pompieri

Spre aducere-aminte
IN MEMORIAM – TREI ANI de moartea pompierului constănțean Marius-Daniel Fripis
Azi , 29 august, se împlinesc trei ani de când CAMARADUL nostru Marius-Daniel Fripis, a plecat în misiune şi nu s-a mai întors.



REMEMBER

Citat:Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Astăzi, 29 august, în jurul orei 11.26, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a fost anunțat telefonic, prin sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112, asupra faptului că în curtea unei locuințe din municipiul Constanța a izbucnit un incendiu, la o butelie GPL.
Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat efective aparținând Detașamentul de Pompieri Constanța Oraș, cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă, încadrată cu șase pompieri. În timpul misiunii de recunoaștere efectuată la fața locului, butelia a explodat, comandantul echipajului de intervenție suferind leziuni grave la nivelul feței. În urma evaluării de specialitate, medicul de pe ambulanța sosită prima la locul intervenției a constatat că subofițerul prezenta leziuni incompatibile cu viața.
Plutonierul adjutant Marius Daniel FRIPIS, în vârstă de 42 de ani, a pierdut lupta cu viața, la datorie.
În acest moment, din ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel dr. Nicolae CORNEA, o echipă de specialiști se află la Constanța pentru efectuarea cercetărilor privind cauzele și împrejurările care au determinat producerea acestui eveniment nefericit.
Încadrat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, Detașamentul de pompieri Constanța Oraș, încă din 2006, în funcția de comandant de echipaj, colegul nostru a rămas devotat Armei în tot acest timp, participând la numeroase misiuni în care și-a smuls semenii din ghearele morții.
Cu trăsături alese de caracter, subofițerul și-a pus timp de nouă ani priceperea și puterea în sprijinul celor aflați în dificultate, remarcându-se prin tenacitate și profesionalism la misiunile complexe la care a participat, umăr la umăr, alături de coechipierii săi. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a pierdut un bun profesionist, cu adevărate calități de salvator confirmate de pregătirea dovedită în gestionarea situațiilor de urgență.

Respect !.....și suntem datori să nu uităm !
Ieri, 30 august 2018, s-au împlint 21 ani de la trecerea în neființă a lt.col. post-mortem Adrian Barbu.



30 August 1997 -Maiorul Adrian Barbu -Eroul pompierilor bucureşteni a murit ucis cu un cuţit de cel pe care încerca să-l salveze

(27-01-2012 08:01 PM)Covalciuc Bogdan Scris:  Memoria unei misiuni
„Lt.col. (p.m.) Adrian Barbu“

Citat:În "echipamentul" lucrãtorilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgentã, alãturi de profesio nalismul, curajul si îndrãzneala de care dau dovadã în misiunile de interventie, atunci când se confruntã cu înlãturarea si limitarea efectelor negative, provocate de evenimente majore, fie ele incendii,explozii, avarii tehnologice, calamitãti naturale si catastrofe, o altã component esentialã care se regãseste în actiunile lor este spiritul umanitar. Demonstrat de fiecare datã, atunci când salveazã oameni din flãcãri, refugiati din calea inundatiilor, sinucigasi de pe blocuri, oameni cãzuti în canale…
Însã, trecând de pericolul flãcãrilor mistuitoare sau al furiei apelor, riscul misiunilor desfãsurate de pompieri poate lua si alte forme, uneori pompierii salvatori devenind ei însisi victime ale celor pe care au jurat sã-i salveze chiar cu pretul propriei lor vieti. La zece ani de la tragedia cãreia i-a cãzut victimã pompierul bucurestean, de 42 ani, ucis cu bes ti alitate de un piroman, familia, prietenii si fostii colegi pãstreazã vie amintirea lt.col. p.m. Adrian Barbu, Cavaler al Ordinului Pavel Zãgãnescu.
„Sinucigasul“ ucigas…
Sâmbãtã, 30 august 1997. În jurul orei 16,15, Garda de interventie a Detasamentului Pieptãnari a fost alertatã cã în str. Iacob Andrei, sector 5 din Bucuresti, izbucnise un incendiu. Sub coordonarea maiorului Adrian Barbu (ofiter de serviciu în acea zi), unul dupã altul, îmbrãcati în costume de protectie, cu mãstile la brâu, militarii s-au îmbarcat în autospeciale, lãsând în urma lor doar sunetul înfiorãtor al sirenelor.
La fata locului, pâcla neagrã care învãluia al doilea nivel al blocului, de unde se primise apelul, completa un scenario de cosmar. Pentru comandantul grupului de interventie era o situatie în care nu trebuia pierdutã nicio secundã.
Desi flãcãrile nu se extinseserã spre geamurile locuintei, era în pericol viata bãrbatului rãmas captiv în apartamentul incendiat. Împreunã cu un pompier militar, maiorul a intrat prin perdeaua de fum care sugruma locul. Nimic nu prevestea tragedia care avea sã se întâmple câteva minute mai târziu.
Misiunea de salvare a victimei din apartamentul incendiat s-a transformat într-o scenã sângeroasã, pompierii apucând sã zãreascã în mijlocul bucãtãriei, resturile unei gãleti incendiate si mai multe cârpe îmbibate în gaz. Stropit pe haine cu benzinã, cel pe care trebuiau sã îl salveze i-a întâmpinat cu ostilitate,agitând un cutit tãios, pe care nu a ezitat sã îl înfigã în soldatul Claudiu Lãcãtus,primul pompier care s-a apropiat de el.
Lama cutitului s-a oprit, însã, în brâul uniformei, chinga durã salvând viata militarului.
Instinctul de a-si apãra colegul de omul, care luase forma fiarei, pe care acestia veniserã sã îl salveze, l-a determinat pe maiorul Adrian Barbu sã intervinã rapid... Din pãcate, însã, cea de-a doua loviturã de cutit s-a oprit în pieptul pompierului. Lovitura a fost mortalã!
Autorul acestui gest criminal, Vasile Ursoniu, bãrbatul care a încãlcat orice lege a firii, a fost imobilizat de ceilalti pompieri înainte sã mai facã vreo victimã.
Din raportul de expertizã medicolegalã psihiatricã a reiesit cã acesta avea „psihozã discordantã, cãruia îi este subscrisã si notiunea de discernãmânt redus.“ Dar acest episod dramatic, în care un OM si-a pierdut viata în misiune, o viatã de dicatã semenilor, chiar cu pretul sacrificiului suprem, a zguduit întreaga Armã a pompierilor.
Grupul de interventie nr.1 „Lt.col. (p.m.) Adrian Barbu“
Astãzi, o structurã din Deta -samentul Mihai Vodã îi poartã numele:
Grupul de Interventie nr.1 "Locotenent colonel p.m. Adrian Barbu"…
Pentru acte de devotament exceptionale, prin ordin al ministrului Administratiei si Internelor, Adrian Barbu a fost înaintat post-mortem la gradul de locotenent colonel si decorat cu înalta distinctie a Ordinului Zãgãnescu, în gradul de Cavaler.
De asemenea, începând din anul 1999, în curtea Detasamentului de Pompieri "Mihai Vodã", jerbe de flori sunt depuse la bustul locotenentului colonel (p.m.) Adrian Barbu în semn de cinstire pentru sacrificiul sãu, cu ocazia comemorãrii "Zilei eroilor".
Destinul, ca o ramã de tablou
"Numãr clipele pânã se face dimineaþã, ca sã vin acasã"… Acestea au
fost ultimele cuvinte pe care maiorul Adrian Barbu le adresa familiei, în fatidica dupã-amiazã de 30 august, 1997.
Distrusã de durere si cu ochii scãldati în lacrimi, Olga Barbu, sotia pompierului, îsi aminteste, astãzi, de ultima discutie avutã cu sotul ei, dar suferinta provocatã în urmã cu zece ani este la fel de prezentã. Dupã o cãsnicie întreruptã tragic, dupã aproape 17 ani, dând dovadã de curaj, Olaga a hotãrât sã-si continue viata numai pentru cele douã fiice, Elena si Dana: „Viata m-a învãtat cã, atunci când totul pare pierdut, ai nevoie
de aliati puternici pentru a continua, ceea ce au re prezentat pentru mine, fetele mele. Ele m-au motivat si m-au sustinut pentru a putea merge mai departe“.
Pentru vãduvã, durerea devine si mai sfâsietoare atunci când aude alarma
masinilor de pompieri.Stie cã, undeva, oamenii focului îsi riscã viata în fiecare moment.
„Oricât timp ar trece, ceva din mine este mereu întors cãtre tatãl meu“
povesteste Elena, fiica cea mare a eroului.
Avea 16 ani când destinul a silit-o sã iasã din universul copilãriei si sã dea dovadã de tãrie de caracter. Zâmbetul sincer si profunzimea privirii denotã echilibru si maturitate a gândirii. Sunt trãsãturi mostenite de la tatãl ei, alãturi de simtul de responsabilitate si spiritul de intiativã care au ajutat-o sã fie sprijin, alãturi de mama ei, familiei.
Oglindã a tatãlui sãu, Dana, mezina familiei, completeazã tabloul familiei
Barbu, în cadrul cãruia cel care a fost pompierul Adrian Barbu îsi face resimtitã prezenta.



Geanina Serban
PENTRU PATRIE Noiembrie 2006

LINK http://www.revistapentrupatrie.ro

(27-05-2011 01:49 PM)Karin Scris:  Maiorul Adrian Barbu a fost ucis în ’97 chiar de cel pe care încerca să-l salveze dintr-un incendiu. La un an după tragicul incident i-a fost ridicată o statuie în curtea Detaşamentului „Mihai Vodă“. Grupul de Intervenţie numărul I din Capitală a fost redenumit, iar acum poartă numele eroului.

În urmă cu 13 ani, maiorul Adrian Barbu conducea Batalionul I de Pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din Bucureşti, ca ofiţer de pregătire pentru luptă.

În ultima zi din august, în jurul prânzului, dispeceratul anunţa un incendiu pe strada Iacob Andrei, din cartierul Ferentari. O zonă periculoasă, îşi amintesc lucrătorii ISU, în care intrau cu greu din cauza scandalagiilor.

Două maşini cu apă şi spumă cu zece militari în termen, un sergent şi trei cadre s-au deplasat la faţa locului pentru a interveni. Grupul era condus de maiorul Adrian Barbu, care era pe tură în acea zi.

„Ajunşi la apartamentul de unde ieşea fum, au bătut la uşă dar nu li s-a răspuns. În momentul în care au încercat să forţeze intrarea cu o rangă, a ieşit un bărbat cu un cuţit în mână“, îşi aminteşte fostul comandant al Secţiei Pieptănari de la ISU Bucureşti, locotenent colonel Dragoş Iacovici, bun prieten cu maiorul Barbu.
La un an după tragicul incident i-a fost ridicată o statuie în curtea Detaşamentului „Mihai Vodă“

I-a spintecat burta maiorului
Fără să scoată vreun cuvânt şi fără să ceară vreo explicaţie, bărbatul din apartament, care avea probleme mintale, l-a atacat direct pe primul care i-a ieşit în cale, adică un militar în termen. L-a lovit în cureaua de la uniformă şi nu a reuşit să-i provoace nicio rană. S-a năpustit apoi asupra următorului care se afla la intrare: maiorul Adrian Barbu. Din păcate, acesta nu avea curea: i-a spintecat, pur şi simplu, burta. „Ce-ai făcut mă?“, a apucat să spună ofiţerul, şi a căzut secerat, într-o baltă de sânge.

Atacatorul s-a retras în apartament şi a închis liniştit uşa la loc. Ofiţerul a fost transportat de urgenţă la Spitalul „Bagdasar Arseni“. Din cauza hemoragiei masive, a făcut stop cardio-respirator de două ori. S-a încercat resuscitarea, dar, din păcate, nu a mai putut fi salvat.

„A murit din cauza indiferenţei oamenilor. Dacă cineva le-ar fi zis că au de-a face cu un om cu probleme psihice, altfel s-ar fi desfăşurat acţiunea. Bărbatul acela dăduse singur foc la nişte cârpe în casă“, spune, cu regret, Dragoş Iacovici, actualmente şeful biroului de management organizatoric de la ISU Bucureşti. El povesteşte despre maiorul Adrian Barbu că era un om bun, săritor şi nu s-ar fi dat înapoi de la nicio intervenţie.

[/quote]

(22-05-2013 06:53 AM)Covalciuc Bogdan Scris:  Monumentul “Lt. col. (p.m.) Adrian Barbu



A fost dezvelit în incinta cazarmei Grupului de interventie nr.1 “Locotenent colonel p.m. Adrian Barbu”
Adresa: Strada Elie Radu nr.2, Sector 5, Bucuresti .
Eroul pompier a fost ucis la 30 august 1997, în timpul unei intervenţii.

Citat:Maiorul Adrian Barbu a fost ucis chiar de cel pe care incerca sa-l salveze dintr-un incendiu. În anul 1997, maiorul Adrian Barbu conducea Batalionul I de Pompieri de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) din Bucuresti, ca ofiter de pregatire pentru lupta.
In ultima zi din august, in jurul pranzului, dispeceratul anunta un incendiu pe o strada din cartierul Ferentari, zona periculoasa, dupa cum isi amintesc lucratorii ISU, in care intrau cu greu din cauza scandalagiilor. Doua masini cu apa si spuma cu zece militari in termen, un sergent si trei cadre s-au deplasat la fata locului pentru a interveni, grupul ce era condus de maiorul Adrian Barbu.
Ajunsi la apartamentul de unde iesea fum, au batut la usa dar nu li s-a raspuns. In momentul in care au încercat sa forteze intrarea cu o ranga, a iesit un barbat cu un cutit in mana. Fara sa scoata vreun cuvant, barbatul din apartament, care avea probleme mintale, l-a atacat direct pe primul care i-a iesit in cale, un militar in termen. L-a lovit in cureaua de la uniforma si nu a reusit sa-i provoace nicio rana. S-a napustit apoi asupra urmatorului care se afla la intrare, maiorul Adrian Barbu. Din pacate, acesta nu avea curea si i-a spintecat, pur si simplu, burta, cazand secerat intr-o balta de sange.
Adrian Barbu a fost decorat locotenent-colonel post-mortem si dupa un an i-a fost ridicata o statuie in curtea Detasamentului „Mihai Voda“. Grupul de Interventie nr.1 de la ISU Bucuresti a fost redenumit iar acum poarta numele lui.

Citat:La Detașamentul de Pompieri Mihai Vodă din cadrul Grupului de Intervenție nr.1 „lt. col. post-mortem Adrian Barbu” a fost organizat ieri ceremonialul pentru comemorarea pompierului lt. col. post-mortem Adrian Barbu.

În memoria eroului nostru, care în anul 1997 a fost ucis de un bărbat pe care încerca să îl salveze dintr-un incendiu, a fost adus un omagiu prin depunerea unei coroane de flori. La momentul respectiv, acesta era încadrat cu gradul de maior la Batalionului I de Pompieri București.

La un an de la tragicul eveniment, în curtea unității i-a fost ridicată o statuie, iar grupul de intervenție poarta în prezent denumirea onorifică Grupul de Intervenție nr. 1 „lt. col. post-mortem Adrian Barbu”.

Adrian Barbu rămâne în memoria celor care l-au cunoscut, ca un om deosebit și un pompier curajos. Dumnezeu să-l odihnească.

SURSA : ISU Bucuresti-Ilfov


















SURSA foto : ISU Bucuresti-Ilfov

07 septembrie 2014 - Unsprezece ani de când Iulian a devenit nemuritor

Sublocotenent post-mortem Iulian Arusoaei 07 Septembrie 2007- comandantul Gărzii de Intervenţie din cadrul Detaşamentului Oraş Constanta, a cazut la datorie în timpul unei misiuni.



Sublocotenent post-mortem Iulian Arusoaei

Citat:Plt mj. Iulian Arusoaei, comandantul Gărzii de Intervenţie din cadrul Detaşamentului Oraş, a murit în timpul unei misiuni. Ziua de vineri a început ca oricare alta pentru Iulian Arusoaei şi nimic nu prevestea tragedia căreia bărbatul urma să-i cadă victimă. În jurul orei 11.30, la dispecerat a fost anunţat un incendiu, iar două autospeciale au pornit spre bulevardul 1 Decembrie din Constanţa, unde, din apartamentul unui locatar al blocului L19, ieşeau nori groşi de fum. Cele două echipe ajunse la intervenţie se aflau sub comanda plt mj. Iulian Arusoaei, care le-a împărţit sarcinile. Însoţit de cîţiva pompieri, Arusoaei a urcat la etajul cinci, dar s-a lovit de refuzul proprietarului locuinţei, Şandor Ipo, care nu a vrut să le deschidă uşa. În această situaţie, comandantul Gărzii de Intervenţie a luat trei subalterni şi a urcat la etajul superior cu intenţia de a coborî în apartamentul incendiat, prin exteriorul blocului, cu ajutorul unei coarde de salvare. Trei servanţi şi proprietarul apartamentului aflat la etajul şase au ţinut frînghia şi cu toate că unul dintre subalterni a vrut să coboare cu ajutorul corzii, plt mj. Iulian Arusoaei l-a oprit spunînd „cobor eu de data asta”. Sub privirile a zeci de curioşi adunaţi în stradă, comandantul Gărzii de Intervenţie şi-a legat de centura de siguranţă coarda groasă de 12 mm, iar la cîteva secunde după ce s-a desprins de pe pervaz şi a rămas susţinut doar de coarda confecţionată din material sintetic, aceasta s-a rupt. Ţinînd bucata de coardă ruptă strîns în mînă, pompierul s-a prăbuşit în gol, iar în cădere, a trecut printre crengile unui tei, s-a lovit de acoperişul unui balcon construit în exteriorul blocului, la parter, iar apoi s-a izbit de pămînt fără să mai dea vreun semn de viaţă. Personalul medical de pe ambulanţa care se afla deja la faţa locului a intervenit imediat, iar pompierul a fost transportat la spital. Pe drum şi apoi în Camera de resuscitare a unităţii sanitare, medicii au încercat din răsputeri să-l readucă la viaţă, dar nu s-a mai putut face nimic.

Citat:Sublocotenent post-mortem Iulian Arusoaei
07 Septembrie 2007
Pompierii constănţeni sînt în stare de şoc după ce, ieri, colegul lor, plt mj. Iulian Arusoaei, comandantul Gărzii de Intervenţie din cadrul Detaşamentului Oraş, a murit în timpul unei misiuni. Ziua de vineri a început ca oricare alta pentru Iulian Arusoaei şi nimic nu prevestea tragedia căreia bărbatul urma să-i cadă victimă. În jurul orei 11.30, la dispecerat a fost anunţat un incendiu, iar două autospeciale au pornit spre bulevardul 1 Decembrie din Constanţa, unde, din apartamentul unui locatar al blocului L19, ieşeau nori groşi de fum. Cele două echipe ajunse la intervenţie se aflau sub comanda plt mj. Iulian Arusoaei, care le-a împărţit sarcinile. Însoţit de cîţiva pompieri, Arusoaei a urcat la etajul cinci, dar s-a lovit de refuzul proprietarului locuinţei, Şandor Ipo, care nu a vrut să le deschidă uşa. În această situaţie, comandantul Gărzii de Intervenţie a luat trei subalterni şi a urcat la etajul superior cu intenţia de a coborî în apartamentul incendiat, prin exteriorul blocului, cu ajutorul unei coarde de salvare. Trei servanţi şi proprietarul apartamentului aflat la etajul şase au ţinut frînghia şi cu toate că unul dintre subalterni a vrut să coboare cu ajutorul corzii, plt mj. Iulian Arusoaei l-a oprit spunînd „cobor eu de data asta”. Sub privirile a zeci de curioşi adunaţi în stradă, comandantul Gărzii de Intervenţie şi-a legat de centura de siguranţă coarda groasă de 12 mm, iar la cîteva secunde după ce s-a desprins de pe pervaz şi a rămas susţinut doar de coarda confecţionată din material sintetic, aceasta s-a rupt. Ţinînd bucata de coardă ruptă strîns în mînă, pompierul s-a prăbuşit în gol, iar în cădere, a trecut printre crengile unui tei, s-a lovit de acoperişul unui balcon construit în exteriorul blocului, la parter, iar apoi s-a izbit de pămînt fără să mai dea vreun semn de viaţă. Personalul medical de pe ambulanţa care se afla deja la faţa locului a intervenit imediat, iar pompierul a fost transportat la spital. Pe drum şi apoi în Camera de resuscitare a unităţii sanitare, medicii au încercat din răsputeri să-l readucă la viaţă, dar nu s-a mai putut face nimic.
Între timp, sub supravegherea şefului Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, lt. col. Andrei Gabriel Niculae, misiunea pompierilor a continuat. Parcă nebun de furie, în prezenţa unui agent de poliţie, un alt pompier care căra un extinctor în spate s-a dus la uşa lui Şandor Ipo şi a spart-o din patru lovituri puternice de pumn. Odată intraţi în casa bărbatului, pompierii au constatat că fumul gros provenea de la o tigaie uitată pe foc. Vecinii lui Şandor s-au plîns oamenilor legii de comportamentul bărbatului care îi pune mereu pe jar. „E nebun. Nu trece săptămîna fără ca el să nu facă vreo tîmpenie. Creşte porumbei în balcon, în fiecare noapte face scandal şi sparge prin casă. Ne-am săturat de el. Soţia lui este asistentă şi l-a internat la Palazu Mare de vreo trei ori. Să-l ducă la nebuni şi să-l închidă acolo că ne-am săturat de el”, a spus Dalida Asan, o locatară a blocului.
La orice intervenţie punea suflet...
Colegii de muncă ai pompierului care şi-a pierdut viaţa în misiune sînt devastaţi de cele întîmplate. „Moartea colegului nostru este o lovitură dată tuturor angajaţilor ISU, care poate avea consecinţe pe termen lung. Psihologic, pompierii sînt instruiţi să aibă încredere în echipamentul folosit. Trebuie să înţeleagă fiecare că vieţile altor oameni depind de noi şi că trebuie să ne facem datoria în continuare”, a declarat lt. col. Andrei Gabriel Niculae. Pompierii care au ţinut frînghia în timpul încercării de coborîre a colegului lor sînt şi ei răvăşiţi şi marcaţi de cele întîmplate. „Era un om nemaipomenit, foarte bine pregătit, de la care am învăţat foarte multe. E o pierdere foarte mare, era prietenul tuturor. A fost unul dintre puţinii şefi care ştia să fie prietenul subalternilor”, a declarat sg. maj. Cătălin Ioniţă. „La orice intervenţie punea suflet şi făcea totul cu maximum de profesionalism”, a adăugat un alt coleg, sg. mj. Marian Dănilă. Cel care ar fi vrut să coboare pe coardă şi a fost oprit de Arusoaei, sg. Mj. Marius Bobunu nu îşi găsea cuvintele: “Nu pot să descriu în cuvinte ce am simţit în acel moment. Era mentorul meu. Am fost mai tot timpul cu el în misiuni ”.
Iulian Arusoaei urma să împlinească 40 de ani pe 11 noiembrie, era căsătorit şi nu avea copii, iar la aflarea veştii morţii sale, soţia sa a leşinat, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Născut la Vaslui, el absolvise cursurile Şcolii Militare de Subofiţeri Boldeşti - Arma Pompieri, în 1992, şi din acelaşi an a fost detaşat la Constanţa. În urmă cu zece ani, el a fost numit comandant al Gărzii de Intervenţie a Detaşamentului Oraş. „Am pierdut un coleg şi un prieten de nădejde. Era un foarte bun profesionist şi nu deseori mi-a fost dat să văd un pompier mai bine pregătit decît el. În timpul fatalei intervenţii, plt mj. Iulian Arusoaei a folosit o coardă din material sintetic care era nouă. De altfel, tot echipamentul autospecialei Iveco Magirus era nou. Autoutilitara a fost implicată într-un accident rutier în luna ianuarie a acestui an, după care a fost transportată în Germania pentru reparaţii şi s-a reîntors în urmă cu trei săptămîni”, a declarat lt. col. Andrei Gabriel Niculae. Mai mult decît atît, conducerea ISU „Dobrogea” spune că accesoriile folosite pentru salvare sînt verificate zilnic, vizual. Ancheta internă declanşată în acest caz încearcă să facă lumină asupra morţii pompierului. La cercetări vor participa şi doi specialişti ai structurii centrale. Ca o recunoaştere a profesionalismului de care a dat dovadă în miile de misiuni la care a participat, prin ordinul ministrului Internelor, Cristian David, ieri, plt. mj. Iulian Arusoaei a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent.

Citat:Sute de persoane, printre care s-au numărat prieteni, rude, vecini şi nu în ultimul colegii de serviciu l-au condus, ieri, pe ultimul drum pe plt. maj. Iulian Arusoaei, pompierul care şi-a pierdut viaţa vineri, în timpul unei misiuni. Strînşi în faţa casei celui dispărut, situată pe strada Ion Heliade Rădulescu, camarazii bărbatului şi-au luat adio de la el, încremeniţi în salutul militar. Coşciugul a fost purtat pe umeri de subordonaţii săi, cei care s-au aflat alături de plt. maj. Iulian Arusoaei în timpul ultimei sale intervenţii. Colegii s-au strîns vineri în jurul ambulanţei în care a fost urcat acesta imediat după accident, aşteptînd în zadar o minune şi tot ei au stat în genunchi în jurul trupului neînsufleţit al bărbatului în timp ce cortegiul funerar se îndrepta spre biserica Tuturor Sfinţilor.
La funeralii a luat parte şi prim-adjunctul şefului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, gen de brigadă Viorel Liviu Nemeş, care i-a adus un ultim omagiu celui care a fost Iulian Arusoaei: „Este un moment trist pentru familia pompierilor din toată ţara. Iulian Arusoaei a avut curaj şi i-a pregătit şi pe alţii pentru această meserie riscantă. Iată, însă, că, uneori, cei care apără vieţile celor din jur, ajung victime. Iulian Arusoaei intră în pagina de aur a familiei noastre, alături de alţi camarazi care şi-au jertfit vieţile la datorie. Deviza noastră este „Cu viaţa mea apăr viaţa celorlalţi” şi toţi pompierii sînt conştienţi de pericolele la care se expun. Sîntem alături de familia colegului nostru în aceste momente grele”. După slujba religioasă, trupul neînsufleţit al lui Iulian Arusoaei a fost înmormîntat în cimitirul din zona Palas, unde membrii gărzii de onoare au tras salve de puşcă în cinstea celui care şi-a părăsit camarazii şi familia mult prea devreme.

Iulian Arusoaie, vinovat pentru o zi, erou pentru eternitate ...




Sublocotenent post-mortem Iulian Arusoaei

Remember....

Citat:07 Septembrie 2007
Pompierii constănţeni sînt în stare de şoc după ce, ieri, colegul lor, plt mj. Iulian Arusoaei, comandantul Gărzii de Intervenţie din cadrul Detaşamentului Oraş, a murit în timpul unei misiuni. Ziua de vineri a început ca oricare alta pentru Iulian Arusoaei şi nimic nu prevestea tragedia căreia bărbatul urma să-i cadă victimă. În jurul orei 11.30, la dispecerat a fost anunţat un incendiu, iar două autospeciale au pornit spre bulevardul 1 Decembrie din Constanţa, unde, din apartamentul unui locatar al blocului L19, ieşeau nori groşi de fum. Cele două echipe ajunse la intervenţie se aflau sub comanda plt mj. Iulian Arusoaei, care le-a împărţit sarcinile. Însoţit de cîţiva pompieri, Arusoaei a urcat la etajul cinci, dar s-a lovit de refuzul proprietarului locuinţei, Şandor Ipo, care nu a vrut să le deschidă uşa. În această situaţie, comandantul Gărzii de Intervenţie a luat trei subalterni şi a urcat la etajul superior cu intenţia de a coborî în apartamentul incendiat, prin exteriorul blocului, cu ajutorul unei coarde de salvare. Trei servanţi şi proprietarul apartamentului aflat la etajul şase au ţinut frînghia şi cu toate că unul dintre subalterni a vrut să coboare cu ajutorul corzii, plt mj. Iulian Arusoaei l-a oprit spunînd „cobor eu de data asta”. Sub privirile a zeci de curioşi adunaţi în stradă, comandantul Gărzii de Intervenţie şi-a legat de centura de siguranţă coarda groasă de 12 mm, iar la cîteva secunde după ce s-a desprins de pe pervaz şi a rămas susţinut doar de coarda confecţionată din material sintetic, aceasta s-a rupt. Ţinînd bucata de coardă ruptă strîns în mînă, pompierul s-a prăbuşit în gol, iar în cădere, a trecut printre crengile unui tei, s-a lovit de acoperişul unui balcon construit în exteriorul blocului, la parter, iar apoi s-a izbit de pămînt fără să mai dea vreun semn de viaţă. Personalul medical de pe ambulanţa care se afla deja la faţa locului a intervenit imediat, iar pompierul a fost transportat la spital. Pe drum şi apoi în Camera de resuscitare a unităţii sanitare, medicii au încercat din răsputeri să-l readucă la viaţă, dar nu s-a mai putut face nimic.
Între timp, sub supravegherea şefului Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, lt. col. Andrei Gabriel Niculae, misiunea pompierilor a continuat. Parcă nebun de furie, în prezenţa unui agent de poliţie, un alt pompier care căra un extinctor în spate s-a dus la uşa lui Şandor Ipo şi a spart-o din patru lovituri puternice de pumn. Odată intraţi în casa bărbatului, pompierii au constatat că fumul gros provenea de la o tigaie uitată pe foc. Vecinii lui Şandor s-au plîns oamenilor legii de comportamentul bărbatului care îi pune mereu pe jar. „E nebun. Nu trece săptămîna fără ca el să nu facă vreo tîmpenie. Creşte porumbei în balcon, în fiecare noapte face scandal şi sparge prin casă. Ne-am săturat de el. Soţia lui este asistentă şi l-a internat la Palazu Mare de vreo trei ori. Să-l ducă la nebuni şi să-l închidă acolo că ne-am săturat de el”, a spus Dalida Asan, o locatară a blocului.
La orice intervenţie punea suflet...
Colegii de muncă ai pompierului care şi-a pierdut viaţa în misiune sînt devastaţi de cele întîmplate. „Moartea colegului nostru este o lovitură dată tuturor angajaţilor ISU, care poate avea consecinţe pe termen lung. Psihologic, pompierii sînt instruiţi să aibă încredere în echipamentul folosit. Trebuie să înţeleagă fiecare că vieţile altor oameni depind de noi şi că trebuie să ne facem datoria în continuare”, a declarat lt. col. Andrei Gabriel Niculae. Pompierii care au ţinut frînghia în timpul încercării de coborîre a colegului lor sînt şi ei răvăşiţi şi marcaţi de cele întîmplate. „Era un om nemaipomenit, foarte bine pregătit, de la care am învăţat foarte multe. E o pierdere foarte mare, era prietenul tuturor. A fost unul dintre puţinii şefi care ştia să fie prietenul subalternilor”, a declarat sg. maj. Cătălin Ioniţă. „La orice intervenţie punea suflet şi făcea totul cu maximum de profesionalism”, a adăugat un alt coleg, sg. mj. Marian Dănilă. Cel care ar fi vrut să coboare pe coardă şi a fost oprit de Arusoaei, sg. Mj. Marius Bobunu nu îşi găsea cuvintele: “Nu pot să descriu în cuvinte ce am simţit în acel moment. Era mentorul meu. Am fost mai tot timpul cu el în misiuni ”.
Iulian Arusoaei urma să împlinească 40 de ani pe 11 noiembrie, era căsătorit şi nu avea copii, iar la aflarea veştii morţii sale, soţia sa a leşinat, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Născut la Vaslui, el absolvise cursurile Şcolii Militare de Subofiţeri Boldeşti - Arma Pompieri, în 1992, şi din acelaşi an a fost detaşat la Constanţa. În urmă cu zece ani, el a fost numit comandant al Gărzii de Intervenţie a Detaşamentului Oraş. „Am pierdut un coleg şi un prieten de nădejde. Era un foarte bun profesionist şi nu deseori mi-a fost dat să văd un pompier mai bine pregătit decît el. În timpul fatalei intervenţii, plt mj. Iulian Arusoaei a folosit o coardă din material sintetic care era nouă. De altfel, tot echipamentul autospecialei Iveco Magirus era nou. Autoutilitara a fost implicată într-un accident rutier în luna ianuarie a acestui an, după care a fost transportată în Germania pentru reparaţii şi s-a reîntors în urmă cu trei săptămîni”, a declarat lt. col. Andrei Gabriel Niculae. Mai mult decît atît, conducerea ISU „Dobrogea” spune că accesoriile folosite pentru salvare sînt verificate zilnic, vizual. Ancheta internă declanşată în acest caz încearcă să facă lumină asupra morţii pompierului. La cercetări vor participa şi doi specialişti ai structurii centrale. Ca o recunoaştere a profesionalismului de care a dat dovadă în miile de misiuni la care a participat, prin ordinul ministrului Internelor, Cristian David, ieri, plt. mj. Iulian Arusoaei a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent.

Iulian Arusoaie, pompierul care a decedat în misiune încercând să salveze viaţa unui om a fost declarat singurul vinovat


Filmul tragediei

Citat:La 7 septembrie 2007 la dispecerat a fost anunţat un incendiu. Două autospeciale au pornit spre bulevardul 1 Decembrie unde, din apartamentul unui locatar al blocului L 19 ieşeau nori groşi de fum. Ipo Şandor (65 de ani), aflat în stare de ebrietate, uitase mâncarea pe foc.

Fumul a alertat vecinii, care au anunţat pompierii. Pentru că locatarul nu a deschis uşa, echipa condusă de Iulian Arusoaei a hotărât să intre în apartament coborând cu o coardă de salvare de la etajul şase la cinci. După câteva momente, s-a produs tragedia. Coarda s-a rupt şi pompierul s-a prăbuşit de la 20 de metri înălţime.

„Nu era pentru prima dată când cobora de la un etaj la altul"

Camelia Arusoaei (40 de ani), soţia sa, s-a resemnat cu faptul că soţul ei a plecat într-o bună dimineaţă de acasă şi s-a întors într-un sicriu. Câteva luni după tragedie, s-a dus la locul accidentului, a vorbit cu martorii, a întrebat specialişti în Protecţia muncii ca să afle cum a fost posibil să se rupă frânghia care ar fi trebuit să susţină 100 de kilograme.

Aceştia i-au explicat că, probabil frânghia, care este folosită şi de alpinişti, şi nu cedează, s-a frecat de un colţ tăios, cum ar fi gresia sau faianţa.

„Nu era pentru prima dată când cobora de la un etaj la altul. A coborât şi de la etajul zece la nouă şi a trecut dintr-un balcon în altul. Dacă este singurul vinovat a plătit. Dacă nu, Dumnezeu vede!", a spus soţia sa.

Soţia pompierului a încercat să stea de vorbă şi cu Ipo Şandor, însă şi la data vizitei lor bărbatul se afla în stare de ebrietate. „Nu am avut ce să vorbesc cu el", spune Camelia. Apoi, a urcat în apartamentul femeii de pe balconul căreia a coborât soţul.

Femeia i-a spus că îi vine greu să mai intre în camera de la balconul căreia a coborât Iulian. „Mai bine nu deschideam uşa şi nu-l lăsam pe omul ăsta să iasă pe geamul meu, dar au insistat vecinii", mărturiseşte femeia.

SURSA : http://www.adevarul.ro

Respect !.....si suntem datori sa nu uitam !

Era un om nebun ... nebun ca sa salveze vieti , era o persoana deosebita , un coleg deosebit, un profesionist .Era capul si picioarele de la interventii, . Era peste tot ... pentru unii mentor, pentru altii D-zeu ...pentru mine camarad .Merita sa vorbim despre acest OM ,la trecut ,prezent si viitor....cu RESPECT si si cu datoria de a nu uita !
Iulian ar fi implinit 51 de ani pe 11 noiembrie .Născut la Vaslui, el absolvise cursurile Şcolii Militare de Subofiţeri Boldeşti - Arma Pompieri, în 1992, şi din acelaşi an a fost detaşat la Constanţa. În urmă cu optsprezece ani, el a fost numit comandant al Gărzii de Intervenţie a Detaşamentului Oraş.
A fost un POMPIER MILITAR altruist si va ramane in amintirea noastra si sufletul nostru,acest om si-a pus viata in primejdie ca oricare din colegii lui,SACRIFICIUL SUPREM INSEAMNA A-TI DA VIATA pentru SEMENII TAI si de a-i ajuta cand nimeni nu poate...la orice intervenţie punea suflet şi făcea totul cu maximum de profesionalism..asa a fost si Iulian Arusoaei.
Clipa cand mori nu poti s-alegi , asa a fost sa fie ...asa a vrut bunul Dumnezeu , Iulian erou pompier... sunt sigur Iulian este inger acum si ne vegheaza din cer pe noi !
Vreau sa stii Iulian ca vom pastra in suflet amintirea ta ...suntem datori sa nu uitam !

9 septembrie -se împlinesc opt ani de la moartea locotenentului Cătălin Valeriu Ispas




IN MEMORIAM locotenent Cătălin Valeriu Ispas

Citat:Au trecut nouă ani de la moartea scafandrilor Dumitru Cristian Zarafu şi Cătălin Valeriu Ispas, cel din urmă angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea"!
Cei doi au pierit în seara zilei de 9 septembrie 2010, în interiorului cargoului turcesc JMedy", scufundat la patru mile marine de Capul Tuzla.
Reamintim că, în anul 2010, pe data de 2 septembrie, nava JMedy" s-a scufundat la patru mile marine de Capul Tuzla, având 3.247 de tone fier vechi la bord. în seara zilei de 9 septembrie 2010, Dumitru Cristian Zarafu şi Cătălin Valeriu Ispas au fost văzuţi pentru ultima dată în viaţă, coborând în apă spre epava cargoului.
Pe data de 13 decembrie 2010, angajaţii firmei turceşti Aras (veniţi după fierul vechi din cargou) 1-au găsit pe locotenentul Ispas, angajat al ISU JDobrogea", aproape de sala Maşini. La câţiva metri depărtare, pe data de 23 decembrie 2010, a fost descoperit şi Zarafu.

Citat:Catalin Valeriu Ispas dat disparut in data de 09 septembrie 2010 în jurul orei 14.30 , dupa ce a executat o scufundare la nava Mendy in largul Marii Negre , era ofiter in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dobrogea” al Judetului Constanta avand gradul de locotenent. La solicitarea firmei Hunter’s, în baza unui contract de prestări servicii, o navă aparţinând Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a transportat patru scafandri în larg. Aceştia urmau să filmeze epava Medy, dar din cei patru scafandri, doi nu au mai ieşit la suprafaţă .
Locotenentul Ispas este nascut la 6 martie 1983 la Buzau.Absolvent al scolii Militare de Subofiteri „Pavel Zaganescu” Boldesti, la data de 01 august 2003 a fost repartizat la ISU „Dobrogea”. La 15 decembrie 2007, in urma sustinerii unui examen, a trecut in corpul ofiterilor primind gradul de sublocotenent, iar la 01 august 2010 a fost inaintat in gradul de locotenent, la termen.
La 01 august 2009, lt. Catalin Valeriu Ispas a fost incadrat la Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Interventie al ISU „Dobrogea”, fiind brevetat ca scafandru autonom din 2006.

Catalin Ispas, condus pe ultimul drum !

Citat:Locotenentul Cătălin Valeriu Ispas, în vârstă de 27 de ani, angajat în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea", a fost condus ieri pe ultimul drum de aproape 200 de persoane. Scafandrul a fost găsit mort, de angajaţii firmei turceşti Aras, aproape de sala maşini a cargoului turcesc Medy.
Locotenentul Cătălin Valeriu Isapas a dispărut în seara zilei de 9 septembrie, alături de scafandrul Cristian Zarafu, de 38 de ani, în timp ce încercau să filmeze unul dintre rezervoarele cargoului turcesc scufundat la şase mile marine de digul de larg al portului Constanţa. Trupul neînsufleţit al locotenentului Cătălin Valeriu Ispas, în vârstă de 27 de ani, angajat în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea", a fost depus ieri dimineaţă la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa. De aici, cortegiul funerar a trecut prin faţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, apoi a mers către casa scafandrului, de unde a plecat spre biserica din Eforie Nord.
Lăcaşul de cult s-a dovedit neîncăpător pentru cele aproape 200 de persoane care au venit să-şi ia rămas bun de la Ispas. După o slujbă care a durat câteva zeci de minute, locotenentul Cătălin Valeriu Ispas a fost înmormântat cu onoruri militare în cimitirul din Eforie. Cei care au lucrat cu fostul scafandru au numai cuvinte de laudă pentru acesta şi spun că sunt şocaţi de trecerea în nefiinţă a bărbatului.

SURSA : http://www.ziuaconstanta.ro










Lt. Ispas, inmormantat cu onoruri militare

Citat:Sute de oameni au participat la funeraliile unuia dintre scafandrii disparuti pe epava Medy, la inceputul lunii septembrie

Doliu in Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Dobrogea” al Judetului Constanta. Ieri a fost condus pe ultimul drum locotenentul Catalin Valeriu Ispas, scafandrul care a disparut in timp ce inspecta epava navei Medy, scunfundata in Marea Neagra. Sute de persoane, colegi, camarazi, prieteni, sau doar simpli cetateni impresionati de drama familiei pompierului au venit la Catedrala „Sfintii Petru si Pavel”, din Piata Ovidiu, pentru a-i aduce un ultim omagiu. Colegii lui Catalin Ispas nu s-au putut abtine si au varsat o lacrima in amintirea celui disparut. De departe, familia pompierului a fost cea mai afectata de aceasta despartire. Parintii tanarului au venit din Spania pentru a-si conduce copilul pe ultimul drum. Impietrita de durere, mama lui Catalin a vegheat ore in sir la capataiul acestuia. Nici sotia pompierului, Andreea Ispas, nu s-a dezlipit de cosciugul in care se afla trupul neinsufletit al celui caruia ii jurase credinta vesnica.

La inmormantare au participat atat colegii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dobrogea, cat si de la alte inspectorate din tara, pentru ca scafandul facea parte din echipele de interventie ale Ministerului de Interne. „Noi suntem o echipa din care nu fac parte doar cei de la ISU Dobrogea” si din tara. De fiecare data cand s-au intamplat evenimente am fost alaturi unii de altii. Avem colegi veniti din tara, care au tinut sa participe alaturi de noi la aceasta trista adunare”, a declarat imputernicit la comanda ISU „Dobrogea”, colonel Traian Oprea.

Dupa slujba religioasa care a fost oficiata de preoti la Catedrala „Sfintii Petru si Pavel” cortegiul funerar s-a indreptat spre Biserica din Eforie Nord. Aici a avut loc si un incident, dupa ce sora scafandrului a lesinat si a fost scoasa pe brate si dusa pana la o ambulanta, pentru a-i fi acordate ingrijiri medicale. Cei care au participat la slujba au fost impresionati de mama militarului care nu mai stia cum sa se imparta pentru a le fi alaturi ambilor copii. Dupa ce s-a asigurat ca fiica ei este in regula, femeia s-a intors langa sicriu, spunand ca „nu-si poate lasa copilul singur”. Locotenentul Catalin Ispas a fost inmormantat cu onoruri militare, in cimitirul din Eforie Nord. Locotenentul Catalin Ispas, de 27 ani, angajat al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dobrogea si Cristian Zarafu, de 37 ani, fost scafandru ARSVOM, au disparut in seara zilei de 9 septembrie, in timp ce inspectau epava cargoului Medy. Cei doi erau colaboratori ai firmei de scufundari Hunters, care efectua inspectii la nava. Familiile scafandrilor disparuti au facut nenumarate demersuri pentru cautarea victimelor si acuza autoritatile ca nu s-au implicat indeajuns in acest caz.

SURSA : http://observator.ro

Citat:

Locotenentul Ispas este nascut la 6 martie 1983 la Buzau.Absolvent al scolii Militare de Subofiteri „Pavel Zaganescu” Boldesti, la data de 01 august 2003 a fost repartizat la ISU „Dobrogea”. La 15 decembrie 2007, in urma sustinerii unui examen, a trecut in corpul ofiterilor primind gradul de sublocotenent, iar la 01 august 2010 a fost inaintat in gradul de locotenent, la termen.
La 01 august 2009, lt. Catalin Valeriu Ispas a fost incadrat la Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Interventie al ISU „Dobrogea”, fiind brevetat ca scafandru autonom din 2006.
In momentul in care a fost dat disparut, lt. Catalin Valeriu Ispas era in timpul liber si presta servicii de scafandru autonom pentru o societate comerciala in baza unui contract pentru care avea aprobarea inspectoratului.

Catalin Valeriu Ispas dat disparut in data de 09 septembrie 2010 în jurul orei 14.30 , dupa ce a executat o scufundare la nava Mendy in largul Marii Negre , era ofiter in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dobrogea” al Judetului Constanta avand gradul de locotenent. La solicitarea firmei Hunter’s, în baza unui contract de prestări servicii, o navă aparţinând Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a transportat patru scafandri în larg. Aceştia urmau să filmeze epava Medy, dar din cei patru scafandri, doi nu au mai ieşit la suprafaţă .

După trei luni de speranţe, aşteptare şi acuzaţii, trupul unuia dintre scafandrii dispăruţi în epava Medy a fost adus la suprafaţă. Angajaţii firmei turceşti care se ocupă de scoaterea combustibilului din nava scufundată l-au găsit în sala maşinilor pe locotenetul Cătălin Ispas. Misterul morţii sale nu s-a încheiat însă o dată cu găsirea lui. Şi asta pentru că anchetatorii au descoperit că scafandrul avea în butelii suficient oxigen cât să iasă la suprafaţă. Acum, speră să îi ajute în achetă imaginile filmate de Cătălin în adâncuri, până să moară. Poate cea mai importantă probă.
Nava Opal a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe mare este cea care a purtat pe valuri trupul scafandrului până la cheul din dana 10.
Trupul scafandrului a fost descoperit la primele ore ale dimineţii de specialiştii firmei turceşti care se ocupă de scoaterea combustibilului din tancurile navei Medy, care s-a scufundat la începutul lunii septembrie.
Rudele, prietenii şi câţiva colegi ai scafandrilor care au dispărut într-o misiune de filmare a epavei preferă acum ...tăcerea. De prea multă durere... În schimb, constatările anchetatorilor ne dau fiori. În buteliile scafandrului însă este oxigen.

Remember ...


Rezultatul necropsiei - Scafandrul Cătălin Ispas a murit înecat

Citat:Medicii legişti au stabilit că scafandrul Cătălin Valeriu Ispas a murit înecat. „Cauza morţii este asfixia mecanică prin înec“, a declarat Ionuţ Ţucă, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Anchetatorii au arătat că au prelevat probe histopatologice care vor fi trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ pentru efectuarea unei expertize. Nimeni nu îşi poate explica cum a murit înecat tânărul scafandru în condiţiile în care în buteliile găsite asupra sa se mai afla aer.

Încă de la primele ore ale dimineţii, rudele ofiţerului au venit la morgă şi au aşteptat ca legiştii să facă lumină în cazul scafandrului, dispărut în urmă cu trei luni în adâncuri. Astăzi, trupul neînsufleţit al lui Cătălin Ispas va fi depus la Catedrala „Sfinţii Petru şi Pavel“ din Piaţa Ovidiu. „Cătălin va fi înmormântat mâine, în cimitirul din Eforie Nord“, a spus Adriana Ispas, sora scafandrului.

SURSA : https://adevarul.ro

Citat:Doi ani de la moartea scafandrilor Zarafu şi Ispas. Se caută încă vinovaţii
Pe 9 septembrie 2010, cei doi scafandri profesionişti au decedat, în condiţii încă neelucidate. Poliţia Port a deschis o anchetă, însă dosarul s-a "rătăcit" pe drumul dintre instituţii, de la poliţişti la procurori şi invers. De la tragicul incident, Agenţiei Română pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare a schimbat modul de instruire şi activitate al scafandrilor constănţeni.
S-au scufundat pentru o simplă filmare
Cei doi scafandri, Cristian Zarafu, de 38 de ani şi Cătălin Ispas, de 26 de ani, au coborât în adâncuri pentru a filma epava navei Medy, scufundată cu o săptămână înainte, pe 1 septembrie 2010. Ulterior s-a stabilit că scafandrii nu aveau avizele necesare scufundării. Cei doi nu au mai ieşit la suprafaţă, fiind găsiţi fără suflare abia după trei luni. Cătălin Ispas a fost găsit pe data de 13 decembrie 2010, iar colegul său, pe 23 decembrie.
Ancheta bate pasul pe loc
Poliţiştii au deschis o anchetă încă din 2010 pentru a se stabili ce s-a întâmplat de fapt cu cei doi scafandri, care erau profesionişti. Inexplicabil este faptul că, după expertiza medico-legală, s-a constatat faptul că scafandrul Cătălin Ispas a murit înecat. Se ridică însă unele semne de întrebare pentru că în butelia găsită asupra sa se mai afla oxigen, suficient pentru a-l aduce la suprafaţă.
Îndoieli există pentru toată lumea, însă, din câte se pare, oamenii legii nu au reuşit să desluşească tragicul eveniment. De acum doi ani şi până în prezent, nu am avut niciun răspuns şi niciun rezultat.
Se bat cap în cap
De la doi ani de la incident, informaţiile sunt foarte puţine. La biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Transporturi Maritime ni s-a răspuns scurt: "Vă rog să vă adresaţi Parchetului, ei vă pot da informaţii cu privire la dosar". Contactând persoane avizate de la Parchet, ni s-a spus că "dosarul este în lucru la Poliţie". "Efectiv, dosarul se află la ei şi ei ştiu exact ce au în dosar şi ce nu au. Cum aş putea eu, ca şi procuror, să vă spun lucruri care sunt în dosar, când dosarul nici nu este la mine?", ne-a declarat un reprezentant al Parchetului.
Moartea lor nu a fost în van
Se pare însă că tragicul accident nu a trecut fără urmări în ceea ce priveşte funcţionarea unor instituţii ale statului. Agenţia Română pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare a luat mai multe măsuri şi a schimbat regulamentele privind desfăşurarea activităţii scafandrilor după incident. "De atunci s-a refăcut tot ce a însemnat proceduri şi de asemenea sistemul de atribuire a licenţelor de funcţionare la scafandrii", a precizat, pentru "Cuget Liber", Dan Voicu, director ARSVOM.
Ceremonie de comemorare
Cătălin Ispas a fost angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa. De aceea, el le va rămâne mereu în mintea colegilor, care îi vor aduce cunune de flori la mormânt.
"Cătălin Ispas va fi comemorat, pentru că a fost foarte apreciat şi foarte respectat de colegi, a avut o amprentă pe activitatea scafandrilor constănţeni, a fost un bun profesionist. În cadrul activităţilor de 13 septembrie, una dintre acţiuni va fi comemorarea colegilor noştri. Se va face curăţenie la mormânt, se vor aprinde lumânări şi se vor depune coroane", a declarat Paula Anghel, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea.

SURSA : http://www.cugetliber.ro

Cinci ani de la moartea scafandrilor Ispas şi Zarafu. Familiile îşi caută încă dreptatea

Citat:S-au scurs cinci ani de când scafandrii locotenent Cătălin Valeriu Ispas şi Cristian Zarafu au murit în apele Mării Negre. Cei doi au dispărut în adâncuri, pe 9 septembrie 2010. Aceştia şi-au găsit sfârşitul în interiorul unei nave turceşti care s-a scufundat pe 1 septembrie 2010, la ora 12.50, la aproape şase mile marine de digul de larg al Portului Constanţa, travers cu Cap Tuzla. Cargoul era încărcat cu 3.247 de tone de fier vechi şi plecase din dana 115 a Portului Constanţa Sud Agigea, cu destinaţia Istanbul.

Locotenentul Cătălin Valeriu Ispas activa în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. El a absolvit Şcoala Militară de Subofiţeri „Pavel Zaganescu” Boldeşti, iar în anul 2003 a fost repartizat la ISU „Dobrogea”. La 01 august 2009, lt. Cătălin Valeriu Ispas a fost încadrat la Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Intervenţie al ISU „Dobrogea”, fiind brevetat ca scafandru autonom din 2006.

Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas lucrau în baza unor contracte de colaborare pentru SC Hunter‘s Company SRL. O navă aparţinând Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a transportat patru scafandri în larg. Zarafu şi Ispas s-au scufundat în jurul orei 18.00, după ce au vizionat înregistrarea făcută de colegii lor care coborâseră cu doar câteva zeci de minute înainte la epavă. Văzând că nu ies la suprafaţă, după jumătate de oră, unul dintre scafandrii rămaşi la suprafaţă a intrat în apă pentru a vedea ce se întâmplă. Acesta a văzut bule de aer şi a considerat, cel mai probabil, că scafandrii stau la decompresie. Ispas şi Zarafu nu au ieşit la suprafaţă şi au fost alertate autorităţile. În luna decembrie trupurile celor doi scafandri au fost descoperite în sala maşini.
Anul acesta, în luna februarie, magistraţii Judecătoriei Constanţa au găsit şi vinovatul tragediei. Completul a decis ca directorul de salvări din cadrul SC Hunter’s Company SRL, Jorj Unciuleanu, acuzat de ucidere din culpă şi neluarea vreuneia dintre măsurile legale de sănătate şi securitate în muncă, să fie condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. Totodată, el trebuie să le plătească rudelor celor două victime câte 140.000 de euro daune morale. Decizia a fost atacată.

Epilog ..cu suspendare

Citat:Condamnare cu suspendare pentru moartea scafandrilor Ispas şi Zarafu
Trei ani de închisoare cu suspendare şi plata a aproape 300.000 de euro, aceasta este pedeapsa hotărâtă de Judecătoria Constanţa pentru Jorj Unciuleanu. El a fost condamnat, în primă instanţă, pentru ucidere din culpă, ca urmare a decesului scafandrilor Cătălin Ispas şi Cristian Zarafu în data de 9 septembrie 2010, când s-au scufundat la epava navei Medy. În plus, Jorj Unciuleanu şi firma sa, S.C. Hunters Company S.R.L., trebuie să plătească suma în valoare de 285.182,52 euro şi 16.220 de lei. În acest scop, a fost pus sechestru pe mai multe loturi de teren, în suprafaţă totală de 90.000 mp, situate în extravilanul localităţii Agigea, dar şi pe un alt teren, de 126 mp, şi pe imobilul construit pe acesta. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Jorj Unciuleanu a fost trimis în judecată în anul 2013, la aproximativ trei ani de la moartea celor doi scafandri care s-au scufundat pentru a inspecta epava navei Medy. Anchetatorii au stabilit că Unciuleanu, în calitate de director salvări, nu a luat măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă pentru scufundarea desfăşurată la data de 9 septembrie 2010 de către Cătălin Ispas şi Cristian Zarafu. Astfel, acesta era suspectat că nu a asigurat planificarea şi organizarea corespunzătoare a activităţii de scufundare. La ordinul său, Ispas şi Zarafu au intrat în interiorul epavei scufundate a navei Medy şi în sala motoare. Unciuleanu a omis să verifice mai multe detalii ce au dus la producerea tragediei.

La jumătatea lunii decembrie 2010, după trei luni de la moartea scafandrilor, a fost găsit trupul lui Cătălin Ispas şi adus la suprafaţă. După două săptămâni, scafandrii turci care au coborât în adâncuri în zona epavei Medy au recuperat şi cadavrul lui Cristian Zarafu.

SURSA : http://observator.ro/


Ionuţ Popa din" Valuri"

Citat:Rugă
Hăule, ce tare baţi
prin pereţii mei crăpaţi -
m-ai văzut mai mic şi trist,
m-ai văzut mai pesimist...
Vino rana de-mi alină
cu perdeaua ta cea fină.
Zbori prin lumi caricaturi,
prin noianuri de curburi.

Treci oceane cianurate
cu trăiri învolburate.
Fă un salt până la cer
să treci podul de cancer.
Sari pe-un bolovan de puf,
prin călduri si prin zăduf.
Ţese-o lacrimă din tine
să ajungă pan' la mine.
Şi când m-oi vedea surpat,
hăule, căzut la pat,
să-mi aduci apă de sus
până n-oi fi cel mai dus.
Hăule, pe unde baţi
când pereţi-mi sunt sudaţi
şi ermetic capturat
în minele surogat?

Am ajuns la concluzia că speranţa este ultima pierdere umană, deoarece fiecare muritor speră, până în ultima clipă, că el va fi veşnic, ca o va păcăli pe doamna în negru! Din păcate, nimeni nu a reuşit s-o păcălească! În faţa ei mergem singuri, chiar dacă suntem înconjuraţi de cei dragi, pentru a da socoteala propriei noastre conştiinţe, doamna în negru nefiind decât oglinda în care ne privim pentru ultima dată de pe acest tărâm. Odihneste-te in pace Catalin ! Respect !.....si suntem datori sa nu uitam !

Requiescat in Pacem !

Respect !.....si suntem datori sa nu uitam !

8 ani de când camaradul Marius Loghin a plecat în misiune și nu s-a mai întors!

Citat:Sublocotenent (p.m) Marius Loghin

Căzut la datorie la data de 17 septembrie 2010.

Sublocotenentul (p.m) Marius Loghin a decedat în data de 17 septembrie 2010, la numai zece zile după împlinirea vârstei de 32 de ani, pe timpul unei misiuni de salvare a unui tânăr, blocat într-un bazin de captare a apei.
Absolvent al Colegiului Național "A.T. Laurian" din Botoșani, sublocotenentul era angajat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Nicolae Iorga" al județului Botoșani din anul 2006.

Pentru faptele de eroism și sacrificarea vieții în misiune, pompierul salvator Marius Loghin a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent.

CINSTE ȘI ONOARE MEMORIEI LUI!

SURSA : Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta






REMEMBER
17 septembrie 2010 Plutonier Marius Loghin şi-a dat viaţa când a intervenit în localitatea Rediu comuna Rădăuţi Prut pentru a-l salva pe un tânăr căzut într-un puţ de captare a apei. Pe timpul operaţiunilor de salvare, unui ofiţer şi scafandrilor implicaţi în operaţiune li s-a făcut rău probabil din cauza acumulării monoxidului de carbon emanat de o pompă pentru evacuarea apei, folosită de persoana pentru care s-a făcut solicitarea. Cei trei au fost scoşi la suprafaţă însă la spital, din nefericire, plt. Marius Loghin, în vârstă de 32 de ani, a fost declarat decedat. Ceilalţi doi colegi, mr. Narcis Jachel şi plt.Iulian Todirel au fost transferaţi la Spitalul Judeţean fiind în afara oricărui pericol.



Ultima misiune pentru pompierul Marius Loghin

Citat:În ultima misiune Marius nu mai este doar el şi cîţiva colegi... Porneşte la drum de la Biserica Sfîntul Dimitrie însoţit de sute de camarazi, prieteni, oameni simpli. O are alături pe mama sa, pe cea care în toate celelalte dăţi cînd a fost chemat la datorie o purta doar în gînd. Alături îi e şi soarele venit să îl călăuzească...

Cortegiul cu sute de persoane se întinde pe jumătate de kilometru. Calea îi este deschisă de poliţiştii de la circulaţie, deşi parcă nu mai este nevoie de aşa ceva... Pentru că oraşul stă puţin în loc să facă o reverenţă în faţa celui care de atîtea ori a uitat de el şi s-a gîndit doar la alţii. Marchian – Calea Naţională – Împărat Traian... Marius ajunge în faţa blocului în care locuia. Vecinii se îngrămădesc pe trotuare. O pensionară plînge de parcă ar fi propriul ei copil. Dintr-un tablou aşezat la intrarea în bloc Marius însă îi zîmbeşte. Parcă i-ar spune „nu mai plînge, e o misiune ca toate celelalte”.

Prefectul, pompierul şef al judeţului, foştii colegi, îl aşteaptă împietriţi în faţa Inspectoratului. Balcoanele şi geamurile blocurilor din jur sînt înţesate de oameni. Se dă citire unui ordin... Marius nu mai este plutonier, este acum sublocotenent. Cît de ciudat sună însă în aceste momente cuvîntul „acum”... Locotenentul Marius Colbea are un mesaj... „O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer”. Îl urmează colonelul Radu Anton ... „prin voia lui Dumnezeu armata din Ceruri are nevoie de o echipă de scafandri. În ultima lună au fost chemaţi la Ceruri cei mai buni scafandri din ţară, cei doi colegi de la Constanţa, colegul de la Dolj şi acum tu, sublocotenent Marius Loghin, de la Inspectoratul Botoşani, mergi să îndeplineşti misiuni în spiritul şi cu dăruirea numai de noi ştiute”.

Apoi pornesc sirenele pompierilor... odată cu ele şi lacrimi, lacrimi, multe lacrimi. De data aceasta zgomotul lor asurzitor nu mai anunţă nici un incendiu, nici o inundaţie, nici o calamitate. De data această nimeni nu se mai grăbeşte. Ba se grăbeşte Marius, care o ia în sus pe Sucevei, spre cimitir. Locul de veci e cam departe, în cimitir ultimul drum devine tot mai strîmt şi camarazii săi trebuie să-i ducă sicriul pe braţe. Cinci preoţi oficiază „Veşnica Pomenire”. Se aud frînghiile, iar mama vrea să-şi mai vadă o dată fiul... „Puiu mamii, toată vara mi-au spus că ţi-i cald şi acum stai aici la frig...?”. O tînără este ţinută de cîţiva cunoscuţi să nu se prăbuşească peste mormînt. Se trag salve de focuri. Bărbaţi în toată puterea cuvîntului plîng precum nişte copii. Marius a coborît la ultima misiune. Afară s-a făcut linişte, nu se mai aud decît plînsetele camarazilor, prietenilor, colegilor, rudelor, prietenei. Cu toţii ştiu că aceasta e ultima misiune, e misiunea în care drumul înapoi nu mai există.

Dumnezeu, să te ierte şi să te odihnescă Marius.




























SURSA :http://www.gazetabt.ro

(13-09-2012 07:15 PM)maf150 Scris:  

Citat:Emotionant: Marius Loghin, pompierul care traieste inca in inimile colegilor sai!



Aflati la zi de sarbatoare, pompierii din cadrul Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Botosani nu au uitat de colegul lor plecat mult prea devreme in oastea pompierilor din cer, sublocotenentul post-mortem Marius Loghin, care a murit la datorie, pe 17 septembrie 2010, la Radauti-Prut.

Pompierul a decedat dupa ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon, in timp ce incerca sa salveze un barbat cazut intr-un put.

In cadrul manifestarilor organizate cu ocazia Zilei Pompierilor a fost tinuta si o slujba de pomenire in memoria lui Marius Loghin, fiind prezenta si mama acestuia.

De asemenea, au fost depuse coroane de flori la momumentul dedicat acestuia, din fata sediului ISU Botosani.

"Ne cerem de iertare fata de mama lui Marius", a spus cu ochii in lacrimi coloneul Radu Anton, seful ISU Botosani.

SURSA:http://stiri.botosani.ro/stire/43633/Emo...+FOTO.html

Şeful ISU în lacrimi la slujba de pomenire a pompierului Marius Longhin

Citat:Momente emoţionante în cadrul manifestaţiilor care au avut loc cu prilejul Zilei Pompierilor din România. Imediat după oficierea slujbei religioase, col. Radu Anton l-a rugat pe preotul care a luat parte la acţiuni să ţină în moment special şi pentru Marius Loghin, pompierul decedat în misiunea pe data de 17 septembrie 2010.

Prezentă a fost şi mama acestuia care a lăcrimat continuu şi căreia şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă i-a adresat, cu lacrimi în glas, câteva cuvinte. „Ne cerem iertare faţă de mama lui Marius. Iertaţi-mă doamnă”, a fost cuvintele lui Radu Anton care a făcut o pauză înainte de a putea continua. În memoria celui care a fost Marius Loghin au fost depuse mai multe coroane la monumentul din faţa instituţiei unde de altfel este inscripţionat şi numele celui căzut la datorie. Mama sa a stat aproape tot timpul cât a durat manifestaţia şi a vărsat lacrimi de durere pentru fiul său. Ceva mai departe a urmărit totul liniştită şi logodnica lui Marius Loghin, fără a se apropia însă de grupul de oficiali sau de foştii colegi ai celui pe care în poartă în inimă.

SURSA : http://www.botosaneanul.ro

Concluziile procurorilor in cazul mortii pompierului la Radauti Prut

Citat:Procurorii militari au stabilit ca moartea pompierului scafandru, anul trecut, la Radauti Prut, a fost cauzata de subaprecierea gradului de pericol vizavi de interventie, plus de o serie de situatii de conjunctura ce au dus in cele din urma la acea nenorocire.

Plutonierul Marius Loghin a murit la datorie, incercand sa scoata trupul neinsufletit al unui barbat dintr-un bazin de apa. Tot atunci, alti doi pompieri au fost la un pas sa-si piarda viata, fiind salvati de colegi in ultimul minut.

Viorel Socianu, in varsta de 29 de ani, a incercat impreuna cu un coleg de la primaria Radauti Prut sa repare un robinet dintr-un bazin de la reteaua de apa al satului Rediu. In timpul interventiei Socianu si-a pierdut cunostinta, iar colegul sau cu greu a iesit la suprafata, alertand asupra a ce s-a intamplat.

La fata locului s-au deplasat doua echipaje ale ISU, printre care si echipa de scafandri. Echipa de scafandri era formata din plutonierii Iulian Todirel si Marius Loghin. Acestia doi erau supravegheati de maiorul Narcis Jakel. In timpul operatiunii, ofiterului si celor doi scafandri li s-a facut rau din cauza acumularii monoxidului de carbon.

Primul scos a fost Narcis Jakel, care era cel mai aproape de gura de iesire. Plutonierul Lucian Neculai a coborat in put si a reusit sa ii scoata pe cei doi scafandri care se aflau la suprafata apei. Acestia au fost preluati de ambulante si transportati la Spitalul Orasenesc Darabani, dupa ce au fost resuscitati de colegii pompieri, imediat ce au fost scosi din bazin.

Desi medicii ambulantei deplasate la fata locului au incercat aproape doua ore sa il salveze, Marius Loghin, in varsta de 32 de ani, a fost declarat in cele din urma decedat.

Greseala fatala: a coborat in bazin fara buteliile de oxigen

Concluziile anchetatorilor au fost clare, nenorocirea a pornit de la o eroare a lui Marius Loghin privind gradul de pericol din timpul interventiei. Pentru ca gura de acces in bazin era foarte mica, scafandrii au intrat fara oxigen, urmand ca ulterior sa primeasca de la colegi buteliile. Loghin s-a grabit si a spus ca nu are nevoie de echipament. Atunci i s-a facut rau si si-a pierdut cunostinta. Faptul ca ceilalti doi pompieri au fost salvati s-a datorat strict faptului ca un pompier a putut sa ii scoata la suprafata.

Lucian Neculai nu are o constitutie fizica robusta si a incaput cu tot cu buteliile de oxigen pe gura bazinului si i-a putut salva. Daca Marius Loghin, care avea o constitutie fizica mai solida, ar fi incaput cu tot cu echipament pe acea gura de acces, poate nenorocirea nu mai avea loc.

In urma audierii martorilor, procurorul a stabilit ca Loghin a subapreciat pericolul, din moment ce a spus colegilor ca nu are nevoie de buteliile de oxigen.

„In functie de elementele specifice existente in momentul interventiei, apreciem conceptia de actiune ca fiind oportuna. Actiunea plutonierului Loghin Marius de a intra in apa fara sa mai astepte pe platforma metalica coborarea aparatelor de respirat si a unei cordite de salvare, apreciind cu usurinta lipsa vreunui pericol, a condus la producerea evenimentului, situatie in care nu poate fi atrasa raspunderea penala fata de vreuna din persoanele din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Botosani care au participat la actiunea de recuperare a numitului Socianu Viorel”, se arata in rezolutia semnata de colonel magistrat Liviu Panzariu in cadrul Parchetului Militar de pe langa Tribunalul Iasi.

SURSa : http://www.vremeanoua.ro

15 decembrie 2014 - 15 decembrie 2018
Astăzi s-au împlinit patru ani de la tragedia de pe lacul Siutghiol în care a fost implicat un elicopter SMURD Constanta. Patru salvatori au murit atunci, un medic, o asistentă, pilotul şi copilotul aeronavei.
Odihniți-vă în pace dragii noștri colegi și prieteni, comandor CĂTUNEANU PETRE, comandor CRĂCĂNEL GINEL, medic VIZIREANU LAURA, asistent HARTON GABRIELA!”

Citat:CRONICA OFICIALĂ a unei TRAGEDII.
Ora 16.11: se primește primul apel la 112, prin care se anunță că un elicopter SMURD s-a prăbușit în lacul Siutghiol. Ulterior, la orele 16.12 și 16.14, vin alte apeluri similare
Ora 16.11: ISU Constanța alertează forțele din subordine și ordonă trimiterea la locul accidentului a acestora, concomitent cu raportarea la Centrul Operațional de la nivelul IGSU, fiind luate măsuri conform procedurilor operaționale pentru acest tip de eveniment
Ora 16.12: sunt trimise două autospeciale de intervenție cu o barcă și zece subofițeri de la Detașamentul Constanța, care au ajuns după aproximativ 15 minute, la 16.29. Concomitent, sunt alertate echipajele medicale de urgență prespitalicească (ambulanță și SMURD), care ajung, la rândul lor, tot după aproape 15 minute
Ora 16.15: ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea, activează Centrul Operațional de Comandă al MAI, precum și Centrul Operațional de Comandă al Guvernului
Ora 16.15: informația despre producerea accidentului este comunicată șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat
Ora 16.16: Centrul de Coordonare ROMATSA este informat prin intermediul sistemului unic de urgență 112 că aeronava s-a prăbușit în lacul Siutghiol - Mamaia, la 500 de metri de mal
Ora 16.17: este declanșată faza de căutare-salvare la nivelul Centrului de Coordonare SAR-ROMATSA
Ora 16.17: prima ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța ajunge la locul accidentului.
Ora 16.18: este alertată echipa de scafandri din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Constanța și a Centrului de Antrenament al ISU Constanța
Ora 16.20: Căpitănia Midia, care are în subordine Oficiul de Căpitănie Mamaia, este sesizată de o persoană că un elicopter s-a prăbușit în lacul Siutghiol. La 16.25, Căpitănia cere Agenției Române pentru Salvarea Victimelor Omenești pe Mare, respectiv conducătorului șalupei Jupiter, să se prezinte la ambarcațiune, pentru a participa la intervenție
Ora 16.29: forțele ISU Constanța ajung la mal și observă resturi ale aeronavei
Ora 16.30: ISU Constanța prin Garda de Coastă - SCOMAR anunță Autoritatea Navală Română despre producerea evenimentului
Ora 16.31: după aproximativ 20 minute de la momentul alarmării, este lansată prima barcă pneumatică ISU de zece persoane pentru căutare-salvare, al cărei motor pornește la sfoară, și nu la cheie. Motorul nu a pornit, dar barca a fost oricum utilizată în intervenție, cu ajutorul vâslelor
Ora 16.40: ISU Constanța activează Planul de cooperare cu Ministerul Apărării Naționale
Ora 16.45: este recuperată din apă prima victimă, dr. Laura Vizireanu, de către echipajul ISU din prima barcă și se încep manevrele de resuscitare. Victima este transferată într-o barcă civilă cu motor, însoțită de un paramedic SMURD, care continuă manevrele de resuscitare până la preluarea pe mal de către echipajul de ambulanță. Personalul ISU din prima barcă rămâne la fața locului, pentru a continua acțiunea de căutare-salvare
Ora 16.47: la 35 de minute de la anunțarea accidentului, se lansează la apă cea de a doua barcă cu motor a ISU Constanța
Ora 16.49: este solicitată intervenția echipei de scafandri a Centrului 39 Constanța aparținând Ministerului Apărării Naționale
Ora 16.50: șalupa Jupiter a Agenției Române pentru Salvarea Victimelor Omenești pe Mare ajunge la locul accidentului, oferind sprijin în operațiunea de căutare
Ora 16.54: este lansată la apă a treia barcă cu motor pentru operațiuni de căutare-salvare
Ora 17.07: se solicită scafandri de la Garda de Coastă, iar la 17.12 scafandrii de la ISU Constanța încep căutarea victimelor
Ora 17.50: forțele Ministerului Apărării Naționale intervin în sprijinul acțiunilor de căutare
Ora 18.30: Garda de Coastă aduce la fața locului două ambarcațiuni, patru scafandri, trei echipamente de vedere pe timp de noapte și un sonar performant
Ora 21.18: este găsit, de către scafandrii ISU Constanța, copilotul Ginel Claudiu Crăcănel, imobilizat în scaunul elicopterului, la adâncimea de patru metri
Ora 21.30: copilotul este adus la mal de către ISU Constanța și încep manevrele de resuscitare. La 21.47, acesta este transportat la UPU Constanța, unde ajunge la 22,00, când sunt continuate manevrele de resuscitare. La ora 1.30, copilotul este declarat decedat.
Ora 22.00: este găsită și carlinga elicopterului, la o adâncime de 4,4 metri, pe un fund de apă mâlos
Ora 23.00: o echipă aparținând Marine Research, cu ajutorul unei ambarcațiuni de la Garda de Coastă, începe căutările cu un sonar multi-undă
Ora 23.45: este declarat decesul primei victime recuperate - dr. Laura Vizireanu
Ora 23.50: este găsită a treia victimă, pilotul Petre Corneliu Cătuneanu, la aproximativ 10 metri de carlingă
Ora 00.35: pilotul Cătuneanu este adus în UPU, unde este declarat mort
Ora 3.30: este găsită a patra victimă, asistenta Gabriela Claudia Harton, prinsă în centură în carlinga epavei
Ora 4.10: asistenta este adusă la mal, preluată de ambulanță și i se fac manevrele medicale specifice. La 4.30 este adusă la UPU, unde se declară decesul. Se încheie operațiunea de căutare și se iau măsuri pentru conservarea locului faptei, în vederea continuării cercetării la fața locului pe timpul zilei.

Requiescat in Pace
Respect !.....și suntem datori să nu uităm !

In Memoriam – 5 ani de la moartea pompierului tulcean Bâlea Nicu

Citat:În data de 19 decembrie 2013, colegul nostru, Sublocotenent (p.m) Bâlea Nicu, a trecut în neființă în urma unui atac vascular cerebral, în timp ce se deplasa la o intervenție. În urmă a lăsat un gol imens în inima soției și a celor doi băieți, dar și a colegilor. "Nu avea colegi mai apropiați, cu toții îi erau apropiați!" - așa îl caracterizau colegii.
Odihnește-te în pace, salvatorule! De acolo de sus, știm că ne veghezi în continuare.

SURSA : ISU Tulcea

REMEMBER

Citat:Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta al judeţului Tulcea anunţă, cu regret şi adâncă durere, încetarea din viaţă, în data de 19.12.2013, ora 14.00, a plutonierului major Bâlea Nicu, care a suferit un accident vascular în timp ce se deplasa într-o misiune.

Mai exact, în data de 15 decembrie a.c., ora 19.15, alarma a sunat la Secţia de Pompieri Măcin, pentru a interveni pe DN 22 E la ieşire din localitatea Garvăn, la un accident rutier fără victime.

În aceea zi, conducătorul autospecialei de descarcerare era plutonierul major Bâlea Nicu, fiind tura lui de serviciu, care împreună cu cinci colegi subofiţeri au plecat spre locul incidentului. Pe timpul deplasării, la cca. 1 km de locul accidentului anunţat, plutonierul major Bâlea Nicu, care se afla la volan, a acuzat o puternică stare de rău. Colegii din autospecială au sesizat din timp comportamentul suspect al subofiţerului şi au luat măsuri de oprire a autospecialei.

Într-un timp foarte scurt echipajul Serviciului de Ambulanţă Tulcea, care se afla la locul accidentului rutier, s-a deplasat către echipajul de pompieri unde a acordat subofiţerului primul ajutor, apoi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţă Galaţi.

Deoarece, s-a constatat ca acesta suferise un accident vascular, a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Profesor dr. Bagdasar-Arseni, unde a fost operat de urgenţă, însă plutonierul major Bâlea Nicu a intrat în comă profundă, iar după patru zile acesta a murit, pierzând lupta cu boala.

Nicu Bâlea s-a născut în localitatea Galaţi, la data de 6 iulie 1977, fiind fiul lui Constantin şi Iordana Bâlea. A urmat şcoala primară, gimnazială şi liceul în municipiul Galaţi.

A promovat concursul organizat în cadrul etapei de profesionalizare a Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, iar cu data de 1 septembrie 2006 a fost chemat în activitate cu gradul de plutonier la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta al judeţului Tulcea – Secţia de Pompieri Măcin, fiind încadrat pe funcţia de subofiţer operativ principal.

Începând cu data de 15 iulie 2007, a fost avansat în funcţia de comandant de echipaj şi conducător autospeciale la Secţia de Pompieri Măcin. În cei 7 ani de carieră, plutonierul major Bâlea Nicu a participat la numeroase misiuni pentru a ajuta şi salva oamenii în slujba cărora s-a aflat necondiţionat la datorie. Va rămâne un exemplu de urmat pentru disponibilitatea, curajul, profesionalismul şi altruismul arătate în nenumărate misiuni.

O inimă bună a încetat să bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer! Cuvintele sunt prea puţine şi sărace pentru a ne exprima durerea şi neputinţa în faţa destinului crud care l-a smuls atât de devreme dintre noi pe bunul nostru coleg – plutonierul major Bâlea Nicu. Plutonierul major Bâlea Nicu a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent.

Înmormântarea va avea loc în data de 22 decembrie 2013, în cimitirul localităţii Văcăreni, judeţul Tulcea, cu onoruri militare. În faţa acestei triste despărţiri, colectivul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta al judeţului Tulcea exprimă sincere condoleanţe familiei îndurerate, împărtăşind durerea şi păstrând vie amintirea unui bun camarad.

Respect !.....și suntem datori să nu uităm !

9 ianuarie 2006 - 9 ianuarie 2019
13 ani de la cea mai mare tragedie SMURD de la Iași. Pe 9 ianuarie 2006 un elicopter s-a prăbușit in localitatea Aroneanu , toate cele patru persoane aflate la bord pierzându-și viața.



Victimele primului accident aviatic SMURD Iaşi, din 2006, comemorate de colegi

Citat:Personalul medical din cadrul SMURD Iaşi şi cel al Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul "Sfântul Spiridon" au comemorat, miercuri, 13 ani de la accidentul aviatic în care şi-au pierdut viaţa două dintre colegele lor, medicul Liliana Puiu şi asistenta Mioara Hăuţă.

O candelă a fost aprinsă în UPU lângă fotografiile celor dispăruţi în tragedia aviatică de la 9 ianuarie 2006.

"Comemorăm imaginea colegilor noştri pierduţi atunci - dr. Liliana Puiu, asistentul medical Mioara Hăuţă - şi a celor doi de la MAI. Continuăm să zburăm. Acum, elicopterul SMURD Iaşi aduce de la Bârlad un pacient aflat în comă după ce a suferit un atac vascular cerebral. Pacientul va fi dus la Spitalul de Neurochirurgie", a declarat coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Reamintim că pe 9 ianuarie 2006, la ora 9,16, elicopterul EC 135, aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor, care efectua misiuni pentru SMURD Iaşi, a decolat de pe pista Aeroclubului Moldova din Iaşi. La ora 9,26 grupul de pompieri a fost sesizat de jandarmi că aparatul de zbor s-a prăbuşit la aproape 2 km de Aeroportul Internaţional Iaşi.

La bordul elicopterului se aflau două cadre medicale, medicul Liliana Puiu, în vârstă de 36 de ani, şi asistenta Mioara Hăuţă, de 30 de ani, care lucra voluntar la SMURD Iaşi, precum şi membrii echipajului, pilotul Valentin Stănescu, de 37 de ani şi copilotul Augustin Toma, de 34 de ani, de la Unitatea Specială de Aviaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Cu toţii şi-au pierdut viaţa în urma impactului cu solul.

Expertizele medico-legale efectuate ulterior au arătat că moartea celor patru a fost provocată de politraumatismele suferite. Potrivit investigaţiilor, elicopterul s-a prăbuşit din cauza unor curenţi de forfecare.

SURSA : https://www.agerpres.ro

Citat:Pe 9 ianuarie 2006, la Iaşi, un elicopter SMURD în care se aflau doctorul Liliana Puiu, asistenta Mioara Haută, pilotul Valentin Stănescu şi copilotul Augustin Toma s-a prăbuşit în timpul unui zbor de încălzire, în apropierea aeroportului ieşean, toţi cei patru ocupanţi ai aparatului de zbor pierzându-şi viaţa, iar ancheta în acest caz a durat mai bine de cinci ani.

Acest tip de zbor se efectua zilnic înaintea începerii misiunilor, pentru verificare, iar prezenţa întregului echipaj, atât tehnic, cât şi medical, era obligatorie. După cinci ani şi trei luni de investigaţii, anchetatorii au stabilit că mo­ti­vul prăbuşirii aparatului a fost „dezorientarea spaţială a piloţilor, într-un spaţiu fără repere“, procurorii Parchetului Militar Tribunalului Militar din Iaşi dispunând, în 7 martie 2011, neînceperea urmăririi penale în acest caz.

„Tehnic, elicopterul funcţiona, nu a fost o defecţiune, starea acestuia permitea zborul. În final, după raportul tehnico-ştiinţific, s-a stabilit că motivul din spatele prăbuşirii a fost dezorientarea spaţială a celor doi piloţi, într-un spaţiu fără repere. Piloţii aveau calificarea necesară, am avut în vedere toate datele, inclusiv cele meteorologice, iar aceştia au primit acordul de la turnul de zbor. Dacă ar fi existat ceaţă care să nu permită vizibilitate, nu ar fi primit dreptul să zboare de la turnul de control. A fost o consecinţă nedorită, motiv pentru care am şi stabilit că nu există nicio culpă. Nu am înregistrat plângeri după data soluţionării“, a declarat maior magistrat Gheorghe Prelip­cean, prim-procuror militar.

Era vorba, practic, de un spaţiu cu cer perfect senin, jos totul acoperit de zăpadă, alb imaculat, spaţiu în care pilotul practic s-ar fi dezorientat complet şi ar fi intrat în sol crezând că merge orizontal. Elicopterul, tot de tip EC 135, un aparat nou, în garanţie, care aparţinea Unităţii Speciale de Aviaţie a MAI, s-a răsucit în zbor, s-a izbit violent cu coada de pământ, iar rămăşiţele acestuia s-au împrăştiat pe o rază de 30 de metri.

Elicopterul decolase de pe Aeroportul Iaşi la câteva minute după ora 9.00, a pierdut legătura cu turnul de control la scurt timp după ridicarea în aer şi s-a prăbuşit la aproximativ 1,5 kilometri de aeroport.

SURSA : https://www.ziaruldeiasi.ro



REMEMBER

Citat:9 ianuarie 2006, ora 8.00: O zi obişnuită de muncă pentru personalul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon”. Toţi angajaţii sunt la post. Astăzi, de gardă pe elicopterul SMURD sunt medicul Liliana Puiu şi asistenta Mioara Haută. Încă o zi în care se aşteaptă intervenţii dificile, dar echipa este pregătită.
Ora 9.16: Elicopterul care deserveşte SMURD Iaşi decolează într-un zbor tehnic de verificare. Zbor de rutină. La bord, patru persoane: pilotul Valentin Stănescu, copilotul Augustin Toma, medicul Liliana Puiu şi asistenta Mioara Haută, ambele de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic “Sf. Spiridon”.
Ora 9.26: La numărul de urgenţă 112 se primeşte un apel disperat : elicopterul SMURD Iaşi s-a prăbuşit în zona aeroportului! Ambulanţele pornesc cu viteză maximă spre locul incidentului, dar nimic nu se mai poate face. Toţi pasagerii sunt morţi.
Ora 9.30: Vestea prăbuşirii elicopterului SMURD cade ca o bombă în UPU “Sf. Spiridon”. Întreg personalul încremeneşte, nevenindu-i să creadă cele auzite. Se încearcă luarea legăturii cu cele două colege. Telefoanele mobile sună, dar nimeni nu răspunde. Medici şi asistenţi izbucnesc în plâns. Printre lacrimi, îşi găsesc timp şi pentru pacienţii care aşteaptă şi care înţeleg că este vorba de o mare nenorocire. Lacrimile celor din UPU nu mai contenesc. “Nu se poate, nu se poate!”, se aude in jur. Se lasă tăcerea, o tăcere ca de plumb.
Ora 11.00: Tot personalul se adună pentru a afla ultimele veşti despre tragedie. Imaginile difuzate de Realitatea TV de la locul catastrofei lovesc încă o dată : un morman de fiare contorsionate este tot ce se mai distinge din elicopter. Nimeni nu vorbeşte. Nu mai au putere. Ochii spun însă totul. Fratele asistentei dispărute tragic plânge. Feţele tuturor sunt răvăşite de durere.
Ora 11.45: Un asistent nu mai rezistă şi iese afară, la o ţigară. Stă de vorbă cu doi colegi : “Parcă este blestemat serviciul ăsta de urgenţă! Anul trecut am avut accident cu maşina, iar acum cu elicopterul. De fiecare dată, de gardă a fost doctoriţa Puiu”. Ştirile îngrozesc însă şi familiile angajaţilor de la UPU. Fiecare se gândeşte la ce e mai rău. O asistentă telefonează acasă : „Eu sunt teafără, sunt la serviciu, spune-le să nu-şi facă griji”, încearcă ea să-i liniştească pe cei din familie.
Ora 12.00: La intrarea în curtea spitalului este arborat steagul negru, ca semn al cumplitei tragedii. Alt steag este pe o uşă de la intrarea în UPU.
Ora 12.15: La spital apar ziariştii. Au fost, în prealabil, la locul prăbuşirii elicopterului. În aşteptarea declaraţiilor oficiale, vorbesc în şoaptă. Sunt vizibil marcaţi de tragicul accident.
Ora 12.45: “Ce să vă spun? Pentru doctoriţa Puiu - Lala, cum îi spuneam noi - zborul constituia o bucurie. Era trup şi suflet, gata oricând să intervină şi să ajute. A fost mai întâi medic rezident, apoi a intrat la noi prin concurs. A avut misiuni foarte grele şi acumulase o bogată experienţă în medicina de urgenţă.
Mioara era şi ea devotată serviciului nostru. A fost printre cei mai vechi şi cu experienţă asistenţi pe care îi aveam. Ea a venit încă din 1998, la Triaj, apoi a trecut la UPU. Era conştiincioasă şi credincioasă, cânta chiar în corul Mitropoliei. Mai ştiu că în casă ea constituia baza şi îşi îngrijea mama, care este bolnavă. Mioara niciodată nu a refuzat pe nimeni, îşi înlocuia colegii oricând era nevoie, mergând chiar şi acasă la pacienţi. A fost la Târgu Mureş, la SMURD, voluntar, pe banii ei, numai ca să înveţe“, spune dr. Anda Păuleţ din cadrul UPU “Sf. Spiridon”.
“I-am făcut poze Mioarei cu telefonul ei mobil astăzi, chiar înainte de a pleca. Şi de ieri avem câteva fotografii”, mărturiseşte, printre lacrimi, asistenta Alina Cojocaru.
Ora 13.32: Patru ambulanţe, transportând corpurile neînsufleţite, intră în curtea spitalului. Trei maşini trec spre Morgă. Una staţionează câteva minute în faţa UPU. Colegii o pot vedea pe doctoriţa Liliana Puiu. Lacrimile curg şiroaie pe feţele tuturor şi nici nu încearcă să le mai ascundă. Jurnaliştii păstrează tăcerea şi distanţa. Oamenii înţeleg că este vorba despre ceva grav şi trec încet şi cu respect. În sfârşit, maşina se mişcă din loc. Medici, asistenţi şi ziarişti o urmează.
Asistentul-şef UPU, Rolandi Murariu, abia se stăpâneşte să nu izbucnească în plâns. “Pe 25 ianuarie, Mioara ar fi împlinit 31 de ani. Pe Lala o ştiu foarte bine, a fost colegă de clasă cu soţia mea, a terminat liceul sanitar în 1987, iar la bază era asistent medical”, le şopteşte el ziariştilor prezenţi la spital.
Ora 14.00: Tura de după-amiază la UPU intră în serviciu. Cu lacrimi şi durere. Aglomeraţia pe holul unităţii este mare. Medicul Iulian Coca, din tura de dimineaţă, încearcă să explice ceva unor pacienţi. Este obosit. La „Informaţii”, telefoanele sună continuu, iar asistentul de serviciu cu greu face faţă solicitărilor.
Ora 14.30: Ambulanţa aduce încă un pacient. Cazul este preluat imediat. Pe hol, asistenta de pe „Salvare” izbucneşte în plâns. O colegă de la UPU încearcă să o liniştească, dar îi dau şi ei lacrimile.
Elicopterul SMURD Iaşi s-a prăbuşit la aproximativ zece minute de la decolare, la circa 1,5 km de turnul de control.
Potrivit subprefectului de Iaşi, Florin Ungureanu, zborul a durat mai puţin de zece minute, iar aeronava s-a prăbuşit razant, rostogolindu-se pe o distanţă de 30-40 de metri, moment în care au fost proiectate în afara aeronavei corpurile medicului şi asistentei, cu tot cu scaune. Corpurile pilotului şi copilotului au fost găsite în interiorul aeronavei.
Conducerea Prefecturii Iaşi a precizat că condiţiile meteo erau favorabile zborului, luni dimineaţă fiind minus 3 grade Celsius, vânt slab şi vizibilitate bună, de pănă la 5.000 de metri. La rândul său, directorul Aeroportului Iaşi, Mitică Rebegea, a apreciat că nu condiţiile meteo sunt cele care au dus la prăbuşirea elicopterului.
Cei doi piloţi morţi în accident erau de la Unitatea Specială de Aviaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi au fost avansati post-mortem, de ministrul Vasile Blaga. Astfel, pilotul Vasile Valentin Mihai Stănescu a fost avansat de la gradul de maior la cel de locotenent-colonel, iar copilotul Mihai Augustin Toma, a fost avansat de la gradul de locotenent-comandor la cel de căpitan-comandor.
Aparatul, de tip EC 135, fusese donat SMURD de catre Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a fost distrus în totalitate.
Specialiştii spun că valoarea aparatului depăşeşte 5 milioane de euro şi avea dotări tehnice de ultimă generaţie.
Cauzele producerii accidentului nu sunt cunoscute deocamdată. O echipă de specialişti de la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de la Autoritatea Aeronautică a început ancheta privind cauzele ce au dus la prăbuşirea elicopterului.
Incidentul de astăzi este al doilea în care este implicat un elicopter al serviciilor medicale de Urgenţă. Pe 5 martie 2003, un elicopter de tip IAR 316B Alouette, folosit de SMURD Târgu Mureş, s-a prăbuşit pe o colină situată la circa 4 km de comuna Cojocna, în judeţul Cluj. Elicopterul se întorcea de la Budapesta, unde transportase la spital un bebeluş din Bistriţa. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa medicul Monica Cordoş, asistentul Ferenc Csongor, pilotul comandant Nicolae Marian şi copilotul Lucian Huzdup.

Elicopterul blestemat: Pilotii erau in ultima zi de activitate la Iasi iar doctorita inlocuia o colega

Citat:La ora 9:15, totul parea in regula. Pilotii nu au observat nimic suspect dupa ce au verificat zeci de minute aparatul de zbor. Si vremea parea prielnica. Impreuna cu echipajul medical, pilotii s-au inaltat de la sol, de pe pista aeroportului, si au pornit intr-un zbor de incalzire, asa cum se obisnuieste zilnic, pentru verificare si pentru ca aparatul sa fie "incalzit". La asemenea zboruri, regulamentele cer ca in elicopter sa fie prezent intreg echipajul, atit tehnic, adica pilot si copilot, cit si medical, medic si asistent. Nimic nu prevestea tragedia cumplita. Dupa noua minute de la decolare, elicopterul a ajuns in apropierea punctului zootehnic apartinind Jandarmeriei. Deasupra vaii de linga aceasta unitate, aparatul a coborit brusc si nu a mai fost vazut de nimeni. Bubuitura puternica ce a urmat i-a alertat pe militarii aflati in apropiere. Au sarit sa vada ce s-a intimplat. Imaginile i-au socat. Totul in jur era alb, insa o pata imensa neagra arata ca acolo s-a prabusit prima data elicopterul. La citeva zeci de metri mai incolo, un morman de fiare: era ceea ce mai ramasese din aparatul de zbor. Bucati de fuselaj, elice rupte, roti, usi contorsionate erau amestecate cu tuburi de oxigen, o targa, aparate pe care odinioara se inregistrau pulsul sau tensiunea vietilor salvate. Dar, ce era mai groaznic abia avea sa urmeze.
"Elicopterul s-a rasucit in aer si s-a izbit violent cu coada de pamint"
Corpurile pilotilor si ale cadrelor medicale erau imprastiate pe o raza de citiva metri. Prezenta lor a fost tradata de echipamentul SMURD, rosu, pe care il imbraca ori de cite ori pleaca sa salveze vieti. Pe ei n-a mai avut cine sa-i salveze. Ingroziti, martorii au anuntat imediat Pompierii si Ambulanta. In citeva minute locul a fost impinzit de politisti, pompieri, jandarmi si medici. Pentru cele patru persoane aflate in elicopter nu se mai putea face nimic. "Cind am ajuns la fata locului toate cele patru persoane erau decedate. Cadavrele erau in afara elicopterului, iar aparatul de zbor se transformase intr-o gramada de fiare", a descris imaginile de cosmar
locotenent-colonel Adrian Apostol, de la Pompieri. Medicii au incercat sa-si resusciteze celegii de la SMURD, dar nici unul nu a mai putut fi readus la viata. Echipele de criminalisti, legisti, cadre ale Armatei si ale Politiei au incercat sa afle cum s-a putut intimpla tragedia. "Se pare ca aparatul nu a mai putut fi controlat de piloti. Fiind in cadere continua, echipajul a incercat sa il redreseze. Elicopterul s-a rasucit insa in aer si s-a izbit violent cu coada de pamint. Impactul a propulsat prin aer restul elicopterului la o distanta de peste 30 de metri de la primul impact. Acolo s-a facut zob", au povestit anchetatorilor martorii.
Au fost conservate urmele prabusirii
Jandarmii si politistii au impinzit locul catastrofei. Nici un picior de civil neautorizat nu putea ajunge la mai putin de 500 de metri de locul prabusirii. Cu totii conservau urmele accidentului pentru ca anchetatorii sa aiba o sarcina cit mai usoara. La fata locului au venit procurorul Mihai Covalciuc, ofiteri de la laboratorul de criminalistica de la Politie, specialisti de la Aeroport, Armata si Pompieri. Cu totii au incercat sa afle o posibila cauza a dezastrului. In acest timp, Ministerul Administratiei si Internelor decidea trimiterea la Iasi a unei comisii de ancheta speciala, impreuna cu Ministerul Apararii Nationale.
"Din momentul asta nu mai zbor cu elicopterul"
La locul tragediei au sosit si oficialitati locale, cu totii discutind posibilele cauze ale catastrofei. "Elicopterul era nou. Abia a fost adus de la Bucuresti, pentru ca cel cu care zbura SMURD-ul se afla la Brasov, la revizie tehnica. Nu stiu ce s-a intimplat, nu-mi pot da seama", a spus vizibil afectat si prefectul Radu Prisacaru. Speriat era si seful Inspectoratului Politiei de Frontiera Iasi, comisarul sef Danut Munteanu. "Din momentul asta nu mai zbor cu elicopterul. Eu am licenta de zbor, sint copilot. Dar, dupa ce am vazut catastrofa asta, nu mai vreau. Macar pina in vara, cind sint alte conditii de zbor", a spus seful Politiei de Frontiera.
De ce s-a prabusit elicopterul? Sase posibile cauze
Care au fost cauzele care au dus la prabusirea elicopterului? Pentru a afla raspunsul, reporterii nostri au stat de vorba cu un fost pilot de elicopter, pensionat din MApN de putina vreme. Acesta a adus in discutii mai multe scenarii dupa care s-ar fi putut petrece tragicul accident aviatic. El chiar il cunostea pe locotenent colonel post-mortem Valentin Stanescu, pilotul elicopterului. "Era un pilot foarte bun, experimentat. A fost chiar printre primii care a participat la cursuri de zbor pe un astfel de aparat. Pe copilot nu-l cunosc, probabil era dintr-o generatie mai tinara", a spus pilotul iesean, preferind sa-si pastreze anonimatul. Acesta crede ca, teoretic, accidentul s-ar fi putut produce din sase cauze:
1. Defectiuni tehnice - Desi bine verificat si nou fiind, elicopterul putea avea un defect ascuns, din fabricatie, nedepistabil cu ochiul liber. "Sint foarte multe piese importante. Una daca s-a fisurat, e de-ajuns pentru o asemenea catastrofa", arata fostul pilot cit de importanta este starea tehnica. Un raspuns exact poate fi dat doar de comisia de experti.
2. Eroare de pilotaj - "Pilotul era foarte experimentat, dar omul e supus greselii. Oricine poate sa faca o eroare, oricit de incercat ar fi in zboruri". Daca a fost eroare de pilotaj, se va afla dupa ce se va examina continutul cutiilor negre.
3. Conditii meteo - "Din cite se pare, aceasta ar putea fi o ipoteza mai mult teoretica. Am inteles ca vremea nu era foarte rea. Se putea zbura, mai ales ca vizibilitatea era buna". Ieri dimineata, la Iasi vizibilitatea era buna, nu era ceata, iar vintul era slab.
4. Pasare la motor - "O pasare, oricit de mica ar fi, poate produce prabusirea elicopterului, daca intra la motor. Daca pasarea are, de exemplu, 50 de grame, forta de rotatie a motorului poate mari de mii de ori greutatea si astfel poate distruge motorul".
5. A inghetat motorul - "La temperaturi scazute, motorul poate ingheta si se opreste. Procesul de inghetare se petrece cind aerul este foarte rece. La viteze foarte mari, de peste 100 de kilometri la ora, motorul poate ingheta, iar stratul de gheata il blocheaza".
6. Senzatii false - "In timpul zborului, chiar si pilotii experimentati pot sa nu mai constientizeze pozitia in spatiu. Asta se intimpla de obicei atunci cind se aburesc geamurile sau intra in nori. Atunci se pot face miscari care par bune in acele secunde, cind nu te mai poti orienta decit dupa aparate, dar care pot dezechilibra aparatul", a incheiat pilotul.
Seful aeroportului: "Am pierdut brusc legatura cu ei"
Directorul Aeroportului Iasi, Mitica Rebegea, da de inteles ca elicopterul nu se putea prabusi din cauza vremii. "Pilotii aveau multa experienta, au zburat de-atitea ori. Conditiile meteorologice erau rezonabile. Vizibilitatea era, in momentul catastrofei, de 4.000 de metri. Vintul sufla slab, cu viteze de 3-5 metri pe secunda, iar temperatura era de aproximativ -1 grad Celsius. Brusc am pierdut legatura radio cu elicopterul. Nu am inregistrat nici o discutie cum ca ar fi avut probleme", a spus Mitica Rebegea.
Pilotii au murit in ultima lor zi de stat la Iasi
Pentru cei doi piloti de pe elicopter, ziua de ieri ar fi trebuit sa fie ultima din tura pe care o efectuau la Iasi. Din nefericire, a fost si ultima lor zi din viata. Astazi, acestia ar fi urmat sa plece la Bucuresti pentru a fi inlocuiti de o alta echipa de piloti. La scurt timp dupa producerea accidentului, ministrul Vasile Blaga a anuntat ca pilotii au fost avansati post-mortem. Comandantul echipajului, maior comandor Mihai Valentin Stanescu (37 ani), a fost avansat la gradul de locotenent-colonel, iar pilotul secund, locotenent comandor Mihai Augustin Toma (34 ani), la gradul de capitan.
Valentin Stanescu era casatorit si avea un copil. Nascut in judetul Mehedinti, el a absolvit Liceul de aviatie in 1985, apoi Scoala de Ofiteri, profil aviatie, in 1993, si Facultatea de Inginerie aerospatiala in 2002. A fost pilot din 1990, acumulind peste 1.500 de ore de zbor. In Ministerul Administratiei si Internelor a fost incadrat din 1998, iar din ?ntreaga sa activitate de pilotaj 450 ore de zbor le-a efectuat pe elicoptere tip EC 135.
Augustin Toma s-a nascut ?n Bucuresti, era casatorit si avea doi copii. Si el a absolvit Scoala de Ofiteri, profil aviatie, ?n anul 1991, apoi absolvent de facultate cu diploma de licenta. A fost ?ncadrat ?n Ministerul Administratiei si Internelor din data de 1 mai 2005, pe functia de pilot I la Unitatea Speciala de Aviatie. A fost pilot din 1991 si a efectuat peste 750 ore de zbor, iar pe elicopterul EC 135 avea peste 100 ore de zbor.
Despre cei doi piloti ai MAI, dr. Raed Arafat, coordonatorul SMURD pe tara, spune ca are mare incredere in ei, efectuind in cursul anului trecut peste 430 de misiuni de salvare si 500-600 ore de zbor. "Erau oameni extrem de meticulosi, de rigurosi in ce priveste verificarea aparatului si a conditiilor meteo inainte de decolare. Daca un singur parametru nu corespundea, nu se zbura. Am incredere totala in acesti piloti, in experienta si profesionalismul lor. Cit despre comandantul Stanescu, pot spune ca era extrem de meticulos si urma foarte strict procedurile de zbor. Sint oameni care au lucrat si la inundatii, cu mii de ore de zbor si multa, multa experienta. Nu pot sa fac acum nici un comentariu in ce priveste accidentul tragic de la Iasi pina nu se va pronunta comisia de ancheta. Oricum, stiu ca toti colegii nostri de acolo trec printr-un moment foarte greu si eu ii inteleg foarte bine. De altfel, voi fi si eu miine (astazi - n.r.) la Iasi pentru a-i sustine", ne-a declarat ieri dr. Raed Arafat, in timp ce se afla la o consfatuire in Germania.
Prin moartea ei, medicul Liliana Puiu a mai salvat o viata
Medicul Liliana Puiu (37 ani) si asistenta Mioara Hauta (30 ani) au devenit simbolul devotamentului printre colegii de la UPU " Sf. Spiridon". Cu atit mai mult, amintirea doctoritei Puiu va dainui in sufletul unei colege care se afla in viata doar datorita acesteia. Ironia sortii a facut ca tocmai ieri doctorul Liliana Puiu sa faca schimb de tura cu o alta colega. "Vroia sa plece la sfirsit de saptamina sa isi vada parintii si fratele. Toti locuiesc in Bucuresti", a detaliat doctorul Iulian Coca, care, de asemenea, face garzi pe elicopterul SMURD. Fara sa stie, Liliana Puiu a facut cel mai nobil gest posibil. A dat o sansa la viata unei persoane care era programata in garda mortii. Viorica Ohriac, medicul care ar fi trebuit sa fie de serviciu ieri pe elicopter, nu are cuvinte pentru a comenta jocul ciudat al sortii, in care talerul vietii a inclinat in favoarea sa. "Ce poti spune, cind o astfel de tragedie ne loveste pe toti? Intr-adevar, am facut schimb de tura cu ea, dar asta fiindca ea a vrut asa", s-a marginit sa spuna, vizibil afectata, medicul Ohriac.
Era pasionata de zbor
Persoana dedicata muncii sale, o fire vesela, cu un simt al dreptatii bine dezvoltat. Asa o vedeau colegii pe cea care a disparut ieri dimineata. "A fost prima persoana care in mai, anul trecut, s-a inscris pentru a face garzi pe elicopter. Era o fata si colega deosebita. Avea o putere de munca iesita din comun, facea ore peste program, asta spre binele pacientului. Imi amintesc de Lala (n.r. - cum o alintau colegii) ca fiind mai presus de orice o persoana foarte corecta. Daca greseai cu ceva in fata ei, imediat erai pus la punct. Cred ca, daca nu s-ar fi facut medic, ar fi devenit procuror", a descris-o in citeva cuvinte dr. Iulian Coca. Din anul 2000, aceasta a adus un strop de sanatate in viata pacientilor ce au trecut prin UPU din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon". In luna martie, Liliana Puiu ar fi primit titulatura de medic primar. "Desi era ieseanca, familia acesteia s-a mutat la Bucuresti, unde locuieste fratele ei. Doctorita nu este casatorita si nu are copii. Viata sa era familia SMURD. Pina si pe usa vestiarului acesteia puteai vedea un elicopter in miniatura. Era pasionata de zbor si o anima la culme ideea de salva vieti in colturile cele mai indepartate din judet", a vorbit cu emotie in glas doctorita Diana Cimpoiesu, medic coordonator SMURD.
Asistenta cinta in corul Mitropoliei
Mioara Hauta, asistenta care si-a pierdut viata, era caracterizata ca o fata extrem de cuminte si credincioasa. "Respecta canoanele crestine cu fervoare. Avea multe prietene din rindul calugaritelor. Cinta chiar in corul Mitropoliei. Daca ar fi sa o descriu cumva pe Mioara... poate ca aceasta era simbolul credintei printre noi", a spus doctorul Coca. Mioara lucra in UPU "Sf. Spiridon" din 1997. Colegii povestesc cum aceasta a trait un moment de cumpana in anii trecuti, cind nu stia ce sa aleaga intre calugarie si medicina. "Era o fiinta cuminte, care nu ar fi fost in stare sa faca nimanui rau. Poate ca rautatea celor din jur a impins-o la un moment dat sa ia in calcul si posibilitatea de a se calugari. Insa nu a tinut-o mult, caci salvarea de vieti omenesti i s-a parut mai aproape de idealul ei in viata", a detaliat un alt coleg. Nici Mioara nu se dadea in laturi de la munca grea, chiar daca asta insemna si zborurile regulate cu elicopterul SMURD. "Nu a stat pe ginduri cind a fost vorba de a se inscrie in lista de garzi de pe elicopter. Era tipul asistentei care muncea pina la epuizare fara a se vaicari. De altfel, cind nu zbura, muncea foarte mult, aici, in UPU. Era o fire retrasa, cu un potential de munca extraordinar", a adaugat dr. Iulian Coca.
Rudele indurerate de pierderea suferita abia mai puteau vorbi. "Mioara era o fata dulce, pe care te puteai baza la greu. Nu de putine ori m-a ajutat cu sfaturi si m-a incurajat. Credinta sa ne-a influentat si ne-a dat speranta. Nu imi vine sa cred ca a disparut dintre noi. Era atit de tinara. Nici macar nu a avut timp sa isi intemeieze o familie si sa devina mama. Sint consternat si nici acum nu constientizez ce s-a intimplat", a izbucnit in lacrimi fratele asistentei, Marian Hauta.
Elicopterul tocmai iesise din lucrarile de garantie
Elicopterul care s-a prabusit ieri dimineata in apropierea Aeroportului este de tip EC 135, cu numarul de inmatriculare 302, si apartinea Unitatii Speciale de Aviatie a Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) din februarie 2004. Acest aparat si-a inceput misiunea la Iasi pe data de 5 ianuarie 2006. "Este un elicopter nou, de acelasi tip cu cel repartizat Serviciului SMURD Iasi pe 1 septembrie anul trecut, de fabricatie germana, cu doua motoare canadiene. Aparatul, cumparat de MAI, era in garantie si, inainte de a fi trimis la Iasi, a efectuat lucrari de garantie la Brasov (echivalentul reviziilor la masini, n.r.). In cadrul lucrarilor de garantie se verifica motorul, cabina, aparatura de bord, palele elicei, absolut totul. Sint lucrari periodice, specifice perioadei de garantie, in care se verifica in amanuntime tot aparatul. Elicopterul a efectuat si alte misiuni in tara inainte de a ajunge la Iasi", ne-a declarat capitan comandor Sorin Ursuleanu, purtatorul de cuvint al Unitatii Speciale de Aviatie din cadrul MAI. Prima misiune de salvare a unei vieti a acestui elicopter a fost duminica, la Bivolari, aparatul transportind la Spitalul de Copii "Sf. Maria" un bebelus de 10 zile, aflat in stare grava din cauza unei intoxicatii cu nitriti.
Cutiile negre urmeaza sa fie ridicate azi de la locul accidentului
La citeva ore de la tragedie, in cursul dupa-amiezii, la Iasi a sosit o comisie de ancheta formata din specialisti ai Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) si ai Ministerului Apararii Nationale (MApN). Comisia, condusa de chestorul Gabriel Nita, secretar de stat in MAI, s-a deplasat imediat la locul accidentului, in jurul orelor 17 fiind incheiata cercetarea preliminara si colectarea probelor, din cauza intunericului. "S-au facut fotografii si s-au cules probe de la fata locului. La ora actuala (ieri seara, in jurul orelor 18.15 - n.r.), in ce priveste cauzele producerii tragediei, au fost luati in considerare trei factori: cei meteorologici, factorii umani si factorii tehnici. In acest moment nu poate fi inlaturat nici unul dintre acestia. Cercetarile vor continua si miine", a precizat Lavinia Balanean, purtatorul de cuvint al MAI. Aceasta a adaugat ca au fost identificate si cele doua cutii negre ale aparatului, insa acestea nu au fost ridicate inca dintre ramasitele elicopterului. "Cele doua cutii negre au ramas pe loc, intre resturile elicopterului, si vor fi ridicate in cursul zilei de miine (astazi - n.r.), in prezenta reprezentantilor firmei producatoare a aparatului, Eurocopter, din Germania", a adaugat Lavinia Balanean.
Tot astazi, la Iasi urmeaza sa soseasca si reprezentanti ai firmei germane producatoare, Eurocopter, aparatul fiind in garantie.
"Nu, nu se poate sa fie elicopterul nostru. N-ai auzit bine"
Ora 9:30. Medicii din unitatea de primire urgente (UPU) a Spitalului "Sf. Spiridon" incepusera o noua zi de munca. Pacientii isi asteptau cuminti rindul la consultatie, pe hol. Deodata, la un aparat de radio, un asistent aude ca un elicopter SMURD s-a prabusit. Da navala sa povesteasca colegilor. "Nu, nu se poate sa fie elicopterul nostru!", "N-ai auzit bine", spuneau cadrele medicale din UPU. O fierbere a cuprins instantaneu intregul colectiv. Televizoarele au fost aprinse, iar medicii nu se mai puteau concentra asupra pacientilor. Parca in aer plutea presimtirea ca ceva rau s-a intimplat. Nimeni nu avea curajul sa intrebe sau sa puna mina pe telefon. Speranta a fost frinta de clinchetul strident al unui telefon, care a spart linistea apasatoare. Medicul coordonator SMURD, Diana Cimpoiesu, ridica receptorul si, in timp ce asculta, se albea la fata: era anuntata sa se deplaseze urgent catre Aeroport, pentru ca avusese loc o tragedie. "Este adevarat. Elicopterul s-a prabusit", atit a apucat sa le spuna colegilor, cu voce stinsa, doctorita Cimpoiesu. Brusc, zimbetele au pierit de pe fata medicilor, iar ochii tuturor s-au umplut de lacrimi. Cuvintele se pierdusera facind loc de acum amintirilor. Pentru scurt timp, cei obisnuiti sa salveze vieti s-au simtit neputinciosi in fata verdictului ucigator dat de soarta. O masina s-a grabit sa o duca la fata locului. "Nu stiu ce s-a intimplat", ne-a spus aceasta in fuga. In aceeasi secunda, trei ambulante porneau spre Aeroport cu medici dornici sa ajunga in timp pentru a-si salva colegii. Insa crunta realitate i-a lasat pe toti fara suflu. Peisajul dezolant al unui elicopeter facut bucati soca. Fumul si gramada de fiare contorsionate nu lasa loc de interpretari. "Toti au murit. Si-au pierdut viata la primul impact al elicopterului cu pamintul. Cum nu a izbucnit nici un incendiu la fata locului, cadavrele puteau fi recunoscute. Dar practic aratau ca niste papusi din cauciuc sfarimate. Nu s-a mai putut face nimic cind am ajuns la fata locului", a povestit doctorul Florin Agape, directorul Serviciului Judetean de Ambulanta, prezent la fata locului.
"Chiar eu am zburat duminica cu acelasi echipaj"
Cu greutate, cadrele medicale s-au indepartat de accident lasindu-i pe medicii legisti sa se apuce de treaba, identificind cadavrele. Inca sub stare de soc, dr. Diana Cimpoiesu nu facea decit sa dea din cap. "Nu imi vine sa cred. Chiar eu am zburat duminica cu acelasi echipaj, si totul a fost in regula. Ce s-a putut intimpla? Nu avem cuvinte sa ne exprimam durerea pentru disparitia celor doua colege ale noastre care si-au dat viata pentru SMURD", a incheiat, cu glasul inecat in lacrimi, doctorita. Spre ora doua, un cortegiu mortuar format din patru ambulante se deplasa incet catre morga spitalului. Pacientii internati au uitat de boala si au iesit din saloane pentru a conduce cu privirile pe cele care, cu citeva ore in urma, ii consultasera. "Era o doctorita buna. Avea rabdare cu mine si nu ma uita. De fiecare data cind pleca din spital, trecea pe la mine pentru a imi spune o vorba buna", a spus o bolnava. Ieri seara, sicriele au fost depuse in semn de adio citeva minute in unitatea de primire urgente de la "Sf. Spiridon". Acolo unde au lucrat zi si noapte impotriva mortii, pina cind au fost biruite. De azi, lumea medicala ieseana va imbraca haina doliului. La initiativa Colegiului Medicilor din Romania, azi, la ora 12, toate cadrele medicale din tara sint invitate sa pastreze un minut de reculegere pentru medicul Liliana Puiu si asistenta Mioara Hauta, care au murit la datorie.
Patru milioane de euro imprastiate pe tot cimpul

Performantele si dotarea tipului de elicopter care s-a prabusit ieri au fost prezentate de comandorul Anghelache Ciuca, inginer-sef al Unitatii Speciale de Aviatie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI): "Elicopterul este de tip EC 135, bimotor, si a intrat in exploatare la MAI la inceputul anului 2004. Este un aparat nou-nout si are capacitate de transport de 2 pina la 8 persoane, dintre care 2 membri ai echipajului, adica pilotii, si pina la sase persoane in spate. In varianta SMURD, el nu poate transporta decit trei persoane in spate, adica doua persoane - echipa medicala - plus pacientul. In cazuri de evacuare, in sensul ca pacientii sint stabilizati deja si trebuie evacuati mai repede, atunci se pot pune doua targi si un singur asistent medical".
Un astfel de aparat, al carui pret este de peste 4 milioane euro, este dotat cu tot echipamentul medical care exista la ora actuala in toata Europa, privind mentinerea in viata: defibrilatoare, aparatura pentru monitorizarea functiilor vitale, tuburi de oxigen si transportul in conditii medicale deosebite. Mai mult, elicopterul este in garantie din partea firmei producatoare, la fel si toata aparatura medicala. In ce priveste pilotii, acestia sint ai unitatii Speciale de Aviatie din MAI si sint atestati si de Autoritatea Aeronautica Civila ca sa execute misiunile de SMURD. "Inmatricularea elicopterului este insa militara, pentru ca tot ce apartine MAI este inmatriculat militar, adica este inregistrat in Registrul Aeronautic Militar. Elicopterul are si asigurare CASCO, atit pentru aparat, pentru echipaj si pasagerul care este transportat, cit si pentru eventuale daune fata de terti intr-un eventual incident aeronautic. Autonomia de zbor, in varianta medicala, este de o ora, o ora si jumatate de zbor maxim, pentru interventiile primare, iar pentru interventiile secundare este de doua ore jumatate - trei ore. Raza maxima de actiune este de 645 de km. Cheltuielile totale pe ora de zbor, cu tot cu cele medicale, se ridica la 1.774 de euro, dintre care aproape 200 de euro vor fi suportate de Ministerul Sanatatii, restul de MAI", a mai spus comandorul.
In mai putin de un an, SMURD Iasi a exploatat 4 elicoptere
De la infiintare, mai 2005, si pina in prezent, SMURD Iasi si-a desfasurat activitatea aeriana, pe rind, cu patru elicoptere. Primul a fost un aparat civil inchiriat de la o firma privata din Bucuresti. Acesta a fost inlocuit, pe 1 septembrie 2005, cu un elicopter nou, de tip EC 135, cu numarul de inmatriculare 297, repartizat Iasului printr-un ordin al ministrului Administratiei si Internelor. Pe 29 octombrie 2005 acesta a intrat in revizie tehnica, dupa efectuarea a 100 ore de zbor. A fost trimis pentru aceasta verificare la Brasov. Pentru ca activitatea aeriana SMURD de la Iasi sa continue, conducerea Unitatii Speciale de Aviatie a trimis la sfirsitul lunii noiembrie un alt elicopter, MI-8, cu o capacitate de transport mult mai mare si care a efectuat misiuni de salvare si in timpul inundatiilor de anul trecut. Acest aparat a zburat aici pina pe data de 15 decembrie, cind a fost reintors la baza din Bucuresti. De la acea data si pina pe 5 ianuarie 2006, SMURD Iasi nu a mai avut elicopter. Abia saptamina trecuta a fost trimis cel de-al patrulea aparat, EC 135 - 302, cel prabusit ieri. "Aceste schimbari ale aparatelor sint trecute in protocolul de colaborare dintre MAI si SMURD, pentru ca in timp ce unele sint in revizie activitatea SMURD sa continue. Se folosesc aparate pe care aparatura medicala pentru situatii de urgenta sa fie compatibila. Aparatul de tip EC 135, cu numarul de inmatriculare 297, este, in prezent, la SMURD Bucuresti", ne-a explicat capitan comandor Sorin Ursuleanu.

SURSA : http://www.ziaruldeiasi.ro/ 10.01.2006

10.01.2016 - 10 ani de la tragedie

Citat:Aparatul de zbor, de producţie germană, s-a zdrobit de sol la un kilometru şi jumătate depărtare de turnul de control, la scurt timp de la decolare. Acum, familiile îndoliate au ţinut să-i pomenească mai înt~i în cadru privat (duminică), după care luni vor participa alături de colegii de la SMURD Iaşi la o slujbă specială oficiată la monumentul construit la aeroport.
"Împreună cu familiile veşnic îndoliate ne rugăm bunului Dumnezeu pentru liniştea lor şi dorim ca amintirea lor dragă să ne călăuzească mereu activitatea medicală.
Atunci, medicul primar pentru medicină de urgenţă Liliana Puiu (ce făcuse în mod fatal schimb de tură cu o colegă - n. red.), asistenta principală Mioara Haută şi piloţii Unităţii Speciale de Aviaţie a MAI - cpt.comandor Mihai Valentin Stănescu şi cpt. comandor Augustin Toma - au plecat dintre noi pentru totdeauna, în ultima misiune de zbor. Spiritul lor a rămas însă alături de echipa SMURD Iaşi şi Inspectoratul pentru Aviaţie şi ne însoţeşte mereu, amintindu-ne de entuziasmul şi devotamentul lor", a spus conf. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi.

SURSA : https://www.ziaruldeiasi.ro

Au trecut 15 ani de la explozia de la Mihăilești, care rămâne drept unul dintre cele mai grave accidente produse pe șoselele din România.

Citat:Pe data de 24 mai 2004, la ora 5:50 în comuna Mihăilești, județul Buzău, pe DN2 (segment din drumul european E85), la 32 de kilometri sud de Buzău, o explozie de proporții s-a produs din cauza accidentului unui camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu.

Bilanțul victimelor arată că au fost 18 morți (dintre care șapte pompieri, trei localnici și doi jurnaliști ai postului TV Antena 1) și 13 răniți grav.

Un crater cu adâncime de 6,5 metri și un diametru de 21 metri s-a format în jurul locului exploziei, iar bucăți de metal au fost aruncate pe o rază de 200 de metri afectând acoperișurile mai multor case din zonă.

Cei trei reprezentanți ai firmelor care au asigurat transportul și livrarea azotatului de amoniu, Ionel Ionuț Neagoe, administratorul Ney Transport SRL, Mihai Gună, patronul Mihtrans SRL și Ion Gherghe, fost director al combinatului Doljchim din Craiova au fost condamnați la câte patru ani de închisoare.

SURSA : http://www.ziarbicaz.ro

Citat:









Explozia de la Mihăilești / 24 mai 2004

Desfășurarea evenimentului

Luni, 24 mai 2004 , ora 4:00 dimineata, pe Drumul European E85, in apropiere de localitatea Mihailesti din judetul Buzau, Florin Marcu, soferul unui camion apartinand firmei MIH Transcom SRL din Dolj, pierde controlul vehiculului si intra in sant. Camionul transporta azotat de amoniu de la Combinatul Chimic Doljchim catre Societatea Agricola BEEARSEN din Piatra Neamt.
Potrivit martorilor oculari, accidentul s-ar fi datorat exploziei unui cauciuc al autocamionului. Pompierii sunt anuntati care este incarcatura camionului: 400 de saci de azotat de amoniu, cantarind 20 de tone.
La ora 5:30 sosesc doua echipaje de pompieri din Buzau, seful postului de Politie si doi ziaristi ai postului de televiziune Antena 1
In timp ce se actioneaza pentru stingerea incendiului, in jurul orei 5:50, camionul explodeaza.
Bilantul: 18 morti si 20 de raniti. Resturi umane si ale camionului sunt imprastiate pe o raza de peste un kilometru. Soseaua este distrusa pe o lungime de 35 de metri, in urma exploziei formandu-se un crater cu adancimea de 7 metri.



AU MURIT LA MIHĂILEŞTI

* Alin Magearu, 37 de ani, Buzau
* Camelia Simion, 50 de ani, Ramnicu Sarat
* Daniel Pelmus, 37 de ani, Mihailesti, Buzau
* Doru Mihai Mihalache, capitan, 33 de ani, Buzau
* Elena Popescu, reporter, 26 de ani, Valea Ramnicului, Buzau
* Emil Serbu, Valea Ramnicului, Buzau
* Florin Valentin Oprea, locotenent post-mortem, 21 de ani, Blajani, Buzau
* Georgian Medeleanu, locotenent post-mortem, 21 de ani, Blajani, Buzau
* Ion Tudose, 34 de ani, Mihailesti, Buzau
* Ionut Ovidiu Barbu, cameraman, 25 de ani, Buzau
* Liviu Stan, locotenet post-mortem, 23 de ani, Tisau, Buzau
* Marian Ailincai, 26 de ani
* Nicolae Jianu, locotenent post-mortem, 25 de ani, Rusetu, Buzau
* Rica Ionescu, 34 de ani, din Mihailesti, Buzau
* Romeo Necula, maior post-mortem, 35 de ani, Vernesti, Buzau
* Valentin Cezar Manta, locotenent post-mortem, 21 de ani, Tisau, Buzau
* Valentin Magearu, 23 de ani, Buzau
* Roman Marcu Florin, 36 de ani, Craiova, soferul TIR-ului






Octavian Paler spunea că „...eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe”. La Mihăileşti, pompierii şi-au făcut datoria până la capăt.







" Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se închid; mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii şi deschise. " - Alexandre Dumas

Requiescat in Pace . Respect !.....si suntem datori sa nu uitam !

Nihil Sine Deo / Nimic fara Dumnezeu
EROI DE SACRIFICIU

Pompierii nu mor, ei ard pentru eternitate în sufletele celor pe care i-au salvat…

Citat:

24 mai 2004
Ziua durerii

O zi de luni plumburie, înecăcioasă şi tulbure...se spune că lunea nici iarba nu creşte, vorbă din bătrâni cu mult tâlc în ea. Pe şoseaua DN2 E85 în apropierea localităţii buzoiene Mihăileşti, la cca 30 km de oraşul Buzău, norii cern mărunt o ploaie urâtă, bolnăvicioasă, parcă prevestitoare de necazuri şi suferinţe care vor marca o întreagă ţară şi va schimba cursul istoriei pompierilor români.
Telefonul sună, sună continuu, sună sâcâietor, se aud ţârâitul ălă enervant şi ridicol de parcă ar ciocni cineva cu o linguriţă pe marginea unui pahar, telefonistul de serviciu amorţit de vremea de afară întinde mâna alene către receptor şi îl ridică din furcă, cinevă turuie la foc automat câteva cuvinte aproape indescifrabile, militarul se crispează imperceptibil, îi cere interlocutorului să se calmeze şi cere datele referitore la eveniment, vocea şuieră cuvintele sacadat...”Camion răsturnat...la Mihăileşti, la Mihăileşti...la intrare...da, da... saci cu ...” notează cu o viteză uimitoare şi îi face semne militarului aflat la veghe să acţioneze butonul alarmei.
Alarma rămâne tăcută...militarul apasă din nou...nimic, înjură scurt, bărbăteşte şi loveşte apăsat cu podul palmei butonul încăpăţânat, sunetul ţâşneşte prelung cu un tânguit asemănător cu jalea izvorâtă dintr-un clopot, este ora 04:57, militarii sar ca arşi din aşternuturi, sunt tineri, cu feţele imberbe, senine, fără urme de cearcăne sau riduri, doar o umbră de mustăcioara mijită ici colo, abia au fost căliţi de armată pentru un drum lung pe cărarea vieţii, mai au câteva crestături de adăugat pe carâmbul bocancilor ca socoteală a amr-ului, aleargă precum o herghelie de cai sălbatici, frânturi de cuvinte spuse în şagă zboară aiurea, au stat de vorba peste ora 22:00, ora stingerii, mormăielile referitoare la ce vor face după lăsarea la vatră s-au întins până după ora 23:30, tropăitul bocancilor se opreşte brusc lângă autospeciale, se aşteapta ordinul de îmbarcare...îmbarcarea către moarte.
24 mai în prezent, pe unul din holurile Detaşamentului de Pompieri "Obor" un tablou îşi face veacul pe un perete, rama îngălbenită de vreme luceşte uşor, cu o sclipire aproape imperceptibilă, o sclipire mătuită, uşor stinsă, şi totuşi vioaie...7 chipuri cu o mină liniştită, dar mândră şi hotărâtă, parcă te urmăresc când treci prin dreptul lor, ridic uşor capul şi îngândurat privesc la fiecare, simple fotografii fără viaţă, odinioară în faţa aparatului care a imortalizat aceste chipuri erau oameni cu ţeluri, cu familii şi un viitor luminos, oare ce îşi doreau, la ce visau? Acum sunt chipuri de eroi, eroi pe care timpul îi acoperă cu uitare vremelnică, eroi de sacrificiu.

Maior post-mortem Doru-Mihai Mihalache,
născut în Municipiul Botoşani la data de 09.08.1971
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 33 ani


Sublocotenent post-mortem Romeo Necula,
născut în comuna Verneşti, judeţul Buzău la data de 16.09.1969
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 35 ani


Sublocotenent post-mortem Valentin Cezar Manta,
născut în comuna Tisău, judeţul Buzău la data de 01.08.1983
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 21 ani


Sublocotenent post-mortem Nicolae Jianu,
născut în comuna Ruşeţu, judeţul Buzău la data de 14.11.1979
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 25 ani


Sublocotenent post-mortem Silviu Stan,
născut în comuna Tisău, judeţul Buzău la data de 16.09.1981
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 23 ani


Sublocotenent post-mortem Georgian Medeleanu,
născut în comuna Blăjani, judeţul Buzău la data de 09.12.1983
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 21 ani


Sublocotenent post-mortem Florentin Valentin Oprea,
născut în comuna Blăjani, judeţul Buzău la data de 16.10.1983
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 21 ani

Eroii de la Mihăileşti

· 1. Doru Mihai Mihalache, căpitan, 33 de ani, Buzău
· 2. Romeo Necula, sergent, 35 de ani, comuna Verneşti, judeţul Buzău
· 3. Georgian Medeleanu, soldat, 21 de ani, comuna Blăjani, judeţul Buzău
· 4. Nicolae Jianu, soldat, 25 de ani, comuna Ruşeţu, judeţul Buzău
· 5. Florin Valentin Oprea, soldat, 21 de ani, comuna Blăjani, judeţul Buzău
· 6. Valentin Cezar Manta, soldat, 21 de ani, comuna Tisau, judeţul Buzău
· 7. Silviu Stan, fruntaş, 23 de ani, comuna Tisău, Buzău
· 8. Elena Popescu, redactor-sef, 26 de ani, comuna Valea Râmnicului, judeţul Buzău
· 9. Ionut Ovidiu Barbu, cameraman, 25 de ani, Buzău
· 10. Daniel Pelmus, 37 de ani, din comuna Mihailesti, judeţul Buzău
· 11. Rica Ionescu, 34 de ani, din comuna Mihailesti, judeţul Buzău
· 12. Emil Serbu, comuna Valea Ramnicului, judeţul Buzău
· 13. Camelia Simion, 50 de ani, Râmnicu Sărat
· 14. Mihai Magearu, 37 de ani, din Buzău
· 15. Valentin Magearu, 23 de ani, din Buzău
· 16. Marian Alincăi, 26 de ani, din Roman
· 17. Marcu Florin, 36 de ani, din Craiova, şoferul TIR-ului
· 18. Ion Tudose, 34 de ani, din comuna Mihăileşti, Buzău

SURSA : http://suflet-ratacitor.blogspot.ro/

Glorie eternă eroilor pompieri!

Respect !.....și suntem datori să nu uităm !

In Memoriam Slt. p.m. Ungureanu Ionuţ Cristian

26 mai - 9 ani de când Ionuţ Cristian Ungureanu a căzut la datorie....suntem datori sa nu uităm !

Citat:26 mai 2010 - Incendiu la "DRAGONUL ROSU"




"Uitarea - un cancer de care se tem şi morţii."

Citat:Tot respectul si admiraţia noastră pentru Ionut, un adevarat pompier. Un pompier ce a crezut mereu că riscurile de a intra in foc( uneori la sacrificiu), de a salva vieţi , fac parte din regulile acestei meserii nobile si altruiste. Şi le-a asumat. Acum plateşte în faţa lui Dumnezeu. Cu aceasta plată, a punctat infinit mai mult în inimile noastre , ale camarazilor lui .Pentru noi Ionut este acum un înger , un înger care ne veghează calea. RESPECT si Requiescat in Pace ! !.....si suntem datori sa nu uitam !

Ionuţ Cristian Ungureanu a căzut la datorie….suntem datori sa nu uităm !

Citat:Timp de 45 de ani, pompierii bucureșteni n-au pierdut niciun coleg într-un incendiu. Apoi a murit Ionuț Ungureanu.
Era iadul pe pământ.
Clădirea roşie şi tot ce era în ea ardeau cu furie, iar fumul gros se înălţa într-o coloană care, după ce s-a luminat de ziuă, avea să se vadă din toate colţurile oraşului. Pompierii dădeau cu apă, dar parcă dădeau cu benzină, pentru că nu puteau să coboare temperatura suficient încât să împiedice plasticele să se reaprindă.
Ardeau mai mult de două din cele cinci hectare pe care se întinde una dintre clădirile complexului Dragonul Roşu, un centru comercial mamut din estul Bucureştiului, în care se vând obiecte din plastic, textile şi aparatură casnică. Incendiul, provocat de un scurt-circuit, fusese anunţat la ora 04:23, pe 26 mai 2010, şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti (ISUMB) trimisese mai întâi echipaje de pompieri de la Fundeni, subunitatea responsabilă de zonă. Până la 05:30 aveau să fie chemate autospeciale cu apă şi spumă, autoscări şi ambulanţe de la alte trei detaşamente, de la Grupul Special de Salvatori (un departament de descarcerări şi salvări de persoane) şi de la SMURD. Până la sfârşitul zilei, numărul maşinilor de intervenţie avea să crească la 34, iar cel al pompierilor care luptau cu focul la peste 150. Ultima maşină a plecat după 200 de ore, adică după mai bine de opt zile.
Era cel mai mare incendiu din Bucureşti în ultimii 30 de ani. Compania de asigurări Generali avea să plătească firmei care deţine complexul, Niro Investment, o primă de peste 13 milioane de euro, cea mai mare despăgubire plătită vreodată în România.
Dintre cei peste 150 de pompieri, şapte s-au intoxicat cu fum după ce au intervenit fără aparate de respirat, pentru că la un moment dat li se terminaseră buteliile. Altul, Dumitru Comşa, a ajuns în comă la spital, cu arsuri de gradul trei pe 60 la sută din suprafaţa corpului. Iar Ionuţ Ungureanu nu s-a mai întors niciodată la subunitate.



Sergentul major Ungureanu nici nu a vrut să meargă la intervenţie. Tocmai ieşise din gardă – asigurase paza subunităţii sale, Detaşamentul Dămăroaia, între 12 şi 3 dimineaţa – şi îi spusese şefului de tură că îl doare spatele. Pentru că trăgea mult de fiare ca să-şi menţină forma fizică, suferise o tasare între vertebrele C3 şi C4 şi avea uneori dureri. Îl dăduse un coleg cu un unguent, Puterea ursului, dar nu îi trecuse. Dar, pentru că tura lui se încheia abia la 8, a ascultat ordinul şi a urcat în autospecială supărat că nu primise învoire de la superior. Tocmai pentru că nu-l mai văzuse aşa – nu se enerva aproape niciodată, era împăciuitor şi politicos – unul dintre colegi nici n-a îndrăznit să-şi ceară cizmele de intervenţie de sub scaunul lui Ungureanu. Sergentul major a tăcut tot drumul de aproape 15 kilometri din cartierul Bucureştii Noi, unde era subunitatea, până în Voluntari, la incendiu.
Cele două echipaje trimise de la Dămăroaia au ajuns printre primele la Dragonul Roşu, la 05:40. Priorităţile la intervenţie, conform regulamentelor oricărui serviciu de pompieri din lume, sunt, în ordine, salvarea oamenilor şi a animalelor, limitarea arderii şi stingerea. Cum complexul era gol, nu aveau pe cine să salveze, dar au fost trimişi imediat înăuntru să încerce să oprească extinderea focului. Când cei 10 pompieri de la Dămăroaia au intrat în clădirea 5, flăcările erau încă departe. Purtau echipamentele de intervenţie, costume groase menite să-i protejeze, aveau căşti şi aparate de respirat şi cărau furtunuri care îi legau de autospeciale, pentru că hidranţii clădirii nu funcţionau.
În acelaşi timp, alte echipaje interveneau şi în interior şi în exterior, cu tunuri cu apă şi spumă sau direct de la sol, cu furtunul. Tabla din care erau făcuţi pereţii şi acoperişul se contorsionase şi aerul ardea ca într-un cuptor.
Pe la 07:30, după aproape două ore în care pompierii din Dămăroaia au încercat să limiteze focul, spaţiul în care erau s-a umplut de un fum teribil, prin care nu mai vedeau nimic. Deodată s-a auzit o bubuitură puternică, au început să cadă bucăţi din acoperiş şi grinzi metalice şi aerul a luat foc – un fenomen rar numit flashover, care apare din cauza gazelor inflamabile, emanate de obiecte la temperaturi înalte.
Iniţial, s-au aruncat la pământ ca să se ferească de flacără. Apoi, în haosul momentului, fiecare om a încercat să iasă pe unde a putut. Când au văzut ce se întâmplă, comandanţii au ordonat încetarea oficială a intervenţiei în interior şi recuperarea echipamentelor.
Pompierii ieşiţi au început să tragă furtunurile din clădire. Un servant rămas înăuntru s-a agăţat de unul dintre ele şi s-a lăsat târât afară, cu hainele arzând. Ungureanu şi Comşa, care acţionau împreună mai departe de intrare, nu au mai găsit drumul. Comşa a străbătut prin flăcări hala şi a ieşit prin celălalt capăt. Avea echipamentul în flăcări, masca topită pe faţă, casca roşie carbonizată şi mâinile arse până la os. Pompierii în mijlocul cărora a ieşit i-au desfăcut costumul şi i-au scos masca tânărului de 22 de ani, îngroziţi de urletele lui de durere. Înainte să leşine, Comşa le-a spus că mai e cineva înăuntru.
Nimeni nu ştie cum a murit Ungureanu. Nimeni nu ştie pentru că Ungureanu a murit singur.



Au putut să intre abia peste câteva ore, făcând un culoar de siguranţă cu furtunurile, printre focarele care ardeau. Când l-au găsit, avea piciorul drept rupt şi capul şi mâinile carbonizate. Nu mai avea nici mască de oxigen, nici cască. Butelia din fibră de sticlă a aparatului de respirat era deformată de la căldură. Dacă ar fi explodat, n-ar mai fi găsit nicio urmă din el.
Avea mâinile strânse la piept, de parcă s-ar fi apărat de ceva, dar nu era nimic pe el, nicio grindă, niciun perete. E posibil să-şi fi rupt piciorul când a bubuit clădirea şi de aceea să nu-l fi putut urma pe Comşa. E posibil să-şi fi scos masca pentru că plasticul din care e făcută s-a topit la flashover şi nu a mai suportat-o pe faţă. E posibil să se fi dezorientat şi să se fi pierdut de Comşa şi abia apoi să-şi fi rupt piciorul pentru că nu vedea pe unde mergea. Nimeni nu ştie. Şi nimeni nu va şti vreodată.

SURSA : https://fundatiapavelzaganescu.wordpress.com

Citat:Ordinul Nr.35 din 08.04.2013
pentru completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne
ACT EMIS DE: Ministerul Afacerilor Interne
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 206 din 11 aprilie 2013

În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin: Articolul IOrdinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 24 iulie 2012, se completează după cum urmează:

Citat:1. La articolul 1 alineatul (1), după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 3 , cu următorul cuprins:

3. «Sublocotenent Ionuţ-Cristian Ungureanu» pentru Grupul de Intervenţie nr. 2 din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Dealu Spirii» al Municipiului Bucureşti

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul afacerilor interne, Radu Stroe

Remember ...

Citat:Complexul Dragonul Roşu a fost mistuit de flăcări. Ca la orice incident de o asemenea amploare s-a vorbit despre pierderi, cauze, anchete aflate deocamdată în desfăşurare. Ore întregi, pompierii - aceşti eroi anonimi care par că au focul la degetul mic, că nimic nu îi sperie şi că indiferent de criză şi de vremuri meseria lor este să se "joace" cu focul întru' binele nostru - s-au chinuit să izoleze şi să stingă flăcările.
Dincolo de tragedia situaţiei, ziua a fost pentru mulţi dintre noi o adevărată lecţie. Ne-a dat-o un om care, din păcate, şi-a încheiat socotelile cu viaţa. Mult prea devreme. Gestul tânărului de doar 24 de ani este unul cutremurător şi înălţător în acelaşi timp. Te face să te gândeşti cum am fi procedat fiecare într-o astfel de situaţie. La cât de mult ar trebui să iubeşti viaţa şi oamenii ca să fii demn şi capabil de un asemenea gest.

Ionuţ Ungureanu, pompierul mort în incendiul izbucnit la Dragonul Roşu, a pus viaţa camaradului pe care a ales să-l salveze mai presus de propria-i viaţă. În timp ce se chinuia să salveze un coleg, o parte din structura metalică a depozitului cuprins de flăcări s-a prăbuşit peste Ionuţ.

Colegul salvat de Ionuţ, care şi-a dat la schimb propria viaţă, a suferit o contuzie la genunchi. Alţi şapte pompieri care interveneau pentru stingerea incendiului de la complexul comercial Dragonul Roşu au fost răniţi, fiind duşi cu ambulanţele SMURD la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Unul dintre aceştia are arsuri pe 50 la sută din suprafaţa corpului.

EROU ANOMIM

Ionuţ Ungureanu era de loc din Olt. Mai exact din localitatea Valea Mare. În Bucureşti locuia de doi ani şi stătea cu chirie. Se înscrisese la facultate, pe care a fost nevoit să o abandoneze din cauza lipsei banilor. Părinţii şi fratele lui Ionuţ au aflat despre tragedie de la comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, colonel Gheorghe Năstasie, care a mers special la Valea Mare. Primul care a aflat despre decesul lui Ionuţ Ungureanu a fost fratele său, Iulian.

Orice s-ar spune, orice s-ar face, oricât s-ar ancheta, Ionuţ Ungureanu nu mai este. A bătut ceasul şi viaţa şi-a cerut dreptul... la moarte.

Post mortem

Citat:
Fotografie din arhiva familiei Ungureanu. Acest autoportret a devenit imaginea de pe crucea sa.

Post mortem
Timp de 45 de ani, pompierii bucureșteni n-au pierdut niciun coleg într-un incendiu. Apoi a murit Ionuț Ungureanu.Nimeni nu ştie cum a murit Ionuț Ungureanu. Nimeni nu ştie pentru că Ionuț Ungureanu a murit singur.

Citat:Era iadul pe pământ.
Clădirea roşie şi tot ce era în ea ardeau cu furie, iar fumul gros se înălţa într-o coloană care, după ce s-a luminat de ziuă, avea să se vadă din toate colţurile oraşului. Pompierii dădeau cu apă, dar parcă dădeau cu benzină, pentru că nu puteau să coboare temperatura suficient încât să împiedice plasticele să se reaprindă.
Ardeau mai mult de două din cele cinci hectare pe care se întinde una dintre clădirile complexului Dragonul Roşu, un centru comercial mamut din estul Bucureştiului, în care se vând obiecte din plastic, textile şi aparatură casnică. Incendiul, provocat de un scurt-circuit, fusese anunţat la ora 04:23, pe 26 mai 2010, şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti (ISUMB) trimisese mai întâi echipaje de pompieri de la Fundeni, subunitatea responsabilă de zonă. Până la 05:30 aveau să fie chemate autospeciale cu apă şi spumă, autoscări şi ambulanţe de la alte trei detaşamente, de la Grupul Special de Salvatori (un departament de descarcerări şi salvări de persoane) şi de la SMURD. Până la sfârşitul zilei, numărul maşinilor de intervenţie avea să crească la 34, iar cel al pompierilor care luptau cu focul la peste 150. Ultima maşină a plecat după 200 de ore, adică după mai bine de opt zile.
Era cel mai mare incendiu din Bucureşti în ultimii 30 de ani. Compania de asigurări Generali avea să plătească firmei care deţine complexul, Niro Investment, o primă de peste 13 milioane de euro, cea mai mare despăgubire plătită vreodată în România.
Dintre cei peste 150 de pompieri, şapte s-au intoxicat cu fum după ce au intervenit fără aparate de respirat, pentru că la un moment dat li se terminaseră buteliile. Altul, Dumitru Comşa, a ajuns în comă la spital, cu arsuri de gradul trei pe 60 la sută din suprafaţa corpului. Iar Ionuţ Ungureanu nu s-a mai întors niciodată la subunitate.
Sergentul major Ungureanu nici nu a vrut să meargă la intervenţie. Tocmai ieşise din gardă – asigurase paza subunităţii sale, Detaşamentul Dămăroaia, între 12 şi 3 dimineaţa – şi îi spusese şefului de tură că îl doare spatele. Pentru că trăgea mult de fiare ca să-şi menţină forma fizică, suferise o tasare între vertebrele C3 şi C4 şi avea uneori dureri. Îl dăduse un coleg cu un unguent, Puterea ursului, dar nu îi trecuse. Dar, pentru că tura lui se încheia abia la 8, a ascultat ordinul şi a urcat în autospecială supărat că nu primise învoire de la superior. Tocmai pentru că nu-l mai văzuse aşa – nu se enerva aproape niciodată, era împăciuitor şi politicos – unul dintre colegi nici n-a îndrăznit să-şi ceară cizmele de intervenţie de sub scaunul lui Ungureanu. Sergentul major a tăcut tot drumul de aproape 15 kilometri din cartierul Bucureştii Noi, unde era subunitatea, până în Voluntari, la incendiu.
Cele două echipaje trimise de la Dămăroaia au ajuns printre primele la Dragonul Roşu, la 05:40. Priorităţile la intervenţie, conform regulamentelor oricărui serviciu de pompieri din lume, sunt, în ordine, salvarea oamenilor şi a animalelor, limitarea arderii şi stingerea. Cum complexul era gol, nu aveau pe cine să salveze, dar au fost trimişi imediat înăuntru să încerce să oprească extinderea focului. Când cei 10 pompieri de la Dămăroaia au intrat în clădirea 5, flăcările erau încă departe. Purtau echipamentele de intervenţie, costume groase menite să-i protejeze, aveau căşti şi aparate de respirat şi cărau furtunuri care îi legau de autospeciale, pentru că hidranţii clădirii nu funcţionau.
În acelaşi timp, alte echipaje interveneau şi în interior şi în exterior, cu tunuri cu apă şi spumă sau direct de la sol, cu furtunul. Tabla din care erau făcuţi pereţii şi acoperişul se contorsionase şi aerul ardea ca într-un cuptor.
Pe la 07:30, după aproape două ore în care pompierii din Dămăroaia au încercat să limiteze focul, spaţiul în care erau s-a umplut de un fum teribil, prin care nu mai vedeau nimic. Deodată s-a auzit o bubuitură puternică, au început să cadă bucăţi din acoperiş şi grinzi metalice şi aerul a luat foc – un fenomen rar numit flashover, care apare din cauza gazelor inflamabile, emanate de obiecte la temperaturi înalte.
Iniţial, s-au aruncat la pământ ca să se ferească de flacără. Apoi, în haosul momentului, fiecare om a încercat să iasă pe unde a putut. Când au văzut ce se întâmplă, comandanţii au ordonat încetarea oficială a intervenţiei în interior şi recuperarea echipamentelor.
Pompierii ieşiţi au început să tragă furtunurile din clădire. Un servant rămas înăuntru s-a agăţat de unul dintre ele şi s-a lăsat târât afară, cu hainele arzând. Ungureanu şi Comşa, care acţionau împreună mai departe de intrare, nu au mai găsit drumul. Comşa a străbătut prin flăcări hala şi a ieşit prin celălalt capăt. Avea echipamentul în flăcări, masca topită pe faţă, casca roşie carbonizată şi mâinile arse până la os. Pompierii în mijlocul cărora a ieşit i-au desfăcut costumul şi i-au scos masca tânărului de 22 de ani, îngroziţi de urletele lui de durere. Înainte să leşine, Comşa le-a spus că mai e cineva înăuntru.
Nimeni nu ştie cum a murit Ungureanu. Nimeni nu ştie pentru că Ungureanu a murit singur.
Au putut să intre abia peste câteva ore, făcând un culoar de siguranţă cu furtunurile, printre focarele care ardeau. Când l-au găsit, avea piciorul drept rupt şi capul şi mâinile carbonizate. Nu mai avea nici mască de oxigen, nici cască. Butelia din fibră de sticlă a aparatului de respirat era deformată de la căldură. Dacă ar fi explodat, n-ar mai fi găsit nicio urmă din el.
Avea mâinile strânse la piept, de parcă s-ar fi apărat de ceva, dar nu era nimic pe el, nicio grindă, niciun perete. E posibil să-şi fi rupt piciorul când a bubuit clădirea şi de aceea să nu-l fi putut urma pe Comşa. E posibil să-şi fi scos masca pentru că plasticul din care e făcută s-a topit la flashover şi nu a mai suportat-o pe faţă. E posibil să se fi dezorientat şi să se fi pierdut de Comşa şi abia apoi să-şi fi rupt piciorul pentru că nu vedea pe unde mergea. Nimeni nu ştie. Şi nimeni nu va şti vreodată.
La un an de la moartea lui, ancheta nu e încă finalizată, nu există vinovaţi şi nici consolare. Pompierii, care cred că ce i s-a întâmplat lui Ungureanu putea să i se întâmple oricăruia dintre ei, aşteaptă o rezolvare care să îi ajute să înțeleagă această tragedie. Familia, rămasă fără sprijinul lui, aşteaptă ca autorităţile să-şi îndeplinească promisiunile făcute la înmormântare.
Ungureanu s-a născut pe 30 noiembrie 1986, primul fiu al lui Marin şi al doilea al Florinei. Pe vremea aceea nu se sărbătorea Sfântul Andrei şi familia i-a zis Ionuţ, după naş, şi Cristian, după portarul echipei F.C. Argeş, Gheorghe Cristian. Familia locuieşte în comuna Valea Mare, judeţul Olt, o localitate întinsă, cu trei biserici, la vreo 10 kilometri de Slatina. Pe atunci, tatăl lucra la fabrica de aluminiu din Slatina, iar mama era casnică. Familia s-a mărit, în 1989, cu încă un băiat, Iulian.
Ionuţ a învăţat bine. Când s-au schimbat notele în calificative la clasele primare, a venit acasă plângând de ruşine că luase un 7. Când colo, luase F.B., adică foarte bine, dar fusese prea tulburat de posibilitatea eşecului ca să-şi dea seama. A intrat la cel mai bun liceu din Slatina (conform procentului de admişi la facultate), Colegiul Naţional Ion Minulescu, la profilul Ştiinţele Naturii. În copilărie voia să se facă poliţist, dar, pe măsură ce a crescut, şi-a dorit să fie medic veterinar.
După ce-a terminat, în 2005, a venit cu Marin la Bucureşti şi a depus dosare la Medicină Veterinară şi la Inginerie Mecanică, la Politehnică. A fost acceptat la amândouă şi a ales, împreună cu familia, să meargă la Politehnică. Avea o curiozitate înnăscută să desfacă şi să vadă cum funcţionează computerele – vecinii veneau adesea la el să le rezolve problemele. Părea o carieră potrivită şi de viitor.
Mergea acasă la fiecare două săptămâni, întotdeauna cu trenul sau cu autocarul. Cea mai mare teamă a tatălui era să nu păţească băiatul ceva pe drum. După ce, la opt ani, şi-a pierdut tatăl într-un accident de circulaţie, Marin nu voia ca fiul să ia microbuzul sau vreo ocazie.
În 2007, când situația financiară a familiei s-a înrăutățit, Ionuţ a început să-şi caute de muncă. Marin e pensionar și suferă de o serie de afecţiuni psihice care necesită frecvent spitalizare şi medicamente scumpe, iar Florina are la rândul ei o boală cronică pentru care are nevoie de tratament. Cum Iulian era încă în liceu, Ionuț era singurul care putea să-și ajute familia. O cunoştinţă, întâlnită întâmplător în tren, i-a spus că lucrează la pompieri şi că e o meserie frumoasă şi plătită decent. În vară, Ionuţ şi-a depus dosarul, a luat testele şi a trecut cu uşurinţă probele – făcea culturism din liceu şi avea o condiţie fizică excelentă. A întrerupt facultatea cu gândul să o termine după pregătirea de pompier. La 1 septembrie 2007, subofiţer cu grad de sergent major, intra pe poarta Detaşamentului Dămăroaia, subunitate a Grupului de Intervenţie Nr. 2 al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti.

Fotografie din arhiva familiei Ungureanu. Ionuț este primul din stânga. Dumitru Comșa este al doilea.
„S-a bucurat foarte mult când a intrat la pompieri”, îşi aminteşte mama. Era mândru că fusese ales între atâţia candidaţi, că purta uniformă, că putea să trimită bani familiei. A continuat să vină acasă la fel de des, acum câte trei zile la rând, că lucra în ture de 24 cu 72 de ore. Îşi aducea întotdeauna greutăţile şi făcea exerciţii în fiecare zi. O întreba mereu pe Florina: „Mamă, m-am mai îngrăşat sau am mai slăbit?”, adică dacă a pus sau nu masă musculară.
Pe 24 mai 2010 a plecat pentru ultima oară spre Bucureşti. Ca de obicei, familia şi Adiţă, un câine cafeniu agitat, cu neamuri şoricăreşti, l-au condus până la şosea. Au făcut pe jos cei doi kilometri şi au stat cu el până a venit autocarul. Când a ajuns acasă, a sunat-o pe mama, cum făcea mereu, ca să nu stea îngrijorată. Dimineaţa următoare a intrat de serviciu.
Familia lucra la câmp când, pe la 12, a sunat telefonul lui Iulian. „Domnul Ungureanu? Condoleanţe.” Iulian nu ştie cine era; cum a auzit cuvântul l-a apucat tremuratul. I-au spus că îi aşteaptă acasă.
La poartă îi aşteptau primarul, colonelul Gheorghe Năstasie – inspectorul-şef al ISU Olt –, o ambulanţă SMURD şi presa locală, pe care pompierii încercaseră să o întreacă până la familie. Din momentul în care s-a ştiut că a murit un pompier, asta a fost prima lor grijă – să dea vestea familiei înaintea presei. Era clar, fiind plin de echipe de televiziune la Dragonul Roşu, că numele lui nu avea să rămână secret prea mult. (Unul dintre colegii de la Dămăroaia, de pe altă tură, aflase încă de la nouă dimineaţa, tocmai când se pregătea să-l sune pe Ungureanu să-l întrebe cine murise.)
„Au spus să trimit urgent pe cineva să anunţe familia, dar am considerat că e de datoria mea să o fac”, spune astăzi colonelul Năstasie. „Nu e un lucru obişnuit să anunţi moartea unui om atât de tânăr.”
Momentul a fost imortalizat de presă în toată brutalitatea lui. Imagini cu Florina urlând prăbuşită pe jos, lângă gardul vechi şi strâmb al casei lor, cu Marin ţinându-se ameţit de o ulucă, cu Iulian plângând, acoperindu-şi tot timpul faţa, au apărut şi la ştirile TV şi în ziare. Povestea pe care o spuneau toate era că Ungureanu a murit strivit de un tavan în flăcări şi că, înainte să fie prins sub dărâmături, l-a împins pe Comşa şi l-a salvat de la moarte. Asta a fost versiunea oficială a ISUMB, păstrată şi azi pe site-ul instituţiei într-o pagină dedicată lui Ungureanu. (Pompierii care l-au scos din clădire spun că nu era nimic căzut pe el, dar, până la finalizarea anchetei Parchetului Militar, aceasta rămâne povestea oficială.)
A doua zi, Iulian a venit la Bucureşti la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” să îl recunoască. Era o formalitate, dar Iulian voia să-l vadă, chiar și ars dincolo de recunoaștere. Altfel n-ar fi crezut.
Câteva ore mai târziu, sicriul a fost depus pe catafalc la Detașamentul Dămăroaia, învelit în steag, cu chipiul, galoanele de sergent major şi o cască de pompier aşezate deasupra, pentru a i se da onorul militar. În spatele coşciugului, sprijinit de una din porţile garajului, Iulian nu a plâns şi nu s-a mişcat deloc. Au plâns însă subofiţeri tineri, care nu-şi puteau controla tremurul bărbiei când soborul de preoți îi cânta numele sau când superiorii îl pomeneau în discursuri.
Lângă sicriu era portretul lui Ungureanu de când a devenit pompier, modificat însă absurd pentru a reflecta avansarea lui post-mortem: în loc de galoanele de sergent major, epoleţii arătau tresa subţire de sublocotenent.
Sub ochii a sute de pompieri din tot Bucureştiul, colonelul Stelian Duduş, inspectorul-şef al ISUMB, a elogiat sacrificiul lui Ungureanu şi fapta sa bravă de a-l fi salvat pe colegul Comşa şi a propus ca Grupul de Intervenţie nr. 2 să primească numele acestuia. Nu ar fi prima oară când memoria unui pompier e comemorată aşa: Grupul de Intervenţie Nr. 1 se numeşte „Lt. Col. post mortem Adrian Barbu” în onoarea unui comandant care, în 1997, a fost înjunghiat de un bărbat care îşi dăduse foc la casă. Barbu şi lt.-colonelul post mortem Dumitru Petrescu, care a fost împuşcat la Revoluţie în timp ce apăra Academia de Înalte Studii Militare, sunt singurii pompieri care au murit la datorie în ultimii 45 de ani în Bucureşti. Niciunul nu a murit însă în foc.

Înmormântarea a avut loc a doua zi, pe 28 mai, la Valea Mare, în cimitirul din deal. Ungureanu a fost depus în cripta unor rude pentru că familia lui nu avea cavou. Au venit ministrul de atunci al administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, inspectorul general de atunci al IGSU, generalul Vladimir Secară, Duduş, Năstasie, prefectul de Olt, sute de pompieri din Bucureşti şi din judeţele apropiate. ISU Olt s-a ocupat de o parte a organizării, în special lucrurile care ţin de înmormântare, ISUMB a adus fanfara şi garda de onoare. A vorbit iar Duduş, care a slăvit curajul şi dăruirea lui Ungureanu. Părinţilor li s-a făcut rău şi echipaje SMURD au intervenit ca să le dea primul ajutor. Ministrul Blaga şi generalul Secară i-au promis lui Iulian că va fi angajat la ISU pentru a avea un venit stabil şi pentru a-i putea lua locul fratelui său ca susţinător al familiei. E o practică obişnuită, i-au spus, aşa se face şi în Ministerul Apărării Naţionale, şi în MAI, pentru a proteja familiile celor căzuţi la datorie.
Totul a fost aşa cum merita un erou.
Printre colegi, însă, care au realizat pentru prima oară de unde venea Ungureanu – sărăcia în care crescuse, cât se străduise să facă ceva cu viaţa lui, ce şansă nesperată fusese acceptarea în rândul pompierilor – începuse deja să apară o neliniște. În reportajul Pro TV de la înmormântare, unul spune: „A murit pentru nişte haine, pentru lucruri materiale care n-au nicio valoare”. Altul mi-a spus că a încălcat ordinul de a se îmbrăca în uniformă pentru că „i-a fost silă”. Nu de sacrificiul lui Ungureanu sau de faptul că i se dădea onorul militar, ci de absurdul morţii lui. Iar pompieri de la un alt grup mi-au povestit că, la trecerea superiorilor lor, ministrul şi inspectorul-şef, s-au întors cu spatele, în semn de dispreţ faţă de un sistem nepregătit pentru incendii atât de puternice precum cel de la Dragonul Roșu.
În Statele Unite, la o populaţie de 300 de milioane de locuitori, mor în fiecare an cam 90 de pompieri profesionişti şi voluntari. Şi în România s-au întâmplat accidente grave, din care cel mai cunoscut este cel de la Mihăileşti, din 2004, când şapte pompieri au murit în urma exploziei unui TIR cu azotat de amoniu. La Constanţa, în 2007, un pompier a murit căzând în gol de la etajul şase, după ce coarda care îl asigura s-a rupt. Accidentul a dus la schimbarea regulamentului de intervenţie şi la interzicerea folosirii corzii. Cel mai recent, anul trecut, au murit patru pompieri-scafandri, în diferite accidente prin ţară. La Bucureşti, însă, deşi pompierii de aici sunt responsabili de 35 la sută dintre intervenţiile la nivel naţional, o asemenea pierdere nu s-a mai întâmplat de la înjunghierea lui Barbu. Această situație e, în acelaşi timp, de mirare şi de înţeles.
Structurile de intervenţie ale ISUMB funcționează cu 65 la sută din personalul necesar – odată cu criza, în 2008, s-au întrerupt angajările. În prezent sunt 2.600 de pompieri şi personal SMURD la aproximativ 65.000 de intervenţii pe an. Aproape toate autospecialele pompierilor (87 la sută) şi-au depăşit de două ori termenul de casare. Aproape toate autoutilitarele noi sunt cumpărate de primăriile de sector, nu de minister, şi împrumutate subunităţilor care acţionează în aria lor. Echipamentele pompierilor sunt şi ele uzate fizic şi moral: nomexurile (costumele de intervenţie care teoretic îi protejează de apă) au cinci ani vechime şi se udă repede (iarna fac deseori hipotermie până se întorc la subunitate); cizmele sunt în mare majoritate din cauciuc şi se topesc sau sunt străpunse uşor de cioburi; căştile sunt, multe dintre ele, din plastic ieftin şi nu îi protejează de obiectele care cad; mănuşile sunt proaste, se udă şi le provoacă arsuri pe mâini (mulţi îşi cumpără singuri mănuşi sau cizme de calitate mai bună). Nu există sisteme de comunicaţii când merg la intervenţii – se sună pe telefoanele personale şi de serviciu, în loc să vorbească prin staţii, ceea ce le-ar uşura munca. Accidentele de muncă provocate de echipamentele proaste (electrocutări, arsuri, tăieturi) sunt frecvente, chiar dacă nu sunt raportate.
În ciuda lipsei unor dotări la zi, n-a murit nimeni în foc, asta în condițiile în care incendiile au fost tot mai multe și mai devastatoare. Disciplina militară în care lucrează şi trăiesc face procesele meseriei foarte riguroase: servanţii (subofiţerii) fac pregătire fizică tot timpul iar numărul mare de intervenţii, poate şi 10 într-o tură, le-a dat suficientă experienţă chiar şi celor angajaţi recent – adică majorităţii lor. Faptul că siguranţa personală nu a fost niciodată o problemă i-a ajutat să ignore neajunsurile materiale.
Până la moartea lui Ungureanu.
Plutonierul major Constantin Gîlcă, 38 de ani, un bărbat înalt, lat în umeri şi sigur pe el, vorbeşte cu un amestec de patimă şi tristeţe despre zilele acelea. A fost printre cei care l-au scos pe Ungureanu din Dragonul Roşu – a intrat după el fără aparat de respirat şi aşa a ajuns la rândul lui la spital, intoxicat cu fum. I-au măsurat toxicitatea din plămâni şi apoi l-au lăsat să plece acasă, pe propria răspundere (doar doi dintre cei şapte pompieri intoxicaţi au rămas în spital mai mult de o zi).
Dar Gîlcă, rămas doar în lenjerie şi halatul de hârtie de la Spitalul Floreasca, s-a întors la subunitate şi s-a dus în dormitor. A luat lucrurile lui Ungureanu – haina de instrucţie, care era pe pat, şi perna – şi abia apoi s-a dus acasă, la soţia îngrijorată şi la cele două fetiţe. N-a vrut să le lase acolo, ca nu să dispară. În buzunarul de la haină a găsit două zaruri mari. Nu ştie nici acum ce făcea Ionuţ cu ele. Perna a luat-o ca să-l viseze.
Gîlcă l-a plăcut pe Ungureanu de când a venit la Dămăroaia că era liniştit, în banca lui, şi că era sportiv. Mergea de trei-patru ori pe săptămână la o sală de lângă apartamentul în care locuia. Mânca sănătos – într-un filmuleţ făcut chiar de Ionuţ la un grătar în subunitate, e singurul care mănâncă piept de pui, nu mici, cârnaţi şi ceafă de porc – şi lua proteine pentru a-şi păstra masa musculară. Ajunseseră să-i spună Johnny Muşchi.
Crescut tot într-o localitate mică din Olt, Gîlcă l-a considerat un frate mai mic. Ieşea cu el în parc cu rolele, îl chema la ei acasă, vorbeau pe messenger. „L-am învăţat cam tot ce trecusem eu prin viaţă până la ziua fatală, ce greşeli făcusem”, spune el. Multă vreme după ce a murit Ionuţ, a continuat să-i dea buzz. Spre deosebire de colegii lui, care nu mai vorbesc de Ungureanu pentru că „se întristează”, Gîlcă crede că vorbind se spală durerea. „Am un gol imens în inima mea, mă simt distrus de ce s-a întâmplat. Un copil aşa de fraged, nici nu intrase bine în viaţă şi s-a dus.” Înainte de Dragonul Roşu, lui Gîlcă i se aprobase transferul la SMURD ca paramedic – chiar dacă sunt mai multe intervenţii pe tură, riscurile sunt mai mici şi naşterea celui de-al doilea copil, în 2009, l-a făcut mai precaut – dar după moartea lui Ungureanu a renunţat. „M-am simţit într-un fel obligat să rămân aici, din respect pentru el.”
Un alt coleg, care a vorbit sub protecţia anonimatului, regretă că nu a apucat să-şi ia la revedere. Lucra în tura de după şi s-a trezit în dimineaţa aceea pe la patru. Acum spune că dacă ar fi ştiut că era incendiu la Dragonul Roşu, l-ar fi sunat să îi spună să aibă grijă. Ştie că asta nu ar fi făcut nicio diferenţă, dar măcar ar fi apucat să mai vorbească o dată cu el. La fel ca tuturor subofiţerilor cu care am vorbit, și lui îi este greu să accepte ideea că unul dintre ei a murit la intervenţie: „Înţeleg să te calce maşina, să-ţi cadă o cărămidă în cap pe stradă, dar să mori aşa la incendiu? Nu se poate.”
Pompierii nu se gândesc la moarte când sună alarma. „Ne gândim să stingem focul ăla, cât mai bine, mai repede şi să încercăm să salvăm cât mai multe bunuri”, spune Gîlcă. Locotenentul Costel Burlibaşa, locţiitor-comandantul de la Dămăroaia, completează pragmatic: „Primul gând al meu e «dă, Doamne, să nu fie cine ştie ce acolo». Că nu ştii despre ce e vorba, doar aşa în mare: arde o maşină, iese fum dintr-un apartament… Dar nu ştii dacă iese fum că a uitat cratiţa pe aragaz sau iese că îi arde toată casa.”
După Ungureanu, moartea a început să facă parte din realitate.
„Prin ce-am trecut noi în primele ture nu doresc să treacă nimeni, niciodată”, spune plutonierul Claudiu Vlad, coleg de echipaj. „Trebuia să trăim cu gândul ăla, că veneam la muncă, vedeam lumânări aprinse în faţă la companie şi, în loc să-l vezi pe el, era o poză cu negru.” Poza cu negru e pusă pe cabina de la intrarea în subunitate şi pe parbrizul tuturor autospecialelor de la Dămăroaia, dar și pe aproape toate maşinile de intervenţie din Bucureşti. „Te-aşteptai să apară în orice moment”, adaugă Burlibaşa.
Unii chiar s-au temut de asta. Nu mai ieşeau noaptea din dormitor, să nu-l întâlnească pe holuri. Gîlcă n-a putut să adoarmă aproape o lună după moartea lui şi a avut, la fel ca ceilalți colegi, coşmaruri, simptome clasice ale tulburării de stres post-traumatic, TSPT. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu pompierii care l-au salvat pe Comşa, au stins flăcările de pe el şi i-au scos masca topită. Un ofiţer apropiat grupului povesteşte că, multă vreme după incendiu, când li se cereau detalii pentru anchetă, tremurau şi plângeau fără să se poată controla.
Locotenentul Cristian Tarbu, şeful structurii de psihologie de la ISUMB, psiholog specialist în apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, spune că a făcut intervenţia post-traumă la trei-cinci zile după moartea lui Ungureanu, urmată de evaluare la trei şi şase luni după incident, şi că doi dintre colegi au avut nevoie de consiliere vreme mai îndelungată. De asemenea, spune că a urmărit să întărească coeziunea echipei şi ceea ce el numeşte „spiritul de armă”, adică simţul datoriei.
Colegii lui Ungureanu spun însă că psihologul a făcut doar o evaluare formală, o singură dată, şi că „şi-au lins singuri rănile”. Şi au găsit soluţiile cele mai comode. „Nu e bine nici să ţii în tine, nici să vorbeşti”, spune sergentul major Florin Bratu. „Atunci, după, am vorbit ce-am vorbit şi, după ce am văzut că ne face rău, nu am mai vorbit.”
Psihoterapeutul Răzvan Bălan, care e specializat şi în apărare şi siguranţă naţională şi a lucrat în structuri militare mulţi ani înainte să devină psiholog, spune că intervenţia post-traumatică trebuie făcută imediat, dar numai de psihoterapeuţi care ştiu să conducă un astfel de proces (Tarbu, conform acreditării de la Colegiul Psihologilor, singura instituţie care dă drept de practică în profesia sa, are numai competenţe de apărare – pregătire pentru misiuni, evaluare, asistenţă psihologică – nu şi de psihoterapie). Altfel, se poate face mai mult rău decât bine. În lipsa unei intervenții eficiente, cei afectați pot suferi de tulburări de panică, depresii, nevroze şi, în ultimă instanţă, le poate fi afectat modul în care îşi fac meseria.
La Valea Mare, Ionuţ e omniprezent. Camera lui e un altar cu nenumărate fotografii în ramă – serios în toate în afară de una, în care e în uniforma de instrucţie, în curtea subunităţii, şi zâmbeşte. Lucrurile lui – televizorul, orga la care învăţase singur să cânte, telefonul – sunt puse sub masa din cameră şi nu se atinge nimeni de ele. Le-au fost aduse toate în ziua înmormântării, din apartamentul pe care Ionuţ îl împărţea cu un coleg. Plus un pat, haine, uniforme, chiar şi mâncarea pe care i-o făcuseră pachet şi din care nu apucase să mănânce.
Casa familiei Ungureanu e mică şi are nevoie de reparaţii. Înăuntru miroase a fum din cauza coşurilor proaste și afară, a curte de ţară, plină de animale. Gardul e şubred şi strâmb. Nu au bani pentru îmbunătăţiri între pensia lui Marin, ce câştigă Iulian muncind cu ziua în construcţii şi toate pomenile şi ritualurile pe care le au de săvârşit.
Ziua de Paşti a fost mai grea decât altele. Marin a plecat de acasă de mai multe ori și ştiau de unde să-l ia: de la mormânt. Florina şi Iulian îl aduceau înapoi acasă şi peste ceva vreme iar se ducea. Îl jelea, aşa cum face în fiecare zi, aşa cum face în poeziile pe care i le scrie, care se încheie întotdeauna cu învierea lui: „Poate Domnul Iisus Hristos/ şi Maica Domnului, Fecioara Maria,/ să îţi desfacă capacul/ şi să te aducă în viaţă, viaţă, viaţă/ şi sănătos acasă”.
Toată comuna crede că familia s-a îmbogăţit de pe urma banilor de la pompieri. Când îi mai prind la cimitir, vecinii îi întreabă dacă au mai primit vreo tranşă. Dar tot ce a primit familia de la ISUMB au fost drepturile salariale ale lui Ionuţ (salariul de bază, fără normă de hrană şi sporuri) pe 10 luni, cum prevede legea, în jur de 10.000 de lei. În rest, colegii din toate grupurile de intervenţie au pus mână de la mână şi i-au dat banii strânși direct lui Iulian, la înmormântare.
Dacă Ionuţ ar fi avut asigurare de viaţă, banii nu ar fi fost o problemă aşa de mare pentru familie. Măcar ajutorul material pe care îl primeau de la el putea fi suplinit prin despăgubirea de deces. Dar pompierii nu au asigurări de viaţă. Ministerul Administraţiei şi Internelor nu are buget pentru aşa ceva şi nici nu va avea curând – la începutul lui iunie 2011, din cauza problemelor financiare, a tăiat aproape complet norma de hrană a tuturor angajaţilor, ceea ce a dus la scăderea salariilor servanţilor de la 1.500 la 1.000 de lei. Cei care au încercat să-şi încheie poliţe individuale au fost refuzaţi din cauza meseriei prea riscante. Așadar, în caz de deces, nu există nicio plasă de siguranţă pentru familiile pompierilor. Acestea rămân, cum a spus unul dintre servanţii cu care am vorbit, la mila colegilor.
IGSU încearcă însă să găsească alte metode de susţinere a familiei. Maiorul Orlando Şchiopu, comandantul Grupului de Intervenţie Nr. 2, spune că i-a propus lui Iulian să vină pompier în Dămăroaia, „în aceeaşi maşină, în acelaşi pat, cu acelaşi fişet şi cu acelaşi grad” ca Ionuţ. Iulian, care are acum 22 de ani, își amintește cu amărăciune de moment: „El crede că e aşa uşor?”. Nu îşi poate imagina cum ar putea să-l înlocuiască cu totul pe fratelui lui. A întrebat dacă nu ar putea fi angajat la ISU Olt, adică la Slatina, să fie mai aproape de părinţi. După ce iniţial i s-a spus că da, s-a dovedit că acolo nu exista buget pentru încă un angajat, dar se putea la Piteşti. Ionuţ a spus da. Avea să se descurce cumva cu distanţa – important era să aibă un serviciu. Dar nici acum nu a fost angajat. Şchiopu spune că e doar o problemă birocratică şi că se va rezolva în curând.
Nici măsurile care puteau aduce o consolare morală pompierilor și familiei nu s-au luat încă.
La o săptămână după înmormântare a fost instalată la intrare o placă de marmură care spune „Grupul de Intervenţie nr. 2 / Slt. PM Ungureanu Ionuţ Cristian / Detaşamentul de pompieri Dămăroaia”. Dar nici detaşamentul, nici Grupul de Intervenţie nu şi-au schimbat oficial numele. Maiorul Ovidiu Pană, șeful biroului de presă al ISUMB, spune că e un proces în desfăşurare şi că instituția aşteaptă încă aprobările de la structurile superioare.
În iulie 2010, şase ofiţeri, 14 subofiţeri şi Ungureanu au primit distincţii din partea Preşedinţiei, pentru curajul dovedit la Dragonul Roşu. Ofiţerii şi Ungureanu au primit Ordinul Bărbăţie şi Credinţă în grad de cavaler. Subofiţerii, printre care şi Gîlcă şi Bratu, au primit medalia cu acelaşi nume. Dumitru Comşa, care şi-a revenit, a început să respire singur şi, de anul acesta, a fost declarat apt de muncă, nu a fost printre ei (Pană spune că lista de propuneri nu a fost întocmită de ISUMB, dar pompierii spun că a fost făcută de unul dintre comandanţii prezenți la Dragonul Roşu; cum altfel ar fi ştiut Preşedinţia numele celor care fuseseră acolo?). Pentru colegi a fost greu de înţeles de ce un om pe care ei l-au botezat „Supravieţuitorul” nu a beneficiat de aceeaşi recunoaştere publică. Motivul oficial a fost că fusese deja avansat de la sergent major la plutonier, și nu ar mai fi putut să primească încă o distincţie, spune Şchiopu. „Nu poţi să răsplăteşti de două ori, aşa cum nu poţi să pedepseşti de două ori pentru aceeaşi faptă.” La iniţiativa lui, însă, în martie 2011, într-o ceremonie informală la Dămăroaia, Grupul nr. 2 i-a dat un premiu simbolic, „Pompierul anului 2010”. Şchiopu spune că e o idee pe care o avea de mult şi i s-a părut firesc să înceapă cu Comşa. Spune că nu e o compensaţie pentru că nu a primit medalia.
Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Bucureşti a început, a doua zi după incendiu, o anchetă pentru a stabili dacă există vinovaţi de moartea lui Ungureanu, încadrată ca accident de muncă. Cum, după un an, nu există încă un verdict (procurorul îi spusese lui Iulian că, până la sfârșitul lui aprilie 2011, va încheia ancheta), moartea lui rămâne o nedreptate pe care unii dintre colegi nu o văd rezolvată niciodată. Mulţi se tem că Ungureanu va fi găsit vinovat de propria-i moarte – ceea ce ar însemna că sistemul va rămâne la fel de nepregătit. Deja au văzut la unii superiori o schimbare de atitudine. Unii ofiţeri au început să spună că a murit pentru că nu avea experienţă, şi asta nu îl face erou. Alţii, în interviuri sub anonimat, au încercat să minimizeze moartea lui, enumerând victimele recente din restul ţării, spunând că doar americanii care au murit la World Trade Center sunt eroi sau dând definiţii elaborate ale noţiunii de eroism („Erou eşti numai dacă îţi asumi un risc şi mai spui şi altcuiva despre asta şi după ce îţi asumi riscul ăsta păţeşti ceva”, mi-a spus un ofiţer.)
Chiar dacă nu există un rezultat oficial al anchetei, moartea lui Ungureanu pare să fi fost cauzată mai degrabă de o suprapunere de împrejurări excepţionale decât de o eroare umană (fie a sa, fie a superiorului care l-a trimis în clădire). Amploarea şi violenţa incendiului, apariţia flashoverului (un fenomen extrem de rar), tipul de clădire (pe structură metalică, instabilă la şocuri termice), lipsa sistemului de comunicaţii, oboseala lui (nedormit de mai mult de 24 de ore, cu dureri de spate), distanţa faţă de intrare, fractura, imprevizibilitatea incendiului (oricâtă experienţă ar fi avut comandanţii, aşa ceva nu mai văzuseră în cariera lor), faptul că echipa de salvare n-a putut interveni multă vreme din cauza arderii generalizate. Toate, puse una peste alta, au dus la moartea unui pompier care îşi făcea datoria. Calitatea lui de erou, spun colegii, ar trebui să fie dincolo de orice îndoială, indiferent de felul în care a murit. „Pentru ce-a fost în sufletul lui în clipa aia în care a ştiut că nu mai e nicio ieşire”, încearcă Bratu să pună în cuvinte ce simte. „Pentru asta e un erou.”
În cimitirul din deal nu se aud decât vaietul lui Marin şi plânsetul înăbuşit al Florinei Ungureanu. Cavoul de împrumut al lui Ionuţ e iar plin de flori. Garoafe, mai ales. Înăuntru se văd fotografia şi casca roşie, şi ea de împrumut. Afară, sprijinită de cavou, e crucea nouă, un bloc de marmură gri închis pe care au pus o fotografie cu Ionuţ în uniformă, dar nu cea oficială de la ISUMB. E o poză pe care o au şi Iulian şi câțiva pompieri la profilul de messenger. În calculatorul lui Ionuţ, se numea „Io la muncă”. Şi-a făcut-o singur în dormitorul subunităţii.
E 21 mai 2011 şi azi e parastasul de un an. Alături de familie sunt 30 de pompieri în uniformă de stradă – cu veston, cravată şi chipiu –, care ţin lumânări în mână. Sunt 18 dintre colegii de tură, comandantul detaşamentului, maiorul Daniel Boceanu, Şchiopu şi colegi din alte ture. Gîlcă şi Bratu stau chiar lângă familie, Comşa mai în spate, lângă ofiţeri. Când Marin jeleşte „N-o să te mai văd niciodată”, Gîlcă îşi şterge lacrimile care i se adună sub bărbie.
După slujba religioasă de la cimitir, lumea se întoarce în curtea casei familiei. Mama se luminează la faţă când îi vede aşezaţi pe toţi la masa lungă. „Asta chiar a fost masa lui Ionuţ”, spune. „Aşa am vrut să fie, plină de colegii lui.”
Se iau cu treabă, cu servitul mesei, şi ea, şi Marin, şi Iulian, şi nu mai plâng. La un moment dat, Şchiopu le dă nişte bani strânşi de la colegi din mai multe subunităţi. Mai mult de 2.000 de lei, bineveniţi ca să plătească datoriile făcute pentru pomană. Crucea, alţi 2.000, au achitat-o deja din banii câştigaţi de Iulian muncind cu ziua în construcţii.
Colegii nu stau mult, dar se vor revedea cu familia peste câteva zile, chiar pe 26 mai, la Dămăroaia, la dezvelirea statuii lui Ionuţ. La iniţiativa Grupului 2, i s-a construit un monument chiar în faţa detaşamentului, între aleea de acces şi porţile garajului cu autospeciale. (Pană spune că monumentul a fost achitat cu fonduri de la Asociaţia Dealul Spirii, o organizaţie profesională din care fac parte mulţi pompieri din Bucureşti, şi a costat în jur de 8.000-8.500 de euro, iar Burlibaşa că au dat bani şi colegii, simbolic). Şchiopu spune că a considerat necesar gestul acesta, o „obligaţie morală” faţă de familie şi faţă de colegi. „El este eroul nostru, orice ar spune cei care stau pe margine.”
Monumentul pare să fi adus ceva consolare părinţilor şi fratelui lui Ungureanu, care au văzut că sacrificiul lui a fost recunoscut. Pentru colegii de tură, în inima cărora nu a existat niciodată îndoială, statuia nu aduce prea multe răspunsuri şi nici nu şterge ce s-a întâmplat după moartea lui Ungureanu. Cu tot mai multe clădiri pe structură metalică, care se transformă rapid în capcane pentru cei care încearcă să stingă incendiile – cum a fost la Dragonul Roşu, dar şi la Piaţa Crângaşi şi la Piaţa de Gros – şi cu echipamente tot mai uzate, pompierii ştiu, şi o spun şi oficial, şi neoficial, că următoarea moarte nu e departe. Până l-au pierdut pe Ionuţ Ungureanu nu ştiau ce ar însemna pentru colegii şi familiile lor dacă nu s-ar întoarce de la intervenţie.
Acum ştiu.
Despre documentarea acestui articol. Georgiana Ilie a vorbit cu aproape 20 de pompieri şi angajaţi ai ISU Bucureşti, ISU Olt, ISU Harghita, familia şi prietenii lui Ionuţ, specialişti în sănătate mintală și alte surse relevante. Unele dintre sursele acestui text au ales să vorbească sub anonimat pentru că statutul de militari nu le permite să facă declaraţii presei fără acordul şi/sau supravegherea ISUMB. Unii au cerut acordul şi le-a fost refuzat, alţii au decis să nu îl ceară, pentru a putea vorbi liber. Toate informaţiile au fost verificate din alte surse.

SURSA : http://www.decatorevista.ro/post-mortem/

A salvat viaţa colegului său, apoi a murit

Citat:Ultimul gest al pompierului care a murit ieri în incendiul din cadrul complexului Dragonul Roșu a fost acela de a salva viaţa unuia dintre colegii săi. Sergentul major Ionuţ Cristian Ungureanu, pompier în vârstă de de 24 de ani, a fost strivit de tavanul unei hale care s-a prăbușit.

„Am văzut cum a murit!", povestește unul dintre colegi. „Noi trei ne-am întors să ne schimbăm buteliile de oxigen, iar el, pentru că mai avea oxigen a zis că intră. Pe urmă am văzut cum s-a prăbuşit tavanul." Alături de Ionuţ Ungureanu se afla Daniel Boceanu, coleg împreună cu care a participat la multe intervenţii. În momentul în care structura metalică s-a desprins, Ungureanu a apucat doar să-l împingă și astfel să-l salveze pe colegul său, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU București, Anca Onofrei. „Ionuţ nu a mai apucat, din păcate, să iasă de sub dărâmături", a adăugat Onofrei.

„Îmi povestea mereu la ce intervenţii mergea şi câţi oameni a salvat. Era cel mai curajos dintre colegii lui", a povestit Iulian Ungureanu, de 20 de ani, fratele lui Ionuţ. Părinţii au fost șocaţi la aflarea veștii. „Ionuţ era foarte curajos", a afirmat tatăl tânărului. „Îi plăcea să salveze vieţi şi se bucura mult că poate să facă asta."

Ionuţ Ungureanu este primul pompier care își pierde viaţa în misiune în ultimii zece ani, conform datelor oficiale. „Era un băiat extraordinar. A participat la multe astfel de intervenţii complexe şi era un profesionist. Era la noi din septembrie 2007 şi tot timpul a lucrat foarte bine.", a declarat comandantul Detaşamentului de Pompieri „Dămăroaia", Daniel Boceanu.

Daniel, colegul salvat de Ionuţ, a fost transportat la Spitalul Floreasca unde a fost operat de urgenţă. „Avea arsuri pe 50% din suprafaţa corpului, însă se află acum în afara oricărui pericol", a declarat, pentru Adevărul de Seară, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Opriţa. Alţi şase lucrători de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti au ajuns la Spitalul Floreasca intoxicaţi cu fum sau arşi.

Incendiul de proporţii a izbucnit ieri-dimineaţă, în jurul orei 4.00, la complexul de magazine Dragonul Roşu din cartierul bucureştean Colentina. Flăcările au cuprins câteva hale etajate, aproape 16.000 de metri pătraţi şi au distrus peste 1.000 de standuri ale comercianţilor. Pagubele sunt evaluate la zeci de milioane de euro.

COMSA DUMITRU - POMPIERUL ANULUI 2010 - PENTRU NOI TOTI ESTE CEL CARE A INVINS MOARTEA LA DRAGONUL ROSU!

"Moartea este ceva de care nouă nu trebuie să ne fie frică pentru că, în timp ce noi suntem, moartea nu este, iar când moartea este, noi nu suntem." - Epicur

Citat:










SURSA foto : http://www.facebook.com/album.php?fbid=1...&aid=38602

Pompierul aproape de moarte în flăcări a revenit pe teren!
30 august 2010



REVENIRE ...

Citat:La începutul lunii iunie, liga2.ro vă relata drama lui Dumitru Comşa, căpitanul echipei FC Chitila şi, în paralel, pompier la ISU Dămăroaia, care a suferit arsuri grave pe corp în timpul unei intervenţii la complexul Dragonul Roşu, de la marginea Bucureştiului. În urmă cu câteva zile, într-o dimineaţă călduroasă de vară, liga2.ro l-a găsit pe Comşa la antrenamentele echipei, dornic să joace din nou, dar încă marcat de cele întâmplate.

Arsurile de gradul II şi III suferite pe 25% din suprafaţa corpului, mai ales pe mâini şi pe faţă, au lăsat urme grave pe corpul tânărului jucător. Comşa îşi aduce aminte doar că s-a trezit la terapie intensivă după trei zile de la incendiu. A stat acolo o lună şi o săptămână, după care a fost mutat în salon pentru încă o săptămână.

"Doar capul era de el, restul era schelet!"
Cel mai greu moment pentru el a fost când s-a dat prima dată jos din pat. Muşchii atrofiaţi de şederea în pat nu l-au mai ascultat şi s-a prăbuşit pe podea. De altfel, toţi cei care l-au văzut în primele zile au rămas şocaţi de felul în care arăta. "Doar capul mai rămăsese din el, restul era un schelet", comentează un coleg la antrenamente. Acum s-a mai îngrăşat, dar problemele cu muşchii au rămas. "Un sprint-două pot să bag sau să alerg uşor. Dar când vine vorba de schimbări de direcţie sau efort, muşchii nu mă ascultă", mărturiseşte Comşa.

ÎI E FRICĂ DE FOCUL DE LA ARAGAZ!
În ciuda dramei prin care a trecut, Comşa va reveni la unitatea de pompieri, însă doar ca telefonist. Nu mai poate lua parte la intervenţii, deoarece a rămas cu sechele de la accident. "Am fiori şi când aprind focul de la aragaz", se confesează fotbalistul. Cât despre problemele financiare, nu se poate plânge. Clubul a insistat să îi plătească salariul pe perioada cât a fost în spital şi în convalescenţă, iar pompierii l-au ajutat cu bani pentru tratamentul medical. Mai mult, când era în spital, colegii şi-au donat primele obţinute în baraj pentru a-l ajuta cu cheltuielile de spitalizare.

REVINE PE TEREN ÎNTR-O LUNĂ!
Comşa are în acest moment două mari dorinţe. Vrea să revină pe teren cât mai repede şi să îşi facă operaţie estetică cel puţin la nivelul feţei. Pentru ambele mai are de aşteptat cel puţin o lună, timp în care se pregăteşte atât cu colegii, cât şi separat, cu antrenorul Petruş Pârvu. Până la vindecarea rănilor trupeşti, Comşa trebuie să treacă sufleteşte peste drama care i-a schimbat viaţa.

Lucruri neştiute despre Comşa: Poartă o mască specială
-De cinci ani evoluează sub culorile Chitilei;
-În vara anului trecut a fost la un pas de a semna cu Spicul, din cauza problemelor financiare de la Chitila. Unul dintre jucătorii Spicului, Apostol Apostol, i-a dedicat lui Comşa un gol când acesta se afla în spital (foto);



-De fiecare dată când vine la antrenamente sau la meci, face naveta de la Răcari (judeţul Dâmboviţa), acolo unde locuieşte;
-În urmă cu o săptămână, a avut un accident uşor cu maşina. Oprit regulamentar la un semafor, a fost lovit în spate de un şofer neatent;



Comşa mai avea doar două ore din program atunci când s-a dat alarma pentru incendiul în care a fost rănit;
-Superiorii de la unitate nu ştiau că joacă la Chitila, iar după ce au aflat din articolul din ProSport, îl strigă doar "Fotbalistul";
-Poartă acasă o mască specială din silicon, care ajută la refacerea pielii arse;
-Nu poate sta în soare decât după ce se unge pe porţiunile arse cu nişte creme speciale;

SURSA : http://www.prosport.ro

Eroul pompier Cristian Ionuț Ungureanu, cinci ani de la trecerea în neființă
Comemorare INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV 2015

Citat:Sublocotenentul post-mortem Cristian Ionuț Ungureanu, originar din comuna Valea Mare, județul Olt, căzut la datorie într-un incendiu de proporții izbucnit la un complex comercial din București, împlinește astăzi cinci ani de la trecerea în neființă.

Ionuţ a fost un bun camarad până la capăt, salvându-şi colegul din ghearele morţii cu preţul propriei vieţi.

Acum, Ionuţ veghează neîncetat intrarea în Detaşamentul Dămăroaia al cărui pompier a fost cu mândrie.

Din păcate timpul nu îl putem întoarce, ceea ce s-a întâmplat în acea zi fatidică este ireversibil. Cristian-Ionuț Ungureanu este eroul nostru iar sacrificiul suprem de care a dat dovadă îl va păstra veşnic în memoria noastră.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

SURSA foto : http://isubif.ro

Ionuț-Cristian Ungureanu, eroul căzut la datorie
Comemorare INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV 2016

Citat:Se împlinesc șase ani de la dispariția colegului nostru, Sublocotenent post-mortem Ionuț-Cristian Ungureanu.

Pompierul de 24 de ani s-a stins ca un erou încercând să-și salveze un camarad, în intervenția pentru stingerea unui incendiu de amploare la un complex comercial din București.

Ionuț-Cristian Ungureanu este eroul nostru, iar sacrificiul suprem de care a dat dovadă îl va păstra veșnic în memoria noastră.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

SURSA foto : http://isubif.ro

Slt.p.m. Ionuț-Cristian Ungureanu, opt ani de la trecerea în neființă, în fiecare clipă în inima colegilor lui
Comemorare INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV 2018

Citat:Ionuț-Cristian este eroul nostru, iar sacrificiul suprem de care a dat dovadă îl va păstra veșnic în memoria noastră. Pompierul de 24 de ani s-a stins în încercarea de a-și salva un camarad, în intervenția pentru stingerea unui incendiu de amploare la un complex comercial din București, în data de 26 mai 2010.

Astăzi, în cadrul Detașamentului Dămăroaia, în memoria slt.p.m. Ionuț-Cristian Ungureanu a avut loc depunerea de coroane și oficierea serviciului religios.

Dumnezeu să-l odihnească!

SURSA Video : https://www.facebook.com/ISUBIF/videos

Respect !.....și suntem datori să nu uităm !