Forum Pompieri Militari si Civili
I.S.U. "Matei Basarab" al Judetului Olt - Versiune printabilă

+- Forum Pompieri Militari si Civili (https://forum.pompierii.info)
+-- Forum: Comunitate pompieri (/forumdisplay.php?fid=4)
+--- Forum: Servicii profesioniste pentru situații de urgență (/forumdisplay.php?fid=5)
+--- Subiect: I.S.U. "Matei Basarab" al Judetului Olt (/showthread.php?tid=37)

1 2 3 4 5 6 7 8


RE: I.S.U. "Matei Basarab" al Judetului Olt - HomefireNews - 31-10-2012 07:32 PM

Anunţ concurs pentru ocuparea unui post de prim-adjunct al inspectorului şef la ISUJ Olt

Anunt Concurs Prim Adjunct OT

SURSA : http://www.igsu.ro


RE: I.S.U. "Matei Basarab" al Judetului Olt - HomefireNews - 01-11-2012 03:42 PM

Situaţie dramatică în privinţa autospecialelor de pompieri ale SVSU din judeţ

[Imagine: Situatie_dramatica_in_privinta_autospecialelor_d.jpg]

Citat:Ieri, în cadrul unei şedinţe de Colegiu Prefectural, colonelul Vasile Fota, adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, a prezentat în faţa prefectului de Olt Eugen Ionică şi a directorului de Cancelarie, Dan Stoichicescu, bilanţul activităţii pompierilor din judeţ pe primele nouă luni ale anului 2012. Pe lângă lucrurile bune prezentate, colonelul Fota a fost nevoit să recunoască că salvatorii olteni se confruntă şi cu probleme, unele dintre ele care nu mai suportă amânare.
Spre exemplu, reprezentantul ISU Olt a spus că în judeţ sunt constituite la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor un număr de 112 Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, în care sunt încadrate 4.151 de persoane, dintre care 76 personal angajat şi 4.075 personal voluntar, 701 fiind specialişti ai compartimentului de prevenire. Dintre acestea, doar 12 SVSU-uri sunt dotate cu autospeciale de intervenţie Drăgăneşti-Olt, Corabia, Stoicăneşti, Bucinişu, Iancu Jianu, Izbiceni, Radomireşti, Rusăneşti, Spineni, Tia Mare şi Văleni. Însă, multe dintre aceste autovehicule sunt uzate la maximum, având o vechime de peste 30 ani. „Necesitatea înlocuirii tuturor autospecialelor de intervenţie cu norma de funcţionare îndeplinită, necesitatea înlocuirii sau completării unor accesorii şi echipamente din dotarea autospecialelor de intervenţie şi necesitatea dotării tuturor subunităţilor de intervenţie cu scări manuale de toate tipurile sunt doar o parte dintre problemele şi necesităţile concrete ale inspectoratului”, a spus colonelul Vasile Fota. Însă, o problemă majoră care necesită intervenţia la nivel central este cea privind înmatricularea autospecialelor de intervenţie. „Solicităm modificarea Ordonanţei de Urgenţă 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice, pentru a facilita înmatricularea autospecialelor de intervenţie aflate în dotarea primăriilor din judeţ. În cazul celor 12 autospeciale din dotarea primăriilor, pot spune că majoritatea sunt înmatriculate cu numere vechi. Doar autorităţile din comuna Iancu Jianu au reuşit să schimbe numerele de înmatriculare cu unele noi, restul sunt înmatriculate cu numerele vechi. Doamne’ fereşte să se întâmple ceva cu acestea, să fie implicate în accidente de circulaţie, pentru că asta este infracţiune. Noroc că am convenit cu cei de la Poliţia Rutieră, pentru a ne putea lăsa măcar să intervenim cu aceste autospeciale învechite la evenimentele ce se produc în localităţile respective”, a completat adjunctul inspectorului şef al ISU Olt.
SURSA : http://www.gazetaoltului.ro


PS Se îngrijorează "Ciob" ...de "oală spartă" [Imagine: consoling2.gif]


RE: I.S.U. "Matei Basarab" al Judetului Olt - HomefireNews - 13-11-2012 04:53 PM

Staţie de benzină din Găneasa-Olt, cuprinsă de flăcări

[Imagine: 4.jpg]

Citat:O benzinărie de pe raza comunei Găneasa din judeţul Olt a fost cuprinsă de flăcări duminică – 11 noiembrie. Un angajat al staţiei de benzină a fost rănit în incendiu, el suferind răni grave la picioare. Deocamdată nu se cunoaşte cauza producerii incidentului.

Detaşamentul de pompieri din municipiul Slatina a intervenit, în cursul nopţii de duminică – 11 noiembrie, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, precum şi un echipaj SMURD, pentru stingerea unui incendiu la o staţie de benzină de pe raza comunei Găneasa, judeţul Olt.

Pompierii au descoperit la faţa locului că incendiul se propagase de la centrala termică a benzinăriei. “Din primele cercetări se pare că incendiul a izbucnit în camera unde se afla montată centrala termică a benzinăriei. Lichidarea incendiului a durat aproximativ o oră”, a precizat plutonier major Ionuţ Cârciumaru, purtător de cuvânt interimar al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.
În urma incendiului, un angajat al unităţii în vârstă de 45 de ani a fost rănit, el alegându-se cu arsuri de gradul I în zona membrelor inferioare în proporție de 48%. De asemenea, au fost mistuite de flăcări: tabloul electric, trei bazine din plastic şi centrala termică în proporție de 70%, pagubele materiale fiind estimate la aproape 50 000 lei.

Ancheta pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii incendiului este în derulare.
SURSA : http://www.adevarul.ro

[Imagine: 8.jpg]

[Imagine: 8.jpg]


RE: I.S.U. "Matei Basarab" al Judetului Olt - maf150 - 22-11-2012 07:47 PM

Citat:Pompierii olteni, dotaţi ultramodern pe fonduri europene

Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Olt din municipiul Slatina a găzduit, joi, o conferinţă de presă ce marchează finalul implementării unui proiect extrem de necesar pompierilor din regiunea Olteniei. Este vorba despre dotarea cu utilaje şi alte echipamente de intervenţie în valoare de 51 milioane de lei care au ajuns deja în curţile ISU din Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea.

Finalizarea amplului proiect de dotare a pompierilor din judeţele Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea a fost anunţată în incinta modernei săli de şedinţe Europa a Consiliului Judeţean Olt din Slatina. Gazdă au fost vicepreşedintele instituţiei, Marius Oprescu, şi Daniela Lungu, şefa Serviciului Dezvoltare Regională din cadrul CJ Olt, secondaţi de reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean.

„Îmi revine onoarea să anunţ încheierea unui proiect pe cât de necesar, pe atât de aşteptat. Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă în regiunea Sud-Vest Oltenia - respectiv în judeţele Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, este un proiect care ne plasează acum la o stare de normalitate, ca să îi spun astfel, în ce priveşte posibilitatea de a acţiona în caz de urgenţă. Toate bazele pompierilor din judeţele beneficiare au acum în dotare, graţie acestui proiect, autovehicule speciale noi de intervenţie în valoare de 51,1 milioane lei, bani proveniţi prin Programul Operaţional Regional – Axa prioritată 3. Am avut la dispoziţie trei ani pentru achiziţionarea tuturor echipamentelor prevăzute în proiect şi am reuşit să ne achităm de sarcinile ce ne-au revenit chiar mai devreme deoarece, în acete, era prevăzut ca totul să se termine în luna ianuarie 2013. Acum nu mai rămâne decât să sperăm că vom avea cât mai puţine cazuri unde va trebui să intervenim cu noile echipamente deoarece ştim cu toţii că, în ciuda rapidităţii în asemenea situaţii, oricum există pagube şi nimeni nu îşi doreşte aşa ceva”, a declarat vicele CJ Olt, Marius Oprescu.

Centrul regional, avantajat

Beneficiarul oficial al proiectului este Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest Oltenia, în cadrul căreia sunt incluse inspectoratele pentru situaţii de intervenţie din judeţele menţionate. Au fost achiziţionate 44 de echipamente specifice, cele mai multe ajungând la cartierul general al Asociaţiei de la Craiova.

Mai precis, au fost cumpărate: 21 de autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă (5 – Dolj, câte 4 pentru celelalte judeţe), 15 autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordare a primului ajutor de urgenţă – 15 bucăţi (câte 3/judeţ), două autospeciale de cercetare pentru intervenţii nucleare, biologice, chimice, radiologice (câte una pentru Dolj şi Vâlcea), cinci autospeciale pentru descarcerări grele (1 buc./judeţ), precum şi un centru mobil de comandă şi control, amplasat la Craiova.

Cele opt echipamente ce au revenit Oltului s-au distribuit astfel: trei autospeciale complexe de intervenţie pentru bazele pompierilor de la Stoeneşti, Caracal şi Scorniceşti; patru autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă la: Slatina, Balş, Scorniceşti şi Vişina, iar autospeciala pentru descarcerări grele a ajuns la staţia ISU de la Scorniceşti.

Un nou proiect „pe ţeavă”

Daniela Lungu, şefa Serviciului Dezvoltare Regională din cadrul CJ Olt, a precizat, totdată, că se intenţionează achiziţionarea a încă zece echipamente de intervenţie pentru pompieri tot pe fonduri europene. De data acesta, valoarea utilajelor (autospeciale pentru intervenţii la înălţime şi pentru situaţii complexe/descarcerare/acordare prim-ajutor, n.a.) se va ridica la cinci milioane de euro, respectiv fiecare judeţ va primi echipamente în sumă de câte un milion de euro. Contractul se speră a fi semnat până la finele acestui an.

[Imagine: 4.jpg]

SURSA:http://www.adevarul.ro/locale/slatina/slatina-isu_olt-dotari_moderne-fonduri_europene_0_815318613.html


RE: I.S.U. "Matei Basarab" al Judetului Olt - HomefireNews - 18-12-2012 06:50 AM

Colindătorii poposesc la pompieri

Citat:Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar acesta este momentul în care ne amintim de copilărie, de clipele când ne bucuram de primii fulgi de nea şi de cadourile primite de la Moş Crăciun. Din nefericire, sunt şi copii care nu se pot bucura de toate acestea. Şi vorbim aici de micuţii aflaţi în centrele de zi şi căsuţele de tip familial din municipiile Slatina şi Caracal şi oraşul Scorniceşti.Pentru a aduce mai aproape bucuria Crăciunului, 60 de copii din cadrul Complexului de Servicii „Amicii”, Centrului de Zi Slatina şi Căsuţei de tip familial „Sfântul Andrei” vor veni astăzi, cu începere de la ora 09.30, să-i colinde pe pompierii slătineni. De magia colindelor de Crăciun se vor bucura şi pompierii din Caracal şi Scorniceşti, care vor fi colindaţi, în cursul acestei săptămâni, de 50 de copii, care vor vesti Naşterea Domnului. Toţi copiii vor primi din partea Moşului, care a trecut deja pe la sediul central al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, cadouri constând în produse specifice Crăciunului.
SURSA : http://www.gazetaoltului.ro


RE: I.S.U. "Matei Basarab" al Judetului Olt - maf150 - 20-12-2012 05:02 PM

Citat:Moș Crăciun a venit la cei mai cuminți copii ai cadrelor ISU Olt

Copiii pompierilor slătineni au avut astăzi parte de o vizită surpriză din partea lui Moș Crăciun, mai repede decât se așteptau. Începând cu ora 10.00, cei mai cuminți copii ai cadrelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au primit din partea celui mai iubit Moș cadouri. Drumul a fost unul plin de peripeții pentru bătrânelul cel darnic, fiind la un pas să nu mai ajungă din cauza viscolului și reușind să nu întârzie la întâlnirea cu cei mici după ce o autospecială pentru lucru cu apă și spuma a intervenit pe a-l ”recupera” dintre nămeți.Cei mici s-au pregătit intens pentru eveniment, au învățat poezii și cântecele, iar unii dintre ei, atunci când au stat în poala Moșului, s-au emoționat atât de tare încât au început să plângă sau au uitat poeziile pe care le învățaseră. Toți copii au fost bucuroși că și în acest an s-au întâlnit cu Moș Crăciun.

[Imagine: 540190_392097400874526_1341435936_n.jpg]

[Imagine: 537657_392097884207811_104653551_n.jpg]

[Imagine: 44997_392101127540820_192527805_n.jpg]

SURSA:http://www.facebook.com/media/set/?set=a.392097360874530.93954.124964334254502&type=1


RE: I.S.U. "Matei Basarab" al Judetului Olt - HomefireNews - 15-01-2013 09:05 AM

Mii de intervenţii pentru pompierii olteni, anul trecut

În sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Olt a avut loc, ieri, la ora prânzului, bilanţul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” al judeţului Olt pe anul 2012. Totodată, şi reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt şi-au prezentat raportul de evaluare a activităţii pe anul trecut.

Citat:Pompierii olteni au tras linie după un an de muncă, iar acum, la început de an, le-au prezentat invitaţilor misiunile la care au fost solicitaţi să intervină. Alături de colonelul Marian Pică, inspectorul şef al ISU Olt, maiorul Adrian Tănase, prim adjunct al inspectorului şef, colonelul Vasile Fota, adjunctul inspectorului şef, la bilanţ au mai luat parte prefectul de Olt Eugen Ionică, vicepreşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul interimar al Slatinei, Minel Prina, viceprimarul Slatinei, Mihaela Stana, şefi ale instituţiilor Ministerului Afacerilor Interne, directori de instituţii deconcentrate, precum şi cadre ale inspectoratului. Potrivit celor declarate de colonelul Dorel Predescu, şeful Centrului Operaţional Judeţean din cadrul ISU Olt, cel care prezentat activitatea pompierilor olteni din anul 2012, cu toate eforturile depuse în activitatea preventivă de pompieri, în contextul amplificării fenomenelor meteorologice periculoase determinate de evoluţiile climatice deosebite, precum şi a altor tipuri de riscuri, anul trecut s-au înregistrat 5.941 intervenţii faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, când numărul acestora a fost de 3.731, creşterea procentuală fiind de 59,23%. Aşadar, în 2012 se observă o creştere a intervenţiilor cu mult peste jumătate faţă de cele la care au fost solicitaţi pompierii în anul 2011. Cele mai multe, 4.417, au fost intervenţiile echipajelor de prim ajutor SMURD, urmate de incendii, 1.132 înregistrate numai în anul 2012. Pagubele materiale s-au ridicat la aproximativ 3,13 milioane lei, iar valoarea bunurilor materiale salvate se ridică la aproape 27,9 milioane lei. lei. Numărul victimelor înregistrate a fost de 24, dintre care 16 decedaţi şi opt răniţi. Pe timpul acţiunilor de intervenţie au fost salvate 45 de persoane (n.r. – 31 adulţi şi 14 copii), precum şi 126 animale şi 62 păsări. Aşa cum am mai spus, activitatea celor cinci echipaje SMURD din Slatina, Caracal, Vişina, Scorniceşti şi Stoeneşti s-a materializat prin prezenţa la 4.417 intervenţii, fiind asistate 4.484 persoane. „Principalele direcţii de acţiune pentru anul 2013, vizează, în esenţă, identificarea unor noi surse de finanţare pentru implementarea proiectelor actuale de dezvoltare a structurilor operative, blocate de lipsa fondurilor necesare punerii lor în aplicare, concomitent cu implicarea în alte programe comunitare de profil, care să asigure atât creşterea capacităţii de răspuns a serviciilor de urgenţă profesioniste, cât şi modernizarea accelerată a tehnicii, aparaturii şi echipamentelor de intervenţie”, spune reprezentanţii conducerii ISU Olt. Cum în sala de şedinţe a CJ Olt, ieri, a fost evaluată şi activitatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt pe anul în curs, bilanţul instituţiei a fost prezentat de colonelul Marian Pică, inspectorul şef al ISU Olt.

SURSA : http://www.gazetaoltului.ro


RE: I.S.U. "Matei Basarab" al Judetului Olt - Covalciuc Bogdan - 24-01-2013 01:27 PM

Specialiști instruiți în domeniul CBRN

[Imagine: 150920_407738449310421_26088875_n.jpg]

Citat:Astăzi, 23 decembrie, începând cu ora 09.30, la sediul ISU Olt a avut loc instruirea cu specialiștii în domeniul CBRN ( chimic,biologic, radiologic, nuclear) care urmează să încadreze Punctul de Comandă Mobil primit de unitatea noastră în urma proiectului“Managementul situaţiilor de urgenţă provocate de evenimente hidro-meteo periculoase şi de calitate a mediului”,finanțat prin intermediul Programului de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013.

Pompierilor specializați în acest domeniu le-au fost prezentate, de doi specialiști din cadrul firmei care s-a ocupat de achiziția Punctului Mobil de Comandă, echipamentele ultramoderne din dotarea autospecialei, cu care aceștia pot detecta prezența și amploarea radiațiilor nucleare sau radiologice, dintr-un mediu contaminat. Aceste echipamente înlocuiesc o parte din vechile mijloace de detecție care erau depășite fizic și moral, din înzestrarea autospecialei de Cercetare CBRN, echipamente fabricate în anii ’70.
SURSA : https://www.facebook.com/notes/isu-olt-inspectoratul-pentru-situaţii-de-urgenţă-olt

[Imagine: 424571_407738549310411_182680686_n.jpg]

[Imagine: 196292_407738389310427_1254032099_n.jpg]


RE: I.S.U. "Matei Basarab" al Judetului Olt - HomefireNews - 29-01-2013 03:30 PM

INCENDIU la o şcoală din Olt: Zeci de elevi au fost evacuaţi

Citat:Un număr de 45 de elevi de la şcoala generală din comuna Rotunda, judeţul Olt, au fost evacuaţi, marţi, după ce acoperişul unităţii de învăţământ a luat foc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, marţi dimineaţă, un elev de la şcoala generală din localitatea Rotunda a observat că acoperişul unităţii de învăţământ ardea, astfel că i-a anunţat pe profesori.

La faţa locului au ajuns, iniţial, reprezentanţii Comitetului local pentru situaţii de urgenţă, care i-au evacuat pe elevi şi pe profesori.

Ulterior, la şcoala din Rotunda au ajuns şi lucrătorii ISU Olt cu două autospeciale cu apă şi spumă.

"Când au ajuns pompierii la faţa locului, acoperişul ardea cu flacără deschisă. Vorbim despre un incendiu pe o suprafaţă de 10 metri lângă coşul de fum. S-a intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi 14 pompieri. Am avut şi o ambulanţă la faţa locului, dar nu a fost nevoie de intervenţia medicilor pentru că nimeni nu a fost rănit", a declarat Alin Băsăşteanu.

Deocamdată nu a fost stabilită cu exactitate cauza izbucnirii flăcărilor, însă pompierii spun că cel mai probabil incendiul a pornit de la coşul de fum care nu a fost curăţat corespunzător.
SURSA : http://www.mediafax.ro


RE: I.S.U. "Matei Basarab" al Judetului Olt - HomefireNews - 11-03-2013 10:33 AM

Casă mistuită de flăcări la Călui-Olt

Citat:Un bărbat din comuna Călui, judeţul Olt, a rămas fără acoperiş deasupra capului după ce casa acestuia a fost distrusă în urma unui incendiu. Două maşini de pompieri au acţionat la faţa locului, dar eforturile acestora au fost în zadar. Întâmplarea a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 9 martie.

Pompierii Gărzii de Intervenţie din oraşul Balş au intervenit ieri, 9 februarie, cu două autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă, în comuna Călui pentru stingerea unui incendiu puternic la locuinţa unui bărbat care locuia singur, Ştefan M. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent la întreaga locuinţă a bărbatului alcătuită din două camere de locuit. De asemenea, incendiul s-a propagat şi la o anexă aflată în imediata apropiere a casei.

“În ciuda tuturor eforturilor noastre, care au durat mai bine de o oră şi jumătate, locuinţa şi bunurile din interiorul acestora au ars în totalitate. Nu în ultimul rând, a mai fost distrusă de flăcări şi o anexă gospodărească pe o suprafaţă de aproximativ şase metri pătraţi şi circa 0,5 m.c. material lemons”, a precizat Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Din primele cercetări, pompierii au stabilit că reiese incendiul a izbucnit din cauza unor haine lăsate pe sobă de proprietar ce au fost cuprinse de flăcări.

SURSA : http://adevarul.ro