pompieri

Citat:Andrei Dubenco s-a născut în satul Ţipala, raionul Ialoveni. A absolvit şcoala medie din sat, apoi a urmat şcoala profesională din satul Dănceni.

În 1999 a fost încorporat în cadrul trupelor de carabinieri pentru a-şi satisface serviciul militar, apoi a început să activeze în cadrul detaşamentului de pompieri şi salvatori.

Îşi aminteşte în detalii primul incendiu pe care l-a stins la o fabrică de mobilă de lângă Combinatul de Tutun din Chişinău. „Incendiul s-a produs în timpul nopţii. S-a întâmplat în a doua zi de la angajarea mea în cadrul detaşamentului. Împreună cu colegii, am avut nevoie de aproximativ cinci ore pentru a lichida complet incendiul. Am reuşit, pentru că am avut alături camarazi cu o experienţă de mai mult de zece ani”, mi s-a confesat Andrei Dubenco.

Chiar şi celor curajoşi le este frică de un incendiu devastator. Dar în cele mai periculoase momente, pompierii sunt concentraţi să salveze cât mai multe vieţi omeneşti, chiar şi cu preţul propriei vieţi. Înarmaţi cu devotament şi echipament de intervenţie, dar şi cu sentimentul că cineva îi aşteaptă acasă, pompierii luptă pe viaţă şi pe moarte cu flăcările şi îşi testează curajul la fiecare intervenţie

Oboseala de peste zi nu îi împiedică să intervină la alte incendii, chiar dacă acestea se produc după programul de muncă. „Când este dată alarma, intervenim cât se poate de repede la adresa solicitată. Acţionăm prompt şi adesea reuşim să salvăm atât vieţi omeneşti, cât şi bunuri materiale”.

Andrei Dubenco ne spune că la faţa locului pompierii sunt împărţiţi în echipe a câte trei persoane. „Odată intraţi în încăpere, verificăm dacă nu sunt persoane care nu au reuşit să iasă din zona afectată. Sunt multe cazuri când copiii, de frică, se ascund sub masă sau în dulap... Prin 2007 am salvat o persoană din propriul apartament, de pe strada Albişoara. Fiind bolnav, din imprudenţă a lăsat pe plita electrică un prosop. La acel moment nu aveam masca specială cu aer comprimat, ceea ce a constituit o greşeală, pentru că nu avem voie să ne avântăm în flăcări fără echipament. Ulterior, totuşi, am primit medalii pentru că i-am salvat viaţa bărbatului”, ne povesteşte pompierul.

Potrivit lui, tinerii care vor să devină pompieri nu trebuie să aibă frică de înălţime şi trebuie să fie curajoşi. „O explozie din Soroca, din luna octombrie 2007, a răpit viaţa unui coleg, iar altul a rămas invalid după ce o placă de beton a căzut peste ei. Aceasta a fost o experienţă tristă, care ne-a marcat pe fiecare dintre noi. Şi vara anului 2010 a fost una dificilă pentru salvatorii din ţara noastră. Am „trăit” timp de două luni în Nemţeni alături de localnici”, îşi aminteşte Andrei Dubenco.

Invitatul rubricii noastre zice că în afara orelor de muncă are grijă de părinţii bolnavi şi de cei doi fii - unul de şapte ani şi altul de un an şi patru luni. L-am întrebat câte premii sau menţiuni are pentru actele de eroism pe care le face necondiţionat în fiecare zi. Mi-a spus că el şi colegii săi nu aşteaptă premii, pentru că este de datoria lor să salveze oameni. Deşi salariile sunt departe de a motiva curajul lor.