Citat: "Scriu fără întrerupere de 12 ani în "Evenimentul zilei" şi mă jur că nimeni, niciodată, nu mi-a comandat ce să scriu sau că vreun articol a rămas nepublicat.
Din ce în ce mai sictirit de politică, deşi o iubesc, mă incită, sunt atras irezistibil şi de alte lucruri. Unele aparent mărunte, dar atât de spectaculoase, de minunate, care dau culoare lumii, care ne animă clipele. Unora, astfel de subiecte li se par "neserioase", demne de "faptul divers".
Zilnic, pentru că ocupaţia mea este cea de jurnalist, am de-a face cu cele mai teribile întâmplări. Cunosc cei mai ciudaţi oameni, aud cele mai teribile povestiri. Dau mâna cu politicieni… Într-un cuvânt, pe lângă lucruri frumoase, am parte şi de multă mizerie.
Noi, ziariştii, parcă suntem, câteodată, adevăraţi scafandri ai mocirlei umane. Ne scufundăm, căutăm cele mai urâte şi mai ascunse unghere sau fapte ale societăţii. Aducem la suprafaţă toată zgura, toată pleava. Mă consum mult, pentru că pun la inimă.
Simt cum mă încarc, cum iau cu mine din putoarea, din duhoarea mizeriei, câte un iz. N-am făcut - slavă Domnului!- bătături pe inimă, nu m-am abrutizat, dar astfel de lucruri îmi îmbătrânesc sufletul.
Singurele momente de bucurie reală sunt atunci când îndrept o mârşăvie, când ajut un om. Sau când scriu despre marii anonimi, despre eroii necunoscuţi care dispreţuiesc publicitatea, deşi în fiecare zi îşi riscă viaţa. E poate destinul dramatic al unor oameni condamnaţi să fie vedete doar pentru câteva minute, pentru a intra, imediat, în colbul uitării.
Rândurile mele se îndreaptă nu spre un subiect la zi - care va muri în colbul uitării - ci spre pompieri, care luni îşi serbează ziua. O zi ignorată, deşi acel act eroic al pompierilor militari în apărarea Revoluţiei de la 1848, bătălia de pe Dealul Spirii, reprezintă pentru pompierii români cam ce înseamnă Mărăşeştiul pentru România Mare. Evident, un subiect banal, "ridicol", pentru că de pompieri ne aducem aminte doar atunci când se întâmplă ceva rău şi trebuie să intervină.
Nu există om care să nu-i admire în sinea lui pe pompieri. Să nu-i iubească. Le-am pupa mâinile când ne salvează, dar a doua zi, salvaţi şi în siguranţă , îi vom privi chiorâş. Să îndrăznească să ridice vreo pretenţie? Ce glumă bună….
Din anumite puncte de vedere, viaţa de pompier e de o simplitate ucigătoare. Banalitatea letală, rutina zilnică a unui "inconştient", un joc permanent cu moartea. Oameni duri, cavaleri ai focului, cruciaţi ai destinului…. O doză de curaj, o frumoasă nebunie!
De ziua fiecărei arme, se lasă cu fanfară, discursuri triumfaliste şi plicticoase. Festivism ieftin! Aşa-i natura umană, păcătoasă şi înclinată spre uitare. Insensibilă la recunoştinţă, operată de caracter! Aşa se face că pompierii sunt singurii militari din România fără o lege a lor. Poliţiştii o au, jandarmii şi grănicerii asemenea. Dar cine-i bagă în seamă pe criza asta dacă nu a făcut- o până acum?
"Oamenii focului" se strecoară printre două legi - cea a apărării împotriva incendiilor şi cea a protecţiei civile. Legea situaţiilor de urgenţă sau legea securităţii civile, mai pe româneşte legea pompierilor, a salvatorilor, zace prin sertarele unor comandanţi debili sau parlamentari puturoşi. Aşa-i în România! Azi îi pupăm pentru că a doua zi să-i dăm dracului: "Ce mai vor, mă, şi ăştia?".
Pompierii sunt acei mari anonimi ale căror minuni sunt contabilizate cu greu de îngerii păzitori. Îi iubesc pe pompieri, îi admir pe toţi oamenii începând de la fostul comandat, marele general Udor, la actualul comandant ISU Bucureşti, colonelul Stelian Duduş, un "timid" cu inima de aur, la locotenent-colonelul Orlando Şchiopu, la colonelul Dorin, la Stângă, la Ancuţa, Dorel…şi mulţi alţii. Oameni care nu vor fi niciodată nişte răsfăţaţi ai televiziunilor, ai mass-media în general.
Viaţa de pompier e o clepsidră a jertfei . Acestor oameni trebuie să le mulţumim, nu tâlharilor care fac politică! Şi mă rog pentru camarazii pierduţi. Care nu-s doar ai voştri, ci ai ţării, ai tuturor!!"

Citat:Premierul Boc a ajuns să ii facă pantofii generalului Secară pentru eroismul „nesimţitilor” săi subordonaţi
De când cu inundaţiile ingrozitoare din Moldova, am remarcat câteva schimbări in ceea ce priveşte discursul şi atitudinea unora dintre oamenii politici aflaţi la guvernare. Prima observaţie este legată de absenţa preşedintelui Traian Băsescu, cel care era nelipsit de la Mărăcineni, incalţat cu cismele sale de cauciuc. Multi s-au intrebat unde este preşedintele, de ce nu apare, de ce se limitează doar la semnarea unor decrete...
Iosif Buble ne dă şi o posibila explicaţie pe blogul sau: „De câteva zile e un zvon că preşedintele Traian Băsescu ar avea din nou probleme grave de sănătate. Potrivit unor informaţii el ar fi fost ieri dus la investigaţii amănunţite la Spitalul Militar Central din Capitală (unde a mai fost), iar acum ar fi fost internat la Spitalul Serviciului Român de Informaţii de la Baloteşti (alţii spun UM344 de la Periş) . Se zice că ar fi vorba despre o pareză... nu se ştie dacă totală sau parţială”, işi incheie Ioşka postul de pe blog. Sperăm să nu fie nimic adevărat şi absenţa preşedintelui să fie determinată „numai” de frica a a mai a face băi de mulţime după recentele scumpiri de taxe şi scăderi de salarii.
In absenţa tutorelui său, Boc a incălţat cismele de cauciuc (asortate intr-un mod hilar cu haina elegantă, dar asta este altă treabă...) şi a descins in Moldova unde a fost huiduit, i-a leşinat o femeie in braţe şi a putut constata că prefecţii partidului pe care îl conduce fie erau plecaţi in vacanţă prin Croaţia, fie erau prea uimiţi de dimensiunea dezastrului pentru a putea lua şi nişte măsuri eficiente. Cert este că, până in momentul când premierul s-a decis să plece in Moldova muriseră deja 19 persoane. Iar numărul de morţi a crescut şi după vizita acestuia...
Am remarcat in discursul lui Emil Boc o schimbare totală de termeni faţă de reprezentanţii unor categorii profesionale pe care le-a blamat un an şi jumătate cu termeni dintre cei mai jignitori: bugetarii „nesimţiţi” de la IGSU. Ajuns la mâna acestor oameni care, trecând peste umilinţele nesimţite la care premierul personal i-a supus de când a ocupat scaunul puterii, şi-au făcut datoria, Boc a trecut de la „puşca şi cureaua lată” la nişte laude deşănţate la adresa subordonaţilor generalilor Vladimir Secară şi Viorel Nemeş. Am avut impresia că, dacă ar fi fost nevoie, „premierul” României ar fi fost in stare să-i facă pantofii lui Secară numai ca acesta să treacă peste nemulţumirea oamenilor săi care au rămas fără 25% din salariu şi să reducă dimensiunile dezastrului şi aşa destul de mare.
Am vazut aceleaşi laude şi la „prim-ministra” Elena Udrea, cum a fost numită, joi, de localnici, fără ca acesta să riposteze. Măcar de formă, doamna „prim-ministră” şi tot ar fi trebuit să vă „arataţi revolta”.
Mi-a fost jenă să văd cum ne batem joc de aceşti oameni şi să-i acuzăm de toate relele, pentru ca atunci când avem de-a face cu un incendiu sau cu inundaţii de proporţii să ne reamintim, doar de complezenţă, că au meserii riscante şi că, prin sacrificiul lor, pot salva scaune de miniştri, de prim-miniştri sau chiar de preşedinţi. Dacă am trăi intr-o ţară civilizată, ar trebui ca premierul din Răchiţele să le ceară scuze celor pe care, nu in urmă cu mult timp, i-a făcut nesimţiţi.
Pentru că gestul de a-i face pantofii lui Secară nu este unul de onoare, ci unul de un maxim oportunism.

(31-12-2010 01:21 AM)pompier_vechi Scris:  Citit la prima vedere . ma rog pare un aliat al pompierilor, dar daca citim si printre randuri, este un alt mod de a lovi in puterea actuala folosindu-se de ce s-a intamplat anul acesta si de angajatii IGSU. Sincer, nu-mi place articolul acesta pentru ca miroase a altceva, desi intentia, repet, la prima vedere este laudabila.

Citat:Noi, oamenii de rând, avem meserii obişnuite, unele chiar comune. Iar viaţa ni se prelinge lin, cu o banalitate de multe ori îngrozitoare. Poate doar instinctul de conservare şi nevoia de a-ţi pune la adăpost familia te împing la o apatie cotidiană: casă-serviciu-casă. Nimic strălucitor, destine gri. Există însă oameni a căror meserie este să-şi dea viaţa pentru semenii lor. Să-i salveze!

De pompieri ne aducem aminte doar atunci când se întâmplă ceva rău şi trebuie să intervină. E poate destinul dramatic al unor oameni condamnaţi să fie vedete doar pentru câteva minute, pentru a intra, imediat, în colbul uitării. Pompierii sunt acei mari anonimi ale căror minuni sunt contabilizate cu greu de îngerii păzitori. Nu există om care să nu-i admire în sinea lui pe pompieri. Le-am pupa picioarele când ne salvează, dar a doua zi, lipsiţi de griji, i-am privi chiorâş dacă ar îndrăzni să ridice vreo pretenţie. Aşa-i natura umană, păcătoasă şi perversă. Insensibilă la recunoştinţă! Aşa se face că pompierii sunt singurii militari din România fără o lege a lor. Poliţiştii o au, jandarmii şi grănicerii asemenea. “Oamenii focului” se strecoară printre două legi - cea a apărării împotriva incendiilor şi cea a protecţiei civile. Legea situaţiilor de urgenţă sau legea securităţii civile, mai pe româneşte legea pompierilor, a salvatorilor, zace prin sertarele unor comandanţi debili sau parlamentari puturoşi. Aşa-i în România! Azi îi pupăm pentru ca a doua zi să-i dăm dracului: “Ce mai vor, mă, şi ăştia?”

(06-03-2011 12:27 AM)CHANGE Scris:  Acesta este un raspuns la o stire de pe un forum al unei alte arme. Nu va postez stirea, pentru ca va veti da seama despre ce este vorba!

si acum...reactia...rusinoasa a unuia care uita ca atat cu uniforma cat si fara, e tot OM...nu e laudatio dar e exact opusul

(06-03-2011 12:27 AM)CHANGE Scris:  Acesta este un raspuns la o stire de pe un forum al unei alte arme. Nu va postez stirea, pentru ca va veti da seama despre ce este vorba!
...............................
si acum...reactia...rusinoasa a unuia care uita ca atat cu uniforma cat si fara, e tot OM...nu e laudatio dar e exact opusul

Citat:Deputatul UDMR Petru Lakatos este absolvent al Şcolii de Pompieri şi, ca ofiţer, a participat, în 15 ani, la peste 2.000 de intervenţii ale Grupului de Pompieri Bihor. Convingerea lui e că primul loc ocupat de pompieri în topul încrederii populaţiei, conform recentului sondaj GfK, e pe deplin meritat, chiar dacă acelaşi sondaj îi situează pe ultimul loc pe parlamentari. "În toate ţările UE pompierii sunt pe primele locuri, aşa e misiunea lor. Şi, dacă Ceauşescu nu m-ar fi dat afară de acolo, mă bucuram şi eu astăzi de acest nivel de încredere. Nu mi-e ruşine nici cu statutul meu de parlamentar, fiindcă am încercat să fac tot posibilul ca, dacă nu ridic, măcar să nu stric nivelul de încredere al parlamentarilor. Numai că Parlamentul îşi distruge imaginea singur, şi percepţia e colectivă", spune deputatul, care îi vede ca principali vinovaţi pe colegii săi. "Se dă mereu vina pe preşedinte, care sapă, desigur, şi el la rădăcina Parlamentului, prin meciul său cu «322» sau cu legi trimise înapoi. Dar vina e a noastră, care nu ne respectăm propriile regulamente. Primim proiecte de directive europene la care trebuie să avem un punct de vedere, dar aşteptăm să aibă întâi un punct de vedere Guvernul. Acceptăm ordonanţe de urgenţă fără normele de aplicare, în loc să spunem «trebuie să ştim şi cum se vor aplica!». E ca la pompieri: când ceva e urgent, e urgent, nu poţi să zici: «merg mai târziu»".

"Stilul pompieristic ne-ar prinde bine"

Fostul pompier e convins că experienţa sa îl ajută mult ca parlamentar. "Pot să iau decizii repede, să fiu pregătit pentru a lua decizii rapide. Eu mă supăr totdeauna când colegii mei folosesc expresia «stil pompieristic». De fapt pompierii sunt pregătiţi în prealabil ca să poată acţiona repede. Nu se potriveşte la parlamentari, care nu sunt pregătiţi să dea rapid un răspuns la o soluţie, să analizeze o situaţie. Noi mereu amânăm, retrimitem la comisie. Cum ar fi ca pompierii să meargă la o misiune şi să se întoarcă la cazarmă să ia scara culisabilă? Ca deputat, când o lege a ajuns întâi la Senat (cum se întâmplă în 80% din cazuri) deja te poţi pregăti, dacă eşti în comisie sau eşti din domeniul respectiv, dar mulţi colegi n-o fac", explică Petru Lakatos, convins că "n-o să apuce" ziua când şi politicienii vor avea un procentaj al încrederii apropiat de cel al luptătorilor cu focul.