că nu a existat autorizaţie pentru securitatea la incendiu pentru nici una din cele trei firme care îşi desfăşoară activitatea în clădirea unde se află şi restaurantul Beirut. Nu se derulează controale în acest sens sau nu există vreo evidenţă? Un alt aspect ar fi legat de tragedia de pe lacul Siutghiol, când patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii elicopterului SMURD. La acea dată au fost mai multe acuzaţii cu privire la faptul că militarii au greşit zona şi au ajuns mult prea departe faţă de locul accidentului.

D.P.:Aspectele sesizate de dumneavoastră se referă la intervenţii care fac obiectul unei cercetări penale. În consecinţă, informaţii nu vă pot fi puse la dispoziţie decât de organele abilitate şi doar după finalizarea cercetărilor.

Rep.: Care este situaţia personalului angajat al ISU? Este suficient, mai există deficit?

D.P.: În prezent, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa se confruntă cu un deficit de personal care, însă, nu influenţează gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Rep.: Cât despre echipamente, urmează a mai fi achiziţionate? Sunt suficiente?

D.P.: ISU Dobrogea al judeţului Constanţa este beneficiarul mai multor proiecte de achiziţii a mijloacelor de intervenţie, din fonduri europene, demarate atât la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă cât şi la nivelului Consiliului Judeţean Constanţa.
SURSA : http://www.replicaonline.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 10-10-2015 08:08 AM

ISU Dobrogea organizează exerciţiul de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear la CNE Cernavodă „AXIOPOLIS 2015”


Exercitiu de protectie si interventie in caz de accident nuclear

[Imagine: nuclear.jpg]

Citat:Exerciţiul „AXIOPOLIS 2015” reprezintă una dintre activităţile cuprinse în Planul de activităţi al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru anul 2015.

Timp de cinci zile, judeţul Constanţa va găzdui o aplicaţie complexă care are ca temă activitatea structurilor operative existente la nivel naţional şi judeţean şi ale forţelor de intervenţie componente ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă în cooperare cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată ca urmare a producerii unui accident nuclear sever la CNE Cernavodă.

Deschiderea oficială a activităţilor va avea loc marţi, începând cu ora 10.00, în sala de şedinţe a Cercului Militar din oraşul Medgidia, ocazie cu care vor fi prezentate concepţia şi planul exerciţiului, precum şi momentele derulării aplicaţiilor tactice.

Pe parcursul celor trei zile de exerciţiu cu forţe în teren vor avea loc verificarea sistemului de înştiinţare alarmare a localităţilor aflate în zona de planificare la urgenţă, mai exact în Seimeni, Saligny, Mircea Vodă, Rasova şi Peştera.
SURSA : Comunicat de presa - MAI

[Imagine: cernavoda01.jpg]

Citat:În perioada 12-16 octombrie 2015, în judeţul Constanţa, se va desfăşura Exerciţiul de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear la CNE Cernavodă „AXIOPOLIS 2015”.

Timp de cinci zile, judeţul Constanţa va găzdui o aplicaţie complexă care are ca temă activitatea structurilor operative existente la nivel naţional şi judeţean şi ale forţelor de intervenţie componente ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă în cooperare cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată ca urmare a producerii unui accident nuclear sever la CNE CERNAVODĂ.

Potrivit scenariului, în urma producerii unui incident la CNE Cernavodă este necesară declanşarea procedurii de punere în aplicare a Planului general de intervenţie în afara amplasamentului instalaţiilor nucleare, în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică.

Gestionarea acestor tipuri de situaţii de urgenţă necesită perfecţionarea continuă a deprinderilor pentru managementul urgenţei nucleare, verificarea funcţionării fluxului informaţional decizional, dezvoltarea deprinderilor de lucru în echipă a personalului din cadrul forţelor de intervenţie, precum şi cunoaşterea măsurilor de protecţie de către populaţie.

Deschiderea oficială a activităţilor va avea loc marţi, 13 octombrie a.c., începând cu ora 10.00, în sala de şedinţe a Cercului Militar din oraşul Medgidia, ocazie cu care vor fi prezentate concepţia şi planul exerciţiului, precum şi momentele derulării aplicaţiilor tactice.

Încă din prima zi a exerciţiului, vor avea loc situaţii tactice cu forţe în teren care vor consta în luarea măsurilor preliminare la nivelul CNE Cernavodă, evacuarea preventivă a persoanelor de pe amplasament şi a populaţiei din zona posibil a fi afectată, precum şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii şi asistenţa medicală de urgenţă.

De asemenea, pentru a crea o situaţie cât mai apropiată de realitate, pe parcursul celor trei zile de exerciţiu cu forţe în teren vor avea loc verificarea sistemului de înştiinţare alarmare a localităţilor aflate în zona de planificare la urgenţă (Seimeni, Saligny, Mircea Vodă, Rasova şi Peştera), efectuarea cercetării şi decontaminării populaţiei şi a autovehiculelor, dar şi acordarea primului ajutor medical calificat şi evacuarea victimelor din zona de risc.

Exerciţiul „AXIOPOLIS 2015” reprezintă una dintre activităţile cuprinse în Planul de activităţi al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru anul 2015 şi implică resurse umane şi tehnice din cadrul fiecărei structuri cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă, însumând peste 600 de persoane care vor acţiona cu circa 80 de mijloace tehnice.
SURSA : http://observator.ro/

COMUNICAT DE PRESĂ - MAI
EXERCIŢIUL DE PROTECŢIE ŞI INTERVENŢIE ÎN CAZ DE ACCIDENT NUCLEAR LA CNE CERNAVODĂ „AXIOPOLIS 2015”


Citat:În perioada 12-16 octombrie 2015, în judeţul Constanţa, se va desfăşura Exerciţiul de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear la CNE Cernavodă „AXIOPOLIS 2015”.
Timp de cinci zile, judeţul Constanţa va găzdui o aplicaţie complexă care are ca temă activitatea structurilor operative existente la nivel naţional şi judeţean şi ale forţelor de intervenţie componente ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă în cooperare cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată ca urmare a producerii unui accident nuclear sever la CNE CERNAVODĂ.
Potrivit scenariului, în urma producerii unui incident la CNE Cernavodă este necesară declanşarea procedurii de punere în aplicare a Planului general de intervenţie în afara amplasamentului instalaţiilor nucleare, în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică.
Gestionarea acestor tipuri de situaţii de urgenţă necesită perfecţionarea continuă a deprinderilor pentru managementul urgenţei nucleare, verificarea funcţionării fluxului informaţional decizional, dezvoltarea deprinderilor de lucru în echipă a personalului din cadrul forţelor de intervenţie, precum şi cunoaşterea măsurilor de protecţie de către populaţie.
Deschiderea oficială a activităţilor va avea loc marţi, 13 octombrie a.c., începând cu ora 10.00, în sala de şedinţe a Cercului Militar din oraşul Medgidia, ocazie cu care vor fi prezentate concepţia şi planul exerciţiului, precum şi momentele derulării aplicaţiilor tactice.
Încă din prima zi a exerciţiului, vor avea loc situaţii tactice cu forţe în teren care vor consta în luarea măsurilor preliminare la nivelul CNE Cernavodă, evacuarea preventivă a persoanelor de pe amplasament şi a populaţiei din zona posibil a fi afectată, precum şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii şi asistenţa medicală de urgenţă.
De asemenea, pentru a crea o situaţie cât mai apropiată de realitate, pe parcursul celor trei zile de exerciţiu cu forţe în teren vor avea loc verificarea sistemului de înştiinţare alarmare a localităţilor aflate în zona de planificare la urgenţă (Seimeni, Saligny, Mircea Vodă, Rasova şi Peştera), efectuarea cercetării şi decontaminării populaţiei şi a autovehiculelor, dar şi acordarea primului ajutor medical calificat şi evacuarea victimelor din zona de risc.
Exerciţiul „AXIOPOLIS 2015” reprezintă una dintre activităţile cuprinse în Planul de activităţi al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru anul 2015 şi implică resurse umane şi tehnice din cadrul fiecărei structuri cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă, însumând peste 600 de persoane care vor acţiona cu circa 80 de mijloace tehnice.



RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 20-10-2015 07:27 AM

Axiopolis 2015 - Simulare de ACCIDENT NUCLEAR la Cernavodă!





Citat:Un cutremur, urmat de un incendiu la Centrala Nucleară declanșează dezastrul. Nivelul de radioactivitate din aer crește, iar angajații centralei sunt primii care trebuie salvați.

Aceștia sunt evacuați și duși la centrul de prim ajutor amplasat în oraș. Decontaminarea este următorul pas. Pe un câmp de la intrarea în localitatea Mircea Vodă sunt deja amplasate punctele de decontaminare.

"Am primit misiunea să executăm un punct de decontaminare totală împreună cu personalul din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Sunt organizate puncte pentru decontaminarea personalului, respectiv pentru decontaminarea tehnicii ușoare și grele", a declarat col. Mihai Butoi, șeful raionului de decontaminare.
Puncte de prim ajutor sunt amplasate și în zona Gării din Cernavodă.

"Este un exercițiu de amploare în care sunt antrenate foarte multe forțe și mijloace. 600 de oameni sunt în teren cu peste 80 de mijloace tehnice. La aceste mijloace tehnice se adaugă tot personalul din centrele operative existente la nivelul zonelor limitrofe", a susținut col. Claudiu Bratu, coordonatorul exercițiului "Axiopolis 2015".
Toate aceste activități fac parte din exercițiul Axiopolis 2015, exercițiu ce se întinde pe durata a trei zile. Locuitorii din Cernavodă sunt impresionați de desfășurarea de forțe din orașul lor și susțin că știu cum să reacționeze în caz de radioactivitate crescută.

Scopul acestui exercițiu este de a evalua stadiul de pregătire a personalului cu funcții de decizie, al forțelor de intervenție, dar și a populației.
SURSa : http://www.reporterntv.ro/


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - HomefireNews - 30-10-2015 05:59 AM

Incendiu puternic în comuna Valu lui Traian

[Imagine: incendiuvalu1_1446136569.jpg]

[Imagine: incendiuvalu2_1446136575.jpg]

[Imagine: incendiuvalu4_1446136587.jpg]

Citat:Două autospeciale de pompieri din Palas au intervenit pentru stingerea unei case cuprinse de flăcări, de pe strada Mureșului din Valu lui Traian. Focul se extinsese la acoperiș și a ars o parte din imobil. La adresă locuiește familia Pistol, iar proprietara nu era acasă în momentul izbucnirii incendiului. Membrii familiei spun că totul a pornit de la o butelie defectă căreia i-au făcut probă, iar flăcările s-au declanșat imediat. Proprietara imobilului a sosit la fața locului după ce pompierii au stins flăcările. Ea a declarat că locuința nu era asigurată.
SURSA : http://www.telegrafonline.ro/


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 30-10-2015 07:16 PM

Noii.... angajați ISU Dobrogea depun mâine jurământul de credință.

[Imagine: steag_cu_stema_romaniei_background.jpg]

Citat:Mâine, 31 octombrie 2015, începând cu ora 10:00, la sediul Grupului 1 de Intervenție Palas din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța se va desfășura ceremonialul de depunere a jurământului militar de către personalul încadrat cu data de 1 octombrie.

Activitățile vor debuta cu ceremonialul militar și religios și depunerea juramântului de credință, urmând să se încheie cu o defilare.



RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 02-11-2015 08:20 PM

Dedicați salvării de vieți: 24 de tineri de la ISU Dobrogea au depus astăzi jurământul

[Imagine: 12190900_814500108670913_8761348621297782097_n.jpg]

Citat:A fost o zi specială pentru militarii de la ISU "Dobrogea". 24 de tineri au jurat să se dedice salvării de vieţi. S-au pregătit intens şi spun că sunt gata oricând să înfrunte riscurile acestei meserii. De altfel, astăzi au avut parte şi de o primă misiune. Au mers la centrul de transfuzii şi au donat sânge pentru victimele incendiului din Capitală.

După două luni de pregătire intensă, pentru cei 24 de tineri angajați la ISU Dobrogea din sursă externă a venit astăzi emoționantul moment al depunerii jurământului.

"Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța a serbat un moment festiv atât pentru istoria instituției, cât și pentru viitorul noilor noștri colegi. A fost un moment frumos, emoționant pentru ei, înălțător pentru noi și le doresc noilor noștri colegi să aibă parte de intervenții cât mai puține și dacă au parte de aceste intervenții să le gestioneze cu maximă eficiență", a declarat lt. col. Daniel Petrov, împuternicit inspector șef ISU Dobrogea.

Printre cei care au jurat să salveze vieți se numără și George care are 19 ani și practică artele marțiale. El a ales să devină pompier pentru a-i călca pe urme tatălui.

"Am crescut cu meseria în familie și dacă am avut oportunitatea de a intra aici, am făcut-o fără să mă gândesc la ce va urma sau dacă va fi greu sau nu", a spus George Nica, pompier.

Imediat după depunerea jurământului a urmat și prima misiune. George și colegii lui au mers să doneze sânge pentru răniții din incendiul de noaptea trecută din Capitală. Printre cei 24 de tineri care au ales să înfrunte situații de urgență se numără și o fată. Are 26 de ani și până acum s-a ocupat de asistență socială. Acum vrea însă să se implice mult mai activ.

"A fost foarte greu, mai ales ca să mă antrenez din punct de vedere sportiv, dar rezultatele s-au văzut", a precizat Mihaela Ionescu, pompier .

La ISU Dobrogea angajările de personal din sursă externă continuă și sunt deschise tuturor tinerilor cu vârsta de până în 27 de ani.
SURSA : http://www.reporterntv.ro





[Imagine: 12187742_814572681996989_7882656998985857457_n.jpg]

[Imagine: 12189109_814500062004251_4131588050538161283_n.jpg]

[Imagine: 12193601_814572601996997_8076429484701053271_n.jpg]

[Imagine: 1508975_814572441997013_7942260778851383731_n.jpg]

[Imagine: 12065708_814572575330333_5014389697473113233_n.jpg]

[Imagine: 12111972_814572328663691_2651024409811381964_n.jpg]

[Imagine: 12189006_814500392004218_6321891945511448013_n.jpg]

[Imagine: 12191780_814573461996911_5246635705826919374_n.jpg]

[Imagine: 12196085_814572915330299_8669461814741873122_n.jpg]

[Imagine: 12196345_814499648670959_417858309149309251_n.jpg]

[Imagine: 12195750_814500292004228_9200616114547829842_n.jpg]

[Imagine: 11225156_814499802004277_7326207264860831584_n.jpg]


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 03-11-2015 05:44 AM

INCENDIU în subsolul Casei de Cultură din Constanţa, la Culture Pub!

[Imagine: 12118679_841017216011670_5254083847647980441_n.jpg]

[Imagine: 12191575_841017222678336_222781727980898664_n.jpg]

Citat:Pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină la Casa de Cultură din Constanţa! Conform primelor informaţii, un incendiu a izbucnit la subsolul clădirii.

Incendiul a izbucnit la un club aflat la subsolul Casei de Cultură - Culture Pub. Potrivit pompierilor, a luat foc un panou electric.

Persoanele aflate în club au fost evacuate.

Conform unor informaţii, în incintă ar fi şi o butelie, aşa că există temeri că ar putea exploda. Prefectul judeţului Constanţa, Ion Constantin, a precizat că se fac cercetări pentru a se vedea dacă într-adevăr a existat pericolul unei explozii.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” și medicii Serviciului de Ambulanță Constanța au ajuns la faţa locului.

UPDATE:

Pompierii spun că toate persoanele aflate în incinta clubului au fost evacuate în siguranţă, iar incendiul a fost lichidat.

"În jurul orei 19.31 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitat printr-un apel telefonic la 112 să intervină la un incendiu izbucnit la un club în Constanţa, în zona Casei de Cultură. S-au deplasat în aproximativ patru minute două autospeciale de la Detaşamentul de Pompieri Fripis. În momentul producerii incendiului, în club se aflau cinci angajaţi care s-au autoevacuat în siguranţă. Două persoane care au inhalat fum au fost asistate medical la faţa locului, dar au refuzat transportul la spital. Incendiul a fost lichidat şi urmează să se stabilească cauzele izbucnirii incendiului", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Anca Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
SURSA : http://www.replicaonline.ro/






RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 04-11-2015 08:38 PM

Autospecială ISU “Dobrogea”, implicată într-un accident! Doi pompieri încarcerați!

[Imagine: 995g6930_1446628432.jpg]

Citat:Doi pompieri, dar și șoferul unei mașini au fost răniți miercuri dimineață, într-un accident rutier produs în municipiul Constanța. Oamenii legii spun că o autospecială a ISU "Dobrogea" care se afla în misiune a intrat în coliziune, într-o intersecție din zona Km 5, cu o mașină. În urma impactului, doi angajați ISU au rămas încarcerați în cabina vehiculului.

Doi pompieri constănțeni au fost răniți miercuri dimineață, după ce au fost implicați într-un accident rutier petrecut în municipiul Constanța, în jurul orei 9.30. Potrivit anchetatorilor, o autospecială MAN a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea" aflată în misiune se deplasa pe Șoseaua Mangaliei, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, dinspre zona Gară către Km 5. Autoritățile spun că militarii se îndreptau spre strada Theodor Speranția, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuință. În momentul în care au ajuns la intersecția semaforizată cu strada Pandurului, au stabilit polițiștii de la Rutieră, pompierii au trecut pe culoarea roșie. În clipele următoare, autospeciala a intrat în coliziune cu un autoturism marca Dacia Logan, condus de un șofer de 55 de ani, din Constanța. Mașina ISU "Dobrogea" a lovit apoi un stâlp din beton, în vreme ce Loganul a fost proiectat pe trotuar, unde a pus la pământ un indicator rutier.

În urma accidentului, doi dintre pompierii aflați la bordul autospecialei au fost răniți și au rămas captivi în cabină. Pentru scoaterea lor dintre fiarele contorsionate a fost nevoie de intervenția colegilor de la Descarcerare. Cei doi, dar și șoferul Loganului au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde au primit îngrijiri medicale. În urma accidentului, traficul rutier în zonă s-a desfășurat cu dificultate timp de mai bine de o oră. Cercetările în acest caz se derulează sub coordonarea unui procuror militar.
SURSA : http://www.telegrafonline.ro/

[Imagine: 995g6974_1446628411.jpg]

[Imagine: 995g7008_1446628415.jpg]

ACCIDENT RUTIER GRAV ÎN CONSTANŢA. Pompieri ÎNCARCERAŢI într-o autospecială

[Imagine: 20151104102745resized_1446625965.jpg]

Citat:O autospecială de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost implicată în urmă cu câteva momente într-un accident rutier. Militarii se deplasau către un incendiu în localitatea Eforie şi aveau în funcţiune luminile şi semnalele acustice. Şoferul unui autoturism marca Logan nu a acordat prioritate şi a intrat în autospecială. În urma impactului maşina de pompieri a intrat într-un stâlp şi doi pompieri au rămas încarceraţi.

Traficul în zonă a fost blocat. La faţa locului au ajuns şi medicii SMURD pentru a le acorda îngrijiri medicale victimelor. Cei doi militari care au avut picioarele prinse sub bord au fost scoşi din maşină şi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. De asemenea, la unitatea medicală au ajuns şi ceilalţi patru pompieri care se aflau în maşină pentru investigaţii.

Agenţii Serviciului Poliţiei Rutiere au demarat o anchetă şi au tras primele concluzii.

“În data de 04.11.2015, în jurul orelor 09:32, M.O. (bărbat de 32 ani din Constanţa) ,a condus autospecializata de stins incendiu, marca MAN , având semnalele acustice şi luminoase în stare de funcţionare, pe şos. Mangaliei, banda 2, dinspre Pod Doraly către Eforie şi ajungând la intersecţia semaforizată cu str. Pandurului, a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului electric unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia Logan, condus pe str. Pandurului dinspre str.Micşuneleor către str. Liliacului, pe culoarea verde a semaforului electric, de către M.S. (bărbat de 55 ani din Constanţa). După coliziune autospecializata MAN a intrat întru-un stâlp din beton de iluminat public iar autoturismul Dacia Logan a fost proiectat pe trotuar, distrugând şi indicatorul de trecerea pentru pietoni.

Accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală uşoară a conducătorului autoturismului Dacia Logan şi a membrilor din echipajul de pompieri N.D. (bărbat de 47 ani din Mangalia) şi B.D. (bărbat de 48 ani din Constanta)”, au precizat poliţiştii de la Rutieră.
SURSA : http://www.cugetliber.ro/

[Imagine: 20151104103011resized_1446625955.jpg]

[Imagine: img3566_1446630455.jpg]

[Imagine: img3569_1446629485.jpg]

[Imagine: img3577_1446629423.jpg]

[Imagine: img3615_1446629396.jpg]

[Imagine: img3706_1446630463.jpg]

[Imagine: img3733_1446629435.jpg]

[Imagine: img3739_1446630470.jpg]

[Imagine: img3754_1446630492.jpg]

[Imagine: img3874_1446629533.jpg]

[Imagine: tavi1_1446627251.jpg]

[Imagine: tavi2_1446627260.jpg]


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Karin - 04-11-2015 08:43 PM

(04-11-2015 08:38 PM)Covalciuc Bogdan Scris:  Autospecială ISU “Dobrogea”, implicată într-un accident! Doi pompieri încarcerați!

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/32Y_AhUHoII" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/1_1YKZGTsN8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>