Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 3 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Femei pompier ...
Autor Mesaj
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 11,793
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4364
Given 10365 thank(s) in 4573 post(s)

Mesaj: #41
RE: Femei pompier ...
Oameni deosebiti: femeile pompier de la ISU Prahova

[Imagine: ISU_Prahova_femei_pompier_pz_3.jpg]
Căpitan Braitor Elena, plutonier Popescu Denisa, locotenent Chelba Cristina, plutonier Dinu Marina, plutonier Şerban Elena-Loredana


Citat:Sunt fiice. Sunt surori. Sunt prietene. Sunt iubite. Sunt sotii. Sunt mame. Sunt pompieri. Femei… pompier!

Sunt cele care s-au gandit, care au vrut, care au avut curajul de a incerca, sunt cele care au reuşit să pătrundă într-un mediu deloc comod, acolo unde poate nouă, celor din afară, nu ni se pare un loc pe măsura fragilităţii şi delicateţei lor.

Este o meserie grea, este o meserie solicitantă, este o meserie care cere sacrificiu. O meserie care mult timp, a fost privită ca fiind dedicată exclusiv bărbaţilor, dar care işi deschide porţile, din ce în ce mai larg, pentru a primi pe cele care par fragile, dar care dau dovadă de determinare, autocontrol, dedicaţie, adaptare şi curaj, calităţi care rup bariere şi descuie lacăte de neconceput a fi sfărâmate, alta dată.

Pentru a le pătrunde povestea, le-am bătut la uşă (la uşa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, bineînţeles). Au deschis cu un zâmbet timid şi priviri iscoditoare. Eu, civilul, anonimul de pe stradă, le păşesc pragul, lor, celor care fără să mă cunoască, veghează zi şi noapte, fără odihnă, asupra vieţii mele, celor pe care nu le văd, dar care ştiu că există, pentru a le saluta, şi pentru a le întreba: “De ce?”.

„Încă din copilărie mi-am dorit să fac parte din tagma profesioniştilor care participă la salvarea vieţilor omeneşti. Este o instituţie cu un scop nobil şi mă bucur din toată inima că am posibilitatea să lucrez aici”, ne mărturiseşte plutonier Marina Dinu, subofiţer informare şi relaţii publice în cadrul ISU Prahova. Iar plutonier Popescu Denisa, continuă: „Dorinţa de a lucra în acest domeniu a apărut din momentul în care, soţul meu, care desfăşoară activitate în cadrul ISU Prahova, ca subofiţer operativ, mi-a împărtăşit unele impresii survenite din cadrul operaţiunilor la care a luat parte, ceea ce m-a determinat să particip la concursul organizat în anul 2007. Pot spune că a fost o oportunitate, o şansă de a lucra cu oameni de excepţie, de la care poţi învăţa lucruri interesante.”

Pentru unele dintre ele, a fost prima alegere. Altele, au venit aici, lăsând în urmă diferite domenii de activitate.

Maior Găman Elena, era inginer, şef de instalaţii în rafinărie, când, căutând pe internet un act normativ, a găsit un anunţ pentru încadrare ofiţeri SEVESO. Pregătirea de specialitate în domeniul chimic era una dintre condiţiile de participare la examen, iar acum, este ofiţer specialist I pentru implementare Directiva SEVESO.

Savu Daniela, personal contractual, este referent IA şi, după un an petrecut la catedră, a candidat pentru acest post. “Iniţial m-am ocupat de activitatea de secretariat şi arhivistică, ca ulterior, în 2006, să încep, oarecum în paralel, şi activitatea de inspecţie.”

Toate însă, au urmat dorinţa: “Am urmat pasiunea, iar aceasta s-a dovedit complementară cu unul dintre domeniile de activitate ale ISU”, spune căpitan Braitor Elena, iar pasiunea, este un cuvânt ce revine des pe buzele lor, cand vorbesc despre meseria pe care o practică.

Indiferent de studiile urmate anterior, liceu teoretic, Facultatea de drept şi Ştiinţe juridice, indiferent de domeniul de activitate, dorinţa de a lucra aici a fost cea care a învins: “Mi-am ales această meserie din mai multe considerente, însă cel care a primat a fost dorinţa mea de a-mi ajuta semenii şi animalele aflate în situaţii critice”, sunt cuvintele plutonierului Şerban Elena –Loredana, subofiţer servant în cadrul Detaşamentului 1 Ploieşti.

Au aşteptat, ca poarta să se deschidă. Iar poarta s-a deschis în 2007, când pentru prima dată, la concursul organizat de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din ţară, au fost acceptate şi femei. Atunci, la nivel naţional, au fost angajate 414 femei. “În 2007 am văzut anunţul de angajare ofiţeri la ISU. Trecusem deja prin diferite domenii de activitate şi doream altceva mai bun, cu perspective de avansare şi diversitate în dezvoltarea profesională. Deci, am încercat.” – căpitan Braitor Elena, ofiţer.

Au urmat cursuri de pregătire, s-au antrenat cot la cot cu bărbaţii, poate au strâns uneori uşor, alteori mai tare, din dinţi, dar, “Pentru orice loc de muncă este absolut necesar să urmezi, pentru o anumită perioadă, o etapă de instruire, de formare sau de însuşire a aptitudinilor necesare desfăşurării activităţii în funcţie de domeniul în care aplici” spune căpitan Braitor Elena, aşa că nu au abandonat…

Au îndrăznit să pătrundă în această lume până ieri inaccesibilă, şi zâmbesc:

“Nu întâmpin dificultăţi în a lucra în acest domeniu, deoarece încerc să-mi pun în valoare rezultatele bune, să fiu cât mai conştiincioasă, corectă, şi să dau dovadă de spirit de echipă, întrucât aceste calităţi reprezintă paşii către performanţă profesională şi profesionalism, către satisfacţie şi mulţumire la locul de muncă.” – spune plutonier Popescu Denisa.

“M-am încadrat perfect în colectiv, asta şi datorită colegilor care au fost foarte înţelegători.” – plutonier Şerban Elena-Loredana.

“Îmi desfăşor activitatea într-un domeniu profesionist în care discriminarea nu îşi face loc.” – plutonier Dinu Marina.

“Consider o provocare munca în acest domeniu, pentru că noi, femeile, putem demonstra că suntem la fel de bine pregătite în cele mai multe domenii, ca şi bărbaţii.” – locotenent Chelba Cristina.

În linia I, pe teren sau la birou, viaţa lor este marcată, cu precizia cu care ceasornicul, o marchează pe a noastră, de sunetul alarmei, soneria telefonului şi tropăitul bocancilor grăbiţi ai colegilor, pe culoare.

Fac parte dintr-o maşinărie extraordinară, care funcţionează fără întrerupere, o maşinărie formidabilă, creată de om, pentru oameni, pentru mediu, pentru protejarea unui lucru de nepreţuit: viaţa.

Dacă ar fi să aleagă din nou, alegerea lor ar fi, oare, aceeaşi? Şi de acestă dată, răspund aproape la unison:

“Respectul şi încrederea de care se bucură în rândul populaţiei colegii mei, îmi întăresc convingerea că am făcut cea mai bună alegere”, ne spune plutonier Dinu Marina.

“Deşi activitatea pe care o desfăşor este o activitate de birou, o consider deosebit de importantă, şi încerc să depăşesc cu succes momentele profesionale dificile. A fi pompier este o meserie ce trebuie făcută cu dăruire, pasiune şi nu trebuie uitat nici o clipă că de ceea ce facem depinde viaţa şi soarta cuiva”, completează plutonier Popescu Denisa, iar locotenent Chelba Cristina adaugă: “Experienţa de viaţă şi profesională pe care o poţi dobândi în cadrul ISU, cu greu poate fi acumulată în alt domeniu.”

[Imagine: ISU_Prahova_femei_pompier_pz_1.jpg]

“Cu viaţa mea, salvez o viaţă”, este deviza sub care toţi aceşti oameni, îşi desfăşoară activitatea. Protecţia vieţii, este scopul lor.

Vieţile oamenilor, dar nu stau niciodată pe gânduri când o viaţă a unei alte fiinţe se află în pericol.

Atunci când sunt chemaţi să sară în ajutorul unui animal, o fac dând dovadă de aceeaşi pasiune, dedicaţie şi grijă: “Fiind un iubitor de animale, îmi place să salvez şi să am grijă de animalele aflate în situaţii critice. Am o mare satisfacţie atunci când ştiu că viaţa unui animăluţ a fost salvată. Am participat la multe intervenţii de salvare a animalelor (câini, pisici, cai, vaci), dar cea mai emoţionantă intervenţie a fost atunci când a trebuit să scoatem un cal dintr-un canal tehnologic, suferinţa acelui animal m-a emoţionat foarte tare”, îşi aminteşte plutonier Şerban Elena-Loredana.

Pentru ele, limitele există pentru a fi depăşite. Dar sunt femeie. Un chip necunoscut, printre alte mii, desigur, dar în acelaşi timp, o femeie pentru care meseria de pompier s-a numărat printre cele, puţine de altfel, pe care visa, de mică, să o practice.

Aşa că nu mă abţin să gândesc – dar părinţii, fraţii, prietenii, iubiţii, copiii, ce gândesc, toţi aceştia, când femeia din viaţa lor le spune, cu seninătate: “Voi fi (ori sunt), pompier”?

Reuşesc să împace, viaţa de familie şi cariera? Iată ce spun ele.

Maior Găman Elena, crede că viaţa de familie şi cariera “se împacă destul de bine, deşi îmi reproşez uneori că nu îmi petrec suficient timp (de calitate) cu copiii.”

Colegele, sunt de aceeaşi părere:

“În primul rând trebuie să existe un echilibru între carieră şi viaţa de familie. Eu încerc să stabilesc priorităţile şi să împart atribuţiile, atât la serviciu, cât şi în afara acestuia, respectiv sarcinile de lucru de care trebuie să mă ocup, şi totodată, împreună cu familia desfăşor activităţi de relaxare.” – plutonier Popescu Denisa.

“Nu poţi să le separi, amândouă fac parte din viaţa de zi cu zi.”

– căpitan Braitor Elena.

Iar plutonier Şerban Elena-Loredana, ne mărturiseşte: “Să împaci familia, prietenul şi lucrul este foarte obositor. Chiar şi aşa, prietenul meu mă înţelege. Cred că o bună organizare este eficientă în orice întreprindere, în fiecare zi, şi recunosc, mai am de învăţat la capitolul ăsta şi uneori este greu să ralizez tot ce îmi propun, dar sunt optimistă. Vreau să fac şi carieră, să am şi un iubit care să mă aprecieze, să am şi o casă curată, să am şi relaţii bune cu familia şi să mai am şi un grup de prieteni, dar se pare că, uneori, ziua este prea scurtă pentru aşa ceva şi în fiecare zi trebuie să renunţi la câte ceva.”

Le-am rugat să ne spună mai multe, poate sunt tinere care, ca şi mine, s-au gandit, sau se gandesc, să devină pompier. Porţile sunt acum deschise, de ce calităţi au nevoie acestea, pentru a păşi în această lume? Un cuvânt, revine pe buzele tuturor: pasiune. “Meseria de pompier este una solicitantă, care aduce foarte multe satisfacţii sufleteşti. Este o meserie pe care nu o poţi face fără pasiune”, gândeşte plutonier Dinu Marina.

De aceeaşi părere este şi plutonier Popescu Denisa: ”Meseria de pompier este una nobilă, dar totodată plină de riscuri, care trebuie luată ca atare. Este important să desfăşori o activitate care îţi dă satisfacţii şi care te mulţumeşte sufleteşte, iar sfatul meu pentru tinerele care vor să urmeze o carieră în cadrul ISU, este să desfăşoare această activitate, doar dacă îşi doresc cu adevărat acest lucru şi dacă le caracterizează.”

Astazi, este ziua lor, şi chiar dacă pentru ele nu există repaus, în sufletul lor, adie vânt de sărbătoare. Cu ce ganduri primesc, buchetul delicat de ghiocei? Care sunt, dorinţele lor?

O primăvară plină de flori, soare, iubire şi multe zâmbete, o viaţă senină şi împliniri, copii sănătoşi, isteţi şi frumoşi, să fie iubite şi respectate. Împliniri în carieră şi în viaţa personală, sunt dorinţele acestor femei fragile, sensibile, dar cu suflet imens.

Iar căpitan Braitor Elena, adaugă: “La mulţi ani mamelor! Vă mulţumim, că existăm!”

În cadrul ISU Prahova, îşi desfăroară activitatea 20 de femei, în diferite domenii: financiar, logistică, resurse umane, inspecţia de prevenire, relaţii publice sau centrul operaţional.

Plutonier Şerban Elena-Loredana, şi plutonier Iacob Alexandra, sunt pompieri servanţi în cadrul Detaşamentului 1 Ploieşti.

[Imagine: ISU_Prahova_femei_pompier_pz_2.jpg]

Ele sunt primele femei pompier din România. Eu sunt unul dintre anonimii asupra vieţii cărora, alături de colegii lor, acestea, veghează.

Am bătut la uşa lor pentru a le cunoaşte, dar în primul rând, am bătut la uşă astăzi, de 8 Martie, pentru a le putea oferi, un buchet – strânse laolaltă, gândurile bune, pe care noi, cei care, când le aud sirena, le văd maşinile, sau pur şi simplu trec prin faţa porţii lor, le poartă în suflet.

Alături de cei care, cel puţin, o dată, în viaţă, au gandit: ”Doamne, ce bine că existaţi!”, “vă mulţumesc!“.

Vă mulţumesc, că aţi deschis uşa. Vă mulţumesc, că ne-aţi primit, şi că vă pot spune:

La mulţi ani, Doamnelor, oriunde aţi fi! Vă mulţumim, că existaţi!
SURSA : http://www.resboiu.ro/

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
08-03-2016 07:31 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews , Sea Protect Group FIRE Midia
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 11,793
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4364
Given 10365 thank(s) in 4573 post(s)

Mesaj: #42
RE: Femei pompier ...
O fostă profesoară, singura femeie pompier din judeţul Suceava

[Imagine: screenshot_380.png]

Citat:O tânără în vârstă de 35 de ani, fostă profesoară de contabilitate şi ştiinţe economice, este singura femeie pompier din judeţul Suceava care lucrează la operativ, adică intervine efectiv la situaţii de urgenţă, cu precădere la incendii. Plutonierul Simona Cojocar lucrează în cadrul Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi şi este şi formator la centrul de pregătire a pompierilor de la Siret. Cu alte cuvinte, Simona Cojocar face instruire cu colegi pompieri din toată ţara, pregătire practică cu privire la cum se intervine la incendii.

De la profesor la pompier: “O meserie activă mă reprezintă, firea mea este una foarte activă”
Simona Cojocar este de profesie economist şi până în 2007 a lucrat ca profesor. În acel an a aflat că la pompieri se fac recrutări din sursă externă. A dat un examen de aptitudini fizice şi unul scris şi a fost admisă în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Am întrebat-o pe Simona cum de a ales o schimbare atât de bruscă, de la profesor la pompier.
„Aveam colege ai căror soţi lucrau la pompieri, am aflat şi eu de examene şi m-am luat cu valul ca să zic aşa. Pentru mine era o provocare, o meserie activă mă reprezintă, firea mea este una foarte activă,”, povesteşte plutonierul Simona Cojocar. Deşi în urma recrutărilor din sursă externă la ISU Suceava s-au angajat multe femei, ea este singura care a ales să facă munca grea de intervenţie efectivă la incendii. Nu i-a fost uşor, abia de acum doi ani lucrând la operativ.

Un curs de formator în Franţa i-a deschis drumul în cariera de pompier
Simona Cojocar s-a remarcat în urma unui proiect în cadrul căruia şase pompieri din judeţ au urmat cursuri de formatori în Franţa. La selecţia pentru Franţa a avantajat-o faptul că avea bune cunoştinţe de limbă franceză şi engleză. Aşa a început să facă antrenamente în medii ostile vieţii, cum se spune la pompieri. Intervenţii la înălţime, în spaţii înguste, la incendii la temperaturi foarte înalte, toate în cadrul unui centru de pregătire. Un astfel de centru de pregătire a fost deschis şi la Garda de Intervenţie a pompierilor de la Siret în 2012, fiind singurul din ţară. Între timp, Simona Cojocar a început să intervină şi la incendiile reale din zona acoperită de Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi.

Cele mai grele intervenţii din viaţa doamnei plutonier
Simona Cojocar spune că din punctul ei de vedere faptul că munceşte cot la cot cu bărbaţii la stins incendii nu este ceva ieşit din comun: „Mi-am dorit să lucrez la operativ, e o provocare, mergi în lupta cu focul, ţine de felul de a fi al unei persoane. La început colegii au fost poate sceptici, apoi au văzut că pot face faţă cu brio şi suntem o echipă”.
Când o întrebăm de cele mai grele intervenţii, Simona aminteşte de incendiul de mari proporţii de la fabrica de cauciucuri de la Slobozia - Grăniceşti, în 2012, şi de incendiul de pădure de la Dornişoara - Poiana Stampei, din mai 2013, la care au fost mobilizaţi sute de pompieri din întreg judeţul şi nu numai.

„O meserie care poate fi făcută şi de femei, însă nu de toate...”
“La Dornişoara am lucrat la stins incendiul timp de cinci zile, zi şi noapte am fost acolo”, spune Simona, munca ei de atunci fiind confirmată şi remarcată de şeful ei, colonelul Sorin Popovici, comandantul Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi.
Tânăra admite că meseria de pompieri este grea pentru o femeie.
„E o meserie în care ai nevoie de curaj, o meserie care poate fi făcută şi de femei, însă nu de toate, nu toate suntem la fel. Dar cu curaj, ambiţie şi pregătire adecvată şi o femeie poate fi pompier”, îşi spune punctul de vedere.

Faptul că o femeie poate este motivaţie pentru ceilalţi pompieri
După cum am amintit, Simona Cojocar se remarcă şi prin faptul că este formator, lucrând în echipa de şase oameni care face instruire la centrul de pregătire de la Siret. Este singurul centru din ţară unde se face o „lectură a focului” cum spun pompierii. Într-un container special se provoacă incendii, iar pompierii intervin la temperaturi foarte ridicate. După ce fac acest curs pompierii primesc un certificat de absolvire în domeniul lucrului real cu focul.
Colonelul Sorin Popovici a explicat avantajele faptului că o femeie instruieşte bărbaţi la stins incendii.
„La început am văzut un oarecare scepticism la unii colegi de-ai mei pentru faptul că o femeie îi instruieşte. Dar cu calm şi modestie a reuşit. A avut poate şi mici provocări şi şicane, dar prin profesionalism le-a depăşit şi a reuşit. Faptul că o femeie poate ne ajută în a transmite celorlalţi militari că trebuie să facă ceea ce li se cere. Ea execută toată gama de activităţi din centrul de pregătire şi nu oricum, ci printre primii”, a declarat colonelul Popovici.
El a precizat că din informaţiile pe care le avea în perioada în care a lucrat la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al României, în ţară ar mai fi doar trei femei care lucrează efectiv la stins incendii.
SURSA : https://www.monitorulsv.ro

[Imagine: screenshot_381.png]

[Imagine: screenshot_382.png]

[Imagine: screenshot_383.png]

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
08-03-2016 07:44 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews , Sea Protect Group FIRE Midia
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 11,793
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4364
Given 10365 thank(s) in 4573 post(s)

Mesaj: #43
RE: Femei pompier ...
Iuliana Sarghe este singura femeie sefa de serviciu voluntar pentru situatii de urgenta din judetul Iasi

[Imagine: screenshot_385.png]

Citat:Ieseanca de 39 de ani este inalta, blonda, frumoasa si extrem de apreciata de colegi • De sase ani se pune singura in situatii de risc extrem • Pericolele sunt imense, dar satisfactia este pe masura • La inceput a fost privita cu reticenta, insa a reusit sa castige increderea persoanelor cu care lucreaza

O meserie practicata aproape in exclusivitate de catre barbati a devenit accesibila in ultimii ani si femeilor. Exemplu perfect vine din localitatea Barnova, acolo unde o femeie de 39 de ani este sefa Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta. Aceasta nu se ocupa doar de coordonare administrativa, de la birou, ba din contra, merge pe teren si munceste alaturi de colegii barbati. Este blonda, inalta si atrage privirile oricui o intalneste pe strada. Atunci cand nu poarta uniforma, nu ai cum sa iti dai seama ce secret ascunde. Iuliana Sarghe este pompier, se pregateste aproape zilnic cu colegii ei barbati si, desi este sefa lor, nu are parte de tratament preferential. Meseria o face cu placere de aproape sase ani, nu din cauza stimului financiar, pentru ca primeste salariul minim pe economie, ci din cauza satisfactiei de care are parte atunci cand salveaza bunurile localnicilor dar, mai ales, vieti. De curand, a fost remarcata si de sefii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU), in urma participarii la concursul anual dintre membrii Serviciilor Voluntare pentru Situatii de Urgenta.

"A fost remarcata implicarea de care a dat dovada sefa Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta al comunei Bârnova, care a concurat umar la umar cu barbatii prezenti în concurs, echipei pe care a condus-o fiindu-i înmânata Cupa Fair-play", se arata intr-un comunicat de presa remis de ISU Iasi. Sefii comunei au, de asemenea, numai cuvinte de lauda la adresa ei. "O femeie foarte activa si priceputa", a spus Florin Acatrinei, viceprimarul comunei Barnova.

A fost privita cu reticenta

Provocarile de care are parte zi de zi nu se compara cu cele pe care le intampina in urma cu aproape sase ani, atunci cand a dat concurs la Primaria Barnova si a reusit sa se remarce in fata celorlalti patru candidati. Oamenii nu stiau ca are in spate o cariera militara si ca este o femeie puternica si o priveau neincrezatori. "Batranii ma priveau mai ciudat, la inceput, se intrebau ce cauta fata asta sa stinga ea incendii. Ulterior, m-au cunoscut si au vazut ca, desi conteaza si forta fizica, este importanta indemanarea. Au vazut, de exemplu, ca pot sa lansez furtunul mai bine decat un barbat. Au ajuns sa aiba incredere in mine pentru ca am reusit sa ne cunoastem foarte bine. Eu am reorganizat serviciul si am impartit echipa formata din 49 de voluntari pe mai multe structuri. Una dintre cele mai importante echipe este cea care se ocupa de prevenire, pentru ca doar prin prevenire am reusit sa scadem numarul situatiilor de urgenta. Eu mergeam si merg in continuare in control, atat la gospodarii, cat si la scoala si Biserica, iar localnicii au vazut ca fac fata provocarii", a declarat Iuliana Sarghe. Pompierii voluntari cu care colaboreaza sunt impartiti in cinci echipe, specializate pe deblocari si salvare, prevenire, echipe de interventie, evacuare si accidente in caz de accidente chimice. Ieseanca ii coordoneaza pe toti si participa la fiecare interventie, indiferent de ora sau zi. Sotul, militar, sta cu grija atunci cand o stie plecata la incendii, insa are incredere in calitatile ei. "Fara sprijinul familiei nu poti sa realizezi nimic, iar eu am parte de sprijinul sotului meu. Intelege atunci cand imi suna telefonul noaptea, de exemplu, si trebuie sa ma urc in masina si sa plec", a mai spus sefa Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta.

Are parte si de provocari financiare

Voluntarii din Barnova au echipamente, dar nu si o autospeciala de stingere. La interventii actioneaza pur si simplu cu mana goala pana la sosirea pompierilor din Iasi. Costul unei masini de interventie la mana a doua ar fi de aproximativ 30.000 de euro, insa pretul creste substantial atunci cand iei in calcul accesoriile masinii, costurile intretinerii si necesitatea angajarii unor soferi care sa lucreze in ture. Desi munceste mai mult de opt ore pe zi si la fiecare interventie isi pune viata in pericol, salariul o descurajeaza. Legile cu privire la Serviciile Voluntare pentru Situatii de Urgenta lasa loc de interpretari, astfel ca salariul unui sef de serviciu voluntar variaza de la o localitate la alta. "Ar fi bine daca salarizarea ar fi unitara, pentru ca nu e corect ca eu sa castig mai multi bani fata de colegii din alta localitate sau mai putini fata de altii, pentru ca toti facem aceeasi munca si ne expunem la acelasi grad de risc", a spus Iuliana Sarghe.
SURSA : http://www.bzi.ro/

[Imagine: screenshot_384.png]

[Imagine: screenshot_386.png]

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
08-03-2016 07:54 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews , Sea Protect Group FIRE Midia
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 11,793
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4364
Given 10365 thank(s) in 4573 post(s)

Mesaj: #44
RE: Femei pompier ...
Liliana Apostol / ISU Bucuresti Ilfov - „Am ales să fiu pompier pentru că vreau să ajut oamenii“

[Imagine: IMG_4703_1.jpg]

Citat:O femeie deosebită și foarte curajoasă alege să-și riște propria viață pentru a o salva pe a semenilor noștri – un exemplu pentru noi toți!
Nu de puține ori am întâlnit oameni care nu credeau că am această meserie, dar și noi, femeile, am dovedit că putem avea o contribuție importantă în această luptă cu focul“, mi-a mărturisit încă de la început Liliana Apostol (38), una dintre puținele femei pompier din România. Curiozitatea mea jurnalistică vizavi de acest subiect este evidentă, iar entuziasmul de a realiza reportajul e greu de explicat în cuvinte. Fiind pentru prima dată în mijlocul pompierilor, vă pot spune doar că a fost o experiență unică și extrem de vibrantă. Pe drum spre întâlnire atât eu, cât și colegul meu fotograf, Radu Vintilescu, ne întrebam cum arată Liliana, cum se descurcă într-o muncă așa de grea și epuizantă. Ajunși în clădirea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dealu Spirii“ din București, așteptam nerăbdători să o cunoaștem. Am fost întâmpinați de colegii ei, care ne-au anunțat într-un ton oarecum oficial că se pregătește.
O căutam cu privirea încercând să o găsesc printre acei oameni prietenoși, înalți și bine făcuți. După câteva secunde, a apărut din spatele lor și încă își netezea hainele cu palmele, vizibil emoționată. 
Liliana se mișcă grațios și își poartă uniforma de reprezentare cu demnitate și eleganță. Îmi întinde mâna, se prezintă și observ că zâmbește. Îi admir ținuta impecabilă și îmi spune că aceasta se poartă doar în anumite situații, pentru că în mod normal, când pleacă în intervenții, are altă uniformă. Din acest moment, atmosfera solemnă se destinde, iar povestea Lilianei începe să curgă într-o manieră mult mai firească decât mă așteptam.
„Înainte de a-mi alege această meserie am lucrat aproape 10 ani într-o unitate militară, ca civil, iar când am auzit de concursul pentru ocuparea funcției de subofițer operativ în cadrul ISU «Dealu Spirii» nu am stat pe gânduri și am încercat. Anul acesta se împlinesc opt ani de când practic această meserie.(…) Am fost conștientă că este ceva nou și mai greu de realizat pentru o femeie.“ Până să apuc să întreb, intuitiv mi-a răspuns: „La început m-am gândit nu neapărat la cât de greu ar fi pentru o femeie, la câte vom avea de înfruntat, ci la modul în care voi fi privită de restul. În toți acești ani am dovedit că și femeile sunt apte pentru a profesa meserii cu grad ridicat de risc, cu o responsabilitate uriașă.“
Liliana este căsătorită cu un pompier de la o altă unitate și au împreună doi băieți. „Cel mare are 18 ani și este pasionat de matematică și de sport, practică handbalul la Colegiul Mihai Eminescu, unde este elev, iar cel mic are 13 ani și este pasionat de muzică, urmează cursuri de pian și canto. A câștigat multe premii naționale și internaționale la pian“, spune ea plină de mândrie. De fiecare dată când se întoarce acasă de la muncă, mezinul o așteaptă curios să asculte ce intervenții a avut și ce a făcut – este foarte interesat să afle cât mai multe despre această meserie.
Dar Liliana nu e un simplu pompier. Este licențiată în psihologie, iar această pasiune i-a fost insuflată de o profesoară din liceu. „Am absolvit facultatea în 2009 și pot spune că m-a ajutat, pe mine ca om, să văd altfel lumea, oamenii, și să știu cum să reacționez în relația cu cei din jur“.
În timpul în care Radu îi făcea poze lân-gă mașinile de intervenție, mi-am dat seama că Liliana este mărunțică și firavă și am întrebat-o dacă are dificultăți cu manevrarea uneltelor și furtunurilor. Până să-mi răspună, un coleg de-al ei mi-a zis ferm și cu o notă de umor: „Aici nu e femeie! E pompier!“ Totuși, pentru a-mi satisface curiozitatea, ea mi-a răspuns că are un program de pregătire fizică și că face atletism.
„Când am ales această meserie am știut că și în timpul liber, dacă este nevoie de noi, va trebui să mergem la datorie. Dar nici măcar în aceste momente nu pot spu-ne că sunt detașată de meseria pe care mi-am ales-o. Când aud o sirenă de pompieri, mă gândesc la colegii din acea autospecială, unde merg, ce intervenție au, sau dacă văd la TV o știre despre incendii, nu pot fi indiferentă, pentru că oricând în această situație pot fi și eu. Mi-am dorit foarte mult să devin cadru militar activ și consider că devenind pompier militar este o mare realizare pentru mine.“
La întrebarea dacă îi este frică de foc, mi-a răspuns că este mai mult o teamă de „necunoscut“ sau de ceea ce poți întâlni la un incendiu (cât de complexă este situația) și a concluzionat că și focul și apa sunt la fel de periculoase atunci când nu ești pregătit să înfrunți pericolele naturii.
„Această meserie, prin noutatea și gravitatea ei, m-a ajutat să văd altfel viața și să apreciez mult mai mult munca aceasta. Aș alege oricând același drum“.
SURSA : http://www.revistaioana.ro/

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
08-03-2016 08:06 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews , Sea Protect Group FIRE Midia
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 11,793
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4364
Given 10365 thank(s) in 4573 post(s)

Mesaj: #45
RE: Femei pompier ...
MARIANA PALADE femeia pompier din judetul Vaslui

[Imagine: screenshot_387.png]

Citat:Singura femeie pompier din judet Ea stinge focul!
PUTERE Se numeste MARIANA PALADE si e singura femeie pompier din judet. Sensibilitatea si ambitia care o caracterizeazã fac din Mariana o femeie puternicã. E apreciatã de colegi, care au numai cuvinte de laudã la adresa sa. Mariana este o
femeie împlinitã. Are o familie frumoasã si o meserie de nota 10. E fericitã si nu-si
doreste decât ca în aceastã zi, odatã în plus, toate femeile sã se simtã iubite, protejate, importante. 2 februarie 2012. Se anunta o zi obisnuitã. Înainte de orele prânzului, un vasluian cerea ajutor la 112, dupã ce un bãtrân de 75 de ani din oras a fost surprins în locuintã de flãcãrile puternice. „Drumul de la subunitate pânã la locul interventiei mi s-a pãrut foarte lung si, în tot acest timp, m-am gândit la ceea ce am de fãcut. Am sperat ca informatia initialã sã se dovedeascã a fi falsã, iar proprietarul sã fie în viatã. Locuinta ardea ca o tortã, iar rudele spuneau cã sansele ca bãtrânul sã fi putut iesi singur din flãcãri erau minime. Întreg echipajul a depus eforturi pentru lichidarea într-un timp cât mai scurt a incendiului. Din pãcate, omul nu mai era în viatã”, povesteste ea. Alãturi de colegi, plt. adj. Mariana Palade si-a fãcut datoria, constientã fiind cã orice ajutor pe timpul unei interventii este important si cã împreunã trebuie sã ducã la bun sfârsit misiunea ce le-a fost încredintatã. Amintirea acelei zile i-a rãmas întipãritã în memorie din cauza dificultãtii interventiei.
E pasionatã de munca sa
Meseria de pompier este una specialã. Este solicitantã, dar extrem de frumoasã. Pe asta a mizat si Mariana Palade atunci când a ales acest drum. Ea îsi desfãsoarã activitatea în cadrul Detasamentului de Pompieri Vaslui începând din luna iulie a anului trecut, pe functia de subofiter operativ principal. A intrat în sistemul militar în anul 2006, la Detasamentul Bârlad, pe o functie de telefonist în dispecerat, dupã ce în viata civilã a lucrat ca telefonist la o companie privatã. Este cãsãtoritã, are doi bãieti si locuieste împreunã cu familia care a trebuit sã se adapteze programului mamei si sotiei si care îi oferã suportul moral de care are nevoie.
Primele ture de serviciu din dispeceratul de la Bârlad i-au rãmas întipãrite în memorie si îsi aminteste cu emotie de primele interventii la care a participat, de „zgomotul fãcut de bocancii celorlalti colegi pe holul subunitãtii în momentul alertãrii pentru interventie”, de kilometrii parcursi în autospeciala de stingere. Spune cã nu s-a simtit niciodatã exclusã, chiar dacã colectivul din care face parte este alcãtuit în cea mai mare parte din bãrbati, ci dimpotrivã a fost sprijinitã sã învete si sã facã fatã provocãrilor întâlnite în fiecare zi de lucru. Vine cu plãcere la serviciu pentru cã se simte utilã si considerã cã cea mai frumoasã parte a acestei meserii este aceea de a-ti ajuta semenii aflati în dificultate. Interventiile la care a participat au fost variate, însã cele mai dificile si solicitante din punct de vedere emotional sunt acelea în care sunt persoane rãnite si mai ales copii. Fiecare experientã de acest fel o determinã sã îsi îndrepte si mai mult atentia asupra familiei si copiilor. În acest moment este subofiter operativ principal
(servant) la Detasamentul Vaslui si participã la activitãti si misiuni alãturi de echipajul din care face parte si în care fiecare pompier are un rol bine stabilit, cu totii actionând ca o echipã. „E clar cã în aceastã meserie, o femeie trebuie sã facã un efort suplimentar pentru a avea aceleasi performante ca si colegii sãi. Mã consider o persoanã norocoasã.
Lucrez într-o echipã unitã, suntem o familie mare. Ne bucurãm împreunã de rezultatele muncii noastre si ne strãduim zi de zi sã fim mai buni. În munca noastrã, stii întodeauna când pleci, dar nu stii niciodatã când te întorci acasã. Familiile ne sustin pentru cã au înteles cã suntem pasionati de ceea ce facem si le multumim!”.

Ea este singura femeie pompier-servant din judeţul Vaslui.

Meseria de pompier este una specială, dar totodată şi una extrem de solicitantă, cu atât mai mult cu cât este practicată de o femeie. Un astfel de exemplu este plutonierul major Mariana Palade, care lucrează acum ca servant la detaşamentul Vaslui a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU).
Mariana Palade a intrat în sistemul militar în anul 2006, la Detaşamentul Bârlad, pe o funcţie de telefonist în dispecerat. În viaţa civilă ea lucrase ca telefonist la o companie privată. Primele ture de serviciu din dispeceratul de la Bârlad i-au rămas întipărite în memorie şi îşi aminteşte cu emoţie de primele intervenţii la care a participat, dar mai ales de „zgomotul făcut de bocancii celorlalţi colegi pe holul subunităţii în momentul alertării pentru intervenţie", povesteşte Mariana. Afirmă că nu s-a simţit niciodată exclusă, chiar dacă colectivul din care face parte este alcătuit în cea mai mare parte din bărbaţi, ci dimpotrivă a fost sprijinită să înveţe şi să facă faţă provocărilor întâlnite în fiecare zi de lucru. Vine cu plăcere la serviciu pentru că se simte utilă şi consideră că cea mai frumoasă parte a acestei meserii este aceea de a-ţi ajuta semenii aflaţi în dificultate.
De anul trecut salvează vieţi
Din 2011, Mariana participa efectiv la intervenţii, ea fiind acum singura femeie care se luptă cu flăcările. A fost transferată la Vaslui, ca servant, şi de atunci ea simte că totul sa schimbat radical în viaţa ei. Intervenţiile la care a participat au fost variate, însă cele mai dificile şi solicitante din punct de vedere emoţional sunt acelea în care sunt persoane rănite şi mai ales copii. Una dintre intervenţiile cele mai dificile a fost la un incendiu izbucnit în municipiul Vaslui, pe 2 februarie 2012. Din primele informaţii primite în dispeceratul unităţii, s-a aflat că un bătrân de 75 de ani a fost surprins în locuinţă de flăcările puternice. „Îmi amintesc că drumul de la subunitate până la locul intervenţiei mii s-a părut foarte lung şi în tot acest interval de timp m-am gândit la ceea ce am de făcut. Totodată, am sperat că informaţia iniţială va fi falsă, dar nu a fost să fie", povesteşte vasluianca. Odată ajuns la locuinţa bătrânului, întreg echipajul a depus eforturi pentru lichidarea într-un timp cât mai scurt a incendiului.
Alături de colegii ei, Mariana Palade şi-a făcut datoria, conştientă fiind că orice ajutor pe timpul unei intervenţii este important şi util şi că împreună trebuie să ducă la bun sfârşit misiunea ce le-a fost încredinţată. Amintirea acelei zile i-a rămas întipărită în memorie din cauza dificultăţii intervenţiei.
Este o familistă convinsă
Mariana Palade este căsătorită, are doi băieţi şi locuieşte împreună cu familia care a trebuit să se adapteze programului mamei şi soţiei şi care îi oferă suportul moral de care are nevoie. Chiar dacă o mare parte din timpul ei şi-l petrece la serviciu, de fiecare dată gândul îi este acasă. Practic, fiecare experienţă de acest fel o determină să îşi îndrepte şi mai mult atenţia asupra familiei şi copiilor, profitând din plin de timpul liber pe care îl are. „În această meserie ştii când pleci la serviciu, dar nu ştii dacă te mai întorci acasă. Îmi iubesc extrem de mult familia şi ştiu că cei dragi mă înţeleg. În perioada când am lucrat în viaţa civilă, iar copiii erau mici, erau multe zile în care singura variantă era de a-i lăsa în casă cu telefonul şi televizorul. De aceea vreau să le mulţumesc copiilor şi soţului pentru că mă înţeleg", ne-a mai mărturisit salvatoarea de vieţi. Acum, după o tură grea se întoarce acasă la familie, iar soţul o aşteaptă întotdeauna cu o cafea şi cu o vorbă bună.

Femeia pompier
Meseria de pompier este una specială, mai ales când este practicată de o femeie. În cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui își desfășoară activitatea, începând din luna iulie a anului trecut, plutornier-major Mariana Palade, subofițer operativ principal (servant). A intrat în sistemul militar în anul 2006, la Detașamentul Bârlad, pe o funcție de telefonist în dispecerat, după ce în viața civilă a lucrat ca telefonist la o companie privată. Primele ture de serviciu din dispeceratul de la Bârlad i-au rămas întipărite în memorie și își amintește cu emoție de intervențiile de început la care a participat, de “zgomotul făcut de bocancii celorlalți colegi pe holul subunității în momentul alertării pentru intervenție”, de kilometrii parcurși în autospeciala de stingere.
“Nu m-am simțit niciodată exclusă, chiar dacă, în mare parte, colectivul din care fac parte este alcătuit din bărbați. Dimpotrivă, am fost sprijinită să învăț și să fac față provocărilor întâlnite în fiecare zi de lucru. Vin cu plăcere la serviciu, pentru că mă simt utilă. Cea mai frumoasă parte a acestei meserii este aceea de a-ți ajuta semenii aflați în dificultate”, a declarat Mariana Palade.
În Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al județului Vaslui lucrează 15 femei.

O femeie într-o lume a barbatilor
O femeie într-o lume a bãrbatilor, plinã de provocãri si de riscuri, într-o meserie pe care o practicã cu plãcerea si cu satisfactia supremã a salvatorului de vieti. Plt. maj. Mariana Palade este una din putinele femei pompier din România si singura femeie din judet care participã activ la interventiile echipelor operative din cadrul
Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã (ISU) Vaslui. Meseria de pompier este una specialã si solicitantã, cu atât mai mult cu cât este practicatã de o femeie. În cadrul Detasamentului de Pompieri Vaslui, îsi desfãsoarã activitatea, începând cu luna iulie a anului trecut, pe functia de subofiter operativ principal (servant), plt. maj. Mariana Palade. A intrat în sistemul militar în anul 2006, la Deta samentul Bârlad, pe o functie de telefonist în dispecerat, dupã ce în viata civilã a lucrat ca telefonist la o companie privatã. Este cãsãtoritã, are doi bãieti si locuieste împreunã cu familia, care a trebuit sã se adapteze programului mamei si sotiei, si care îi oferã suportul moral de care are nevoie. Primele ture de serviciu din dispeceratul de la Bârlad i-au rãmas întipãrite în memorie si îsi aminteste cu emotie de primele interventii la care a participat, de „zgomotul fãcut de bocancii celorlalti colegi pe holul subunitãtii în momentul alertãrii pentru interventie“, de kilometrii parcursi în autospeciala de stingere. Mariana Palade spune cã nu s-a simtit niciodatã exclusã, desi colectivul din care face parte este alcãtuit în cea mai mare parte din bãrbati. Dimpotrivã, a fost sprijinitã sã învete si sã facã fatã provocãrilor întâlnite în fiecare zi de lucru. Vine cu plãcere la serviciu, pentru cã se simte utilã, si considerã cã cea mai frumoasã parte a acestei meserii este aceea de a-ti ajuta semenii aflati în dificultate. Interventiile la care a participat au fost variate, însã cele mai dificile si solicitante din punct de vedere emotional sunt acelea în care sunt persoane rãnite si, mai ales, copii. Fiecare experientã
de acest fel o determinã sã îsi îndrepte si mai mult atentia asupra familiei si copiilor. În acest moment, este subofiter operativ principal (servant) la Detasamentul Vaslui si participã la activitãti si misiuni alãturi de echipajul din care face parte si în care fiecare pompier are un rol bine stabilit, cu totii actionând ca o echipã. Una dintre interventiile cele mai dificile a fost la un incendiu izbucnit în municipiul Vaslui, pe 2 februarie 2012.
Din primele informatii primite în dispeceratul unitãtii, s-a aflat cã un bãtrân de 75 de ani a fost surprins în locuintã de flãcãrile puternice. Îsi aminteste cã drumul de la subunitate pânã la locul interventiei i s-a pãrut foarte lung si în tot acest interval de timp s-a gândit la ceea ce are de fãcut, dar a sperat din tot sufletul ca informatia initialã sã se dovedeascã a fi falsã. Odatã ajuns la locuinta bãtrânului, întreg echipajul a depus eforturi pentru lichidarea într-un timp cât mai scurt a incendiului. Alãturi de colegii ei, plt. adj. Mariana Palade si-a fãcut datoria, constientã fiind cã orice ajutor pe timpul unei interventii este important si util si cã împreunã trebuie sã ducã la bun sfârsit misiunea ce le-a fost încredintatã. Amintirea acelei zile i-a rãmas întipãritã în memorie din cauza dificultãtii interventiei.
SURSA : http://www.isuvaslui.ro/

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
08-03-2016 08:23 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews , Sea Protect Group FIRE Midia
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 11,793
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4364
Given 10365 thank(s) in 4573 post(s)

Mesaj: #46
RE: Femei pompier ...
Paula Anghel, salvator: „Fiecare zi e o lecţie. Cel mai greu este când ajungi la intervenţie şi sunt copii, ţi se rupe sufletul”

[Imagine: 20140911_100611.jpg]

Citat:I-a plăcut mereu uniforma militară, însă intrarea ei în această lume a fost mai mult un răspuns la o provocare. „Tatăl meu a practicat box ca sport de performanţă şi aşa cum erau timpurile atunci nu a efectuat stagiul militar, iar eu am vrut să compensez cumva, să restabilesc un echilibru din acest punct de vedere, astfel încât să existe un militar şi în familia noastră”, povesteşte Paula Anghel, paramedic pe ambulanţa SMURD şi şefă a Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă din Constanţa. Paula are la activ aproape 200 de intervenţii SMURD, salvează vieţi, dar îi învaţă şi pe alţii cum să o facă. Îşi aminteşte bine de prima intervenţie, cazul unei bătrâne trecute de 70 de ani, dar cel mai mult o impresionează atunci când în cazurile la care ajunge pentru ajutor sunt implicaţi copii. „Când sunt copii, atunci nu prea mai merge. Acolo lucrurile sunt total diferite. Trebuie să fii tare, dar când ajungi acolo şi vezi că e de-o seamă cu nepoţelul tău şi vezi în ochii acelui copil nişte lacrimi, ţi se rupe sufletul”, spune ea.
[Imagine: 12524212_935167619905353_5430955008952351172_n.jpg]
Paula Anghel şi-a început cariera la departamentul de relaţii publice al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, la 27 de ani. Atunci când campaniile de promovare erau o prioritate, Paula mergea la intervenţiile colegilor ei din structurile operative. „Aşa am ajuns să îmi cunosc colegii din structurile operative, să văd totul prin ochii lor şi de aici a fost doar un pas mic până la a-mi dori să particip la misiunile de salvare a vieţii”, îşi aminteşte ea.

În 2012, Paula a lucrat la proiectul pentru înfiinţarea Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă (CFPDAMU) Constanţa. A obţinut finanţare şi s-a ocupat chiar ea, alături de alţi colegi, de amenajarea acestui centru. După un an, postul de coordonator al Centrului a fost scos la concurs. Acela a fost momentul în care Paula, care avea pe atunci 32 de ani, a devenit ea însăşi coordonator pentru viitorii paramedici care veneau să se specilizeze la Constanţa.

„Am fost un fondator, deşi la momentul acela nu credeam că voi ajunge să lucrez aici. Cam după un an şi ceva, după ce se facuse inaugurarea ca spaţiu, urma doar să mai completeze cu nişte echipamente medicale pentru a putea începe activitatea, abia apoi s-au făcut nişte modificări şi s-a scos funcţia la concurs. Era un coleg pregătit care să lucreze aici, deci mie nici nu mi-a trecut prin cap. Mă regăsesc în fiecare colţişor şi în tot ceea ce înseamnă centrul de formare: de la varul de pe pereţi pe care l-am cumpărat, până la faptul că am fost acolo când am zis că baia bărbaţilor o facem cu faianţa şi cu gresia asta, cea a fetelor cu celelalte, şi aşa mai departe. Nu ştiu ce a rămas aici să nu fi fost eu de faţă sau să nu ştiu când s-a ales, când s-a cumpărat”, povesteşte Paula.
[Imagine: 20140529_115333.jpg]
Experienţa SMURD a început pentru Paula Anghel în timpul cursurilor de pregătire pe care le-a făcut la Târgu Mureş, la Centrul Naţional de Formare. Prima intervenţie a fost şi cea care i-a arătat că salvarea unei vieţi poate depinde de nişte simple manevre de prim ajutor. Paulei i-au rămas şi acum vii în minte cuvintele bătrânei la salvarea căreia a ajutat atunci.

„Prima intervenţie a fost în primăvara lui 2014, într-un sat de lângă Municipiul Târgu Mureş. Am fost trimişi la un pacient de sex feminin, în vârstă de aproximativ 70 ani, care căzuse în gospodărie şi prezenta semne de probabilitatea unei fracturi la membrul inferior. A fost o intervenţie banală, dar îmi amintesc că am simţit o bucurie imensă după montarea atelei când bătrâna ne-a spus ‘m-au mai lăsat durerile, mamă’. Atunci am conştientizat că nişte manevre simple ajută foarte mult pacienţii, indiferent de motivul pentru care au solicitat un echipaj de prim ajutor”, îşi aminteşte Paula.

Au urmat apoi sute de intervenţii de salvare. Paula şi le aminteşte pe toate. Despre fiecare spune că a fost unică. Fiecare o impresionează cumva. Ea împarte intervenţiile în două categorii: cele care devin o lecţie de viaţă şi cele în care ar vrea să oprească timpul în loc pentru a reuşi să salveze victimele.

„Fiecare zi la SMURD înseamnă o lecţie de viaţă. La început, la Târgu Mureş, cred că în prima sau a doua tură am primit şi o primă lecţie. Am fost trimişi la o solicitare în Piaţa Trandafirilor, la un pacient inconştient. Când am ajuns am constatat că era vorba despre o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 60 ani, care îşi recăpătase cunoştinţa între timp. Am încercat să aflăm ce s-a întâmplat şi ce îşi aminteşte. Când i-am adresat întrebările, am privit-o în ochi iar privirea ei trăda un amestec de sentimente care însumate defineau neputinţa în faţa bolii pe care o avea. Imediat am realizat că îi este foarte greu să vorbească fiind înconjurată de străini aşa că am solicitat colegilor din echipaj să o transportam în ambulanţă. Acolo, femeia ruşinată, aproape că a silabisit că are epilepsie şi nu îşi aminteşte nimic din ce s-a întâmplat. După ce am predat pacientul şi am efectuat procedura de dezinfecţie a echipamentelor medicale din ambulanţă, pe drum către subunitate, am realizat că indiferent dacă suntem tineri sau bătrâni, frumoşi sau urâţi, inteligenţă sau nu, prinţ sau cerşetor, în faţa bolii suntem egali şi mai ales neputincioşi”, povesteşte Paula.

Lecţia de viaţă din bărcile cu refugiaţi: „Te uitai la ei şi vedeai cum împart totul, cum stau uniţi, adunaţi”

Experienţa SMURD a însemnat pentru Paula şi întâlnirea cu refugiaţii ajunşi în România de-a lungul timpului. Echipajele SMURD sunt chemate de paza de coastă pentru triajul medical.

„În primă fază se face un triaj epidemiologic pe care îl face un epidemiolog de la autorităţile consacrate şi, ceea ce trece de acel epidemiolog, în sensul că nu prezintă risc de infecţie cu nu ştiu ce virus, ajunge înt-un triaj medical. Oamenii aceştia vin după câteva zile pe mare, sunt deshdrataţi, fie că nu au avut lichide de consum, fie au avut rău de mare şi au vărsat şi atunci clar ei sunt deshidrataţi. Unii mai sunt şi bolnavi. Sunt mulţi copii. Am avut copii de la câteva luni. Cel mai mic a fost un copilaş de vreo câteva luni, un sugar. Cel mai în vârstă a fost la aproximativ 60 de ani”, îşi aminteşte Paula.

Primii refugiaţi pe care i-a întâlnit au ajuns în octombrie 2014. Câteva luni mai tâziu, în noaptea zile de Protecţie Civilă, 27 spre 28 februarie 2015, a ajuns cea de-a doua navă. „Exact la 12 şi un pic am fost alertaţi şi, treptat, am fost anunţaţi când ajunge nava în port. Pe la 2 dimineaţa am ajuns în port, am pregătit aria de primire împreună cu colegii mei şi ne-am făcut treaba până dimineaţă. Aşa am sărbătorit noi anul trecut ziua Protecţiei Civile”, povesteşte râzând Paula Anghel.

Paula îşi aminteşte cum dintr-o navă foarte mică ieşeau continuu oameni. Colegii ei îi spuneau să le dea o estimare a numărului lor. Ea nu putea. Se uita şi aştepta să iasă ultimul refugiat. Erau deshidrataţi, înfometaţi şi slăbiţi, însă erau capabili să arate un lucru: solidaritatea.

„Să ştiţi că nu cred că sunt oameni săraci, dar se vede solidaritatea între ei. Prima dată a fost un moment în care până să vină baxurile cu apa şi covrigi şi ce s-a mai adus, colegii de la descarcerare aveau în maşină o pungă cu covrigi. Au dat-o unui copil. Am fost surprinsă să văd că acel copil, cred că avea vreo 6-7 anişori, n-a fost egoist, n-a ţinut-o pentru el, a împărţit-o, a împărţit, efectiv, covrigii. Fiecare a mâncat puţin. Nu-mi venea să cred. De obicei, copiii, la vârsta aceea, sunt mai egoişti. Copiii aceştia au împărţit între ei totul. Vă daţi seama că şi în zilele acelea petrecute pe mare ei au împărţit o gură de apă”, îşi aminteşte cu emoţie Paula.

Dincolo de concentrare şi eficienţă, stau empatia şi căldura sufletească

Chiar dacă lumea îi percepe ca pe nişte persoane reci, de piatră, paramedicii trăiesc cu emoţie fiecare intervenţie. În primul ajutor, Paula Anghel consideră că la acelaşi nivel cu o concentrare fără cusur şi cu stăpânirea de sine se situează capacitatea de a empatiza cu pacientul, de a-i arăta acestuia că este acolo pentru el, nu pentru altceva.

„În centru, când avem paramedici care vin la noi, tot timpul le explic şi insist pe faptul că noi nu tratăm aparatul, noi tratăm pacientul şi trebuie să punem tot timpul mâna să verificăm, nu doar ce ne indică şi ce ne arată un aparat care măsoară un parametru vital. Acela ne ajută, dar tot timpul noi trebuie să punem mâna, trebuie să simţim noi. Mai ales că în felul acesta omul se linişteşte clar şi se simte protejat, simte că eşti acolo pentru a-i alina lui durerea”, explică Paula.

Printre cele mai impresionante şi grele experienţe din viaţa de paramedic sunt, pentru Paula, cele în care pacienţii sunt copii. Şi în acest caz întervine capacitatea salvatorului de a-şi potoli emoţiile, de a-l face pe cel mic să accepte îngrijirile şi de a-i câştiga, practic, încrederea.

„Greu este când sunt copii. Când sunt copii, atunci nu prea mai merge. Acolo lucrurile sunt total diferite. Trebuie să fii tare, dar când ajungi acolo şi vezi că e de-o seamă cu nepoţelul tău şi vezi în ochii acelui copil nişte lacrimi, ţi se rupe sufletul. De obicei, încercăm să ne jucăm cu ei. I-am învăţat să numere ursuleţii de pe manşonul de tensiune. Am învăţat să le facem balonaşe din mănuşine noastre de examinare. Le umflăm, le legăm şi le facem baloane ca să le distragem atenţia un pic şi să le creăm un confort. La un copil, atâta timp cât reduci totul la ideea de joc, totul e OK. Încercăm să-i determinăm să ne lase să ne apropiem de ei. Sunt momente când avem câte un copilaş care pune ochii pe unul din echipaj, indiferent că se apropie de mine sau de un coleg de-al meu. De obicei, fetiţele aleg câte unul dintre băieţi, dacă e un băieţel, mă alege pe mine clar”, povesteşte Paula.

Bătrânii sunt, de asemenea, o categorie specială pentru paramedici. Paula îşi aminteşte când, într-o tură, a mers la o bătrână care căzuse în curte. Ea şi colegii ei au găsit-o aproape îngheţată. „Îmi aduc aminte că după ce am pus-o frumos în saltea, am vacuumat, am pus-o frumos pe targă, am dat drumul la căldură de noi nu mai puteam acolo în spate, şi i-am pus şi două pături ca să fim siguri că reuşim să o încălzim. Tot timpul puneam mâna pe mâinile ei, să văd dacă s-a mai încălzit şi, în momentul acela, se crea o legătură. Omul are nevoie să simtă că eşti acolo alături de el, nu doar că eşti la serviciu. Nu, trebuie să se creeze o legătură. Omul simte că eşti alături de el, se relaxează, povesteşte. Dacă nu empatizezi cu victima, n-ai făcut nimic. Aproape tot drumul, de la Tuzla până la Constanţa, bătrâna spunea câte ceva şi după aceea îmi spunea: ‘Eşti foarte frumoasă, eşti la fel de frumoasă ca nepoţica mea’. Deci, efectiv, ea mă simţea acolo lângă ea”, îşi aminteşte Paula.

Fiecare experienţă trăită la locul intervenţiei, în ambulanţă, a marcat-o cumva pe Paula. Meseria ei îi permite nu numai să salveze vieţi, ci să cunoască oamenii, să descopere zi de zi lucruri frumoase despre cei din jurul nostru.

„Când sunt pe ambulanţă, venind tot timpul în contact cu oamenii, constat că mai sunt încă mulţi cu demnitate, care au nişte principii şi nişte valori morale pe care le respectă şi asta înseamnă foarte mult. În jurul nostru vedem destul de multe şi cât de mult s-a devalorizat totul din punct de vedere moral. Ei, când mergem într-un sat uitat de lume, într-un cătun şi vedem că oamenii aceia au demnitate, bun simţ, educaţie, nu te jignesc, nu ţipă, îi apreciezi”, povesteşte Paula.

Paula Anghel are 35 de ani şi nu regretă niciun pic faptul că a ales această meserie. Când într-un sat uitat de lume, în care GPS-ul îţi indică un drum neasfaltat, găseşte oameni educaţi, care-au îmbătrânit frumos şi care apreciază şi respectă munca celor din jur, Paula simte că nicio zi din viaţa ei nu este una pierdută, că misiunea pe care o are este exact ceea ce şi-a dorit. Oamenii pe care-i ajută o fac să-şi găsească greu cuvintele când vine vorba despre definirea într-un singur cuvânt a lucrurilor pe care le trăieşte atunci când salvează o viaţă.

„N-am reuşit încă să definesc ce simt atunci. E mai mult decât o mulţumire şi o satisfacţie sufletească. Vezi că omul acela, cu toată durerea lui, îţi zâmbeşte. E ceva minunat!”, încheie zâmbind Paula Anghel.
SURSa : Gandul

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
08-03-2016 08:25 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews , Sea Protect Group FIRE Midia
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 11,793
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4364
Given 10365 thank(s) in 4573 post(s)

Mesaj: #47
RE: Femei pompier ...
O femeie reuşeşte în lumea bărbaţilor
Interviu la Chirnogeni cu Mihaela Ionescu, de la ISU „Dobrogea”


[Imagine: interviu_2.jpg]

Citat:Sunt fiice. Sunt surori. Sunt prietene. Sunt soţii. Sunt mame. Dar sunt şi pompieri. Femei… pompier! Femei care au avut curajul de a activa într-un mediu deloc comod şi de a intra într-o lume privită ca fiind dedicată exclusiv bărbaţilor.

Da! Există şi astfel de femei, iar Mihaela Ionescu este una dintre ele. Lucrează la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al judeţului Constanța şi acest interviu este despre ea.

Devotament, sacrificiu, dar mai ales curaj. Fiecare meserie are specificul ei, dar ca pompier nu ai voie să greșești, întrucât doar o secundă poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.

Discutăm cu Mihaela Ionescu, vineri, în cadrul unui interviu inedit realizat de ZIUA de Constanţa în localitatea Chirnogeni, acolo unde Mihaela lucrează.

Aşteptăm întrebările dumneavoastră adresate prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

Realizatori: Rodica MITU şi Stela MAZURU

Întrebările redacţiei:

1. Fetele şi băieţii sunt crescuţi într-un mod ce condiţionează diferenţe între ei mult mai puternice decât există în mod natural în chimia corpului. De mici, fetele sunt îmbrăcate în roz, iar băieţii, în albastru. Fetelor li se aduc în dar păpuşi, iar băieţilor, maşini. Se continuă pe măsură ce creştem cu stereotipuri ce inhibă dezvoltarea unor aptitudini care de care mai diferite. Zilnic, cineva ne pune o etichetă. Într-o lume a clişeelor, cum ai avut curajul de a încerca şi de a reuşi să activezi într-o meserie aşa-numită a bărbaţilor?

Nu contează că eşti femeie sau bărbat dacă îţi îndeplineşti obligaţiile pe care le ai în această meserie pe care am ales-o

2. Mergând pe şirul stereotipurilor, nu te-ai aştepta să vezi o femeie intrând într-o casă în flăcări să salveze oamenii dinăuntrul ei. Cum a reacţionat familia ta când le-ai spus că vei fi pompier?

Soţul meu activează în această meserie de 10 ani. El m-a încurajat să mă fac pompier. Am prins drag de această meserie din ce povestea soţul meu.

3. A fost prima ta alegere această meserie? A existat un anume moment care te-a determinat să spui: „Da, o să fiu pompier!”?

Nu a fost prima mea alegere. Nu visam să ajung pompier. Între timp, avându-l model pe soţul meu, a început să-mi placă. Lui i se datorează prezenţa mea aici.

4. Creionează-ne, te rog, în câteva cuvinte, cine este Mihaela Ionescu.

Sunt nascută şi crescută la ţară. Am crescut doar cu tata. Am rămas fără mamă la vârsta de 11 ani. Acum am o fetiţă de 2 ani şi 5 luni.

5. Care a fost pregătirea pe care a trebuit să ţi-o însuşeşti pentru a ajunge unde eşti acum?

Pentru a ajunge aici a trebuit să mă pregătesc foarte mult din punct de vedere fizic. Timp de o lună, zilnic, mă pregăteam intensiv. Bineînţeles, a trebuit să mă pregăresc mult şi teoretic.

6. Se spune că un pompier nu va uita niciodată prima sa misiune. Când ai primit „botezul focului”?

Din păcate, încă nu am primit botezul focului, pentru că 6 luni am fost sub tutelă, 3 luni de zile am fost plecată la un curs de iniţiere în carieră şi aşa se face că n-am avut ocazia să particip la intervenţii.

7. Când sună alarma, pompierii se gândesc, cred eu, că trebuie să ajungă repede acolo unde arde şi să stingă rapid focul ăla. De fapt, la ce se gândesc?

Nu cred că trebuie neaparat să se gândească doar la faptul să ajungă repede, important e să-şi îndeplinească atribuțiile pe care le are.

8. Unii oameni au impresia că viaţa unui pompier se aseamănă cu secvenţe din film, când, de fapt, trebuie respectate reguli şi proceduri foarte bine puse la punct. Cum arată o zi din viaţa ta?

De dimineaţă se verifică autospecialele şi tot echipamentul. Avem un program pe care trebuie să-l respectăm şi ne asigurăm întotdeuna că nu există abateri. În cazul misiunilor luăm în calcul şi devierile şi acţionăm în funcţie de natura intervenţiei.

9.Cum ai acţiona dacă ar trebui să participi la salvarea unei persoane apropiate?

Aş proceda ca şi celelalte cazuri, ca oricare pompier profesionist. Pentru noi nu contează dacă e străin sau persoană apropiată, nu trebuie să facem diferenţe. Implicarea este aceeaşi, indiferent de situaţie.


10. Lucrul în echipă contează mult, mai ales în această meserie, unde o secundă poate face diferenţa între viaţă şi moarte. Ai simţit vreodată presiunea că trebuie să faci mai mult?

Întotdeuna cred că trebuie şi pot face mai mult. De fiecare dată, chiar şi la simulări, te gândeşti că ai putea face totul mult mai bine.

13. Axându-te pe experienţa ta personală, cum sunt văzuţi pompierii în România?

Pompierii sunt văzuţi bine în România. Chiar aş spune ca nişte eroi. Unele persoane văd în noi eroi. Spre exemplu, copiii sunt foarte curioşi când ne văd în uniforme. Ne admiră mereu când ne văd. Sunt foarte entuziasmaţi de meseria noastră. Unele fetiţe, văzându-mă pe mine în uniformă, mi-au spus ca ar vrea să se facă şi ele pompier. Posibil, sunt pentru ele un model.

14. Este această meserie pentru oricine?

Nu cred că este pentru oricine. Chiar şi din punct de vedere al bărbaţilor. Nu toţi ar face faţă. Sunt bărbaţi care n-ar putea face această meserie.

15. În ce crezi cel mai mult, în viaţă?

Cred că trebuie să preţuim fiecare moment al vieţii noaste, fiindcă nu ştii ce îţi rezervă viitorul.

16. Unde ţi-ai propus să ajungi?

Îmi doresc doar să învăţ cât mai multe. Să devin un pompier profesionist.

18. Dacă fetiţa ta ar spune, peste câţiva ani, că vrea să se facă pompier, ce sfaturi i-ai da?

Aş încuraja-o. Aş susţine-o mereu.

19. E importantă susţinerea morală în această meserie?

Da, e foarte importantă. În egală măsură, contează şi susţinerea familiei, şi cea a colegilor. Mereu ai nevoie de persoane care te pot ajuta, altminteri nu reuşeşti. Spre exemplu, un coleg te poate oricând ajuta, întrucât se lucrează în echipă.


20. Te-ai gândit vreodată să le faci concurenţă bărbaţilor?

Nu, dar nici nu aş vrea să fiu o povară pentru ei, adică să le creez lor dificultăţi. Îmi doresc să fiu la fel de bună ca ei. Încerc să fiul la acelaşi nivel, cel puţin. Deocamdată am făcut faţă la toate încercările pe care l-am întâlnit la simulări şi la exerciţii.

21. A existat vreun moment în care te-ai gândit să ranunuţi?

Nu. Cu toate că uneori mi-a fost greu, nu m-am gândit să renunţ. Din contra, m-am ambiţionat şi mai mult, eşecurile mi-au dat forţe să continui.
SURSA : http://www.ziuaconstanta.ro/

[Imagine: interviu_11.jpg]

[Imagine: interviu_10.jpg]

[Imagine: mihaela_ionescu_resize.jpg]

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 08-07-2016 07:30 PM de Covalciuc Bogdan.)
08-07-2016 07:25 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews , Sea Protect Group FIRE Midia , ion
Postează răspuns 


Săritură forum:




Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Publicitate
eMag

Ultimele subiecte
Concursurile serviciilor ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 09:16 PM
» Mesaje: 143
» Vizualizări: 63074
Autospeciale pentru stins...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 03:14 PM
» Mesaje: 345
» Vizualizări: 275670
Inundatii ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 12:17 PM
» Mesaje: 102
» Vizualizări: 52126
I.S.U. "Bistrita" al Jud...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
Astăzi 09:34 AM
» Mesaje: 155
» Vizualizări: 82907
Salvare animale
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
Astăzi 09:27 AM
» Mesaje: 226
» Vizualizări: 126049
Autospeciale ROMPRIM
Ultimul mesaj a fost postat de: romprim
Ieri 09:49 AM
» Mesaje: 75
» Vizualizări: 57725
Avizier posturi scoase la...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 08:57 AM
» Mesaje: 110
» Vizualizări: 101818
Serviciul Protecţiei Civ...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
25-07-2017 06:26 AM
» Mesaje: 177
» Vizualizări: 95636
Pompierii " în lupta" cu...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
25-07-2017 06:07 AM
» Mesaje: 3
» Vizualizări: 4909
Concedii
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
23-07-2017 10:34 AM
» Mesaje: 48
» Vizualizări: 34855

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro