Forum Pompieri Militari si Civili
I.S.U. "Crisana" al Judetului Bihor - Versiune printabilă

+- Forum Pompieri Militari si Civili (https://forum.pompierii.info)
+-- Forum: Comunitate pompieri (/forumdisplay.php?fid=4)
+--- Forum: Servicii profesioniste pentru situații de urgență (/forumdisplay.php?fid=5)
+--- Subiect: I.S.U. "Crisana" al Judetului Bihor (/showthread.php?tid=62)

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18


RE: I.S.U. "Crisana" al Judetului Bihor - HomefireNews - 27-07-2020 06:09 PM

Incendiu la fosta fabrică Zahărul din Oradea

[Imagine: incendiu-zaharul-gnm-oradea-ebihoreanul-27072020-4.jpg]

Citat:Pompierii orădeni au intervenit, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o clădire dezafectată a fostei fabrici Zahărul, de pe Calea Borşului.

Pe o suprafaţă de circa 100 mp, au ars mocnit deşeuri, iar militarii din Detaşamentele 1 şi 2 de Pompieri Oradea le răscolesc, la ora publicării acestei știri, pentru a le lichida.

„Incendiul a fost localizat rapid, nu este niciun pericol de extindere”, a declarat maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana

Focul a emanat în zonă un fum dens şi negru, care s-a văzut de la distanţă.
SURSA : https://www.ebihoreanul.ro




RE: I.S.U. "Crisana" al Judetului Bihor - HomefireNews - 23-05-2021 07:41 AM

Incendiu puternic în Beiuş.
Au ars 10 tone de azot, 3 tone de nitrocalcar şi 60 de anvelope, la un depozit din centrul municipiului


[Imagine: montaj-isu-2-incendiu-beius-22052021.jpg]

Citat:Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a transmis, sâmbătă după amiaza, că în incendiul cu pericol de explozie din centrul municipiului Beiuş au ars 10 tone de azotat de amoniu (denumit popular azot), 3 trone de nitrocalcar (şi acesta un îngrăşământ), două tone de seminţe de cereale, toate depozitate într-o anexă, al cărei acoperiş a ars şi el. De asemenea, focul a mistuit 60 de anvelope, aflate lângă acea clădire.

Pericol de explozie

"Pompierii militari beiuşeni au stins operativ, sâmbătă, 22 mai a.c., un incendiu care a cuprins un depozit de substanţe chimice, din municipiul Beiuş, în care erau depozitate aproximativ 10 tone de azot, trei tone de nitrocalcar şi două tone de cereale, preîntâmpinând producerea unei explozii", a transmis maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

Apelul care sesiza izbucnirea incendiului pe strada Horia din municipiu a fost făcut în jurul orei 11.35, apelantul precizând că că arde acoperişul unei anexe în care este depozitat azot.

ISU a mobilizat patru echipaje de pompieri militari din cadrul Secţiei Beiuş, din care trei de stingere şi unul de prim ajutor calificat, iar pentru că în eveniment erau implicate substanţe chimice, cu pericol de explozie, la faţa locului a fost dislocat şi echipajul de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară (CBRN).

Depozit de substanţe chimice, în centru

Ajunşi la locul evenimentului, pompierii militari au constatat că, de fapt, ardea un depozit de substanţe chimice.

"Echipajele au procedat de urgenţă la balizarea zonei, evacuarea persoanelor de pe stradă şi din locuinţe, a unui autoturism aflat la doi metri de focare, realizând concomitent un dipozitiv circular de stingere, un dipozitiv de răcire a azotului şi dipozitive de protecţie a unui alt depozit lipit de cel în flăcări (în care erau depozitaţi saci cu nitrat de amoniu, nitrocalcar şi seminţe de cereale), a unui depozit de electrocasnice situat la circa 50 de cm distanţă, a unei clădiri administrative, respectiv a anexelor locuinţei învecinate", a detaliat reprezentanta ISU Crişana.

Cauza, încă în cercetare

Pompierii au stins incendiul în jurul orei 12.15, salvând depozitul lipit de cel la care se manifesta incendiul, 11 tone nitrat de amoniu, două tone nitrocalcar, două tone peleţi, cinci tone seminţe de cereale, clădirea administrativă, un autoturism, un depozit de electrocasnice şi anexele gospodăriei învecinate.

"La acţiunea de stingere au participat şi trei pompieri aflaţi în timpul liber, iar la locul evenimentului s-a deplasat şi grupa operativă a inspectoratului", a precizat Camelia Roşca.

Potrivit maiorului ISU, "cauza probabilă a evenimentului este în curs de cercetare".

La faţa locului s-au deplasat şi echipe ale Gărzii de Mediu şi APM Bihor, care vor face verificări, legate de felul în care erau păstrate aceste produse periculoase în centrul Beiuşului. Şi după ce focul a fost stins, pericolul de explozie a persistat din cauza azotului umezit de intervenţia cu apă pentru stingerea incendiului.
SURSA : https://www.ebihoreanul.ro

[Imagine: incendiu-beius-pericol-22052021-01.jpg]

[Imagine: incendiu-beius-pericol-22052021-02.jpg]

[Imagine: incendiu-beius-pericol-22052021-03.jpg]

[Imagine: incendiu-beius-pericol-22052021-04.jpg]

[Imagine: incendiu-beius-pericol-22052021-05.jpg]

[Imagine: incendiu-beius-pericol-22052021-07.jpg]

[Imagine: incendiu-beius-pericol-22052021-08.jpg]

[Imagine: incendiu-beius-pericol-22052021-11.jpg]


RE: I.S.U. "Crisana" al Judetului Bihor - HomefireNews - 26-11-2021 06:50 PM

Decret prezidențial privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Caba Sorin-Mihai - inspector șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “CRIŞANA”al judeţului Bihor

[Imagine: caba-sorin.jpg]


RE: I.S.U. "Crisana" al Judetului Bihor - HomefireNews - 18-06-2022 09:05 AM

Incendiu la Spitalul Aleșd: Doi pacienți au avut nevoie de îngrijiri și au fost duși la Urgențe

[Imagine: incendiu-alesd-18062022-2.jpg]

Citat:Un incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un salon al Secției de Pneumologie al Spitalului Orășenesc Aleșd.

Potrivit unui mesaj transmis de maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana Bihor, evenimentul a fost sesizat puțin după miezul nopții.

„La ora 00.06, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la un salon al Secției de pneumologie a Spitalului Orășenesc Aleșd. Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 15 minute. Din salonul afectat de incendiu, personalul spitalului a evacuat doi pacienți, alte cinci persoane autoevacuându-se în momentul producerii evenimentului”, a transmis Camelia Roșa.

Aceasta a precizat că la fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd cu o ambulanță SMURD de tip B2 și două autospeciale de stingere, pompierii Detașamentului 2 Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Doi pacienți au avut nevoie de îngrijiri medicale: unul suferind arsuri, iar celălalt fiind intoxicat cu monoxid de carbon.

„Pompierii militari paramedici și echipajul de terapie intensvă al SMURD Oradea au acordat îngrijirile necesare celor doi pacienți evacuați, din care unul a suferit arsuri la nivelul gambei, iar celălalt s-a intoxicat cu fum, transportându-i ulterior la UPU Oradea. Pagubele materiale înregistrate în urma producerii evenimentului au constat într-un pat și o saltea”, a mai transmis reprezentanta ISU.

Cauza și împrejurările determinante ale incendiului sunt în curs de cercetare
SURSA : https://www.ebihoreanul.ro





Citat:Managerul Spitalului din Aleşd, Florin Creţ, a declarat pentru AlesdOnline, că incendiul a fost provocat de un pacient în mod intenţionat. Focul a fost observat de angajaţii spitalului, care au sunat imediat la 112 şi au început evacuarea pacienţilor. Sunt mai multe pagube materiale, salonul era renovat recent, iar instalaţia electrică fusese verificată şi există detectoare de oxigen. Spitalul are autorizaţie pentru securitate la incendii
SURSA info : http://www.ziuadevest.ro