Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 2 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Istoria pompierilor din Buzău
Autor Mesaj
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 12,799
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4817
Given 11832 thank(s) in 5386 post(s)

Mesaj: #1
Istoria pompierilor din Buzău
[Imagine: protectie_civila1.jpg]
Citat:Lupta pentru prevenirea şi stingerea incendiilor în ţara noastră a început în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea ,această luptă s-a desfăşurat instituţionalizat în oraşele reşedinţă de judeţ Buzău şi Rm.Sărat.

După 1859, buna organizare şi desfăşurarea a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor în oraşele Buzău şi Rm.Sărat a întâmpinat greutăţi şi piedici din partea proprietarilor la scosul coşurilor în afara acoperişului la înlocuirea coşurilor de nuiele cu cele de zid, la iluminatul public al oraşului.

În perspectiva istorică, legea din 12 martie 1874 reprezintă, aşadar actul de naştere pentru pompierii militari din Buzău.

Conform legii din 12 martie pompierii din oraşele Buzău, Giurgiu şi Ploieşti sunt în sarcina Ministerului de Război. În ordinul nr.2015/1874, generalul de divizie Eugen Florescu se arată că întregul material de foc, harnaşament, îmrăcăminte, echipament, armătură şi cai devine proprietatea Ministerului de Război. În acelaşi ordin se preciza că ofiţerul comandant al pompierilor din Buzău, trebuie să se prezinte mai urgent să preia comanda. El va fi instalat de prefect şi Comandantul Batalionului de dorobanţi. Personalul va fi oferit de trupa Batalionului de dorobanţi şi tot ea va forma la 1877 prima baterie de artilerie care se va distinge pe câmpul de lupta la Sud de Dunăre.

Secţia de pompieri buzoiană depindea de aceea din Ploieşti şi era formată din 52 soldaţi.

La 9 iulie 1891, prin Ordinul General nr.3149 s-au desfiinţat bateriile de pompieri artilerişti, constituiindu-se în oraşele în care existau astfel de unităţi secţii de pompieri. Mărimea secţiei urma să fie stabilită în raport cu dimensiunea oraşului.Secţia din Buzău urma să dispună de un efectiv format din 1 sergent major, 3 sergenţi, 6 caporali, 30 soldaţi, şi 20 cai.

Ordinul nr.3149 din 1891 a deschis o nouă etapă în procesul de instituţionalizare a serviciului pompierilor militari, ea constând în desprinderea pompierilor de regimentele de artilerie şi constituirea lor întro unitate militară cu o singură misiune - lupta contra incendiilor.

Din anii 1930, până aproape de intrarea ţării în al doilea război mondial, pompierii buzoieni şi râmniceni au rămas organizaţi în secţie.

Dotarea pompierilor buzoieni şi râmniceni

Primele menţiuni documentare se păstrează din 1836 când ocârmuirea Slam Râmnic trimite comisiei târgului Rîmnic o poruncă în legătură cu obligativitatea facerii unei tulumbe ce este necesară oraşului la „întâmplare de foc”. Ocârmuirea respectând ordinul Marii Vornicii cere comisiei ca imediat să trimită 50 galbeni împărăteşti, preţul unei asemenea tulumbe. Deasemenea solicită comisiei să procure 2 sacale cu cai şi şi hamurile trebuincioase şi cât se poate şi hrana acestor cai precum şi tocmirea a doi oameni pentru purtatul acestor sacale şi facerea a 4 topoare şi 4 căngi.

În 1844 Poliţia Buzău trimite magistratului oraşului o adresă prin care arată că în mai multe rânduri s-a cerut repararea poditului grajdului pentru caii instrumenturilor de foc, dar nu s-au luat măsuri, caii stau în noroi, se menţionează şi necesitatea repararii uşii grajdului ca să nu mai sufere caii în timpul iernii.

Aprovizionarea pentru hrana cailor şi repararea instrumentelor se facea prin licitaţii, de regulă în fiecare an. Astfel primăria raportează în 1859 administratorului judeţului despre numeroasele reparaţii necesare la instrumenturile de foc , potcovitul şi curăţitul cailor de la comanda de foc. Repararea instrumenturilor de la comanda de foc pentru anul 1860, urmând a se face prin licitaţie, este rugat administratorul să dea cuvenita publicaţie pentru cei ce vor fi amatori şi interesaţi, să se pregătească.

Până în 1862 pompierii se aflau la Buzău împreună cu Primăria şi Prefectura în casele lui Caloian Cătănescu de pe actuala stradă a Unirii.

În bugetul oraşului pe anul 1863 pentru Camera de foc se prevedea suma de 18920 lei pentru un îngrijitor la comandă, 6 tulumbagii , 4 sacagii, 2 chingaşi, un vizitiu şi cu un toboşar.

Demersurile pentru obţinerea unei dotări corespunzătoare au continuat în 1875, când sediul se afla în fostul arhondaric al mănăstirii Banu, cedat oficial în 1876.

În 1874 în dotarea pompierilor se aflau 3 pompe, un car şi o scară de 20 metri, iar în 1898 s-a adăugat o pompă cu abur Merriwater şi una de mână Knaust; iar 1892 s-a executat în regie reconstrucţia ulucelor de la cazarma pompierilor. La 1893, s-a propus şi s-a realizat lângă biserica Sfinţii Îngeri, un foişor de foc pentru supravegherea de către pompieri a oraşului.

Serviciul de specialitate al Primăriei Buzău informează în 1911 conducerea primăriei despre pompele de la Serviciul Pompierilor care erau deteriorate, astfel că în caz de incendiu nu se vor putea întrebuinţa, s-a pus în vedere antreprenorului Sava Roth să le repare, astfel încât să fie utile serviciului.

Documentele vremii consemnează faptul că începând din anul 1915 pompierii vor beneficia de 15 guri de apă, care vor facilita mult intervenţiile.

La cazarma şi remiza de pompieri Rm.Sărat existau în 1920 : 30 paturi de fier, 2 mese de brad, 2 becuri electrice, 2 sobe de fier, 7 rafturi de pus muniţie, un car omnibuz pe 4 roate mergător înainte, topoare, furci, scări, lopeţi, pompă mare cu două rezervoare, ţevi pentru pompe, pompa nr.2 cu un rezervor, sacale, căngi, scări vechi, în grajduri hamuri, juguri, hăţuri, căpestre, truse pentru potcovit, maşină de tăiat paie, chivere, cingătoare, perii de cai, ţesale, trăsură fără caş, camion cu un cal, 19 cai, iar în 1923 în dotarea secţiei de pompieri Rm.Sărat erau : una pompă Walser dublă pe 4 roţi, una pompă Hidroform Walser, una pompă mică fiosă pe cărucior cu 2 roate şi ulube pentru un cal, un car de coloană, 5 sacale mici Knaust Md 1882 cu butoi de fier, una căruţă cu osii. Harnaşament : 3 perechi hamuri rotaş, una pereche hamuri cetlaiaşi cu căpeţele şi câmpuri, 7 juguri de piele, 6 căpeţele şi câmpuri a un cal, 8 căpestre de piele, 8 lanţuri. Cazarmament : 20 paturi individuale, 20 saltele.

În 1924 comandantul secţiei de pompieri Rm.Sărat trimite o adresă Primăriei locale prin care-i cere sprijinul pentru a se rezolva conflictul între secţie, biserica învecinată şi şcoala normală pentru terenul împrejmuitor ce este solicitat şi de biserică şi de şcoală. În acelaşi an secţia face demersuri către primărie pentru a obţine un teren de un 1 ha dintre cele ce posedă primăria pentru a-şi face grădină de zarzavat necesară unităţii.

La rândul său Inspectoratul Pompierilor Militari solicită Primăriei Rm.Sărat să analizeze posibilitatea achiziţionării de pompe performante pentru a face faţă incendiilor, pompele sunt cu motor cu benzină manipulate de un şofer şi 3-4 oameni ce au o putere de 3-4 pompe din cele vechi de mână pentru care ar fi necesari 70-80 oameni. Totodată se menţionează că este în interesul oraşului şi al cetăţenilor ca să se treacă de urgenţă la procurarea de maşini noi performante care să poată face faţă la situaţii limite în cazul unor incendii majore.

Primăria Buzău analizând situaţia secţiei de pompieri hotărăşte să construiască locuinţa comandantului secţiei. În publicaţia de 16 martie 1925 se anunţă licitaţie publică prin oferte închise şi sigilate. Pentru a fi admişi la licitaţie concurenţii vor depune odată cu ofertele lor o garanţie provizorie de 50000 lei din valoarea lucrării.

Anul 1928 aduce în dotarea secţiei o maşină Magirus şi prima autocisternă.

Ca şi în cazul secţiei de la Râmnic şi la Buzău există un conflict între secţia de pompieri şi biserica Banu pentru terenul învecinat. Comisia monumentelor istorice roagă Primăria să ia măsuri pentru a înapoia parohiei Banu locul cimitirului şi egumeniei care este folosit de pompieri pentru sacale.

La rândul său Serviciul de pompieri din Rm.Sărat adresează prefectului judeţului în 1934 un raport în care arată dotarea precară a secţiei cu instrumente vechi, iar cei 7 cai folosiţi au fost toţi propuşi la reformă, astfel că incendiile tot mai dese din oraş, neputând fi localizate şi înăbuşite la timp. Se solicită sprijin prin ajutor public, pentru a cumpăra o autopompă cisternă. Pompa ce urmează a fi achiziţionată aruncă o coloană de apă de la 40 m, distanţă cu o putere de 800 l pe minut, pompa fiind neapărat necesară la ţară pentru stingerea incendiilor la stocurile mari de furaje, la astfel de incendii sursa de apă folosită trebuie să fie la distanţă mai mare.

Primăria Rm.Sărat în 1934 introduce taxe astfel fiecare contribuabil cu un venit de 80000 lei va achita 20 lei, între 80000-150000 va da 40 lei, cu venit mai mare de 150000 va cotiza cu 100 lei, iar asupra proprietăţilor clădite impozitul va fi de 2%, iar societăţile de asigurare vor plăti din valoarea totală sumele încasate, în cazul unor distrugeri provocate de incendii.

În raportul din 1935 al Serviciului tehnic al Primăriei Rm.Sărat la situaţia lucrărilor executate în perioada 15 noiembrie 1933-1 ianuarie 1935 se menţionează reparaţiile le remiza autopompelor şi camerelor pompierilor în valoare de 65.000 lei.

Cu ocazia inventarierii imobilelor publice în 1940 se menţionează de către primăria Buzău că imobilul din strada N.Stănescu (Bistriţei) are o suprfaţă de 1020,50 m.p.clădire şi 10236 m.p. teren.Imobilul se invecinează cu strada N.Stănescu, str.Maior Ghindaru, Ilie Hagiescu şi Biserica Banu. A fost construit de primărie în anul 1870 pe terenul stăpânit din vechime, este învelit cu tablă şi construit pe soclu de piatră din cărămidă lucrată cu var şi se compune din :

Cazarma ce a fost construită în anul 1870 şi are 2 dormitoare, un hol, 7 camere şi 2 săliţe.

Grajdul, sala de gimnastică au fost construite în 1912.

Locuinţa comandantului a fost construită în anul 1926 şi se compune din 4 camere şi 2 marchize.

Sala de mese a fost construită în anul 1928 cu bucătăria, iar camera de gaze în 1939, din beton armat, iar întreţinerea cade în sarcina primăriei.

Prin decizia nr.5266 din 28 iunie 1944 Primăria Buzău hotărăşte pornind de la adresa Companiei de Pompieri Buzău, prin care solicită ca din fondul de 6.710.0000 lei ce a fost trimis de Comandamentul A.P. pentru construirea de adăposturi, să se aprobe construirea a 5 adăposturi pentru maşinile de pompieri, construirea a 5 bordeie adăposturi pentru protecţia maşinilor de incendiu şi construirea a 4 bordeie adăposturi pentru ostaşii Companiei de Pompieri servanţi ai maşinilor de incendiu în zona de dispersare a unităţii pe izlazul comunei Simileasca la 4 km de oraşul Buzău în valoare de 760.000lei

În timpul celui de al doilea război mondial pe lângă atribuţiile specifice pompierii râmniceni aprovizionau cu apă de băut trupele sovietice. Printr-o adresă datată 30 martie 1945 se solicită decontarea unor facturi în valoare de 402640 lei ce reprezintă costul benzinei întrebuinţată de autocisterna secţiei pentru alimentaţia cu apă de băut a trupelor sovietice.

Aceeaşi secţie solicită în ianuarie 1945 Primăriei Rm.Sărat cantitatea de 1000 litri benzină necesară pentru maşina de incendiu, secţia mai având nevoie stringentă de 50 kg ulei de iarnă, 50 kg vaselină şi 50 kg valvolină.

Secţia de pompieri din Rm.Sărat informează primăria locală că în data de 22 noiembrie 1945 a avut două operaţii de ieşire la foc în comuna Ziduri şi Dărâmaţi unde ardeau şiruri de paie, dar nu a putut ieşi în misiune din cauza autocisternei care era stricată, în atare situaţie solicită sprijinul autorităţii locale. În rezoluţie primarul Victor Dănulescu aprobă reparaţia autopompei cisternei , urmând a se face intervenţie la fabrica de tutun pentru a se executa aceasta cât mai urgent.

Gh.. Caliţ şeful secţiei de Pompieri din R.Sărat în data de 3 decembrie 1945 revine şi cere ajutorul primăriei pentru a dispune aprobarea sumei de 3.000.000 lei pentru repararea pompei autocisternei, văzând că nu primeşte suma solicitată de la primărie, trimite cu o nouă adresă în care menţionează că dacă primăria nu dispune de fonduri, şi ţinând cont de faptul că majoritatea incendiilor au avut loc în comune, să se solicite făcându-se diligenţele necesare către prefectură, în vederea obţineii sumelor solicitate.

Deşi s-au confruntat cu multe lipsuri de natură materială atât pompierii buzoieni cât şi cei râmniceni şi-au făcut cu prisosinţă datoria, salvând vieţi şi bunuri materiale.

Cazarma pompieri Buzău 1870
Cazarma pompieri Buzău 1870

Grajdurile pompierilor Buzău 1870
Grajdurile pompierilor Buzău 1870

Casa comandant pompieri Buzău 1870
Casa comandant pompieri Buzău 1870
SURSA : http://www.isubuzau.ro

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 26-09-2014 05:26 PM de Covalciuc Bogdan.)
15-10-2012 09:53 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 12,799
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4817
Given 11832 thank(s) in 5386 post(s)

Mesaj: #2
RE: Istoria pompierilor din Buzau
Autospeciala Magirus - Buzau Julie 1928
Citat:Deputy Mayor Livovschi (Panama hat) inaugurating the town's first modern fire engine of Buzau in July 1928
SURSA : http://webcache.googleusercontent.com

Autospeciala Magirus / Buzau 1928
Autospeciala din imagine provine de la fabrica Magirus din Ulm, Germania fondata de Dietrich Magirus (1824–1895) . Autospecialele de acest tip au fost achizitionate in Romania intre anii 1925-1926 la ordinul A.S.R. Principele Carol

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 26-08-2013 12:59 PM de Covalciuc Bogdan.)
26-08-2013 12:57 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 12,799
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4817
Given 11832 thank(s) in 5386 post(s)

Mesaj: #3
RE: Istoria pompierilor din Buzau
Turnul Palatului Comunal din Buzău

[Imagine: 646x404.jpg]

Citat:Palatul Comunal este cea mai impunătoare construcţie din judeţul Buzău. Construită în perioada 1899 – 1903, la comanda primarului Nicu Constantinescu, de către arhitectul Alexandru Săvulescu.

In 1944, Palatul Comunal a fost bombardat de către aviaţia britanică iar ulşterior a fost incendiat de militarii sovietici, fiind distrus aproape în totalitate. Palatul a fost reconstruit la sfârşitul anilor '40.

În prima jumătate a secolului trecut, turnul Palatului Comunal era folosit ca punct de observare de către pompieri, pentru a identifica incendiile care se iscau pe raza localităţii.
SURSA : http://adevarul.ro/

[Imagine: 185-1931-Palatul-Comunal.jpg]

[Imagine: palatul-comunal-19211.png]

Palatul Comunal (1907)
[Imagine: 270240-199072310140196-2537027-n.jpg]

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 18-01-2020 04:40 PM de Covalciuc Bogdan.)
18-02-2014 11:12 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: maf150 , HomefireNews
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 12,799
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4817
Given 11832 thank(s) in 5386 post(s)

Mesaj: #4
RE: Istoria pompierilor din Buzau
4 aprilie 1913 - Incendiu la depozitele de cherestea din Piaţa Obor din Buzău

Citat:Depozitele de cherestea din Piaţa Obor din Buzău au fost distruse de un puternic incendiu. Pagubele se ridică la suma de un milion şi jumătate. - Aseară la orele 9 jumătate, un incendiu a izbucnit la depozitul de cherestea al dlui Nae Stănescu din piaţa Obor. Focul, alimentat de un vânt puternic, s-a întins cu repeziciune la depozitele vecine, care se ţin lanţ, cuprinzând depozitele dlor Tudoran, Vasile Georgescu, Nae Constantinescu, Teodorescu, Nedelcu şi Petre Matei. În mai puţin de o oră, toată lemnăria depozitată în Obor era o mare de flăcări. Pagubele sunt incalculabile.

Acţiunea pompierilor şi ancheta

La faţa locului au sosit pompierii, pichetul de incendiu al regimentului 8, dnii Plinceanu, ajutor de primar, Vasiliu, poliţaiul oraşului, comisarul Fotescu, subcomisarii Dumitrescu, Borcan şi Georgescu. Din începutul de anchetă făcută de autorităţile prezente reiese că focul a fost pus. Ancheta continuă.

Intervenţia armatei

În momentul când telefonez, orele 1 noaptea, focul continuă. Flăcările uriaşe iluminează întregul oraş. Întreaga populaţie este cuprinsă de panică. Focul ameninţă clădirile Episcopiei şi a şcolii normale. S-au luat toate măsurile posibile spre a apăra aceste clădiri. Ajutoarele fiind insuficiente, s-a telefonat ambelor regimente din garnizoană, regimentul 8 infanterie şi 7 artilerie, care au trimis echipe de soldaţi la locul dezastrului. Focula cuprins o întindere de mai bine de un kilometru pătrat. Printre autorităţile sosite la faţa locului sunt şi foarte mulţi ofiţeri.

Cine sunt păgubaşii?

Din informaţiile luate de mine la faţa locului rezultă că focul a luat naştere deodată din 4 locuri, între depozitele dlor Tudoran şi Nae Stănescu. Sforţările depuse de pompieri pentru stingerea focului sunt de prisor, neputându-se apropia nimeni din cauza marii călduri. Dintre chiristigii, parte sunt asiguraţi. Stănescu e asigurat la „Dacia” pentru 180.000 lei şi la „Generala” pentru 25.000 lei, Bujoreanu, la „Generala”, pentru 40.000 lei; Stănescu şi Taşov, la „Dacia”; Tudoran, la „Dacia”, pentru 250.000 lei, Vasile Georgescu, la „Dacia”, pentru 200.000 lei, N. Teodorescu, la „Agricola”. Parte sunt neasiguraţi. Pagubele sunt de un milion şi jumătate de lei.

Din „Universul”, 4 aprilie 1913; texte selectate de Magda Cristina Ursache
http://jurnalul.ro/

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
20-02-2014 12:15 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: maf150 , HomefireNews
HomefireNews Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 5,654
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 5001
Given 3236 thank(s) in 1957 post(s)

Mesaj: #5
RE: Istoria pompierilor din Buzau
Neron Lupaşcu, un nume de referinţă în istoria armei pompierilor

[Imagine: neron-lupascu.jpg]

Citat: Lupta pentru prevenirea şi stingerea incendiilor în ţara noastră a început în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, această luptă s-a desfăşurat instituţionalizat în oraşele reşedinţă de judeţ Buzău şi Rm.Sărat.
După 1859, buna organizare şi desfăşurare a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor în oraşele Buzău şi Rm.Sărat a întâmpinat greutăţi şi piedici din partea proprietarilor la scosul coşurilor în afara acoperişului la înlocuirea coşurilor de nuiele cu cele de zid, la iluminatul public al oraşului.
În perspectiva istorică, legea din 12 martie 1874 reprezintă, aşadar, actul de naştere pentru pompierii militari din Buzău.
Conform legii din 12 martie, pompierii din oraşele Buzău, Giurgiu şi Ploieşti sunt în sarcina Ministerului de Război. Secţia de pompieri buzoiană depindea de aceea din Ploieşti şi era formată din 52 soldaţi.
La 9 iulie 1891, prin Ordinul General nr.3149 s-au desfiinţat bateriile de pompieri artilerişti, constituindu-se în oraşele în care existau astfel de unităţi secţii de pompieri. Mărimea secţiei urma să fie stabilită în raport cu dimensiunea oraşului. Secţia din Buzău urma să dispună de un efectiv format din un sergent major, trei sergenţi, şase caporali, 30 soldaţi şi 20 cai.
Ordinul nr.3149 din 1891 a deschis o nouă etapă în procesul de instituţionalizare a serviciului pompierilor militari, ea constând în desprinderea pompierilor de regimentele de artilerie şi constituirea lor într-o unitate militară cu o singură misiune – lupta contra incendiilor.

[b]Neron Lupaşcu, un nume de referinţă în istoria armei pompierilor[/b]

Ca şi căpitanul Pavel Zăgănescu, Neron Lupaşcu se naşte în Rm.Sărat. Fiul lui Gheorghe Lupaşcu, veteran al Războiului de Independenţă şi fost comandant al pompierilor militari din Brăila şi Roman, a urmat gimnaziul şi liceul militar, după care a mers la Şcoala de Ofiţeri, unde s-a specializat ca ofiţer de artilerie.
A activat în Divizia a III-a Artilerie şi în serviciul personal al ministrului de război, iar la 37 de ani a fost transferat, având gradul de maior, la Corpul Pompierilor Militari, unde a fost şef al serviciului tehnic şi ajutor al comandantului. În 1937, devenit comandant al Corpului Pompierilor militari, iar în această calitate a constituit grupurile teritoriale de pompieri şi a dispus înfiinţarea a încă 21 de companii şi secţii, arătându-se interesat şi de îmbunătăţirea dotării cu tehnică de luptă. A publicat numeroase materiale de specialitate şi a fost decorat de regele Carol al II-lea cu ordinul Steaua României în grad de cavaler. S-a trecut în rezervă în 1941, după 30 de ani de activitate.
Ca semn de recunoştinţă pentru activitatea pe care a desfăşurat-o pe parcursul vieţii, pompierii buzoieni au decis să cinstească memoria acestuia, iar instituţia să poarte numele de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Neron Lupascu” al judeţului Buzău .
SURSA : http://www.ramnicean.ro

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 18-01-2020 04:45 PM de Covalciuc Bogdan.)
22-08-2014 09:52 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 12,799
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4817
Given 11832 thank(s) in 5386 post(s)

Mesaj: #6
RE: Istoria pompierilor din Buzău
Explozia de la Mihăilești - 24 mai 2004

Citat:Pe data de 24 mai 2004, la ora 5:50 în comuna Mihăilești, județul Buzău, pe DN2 (segment din drumul european E85), la 32 de kilometri sud de Buzău, a avut loc o explozie datorată accidentului unui camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu.
Bilanțul victimelor arată că au fost 18 morți (dintre care șapte pompieri, trei localnici și doi jurnaliști ai postului TV Antena 1) și 13 răniți grav.
Un crater cu adâncime de 6,5 metri și un diametru de 21 metri[2] s-a format în jurul locului exploziei, iar bucăți de metal au fost aruncate pe o rază de 200 de metri afectând acoperișurile mai multor case din zonă.
Filmarile de la tragedia din 2004 de la Mihailesti, Buzau



"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 01-05-2015 04:35 PM de Covalciuc Bogdan.)
01-05-2015 04:34 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 12,799
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4817
Given 11832 thank(s) in 5386 post(s)

Mesaj: #7
RE: Istoria pompierilor din Buzău
Pompierii buzoieni inainte si dupa interventia la foc. -1900

Pompierii buzoieni inainte de interventia la foc


Pompierii buzoieni  dupa interventia la foc
SURSA foto :
Romania de altadata
Colectia Emi Erena aplause

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
23-06-2015 06:45 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 12,799
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4817
Given 11832 thank(s) in 5386 post(s)

Mesaj: #8
RE: Istoria pompierilor din Buzău
13 mai 1934 - Dezastrul de la Buzău

[Imagine: screenshot-421.png]

Citat:Din cauza in con ştien ţei unor copii care s’au ju ca t „de-a fumatul”, un groaznic incendiu a izbucnit la Buzău.
După propunerea unuia dintre ei, copiii şi-au făcu toţi ţigări de hârtie. Unul din ei găsind o cutie cu chibrituri lângă magazie, a aprins ţigările şi fără să-şi dea seama, au aruncat chibritul. Materialul inflaabil — bum bac — a luat imediat foc. Şi iată cum o distracţie nevinovată, s’a transformat intr’un cumplit dezastru.
Pagubele se ridică la mai bine de 60 m ilioane lei.
In fotografiile noastre vedem câteva aspecte tragice de la locul dezastrului.

[Imagine: screenshot-422.png]

[Imagine: screenshot-423.png]

FOTO Berman
SURSA Info : Revista ”Realitatea Ilustrată” ANUL VIII No. 381 / 13 MAI 1934

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
18-01-2020 05:09 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: apca2003 , HomefireNews
Postează răspuns 


Săritură forum:




Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Ultimele subiecte
Raed Arafat
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
25-01-2020 07:29 PM
» Mesaje: 324
» Vizualizări: 342576
Mănuși protecție pompi...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
25-01-2020 06:52 PM
» Mesaje: 3
» Vizualizări: 2361
I.S.U. "Dobrogea" al Jude...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
24-01-2020 05:18 PM
» Mesaje: 972
» Vizualizări: 611593
I.S.U. "Petrodava" al Jud...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
24-01-2020 04:51 PM
» Mesaje: 87
» Vizualizări: 83814
Costum de protecție - Po...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
23-01-2020 09:07 PM
» Mesaje: 32
» Vizualizări: 28958
I.S.U. "Podul Inalt" al J...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
23-01-2020 07:29 PM
» Mesaje: 91
» Vizualizări: 72143
SMURD Constanta
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
21-01-2020 07:40 PM
» Mesaje: 682
» Vizualizări: 452233
Operațiuni aeromedicale ...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
20-01-2020 05:00 PM
» Mesaje: 143
» Vizualizări: 101751
Topic despre bancuri (in ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
20-01-2020 04:37 PM
» Mesaje: 337
» Vizualizări: 187744
Istoria pompierilor din B...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
18-01-2020 05:09 PM
» Mesaje: 7
» Vizualizări: 4271

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro