Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 2 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
INSTRUCTIUNI nr. 114 din 22.06.2013 privind raspunderea materiala in MAI
Autor Mesaj
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 12,585
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4639
Given 11562 thank(s) in 5220 post(s)

Mesaj: #1
Exclamation INSTRUCTIUNI nr. 114 din 22.06.2013 privind raspunderea materiala in MAI
INSTRUCTIUNI nr. 114 din 22 iulie 2013 privind raspunderea materiala a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne

INSTRUCTIUNI nr. 114 din 22 iulie 2013 privind raspunderea materiala a personalului pentru pagubele produse...

SURSa : http://www.monitoruljuridic.ro


"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 04-12-2018 04:54 PM de Covalciuc Bogdan.)
02-08-2013 01:53 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 12,585
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4639
Given 11562 thank(s) in 5220 post(s)

Mesaj: #2
RE: INSTRUCTIUNI nr. 114 din 22.06.2013 privind raspunderea materiala in MAI
Raspunderea materiala

Citat:5.3. RĂSPUNDEREA MATERIALĂ. RĂSPUNDEREA MATERIALĂ PENTRU CHELTUIELI DE JUDECATĂ ȘI PENTRU AVARIEREA AUTOTURISMELOR DE SERVICIU

Definire

Patrimoniul MAI reprezintă totalitatea activelor corporale şi necorporale, activelor financiare, disponibilităţilor băneşti aflate în administrare, folosinţă, gestiune, conservare sau în păstrare, chiar şi temporară, indiferent de modul de dobândire şi locul unde se află, precum şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor acestui minister, constituite conform legii şi reflectate în expresie bănească. (Instrucţiunile nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse MAI aplică prevederile OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999).
Şefii ierarhici din cadrul Poliţiei Române răspund pentru legalitatea dispoziţiilor date subordonaţilor. Ei sunt obligaţi să verifice dacă acestea au fost transmise şi înţelese corect şi să controleze modul de îndeplinire a lor.
ATENȚIE!

Prevederile OG/instrucțiunii se aplică şi polițiștilor aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării.

Angajarea răspunderii materiale. Răspunderea materială este angajată, în condiţiile prezentei ordonanţe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, provocate de militari din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în cadrul MAI
Obligația reparării pagubelor. Producerea de pagube MAI atrage răspunderea materială a celor în cauză şi creează obligaţia de reparare a pagubei produse printr-o faptă săvârşită cu vinovăţie şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
ATENȚIE!

Răspunderea materială se stabileşte independent de răspunderea disciplinară, administrativă sau penală a celor care aduc prejudicii MAI.

Definirea pagubei. Prin pagubă adusă MAI se înţelege orice diminuare a elementelor patrimoniale de activ şi orice majorare a elementelor patrimoniale de natura datoriilor, intervenită ca urmare a nerespectării prevederilor legale.
Constituie pagube, în sensul prezentelor instrucţiuni, contravaloarea:
a)bunurilor materiale, mijloacelor băneşti sau a altor valori constatate lipsă;
b)bunurilor materiale consumate peste normele legale de consum (norme specifice);
c)motoresurselor consumate în alte scopuri decât cele aprobate prin norme, a normelor de parcurs sau a orelor de funcţionare nerealizate între două reparaţii, stabilite prin dispoziţiile legale în vigoare;
d)uzurii bunurilor materiale date spre folosinţă temporară, fără temei legal, personalului sau altor persoane fizice din cadrul sau din afara MAI ori unor persoane juridice;
e)bunurilor aparţinând MAI, schimbate cu altele aparţinând terţilor, în alte condiţii decât cele legal stabilite şi aprobate;
f)bunurilor materiale de orice fel, a căror lipsă sau pierdere s-a produs pe timpul transportului, manipulării, transformării, depozitării şi conservării, care nu se încadrează în cotele de scăzământ normale, legal stabilite;
g)bunurilor materiale, mijloacelor băneşti sau altor valori, scăzute din evidenţă ori trecute în cheltuieli, dacă aceste operaţiuni nu sunt justificate cu acte legale sau când actele justificative au fost pierdute şi nu mai pot fi reconstituite conform dispoziţiilor legale în vigoare;
h)bunurilor materiale distruse, degradate sau uzate prematur;
i)cotei-părţi din cheltuielile de şcolarizare suportate de MAI, în cazul elevilor şi studenţilor instituţiilor de învăţământ ori în cazul personalului trimis la cursuri de pregătire sau perfecţionare, în ţară şi în străinătate, care nu au respectat contractul-angajament;
j)reparaţiilor pentru punerea în funcţiune a bunurilor materiale degradate, deteriorate sau uzate prematur, datorate neglijenţei, abuzului ori altor cauze imputabile.
Constituie pagube şi:
a)sumele plătite peste drepturile stabilite de actele normative în vigoare;
b)despăgubirile, dobânzile, locaţiile, amenzile, penalizările, majorările de întârziere etc., plătite de M.A.I., din vina personalului;
c)mijloacele băneşti şi alte valori, precum şi bunurile materiale sau produsele însuşite ori folosite în interes personal sau al terţelor persoane;
d)cheltuielile ce nu mai pot fi recuperate de la executantul lucrării, efectuate cu remedierea deficienţelor, refacerea lucrărilor, repararea degradărilor sau deprecierilor, precum şi a celor efectuate ca urmare a nerespectării normelor de executare a lor;
e)orice altă diminuare a valorii activelor, precum şi a creanţelor înregistrate în contabilitatea instituţiei, intervenită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale în vigoare;
f)orice majorare a datoriilor înregistrate în contabilitatea instituţiei, intervenită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale în vigoare;
g)franşiza suportată de unitate în cadrul unui contract de asigurare tip CASCO cu ocazia producerii riscului asigurat.
Condiții cumulative pentru stabilirea răspunderii materiale:
a)există un prejudiciu:
material – are un conţinut economic, adică poate fi exprimat şi reparat în bani sau în natură, după caz;
efectiv – nu cuprinde şi foloasele nerealizate;
direct – a fost cauzat unităţii nemijlocit de personalul care l-a produs sau indirect – în cazurile în care răspunderea materială se stabileşte în subsidiar;
real – la calcularea lui se are în vedere gradul real de uzură a bunului;
cert – are o întindere precis determinată în expresie valorică;
actual – existenţa sa este constatată neîndoielnic şi nu a intervenit prescripţia dreptului la acţiune pentru recuperarea lui;
b)există o faptă cu caracter ilicit săvârşită de personalul MAI cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare ori prin neexecutarea obligaţiilor de serviciu care îi revin din statute, regulamente sau, după caz, fişa postului, constând într-o:
acţiune (faptă comisivă) – atunci când personalul săvârşeşte acte pe care, potrivit legii sau obligaţiilor de serviciu, nu avea dreptul să le efectueze; sau
inacţiune (faptă omisivă) – atunci când personalul nu săvârşeşte acele acte pe care era obligat să le efectueze; sau
c)încălcarea dispoziţiilor legale ori neexecutarea obligaţiilor de serviciu s-a produs cu vinovăţie, adică:
cu intenţie – atunci când personalul a urmărit ori a acceptat producerea faptei ilicite care a determinat prejudiciul; sau
din culpă – atunci când fapta s-a săvârşit prin imprudenţă sau din neglijenţă;
d)între fapta cu caracter ilicit şi paguba materială produsă există un raport de cauzalitate, adică paguba s-a produs nemijlocit (direct) ca urmare a faptei ilicite a personalului MAI;
e)cel vinovat s-a aflat în raporturi de muncă/de serviciu cu MAI ori cu structurile din cadrul/subordinea/coordonarea acestuia, în momentul în care s-a produs paguba.
ATENȚIE!

Nestabilirea răspunderii materiale/neprezumarea lipsurilor. Răspunderea materială nu poate fi stabilită pentru pagube îndoielnice, ipotetice sau eventuale.
Lipsurile de bunuri materiale, mijloace băneşti şi alte valori nu se prezumă. Dovada lipsurilor ce constituie pagube imputabile trebuie făcută cu mijloace legale de probă, cum sunt: documentele şi operaţiunile de evidenţă, documentele de inventariere, actele de constatare şi procesele-verbale etc.

Polițiștii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de polițist.

La stabilirea răspunderii materiale conform prezentei ordonanţe, prejudiciul ce trebuie reparat nu cuprinde foloasele nerealizate de instituţia public păgubită.


ATENȚIE!

Răspunderea în cazul inacțiunii/neraportării. Polițiștii care, având posibilitatea de a înlătura parţial sau total urmările păgubitoare ale ordinului primit, nu au raportat în scris, în termen de 24 de ore sau la înapoierea din misiune şi nu au luat, din neglijenţă sau rea-credinţă, măsuri pentru evitarea pagubei, cazuri în care răspund împreună cu comandanţii sau cu şefii unităţilor.
Pierderile inerente. Sunt considerate pierderi inerente produse în executarea misiunilor ori în procesul pregătirii, în activităţile de producţie şi gospodăreşti, care se încadrează în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, fără a se limita la prezenta enumerare, următoarele:
a)perisabilităţile, scăzămintele, toleranţele la bunurile perisabile, friabile etc.;
b)pierderile normale în procesul manipulării, prelucrării, transformării, depozitării, transportului şi altele asemenea;
c)tuburile de muniţie pierdute în trageri în munţi, pe ape, pe teren accidentat, pe zăpadă, noaptea etc.;
d)inelarea unei ţevi de la o armă deşi s-au respectat toate condiţiile tehnice de exploatare şi întreţinere a ei;
e)deteriorarea unui autovehicul, pe teren accidentat, atunci când misiunea a impus parcurgerea acestui teren;
f)spargerile de parbrize, în caz de grindină, atunci când adăpostirea nu a fost posibilă, în caz de trepidaţii ori din alte cauze neimputabile.
ATENȚIE!

Precizări privind pierderile inerente. Sunt considerate pierderi inerente procesului de pregătire şi celorlalte activităţi de serviciu şi pierderile pentru care nu s-au stabilit ori nu s-au putut stabili prin acte normative limitele lor. În asemenea situaţii, personalul cercetat trebuie să facă dovada împrejurărilor în care s-au produs, iar unitatea are obligaţia să asigure sau să solicite organului competent, după caz, prezentarea de probe, analize de laborator, expertize etc.
Pagube imprevizibile. Sunt considerate pagube produse din cauze care nu puteau fi prevăzute şi înlăturate cele provocate de un eveniment imprevizibil, independent de voinţa celui care l-a produs, fără a se limita la prezenta enumerare, următoarele:
a)pierderea unor bunuri perisabile prin depăşirea termenului de eficacitate, dacă se constată că există împrejurări obiective care au împiedicat întrebuinţarea sau preschimbarea lor înlăuntrul termenului de eficacitate;
b)deteriorarea sau distrugerea tehnicii de luptă, utilajelor ori aparaturii folosite experimental, deoarece nu se cunosc însuşirile acestora şi nu se pot lua măsuri de prevenire şi evitare a cauzei producătoare a pagubei etc.
Riscul normal al serviciului. În cazul în care paguba a fost generată de riscul normal al serviciului, pentru a nu fi angajată răspunderea materială este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:
a)obligaţia de serviciu era prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare;
b)paguba nu a fost datorată relei-voinţe, neglijenţei sau modului necorespunzător de executare a acelei obligaţii de serviciu.
Forța majoră. Sunt considerate pagube provocate prin forţă majoră cele cauzate de un fenomen natural ori de un eveniment exterior, imprevizibil şi de neînlăturat. Intră în această categorie, fără a se limita la prezenta enumerare, următoarele:
a)inundaţiile, cu toate că s-au luat toate măsurile posibile, înzăpezirile, cutremurele, furtunile şi deplasările de teren;
b)incendiile provocate de descărcările electrice, deşi s-au luat toate măsurile posibile de protecţie;
c)întreruperile de curent electric;
d)furturile ai căror autori au rămas nedescoperiţi, cu toate că s-au luat măsurile legale de pază şi securitate;
e)epidemiile, epizootiile şi acţiunea dăunătorilor, dacă se constată că au fost asigurate toate măsurile de prevenire şi combatere a lor etc.
Starea de necesitate. Sunt considerate pagube produse ca urmare a stării de necesitate cele cauzate pentru a salva de la un pericol iminent şi de neînlăturat viaţa, integritatea corporală sau sănătatea ori un bun important, de o valoare mai mare sau cel puţin egală cu valoarea pagubei ce urma să se producă. Intră în această categorie, fără a se limita la prezenta enumerare, următoarele:
a)distrugerea unor bunuri pentru prevenirea pătrunderii în depozit a apei provenite din inundaţii;
b)distrugerea sau deteriorarea unor bunuri care ar înlesni propagarea incendiului;
c)aruncarea unor bunuri dintr-o navă pentru a o salva de naufragiu;
d)sacrificarea unor animale în acţiunile de combatere a epizootiilor;
e)eşuarea voluntară a unei nave rămase fără energie, pentru a salva persoanele şi bunurile aflate la bord etc.
ATENȚIE!

Condiții pentru exonerarea de răspundere.
Pentru ca polițiștii să poată fi exonerați de răspundere atunci când execută ordinele date de comandanţi/şefi şi pentru ca acestora din urmă să li se poată stabili răspunderea materială, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a)ordinul a fost dat de comandantul/şeful competent, cu respectarea dispoziţiilor actelor normative privitoare la darea ordinelor, existând dovezi în acest sens;
b)paguba să fie consecinţa directă a executării întocmai a ordinului dat;
c)personalul care duce la îndeplinire dispoziţia primită sau execută ordinul să nu fi avut posibilitatea preîntâmpinării, chiar parţiale, a urmărilor sale păgubitoare.
Polițiștii care duc la îndeplinire dispoziţia primită sau execută ordinul cu consecinţe păgubitoare răspund material, în comun cu comandanţii/şefii care le-au dat, numai dacă, având posibilitatea:
a)nu au raportat comandantului/şefului care a dat ordinul, înainte de executare, despre urmările păgubitoare ale acestuia;
b)nu au luat măsuri de a înlătura total sau parţial producerea pagubelor.
Raportarea se face în scris, cu număr de înregistrare la secretariatul unităţii. Atunci când acest lucru nu este posibil, raportul se înregistrează în 24 de ore de la executarea sau întoarcerea din misiune, menţionându-se în cuprinsul raportului, în mod obligatoriu, că s-a raportat verbal despre urmările păgubitoare ale executării persoanei care a dat ordinul/dispoziţia.

Sunt considerate atribuţii de serviciu operative activităţile executate efectiv şi direct pentru:
a)apărarea vieţii, integrităţii corporale şi libertăţii persoanelor, avutului public şi privat, celorlalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor, grupurilor sociale şi ale statului;
b)asigurarea şi menţinerea ordinii publice şi respectarea regulilor de convieţuire socială;
c)combaterea manifestărilor de violenţă şi restabilirea ordinii publice;
d)asigurarea desfăşurării normale a adunărilor şi manifestărilor publice;
e)paza, transportul şi apărarea obiectivelor, a bunurilor şi valorilor de importanţă deosebită pentru activitatea statului, transportul armelor, muniţiilor, materialelor explozive, stupefiantelor, al substanţelor toxice radioactive ori altor materii sau substanţe periculoase;
f)prevenirea şi combaterea faptelor ilicite ale persoanelor despre care există date sau indicii că se pregătesc să săvârşească ori au săvârşit infracţiuni;
g)constatarea şi efectuarea cercetărilor în legătură cu săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, pentru probarea acestora, urmărirea, prinderea şi tragerea la răspundere a infractorilor de către instanţele judecătoreşti, precum şi efectuarea investigaţiilor, constatărilor tehnico-ştiinţifice şi altor activităţi specifice;
h)asigurarea funcţionării locurilor de reţinere şi arest preventiv organizate potrivit legii;
i)asigurarea respectării regimului armelor, muniţiilor şi materiilor explozive, al produselor şi substanţelor toxice, radioactive şi stupefiante;
j)supravegherea şi controlul circulaţiei rutiere;
k)activităţile specifice de poliţie şi jandarmerie în domeniul transporturilor feroviare, navale şi aeriene;
l)paza şi apărarea localurilor misiunilor diplomatice sau ale unor agenţii şi reprezentanţe economice străine, precum şi a sediilor unor organisme internaţionale care desfăşoară activităţi pe teritoriul României;
m)participarea la prevenirea, neutralizarea şi lichidarea actelor elementelor teroriste şi de diversiune atât pe teritoriul României, cât şi în afara teritoriului naţional, la acţiuni în cadrul forţelor multinaţionale;
n)participarea, în cooperare cu trupe ale Ministerului Apărării Naţionale, unităţi de apărare civilă şi alte organe prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozivi, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;
o)executarea cu forţe proprii sau în cooperare a operaţiunilor şi activităţilor de înştiinţare, avertizare, alarmare, alertare, recunoaştere, cercetare, evacuare, adăpostire, stingere a incendiilor, depoluare, protecţie nucleară, biologică şi chimică şi decontaminare, filtrare şi transport de apă, iluminat, asanare de muniţie neexplodată, protecţie a bunurilor material şi valorilor din patrimoniul cultural, acordare de sprijin pentru supravieţuirea populaţiei afectate şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor în caz de situaţii de urgenţă;
p)intervenţia pentru căutarea, salvarea, descarcerarea, deblocarea, prim ajutor sau asistenţă medicală, precum şi salvarea persoanelor şi animalelor de la înălţimi, din subsoluri, puţuri, de la înec;
r)paza şi supravegherea frontierei de stat de pe uscat şi apă, controlul trecerii frontierei de stat, precum şi alte misiuni ordonate, potrivit legii, în vederea asigurării pazei şi supravegherii frontierei de stat;
s)acordarea de sprijin persoanelor cu funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dacă acestea întâmpină rezistenţă fizică în executarea sarcinilor de serviciu;
ş) legitimarea şi stabilirea identităţii persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt suspecte de o asemenea încălcare şi luarea măsurilor care se impun;

t)conducerea în faţa organelor de urmărire penală a celor care prin acţiunile lor periclitează ordinea publică, viaţa persoanelor sau alte valori sociale;
ţ) luarea măsurii reţinerii, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, precum şi punerea în executare a mandatelor de arestare şi a celor de executare a pedepselor;

u)efectuarea percheziţiilor sau a altor acte de urmărire penală, intrarea în locuinţa persoanelor fizice, în condiţiile prevăzute de lege;
v)verificarea şi cercetarea în teren a activităţilor privind securitatea şi integritatea patrimoniului MAI;
x)participarea, potrivit prevederilor legale, în afara teritoriului naţional, la acţiuni în cadrul forţelor multinaţionale şi pentru îndeplinirea misiunilor specifice;
y)respectarea regimului migraţiei şi azilului;
z)îndeplinirea altor misiuni operative stabilite de ministrul afacerilor interne.


ATENȚIE!

Situații în care poate fi despăgubit personalul MAI. Personalul MAI poate fi despăgubit în situaţii ca: dispariţia bunurilor lăsate la garderobe, în căminele sau casele de oaspeţi, de a căror pază răspund unităţile respective, degradarea unor bunuri ale personalului, în executarea
misiunilor, în accidente de muncă etc.
În cazul accidentelor de muncă, în cuantumul despăgubirii nu se cuprind şi sumele acordate prin asigurările sociale ca ajutor de accident sau cele acordate cu titlu de pensie de invaliditate, precum şi sumele plătite de unităţile de asigurări ca despăgubiri.

Înregistrarea actelor privind cercetarea administrativă. Cercetarea administrativă şi înregistrarea actului de cercetare, inclusiv hotărârea luată de către comandantul/şeful competent să emită decizia de imputare, se efectuează în cel mult 60 de zile de la data când acesta a luat cunoştinţă de producerea pagubei.
ATENȚIE!

Calcularea termenului de efectuare a cercetării administrative. Termenul de 60 de zile se calculează de la data când comandantul/şeful competent a luat cunoştinţă de producerea pagubei, nu şi de cuantumul exact al acesteia ori de persoanele vinovate/beneficiare.
În situaţia în care se stabileşte răspunderea subsidiară, termenul de 60 de zile curge din momentul constatării insolvabilităţii autorului direct al pagubei.

În cazul în care cercetarea administrativă nu se poate efectua în termenul de 60 de zile datorită complexităţii cazului ori pentru alte motive temeinic justificate, comandantul/şeful unităţii solicit comandantului/ şefului eşalonului ierarhic superior aprobarea, prin ordin scris, a prelungirii termenului cu cel mult 60 de zile.

În situaţia în care, din motive temeinic justificate, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru finalizarea cercetării administrative în termenele prevăzute de OG şeful competent poate aproba cererea de suspendare a cercetării administrative până la eliminarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative.



Obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori a serviciilor nedatorate se poate face:
a)pentru un an în urmă, socotit de la data constatării pagubei – pe seama celor care le-au încasat, le-au primit ori li s-au prestat, exceptând situaţiile prevăzute la art. 20 alin. (2) din ordonanţă, atunci când au fost de bună-credinţă;
b)pentru 3 ani în urmă socotiţi de la data constatării pagubei – pe seama celor care le-au încasat, le-au primit ori li s-au prestat, exceptând situaţiile prevăzute la art. 20 alin. (2) din ordonanţă, atunci când nu au fost de bună-credinţă şi dacă fapta nu constituie infracţiune.
În cazul prevăzut la lit. a), pentru ceilalţi 2 ani anteriori din termenul de 3 ani de la data constatării pagubei, obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori a serviciilor nedatorate se face pe seama celor din vina cărora s-a produs paguba.

În situaţia în care beneficiarul plăţilor nedatorate este una şi aceeaşi persoană cu cea din vina căreia s-a făcut plata, distribuţia sau prestaţia, recuperarea se va face pentru 3 ani în urmă de la acesta, dacă fapta nu constituie infracţiune.

Angajamentul de plată. Acoperirea pagubelor, precum şi restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi restituite în natură ori a serviciilor nedatorate, recunoscute, se fac prin angajament de plată, în scris, al celui în cauză. În acest caz angajamentul de plată constituie titlu executoriu de la data semnării acestuia.
Sumele stabilite pentru acoperirea pagubelor produse instituţiilor publice prevăzute la art. 2 din OG se reţin în rate lunare din salariu, în condiţiile legii, începând cu primul salariu de la data comunicării titlului executoriu.

Ratele nu pot fi mai mari de o treime din solda lunară netă sau din salariul net, fără a se putea depăşi, împreună cu celelalte reţineri, jumătate din aceste drepturi, cu excepţia cazurilor în care prin lege se stabileşte astfel.

ATENȚIE!

Nu se pot urmări pentru niciun fel de datorii:
a)ajutoarele acordate în caz de deces, pentru sarcină şi lehuzie, pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 3 ani;
b)diurnele şi orice alte indemnizaţii cu destinaţie specială;
c)bursele de studii.
Acoperirea în natură a pagubelor. Acoperirea pagubelor stabilite în condiţiile prezentei ordonanţe se poate face şi prin depunerea în natură a bunurilor ori de câte ori paguba nu este urmarea unei infracţiuni, în următoarele condiţii:
a)bunurile să fie identice şi să corespundă calitativ;
b)să fie procurate cu acte legale;
c)să fie predate unităţii la care s-a constatat paguba.
Anularea parţială sau totală a imputaţiei stabilite prin decizie de imputare ori angajament de plată se face la cererea celui în cauză, din oficiu sau în urma constatării netemeiniciei ori nelegalităţii imputaţiei, de către comandantul/şeful unităţii care a emis decizia de imputare ori al cărei organ financiar a primit angajamentul de plată, precum şi de către comandantul sau şeful eşalonului superior.
Căile de atac împotriva imputării
– Contestația se poate face în cel mult 30 zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată de persoana care consideră că imputarea sau reţinerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum şi cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parţial sau total, suma pretinsă de unitate.

– Contestaţiile se depun la unitatea care are în evidenţă debitul şi se soluţionează de comandantul sau şeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată.

– Hotărârea asupra contestaţiei se pronunţă în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia (nu se iau în calcul ziua depunerii și ziua expirării) şi se comunică în scris, în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare, unităţii care are în evidenţă debitul, precum şi celui în cauză.

ATENȚIE!

Consecințele nedepunerii în termen a contestației. Atunci când contestaţia nu s-a depus în termen, imputaţia devine definitivă.
La cererea celor în cauză şi pentru motive temeinice, comisia pentru soluţionarea contestaţiilor poate hotărî suspendarea executării deciziei de imputare sau a angajamentului de plată până la soluţionarea cauzei.

– Împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei cel nemulţumit poate face plângere în cel mult 15 zile de la data comunicării hotărârii. Plângerea se depune la unitatea care are în evidenţă debitul, iar aceasta este obligată să o înainteze comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor în cel mult 5 zile de la înregistrare.

Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor soluţionează plângerea în cel mult 60 de zile de la data înregistrării acesteia la comisie.

Hotărârea comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor se consideră definitivă şi se comunică unităţii care are în evidenţă debitul, precum şi celor în cauză, în cel mult 15 zile de la pronunţare.


Rezumat termene:

REALIZARE – FINALIZARE cercetare administrativă: 60 de zile de la data constatării/luării la cunoştinţă;
PRELUNGIRE (de către eşalonul superior) a efectuării cercetării administrative: 60 de zile;
EMITEREA DECIZIEI DE IMPUTARE: 30 de zile de la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă;
COMUNICAREA DECIZIEI DE IMPUTARE: 15 zile de la emitere sau 15 zile de la înregistrarea debitelor în evidenţa contabilă, pentru deciziile emise de eşalonul superior;
…………………………………………………………………………………………………………………………………………

CONTESTAŢIE: 30 de zile de la data comunicării, sub semnătură, a deciziei de imputare sau a semnării angajamentului de plată;
SOLUŢIONARE CONTESTAŢIE ŞI EMITEREA HOTĂRÂRII: 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei;
COMUNICARE HOTĂRÂRII PRIVIND CONTESTAŢIA: 15 zile de la pronunţare;
…………………………………………………………………………………………………………………………………………

PLÂNGERE ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII PRIVIND CONTESTAŢIA: 15 zile de la data comunicării hotărârii (se depune la unitatea care are în evidenţă debitul sau se expediază prin poştă, recomandată);
ÎNAINTARE PLÂNGERE LA COMISIA DE JURISDICŢIE A IMPUTAŢIILOR: 5 zile de la înregistrare;
SOLUŢIONARE PLÂNGERE: 60 de zile de la data înregistrării;
COMUNICARE HOTĂRÂRE: 15 zile de la pronunţare;
…………………………………………………………………………………………………………………………………………

CERERE REPUNERE ÎN TERMEN: 15 zile de la data încetării cauzei ce a determinat nerespectarea termenelor/ de la data luării la cunoştinţă că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane (se depune la Comisia de Jurisdicţie a imputaţiilor);
COMUNICARE HOTĂRÂRE ADMITERE/RESPINGERE CERERE: 15 zile de la pronunţare;
…………………………………………………………………………………………………………………………………………

CERERE DE REVIZUIRE A HOTĂRÂRII: 30 de zile de la data luării la cunoştinţă de actele sau faptele care constituie motivul revizuirii (se depune la unitatea care are în evidenţă debitul)
ÎNAINTARE CERERE REVIZUIRE: 30 de zile de la înregistrare (se înaintează la organul competent, respectiv cel al cărui hotărâre se cere a fi revizuită: comisiile pentru soluţionarea contestaţiilor sau comisia de jurisdicţie a imputaţiilor);
HOTĂRÂREA ASUPRA CERERII DE REVIZUIRE: 30 de zile de la data înregistrării;
COMUNICAREA HOTĂRÂRII: 15 zile de la pronunţare
SURSa : https://www.prolex.ro

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
04-12-2018 05:10 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 12,585
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4639
Given 11562 thank(s) in 5220 post(s)

Mesaj: #3
RE: INSTRUCTIUNI nr. 114 din 22.06.2013 privind raspunderea materiala in MAI
Mai corespunde realităților răspunderea materială a militarilor?

Mai este constituțională O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 29.08.1998?

Articol by Dan BĂZĂVAN
06.05.2019 https://www.juridice.ro

Citat: Începând cu Decizia CCR nr. 34/2016 din 9 februarie 2016, publicată la data de 5.04.2016 în Monitorul Oficial nr. 286 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor [1] se poate constata că multe din aceste dispoziții nu numai că nu mai corespund realităților economico-juridice, ci din punctul meu de vedere, chiar contravin în totalitate mai multor dispoziții din Constituție dar și din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel: art. 2, art. 7, art. 9, art. 13, art. 14, art. 15-16, art. 19-20, art. 22-35, art. 37-40, art. 43, art. 47 din O.G. nr. 121/1998

Dispozițiile constituționale presupus încălcate

Art. 1 alin. (3)-(5), Art. 4, Art. 9, Art. 11, Art. 15, Art. 16, Art. 20, Art. 21, Art. 24, Art. 41, Art. 47, Art. 52, Art. 108, Art. 115, Art. 118, Art. 124. Art. 125, Art. 126, Art. 129, Art. 130

Dispoziții ale Convenției Europene a Drepturilor Omului presupus încălcate

Art. 6 Dreptul la un proces echitabil
Art. 13 Dreptul la un recurs efectiv
Art. 14 Interzicerea discriminării

Argumentații logico-juridice ce stau la baza acestor susțineri

La data de 28.08.1998, când a fost aprobată O.G. 121, era în vigoare Legea nr. 10 din 1972 – Codul muncii [2], în al cărei cuprins se regăseau art. 15, art. 20, art. 24-25 și art. 27 – corespondente fiind art. 105-109 din vechiul Cod al muncii, lucru ce permitea ca decizia de imputare să aibă titlu executoriu, ordonanța nefiind actualizată, modificată, completată, armonizată și uniformizată cu dispozițiile art. 169 din Codul muncii adoptat prin Legea 53/2003, republicată [3] și nici cu Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 310/2018 [4] (art. 632-633), unde această decizie nu mai poate avea titlu executoriu, nu așa cum a fost redactată și publicată în anul 1998.

În art. 714 NCPC se spune că termenul de contestație la executare este de 15 zile, ori, în cazul de față, prin efectul acestei ordonanțe există riscul de a se depăși acest termen, nemaiexistând posibilitatea inițierii unei acțiuni de contestație la executare, și deci încălcându-se dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil și previzibil. Acest cod al muncii din anul 1972 reglementa un tip special de răspundere a salariaților pentru prejudiciile produse angajatorului, care se numea răspundere materială, întreaga instituție fiind abandonată cu prilejul adoptării Codului muncii din 2003 [5].

Nu contravine această ordonanță procedurii instituite de o lege? Iată procedura de executare silită, contestația privind executarea silită. Nu se dovedește un veritabil act normativ perimat, depășit și uzat moral ce nu mai face obiectul realităților juridice actuale?

Prin această O.G. 121/1998 există riscul ultraactivării vechiului Cod al muncii din 1972 (aici este de evidențiat Decizia CCR nr. 766/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 549/03.08.2011, unde la III.1. Curtea reținea […] Conform principiului general, o normă juridică acționează în timp din momentul intrării ei în vigoare și până la momentul ieșirii sale din vigore și se bucură de prezumția de constituționalitate. Sunt și excepții de la acest principiu general, cum sunt retroactivitatea și ultraactivitatea legii penale și contravenționale mai favorabile sau ultraactivarea legii penale temporare. Chiar și legea civilă poate ultraactiva în unele situații, potrivit principiului ”tempus regit actum” … [6], ajungându-se astfel în situația încălcării dispozițiilor instituite prin art. 15 alin. (2) din Constituția României, revizuită 2003 [7]) ducând și la încălcarea normelor de tehnică legislativă adoptate prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul oficial nr. 260/21.04.2010 [8] (de exemplu, dacă la data când a fost adoptată prezenta ordonanță, salariul se încasa pe luna în curs, conform dispozițiilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, publicată în Monitorul Oficial nr. 347/22.07.1999, din 2002 [9], în baza Legii nr. 500, privind finanțele publice publicată în Monitorul Oficial nr. 597/2002 cu modificările și completările ulterioare [10], salariul se încasează pe luna anterioară – art. 53 alin. (1) – „salariile din sistemul bugetar se plătesc odată pe lună, în perioada 5 – 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă“, caz în care de cele mai multe ori, prin puterea art. 27, alin. (1) al ordonanței, reținerea produce retroactivitate).

De remarcat, reținut și de consemnat totodată că Legea nr. 10/1972 a fost abrogată de Legea nr. 53 /2003 și astfel decizia de imputare pierde titlul executoriu, asta și în corelare cu Noul cod de procedură civilă modificat și completat prin Legea nr. 310/2018.

Astfel, se poate constata că Ordonanța criticată contravine în totalitate dispozițiilor constituționale instituite în textele art. 1 alin. (3)-(5) (fiind astfel încălcate mai multe drepturi printre care dreptul la apărare (exigență a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 24) – căci nu se statuează nicăieri modalitățile de apărare ale celui obligat la plată în urma cercetării administrative, dreptul de a fi judecat de o instanță competentă, o persoană competentă, nu un ofițer, nu un subofițer, mai ales că în majoritatea cazurilor aceste comisii de cercetare administrativă conțin membri ce nu au pregătire de specialitate, nu au pregătire juridică etc.).

Totodată se încalcă egalitatea dintre cetățeni (exigență a dispozițiilor art. 4 din Constituție – (nu poți să judeci o parte din cetățenii României într-un fel, în baza anumitor legi, iar militarii, ce oricum nu beneficiază de o multitudine de drepturi constituționale, ba chiar le sunt restrânse exercitarea mai multor drepturi și libertăți, chiar interzise prin Legea nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare (chiar dacă acestea sunt statuate de Constituția României), să îi judeci pentru răspunderea materială în baza unei ordonanțe, ce nici măcar nu are definite exact cazurile de începere a cercetării administrative, definițiile situațiilor respective sunt largi fără particularizare pe cazuri, lăsând, de cele mai mule ori loc de interpretări, exces de putere, abuz.

Așa cum se instituie prin textele art. 2, art. 4, răspunderea materială este angajată în baza unor condiții ce contravin de altfel Codului muncii, Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor miltiare cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, Codului de procedură civilă (partea executării silite) în sarcina unor militari care au îndeplinit fie și în fapt atribuțiile financiare, ceea ce duce clar la înțelegerea că deși cumulul de funcții este interzis de lege, nu înseamnă că cel obligat prin ordin (căci ordinul se execută nu se discută) a executa activități ce implică patrimoniul, instrumente financiare (fără a avea acest drept căci în O.G. nr. 119/1999, Legea nr. 500/2002, Legea contabilității se statuează cine este ordonator de credite, cine execută controlul financiar preventiv, termeni definiți destul de clar și cu responsabilitățile ce le implică fiecare funcție – iată ne aflăm în acest caz și în fața unui paralelism al legislației, paralelism ce este interzis prin însăși Legea nr. 24/2000, republicată, privind tehnica legislativă. De altfel textele de lege menționate anterior definesc destul de clar modalitățile de răspundere pentru fiecare funcție în parte, nefiind necesar să mai statueze separat, în altă ordonanță aceste sancțiuni pentru cei obligați la repararea prejudiciului sau a patrimoniului unității militare.

Art. 7 din Ordonanță devine lipsit de eficiență, având în vedere că stagiul militar obligatoriu a fost suspendat prin Legea nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat publicată în Monitorul Oficial nr. 1155 din 20.12.2005 [11], cadrelor militare existând suficiente instrumente de atragere a răspunderii materiale prin simpla aplicare a legislației muncii (unde nu se statuează că în legea specială se aplică regulile dreptului comun).

Raportat la dispozițiile art. 9 din Ordonanță, militarii pot răspunde material foarte bine în baza principiilor statuate de Codul muncii (sau de ce nu s-a făcut un demers legislativ prin incidența art. 73, art. 118 din Constituție de a se completa statutul cadrelor militare cu texte potrivite dacă se mai consideră necesar), iar personalul contractual civil (căci salariații civili nu mai reprezintă definiții legale în Ministerul Apărării Naționale și nici în celelealte sisteme de apărare și ordine publică) la fel ca în procedura instituită de dispozițiile art. 169 din Legea nr. 53/2003, republicată.

Totodată, ordonanța criticată contravine dispozițiilor art. 9 din Legea fundamentală – Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale, neputând benefici, la nevoie de ajutor din partea acestor organizații sindicale, neputând beneficia de protecție în fața abuzurilor șefilor ierarhici (exemplu, cazul unei cercetări administrative pentru recuperare de ”sume nedatorate”, nu a existat nimeni să consilieze pe cel obligat la plată la redactarea notei explicative, și nu numai că s-a încălcat dreptul statuat de dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, căci ordonanța criticată lasă liber deschisă calea abuzurilor de drept în ceea ce privește cercetarea administrativă în Ministerul Apărării Naționale, așa cum rezultă clar din dosarele cercetărilor adminsitrative dar și din conținutul ordonanței – cercetare ce s-a efectuat de persoane necompetente în foarte multe cazuri, fără pregătire profesională în domeniu, cu grade mai mici decât cel cercetat, încălcându-se iată și dispozițiile regulamentelor militare), neputând beneficia de consiliere profesională, sau particularizată pe o situație anume, fără a atrage repercursiuni.

Raportat la art. 15 din Constituție – Universalitatea, corelat cu art. 16 din Constituția României – Egalitatea în drepturi (dacă Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare, C. proc. civ., Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată și actualizată prin Legea nr. 129/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 422/08.06.2017 [12], și sunt o parte din actele legislative ce conțin executarea silită, prevăd în mod expres recuperarea pagubelor, modalitatea de executare silită a angajaților), consider că O.G. 121/1998 este perimată, nearmonizată și nu mai poate produce efectele unui titlu executoriu, acesta nefiind emis prin hotărâre judecătorească. Chiar și în Noul cod de procedură fiscală sunt prevăzute în mod expres modalitățile de executare silită, caz în care apare discriminarea, așa cum este definită de O.G. nr. 137/2000, republicată (mai ales că în majoritatea cazurilor, deciziile de imputare, de impunere devin executorii când sunt definitive sau nu au fost atacate, ori de multe ori, de exemplu, se executată silit de cel obligat la plată, înainte de a contesta decizia de imputare, deși se aflau în termen de contestație), tratament diferențiat între categoriile de personal din câmpul muncii, etc.), iar pe de altă parte comandantul unității militare (emitentul deciziei de imputare) se substituie judecătorului fără a avea acest drept, fără a îndeplini condițiile impuse de dispozițiile art. 124, corelat cu art. 126 din Constituție (și aici sunt de menționat și atribuțiile funcționale ale comandantului unei unități militare, și/sau ale unui conducător al unei autorități publice, fie ea centrală sau locală, căci nu se indentifică prin atribuțiile acestuia și aceea de a judeca, de a emite decizii de imputare, este un atribut exclusiv al ordonanței criticate, ceea ce contravine legii fundamentale, Convenției Europene a Drepturilor Omului și a celorlalte pacte, declarații și tratate la care România este parte).

Această Ordonanță prin prezența ei a creat suficientă confuzie chiar și instanțelor judecătorești, fiind cadre militare cărora li s-au admis acțiunile în conflicte de muncă și altele în contencios ceea ce a dus la o practică neunitară în domeniu, astfel abia în 23.11.2018 ÎCCJ a dat Decizia nr. 23/2018 (RIL), publicată în Monitorul Oficial nr. 109 din 12.02.2019 prin care ”Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, stabilește că:

”În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor și autorităților publice centrale, promovate de militarii nominalizați de art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, sunt de competența tribunalului – secția contencios administrativ și fiscal.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2018.”

Deci, în atare situație, este competent un comandant de unitate militară (conducător de autoritate publică), fără studii juridice, să emită o astfel de decizie de imputare, dar să și soluționeze contestația la decizia de imputare?

Aici de observat este că se încalcă și dispozițiile art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. modificat și completat prin Legea nr. 310/2018, dar în esență chiar Constituția așa cum am arătat de altfel (art. 1, art. 15-16, art. 21, art. 24, art. 73, art. 118, art. 124, art. 126), dar și art. 6 din Carta Europeană a Drepturilor Omului. Ceea ce este foarte important de reținut este că nicăieri în ordonanță nu se regăsește faptul că atunci când faci contestație, titlul executoriu se suspendă de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă de către instanța competentă (așa cum este prevăzut de altfel atât în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal modificată și completată [13] prin Legea nr. 212/2018 [14] dar și în C. proc. civ.).

Pe de altă parte, nu este descrisă cu exactitate procedura recuperării sumelor reținute prin baza deciziei de imputare, astfel se încalcă printre altele și dispozițiile art. 51-52 din Constituție.

Iată de altfel, fără a deveni părtinitori, că în multe situații se încalcă drepturile fundamentale ale cetățeanului (în cazul de față ale militarilor, polițiștilor și celorlalte categorii de personal ce se circumscriu acestei ordonanțe), dar și drepturile fundamentale statuate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se creează printre altele, situații juridice discreționare, discriminatorii, fiind aplicabile, diferențiat cetățenilor (militarilor în marea lor majoritate, a funcționarilor publici cum spuneam) texte de lege pentru personal (pentru categorii socioprofesionale) aflate în situații identice. Cum se face că unui angajat cu CIM din afara sistemului de apărare națională și ordine publică i se aplică strict dispozițiile Legii nr. 53/2003, republicată, iar pentru același personal aflat în sistemul de apărare națională, siguranță și ordine publică i se aplică dispozițiile ordonanței criticate? Nu este un tratament discriminatoriu instituit chiar prin acte normative?

Astfel se poate constata că dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 121/1998 face referire la gestionari, și în general la formarea și organizarea gestiunilor, chiar dacă astfel se creează un paralelism ce este interzis chiar prin Legea nr. 24/2000, republicată, căci în vigoare este Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizațiilor socialiste, publicată în Monitorul Oficial nr. 132/18.11.1969 [15], lege în care sunt prevăzute sancțiunile și modalitățile de recuparare a prejudiciilor, sancțiuni și modalități ce se regăsesc cu exactitate în Codul muncii (atunci când legea specială nu prevede și trebuie remarcat că nu există noțiunea de răspundere materială definită nici în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și nici în Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, în cazul de față ale Codului muncii prin art. 169), dar și în instituția executării silite statuată de C. proc. civ..

De asemenea ordonanța criticată (art. 14 de exemplu) conține noțiuni ce fie nu sunt definite de legislația actuală, fie nu mai sunt de actualitate, neregăsindu-se în textele legale în vigoare (fiind abrogate odată cu actele normative respective), astfel putându-se constata nearmonizarea acesteia realităților economico-juridice actuale. Mai pot acoperi cele 3 salarii medii pe economie pagubele produse asupra patrimoniului Ministerului Apărării Naționale? Cum mai este definit salariul mediu pe economie în legislația actuală? Din câte îmi este cunoscut aceasta reprezintă o informație statistică și este calculată de Institutul Național de Statistică având mai mulți indicatori.

Art. 15 din O.G. nr. 121/1998 definește răspunderea materială a mai multor militari fără a descrie în mod clar modalitatea individualizării răspunderii (mai ales că gestiunile nu sunt colective, doar comandantul este responsabil, în măsura în care este găsit vinovat de către o instanță competentă, pentru toate gestiunile unei unități militare și nicidecum gestionarul pentru o altă gestiune ce o are prin cumul – mai ales că nu este definit în legislația actuală cumulul de funcție, iar în sistemul de apărare națională, siguranță și ordine publică nu este remunerat, nu există instituită modalitatea de remunerare a cumulului, ba chiar se interzice cumulul de funcții atât în cadrul general cât și particular al mai multor gestiuni). Dar beneficiază cei obligați la plată în atare situație de o cercetare administrativă echitabilă, beneficiază de expertiză pe domeniu? NU. Practica în domeniul militar îmi spune că nu, experiențele avute în timpul serviciului militar îmi confirmă că nu.

Nici art. 16 nu mai poate fi de actualitate, deoarece serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin legislație, așa cum am arătat anterior (iar pe de altă parte vorbim de elevi ai colegiilor militare ce au sub vârsta de 18 ani – având în vedere că intrarea se face la 14 ani, cum pot răspunde aceștia patrimonial, există vreo normă juridică în acest sens, o procedură legală?), iar în cazul art. 19 nu poți vorbi de insolvabilitatea autorului pe de o parte și să amesteci valoarea pagubei de recuperat la insolvabilitate. În cazul art. 19 este de observat că ordonanța criticată face referire mai mult la gestionari, atribuțiile gestionarilor, garanția ce este obligatoriu a fi constituită etc. terminologii ce se identifică și în Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizațiilor socialiste, publicată în Monitorul Oficial nr. 132/18.11.1969 [16] astfel ne aflăm în situația în care O.G. nr. 121/1998 încalcă dispozițiile instituite de art. 12 din Legea nr. 24/2000, republicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din 31.03.2000 cu modificările și completările ulterioare și ne află de asemenea fața unor paralelisme ce trebuie evitate conform dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 24/2000, republicată (de exemplu la art. 16 alin. (2) se instituie: În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice).

De asemenea, art. 20 instituie o modalitate de obligare la restituirea sumelor încasate nedatorat, în condițiile în care există instituția controlului financiar preventiv propriu așa cum este definit prin textele legale, Legea nr. 500/2002, Legea contabilității nr. 82/1991 modificată și publicată prin Legea nr. 163/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 595/12.07.2018 [17], O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern / managerial și controlul financiar preventiv, republicată în Monitorul Oficial 799 din 12.11.2003 [18], ori nu poți reține în sarcina celui care a încasat sume nedatorate, obligarea la restituire, cât această sarcină de control preventiv propriu (verificarea legalității, regularității și controlului operațiunilor financiare) revine contabilului șef și nicidecum altei persoane, deci ca sancțiune trebuie să fie pusă în sarcina celui care încasează lunar acest spor de CFP sau CFPP, (căci cel care încasează sumele nu numai că nu are de unde să știe, nici măcar nu este obligat să știe că acele sume sunt nedatorate și deci nu văd de ce trebuie să le și restituie de vreme ce nu a influențat cu absolut nimic plata acestora).

Astfel. prin art. 22 se dă dreptul comandantului de a dispune în scris efectuarea cercetării administrative, dar este el în măsură prin atribuțiile și competențele conferite de funcție și legislație să dispună astfel, este el organ de cercetare, sau are studiile necesare pentru a face astfel de acțiuni? Și care mai este rolul organelor de cercetare, care mai este rolul procurorului, care mai este rolul judecătorului? Nu cumva se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale așa cum se instituie de art. 1 alin. (4) în corelare cu celelalte dispoziții anterior menționate din Constituție?

O altă problemă în ceea ce privește prevederile acestei ordonanțe este comisia de cercetare administrativă, procedură prevăzută de art. 22 ce contravine dispozițiilor art. 124 dar și art. 126 din Constituție, dar contravine și dispozițiilor art. 41 din C. proc. civ. precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Același comandant care a emis decizia de imputare poate în schimb să anuleze sau să reducă printr-o altă decizie de imputare, ceea ce contravine desigur dispozițiilor legii fundamentale.

Din cine este formată această comisie de cercetare administrativă? Membrii comisiei, au competența și pregătirea necesară efectuării acestei cercetări administrative, sunt șefi de compartimente/birouri, sunt experți pe domeniu? Ce îi califică să facă această cercetare administrativă? Studiile, experiența? Cine poate face parte din această comisie, cunoscut fiind faptul că în multe cazuri au participat la cercetarea administrativă a unui ofițer sau ofițer cu grad superior, subofițeri și personal civil (lucru ce este interzis prin regulamentele miltiare) și, în general, mai ales în ultima perioadă ca urmare a lipsei de personal pregătit (calificat) au fost numiți tot felul de persoane ce nu aveau pregătirea și experiența necesară în asemenea comisii? Incompatibilitățile? În Ordinul M5/1999 nepublicat în Monitorul Oficial al României se spune clar că din comisia de cercetare administrativă fac parte șefi de compartimente ce au pregătirea și competența necesară, dar este legal, sunt îndeplinite condițiile legale ale începerii unei astfel de cercetări administrative?

În situația de față, acestea fiind zise, mai pot face parte din comisia de cercetare administrativă ofițeri, subofițeri ce nu au competența necesară și personal civil, dar în comisia de soluționare a contestației?

Art. 23 contravine principiilor art. 21 din Constituție dar și art. 6 din CEDO, cel obligat la plată prin decizia de imputare, nebeneficiind de un proces echitabil într-un termen optim și rezonabil. În instituiția art. 23 alin. (3) al ordonanței criticate pot da explicații scrise cei chemați la ascultare în cauză? Pot ei prezenta probe?

În ce condiții pot aceștia să dea explicații scrise, în situația în care în ordonanță nu se prevede că cei obligați la plată pot fi apărați de un avocat, jurist ce are pregătirea necesară în acest sens? Pot membrii comisiei de cercetare administrativă, sau ai comisiei de soluționare a contestației să audieze pe cei obligați la plată prin decizia de imputare, în ce texte de lege le revine acest atribut? Nu se încalcă prin această ordonanță, iată încă odată principiul separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale, exigență a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituție? Nu se încalcă astfel dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului?

Chiar dacă art. 24 din ordonanța criticată statuează termenele de decădere în multe cazuri, prin exces de putere s-au efectuat cercetări administrative și peste termenul prevăzut de textul acesteia.

Referitor la dispozițiile art. 25 se statuează că reținerile se fac prin decizie de imputare. Este decizia de imputare în atare condiții, titlul executoriu veritabil, ținând cont că executarea silită face totuși parte din C. proc. civ. (partea de executare silită), iar pentru aceasta trebuie îndeplinite imperios, condițiile impuse atât de acest cod cât și corelat cu dispozițiile Codului civil?

Cum poate fi o decizie de imputare emisă de către un comandant de unitate militară, fără a avea competențe în domeniu, fără a avea atribuții, fără a fi judecător, să producă efectele unei executări silite cu încălcarea C. proc. civ., C. civ., Constituție, CEDO, etc.?

Raportat la art. 27 din O.G. nr. 121/1998 se pot face rețineri, așa cum s-a întâmplat în toate cazurile de după 1999, pentru recuperarea pagubelor din soldă, înainte de a face contestație? Nu cumva aceste rețineri sunt suspendate din momentul înregistrării contestației? Și dacă da, de ce mai operează în cazul de față? Nu se încalcă procedura instituită de executarea silită, de Codul de procedură civilă și de Codul de procedură fiscală? Nu se arogă, în mod abuziv altor persoane necompetente titulatura de organ de cercetare administrativă, de judecare a cauzei, emitere a unui titlu executoriu și executare silită?

În art. 27 al prezentei ordonanțe se explică într-adevăr că reținerile se produc la prima soldă sau salariu, dar mai spune și ”în condițiile legii”. Nu lasă astfel loc la interpretări atunci când se vorbește despre această executare silită? Dacă nu lasă loc de interpretări de ce, în cazul de față nu s-a produs executarea silită conform legislației în vigoare? Și de ce se rețin sumele ”până la rămânerea definitivă a titlurilor executorii” (având în vedere, că în majoritatea cazurilor reținerea operează chiar în luna în care a fost emisă decizia de imputare și nu luna în următoare – deci se fac rețineri înainte de următoarea soldă)? Nu este o incompatibilitate cu actele normative în vigoare, în domeniu?

Mai mult, în cazul în care se face abuz, se dovedește că sumele au fost reținute abuziv, răspunde cineva?

Și dacă da, cine, căci în conținutul ordonanței nu se spune nimic despre erori, abuzuri, că persoana care a plătit nejustificat este despăgubită în vreun fel la restituire (instituție și a dispozițiilor art. 1341 C. civ.)?

Nu este negat astfel dreptul militarului (cetățeanului) statuat de art. 21, art. 24, coroborat cu art. 129 din Constituție? Nu se identifică discriminarea încă odată a militarului în fața cetățeanului de rând așa cum este ea definită de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial nr. 166/07.03.2014[19].

Nu contravine astfel dispozițiilor constituționale anterior menționate ?

Mai poate opera această decizie de imputare, în condițiile în care, conform Legii nr. 500/2002, salariile sunt plătite pentru luna anterioară. Nu încalcă acest articol dispozițiile art. 15 din Constituție (în această realitate economico-juridică), dar se încalcă astfel și dispozițiile art. 6 din C. civ. (ajungându-se la retroactivitatea legii civile)? Tot aici aș pune în discuție și faptul că, Curtea Constituțională a statuat la pct. 26, al Deciziei nr. 34/2016 analizând în acelaşi scop şi alte texte legale, că, potrivit art. 85 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care reprezintă cadrul general pentru funcţionarii publici (militarii fiind o categorie specială de funcţionari publici), aici sunt de menționat și dispozițiile art. 1÷6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, dar și Decizia ICCJ nr. 10/2018 (RIL) din 16.04.2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 536 din 28.06.2018 [20]: „(1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. (2) Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ.” Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale menţionate potrivit art. 109 din același statut al funcționarului public (Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe) rezultă că, decizia de imputare este un act administrativ, din moment ce împotriva actului atacat justiţiabilul se poate adresa instanţei de contencios administrativ, dar în același timp, consider că fiind afectate drepturile salariale ale angajatului vorbim mai mult de un conflict de muncă și deci ar trebui ca situația să se raporteze și la prevederile Codului muncii, cel puțin la art. 169, la procedura de executare silită, corelat cu celelalte acte normative în instituția executării silite.

Revenind la retroactivitatea legii, deoarece la data emiterii prezentei ordonanțe cu norme adoptate prin Ordinul M. 5/1999 salariul se încasa pe luna în curs conform prevederilor art. 54 al Legii 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții – „plata soldelor și a salariilor se face lunar, între 17-27 ale fiecărei luni, pentru luna în curs“, iar din 2002 conform art. 53, alin. (1) din legea 500/2002 – „salariile din sistemul bugetar se plătesc odată pe lună, în perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă“, lucru ce este precizat și în Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plății salariilor la instituțiile publice, piblicat în Monitorul Oficial nr. 108/02.02.2005 [21] – lucru ce crează o retroactivitate, retroactivitate ce este interzisă prin art. 15 din Constituția României cum menționam – legiuitorul nearmonizând actul legislativ, dar și ținând cont de faptul că O.G. 121/1998 a fost emisă de către Guvernul României în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României (art. 108 din Constituția României revizuită – (3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta, precum și ale art. 1 pct. 7 lit. f) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe – fără a fi justificată urgența emiterii unui astfel de act normativ, fără a se identifica oportunitatea actului așa cum este statuat de Constituție (modificarea Decretului Consiliului de Stat nr. 207/1976 privind răspunderea materială a militarilor), coroborat și cu prevederile art. 13 din C. proc. civ., art. 632 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. – „executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu; Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare“, or în atare situație și realitate juridică, decizia de imputare emisă de comandantul unității militare (conducătorul autorității publice așa cum este definit de ordonanță), în baza dispozițiilor ordonanței criticate, nu mai poate constitui o formă veritabilă a unui titlu executoriu și art. 169, alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003, republicată – Codul muncii cu completările și modificările ulterioare (și invoc aceste prevederi în completarea art. 51 din ordonanța criticată – În situaţiile neprevăzute de prezenta ordonanţă se vor aplica dispoziţiile legislaţiei muncii şi legislaţiei civile, caz în care, pot spune clar că, reținerile salariale nu pot fi operate decât printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă – „Nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege; Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă“, dar și de art. 21 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia ”Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite”, impunându-se o etapă prealabilă obligatoriu de urmat, obstaculând accesul persoanei la justiție.

În ceea ce mă privește, aș considera oportună abrogarea întregului act normativ și unificarea tuturor formelor de răspundere a angajaților pentru prejudiciile produse (cum a existat și există o lege a salarizării unice Legea 153/2017), o lege a funcționarilor publici, un cod al muncii, un cod penal, un cod civil etc. și, în cazul de față, se poate constata cu ușurință că, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din Ministerul Apărării Naționale ca și celelalte Comisii de Jurisdicție a Imputațiilor înființate la nivelul tuturor structurilor centrale s-au substituit unei instanțe de judecată în cauzele privitoare la ordonanța criticată, încălcându-se grav Constituția României, încălcând art. 126 din legea fundamentală, renunțarea completă la răspunderea materială și eliminarea excepțiilor, astfel încât și salariații civili din unitățile militare, ca și militarii înșiși, să răspundă patrimonial, considerând, astfel că menținerea unei legislații neunificate și pline de excepții, abiguități și acte normative derogatorii contribuie la lipsa de sistematizare a normelor juridice și face posibilă proliferarea de norme neconstituționale [22].

Referitor la art. 30 din O.G. 121/1998 se impun mai multe discuții.

Deci avem 60 de zile cercetarea dministrativă, cum este instituit prin art. 23 al ordonanței (termen ce poate fi prelungit cu încă 60 de zile), adică 120 de zile, decizia de imputare se emite în 30 de zile și se comunică în 15 zile, adică 45 de zile și cu 120 rezultă 165 de zile. Cel obligat la plată face contestație în 30 de zile, iar comandantul, același care a emis decizia de imputare, emite hotărârea asupra contestației în 30 de zile pe care o comunică în cel mult 15 zile, adică rezultă un număr de 75 de zile adunate cu 165 de zile rezultă un total de 240 de zile. Cel obligat la plată face contestație la C.J.I. (Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor) în termen de 15 zile, unitatea comunică în 5 zile C.J.I. contestația, iar C.J.I. judecă cauza în cel mult 60 de zile. Iată că avem încă 80 de zile la care se adaugă cele 15 zile termen de comunicare părților adică 95 de zile plus 240 de zile rezultă 335 de zile. Urmează revizuirea, în cazul în care se uzitează de această instituție de către părți, cu termen de 30 de zile, pronunțarea în 30 de zile și comunicarea în 15 zile, adică încă 75 de zile, adică 410 zile, deci persoanele nemulțumite se pot în sfârșit adresa instanței competente în termen de 30 de zile, adică 440 de zile de la data începerii cercetării adminsitrative (așa cum rezultă din Decizia nr. 23/2018 (RIL), publicată în Monitorul Oficial nr. 109 din 12.02.2019, instanța competentă este Secția de contencios adminsitrativ și fiscal a Tribunalului – iată că la mai bine de 21 de ani de la adoptarea O.G. nr. 121/1998 în Monitorul Oficial se statuează prin Decizie RIL a ICCJ instanța competentă).

În atare situație se mai justifică necesitatea înființării și funcționării Comisiilor de Jurisdicție a Imputațiilor, existența acestora în circuitul juridic românesc? Consider că NU.

Art. 32 instituie formarea Comisiilor de Jurisdicție a Imputațiilor de 3-7 membri, funcționând în complete, din care unul va fi în mod obligatoriu ofițer de justiție sau licențiat în științe juridice, ceea ce îmi arată clar, fără a mai fi nevoie să demonstrez că aceste comisii nu au organizarea unui complet de judecată, nu sunt independente, imparțiale, iar expertiza pe domeniu se rezumă pur și simplu la un ”ofițer de justiție sau licențiat în științe juridice” fără a avea școala de magistratură, fără altă pregătire care să-l recomande pentru o astfel de funcție.

La fel ca și în cazul art. 30 (ce instituie că același comandant care a emis decizia de imputare, emite și hotărârea asupra contestației) se poate constata că aceleași hotărâri definitive pot fi revizuite de organul care le-a emis, ceea ce duce pe de o parte la încălcarea dispozițiilor art. 41 C. proc. civ., dar și a dispozițiilor art. 509 C. proc. civ., dar contravine principiilor de drept, legii fundamentale prin dispozițiile art. 16, art. 21, art. 24, art. 124÷126, corelat cu dispozițiile art. 129-130 din Constituție, dispoziții ce contravin în întregul său ansamblu criticat și dispozițiilor art. 6 pct. 1, art. 13-14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se poate constata astfel că cel obligat la plată, nu a beneficiat de un proces echitabil (asta în cazul în care termenele sunt respectate și nu intervine excesul de putere, abuzul și acestea fie devin peste noapte mai mari, fie mai mici). Este acesta un proces echitabil? NU. Dacă cei în cauză uzitau de dispozițiile Legii contenciosului administrativ și fiscal nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 212/2018 termenele de judecată erau chiar cu mult mai mici, nu mai erau angrenate atâtea resurse (cheltuieli de ambele părți) și toate părțile aveau parte de un proces echitabil, de căile de atac așa cum sunt ele definite de Constituție și toată lumea era mulțumită, sau nu.

De asemenea, dispozițiile art. 47 din ordonanța criticată instituie o modalitate de recuperare a debitelor și după încetarea raporturilor de serviciu și / sau a CIM cu Ministerul Apărării Naționale (ca de altfel și cu celelalte structuri), ceea ce depășește încă odată textul instituit de Constituția României. Tu creditor, vrei să recuperezi un debit, să execuți silit pe cineva, te supui legislației dreptului comun, în acest ultim caz, deoarece se încalcă art. 1, art. 16, art. 21, art. 24, art. 73, art. 76, art. 118, art. 124-126 și art. 129-130 din Constituție.

Consider că am acoperit toate criticile raportate la Constituție, dar și la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât să justifice invocarea unei excepții de neconstituționalitate a O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și astfel CCR să constate și să oblige legiuitorul și nu Guvernul României la a adopta o lege ce se încadrează în dispoziițiile constituționale ale art. 73, art. 76 și art. 118, dar și a celorlalte dispoziții fundamentale, astfel încât să se insituie prin lege o procedură de răspundere materială a militarilor.

Prin raportare și la dispozițiile art. 11 și art. 20 din Constituție, se poate constata deci că ordonanța criticată așa cum anterior menționam încalcă și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și Declarația Universală a Drepturilor Omului de la New York din 1948, tratatele internaționale pe care România și le-a asumat și însușit, dar și prin alte acte normative în vigoare dar cel mai important încalcă dispozițiile art. 118, dar și pe cele ale art. 73, coroborat cu art. 76 din Constituție.

Pe lângă celelalte dispoziții constituționale la care am făcut raportare, se poate constata destul de ușor că, în ansamblul său adoptarea ordonanței nu este oportună, iar pe de altă parte contravine și dispozițiilor art. 115 din Constituție neidentificându-se urgența adoptării unui astfel de act normativ (ea însăși fiind chiar denumită Ordonanță de Guvern și nicidecum O.U.G.), iar pe de altă parte aceasta a fost adoptată în domeniul unei legi organice așa cum este statutul cadrelor militare.

Concluzionând, consider că se poate invoca în fața instanței de contencios în baza dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 2-3, art. 10 și art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. V din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare, fiind republicată și în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, iar ulterior a mai fost modificată prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în corelare și cu Deciziile CCR nr. 818÷821/2008 [23] și constată excepția de neconstituționalitate în totalitate a O.G. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29.08.1998 cu modificările și completările ulterioare de către Curtea Constituțională a României.

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 06-05-2019 06:50 AM de Covalciuc Bogdan.)
06-05-2019 06:49 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews
Postează răspuns 


Săritură forum:




Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Ultimele subiecte
Topic despre bancuri (in ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 01:00 PM
» Mesaje: 328
» Vizualizări: 158720
Serviciul Protecţiei Civ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 11:14 AM
» Mesaje: 192
» Vizualizări: 123654
Autospeciale pentru stins...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
21-05-2019 07:04 AM
» Mesaje: 415
» Vizualizări: 371281
Legea nr. 80/1995-Statutu...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
21-05-2019 06:23 AM
» Mesaje: 75
» Vizualizări: 117446
Raed Arafat
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
18-05-2019 04:58 PM
» Mesaje: 295
» Vizualizări: 287319
WEBER Rescue Equipment
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
16-05-2019 12:53 PM
» Mesaje: 16
» Vizualizări: 9606
Ghid de prevenire a incen...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
16-05-2019 11:29 AM
» Mesaje: 0
» Vizualizări: 151
HURST Rescue Equipment
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
15-05-2019 09:06 PM
» Mesaje: 5
» Vizualizări: 2496
Requiescat in Pacem
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
14-05-2019 02:58 PM
» Mesaje: 377
» Vizualizări: 299588
Istoria pompierilor din I...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
14-05-2019 09:23 AM
» Mesaje: 16
» Vizualizări: 8508

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro