Forum Pompieri Militari si Civili
I.S.U. "Dobrogea" al Județului Constanța - Versiune printabilă

+- Forum Pompieri Militari si Civili (https://forum.pompierii.info)
+-- Forum: Comunitate pompieri (/forumdisplay.php?fid=4)
+--- Forum: Servicii profesioniste pentru situații de urgență (/forumdisplay.php?fid=5)
+--- Subiect: I.S.U. "Dobrogea" al Județului Constanța (/showthread.php?tid=53)



RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 29-01-2018 03:30 PM

ISU Dobrogea a prezentat bilanțul activităților din 2017. La eveniment a participat și secretarul de stat Raed Arafat

[Imagine: bilant-isu-7.jpg]

Citat:Luni, 29.01.2018 la sediul prefecturii judetului Constanța începand cu ora 09:00, a avut loc prezentarea activității desfășurate în anul 2017 (bilanțul ISU) de către inspectorat.

La activitate, alături de pompierii constănțeni, au participat șefii structurilor MAI și ministrul secretar de stat dr. Raed Arafat.

Potrivit bilanțului prezentat, la data de 31.12.2017 încadrarea unităţii a fost de 89.5%, în
scădere în comparaţie cu data 31.12.2016. dată la care procentul de încadrare era de 91.5%.
• Completări de personal în cursul anului 2017:
— 10 ofiţeri şi 11 subofiţeri.
• Pierderi de personal în cursul anului 2017:
— 4 ofiteri şi 31 subofiteri.
Înaintarea în grad, la termen:
— 5 ofiţeri (faţă de 4 ofiţeri în 2016):
— 2 maistri militari
— 19 subofiţeri (117 subofiţeri în anul 2016);
Înaintarea în grad înainte de expirarea stagiului minim:
— 7 ofiţeri (7 ofiţeri în anul 2016);
— 3 maiştri militari (1 maistru militar în anul 2016);
—41 subofiţeri (18 subofiţeri în anul 2016).

În anul 2017 s-au aflat in lucru un număr de 57 noi dosare, faţă de 24 in cel precedent, fiind solutionate definitiv 11 dintre acestea, astfel:
—7 plăngeri contravenţionale:
—1 dosar penal in care unitatea a avut calitatea de parte responsabila civilmente:
—3 acţiuni in contencios administrativ
Au fost avizate pentru legalitate un număr de:
— 543 contracte. acte aditionale si comenzi:
- 479 de acte administrative emise de structura de resurse umane (543 in 2016): • Unitatea a fost parte in 2 procese ce au avut ca obiect pretentii pentru plata unor despăgubiri.


Managementul situatiilor de urgentă actiuni complexe ce au impus un management integrat
• Festivalul NEVERSEA:
—au fost angrenaţi cca. 200 de pompieri:
—au fost instalate 2 PMA-uri şi 4 corturi de prim ajutor: — au fost gestionate 567 de cazuri medicale
• Actiunea LITORAL 2017:
—9 puncte temporare de stingere. 6 puncte de prim ajutor pe plajele din staţiuni. 7 puncte de salvare din mediul acvatic:
—au fost asistate la punctele de prim ajutor un număr de 1263 persoane. iar 224 de persoane au fost preluate de echipajele EPA.
• Fenomenele meteorologice din perioada 05.01 — 13.01.2017 şi 16.01 —21.01.2017: — activarea Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei:
— au fost salvate 913 persoane rămase blocate in nămeţi. iar 64 de persoane cu probleme medicale au fost transportate la spitale.

Disfunctionalitati în activitate
• lipsa personalului în structurile de coordonare şi suport de la sediul unităţii. cu precădere ofiţeri specialişti.
• neasigurarea pe autospeciale conform ISU-01 a numărului de persoane în echipaje;
• lipsa conducătorilor ambarcaţiune şi echipajelor de sine stătătoare în statul de organizare pentru ambarcaţiunile TARGA:
• subdimensionarea cu personal a Compartimentului Avizare-Autorizare şi Compartimentului Control şi Activităţi Preventive;
• spaţiile de lucru ale sediului unităţii şi a 2 subunităţi nu asigură condiţii de lucru optime;
• încăperea Dispeceratului comun ISU-SAJ nu asigură confortul pentru o bună gestionare a apelurilor de urgenţă;
• personalul insuficient care a absolvit curs de cercetare şi stabilire cauze de incendiu sau de alpinist;
• ambulanţele SMURD au acumulat o uzură fizică foarte mare
• lipsa spaţiilor de garare a tehnicii primită în ultimii ani. acest aspect conduce la o uzură prematură;
• imposibilitatea amenajării unor puncte de antrenament în fiecare subunitate. astfel pot fi repercusiuni în pregătirea efectivelor pe linie operativă;
[align=left]acestea se menţin pe intervenţie cu costuri foarte mari.

OBIECTIVE 2018
• creşterea gradului de siguranţă pentru cetăţeni;
• menţinerea timpului mediu de răspuns scăzut la toate situaţiile de urgenţă; înfiinţarea unui punct de lucru la Băneasa sau la Crucea;
• întreprinderea demersurilor necesare în vederea încadrării funcţiilor vacante;
• perfecţionarea personalului propriu pe competenţe şi domenii de activitate;
• creşterea gradului de instruire a reprezentanţilor autorităţilor locale în domeniul situaţiilor de urgenţă şi concentrarea efortului pe pregătirea populaţiei şi a salariaţilor;
• înnoirea parcului auto;
• demararea lucrărilor pentru construirea unui nou sediu al inspectoratului şi două subunităţi;
• identificarea unor surse de finanţare extrabugetare pentr. imbunătătirea dotării cu bunuri materiale şi extinderea u clădiri ale inspectoratului.
SURSA : http://www.ziuaconstanta.ro

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea“ al județului Constanța și-a prezentat astăzi bilanțul pentru anul 2017. Evenimentul a avut loc în sala „Remus Opreanu“ din sediul Palatului Administrativ din Constanța, iar la prezentare au asistat pe lângă prefectul județului Constanța și primarul municipiului Constanța și secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.

[Imagine: raed-arafat-la-bilantul-isu.jpg]

Citat:Pe lângă linia pe care au tras-o pe anul trecut, pompierii militari anunță noi dotări pentru anul care tocmai a început. Constanța ar urma să primească ambulanțe noi și se prevede și achiziționarea cel puțin unui elicopter de căutare – salvare pentru zona Constanța – Tulcea. Aeronava sau aeronavele vor aparține Inspectoratului de Aviație.

Pompierii militari din toată țara vor beneficia, în 2018, și de 500 de noi autospeciale. Obiectivul acestor achiziții este acela de a înlocui parcul auto vechi, în unele cazuri, și de trei decenii. Costul acestor dotări se ridică la aproximativ 600 de milioane de euro, bani accesați prin fonduri europene.

Conform bilanțului întocmit de cei de la ISU „Dobrogea“, în 2017 au avut loc opt accidente rutiere în care au fost implicate autospeciale ale inspectoratului, cu precizarea că două dintre accidente au fost provocate din vina personalului ISU, după cum au subliniat reprezentanții instituției.

Parcul auto al ISU „Dobrogea“ numără 39 de mașini cu o vechime de peste 10 ani. Acestea au avut parte de 116 revizii și au fost reparate de 107 ori, afirmă inspectorul șef al ISU „Dobrogea“ col. Daniel Popa.

Șeful ISU „Dobrogea“ a mai afirmat că, în prima parte a acestui an, instituția va prelua sediul Stației de Pompieri de la Hârșova, pe baza unui contract de comodat cu Primăria Hârșova.

Vara trecută, paramedicii SMURD au gestionat 567 de cazuri medicale la festivalul Neversea. De asemenea, în 2017, 913 persoane au fost salvate de militarii ISU în timpul fenomenelor meteo severe în lunile ianuarie și februarie.

Pompierii constănțeni au contribuit, în 2017, la stingerea a 531 de incendii, în județul Constanța. Timpul mediu de răspuns în urma unui apel la 112 a fost de 12 minute, iar cel de intervenție de 50 de minute. Din cele 531 de incendii, 434 au fost arderi de vegetație uscată.
Elicopterul SMURD a executat 613 intervenții pe durata anului care s-a încheiat.

Pompierii militari din cadrul ISU „Dobrogea“ sunt susținuți în județul Constanța de 64 de Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență. Vestea mai puțin bună este că niciunul dintre aceste posturi de pompieri voluntari nu este avizat. De altfel, în județul Constanța activează 21 de servicii private de pompieri, iar dintre acestea numai două au aviz.

Reprezentanții ISU „Dobrogea“ atrag atenția și asupra faptului că actualul spațiu în care își are sediul inspectoratul nu mai corespunde normelor în vigoare, clădirea fiind construită în 1868.

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat a precizat astăzi, la Constanța, că Ministerul de Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, lucrează și la conceptul naval pentru pompieri. Acest lucru se traduce și prin încadrarea de personal nou, care să beneficieze și de antrenament și pregătire de specialitate.

Un alt neajuns cu care se confruntă Inspectoratele pentru Situații de Urgență este acela că mulți dintre pompierii încadrați în perioada 2006 – 2007 au acum vârsta de pensionare.
SURSA : http://radioconstanta.ro

[Imagine: bilant-isu-institutii-768x432.jpg]

ISU „Dobrogea”, la ora bilanţului. Care sunt cele mai mari probleme ale pompierilor

[Imagine: 27484581171152629887014912544184-1517221818.jpg]

Citat:Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" şi-a prezentat, astăzi, bilanţul pe anul 2017, în prezenţa secretarului de stat Raed Arafat. Printre cele mai mari probleme sesizate în cadrul bilanţului au fost lipsa personalului în structurile de coordonare şi suport, lipsa personalului şi, cel mai grav, uzura fizică foarte mare a ambulanţelor SMURD.

Un alt element îngrijorător este modul în care se prezintă sediul central, întrucât acesta nu mai corespunde normelor, fiind necesară modernizarea şi renovarea acestuia. Colonelul Daniel Gheorghe Popa, inspectorul şef al ISU "Dobrogea", a propus înlocuirea autospecialelor cu uzură fizică accentuată, dotarea cu ambarcaţiuni pneumatice adecvate lacurilor şi inundaţilor, dar şi suplimentarea posturilor la subunităţi.

„Eu sper că o să vedem o încadrare mai mare în cursul acestui an, dar și a anilor viitori, cu subofițeri, și cu specialiști. Avem programul de lucru de 24/48 ore pentru a putea ajunge la completarea acestui personal. Din păcate, am avut pensionări mai precoce, în urma legii pensionărilor speciale, avem și un număr de personal angajat prin anii 2006-2007, care urmează să se pensioneze, pentru că nu s-a pus la momentul respectiv o limită de vârstă”, a declarat Raed Arafat.
SURSA : https://www.cugetliber.ro

[Imagine: 27484795171152635220347717436816-1517221800.jpg]

[Imagine: 27484934171152660553678520129754-1517221780.jpg]





ISU Dobrogea, la raport! Ce au făcut pompierii constănțeni în 2017

[Imagine: arafat_775976204.jpg]

Citat:Luni, 29 ianuarie, în sala „Remus Opreanu” din cladirea Consiliului Judeţean Constanţa s-a desfăşurat evaluarea anuală a activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa în anul 2017.

La această activitate au participat prefectul judeţului domnul Ioan Albu, secretarul de stat-şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă domnul dr. Raed Arafat, primarul municipiului Constanţa, domnul Decebal Făgădău, administratorul public al judeţului Constanţa, doamna Mirela Matichescu, dar şi comandanţi ai tuturor structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale.

Plecând de la rolul instituțional, acela de factor integrator județean în gestionarea situațiilor de urgență, unitatea și-a stabilit o serie de obiective generale pentru anul 2017, printre care s-au regăsit cele referitoare la menţinerea unei capacităţi optime de răspuns, eficientizarea acţiunilor preventive şi reducerea numărului de incendii, gestionarea cu maximă eficienţă a resurselor şi îmbunătăţirea cooperării şi colaborării interinstituţionale.

Întrucât solicitările venite din partea societăţii civile în general şi a populaţiei în special, sunt numeroase şi diversificate (de la intervenţii pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor din spaţii ostile vieţii, acordarea primului ajutor medical de urgenţă, până la salvarea animalelor captive în spaţii închise sau deschise şi protejarea mediului în situaţii de poluare accidentală) instituţia noastră este percepută de populație ca fiind o structură specializată, aflată permanent în misiune și în slujba cetăţeanului.

Pentru organizarea, pregătirea şi coordonarea activităţilor de intervenţie de la subunităţile inspectoratului, Centrul Operaţional Judeţean prin compartimentele din subordine, în anul 2017, echipajele de intervenţie s-au deplasat pentru 15.490 acţiuni (4.092 pentru intervenţii şi 11.398 pentru asistenţă medicală SMURD şi descarcerare) iar în anul 2016 pentru 16.341 acţiuni.

Prin urmare, în perioada analizată, echipajele de intervenţie au acţionat la 12.611 intervenţii, în medie 35,55 intervenţii/zi, în timp ce în anul 2016 s-a acţionat la 13.529 intervenţii, în medie 36,96 intervenţii/zi.

În anul 2016, pe teritoriul judeţului Constanţa au avut loc 531 incendii (572 în 2016). Pe timpul acestora au fost salvate 69 persoane (63 adulţi şi 6 copii), s-au înregistrat 31 victime (19 rănite şi 12 decedate). Din totalul de 531 incendii, 334 s-au înregistrat la locuinţe şi anexe gospodăreşti, terenurile din afara gospodăriilor precum şi la mijloacele de transport proprietate.

Tot în perioada analizată s-au înregistrat 434 incendii la vegetaţie uscată şi altele, observându-se o scădere faţă de anul 2016, cand au fost înregistrate 680 incendii.

Serviciile Medicale de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) au acordat asistenţă medicală de urgenţă la 10.935 cazuri (în medie 29,96 /zi) (din care: 10.629 – asistenţă medicală, 38 – descarcerare, 268 – asistenţă persoane).

Activitatea de prevenire a avut ca obiectiv fundamental cunoaşterea caracteristicilor şi formelor de manifestare a riscurilor, realizarea, în timp scurt, în mod organizat şi printr-o concepţie unică, a măsurilor necesare, credibile, realiste şi adecvate de protecţie a populaţiei în cazul apariţiei situaţiilor de urgenţă, în scopul eliminării sau limitării pierderilor de vieţi omeneşti, valorilor materiale şi protecţia mediului.

Activitatea de control (1504 controale) reprezintă, în general, ponderea în activitatea de prevenire a situaţiilor de urgenţă desfăşurate, însă aspectele statistice aferente perioadei analizate precum şi direcţiile de acţiune dispuse de către conducerea ministerului au determinat stabilirea ca prioritate instituţională activitatea de îndrumare a autorităţilor administraţiei publice locale, informarea preventivă a populaţiei asupra riscurilor existente şi desfăşurarea de activităţi specifice, totul având ca obiectiv reducerea numărului de victime şi incendii la gospodăriile populaţiei.

S-au soluţionat un număr total de 2094 de solicitări pe segmentul avizării-autorizării, faţă de 1805 în anul 2016 (cu 16 % mai mult).

Pentru cunoaşterea reală a nivelului de securitate asigurat comunităţilor locale şi a stadiului de gestionare a situaţiilor de urgenţă la nivelul entităţilor locale, instituţiilor şi operatorilor economici, în perioada analizată au fost planificate şi executate 1114 exerciţii de alarmare, evacuare şi intervenţie la locul de muncă în situaţii de urgenţă.

Informarea preventivă a cetăţenilor prin intermediul diferitelor canale (mass-media, puncte de informare, deplasări în localităţi sau obiective etc), s-a desfăşurat în scopul conştientizării cetăţenilor privind riscurile la care s-ar putea expune la un anumit moment şi într-un anumit loc, precum şi privind măsurile de prevenire, protecţie şi comportamentul pe care ar trebui să îl adopte în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, având la bază riscurile specifice sezonului cald şi campaniile naţionale de prevenire aflate în derulare, corelate cu prognozele meteorologice, respectiv situaţia operativă.

În scopul realizării condiţiilor tehnice şi operative premergătoare asigurării intervenţiilor, un accent deosebit s-a pus pe efectuarea recunoaşterilor în teren, pentru cunoaşterea de către personalul operativ a itinerariilor de deplasare, a căilor de acces şi surselor de alimentare cu apă a autospecialelor, a riscurilor existente în obiectiv precum şi pentru actualizarea documentelor operative întocmite sau elaborarea de documente noi.

În perioada analizată, la Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Intervenţie s-au desfăşurat 12 antrenamente de scufundare cu scafandrii aparţinând I.G.S.U, cu durata de două săptămâni pentru fiecare antrenament în parte, conform Planului de pregătire şi antrenament al scafandrilor de salvare şi intervenţie. Astfel, au fost antrenaţi 87 de scafandri aparţinând unităţilor subordonate I.G.S.U., respectiv 24 de inspectorate pentru situaţii de urgenţă judeţene.

În cadrul Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență au fost pregătite 227 cadre militare, civile şi funcţionari publici cu statut special, organizaţi în 16 de serii, pe diferite tipuri de cursuri.

În ceea ce priveşte activitatea specifică sectorului tehnic-utilaj, inspectoratul este înzestrat în proporţie de 75,32%, faţă de prevederile tabelei de înzestrare, însă în mare parte din tehnică are durata normală de exploatare depăşită, prezentând o stare de uzură fizică şi morală avansată, ceea ce impune unităţii eforturi materiale şi financiare deosebite pentru repararea, întreţinerea şi exploatarea acestora.

Gradul de înzestrare cu tehnică pentru prevenirea şi stingerea incendiilor este de 80,91% (necesar – 107; existent – 87; deficit – 20), dintre acestea 39 autospeciale cu o vechime de peste 10 ani.

Situaţiile de urgenţă înregistrate în anul 2017, ne-au dovedit încă odată că prin amploare și intensitate acestea depăşesc deseori graniţele administrative şi responsabilităţile unei singure instituţii şi sunt într-o dinamică continuă. Aceste caracteristici impun adaptarea permanentă a măsurilor de prevenire pentru reducerea efectelor acestora şi îmbunătăţirea managementului integrat pentru limitarea efectelor asupra populaţiei.
SURSA : http://www.atacdeconstanta.com


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Homefire News - 21-02-2018 07:58 PM

CONSTANȚA. Incendiu violent la căminul militar - zeci de persoane evacuate, un militar a ajuns la spital cu arsuri grave!

[Imagine: constanta-incendiu-violent-la-caminul-mi...oane-e.jpg]

Citat:Un bărbat de 39 de ani cazat într-un cămin al Ministerului Apărării din Constanța a suferit arsuri fiind transportat la spital după ce în garsoniera în care locuia a zbucnit un incendiu. 30 de chiriași din căminul militar au fost evacuați până când pompierii au reușit să stingă flăcările.
Incendiul a izbucnit, în jurul orei 13,00, la o garsonieră de la etajul 1 al Căminului militar 4 al Armatei. Două autospeciale de stins incendii ale ISU Dobrogea, cu 10 subofițeri, și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean au ajuns la fața locului. Pompierii au evacuat cel puțin 30 de chiriași din cămin, fumul negru care s-a extins la etajele superioare punând în pericol oamenii.

Un bărbat, de 39 de ani, a fost rănit, primind îngrijiri de la cadrele medicale de pe ambulanță. Ulterior, victima a fost transporată la Spitalul Județean de Urgență Constanța cu arsuri de gradul 2 pe față și la membrele infierioare. Incendiul a fost lichidat în mai puțin de 30 de minute. Din primele cercetări, cauza probabilă este un scurt circuit la mașina de spălat, iar bărbatul s-a rănit după ce a încercat să stingă, singur, incendiul.
SURSa : http://www.reporterntv.ro


[Imagine: constanta-incendiu-violent-la-caminul-mi...oane-e.jpg]

[Imagine: constanta-incendiu-violent-la-caminul-mi...oane-e.jpg]

CONSTANȚA: O COMISIE A BAZEI NAVALE CERCETEAZĂ INCENDIUL DE LA CĂMINUL MILITAR C4

Citat:În cursul zilei de azi, pe strada Bogdan Vasile a izbucnit un incendiu la căminul militar C4. După cum vă spuneam mai devreme, un bărbat de 39 de ani a fost rănit și are arsuri de gradul II pe față și pe membrele superioare. De asemenea, 30 de locatari ai căminului militar au fost evacuați. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stins incendii cu 10 subofițeri și două ambulanțe SAJ. Cauza probabilă a incendiului care a distrus o garsonieră în proporție de 90% este un scurt-circuit. În urmă cu puțină vreme, Statul Major al Forțelor Navale au transmis un comunicat de presă prin care precizează: ”Un militar de la Batalionul de Sprijin al Forțelor Navale (cap. Grecu Daniel) a suferit arsuri ușoare la nivelul membrelor superioare în urma unui incendiu declanșat în locuința de serviciu, aflată la Căminul de garnizoană de pe strada Bogdan Vasile. Militarului i s-a acordat primul ajutor la fața locului de către un echipaj de la Ambulanță, după care a fost transportat la Spitalul Județean Constanța, în stare stabilă. Incendiul a fost stins de echipajele ISU Constanța sosite la fața locului, în urma unui apel la 112. O comisie constituită la nivelul Bazei Logistice Navale cercetează cauzele producerii incendiului.”
SURSa : https://www.ordinea.ro

Incendiu la un cămin al Ministerului Apărării. Zeci de persoane evacuate de pompieri

[Imagine: inendiu-camin-militar.jpg]

Citat:Pompierii ISU Dobrogea au intervenit în după-amiaza zilei de miercuri, 21 februarie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un cămin militar din municipiul Constanţa.

Flăcările au izbucnit la un apartament din căminul militar C4 „Bogdan Vasile” din Constanţa. Pompierii au acţionat cu 2 autospeciale de stingere a incendiilor şi 10 subofiţeri. La locul incendiului au ajuns şi 2 echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa

Până la localizarea şi stingerea flăcărilor, pompierii au evacuat 30 de persoane ce se aflau în clădire la momentul respectiv.

O singură persoană, un bărbat de 39 de ani, a suferit arsuri de gradul 2 pe faţă şi membrele superioare, fiind transportată la Spitalul Judeţean.

Din primele cercetări, se pare că incendiul a pornit de la un scurtcircuit. Garsoniera a fost distrusă în proporţie de 90 %.

„Un militar de la Batalionul de Sprijin al Forţelor Navale (cap. Grecu Daniel) a suferit arsuri uşoare la nivelul membrelor superioare în urma unui incendiu declanşat în locuinţa de serviciu, aflată la Căminul de garnizoană de pe strada Bogdan Vasile.

Militarului i s-a acordat primul ajutor la faţa locului de către un echipaj de la Ambulanţă, după care a fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa, în stare stabilă.

Incendiul a fost stins de echipajele ISU Constanţa sosite la faţa locului, în urma unui apel la 112. O comisie constituităla nivelul Bazei Navale cercetează cauzele producerii incendiului”, a transmis Statul Major al Forţelor Navale.
SURSA : http://adevarul.ro






RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Homefire News - 02-03-2018 07:18 AM

Incendiu devastator în loc.Ciocarlia, județul Constanța

[Imagine: incendiu.jpg]

[Imagine: incendiu-ciocarlia-constanta1_1.jpg]

[Imagine: incendiu-ciocarlia-constanta2.jpg]

[Imagine: incendiu1.jpg]

[Imagine: incendiu2.jpg]

Citat:Tragedia nopții. Incendiu devastator în județul Constanța. Pompierii au ajuns la locul evenimentului. Nu au
Un tragic eveniment a avut loc puțin înainte de miezul nopții, la Ciocârlia de Jos, județul Constanța.

Acolo, din cauze necunoscute, o casă a luat foc, și două persoane au fost găsite carbonizate, prinse sub pereții imobilului, care parțial s-a prăbușit.

La eveniment participă zeci de salvatori de la ambulanță și pompieri.

Totodată poliția împreună cu reprezentanții ISU Dobrogea au declanșat o anchetă prealabilă pentru a se stabili cu exactitate care a fost cauza dezastrului.

Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța este vorba despre doi bărbați de 34 și 39 de ani.

Medicul Claudia Diana Tatarici, purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța spune că s-a intervenit cu două ambulanțe tip B și C și o ambulanță SMURD.

De asemenea Anca Chiriță, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea spune că pompierii au trimis la Ciocârlia două autospeciale cu apă și spumă de la Detașamentul Medgidia.
SURSA : https://www.ziuaconstanta.ro






RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Homefire News - 13-03-2018 09:09 PM

Un bărbat de 60 de ani a fost găsit decedat în locuința sa după ce un incendiu i-a distrus casa

[Imagine: incendiu-casa-_Dobromir-pompieri-isu-dobrogea-3.jpg]

Citat:În jurul orei 3:10, pompierii Detașamentului Medgidia a ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă în localitatea Dobromir Deal.

La ajungerea echipajelor la locul solicitării, incendiul se manifesta cu violență, generalizat, cu flacără și degajare mare de fum. Cu tot efortul depus de pompieri, nu s-a mai putut salva nimic din casă, aceasta arzând în totalitate, aproximativ 80 mp. După ce s-a reușit domolirea flăcărilor, în jurul orei 5.15, pompierii au putut pătrunde în interior, iar aici au găsit trupul unui bărbat de aproximativ 60 de ani, carbonizat.

Pompierii și polițiștii criminaliști încearcă să stabilească care au fost cauzele producerii incendiului, dar și care a fost cauza decesului bărbatului.
SURSA : http://www.ctnews.ro

[Imagine: screenshot_945.png]

[Imagine: screenshot_946.png]

[Imagine: screenshot_948.png]

[Imagine: screenshot_949.png]


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 21-05-2018 12:16 PM

Duminică seară, pompierii au intervenit pentru a lichida un incendiu ce s-a manifestat la un garaj al firmei de salubrizare Iridex pe DJ 381, la ieșire din localitatea Medgidia spre localitatea Valea Dacilor.

[Imagine: incendiu-medgidia_1.jpg]

[Imagine: incendiu-medgidia1.jpg]

[Imagine: incendiu-medgidia2.jpg]

Citat:Potrivit ISU Constanța, garajul a ars o suprafață de 100 mp.

Birourile din apropiere au fost cuprinse de fumul dens.

Pompierii au acţionat pentru lichidarea incendiului cu trei autospeciale de stingere de la Detașamentul Medgidia.

Potrivit ISU Constanţa, a ars magazia cu bunurile aflate în interior, biroul firmei pe o suprafaţă de 30 mp iar uşile şi mobilierul sunt deteriorate.

Cauza probabilă ar fi un scurt circuit.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ trei ore.
SURSA : https://www.ziuaconstanta.ro






RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 21-05-2018 02:36 PM

Botez cu ştaif la Viişoara, jud.Constanta

[Imagine: 59b2e8fd-4316-4d43-8f82-a5fbfe18a5f2.jpg]

Citat:Micuţul David Andrei Crăciun, născut în ziua de Mărţisor a fost creştinat astăzi la biserica din Viişoara. Naşii copilului din localitatea Dobromir născut în timpul ninsorilor de la începutul primăverii au fost prefectul judeţului Constanţa, Ioan Albu, col. Daniel Popa, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, şeful Serviciului Logistic din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisar Carmen Şerbănescu şi jurnalista Emilia Mihăilă de la Radio Sky. Petrecerea în cinstea lui David Andrei va avea loc tot în localitatea Viişoara, acolo unde familia prefectului de Constanţa deţine un domeniu. Le dorim naşilor să fie sănătoşi şi să-i călăuzească paşii în viaţa micuţului creştinat astăzi iar peste ani să-l cunune cu aleasa inimii lui şi să-i boteze şi urmaşii.
SURSA : https://www.ziuaconstanta.ro


RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 30-05-2018 11:10 AM

Decizie definitivă în cazul pompierilor acuzaţi că nu şi-au făcut datoria în incendiul de la restaurantul „Beirut”.

[Imagine: 646x404.jpg]

Citat:Tribunalul Militar Bucureşti a dat sentinţa definitivă în cazul celor 16 pompieri militari, angajaţi ai ISU Dobrogea, acuzaţi de rudele fetelor care au murit într-un incendiu din Constanţa că nu au intervenit la timp.

În seara zilei de 5 aprilie 2014, un incendiu izbucnit la restaurantul „Beirut“ din Constanţa a dus la o dramă. Trei tinere au murit blocate într-un vestiar, la primul etaj al restaurantului cu specific libanez.

Încă din timpul anchetei cauzelor care au dus la producerea incendiului, rudele victimelor au sesizat organele de urmărire penală în ceea ce priveşte comportamentul pompierilor ajunşi la faţa locului în seara de 5 aprilie 2014. Cei 16 salvatori au fost acuzaţi că nu au intervenit la timp pentru salvarea victimelor.

Marţi, 29 mai, magistraţii Tribunalului Militar Bucureşti au decis să respingă ca nefondate plângerile formulate de aceste rude împotriva ordonanţei de clasare a procurorului militar din data de 13 decembrie 2017, dispusă în dosarul penal 693/P/2015. Decizia este definitivă şi îi obligă pe petenţi la plata a 500 de lei pentru cheltuieli de judecată.

În 11 iulie 2017, tot Tribunalul Militar Bucureşti admitea plângerea formulată de Nicoleta Buirencu, Mariana Sarkany, Nicolae Cengher, Ferencz-Arpad Sarkany şi S.F.A, în contradictoriu cu plt. maj. Abduraman Iugel, plt. maj. Costea Daniel, plt. adj. Zaruha Adrian, plt. maj. Dinu Constantin, plt. maj. Băluţă Constantin, plt. maj. Spânu Petrică Nicu, plt. adj. Şerban Aurel, plt. adj. Idriş Geaner, plt. maj. Bechişi Traian, plt. maj. Lică Cosmin Mihai, col. Ion Vlăduţ, lt. col. Palaghioi Radu, mr. Vârtej Iulian, lt. col. rez. Iliescu Mircea Dan, cpt. rez. Nicolae George şi plt. adj. rez. Mandache Alexandru (toţi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa), împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 17.02.2017 în dosarul penal nr. 693/P/2015 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi menţinută prin ordonanţele nr. 13/II/2/2017 şi nr. 14/II-2/2017 ambele din data de 10.04.2017 ale prim procurorului militar din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Instanţa decidea desfiinţarea soluţiei de clasare şi trimiterea cauzei la procurorul militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti pentru a completa urmărirea penală.

Dosarul „Beirut“ are zeci de mii de pagini, sute de mărturii ale martorilor, dosare întregi de interceptări ale principalilor suspecţi, expertize peste expertize. A fost investigat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care într-un an au reuşit trimiterea în judecată a cazului.

Judecătorii Judecătoriei Constanţa au decis în data de 6 septembrie 2017, condamnarea la 10 ani de închisoare cu executare a patronului restaurantului Beirut din Constanţa, precum şi acordarea unor despăgubiri în valoare de 2,5 milioane de euro. Împotriva deciziei a fost făcut recurs la Curtea de Apel Constanţa.

Alături de George Karam au mai fost condamnate şi SC Middle East Parteners SRL – amendă penală 860.000 de lei, Constantin Pavel – 8,7 ani de închisoare, SC Tinel Cristi SRL – amendă penală de 740.000 de lei, Dumitru Jurca – 7,1 ani de închisoare, Florin Iordache – amendă penală de 7.200 de lei, Sultana Nirlu – trei luni de închisoare cu suspendare, Gheorghe Nirlu – trei luni de închisoare cu suspendare, Mihaela Zdru – 2,5 ani de închisoare cu suspendare şi Florentina Coroianu – 1,1 ani de închisoare cu suspendare.



RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Homefire News - 07-08-2018 06:54 PM

Incendiu puternic la sediul Serviciului Public de Impozite şi Taxe din Constanţa. 25 de pompieri au intervenit

[Imagine: screenshot_1294.png]

Citat:Un puternic incendiu a izbucnit la un sediu al Serviciului Public de Impozite şi Taxe din municipiul Constanţa.

25 de pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit la clădirea în care funcţionează Serviciul Public de Taxe şi Impozite de pe bulevardul Tomis din municipiul Constanţa.

La faţa locului s-au deplasat 25 de pompieri cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi cu două autoscări, în zonă fiind prezente şi echipaje medicale. În momentul când echipele de intervenţie au ajuns la faţa locului incendiul se manifesta cu degajare mare de fum la etajele superioare ale clădirii, pompierii intervenind şi reuşind să evite ca focul să se extindă la clădirile învecinate. De asemenea, nu au existat persoane rănite, incendiul izbucnind după încheierea programului de lucru, când în clădire nu se mai afla nimeni.

Focul a fost stins după aproximativ o oră, pompierii urmând să afle care a fost cauza incendiului şi care au fost pagubele produse de acesta.
SURSa : https://observator.tv

[Imagine: 38487559_2120707181292486_7942952396546637824_n.jpg]

[Imagine: 38492607_2120707321292472_1944513917476667392_o.jpg]

[Imagine: 38514670_2120707381292466_7352961191590756352_n.jpg]

[Imagine: 38541319_2120707534625784_4500062575773351936_n.jpg]

[Imagine: 38600413_2120707317959139_7681355469079707648_o.jpg]

[Imagine: 38612557_2120707191292485_8601073834495311872_n.jpg]

[Imagine: 38614636_2120707507959120_5513776261807210496_o.jpg]

[Imagine: 38646159_2120707331292471_6903801693687775232_o.jpg]

[Imagine: 38664144_2120707171292487_8689147499018977280_n.jpg]

[Imagine: 38665115_2121460734550464_780251238192119808_o.jpg]

[Imagine: 38670939_2120707557959115_8843596502963060736_o.jpg]

[Imagine: 38693283_2120707157959155_4520122761695199232_n.jpg]

[Imagine: 38697958_2120748047955066_7733693717210464256_o.jpg]






RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Covalciuc Bogdan - 28-08-2018 03:26 PM

INCENDIU DE PROPORȚII LA CERNAVODĂ. 15 LOCUINȚE SOCIALE AFECTATE





Citat:Timp de aproape șase ore, zeci de pompieri s-au luptat cu incendiul izbucnit la complexul de locuințe sociale din Cernavodă. Specialiștii încă încearcă să stabilească care au fost cauzele de la care a pornit incendiul.
incendiul a fost observat la puțin timp după ora 21.00, în seara de 27 august, la complexul de locuințe sociale din vecinătatea Primăriei Cernavodă.
Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, la fața locului s-a intervenit cu șapte autospeciale de stins incendii ale ISU Dobrogea – trei de la Det.Cernavodă, două de la Det. Medgidia, una de la ISU Călărași și una din ISU Ialomița, cu 36 de pompieri militari. La aceste forțe s-au alăturat și două autospeciale de la Centrala Nucleară Cernavodă cu 9 pompieri civili.
Incendiul a fost declarat stins la ora 3.15 în dimineața de 28 august



RE: I.S.U. "Dobrogea" al Judetului Constanta - Homefire News - 19-09-2018 03:50 PM

INCENDIU DE PROPORȚII în cartierul Faleză Nord din Constanţa! A fost nevoie de 6 ore pentru lichidare!

[Imagine: dsc0149-1537279621.jpg]

Citat:În jurul orei 10, marți, pe strada Pescăruș, la numărul 38, din Constanța, a izbucnit un incendiu care le-a dat pompierilor serios de furcă.

Faptul că în anexele casei erau depozitați combustibili, dar și faptul că imobilul de la numărul 38 este lipt de alte două case, a făcut ca focul să se extindă cu repeziciune și la celelalte două locuințe.

Proprietara casei, o doamnă în vârstă de peste 70 de ani, afectată de drama prin care trece, a primit îngrijiri din partea medicului Ambulanței sosite la fața locului și a fost apoi transportată la spitalul județean.

Trecătorii, dar mai ales vecinii care au asistat la întreaga desfășurare a dramaticului eveniment și-au exprimat nedumerirea și indignarea pentru faptul că prima mașină a pompierilor, deși a sosit relativ repede, a venit fără apă, după care s-a mai așteptat încă o jumătate de oră o altă mașină de pompieri, a cărei cisternă era, de data aceasta plină. Una peste alta, de la anunțarea incendiului și până la intervenția efectivă, când pompele de apă au fost puse în funcțiune, a trecut destul de mult timp...

Întârzierea poate fi însă generată de faptul că localizarea focarului, dar și înlăturarea produselor cu potențial de explozie aflate pe cele trei proprietăți au necesitat timp.

La locul incendiuluiau intervenit cinci autospeciale de stingere de la trei subunități, plus o cisternă a RAJA și aproximativ 40 de pompieri.
SURSA : https://www.telegrafonline.ro

[Imagine: dsc0242-1537280012.jpg]

[Imagine: dsc0282-1537279674.jpg]

[Imagine: incendiu1-1537267404.jpg]

[Imagine: incendiu2-1537267394.jpg]

[Imagine: incendiu4-1537267385.jpg]

[Imagine: incendiu6-1537267379.jpg]

[Imagine: incendiupescarus6-1537264735.jpg]

INCENDIU DE PROPORȚII în Faleză Nord! A fost nevoie de 6 ore pentru lichidare!

Trei case au fost afectate

Citat:În jurul orei 10.00, marți, 18 septembrie, pe strada Pescăruș, din Cartierul Faleză Nord, la numărul 38, din Constanța, a izbucnit un incendiu care le-a dat pompierilor serios de furcă. Faptul că în anexele casei erau depozitați combustibili, dar și faptul că imobilul de la numărul 38 este lipit de alte două case, a făcut ca focul să se extindă cu repeziciune și la celelalte două locuințe. De 6 ore au avut nevoie pompierii să lichideze incendiul!

În dimineața de marți, 18 septembrie, mai exact în jurul orei 10.00, pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost sesizați, la 112, că pe strada Pescăruș, din Cartierul Faleză Nord, la numărul 38, a izbucnit un incendiu. Dacă inițial lucrurile păreau relativ simple, incendiul le-a dat pompierilor serios de furcă. Faptul că în anexele casei erau depozitați combustibili, dar și faptul că imobilul de la numărul 38 este lipit de alte două case, a făcut ca focul să se extindă cu repeziciune și la celelalte două locuințe.

Proprietara casei, a femeie de 79 de ani, afectată de drama prin care trece, a primit îngrijiri din partea medicului Ambulanței sosite la fața locului și a fost apoi transportată la Spitalul Clinic Județean din Constanța; ea a suferit arsuri de gradul 1.

Trecătorii, dar mai ales vecinii care au asistat la întreaga desfășurare a dramaticului eveniment și-au exprimat nedumerirea și indignarea pentru faptul că prima mașină a pompierilor, deși a sosit relativ repede, a venit fără apă, după care s-a mai așteptat încă o jumătate de oră o altă mașină de pompieri, a cărei cisternă era, de data aceasta plină. Una peste alta, de la anunțarea incendiului și până la intervenția efectivă, când pompele de apă au fost puse în funcțiune, a trecut destul de mult timp...

Întârzierea poate fi însă generată de faptul că localizarea focarului, dar și înlăturarea produselor cu potențial de explozie aflate pe cele trei proprietăți au necesitat timp.

La locul incendiului au intervenit cinci autospeciale de stingere de la trei subunități, plus o cisternă a RAJA și aproximativ 40 de pompieri.

Incendiul a fost lichidat după circa 6 ore, deci în jurul orei 16.30, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
SURSA : https://www.telegrafonline.ro

[Imagine: 41869811_2256747097700708_3918544739997057024_n.jpg]

[Imagine: 42045160_2256747167700701_7624618805070659584_o.jpg]