pompieri

Noua lege a sanatatii va fi gata în luna iunie.

Citat:Sistemul de coplata va fi modificat pâna în luna aprilie, iar ministerul urmeaza sa faca o propunere de micsorare a sumei, care sa fie sub nivelul venitului minim garantat pe economie. Ritli Ladislau a declarat ca noua lege va reglementa prescrierea unor medicamente foarte scumpe dar si reducerea duratei medii de spitalizare în cazul unor afectiuni.
"Din pachetul de baza nu va fi eliminat niciun serviciu care se afla la ora actuala. Sistemul de coplata va fi modificat, iar suma va fi micsorata. Sistemul de urgenta îl vom pastra asa cum este, un sistem public, integrat împreuna cu celelalte sisteme", a declarat Ritli Ladislau.

SURSA : http://www.amfms.ro
LINK Video http://www.amfms.ro/din_presa/3615.html

http://www.antena3.ro/romania/medicii-nu...57611.html

Deşi posturile au fost deblocate la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea, medicii nu vor să se angajeze pentru că salariile pe care le primesc sunt foarte mici.

E chestiune de săptămâni, dacă nu de zile până când va fi făcută publică noua lege a Sănătăţii. Publicarea proiectului ar putea aduce mai multă informaţie în ceea ce priveşte asigurările de sănătate şi modalitatea în care românii vor ajunge să fie trataţi în sistemul sanitar.

Citat:......... reprezentantii FMI solicita urgentarea acestora.

Daca nu o sa fie rezolvata problema salarizarii mizerabile din sistem ...o noua lege este inutila ...o sa avem lege ...dar nu o sa vem personal pentru punerea acesteia in practica !

Lume, lume! Soro, lume! O fi sau nu aşa...

joi, 5 aprilie 2012
Distrugerea Sistemului National de Sănătate continuă... MRU e direct implicat!
http://www.romanialeaks.org

Citat:Firma Petromed Solutions este pregătită să preia serviciul de ambulanţă, care are un buget de 4,5 miliarde euro.
Ne amintim că scandalul politic declanşat de Traian Băsescu, care a dus la demisia dr. Raed Arafat, era legat de intenţia de privatizare a serviciului public de ambulanţă, în care era în joc bugetul acestuia, în valoare de 4,5 miliarde de euro. S-a spus atunci că mai multe firme apropiate Puterii erau deja pregătite să preia această activitate, ceea ce a inflamat opinia publică, ducînd la puternicele mitinguri de protest din numeroase oraşe ale ţării.
Cu toate acestea, nimeni nu a bănuit care erau adevăratele jocuri de culise ale acestei uriaşe afaceri în care este implicată familia actualului Prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu.Soţul - şef la SIE, soţia - administrator la OMV
La doar cîteva săptămîni de la numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, mai exact pe 18.12.2007, soţia acestuia, dr. Daniela Ungureanu, este cooptată ca administrator al firmei Petromed Solutions SRL, în care este acţionar majoritar SC OMV Petrom SA, asociat ci o oarecare Petrescu Floaream cu domiciliul în Tîrgovişte, aşa cum se obvservă în documentele alăturate.
Această firmă, despre care Prim-ministrul a spus că ar avea ca preocupare doar activităţi umanitare, are un patrimoniu uriaş, constituit din cedarea de către OMV Petrom a cîteva sute de spaţii din toate regiunile ţării, unele cu o valoare de miliarde de euro!
Îm documentele publicate de noi, obţinute de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, se observă că firma administrată de Daniela Ungureanu are în folosinţă spaţiile de la Arpechim Argeş, Doljchim Craiova, adică fostele mari combinate chimice. Precum şi alte sute de spaţii din Buzău, Galaţi, Vîlcea, Gorj, Prahova, Dîmboviţa, etc.
Ambulanţa Petromed ia locul SMURD?
Poate că aceste date ar fi trecut neobservate, dacă nu ne-ar fi atras atenţia obiectul de activitate al acestei firme patronate de OMV PETROM. Astfel, în cadrul obiectului de activitate, alături de “activităţi referitoare la sănătatea umană”, sau de “asistenţă medicală generală”, observăm că din anul 2008 apare şi codul 8512, care înseamnă “ASISTENŢĂ MEDICALĂ AMBULATORIE”, în care este inclusă în principal activitatea serviciului de ambulanţă!
Aşadar, în cazul în care intra în vigoare Legea sănătăţii care a generat scandalul politic al anului trecut, firma administrată de Daniela Ungureanu, soţia actualului Prim-ministru, era prima îndreptăţită să preia serviciul public de ambulanţă din România, avînd sute de spaţii! Împrăştiate în toată ţara, ceea ce nici un alt contracandidat n-ar fi avut.
O afacere de 4,5 miliarde de euro, care încă mai poate fi realizată de actualul Prim-ministru prin repunerea pe tapet a Legii sănătăţii, lucru deja anunţat ca intenţie în perioada următoare!
Reamintim că Daniela Ungureanu primeşte şi azi peste 7000 de euro lunar de la firma OMV Viena pentru aşa zise consultaţii medicale, deşi dumneaei lucrează ca medic anestezist la Fundeni.

"Paranoia este doar o formă de vigilenţă, iar vigilenţa este doar o formă a realitaţii."

Asa! Si?

Urgenţele nu vor fi afectate de noua lege

Dr. Raed Arafat, a declarat că Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul spitalelor publice nu vor fi afectate de organizarea şi funcţionarea acestora ca fundaţii, aşa cum prevede proiectul noii legi a sănătăţii.
„În mod normal, nu prevăd ca Unităţile de Primiri Urgenţe să fie organizate ca fundaţii sau să fie afectate în vreun fel. Este puţin probabil. Dar vom vedea exact ce prevede proiectul care este acum în lucru şi care va fi forma sa finală”, a adăugat dr. Arafat.
Primul capitol al noii legi privind reforma sistemului sanitar, care se referă la organizarea şi funcţionarea spitalelor publice, va intra în dezbatere publică la sfârşitul săptămânii. Conform documentului, spitalele se vor putea reorganiza ca instituţii nebugetare, de exemplu în fundaţii având un singur membru fondator şi anume actualul administrator, spun reprezentanţii MS.

(05-04-2012 02:04 PM)Parvu Florin Scris:  Asa! Si?

Nimic ...pur şi simplu ! Ca să mă aflu si eu în treabă

"Treaba tuturor e treaba nimănui."

Ministerul Sănătăţii (MS) a postat pe pagina de web http://www.ms.ro , la secţiunea Forum Reforma în Sănătate, primul capitolul scris al noii legi privind reforma sistemului sanitar care se referă la organizarea şi funcţionarea spitalelor

Primul capitol al noului proiect al Legii privind reforma in sanatate care se referă la organizarea şi funcţionarea spitalelor

Citat:SPITALELE
CAP. 1
Dispoziţii generale
Art. 1
(1) Spitalul este unitatea medicala cu paturi, cu personalitate juridică, de utilitate publică, ce furnizează servicii medicale.
(2) Spitalul poate fi public, privat şi public cu structuri în care se desfăşoară activitate privată.
(3) Spitalele au ca obiect de activitate furnizarea de servicii medicale preventive, curative, de recuperare şi/sau paleative în regim de spitalizare continua, spitalizare de zi, ambulator și îngrijiri la domicliu, în relație contractuală cu asiguratori publici și privați sau cu plată directă, la cererea pacienților în conformitate cu clasificarea în funcţie de competenţe, stabilită prin ordin al ministrului sănătăţii
(4) Activităţile organizatorice şi funcţionale cu caracter medico-sanitar din spitalele publice și private sunt reglementate şi supuse controlului Ministerului Sănătăţii, iar în spitalele din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, controlul este efectuat de Ministerul Sănătăţii şi de structurile specializate ale acestora. Normele de efectuare a controlului organzatoric și funcțional se vor aproba prin hotărâre de Guvern.
(5) Spitalul poate furniza servicii medicale numai dacă funcţionează în condiţiile autorizaţiei sanitare de funcţionare. In lipsa acesteia, activitatea spitalelor se suspendă, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.
Art. 2
(1) În spital se pot desfăşura şi activităţi de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală.
(2) Colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, se desfăşoară pe bază de contract, încheiat conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei şi cercetării.
(3) Cercetarea ştiinţifică medicală, inclusiv studiile clinice se efectuează exclusiv pe bază de contract de cercetare, încheiat între spital şi finanţatorul cercetării cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii, conform prevederilor legale în vigoare.
(4) În spitale se pot desfăşura activităţi de educaţie medicală continua pentru medici, asistenţi medicali şi alt personal. Costurile acestor activităţi sunt suportate de personalul beneficiar. Spitalul poate suporta astfel de costuri, în condiţiile alocărilor bugetare.
(5) Promovarea produselor medico-farmaceutice in spital se face conform metodologiei stabilite prin ordin de ministru.
Art.3
(1) Spitalul asigură condiţii de investigaţii medicale si tratament conform nivelului de competenta stabilit pe baza criteriilor aprobate de Ministerul Sanatatii
(2) Spitalul asigură condiţii de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nosocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.
(3) Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nosocomiale.
Art. 4
Pentru asigurarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, Ministerul Sănătăţii propune, evaluează periodic nevoia de servicii medicale spitalicești și propune o dată la 3 ani, Planul naţional de paturi din sistemul de asigurari obligatorii de sănătate care se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, incluzând toate categoriile de spitale.

(1) Toate spitalele au obligaţia de a acorda primul ajutor medical de urgenţă, la nivelul competenţei personalului prezent, oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătăţii persoanei este critică sau cu potenţial de agravare, până la predarea acesteia către un echipaj medical de urgenţă.
(2) Spitalul răspunde solicitării autorităţilor pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale, accidente colective şi alte situaţii de criză conform legislaţiei în vigoare.

CAP. 2
Organizarea şi funcţionarea spitalelor
Art.5
(1) Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de regimul proprietăţii, în:
o spitale publice, organizate ca instituţii publice sau fundații, aflate în administrarea Ministerului Sănătăţii, a ministerelor cu rețea sanitară proprie, a universităților de medicină și farmacie și a autorităților publice locale ;
o spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat;
o spitale publice cu structuri în care se defăşoară activitate privată.
(2) Administratorul spitalului public poate decide schimbarea statutului organizatoric al spitalului intr-una din cele două forme de la alin. 1, cu avizul Ministerului Sanatatii

(3) Din punct de vedere al învăţământului şi al cercetării ştiinţifice medicale, spitalele pot fi:
a. Institute - spitale cu caracter regional, monoprofil, care acordă asistență medicală completă pentru cazurile complexe, cu incidență scăzută, care necesită o experiență profesională crescută. Spitalul dispune de dotări tehnice de înaltă performanță, desfășoară activitate de învățământ universitar și post universitar, și activitate de cercetare fundamentală și clinică cu personal dedicat
b. spitale universitare - spitale care au ca administrator o universitate de învătământ medico farmaceutic acreditată şi desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie continuă.
c. spitale clinice - spitale care au în componenţă structuri clinice care asigură asistenţă medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie continuă, având relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical superior acreditată. Pentru activitatea medicală, diagnostică şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă
d. structurile clinice - structurile de spital în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medicală, învăţământ medical, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continuă (EMC). În aceste structuri este încadrat cel puţin un cadru didactic universitar, prin integrare clinică. Pentru activitatea medicală, diagnostică şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă;
(4) În funcţie de competenţe, spitalele pot fi clasificate pe categorii. Criteriile în funcţie de care se face clasificarea se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.


Art.6
Spitalele publice organizate ca fundaţii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, de utilitate publica.

Art.7
(1) Spitalele publice organizate ca instituţii publice sunt administrate şi conduse de către un consiliu de administraţie, un comitet director condus de un manager.
(2) Modalităţile de înfiinţare, organizare şi conducere a spitalelor se stabilesc prin Normele metodologice la prezenta lege, aprobate prin hotarare de guvern

Art.8

Prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 pentru spitalele care sunt organizate sub formă de fundaţii de către autorităţi sau instituţii publice:
a) recunoaşterea caracterului de utilitate publică se dobândeşte de la data înfiinţării şi înscrierii în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
b) se aplică prevederile alin. (1) şi (2) de la Art. 7
Art. 9

(1) Indiferent de forma de organizare a spitalelor, acestea trebuie să respecte integral reglementările referitoare la acordarea de servicii medicale, precum şi pe cele referitoare la clasificarea, autorizarea şi acreditarea spitalelor.
(2) În funcţie de competenţe, spitalele sunt clasificate pe categorii. Criteriile în funcţie de care se face clasificarea se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
(3) Pentru asigurarea continuitatii si complementaritatii serviciilor medicale spitalele pot să incheie acorduri cu alţi furnizori de servicii, care sa asigure finalizarea cazului, în cadrul unor reţele funcţionale de asistenţă medicală, aşa cum sunt acestea definite prin normele de aplicare ale prezentei legi.

Art.10

(1) Autorizaţia sanitară de funcţionare se emite în condiţiile stabilite prin normele aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi dă dreptul spitalului să funcţioneze. După obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, spitalul intră în procedura de acreditare. Procedura de acreditare nu se poate extinde pe o perioadă mai mare de 5 ani. Neobţinerea acreditării până la data de 31 decembrie 2015 conduce la imposibilitatea contractării din sistemul asigurarilor de sănătate al spitalului în cauză.
(2) Acreditarea spitalului atestă conformitatea cu standardele adoptate la nivel național prin organismul de acreditare având următoarele obiective:
a. sa ofere siguranta populatiei în legatura cu serviciile acreditate ;
b. sa ofere informatii corecte despre performanța serviciilor oferite populației și tuturor parților interesate;
c. să stimuleze și să motiveze spitalele și pe practicieni în activitatea lor îndreptată spre satisfactia populației printr-o înaltă calitate a serviciilor lor.

(3) Acreditarea se acordă de către Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate (ANCIS), care are în structura sa Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor.
(4) Lista cu unităţile spitaliceşti acreditate şi categoria acreditării se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.11
(1) Acreditarea este valabilă 5 ani. Înainte de expirarea termenului, spitalul solicită evaluarea în vederea reacreditării.
(2) Reevaluarea unui spital se poate face şi la solicitarea Ministerului Sănătăţii, a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sau, după caz, a ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum si a asiguratorului de sănătate. Taxele legate de reevaluare sunt suportate de solicitant.
(3) Dacă în urma evaluării se constată că nu mai sunt îndeplinite standardele de acreditare, ANCIS acordă un termen pentru conformare sau retrage acreditarea pentru categoria solicitată.

CAP. 3
Finanţarea spitalelor
Art.12
1) Spitalele publice sunt finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin:
a. Din contractele de servicii medicale încheiate cu asiguratorii publici sau privaţi
b. Din plata directă a serviciilor medicale oferite la cerere
c. De la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii pentru
i. desfăşurarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate
ii. investiţii
d. De la bugetele administraţiei publice teritoriale
e. Din din fonduri europene nerambursabile
f. Din contracte de închiriere ale unor spaţii medicale, aparatură şi echipamente către alţi furnizori de servicii medicale
g. Donaţii , sponsorizări, contracte de cercetare, coplată pentru servicii medicale, contracte de cercetare.
h. Servicii medicale, hoteliere, sau de altă natură furnizate la cerere.
i. Legate
j. Împrumuturi interne sau externe în vederea finanţării investiţiilor
k. Asocieri investiţionale în domenii medicale ori de cercetare medicală şi farmaceutică
l. Editarea şi furnizarea unor publicaţii cu caracter medical
m. Alte surse conform legislaţiei în vigoare
2) Spitalele organizate ca fundaţii funcţionează în condiţiile prevăzute de OG 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi de prezenta lege, activitatea lor fiind non-profit.
3) Pentru spitalele publice bugetele locale participă la finantarea unor cheltuieli de administrare si functionare,respectiv bunuri si servicii,investitii,reparatii capitale, consolidare,extindere si modernizare, dotari cu echipamente medicale, inclusiv cheltuieli pentru servicii medicale in vederea bunei desfasurari a actului medical, a unitatilor sanitare publice de interes judetean sau local, in limita creditelor bugetare aprobate cu aeasta destinatie in bugetele locale.
4) Indiferent de forma de organizare, spitalele pot să încheie contracte de furnizare de servicii medicale în sistemul asigurărilor de sănătate, cu condiţia încadrării Planului naţional de paturi, elaborate de către Ministerul Sănătăţii, precum şi a condiţiilor de contractare stabilite prin Contractul Cadru.
5) In vederea derulării programelor naţionale de sănătate şi desfăşurării unor activităţi specifice, spitalele pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale cu asiguratorii de sănătate, precum şi cu direcţiile de sănătate publică în conformitate cu structura organizatorică a acestora.
Art.13
Spitalele private pot încheia contract de furnizare de servicii medicale în aceleaşi condiții cu spitalele publice
Art.14
(1) Spitalele, indiferent de forma de organizare, care realizează venituri din contracte de furnizare de servicii medicale în sistemul asigurărilor de sănătate, au obligaţia organizării unui audit financiar extern anual.
(2) Bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalelor, execuţia bugetară, raportul anual de audit raportul anual de activitate se publică pe site-ul unităţii medicale sau al autorităţii ierarhice direct superioare.
Art. 15
(1) Spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale pot primi sume de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, care se alocă prin transfer către autorităţile administraţiei publice locale, pentru:
a) finalizarea obiectivelor de investiţii noi, de investiţii în continuare, nominalizate în listele programului de investiţii, anexă la bugetul Ministerului Sănătăţii din legea bugetului de stat, aflate în derulare la nivelul spitalelor,
b) dotarea cu aparatură medicală, în condiţiile în care autorităţile administraţiei publice locale participă la achiziţionarea acestora cu fonduri în cuantum de minimum 5% din valoarea acestora;
c) reparaţii capitale la spitale, în condiţiile în care autorităţile administraţiei publice locale participă cu fonduri în cuantum de minimum 3% din valoarea acestora;
d) finanţarea obiectivelor de modernizare, transformare şi extindere a construcţiilor existente, precum şi expertizarea, proiectarea şi consolidarea clădirilor în condiţiile în care autorităţile administraţiei publice locale participă la achiziţionarea acestora cu fonduri în cuantum de minimum 5% din valoarea acestora.
(2) Sumele alocate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi din bugetul autorităţilor administraţiei publice locale prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi d), criteriile de alocare, precum şi lista spitalelor publice beneficiare se aprobă anual prin ordin al ministrului sănătăţii, în termen de 60 de zile de la data publicării legii bugetului de stat.
(3) Ordinul prevăzut la alin. (2) se aprobă ca urmare a propunerii făcute de o comisie de analiză a solicitărilor depuse la Ministerul Sănătăţii.
Art.16
Controlul asupra activităţii financiare a spitalului public se face, în condiţiile legii, de Curtea de Conturi, Ministerul Sănătăţii, de ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie sau de alte institutii abilitate prin lege.
Art.17
Decontarea contravalorii serviciilor medicale contractate in sistemul de asigurari de sănătate se face conform contractului de furnizare de servicii medicale, pe bază de documente justificative, în funcţie de realizarea acestora, cu respectarea prevederilor privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor de sănătate.
Art.18
(1) Normativele de personal prevazute in reglementarile in vigoare reprezinta baza minima de incadrare pentru furnizarea serviciilor medicale indiferent de forma de organizare a spitalelor.
(2) În situaţia în care spitalul organizat ca instituţie publică nu are personal propriu angajat suficient, pentru acordarea asistenţei medicale corespunzătoare structurii organizatorice aprobate în condiţiile legii, poate încheia contracte de prestări servicii pentru asigurarea acestora.
CAP. 4
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art.19
(1) Spitalul, indiferent de forma de organizare, are obligaţia să înregistreze, să stocheze, să prelucreze şi să transmită informaţiile legate de activitatea sa, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.
(2) Raportările se fac către Ministerul Sănătăţii, serviciile publice deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii, ANCIS şi, după caz, către ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, pentru constituirea bazei de date, la nivel naţional, în vederea fundamentării deciziilor de politică de sănătate, precum şi pentru raportarea datelor către organismele internaţionale.
(3) Spitalele au obligatia sa raporteze catre CNAS si asiguratori toate datele mentionate in contracte, conform metodologiei aprobate de CNAS
(4) Documentaţia primară, ca sursă a acestor date, se păstrează, securizată şi asigurată sub formă de document scris şi electronic, constituind arhiva spitalului, conform reglementărilor legale în vigoare.
(5) Informaţiile prevăzute la alin. (1), care constituie secrete de stat şi de serviciu, vor fi accesate şi gestionate conform standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate.
Art.20
(1) Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unităţi administrativ-teritoriale, aflate în administrarea unor spitale publice, care se reorganizează şi devin disponibile, precum şi aparatura medicală pot fi, în condiţiile legii, închiriate sau concesionate, după caz, unor persoane fizice ori juridice, în scopul organizării şi funcţionării unor furnizori de servicii medicale sau pentru alte forme de asistenţă medicală ori socială, în condiţiile legii.
(2) Sumele obţinute în condiţiile legii din închirierea bunurilor constituie venituri proprii ale spitalului şi se utilizează pentru cheltuieli curente şi de capital, în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

Noua lege a Sănătăţii oferă un pachet minim de servicii medicale !

Noile măsuri lovesc în oamenii săraci, astfel că milioane de români cu venituri mici s-ar putea întoarce la leacurile băbeşti. Ei nu vor mai avea acces decât la o mică parte a serviciilor medicale de care pot beneficia acum.Proiectul noii legi a Sănătăţii prevede că asiguraţilor le va fi acordat un pachet medical de bază, iar cine vrea mai mult, trebuie să plătească în plus.

În principiu, vor exista trei pachete de servicii sociale: pachetul social, pachetul special şi pachetul voluntar. Asigurările voluntare vor fi încheiate de asigurătorii privaţi sau publici. De asemenea, asigurările voluntare vor fi încheiate în limita a 50 de euro pe an de persoană.
Pachetul de bază sau pachetul social este conceput în special pentru asiguraţii cu venituri mici şi pentru persoanele asistate social.
Pachetul special acoperă costuri mai ridicate ale serviciilor medicale şi va fi accesibil persoanelor cu venituri mai mari.
Pachetul voluntar este destinat asiguraţilor care doresc să beneficieze de servicii medicale suplimentare sau complementare.

Comunicat de presă
Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în dezbatere publică

Citat:Ministerul Sănătăţii a publicat, astăzi, pe pagina de web. http://www.ms.ro, în dezbatere publică, secţiunea Transparenţă decizională, proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Conform proiectului, cuantumul sumelor care vor reprezenta coplata asiguratului pentru unele servicii din pachetul de servicii de bază, precum şi condiţiile în care sunt plătite acestea vor fi stabilite prin contractul – cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
De asemenea, suma maximă reprezentând coplata asiguratului într-un an calendaristic se va stabili, ulterior, prin hotărâre a Guvernului.
Coplata este un moderator în accesarea serviciilor medicale din pachetul de servicii de bază şi reprezintă contribuţia personală la plata serviciilor medicale.
Noua măsură va duce la o mai bună adresabilitate a populaţiei către sistemul de asistenţă primară, la îmbunătăţirea finanţării sistemului de sănătate şi la realizarea unui control în ceea ce priveşte neefectuarea serviciilor, reducerea plăţilor informale, asigurându-se astfel creşterea calităţii asistenţei medicale.
Coplata va optimiza circuitul pacientului în sistem şi va fi un mecanism care va reduce utilizarea nejustificată a unor servicii din sistem, ca de exemplu accesarea serviciilor spitaliceşti.

Ceea ce nici un politician n-o să vă spună despre noua Lege a Sănătăţii !

Un manifest tulburător al chirurgului Florin Chirculescu

Chirurgul Florin Chirculescu, medic la Spitalul Universitar, şef al Chirurgiei Toracice şi scriitor de SF, primul care a îndrăznit să spulbere public tabu-urile sistemului sanitar, a trimis redacţiei Jurnalului Naţional un manifest conex cu legea sănătăţii. Cel care, în 2009, a publicat o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii, in care a acuzat făţiş problemele sistemului, a infiinţat sindicatul medicilor şi, în paralel cu activitatea sa medicală, vorbeşte şi scrie fără perdea deschis despre tarele Sănătăţii româneşti.

Citat:PACIENTULUI ROMÂN – UN CONSIMŢĂMÂNT INFORMAT

(sau ceea ce nici un politician n-o să vă spună despre noua Lege a Sănătăţii)

Regula cinstită îmi impune ca atunci când operez un pacient să-i explic beneficiile şi riscurile intervenţiei chirurgicale. Este pasul obligatoriu prin care tu, pacientul meu, capeţi încredere în mine, medicul tău.

Iată că acum, noi toţi, pacienţi şi medici deopotrivă, ne pregătim de o operaţie dificilă. Politicienii o numesc reformă sanitară dar, câtă vreme nu ştim despre ce e vorba, ce garanţii avem că intervenţia pe care o operează statul va reuşi? Ce beneficii ne aduce? Ce riscuri are? Şi, mai ales, dispunem de alte variante în afara celor preconizate de stat?

Să ne reamintim – în ianuarie, legea sănătăţii a fost retrasă teatral de pe piaţă, ocazie cu care ne-am ales cu o promisiune: dezbaterea ei publică. Tu, pacientul meu, cât de multe ai aflat despre această lege? Ai idee cât o să te coste? Iar tu, colegul meu medic, ai idee ce vei deveni după ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial? Vei fi funcţionar de stat, sau te vei bucura, în sfârşit, de statutul unei profesii liberale, statutul tău dintotdeauna?

Din păcate, după cum ne-au obişnuit, decidenţii mimează comunicarea. Ei aruncă în presă doar frânturi de lege, pretinzând că adoptă regula cinstită a consimţământului informat. În realitate, acest lucru nu are loc. Pentru moment, să reţinem că orice consimţământ informat se încheie cu o semnătură, o semnătură prin care pacientul îi conferă medicului dreptul de a-l opera.

Noi, românii, pacienţi şi medici deopotrivă, pe ce document ne punem semnătura?

GENERALITĂŢI – SAU CE SOARTĂ AU BANII NOŞTRI?

Suntem cu toţii la curent cu scandalul Cupru Min. Din variile calcule, să reţinem cea mai optimistă cifră de afaceri avansată în presă: un miliard de euro anual. O altă industrie locală – mă refer la fastfood – este şi ea în prefaceri, iar McDonald’s, Burger King, KFC etc. se luptă pentru o piaţă de cinci sute de milioane de euro anual.

Şi acum, fiţi atenţi: piaţa sănătăţii din România înseamnă de trei ori mai mult decât Cupru Min şi industria fastfood luate la un loc. Vorbim despre aproape cinci (!) miliarde de euro anual. Iată o piaţă atrăgătoare pentru asiguratori! În plus, spre deosebire de banii din cupru şi din fastfood, banii din sănătate sunt siguri. Nu trebuie să foreze nimeni după ei şi nu trebuie să se lanseze nici o campanie promoţională ca să fie obţinuţi, pentru că vorbim despre banii pe care îi scoţi din „buzunar” la fiecare salariu, conform prevederilor legale, fie că eşti de acord, sau nu. Cu toate acestea, pentru fiecare român în parte, suma se ridică la numai... 250 de euro anual.

Să reţinem, aşadar: banii din sănătate sunt suficienţi pentru un business serios, dar ţie, personal , nu prea îţi ajung, chit că tu plăteşti.

Un alt lucru care merită amintit este că, oriunde şi oricând, reformele sanitare au avut loc în ţări în care accesul la serviciile medicale era restrâns şi scump. Reforma lui Bismarck în Germania a fost un cadou oferit populaţiei care, astfel, putea să ajungă mai uşor şi mai ieftin în faţa unui medic. Motive similare au stat şi îndărătul reformei Thatcher: un număr mai mare de englezi căpăta dreptul la sănătate, în condiţii de egalitate a şanselor.

În România, lucrurile stau pe dos. La noi, reforma sănătăţii înseamnă cheltuieli suplimentare pe care le vei suporta chiar tu, pacientul sau medicul român. Îţi aminteşti cum în luna ianuarie era cât pe ce să plăteşti nişte servicii de urgenţă care deja funcţionau? Ştiu că-ţi aminteşti, pentru că ideea te-a înfuriat. Legea a fost retrasă, iar tu ai crezut că ai câştigat, din moment ce SMURD-ul a rămas cel pe care îl ştiai, adică gratuit, aşa cum este şi în cele mai ultraliberale ţări.

Ceea ce nu ştii, însă, este că decidenţii au motive serioase să sprijine urgenţele: SMURD-ul trebuie să funcţioneze bine şi pentru ei. Oricât ai fi de bogat, odată accidentat, nu mai ai cum să iei primul avion către un spital occidental. Când ai căzut în stradă, ai nevoie de un serviciu care să te ridice şi să te ducă degrabă la un spital românesc, prin urmare, SMURD-ul le e necesar şi decidenţilor.

Cu totul alta e problema dacă te pregăteşti de o internare obişnuită. El, decidentul care ţine în mână pâinea şi cuţitul, ia de regulă avionul, în timp ce tu, pacientul-elector, iei loc pe un scaun într-o sală de aşteptare. S-ar putea ca el, decidentul, să fie consultat înaintea ta, poate chiar de unul dintre medicii români care au ţinut cont de sfatul preşedintelui:

- Plecaţi din ţară, eu n-am ce să fac pentru voi!

DE CE PIERZI BANII DE SĂNĂTATE CHIAR ACUM, CÂND CITEŞTI ACEST TEXT?

Ştii bine că sistemul românesc de sănătate funcţionează pe baza a numeroase erori şi incorectitudini. Iată doar două dintre ele – cele fundamentale.

În primul rând, CNAS este singurul jucător financiar de pe piaţa de sănătate. Această situaţie ar mai fi cât de cât corectabilă, cu condiţia ca sănătatea să fie reglementată, dar cea de-a doua eroare tamponează orice fel de strategie cu beneficiu public: mă refer la faptul că preşedintele CNAS este numit politic.

Monopolul şi obedienţa politică a CNAS sunt cei doi factori care îţi scot, de ani de zile, bani buni din buzunar. Monopolul şi obedienţa politică sunt factorii care permit deturnarea girată de stat a contribuţiilor (adică a banilor tăi privaţi!) pe care le plăteşti pentru sănătate şi care ajung în ceea ce se numeşte bugetul consolidat, de unde cine ştie câţi mai ajung înapoi în sistem. Tot monopolul şi obedienţa politică sunt factorii care permit CNAS să plafoneze accesul pacientului la medic. Ca să fiu mai clar, dacă un spital îngrijeşte 50.000 de pacienţi anual, CNAS găseşte toate motivele din lume ca să nu semneze contract cu spitalul decât pentru 45.000, să zicem (şi asta e o situaţie bună!), generând datorii perpetue ale aceluiaşi CNAS la spitale. Aceeaşi plafonare, v-o amintesc, o întâlnim şi la medicul de familie.

Motivele plafonării? Insuficienţa banilor. De ce sunt banii insuficienţi? Păi, nu au luat calea bugetului consolidat? Nu s-au comportat politicienii români, de 22 de ani încoace, ca şi cum sănătatea era gratuită? Iată cum beneficiul electoral al tuturor politicienilor români a ajuns să se traducă prin colapsul sistemului.

Să revenim. Tot pe monopol şi pe obedienţă politică se bazează şi subevaluarea pe care CNAS o practică pentru fiecare caz rezolvat, tarifele casei fiind inferioare costurilor reale. Şi, ca să pună capac la toate, dereglementarea din sistemul nostru sanitar permite CNAS să stabilească tarife distincte pentru un acelaşi tip de caz, în funcţie de factori... subiectivi. În context, cum ţi se pare faptul că CNAS plăteşte mai mult spitalelor private per caz rezolvat, şi asta în condiţiile în care spitalul privat îţi solicită şi ţie, pacient, onorarii? Vă reamintesc că, în prezent, reţeaua privată de medicină din România nu poate încă să absoarbă cazurile dificile, adică acele cazuri care sunt cele mai mari consumatoare de fonduri.

Dacă legea sănătăţii ar fi trecut în luna ianuarie, lucrurile ar fi derapat şi mai mult. Practic, se menţinea atât monopolul CNAS, cât şi obedienţa politică a preşedintelui său. În plus, banii tăi, cei pe care îi colecta statul, ajungeau în mâna unor societăţi private de asigurări, care se trezeau în braţe cu un cadou la care nici o casă de asigurări din lume n-a visat: obţinerea unor pacienţi (clienţi) fără concurenţă şi fără efortul de a le colecta contribuţiile. Practic, CNAS s-ar fi transformat într-un ordonator de credite centralizat, care ar fi înmânat fondurile strânse din banii tăi unor operatori privaţi, care nu se oboseau nici măcar să lupte unii cu alţii pentru clientelă. Cât despre casele de asigurări, ele privatizau profitul, în timp ce riscurile şi pierderile conexe cu activitatea medicală deveneau datorie publică. În concluzie, sistemul nostru public-privat de sănătate căpăta dreptul de a obţine beneficii financiare, în timp ce pierderile erau suportate, în primul rând, de asiguraţi şi, în al doilea rând, de personalul sanitar subplătit.

Să fie acesta adevăratul capitalism? Să fie aceasta libera iniţiativă, cea pe care în naivitatea noastră o credeam obligată să-şi asume riscuri pentru a obţine beneficii?

În fine. Spuneam că legea retrasă cu tam-tam permitea atât caselor de asigurări, cât şi noului CNAS să facă profit, şi asta în condiţiile în care cele mai multe case europene de asigurări din sistemul public au obligaţia de a prezenta un bilanţ zero la finele anului financiar. Să presupunem că românii sunt şi aici originali şi că vor o lege deosebită de uzul european, dar atunci se pune întrebarea: profit? De unde? Din cei 250 de euro cu care tu pleci la drum în fiecare an şi care şi-aşa nu-ţi ajung? Profit? Pe seama unor pacienţi din ce în ce mai bolnavi şi, prin urmare, din ce în ce mai costisitori? Profit? Pe seama medicilor care sunt plătiţi cu un ordin de mărime sub cele mai slabe salarizări europene?

O altă întrebare este: oare casele de asigurări ştiau în ce se bagă? Oare îşi făcuseră calcule la modul serios, sau mirajul celor 5 miliarde de dolari anual le punea în braţe un cadou otrăvit?

Cum-necum, profitul despre care discutăm îţi mai scotea din circuit nişte bani, din cei şi aşa foarte puţini (doar 3,5% din PIB, nu uita, pe când calculele europene ne arată un necesar de minimum 7%) cu care îţi plăteşti sănătatea. Oare ce prevede legea care se elaborează acum, la adăpost de ochii noştri, referitor la profitul caselor de asigurări?

EXISTĂ SISTEME PERFECTE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ?

Răspunsul este NU. Practic, orice sistem de sănătate se confruntă cu o cerere mult mai mare decât oferta, iar disparitatea dintre necesarul şi resursele de sănătate se accentuează perpetuu, indiferent de ţară. Cu alte cuvinte, sistemele publice de sănătate au ca scop fundamental gestionarea deficitelor. Dacă Declaraţia Drepturilor Omului ar fi abolită, problemele sistemelor de sănătate s-ar rezolva imediat, pentru că am putea, nu-i aşa, să includem o sumedenie de pacienţi în categoria pierderilor colaterale.

Asta să fie soluţia sistemelor publice de sănătate? O politică eugenică, justificată prin raţiuni financiare?

În context, să amintim cum este caracterizat sistemul medical britanic (NHS), adică sistemul unei ţări capitaliste prin excelenţă: „o insulă de socialism într-o mare a pieţei libere”. Momentan, aşa sună esenţa unui sistem naţional de sănătate publică. Dar, despre NHS vom mai vorbi.

SISTEME DE SĂNĂTATE – CONTROVERSA PROFESIONIŞTILOR

Cu aproape doi ani în urmă, am avut prilejul să discutăm cu doi dintre autorii legii de sănătate retrase de pe piaţă. Cu acea ocazie , am găsit multe puncte comune de discuţie.

Să le luăm pe rând.

În primul rând, domniile lor au fost de acord că atât monopolul CNAS, cât şi dependenţa politică a acestei structuri trebuie desfiinţate. Cu alte cuvinte, căzuserăm de acord asupra principiului ca în România să existe mai multe case de asigurări concurente, care să se „bată” între ele atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici. Ne imaginam că o concurenţă reală între asiguratori ar fi determinat scăderea costurilor, pe principiul că un asigurator n-o să-şi fure căciula făcând achiziţii bazate fundamental pe comision. Totodată, speram ca un astfel de asigurator va oferi pachete de sănătate concurenţiale, astfel încât să-şi atragă o „pacientură” cât mai numeroasă. Speram ca asiguratorul să fie interesat să ofere pachete de salarizare la fel de concurenţiale pentru medici, astfel încât să-i atragă în spitalele şi cabinetele lor. Naivi fiind, speram ca în acest fel, asiguratorii de sănătate din România să devină ceea ce sunt oriunde: avocaţii din oficiu ai pacienţilor şi plătitorii corecţi ai medicilor.

Între timp, această paradigmă pare să se fi schimbat, iar profitul cu orice preţ este cuvântul de ordine al noilor asiguratori de sănătate. Aşa că, ne punem următoarea problemă: este obligatoriu să fim de acord cu paradigma profitului în sistemul public de sănătate, în condiţiile unei ţări care alocă prea puţini bani acestui sector?

Revenind la discuţia cu autorii legii retrase de pe piaţă, propusesem atunci organizarea unui grup de profesionişti (specialişti în sănătate publică) care să discute care este varianta de sistem care se adaptează cel mai bine la realitatea noastră socio-economică. Toată lumea a fost de acord, numai că până la urmă, grupul de lucru a fost alcătuit doar din cei doi specialişti ai administraţiei prezidenţiale. În plus, principiile cu care fuseseră de acord în ce priveşte casele de asigurări s-au dovedit a fi apă de ploaie. Ei nu discutaseră despre capitalism, ci despre bişniţa românească standard. Ei ne vindeau cafea şi ţigări la suprapreţ şi ne explicau cât de bine o să ne fie.

La scurt timp după aceste discuţii, am avut prilejul să discut cu o profesoară de sănătate publică neimplicată în dezbatere. Cu acea ocazie , ea m-a întrebat aşa:

- De ce crezi tu că doar societăţile de asigurări reprezintă soluţia pentru România?

I-am furnizat argumentele de mai sus, dar profesoara a clătinat din cap:

- Oare un sistem naţional de sănătate n-ar fi mai potrivit pentru noi? Suntem o ţară săracă, oamenii au venituri scăzute, eu cred că asta este soluţia pentru România.

Sigur m-am schimbat la faţă – un sistem naţional de sănătate nu-mi aducea aminte decât de situaţia pre ’89, nu-mi sugera decât eşecurile socialismului, un alt tip de monopol etc. Simţindu-mă, profesoara m-a întrebat:

- Tu crezi că la noi, acum, cu existenţa CNAS, avem de-a face cu vreo diferenţă faţă de sistemul de dinainte de ’89? Ceea ce avem acum este tot un fel de sistem naţional de sănătate, numai că el beneficiază de cosmetizarea şi costurile suplimentare denumite CNAS. Şi, ca să nu mă mai acuzi de socialism, a adăugat, te rog să reflectezi la sistemul de sănătate britanic. Englezii au sistem naţional. Ţi se pare că merge prost?

Pe vremea aceea nu ştiam decât că Marea Britanie oferă salarii dintre cele mai bune pentru medici. Această realitate a fost suficientă ca să mă gândesc mai atent la ce înseamnă un sistem naţional de sănătate. Cu acea ocazie , am aflat că şi canadienii, de pildă, se bucură de un sistem similar.

CE SISTEM DE SĂNĂTATE NE DORIM?

De fapt, cu această întrebare ar trebui să înceapă argumentaţia pro şi contra, pentru că, după cum am spus, nu există un sistem perfect de sănătate. Şi, pentru că ne aflăm, totodată, în faţa unui consimţământ informat, care consimţământ informat este sancţionat politic prin vot, ar trebui să ştim măcar care sunt costurile şi beneficiile diferitelor sisteme de sănătate.

Vom discuta despre doi „poli sanitari”. Pentru că legea retrasă în ianuarie se inspirase, iniţial, pe un model american, o să începem cu un rezumat al felului în care pacientul plăteşte în USA.

În USA, serviciile medicale sunt în totalitate private. Dacă nu eşti asigurat, vei beneficia doar de tratamentul urgenţelor majore, şi asta, pe o perioadă limitată de timp. Dacă nu eşti asigurat şi ai nevoie de medic pentru o problemă serioasă, ai varianta de a face un împrumut ca să ieşi din impas. Dacă vrei să te asiguri, fii sigur că vei avea de plătit, lunar, o grămadă de bani. Iar dacă doreşti să fii tratat de o somitate în domeniu, te costă suplimentar de te usucă.

Ei, bine, în ciuda faptului că USA vehiculează în sănătate aproximativ 16 % din PIB şi în ciuda faptului că la ora asta clinicile americane sunt primele din lume în ce priveşte know-how-ul şi organizarea (dar şi salarizarea medicului!), sistemul de sănătate american în ansamblu are carenţele sale. Iată un singur exemplu: a treia cauză de mortalitate pe teritoriul american este infecţia, iar infecţia este un marker de mortalitate al ţărilor în curs de dezvoltare.

Aşadar, un sistem de sănătate care să se asemene cu cel american ar presupune: contribuţii ridicate pe care nu le pot plăti toţi cetăţenii, la care se adaugă plăţi suplimentare pentru serviciile speciale. Atenţie: intrarea în sistemul unei case de asigurări presupune o evaluare a pacientului de la bun început! Spun asta pentru că nu există casă de asigurări care să acţioneze din altruism şi care să te aştepte cu braţele deschise, indiferent de starea sănătăţii tale. În context, casele de asigurări private sunt obligate, prin natura jocului financiar, să te consulte la includere şi periodic, astfel încât contribuţiile pe care le vei plăti vor fi deosebite, în funcţie de riscurile pe care le prezinţi. Un pacient de 30 de ani, nefumător, fără probleme de sănătate aparentă, care practică sport de trei ori pe săptămână, va plăti mult mai puţin decât un pacient de 75 de ani, diabetic, cu hipertensiune şi cardiopatie ischemică.

Să reţinem acest aspect şi să-l transferăm în România. Pensionarul, mult mai expus problemelor de sănătate, dar cu mult mai sărac decât pensionarul american, va fi obligat să plătească (logic!) o contribuţie mai ridicată decât un pacient activ. Totodată, la includerea într-o casă de asigurări, va avea de plătit consultaţiile prin care se stabileşte cât de bolnav este şi, implicit, nivelul contribuţiei. Să mai adăugăm ceva: pacientul român din 2012 nu mai seamănă cu pacientul român din 2002 – pacientul actual este mai bolnav, cu mai multă patologie asociată, deci mai costisitor. Oare este suficientă media de 250 de euro pe an pentru a susţine într-un sistem orientat pe profit, ceea ce nici acum sănătatea publică românească nu poate susţine? Cum vor face casele de asigurări beneficiile la care le dă dreptul legea, cu pacienţi mult mai costisitori, dar mult mai săraci decât în sistemul-mamă? Oare americanii îi asigură pe... homeleşi?

Cu alte cuvinte: mai putem să vorbim de un sistem public de sănătate?

La polul opus se află sistemul britanic, sau cel canadian. Marea Britanie beneficiază de un sistem naţional de sănătate, prin urmare, orice cetăţean se poate considera acoperit când are nevoie de medic. Dar, reprezintă sistemul britanic, sau cel canadian, garanţia că pacientul român va căpăta satisfacţie? Care este costul acestei asigurări cvasitotale?

Costul este... timpul. Timpul, adică lista de aşteptare. Lista de aşteptare de luni de zile, ba chiar mai mult, pentru operaţii, pentru examene CT, pentru RMN, pentru programarea la specialist etc. Urgenţele nu au listă de aşteptare dar, să nu vă imaginaţi că urgenţa va fi examinată deîndată la camera de gardă. Iată un singur exemplu. Pacientă, gravidă, la termen. Încep „durerile facerii” şi se adresează unui spital londonez. Spitalul îi spune: „Nu te internăm decât începând de la dilataţie 6.” (Dilataţia completă este 10, iar travaliul începe în condiţii de dilataţie 0, ca să simplific.) Pacienta locuia departe de spital, aşa că decide să aştepte până la dilataţie 6 în parcul din apropiere. După vreo oră, se rupe apa. Pacienta se duce din nou la camera de gardă. Răspunsul (foarte politicos) a fost: „Aveţi dilataţie 3. Nu vă internăm decât de la dilataţie 6.”

Aşadar, iată că pentru a asigura egalitarismul în faţa unui sistem care nu poate plăti la nesfârşit, apar altfel de costuri, care nu se concretizează în bani, ci în timp de aşteptare. Oricum, britanicii nu par foarte deranjaţi de acest sistem: practic, doar 11% dintre ei recurg la serviciile private paralele, acestea fiind asigurate separat. Cu alte cuvinte, ei au un sistem în două viteze, iar dacă dintr-un motiv sau altul consideri că nu vrei să intri pe lista de aşteptare, plăteşti suplimentar acelor societăţi care, dintru bun început şi-au asumat riscurile de a intra pe piaţă, fără sprijin de la stat şi fără ca statul să le preia funcţiile şi datoriile generale ale întreprinzătorilor.

Între cei doi poli există varii metode de asigurare, pe care le puteţi studia aici: http://medlive.hotnews.ro/harta-asigurar...ania.html. Dintre toate exemplele de pe hartă, m-aş opri asupra Cehiei. Cu un sistem sanitar care primeşte 7,2% din PIB, Cehia a reuşit să ofere un pachet de asigurare de bază într-atât de copios, încât doar 0,1% din populaţie se asigură suplimentar. Ei cum au reuşit performanţa asta? Să fie imposibilă pentru noi?

PROBLEMELE ROMÂNEŞTI

Problema pachetului de asigurare de bază este cheia sistemului nostru de sănătate. Care este oferta statului sau/şi a caselor de asigurări pentru acest pachet? Este oare o ofertă 0, ca în USA, ceea ce implică să plăteşti foarte mult? Este o ofertă completă, ca în Marea Britanie, dar care te obligă să aştepţi? Este oare o ofertă „mutuală”, de tip francez, la care 82% din pacienţi plătesc asigurări suplimentare, în condiţii de 11% din PIB direcţionaţi către sănătate?

Răspunsul corect pe care o să ţi-l dea decidentul român (fără să mintă!) este: habar n-am! Sunt ani de zile de când decidenţii se feresc ca de dracu să stabilească plafonul ofertei de bază. Vei primi tu, pacient român, bani doar cât să stai de vorbă cu medicul timp de 20 de minute, sau vei putea, în aceiaşi bani, să beneficiezi şi de operaţii pe cord deschis? Vei primi un pachet de bază pentru un salon curat, de cel mult două persoane, sau vei sta în pat cu alt pacient, din lipsă de locuri?

De ce nu ştim care este valoarea pachetului de bază? Foarte simplu: pachetul de asigurări de bază este elementul de negociere critic, care permite statului român să vândă o afacere de 5 miliarde de dolari anual unor societăţi de asigurări care, spre deosebire de alte ţări europene, au permisiunea prin lege de a face profit pe investiţii publice. Dacă, tu, pacient român, ai avea de făcut o afacere, ai proceda la fel ca societăţile de asigurări. Ai stabili abia după cumpărare pachetul minim de servicii, iar acesta va fi extrem de scăzut, astfel încât să poţi să-ţi taxezi clienţii în vederea obţinerii unui profit maxim, pe o investiţie publică distrusă în mod sistematic, în acelaşi fel în care au fost abandonate alte industrii şi întreprinderi româneşti. Totodată, ai lansa tot soiul de fumigene pe piaţă, legate de calificarea medicilor şi de plata lor, astfel încât să-i salarizezi cât mai jos pentru că, nu-i aşa, legea română îţi permite profit fără ca tu să-ţi asumi riscurile unor cheltuieli. Statul român nu te obligă să concurezi pentru pacienţi, statul român nu te obligă să-ţi ridici contribuţiile prin propriul tău efort, statul român doreşte doar să facă un cadou asiguratorilor pentru că el, statul român, se doreşte incompetent.

Numai că voi, pacientul şi medicul român, vă aflaţi la celălalt capăt al afacerii. Şi vă mai paşte, pe amândoi, încă un set de cheltuieli de care habar n-aveţi. Pe lângă pachetul de bază pe care Ministerul Sănătăţii şi CNAS nu au catadicsit să-l facă public, statul mai are un as în mânecă la vânzare: costurile per serviciu medical. Vă reamintesc ce am spus mai sus: CNAS găseşte toate motivele din lume ca să nu plătească toţi pacienţii şi ca să subevalueze fiecare caz rezolvat... Ce anume le permite acest lucru?

Absenţa standardelor de cost. Nici o structură responsabilă cu sănătatea nu a fost interesată în ultimii 22 de ani de o operaţiune economică elementară: stabilirea costurilor serviciilor medicale. Astfel, dacă o apendicită banală costă efectiv, să zicem, 1000 de lei, nimeni n-o să împiedice un decident să stabilească, în absenţa unor standarde de cost, că ea nu costă decât 900 de lei şi să nu-ţi dea ţie, pacient, doar această contravaloare, pretinzând că restul până la 1000 îţi sunt imputabili sub forma de servicii suplimentare sau că ar trebui să ţi-i recuperezi chiar de la medic.

Pentru cine nu mă crede, să întrebe Ministerul sau CNAS: cât costă o arteriografie, să zicem, la Iaşi? Dar la Bucureşti? Există diferenţe de preţ? Dacă da, de ce? Realitatea este că absenţa standardelor de cost este cea care permite, oricând, „umflarea” cheltuielilor care, ulterior, vor putea fi transferate asupra asiguratului.

Absenţa standardelor de cost mai este „bună” la ceva: în absenţa lor, orice decident, fie el Minister, CNAS, sau casă de asigurări, poate să pretindă că protocoalele de diagnostic şi tratament sunt valide în ţara noastră şi că este doar vina medicilor că nu au fost introduse încă. Dar, ce te faci dacă afli că respectarea protocoalelor are costuri prea mari faţă de câţi bani catadicseşti să dai (investeşti) în sistem şi că tu, stat, sau casă de asigurări, nu ai puterea financiară de a le susţine?

Vei introduce... lista de aşteptare, asta vei face. Vei introduce lista de aşteptare specifică sistemelor naţionale de sănătate, chit că tu ai pretenţia să te numeşti societate privată de asigurări. Şi atunci, ne întrebăm, oare ce fel de sistem ne vor vârî pe gât decidenţii?

CONSIMŢĂMÂNTUL PROPRIU-ZIS

Aşadar, ce vă doriţi? Un sistem bazat pe asigurări, care va presupune mai mulţi bani scoşi din buzunar, sau un sistem naţional de sănătate, care presupune liste de aşteptare? Veţi dori un sistem de asigurări care, în peisajul românesc se pretează extrem de uşor la cartelizare şi la umflarea preţurilor, sau un sistem naţional care, prin monopolul său şi prin obiceiurile pământului, se asociază cu politica de achiziţii la nivel înalt prin comision?

Indiferent ce ai dori, însă, şi indiferent ce opinii ai, nu uita că sănătatea nu are culoare politică. Şi nu face rabat de la următoarele întrebări simple, la care orice politician va trebui să-ţi răspundă:

1) Ce pachet de bază îmi oferi, ca să ştiu ce cheltuieli suplimentare îmi vor cere asigurările?

2) Vrei să-mi oferi un sistem public de sănătate căruia îi este permis, prin lege, să facă profit?

3) De ce nu elaborezi standarde de cost, astfel încât să ştiu cu cât m-ar încărca în plus asigurările?

4) De ce nu-mi explici ce înseamnă un sistem naţional de sănătate şi de ce-l acuzi (aluziv) de stângism, din moment ce ţări precum Marea Britanie şi Canada se bazează pe un asemenea sistem?

5) De ce nu-mi plăteşti doctorii aşa cum sunt plătiţi oriunde la vest de Szeged, astfel încât să nu mai plece din ţară şi să mă trateze la mine acasă şi peste câţiva ani, fără ca eu să recurg la alte expediente?

6) De ce refuzi să aloci serviciilor de sănătate măcar 7% din PIB?

7) Dacă vei aloca 7% din PIB sănătăţii, ai curaj să-mi spui, înainte de alegeri, cât o să mă coste povestea asta?

Ei, bine, dacă tu, politician, o să-mi răspunzi vreodată la aceste întrebări fără să te refugiezi în termeni tehnici şi în justificări stupide, poate că am să semnez acest consimţământ informat – dar dacă nu....

Ei, bine, dacă nu, eu o să te întreb mereu:

- Tu chiar îţi propui să ai grijă de sănătatea mea, sau te interesează doar votul meu?

Iar când o să te întreb asta, o să-ţi aduc aminte că peste nu mai mult de 15 – 20 de ani, cineva, un editor sau un ziarist, îţi va tipări portretul în cărţile de istorie şi în articole... Şi după ce-o să-ţi aduc aminte asta, o să-ţi mai spun aşa:

- Azi, s-ar putea să mă fraiereşti ca să te votez – dar mâine, ce-o să vrei să scrie sub portretul tău?

SURSA : http://www.jurnalul.ro