Citat:Flăcările au izbucnit după ce doi copii s-au jucat cu un chibrit în apropierea unor paie Patru gospodării din satul Pădureni au luat foc sâmbăta trecută după ce doi copii s-au jucat cu un chibrit în apropierea unor paie. Două echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud au intervenit pentru stingerea flăcărilor ce cuprinseseră acoperişurile a cinci anexe. Pompierii militari au acţionat în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mărăşeşti, care a intervenit cu două autospeciale. Focul a distrus 70 mp din acoperişul unui grajd, proprietatea Anei Maria P.. Incendiul s-a propagat şi la alte trei gospodării. Astfel, la proprietatea Emiliei M. au ars o bucătărie, 10 metri steri lemn foc şi 600 kg porumb boabe. La proprietatea lui Clement B. a ars acoperişul unei magazii de lemne, un adăpost de păsări şi 4 metri steri lemn foc, iar la gospodă lui Costel C. acoperişul unui grajd construit din astereală din lemn pe o suprafaţă de cca. 25 mp. O maşină de gunoi a luat foc şi la Urecheşti. Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autovehicul de transport gunoi, aflat în localitatea Urecheşti. Două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani s-au deplasat la faţa locului. „Deoarece s-a intervenit cu operativitate, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Cel mai probabil, din cauza fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător au ars cca. 5 ml din izolaţia din material plastic a instalaţiei electrice şi 3 mc gunoi menajer şi s-a deteriorat instalaţia hidraulică”, precizează lt. Cristina Duţă, de la ISU Vrancea. În ultimele zile au apărut şi incendiile de vegetaţie uscată. Astfel, pompierii din Panciu au intervenit cu o autospecială la groapa de gunoi a oraşului, unde au ars cca. 3 tone gunoi menajer şi 500 mp vegetaţie uscată. Duminică, la Vidra, în punctul Văleni, au ars 300 mp de vegetaţie uscată, dar pompierii din localitate au stins repede focul.
Citat:Incendiu în comuna Păuneşti
Sâmbătă, 14 iulie a.c., în jurul orei 14.30, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu izbucnit la gospodăria numitului Neculai C., din comuna Păuneşti.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului a acţionat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi cinci subofiţeri din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud, aceştia acţionând în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Păuneşti.
În urma acestuia au ars cca. 2 tone de paie. Evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de căldură solară reflectată.
Incendiu în comuna Goleşti
Sâmbătă, 14 iulie a.c., în jurul orei 18.40, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu izbucnit la gospodăria numitului Gheorghe F., din comuna Goleşti.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului a acţionat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, aceştia acţionând în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Goleşti.
În urma incendiului au ars cca. 500 mp de vegetaţie uscată, incendiul propagându-se la un depozit de cherestea aflat în curtea numitului Gheorghe F. unde au ars cca. 2,5 mc cherestea. Evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de focul deschis în spaţii deschise.
Incendiu în comuna Slobozia Ciorăşti
Sâmbătă, 14 iulie a.c., în jurul orei 21.10, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu izbucnit la gospodăria numitului Ionel Ţ., din comuna Slobozia Ciorăşti.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului a acţionat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, aceştia acţionând în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Slobozia Ciorăşti.
În urma incendiului au ars mobilierul dintr-o cameră, un televizor, articole de îmbrăcăminte. Evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.
Incendiu în comuna Paltin
Sâmbătă, 14 iulie a.c., în jurul orei 23.00, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu izbucnit la gospodăria numitului Ionel L., din comuna Paltin.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului a acţionat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi trei subofiţeri din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, aceştia acţionând în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Paltin.
În urma incendiului au ars un tablou electric şi un perete din lemn pe o suprafaţă de cca. 8 mp. Evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de scurtcircuit electric.
Incendiu în oraşul Odobeşti
Duminică, 15 iulie a.c., în jurul orei 17.30, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu izbucnit la casa parohială a Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din oraşul Odobeşti.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului a acţionat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi patru subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani.
În urma incendiului a ars acoperişul casei construit din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafaţă de cca. 15 mp. Evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de căldură solară acumulată.
Incendiu în comuna Vidra
Luni, 16 iulie a.c., în jurul orei 05.30, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu izbucnit la gospodăria numitului Constantin I., din comuna Vidra.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului a acţionat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi şapte subofiţeri din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra.
În urma incendiului a ars acoperişul casei construit din lemn cu învelitoare din ţiglă şi şindrilă pe o suprafaţă de cca. 25 mp. Evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de trăsnet.
Intervenţii S.M.U.R.D.
În perioada 13 – 15.07.2012, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a 23 situaţii medicale de urgenţă.
S-a intervenit în municipiile Focşani şi Adjud, în oraşul Panciu, cât şi în comunele Boloteşti, Cârligele, Răcoasa, Rugineşti şi Vulturu, paramedicii din cadrul I.S.U. Vrancea acţionând pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicii de gardă din cadrul structurilor de primire urgenţe ale spitalelor din Focşani, Adjud şi Panciu.
2 Misiuni pirotehnice
Vineri, 13 iulie a.c., echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea s-a deplasat în poligonul special amenajat în comuna Năneşti pentru a distruge muniţia descoperită pe raza judeţului Vrancea. Au fost distruse: 24 proiectile de diferite calibre (152, 130, 122, 100 şi 76 mm), 5 grenade defensive şi 3 mine antipersonal.
În data de 15 iulie a.c., echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţată, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, că pe raza oraşului Mărăşeşti s-a descoperit muniţie neexplodată.
Ajunşi la faţa locului, specialiştii pirotehnişti au identificat un proiectil exploziv, calibru 100 mm, muniţia fiind descoperită de numitul Dumitru M. într-un lan de grâu în urma treieratului. Muniţia neexplodată a fost ridicată de specialiştii pirotehnişti şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat, urmând să fie distrusă.
Intervenţii pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată
În perioada 13 – 15.07.2012, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată în 6 cazuri.
Astfel, 4 echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani şi 3 echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud au intervenit cu 7 autospeciale şi 24 subofiţeri pentru stingerea a 10,2 ha vegetaţie uscată în localităţile: Adjud, Coteşti, Goleşti, Urecheşti şi Rugineşti.
Citat:Vrancea: Două autocamioane au fost incendiate la Lepşa
Două autocamioane aparţinând unor societăţi comerciale au ars în noaptea de duminică spre luni în localitatea vrânceană Lepşa, cel mai probabil în urma unui incendiu provocat.
Conform Cristinei Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, incendiul a fost anunţat prin intermediul nmărului de urgenţă 112, în jurul orelor 23.30, un localnic solicitând sprijinul pompierilor pentru că exista posibilitatea ca focul să se extindă şi la alte autoturisme parcate în zonă.
Pompierii nu au mai putut salva decât platforma unuia dintre camioane, capul tractor fiind ars în totalitate, la ambele autovehicule.
Cele două maşini care erau folosite la transportul de material lemnos erau parcate în afara părţii carosabile, pe un teren aproape de albia râului, la o distanţă de 50 de metri unul de celălalt iar între ele erau parcate alte trei autoturisme.
‘În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti şi pompieri, a rezultat că focul a fost pus intenţionat şi au ars documentele ce erau în cabinele celor două camioane de transport buşteni, proprietatea SC Vagoil Internaţional SRL şi SC Denodor SRL, printre care şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor dar şi două ciocane de marcat care se aflau în cabinele camioanelor. Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a modului de producere al evenimentului şi eventul a a celui care a pus focul’, susţin surse din cadrul ISU Vrancea.
În urmă cu două luni, înainte de alegerile locale, alte două autocamioane au ars, în acelaşi mod, la Tulnici. IPJ Vrancea nu i-a identificat pe autorii primului incendiu.
În urma verificărilor efectuate de pompieri s-a constatat că evenimentul s-a produs în urma folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
În data de 20 august a.c., în jurul orei 02.10, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU - Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu ce se manifesta la un adăpost de animale, proprietatea numitului Fănel C. din localitatea Cîrligele.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-au deplasat la faţa locului două echipaje cu două autospeciale de stins incendii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani.
La sosirea la locul intervenţiei s-a constatat că incendiul se manifesta la un adăpost de animale, flăcările cuprinzând şi fânarul construit deasupra, pe o suprafaţă de cca. 300 mp.
Incendiul a fost lichidat fără să se extindă la casa de locuit.
"În urma acestuia au ars adăpostul de animale, construit din lemn cu învelitoare din plăci de azbociment, pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp, 20 tone lucernă, mălai, porumb şi s-au deteriorat trei aparate de sudură, trei flexuri şi două drujbe. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, cel mai probabil evenimentul s-a produs în urma folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul", se arată în comunicatul de presă al ISU Vrancea.
Citat:În cursul zilei de ieri pompierii militari au fost solicitaţi pentru stingerea a cinci incendii de vegetaţie uscată. Patru dintre acestea au fost anunţate în mai puţin de 40 de minute.
Primul apel s-a primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU - Ambulanţă, în jurul orei 12.30, anunţând producerea unui incendiu ce se manifesta la vegetaţie uscată, între localităţile Haret şi Panciu.
Imediat s-au deplasat la locul indicat două autospeciale, una aparţinând Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mărăşeşti, iar cealaltă din cadrul Staţiei de Pompieri Panciu.
La sosirea la locul intervenţiei s-a constatat că incendiul se manifesta la vegetaţie uscată şi vie nelucrată pe mai multe focare, răspândite pe o suprafaţă totală de cca. 10 ha.
Din cauza suprafeţei mari afectate de flăcări şi a vântului care sufla cu putere, favorizând propagarea incendiului, o a treia autospecială de lucru cu apă şi spumă a intervenit în zona incendiată.
După aproximativ două ore şi jumătate flăcările au fost stinse, pompierii acţionând apoi pentru lichidarea focarelor ascunse.
Au fost salvate culturile de porumb şi viţa de vie de pe terenurile din apropiere, însă, din cauza temperaturii mari degajate s-au deteriorat 20 butuci viţă de vie pe rod.
De asemenea, alte patru incendii de vegetaţie uscată au fost anunţate în intervalul 13.10-13.45.
Două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată ce se manifesta pe cca. 2.5 ha în apropierea drumului naţional 2, pe raza municipiului Focşani.
Totodată, s-a anunţat izbucnirea unui incendiu de vegetaţie uscată în localitatea Angheleşti, comuna Rugineşti.
Reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă au acţionat prompt, stingând flăcările înainte ca acestea să se extindă.
O altă intervenţie a avut loc în comuna Gura Caliţei, unde s-a anunţat producerea unui incendiu la vegetaţia de pe o păşune în afara localităţii.
Conform procedurilor existente, reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă au acţionat pentru împiedicarea extinderii flăcărilor, acestora alăturându-se şi cetăţeni din localitate.
Un echipaj cu o autospecială de stins incendii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani a plecat către locul indicat, însă, din cauza drumului greu accesibil, respectiv teren în pantă şi accidentat, deplasarea cu autospeciala s-a putut realiza doar până la aproximativ 1 km distanţă de locul unde se manifesta incendiul, pompierii continuând deplasarea pe jos.
De asemenea, intervenţia a fost îngreunată de vântul puternic care favoriza extinderea flăcărilor. În urma incendiului au ars vegetaţie uscată, mărăciniş şi pomi fructiferi pe o suprafaţă totală cu un perimetru de cca. 35 ha.
În cursul aceleiaşi zile, pompierii focşăneni au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru lichidarea unui incendiu ce se manifesta pe cca. 5000 mp vegetaţie uscată pe teritoriul localităţii Câmpineanca.
"Din fericire, în niciunul din aceste cazuri nu au fost persoane surprinse de incendii şi nici nu s-au înregistrat pagube materiale. Însă, o ţigară aruncată la întâmplare sau un foc în aer liber lăsat nesupravegheat, mai ales în condiţii de temperaturi foarte ridicate şi secetă, pot provoca adevărate tragedii, producând pagube la nivelul bunurilor populaţiei, mediului înconjurător sau ducând chiar la pierderi de vieţi omeneşti. Pentru a se evita producerea unor evenimente nedorite recomandăm cetăţenilor să respecte normele specifice de apărare împotriva incendiilor", a precizat lt. Cristina Duţă, purtător de cuvânt al ISU Vrancea.
Bătrână decedată în urma unui incendiu la Dumitreşti
Citat:Pentru localizarea şi lichidarea acestuia au acţionat reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate cu o autospecială de stins incendii, în sprijinul lor venind şi un echipaj cu o autospecială din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicul Sărat, din judeţul Buzău.
Incendiul a izbucnit azi noapte, la o locuinţă din comuna Dumitreşti.
Pentru localizarea şi lichidarea acestuia au acţionat reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate cu o autospecială de stins incendii, în sprijinul lor venind şi un echipaj cu o autospecială din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicul Sărat, din judeţul Buzău.
„Din nefericire, proprietara, în vârstă de 87 ani a fost găsită decedată dormitorul locuinţei. Cel mai probabil din cauza unui echipament de iluminat electric defect s-a produs un scurtcircuit care a dus la incendierea bunurilor în apropierea cărora era amplasat. Au ars în urma incendiului un pat, o noptieră, un televizor şi uşa de acces în cameră", se arată în comunicatul de presă al ISU Vrancea.
Citat:VIDEO!!! Un incendiu violent a încercuit ieri Mănăstirea „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil"” din Boloteşti
Flăcările au izbucnit de la vegetaţia uscată şi au pus în pericol biserica şi chiliile măicuţelor u pompierii au oprit flăcările foarte aproape de lăcaşul de închinăciune.O cruce din lemn a scăpat ca prin minune deşi iarba din jurul ei a ars în întregime
Mănăstirea de rit vechi „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil"” din comuna Boloteşti a fos ieri la un pas de a arde din temelii. Ceea ce părea un foc pus pentru a arde resturile vegetaţiei uscate din curtea mănăstirii s-a transformat în cateva minute într-un incendiu în toată regula, care a cuprins gardul care împrejmuia lăcaşul de cult. Măicuţele au crezut că pot controla focul, dar într-un final au trebuit să îi cheme pe pompieri în ajutor. „Se vedea din sat fumul şi ne-am dat seama că este ceva în neregulă la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi”. Am aflat că măicuţele au făcut un pic de curăţenie, iar focul s-a extins rapid. Două dintre maici, fiind în varstă, nu au reuşit să-l stingă şi s-au speriat. Au sărit muncitorii care lucrează la fondul forestier”, ne-a relatat viceprimarul comunei Boloteşti, Gheorghe Bratu. Cu caţiva ani în urmă, mai sus, pe Măgura Odobeştiului, cel mai înalt deal subcarpatic din ţară, biserica Mănăstirii Tarniţa a luat foc din temelii tot din pricina neglijenţei măicuţelor. Ctitoria veche de 300 de ani a ars din cauza unui coş de fum necurăţat la timp.
„Focul l-am oprit la doi metri de biserică”
Ascunsă în pădurile de pe Măgura Odobeştiului, mănăstirea „Sfinţii Voievozi” este într-o zonă greu accesibilă, drumul fiind unul forestier şi greu practicabil. Două autospeciale încărcate cu apă, care au cateva tone în greutate, au urcat şi au coborat drumul forestier mai ceva ca autoturismele off-road. „Din cauza drumului inaccesibil intervenţia a fost foarte dificilă. Vorbim de aproape un hectar şi jumătate de vegetaţie uscată care s-a aprins şi ameninţa să ardă chiliile măicuţelor. Focul l-am oprit la doi metri distanţă de biserică”, ne-a spus Cătălin Păun, şeful gărzii de intervenţie de la Staţia de Pompieri Vidra. Pompierii au fost uimiţi să vadă că flăcările au mistuit tot în curte, mai puţin o cruce din lemn care a stat efectiv în mijlocul flăcărilor. Mileul şi iconiţa care împodobesc vechea troiţă au rămas neatinse de flăcări, măcuţele consolandu-se că Dumnezeu s-a îndurat de ele şi de lăcaşul de închinăciune.
Povestea bisericii de la Mănăsirea „Sfinţii Voievozi” este una încarcată de legende. Lăcaşul de cult a fost dăramat de comunişti înainte de 1989, dar oamenii locului spun că toţi cei care au contribuit la dăramarea lăcaşului de cult au avut parte de o moarte violentă. Aşezămantul a fost reînfiinţat după căderea comunismului, în 1990. După ce au stins incendiul, pompierii le-au atras atenţia măicuţelor de la Boloteşti să fie mai atente atunci cand umblă cu focul. Un incendiu mai grav a afectat anul acesta, în luna martie, mănăstirea „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de la Soveja, din pricina unui coş de fum, însă ctitorii s-au mobilizat şi au reparat aproape toate stricăciunile. (Aurelian IVAN)
Pe platforma webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea imagini de la incendiul care a pus în pericol Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din pădurile Boloteştiului.
Citat:„Ziua Porţilor Deschise” la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea. Toate subunităţile din structura ISU îşi vor deschide porţile pentru cei interesaţi pe 13 septembrie.
Toţi cei care doresc să vadă îndeaproape tehnica aflată în dotarea pompierilor sau vor să afle mai multe despre meseria de salvator pot veni în intervalul orar 10.00 – 14.00 la sediile din localităţile Adjud, Focşani, Panciu, Soveja şi Vidra. De asemenea, cu începere de la ora 12.00, la Cercul Militar Focşani se va desfăşura un simpozion dedicat aniversării Zilei Pompierilor din România şi comemorării a 164 ani de la bătălia din Dealul Spirii. De asemenea, pentru sărbătorirea acestui moment ieri la sediul ISU au continuat competiţiile sportive demarate săptămâna trecută prin desfăşurarea campionatului de minifotbal „Cupa 13 Septembrie”. Selecţionata pompierilor a devansat echipele reprezentative ale jandarmilor şi poliţiştilor, clasându-se pe primul loc. Miercuri, 12 septembrie, se vor amplasa puncte mobile de informare preventivă în mai multe locaţii din Focşani. Seria manifestărilor se va încheia vineri, 14 septembrie, prin organizarea unei ceremonii comemorative şi a unei slujbe religioase în satul Colacu, comuna Valea Sării, la mormântul maiorului post-mortem Liviu Mihalache, pompierul erou căzut la datorie în urma unui incendiu.
Citat: Caz tragic la Tinoasa, judeţul Vrancea! Un bătrân a ars de viu după ce locuinţa sa a luat foc. Acesta nu a avut nicio şansă în faţa flăcărilor, deoarece era imobilizat la pat.
Pompierii au intervenit aseară cu o autospecială la locuinţa cuprinsă de flăcări a lui Alexandru T. (75 de ani), informează adevărul.ro. După ce au stins incediul a fost găsit şi trupul carbonizat al proprietarului.
Cel mai probabil incendiula fost provocat de un scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau necurăţat.