Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 4 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
112- Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență
Autor Mesaj
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 12,772
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4772
Given 11742 thank(s) in 5344 post(s)

Mesaj: #51
RE: 112-SISTEMUL NATIONAL UNIC PENTRU APELURI DE URGENTA
Câştigătorii Premiilor internaţionale 112 au fost onoraţi, la Varşovia, pentru contribuţia lor la salvarea de vieţi . La 10 ani de la prima convorbire prin numărul 112, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a primit Premiul european pentru cea mai bună reformă în Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă. Premiile europene 112 pot fi considerate “Oscarul în domeniul serviciilor de urgenţă” şi recompensează performanţele remarcabile în acest domeniu.

[Imagine: screenshot_100.png]

Citat:România, prin Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), a primit Premiul european pentru cea mai bună reformă în Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 (SNUAU).
Această importantă distincţie recompensează devotamentul, implicarea şi performanţele obţinute de către STS în promovarea şi dezvoltarea SNUAU.
S-au înscris participanţi din toată Europa, candidaturile acestora fiind analizate de o comisie de experţi independenţi, înainte de a primi votul membrilor Asociaţiei Europene a Numărului de Urgenţă (EENA).
Juriul internaţional a apreciat că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a dezvoltat sistemul 112 într-o manieră eficientă, luând în calcul, atât rezultatele tehnice, cât şi pe cele operaţionale cu impact major asupra calităţii serviciilor şi a siguranţei cetăţenilor.
La acest eveniment au fost aproximativ 350 de participanţi, reprezentanţi ai serviciilor de urgenţă, organizaţii internaţionale, oficiali ai instituţiilor europene, furnizori de soluţii, care au susţinut şi au recunoscut excelenţa în domeniul serviciilor de urgenţă din Europa. Au mai fost acordate şi alte distincţii pe diferite categorii.
“Ceremonia premiilor europene 112 din acest an poate fi considerată “Oscarul în domeniul serviciilor de urgenţă”. Câştigătorii ne-au demonstrat că, împreună, avem capacitatea de a construi o societate mai sigură şi că putem stabili un standard ridicat în domeniul serviciilor de urgenţă din întreaga lume”, a declarat Demetrios Pyross, Preşedintele Consiliului Consultativ al EENA.
Acesta este cel de-al patrulea premiu european 112 obţinut de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) după cele din 2009 şi 2013 pentru cele mai bune campanii de educare-informare şi cel din 2011 pentru salvare remarcabilă.

Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 din România (SNUAU), o platformă unitară de cooperare între agenţiile de urgenţă
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – România
Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă din Romȃnia (SNUAU) funcţionează unitar la nivelul întregii ţări, în toate reţelele de telefonie, fixe şi mobile, începând cu anul 2005 şi vizează asigurarea protecţiei cetăţenilor şi a unui grad înalt de asistenţă indiferent de locul în care se află aceştia. În România, 112 este singurul număr de urgenţă organizat de către stat. SNUAU este alcătuit în principal din 40 de PSAP-uri 112 dispuse în reşedinţele fiecărui judeţ şi două în capitala României (Bucureşti principal şi rezervă) şi la care sunt conectate în prezent toate dispeceratele agenţiilor de intervenţie la urgenţă.
La darea în comunicaţie a sistemului, acesta era structurat şi organizat astfel încȃt să asigure o reţea de comunicare între toate nodurile judeţene, prin intermediul unei aplicaţii performante care integra vocea cu datele.
Ca suport pentru georeferenţiere şi monitorizarea resurselor în teren se folosea pe fiecare staţie de lucru din sistem o aplicaţie de hartă. Structura de centre de preluare a apelurilor şi cea de dispecerizare a resurselor, organizate la nivelul oraşelor reşedinţă de judeţ, cuprindea doar poliţia, pompierii şi ambulanţa. Dispeceratele judeţene ale agenţiilor de intervenţie enumerate utilizau, în legătura cu substaţiile oraşelor, numere de telefon publice. Deşi la acel moment sistemul era revoluţionar faţă de majoritatea celorlalte sisteme de urgenţă existente (prin faptul că era unitar la nivelul întregii ţări, integra toate agenţiile principale de intervenţie la urgenţă existente atunci în Romȃnia, oferea unitar acelaşi nivel de serviciu pentru toţi clienţii, integra în aceeaşi aplicaţie vocea şi datele, permitea comunicaţii paralele şi instantanee între toţi operatorii conectaţi la acelaşi caz), în timp, au fost identificate noi nevoi de operare care au generat proiecte de modificare şi reformare a sistemului.
Toate modificările au fost efectuate din nevoia de a asigura cetăţenilor un serviciu 112 robust şi de calitate prin creşterea capacităţii de răspuns şi dispecerizare, scăderea timpilor operaţionali, asigurarea continuităţii serviciului de urgenţă în situaţii deosebite şi o înaltă flexibilitate în funcţionarea sistemului, creşterea performanţelor, a stabilităţii în funcţionare şi a operativităţii acestuia în orice zonă a teritoriului naţional etc.
Dezvoltarea arhitecturii SNUAU s-a realizat prin crearea de interfeţe standardizate pentru asigurarea interconectării şi interoperabilităţii cu alte reţele şi sisteme implicate în gestionarea urgenţelor, dar şi prin asigurarea în cadrul fiecărui centru a unei soluţii de backup pentru toate nivelurile tehnologice.
Faţă de structura iniţială a SNUAU au fost efectuate următoarele modificări esenţiale.
A fost înlocuită aplicaţia de hartă stand-alone cu un sistem GIS complex care aduce către operatorii SNUAU (112 şi agenţii) un număr impresionant de noi funcţionalităţi, de la analize şi rapoarte georeferenţiate, module de management a resurselor, echipajelor, personalului şi echipamentelor, la funcţii de analiză şi simulare a propagării evenimentelor.
O altă realizare este dezvoltarea şi implementarea unui sistem de localizare bazat pe standardele europene, complet integrat cu sistemul GIS.
Romȃnia este puternic implicată în proiectele europene privind tot ce înseamnă protecţia cetăţeanului, astfel, a implementat serviciul eCall şi este în măsură ca odată cu adoptarea legislaţiei europene în domeniu să fie permis accesul la acesta.
În scopul micşorării timpilor de operare şi a optimizării folosirii resurselor a fost începută şi se va finaliza pȃnă la sfȃrşitul anului 2014 consolidarea actului medical prin colocarea dispeceratelor judeţene ale ambulanţei şi pompierilor (respectiv SMURD). Acest lucru va face mult mai eficientă cooperararea dintre cele două agenţii medicale (ambulanţă şi SMURD). De asemenea, am sprijinit tehnologic actul medical în interiorul sistemului 112 prin implementarea unor proiecte de transport a datelor din foile de caz pȃnă în ambulanţe, a unui sistem de telemedicină care asigură transmiterea din ambulanţă către camera de gardă a semnelor vitale ale pacientului, prin realizarea interconectării sistemelor complementare ale Ambulanţelor judeţene cu aplicaţiile din SNUAU, precum şi prin implementarea unui sistem de alertare şi comunicare de date către resurse prin SMS, serviciu dezvoltat şi administrat de STS.
Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, am organizat extinderea sistemului informatic al SNUAU pȃnă la nivelul substaţiilor agenţiilor de intervenţie la urgenţă din toate oraşele ţării.
În prima etapă, încheiată deja, au fost introduse în reţea toate substaţiile municipale, iar printr-un proiect demarat deja, se va realiza extinderea la nivelul tuturor oraşelor ţării.
De o atenţie deosebită au beneficiat persoanele cu dizabilităţi psihosenzoriale. Astfel, s-au creat acorduri de cooperare cu asociaţiile de stat şi particulare ale surdo-muţilor pentru a facilita accesul acestora la 112.
În prezent este în curs de a fi finalizată în STS o aplicaţie care va permite dialogul prin sms a operatorilor 112 cu apelanţii.
Datorită tuturor acestor reforme ale sistemului, am reuşit să realizăm un timp mediu de răspuns calculat de 3,77 secunde, în condiţiile în care 94,04% din apelurile recepţionate au fost preluate în primele 10 secunde.
Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 din România se află într-o continuă dezvoltare şi îmbunătăţire a funcţiilor / serviciilor oferite, astfel încât să poată să asigure o reacţie imediată, uniformă şi unitară pentru soluţionarea urgenţelor.
Informaţii de background:
România, prin Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, este printre primele ţări din Uniunea Europeană care a dezvoltat soluţia tehnică eCall.
În cazul unui accident auto, sistemul eCall instalat pe maşină va apela automat dispeceratul 112, odată cu transmiterea de informaţii relevante privind locul evenimentului şi date tehnice ale vehiculelor implicate.
Comisia Europeană a felicitat în mod oficial România şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pentru performanţele atinse, arătând că ţara noastră este pregătită pentru operarea sistemului eCall.
În domeniul 112, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale mai realizează campanii de informare şi educare, având ca ţintă principală tinerii din şcoli şi turiştii, dar şi restul cetăţenilor.
Sondajele Eurobarometru ale Comisiei Europene arată că, urmare campaniilor susţinute desfăşurate de către STS, România a înregistrat succese importante în promovarea numărului 112, se află pe primul loc în domeniul informării cetăţenilor şi relevă faptul că, în ţara noastră, nivelul de cunoaştere este cel mai ridicat din Uniunea Europeană.
Un alt raport al Comisiei Europene situează România pe primul loc în ceea ce priveşte modalitatea de răspuns la numărul 112 în mai multe limbi de circulaţie internaţională.
SURSA : http://www.ziarulactualitatea.ro/

[Imagine: screenshot_101.png]

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
19-04-2014 04:57 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Sea Protect Group FIRE Midia
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect

Săritură forum:




Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Ultimele subiecte
Pensii militare
Ultimul mesaj a fost postat de: andreiut
Astăzi 04:32 PM
» Mesaje: 150
» Vizualizări: 179440
SMURD Bistrita
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 08:15 PM
» Mesaje: 121
» Vizualizări: 75759
Scafandri pompieri
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
Ieri 06:45 AM
» Mesaje: 68
» Vizualizări: 59456
Raed Arafat
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
09-12-2019 07:31 PM
» Mesaje: 318
» Vizualizări: 328996
Holmatro Rescue equipment
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
09-12-2019 03:12 PM
» Mesaje: 61
» Vizualizări: 85972
I.S.U. "Oltenia" al Judet...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
06-12-2019 07:08 PM
» Mesaje: 99
» Vizualizări: 77539
Școala de Subofițeri po...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
06-12-2019 08:11 AM
» Mesaje: 17
» Vizualizări: 10955
Femei pompier ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
06-12-2019 07:48 AM
» Mesaje: 47
» Vizualizări: 55526
Autospeciale pentru stins...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
04-12-2019 09:33 PM
» Mesaje: 431
» Vizualizări: 419125
Programul de lucru la po...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
04-12-2019 08:21 PM
» Mesaje: 162
» Vizualizări: 87311

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro