Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 2 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Incendiu Bamboo / Bucuresti 2017
Autor Mesaj
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,625
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #1
Incendiu Bamboo / Bucuresti 2017
21.01.2017 Bucuresti

Incendiu în clubul Bamboo din Capitală. 44 de persoane au fost duse la spital





Citat:Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineaţă la clubul Bamboo din Capitală. 44 de persoane au fost rănite, iar clădirea a fost distrusă în totalitate. Până în acest moment, nu se cunosc cauzele incendiului, nici dacă în interior au rămas persoane blocate. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis dosar penal pentru distrugere. Reprezentanţii ISU spun că clubul nu avea autorizaţie de securitate la incendiu.

[Imagine: 627x0.jpg]

[Imagine: 627x0_(1).jpg]

[Imagine: 627x0_(2).jpg]

[Imagine: 627x0_(3).jpg]

[Imagine: 627x0_(4).jpg]

[Imagine: 627x0_(5).jpg]

[Imagine: 627x0_(6).jpg]

[Imagine: 627x0_(7).jpg]

[Imagine: 627x0_(8).jpg]

[Imagine: 627x0_(9).jpg]

[Imagine: 627x0_(10).jpg]

[Imagine: 627x0_(11).jpg]

05.35 Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat pentru News.ro că 12 persoane au fost duse la spital, cu intoxicaţie cu fum şi cu hipotermie. Zece dintre ele au fost transportate la Spitalul Floreasca, iar două la Spitalul Sf. Ioan. Conform sursei citate, în urma incendiului clubul s-a părbuşit în totalitate. La momentul la care au ajuns pompierii, toate persoanele din club fuseseră evacuate, a mai spus Daniel Vasile. În acest moment, la faţa locului sunt peste 24 de autospeciale de stingere, 27 de echipaje medicale SMURD, patru autospeciale pentru victime multiple, maşini de descarcerare şi un spital mobil.
*** Nouă persoane sunt sub îngrijire SMURD în urma incendiului de la clubul Bamboo din Capitală şi a fost constituit un punct de triaj al victimelor, anunţă ISU Bucureşti. De asemenea, potrivit sursei citate, există posibilitatea de existenţă a altor persoane surprinse în interior. Intervenţia la faţa locului este îngreunată de riscul iminent de prăbuşire în totalitate a clădirii, scrie Agerpres Pompierii au activat Planul Roşu de intervenţie.

05.40 ISU Bucureşti transmite că pompierii încă acţionează pentru stingerea incendiului.

Arderea se manifestă la întreaga clădire. În cea mai mare proporţie clădirea este prabuşită.
Potrivit ISU, a fost constituit un punct de triaj al victimelor, iar toţi pompierii din turele libere au fost chemaţi la serviciu
Informaţii preliminare victime: 10 victime la Floreasca 2 victime la Sf Ioan
Acestea au expunere la fum şi posibil stare de hipotermie. Acţiunile se concentreaza pentru limitarea propagării incendiului către vecinatăţi şi localizare către strada Tuzla. Scafandrii au verificat zona adiacentă clubului, pe lac. Nu au fost găsite persoane.

Incendiu în clubul Bamboo. Clădirea s-a prăbuşit


05.45 Se intervine cu 30 autospeciale stingere, 2 autoscări, 4 descarcerări, 20 ambulanţe Smurd, 4 ambulanţe Smurd cu medic, 4 autospeciale pentru transport victime multiple, 2 Spitale Mobile, 1 CBRN, Scafandrii, Detaşamentul Special de Salvatori

05.50 Secretarul de stat în MAI Raed Arafat susţine că nu mai există persoane rănite la faţa locului. O singură persoană este în stare gravă şi este intubată din cauza intoxicării cu monoxid de carbon.

05.53 Un martor de la faţa locului a declarat la Digi24 că toată noaptea s-a fumat în club. Nu au existat însă artificii. Potrivit martorului, au existat persoane cu arsuri.

05.57 Victime internate la spitale:
13 Floreasca (unul intubat)
5 Universitar
2 Pantelimon
2 Colentina (au părăsit spitalul)
Se intervine cu 30 autospeciale stingere, 2 autoscări, 4 descarcerări, 20 ambulanţe Smurd, 4 ambulanţe Smurd cu medic, 4 autospeciale pentru transport victime multiple, 2 Spitale Mobile, 1 CBRN, Scafandrii, Detaşamentul Special de Salvatori. Arderea se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 2.500-3.000 de metri pătraţi.

06.04 Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, nu exclude posibilitatea să mai fi rămas oameni în club, dar din cauză că acesta s-a prăbuşit nu poate fi încă verificată această ipoteză.

06.13 Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, 20 de persoane au fost transportate către spitale cu ambulanţe, iar alte persoane s-au deplasat către spitale cu maşini proprii.
La Spitalul de Arşi nu sunt persoane internate, pentru că nu au existat arsuri la nivelul corpului, potrivit lui Daniel Vasile.
Persoanele transportate către spitale au suferit în mare parte arsuri ale căilor respiratorii şi intoxicare cu fum.
Unele persoane au suferit hipotermie, deoarece au sărit în lacul Tei, din apropierea clubului.
Potrivit lui Daniel Vasile, ipoteza fumatului în club nu poate fi verificată momentan. Încă nu este cunoscută cauza izbucnirii focului, a mai spus oficialul ISU.

06.15 Potrivit informaţiilor actualizate despre victime transmise de ISU, au existat 27 de persoane care au fost duse la spital. Dintre toate persoanele transportate la spitale, 20 au fost transportate de ambulanţele SMURD şi SABIF
» La Floreasca s-au prezentat 16 persoane (transportate de ambulanţe sau care s-au deplasat cu mijloace proprii) şi au rămas 3 internate, dintre care unul intubat;
» La Universitar au fost 5 persoane şi au plecat toate;
» La Pantelimon s-au prezentat 2 persoane, ambele au rămas internate; » La Colentina s-au prezentat 3 persoane şi a rămas una singură internată;
» La Elias - o persoană transportată a fost internată. » La Spitalul de Arşi nu sunt persoane internate

06.20 Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a spus că nu există încă informaţii despre persoane care ar fi rămas în club, însă în cazul unei astfel de situaţii ele vor fi probabil găsite carbonizate.

06.52 Raed Arafat a declarat că situaţia este sub control. Mai există focare de incendiu, însă ele pot fi controlate. Pompierii lucrează la lichidarea ultimelor focare.
Arafat a spus că nu se poate preciza dacă în interior nu au fost prinse victime şi că acest lucru se va putea verifica după lichidarea incendiului şi cercetarea zonei.
„Posibilitatea să mai existe persoane în club este încă favorabilă“, a declarat Raed Arafat.
Potrivit pompierilor, au mai rămas elemente de construcţie, dar care nu prezintă siguranţă pentru intrarea echipelor de salvare, astfel că se acţionează din exterior.
Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a spus că în urma incendiului medicii au acordat primul ajutor în cazul a aproape 50 de persoane care fie erau intoxicate cu fum, fie suferiseră hipotermie.
De asemenea, două dintre victimele care au fost transportate la Spitalul Floreasca au fracturi după ce au sărit de la etaj pentru a se salva. Bogdan Opriţa a mai spus că nu există victime cu arsuri. La acest moment, mai sunt spitalizate opt persoane.

7.15 Şeful UPU a Spitalului Pantelimon, Fiorella Mitroi, a precizat că la această unitate au ajuns cinci persoane de la clubul Bamboo. O persoană a plecat deja, una a fost trimisă la Spitalul de Oftalmologie, iar celelalte trei au intoxicaţie cu fum, hipotermie şi atac de panică. Doi dintre aceştia sunt cetăţeni israelieni, transmite News.ro.

7.30 Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au preluat acest caz. Potrivit ultimelor informaţii, a fost deschis un dosar penal pentru distrugere. La clubul Bamboo se află, la această oră, şi procurori care anchetează împrejurările în care a izbucnit incendiul. Cercetările sunt efectuate de doi procurori criminalişti din cadrul Secţiei de urmărire penală şi de ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri.
Potrivit ISU, 36 de persoane au fost transportate la spitale cu ambulanţe SMURD/SABIF sau cu mijloace proprii, 11 au rămas în unităţile spitaliceşti pentru investigaţii. Pentru detalii referitoare la situaţia victimelor a fost pusă la dispoziţie o linie telefonică specială: 021-206.40.50. De asemenea, oricine deţine informaţii relevante despre alte posibile victime sau legate de izbucnirea incendiului poate suna la numărul respectiv de telefon.

7.35 „Vrem să le mulţumim echipelor de intervenţie, celor care azi au dat dovadă de o exercitare promptă a activităţii. La ora actuală nu avem victime în stare foarte gravă“, a declarat avocatul Dumitru Bădrăgan, din partea managerilor clubului. Acesta a explicat că, în cursul anului trecut, au fost efectuate lucrări care au fost efectuate in cursul anului trecut. „Clubul a fost redeschis anul trecut. Lucrările au fost făcute cu firme specializate. Aşteptăm un raport al pompierilor, să vedem modul în care a apărut şi s-a propagat incendiul. Acest club a respectat toate obligaţiile, până au sosit pompierii, clienţii au fost evacuaţi, au fost respectate planurile de evacuare. Nu avem situaţii în care persoane să nu fi putut părăsi clubul. Existau extinctoare, toate au funcţionat. Toate documentele sunt în ordine, nu există suspiciuni că ar lipsi vreun document“, a mai spus Bădrăgan, care a precizat că până în acest moment nu au fost date declaraţii, dar că administratorii companiei vor merge la poliţie şi vor fi date declaraţii în acest caz.

[Imagine: 627x0.jpg]

7.45 Raed Arafat a declarat că la faţa locului rămân 26 de echipaje de pompieri. „Numărul echipelor medicale s-a redus, rămân doar trei echipaje şi o maşină de terapie intensivă. Avem şi o veste bună: persoana care a fost intubată şi ventilată se simte mai bine, e conştientă, e o persoană de sex feminin“, a completat Arafat. Potrivit acestuia, ultima actualizare arată că în total 38 de persoane au ajuns la spital pentru investigaţii (21 au fost transportate cu ambulanţe SMURD şi SABIF, 17 au ajuns la spitale cu mijloace proprii).

7.50 Mai multe persoane care se aflau în club în momentul izbucnirii incendiului au declarat, pentru Digi24, că în interior s-a fumat toată noaptea.





8.40 Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat că la Spitalul de Urgenţă Floreasca au ajuns 19 persoane de la clubul Bamboo, din care şapte sunt internate, iar două persoane sunt încă în evaluare la UPU. Persoana rănită grav nu mai este intubată, însă starea sa se menţine severă, a spus Opriţa. „Aici au sosit 19 victime, din care 9 au fost aduse de echipaje SMURD şi ale Ambulanţei, iar zece sau prezentat cu mijloace proprii”, a declarat Opriţa, citat de News.ro.
El a precizat că, dintre acestea, două persoane au fost internate, însă două au cerut externarea pe propie răspundere şi au părăsit spitalul. Două femei şi un bărbat sunt internaţi în Secţia Ortopedie a spitalului, cu traumatisme lombare şi o fractură de gleznă, în urma căderii de la înălţime, existând informaţii că, fiind panicaţi, au sărit de la etaj. Celelalte victime sunt internate la Toxicologie, dintre care o persoană este în stare gravă. Aceasta nu mai este intubată, însă starea sa este severă, a precizat Opriţa.
El a spus că, de asemenea, în acest moment sunt două persoane în evaluare la UPU. Opriţa a spus că au fost şi persoane care au primit asistenţă medicală la faţa locului, unele prezentând hipotermie din cauza frigului de afară, însă nu au fost persoane care să fi ajuns în lacul de lângă club, care este îngheţat, iar zona a fost verificată de scafandri.

[Imagine: 978x0.jpg]

8.45 Viceprimarul Sectorului 2 al Capitalei, Dan Cristian Popescu, a declarat în cadrul unei interveţii la Digi 24 că clubul Bamboo „nu avea autorizaţie de funcţionare. Managerii clubului au fost amendaţi şi anul trecut şi urmau să fie amendaţi şi în ianuarie“. De asemenea viceprimarul Popescu a precizat că, din cauza neregulilor, urma să fie suspendată activitatea clubului. El a precizat însă că planul de acţiune la incendiu al clubului era avizat de ISU.
„Clubul nu avea autorizaţie de funcţionare şi autorizaţie de construcţie receptionată. Acesta este şi motivul pentru care nu avea autorizaţie de funcţionare“, a declarat viceprimarul pentru Digi 24. El a spus că nu ştia aceste lucruri, dar că s-a interesat sâmbătă dimineaţă. Viceprimarul a subliniat că ISU a avizat planul de acţiune în caz de incendiu al clubului Bamboo.

Potrivit lui Popescu, clubul avea documentaţia pentru funcţionare, dar era incompletă: „Avea documentaţia depusă la noi, dar nu era completă. În luna ianuarie ar fi fost amendaţi, nu au ajuns la ei cei de la control“. „Clubul a funcţionat cumva şi cu bunăvoinţa autorităţilor din trecut. Nu cred că au avut vreodată toate actele în regulă”, a adăugat Dan Cristian Popescu.

9.20 La această oră, mai multe persoane sunt audiate în acest caz.

9.40 O femeie a cărei fiică a fost rănită în incendiul din Clubul Bamboo a venit la locul tragediei, sâmbătă dimineaţă, pentru a-i caută fetei geanta cu actele, pentru că aceasta nu poate fi spitalizată pe motiv că nu are documente, potrivit News.ro.

9.50 Fondatorul şi cel care controlează firma care deţine clubul Bamboo, italianul Joshua Castellano, apare într-o fotografie în care ţine în mână un trabuc în interiorul localului, imaginea fiind publicată pe Facebook după intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în spaţii închise.

9.55 Avocatul administratorilor Clubului, Dumitru Bădrăgan, a declarat, într-o intervenţie la Digi24, că, din primele cercetări, incendiul ar fi izbucnit într-o zonă în care nu erau clienţi: „Din primele informaţii pe care le avem, acest incendiu ar fi izbucnit într-o zonă în care nu erau clienţi. Încercăm să identificăm concret zona în care a izbucnit incendiul şi cauza. Aşteptăm de la pompieri un răspuns”.

10.05 Pompierii vor interveni cu ajutorul unui buldozer pentru a ridica pereţii care s-au dărâmat, pentru a verifica dacă nu sunt prinse sub dărâmături.

10.10 Clubul Bamboo avea termen de obţinere a autorizaţiei de funcţionare până la 30 iunie 2017, potrivit ministrului de Interne, Carmen Dan. „Am făcut primele verificări privind autorizaţia clubului şi vom emite un punct de vedere”, a precizat Carmen Dan, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

10.20 Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat după incendiul din clubul Bamboo declarând că societatea va fi mereu în pericol atâta timp cât regulile şi legile nu sunt respectate.

Deficienţele constatate nu puteau determina suspendarea activităţii ISU mai lămureşte că deficienţele constatate nu puteau determina suspendarea activităţii, conform HG 915. Aspecte pentru care inspectorii de prevenire pot dispune măsura complementară de oprirea funcţionării:
1. Depăşirea numărului de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistenţă la foc;
2. Neasigurarea numărului minim de căi pentru evacuare, faţă de valoarea de referinţă;
3. Reducerea prin elemente de construcţie, cu mai mult de 25% din valoarea de referinţă a înălţimii/lăţimii căilor de evacuare, în condiţiile în care deficienţa nu poate fi înlăturată pe timpul controlului;
4. Neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă;
5. Neechiparea cu instalaţii/sisteme de desfumare ori instalaţii de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanţă cu valoarea de referinţă;
6. Categorii de construcţii sau amenajări la care nu au fost identificate data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a lucrărilor de construcţii sau momentul punerii în funcţiune

[Imagine: 627x0_1.jpg]

Incendiu în Bamboo. Lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, amendată de trei ori
- 25 mai 2015 – au fost aplicare 2 amenzi în cuantum de 5.500 pentru exploatarea necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu;
- 13-20 noiembrie 2015 - au fost aplicare 2 amenzi în cuantum de 15.000 pentru exploatarea necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu;
- Noiembrie 2016 - a fost aplicată o amendă în cuantum de 2.500 lei pentru blocarea căilor de evacuare. Potrivit legii, funcţionarea unui obiectiv fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu se realizează cu răspunderea exclusivă a beneficiarului, acesta având obligaţia de a-şi obţine acest document până la finalul lunii iunie 2017.

10.30 Clubul Bamboo nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, avea doar un aviz de securitate la incendiu, eliberat în anul 2009.
Lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu a fost amendată de mai multe ori, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, Daniel Vasile.
Potrivit acestuia, în momentul în care patronii s-au apucat de construcţie au cerut avizul de securitate la incendiu, au depus documentele, au primit avizul, în 2009, iar după aceea ar fi trebuit să obţină autorizaţia de securitate la incendiu, ceea ce nu s-a întâmplat, iar ISU a dat mai multe amenzi.
„Până la acest moment, instituţiei noastre nu i s-a înaintat solicitarea în vederea eliberării autorizaţiei de securitate la incendiu, act administrativ pentru care prevederile legale dispun obţinerea acestuia până la finalul lunii iunie 2017”, arată ISU.

11.10 Doar 10 persoane mai sunt internate în spital, în urma incendiului din Clubul Bamboo, după ce, iniţial, 41 de persoane s-au prezentat la urgenţe. Potrivit ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, 9 persoane sunt internate la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi una la Pantelimon. Pacientul de la Pantelimon este un bărbat în vârstă de 28 de ani, care s-a aruncat de la etaj în momentul în care a izbucnit incendiul. Acesta a suferit o contuzie lombară, iar cel mai probabil în seara aceasta sau duminică dimineaţa va fi externat.

11.25 Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti anunţă că în dosarul penal deschis în urma incendiului din Clubul Bamboo se fac cercetări pentru distrugere din culpă, având în vedere vătămarea mai multor persoane, informează Parchetul Tribunalului Bucureşti. În acest moment se efectuează audieri în vederea stabilirii circumstanţelor producerii incendiului. „Cercetările sunt efectuate de doi procurori criminalişti din cadrul Secţiei de urmărire penală şi de ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri. În cauză, a fost asigurat perimetrul de interes şi a fost iniţiată cercetarea la faţa locului. Continuarea acestei activităţi este influenţată de faptul că incendiul nu a fost stins în totalitate până în prezent, precum şi de faptul că pericolul de prăbuşire a structurii nu a fost înlăturat. De asemenea, sunt solicitate de la instituţiile abilitate relaţii privind societatea comercială care deţine clubul în cauză (autorizaţii de funcţionare, avize, rapoarte de control)”, informează Parchetul.

11.40 „Din fericire, pacienţii nu au probleme de sănătate la fel de mari ca cei de la Colectiv, dar vom şti mai multe după ce vor fi stabilizaţi de medici. În prezent, avem nouă pacienţi la Spitalul Floreasca, aceştia prezintă intoxicaţie cu fum, şapte sunt la Unitatea de Primiri Urgenţe, consultaţi de medici, unul pe Ortopedie şi un altul e în stare mai gravă. Rănitul de la Pantelimon are o stare mai bună. Toţi pacienţii sunt conştienţi”, au declarat, pentru „Adevărul“, surse din cadrul Ministerului Sănătăţii.

11.45 Corina Anghel, martor al incendiului din clubul Bamboo, a povestit că acoperişul a fost primul care a luat foc, în club fumându-se toată noaptea, în timp ce sticlele de băutură scumpă erau însoţite de artificii.

11.50 Până în acest moment nu s-a găsit nicio persoană decedată, urmând să fie stabilită cauza exactă a incendiului, a anunţat ministrul de Interne, Carmen Dan. Potrivit acesteia, legislaţia privind autorizaţiile de funcţionare ar trebui modificată.
„În mod sigur va trebui să ne aplecăm cu seriozitate asupra acestui aspect. Din verificările pe care le-am efectuat până la acest moment, avem o HG care instituie un termen de 30 iunie 2017 până la care există obligaţia să-şi obţină acele autorizaţii“, a explicat Carmen Dan.

11.55 Medicul Fiorella Mitoiu, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Pantelimon din Capitală, a explicat că, din cei cinci pacienţi care au fost aduşi la unitatea medicală, unul singur a rămas internat, pe Secţia de Chirurgie, prezentând un traumatism abdominal. Cei cinci tineri aduşi în unitatea medicală au între 20 şi 30 de ani. „Cei cinci pacienţi nu au prezentat probleme deosebite, ci expunere la fum, traumatisme minore. Două dintre victime erau din Israel, o alta a semnat că nu vrea să rămână internată în spital, iar un tânăr a fost transferat la Spitalul Clinic de Oftalomologie”, a declarat, pentru „Adevărul“, medicul Fiorella Mitoiu. Doctorul a precizat că, faţă de tragedia Colectiv, autorităţile au fost foarte bine organizate. „Am fost înştiinţaţi imediat de Ministerul Sănătăţii şi de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă că vom avea victime multiple, s-a declanşat planul, au venit medici de acasă. La Colectiv nu ne-a anunţat nimeni de nimic, e o mare diferenţă”, a completat Mitoiu.

12.10 Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a scris pe pagina sa de Facebook că, dacă un club nu are autorizaţie de funcţionare, acesta trebuie închis. „Incendiu la un club din Capitală! Nu sunt victime, Slavă Domnului! Am alertat toate autorităţile responsabile. Din punctul meu de vedere, în cazul în care un club nu are autorizaţie de funcţionare de la sectorul pe raza căruia se află, aşa cum prevede legea, trebuie închis. Numai aşa va întelege toată lumea că legile trebuie respectate de toţi şi că nu se joacă nimeni cu vieţile oamenilor”, a scris Firea pe Facebook.

12.15 În aceste momente, sunt audiaţi de procurori mai mulţi angajati ai clubului, dar şi clienţi care au fost prezenţi noaptea trecută în Bamboo.

[Imagine: 627x0_2.jpg]

12.20 130 de medici, asistenţi medicali, ambulanţieri şi dispeceri s-au prezentat de îndată ce s-a declanşat codul roşu de intervenţie la sediul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, unde a fost o foarte mare desfăşurare de forţe. „Spre comparaţie cu tragedia Colectiv, nu au existat leziuni prin arsuri, ci am preluat leziuni minore, prin cădere. Nu ne-am confruntat cu pacienţi critici”, a declarat, pentru „Adevărul”, medicul Alis Grasu, şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov.
Aceasta a precizat că, deşi spitalele sunt supraaglomerate, de îndată ce s-a declanşat planul alb la nivelul tuturor unităţilor sanitare, s-au făcut toate demersurile necesare pentru a putea fi primit un număr mare de victime. „Nici nu suferă comparaţie cu tragedia Colectiv. În mod cert a fost o mai bună organizare. De îndată ce au aflat, oamenii au venit de acasă, şefa Direcţiei de Sănătate Publică din Bucureşti a venit în dispecerat pentru a vedea care sunt locurile disponibile din spitale, în caz că era nevoie de un număr mare de internări. A fost o colaborare bună nu doar între serviciile de prim-ajutor din prespital, ci şi între unităţile medicale, inclusiv cele care nu sunt de urgenţă fiind în aşteptare, pregătite pentru pacienţi”, a completat Alis Grasu, arătând că trei tineri cu atac de panică au fost duşi la Spitalul Colentina, unde au fost văzuţi de medici.

12.30 La Spitalul Floreasca mai sunt internaţi doar opt pacienţi, potrivit lui Bogdan Opriţa, şeful UPU. „Un cetăţean străin a cerut externarea pe proprie răspundere”, a confirmat medicul pentru „Adevărul“. Astfel, numărul total al persoanelor internate s-a redus la 9, având în vedere că, pe lângă cele opt victime aflate în grija medicilor de la Floreasca, mai este internat la Spitalul Pantelimon.

13.10 Temenul de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu de către localurile care funcţionează fără acest document a fost amânat din cauză că fizic ar fi fost imposibil să se treacă prin toate controalele până la sfârşitul lui 2016, motivează fostul ministru de Interne, Dragoş Tudorache.


13.50 Doar cinci persoane au mai rămas internate, în urma incendiului din Club Bamboo, dintre care 4 la Spitalul de Urgenţă Bucureşti (2 la Terapie Intensivă şi 2 la Ortopedie) şi 1 la Spitalul de Urgenţă Pantelimon (Chirurgie), potrivit unui comunicat al Ministerului Efacerilor Interne.

Potrivit datelor oficiale transmise de MAI, urmare a incendiului produs la Clubul Bamboo au fost transportate / au ajuns individual la spital, un numar de 44 persoane, astfel:

24 la Spitalul de Urgenţă Bucureşti;
- 6 la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;
- 5 la Spitalul Clinic de Urgenţă Pantelimon;
- 3 la Spitalul Clinic de Urgenţă Colentina;
- 6 la Spitalul de Urgenta Elias.

Printre cele 44 de persoane ajunse la spital, în dimineaţa zilei de 21 ianuarie, au fost 27 cetăţeni români, 15 cetăţeni israelieni, un cetăţean italian şi un cetăţean bulgar. Reprezentanţii Ambasadei Israelului la Bucureşti au spus că cetăţenii israelieni sunt în afara oricărui pericol.

14.30 Doar şase autospeciale, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de descarcerare au mai rămas la Club Bamboo, pentru a supraveghea zona, potrivit purtătrului de cuvânt al ISU, Daniel Vasile.

17.15 Ministrul de Interne, Carmen Dan, a dispus să se intensifice controalele la toate imobilele în care se desfăşoară evenimente cu public numeros, potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog.

17.40 Peste 100 de apeluri au fost înregistrate la linia telefonică specială pusă la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Interne pentru prietenii şi rudele victimelor din incendiul de la clubul Bamboo din Capitală, a spus purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. Din cele peste 100 de apeluri înregistrate, 15 au fost de la ambasade, 65 de apeluri au fost primite de la persoane care cereau informaţii despre prieteni sau rude care s-au aflat în club în momentul izbucnirii incendiului, dar care nu puteau fi contactaţi, şapte dintre cei care au sunat au solicitat informaţii cu privire la persoanele aflate la spital, iar trei persoane au dorit să ofere informaţii despre incendiu. De asemenea, 32 de persoane au solicitat informaţii care nu aveau legătură cu incendiul, a spus purtătorul de cuvânt potrivit News.ro. Dajbog a adăugat că la 90% din apelurile care semnalau persoane care nu pot fi contactate s-au oferit informaţiile necesare celor care le cereau.

19.35 Douăzeci de persoane au fost audiate, sâmbătă, la Poliţia Capitalei, în dosarul penal deschis în urma incendiului din Clubul Bamboo, audierile urmând să fie reluate duminică, potrivit unor surse judiciare. Pentru ziua de sâmbătă.

20.11 Specialiştii de la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) din Petroşani, judeţul Hunedoara, au anunţat, pentru News.ro, că au fost solicitaţi să facă o expertiză la clubul Bamboo. ”Suntem solicitaţi pe săptămâna viitoare, după ce se stabilizează situaţia. Nu ştim exact în ce zi vom merge să facem verificările, o să fim anunţaţi. Deocamdată, este prematur să discutăm alte detalii despre acest incendiu”, a declarat George Găman, pentru News.ro. INSEMEX este instituţia care a făcut o expertiză şi în cazul incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti.

20.15 Dumitru Bădrăgan, avocatul administratorului clubului Bamboo, a declarat sâmbătă seara, pentru News.ro, că l-a vizitat pe clientul său la Spitalul Floreasca, iar, cel mai probabil, acesta va fi audiat în cursul zilei de duminică la Poliţia Capitalei în dosarul de distrugere din culpă. ”Eu am fost la Spitalul Floreasca unde era administratorul, se luau declaraţii de la câţiva martori pe un dosar privind distrugere. De asemenea, ştiu că urmau să îl invite pe administratorul societăţii la Poliţia Capitalei, urmau să ne înştiinţeze, am lăsat şi numărul de telefon. Cred că vor fi audiate toate persoanele cu atribuţii, de la administrator până la responsabilul cu PSI. Bănuiesc că va fi audiat în cursul zilei de mâine. Era cu branula, era în spital, ieşind printre ultimii a inhalat“, a spus avocatul. Întrebat care este în prezent starea administratorului, avocatul a spus că „era bună, îşi revenea. Nu a fost o situaţie foarte gravă. Din fericire, aici nu au avut probleme de aer fierbinte, de inhalarea de substanţe toxice. Aici a fost mai mult fumul care i-a ameţit. Asta e din ce ştiu eu.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) precizează că obţinerea unei autorizaţii de securitate la incendiu nu elimină posibilitatea izbucnirii sau propagării unui incendiu. „Obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu nu elimină total posibilitatea iniţierii şi propagării unui incendiu. Un astfel de eveniment se poate iniţia din diverse cauze şi în împrejurări care ţin de particularităţile exploatării unui spaţiu sau a unei construcţii. Astfel de evenimente pot fi cauzate sau favorizate de situaţii care ţin de acţiuni premeditate, de crearea unor stări de pericol de moment în exploatarea construcţiilor, de neglijenţa sau exploatarea necorespunzătoare a unor instalaţii, de intervenţii neautorizate asupra unor elemente ale construcţiilor sau asupra instalaţiilor care le dotează”, precizează IGSU, într-un comunicat de presă, citat de News.ro. Inspectoratul mai susţine că lipsa acestei autorizaţii de securitate la incendiu nu poate fi asociată cu existenţa unor elemente de pericol, atât timp cât măsurile de securitate la incendiu au fost implementate şi sunt respectate.Prin urmare, IGSU face apelul de a nu se emite supoziţii şi a se indica vinovăţii până când anchetele iniţiate nu vor fi încheiate.
SURSa : http://adevarul.ro/

[Imagine: 627x0_(1).jpg]

[Imagine: 627x0_(2).jpg]

[Imagine: 627x0_(3).jpg]

[Imagine: 627x0_(4).jpg]

[Imagine: 627x0_(5).jpg]

[Imagine: 627x0_(6).jpg]

[Imagine: 627x0_(7).jpg]

[Imagine: 627x0_(8).jpg]

[Imagine: 627x0_(9).jpg]

[Imagine: 627x0_(10).jpg]

[Imagine: 627x0_(11).jpg]

[Imagine: 627x0_(12).jpg]

[Imagine: 627x0_(13).jpg]

[Imagine: 627x0_(14).jpg]

[Imagine: 627x0_(15).jpg]

[Imagine: 627x0_(16).jpg]

[Imagine: 627x0_(17).jpg]

[Imagine: 627x0_(18).jpg]

[Imagine: 627x0_(19).jpg]

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
22-01-2017 09:27 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: NED 68 , Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,625
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #2
RE: Incendiu Bamboo / Bucuresti 2017
INCENDIU IN CLUBUL BAMBOO. 15 persoane au fost audiate la Politia Capitalei.



Citat:Tragedia din Colectiv se putea repeta sambata dimineata pe malul lacului Tei, din Bucuresti. Flacari imense au mistuit din temelii clubul Bamboo, unde sute de tineri venisera sa petreaca.

Echipele de interventie au activat imediat planul rosu, iar sute de pompieri, cu zeci de autospeciale, au ajuns la fata locului. 44 de tineri au fost raniti si au ajuns la spital pentru ingrijiri medicale. Unii martori spun ca in club se fuma, iar sampaniile erau insotite de artificii.

[Imagine: 61861231.jpg]



Un utilizator al http://www.StirileProTV.ro a transmis pe numarul de WhatsApp 074^^^^^^^ imagini filmate din timpul incendiului de la clubul Bamboo din Bucuresti, in noaptea de vineri spre sambata dimineata.

Citat:Potrivit IGSU, 35 de persoane au ajuns la spitale.

Purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti Daniel Vasile a precizat ca nu exista informatii exacte privind numarul persoanelor care se aflau in club la momentul izbucnirii incendiului, iar primele echipaje de pompieri ajunse la fata locului au putut face si o verificare in interiorul clubului, inainte ca incendiul sa se generalizeze.
"In momentul in care am ajuns, era in curs procedura de evacuare a persoanelor din club, evident ca mai erau cateva. Asta ne-au spus primele echipaje care au ajuns, au procedat la verificarea interioara atat cat s-a putut pentru ca era deja o stare de ardere generalizata in unele portiuni de cladire", a subliniat Daniel Vasile, conform Agerpres.
In ceea ce priveste manifestarea incendiului, suprafata totala afectata a fost de aproximativ 2500-3000 de metri patrati, iar pompierii lucreaza in continuare pentru lichidarea acestuia.
"De mentionat, fata de interventia anterioara, faptul ca avem si un echipaj de scafandri care a verificat zona din spatele clubului, zona catre lac, pentru identificarea unor persoane. In spatele clubului nu au fost identificate persoane de catre scafandri. Cine s-a evacuat, ulterior a si fost luat din zona respectiva, deci nu mai este nimeni in spatele clubului", a mai spus reprezentantul ISU Bucuresti.

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
22-01-2017 09:33 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,625
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #3
RE: Incendiu Bamboo / Bucuresti 2017








"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 23-01-2017 07:56 AM de Covalciuc Bogdan.)
22-01-2017 09:36 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,625
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #4
RE: Incendiu Bamboo / Bucuresti 2017



"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
22-01-2017 09:41 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Toni , Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,625
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #5
RE: Incendiu Bamboo / Bucuresti 2017



"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
23-01-2017 07:57 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Toni , Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,625
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #6
RE: Incendiu Bamboo / Bucuresti 2017



"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
23-01-2017 07:59 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,625
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #7
RE: Incendiu Bamboo / Bucuresti 2017
IPOTEZA UNEI MÂINI CRIMINALE ÎN INCENDIUL DE LA BAMBOO PRINDE CONTUR. Avocatul Cătălin Dancu a DAT PRIMELE DETALII despre SUSPECŢI: "Noi credem că este VORBA DE NIŞTE IMBECILI"

[Imagine: img-20170121-wa0005-465x390.jpg]

Citat:Incendiu Bamboo. Anchetatorii nu exclud nicio ipoteză în cazul incendiului devastator care a mistuit Clubul Bamboo, însă mai mulți angajați indică o mână criminală. Avocatul Cătălin Dancu, apărătorul patronului clubului, Joshua Castellano, a declarat, pentru Evenimentul zilei, că a pus la dispoziția autorităților nume și date despre cei pe care îi consideră vinovați de incendierea clubului.

Incendiu Bamboo. Prezent la Poliția Capitalei pentru a răspunde întrebărilor anchetatorilor, în calitate de apărător al patronului clubului Bamboo, avocatul Cătălin Dancu susține că, pe baza mărturilor date de angajații lui Castellano, focul putea izbucni de la o magazie sau putea fi opera unei răzbunări din partea a doi cetățeni străini. Iată ce a declarat, pentru Evenimentul zilei, avocatul Cătălin Dancu: „Noi credem, în baza declarațiilor angajaților că este vorba despre niște imbecili care au avut o petrecere privată în balroom, nu în club. Ospătarii i-au văzut pe aceștia când au ieșit să fumeze țigări și trabuc în magazia de lângă sala lor. Vorbim despre o fostă sală de fitness devenită acum magazie, plină cu diverse lucruri. Ospătarii i-au găsit acolo când fumau și este posibil să fi aruncat tițările nestinse. La fel se poate să fie vorba și de doi cetățeni britanici aflați în stare de ebrietate și puși pe scandal. Ei au fost dați afară de personalul de pază, au devenit recalcitranți și au amenințat. Am dat datele de identificare ale tuturor Poliției și Procuraturii”.

Celebrul avocat a mai adăugat că polițiștii criminaliști vor încerca să identifice potențialii piromani din imaginile surprinse de camerele de luat vederi. „Nu putem ști mai mult pentru că nu am avut acces și din câte înțeleg se ridică hardurile de la camerele de supraveghere și mâine când o să merg cu domnul Castellano o să întrebăm dacă s-a salvat ceva”

SURSA : http://www.evz.ro/

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
23-01-2017 08:31 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,103
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7731
Given 7005 thank(s) in 3427 post(s)

Mesaj: #8
RE: Incendiu Bamboo / Bucuresti 2017
Două victime ale incendiului din clubul Bamboo mai sunt internate în Spitalul Floreasca

[Imagine: screenshot_20.png]

Citat:La Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca se mai află internate două persoane rănite în incendiul de sâmbătă dimineaţa de la clubul Bamboo din Capitală, ambele fiind în secţiile de terapie intensivă, una la toxicologie, iar cealaltă, la ortopedie.

"În acest moment, la noi se mai află două victime. O pacientă este internată la toxicologie, secţia de terapie intensivă, iar cea de-a doua, la ortopedie, tot pe secţie de terapie intensivă. Nu vă pot da amănunte despre starea acestora pentru că nu avem acordul lor sau al aparţinătorilor pentru a da astfel de detalii", a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Opriţa, medic-şef UPU-SMURD, Spitalul Floreasca.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, după izbucnirea incendiului la clubul Bamboo, 44 de persoane au ajuns la spital. Astfel, 24 persoane au mers la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, şase la Elias, cinci la Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon, şase persoane la Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar şi trei la Spitalul Clinic de Urgenţă Colentina, iar cinci victime au rămas internate în ziua respectivă.

Incendiul a izbucnit la ora 03.32, oră la care în club se aflau câteva sute de persoane. Luni, la audierile de la Poliţia Capitalei, Joshua Castellano a declarat că în club se aflau în jur de 700-800 de persoane, localul având o capacitate de aproximativ 1.400 de persoane. Intervenţia ISU s-a desfăşurat cu dificultate întrucât clădirea s-a prăbuşit în urma incendiului, existând elemente de construcţie care nu reprezintă siguranţă pentru pompieri.
SURSA : http://www.mediafax.ro/

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
24-01-2017 05:47 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,625
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #9
RE: Incendiu Bamboo / Bucuresti 2017
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

Citat:COMUNICAT În continuarea comunicărilor publice privind cauza având ca obiect incendiul produs în noaptea de 20/21 ianuarie la Clubul Bamboo din București, vă aducem la cunoștință următoarele :

În perioada 21 — 23 ianuarie, au fost audiate 50 de persoane, angajați sau clienți, în vederea stabilirii circumstanțelor în care a avut loc incendiul. De asemenea, au fost audiați reprezentanții legali ai societății comerciale care deține clubul.

În aceeași perioadă, a fost monitorizată starea persoanelor internate și au fost ridicate înscrisuri medicale de la spitalele la care au fost transportate persoanele vătămate în incendiu.

Totodată, a fost atașată la dosarul cauzei documentația transmisă de instituțiile publice cu atribuții în autorizarea și verificarea activității clubului (Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Locală Sector 2, Primăria Sectorului 2), documentație care este analizată la momentul actual.

Cercetarea la fața locului a fost inițiată în data de 21 ianuarie, cu privire la exteriorul construcției, respectiv proximitatea zonei afectate de incendiu, însă desfășurarea acestei activități a fost influențată de faptul că intervenția pentru stingerea incendiului a fost una de durată, dată fiind amploarea acestuia, incendiul fiind declarat lichidat în data de 23 ianuarie.

În toată această perioadă, au fost analizate posibilitățile tehnice de continuare a cercetării la fața locului de către procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Omoruri și Serviciului Criminalistic — D.G.P.M.B., activitate care presupune îndepărtarea unor părți semnificative din structura metalică a construcției, în condițiile în care riscul de prăbușire este extrem de mare, aspect constatat atât de către pompierii care au acționat pentru stingerea incendiului, cât și de către reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții.

În acest sens, au avut loc consultări repetate la locul producerii incendiului cu specialiști din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și al Inspectoratului de Stat în Construcții, până la momentul actual nefiind identificate resursele necesare pentru realizarea acestei intervenții, nici în ceea ce privește utilajele — cele deținute neavând anvergura necesară, date fiind și particularitățile perimetrului în care trebuie să fie efectuată intervenția—, nici în ceea ce privește personalul calificat pentru manevrarea unor astfel de utilaje.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII CU PUBLICUL DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SURSa : https://www.agerpres.ro

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
24-01-2017 05:58 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Postează răspuns 


Săritură forum:



Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Ultimele subiecte
I.S.U. "Dobrogea" al Jude...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 10:35 AM
» Mesaje: 1130
» Vizualizări: 1411612
Legea nr. 80/1995-Statutu...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 08:05 AM
» Mesaje: 90
» Vizualizări: 283770
Machete autospeciale pomp...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 07:39 AM
» Mesaje: 150
» Vizualizări: 198
„Nu există pădure fără u...
Ultimul mesaj a fost postat de: Aggressive Firefighter
Ieri 08:43 PM
» Mesaje: 90
» Vizualizări: 10248
Serviciul Mobil de Urgenț...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
Ieri 10:01 AM
» Mesaje: 757
» Vizualizări: 1030014
Ghidul carierei cadrelor ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 07:28 AM
» Mesaje: 22
» Vizualizări: 25571
Normativ privind asigurar...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 06:32 AM
» Mesaje: 2
» Vizualizări: 5378
Volei interarme
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 06:03 AM
» Mesaje: 0
» Vizualizări: 5
S.P.S.U. Speed Fire Prote...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
27-03-2024 08:06 AM
» Mesaje: 1
» Vizualizări: 1919
S.V.S.U. Voluntari / jud....
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
27-03-2024 08:02 AM
» Mesaje: 4
» Vizualizări: 9468

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro