Citat:VIDEO O tânără din Craiova a văzut moartea cu ochii, după ce maşina pe care o conducea a luat foc
Alexia Viorel se deplasa aseară cu autoturismul marca Cielo pe Calea Bucureşti, iar la un moment dat a simţit miros de fum.Tânăra a declarat că maşina a luat foc şi că abia a reuşit să iasă afară.
Flăcările s-au extins imediat, iar autoturismul a fost distrus în proporţie de 60% „Din primele verificări se pare că autovehiculul a luat foc din cauza unui scurtcircuit. Tânăra care se afla în maşină nu a avut nevoie de îngrijiri medicale“, a spus Florin Cocoşilă, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.
Craiovenii au declarat că s-au speriat în momentul în care au văzut autoturismul în flăcări. Oamenii au crezut iniţial că proprietarul maşinii a ars de viu, ţinând cont că maşina circula pe Calea Bucureşti în momentul în care a luat foc.
Pompierii au reuşit să stingă focul în aproximativ zece minute.
Citat:Locatarii unui bloc au fost evacuaţi, după ce un apartament a luat foc
Aparatmentul unui bătrân din cartierul Brazda lui Novac, a luat în această dimineaţă foc. Oamenii au declarat că flăcările s-au extins imediat, iar din cauza fumului toţi locatarii blocului D26 au fost evacuaţi.
Propietarul apartamentului a încercat singur să stingă focul, însă a suferit arsuri pe faţă şi pe mâini. Medicii i-au acordat imediat îngrijiri medicale, iar acum este în afara oricărui pericol.
Bătrânul ţinea pe balcon trei caniste cu motorină, iar în momentul în care a aprins o candelă s-a produs deflagraţia „Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu autospecială, iar incendiul a fost stins în aproximativ 15 minute“, a spus Florin Cocoşilă, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.
Deocamdată nu au fost evaluate pagubele material, însă imobilul a fost distrus în proporţie de 20%.
Incendiu la un depozit din Craiova.Zeci de persoane au fost evacuate
Citat:Un incendiu puternic a izbucnit, joi după-amiază, la un depozit de produse cosmetice din Craiova, fără a exista victime. Pompierii ajunşi la faţa locului au solicitat suplimentarea echipajelor, întrucât focul se poate extinde.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, Cristian Dumitrică, focul a izbucnit în jurul orei 14.00 la un depozit de produse cosmetice aflat într-un cartier de la marginea oraşului, într-o zonă cu case, informează Mediafax.
"S-a intervenit cu patru autospeciale cu apă şi spumă, dar s-au mai solicitat şi altele pentru că incendiul se poate extinde. În depozit se aflau, pe lângă cosmetice, şi produse de papetărie. Nu au existat persoane în interior. Nu se ştie cauza producerii incendiului”, a declarat Cristian Dumitrică.
Locuitorii din zonă spun că în spaţiul respectiv era depozitată marfă adusă clandestin din China, care era apoi vândută.
Zona este izolată de poliţişti şi jandarmi.
Citat:Proiectil găsit în curtea unui doljean din Preajba
Pirotehniștii Detaşamentului 1 Pompieri Craiova a intervenit vineri, 9 martie a.c., pentru ridicarea unui proiectil exploziv de calibru 75 mm, fără focus.
Proiectilul a fost găsit în curtea unui cetățean din Preajba, comuna Malu Mare, care l-a găsit în timp ce făcea săpături pentru un WC.
Reprezentanţii ISU Dolj au precizat că în timpul operaţiunilor de identificare, ridicare, transport şi depozitare a proiectilului nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti şi nici pagube materiale.
ISU Dolj le atrage atenția tuturor doljenilor care găsesc astfel de proiectile, sau orice altfel de muniție , că trebuie să respecte următoarele reguli: să nu atingă, să nu lovească, să nu mişte şi să nu arunce muniţia în foc, să nu demonteze focoasele sau alte elemente componente, să restricţioneze accesul în zonă şi să anunţe de urgenţă descoperirea muniţiei neexplodate la Protecţie civilă (982), Poliţie şi ISU, prin numărul unic de urgenţă 112
Citat:Restaurantul cântărețului Vasile Ciobanu a luat foc. Pompierii încearcă să stingă incendiul
Restaurantul “Crinul de aur” din Piața Centrală, aparținând cântărețului de muzică populară Vasile Ciobanu, a luat foc în această dimineață. Lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență încearcă la această oră să stingă incendiul.
Flăcările au cuprins restaurantul în urmă cu o oră. Martorii au povestit că, cel mai probabil, incendiul a pornit de la coșul existent deasupra grătarului pentru mici. “Am văzut flăcările imediat și cred că au fost provocate de la coșul grătarului, că îl ținea necurățat”, a spus unul dintre cei prezenți la fața locului.
Incendiul a afectat aproximativ 30% din restaurantul “Crinul de aur”.
Concursuri la sediul Detaşamentului 2 Pompieri Craiova
Citat:La sediul Detaşamentului 2 Pompieri Craiova s-au desfăşurat ieri şi astăzi concursurile serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, etapa inspectorat, având ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă. La acest concurs au participat loturile reprezentative ale subunităţilor de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltenia” al judeţului Dolj.
Probele de concurs au fost următoarele: Scara de fereastră; pistă cu obstacole pe 100 metri; ştafetă 4x100 metri; realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă.
În urma desfăşurării probelor de concurs, lotul I.S.U. Dolj, format din cei mai buni 10 sportivi, va participa în perioada: 01 august - 10 august, la etapa a III - a zonală, care se ţine la Târgu Jiu.
Un tirist a pus în ALERTĂ autorităţile din Dolj, DEGEABA
Citat:Un şofer de TIR a pus în alertă, joi dimineaţă, autorităţile din Dolj. El a anunţat la 112 că a derapat de pe carosabil şi că autotrenul pe care îl conducea este încărcat cu azot.
Şoferul de 29 de ani se grăbea să ajungă la Filiaşi, însă, într-o curbă, pe centura Craiovei, a pierdut controlul volanului. A derapat şi s-a oprit în gardul unei gospodării. Pompierii militari au mers imediat la locul incidentului, pregătiţi să intervină deorece exista pericol de explozie.
După aproximativ o jumătate de oră, poliţiştii au găsit actele mărfii. De fapt, şoferul nu transporta azot, ci 24 de tone de sodă caustică şi nu exista pericol de explozie.
Citat:În ultimele două zile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a fost solicitat să intervină la 6 (şase) incendii de vegetaţie uscată în suprafaţă de cca 50 ha şi 4 ha de cultură de grâu pe raza mun. Craiova, mun. Băileşti şi localităţile Rojişte, Izvoare, Afumaţi, având ca şi cauză de incendiu focul deschis în spaţii deschise şi resturi de ţigară aprinse aruncate la întâmplare de către persoane necunoscute. Tot în aceste două zile s-a mai intervenit şi pentru stingerea a 3 (trei) incendii de plante furajere (paie, fân şi coceni) în cantitate de cca. 15 tone, pe raza localităţilor Leu, Catane Noi şi Bistreţ. Cauza producerii incendiilor de plante furajere a fost flacăra deschisă şi jarul (scântei).
Pe lângă incendiile de vegetaţie uscată şi plante furajere, echipajele de pompieri au mai intervenit şi pentru stingerea unui incendiu în localitatea Bucovăţ, sat Leamna de Sus.
În urma temperaturii atmosferice excesive s-a produs autoaprinderea vegetaţiei uscate şi au fost afectate 15 traverse de cale ferată.
După verificarea amănunţită de către personalul de specialitate, circulaţia pe calea ferată a fost reluată. SMURD a fost solicitat să intervină la 29 cazuri de asistenţă medicală de urgenţă, după cum urmează: Detaşamentul 1 Pompieri Craiova (SMURD) – 9 intervenţii, Detaşamentul 2 Pompieri Craiova– 8 intervenţii, Detaşamentul Pompieri Calafat – 5 intervenţii, Secţia Pompieri Craiova – 2 intervenţie, Secţia Pompieri Băileşti – 5 intervenţii.
Pompierii doljeni au intervenit la zece incendii în 24 de ore 19 Iulie 2012
Citat:Pompierii doljeni au fost solicitaţi să intervină ieri la zece incendii, după cum urmează:
- la ora 11.28, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială pentru stingerea unui incendiu izbucnit la gunoi menajer, în mun. Craiova, str. Bucovăţ, nr. 76, cauza fiind flacără (foc deschis în spaţii deschise)
- la ora 13.32, Sceţia Pompieri Segarcea a intervenit cu o autospecială pentru stingerea unui incendiu izbucnit la gunoi menajer, în com. Valea Stanciului. La intervenţie a participat şi S.V.S.U. Valea Stanciului (un voluntar) şi 5 cetăţeni, cauza fiind flacără (foc deschis în spaţii deschise);
- la ora 13.44, Secţia Pompieri Segarcea a intervenit cu o autospecială pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mirişte, în com. Cerăt. La intervenţie a participat şi S.V.S.U. Cerăt (4 voluntari).
- la ora 14.31, Secţia Pompieri Băileşti a intervenit cu o autospecială pentru stingerea unui incendiu izbucnit în cimitirul din com. Afumaţi, sat Covei. La intervenţie a participat şi S.V.S.U. Afumaţi (5 voluntari).
- la ora 15.52, Secţia Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe un teren aparţinând S.C. Esssortrans S.A., în com. Brădeşti.
- la ora 16.01, Secţia Pompieri Băileşti a intervenit cu o autospecială pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mirişte, pe un teren proprietatea cetăţeanului Lucian M., din com. Izvoare. La intervenţie a participat şi S.V.S.U. Izvoare (1 voluntar).
- la ora 18.18, Detaşamentul 2 Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe un teren aparţinând com. Cârcea.
8. la ora 18:27, Secţia Pompieri Băileşti a intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria cetăţeanului Virgil U., din com Izvoare., de la care s-a propagat şi la alte gospodării. La intervenţie a participat şi S.V.S.U. Izvoare (2 voluntari) şi 25 cetăţeni. Au ars: 5 m gard scândură, aprox. 10 mp vegetaţie uscată (Virgil U.); aprox. 3 t. plante furajere (fân), un adăpost de păsări (aprox. 10 mp), 2 mc lemn de foc (Victoria S.); 12 t. plante furajere (4 t. lucernă, 5 t. fân, 2 t. coceni, 1 t. paie), 2 mc lemn de foc, un adăpost animale (aprox. 9 mp), 15 m gard scândură (Gheorghe P.); un şopron (aprox. 16 mp), 1 pătul (aprox. 24 mp) (Nicolae F.);
- la ora 19.27, Detaşamanetul Pompieri Calafat a intervenit cu o autospecială pentru stingerea unui incendiu izbucnit vegetaţia uscată de pe margine căii ferate , între staţiile C.F.R. Moţăţei-Gară şi Maglavit. Cauza: efect termic (ţigară aruncată la întâmplare);
Au ars: aprox. 800 mp vegetaţie uscată şi sau degradat 32 traverse de cale ferată, iar circulaţia pe calea ferată nu a fost afectată şi nici întreruptă
- la ora 20:17, Detaşamentul Pompieri Calafat a intervenit cu o autospecială pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată pe un teren viran aparţinând Primăriei Poiana Mare. La intervenţie a participat şi S.V.S.U. Poiana Mare (o autospecială şi 4 voluntari).
Cauza: efect termic (ţigară aruncată la întâmplare); au ars: aprox. 10 ha vegetaţie uscată
11 incendii de vegetaţie uscată, în Dolj 08/07/2012
Citat:Inspectoratul pentru Situţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj a intervenit marţi, 7 august a.c. cu utilaje din toate subunităţile: Detaşamentul de Pompieri 1 Craiova, Detaşamentul de Pompieri 2 Craiova, Detaşamenl de Pompieri Calafat, Secţia de Pompieri Craiova, Secţia de Pompieri Băileşti, Secţia de Pompieri Segarcea, Garda de Pompieri Bechet.
Pompierii au fost ajutaţi de către serviciile voluntare ale localităţilor Valea Stanciului, Urzicuţa, Sadova, Teasc, Amărăştii de Jos, Dobroteşti. Incendiile au izbucnit pe raza localităţilor Craiova, Sitoaia, Teasc, Celaru, Amărăştii de Jos, Răcari, Dobroteşti, Brădeşti, Afumaţi, Almăj şi Sadova.