ISU Sibiu a desfășurat luni, 9 mai a.c., un exercițiu în cadrul Spitalului Militar de Urgență “Dr. Alexandru Augustin” în vederea antrenării forțelor și perfecționării modului de intervenție.
Citat:Scenariul stabilit a fost stingerea unui incendiu izbucnit la etajul II al spitalului, unde se afla Secția Medicină Internă, în care au fost surprinse 2 persoane.
Peste 30 de persoane, personal medical și pacienți situați la etajul respectiv s-a autoevacuat în cel mai scurt timp.
La finalul exercițiului, s-au efectuat instruiri cu personalul medical privind modul de intervenție și comportare în cazul producerii unei situații de urgență reale.
La acest exercițiu au participat peste 15 pompieri militari și paramedici, cu 6 autospeciale (stingere cu apă și spumă, descarcerare, salvare de la înălțime și de asistență medicală specializată).
Casă din Șura Mare, incendiată de un pompier militar ISU Sibiu
Citat:Un pompier angajat în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce, joi noapte, a ars din temelii o locuință din Șura Mare.
Pompierii din cadrul ISU Sibiu au intervenit în forță în noaptea de joi spre vineri la Șura Mare acolo unde cineva a semnalat că o locuință a luat foc. Mai bine de două ore, salvatorii s-au luptat să stingă flăcările. La finalul intervenției, n-a mai rămas nimic – doar scrum. Primele cercetări au indicat că focul a fost pus în mod intenționat, iar piromanul este un pompier.
„În ceea ce privește incendiul care a avut loc în localitatea Șura Mare din județul Sibiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, confirma proveniența profesională a persoanei. Întrucât la acest moment cazul se afla în atenția procurorului de caz, în funcție de deciziile organelor abilitate, vom dispune măsurile legale în consecință. Ne dezicem în mod clar și nu încurajam astfel de fapte, însă situația este un caz izolat”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
În urma incendiului devastator, a ars în totalitate acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 150 mp, mansarda casei (3 camere, hol și baie, cu bunurile din interiorul acestora), terasa exterioară – o suprafață de aproximativ de 30 mp, două anexe din spatele casei – aproximativ 20 mp și bunurile din interior. Au fost afectate de efectul termic, dar și de fumul degajat întreaga locuință, fațada casei vecine precum și mai multe bunuri electrocasnice. Casa vecină a fost salvată, dar și o mașină și doi papagali.
Pompierul a fost arestat
Parchetul Militar al Curții Militare de Apel a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă citat de News.ro, că procurorii militari ai Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj au dispus, vineri, începerea urmăririi penale a pompierului militar din corpul subofiţerilor, pentru infracțiunea de distrugere.
„În fapt s-a reţinut că, în noaptea de 02.09.2022, în jurul orei 02:00, la un imobil situat în comuna Şura Mare – judeţul Sibiu, a izbucnit un incendiu care a fost provocat în mod intenţionat. Imobilul cu destinaţia casă de locuit a fost distrus în proporţie de 95%. În momentul incendierii în imobil nu se afla nicio persoană, astfel încât nu au rezultat pierderi de vieţi omeneşti”, se arată în comunicat.
Pompierul sibian a fost prezentat, sâmbătă, Tribunalului Militar Cluj, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Un pompier piroman a fost arestat după ce a incendiat o locuință care a fost distrusă în totalitate
Citat:Un pompier este cercetat de procurorii militari, după ce ar fi incendiat o locuinţă din judeţul Sibiu, casa respectivă fiind distrusă în totalitate de flăcări. În locuinţă nu se afla nicio persoană în acel moment. Pompierul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj au dispus, vineri, începerea urmăririi penale faţă de un pompier militar din corpul subofiţerilor, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.
“În fapt s-a reţinut că, în noaptea de 02.09.2022, în jurul orei 02:00, la un imobil situat în comuna Şura Mare – judeţul Sibiu, a izbucnit un incendiu care a fost provocat în mod intenţionat. Imobilul cu destinaţia casă de locuit a fost distrus în proporţie de 95%. În momentul incendierii în imobil nu se afla nicio persoană, astfel încât nu au rezultat pierderi de vieţi omeneşti”, se arată în comunicat.
Pompierul a fost prezentat, sâmbătă, Tribunalului Militar Cluj, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Procurorii militari continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care a fost comisă fapta
Casă din Șura Mare arsă din temelii – Incendiul a fost provocat intenționat
Citat:O casă din Șura Mare a ars din temelii, în noaptea de joi spre vineri. Pompierii sibieni s-au luptat mai bine de două ore cu flăcării și au reușit să salveze locuința vecină, o mașină și doi papagali. Nicio persoană nu a fost rănită. În urma cercetărilor efectuate însă, s-a stabilit că incendiu a fost provocat în mod intenționat.
În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:10, un apel pe numărul unic de urgență 112, anunța pompierii sibieni că în localitatea Șura Mare a izbucnit un incendiu la terasa unei case.
„Pompierii s-au mobilizat prompt cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare la înălțime și un echipaj SMURD. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei, la terasele exterioare dar și la anexele din spatele casei”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Pompierii sibieni s-au luptat mai bine de două ore cu flăcările și au reușit să salveze imobilul vecin, un autoturism, un câine și 3 papagali. Din păcate, în urma incendiului a ars în totalitate acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 150 mp, mansarda casei (3 camere, hol și baie, cu bunurile din interiorul acestora), terasa exterioară – o suprafață de aproximativ de 30 mp, două anexe din spatele casei – aproximativ 20 mp și bunurile din interior. Au fost afectate de efectul termic, dar și de fumul degajat întreaga locuință, fațada casei vecine precum și mai multe bunuri electrocasnice.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului, potrivit spuselor pompierilor, a fost utilizarea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Incendiu la o capelă din Sibiu. Intervenţie neobişnuită a pompierilor
Citat:Pompierii sibieni au intervenit, de urgenţă, miercuri după-amiază, pentru localiza şi stinge un incendiu care a izbucnit la o capelă. Martorii, care au sunat imediat la 112, se aflau la priveghi în acel moment.
Flăcările au izbucnit, miercuri după-amiază, la o capelă din oraşul Sibiu, situată pe strada Constituţiei. La acel moment, 14 persoane se aflau la priveghi. Din fericire, cu toţii au reuşit să se autoevacueze la timp şi nu a fost nevoie de intervenţia medicilor.
Potrivit ISU Sibiu, la faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. La sosirea acestora, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum. Pompierii au observat că flăcările porneau de la o grindă de susținere, nu la coșul de fum, aşa cum s-a crezut iniţial.
Două sicrie au fost evacuate
Intervenţia pompierilor nu a fost întocmai una obişnuită, întrucât a necesitat evacuarea a două sicrie, în care se aflau persoane decedate.
„Incendiul s-a manifestat cu degajare de fum la nivelul podului și în cele 3 compartimente ale capelei. În urma incendiului a ars grinda de susținere pe o suprafață de aproximativ 1 mp. Din capelă au fost evacuate două sicrie cu persoane decedate care erau depuse acolo și au fost mutate în biserică.”, a transmis Andreea Ştefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu. https://i.postimg.cc/VkSCKFdz/index-1.webp
SURSA info :
"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
Incendiu la un bloc din Mediaș. Aproape 100 de persoane au fost evacuate în ziua de Paște
Citat:A fost afectată de flăcări în totalitate, o garsonieră, de aproximativ 12 mp. De asemena, au fost afectate de fum, holul și casa scării.
Pompierii au evacuat un număr de 30 de persoane, dintre care 25 erau minori.
Trei adulți și doi minori au primit îngrijiri medicale, în urma cărora o persoană de 18 ani a fost transportată la CPU Mediaș cu atac de panică. Restul de patru persoane au refuzat transportul la spital.
Cele 50 de persoane autoevacuate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
În garsonieră nu se afla nici o persoană în momentul izbucnirii incendiului.
Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la un aparat de încălzire improvizat.
Incendiu la Mediaș de Paște – Nouăzeci de persoane evacuate dintr-un bloc de pe strada Tineretului
Citat:Pompierii din Mediaș au intervenit de urgență, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Mediaș. 50 de persoane au ieșit din locuințe, iar 40 au fost evacuate de forțele de intervenție.
Pompierii intervin în ziua de Paște pe strada Tineretului, din Mediaș, pentru localizarea si lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la parterul blocului.
„La față locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cisternă de alimentare cu apă, o autospecială de transport victime multiple, două echipaje SMURD și o ambulanță SAJ. Se lucrează pentru lichidarea incendiului care se manifestă cu degajări mari de fum”, arată ISU Sibiu.
Potrivit sursei citate, până la ora transmiterii știrii au fost evacuate din bloc aproximativ 40 persoane, iar alte 50 s-au autoevacuat.
O femeie, în vârstă de 83 de ani, a fost transportată la spital, conștientă.
Citat:Pompierii Punctului de Lucru Săliște intervin, luni seara, în Săliște, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o casă.
La locul incendiului sunt mobilizate trei autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD.
„La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat la întreaga casă (o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați).
În acest moment incendiul este localizat, nu există pericol de propagare și nici nu sunt semnalate victime. Se lucrează pentru lichidarea incendiului”, spune sergent major Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Potrivit ISU Sibiu, incendiul de la Săliște a fost provocat intenționat.
„Incendiul a fost lichidat aseară, în jurul orei 22:30. În urma incendiului casa a fost afectată în totalitate precum și bunurile din interiorul acesteia.
Cauza incendiului a fost acțiunea intenționată a unei persoane”, a declarat sergent major Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Incendiu devastator la Boița. Au ars două case și o anexă
Citat:Pompierii sibieni intervin de urgență în localitatea Boița pe strada, Boișoara, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două case.
Pompierii intervin cu trei autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de primă intervenție, un echipaj SMURD și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Boița.
Din păcate, un bărbat a decedat în urma incendiului.
„Pompierii au găsit un bărbat de aproximativ 70 de ani decedat.
Incendiul a fost localizat. Se lucrează pentru lichidarea incendiului și îndepărtare efectelor negative”, spune sergent major Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Incendiul a fost stins. Pompierii încearcă acum să stabilească de la ce a izbucnit focul
În urma incendiului care a izbucnit marți dimineața în jurul orei 5, au fost afectate în totalitate două case și un service în care se afla un autoturism.
Suprafața totală a fost de aproape 400 de metri pătrați.
De asemenea au ars toate bunurile din interiorul imobilelor.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum deteriorat.
Incendiu la două case de pe strada Stăvilarului. Flăcările au pornit de la un garaj în care se aflau trei autoturisme
Citat:Un incendiu izbucnit azi-noapte, pe strada Stăvilarului, flăcările au ajuns la două case și o anexă, anunță ISU Sibiu. La locul incendiului au ajuns trei autospeciale de stingere, o autoscară, o autocisternă, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD.
În jurul orei 24, pompierii sibieni au anunțat că incendiul a fost localizat și se lucra pentru lichidarea acestuia și îndepărtarea efectelor negative.
Martorii spun ca a fost incendiu puternic cu multiple explozii. Strada Stăvilarului se află într-o zonă nouă de case, în spatele Aeroportului Sibiu. ora 8.26
Pompierii au ajunțat în această dimineață că au stins incendiul după aproximativ trei ore de luptă cu flăcările.
”Incendiul a izbucnit la o anexă (un garaj) în care se aflau trei autoturisme, ulterior extinzându-se și la două case învecinate. În urma incendiului cauzat de efectul termic produs la o sobă care avea un coș de fum amplasat sau izolat necorespunzător, garajul și cele trei autoturisme au ars în totalitate. De asemenea au fost afectate parțial și cele două case, pompierii salvând mare parte din acestea”, precizează ISU Sibiu.
Din fericire nu au fost înregistrate victime.
Incendiu la o anexă gospodărească în Mediaș, lichidat de pompieri. Focul ar fi izbucnit de la un șemineu
Citat:Pompierii Detașamentului Mediaș au intervenit în această dimineață pentru a stinge un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească de pe strada Stadionului, anunță ISU Sibiu.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosire, flăcările cuprinseseră acoperișul și interiorul anexei din lemn, existând pericol de propagare la casele învecinate.
Pompierii au acționat rapid și au reușit să limiteze extinderea focului, salvând astfel locuințele din apropiere. Anexa a ars în totalitate, pe o suprafață de 50 de metri pătrați, inclusiv bunurile din interior.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime în urma incendiului, informează ISU Sibiu. Cauza probabilă de izbucnire a focului a fost șemineul neprotejat corespunzător din anexă, ale cărui efecte termice au aprins materialele combustibile din jur.
Intervenția pompierilor a fost decisivă în limitarea pagubelor, prevenind propagarea flăcărilor la casele învecinate. Anexa distrusă de incendiu era construită din lemn și avea o suprafață de 50 de metri pătrați.
ISU Sibiu va înființa o nouă subunitate de pompieri în comuna Șeica Mare
Citat:Veste bună pentru locuitorii comunei Șeica Mare: Ministerul Afacerilor Interne va înființa în localitate o subunitate de pompieri, care va spori gradul de siguranță al comunității.
Aceasta va funcționa în cadrul ISU Sibiu și va include echipe de intervenție și echipaj SMURD.
Primăria Comunei Șeica Mare a alocat o suprafață de 2.700 de metri pătrați pe care va fi construită viitoarea subunitate a pompierilor, aflată în vecinătatea bazei sportive.
„Felicitări primarului Nicolae Șușa pentru perseverența de care a dat dovadă în a convinge autoritățile centrale de necesitatea construirii unei subunități ISU în Șeica Mare, având în vedere că cele mai apropiate baze ale pompierilor se află la Mediaș, Agnita sau Sibiu”, a transmis Consiliul Județean Sibiu
Incendiu pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. O autoutilitară a fost cuprinsă de flăcări
Citat:Un incendiu s-a produs miercuri seara pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș. O autoutilitară a fost cuprinsă de flăcări.
Incidentul a fost semnalat în zona Miercurea Sibiului, de participanți la trafic.
Din primele date, autoutilitara circula spre Sibiu, în momentul în care a izbucnit incendiul.
Pompierii militari ai Secției Miercurea Sibiului au intervenit în jurul orei 23.00 pe autostrada A1 km 284 sensul de mers Sebeș – Sibiu.
Au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu la un autovehicul.
La fața locului, în momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta generalizat. S-a acționat prompt, însă vehiculul a ars în proporție de 90%, transmite ISU Sibiu.
Un incendiu s-a produs miercuri seara pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș. O autoutilitară a fost cuprinsă de flăcări.
Incidentul a fost semnalat în zona Miercurea Sibiului, de participanți la trafic.
Din primele date, autoutilitara circula spre Sibiu, în momentul în care a izbucnit incendiul.
Pompierii militari ai Secției Miercurea Sibiului au intervenit în jurul orei 23.00 pe autostrada A1 km 284 sensul de mers Sebeș – Sibiu.
Au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu la un autovehicul.
La fața locului, în momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta generalizat. S-a acționat prompt, însă vehiculul a ars în proporție de 90%, transmite ISU Sibiu.
Nu au fost persoane rănite.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la compartimentul motor.