pompieri

Povestea mortii eroului cpt.(p.m.) Dumitru Croitoru .

Citat: La 22 Decembrie 1989, a căzut la datorie acţionând pentru îndeplinirea misiunilor specifice, în timpul Revoluţiei Române din decembrie 1989, eroul cpt.(p.m.) Dumitru Croitoru, angajat al Grupului de Pompieri Sibiu.



Cpt.(p.m.) Dumitru Croitoru este unul dintre cei 99 de sibieni care au murit la Revoluţie. A fost răpus de o ploaie de gloanţe în sediul Miliţiei.

Sirul evenimentelor este povestit de Plt.adj.sef ® Ion Mărgărit - subofiter pompier activ. la ISU SIBIU, pana in aprilie 2016 cand a iesit la pensie.
In timpul evenimentelor din 89 Ion Margarit era subofiter pompier la Grupul de Pompieri Sibiu

Împreună cu Croitoru, Mărgărit a apărat sediul Militiei din Sibiu

Citat:Ziua de 21 decembrie 1989 l-a prins pe Ion Mărgărit în dispozitiv la Poliţie. Este ziua pe care nu o va uita niciodată, pentru că a crezut că va fi ultima din viaţa sa. „Misiunea era ca în cazul în care manifestanţii dau foc clădirii, să intervenim şi să stingem. Nu trebuia să lăsăm oamenii să intre în clădire, să dea foc. Aveam misiune de prevenire – stingere. Dar a început măcelul! Eram la Poliţie cu căpitanul Dumitru Croitoru, care a murit atunci, şi inspectoratul nostru îi poartă numele. Noi doi, împreună cu patru militari, formam un echipaj. El era ofiţer, eu subofiţer. Croitoru avea comanda. Am anunţat prin staţie că a început măcelul, că se trage. Singurul lucru care ni s-a transmis a fost să nu părăsim misiunea”, îşi aminteşte Mărgărit.



Cei şase pompieri au încercat să întoarcă maşina şi să plece spre unitate. Între timp, au aflat că un coleg a părăsit misiunea, că s-a speriat. Părăsirea misiunii era echivalentă cu puşcăria. Nimeni nu îşi dorea să ajungă acolo. „Noi nu am plecat tocmai pentru că am primit ordin să nu părăsim misiunea. Dacă nu se întâmpla să moară Ceauşescu, era nasol pentru mulţi. Dar aşa a fost să fie”, mai spune Ion Mărgărit.

Pentru că se trăgea din toate părţile, locotenentul major Croitoru, devenit post-mortem căpitan, şi-a dus colegii la adăpost. „Se trăgea din toate părţile. Între timp, manifestanţii au năpădit în curtea Poliţiei şi au dat foc maşinii noastre. Nu ne-am putut opune. Aveam armament, dar nu am tras. Nu aveam voie să folosim armamentul decât pentru autoapărare. Au vrut să ne ia armele, să tragă ei, dar aveam ascunse piesele de la pistolul mitralieră, să nu se poată trage cu arma noastră chiar dacă ar fi fost să ne-o ia cu forţa. Dar nu am dat niciunul arma din mână. Am urcat la Financiar, în Poliţie. S-a tras din stradă cu AG-ul. L-au prins pe căpitanul Croitoru în plin. L-au omorât. Eram împreună. Eu, Croitoru şi militarii. Era o încăpere nu foarte mare. S-a tras din stradă, prin doi pereţi. Praf l-au făcut. Casca lui a fost făcută praf. Eu stăteam într-un toc de uşă. Ceilalţi – poate aşa a vrut Dumnezeu – erau aliniaţi lângă zid. El se plimba prin mijlocul încăperii şi l-a luat din plin. Pe mine, m-a aruncat în încăperea alăturată. Am fost rănit la umărul stâng. Nu grav, mi-a rupt hainele, mi-a raşchetat pielea până la os. Nu am avut probleme. M-am ridicat, am început să îi caut pe ai mei, pe militari, pe Croitoru. Militarii au ieşit pe hol, eu târâş pe burtă, am ieşit în final din cameră. Un militar mi-a spus că i-a zburat arma din mână. L-am trimis să îşi caute arma”, îşi aminteşte Ion Mărgărit ziua în care nimic nu mai era important, în afară de a găsi o soluţie prin care el şi ai lui să rămână în viaţă.

Aşa că a preluat comanda. Avea cel mai mare grad, după moartea lui Dumitru Croitoru. Îşi aminteşte exact momentul când a decis să îi salveze pe militarii în termen cu preţul puşcăriei. A dat ordin ca dispozitivul să se întoarcă la unitate. „Noi aşteptam să vină şi Croitoru cu noi. Militarul a şters arma de sânge, s-a uitat la serie şi şi-a dat seama că nu e arma lui. De fapt, găsise arma lui Croitoru. Atunci ne-am dat seama că el e mort. Între timp, afară se trăgea continuu. Am preluat eu comanda, că aveam cel mai mare grad. I-am spus militarului să nu se mai întoarcă, să păstreze arma lui Croitoru şi toţi să se ţină după mine. Din acel moment, nici puşcăria nu mai conta. Am decis să ne întoarcem la unitate. Prin staţie ni se spunea în continuare să nu părăsim misiunea”, spune Ion Mărgărit.

Odată ieşiţi din sediul Poliţiei, au ajuns în spatele staţiei PECO. Acolo erau aşteptaţi de un TAB-ul cu ţeava îndreptată spre ei. „Ne urmărea să ne execute. Norocul nostru a fost că eram îmbrăcaţi în verde. Dacă eram în albastru, ne omorau. A fost cea mai grea misiune. Ne-am văzut moartea cu ochii”, mărturiseşte Ion Mărgărit.

SURSA : http://www.tribuna.ro/

Fiul eroului cpt.(p.m.) Dumitru Croitoru rememorează ca ieri evenimentele din decembrie ’89, când părintele său a pierit la datorie

Citat:Dumitru Croitoru, pompierul-martir al Revoluţiei care a dat numele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu, a lăsat în urmă un fiu, care îi duce numele, dar şi meseria mai departe.

Tiberius nu împlinise 16 ani când Revoluţia i-a răpit părintele şi i l-a transformat în erou. Retrăieşte ca ieri acele clipe, chiar dacă au trecut 25 de ani de atunci.
“Era de serviciu când s-a declanşat alarma de luptă. În 20, a venit acasă să-şi ia schimburi. Şi-a luat rămasbun, de parcă ştia…”, a povestit fiul pompierului.
Tensiunea mocnea în oraş şi în toată ţara, iar informaţiile veneau doar pe calea undelor, ascultate pe întuneric, cu volumul dat la minimum.
Dumitru Croitoru nu a vrut să-şi alarmeze familia, însă le-a spus să nu plece de acasă.

Ciuruit de zece gloanţe

Aşa se face că şi-a zărit tatăl pentru ultima oară cu doar 10 minute înainte ca acesta să moară. “Am văzut maşinile de pompieri pe care tatăl meu le conducea, fiind comandant de dispozitiv, cum intrau în sediul Miliţiei. Atunci l-am văzut ultima oară”, îşi aminteşte Tiberius Croitoru.
Pompierul-erou a pătruns în clădire crezând că îşi poate adăposti acolo oamenii de perdeaua de gloanţe, însă o lovitură de AG a spart zidul, iar el a fost ciuruit de zece gloanţe… A doua zi, băiatul s-a bucurat când a văzut pe vizor caschete de pompieri.
A crezut că tatăl a venit acasă…, însă erau camarazii comandantului, care aduceau familiei teribila veste. Acum, Tiberius a rămas cu regretul că nu i s-a arătat tatălui său când l-a văzut. “Poate ar fi venit să mă certe că am ieşit din casă şi nu ar mai fi intrat în clădire…”, spune fiul martirului, printre lacrimi amare.

SURSA : http://www.libertatea.ro/

21 decembrie 1989 - Cugir
Pompierii militari in mijlocul evenimentelor ...


În 2001, Cugirul a fost declarat oraş martir al Revoluţiei de la 1989. În argumentarea cererii, Consiliul Local al oraşului Cugir a prezentat desfăşurarea evenimentelor aşa cum au fost, în urma consultării participanţilor, a declaraţiilor scrise şi a fotografiile existente. Vedeţi cum a început Revoluţia la Cugir, aşa cum a fost prezentată într-un document oficial, semnat de membrii Consiliului Local Cugir de atunci, prin care a fost solicitată declararea denumirii de Oraş Martir:

Citat:„În 21.12.1989, în jurul orei 10.00, la I.M Cugir, în faţa Secţiei Sculărie s-au grupat 40-50 de persoane, majoritatea tineri. Se comentează despre evenimentele de la Timişoara. Sună sirenele macaralelor şi se bate clopotul de alarmă al secţiei sculărie. Se păstrează un moment de reculegere pentru un student cugirean împuşcat la Timişoara. Secretarul comitetului de partid pe întreprindere încearcă să dialogheze cu muncitorii, dar nu este ascultat. La fel se întâmplă şi cu primul secretar al Comitetului Orăşenesc.
Sunt huiduiţi şi se aruncă după ei cu diverse obiecte, pietre, cărămizi – în jurul orei 11.15-11.30. Grupul porneşte spre clădirea conducerii întreprinderii, trecând prin faţa secţiilor: Maşini-unelte, Cuplaje, Turnătorie de precizie. Se alătură alţi manifestanţi, care scandează prima lozincă: , apoi . După o scurtă staţionare la Pavilionul Conducerii, coloana se îndreaptă pe traseul: Pavilion Comercial, Secţia Prototipuri, Fabrica de Produse Tehnice, Turnătoria de fontă, Secţia M.U Montaj, Bobinaj, Mecano-Energeic III, Mecanică IV, Mecanică II şi Mecanică VIII.

Coloana manifestanţilor, cu steagul tricolor în frunte, iese pe poarta MSR şi parcurge traseul: Strada Doinei, Al. Sahia, Tineretului, Victoriei, Stadionului, Sfatul Popular şi se opreşte scurt timp în faţa porţii oficiale a I.M. Cugir. Se scanda .
Apoi se îndreaptă către I.M.C. II, trecând prin faţa Ocolului Silvic, IFET, Şcoala Generală Nr. 1, zona comercială a oraşului vechi. Se alătură noi manifestanţi.
Apar reprezentanţi ai Securităţii (la Miliţie, Consiliul Popular, pe stradă). Lozincile scandate şi traseul parcurs – pas cu pas – sunt înregistrate video şi radio. Prin radio se transmite la judeţ, la Securitate şi la Miliţie.
După intrarea în IMC II, coloana manifestanţilor parcurge traseul secţiilor Mecanica V, Mecanică VII, Mecano-Energetic II, Mecanica VI, pavilionul tehnic şi administrativ. Apoi coloana se întoarce la Consiliul popular şi Miliţie. Cerinţele manifestanţilor devin categorice: .

La Consiliul popular, lozincile sunt aruncate de pe faţada clădirii. Coloana se îndreaptă spre Miliţie, unde se presupune că sunt 3 arestaţi. Comandantul Miliţiei, împreună cu subordonaţi ai săi, cu reprezentanţi ai securităţii judeţene, comandantul USLA-şilor şi comandantul pompierilor din judeţ se blochează în sediul Miliţiei şi ameninţă manifestanţii. Sunt rupte cablurile telefonice, sunt incendiate 8 maşini, printre care şi maşina ARO (Laboratorul criminalistic).










Sediul Miliţiei din Cugir a fost distrus în urma incendiului provocat de protestatari

Se trage din Spitalul Orăşenesc. Se înregistrează 70 de răniţi şi 10 morţi, în perioada 21 decembrie – 10 ianuarie. Răniţii sunt transportaţi la spital. Porţile sunt închise, Se rupe gardul, apoi se deschide poarta din spate. Medicii răspund cu promptitudine solicitărilor. Clădirea Miliţiei este incendiată (aproximativ orele 17.00 – 17.30).

Pe la orele 21.00 – 21.30, la Consiliul popular sunt sparte geamurile la parter, lampadarele, este forţată uşa de la intrare, aruncată benzină pe jos şi clădirea incendiată. Pompierii militari, 2 maşini din Orăştie şi 2 din Alba Iulia nu pot interveni. În jurul orei 24.00, focul este stins. Aproape simultan sunt devastate librăriile, operele lui Ceauşescu sunt aruncate în stradă şi arse. De pe una dintre cele 4 maşini ale pompierilor, o operatoare-securist recepţionează prin radio: .

În noaptea de 21 Decembrie 1989, Comandamentul gărzilor se întruneşte la ora 1.00 şi organizează paza obiectivelor IM Cugir. În aceeaşi noapte sosesc vânătorii de munte din Alba Iulia, care pătrund în IMC, cu scopul de a o apăra de un eventual atac.
În ziua de 22 Decembrie 1989, are loc în zona Pieţei Complex I o adunare populară. Mulţimea se îndreaptă spre Spital, apoi se opreşte în faţa IMC, în faţa fântânii arteziene. În jurul orei 8.00, s-a început acţiunea de constituire a conducerii oraşului, În jurul orelor 10.00, se primeşte informaţia despre înlăturarea primului secretar al judeţului Alba. Are loc o a doua adunare populară pe stadionul oraşului, unde fuseseră montate microfoane pentru o mai bună sonorizare. Este ales un comitet local format din: Cristea Ioan, Pîclişan Filip, preot Donu Gheorghe, Filimon Ioan, hotărându-se formarea Frontului de Salvare Naţională. La ieşirea din stadion, radiourile anunţau fuga lui Ceauşescu. Mulţimea este entuziasmată, se îmbrăţişează, se aud urale de bucurie.
Pe la ora 10.00, Statul major al vânătorilor de munte este mutat din IM Cugir la Clubul Muncitoresc şi îşi fixează obiectivele de apărare în oraş. Încă în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 sunt organizate gărzile pentru asigurarea ordinii în oraş. Se distribuie arme gărzilor şi populaţiei. În după-amiaza zilei de 22 şi dimineaţa zilei de 23 decembrie, s-a intrat în dispozitivul de apărare al fabricii (armament greu, muniţie etc.). Din 23 decembrie, conducerea patrulelor este preluată de colonelul Verdeş Ştefan. Se constituie un stat major militar prin implicarea ofiţerilor Recepţiei Tehnice Militare.

SURSA : http://alba24.ro/

Marturie Dan Matei - 46 ani / erou al revolutiei din 89

Citat:“Eram la serviciu, în schimbul 2, la Decorativa, pe 21 decembrie 89. Toată lumea șoșotea despre o posibilă adunare în centru. Era agitație, se tot vorbea că o să fie manifestație mare, că o să fie urât. Eu, când am auzit, am vrut imediat să îmi iau liber, să nu cumva să pierd istoria. Nu mi-au dat liber, dar tot am plecat mai devreme. Așa că la ora 7 seara, eram în fața cinematografului Luceafărul. Eu și mai mulți prieteni”.

Cum să fiu împușcat? Că nu mă doare nimic”…

Dinspre Cișmigiu trec mașini de pompieri. Multe. “Cu jeturi de apă, de te luau pe sus. Văzusem ce se întâmplase la sala Dalles, erau oamenii bătuți. Cum să spun…intrase, așa, o răutate în mine. De ciudă că am văzut atâția oameni ce erau loviți în neștire. Am sărit gardul Spitalului Colțea cu tot cu prietenii mei. Demonstranții din acea zonă se duceau furioși pe o mașină de pompieri. Am zis – Eu mă duc la ăia din mașina de pompieri, să le fac ceva, să mă răzbun… Nu eram conștient de ce mi se putea întâmpla, în capul meu era că nu avea cum să mi se întâmple tocmai mie ceva. Și m-am dus către unul dintre ei…avea o cagulă pe cap… Și îmi amintesc că am căzut… Am simțit că îmi amorțește corpul, m-am trezit jos, pe asfalt… n-am simțit durere … Spre mine venea o altă mașină de pompieri. Niște băieți de acolo, au venit la mine să mă ridice și atunci mi-a zis unul – Ai fost împușcat…. Cum să fiu împușcat? Că nu mă doare nimic”…

SURSA : http://www.cooperativaurbana.ro/

20-21 decembrie Bucuresti

Citat:Ceauşescu cere mobilizarea tuturor forţelor armate pentru lichidarea manifestaţiei. Spre seară începe represiunea, coordonată de ministrul Apărării Naţionale Vasile Milea, care va dura până a doua zi. Sunt detaşaţi soldaţi, tancuri, TAB-uri, ofiţeri ai Unităţii Speciale de Lupta Antiteroristă (USLA) şi ofiţeri de Securitate îmbrăcaţi în haine civile. Se trăgea asupra mulţimii de pe clădiri, străzi laterale şi din tancuri. Au fost oameni împuşcaţi, înjunghiaţi, striviţi de vehiculele armatei. Alţii erau bătuţi şi reţinuţi de miliţieni, fiind duşi la Jilava. Baricada de la Inter a fost spulberată după miezul nopţii. Măcelul a continuat până la 3.00 dimineaţa, când nu mai era nimeni pe stradă. Caldarâmul a fost spălat de sânge de maşinile pompierilor şi Salubrităţii. În acea noapte au fost omorâţi 49 de oameni, aproximativ 500 răniţi şi peste 1.000 reţinuţi şi duşi la Jilava.

SURSa : http://www.mediafax.ro/

Marturie ADRIAN KALI - student la facultatea de istorie din Timisioara
15 decembrie 1989 / Timisioara

Citat:Am luat-o pe lângă Radio Timişoara, apoi pe strada Cluj, pe drumul spre Sala Olimpia. Am zis şă mergem spre platforma muncitorilor, pe Calea Buziaş. Am ajuns la Fabrica de mănuşi şi strigam " muncitori veniţi cu noi ". Oamenii ţineau de gard, de uşă, ca să nu intrăm peste ei şi n-au ieşit. Am luat-o spre Banatul, am ajuns acolo şi acelaşi lucru s-a întâmplat.
A apărut o maşină care ne-a luminat şi am zis că ăştia sunt pompieri. Începuseră să pună furtunurile. Cineva a dat la unul dintre pompieri peste mână, apoi oamenii au început şă dea cu pietre în apometre. Am lut-o spre Calea Buziaşului, spre detergenţi - unde oamenii vroiau să iasă afară, dar erau închişi. Acolo apăruse o maşină de pompieri şi una militară, cu prelată.

SURSA : http://www.memoriatimisoarei.ro/

decembrie 1989 - Ploiesti

Citat:Ziua de 17 decembrie 1989 este deosebit de semnificativă pentru Ploieşti şi judeţul Prahova: ”Radu cel Frumos” indicativ pentru alarmarea parţială de luptă în condiţiile ”stării de necesitate”.
În jurul orelor 18.30-19.00, recepţionarea indicativului viza şi obliga pe cei din cadrul aparatului de stat: încazarmarea cadrelor, distribuirea pe militari a muniţiei de infanterie, întărirea pazei şi securităţii cazărmilor, aplicarea variantei 1 a graficului de funcţii, suplimentarea forţelor aviaţiei de vânătoare active, completarea rachetelor pe rampă, completarea primei unităţi de foc şi pregătirea celei de-a doua unitate de foc, apărarea obiectivelor militare şi civile din Ploieşti cu circa 2.400 de militari (50% provenind de la UM 01065 Negoieşti – despre acţiunile acestei unităţi vom vorbi mai târziu).
Cadrele militare sunt preluate de acasă de camioane militare, aspecte sesizate în toate cartierele şi comentat în mediul muncitoresc.
La sediul judeţenei de partid Prahova din Ploieşti are loc şedinţa cu cadrele militare şi activul de partid privind măsurile ce se impun în judeţul Prahova şi municipiul Ploieşti.
Dimineaţa zilei de 22.12.1989
Ploieştiul sub stare de asediu, aptrulat de grupele constituite din 18.12.1989; 7-9 luptători înarmaţi. Casa Albă este apărată de un dispozitiv mixt impresionant.
Revolta de la 1 Mai Ploieşti, declanşată în jurul orelor 3:00, se amplifică odată cu venirea muncitorilor din schimbul 1. Secţiile M8, SUC, Mecanică 1, Mecanoenergetic, Sape de Foraj, Montaj General, Sculerie, Turnătorie, Forja opresc lucrul şi se grupează pentru a merge la Pavilionul Central şi Casa Albă.
”22.12.1989 orele 08:30—(...) Inspectorul şef col Pescaru Ilie cere intervenţia plutonului antiterorist pentru ca, în cooperarea cu Plutonul de Intervenţii de la Miliţia Municipiului Ploieşti şi Grupul Judeţean de Pompieri să asigure ordinea la Inteprinderea 1 Mai Ploieşti şi să îi umfle pe instigatori. Conducătorul acţiunii a fost numit col. Ioan Dănescu. Efectivele unităţii au fost conduse de comandantul unităţii„Directori ai Intreprinderii 1 Mai Ploieşti au pus în aplicare ordinele primite de la primul secretar Ion Frăţilă pentru reprimarea revoltei.
22-12-1989, ora 09:15
La cererea primului secretar Ion Frăţilă, activiştii trec la punerea în aplicare a Planului unic de intervenţie pentru apărarea comunismului şi sediului Comitetului Judeţean Prahova al PCR, misiune la care participă trupe ale Miliţiei, Pompieri, Ministerul Forţelor Armate, Securitate. Comandantul UM 01065 refuză ordinul de a veni cu blindatele la Ploieşti, chiar dacă acest ordin i-a fost comunicat de col. Ioan Dănescu personal.”
Casa Albă era apărată de un puternic dispozitiv MAN, MI şi DSS Maşini de pompieri erau plasate în zonele centrale Casei Albe precum şi maşini cu forţe de intervenţie. Pe clădirea procuraturii, Hotel Berbec şi alte obiective erau montate mitraliere cu servanţii, la vedere. Orele 10.11 Se anunţă declararea stării de necesitate în România, comunicat transmis prin radio şi tv. Generalul Stănculescu îi comunică lui Ceauşescu: şi Ploieştiul a căzut..

SURSA : http://www.observatorulph.ro/

21 decembrie 1989 - Bucuresti

Mircea Beuran, chirurg de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, a refăcut filmul evenimentelor de la Revoluţiei trăite de el, alături de colegii din spital, timp de o săptămână, în care nu a plecat de la muncă.

Marturia medicului Mircea Beuran

Citat:Totul a început în după-amiaza zilei de 21 decembrie, când, potrivit lui Beuran, la Spitalul Floreasca a rămas un grup mai mare de medici. "Am rămas în spital pentru că strada era plină de oameni. Umblau maşinile militare şi, odată cu lăsarea serii, au început să se audă focuri de armă. Primul punct forte care s-a constituit în spital a fost camera de gardă, pentru că aici veneau primii răniţi, primii accidentaţi şi primii morţi. Ţin minte că primii morţi pe care i-am văzut erau doi tineri. Se spunea că au fost loviţi de o maşină militară şi i-au adus de la locul accidentului, undeva în zona Piaţa Universităţii, numai că la sosirea la spital erau decedaţi", spune medicul.

Răniţii aduşi din stradă la Floreasca erau "accidentaţi fie prin cădere, fie prin lovire, fie prin împuşcare". "Am avut răniţi prin împuşcare cu leziuni de torace, cu leziuni de abdomen, cu leziuni de membre, cu leziuni de bazin. Lucrurile acestea, iniţial, au păstrat o anumită cadenţă, să spunem, a disciplinei medicale, dar la un moment dat a început să crească numărul accidentaţilor şi al împuşcaţilor. În aglomeraţia de la camera de gardă, era o echipă de triere, care le făcea (răniţilor - n.r.) un prim inventar vizavi de leziuni, stare biologică, investigaţiile care erau la vremea aceea. Li se recolta sânge, urină, se făceau radiografii, electrocardiogramă, consultul multidisciplinar, venea chirurgul, venea un ortoped", îşi aminteşte Mircea Beuran.

Perioada cea mai grea era totodeauna noaptea, mai spune medicul. "Odată cu lăsatul serii - ora 7, 8, până spre dimineaţă - erau aduşi cei împuşcaţi. Noi am oferit servicii medicale, chirurgicale, împreună fie cu echipe de ortopezi, fie împreună cu neurochirurgi. Intervenţiile chirurgicale depăşeau la un moment dat capacitatea unui bloc operator, cu toate că se lucra în toate blocurile operatorii. Atunci erau trei blocuri de câte trei săli, deci lucrau nouă săli simultan. Participau (...) şi medici din spital care nu erau chirurgi. Ne-au ajutat internişti, studenţi, rezidenţi şi medici care, auzind că la Floreasca veneau răniţi, veneau şi ei, voluntar, şi făceau tot felul de servicii medicale de prim ajutor, de triere, intervenţiile chirurgicale fiind făcute de echipele operatorii ale spitalului", îşi aminteşte Beuran.

Focurile de armă trase în mulţimea adunată în centrul Capitalei au mărit continuu numărul răniţilor aduşi la Floreasca. La un moment dat, spune Beuran, în spital erau mai multe brancarde cu răniţi decât pacienţi pe mesele de operaţie. "Chirurgul ca să salveze viaţa lucra până la epuizarea tuturor materialelor şi echipamentelor. Se căutau lucruri care să meargă către asepsie (metodă de sterilizare - n.r.), plaga să fie curăţată, (...) să opreşti o sângerare foarte mare, să poţi să extragi un cartuş, un glonţ care te obliga la nişte gesturi de hemostază, de aerostază pentru zona pulmonară sau să le pui tuburi de drenă în plămâni. Veneau cu plăgi mari de abdomen în care eviscerau intenstine, plus dramatismul momentului, plus lipsa de experienţă. Noi luptam pentru pace tot timpul, medicina era aceea cu o patologie cunoscută. Aveam nişte noţiuni generale asupra plăgilor de război, dar niciodată nu ne întâlnisem cu plăgi de genul acesta", mai spune el.

Unii dintre răniţi aduşi din stradă nu erau împuşcaţi, ci aveau fracturi şi răni după ce se loveau de asfalt, în urma "catapultării" lor cu jeturile de apă ale pompierilor. "Au fost şi traume de la jeturile de apă de la pompieri. Îi lua şi îi arunca, îi catapulta şi la impactul cu asfaltul se produceau tot felul de contuzii, de fracturi, de plăgi, de explozii, de viscere", explică Beuran.

Toate cazurile ajunse atunci în spital erau rezolvate, niciun medic nu a plecat acasă. "Tot ce am primit am operat, toate etajele au funcţionat, spitalul a făcut faţă cu brio, iar în perioada aceea pot să spun că eu, dar nu numai eu, ci o mare majoritate, aproape o săptămână plină, nu am plecat acasă. Am stat aici zi şi noapte. Era şi foarte adevărat că plecatul acasă era uneori o problemă, pentru că se constituiseră ad-hoc nişte baraje de aşa-zişi voluntari, gărzile patriotice", spune chirurgul.

SURSa : http://revolutions.gandul.info/

25 DECEMBRIE 1989 -Constanta

Citat:Ora 00.36: La Neptun se duc lupte grele . Pompierii militari din zona Jupiter/Mangalia au fost atacati. Sunt sprijiniti cu 15 militari de Cpt. Rg. III Stefan

ora 01.00 - Prisacaru Mihai Vasile - plutonier major în cadrul Companiei de Pompieri Neptun. Născut pe 11.12.1944, la Constanța, a murit pe 25 decembrie 1989, la Mangalia, împușcat.

Ora 06.25: Cpt. Rg. III Badea raporteaza situatia din Constanta la Marele Stat Major: in cursul noptii s-au semnalat focuri de arma si schimburi de focuri de calibru greu la Midia, Spitalul Constanta si Pompieri Mangalia.

ATI Roman 12215 Romprim / In ”dispozitiv” pe 22 decembrie 1989 / Bucuresti