pompieri

Citat:Istoria institutiei pompierilor ploiesteni îsi gaseste originile în procesul de modernizare al societatii românesti din primele decenii ale secolului al XIX-lea, în strânsa legatura cu dezvoltarea social-edilitara si economica a orasului. Ineficienta formelor de stingere a incendiilor, de tip medieval, bazate pe voluntariatul locuitorilor facea tot mai necesara organizarea unui serviciu de pompieri angajati, de municipalitate, constituiti într-o „comanda de foc”.
Prima atestare documentara a unei astfel de comenzi de foc, dateaza din anul 1833, când Primaria orasului încheia un contract cu Anghel Abagiu care, sef al tulumbagiilor se angaja „a pazi bune orânduieli pentru întâmplari de aprindere de foc.” În subordinea acestuia se aflau patru tulumbagii care, la rândul lor se angajau sa fie „cu deosebita priveghere si îndata saritori când se va întâmpla ca sa se aprinda vreo casa sau vreo pravalie.

Incendiile anilor urmatori dovedeau ca o asemenea forta era mult prea redusa pentru a le face fata , abia dupa „Focul cel Mare” din Ploiesti, din anul 1843, care a distrus peste 100 „curti cu casele lor” comanda de foc a primit „doua masini de foc cu 4 sacale si cu 12 oameni”. Transformarea acestui început într-o institutie militara care, prin forma de organizare si capacitate combativa putea interveni cu succes la stingerea incendiilor, a avut loc în cadrul unui proces în care se urmarea întarirea capacitatii militare de aparare a tarii fara mari si împovaratoare eforturi financiare. Acest proces a început cu „legea de organizare a puterii asumate” din anul 1864 prin care „comenzile de foc din orasele tarii erau organizate pe baze militar, cu uniforme si grade militare, pompieri fiind supusi comenzii orasenesti ca facând parte din armate teritoriale”. Prevederi asemanatoare erau continute si în Legea comunala în care se preciza ca „Fiecare comuna urbana va avea un corp de pompieri bine disciplinati, instruiti la mestesugul lor si înarmati”. Pentru organizarea militara, la comanda au înecput sa fie numiti ofiteri sau subofiteri în functie de importanta si posibilitatile oraselor – care aflati în rezerva, erau chemati în serviciul temporar beneficiind de toate drepturile militare.

În 1872 prin Decretul nr. 679 la comanda pompierilor ploiesteni a fost numit sublocotenentul Ioan Protopopescu, transferat de la Pichetul de Graniceri Zimnicea.

Evolutia comenzii pompierilor urbani spre forme militare se va desavârsi la 14 februarie 1874 prin „Legea pentru modificarea unor articole din Legea de la 11 iunie 1868 si Legea de la 27 martie 1872” prin care se va hotarî ca „Pompierii oraselor Bucuresti si Iasi, precum si ai resedintelor de judet, sunt organizati si formati ca trupe de artilerie, constituind artileria armatei teritoriale. Ei depind direct de Ministerul de Razboi”. Decretul nr. 702 din 28 martie 1874 stabilea structura organizatorica a noilor unitati de pompieri militari pe divizioane, baterii si sectii în functie de importanta orasului.

La Ploiesti, se infiinta o baterie cu 2 subofiteri si 64 de militari în termen, cu o sectie la Buzau alcatuita dintr-un ofiter si 40 militari în termen. La 1 decembrie 1927 prin Decizia ministerului de Razboi nr. 1152 sectia a trecut în subordinea Inspectoratului Administrativ al Pompierilor Militari.

În privinta tehnicii din dotare, la 10 septembrie 1924, Inspectoratul Pompierilor Militari, împreuna cu reprezentantii municipalitatii au receptionat PRIMA AUTOPOMPA-CISTERNA Magirus, model Wofen, cumparata din Germania Ploiestiul fiind unul dintre primele orase care si-au dotat pompierii cu cea mai performanta masina de lupta din vremea respectiva. Aceasta performanta a fost repetata si la 22 februarie 1929, sectia de pompieri primeste a doua masina Magirus. Dotarea cu tehnica de lupta moderna a constituit o preocupare constanta a municipalitatii ploiestene care, cu sprijinul Ministerului de Interne si al Prefecturii Prahova a izbutit în aprilie 1937 sa asigure „Coloana volanta” a vaii Prahovei constituita din alte 3 APC, autoscara mcanica de 24 m, o motopompa de 600l/min, 1800 m furtun livrate de firma Magirus si 4 aparate izolante Draeger cu mastile individuale de respirat.

În acelasi an în conformitate cu prevedrile art.9 din Legea de organizare a Corpului Pompierilor Militari din anul 1936 care preciza ca în orasele resedinta de judet, serviciul de pompier sa fie asigurat de o companie – MARELE STAT MAJOR prin Ordinul 5489 din 12 februarie 1937 înfiinta Compania de Pompieri Ploiesti cu un efectiv de 1 ofiter comandant, 3 subofiteri, 2 sergenti, 13 caporali, 50 militari în termen si un maistru mecanic civil angajat de primarie pentru întretinerea masinilor. Unitatea facea parte din grupul II Pompieri Bucuresti. Sfârsitul razboiului a adus urmatoarele modificari organizatorice:

v La 23 mai 1945, Comandamentul Pompierilor Militari s-a transformat în Inspectoratul Pompierilor Militari;

v La 18 august 1945, prin Decretul-Lege nr. 2530, Corpul Pompierilor Militari a trecut în structura organizatorica a Ministerului Afacerilor Interne, cadrul organizatoric al Corpului Pompierilor Militari s-a consolidat, la 3 octombrie 1947, într-o noua structura organizatorica: Inspectoratul General al Pompierilor, 4 inspectorate regionale: Timisoara, Bucuresti, Cluj si Iasi, corespunzatoare celor 4 regiuni militare fixate prin Legea nr. 206, si 11 grupuri de pompieri.

Grupul de Pompieri Ploiesti a fost desfiintat redevenind Batalionil Ploiesti, în structura Grupului 2 de Pompieri Bucuresti. date

La 1 aprilie 1949 se revine asupra organizarii respective prin înfiintarea a 5 grupuri administrativ teritoriale: Ploiesti, Bacau, Cluj, Timisoara si Bucuresti.

Grupul administrativ teritorial Ploiesti avea în subordineadministrativa grupurile regionale: Constanta, Ialomita, Buzau, Arges si Teleorman. În pofida modificarilor ce vor avea loc, grupul Ploiesti si-a mentinut statutul de mare unitate definitivat la 1 octombrie 1968 prin ordinul MAI nr. 3061 în urma reorganizariiadminstrativ-teritoriale a tarii în judete. În consecinta a luat fiinta Grupul de Pompieri al judetului Prahova, grup de categoria I-a.

La 15 decembrie 2004, prin unificarea Grupului de pompieri „Serban Cantacuzino” cu Inspectoratul de Protectie Civila Ploiesti, se infiinteaza Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Serban Cantacuzino” al judetului Prahova, care în prezent are în componenta urmatoarele subunitati de interventie: Detasamentele de pompieri Ploiesti 1 si 2, Câmpina, Sinaia, Mizil, Boldesti si Garzile de interventie Urlati, Baicoi, Maneciu, Valenii de Munte, Peles si Cheia.

Corpul Pompierilor Militari

SURSA : http://old.arhivelenationale.ro

Citat:Primaria trebuia sa aiba un local propriu in care sa-si desfasoare activitatea. Autoritatile au gasit ca loc potrivit un vechi bar, cel al Smantanoaiei, si dupa o lunga tocmeala, spatiul a trecut in proprietatea orasului. Vechea constructie a fost demolata si intre 1867 - 1868 s-a construit al patrulea sediu al Primariei (si primul imobil propriu al institutiei).
Primaria Veche, ridicata dupa planurile arhitectului Iosif Varga (pe frontispiciu se vede anul constructiei: MDCCCLXVIII)
Cladirea, ramasa in memorie drept ”Primaria Veche”, adapostea si cazarma pompierilor si datorita acestui fapt avea un foisor folosit pentru a se observa eventualele incendii. Turnul va fi demolat imediat dupa Primul Razboi Mondial, din cauza subrezimii, iar cladirea, care ramasese in proprietatea pompierilor, va fi daramata dupa cutremurul din 1940.

Citat:Animalele hoinare de pe străzile din Ploieşti au fost o problemă dintotdeauna a locuitorilor şi administraţiei din oraş. Între 1830 şi 1910 însă, nu câinii maidanezi, ci porcii, „Bagabonţii râmători“, scris cu majusculă în actele oficiale, creau probleme serioase autorităţilor. Situaţia a fost rezolvată cu ajutorul pompierilor, nevoiţi, pe lângă activităţile curente, să alerge şi să captureze porcii.

Episodul savuros al porcilor hoinari din Ploieşti, stăpâni pe centru şi mahalalele oraşului, corespondenţa intensă dintre autorităţi pentru rezolvarea problemei, dar şi incidentele tragico-comice în care au fost implicaţi bieţii pompieri apar în arhivele oraşului, documentele fiind adunate în volumul „Mahalalele Ploieştilor“ al scriitorului Ioan Groşescu.

Pe la 1830, Ploieştiul era un mic „Babilon“, în care trăiau, laolaltă cu localnicii, italieni, francezi, nemţi, bulgari, austrieci şi unguri. Printre ei, pe străzi, în mahalale şi în centrul oraşului şi mulţi… porci, lăsaţi liberi de gospodari şi crescători, care încurcau circulaţia, râmau pe uliţe, prin cimitire şi pe lângă biserici, dar mai ales, făceau pagube în grădinile oamenilor. În documentele citate de Ioan Groşescu în „Mahalalele Ploieştilor“ se arată că în 1834, mai mulţi locuitori au reclamat prezenţa porcilor „în cuprinsul pieţei oraşului, o mulţime de râmători care nu puţină pagubă şi stricăciune pricinuiesc“.

Animalele erau acuzate chiar că „pot scoate din morminte oasele părinţilor noştri“. Porcii hoinari „incriminaţi“ au fost ucişi, dar după 35 de ani, situaţia nu se rezolvase nicidecum, ba chiar era mult mai gravă. „Într-un oraş ca Ploieştii, vizitat de mulţi străini trecători nu este cuviincios acest lucru… ne facem de ruşine“, se arată într-o petiţie adresată primăriei de către un profesor din oraş, foarte atent cu imaginea în lume a Ploieştiului. Administraţia răspunde dând ordin pompierilor, pe care îi avea în subordine, să prindă porcii. Cum nu existau ONG-uri pentru protecţia animalelor, pompierii se execută, însă îl informează în scris pe primar despre peripeţiile prin care trec.
„Am procedat la prinderea şi omorârea râmătorilor găsiţi pe străzi. Dar, unul dintre râmători depistaţi pe strada Franceză (azi Mihail Kogălniceanu) a fugit pe Fundătura Marin Brutaru (zona Bobâlna de azi), urmărit de pompierul Constantin Ion. Tocmai când era să-l prinză, a fost lovit cu ciocanul în cap de Pană Soare Potcovaru şi internat în spital…“, se arată într-o notă a pompierilor, consemnată de Ioan Groşescu. Incidentul se petrecea la 1871.

Pe lângă alergătura după porci şi incidentele care îi băgau în spital, bieţii pompieri aveau şi obligaţia să întocmească referate despre porcii hoinari prinşi, prin care aprobau vânzarea cărnii. Animalele erau confiscate, iar banii din carnea vândută deveneau venit la bugetul primăriei. Nevoiţi să se ocupe şi de porci şi de incendii, subdimensionaţi ca număr de personal, pompierii sugerează că operaţiunea ar fi mai bine îndeplinită sau măcar completată de „guardiştii nopturni“, adică de poliţişti. În această perioadă, se poartă o vie şi acuzatoare corespondenţă între comandatul Pompelor de incendiu, comandatul Poliţiei şi un consiliu creat special de primărie în problema porcilor, numiţi cu majusculă în aceste acte „Bagabonţii râmători“, în care fiecare încearcă să se debaraseze de infama misiune de prindere a porcilor, rezolvată într-un final, tot după dispoziţiile administraţiei.

Citat:La 28 decembrie 1900 în Câmpina funcţionau 5 sergenţi şi un sergent major de pompieri; în 1925 pompierii militari câmpineni erau deja constituiţi în secţie Cazarma „13 septembrie” iar în 1950 documentele atestă prezenţa unei Companii de pompieri la Câmpina. La 1 mai 1998 Compania îşi schimbă numele în Detaşamentul de pompieri Câmpina.

Decizia M.A.I. nr. 8 din 04.08.1951 privind înfiinţarea Centrului Instrucţie Pompieri nr. 2 în garnizoana M...

SURSA : http://www.cnsas.ro/