pompieri

Citat:Sunt momente în care pompierii devin, la propriu îngeri salvatori trimiși de Dumnezeu spre a-i proteja pe oameni. Momente greu de descris în cuvinte. Pentru că, oare cum ar putea cuvintele să descrie lacrimile unei mame care, disperată, își încredințează pruncul nu de mult născut, în brațele unui străin, un pompier, care în acele clipe de grea încercare este singura speranță de viață a copilului pecare l-a purtat în pântece.

Iulian Săvulescu este un tânăr pompier de 30 de ani din București. Un om simplu și un camarad de nădejde, asemeni adevăraților luptători cu focul. Lucrează ca pompier la Secția “Fundeni” din Capitală. În seara zilei de joi, 26 august a.c., Iulian era la datorie, alături de camarazii săi. Nici nu bănuia că, în acea seară, un copil, va primi în brațele sale, a doua șansă la viață.

Un incendiu a izbucnit la un apartament de la etajul I al unui bloc cu 3 nivele. Pentru lichidarea incendiului au intervenit pompierii militari ai Secției “Fundeni”. La ultimul etaj al imobilului, rămăseseră izolați de incendiu doi adulți și un bebeluș de nici două luni. Tatăl, mama și copilașul se adăpostiseră pe balcon pentru a nu se asfixia cu fumul dens care se degajase pe scara blocului și pătrunsese în apartamentele de la etajele superioare. Iulian a urcat pe autoscara mecanică pentru a-i evacua. Pe balcon, la etajul al treilea, doi părinți îngroziți îl așteptau disperați cu un bebeluș în brațe. I-au încredințat pruncul conștientizând că omul din fața lor e singura speranță de viață pentru puiul lor.

Iulian a luat copilul cu grijă părintească, i-a înfășurat trupușorul firav într-un cearșaf pe care, mai apoi, l-a legat în jurul corpului lui. Cu o batistă umedă îi acoperea zona nasului și a gurii pentru a-l proteja de fumul dens. A început să coboare pe autoscara mecanică sub ochii înmărmuriți ai părinților. Pentru ca bebelușul să nu cadă din cauza mișcărilor executate la coborîre, a apucat cearșaful cu dinții. Copilul nu scotea niciun sunet. Nu știa dacă e viu sau nu, dar știa că trebuie să facă ceva să-l salveze. Jos, l-a predat urgent medicilor. În momentul în care a fost preluat de echipajul de prim-ajutor, un țipăt a săgetat noaptea. Copilul plângea. Era în viață. Se născuse, pentru a doua oară, în brațele pompierului Iulian Săvulescu.

Întrebat cum s-a simțit după ce a salvat un copil de nici două luni, Iulian spune: “Nu am avut timp să simt, atunci… Am urcat repede după tatăl copilului.”

Iulian are acasă o fetiță de 11 luni. Un alt copil, e pe drum, soția sa fiind însărcinată în 6 luni. E un om simplu, cu un zâmbet larg și doi ochi negrii blânzi și senini. Vorbind cu el, realizezi că gestul care a impresionat o țară întreagă, pentru el a fost ceva firesc: și-a făcut datoria ca om și ca pompier.