Forum Pompieri Militari si Civili
Istoria pompierilor din București - Versiune printabilă

+- Forum Pompieri Militari si Civili (https://forum.pompierii.info)
+-- Forum: Istorie și servicii similare străine (/forumdisplay.php?fid=22)
+--- Forum: Istoria pompierilor din România (/forumdisplay.php?fid=95)
+--- Subiect: Istoria pompierilor din București (/showthread.php?tid=1757)

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14


RE: Istoria pompierilor bucureşteni - Covalciuc Bogdan - 31-05-2014 03:50 PM

Curtea Arsă

Vedere de la Curtea Arsă, 1840
Vedere de la Curtea Arsă, 1840

Pivniţe de la Curtea Arsă, Strada Cazărmii
Pivniţe de la Curtea Arsă, Strada Cazărmii

Citat:Clădită la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi reşedinţă a domnilor munteni pentru scurt timp, curtea cea nouă de pe Dealul Spirii a avut o existenţă dramatică. Începând cu secolul al XIX-lea, peste Curtea Arsă din Bucureşti se lasă uitarea, noi construcţii acoperind locul reşedinţei domneşti de pe Uranus. Spre sfârşitul secolului trecut, mai supravieţuiau o parte din zidurile ruinate, precum şi beciurile domneşti.

Prin mai 1801, în timpul domniei lui Alexandru Moruzi, invazia cârjaliilor (otomani) de peste Dunăre goneşte întreaga curte domnească şi oamenii cu stare afară din Bucureşti, la Braşov, lăsând oraşul în stăpânirea nimănui. Palatul domnesc rămâne pradă devastării. Atunci are loc faimosul episod, aspru pedepsit mai apoi, al cutreierării oraşului purtând tuiurile şi stindardele curţii de către ceata aşa-numiţilor "crai de Curtea Nouă", nişte pungaşi şi cerşetori care se adăposteau între acele ziduri, pe jumătate ruinate. Din epocă rămase şi zicala, concludentă pentru starea de decadenţă şi delăsare în care ajunseseră ambele curţi la acea vreme: "Pe la Curtea Vechia/ Te trăgeau câinii d-o ureche/ Pe la Curtea nouă/ Te trăgeau câinii d-amândouă".

La scurtă vreme, altă nenorocire loveşte palatul domnesc. Cutremurul din anul 1802 avariază grav complexul domnesc de pe Dealul Spirii. Situaţia era într-atât de serioasă, că domnul Constantin Ipsilanti a fost nevoit să se mute în casele domneşti de la Mănăstirea Văcăreşti. Curtea nu este părăsită însă definitiv. Anumite încăperi erau folosite de divanul domnesc, care îşi ţinea întrunirile aici. Din această perioadă datează ultima descriere a curţii, încă funcţională, pe care o datorăm doamnei Reinhard. Cu ocazia audienţei pe care soţia domnului i-o acordă, călătoarea străină vizitează o parte din palatul domnesc. Este condusă mai întâi printr-o curte cu găini şi grajduri, de unde trece apoi prin nişte săli întunecoase, rău podite şi pline de slugi, spre odăile doamnei. Deloc impresionată, cum ne putem lesne închipui, remarcă doar prezenţa unor dotări modeste: perdele de calitate proastă şi câteva oglinzi. Tot cam pe atunci, domnul organizează o recepţie cam morbidă în cinstea generalului rus Miloradovici, care îi alungase pe otomani din Bucureşti. O privelişte grozavă: scara cea mare a palatului împodobită cu capetele celor învinşi, în care arnăuţii înfipseseră lumânări.

Ulterior, curtea de la Mihai Vodă este treptat abandonată. În 1807, mai adăpostea, în camerele de jos, spitalul pentru soldaţii ruşi. Dar cum şi acestea se aflau într-o stare calamitată, fiind pline de igrasie, răniţii au fost mutaţi în casele vornicului Grigore Brâncoveanu, aflate în apropiere.

Incendiul din 1812 încheie istoria curţii domneşti

"La cinci dimineaţa un zgomot îngrozitor mă deşteptă fără veste. Crezui că se jefuia oraşul; o lumină orbitoare strălucea în camera mea. Dădui fuga la fereastră şi văzui, chiar în faţa mea, palatul prinţului Valahiei cuprins de flăcări. Aşezat pe o înălţime, el îmi amintea Vezuviul în mânie; torentele de flăcări care ieşeau din el ameninţau oraşul cu un incendiu general. […] Era lumină ca-n plină zi… Ceva mai târziu furăm informaţi că focul fusese astâmpărat, dar că Palatul şi cu tot ce conţinea fusese pradă flăcărilor". Este relatarea contelui francez Lagarde asupra ultimului incendiu, cel din decembrie 1812, care încheie brutal şi definitiv istoria Curţii Noi în calitate de curte domnească, pe care o arde până la temelii.

Zidurile palatului rămân, totuşi, în picioare. Cutremurul din 1838 le prăbuşeşte în parte. Aşa apare curtea, părăginită de tot, cu zidurile ce-i mai rămăseseră şi cu paraclisul domnesc în planurile maiorului rus Borroczyn de la jumătatea veacului al XIX-lea.

Transformarea locurilor

Zona pustie îi atrage prin pitorescul său pe artiştii romantici. Un desen din 1840 surprinde în prim-plan goliciunea înălţimii de la Curtea Arsă - un câmp unde poposesc nişte călători -, în fundal Mănăstirea "Mihai Vodă".

Pe locurile acestea se construieşte în 1839 cazarma Alexandria. Prin ea se intra în complexul Arsenalului Armatei, ale cărui clădiri sunt ridicate între 1861 şi 1865. Capela "Sf. Ecaterina", după numele doamnei lui Alexandru Ipsilanti, este transformată în pulberărie. Se trasează străzi, se clădesc case (ne referim îndeosebi la cele aflate pe străzile dispărute Cazărmii, Militari, Puţul cu Apă Rece). Până la nivelarea dealului Uranus, resturi din zidurile de incintă se mai găseau pe ici-pe acolo dosite prin curţile oamenilor. În subteran, se întindeau acoperite de vremi şi ghinioane galerii lungi şi trainice ale palatului şi pivniţe boltite. În unele dintre acestea, cele dinspre strada Puţul cu Apă Rece, fabrica de vinuri spumoase Mott, ulterior Zarea, îşi depozita marfa.

Nici unele, nici altele nu mai există astăzi, din păcate pierdute în tăvălugul demolărilor comuniste.

Înfăţişarea curţii în lumina descoperirilor arheologice

În anii â70 ai secolului al XX-lea, în iminenţa demolărilor, Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, împreună cu studenţii Facultăţii de Istorie, organizează trei campanii în perimetrul de la Curtea Arsă, declarată monument de arhitectură. Timpul limitat, şi mai ales clipa tardivă, a făcut ca zona ocupată cândva de curte să fie cercetată doar în parte. S-a putut astfel descoperi că pe aripa principală se găsea o sală centrală de peste 130 m2, iar pe peretele sudic se înşirau mai multe încăperi, diferite ca dimensiuni, pardosite cu cărămidă. La extremitatea nordică se păstraseră mai puţine urme din cauza intervenţiilor făcute cu ocazia construcţiei Arsenalului. O fundaţie patrulateră indica existenţa unui posibil turn, iar pe partea estică săpăturile scoteau la iveală încă o cameră, mare, cu laturile orientate de la nord la sud. Până aici au înaintat explorările întreprinse de echipele de arheologi.

Câţiva ani mai târziu, Dealul Spirii, cu tot cu ruinele curţii, era netezit până la stadiul de acum.
SURSA : http://ziarullumina.ro/


RE: Istoria pompierilor bucureşteni - Covalciuc Bogdan - 31-05-2014 06:27 PM

(05-05-2012 08:57 AM)Covalciuc Bogdan Scris:  Turnul Colței - primul "foisor de foc"

Turnul Coltoi
SURSA foto : "Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de azi"

Carol al XII-lea şi Turnul Colţei


Citat:De curând am răsfoit câteva volume de fantasy (gen în care i-am putea include pe toţi cei care, de la Homer la Tolkien şi J.K. Rowling, au amestecat miturile şi magia în istorii reale) şi m-am oprit la cele ale unui autor american, Gregory Keyes, The age of unreason. E vorba despre o tetralogie publicată între 1998 şi 2001 - un amestec de istorie, alchimie, mit etc., în care apar şi figuri istorice reale, precum Newton, Voltaire, regele Carol al XII-lea al Suediei. Datorită trecerii acestuia din urmă prin teritoriile româneşti, există şansa ca (nu numai) copiii cărora le vor trece prin mână poveşti legate de Carolus Rex să audă şi despre un turn medieval de la Bucureşti - nu altul decât Turnul Colţei.

Nu numai poveştile, ci şi documentele istorice amintesc din plin acest episod. Există litografii ale unor călători străini ce redau, până la amănunt, aspectele şi dimensiunile istoricei construcţii ridicate de ostaşii tânărului rege Carol al XII-lea al Suediei, la început de secol al XVIII-lea.

Se ştie că vestitul Carol al XII-lea (1682–1718, rege al Suediei între 1697–1718) a fost nevoit, în urma unei înfrângeri militare pe teritoriul Rusiei, să rămână câţiva ani „oaspete”, respectiv ostatic la Constantinopol şi în Cetatea Bender din Basarabia (La început, cheltuielile legate de şederea sa au fost acoperite de statul otoman de la buget, de unde i-a rămas domnitorului suedez şi porecla „Demirbaş Şarl”; în dicţionarele suedeze mai există şi astăzi cuvânul kalabalic, „mulţime” – referindu-se la ienicerii care l-au „ridicat” pe rege). Scăpând din închisoare – unde se spune că juca şah şi studia modul de construcţie al navelor turceşti - a străbătut Europa călare în numai cincisprezece zile.

Episodul biografic este descris pe larg de Voltaire în „Istoria lui Carol al XII-lea”, precum este atestată şi prezenţa lui Carol al XII-lea în tabăra armatei otomane şi munteneşti, la Huşi, înaintea bătăliei de la Stănileşti. Răstimp în care ostaşi de-ai săi, aflaţi la Bucureşti, au construit (în stilul edificiilor suedeze ale vremii) un turn – foişor de foc lângă recentul, pe atunci, spital al Colţei. (Văzând turnul Rundetärn din Copenhaga, ne putem imagina cum arăta şi cel de atunci.) Turnul făcea legătura „de vedere” zi şi noapte cu actualul Foişor de Foc, locuri de unde observatorii trimiteau urgent „tulumbagii” cu butoaie de apă în căruţă să stingă eventualele incendii din mahalalele acoperite cu stuf ale Bucureştilor.

Construcţia a dăinuit aproape un veac şi a căzut la cutremurul din 1806 pe vremea fanariotului principe Ipsilanti (tatăl conducătorului mişcării eteriste de la 1821), cel care, întâia oară a „răşluit” din teritoriul Moldovei, în favoarea Rusiei în expansiune, teritoriul basarabean al Moldovei.

Ion Ghica – scriitorul şi diplomatul – povesteşte un episod din viaţa Turnului Colţei petrecut pe vremea principelui Mavrogheni, pe la 1788: lipsindu-i domnitorului fanariot banii pentru înfiinţarea unei cavalerii militare capabile să facă faţă în războiul ruso-austro-turc, acesta ar fi invitat în Turn pe mai-marele bancherilor căruia i-ar fi zis: „Cămătarule, am visat azi noapte că te aruncam din Turnul Colţei!” La care, bancherul (perspicace) ar fi răspuns: „Doamne, şi eu am visat asta azi noapte, dar am visat şi cum scăpasem dăruind lui Vodă o grămadă de bani”. Cert este că prima cavalerie profesionistă din istoria armatei române, înfiinţată atunci, a administrat o ruşinoasă înfrângere generalului rus Suvorov, ruşine abia spălată prin victoria acestuia asupra oştilor lui Napoleon. Un Kupferstich aflat în Muzeul Arsenalului din Viena imortalizează o bătălie a cavaleriei mavrogheniene ce a avut loc pe lângă Focşani. (Reproducerea acestuia, ca şi a multor alte imagini din aceeaşi perioadă, am adus-o în 1995 la Bucureşti, donată Academiei Române de către muzeu, cu sprijinul Kulturkontakt).Asemenea construcţie oriental-occidentală, legată de personalitatea de excepţie a lui Carol XII-lea, ne situează în mod pitoresc în istoria capitalelor europene şi ar fi un simbol pe care „identitatea românească” l-ar putea asuma. Nu cred că dacă ar exista interes şi „voinţă politică” Turnul Colţei n-ar putea fi refăcut. Locul unde a fost construcţia este încă liber, situat în „pastila verde” de lângă Biserica Colţei şi actualul Palat al Agriculturii. Ne putem închipui Turnul făcând o fericită legătură stilistică între clădirea Universităţii aşezată în diagonală şi cu Palatul Şuţu aflat vizavi. El ar putea adăposti un muzeu de artă feudală; dar cel care ar investi într-o asemenea (re)cons­trucţie ar putea fi răsplătit şi cu un… subsol al Turnului, loc al unui eventual magazin ori restaurant, cu acces direct din subsolul staţiei de metrou. Un joc al razelor de laser – cum se întâlneşte între clădirile înalte din capitalele apusene - ar face seara legătura între Turnul Colţei, actualul Foişor de Foc, şi alte edificii înalte din Bucureşti.

Stelian Tăbăraş
SURSA : http://www.revistaluceafarul.ro/


RE: Istoria pompierilor bucureşteni - Covalciuc Bogdan - 03-06-2014 01:10 PM

Bucureşti - Inundaţiile din anul 1927

[Imagine: 10175008_515190098582855_6429758077229288211_n.jpg]


RE: Istoria pompierilor bucureşteni - Covalciuc Bogdan - 23-08-2014 03:33 PM

Doc2.pdf
<script type="text/javascript">var docstoc_docid="172231251";var docstoc_title="Doc2.pdf";var docstoc_urltitle="Doc2.pdf";