pompieri

Citat:Au trecut trei ani de la dezastrul din clubul Colectiv in care 64 de persoane si-au pierdut viata si alte 186 au fost ranite. Multi cred ca tragedia se poate repeta oricand, parerea generala este ca nimic nu s-a schimbat, iar per ansamblu lucrurile chiar asa stau.

Politicienii si-au exprimat regretele in repetate randuri fara a modifica ceva concret in legislatie. Din 7 initiative in Parlament numai una a reusit sa treaca, iar aceasta prevede obligativitatea afisarii unui panou de avertizare legat de lipsa autorizatiei de securitate la incendiu.

S-a dovedit ca utilizatorii nu dau atentie acestui panou sau il ignora asumandu-si situatia. Singurul lucru bun adus de aceasta lege ar fi ca o parte din cladirile neautorizate se pot identifica mult mai usor in scopul practicarii unor amenzi.

In 2016 a fost emisa o Hotarare de Guvern importanta (H.G. 571/2016) - "pentru aprobarea categoriilor de constructii si amenajari care se supun avizarii si/sau autorizarii privind securitatea la incendiu" si "Ordinul nr. 129/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea si autorizarea de securitate la incendiu si protectie civila" emis de Ministerul Afacerilor Interne.

Contrar parerii generale, consider ca unele lucruri s-au schimbat in bine, cum ar fi seriozitatea abordarii documentatiilor depuse spre avizare/autorizare si nu numai. Toate partile implicate: proiectanti, verificatori, pompieri, primari, investitori au inceput in ultimii ani sa acorde o importanta deosebita cladirilor care se incadreaza la categoria celor ce necesita aviz si autorizatie ISU.

In privinta capacitatii statului de a reactiona dupa un astfel de eveniment, cu regret trebuie sa spun ca eu consider ca situatia nu este cu nimic mai buna. In cazul unui incendiu major sau al unui cutremur major, situatia s-ar repeta: suntem buni doar in cazul unor exercitii, nu al unor situatii reale.

S-au intensificat controalele in teren ale autoritatilor statului (primarii, ISU, ISC etc.), s-au marit amenzile pentru lipsa avizului/autorizatiei, s-a mers chiar la masuri drastice cum ar fi blocarea activitatii si sigilarea cladirilor, lucru care a obligat o mare parte din investitori sa respecte legile. Cu toate acestea, masurile se aplica doar mediului privat, nu si cladirilor apartinand statului roman.

O mare parte din investitori devin constienti ca trebuie bugetate si asumate costurile cu securitatea utilizatorilor, acestia fiind obligatorii conform legilor in vigoare (de multi... multi ani).

Ce mai este de facut? In primul rand, ar trebui crescut numarul specialistilor din cadrul departamentului avizare/autorizare al ISU in scopul micsorarii timpului de acordare al avizelor si autorizatiilor de securitate la incendiu; la acest moment timpul de emitere este depasit de cateva ori, iar in Bucuresti daca ar fi sa mentinem ritmul cam in 500 de ani am termina cu cladirile existente.

Sa nu uitam ca cele mai multe cladiri functioneaza in tot acest timp fara autorizatie: scoli, gradinite, sedii ale autoritatilor publice, spitale, restaurante si unele chiar cu sali aglomerate sau persoane care nu se pot evacua singure.

Tot statul este cel care face ca in unele situatii sa fie imposibil de atins cerintele in conditii rationale. O serie de normative stau si asteapta de vreo 5 ani in sertarele Ministerului Dezvoltarii. Erori de aplicare sau de legiferare fac de multe ori imposibila autorizarea. Cele mai afectate cladiri sunt chiar cele ale statului roman.

Sigur ca se putea evita incendiul de la Colectiv, daca toate partile implicate nu ar fi avut reminescente din vremea demult apusa si daca sistemul de valori ar urma exemplul din Vest; era altceva daca proprietarii clubului aveau o anumita cultura sau, daca nu puteam sa le cerem acest lucru, macar sa stie de frica unor controale.

Regulile economiei de piata ne spun ca investitorul este orbit de profit si de cele mai multe ori necesita a fi temperat de autoritati, chiar obligat sa nu puna in pericol viata oamenilor. Cu toate acestea, aplicarea discretionara face, de fapt, ca legea sa fie inutila: conteaza cine esti, cu cine te cunosti, din ce partid faci parte sau cat de darnic esti dispus sa fii.

Un parcurs normal (care era valabil si in 2015) trebuia la acel moment sa fie urmatorul:
Beneficiarii erau obligati sa proiecteze amenajarea conform unor reguli clar stabilite care nu ar fi pus in pericol viata cetatenilor;
In baza unor avize si a unui certificat de urbanism (inclusiv aviz ISU) se obtinea autorizatia de construire/schimbare de destinatie din fabrica in club cu sala aglomerata;
Calitatea in constructii trebuia asigurata inclusiv in executie prin diriginti de santier si responsabili tehnici cu executia autorizati de catre ISC;
Autoritatile statului nu ar fi trebuit sa permita executia de lucrari care nu respectau conditiile de siguranta;
Receptia lucrarilor trebuia realizata inclusiv cu primaria, urmand ca investitorii sa se reintoarca la ISU pentru obtinerea autorizatiei de securitate la incendiu;
In baza acestei autorizatii, primaria emitea autorizatia de functionare.

Urmatoarele etape ar fi fost de urmarire in timp a constructiei si mentenanta, inclusiv obligatiile din legea Nr. 307 din 12 iulie 2006 "privind apararea impotriva incendiilor".

"Ultima sansa a ocupantilor", prevazuta in legislatie, era ca ofiterii de control ai ISU Bucuresti si reprezentantii primariei sa aplice legea. Dand dovada de superficialitate maxima (si coruptie la cel mai josnic nivel), acestia nu au luat masuri, desi au vizitat locatia de 3 ori: nu trebuia sa se permita functionarea locatiei, caci abaterile erau colosale.

Nu sunt in masura sa explic ce i-a facut sa calce in picioare legislatia aplicabila, sa ignore orice regula de bun simt si de buna practica. Justitia trebuie sa clarifice urgent gradul de vinovatie a fiecaruia.

Ceva trebuie sa se schimbe, dar acest lucru trebuie sa porneasca in primul rand de la mentalitate.