Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 8 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Oameni care salvează vieţi / Eroi de profesie
Autor Mesaj
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,103
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7768
Given 7123 thank(s) in 3455 post(s)

Mesaj: #151
RE: Oameni care salveaza vieti / Eroi de profesie
(10-03-2012 09:30 AM)HomefireNews Scris:  Vass Hajni, omul care se luptă cu moartea în fiecare zi

FEMEI TARI. Vass Hajni,
omul care se luptă cu moartea în fiecare zi: Avem un butuc în spatele secţiei de primiri urgenţe. Este umărul pe care plângem ca să ne descărcăm

[Imagine: dsc00078.jpg]

Citat:Când o cauţi, asistenta şefă Vass Hajni este mereu pe drumuri. Ori în ambulanţă, ori în elicopter, grăbindu-se să salveze vieţi. Nu-i mai rămâne timp pentru altceva. Nu şi-a întemeiat o familie, nu are copii, dar se simte cea mai împlinită femeie din lume atunci când un om pe care l-a salvat de la moarte îi spune "Mulţumesc!"
De 20 de ani Vass Hajni lucrează la SMURD Târgu-Mureş. "Ca femeie îţi poate fi greu, mai ales dacă ai copil şi familie, dar când vine vorba de salvarea vieţii unui pacient nu ai timp de nimic altceva pentru că totul este contra cronometru", poveşteşte asistenta şefă.
Potretul robot al profesionistului care lucrează în sistemul medical de urgenţă
Vass Hajni consideră că persoanele care vor să lucreze în sistemul medical de urgenţă trebuie să dea dovadă de profesionalism şi disponibilitate înainte de orice, indiferent dacă sunt femei sau bărbaţi. Din punctul ei de vedere, această meserie nu ţine de sensibilitate: realitatea te loveşte în faţă, fără să bată la uşă. "Puterea de a o lua de la început după eventuale eşecuri, dorinţa de perfecţionare, autodepăşirea, să dai dovadă că eşti un bun coechipier, să poţi împărtăşi propriile cunoştinţe colegilor abia intraţi în sistem şi să ai capacitatea de a forma noi generaţii sunt alte aspecte care trebuie să facă parte din portofoliul nescris al unui cadru medical", spune asistenta şefă.
La cei 45 de ani, meseria de cadru medical a făcut-o să înţeleagă adevăratul sens al expresiei "tot ce nu te omoară, te întăreşte". "Am ajuns să apreciez unele evenimente cu mai multă înţelepciune. Am învăţat să nu renunţ, că merită să lupt pentru a obţine rezultatele dorite, iar atunci când eşti dat afară pe uşă, trebuie să încerci şi geamul", crede Vass Hajni.
"În sistemul de urgenţă nu este loc de atenţii materiale"
Lucrează la Serviciu Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare de 20 de ani. "Fac parte din acest sistem de urgenţă din primele sale momente de existenţă. Am lucrat alături de dr. Raed Arafat, care a avut încredere în mine şi care mă considera un om din echipă, chiar dacă eram abia la început", a mărturisit femeia.
Înainte de a lucra în sistemul de urgenţă, a făcut voluntariat şi nu a avut niciodată pretenţii materiale. "Doi ani de zile nu am primit niciun ban, am făcut voluntariat pur. În sistemul de urgenţă nu este loc de atenţii materiale. Pentru noi este suficient atunci când un pacient, de care nu îţi mai aminteşti, vine, te caută, pentru a-ţi spune: Mulţumesc!"
[Imagine: hajni_2.jpg]
Citat:Vorba bună - anestezicul cel mai bun
Deşi este chemată să salveze vieţi, şi viaţa ei şi a echipelor SMURD este uneori pusă în pericol de pacienţi sau rudele pacienţilor. "Se mai întâmplă ca aparţinătorii pacienţilor sau chiar pacienţii să fie violenţi cu noi, dar de fiecare dată încercăm să îi liniştim, să le explicăm că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a-i pune pe picioare. Încercăm să fim empatici şi să îi liniştim. O regulă de aur pe care o avem este că, atunci când ne confruntăm cu cazuri grave, să nu le spunem pacienţilor că totul va fi bine, ţinând cont de faptul că starea lui este destul de critică", spune Hajni.
La primele cazuri a lucrat alături de Raed Arafat
A ajuns la SMURD după ce s-a înscris la nişte cursuri de perfecţionare în domeniul medical, iar absolvenţii, printre care s-a numărat şi Vass Hajni, au fost şi primii membri ai acestui sistem de urgenţă. "Nu pot să îmi aduc aminte primul caz. Reţin primele gărzi pe care le-am făcut. Reţin doar că eram extrem de entuziasmată şi de emoţionată. Îmi doream din tot sufletul să să îmi câştig locul în echipă, să rămân, să mă aprecieze oamenii. Ţin minte că la primele cazuri m-am dus cu doctorul Raed Arafat, care era obişnuit să enumere repede tot ce are nevoie. Eu stăteam şi îmi spuneam: 'Doamne ce a spus, ce doreşte?'. Mă gândeam ca nu cumva să uit ceva. Atunci când îmi spunea să pregătesc un medicament, trebuia să mă întorc cu spatele ca să nu vadă cum îmi tremură mâna", îşi aminteşte cadrul medical.
Accidentul aviatic SMURD din urmă cu şase ani - cel mai greu moment
Se confruntă destul de des cu situaţii dramatice în care victimele pe care trebuie să le salveze pierd lupta cu viaţa, dar pentru asistenta şefă cel mai cutremurător moment al carierei sale a fost atunci când şi-a pierdut patru colegi în urmă cu şase ani, într-un accident aviatic. "Unul dintre colegi avea toate actele pregătite şi urma să plece în Italia. A fost ultima lui cursă. Atunci a fost pentru prima dată când am realizat că şi eu îmi expun viaţa, în încercarea de a-i salva pe alţii. Chiar şi aşa atunci când trebuie să plecăm la o solicitare nu ne gândim la nimic altceva decât cum să îi salvăm pe pacienţi", mărturiseşte angajata SMURD.
Un butuc din spatele secţiei de primiri urgenţe, umărul pe care plânge atunci când e copleşită
Cel mai greu îi este atunci când pierde un copil. "La un adult parcă treci altfel peste, comparativ cu un copil, care este în dezvoltare, care are încă viaţa în faţă, care nu a simţit nimic sau aproape nimic din ce îţi poate oferi viaţa", mai povesteşte Hajni.
Dar pentru că trebuie să fie mereu pregătită pentru următorul caz, femeia se retrage pentru câteva clipe în afara secţiei de primiri urgenţe. "În spatele barăcii, aşa îi spunem noi secţiei de primiri urgenţe, avem un butuc, pe care îl considerăm urmărul nostru. Aici ne retragem şi plângem şi ne descărcăm. Suntem şi noi oameni şi avem şi noi nevoie de momente de descărcare emoţională, pentru ca mai apoi să o luăm de la capăt", a spus asistenta şefă.
Cuvântul "mulţumesc" îţi dă putere să continui
Vass Hajni spune că cea mai mare împlinire o are atunci când pacienţii sau rudele acestora vin şi îi mulţumesc. "Pentru că oamenii au înţeles că la SMURD nu se primesc bani, foştii pacienţi sau rudele acestora au ales alte forme de a ne mulţumi pentru ceea ce am făcut pentru ei. Ani la rând primeam de Paşte un coş cu ouă roşii vopsite şi cu o felicitare, pe care nu era trecut numele expeditorului. De Crăciun, tot sub anonimat mai primim prăjituri. Pentru noi cuvântul 'mulţumesc' îţi dă putere să continui", mărturiseşte asistenta şefă.
Distincţiile primite de la preşedintele României la sfârşitul lui septembrie 2010 sunt şi ele trecute pe lista momentelor fericite din cariera cadrului medical. "Aceste momente te fac să spui că toate eforturile tale au meritat şi îţi dau putere să treci peste toate greutăţile", a spus Hajni.
Ce a determinat-o să aleagă sistemul medical
Actriţă sau doctoriţă erau meseriile pe care le spunea atunci când era întrebată "Tu ce ai să te faci când vei fi mare?" "Părinţii mei m-au convins că actriţă nu am cum să fiu, pentru că nu am voce. Ei îmi spuneau că actriţele trebuie şi să cânte frumos pe scenă. Atunci mi-au tăiat elanul. Astfel că a rămas cealaltă opţiune: să lucrez în domeniul sanitar.
Vass Hajni a făcut un curs la Crucea Roşie şi apoi s-a înscris la o postliceală de asistente. "Aşa am început, dar după aceea nu au mai putut să scape de mine. Eram hotărâtă să intru în sistemul medical. Pentru a nu mă abate de la ţelul meu am decis să urmez acest drum. După ce am terminat şi postliceala, am decis să rămân la SMURD".
În echipa SMURD nu se fac diferenţe între medic, asistent şef, asistent simplu sau student. "Toţi suntem unul şi acelaşi. Bineînţeles că medicul coordonează şi ceilalţi execută, dar în acelaşi timp eşti considerat un om din echipă. Acest lucru te face să te simţi important, indiferent de statutul pe care îl ai", conchide cadrul medical, care şi-ar dori să urmeze şi Facultatea de Medicină.
SURSA :http://www.gandul.info

Vass Hajnal, asistentăşefă la SMURD Târgu Mureş: «Mă simt ca un înger păzitor când salvez un om


[Imagine: Untitled_2_336dc4_c45a8c4b71.jpg]

Citat:Vass Hajnal (47 de ani), asistentă-şefă la SMURD Târgu Mureş, munceşte de 15 ani la foc continuu, salvând vieţi chiar şi în timpul liber.

Când o cauţi, aproape mereu e în deplasări. În spital, în ambulanţă sau în elicopter, întotdeauna grăbită să ofere primul ajutor. În rest, nu mai are timp de nimic. Vass Hajnal nu şi-a întemeiat o familie, nu are copii, dar se declară un om fericit atunci când se uită în urmă, la o carieră de-a lungul căreia a salvat mii de vieţi. Mult în spate, mai există însă un eveniment care o face să tresară ori de câte ori şi-l aminteşte. Au trecut 11 ani de la tragedia aviatică din judeţul Cluj, când un elicopter SMURD, care se deplasa într-o misiune umanitară pentru salvarea unui copil, s-a prăbuşit. În acea noapte, “cineva” a decis ca ea să rămână pe pământ, în schimbul unui alt suflet care s-a dus în Ceruri. Asistenta medicală Vass Hajnal a rămas la sol din cauza unor probleme medicale. A înlocuit-o un coleg, care şi-a găsit sfârşitul.
A muncit şi 22 de ore pe zi
Clipele de coşmar nu au încetat nici până- n ziua de astăzi, însă femeia şi-a găsit alinarea în vindecarea oamenilor. Şi acest lucru îl face şi în afara orelor de serviciu, prin voluntariat. “Când m-am apucat de medicină, stăteam câte 22 de ore la muncă, îmi minţeam părinţii, le spuneam că sunt în club sau în oraş cu prietenii, se săturaseră şi ai mei să le tot zic că am cazuri medicale şi nu pot pleca”, ne-a povestit asistenta-şefă a Serviciului Mobil de Descarcerare şi Reanimare SMURD Târgu Mureş. “Nu mai ştiu câte suflete am salvat, însă mă simt ca un înger păzitor atunci când reuşesc să salvez un om. Important e să vezi că pacientul pleacă pe picioarele lui acasă. Cel mai mult mă afectează cazurile copilaşilor. Îmi vine să plâng când îi văd. Trebuie să rezişti situaţiei, să-ţi asumi meseria pe care o practici şi de multe ori se întâmplă să pleci acasă cu sechele sau să ai coşmaruri. Cel mai mult m-a afectat moartea colegilor mei în urmă cu 11 ani. Eu trebuia să fiu în acel elicopter, dar Dumnezeu a făcut în aşa fel încât să rămân pe pământ. Un coleg s-a sacrificat pentru mine… Deşi am rămas marcată emoţional, am depăşit momentul şi în orice clipă, atunci când se declanşează alarma, aş pleca la drum fără nici o ezitare”, mai povesteşte cadrul medical. Chiar dacă îşi petrece foarte mult timp în spital sau în misiuni, un cuvânt magic îi ajunge la inimă după o epuizantă zi de muncă. “Un simplu «mulţumesc » şi sunt fericită!”, conchide ea.
Destinul a făcut să nu fie în elicopterul prăbuşit
În urmă cu 11 ani, în satul Morişti, din judeţul Cluj, un asistent şi doi piloţi SMURD şi-au pierdut viaţa în timp ce interveneau pentru salvarea unui bebeluş. Aceştia se aflau într-un elicopter care s-a prăbuşit din cauza vremii nefavorabile. În aparat ar fi trebuit să fie şi Vass Hajnal…
SURSA : http://www.libertatea.ro/

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
11-08-2014 04:49 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: apca2003 , maf150 , Karin , Covalciuc Bogdan
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,597
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6442
Given 19128 thank(s) in 7958 post(s)

Mesaj: #152
RE: Oameni care salvează vieţi / Eroi de profesie
SALVATOR DE LA ISU NEAMT LA MARE INALTIME

[Imagine: 10383635_275340196002267_1672423593598606888_n.jpg]

Citat:La sfastitul lunii trecute, plutonierul major Onoriu-Ciprian OPRISAN, comandant al unui echipaj de paramedici SMURD din cadrul Detasamentului de Pompieri Piatra Neamt, inspectorul principal de politie Marian STREIAN , din cadrul IPJ Ilfov, si agentul sef adjunct de politie Dan GARLEANU, din cadrul IPJ Bacau, au vazut lumea de la inaltime – in 24 iulie de la 3798 m, de pe Varful Grossglockner, si in 27 iulie de la 4164 m, de pe Varful Breithorn Vest, pentru a doua oara.

Aventurile sale la mari inaltimi sunt multe, cel mai inalt varf atins pana acum fiind Varful Ararat – 5137 m, in iulie 2011, dar care nu se vor opri aici. „Voi incerca sa cuceresc si alte virfuri, cum ar fi Elbrus – 5.642 m Europa, Africa - Kilimanjaro 5.895 m, Aconcagua - America de Sud cu 6.960 de metri si Himalaya“, a declarat camaradul nostru, plutonierul major Onoriu-Ciprian OPRISAN.

Incadrat in Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Petrodava” al judetului Neamt in octombrie 2006, plutonierul major Onoriu-Ciprian OPRISAN are o pregatire in domenii diferite, foarte utile in actuala profesie. Astfel, in anul 2001, Ciprian Oprisan a absolvit Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” Iasi, Facultatea Constructii de Masini - profil mecanic, specializarea masini hidraulice si pneumatice. In 2009, salvatorul nemtean a absolvit Universitatea „Titu Maiorescu“, Facultatea de Drept, Master - Medierea conflictelor in drept.

Detine un certificat de absolvire „Cursurile de conducere a mijloacelor auto si cunoasterea regulilor de circulatie; atestat profesional - electromecanic auto; Certificat de identitate sportiva alpinism si escalada; Diploma - Scoala de manechine si fotomodele Compania „Costin Marculescu” 2005; Certificat de absolvire - program de creare a abilitatilor de utilizare a tehnologiilor informationale si de comunicare; Certificat de absolvire - curs de prim ajutor calificat, defibrilare semiautomata si descarcerare 2007; Curs de perfectionare in descarcerare - Mission de Jumelage Roumanie 11 avril 2008 desincarceration; Permis de conducere - categoriile B, C, Brevet de specialist de clasa alpinist-interventie 2013.

Parcursul sau pana sa ajunga salvator a plecat de la marea sa pasiune – alpinismul. „Inca de la 19 ani am fost pus in situatia de a aplica unele masuri de acordare a ajutorului medical. Mi-a creat o mare satisfactie ca am putut ajuta pe unul dintre colegii mei. Atunci s-a aprins o flacara in interiorul meu.”

Bineinteles ca aceasta flacara s-a materializat - 4 ani mai tarziu a devenit membru Salvamont Neamt.

Faptul ca este un patriot declarat „Romania este tara in care m-am nascut si am crescut si o reprezint in intreaga lume” si ca moto-ul care il ghideaza in pasiunea sa „Curaj si devotament”, fiind acelasi cu al salvatorilor militari, l-au determinat, in anul 2006, sa participe la concursul pentru a deveni parte din echipele de oameni care salveaza oameni.

Salvator de la ISU NEAMT la mare inaltime

Face parte, cu mandrie, din echipajele care au deschis SMURD-ul in unitatea noastra, cu toate acestea isi aminteste de doua misiunile dificile de salvare din puturi a cate unei persoane, in 2007 si 2008.

Salvator de la ISU NEAMT la mare inaltime

La CV-ul sau pot fi adaugate concursuri de escalada in Cheile Bicazului si Borsec. Pe timpul stegiului de master, cu inca doi colegi, a obtinut locul al treilea la concursul aniversar „De trei ori la multi ani”. Colegul nostru a facut parte din echipa cu cea mai mare experienta – „suma varstelor noastre era de 101 ani”.

„Pe viitor, sper sa fiu in fiecare zi mai bun in salvarea de vieti omenesti, iar pe planul personal, printre altele – vechiul vis – Varful Matterhorn, 4478 m.”
SURSA : https://www.facebook.com/pages/Salvatorii-Nemteni

[Imagine: 10553331_275340192668934_3877321231579103282_n.jpg]

[Imagine: 10610687_275340189335601_4183080385312123907_n.jpg]

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
16-08-2014 04:36 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News , maf150
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,103
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7768
Given 7123 thank(s) in 3455 post(s)

Mesaj: #153
RE: Oameni care salvează vieţi / Eroi de profesie
Pompierul botoşănean Dorel Ciprian Guşilă declarat „Salvatorul de Onoare al Anului 2014”

[Imagine: screenshot_675.png]

Citat:Viceprim ministru pentru securitate nationala, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea a oferit cu ocazia “Zilei Pompierilor din România”, distincţia “Salvatorul de onoare al anului” plutonierului major Dorel – Ciprian Guşilă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani pentru profesionalismul și prezența de spirit dovedite în acțiunea de salvare a două persoane căzute într-un puț, la o adâncime de peste 16 metri.
În majoritatea cazurilor, acţiunile de salvare încep odată cu primirea apelului pentru intervenţie.
În dimineaţa zilei de 6 noiembrie 2013, o zi mohorâtă de toamnă târzie, plutonierul major Dorel Ciprian Guşila, de 36 ani, desfăşura activităţi de pregătire împreună cu echipajul pe care îl comandă în cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi.
Pentru a fi eficient în acţiunile de intervenţie, pompierul se pregăteşte continuu, cu perseverenţă şi atenţie pentru toate detaliile, folosind resursele fizice, tehnice şi intelectuale la dispoziţie. „Acţionează pompieristic” este expresia celor din afara sistemului care văd pompierii deplasându-se la intervenţie şi nu realizează volumul de muncă pentru pregătirea acţiunilor.
La 45 de kilometri distanţă, în oraşul Darabani, doi bărbaţi de 29, respectiv 39 de ani, au început să aşeze tuburile într-o fântână adâncă de peste 16 metri.
Nici unul dintre ei nu ştia că, la câţiva kilometri distanţă, un înger salvator, îi va ajuta să se nască a doua oră.
Reuşiseră să monteze al şaselea tub când cel mai în vârstă dintre ei, aflat în fântână pentru a aşeza tuburile, a căzut ca secerat. Îngrijorat, colegul lui a coborât în puţ să-l aducă la aer. Monoxidul de carbon din interior l-a luat prozonier şi pe cel de-al doilea bărbat, la 16 metri sub pământ. Aflaţi în faţa unei situaţii critice, ceilalţi colegi de la suprafaţă au sunat după ajutor la pompieri şi ambulanţă.
Apelul a fost direcţionat Detaşamentului de Pompieri Dorohoi şi Substaţiei de Ambulanţă Darabani. Fiind în aceeaşi localitate, echipajul medical a ajuns la locul evenimentului în câteva minute. Fără ajutorul pompierilor, care aveau de parcurs cca. 45 de kilometri, nu putea să intervină pentru acordarea primului ajutor.
Din echipajul care a plecat în misiune făcea parte şi plt. maj. Dorel Ciprian Guşilă. În urma unei analize succinte din nota de anunţare şi luând în calcul faptul că erau la cca 40 de minute distanţă de cei doi semeni care aveau nevoie de ajutor, subofiţerul a venit cu o idee salvatoare. „Având în vedere distanţa pe care o aveam de parcurs, riscam să nu îi mai găsim în viaţă. I-am propus comandantului de detaşament să vorbească cu echipajul medical de pe ambulanţă şi să le spună să ataşeze un furtun la butelia de oxigen din dotarea autospecialei lor pentru a introduce oxigen în fântână. Au găsit un furtun pe care un vecin îl folosea pentru a uda grădina şi mi-au urmat sfatul. Aşa am reuşit să-i ţinem în viaţă pe cei doi”, povesteşte plt.maj. Dorel Ciprian Guşilă.
Ajuns la faţa locului, subofiţerul, împreună cu echipajul său, a început demersurile pentru efectuarea operaţiunilor specifice salvării persoanelor din puţuri. Una din cele două persoane captive era în stare de incontienţă. Imediat, s-au coborât în fântână echipamentele de salvare şi, prin comunicarea şi înţelegerea perfectă dintre subofiţer şi bărbatul conştient, s-a reuşit fixarea fântânarului inconştient în chingile şi cordiţele de salvare şi aducerea acestuia la suprafaţă. În tot acest timp, s-a continuat oxigenarea spaţiului. În timp ce echipajul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă desfăşura acţiunile de resuscitare şi prim ajutor, pompierii au acţionat pentru extragerea celei de-a doua persoane. Şi aceasta a avut nevoie, la rândul ei, de îngrijiri medicale de urgenţă.
În mai puţin de jumătate de oră, cei doi bărbaţi au fost scoşi din captivitate de către pompieri, care după ce au primit îngrijiri medicale la faţa locului au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Acţiunile de salvare a celor doi s-au executat în condiţiile spaţiului îngust, la o adâncime de peste 16 metri, pericol de prăbuşire a malurilor de pâmânt şi a faptului că cele două persoane erau parţial conştiente.
Cu modestia caracteristică pompierului, Dorel Ciprian Guşilă a mulţumit la sfârşitul acţiunii colegilor din echipajul său, dar şi celor din echipajul medical al SJA pentru efortul depus. Încă o dată s-a dovedit forţa şi coeziunea echipei, dar şi rolul liderului în a stabili modalităţi de acţiune folosind toate resursele.
SURSA : http://www.ziarulevenimentul.ro

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
18-09-2014 11:12 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: maf150 , ciprian ripan , Covalciuc Bogdan
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,597
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6442
Given 19128 thank(s) in 7958 post(s)

Mesaj: #154
RE: Oameni care salvează vieţi / Eroi de profesie
Plutonier adjutant şef Gyori Liviu - peste 10000 de intervenţii în peste două decenii de activitate

[Imagine: Plutonier_adjutant_sef_Gyori_Liviu_peste_10000.jpg]

La împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru limită de vârstă, prin Ordin al Inspectorului Şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, plutonier adjutant şef Gyori Liviu, subofiţer operativ principal, instructor în cadrul Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă, a fost trecut în rezervă cu drept la pensie cu data de 16 septembrie 2014.

[Imagine: Plutonier_adjutant_sef_Gyori_Liviu_peste_10000.jpg]

Citat:Activitatea profesională a plutonierului adjutant şef Liviu Gyori este legată de SMURD Bihor încă din anul 1994, când se puneau bazele acestui serviciu de urgenţă, subofiţerul având, timp de 17 ani funcţia de comandant echipaj de descarcerare în cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea şi ulterior, de instructor în cadrul Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor.
De-a lungul întregii cariere, plutonierul adjutant şef Liviu Gyori s-a remarcat în mod deosebit prin profesionalism, devotament şi dragoste faţă de semeni, calităţi concretizate în salvarea multor vieţi omeneşti pe parcursul celor peste 10 000 de intervenţii de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat, la care a participat. Peste 10 000 de situaţii de urgenţă în care pompierul militar Gyori Liviu a luptat cu secundele, făcând tot ceea ce a fost posibil din punct de vedere profesional şi uman, de multe ori punându-şi viaţa în pericol, pentru ca alţii să poată trăi.
În anul 2007, plutonierului adjutant şef Liviu Gyori i-a fost oferit “ Premiul de Excelenţă pentru acte de curaj” de către Primăria Municipiului Oradea, iar în anul 2013, i-a fost acordată, de către Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, “Diploma de excelenţă pentru profesionalism şi devotament arătat în situaţii de urgenţă”, o recunoaştere binemeritată a neobositei sale activităţi în sprijinul vieţii.
[Imagine: Plutonier_adjutant_sef_Gyori_Liviu_peste_10000.jpg]
Citat:În calitate de instructor în cadrul Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana”, subofiţerul a participat la instruirea unui număr de aproximativ 936 paramedici din 16 judeţe, imprimând în formarea profesională a acestora, pe lângă vasta sa experienţă şi cunoştinţe profesionale, pasiunea de a se pregăti continuu, metodic şi responsabil pentru salvarea vieţilor omeneşti.
În anul 2013, cu aceeaşi energie ca la începutul carierei şi cu peste două decenii de experienţă profesională, subofiţerul şi-a condus echipa pe prima treaptă a podiumului la Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat, la proba “Acordarea Primului Ajutor Calificat”, iar în acest an, înainte cu câteva zile de a se pensiona, în cadrul aceluiaşi concurs, plutonierul adjutant şef Liviu Gyori a urcat pe cea de a doua treaptă a podiumului la ambele probe, alături de fiul său şi de ceilalţi patru membri ai echipei Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana”.
Sâmbătă, în cadrul şedinţei festive ocazionate de sărbătorirea “Zilei Pompierilor din România”, plutonierul adjutant şef Liviu Gyori a trăit emoţiile unui moment special, în care au fost reamintite faptele sale de curaj, rezultatele profesionale deosebite obţinute de-a lungul carierei, eforturile pe care nu a pregetat să le depună, perseverenţa şi îndârjirea cu care a luptat pentru protejarea vieţii, subliniindu-i-se totodată, calităţile umane de mare valoare care au constituit premisa desăvârşirii profesionale.
Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana”, General de brigadă dr. Ioan Baş i-a mulţumit pentru sârguinţa şi devotamentul cu care a slujit instituţia, timp de peste 20 de ani, de la începuturile SMURD Bihor, reuşind, şi în acea perioadă, cu echipamente şi accesorii de descarcerare care azi par rudimentare, să intervină eficient, salvând vieţi şi schimbând destine. Adresându-i-se omului, angajatului şi camaradului Liviu Gyori, inspectorul şef a afirmat: “ Eu vă asigur că numele dumneavoastră va dăinui în vocile noastre şi ale multor colegi din întreaga ţară. Veţi beneficia mereu de înalta noastră apreciere: aţi fost şi sunteţi un om şi un camarad de excepţie, un profesionist desăvârşit.”
[Imagine: Plutonier_adjutant_sef_Gyori_Liviu_peste_10000.jpg]
Citat:Referindu-se la activitatea desfăşurată de plutonierul adjutant şef Liviu Gyori, coordonatorul UPU/SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea a precizat “Liviu Gyori, în aceşti peste 20 de ani, a fost în mijlocul activităţii a ceea ce a însemnat SMURD, de la începuturile SMURD Bihor şi practic, a contribuit cu fiecare secundă a vieţii sale la evoluţia acestui serviciu. De aceea, SMURD Bihor categoric poartă amprenta lui şi categoric a reuşit să transmită o parte din caracterul său puternic, acestui serviciu.”
Momentul a culminat cu citirea Mesajului Secretarului de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, în care domnia sa, referindu-se la plutonierul adjutant şef Liviu Gyori, preciza “Astăzi, probabil, este cel mai experimentat paramedic din sistemul de urgenţă, nu atât prin numărul anilor, cât mai ales prin activitatea deosebită pe care a desfăşurat-o. În primul rând este pompier, dar în acelaşi timp, a fost şi membru al echipei de descarcerare, paramedic sau formator, el este în esenţă un salvator care prin profesionalismul de care a dat dovadă, a constituit unul din pilonii pe care se poate sprijini un sistem… Suntem convinşi de faptul că, la fel ca şi alţi colegi ai săi, a văzut suferinţa umană sub toate formele ei. Suntem convinşi de faptul că s-a străduit cât a putut de mult să lupte împotriva acestei suferinţe. Suntem convinşi de faptul că, de cele mai multe ori, a avut nevoie de toate resursele fizice, mentale şi profesionale pentru a realiza acest lucru…. Liviu Gyori, astăzi, cu tot respectul pe care vi-l datorăm pentru ceea ce aţi reprezentat în aceşti peste douăzeci de ani, suntem mândri că am fost alături în acest efort comun.”
Alături de mesaj, Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat i-a dăruit subofiţerului un echipament special, ce poartă semnul consideraţiei şi recunoştinţei “Părintelui SMURD” şi al Inspectorului Şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana”.
Cu o experienţă profesională admirabilă şi o vechime în SMURD neegalată încă, cu peste 10000 de intervenţii la care a participat, numeroase vieţi salvate şi peste 930 de paramedici formaţi de dumnealui, modest, demn, plin de umanitate şi tăcut, ca şi cum tragediile pe care le-a văzut şi situaţiile pe care le-a trăit ar fi spus deja prea multe, plutonier adjutant şef Liviu Gyori a ieşit la pensie, dar rămâne în continuare pentru toţi cei care l-au cunoscut şi pentru cei pe care i-a salvat sau ajutat în peste două decenii: un Salvator, “Pompier Salvator”.
SURSA : http://agendapompierului.ro

[Imagine: Plutonier_adjutant_sef_Gyori_Liviu_peste_10000.jpg]

[Imagine: Plutonier_adjutant_sef_Gyori_Liviu_peste_10000.jpg]

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
18-09-2014 02:04 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: apca2003 , maf150 , dragos , Homefire News , Valentin P
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,103
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7768
Given 7123 thank(s) in 3455 post(s)

Mesaj: #155
RE: Oameni care salvează vieţi / Eroi de profesie
Plutonierul major Niţă Mihai salvează vieţi şi în timpul liber

[Imagine: igsu_salvator_nita_mihai.jpg]

Citat:Cel mai adesea anonimi, pompierii sunt eroii cotidieni care vin în ajutorul semenilor şi îi apără de ameninţarea catastrofelor. Fie că sunt pompieri în uniformă sau în haine obişnuite, în tura de serviciu sau în timpul liber, ei stau cu naturaleţe între noi şi pericol, trăind zi de zi în prima linie şi sfidând moartea. Riscându-şi viaţa pentru a o apăra pe cea a semenilor, pompierii sunt astăzi printre cei mai iubiţi cetăţeni. Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu două zile, când, pe drumul naţional DN6, chiar la ieşire din municipiul Orşova, a avut loc un accident rutier. Plutonierul major Niţă Mihai se afla în autoturismul personal, în trafic, iar în faţa acestuia a avut loc accidentul. El a văzut cum un autoturism a fost proiectat, de un TIR, într-o autoutilitară. În autoturismul implicat în accident, se afla o tânără, care era rănită. Curajul, experienţa profesională, dar şi spiritul civic de care a dat dovadă în acele momente nu l-au lăsat să stea nepăsător. El a fost cel care a sunat la 112, anunţând evenimentul şi solicitând ajutorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Fără să stea pe gânduri, el a reuşit să o scoată pe tânăra de 19 ani din autoturism, să îi evalueze starea de sănătate şi să ofere informaţii preţioase echipajului de pe ambulanţă. Mai mult decât atât, el a evaluat situaţia de la faţa locului în ceea ce priveşte posibilitatea izbucnirii unui incendiu. Întrucât nu existau scurgeri de combustibil pe carosabil, pompierul a decuplat bornele acumulatorului, asigurându-se de faptul că nu va exista pericol de izbucnire a unui incendiu. Subofiţerul a transmis datele necesare colegilor aflaţi în tura de serviciu, pentru ca autospeciala de intervenţie cu apă şi spumă să nu se mai deplaseze la faţa locului. A rămas la locul evenimentului, implicându-se ca şi cum s-ar fi aflat la datorie.
Plutonierul major Niţă Mihai este angajat la ISU Mehedinţi din anul 2006, şi îşi desfăşoară activitatea ca servant - pompier în cadrul Detaşamentului de pompieri Orşova. În toţi aceşti ani el a participat la sute de intervenţii în diferite situaţii de urgenţă, iar în urmă cu aproape două săptămâni a contribuit la salvarea a zeci de oameni surprinşi de inundaţii.
SURSA : http://www.igsu.ro

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
03-10-2014 06:13 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,597
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6442
Given 19128 thank(s) in 7958 post(s)

Mesaj: #156
RE: Sergiu Tîrla alias GAO
(13-08-2011 06:20 AM)Covalciuc Bogdan Scris:  Pilot pe ambulanţă

[Imagine: 12_aug_pilot_m1_ca00288412-24-27.jpg]

Citat:Lupta permanent cu secundele atat in viata de zi cu zi cat si atunci cand se afla pe pistele de raliu. Vorbim de Sergiu Tîrla sau GAO, asa cum ii spun prietenii, un timisorean de 28 de ani. Tinarul este paramedic pe o maşină SMURD, in timpul saptamanii, iar in week-end, pilot de raliu. In ambele situatii, viteza este pentru el totul.
Pasiunea lui GAO pentru masinile de curse a inceput inca de copil. Mai tarziu, dupa ce si-a luat carnetul de conducere, a inceput să-şi exerseze talentul pe şoselele din oraş. Era vedetă printre cei care executau pe terenurile virane din jurul oraşului celebrele…. liniuţe. In urma cu 11 ani insa, a vazut un concurs in centrul Timisoarei si s-a inscris. Surpriza a venit la sfarsitul competitiei.
De atunci a continuat sa participe la competitii si de fiecare data a iesit printre primii. A fost campion in 2002, 2009 si 2010 iar acum se gandeste sa intre in campionatul national. Masina, reprezinta pentru pilotul timisorean totul. Cheltuielile foarte mari de intretinere a masinii il fac pe GAO să-şi dea intreg salariul pentru pasiunea sa.
Lupta cu secundele o poarta si in viata de zi cu zi. Sergiu este paramedic pe SMURD si in tura sa de 24 de ore se infrunta zi de zi cu moartea, asa cum o face si in concursurile de raliu. Nu de putine ori, viata victimelor depinde de viteza si indemanarea cu care conduce autospeciala Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare.
GAO recunoaste ca a ajuns sa fie angajat la SMURD si datorita indemanarii de a conduce masina. Rapid si in siguranta.Nu putini sunt cei pe care pilot si paramedicul timisorean i-a salvat.Cea mai mare mandrie insa a pilotului timisorean, a fost cand la Summitul NATO de la Bucuresti, a fost selectat din 64 de candiadati sa fie sofer in coloana oficiala pentrun presedinti si diplomati.



SURSA : www.analogtv.ro
LINK pompierivideo.blogspot.com

Cupa Axis trage cortina peste ediția 2014 a ”Regionalului” de Viteză în Coastă.

Citat:”Regionalul” de Viteză în Coastă a ajuns înaintea ultimului ”hop” din 2014. Competiția dedicată atât piloților licențiați cât și celor nelicențiați are loc pe superbul traseu din Țara Zarandului, la Slatina de Mureş-Brazii, în județul Arad. Ultima etapă debutează la ora 8:00, dis de dimineață, odată cu verificările tehnice, pentru ca o oră mai târziu să înceapă recunoașterile. Antrenamentele încep de la ora 10:00, iar prima manșă de concurs la ora 11:00.

Etapa a III-a a CRVS are două manșe de concurs, iar la finalul acestora, piloții vor fi premiați atât pentru rezultatele obținute la finalul de etapă, cât și pentru cele obținute de-a lungul sezonului, festivitatea de premiere fiind programată pentru ora 17:00.

”A fost un sezon dificil, dar mă bucur că am reușit să îl ducem la bun sfârșit! Am dovedit încă odată că motto-ul nostru ”Întrece-te legal” este cât se poate de actual și de valabil și că în cadrul competițiilor noastre se pot înscrie la start toți pasionații, atât de rally-sprint, cât și de viteză în coastă. Sper ca și etapa de mâine să fie un succes, al fel ca celelalte” ne-a declarat Sorin Bălan, din partea organizatorilor de la VSS Racing Club.

Unul dintre piloții timișoreni care participă la etapa de viteză pe traseu montan de la Brazii este Sergiu Tirla. ”GAO” revine pe circuit după o absență de câteva luni. ”Mergi și eu, după o absență de câteva luni pricinuită de motive financiare. Acum merg cu mașina în altă configurație și etapa asta îmi vine ca o mănușă să o testez. Sper să obțin un rezultat bun ținând cont de modificările aduse mașinii, însă va fi destul de dificil, concurența fiind acerbă” ne-a mărturisit pilotul atât de îndrăgit de publicul spectator pentru ”ghidușiile” pe care acesta le face la mai toate competițiile la care participă.

[Imagine: gao.jpg]
SURSA : http://voceatimisului.ro

Grand Prix Lugoj 2014

Citat:Automobil Clubul Român Timiş prin Comisia de Automobilism şi Karting (CAK) organizează sâmbătă, 4 octombrie, la Lugoj, sub titulatura „Grand Prix Lugoj – 2014”, cea de-a IX-a etapă a Campionatului Judeţean de Automobilism Timiş.

[Imagine: 10670196_828675503820404_763352295390213913_n.jpg]

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
06-10-2014 06:06 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,597
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6442
Given 19128 thank(s) in 7958 post(s)

Mesaj: #157
RE: Oameni care salvează vieţi / Eroi de profesie
Locotenent-colonel Vasile Marin -Mai mult de 2000 de tineri soldaţi au învăţat de la el secretele meseriei de pompier

[Imagine: Pompier_Moreni_Vasile_Marin.jpg]

Citat:S-a luptat cu flăcările, a înfruntat ape dezlănţuite, ziduri de zăpadă, pământ ucigaş. A condus personal peste 600 de intervenţii. A salvat sute de oameni. Mai mult de 2000 de tineri soldaţi au învăţat de la el secretele meseriei de pompier.
Acum 26 de ani, locotenentul Vasile Marin, proaspăt ieşit de pe băncile şcolii de ofiţeri, păşea, plin de speranţe, dar şi cu o uşoară strângere de inimă, pe poarta cazărmii pompierilor militari din Moreni. Se prezenta la datorie. Chiar a doua zi, a primit botezul focului. Prima alarmă de luptă. În comuna I.L. Caragiale ardea casa unei bătrâne bolnave, imobilizată la pat. Flăcări mari lingeau acoperişul, o perdea de fum gros înconjura pereţii, iar din locuinţă se auzeau strigătele nefericitei femei. Locotenentul, urmat de câţiva soldaţi, a intrat în casa incendiată. Militarii au reuşit s-o scoată afară pe bătrână, cu tot cu pat. Au urmat alte şi alte intervenţii pe firul anilor. Unele foarte dramatice. Cu siguranţă, ofiţerul, astăzi locotenent-colonel şi comandant al Detaşamentului de Pompieri Moreni din judeţul Dâmboviţa, are ce povesti nepoţilor, dar şi jurnaliştilor. Câteva situaţii, cu multă încărcătură, dar cu final fericit, i-au rămas bine întipărite în minte. „La 20 de kilometri mai sus de Moreni, în comuna Vişineşti, a luat foc o casă în care locuia o femeie în vârstă de 80 de ani. Totul ardea cu putere, de la acoperiş până la beci, inclusiv. Mi-aduc aminte că subsolul casei era plin cu jăratic. În camera aflată deasupra pivniţei se găsea bătrâna. Duşumeaua camerei, făcută numai din lemn, a cedat şi s-a prăbuşit în beci, cu femeie şi tot mobilierul, pe stratul gros de jăratic. Cum mai ţipa biata bătrână, acolo, în mijlocul flăcărilor! Am acţionat rapid! Intervenţia a fost foarte dificilă, dar am reuşit s-o salvăm pe femeie. Am prins-o cu nişte centuri şi am tras-o afară. Şeful postului de poliţie din comună, venit să ne ajute, şi câţiva militari în termen au suferit arsuri" rememorează, uşor îngândurat, locotenent-colonelul Marin. Privirile îi alunecă pe harta judeţului Dâmboviţa, unde vede numele unei localităţi, Valea Lungă.
Altă misiune, încă o viaţă salvată. Un sătean îşi ajuta un vecin la puţul din curte. Fântâna, ce avea aproape opt metri adâncime, secase, aşa că omul săpa cât mai adânc, să dea de apă. La un moment dat, un morman de pământ s-a prăbuşit peste sărmanul muncitor. „Domnule, bărbatul, un tip viguros, a fost norocos. Deşi, cam o tonă de pământ a căzut peste el. Probabil, felul cum s-a prăbuşit solul şi poziţia în care se găsea l-au ajutat. A avut şi aer. Când am ajuns cu gărzile de intervenţie la faţa locului, se auzea înfundat cum omul striga după ajutor. Am introdus un furtun, ca să aibă aer destul, şi ne-am apucat să îndepărtăm pământul căzut. Am lucrat contracronometru, fiecare minut era preţios pentru victimă. Ne temeam să nu se asfixieze. După 40 de minute, l-am scos. Omul nu avea nici măcar o zgârietură. În afară de şocul suferit, n-a păţit nimic. De aceea, nici nu a vrut să fie transportat la spital" spune experimen­tatul ofiţer de pompieri. Totuşi, cea mai dramatică intervenţie la care a participat, o situaţie cum numai în filme poate fi întâlnită, a avut loc acum doi ani. Un accident foarte grav la o trecere de cale ferată cu barieră, în comuna I.L. Caragiale. Un tren de marfă a trecut în viteză, bariera nu era coborâtă, şi a lovit în plin o maşină şi un camion care treceau peste calea ferată. Camionul doar s-a răsturnat, dar autoturismul a fost împins de garnitură aproape 800 de metri. În maşină se aflau trei femei şi un bărbat. Una dintre femei, în vârstă de 60 de ani, a murit la impact. „Trenul a rupt pe jumătate un podeţ şi s-a oprit. Peste maşină s-au răsturnat un vagon plin cu cărbune şi locomotiva. De la subunitate, am plecat la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă S.M.U.R.D. Autoturismul nu se vedea, îl înghiţise cărbunele din vagon, dar se auzeau gemetele răniţilor. Două tone de cărbune le-am îndepărtat, în mare parte, doar cu mâinile. S-a lucrat foarte greu. Ne-a ajutat şi un excavator. Toată operaţiunea a durat patru ore. Cele trei persoane care au supravieţuit accicentului, două femei şi un bărbat, au fost salvate şi apoi transportate la spital. Mai rar asemenea intervenţie!" mai spune locotenent-colonelul Marin. A stins şi un incendiu izbucnit la Penitenciarul Mărgineni, în incinta fostei fabrici de mobilă a închisorii. Flăcările ameninţau să se extindă la blocurile de deţinere şi se punea problema evacuării celor 1.500 de deţinuţi. De teamă, condamnaţii urlau şi zbierau în celule. După patru ore, incendiul a fost stins, fără să fie nevoie de evacuare. Comandantul „salamandrelor" din Moreni şi-a dorit de copil să fie militar. „Am făcut armata la Interne, la trupele de securitate, cum era înainte de 1989 şi am prins gustul vieţii militare. Cineva din familie m-a sfătuit să devin ofiţer de pompieri şi nu regret niciun moment. Îmi place foarte mult meseria de pompier, se face cu inima şi cu sufletul" conchide şeful pompierilor militari din Moreni, pentru care, de 26 de ani, aceeaşi cazarmă i-a devenit a doua casă.

Cătălin Eftene
SURSA : http://www.revistapentrupatrie.ro/

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
05-11-2014 10:01 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: apca2003 , maf150 , MARIUS N , Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,597
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6442
Given 19128 thank(s) in 7958 post(s)

Mesaj: #158
RE: Oameni care salvează vieţi / Eroi de profesie
Povestea misiunii eroice de pe Canalul Sulina

[Imagine: 7b5a35018125bef00957e80f6bc7a849.jpg]
De la stânga la dreapta - maistrul militar Cristian Petruţ Boiangiu, comandorul Tudorel Duţă și comandorul Florian Vlad Puiu
Curajul lor a salvat 12 suflete

Citat:O luptă contracronometru pentru salvarea a 12 suflete disperate... O misiune dificilă, care se putea încheia prost în orice clipă și care i-a pus la grea încercare. Așa descriu membrii echipajului elicopterului Puma NAVAL misiunea de recuperare a marinarilor aflați la bordul cargoului „Fortuna S“, în noaptea de 7 spre 8 octombrie. Încă de la început s-au așteptat la ce putea fi mai rău. „Cred că era în jur de ora 0.30 când am fost sunat și mi s-a spus că o navă este pe cale să naufragieze. Foarte multe detalii nu am avut. Cert era că trebuia să intervenim. Pentru că a fost pus în mișcare întreg sistemul de intervenție și pentru că am fost solicitați noi, în miez de noapte, însemna că situația este extrem de gravă“, își aduce aminte şeful Centrului de conducere a aviaţiei din Statul Major al Forţelor Navale, comandorul Tudorel Duţă. O jumătate de oră mai târziu, tot echipajul elicopterului Puma NAVAL era prezent la Tuzla. „Am reconfigurat elicopterul pentru că a trebuit să mai luăm un rezervor suplimentar. Ținând cont de condițiile existente, am anticipat că va fi nevoie de o intervenție de durată și am luat combustibil pentru patru ore de lucru. Pe timpul zborului am început să culegem informații. Cam de la Vadu am început să discutăm cu marinarii. Am plecat direct pe mare, ca să scurtăm drumul. Am încercat să aflu cât de gravă este situația. Oamenii erau disperați și trebuia să îmi dau seama cât din vorbele lor este adevăr și cât disperare. Aveam în minte situația navei „Sadu“ (n.r. - care pe 2 decembrie 1988 s-a scufundat în rada exterioară a Portului Constanța, 15 marinari murind) şi nu voiam să se ajungă într-o situație similară“, a declarat comandorul Tudorel Duţă, pilotul elicopterului.

PRIMA APROPIERE Condițiile în care se afla nava erau extreme. „Am încercat să îi salvăm din prima. Era întuneric smoală, nu se vedea nimic. Am folosit ochelarii „night vision“. Am observat că nava era înclinată destul de mult pe partea dreaptă și că era bătută de valuri și de vânt dinspre tribord. Oamenii erau pe puntea de comandă, magaziile erau inundate, iar singurul loc de unde puteam să îi luăm era acea zonă de 2 pe 3 metri. Așa am apreciat noi introducând în ecuație antenele, sârmele și catargul. Problema la zborul cu ochelarii de noapte este că atunci când nu ai o referință vizuală, un reper, este foarte greu să menții elicopterul în zbor staționar. Am încercat să coborâm un salvator acolo, însă, din păcate, a trebuit să abandonăm planul. Noi trebuia să stăm la o înălțime de 40 de metri, iar el pendula din cauza vântului. Am încercat aproape o jumătate de oră. Devenise periculos și pentru că salvatorului i se rupsese cupla de la cască şi nu mai puteam comunica. Salvatorul, maistrul militar Daniel Ion Stan, s-a lovit de coș, de balustrade... A trăit acolo momente de coșmar. Când l-am ridicat, era plin de funingine și de julituri“ a povestit comandorul Tudorel Duţă

DISPERARE După această tentativă eșuată, echipajul a aterizat în apropierea noului far de la Sulina și a așteptat primele raze de soare. „Speranța noastră a fost ca, la răsărit, vântul să își schimbe direcția sau să mai scadă în intensitate. Prognoza, însă, spunea că se va intensifica. Trebuia să ne mișcăm foarte rapid“, a declarat copilotul aeronavei, comandorul Florian Vlad Puiu. „Ne uitam la orizont, iar când stabilopozii au început să prindă un pic de contur, ne-am ridicat. Am coborât salvatorul, pe maistrul militar Cristian Petruţ Boiangiu, și apoi am început să îi ridicăm pe marinari în aparatul de zbor, folosind coșul. Acum stăteam la 2-3 metri de catarg. Totul a mers foarte rapid. I-am luat pe toți în două etape“, a adăugat comandorul Tudorel Duţă. Salvatorul a povestit că marinarii erau îngroziți. „Primul lucru pe care l-am făcut când am aterizat a fost să destind puțin atmosfera. Le-am spus cum vom proceda, să închidă ochii și să îi deschidă abia când ajung sus. Erau disperați! Antrenamentele pe care le facem ne-au pregătit bine pentru astfel de intervenții. Ceea ce m-a impresionat foarte mult a fost momentul în care la sfârșitul operațiunii, când am urcat și eu în elicopter, am văzut că doi dintre ei plângeau“, își amintește maistrul militar Cristian Petruţ Boiangiu. Pentru modul în care au intervenit în acea noapte, cei opt militari de la bordul elicopterului au fost decorați cu „Virtutea Militară“.
SURSA : http://www.telegrafonline.ro/

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
10-11-2014 07:01 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: maf150 , Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,597
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6442
Given 19128 thank(s) in 7958 post(s)

Mesaj: #159
RE: Oameni care salvează vieţi / Eroi de profesie
Orădeni, așa da…Hadrian Borcea

[Imagine: image.jpg]

Citat:O.î.I. Știm că simpla rostire a numelui dumneavoastră desfășoară în mintea orădenilor o lungă listă de realizări cu care ne mândrim, însă dincolo de acestea este omul Hadrian Borcea. Am dori prin intermediul acestui scurt interviu să vă cunoaștem mai bine. Spuneți-ne, vă rog, cine este Hadrian Borcea.

H.B. Acum, Hadrian Borcea este medic primar de medicină de urgenţă, sau urgentist, cum se foloseşte tot mai des ca termen generic şi eu cred ca este şi foarte potrivit pentru că mă apropie de toţi cei cu care lucrez împreună. Sunt urgentist de atât de multă vreme şi cu o atât de mare intensitate încât a devenit partea cea mai semnificativă a ceea ce sunt azi. Iar această existenţă de urgentist l-a înglobat şi pe omul Hadrian Borcea.

O.î.I. Care este cea mai mare teamă a dumneavoastră?

H.B. Să ajung să nu îmi mai pese. Azi îmi pasă, deseori îmi pasă prea mult, poate chiar mai mult decât ar trebui. Adică să devin indiferent faţă de ceea ce există şi se întâmplă în jurul meu. Dar îmi pasă şi atunci această stare generează un trigger care încearcă să genereze o soluţie sau o implicare. Dacă ceva din acest mecanism s-ar pierde aș fi dezmembrat. Am fost aproape, de câteva ori, de așa ceva și nu aș vrea ca această dezmembrare să se desăvârșească.

O.î.I. Iubim eroii, iar dumneavoastră sunteți eroul multor orădeni. Cine este eroul dumneavoastră?

H.B. Definiți erou. Superman, spiderman sunt eroi fantastici care pentru o anumită vârstă pot fi modele. Robin Hood este un erou ce vine din legendă, dar este excesiv de modern. Eu am crescut mai degraba cu Pintea și Toma Alimos (vi-l mai amintiți? – cel Nalt la stat Mare la sfat). Nu ma încadrez în aceste secvențe de arhetipuri sau legende. Nu fac decât să îmi urmez meseria și să mă mențin în raza de vizibilitate a ceea ce mă interesează, de ceea ce îmi pasă. Din acest punct de vedere nu am un anumit erou, dar întradevar am avut sau mai am modele. Am năzuit mereu să fiu capabil să mă adresez oamenilor cu calmul și înțelepciunea cu care reușea tatăl meu să o facă. Încă nu am reușit, dar mă străduiesc. Mai am și altele, dar nu vreau să le destăinui pentru a nu îi pune în încurcătură pe titulari.

O.î.I. De ce iubiți Oradea?

H.B. Pentru malurile Crișului Repede, pentru strada Republicii, pentru Palatul Vulturul Negru și Palatul Ullman sau Moskovits. Pentru Peța sau Parcul Petofi. Pentru toți cei care nu numai locuiesc dar chiar trăiesc în acest oraș. Pentru tot acest complex de străzi, parcuri, clădiri și oameni în care un anumit mod de viață și de a percepe viața a fost generat cu foarte mult timp în urmă. Am fost în foarte multe locuri din această lume extrem de variată și frumoasă. Am cunoscut foarte mulți oameni cu caractere și personalități aparte. Întotdeauna m-am întors însă acasă cu foarte mult drag.

O.î.I. Pornind de la premisa că există acel set de principii despre care cei mai mulți oameni afirmă că trebuie respectat, care ar fi principiul pe care, după părerea dumneavoastră, orădenii îl încalcă cel mai des?

H.B. Tocmai spuneam că iubesc Comunitatea oradeană pentru modul în care a evoluat, pentru ceea ce reprezintă azi și pentru contextul pe care l-a creat pentru fiecare individ ca parte a acestei comunități. Pornind de la această premisă, principiile general acceptate au fost evident cele care au stat la baza formării acestei comunități și a evoluției sale. Mă bucur că principiul care reprezintă pentru mine cel mai important element al definirii mele și anume bunul-simț există și definește marea parte a acestei comunități. Dacă se încalcă vreun principiu unanim acceptat? Poate, probabil, dar chiar și acest lucru face parte din definirea unei comunități. Poate echilibrul balanței dintre încrederea în sine și respectul față de cei din jur este un element pe care se întâmplă să îl resimt (ca dezechilibrat), cateodată. Dar cine sunt eu să apreciez acest lucru? Face parte din Comunitatea oradeană pe care tocmai am declarat că o iubesc.

O.î.I. Într-o lume în care valorile se confundă tot mai mult cu faima, averea și statutul, care sunt valorile dumneavoastră?

H.B. Bunul simț este principalul element de valoare personală pe care nu aș vrea să îl pierd pentru că nu cred că l-aș putea obține înapoi. Mi-aș dori și un instrument, un mecanism de control care să mă avertizeze dacă există riscul să îl pierd, pentru că fară el nu aș mai fi eu.

O.î.I. Care a fost cel mai mare act de bunătate la care ați fost martor în cariera dumneavoastră de medic?

H.B. Cred că este cea mai grea întrebare prin alăturarea dintre “cel mai mare” și “act de bunătate”. Acte de bunătate văd zilnic în jurul meu, dar cât este de mare fiecare dintre ele … nu știu. Îmi amintesc de un accident rutier în care a fost implicat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Salonta și asistenta care a fost ranită s-a ocupat întâi de victimele din celălalt autoturism. Îmi amintesc de unul dintre colegi, asistent medical la SMURD, care a stat peste 48 de ore într-o peșteră alături de un speolog maghiar care a suferit un traumatism care l-a imobilizat în această peșteră. Îmi amintesc de echipajul unui elicopter din Targu Mureș care s-a prăbușit după ce au efectuat transferul unui copilaș nou-născut în stare gravă. Îmi amintesc de o colegă care a adoptat un copilaș abandonat într-o instituție medicală. Sunt gesturi de care îmi amintesc. Mă tem doar să nu le uit. Dar care a fost cel mai mare … ? Chiar nu știu.

O.î.I. Se spune că omul sfințește locul. În ce măsură este valabil acest lucru în cazul orădenilor?

H.B. Cred că am dat mai sus răspunsul și pentru această întrebare. Orașul s-a creat prin interacțiunea dintre spații și oameni. Iar acest lucru este vizibil. Și lucrurile bune și cele mai puțin plăcute au determinat formarea acestei comunități și spațiul în care ea există. Am suferit atunci când au fost tăiați arbuștii din fața Bisericii cu Lună și sufăr când văd că se degradează clădirea Policlinicii, dar mă bucur că Teatrul este din nou o atracție arhitecturală. Avem oameni deosebiți într-un spațiu deosebit.
O.î.I. Aveți un loc preferat în Oradea în care vă retrageți la sfârșitul unei zile obositoare? Dacă da, care este acela?

H.B. Prefer să mă plimb pe străzile orașului. Am un traseu preferat, dar deseori “mă rătăcesc”.

O.î.I. În concepția noastră, a oamenilor de rând, medicul este unealta prin care Dumnezeu salvează vieți. Cum comentați această concepție?

H.B. Aș prefera să nu o comentez. Este o concepție care sălăsluiește în gândurile unora care au probabil motive să creadă acest lucru. Eu văd efortul fiecăruia dintre colegii mei care este de foarte multe ori mai presus de existența ca simple unelte. Poate că acel concept înseamnă lucruri pe care eu nu le înțeleg în totalitate; este posibil. Dar, în același timp, sunt sigur că cei care cred în acest concept nu reușesc să vadă că în interiorul acestor “unelte” sunt oameni. Iar în final efortul lor se răsfrânge și asupra celor pe care îi îngrijesc, dar și asupra lor înșiși prin aceasta ieșind din contextul de unealtă și intrând în cel de MEDIC.
SURSA : http://www.oradeainimagini.ro/

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
28-11-2014 10:35 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,597
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6442
Given 19128 thank(s) in 7958 post(s)

Mesaj: #160
RE: Oameni care salvează vieţi / Eroi de profesie
Omul potrivit la locul potrivit - plutonierul major Stan Aurel

Citat:Un barbat de 80 de ani a fost salvat de un pompier tulcean aflat în afara orelor de serviciu.

Ieri dimineață, la ora 10.04, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Delta' al județului Tulcea a fost anunțat, prin numărul unic de apel 112, de producerea unui incendiu izbucnit în urma unei explozii, care se manifestă la o casă de pe strada Portiței din municipiul Tulcea, aparținând lui F Dumitru.

De această dată, apelul de urgență a fost dat de un pompier aflat întâmplător la locul evenimentului. Este vorba despre plutonierul major Stan Aurel, care era în afara serviciului și se afla în apropiere de locul unde a avut loc explozia. Acesta a intrat imediat în casă și a reușit să-l scoată în viață pe proprietarul locuinței. Persoana salvată era un bărbat în vârstă de 80 de ani care prezenta arsuri minore la nivelul feței, acesta fiind preluat de Ambulanța Tulcea și transportat la Spitalul Județean Tulcea. Misiunea de salvare a fost îndeplinită înainte de sosirea echipajelor de intervenție ale ISU Tulcea la locul unde se manifesta incendiul.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului, s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă si spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.

Ajunși la fața locului, pompierii tulceni au constatat că incendiul se manifesta în interiorul locuinței.

În urma intervenției, echipajele ISU Tulcea au stins incendiul, în urma căruia au ars cca 50 de kg de haine, mobilierul din bucătarie și s-au deteriorat tavanul, acoperișul si pereții casei.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a constituit-o alimentarea defectuoasă cu combustibil a unei surse de încălzire.

Pompierul care l-a salvat din incendiu pe proprietarul casei are vârsta de 27 de ani, este paramedic SMURD în cadrul Stației de Pompieri Babadag și este angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Delta' al județului Tulcea din anul 2007.

PURTĂTOR DE CUVÂNT AL INSPECTORATULUI PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ 'DELTA' AL JUDEȚULUI TULCEA

Plt. Adj.

Tulceanu Angela
SURSA : http://www.agerpres.ro/

Bătrân din Tulcea, salvat de la moarte din locuinţa care ardea

Citat:Un tânar angajat al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Delta a salvat, în afara orelor de program, un batrân din orasul Tulce,a care putea sa moară într-un incendiu provocat, cel mai probabil, de alimentarea defectuoasa a unei sobe.

Radio Constanţa v-a informat, în această dimineaţă, despre incidentul produs pe strada Portiţei din municipiul din nordul Dobrogei.

Potrivit ISU Delta, plutonierul major Aurel Stan, în vârsta de 27 de ani, care lucreaza ca paramedic pe o ambulanta SMURD, se afla în dimineaţa zilei de astăzi în orasul Tulcea atunci când, în apropiere de locul în care se afla, a izbucnit un incendiu.

‘Până la sosirea celor două autospeciale ale ISU Delta Tulcea, plutonierul major Aurel Stan a intervenit singur si a scos proprietarul din casa în care se manifesta sinistrul, batrânul în vârsta de 80 de ani fiind transportat la Spitalul Judetean de Urgenta din municipiu pentru îngrijiri medicale’, a declarat, purtatorul de cuvânt al ISU Delta, Angela Tulceanu.

În urma incendiului, potrivit sursei, casa nu mai poate fi locuita, ca urmare a exploziei unei butelii. ‘Cauza probabila a incendiului este alimentarea defectuoasa a unei sobe’, a precizat Tulceanu.

Din datele oficiale, victima incendiului locuia singura în casa afectata de sinistru.

Plutonierul major Aurel Stan a devenit angajat al ISU Delta în luna august a anului 2007, iar din luna iunie a anului 2012 lucreaza ca paramedic pe o ambulanta SMURD a institutiei statului.
SURSA : http://radioconstanta.ro/

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
28-11-2014 10:53 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: apca2003 , maf150 , Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Postează răspuns 


Săritură forum:



Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Ultimele subiecte
Avizier posturi scoase la...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
Astăzi 08:16 PM
» Mesaje: 251
» Vizualizări: 321633
Serviciul Mobil de Urgenț...
Ultimul mesaj a fost postat de: Pompier paramedic
Ieri 07:50 PM
» Mesaje: 758
» Vizualizări: 1037199
I.S.U. "Dobrogea" al Jude...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
Ieri 03:03 PM
» Mesaje: 1137
» Vizualizări: 1422009
Salvare animale
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
Ieri 07:03 AM
» Mesaje: 333
» Vizualizări: 510375
Asociația Civică „ ACVILA...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
Ieri 05:58 AM
» Mesaje: 43
» Vizualizări: 1028
I.S.U. "Gl. Ieremia Grigo...
Ultimul mesaj a fost postat de: Pompi
Ieri 05:38 AM
» Mesaje: 86
» Vizualizări: 116238
Defrisari terenuri
Ultimul mesaj a fost postat de: paraschivrazvan25
14-04-2024 02:52 PM
» Mesaje: 0
» Vizualizări: 168
I.S.U.'Dealul Spirii' Bu...
Ultimul mesaj a fost postat de: Pompier tălpaș
14-04-2024 12:26 PM
» Mesaje: 524
» Vizualizări: 935750
I.S.U. "Barbu Știrbei" al...
Ultimul mesaj a fost postat de: Pompier tălpaș
14-04-2024 06:27 AM
» Mesaje: 356
» Vizualizări: 458583
Cameră termoviziune
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
13-04-2024 07:45 PM
» Mesaje: 42
» Vizualizări: 69849

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro