Evaluarea subiectului:
- 15 voturi - 5 în medie
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
|
Autor |
Mesaj |
Homefire News
Old firefighter Moderator
Mesaje: 7,104
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7770
Given 7127 thank(s) in 3456 post(s)
|
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
IGSU recunoaște oficial că a anulat licitația de 600 de milioane de euro fără avizul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice
Citat:La aproape o lună după ce Libertatea a scris cum DNA a percheziționat calculatoarele șefilor IGSU pentru licitații de 623 de milioane de euro, în jur de 600 referindu-se la o licitație anulată pentru autospeciale de intervenție a pompierilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență admite că Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) nu a semnat anularea licitației.
Aceasta fusese câștigată, în 2018, de firma poloneză WISS. Și anulată în luna septembrie a aceluiași an, după ce șefii IGSU și secretarul de stat Raed Arafat le-au spus învingătorilor că sumele trecute în documentație erau cu tot cu TVA, deși peste tot apărea că sunt fără TVA.
Libertatea a publicat și o înregistrare în care Raed Arafat îl amenința pe reprezentantul din România al companiei poloneze. “Atunci repet licitația de la zero”, spune el la telefon.
Pentru ca, săptămâna trecută, ziarul să dezvăluie, în exclusivitate, că ANAP nu a validat anularea printr-un act oficial, cum se cere în astfel de situații. Trei angajați ai agenției au refuzat asta.
Marți a venit confirmarea de la IGSU.
“Nici o decizie ANAP referitoare la anulare”
“La dosarul achiziției publice nu se regăsește nici o decizie a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice referitoare la anularea licitației”, spune IGSU într-un răspuns semnat de serviciul Informare și Relații Publice din cadrul inspectoratului.
Cum se scuză instituția aflată în subordinea lui Raed Arafat? “Totodată, concomitent cu adresele de comunicare a deciziei de anulare a procedurii emise de IGSU către ofertanți, autoritatea contractantă a anunțat și ANAP”, spun cei de la IGSU.
Licitația a fost anulată după ce a apărut un referat de necesitate în care se vorbea, pentru prima oară, de sume cu TVA, act ce nu fusese prezentat la dosar.
Acest detaliu li s-a părut suspect, conform surselor Libertatea, și celor de la ANAP, care n-au dorit să semneze și să oficializeze anularea licitației.
Răspunsul IGSU la solicitarea Libertatea
SURSA : https://www.libertatea.ro
"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
|
|
11-06-2020 10:58 AM |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News
Old firefighter Moderator
Mesaje: 7,104
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7770
Given 7127 thank(s) in 3456 post(s)
|
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Curtea de Conturi: Nereguli în contractele Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate gestionate de IGSU
Citat:Raportul special al Curţii de Conturi, dat publicităţii marţi, şi realizat la solicitarea Parlamentului României, arată modul dezastruos în care statul român a gestionat banul public în perioada stării de urgenţă.
Raportul arată că, în perioada stării de urgenţă, România a cheltuit 1,05 miliarde de euro (5,05 miliarde de lei), bani publici de la bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor de şomaj pentru cheltuieli destinate combaterii COVID-19. Banii s-au dus pe indemnizaţii, stocuri de urgenţă medicale, stimulente de risc şi transferuri
O parte din cele mai mari nereguli le-au găsit auditorii Curţii de Conturi în atribuirea, derularea şi plata contractelor de achiziţii publice în perioada stării de urgenţă.
De exemplu, Curtea de Conturi a găsit mai multe „disfuncţionalităţi, nelegalităţi şi neregularităţi”în cele 28 de acorduri cadru încheiate prin Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) şi stocuri de urgenţă medicale gestionate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), din subordinea secretatului de stat, Raed Arafat.
Curtea de Conturi: ONAC nu a declarat „inacceptabilă” firmei controlate de Cătălin Hideg Curtea de Conturi susţine că ONAC trebuia să declare „inacceptabilă” oferta firmei SC Romwine&Coffee SRL pentru cumpărarea de către IGSU a măştilor de protecţie FFP2 şi FFP3 pentru că firma controlată de Cătălin Hideg, prieten al omului de afaceri Cristian Burci, nu a depus odată cu depunerea ofertei certificatul constatator emis de ONAC, iar acest lucru era o condiţie de respingere a ofertei.
În plus, firma nu îndeplinea calificarea necesară, capacitatea profesională şi nici experienţa de a furniza produse în domeniul sănătăţii, fiind specializată în comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor, produselor de tutun prin standuri, organizare de expoziţii, târguri şi congrese şi catering pentru evenimente.
Firma controlată de omul de afaceri Cătălin Hideg, susţine Curtea de Conturi, fusese înfiinţată cu un an înainte, avea o cifră de afaceri pe 2019 de aproape 10.000 de euro, un singur angajat şi nu avea experienţa necesară de a gestiona un contract de aproximativ 10 milioane de euro cu IGSU.
În cazul SC Romwine&Coffee SRL, Curtea de Conturi arată că preţul unitar al produselor trebuia să includă şi cheltuielile de transport şi de manipulare până la destinaţia finală, dar MApN, prin Statul Major al Forţelor Aeriene, la cererea lui Raed Arafat, a făcut opt zboruri cu aeronave militare ca să aducă din Turcia 695.000 de măşti FFP2,699.940 de măşti FFP3, iar preţul pentru aducerea măştilor nu era în sarcina IGSU. Preţul estimat al celor opt transporturi a fost de 149.436,74 euro şi a fost plătit integral de IGSU.
Curtea de Conturi: Firmele străine au fost avantajate, firmele româneşti au fost dezavantajate chiar de statul român Curtea de Conturi arată că ONAC a avut bordări diferite şi pe garanţiile şi penalităţile impuse operatorilor în acordurile cadru. Firmele străine aveau o garanţie de 0,5% din valoarea contractului şi penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, în timp ce firmele româneşti aveau garanţie de bună execuţie de 5% din valoarea contractului, iar penalităţile au fost de 1% pentru fiecare zi de întârziere.
„În aceste condiţii au fost declarate câştigătoare ofertele unor operatori economici care conţineau propuneri de modificare a clauzelor contractuale stabilite în cadrul documentaţiei de atribuire, clauze dezavantajoase pentru autoritatea contractantă, întrucât se referă la cuantumul garanţiei de bună execuţie ce poate fi redusă de la 5% la 0,5%, iar penalitatea pentru nelivrarea la termen a fost redusă de la 1%/zi la 0,1%/zi”, arată auditorii Curţii de Conturi.
Nereguli descoperite de Curtea de Conturi în mai multe contracte ale ONAC prin IGSU Trei acorduri cadru au fost găsite cu probleme de cei de la Curtea de Conturi: acordul cu firma VIRID DOO din Serbia, având ca obiect achiziţia de combinezoane, cel cu UPC LTD din Coreea de Sud, având ca obiect achiziţia de combinezoane şi cel cu Medi Consulting din Coreea de Sud, pentru achiziţia de ventilatoare. Primele două firme au livrat produsele către IGSU, dar a treia firmă - Medi Consulting din Coreea de Sud- nu a mai livrat ventilatoarele către IGSU, chiar dacă s-a acordat şi un avans.
După atribuirea acordurilor cadru de către ONAC, Curtea de Conturi a descoperit că acordul cadru din 20 martie 2020 cu firma SC Renania Trade SRL pentru cumpărarea de măşti FFP2 nu conţinea clauze referitoare la garanţia de bună execuţie, deşi clauza era prevăzută în contract.
În contractele cu SC Romwine&Coffee SRL şi UPC LTD din Coreea de Sud, pentru cumpărarea de 875.000 de măşti de protecţie FFP2 şi 1.750.000 de seturi de echipamente de protecţie, distribuirea materialelor s-a realizat prin dispoziţii ale lui Raed Arafat, şef al DSU, dar în lipsa nomenclatorului produselor de stocuri de urgenţă medicale care trebuia emis în 45 de zile de la emiterea OUG 11 din 4 februarie 2020.
Auditorii spun că atunci când au făcut controlul în stoc mai erau 517.970 de măşti de protecţie FFP2 şi 608.500 de seturi de echipamente de protecţie.
Curtea de Conturi a constatat că ONAC a publicat şi cu întârziere anunţurile de atribuirea ale acordurilor cadru cu firmele Romwine&Coffee SRL, Viggo Fashion International SRL şi SC Renania Trade SRL. Cele trei firme, în patru acorduri încheiate în două zile- 17 martie şi 20 martie 2020- trebuiau să asigure stocuri de urgenţă pentru măşti FFP2, FFP3, viziere de protecţie, combinezoane, şi încălţăminte.
Într-unul din cele 28 de acorduri încheiate prin ONAC nu se potriveau nici preţurile de la licitaţii. „Pentru produsul Camera de izolare cu presiune negativă preţul la prima licitaţie a fost de 35.905 lei fără TVA/buc, iar valoarea estimată în cadrul celei de a doua proceduri a fost de 350.000 lei fără TVA/buc. Prima procedură a fost anulată deoarece nu s-au depus oferte, însă în niciuna din situaţii nu există o documentaţie pentru a justifica un preţ sau altul. Stabilirea valorii estimative este atributul IGSU”, arată Curtea de Conturi.
Culmea este că auditorii au descoperit că în mai multe situaţii, firmele care încheiaseră acorduri cadru cu ONAC şi ulterior contracte subsecvente cu IGSU, au invocat chiar ei clauza de forţă majoră pentru amânarea termenelor de livrare ale produselor, fără perceperea de penalităţi. În acest caz se află şi firma Romwine&Coffee SRL, controlată de Cătălin Hideg, arată Curtea de Conturi.
„Un exemplu al acceptării unor clauze nerealiste este Acordul-cadru nr. 2595/10.04.2020, având ca obiect achiziţia de ventilatoare, încheiat între ONAC şi Medi Consulting din Coreea de Sud şi Contractul subsecvent nr. 116229/27.04.2020 încheiat între Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin IGSU şi MEDI Consulting Korea, contract care nu a fost onorat, produsele nu au fost livrate şi nici nu s-au calculat şi facturat penalităţi de întârziere, conform clauzelor contractuale, ca urmare a acceptării de către IGSU a clauzei de „forţă majoră” invocată de furnizor. Nu s-a executat garanţia de bună execuţie şi, prin urmare, nu a fost recuperat avansul în valoare de 2.451.000 USD acordat furnizorului pentru produsele contractate”, arată Curtea de Conturi.
Acordul cu firma Medi Consulting din Coreea de Sud a prevăzut cumpărarea a 400 de ventilatoare livrate în patru loturi, în perioada 17 aprilie- 8 mai 2020. IGSU a plătit, ca avans, în 28 aprilie 2020, 10.931.000 (2,2 milioane de euro) către Medi Consulting din Coreea de Sud pentru 200 de ventilatoare iar până pe 30 iunie 2020 firma nu făcuse nicio livrare.
Curtea de Conturi a constatat că nu au fost calculate pentalităţi de întârziere, IGSU a acceptat clauza de forţă majoră, iar până la 30 iunie nu fusese nici executată garanţia de bună execuţie de 0,5%. În plus, a fost acordat un avans de 30% din valoarea contractului susecvent de 2,45 milioane dolari, „sumă nerecuperată până la data finalizării controlului Curţii de Conturi”.
În concluzie, deşi a necesitat eforturi de timp şi resurse umane la nivelul ONAC, procedura de achiziţie nu a condus la procurarea de către IGSU, în regim de extremă urgenţă, a ventilatoarelor medicale care fac obiectul acordului-cadru. Aşa cum reiese din documentele de planificare a achiziţiei, scopul primordial al achiziţiei a fost necesitatea constituirii stocurilor de urgenţă medicală de strictă necesitate disponibile pentru activitatea operativă, la nivelul unităţilor spitaliceşti, în vederea asigurării suportului cardio-respirator pacienţilor infectaţi cu COVID-19 a căror stare se agravează, devenind astfel indispensabile pentru viaţa acestora.
„A fost indisponibilizată suma de 10.931 mii de lei de la bugetul statului, sumă reprezentând avans acordat de către IGSU către SC Medi Consulting, în condiţiile în care ofertantul nu a furnizat nici până la data controlului cantitatea de ventilatoare contractată potrivit contractului subsecvent încheiat. În acelaşi timp, potrivit prevederilor contractuale, IGSU a fost obligat să nu încheie cu alt operator economic, pe durata acordului-cadru, un alt acord cadru având ca obiect achiziţionarea produselor care fac obiectul acordului-cadru pentru satisfacerea aceleiaşi necesităţi care a dus la organizarea procedurii de negociere fără publicare, respectiv pentru cantitatea prevăzută de maxim 400 de ventilatoare medicale.
Având în vedere toate aceste aspecte menţionate, apreciem că se impune o analiză a conţinutului clauzei de „forţă majoră” din cuprinsul acordurilor-cadru şi, respectiv, a contractelor subsecvente încheiate de autoritatea contractantă în perioada stării de urgenţă sau de alertă, astfel încât să fie mai bine delimitate situaţiile în care părţile pot invoca existenţa evenimentului „extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil”, mai ales în situaţia în care „forţa majoră” este cauzată de chiar evenimentul care stă la baza derulării procedurilor de achiziţie publică în regim de urgenţă”, arată Curtea de Conturi.
ONAC nu a reuşit în februarie şi martie 2020 să asigure toate stocurile de urgenţă medicală, arată Curtea de Conturi, în unele cazuri firmele depunând oferta mai mari cu 386,9%, cu 381,87%, cu 452,1%, iar în alte cazuri firmele nu au mai dorit să semneze contractele cu IGSU motivând că au crescut abrupt preţurile la materiile prime, a crescut imens cerea pe piaţă, lipsesc stocurile, ambalajele şi nu mai există materie primă.
În contractul de achiziţie cu firma UPC LTD Korea, încheiat de ONAC şi IGSU, la data de 17 martie, pentru combinezoane de protecţie cu glugă şi protecţie încălţăminte, Curtea a constatat că IGSU nu a recuperat costul de transport pentru cele 375.425 de seturi în România, pe ruta Frankfurt- Otopeni, cu aeronave militare şi aeronave NATO. Costul de transport stipulat în contract a fost de 2.200.000 de dolari.
În contractul de achiziţie cu firma GSC Consulting and Management AG Elveţia, de furnizare a 250 de ventilatoare medicale, în valoare de 6,4 milioane de euro fără TVA, Curtea a descoperit că firma GSC Consulting and Management AG Elveţia nu a livrat niciun produs, nu a constituit garanţia de bună execuţie de 32.250 de euro şi nici nu a returnat avansul dat de IGSU de 1,93 milioane de euro.
Furnizorul nu a mai răspuns nici la email, nici la telefon, nici la fax, drept pentru care IGSU a recurs la Justiţie pentru a-şi recupera banii şi prejudiciul, se arată în raportul Curţii de Conturi.
RAPORT CURTEA DE CONTURI
"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
|
|
12-08-2020 06:30 AM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News
Old firefighter Moderator
Mesaje: 7,104
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7770
Given 7127 thank(s) in 3456 post(s)
|
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Pompierii își numără camarazii morți, generalul își numără stelele
Sâmbătă, 28 Noiembrie 2020 București
Autor: Ioana Anamaria Ungur
LINK Agenda Pompierului
Citat:IN urmă cu câteva zile, strigătul disperat al soției unui subofițer decedat de Covid a sfâșiat sufletele celor care au avut deschiderea de a empatiza cu ea. Liniștea unora, dată de nesimțire, nu a fost nici măcar atinsă. În timp ce pompierii își jeleau, cutremurați, camaradul, preocuparea principală a inspectorului general pilot de raliu, generalul, mai nou, din mila penele, cu două stele, Dan Paul Iamandi, era să descurce căile Domnului pentru a ajunge la sufletul președintelui Klaus pentru a primi o a doua stea, binemeritată, desigur, pentru nemărginita obediență.
Ce te face general-maior?
Despre meritele distinsului general, suntem și noi tare curioși care or fi faptele de glorie care i-au adus această onoare, nu de alta, dar dacă ar fi avut vreo legătura cu binele Armei Pompieri cu siguranță am fi remarcat. Desigur, dacă ținem cont de raportul Curții de Conturi care a călcat IGSU și a arătat enorm de multe nereguli strâns legate de milioanele de euro sparte pe contracte dubioase, cineva a beneficiat direct de faptul că distinsul general se află la comanda pompierilor. Dar, cu siguranță, nu pompierii militari.
Redăm mai jos câteva dintre evenimentele care îl au în centrul atenției pe merituosul general Iamandi:
1. Este singurul șef care are a doua detașare, din timpul perioadei de împuternicire, semnată de un subordonat.
Ilegalități marca IGSU: detașarea generalului Iamandi semnată de un subordonat!
Detașare, în lipsă, prin înlocuitor
Conform unui răspuns remis redacției noastre de IGSU am aflat că prima detașare a generalului a fost semnată "de inspectorul general aflat în exercitarea funcției în perioada respectivă (2018)". În traducere liberă, colonelul® Daniel Marian Dragne l-a detașat pe generalul Iamandi de la Iași la București, premergător momentului în care acesta avea să îl înlocuiască la cârma instituției după ce ministrul de resort de la acea vreme îl debarca... Interesantă mutare.
Doar că, Dragne după ce a fost retrimis pe funcția de prim-adjunct al inspectorului general, funcție pe care o câștigase prin concurs, câteva luni mai târziu urma să părăsească sistemul după rețeta consacrată și aplicată atâtor șefi de instituții din MAI, deveniți incomozi. Timpul trecea și a venit momentul prelungirii împuternicirii generalului Iamandi la conducerea IGSU. Doar că aceasta trebuia însoțită/precedată de o prelungire a detașării. Cum IGSU nu avea alt comandant suprem, eram curioși să aflăm cum s-a produs această prelungire a detașării.
Am întrebat IGSU ce funcție avea persoana care a semnat documentul și am primit un răspuns năucitor: "În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și art. 1 alin. (1) lit. c) pct. ii) din Anexa nr. 11 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, coroborate cu prevederile art. 15 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1490/2004, actul administrativ de prelungire a detașării generalului de brigadă Dan - Paul Iamandi, titular pe postul de inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență „Mihail Grigore Sturza" al județului Iaşi la acea dată, a fost semnat de către înlocuitorul legal la comanda Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care dispunea de toate prerogativele legale ce decurgeau din exercitarea actului de conducere a instituției, în absența inspectorului general".
Permiteți să raportez, de mâine sunteți detașat!
Carevasăzică, bietul general a fost detașat de cel care îl înlocuia la comandă. Ce să înțelegem de aici? Că ce s-au gândit "specialiștii" din IGSU: generalul se dă lovit, un raliu, un concediu, o zi liberă, și locțiitorul său de drept, carevasăzică SUBORDONATUL său, îl detașează în lipsă. Faină manevră! Doar că, "specialiștii" IGSU au uitat să frunzărească toată legislația necesară. Îi ajutăm noi:
Legea 80/1995 - Statutul cadrelor militare prevede: "ART. 77: Cadrele militare în activitate pot fi detaşate la alte unităţi pentru îndeplinirea unor misiuni sau pentru a urma o formă de perfecţionare a pregătirii pe o perioadă de cel mult un an, durată care poate fi prelungită, cu aprobarea ministrului apărării naţionale, până la cel mult 2 ani. Pe timpul detaşării, cadrele militare rămân încadrate în funcţiile şi unităţile militare din care au fost detaşate şi beneficiază de toate drepturile legale."
De asemenea, Ordinul nr. 177/2016, dă informații clare privitoare la modul în care se relizează LEGAL procedura detașării:
Astfel, conform art. 30, Decizia privind detaşarea se aduce la cunoştinţa cadrului militar, prezentându-i-se totodată şi situaţiile în care acesta poate refuza detaşarea. Deci, subordonatul generalului, oricare ar fi fost acela, Dragge, Radu, Damian etc., care îl înlocuia la comanda IGSU, nu îl putea detașa fără a-i aduce la cunoștință detașarea, că doar nu suntem în răpirea din Serai. Și dacă i-a adus-o la cunoștință, oare cum a procedat?? "Permiteți să raportez, de mâine sunteți detașat!"? Cine, cui a spus "Am, înțeles, să trăiți!"? Ba, la articolul 32, aflăm că nu poți detașa un cadru militar fără acordul scris al acestuia. Interesant!
Prelungirea detașării se face cu aprobarea ministrului de interne!!!
Articolul 33 din OMAI 177/2016 le întrece pe toate, cică: "Detaşarea cadrului militar poate fi prelungită cu aprobarea ministrului afacerilor interne, după parcurgerea în mod corespunzător a procedurii prevăzute la art. 30-32, după caz."
Doar la IGSU putem însă întâlni, inspectori generali detașați de subordonați, prelungiri de detașare nedispuse sau aprobate de ministru, fișe post măsluite, concursuri cu cântec șî multe altele. Umblă vorba prin târg că auditul ministerului calcă IGSU în aceste zile. Poate verifică treaba cu detașarea și primim și noi un punct de vedere avizat, că de gogoșile specialiștilor IGSU, ni s-a cam aplecat. Una peste alta, dacă detașarea nu a fost făcută conform legii, cine răspunde? Cine plătește?
2. Este un împătimit al raliurilor, atât de împătimit, încât deseori, a fost nevoit să își lase subordonații să se descurce singuri în situații de urgență deosebite de grele.
De la data de 4 februarie a.c., pompierii militari români au la comandă, cum cu mândrie și satisfacție arăta însuși ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, un general, în persoana Generalului Dan Paul Iamandi.
Un general vajnic pilot de raliu care de când e la cârma IGSU pare că se zbate între dragostea de Armă, dorința de a fi un bun comandant de oști care lasă ceva în urmă și marea sa pasiune: cursele de raliu. O pasiune pentru care, așa cum am mai spus-o, merită admirația noastră. Cărui șofer nu-i plac caii putere și adrenalina unor curbe abil luate?
Cum spuneam, generalul Iamandi este un pilot de raliu cu rezultate frumușele în palmares și, conform gradului, un militar de carieră. De când a fost împuternicit la comanda pompierilor români, noul inspector general și-a exercitat funcția cam... la fără frecvență. În 3 luni de comandă acesta fiind ba în concediu, ba în zile libere, drepturi de care beneficiază conform legii. E drept că, în marea majoritate a cazurilor, tendința când ești numit într-o funcție de conducere este nu de a apela la concedii și zile libere încă din primele luni ci a demonstra că dai dovadă de suficient spirit de sacrificiu, dăruire, ambiție, pentru a ocupa cu onoare postul în care ai fost învestit.
Desigur, faptul că Inspectoratul General a funcționat bine, chiar și pe coduri portocalii de ninsoare, în absența comandantului suprem (asta dacă facem abstracție de haioasa ședință foto din Dispecerat) arată că IGSU are o echipă bine închegată care funcționează în parametri excepționali, îndeplinind cu brio misiunile încredințate, oricât de dificile.
În aceste zile, conform infromațiilor de pe siteul http://transilvaniarally.ro/, generalul Dan Paul Iamandi a luat startul într-o nouă competiție de raliu. A doua, de când e inspector general. Anterioara a avut loc pe timpul codurilor portocalii de ninsori din luna martie a acestui an. Transilvania Rally se desfășoară în zilele de 3-5 mai 2018 la Cluj, iar generalul Iamandi, în calitatea sa de pilot participă la competiție cu aceeași mașină Subaru Impreza WRX STI.
O pasiune care cere timp. Dar, cu siguranță că înainte de a accepta funcția de inspector general, domnia sa s-a gândit bine cum poate îmbina pasiunea pentru raliuri cu comanda pompierilor. Legal, niciun impediment. Însă, într-o instituție precum IGSU în care oamenii lucrează la foc continuu, în care mulți dintre ei vin dimineața la serviciu și deseori pleacă seara, iar numărul orelor suplimentare l-au pierdut până și angajații, într-un an greu pentru pompieri în care se încearcă noi achiziții de tehnică de luptă sau echipamente, pentru a le înlocui pe cele deja mult prea uzate, în situația în care ultimul ordin al inspectorului general referitor la plata orelor suplimentare prevedea compensarea acestora cu timp liber corespunzător și situația e încă nerezolvată, era oare momentul să tragi obloanele și să pleci la raliu?
3. A fost în bune relații cu organele de contrainformații militare.
Noul inspector general al pompierilor, recrutat de tânăr de organele de contrainformații militare
Din data de 4 februarie 2018, pompierii militari vor avea un nou comandant, în persoana generalului de brigadă cu o stea Dan Paul Iamandi. Până ne va fi prezentat, oficial, cu onorurile cuvenite unui general și cu un cv pe măsură, ne-a reținut atenția o adeverință publicată pe siteul cnsas.ro.
Prin această adeverință se atestă faptul că "Domnia sa, (domnul Iamandi Dan Paul - n.r.) militar în termen, a fost recurtat de organele de contrainformații militare pentru încadrarea informativă a militarilor în termen și a cadrelor din unitatea sa "în scopul prevenirii unor abateri de la ordinea și disciplina militară"; nu există un Angajament semnat de domnia sa, a avut numele conspirativ Ion Popa". Mai pe românește a fost recurtat cu scopul de a-și turna camarazii și superiorii în caz că aceștia săvârșau cine știe ce abatere.
Actul adeverește că noului inspector general al pompierilor români nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în sensul legii. Adică, nu există un Angajament semnat cu fosta securitate și nu a avut calitatea de ofițer de securitate.
Ce s-a întâmplat cu adevărat la acea vreme, știe doar domnia sa. Nu vom insista asupra calității persoanelor racolate de vechile servicii. Ar fi mult prea ușor, frumos și limpede totul dacă toți cei care au avut de-a face cu aceste servicii ar fi făcut-o doar în scris. Unii și-au asumat un Angajament, alții însă, nu. Și au rămas în anale ca "simpli" recrutați de organele de tristă amintire...
4. Nu își asumă deciziile oamenilor din subordine, uitând că IGSU are rol de coordonare și control a inspectoratelor județene.
Inspectorul general nu își asumă deciziile subordonaților săi!
Redacția noastră a adresat Inspectoratului General pentru Situații de Urgență câteva întrebări pentru a lămuri aspecte legate de scrutinul din 26 mai 2019. Din informațiile noastre, la nivel național, în fiecare inspectorat județean s-a procedat altfel, începând de la modul în care militarilor li s-a asigurat posibilitatea de a-și exercita dreptul la vot și până la timpul pe care aceștia l-au petrecut în "pază" la secțiile de vot.
Unele subunități au efectuat schimbul turei de serviciu la ora 8.00, altele la 8.30, iar altele cu comandanți mai conștienți de obligativitatea și importanța garantării și facilitării exercitării unui drept constituțional, la 9.00, la 9.30, respectiv la 10.00. De asemenea, au fost cazuri în care militarul ieșit din tura de serviciu a intrat direct în pază la secția de votare. Au fost cazuri în care militarul a stat în "pază" peste 24 de ore. Toate acestea, desigur, în încercarea disperată de a răspunde nevoilor "țării" dar și în încercarea disperată a șefilor pompierilor fie ei inspectori șefi sau inspector general, de a mulțumi clasa politică aflată, încă, la conducerea ministerului.
Desigur, soarta inspectorilor șefi e un pic mai grea, întrucât având în vedere austeritatea bugetului central al instituției care îi coordonează, aceștia sunt lăsați deseori la cheremul prefecților, președinților de consilii județene care dețin și ei cuțitul de tăiat pâinea. Aceștia la rândul lor înțeleg sau nu înțeleg faptul că în inspectoratele județene resursa umană este ultra solicitată, abuziv chiar - dacă luăm în calcul neplata orelor suplimentare.
Întrebările noastre i-au scos din pepeni pe reprezentanții IGSU. Astfel ne-am trezit cu oferta Serviciului de Informare și Relații Publice de a ne adresa direct inspectorilor șefi și a nu pune întrebări incomode în cârca IGSU. Noi am refuzat să luăm la întrebări inspectorii șefi dintr-un simplu motiv: există o instituție care coordonează bunul mers al Armei în țara asta. O instituție care învață, ajută, controlează, coordonează, sancționează, după caz, subordonații din teritoriu - adică inspectorii șefi. În plus am considerat că IGSU trebuie să fie la curent cu răspunsurile la întrebările noastre și că inspectorul general în calitatea sa de comandant suprem al tuturor pompierilor, în calitatea sa de militar cu grad de general - deci, militar de carieră - este primul interesat de bunul mers al lucrurilor în trupe.
Se pare că atitudinea noastră nu a fost tocmai pe placul reprezentanților IGSU. Ce s-au gândit aceștia? Cum la SIRP se muncește mult - vezi pagina de Facebook a instituției care abundă de postări mai mult sau mai puțin inspirate - și cum din câte constatăm inspectorul general nu a fost încântat să își asume haosul din trupe și nici eventualele greșeli ale subordonaților săi care au făcut pe dracu în patru pentru ca, per ansamblu, IGSU să iasă bine la acest scrutin de vot și să fie de un real sprijin Ministerului Afacerilor Interne, au aruncat pisica moartă - întrebările Agendei - în ograda inspectorilor șefi.
Carevasăzică Agenda Pompierului a devenit, încă o dată, o publicație incomodă, de scandal, care pune întrebări deplasate și "hărțuiește" reprezentanții IGSU.
Distinși și stimați Domni inspectori șefi, solicitarea noastră NU vi se adresează dar vă mulțumim și vă suntem recunoscători celor care ne-ați răspuns deja sau celor care o veți face. Arătați că măcar Domniile Voastre vă asumați bărbătește o situație de fapt, fie ea și delicată.
Noi ne-am adresat doar instituției care vă coordonează. Știm că o duceți greu. Știm că nimănui nu îi pasă dacă nu plătiți orele suplimetare iar ulterior sunteți târâți în judecată. Știm că deseori sunteți prinși între ciocan și nicovală. Știm că, mai ales acelora dintre Domniile Voastre care ați venit din trupe și ați urcat pas cu pas în Arma Pompieri vă este greu să luați decizii care nu sunt cele mai corecte sau blânde și care pot avea repercusiuni. Știm că în cazul unui eveniment major veți fi primii trași la răspundere și veți "zbura" cum au "zburat" și alții la Colectiv. Știm că a fi alături de subordonații din linia I a devenit o crimă pentru că asta înseamnă să lupți pentru interesele oamenilor care nu vor fi niciodată aceleași cu cele ale unui ministru numit politic.
Observăm un singur lucru. De fiecare dată când țara sau Arma s-a confruntat cu o situație grea, fie cod portocaliu de zăpadă, fie referendum, fie mitingul din 10 august 2018, fie incendiul de la Alba pe care l-a ocolit cu succes, fie tornada de la Călărași, inspectorul general al pompierilor români nu și-a asumat nicio decizie. S-a făcut nevăzut, fie în concediu, fie pe pista de raliu, fie în libere, fie în alte misiuni la conferințe pe teme medicale. Există totuși o decizie memorabilă pe care distinsul general și-a asumat-o: aceea de a nu mai plăti orele suplimentare, acordând timp liber la schimb. Detalii suplimentare aici: Pompierii militari: bani-nu, concediu-nu, libere-după posibilități?!?.
Deh, la munte nu e ca la câmpie, iarna nu e ca vara și la comanda IGSU nu e ca la raliu. Am putea spune că e mai frumos ca la raliu pentru că la comanda unei Arme poți influența destinele oamenilor, atât ale subordonaților cât și ale cetățenilor țării.
De această dată, aflat la comandă, pus față în față cu întrebările noastre, recunoaștem, delicate, incomode chiar, generalul Dan Paul Iamandi aruncă responsabilitatea în cârca inspectorilor șefi. Desigur, aceștia au partea lor de responsabilitate, dar dacă șeful lor suprem se spală pe mâini, la ce bun mai au comandant? Da, scrutinul a scos la iveală faptul că în trupe fiecare procedează după cum îl lasă inima și după cum poate. Or fi inspectorii șefi vinovați de lipsa de personal din IGSU? Or fi inspectorii șefi singurii vinovați că s-au obișnuit că pe hârtie totul trebuie să fie perfect iar în fapt trebuie să se descurce până... până vor apărea situații care îi vor depăși. Atunci își vor încheia rapid cariera ieșind pe ușa din dos a unui sistem care pe mulți dintre ei îi apasă și îi îndurerează din ce în ce mai mult.
Așteptăm răspunsurile la întrebările adresate de noi IGSU, indiferent de unde vor veni ele. Reiterăm că Agenda Pompierului este o publicație independentă care s-a născut din dragoste și respect pentru cei mai iubiți militari ai României. Ne manifestăm încrederea că, deși Arma traversează vremuri grele, adevărații ofițeri, adevărații comandanți de pompieri, regăsesc în ei scânteia care i-a împins spre această nobilă profesie. Militarii đin linia I au nevoie de Dumneavoastră, domnilor inspectori șefi! Au nevoie de sprijinul, de forța, de apărarea și de EXEMPLUL Dumneavoastră! Arma Pompieri a fost întotdeauna o unitate. Altfel istoria din Dealul Spirii nu s-ar fi scris. Audacia et devotio!
PS: Admirabil devotamentul unora din angajații SIRP față de comandantul suprem. Au căutat cu orice chip să abată atenția Agendei de la inspectorul general spre inspectorii șefi. Din nefericire nu le-a ieșit. Sunt totuși devotați intereselor... "instituționale" și merită din plin încrederea șefilor. Chiar și "sporul de excelență".
5. De cum s-a instalat la cârma pompierilor a "rezolvat" problema orelor suplimentare neplătite aruncând totul în capul inspectorilor șefi.
Consecințele nefaste ale manevrei "libere vs bani", sau cum să arunci pisica în ograda inspectorilor șefi
De câteva zile, Arma pompierilor clocotește de nemulțumire mai tare decât o făcea la instaurarea programului 24 cu 48. Motivul? Sub presiunea celor aflați la guvernare, cei mai iubiți militari nu vor mai fi răsplătiți în bani pentru orele suplimentare lucrate sâmbăta și duminica și în sărbători legale, ci vor fi recompensați cu timp liber corespunzător.
2015: oameni puțini, muncă multă, bani cât de cât
O utopie dacă stăm să ne gândim că s-a recurs la programul 24 cu 48 tocmai pentru a compensa lipsa de personal din sistem. Plata orelor suplimentare lucrate după noul program și recompensate cu până la 175% ar fi trebuit să aducă pompierilor un câștig substanțial. Ceea ce în unele județe s-a și întâmplat. Și, de parcă nu era de ajuns discrepanța creată de faptul că în unele inspectorate aceste ore lucrate sâmbăta și duminica și în sărbători legale au fost plătite corespunzător, în altele - nu, militarii se confruntă cu o nouă surpriză: timp liber corespunzător pentru orele suplimentare, bani - pauză.
Nu suntem pompieri și cu atât mai puțin comandanți, doar simpli jurnaliști, cetățeni care, la nevoie, ne bazăm pe cei mai iubiți militari ai României. Și ca simpli cetățeni, punem o întrebare firească: dacă s-a recurs inițial la mai multă muncă cu plata orelor suplimentare aferente pentru a compensa cât de cât lipsa de personal de pe mașinile de intervenție, acum, după valul de pensionări, cum vor putea beneficia pompierii de zile libere fără a fi afectată siguranța noastră, a cetățenilor?
Într-un interviu acordat revistei noastre, în februarie 2015, la demararea programului 24 cu 48, dr. Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă vorbea tocmai despre lipsa acută de personal precizând: "Trecerea la programul 24 cu 48 a fost necesară. Noi aveam deja unități care se confruntau cu lipsa de personal și nu puteau să acopere nevoile de personal pe echipaje. De-abia după această modificare putem veni cu o analiză care să arate de cât personal mai avem nevoie în plus pentru buna funcționare, de cât personal avem nevoie în plus ca să deschidem câteva puncte necesare de lucru și să venim cu un raport către conducerea Ministerului, către Guvern, în care să specificăm în următorii ani de ce avem nevoie. Înainte de asta, trebuia, obligatoriu, să se demonstreze clar că resursa pe care o avem este folosită la o capacitate maximă."
2018: oameni și mai puțini, muncă multă, bani...??!!??
De atunci au trecut 3 ani. Programul 24 cu 48 continuă, și cu toate astea lipsa de personal, mai ales după valul de pensionări din ultimii doi ani, nu s-a rezolvat. Desigur, pentru un politician este greu de priceput că mașinuțele roșii care aleargă la intervenții și cu care, când au chef, ei politicienii se mândresc, trebuie încadrate cu oameni. Și nu cu 2 ci măcar cu vreo 3-4-5, după cerințele mașinii. Dacă unui politician îi este ușor să delibereze, "dăm timp liber în loc de bani" ca să ieșim noi, ministerul, onorabil, un comandant de Armă, care se presupune că și-a distrus câteva perechi de bocanci în foc și apă, ar trebui să se gândească de 10 ori înainte să subscrie unor astfel de cerințe.
Dacă în 2015 pompierii erau băgați în corzi cu un program de lucru 24 cu 48 pentru a suplini deficitul de personal dar mijea undeva speranța unei sume de bani în plus, în 2018, speranța aceasta s-a stins.
Inspectorii șefi - în rol de mici vrăjitori
Un ordin recent al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, generalul Dan Paul Iamandi, stabilește "compensarea activității desfășurate peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de sâmbătă, duminică, precum și în zilele de sărbători legale, indiferent de modul de organizare a timpului de lucru, numai cu timp liber corespunzător".
Responsabili de gestionarea acestei probleme sunt nimeni alții decât inspectorii șefi ai inspectoratelor județene pentru situații de urgență, în calitatea lor de ordonatori terțiari de credite: "ordonatorii terțiari de credite vor dispune măsurile care se impun pentru punerea în aplicare a măsurii menționate, începând cu drepturile care se plătesc în luna martie a.c.".
Cu alte cuvinte, comandanții pompierilor sunt invitați să scoată apă din piatră seacă: nici să nu cheltuie bani pe plata orelor suplimentare și să și facă față deficitului de personal. De bună seamă ordinul cu pricina nu conține și rețeta succesului pentru o astfel de operațiune. Lucru lesne de înțeles având în vedere faptul că, deși s-a trecut la un program 24 cu 48 cu plata orelor lucrate suplimentar, după 3 ani, în județe, deseori ajung la un incendiu mașinile încadrate cu un număr insuficient de oameni.
Dacă la vremea aceea acest program a fost singura soluție viabilă pentru a compensa problemele de personal în sectorul operativ, iar de atunci inspectoratele județene s-au confruntat cu două valuri de pensionări a personalului operativ, ce vrajă ar putea face un inspector șef pentru a rezolva onorabil această "ecuație" în raionul său de intervenție?
Efectele dezastruoase ale manevrei "libere vs bani"
Să vedem însă ce impact poate avea asupra segmentului operativ al Armei Pompieri această mișcare "timp liber în loc de bani". În primul rând nu trebuie să fii Einstein pentru a vedea că a acorda timp liber aferent orelor suplimentare lucrate de pompieri înseamnă automat un deficit și mai mare de oameni pe tură în momentul în care aceste libere sunt acordate. Inseamnă mașini neîncadrate corespunzător (problemă care exista chiar și în condițiile plății orelor suplimentare), înseamnă probleme în exercitarea misiunilor, un timp de rezolvare a situației de urgență mai mare (nu e totuna să stingi un incendiu cu 2 oameni sau cu 4), înseamnă până la urmă o situație de criză.
Să nu uităm că în acest moment există peste 90 de puncte de lucru ale pompierilor deschise la nivel național. Peste 30 din acestea, dacă nu ne înșală memoria au fost inaugurate în ultimii 3 ani. Programul 24 cu 48 și plata orelor suplimentare au făcut posibil ca, în cadrul acestor puncte de lucru, pompierii să fie mai aproape de cetățeni și să ajungă mai repede la ei, în caz de nevoie. Aceste puncte de lucru vor fi închise din cauza deficitului de personal ce derivă din manevra "libere vs bani".
Ce opțiuni au inspectorii șefi?
Să închidă punctele de lucru, unde este cazul. Să scoată mașini din intervenție, eventual să își asume a încadra o autospecială de stingere cu 2 oameni în loc de 5. Să aducă oamenii din timpul liber sub egida creșterii capacității operaționale în cazul intervențiilor complexe de lungă durată. Și, dacă ne uităm la codurile hirologice date numai în ultimele 24 de ore, intervenții de lungă durată care să necesite o mobilizare mare de forțe, vor fi. Să nu uităm cele întâmplate în județele Brașov și Harghita zilele trecute, când datorită avertizărilor de cod roșu hidrologic și a precipitațiilor abundente au fost mobilizați în zonele afectate aproximativ 3000 de pompieri pentru a veni în sprijinul oamenilor. Să nu uităm că în curând intrăm în sezonul incendiilor de vegetație uscată. Ce să facă 2 pompieri în fața unei vâlvatăi care cuprinde hectare întregi?
E ușor să arunci pisica moartă în ograda inspectorilor șefi. E ușor, dacă la nivel central nu există o soluție legală și corectă, să te speli pe mâini și... fie cum o fi, să-i lași pe alții să se descurce. Și probabil o vor face. Cumva.
Nu trebuie scăpat din vedere faptul că un comandant/inspector șef care cheamă oamenii la muncă din timpul liber fără ca aceștia să fie recompensați corespunzător (cu bani nu poți, cu timp liber... iar nu prea ai cum dacă vrei să nu rămâi descoperit pe intervenție) fie riscă să fie tras la răspundere în cazul producerii vreunei tragedii, fie riscă să fie dat în judecată de subordonații nemulțumiți sau acuzat de abuz în serviciu sau alte cele. O situație delicată și extrem de neplăcută căreia, mai devreme sau mai târziu îi vor cădea victime fie cetățenii, fie pompierii.
Drumul spre Iad pavat cu bunele intenții ale politicienilor
În loc de concluzii vom spune doar că situația cu care se confruntă acum pompierii nu e neaparat una nouă. Atât timp cât imixtiunea politicului în Armă nu va înceta, atât timp cât comandanții pompierilor vor fi plimbați la cârma Armei ca pe eșafod, cu ghilotina atârnând deasupra capului în caz de nesupunere, nimic nu se va schimba. Pui un om în fruntea unei Arme pe post de împuternicit. Adică știind din start că misiunea lui expiră în 6-12 luni. Și se mai așteaptă cineva ca acel om să își asume vreo schimbare radicală sau vreo luptă cu guvernanții în favoarea oamenilor săi? (Nu discutăm aici despre ce îl poate determina pe un militar să accepte o asemenea postură. Pornim de la premisa că acceptă aceasta poziție pentru a încerca să facă bine.) Desigur, în prima fază drumul e pavat cu bune intenții iar cel vizat poate conta pe deschiderea și sprijinul șefilor din minister. Puțin mai târziu realizezi că nu e deloc așa. Că binele pentru oamenii din subordine e de cele mai multe ori o chestiune enervantă pentru cei de mai sus obișnuiți ca militarii să execute nu să discute. Și uite așa ajung pompierii și comandanții lor victimele orgoliilor unor politicieni sau ale unor angajați din aparatul administrativ care n-au simțit în viața lor decât mirosul de fum de țigară și nu s-au udat decât cu apa mării sau a piscinelor. Pentru acești oameni totul e matematică simplă. Teorie pură aplicată prost pe o practică dureroasă.
Pompierii militari: bani-nu, concediu-nu, libere-după posibilități?!?
Fără concediu legal de odihnă și libere în liber
Undeva prin martie, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, generalul Dan Paul Iamandi, a stabilit printr-un ordin scris: "compensarea activității desfășurate peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de sâmbătă, duminică, precum și în zilele de sărbători legale, indiferent de modul de organizare a timpului de lucru, numai cu timp liber corespunzător". Responsabilitatea era pasată în seama inspectorilor șefi care urmau a da libere și totodată să găsească o modalitate de a nu afecta desfășurarea misiunilor specifice pompierilor militari.
După ceva vreme, timp în care în unele inspectorate s-au acordat, legal, zile libere pompierilor militari, s-a ajuns la concluzia că totuși, intervenția nu stă tocmai bine din lipsă de personal. Așa că, inspectorii șefi au fost solicitați verbal, în cadrul unei videoconferințe, indirect, să țină oarecum situația sub control până la găsirea unei soluții, chiar dacă nu puteau fi condamnați pentru acordarea liberelor conform legii.
"Soluția salvatoare" a apărut abia în luna iunie a acestui an. O procedură de vreo 30 de pagini care explică prin calcule matematice, nu prea ancorate în realitate, cum ar trebui recompensați cei mai iubiți militari. Nu vom insista să prezentăm procedura. Ne vom opri doar la efectele ei: concediul de odihnă a fost total uitat pe dinafară în calculele acestei proceduri iar liberele acordate conform acesteia se dau parțial (să nu râdeți - n.r.) <<în timpul timpului liber>>.
Muncă multă recompensată în bătaie de joc
Pompierii militari lucrează începând din anul 2015 într-un sistem de 91/93 de ture de serviciu pe an, cu respectarea concediului legal de odihnă, a zilelor de sâmbătă-duminică și sărbători legale, dar și a zilelor de concediu de odihnă suplimentar. La vremea aceea, acest program, susținut și aprobat de însuși șeful DSU, dr. Raed Arafat, preciza clar plata orelor suplimentare cu un procent consistent pentru pompierii militari obligați să lucreze în plus.
Din păcate, au fost inspectorate în care aceste drepturi bănești s-au plătit și oamenii au fost mulțumiți, dar au fost și inspectorate în care oamenii s-au ales doar cu o brumă de bani în plus sau poate chiar cu... nimic. Criza financiară care a lovit ministerul de resort a determinat reducerea procentelor frumușele de 175% pentru plata orelor suplimentare care nu au putut fi compensate cu timp liber corespunzător. Și, de parcă toate acestea nu ar fi fost suficiente, a apărut noua procedură de plată a orelor suplimentare. O găselniță extrem de alambicată în textul căreia nu există nici noțiunea de concediu legal de odihnă, nici cea de concediu suplimentar de odihnă. O privire atentă arată că în baza acestor calcule "se pierd" un număr frumușel de ore care ar trebui plătite. Carevasăzică, cu bani puțini, IGSU face să meargă lucrurile strună: același volum de muncă în plus, dar bani de până la 5 ori mai puțini pentru militari.
Inspectorul general și departamentul financiar - stat în stat?
Un lucru surprinde din start la această procedură sofisticată: semnăturile celor care o girează, a celor care îi dau sens și putere. Să privim puțin în urmă. În 2015, nota raport care atesta programul de 91/93 de ture pe an cu plata orelor suplimentare și cu respectarea concediului de odihnă șamd., era întocmită de o echipă care cuprindea, cum era și firesc, un reprezentant al Direcției Financiare, unul al Direcției de Resurse Umane și, obligatoriu, unul al Centrului Operațional Național. Urmau avizele Serviciului Juridic, al adjunctului inspectorului general, al prim-adjunctului inspectorului general, aprobarea inspectorului general dar și a șefului DSU.
Noua procedură din iunie 2018, este elaborată de un finanțist, verificată de alt finanțist, avizată juridic și asumată și aprobată de inspectorul general, generalul Dan Paul Iamandi.
De ce nu au semnat prim-adjunctul IGSU - col. Daniel Dragne și șeful CON - col. Cristian Radu, noua procedură???
O întrebare, zicem noi, pertinentă. Surprinzător, avizul persoanelor care au în subordine directă resursa umană a IGSU dar, mai ales, cele care răspund de capacitatea operațională națională a IGSU, lipsește cu desăvârșire. Astfel, niciun reprezentant al Direcției de Resurse Umane, nici șeful Centrului Operațional Național - colonelul Cristian Radu și nici prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, colonelul Daniel Marian Dragne nu par a subscrie la această procedură.
Oare de ce? Până la urmă ultimii doi sunt responsabili direct de bunul mers al intervențiilor în întreaga țară. Noul trend în IGSU prevede ca inspectorul general să fie un bun manager nu neaparat o prezență fizică constantă, și, cum am văzut în ultimii ani, nici măcar nu e nevoie să fie pompier, poate fi și jandarm, și tanchist, poate și polițist de frontieră, sau ce-or mai visa cei din minister (că tot nu mai e mult până pe 4 august când expiră împuternicirea actualului inspector general).
Să fi fost cei doi ofițeri în concediu și să le fi "scăpat" noua procedură? Având în vedere că această metodologie de plată a orelor suplimentare a fost așteptată din luna martie, e puțin probabil ca cei doi să nu fi avut timp să dea pe la birou. Și atunci, de ce printre semnăturile care atestă noua procedură nu se găsesc și semnăturile celor doi? E posibil ca cei doi oameni de Armă să considere că procedura de plată a orelor suplimentare nu este corectă și veniturile colegilor lor de pe intervenție nu sunt conforme cu legea?
Dr. Raed Arafat ce părere are despre noua procedură?
Nici aprobarea șefului DSU, dr. Raed Arafat nu o regăsim pe noua modalitate de plată a orelor suplimentare. Asta în condițiile în care, se știe, că pompierii militari trag din greu pentru ca acest sistem să funcționeze atât pe partea de stingere cât și pe partea paramedicală. Dr. Raed Arafat a fost cel care a susținut din răsputeri programul de 91/93 de ture afirmând că acesta aduce un avantaj financiar deosebit pentru pompieri. Suntem curioși, după noua procedură, ce părere are șeful DSU despre cum sunt recompensați pompierii?
2018 an nefast pentru pompieri: muncă multă și bani puțini, respect zero
După fiecare nefericită schimbare de comandă la cârma pompierilor, speranțele de mai bine se sting rapid și-ți dai seama că s-a schimbat doar marioneta, păpușarii au rămas aceeași. Ba,mai mult, dacă vreun comandant dă semne că ar scăpa zăbala din gură și acordă prea mare atenție problemelor dureroase/financiare ale subordonaților, acesta e imediat înlocuit. Cu altul mai... docil.
Instaurat cu steaua pe umăr, generalul Dan Paul Iamandi a fost văzut de unii ca un licăr de speranță pentru Arma Pompieri. Deh, cum spunea și ministrul de interne, avem de-a face cu un general la comanda pompierilor. Deh, știți povestea cu tichia de mărgăritar. De parcă un general în fruntea Armei ar fi adus Pompierii de pe ultimul loc din Minister, pe primul. Problemele au rămas aceleași, locul pompierilor în minister, tot primul... de la coadă, și uite-așa, moartea regelui, bucuria proștilor. Dacă judecăm după grad, generalul e un om trecut prin toate etapele unei cariere militare. De la soldat la general. (E drept că generalul comandant al pompierilor nu are nici în ziua de astăzi un CV pe site, dar, deh, când ești ditai generalul și mai ești și în grațiile ministrului, mai contează CV-ul/trecutul? Dar asta e o altă poveste.)
Un general ar trebui, cel puțin în teorie să fie un militar demn, puternic, echilibrat, care impune respect prin experiența și capacitatea sa de a conduce. Un comandant se impune mai ales prin cunoașterea în amănunt a problemelor subordonaților a căror interese le apără conform Statutului cadrelor militare. Ce frumos sună teoria, nu-i așa? În realitate însă...
Având în vedere măsurile luate de onor Ministerul care se vede incapabil a-și gestiona propriul deficit bugetar, luna martie le-a adus pompierilor un Ordin asumat de generalul Dan Paul Iamandi - în calitatea sa de comandant, fidel stăpânilor care l-au numit în funcție - care spune cam așa: "Printre măsurile stabilite în adresa menționată (adresa Direcției Generale Financiare - n.r.) cu impact imediat este cea referitoare la compensarea activității desfășurate peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de sâmbătă, duminică, precum și în zilele de sărbători legale, indiferent de modul de organizare a timpului de lucru, NUMAI CU TIMP LIBER CORESPUNZĂTOR. În acest sens, ordonatorii terțiari de credite vor dispune măsurile care se impun pentru punerea în aplicare a măsurii menționate, începând cu drepturile care se plătesc în luna martie a.c.".
Deh, dragi militari, veți munci pe rupte, și fără mai mulți bani. Asta pentru ca doamna ministru să-și poată răsplăti credincioșii jandarmi și nici pe polițiști să nu-i supere foarte tare. Pe sistemul punem mână de la mână că dar din dar se face Rai. În schimb veți primi timp liber pentru orele suplimentare. Și cum știm cu toții că dacă șeful "te roagă" să vii din timpul liber nu poți să-l refuzi fără a fi pregătit să suporți consecințele...
Și toate astea în condițiile în care subiectul plăților restante pentru orele suplimentare pentru anii anteriori este unul extrem de spinos și actual. De acum încolo, nu va mai fi o problemă, din Ordinul generalului Dan Paul Iamandi, aveți o grijă în minus: banii pe orele suplimentare. Ce atâta 175%? O duceați prea bine! Cât despre timul liber, negociat la fața locului, cu onor comandantul de subunitate sau inspectorul șef, după caz. Nu vă place, raport personal.. dacă aveți curajul. Veni, vidi, vici! Sîc!
Pompierul mort în timpul serviciului la Focșani s-a stins datorită stresului provocat de orele suplimentare? Ce ascunde IGSU?
La sfârșitul lunii martie, un pompier din cadrul ISU Vrancea a decedat în timpul serviciului. Din păcate situația în care un pompier se prăbușește la locul de muncă secerat de un infarct sau de un atac vascular cerebral nu mai este o raritate. Revista noastră a adresat la data de 2 aprilie 2019, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență - în atenția directă a inspectorului general, generalul Dan Paul Iamandi - întrebări menite să aducă lumină în acest caz.
Camarazii pompierului se temeau că stresul și oboseala provocate de orele suplimentare efectuate de pompier ar fi putut determina moartea acestuia. Reprezentanții IGSU au avut nevoie de aproape o lună pentru a-și ticlui răspunsul la primele noastre întrebări. Și incă 13 zile pentru a NU răspunde concret câte ore/ture a lucrat militarul, pe an, din 2015 până... a decedat. Ce ascunde IGSU?
Pompierul decedat - sute de ore suplimentare în ultimii ani
Una din întrebările adresate de Agenda Pompierului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență la data de 2 aprilie 2019, se referea direct la numărul orelor efectuate de militarul decedat la Focșani în perioada 2015-2019.
Câte ore suplimentare a efectuat militarul în perioada 2015-2019 (prezent)?
Răspunsul a venit în 2 mai 2019:
"Conform datelor comunicate de ISU Vrancea, orele suplimentare efectuate de subofiţer în perioada 2015-2019 au fost plătite conform legislaţiei în vigoare existente la momentul realizării plăţii (OMAI nr. 4/2015 din 23 ianuarie 2015 privind condițiile de acordare a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activități în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează şi OMAI Nr. 40/2018 privind condițiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special, precum și activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut). Repartiţia orelor suplimentare plătite este următoarea: 2015-120 ore, 2016-113 ore, 2017-117 ore, 2018-50 ore și 2019-32 ore.
Prin excepție de la cele anterior menţionate, pentru munca suplimentară prestată și care nu a fost plătită, subofițerul a beneficiat de compensare cu timp liber corespunzător. Repartiţia orelor suplimentare compensate cu timp liber este următoarea: 2015-328 ore, 2016-232 ore, 2017-341 ore, 2018-216 ore și 2019-48 ore."
Câte ore a lucrat în total, anual, subofițerul? Legal: 24 cu 48
Cum nu eram pe deplin lămuriți CÂTE ore a lucrat efectiv omul, suplimentar, adică la câte ore de stres, nesomn etc. a fost supus organismul pompierului în ultimii ani, am solicitat IGSU noi precizări la data de 6 mai 2019:
Va solicităm respectuos sa ne comunicați, în completare, numărul TOTAL al turelor, și numărul TOTAL al orelor, lucrate de subofițerul plt. maj. Adrian Ciobanu, de la ISU Vrancea, pentru fiecare an: 2015, 2016, 2017, 2018.
Cererea noastră pare că i-a pus pe jar pe reprezentanții IGSU. Răspunsul a venit după 13 zile, la data de 19 mai 2019. După ce, în prealalbil, la o nouă solicitare a noastră, ni s-a comunicat că sunt așteptate datele de la ISU Vrancea, am primit un răspuns care nu pare a conține date. Mai degrabă o încercare disperată de a ascunde ceva:
"Ca urmare a solicitării dumneavoastră, transmisă Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) în data de 06 mai 2019, în revenire la răspunsul nr. C/221 din 25.04.2019, vă supun atenției punctul de vedere instituțional, în concordanță cu domeniul de competență, astfel:
Potrivit datelor furnizate de ISU Vrancea, pentru orele lucrate suplimentar, subofițerul a beneficiat de drepturile acordate în conformitate cu documentele emise în baza legislației în vigoare. Subofițerul a fost planificat în serviciul de permanență unde s-a avut în vedere încadrarea în programul de lucru stabilit. Începând cu luna februarie 2015, IGSU a adoptat măsura de trecere la un program de lucru 24/48 de ore, în limita a 91-93 de ture de serviciu pentru fiecare subofițer operativ. În speranţa că informaţiile oferite vă sunt utile, vă asigurăm de întreaga deschidere şi disponibilitate la colaborare din partea specialiştilor noştri."
Ce ascunde IGSU în cazul morții pompierului de la ISU Vrancea?
Adică, noi solicităm numărul de ore lucrate de subofițerul decedat, cei de la IGSU ne spun că a lucrat legal, 24 cu 48. Și ca să ne spună asta, le-a luat aproape 2 săptămâni.
Una peste alta, ce ascunde IGSU în cazul morții subofițerului de la ISU Vrancea? Într-un răspuns la o întrebare care solicită clar NUMĂRUL DE ORE și NUMĂRUL DE TURE lucrate de subofițer, IGSU transmite asigurări despre faptul că s-a respectat încadrarea conform programului 24 cu 48, program implementat pentru salvarea conceptului SMURD care ar fi căzut victimă lipsei de personal. O ambulanță de prim-ajutor calificat care aleargă la urgențe mai mult sau mai puțin majore, "ia" din start 3 oameni. Asta în timp ce o bătrână mașină de stingere "se mulțumește" deseori cu 2. Deh, să stingi o casă în flăcări poți cu 2 oameni, dar să intervii la o nevralgie dentară, la un panarițiu sau o criză de hemoroizi, e aproape imposibil fără 3 pompieri.
Vom solicita din nou IGSU să precizeze clar numărul TOTAL de ore și ture efectuate de subofițer în perioada amintită, poate de acestă dată vom reuși să primim un răspuns concret. În caz contrar vom solicita un răspuns Corpului de Control al Ministrului, organism în fața căruia reprezenanții IGSU ar trebui să nu aibă secrete.
Totodată, credem că, dat fiind numărul de cazuri, în creștere, a pompierilor care au un sfârșit fie brusc, fie secerați de boli necruțătoare la vârste din ce în ce mai tinere, se impune o analiză a situației și a modului în care programul de lucru 24 cu 48 afectează calitatea vieții celor mai iubiți militari. Nu este în interesul nimănui ca militarii să moară pentru gloria unui concept a cărui imagine și-o adjudecă un singur om.
Mor mai puțini militari în războiul din Afganistan decât pompieri, pe timp de pace, alergând după urgențe medicale!
6. Este primul și singurul pompier care susține că nu există ore suplimentare neplătite.
Generalul Dan Paul Iamandi afirmă că nu există ore suplimentare neplătite?!?!?!?!?!
În urmă cu câteva săptămâni, redacția noastră a adresat Inspectoratului General pentru Situații de Urgență câteva întrebări referitor la plata orelor suplimentare pe care pompierii militari din sectorul operativ le desfășoară după trecerea la programul de lucru 24 cu 48.
Am adresat aceste întrebări după ce am remarcat nemulțumirile pompierilor care se plângeau că, deși șeful DSU, dr. Raed Arafat anunța la demararea acestui program că urmează și creșteri salariale pe măsură, acest lucru nu s-a remarcat decât pe fluturașii de salar din unele inspectorate.
Am încercat să găsim lămurire la instituția care își asumă rolul de coordonator al activității inspectoratelor județene. Răspunsul semnat de noul inspector general generalul Dan Paul Iamandi și lt.col. Balaci-Miroiu Anda - șeful Direcției Financiare, este uimitor: după o plimbare amețitoare prin legilsație, cei doi, concluzionează că "nu există unități subordonate ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență care nu achită majorarea salarială pentru personalul care desfășoară activități în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează".
În imagini, puteți citi integral răspunsul IGSU. Mai jos, aveți întrebările adresate de redacția noastră. Comentariile sunt de prisos. Vă lăsăm pe dumneavoastră, cei care aveți fluturașul de salar în mână, să decideți dacă răspunsul IGSU conține un adevăr sau... povești de adormit jurnaliști.
Întrebările noastre:
"Având în vedere numeroasele întrebări și sesizări primite pe adresa publicației noastre, privind plata orelor suplimentare către personalul angajat al IGSU, prin prezenta vă rugăm să ne precizați:
De ce există o discrepanță în acordarea sumelor cuvenite personalului operativ pentru plata orelor suplimentare și de ce nu sunt acordate aceste drepturi, la fel, în toate județele?
Ce demersuri trebuie să întreprindă un angajat pentru a beneficia de plata orelor suplimentare?
Din informațiile noastre, o parte din inspectorate plătesc aceste drepturi, o altă parte, nu. Vă rugăm să precizați care sunt inspectoratele în care aceste sume au fost achitate?
Totodată vă rugăm să precizați și prevederile legale care stau la baza calculului și acordării acestor sume."
Mai adăugăm doar că, din informațiile noastre, în județe precum Hunedoara, Mehedinți, Bistrița Năsăud, Satu Mare orele suplimentare într-adevăr s-au plătit așa cum trebuie, neexistând nemulțumiri. În altele, fie s-a supus la vot iar votul final l-a avut contabila șefă, fie orele suplimentare "le-a păpat lupul", fie subiectul a fost trecut de comanda unității la capitolul "secret". Legea este clară: orele suplimentare trebuie plătite și asta atestă inclusiv IGSU prin acest răspuns chiar dacă cei doi semnatari se prefac că nu știu de problema dureroasă și cronică a pompierilor: plata orelor suplimentare.
În concluzie, dragi militari pompieri, dacă șefii direcți nu vă recunosc drepturile conferite de lege, comentariile se taxează și să protestați nu aveți voie, nu vă rămâne decât să inițiați demersurile necesare pentru a vă primi drepturile bănești și să bateți la porțile instanței. După cum puteți constata, durerile celor mici nu ajung la urechile celor mari. Ori strigați prea încet, ori alții aud doar ceea ce vor să audă.
7. A girat ilegalitățile de la ISU Dolj cu sporuri babane și a transformat IGSU într-o insulă a iubirii.
"Comanda rubedeniilor" din ISU Dolj onorată cu sporuri de 50% de Generalul Dan Paul Iamandi!!??
Ministrul Marcel Vela a afirmat că va trimite la ISU DOlj Corpul de control pentru a verifica situația celor 101 cadre militare înrudite între ele. Verificările dispuse de generalul Dan Paul Iamandi la presiunea mass-media au scos la iveală o serie de înrudiri între angajații inspectoratului. Desigur, concluzia a fost că aceste înrudiri deși există, nu strică și nu reprezintă un conflict de interese. Până la urmă, pompierii sunt o mare familie, nu-i așa?
Sporuri de familie
Dacă tot trimite ministrul Vela Corpul de Control la ISU Dolj, poate verifică și dacă e adevărat că personalul aflat în comanda inspectoratului rubedeniilor beneficiază și a beneficiat prin "tradiție" de așa-numitele și mult doritele sporuri de 50%, adică de majorări pentru lucrări de excepție. Probabil un bonus că au ținut unită, ba, chiar au înmulțit familia mare a pompierilor.
Modalitatea de acordare a acestor indicatori e un subiect sensibil în toată țara. Cei mici, tălpașii, arareori obțin câte un stimulent din această cutie cu recompense. În ciuda "încuscrelilor" de la ISU Dolj nimeni nu a observat că anual, cei din comanda inspectoratului au beneficiat, la propunerea generalului Dan Paul Iamandi, de majorarea pentru lucrări de excepție. Așa cum până să afle din presă, nimeni nu știa nici că 101 cadre sunt înrudite între ele la ISU Dolj.
Personalul din comanda unui inspectorat beneficiază de aceste sporuri la propunerea inspectorului general, ele fiind acordate de ministrul de interne. Desigur, dar din dar se face Rai, așa că, spun sursele noastre că și inspectorul șef al ISU Dolj a acordat la rândul său astfel de sporuri, anual, subordonaților săi merituoși din "familie", n-a scăpat niciunul cu sânge albastru să nu guste din cornul abundenței.
IGSU - 140 de sporuri la aproximativ 260 de angajați vs 550 de sporuri la 25000 de pompieri
Cum spuneam subiectul acordării acestor stimulente pentru lucrări de excepție, este unul delicat, întrucât dacă ne uităm atent avem de a face cu un soi de tort din care se înfruptă camarila inspectorului general și, în mult prea multe cazuri, acoliții inspectorilor șefi: comandanți, contabili, psihologi etc. Rar, extrem de rar, se mai alege cu un asemenea spor un amărât din linia întâi. La nivelul unei instituții numărul acestor indicatori nu poate depăși un maxim de 5% din numărul de posturi. IGSU, din câte cunoaștem, are aproximativ 700 astfel de indicatori anual. În mod normal aceste bonificații se acordă, așa ar fi normal, pentru rezultatele de excepție obținute în activitate. Din cei 700 de indicatori în plată, 140 sunt acordați de inspectorul general unora din cei 250-260 de angajați ai IGSU. Restul, de 550-560 se împart în "provincie", adică în cele 41 de inspectorate, adică la vreo 25.000 de oameni, sau mai mult. Cum vă sună, domnule ministru?
Bonusuri după funcție
Rareori se întâmplă ca inspectorii șefi sau primii adjuncți sau adjuncții să nu fie pe lista indicatorilor pentru majorări de excepție. Așa că, din cei 550-560 rămași pentru amărâții din provincie se mai scad aproximativ 130 pentru cei din comanda inspectoratelor. Mai rămâne o brumă de 400-420 de indicatori pentru angajații celor 41 de inspectorate pentru situații de urgență din țară. La ce a mai rămas din tort, vin, după legi nescrise, tot apropiatii comenzii inspectoratelor: șefi centre operaționale județene, contabili - factori cheie în neplata orelor suplimentare, șefi inspecție de prevenire, comandanții de detașamente aflați în grațiile inspectorilor șefi etc. Ce rămâne celor de jos...? Mai nimic. Matematica noastră nu este exactă, de aceea ar fi de bun augur ca organe de control specializate să binevoiască a verifica situația. Nu de alta, dar atât timp cât astfel de bonificații se acordă doar celor mari și celor mici nu, undeva există o problemă.
În plus, este strigător la cer ca angajații a 41 de inspectorate (cca. 25000 de oameni) să se împartă pe circa 550 de astfel de indicatori în timp ce angajații IGSU "înghit" din start 140 de astfel de bonificații, la 250-260 de oameni!
Cine beneficiază și cine nu beneficiază de majorări de excepție?
Umblă vorba prin târg că în majoritatea cazurilor aceste stimulente revin celor care au funcție de comandă nu de execuție. Mai umblă vorba prin târg că ele se "lipesc" de acei comandanți sau factori de decizie care gestionează "cât mai bine" plata/neplata orelor suplimentare. Într-o vreme nu se raportau nici cazurile de ultraj tocmai ca inspectoratul să fie imaculat și inspectorul șef să fie un candidat eligibil. Nu știm dacă s-a schimbat ceva, dar ne-am mira. Umblă vorba prin târg că și soția generalului Dan Paul Iamandi, psiholog la ISU Iași, beneficiază de astfel de recompensă din anul 2018, de când generalul e mare șef peste pompieri și cică ar fi pe listă și pentru următoarele 6 luni. Deh, când soțul ți-e plecat, dai tot ce ai mai bun din tine la serviciu.
Inspectorii șefi care deschid noi puncte de lucru SMURD sunt de asemenea preferați. La fel și cei care știu să își determine subordonații, cu frumosul sau nu, să nu cârtescă dacă sunt nemulțumiți de neplata orelor suplimentare sau de munca istovitoare pe mașinuțele SMURD. Din câte cunoaștem și cei aruncați în gura presei pe post de carne de tun în cazul filmulețului de la Colectiv se fac demni de o majorare de excepție. Adică, pe de o parte îi omorâm că au ascuns Emirului filmulețul, pe de altă parte le dăm bonusuri de devotament. Și lista ar putea continua...
Cine nu beneficiază de astfel de majorări? Cei mici, tălpașii, plini de fum, cu ore suplimentare neplătite, frustrați, epuizați, fără sânge albastru și fără abilitățile necesare pentru a intra în grațiile șefului. Dacă sunt, totuși, cazuri în care oamenii din linia întâi beneficiază de astfel de recompense financiare, respect acelor inspectori șefi care s-au gândit și la cei mici!
IGSU - mica Veneție: toți ofițerii din comanda IGSU au soțiile angajate în unități subordonate
Nu bine a terminat a se plânge în Israel de presa care atacă sectorul de urgență cu știri false (fake news), că doctorul Raed Arafat s-a simțit nevoit să intervină într-o nouă problemă și să pună punctul pe I, apărând onoarea subordonatului său nemijlocit, generalul Dan Paul Iamandi. Deși plecat din țară, Raed Arafat a ținut să răspundă jurnaliștilor care au bătut monedă pe tema faptului că soția generalului este angajată, ca psiholog, în cadrul ISUJ Iași.
Raed Arafat - zeul iubirii
Într-o postare pe Facebook, Raed Arafat, erijându-se într-un soi de Amor sau Cupidon - zeu al iubirii, s-a arătat siderat de reacția jurnaliștilor de la Libertatea și a afirmat că ar fi neconstituțional ca relațiile de căsătorie sau de familie dintre angajații IGSU să fie "taxate". Până la urmă nu poți lua măsuri împotriva dragostei, fie ea oficială, fie neofcială. "Astfel de situatii exista in toate institutiile, civile, militare, publice, private... oamenii se cunosc, se imprietenesc, se casatoresc, unii devin nasi altii devin fini, totul in interiorul institutiei sau al firmei, dupa ce acestia au fost deja parte din respectiva institutie. Oare ce solutii exista care sa duca la multumirea criticilor din media si a celor care comenteaza lucrurile fara sa cunoasca povestea din spate sau realitatea situatiei? Sa emitem o lege care sa interzica relatiile de prietenie, casatoriile si orice alta interactiune, cu exceptia relatiilor strict profesionale, intre angajatii unei institutii si sa punem dupa aceea pe unii care sa urmareasca angajatii, si sa raporteze superiorilor, ca sa putem lua masurile la timp inainte de a se sesiza vreun jurnalist si sa inceapa sa atace institutia si angajatii ei?" - scrie Raed Arafat. Până la urmă, are și dumnealui dreptate.
Trei, Doamne, și toți trei...
De altfel, dacă cineva ar "sancționa" relațiile de căsătorie din cadrul IGSU am avea surpriza să plouă cu astfel de amenzi. Doar la nivelul comenzii IGSU, fiecare din cei trei ofițeri, au soția angajată în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență: inspectorul general generalul Dan Paul Iamandi - soția psiholog la Iași, prim-adjunctul inspectorului general colonelul Cristian Radu - soția șef Birou Juridic la ISU București-Ilfov, adjunctul inspectorului general colonel Cezar-Mihai DAMIAN - soția subofițer la ISU Mureș (unitate de la care provine și domnia sa). Soțiile distinșilor ofițeri au intrat în rândurile pompierilor în anii 2005, 2007, 2008, fiind angajate din sursă externă.
Poate pentru că pompierii petrec mult timp la serviciu, iac-așa iau naștere idilele care se transformă din colegialitate în iubiri sau amantlâcuri și, mai apoi, în căsătorii/concubinaje. Întâmplător acestea se petrec în general în birouri, probabil pentru că la nivel operativ, bieților subofițeri plini de fum sau extenuați de SMURD nu le mai arde de fluturași în stomac. În plus, funcțiile de comandă sunt mai atractive. Sic!
Dragostea în organigramă
Ministrul Vela va fi surprins să constate că în IGSU și unitățile subordonate sunt mulți soți sau oameni cu diverse grade de rudenie. Ba chiar și oameni care nu și-au oficializat relația. Doctorul Raed Arafat are însă 100% dreptate. Viața personală a unui om nu e treaba nimănui, indiferent în ce fel de relație se petrece, oficială sau neoficială. Atât timp cât se consumă în timpul liber, și atât timp cât omul rămâne integru, viața personală neafectându-i modul în care își exercită funcția, Doamne, ajută!
Problemele apar, în anumite cazuri în care dragostea, oficială sau nu, cere un tribut, un favor, un bonus, determinând favorizarea persoanei în cauză, în defavoarea altora. Și s-au mai văzut cazuri în istoria recentă a pompierilor, nu-i așa?
Desigur, subiectul e delicat pentru că nu poți lua dreptul unui om de a se implica într-o relație cu un subordonat. Și nici nu poți fi sigur că soția/iubita/amanta subordonată nu dă maximul la serviciu pentru a merita o recompensă. Sunt situații și situații. Legea nu poate reglementa relațiile de dragoste de la locul de muncă, sigur nu în instituțiile de stat. În schimb sunt reguli nescrise și care țin de bunul simț al fiecăruia și care dictează până unde se poate implica dragostea în recompensarea corectă a celuilalt. Vânătoare de vrăjitoare, că bine zicea Raed Arafat. Doar fiecare șef a avut grijă să se acopere sau să pună măcar un subaltern credincios în organigramă, între el și jumătatea sa. Deci...
Vânătoarea de... subofițeri
Mai zicea ceva interesant doctorul Raed Arafat "Sa emitem o lege care sa interzica relatiile de prietenie, casatoriile si orice alta interactiune, cu exceptia relatiilor strict profesionale, intre angajatii unei institutii si sa punem dupa aceea pe unii care sa urmareasca angajatii, si sa raporteze superiorilor, ca sa putem lua masurile la timp inainte de a se sesiza vreun jurnalist si sa inceapa sa atace institutia si angajatii ei?".
Știți cum e cu gura păcătosului? Adevăr grăiește! Practica amintită de doctorul Arafat există și se aplică în tocmai. Doar că nu e valabilă decât când sunt urmăriți subofițerii pentru postările pe Facebook cu nemulțumiri legate de program sau turele obositoare SMURD sau modulul 2 de SMURD. Culmea!
"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 29-11-2020 06:41 AM de Homefire News.)
|
|
29-11-2020 06:30 AM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News
Old firefighter Moderator
Mesaje: 7,104
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7770
Given 7127 thank(s) in 3456 post(s)
|
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Citat:8. O singuă intervenție în palmares, "condusă"/vizitată în calitate de inspector general.
Ce nu au reușit stihiile naturii, a reușit ministrul Vela: generalul Iamandi la prima misiune coordonată în calitate de inspector general!
O știre de ultimă oră arată că Premierul Ludovic Orban a stabilit împreună cu ministrul de interne, Marcel Vela, trimiterea şefului IGSU, generalul Dan-Paul Iamandi, pentru a coordona orice fel de acţiune care se desfăşoară în cazul scufundării navei Queen Hind, cu 14.600 de oi la bord, în acvatoriul zonei Midia a Portului Constanţa.
General cu adrenalină
Iată că ceea ce nu au reușit nici stihiile naturii, a reușit noul ministru de interne: să-l determine pe inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să iasă din bârlog și să dea piept bărbătește cu o situație de urgență de amploare.
Generalul Dan Paul Iamandi îndeplinește funcția de inspector general al IGSU din februarie 2018, când l-a înlocuit pe colonelul, acum în rezervă, Daniel Marian Dragne. Dragne a fost debarcat de fostul ministru de interne Carmen Daniela Dan, după ce a condus cu succes, timp de 20 de zile, una din cele mai dificile misiuni, la sonda de gaz Moftinu.
Din februarie 2018 nu am avut niciodată ocazia să admirăm iscusința generalului Iamandi în gestionarea unor situații de urgență sau a unor probleme operative majore cu care s-au confruntat pompierii, generalul fiind mai mult ba pe pista de raliu, ba în concediu de odhnă - legal de altfel, ba în zile libere. Cum-necum, acesta a reușit să se fofileze și să nu își asume responsabilitatea coordonării vreunei misiuni de amploare, liniștit că are subordonați destoinici. Astfel a "fentat" coduri portocalii de zăpadă, incendii de proporții (vezi incendiul de la Solina-Alba, cu care nici măcar nu s-a intersectat pe drumul de întoarcere la București de la o conferință pe teme de medicină de urgență desfășurată în aceleași zile, la Baia Mare), mitingul din 10 august, referendumul pentru familie și alte situații care au presupus un efort considerabil pentru personalul operativ.
Lâna udă nu-i ca lâna uscată!
Conform unor fotografii de pe pagina de Facebook a ISU Constanța, generalul Iamandi a și ajuns la Constanța pentru a prelua comanda operațiunilor de salvare a animalelor de la bordul navei Queen Hind. O misiune grea, contracronometru, cu emoții și adrenalină, toate cele necesare, ca la raliu!
Presa locală și centrală menționează o declarație a generalului coordonator al operațiunii de salvare a oilor. "După cum știți, se intervine de duminică. Intervenția a fost foarte dificilă, pentru că nava a fost aplecată pe o parte și era o singură cale de acces și aceea foarte îngustă, și tot pe acolo trebuiau scoase și animalele. Ele, chiar dacă sunt vii, sunt foarte grele acum pentru că lâna este îmbibată cu apă, se acționează foarte greu, pentru că și în interior poziția salvatorilor era dificilă, erau scafandri în interior. În continuare, ne concentrăm pe salvarea oilor care mai sunt în viață, se pare că mai sunt, acum se apropie navele de vasul eșuat, vom mai salva ce se poate salva, timpul este scurt. Ședința de azi a avut ca scop inițierea unui plan de acțiune pe termen scurt și mediu pentru a putea prevedea fiecare pas făcut în continuare până la neutralizarea cadavrelor. După ora prânzului, după ce venim din teren, ne vom vedea din nou cu toți reprezentanții autorităților locale care intervin pentru a semna un plan de acțiune, de analiză, să vedem cine va efectua extragerea cadavrelor din vas, cine le va transporta și cine la va incinera. Vom avea și un plan de incinerare, să știm în câte zile le vom incinera”, a declarat șeful IGSU, Dan Paul Iamandi conform replicaonline.ro.
Carevasăzică în teren facem planuri peste planuri, semnăm planuri, discutăm. Știm că lâna udă nu e ca lâna uscată și mai știm să semnăm planuri. Parcă mai era un inspector general care ne spunea că iarna nu-i ca vara, la munte nu-i ca la câmpie. Nici la intervenție nu-i ca în birou la IGSU. Cu multe planuri, intrăm la apă, domnule general! E o misiune contracronometru, extrem de dificilă. Din păcate la Constanța nu e timp de planuri scrise. Ca de altfel la nicio misiune a pompierilor. Pompierii nu acționează pe planuri scrise, ar fi vai de noi, cetățenii, dar când nu ai ce să spui concret și ești obligat să dai față cu presa și nu te mai poți ascunde în spatele unor comunicate blonde, spui ce... poți.
Orban amenință cu demiteri în cazul Constanța. Unde s-a evaporat stăpânul situațiilor de urgență?
Premierul Ludovic Orban a declarat că reprezentanții instituțiilor din cadrul ministerelor implicate în operațiunea de la Constanța, care nu și-au făcut treaba, vor fi eliberați din funcții. Și noi tocmai ne întrebam unde a dispărut stăpânul situațiilor de urgență, ultra-băgăciosul Raed Arafat care știe de toate, pentru toți.
Ne aducem aminte că n-a fost intervenție a pompierilor și Măria Sa să nu fi fost pe sticlă cu declarații pompoase pozând în salvatorul națiunii. De vreo două zile însă, s-a evaporat. Nici despre incendiul de la Sun Plazza, nici de oile de la Constanța nu a auzit. Se pare că și-a scos la înaintare o nouă victimă: subordonatul nemijlocit - generalul pilot de raliu. Deh... din obișnuință.
9. A fost singurul în stare să umilească pe patul de spital, un camarad ars într-un incendiu.
Alexandra Furnea, supraviețuitoarea de la Colectiv - replică dură dată Generalului Iamandi pentru umilința la care l-a supus pe pompierul Mihai Sfetcu
Generalul Dan Paul Iamandi a trecut marți, 10 iulie a.c., pragul Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie cu scopul de a-l vizita pe pompierul rănit în timpul intervenției de la Eșelnița. Vizita generalului pare să nu se fi desfășurat tocmai sub cele mai bune și cordiale auspicii. Ba se pare că acesta chiar l-a certat pe pompierul ars. În acest sens, o replică usturătoare i-a fost dată onor comandantului Armei Pompieri de Alexandra Furnea, supraviețuitoarea de la Colectiv.
Domnule general, ați ars vreodată? Dacă răspunsul este nu, atunci luați loc și fiți umil!!
Într-o postare pe contul său de Facebook, Alexandra a dat o replică usturătoare unei declarații pe care generalul ar fi dat-o unor reprezentanți ai presei centrale, conform căreia condițiile din spitalele din România sunt la fel cu cele din Germania.
"Mihai a primit ieri o vizită de la un domn general care i-a explicat că "avem tot ce ne trebuie și condiții ca în Germania". Supărat că povestea pompierului a ajuns să fie cunoscută, acest domn l-a certat pe Mihai pentru îndrăzneala de a cere ajutor. În timp ce îi vorbea din picioare și sănătos unui om bolnav și imobilizat, rănile acestuia, îngrijite cu improvizații, se adânceau și supurau, cotropite de microbi. De la înălțimea uniformei, domnul declama competența Sistemului unui bărbat sfârșit, abandonat în mrejele lui. Domnule general, ați ars vreodată? Dacă răspunsul este nu atunci luați loc și fiți umil. Tiribombele afectate nu impresionează pe nimeni. Ba chiar pot să ucidă." - spune răspicat fata care știe mai bine decât oricine ce înseamnă o arsură.
"Mihai urma să primească ieri vizita pro-bono a unui chirurg plastic competent. În spitalul unde este internat acum, nu există această specialitate. Medicul nu a fost lăsat să intre la el. A fost gonit și a plecat în lacrimi, umilit de același sistem pe care colegii săi îl protejeaza fără să priceapă că pijamaua de pacient poate să ia oricând locul halatului de doctor pe care îl poartă atât de șui, pe un suflet atât de strâmb. Am un flashback acum cu specialiștii de la Ortoprofil care fuseseră chemați de sora mea la Spitalul de Arși din București, pentru a-mi vedea patul și a găsi o soluție, în lipsa unei saltele adecvate pentru arsurile mele severe de pe spate, un dispozitiv care să mă susțină așa încât să nu dorm pe grefe. Pe atunci credeam că de aceea nu reușesc operațiile, din cauza poziției în care stăteam - singura pe care o puteam lua. Nu știam că sunt infectată și ca orice aș face, grefele se vor liza. Doamna doctor Munteanu l-a gonit pe specialist, jignindu-l și spunându-i că..."spitalul are tot ce îi trebuie". Nu aveam paturi. Nu aveam saltele. Nu aveam pansamente. Nu aveam scutece. Nu aveam un protocol de igienă. Nu aveam saloane. Aveam, în schimb, Pseudomonas, MRSA, Acinetobacter și Klebsiella." - mai scrie îndurerată Alexandra.
"Dacă vă întrebați ce au invățat "autoritățile" după Colectiv, ei bine, aveți răspunsul mai sus. Aroganța și autosuficiența, minciuna și mistificarea realității rămân la putere. 4 ani de la Colectiv. Spitale incapabile să trateze mari arși. Niciun centru de recuperare. 0 interes din partea celor aflați la putere. Arșii neștiuți ai României mor în continuare. Ne avem doar unii pe alții iar Mihai încă are nevoie de ajutor." - încheie tânăra îndemnând oamenii să doneze pentru pompierul Mihai Sfetcu.
Mihai Sfetcu tace, voluntarii tac și ei de dragul lui
Contactați de Agenda Pompierului, nici pompierul-erou Mihai și nici soția acestuia, Cristiana, nu au fost capabili să facă vreo declarație legat de vizita distinsului comandant de oști. Vocea lor sugrumată însă spunea multe. Sunt tăceri care spun mai mult decât o mie de cuvinte. În tăcerea lor e scrisă durerea umilinței, la aceeași cotă cu durerea arsurilor. Sunt vorbe care ustură mai tare decât o arsură, știați, domnule general? Mai ales când omul e în doliu, pentru că tocmai și-a pierdut tatăl, mai ales când omul se vede că nu poate nici măcar mânca singur, sau vede că nu poate merge. Cu atât mai mult când e vorba de un bărbat zdravăn obișnuit să fie el sprijin și care se vede dintr-o dată schilodit.
Căutând să aflăm dacă într-adevăr comandantul pompierilor români a făcut astfel de afirmații... comice despre spitalele din România a căror stare deplorabilă e bine cunoscută, am contactat-o telefonic pe doamna Monica Althamer - voluntarul care este și consilierul lui Mihai Sfetcu, în problemele stării sale de sănătate post-accident și unul din organizatorii acțiunii de donație deschise pentru pompier.
Monica Althamer a declarat pentru Agenda Pompierului: "Am fost informată, prin intermediul presei, că un domn general a afirmat că Mihai Sfetcu este tratat în acest moment mai bine ca în Germania. Nu am reușit să văd până în acest moment vreun material video sau scris cu această declarație, pentru confirmarea informației. În situația în care informația este reală, această afirmație amintește de o declarație similară din noiembrie 2015, a ministrului sănătății din acel moment, Nicolae Bănicioiu. Atunci aveam "tot ce ne trebuie", la fel "ca în Germania"... Realitatea tragică este că, 4 ani mai târziu, în timp ce pacienții se luptă să trăiască iar de la mulți medici se așteaptă să trateze prin invocarea divinității, cu mâinile goale, (pentru că nu, nu avem tot ce ne trebuie), asistăm la declarații și comunicate de presă emise care sfidează insistent știința, logica elementară, demnitatea umană."
În ce privește discuția dintre general și subofițerul rănit, Monica Althamer a preferat să nu facă niciun comentariu din respect pentru suferința fizică și emoțională a pompierului Mihai Sfetcu, precizând totuși că "în acest moment este important doar ca Mihai Sfetcu să primească tratamentul și îngrijirile corespunzătoare și nu declarațiile nefericite ale unora sau altora indiferent care este numele lor sau poziția pe care o ocupă în diverse instituții ale statului."
Domnule general, indiferent cât de tare vă supără adevărul, indiferent cât de mare vă e orgoliul de general cu o stea care speră la a doua stea înainte de pensie, indiferent cât de mult detestați presa în general și Agenda Pompierului în special, dacă ați avut într-adevăr îndrăzneala de a-l certa pe acest om pe patul de spital, ați reușit să le întreceți pe toate. Și lipsa la comanda trupelor în momentele importante și grele ale Armei, și situația cu neplata orelor suplimentare, până și faptul că de 2 luni starea acestui om nu a fost pe agenda dumneavoastră extrem de plină. Noi nu comentăm. Alexandra Furnea a spus tot. Dacă aveți superiori, alții decât cel căruia vă subordonați nemijlocit, sperăm că nu doar citesc aceste rânduri ci sunt capabili să clarifice situația luând măsuri.
Faptul că Mihai nu vorbește despre modul în care se pare că l-ați tratat arată că OMENIA nu se măsoară în grade și funcții ci în modul în care suntem capabili să iertăm cele mai josnice umilințe.
10 . Nu s-a implicat în rezolvarea problemelor legate de asigurările de sănătate ale militarilor, recunoscând cu seninătate situația.
Doar 60% din pompierii militari au banalul examen clinic efectuat. Ceilalți, nici măcar atât!!!!!!
La sfârșitul lunii martie, un pompier din cadrul ISU Vrancea a decedat în timpul serviciului. Revista noastră a adresat la vremea aceea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență - în atenția directă a inspectorului general, generalul Dan Paul Iamandi - câteva întrebări privitoare la evaluările medicale periodice la care sunt supuși pompierii, la demersurile întreprinse - sau nu - în vederea realizării asigurărilor de viață ale acestora, dar și câteva întrebări referitoare la subiectul dureros al orelor suplimentare. Acest din urmă subiect va face obiectul unui articol separat.
Pompierul mort avea evaluările medicale la zi!!??
Ca urmare a solicitării dumneavoastră, transmisă Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) în data de 02 aprilie 2019, vă supun atenţiei punctul de vedere instituțional, în concordanță cu domeniul de competenţă, astfel:
1. Când a efectuat militarul în cauză ultima examinare medicală periodică, conform legislației în vigoare? În ce a constat această evaluare?
Ultima examinare medicală periodică a fost efectuată în data de 19 noiembrie 2018. Această evaluare a constat în examenul clinic general efectuat de medicul de familie, care este și medic de unitate.
2. La câte evaluări periodice a fost supus pompierul în ultimii 5 ani?
• În ultimii cinci ani, subofiţerul a fost supus la cinci evaluări medicale periodice constând în examen clinic general.
Carevasăzică pompierul decedat la 48 de ani la Vrancea a fost văzut de medic în fiecare an. Probabil s-a repetat scenariul ridicol la care sunt supuși amărâții de pompieri anual: cică în luna in care își aniversează ziua de naștere, au o zi la dispoziție pentru evaluare medicală. Aceasta decurge cam așa: pompierul ajunge la medic. Acesta îl întreabă cum se simte, eventual îi ia o tensiune, îl bate pe umăr prietenește. Dacă e mare, îl liniștește că oricum nu sunt bani de investigații, dacă e normală, foarte bine, că și așa nu sunt bani pentru alte investigații. Urmează apoi "decernarea" semnăturii medicale sub egida "poți munci până crapi" și cu asta basta.
60% din pompieri au fost văzuți de medic în 5 ani. Analize? Doar dacă se impun!
3. La nivel naţional, care este situaţia evaluărilor medicale periodice pentru angajații inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă? În ultimii 5 ani câte astfel de evaluări medicale periodice au fost efectuate în rândul pompierilor?
Examenul medical periodic face parte din serviciile medicale profilactice prin care se asigură supravegherea sănătăţii lucrătorilor. Supravegherea sănătății lucrătorilor (activitățile specifice de medicina muncii) din cadrul unităților subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) este asigurată de medicii specialişti/primari de medicină a muncii din structurilor Direcţiei Medicale a MAI - DM (până la ocuparea funcţiilor de medic specialist de medicină a muncii, unele atribuţii în domeniul medicinii muncii sunt îndeplinite şi de medicii de unitate din structurile DM), potrivit cerinţelor art. 4 din Normele metodologice privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor din MAI, aprobate prin OMAI nr. 291/2011.
Examenul clinic general s-a făcut în proporţie estimată de 60 %, în timp ce examenele clinice și paraclinice și examenul indicat de către medicul specialist de medicina muncii se fac prin grija DM.
Finanțarea examenului medical periodic se face din fondurile special alocate de la bugetul de stat pentru această activitate, prin bugetele centrelor medicale / centrelor medicale de diagnostic şi tratament ambulatoriu (structuri din cadrul DM), potrivit reglementărilor legale.
4. De ce analize medicale gratuite beneficiază anual, în cadrul evaluării medicale periodice, conform legii, pompierii militari?
Analizele medicale gratuite de care beneficiază anual lucrătorii din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste sunt cele stabilite la art. 22 din HG nr. 355/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv (i) examenul clinic general și (ii) examenele clinice şi paraclinice şi examenul indicat de către medicul specialist de medicina muncii.
Ajutorul post-mortem
6. De ce fel de ajutor material beneficiază familia pompierului decedat?
Conform legislaţiei în vigoare, subofiţerul are dreptul la următoarele tipuri de ajutoare: - ajutorul prevăzut de art. 16 din Legea 47/2019; - ajutorul prevăzut de art.23, alin.3 din Legea 80/1995; - ajutorul prevăzut de art.91 din Legea 153/2017 (Anexa VI); Acestor ajutoare li se alătură drepturile cuvenite drept urmare a calităţii subofiţerului de membru cotizant în diferite asociaţii.
Asigurările de viață ale pompierilor - sau cât valorează viața unui pompier?
7. Ce demersuri ați efectuat şi care este stadiul acestora, în ce priveşte asigurările de viață și de sănătate pentru pompierii militari?
Prevederile Legii nr. 346/2002 Republicată privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale nu se aplică personalului militar în activitate, potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) din lege. Protecţia socială a personalului unităților subordonate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență împotriva diminuării sau pierderii capacităţii de muncă şi decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale este realizată în condițiile prevederilor art. 21 și art. 23 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare și/sau ale OMAI nr. 108/2014 privind măsurile de sprijin acordate personalului militar încadrat într-un grad de invaliditate sau clasat apt limitat pentru serviciul militar şi familiilor acestora, precum și familiilor personalului militar decedat.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările și completările ulterioare, cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract, pe timpul cât se află în incapacitate temporară de muncă, primesc soldele lunare şi celelalte drepturi băneşti avute.
În speranța că informațiile oferite vă sunt utile, vă asigurăm de întreaga deschidere şi disponibilitate la colaborare din partea specialiştilor noştri.
După cum lesne puteți constata, specialiștii IGSU o dau din colț în colț când vine vorba de asigurările de viață pentru pompierii militari. Iar inspectorul general, a cărui onor-semnătură am avut ocazia să o regăsim în sfârșit pe acest răspuns, în loc să ne răspundă concret despre demersurile efectuate de Domnia Sa în calitate de inspector general, se ascunde nevinovat după un nor de praf - ca acei nori lăsați în urmă de simpatica mașinuță de raliu - și ne povestește cum nu au pompierii drepturi de asigurări e viață că, deh, au destule facilități.
11. A ocupat postul de inspector general, sub poalele pesede, printr-un concurs care încalcă normele legale și cele de bun simț.
Un abuz de competența DNA: scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU
La data de 19 decembrie a.c., redacția noastră s-a adresat atât Ministerului Afacerilor Interne cât și Guvernului României solicitând răspuns la câteva întrebări referitoare la modul ilegal și abuziv în care este scos la concurs postul de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Le puteți vedea la finalul acestui articol.
Fișa postului prevede una, anunțul de concurs alta
Guvernul a declinat competența răspunsurilor celor din ministerul de resort și ne-a comunicat rapid, chiar a doua zi, acest fapt. Cei de la MAI însă, așa cum ne-am obișnuit, au profitat din plin de termenul legal prevăzut de Legea 544/2001 dar și de zilele libere ale perioadei de sărbători. NU, nu vă imaginați că au pierdut timpul, au fost mult prea preocupați să dreagă pocinogul cu postul scos la concurs fără a exista o fișă a postului. Așa că s-au dat peste cap pentru a fabrica peste noapte un Ordin de ministru care să aprobe fișa postului, și, probabil, o fișă a postului întocmită la foc automat de geniile din cadrul IGSU care nu au apucat să facă acest lucru de la reorganizarea instituției.
Ce a ieșit? Un pocinog și mai mare pentru că, stupoare, condițiile publicate în Monitorul Oficial nu sunt aceleași cu cele publicate în anunțul de concurs. Sau mai degrabă cele din anunț nu se regăsesc în fișa postului publicată în Monitor.
Deținerea autorizației ORNISS nu e obligatorie așa cum specifica anunțul pentru ocuparea postului de inspector general
Iată că, deși ministerul e în plin scandal al retragerii nemotivate a autorizațiilor ORNISS, reprezentanții MAI încă își mai permit să scoată posturi la concurs prezentând cerințe abuzive. Arătam într-unul din articolele noastre că una din condițiile eliminatorii ce se regăsea în textul anunțului pentru scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU, era "SĂ DEȚINĂ autorizație de acces la informații clasificate.
După sesizările noastre, căutând probabil s-o dreagă, ministrul Carmen Dan a aprobat printr-un ordin emis la data de, culmea, 20 decembrie a.c. - la 6 zile DUPĂ scoaterea postului la concurs, respectiv în ULTIMA ZI de depunere a cererilor de înscriere, o fișă a postului care prevede ca un candidat la această funcție "să dețină/să obțină" - ce diferență, Doamnă! - autorizație de acces la informații clasificate. O formulare lăudabilă și mai puțin abuzivă. Ce bine era dacă se regăsea și în textul anunțului de concurs. O fi fost o "scăpare" sau o prevedere menită să elimine din start eventuali candidați incomzi?
15 ani vechime în muncă din care 15 ani în MAI, vs 12 ani, din care minim 7 în MAI
Nici condițiile de vechime în muncă cerute în textului anunțului pentru scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU nu sunt conforme cu cele din fișa postului publicată în Monitorul Oficial. În textul anunțului se cereau 12 ani vechime în muncă din care minim 7 ani în MAI, în fișa postului aferentă funcției de inspector general se prevăd 15 ani vechime în muncă din care 15 ani în cadrul MAI.
Cam multe scăpări. Cam multe inadvertențe. Un haos creat fie intenționat, fie din prostie, dar care este, în mod cert, de competența Direcției Naționale Anticorupție. Este vorba de un post important, deblocat ca prin minune după ani, și scos la concurs pe repede înainte cu "omisiunile/scăpările"/ilegalitățile de rigoare.
Altă inadvertență: pregătirea de bază a candidatului la funcția de inspector general
În anunțul pentru scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU, candidatul trebuie să aibă ca pregătire de bază studii universitare militare sau civile în domenii precum matematică, științe ale naturii, științe inginerești și științe sociale. În textul aprobat de doamna Carmen Dan, se precizează fără echivoc ce pregătire de bază trebuie să aibă candidatul. Paleta studiilor universitare menționate aici este extrem de vastă (vezi foto): matematică, informatică, fizică, chimie, calculatoare, inginerie, drept, științe administrative, cibernetică, economie, finanțe, management etc..
Condițiile de concurs ilegale - un abuz
Luând în considerare cele arătate mai sus, la nivelul MAI se bate manșa abuzului în serviciu prin modalitatea ilegală, abuzivă și defectuoasă prin care s-a produs scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU. Postul a fost blocat ani la rând, fiind deblocat recent, și scos la concurs într-o situație haotică, cu cerințe neconforme cu legislația în vigoare.
Anunțul pentru scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU, a fost publicat la data de 14 decembrie a.c., pe siteul Ministerului Afacerilor Interne. Din moment ce fișa postului a fost aprobată abia la data de 20 decembrie, în baza cărei fișe a postului a fost scos postul la concurs?
Ordinul de ministru care aprobă această fișă nu abrogă un alt ordin de ministru existent pentru aprobarea fișei postului, deci, fie mai există o fișă a postului aprobată printr-un alt ordin de ministru care nu a fost abrogat, fie singura fișă a postului pentru funcția de inspector general este cea aprobată în 20 decembrie, dar atunci, în baza cărei fișe a postului a fost scos postul la concurs la data de 14 decembrie. Din câte cunoaștem, în România, legea penală mai blândă este singura care poate acționa retroactiv.
Întrebări fără răspuns. Și totuși, cine răspunde pentru situația creată? Cum își permite MAI să scoată la concurs un post și abia apoi să fie fabricată/aprobată fișa postului? Cum își permite MAI să scoată la concurs un post ale cărui cerințe din anunț sunt diferite de cele ale fișei postului aprobate de ministru?
Având în vedere că este vorba de un concurs organizat pentru ocuparea unei funcții de conducere a unei insituții militare prin care se derulează de câțiva ani, în cadrul programelor de dotare cu tehnică modernă atât a IGSU dar și a altor structuri ale MAI și chiar ale Ministerului Sănătății, sume mari de bani în vederea diverselor achiziții publice, considerăm că astfel de "greșeli" (DACĂ sunt greșeli) ca cele arătate mai sus sunt inadmisibile. Modul în care este organizat acest concurs este din start abuziv. Singurii competenți să facă lumină în acest caz sunt procurorii DNA.
Întrebările incomode ale Agendei Pompierului care au stârnit agitație în MAI și IGSU
"Către,
Ministerul Afacerilor Interne,
Subsemnata, Ioana Anamaria Ungur, redactor-șef al revistei Agenda Pompierului, prin prezenta vă solicităm respectuos să ne răspundeți la câteva întrebări referitoare la scoaterea la concurs a postului de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență:
1 - HG nr. 1490 din 9 septembrie 2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă prevede la articolul 14, aliniatul 1: Conducerea Inspectoratului General se exercită de către inspectorul general, NUMIT prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne. În baza cărui act normativ acest post este scos la concurs având în vedere că legea prevede NUMIREA inspectorului general de către premier?
2 - În anul 2011, prin Decizia nr. 68/2011 privind numirea domnului Lucaciu Marcel-Sorin în funcția de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, inspectorul general era NUMIT. Vă rugăm să ne comunicați ce articole de lege au fost modificate, astfel încât în prezent, inspectorul general nu poate fi numit ci trebuie să susțină un concurs în prealabil.
3 - În baza cărui act normativ este Ministerul Afacerilor Interne abilitat să organizeze concursul pentru ocuparea unui post pentru care Premierul efectuează numirea?
4 - Legea nr.121 din 16 octombrie 1996, privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, lege în vigoare, neabrogată, prevede la articolul 4, aliniatul (3): Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari este condus de un OFIȚER DE POMPIERI, în calitate de comandant al Corpului Pompierilor Militari.
Indicați actul normativ care permite exercitarea conducerii IGSU de un ofițer de la altă Armă, având în vedere că, inclusiv Statutul cadrelor militare-Legea 80/1995 la Articolul 84 prevede: ”(1)Trecerea ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor DINTR-O ARMĂ, serviciu sau specialitate militară ÎN ALTA se poate efectua, în raport cu nevoile armatei, DUPĂ OBȚINEREA UNEI PREGĂTIRI CORESPUNZĂTOARE, prin una dintre următoarele forme: a)absolvirea, cu diplomă de licență, a unei academii militare sau a unei instituții civile de învățământ superior CU PROFIL CORESPUNZĂTOR ARMELOR, serviciilor și SPECIALITĂȚILOR MILITARE necesare armatei ori a unor instituții militare de învățământ pentru formarea ofițerilor, de către cei care nu au avut studii de acest nivel; b)absolvirea unui curs de perfecționare a pregătirii sau de specializare cu durata de minimum 3 luni, urmată de un stagiu practic neîntrerupt de cel puțin 2 ani în noua armă, serviciu sau specialitate militară, pe timpul căruia să fi fost apreciați cu calificativul cel puțin "bun".”
De ce aceste prevederi din Legea 80 nu se regăsesc în condițiile eliminatorii de concurs?
5 - În prezent, dar și în perioada 2016-2017, IGSU a fost condus de un ofițer aparținând altei Arme decât Arma Pompieri. Vă rugăm să ne comunicați actul normativ care permite unui ministru al afacerilor interne să își asume a propune premierului spre numire/împuternicire, în funcția de inspector geneal al IGSU, ofițeri care nu aparțin Armei Pompieri așa cum prevede legislația în vigoare.
6 - Care este actul normativ care prevede obligativitatea deținerii de către candidați a unei autorizații de acces la informații clasificate. Această condiție este discriminatorie pentru cei care doresc să se înscrie dar au autorizația expirată sau sunt în evaluare, dat fiind faptul că un proces de validare sau revalidare poate dura luni de zile.
7 - Vă rugăm să ne comunicați numărul și data Ordinului de Ministru prin care fiișele postului pentru inspector general, prim-adjunct inspector general si adjunct inspector general al IGSU au fost aprobate, conform prevederilor HG 606/2016 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și a Hotărârii Guvernului nr. 1.492/2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste.
Actul normativ menționat mai sus prevede la articolul 12 că "Atribuțiile specifice structurilor din cadrul Inspectoratului General și fișele posturilor personalului din conducerea acestuia se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne."
Am solicitat și IGSU fișa postului pentru funcția de inspector general dar și ordinul de ministru care o aprobă. Nu s-a grăbit nimeni să răspundă. Nici nu avea ce. Răspunsul l-am găsit în Monitorul Oficial. Dar nu lămurește situația. Dimpotrivă. Naște noi întrebări incomode despre ilegalitățile din sistem.
Se caută inspector general! Sau ministrul Carmen Dan l-a găsit deja?
Lume, lume, în premieră, postul de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență este scos de MAI la concurs! După ani în care acesta a fost blocat, politicienii par a fi găsit inspectorul general, sau măcar candidatul potrivit: obedient, bun executant al ordinelor, ne-sindicalist (a se citi cât mai departe de interesele sclavilor pompieri).
Legea spune că inspectorul general este NUMIT de primul ministru
De ce spuneam că politicienii par a fi găsit comandantul "perfect" pentru pompieri? Deoarece nimeni nu are tupeul de a ignora legea așa cum o fac politicienii, în general. În acest caz, legea, adică HG nr. 1490 din 9 septembrie 2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă prevede la articolul 14, aliniatul 1: Conducerea Inspectoratului General se exercită de către inspectorul general, NUMIT prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne.
De ce scoate MAI la concurs un post pe care ocupantul e NUMIT de premier? Poate mințile luminate din minister pot să ne dea vreo explicație. Dacă se poate, în conformitate cu legea, nu paralelă cu ea.
Legea spune că inspectorul general trebuie să fie OFIȚER DE POMPIERI
Și tot Legea, bat-o vina, de data aceasta Legea nr.121 din 16 octombrie 1996, privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, lege ORGANICĂ, ADOPTATĂ și NEABROGATĂ, deci, PRODUCÂND EFECTE JURIDICE, spune cam așa: la articolul 4, aliniatul (3): Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari este condus de un OFIȚER DE POMPIERI, în calitate de comandant al Corpului Pompierilor Militari
Carevasăzică ofițer de pompieri, ai? Și atunci cum se face că mințile ascuțite din minister au batojcorit legea și au umilit pompierii împuternicind la comanda IGSU un ofițer de jandarmi, mai apoi unul de radiolocație adoptat de Protecția Civilă?
Condiții de concurs cu iz de abuz
Una din condițiile eliminatorii pentru candidații la funcția de șef suprem al pompierilor este "să dețină autorizație de acces la informații clasificate". Interesantă condiție, în plin scandal al autorizațiilor retrase sau respinse în cadrul MAI, fără justificare. O condiție exprimată sub o formă discriminatorie și cu iz de abuz.
Candidatul este obligat să DEȚINĂ AUTORIZAȚIE DE ACCES LA INFORMAȚII CLASIFICATE. Deci, obligatoriu, să fie trecut de procedura de validare sau revalidare? De ce? Urmărește cineva să elimine inspectorii șefi care ar tinde prea sus și cărora poate le-a expirat autorizația și sunt în revalidare? Să luăm un exemplu: inspectorul șef X, cu autorizația expirată recent, aflat în procedura de reobținere a avizului ORNISS, dorește să se înscrie la concurs. Nu poate pentru că nu deține o autorizație valabilă. Pentru că procedura NU s-a finalizat ÎNCĂ. Nu miroase a abuz? De ce să îi fie îngrădit accesul unui candidat? Este condiția menită să curețe drumul vreunui favorit? Își permite MAI "scăpări" în formularea condițiilor de concurs? Sau nu mai e un secret faptul că autorizațiile ORNISS servesc ministrului de resort pentru a elimina personaje incomode?
Pompierii militari, 10 luni cu împuternicit
Din februarie, împuternicit la cârma pompierilor este generalul Dan Paul Iamandi. Personaj carismatic intrat în grațiile ministrului de interne Carmen Dan dar și ale șefului DSU, atotcunoscătorul Raed Arafat. Drept e că nici nu prea avea când să își supere stăpânii. Este primul inspector general demn de titlul de inspector general la fără frecvență, care în 10 luni de mandat a bifat câteva competiții de raliu, ba, chiar și un concediu legal de odihnă, un ordin care taie plata orelor suplimentare etc.. Zilele libere/plecările din București, nu puține la număr,(desigur dacă îl comparăm cu predecesorii săi din provincie care abia dacă apucau să-și vadă familia la câteva luni), ale distinsului ofițer au căzut în așa fel încât încât onor inspectorul general a "ratat" întâlnirile cu Generalul Iarnă, codurile portocalii de zăpadă de la începutul acestui an, dar umblă vorba că nici cu ultimele nu ar fi dat piept. A mai "ratat" mitingul sensibil din 10 august, referendumul - care a decimat forțele operative. L-am remarcat însă în timpul mega exercițiului de simulare de cutremur și, nu în ultimul rând, distins cu prilejul Centenarului cu placheta de Onoare a MAI, probabil, pentru eficiența dovedită. E drept, lucrurile au mers strună în IGSU în mandatul său, chiar și în absența domniei sale.
Ghici, cine vine la concurs?
Grea întrebare! Răspunsul parcă, parcă, l-am bănui.
Așteptăm cu nerăbdare să vedem lista participanților la concurs. Listă care poate conține mai multe nume, sau doar unul. Excludem varianta ca ea să rămână goală întrucât nicio astfel de mișcare - deblocarea unui post după ani, nu se petrece "întâmplător" în ministerul condus de Carmen Dan.
Cine are curajul să preia definitiv frâiele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență? Generalul Dan Paul Iamandi? Vreun inspector șef curajos și cu chef de muncă din țară?
Cel mai "pe lege" candidat, adică și cu experiență dar și ofițer de pompieri, ar fi șeful Centrului Operațional Național, colonelul Cristian Radu. Omul de bază al multor inspectori generali, lipit de IGSU, muncitor până la epuizare și omniprezent. Umblă vorba însă că dumnealui nu își dorește această funcție. Deh, o fi văzut multe! Gurile rele, sau realiste, spun că ar fi rămas cam singurul curajos care să își asume luarea de decizii în ce privește bunul mers al IGSU. De altfel, nu știm cum, dar reușește să fie la comanda IGSU de fiecare dată când în țară e greu. În plus, convocări, conferințe, exerciții, evenimente din viața pompierilor, ședințe, îl au sub "lumina reflectoarelor".
Un alt candidat ar putea fi, de bună seamă, actualul inspector general. Rămâne de văzut cine mai are curajul să se înscrie la acest concurs. Firește, dacă a trecut de verificările cerberului DGPI, deținând deja autorizație ORNISS. Sîc!
Incendiul de la Colectiv nu i-a lecuit pe cei din MAI! Inspector general "recrutat" în condiții inexistente în fișa postului!
Anul 2019 se anunță a fi unul fierbinte pentru pompierii militari. Ministerul Afacerilor Interne bate manșa instaurării unui comandant de pompieri după criterii cameleonice, subordonat nemijlocit, șefului DSU. Astfel, noul inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență va trebui sa facă față prevederilor a două fișe ale postului: una în baza căreia au fost recrutați candidații (nu știm dacă aceasta există, probabil că nu) și una oficială, legală, apărută în Monitorul Oficial, dar neconformă cu prima.
IGSU susține că fișa postului e cea publicată în Monitorul Oficial la 28 decembrie 2018
Redacția Revistei Agenda Pompierului a solicitat IGSU, la data de 19 decembrie 2018, un exemplar din fișa postului pentru fiecare din posturile din conducerea IGSU. Răspunsul a sosit, oarecum în termenul legal de 10 zile calendaristice (Legea 544 nu face referire la zile lucrătoare), noi însă suntem indulgenți și de bună credință și ținând cont de perioada sărbătorilor de iarnă, bune și 14 zile în loc de 10. În plus, înțelegem că șefilor din minister ai celor din IGSU le-a luat nițel timp să fabrice o fișă a postului și să o publice în Monitorul Oficial doar ca să ne închidă gura. Dacă erau și atenți la cum o "fabricau", poate chiar reușeau să ne reducă la tăcere.
Iată ce spun cei de la IGSU: "Pentru a veni în întâmpinarea solicitării dumneavoastră de informații de interes public, înregistrată de instituția noastră cu nr. 52091/20.12.2018, vă comunicăm faptul că fișele de post ale personalului din conducerea IGSU se regăsesc în anexele Ordinului ministrului nr. 150 din 20 decembrie 2018 pentru aprobarea atribuțiilor specifice structurilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și a fișelor posturilor personalului din conducerea acestuia.
Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1108 din 28.12.2018 și poate fi consultat pe adresa oficială: http://www.monitoruloficial.ro/article--...-339.html.
Mulţumindu-vă pentru interesul acordat aspectelor regăsite în sfera de competenţă a instituţiei noastre, vă asigurăm de întreaga noastră transparență și disponibilitate."
Deci, nu există altă fișă post pentru inspector general decât cea publicată în 28 decembrie în Monitor. Totuși, de unde au răsărit criteriile după care au fost recrutați candidații la funcția de inspector general???
Alba-neagra cu fișa postului
Fișa postului e un subiect sensibil pentru IGSU și nu de acum, ci de imediat după incendiul de la Colectiv. La vremea aceea, redacția noastră, a adresat IGSU aceeași solicitare. Îndrăzneam să întrebăm, pentru cetățeanul de rând, ce criterii trebuie să îndeplinească un comandant al pompierilor - omul care ar conduce, la nevoie, o intervenție de gen Colectiv?
Răspunsul a fost însă halucinant: fișele postului pentru comanda IGSU erau "secrete". În răspuns era citat aproape în întregime capitolul referitor la Fișa Postului din Ordinului 665 dar au scăpat, deloc întâmplător, ultimul paragraf. Cel care prevede SCURT, CLAR ȘI CONCIS că FIȘA POSTULUI ARE CARACTER NESECRET. Ca să vezi! Când ceva nu există, ca să nu-ți superi șefii din minster, poți minți cu tupeu într-un răspuns adresat presei.
Detalii, găsiți aici: După Colectiv, fișele posturilor aferente funcțiilor de conducere din cadrul inspectoratelor de pompieri au devenit "secrete"!.
Partea bună este că azi, fișa postului omului care răspunde cu funcția sau cu libertatea în cazul unui incendiu gen Colectiv, nu mai e secretă! Partea proastă e că e fabricată peste noapte și cusută cu ață... "roșie".
Au cei din MAI bunul simț să-și recunoască greșeala și să anuleze concursul, sau duc până la capăt această acțiune ilegală cu iz de abuz?
Desigur, la întrebările trimise de noi, acum 15 zile, pe tema condițiilor de selecție a candidaților publicate în anunțul pentru scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU, MAI nu a răspuns. Și nici nu am fost notificați că nu vom primi răspuns, dar nici că "ticluirea" răspunsului durează mai mult de 10 zile CALENDARISTICE, așa cum prevede Legea 544/2001. Deh, înțelegem și noi că cei de la MAI se mișcă mai greu după sărbători sau poate s-au pierdut în multele întrebări justificate pe care Agenda Pompierului le-a înaintat în ultima perioadă.
Sau poate pur și simplu trag de timp mergând pe ideea, câinii latră, ursul trece? Disperare mare cu acest concurs! Oare de ce?
Între timp, în loc de răspuns la întrebările noastre, a apărut fișa postului pentru inspector general. Având cu totul alte cerințe decât cele publicate în anunțul de concurs!!!! Având în vedere că prevederile fișei postului stau la baza recrutării candidaților pentru un astfel de post, am remis MAI alte întrebări:
"Având în vedere că postul de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost scos la concurs în data de 14 decembrie 2018 dar fișa postului a fost aprobată prin ordin de ministru abia la data de 20 decembrie, în ultima zi de înscriere a candidaților, vă rugăm să precizați în baza cărei fișe a postului a fost scos la concurs acest post? Din ce an datează această fișă, dacă ea există și numărul ordinului de ministru prin care a fost aprobată."
"Dacă există o altă fișă a postului, decât cea apropată de ministrul de resort la data de 20 decembrie 2018, din ce motiv ați recurs la modificarea acesteia după scoaterea postului la concurs?"
"Având în vedere că cerințele din fișa postului de inspector general publicată în Monitorul Oficial la data de 28 decembrie nu sunt aceleași cu condițiile prevăzute în anunțul de concurs publicat la data de 14 decembrie, veți recurge la anularea acestui concurs de ocupare a postului de inspector general al IGSU?"
Poate măcar la acestea apucați să răspundeți, stimați reprezentanți ai MAI...
Arafat - "capo di tutti capi"
Din toată povestea asta cel mai bine iese Raed Arafat! Medicul a reușit să-și supună oficial șeful IGSU, principala atribuțiune de serviciu a acestuia - conform fișei postului - fiind subordonarea nemijlocită față de șeful DSU. Desigur, mai are de lămurit problema cu funcția de președinte al consiliului director al Fundației pentru SMURD, dar în rest, toate bune. Un soi de șef absolut al pompierilor care vor munci în continuare, dacă se poate fără bani pentru orele suplimentare, pentru gloria fondatorului SMURD.
Umblă vorba că dr. Raed Arafat ar fi președintele comisiei de concurs care evaluează candidații la funcția de inspector general. Probabil așa poate alege mai bine următorul șef de pompieri care va da ordin militarilor pompieri să iasă în spațiul public "cerșind" cetățenilor României 2% pentru Fundația pentru SMURD. Sună cunoscut? Nu comentăm. Legal, ilegal? Corect sau nu?
Deh... șef de fundație care face bani pe seama pompierilor își subordonează, NU COORDONEAZĂ, în calitate de șef al unei structuri fără personalitate juridcă - DSU, inspectorul general, ordonator secundar de credite al IGSU. Sic!
Și totuși... Colectiv! Chiar nu mai avem rușine?
Sunt mai bine de 3 ani de la Colectiv. Rănile nu s-au închis. Nici ale celor vii, nici ale familiilor celor morți. Ministerul Afacerilor Interne încă sfidează momentul Colectiv.
Altfel nu ne putem explica de ce șeful IGSU - o instituție cu rol primordial în cazul unei asemena tragedii - urmează să fie ales după criterii cameleonice care-și schimbă culoarea de la anunțul de concurs la fișa postului din Monitor. După Colectiv, cineva, ascundea fișele posturilor pentru coamnda IGSU. Azi, fișa postului prevede una, cerințele din anunțul de concurs alta. Ce faceți, domnilor? Dacă a fost o "scăpare", anulați concursul, recunoașteți-vă cu demnitate vina, și reorganizați competiția, LEGAL.
IGSU nu este fieful nimănui, nici al unui ministru și nici al unui secretar de stat. Este o instituție în care oamenii au încredere. Pompierii sunt cei mai iubiți militari ai României, oamenii în care populația are cea mai mare încredere, cei care la Colectiv au fost în linia întâi.
Dacă îi respectați, respectați legea! Măcar atunci când încălcarea ei se vede din avion. Sau din elicopterul... SMURD.
Agenda Pompierului a solicitat MAI detalii despre activitatea Comisiilor de Analiză care au întocmit fișele postului pentru inspector general al IGSU
Având în vedere ultimele răspunsuri primite din partea ministerului de resort, care atestă că fișa postului a fost schimbată DUPĂ declanșarea procedurii de concurs, redacția noastră a trimis Ministerului Afacerilor Interne, ieri, miercuri, 16 ianuarie 2019, o nouă adresă solicitând punerea la dispoziția noastră și implicit a cititorilor, a câteva documente:
O copie după fișa postului de inspector general al IGSU, nr. 100774 din 18.04.2016.
Ordinul de ministru în baza căruia s-a constituit conform legii Comisia de Analliză pentru întocmirea fișei postului pentru funcția de inspector general al IGSU, nr. 100774 din 18.04.2016. (număr ordin, dată și conținutul/textul acestui ordin).
Numărul și data fiecărui proces verbal întocmit de Comisia de Analiză pe perioadă procesului de analiză/întocmire a fișei postului nr. 100774 din 18.04.2016.
Ordinul de ministru în baza căruia s-a constituit conform legii Comisia de Analliză pentru întocmirea fișei postului pentru funcția de inspector general al IGSU, fișă publicată în Monitorul Oficial la data de 28 decembrie 2018. (număr ordin, dată și conținutul/textul acestui ordin).
Numărul și data fiecărui proces verbal întocmit de Comisia de Analiză pe perioadă procesului de analiză/întocmire a fișei postului de inspector general al IGSU publicate în Monitorul Oficial la data de 28 decembrie 2018.
Sperăm ca măcar de această dată reprezentanții ministerului de resort să aibă decența de a comunica scurt, clar și concis cele solicitate, răspunzând punctual, fără a se simți obligați să redacteze compuneri alambicate și haotice în speranța că ne vom mulțumi cu citate preluate de prin legi și legate frumos cu aceeași ață roșie.
MAI face blat cu Arafat pentru comanda pompierilor: postul de inspector general scos la concurs cu o fișă a postului FĂRĂ VALOARE JURIDICĂ!
La data de 14 decembrie 2018, Ministerul Afacerilor Interne a scos la concurs postul de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Încă din data de 17 decembrie 2018, redacția noastră a publicat un material care atrăgea atenția asupra unor aspecte cel puțin "dubioase" cuprinse în anunțul de concurs. De altfel, la data de 19 decembrie 2018, respectiv la data de 3 ianuarie 2019, am adresat ministerului de resort câteva întrebări legate de fișa postului în baza căreia a fost scos la concurs portofoliul de șef suprem al pompierilor.
Nu ne luați de proști, domnilor!
Realizând că de fapt nu au o fișă a postului valabilă, cei din MAI au dat-o de gard inventând la finalul anului 2018, în procedură e urgență, o fișă a postului pentru inspectorul general al IGSU, pe care au și publicat-o în tăcere în Monitorul Oficial la data de 28 decembrie 2018, cu ordinul de ministru care să o aprobe, aferent. Mai conta că prevederile acesteia erau cu totul și cu totul altele decât cele pe baza cărora au fost recrutați candidații la concurs? La nivelul MAI, nu! Așa că lucrurile au mers mai departe, disperarea de a pune o marionetă la cârma pompierilor atingând cote alarmante.
Onorabil era ca, cei care au greșit să își recunoască greșeala și să demareze sistarea procedurii de concurs câtă vreme acesta se desfășura pe o bază ilegală. Cei din MAI însă, au ținut să își asume eroarea, ba, mai mult, au considerat că dacă trimit presei un răspuns alambicat, ne vor pierde în prea multe detalii și nu vom observa esența: concursul este organizat în baza unei fișe a postului ce nu mai are de mult valoare juridică, dintr-un motiv simplu: ea datează dinainte de reorganizarea IGSU. Și cei din MAI scriu asta negru pe alb. Nu ne luați de proști, domnilor!
MAI: Anunțul de concurs - elaborat în baza unei fișe a postului din 18 aprilie 2016!!!
În răspunsul lor, reprezentanții ministerului atestă singuri: "Anunţul referitor la organizarea şi desfăşurarea concursului privind ocuparea postului vacant de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a fost elaborat şi aprobat având drept fundament fişa postului aferentă funcţiei mai sus menţionate, înregistrată cu nr. 100774 din 18.04.2016."
Deci, recunoașteți? Cinste vouă, iubiți conducători! Una a fost fișa postului la publicarea anunțului de concurs, adică pe 14 decembrie 2018, și alta e fișa postului din Monitorul Oficial, aprobată de ministrul de resort la 20 decembrie 2018, adică la 6 zile DUPĂ demararea procedurii de concurs, respectiv în ziua în care se finaliza înscrierea candidaților.
Foarte interesant că și acea fișă a postului a fost elaborată tot după ce Agenda Pompierului a dezvăluit josniciile la care se dădeau la vremea aceea "specialiștii" în resurse umane ai IGSU, mințind cu nerușinare într-un răspuns adresat redacției noastre că fișele posturilor pentru comanda IGSU sunt secrete. Detalii, aici: După Colectiv, fișele posturilor aferente funcțiilor de conducere din cadrul inspectoratelor de pompieri au devenit "secrete"!. Urmărind materialul veți constata că la data de 31 martie 2016, noi am solicitat IGSU fișele posturilor pentru comanda IGSU. La data de 15 aprilie am primit rușinosul răspuns - un militar are ONOARE și NU MINTE - iar acum, aflăm, de la MAI, că pe 18 aprilie "s-a fabricat" o fișă a postului.
Nu ne-am dorit niciodată să funcționăm pe post de "jandarm/baubau" pentru mai marii pompierilor fie ei din IGSU sau din minister, dar, ne bucurăm dacă prin întrebările noastre reușim, pentru binele lor, să îi determinăm să respecte legea.
MAI "a uitat" de reorganizarea IGSU
În răspunsul MAI se arată:
"Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1490/2004 (în forma aflată în vigoare la data întocmirii fişei postului mai sus menţionată), „atribuţiile specifice fiecărei structuri din cadrul Inspectoratului General şi ale personalului se stabilesc, în termen de 30 de zile de la aprobarea prezentului regulament, de către şefii acestora şi se aprobă conform competenţelor.”
Exact!
"În acest context, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din Ordinul m.i.r.a. nr. 665/2008, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ în vigoare la data întocmirii respectivei fişe de post „Responsabilitatea întocmirii şi modificării/completării fişei postului revine şefului nemijlocit al titularului postului pentru care se întocmeşte fişa respectivă”. Facem precizarea că, anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 606/2016 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și a Hotărârii Guvernului 1.492/2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste, nu exista obligativitatea aprobării prin ordin de ministru a fișelor de post din comanda IGSU, acestea fiind elaborate conform procedurilor în vigoare la acea dată.
Astfel, din cele sus menționate, se poate observa faptul că, la momentul întocmirii fişei postului, nu era prevăzută obligativitatea aprobării acesteia prin ordin al ministrului afacerilor interne."
Incontestabil, într-adevăr la data de 18 aprilie 2016, fișa postului de inspector general nu trebuia aprobată prin ordin de ministru. Dar... după data de 1 septembrie 2016, după reorganizarea IGSU? Totuși, așa cum arată MAI, la data respectivă, inspectorul general avea un șef nemijlocit, probabil ministrul de resort, care avea obligativitatea de a modifica/completa fișa de post - document depășit de noua situație generată de reorganizarea insituției. Și nu a făcut-o. Nu în 30 de zile, nici măcar în 2 ani.
"Începând cu data de 01.09.2016, prin Hotărârea Guvernului nr. 606 din 29.08.2016, art. 12 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1490/2004, a fost modificat în sensul că atribuţiile specifice structurilor din cadrul Inspectoratului General şi fişele posturilor personalului din conducerea acestuia se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne."
Bingo, onorabili domni din minister! Doar că hotărârea la care faceți referire, mai modifică ceva: organigrama IGSU. Vă aduceți aminte? Reorganizarea IGSU de după "Colectiv"? Și această reorganizare aducea schimbări interesante în fișele postului pentru funcțiile din comanda IGSU. Dacă bine ne aducem aminte, se înființau noi direcții, servicii, se desființau altele, trecea prevenirea din subordinea directă a inspectorului general în subordinea primului-adjunct al inspectorului general și multe alte asemenea "nimicuri" care lăsau fișa postului de la data de 18 aprilie 2016, mult în urmă și cereau, conform a ceea ce singuri ați scris în răspunsul trimis nouă, o fișă a postului modificată, adaptată legislației și noii structuri, aprobată de ministrul de resort. Ori, dumneavoastră v-ați adus aminte de asta abia după 2 ani și, ceea ce e și mai rău, DUPĂ SCOATEREA LA CONCURS A POSTULUI DE INSPECTOR GENERAL.
Carevasăzică după reorganizarea IGSU, fișele posturilor comenzii IGSU trebuiau aprobate odată cu Regulamentul de Organizare și Funcționare al unității în discuție. În speță, pentru IGSU exista un astfel de regulament prin hotărâre de Guvern. Deci, pasul următor ar fi fost ca fișa postului pentru inspector general să fie elaborată la nivel de minister. Exact din motivul amintit de Domniile Voastre: "art. 12 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1490/2004, a fost modificat în sensul că atribuţiile specifice structurilor din cadrul Inspectoratului General şi fişele posturilor personalului din conducerea acestuia se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne".
Pe cale de consecință, în termen de 30 de zile fișele de post și atribuțiile IGSU trebuiau aprobate prin ordin de ministru. Doar o Hotărâre de Guvern este superioară unui Ordin de Ministru, nu-i așa?
Fișa postului din aprilie 2016 nu mai avea valoare juridică în 2018
Doar că simpaticii reprezentanți ai ministerului de resort, mari amatori ai jocului de-a ala-bala-portocala cu prevederile legale, preocupați probabil de alte inadvertențe legislative, ca de exemplu neplata orelor suplimentare față de pompieri, au "uitat" să elaboreze fișa postului pentru inspector general al IGSU. Și au uitat și că nicio fișă anterioară lunii sptembrie 2016, nu subzistă obligației prevăzute de HG 606/2016. Astfel că, fișa postului din aprilie 2016 era "depășită" de două ori în momentul organizării pe fundamentul ei a concursului pentru ocuparea postului de inspector general al IGSU: o dată pentru că era neconformă cu noua organigramă a IGSU și încă o dată pentru că nu era aprobată de ministru. În plus, după apariția noii fișe a postului, în decembrie 2018, ea NU MAI ARE VALOARE JURIDICĂ. Iar concursul organizat în baza ei este ilegal
MAI recunoaște că un candidat nu e obligat să dețină autorizație ORNISS
Printre altele, în răspunsul adresat redacției noastre, MAI recunoaște că, în pofida celor stipulate în anunțul de concurs, candidatul la funcția de inspector general al IGSU nu este obligat să dețină autorizație de acces la informații clasificate.
"Potrivit cap. B – Cerințele postului, pct. 3.4 – Autorizații speciale pentru îndeplinirea atribuțiilor din Anexa nr. 2 la Ordinul m.a.i. nr. 150/20187, titularul postului de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență trebuie să dețină/să obțină autorizație/certificat de acces la informații clasificate secrete de stat, nivel Strict Secret de Importanță Deosebită, NATO SECRET și SECRET UE, după încadrare.
În context, menționăm că, potrivit art. 57 alin. (9) din Anexa nr. 3 la Ordinul m.a.i. nr. 177/2016, dacă pentru ocuparea unor posturi vacante este necesară obţinerea unor avize/autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor, iar acestea nu se obţin ulterior numirii în funcţie, cadrul militar este eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie în condiţiile legii." - spun hotărât cei de la minister.
Și atunci de ce în anunț ați scris altceva, domnilor? Anunțul de scoatere la concurs a postului de inspector general al IGSU prevede imperativ ca cei care doresc să candideze să dețină autorizație de acces la informații clasificate.
În loc de concluzii: ce se ascunde în spatele acestui blat rușinos?
Reținem punctual, câteva aspecte:
MAI întocmește fișa postului de inspector general, o dată la 18 aprilie 2016, și o dată la 20 decembrie 2018, de fiecare dată, sub presiunea publicației noastre. De două ori, același scenariu, ceea ce ne duce cu gândul că inexistența documentului sau neactualizarea lui este o acțiune premeditată.
După reorganizarea IGSU - septembrie 2016 - ocupanții împuterniciți ai scaunului de inspector general nu au mai avut o fișă a postului reală în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
MAI știe că în conformitate cu HG 606/2016 fișa postului pentru inspector general trebuie aprobată de ministru, dar cu toate acestea nu a recurs la acest demers de mai bine de 2 ani.
Concursul pentru ocuparea postului de inspector general nu are la bază o fișă a postului în conformitate cu noua organigramă a IGSU.
Cerințele din anunțul de concurs, întemeiat pe o fișă a postului de dinainte de reorganizarea IGSU, nu corespund cu cerințele din fișa postului întocmită la 6 zile după demararea procedurii de concurs, și publicată în Monitorul Oficial.
Conform normelor de drept, în momentul aprobării noii fișe a postului, fișa veche nu mai are valoare juridică.
Președintele Comisiei de concurs, dr. Raed Arafat, subscrie situației. La fel și ceilalți membri ai comisiei, cel puțin unul din ei, fiind militar.
În ciuda sesizărilor noastre, reprezentanții ministerului nu anulează concursul pentru ocuparea postului de inspector general ci duc mai departe situația ilegală creată cu intenție sau din neștiință.
De ce atâta înverșunare și de ce atâta grabă? Cine are de câștigat de aici? Cine cu cine a bătut palma într-un blat rușinos care are ca miză comanda IGSU? Un "beneficiar" direct al acestei situații, ar fi secretarul de stat Raed Arafat care devine, odată cu noua fișă a postului șeful nemijlocit al comandantului pompierilor și în caz că cel aflat în grații acum va ieși la pensie sau va abandona, sau va deveni indezirabil, va avea onoarea, să hotărască singur condițiile pe care un potențial inspector general trebuie să le îndeplinească, conform fișei postului.
Alții ar fi cei din minister, care în curând se vor confrunta cu un val de alegeri electorale, pe timpul al căror scrutin vor avea nevoie, de bună seamă de pompieri, și, desigur de un comandant care să execute fără sa discute, fără să ridice probleme acute ale Armei și dacă se poate să fie chiar la raliu când capacitatea operațională a IGSU este decimată de nevoile secțiilor de votare. Vezi momentul Referendumului pentru familie. În plus, cine își dorește un comandant care să vină în fața Direcției Generale Financiare cu jalba orelor neplătite propriilor oameni? Si ar mai fi, dar, deocamdată, ne oprim aici.
Desigur, așteptăm poziția ministerului. Dar, vă rugăm respectuos, nu ne luați de proști!
"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 29-11-2020 07:14 AM de Homefire News.)
|
|
29-11-2020 07:10 AM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News
Old firefighter Moderator
Mesaje: 7,104
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7770
Given 7127 thank(s) in 3456 post(s)
|
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Continuare ...
Citat:După Colectiv, fișele posturilor aferente funcțiilor de conducere din cadrul inspectoratelor de pompieri au devenit "secrete"!
Această solicitare a fost adresată deoarece în ultima perioadă foarte multe inspectorate se confruntă cu problema pensionării ofițerilor din comanda acestor structuri. În următoarele luni, logic, funcțiile rămase vacante, ocupate în prezent de un împuternicit, urmează a fi ocupate prin concurs. Din acest motiv, am considerat util să realizăm un material mai amplu despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat la una din funcțiile de conducere din comanda unui ISU: inspector șef, prim adjunct al inspectorului șef, adjunct al inspectorului șef sau șef Centru Operațional. Ne-am lovit de un refuz pe cât de întârziat pe atât de ambiguu.
Refuzul comunicării unor informații se comunică, după lege, în termen de 5 zile
Solicitarea noastră a fost trimisă IGSU, în format electronic, la data de 31 martie 2016. 11 zile mai târziu, vineri, 15 aprilie 2016, ne pomenim cu un e-mail de la onor conducerea IGSU: cică documentele solicitate de noi ar fi interne, deci nu e treaba cetățeanului de rând să-și vâre nasul în ele.
În Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, la articolul 7, se precizează: (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
(2)Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.
FIȘA POSTULUI ARE CARACTER NESECRET
Răspunsul IGSU la solicitarea noastră s-a dovedit a fi o copie nereușită a Ordinului 665, capitolul referitor la Fișa Postului. Astfel, specialiștii IGSU au spicuit de prin lege diverse paragrafe pe care mai apoi le-au lipit nemeșteșugit între ele încercând să ne arate că Ordinul 665 prevede că fișele posturilor ar fi documente interne.
Noi am aruncat doar o privire de necunoscători asupra acestui Ordin și am constatat că eminențelor cenușii specializate în resurse umane, legislație și comunicare din IGSU le-a scăpat, deloc întâmplător, ultimul paragraf din Capitolul II referitor la Fișa Postului din actul normativ citat. Taman acel pargraf care prevede SCURT, CLAR ȘI CONCIS că FIȘA POSTULUI ARE CARACTER NESECRET.
Redăm în cele ce urmează textul integral al Capitolului II referitor la fișa postului din OMAI 665/2008, dar și răspunsul remis redacției noastre de IGSU. Veți vedea că la IGSU legea e lege dar paragrafele sunt selectate după bunul plac al unora. Restul... sunt "detalii nesemnificative", nu-i așa?
OMAI 665/2008 Capitolul II, Fișa Postului: "Art. 3. (1) Fişa postului este rezultatul analizei postului şi reprezintă principalul document de personal în baza căruia se proiectează instrumentele şi activităţile de recrutare, selecţionare, încadrare, formare profesională continuă, apreciere/evaluare a performanţelor profesionale individuale ale personalului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, normare a activităţii, precum şi de reproiectare a postului. (2) Fişa postului cuprinde elemente de identificare a fiecărui post, cerinţele necesare pentru ocuparea acestuia, descrierea condiţiilor specifice de muncă, a sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor postului, precum şi a standardelor de performanţă asociate. (3) Fişa postului se completează în urma desfăşurării activităţii de analiză a postului, pe baza metodologiei de completare, conform anexei nr. 1. Art. 4.: (1) Fişa postului şefului/comandantului unităţii, precum şi cele ale adjuncţilor/locţiitorilor acestuia se aprobă odată cu regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii respective. (2) Fişele celorlalte posturi prevăzute în statul de organizare se întocmesc sau, după caz, se modifică şi/sau se completează în termen de 30 de zile de la înfiinţarea/reorganizarea/restructurarea unităţii, precum şi de la aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii. (3) Anual, în cursul lunii ianuarie, precum şi ori de câte ori se produc schimbări semnificative în conţinutul sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor posturilor, condiţiilor specifice de muncă sau cerinţelor posturilor, se va proceda la analiza lor şi, după caz, la modificarea ori completarea şi aducerea acestora la cunoştinţa ocupanţilor posturilor, pe bază de semnătură. (4) Responsabilitatea întocmirii şi modificării/completării fişei postului revine şefului nemijlocit al titularului postului pentru care se întocmeşte fişa respectivă. (5) Fişa postului se anexează la actul administrativ - dispoziţia/ordinul - de numire, care se păstrează în dosarul profesional/de personal, iar câte o copie a acesteia se înmânează titularului postului respectiv şi şefului nemijlocit. (6) Fişa postului are caracter nesecret, cu excepţia situaţiilor în care conţine informaţii clasificate potrivit legii."
Răspunsul IGSU: "Cu privire la solicitarea dumneavoastră transmisă prin e-mail la data de 31.03.2016, vă aducem la cunoștință faptul că instituția noastră, în îndeplinirea obligațiilor sale cu privire la tipul documentelor emise, la care faceți referire, respectă prevederile legale și structura cadru a Fișei Postului, prevăzută de Ordinul 665/2008 privind unele activități de management resurse umane în unitățile Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, atât stabilirea cât și modificarea sarcinilor, îndatoririlor și/sau a responsabilităților pentru comenzile unităților, este determinată de aplicarea riguroasă a actelor normative de nivel superior, în scopul îndeplinirii obiectivelor și atribuțiilor organizaționale. Cu privire la alte rubrici ale fișelor de post, conform particularităților, acestea reprezintă implementarea normativelor referitoare la cerințele de ocupare, condițiile specifice de muncă, precum și standardele de performanță asociate. Având în vedere faptul că Fișa Postului reprezintă ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților desemnate pe un interval de timp unui membru al instituției, aceasta definește în integralitatea ei, raporturile de muncă individuale, sens în care documentul are valoare internă. Documentele de acest tip emise și deținute de instituția noastră sunt utilizate în organizarea internă, conform principiului competențelor profesionale, cu respectarea obligațiilor organizației privind publicitatea și multiplicarea, în condițiile legii."
Fișele posturilor PUBLICE pe siteul IGSU și a mai multor ISU
În altă ordine de idei, fișele posturilor aferente funcțiilor de conducere din cadrul Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență au fost și se regăsesc și în ziua de azi, firesc, legal, pe siteurile unor inspectorate, iar, în arhiva google, chiar și pe siteul IGSU.
Probabil cei care au remis redacției noastre acest răspuns nu au aflat încă de această nouă minune a tehnicii: funcția de căutare în motorul de căutare Google. Ca să le ușurăm munca, atașăm mai jos câteva linkuri pe care oricine
http://www.igsu.ro/documente/RU/Fisapost...nitati.pdf
http://www.isujcv.ro/Pagini/Informatii%2...ef%20I.pdf
http://www.isubuzau.ro/inspectorsef2.pdf
Având în vedere cele de mai sus, tragem concluzia că fișele posturilor solicitate de noi au devenit "secrete" doar de ceva vreme încoace și în niciun caz nu în baza unei legi organice. Are cineva ceva de ascuns?
Ce ascunde conducerea IGSU?
După "Colectiv" ne așteptam din partea noii conduceri a IGSU la o transparență accentuată, de bun simț și în litera legii. Publicarea unor date privind fișa postului, cerințele pe care trebuie să le îndeplinească un ofițer care conduce sau ar putea conduce un inspectorat de pompieri sunt informații de bun simț față de cetățeanul pe care îl slujiți până la urmă.
Ani la rând, aceste fișe au fost, și rândurile de mai sus dovedesc asta, PUBLICE. De ce dintr-o dată, conducerea IGSU consideră aceste informații ca fiind interne/secrete? Adică cetățeanul nu are dreptul să știe ce criterii trebuie să îndeplinească un comandant al pompierilor - omul care ar conduce, la nevoie, o intervenție de gen Colectiv?
De ce publicarea acestor fișe ale postului nu reprezintă o problemă, spre exemplu, la Inspectoratele de Jandarmi? O simplă căutare pe același minunat motor de căutare Google și veți constata singuri că sunt la îndemâna oricui.
De ce conducerea IGSU ascunde aceste documente? S-au operat cumva în ele modificări care nu sunt tocmai în concordanță cu profesionalismul? După cele întâmplate la Colectiv își mai permite oare conducerea IGSU să ascundă fișa postului, implicit, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un viitor inspector șef, un prim adjunct sau adjunct al inspectorului șef sau un șef centru operațional? Care sunt adevăratele motive pentru care refuzați să oferiți aceste informații? De ce până acum ceva vreme ele se regăseau chiar și pe siteul IGSU? Dispariția bruscă și "secretizarea" lor ridică semne serioase de întrebare. E nevoie oare de noi tragedii soldate cu pierderi de vieți omenești pentru ca IGSU să dea publicității aceste fișe ale postului?
Întrucât IGSU refuză să facă publice informațiile solicitate, având în vedere că legislația în vigoare stipulează caracterul NESECRET al fișelor posturilor, solicităm sprijinul Ministerului Afacerilor Interne pentru a putea oferi cetățenilor date privind criteriile pe baza cărora urmează a se ocupa funcțiile de conducere din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din România. În condițiile în care, în urma tragediei de la Colectiv, au fost constatate o serie de deficiențe, întrebările referitoare la cerințele legate de PREGĂTIREA PROFESIONALĂ a unui candidat la o funcție în comanda ISU dar și date privitoare la standardele de performanță asociate postului, sunt justificate.
MAI continuă să sfideze legea și să-și bată joc de pompieri: concursul rușinii în desfășurare!
În pofida neregulilor semnalate de redacția noastră, concursul pentru ocuparea postului de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, continuă. Sfidând legea, sfidând întrebările noastre, luând în bătaie de joc destinele pompierilor, reprezentanții ministerului de resort se grăbesc să-și ducă la bun sfârșit planul: numirea unui inspector general care să nu apere intersele oamenilor ci să fie un "yes man" sau "yes Ma'am" desăvârșit.
Ce ascunde Ministerul Afacerilor Interne?
Multe. Altfel întrebările adresate de redacția noastră nu ar fi rămas fără răspuns. Întrebările noastre le puteți revedea aici: Un abuz de competența DNA: scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU și aici: Incendiul de la Colectiv nu i-a lecuit pe cei din MAI! Inspector general "recrutat" în condiții inexistente în fișa postului!.
Cei de la MAI practică de ani buni politica struțului cu rezultate surprinzătoare. În fapt, nu demonstrează decât că sfidează legea și cetățeanul român. Ani la rând postul de inspector general a fost "blocat". După ce pe podiumul IGSU au fost perindați diverși ofițeri, cei de la MAI par a se fi hotărât că au găsit deja omul potrivit. Sau sluga perfectă? Cine știe? Probabil vom vedea în curând.
Atunci când îți permiți să ignori sesizările de bun simț și legale pe care ți le transmite mass-media, știind că asta creează premisele unui abuz, în mod cert există ceva de ascuns. Dacă anul care s-a încheiat nu ar fi fost atât de greu pentru pompieri, dacă poziția lor în cadrul ministerului nu ar fi fost, în ultimele 8 luni, mai mult ca niciodată, cea de salahor neremunerat pentru munca desfășurată suplimentar, poate că nu ne-am fi gândit că cei de la MAI au nevoie de un "yes man" care să își asume situația și să bage pumnul în gura pompierilor emițând ordine fără acoperire legală. Sau ordine via "WhatsApp". Am auzit noi că se practică. Sic! Cine își va asuma puhoiul de procese pe care pompierii le vor înainta IGSU pentru recuperarea drepturilor bănești, asta este altă mâncare de pește.
MAI forțează nota: dosarele candidaților evaluate în baza condițiilor care nu se regăsesc în fișa postului
Până luni, 7 ianuarie a.c., ora 16.00, a avut loc depunerea dosarelor de concurs ale candidaților. Până pe data de 11 ianuarie urmând a fi triate de membrii comisiei de concurs, al cărei președinte este dr. Raed Arafat, cel care își subordonează, mai nou, și scriptic, șeful pompierilor, dar e și președinte al Fundației pentru SMURD.
Din moment ce nu a fost anulat concursul, dosarele candidaților au intrat în evaluare în baza condițiilor publicate în anunțul de concurs, condiții care nu se regăsesc în fișa postului publicată în Monitorul Oficial și aprobată de ministrul de resort.
Carevasăzică idealul candidat trebuie să fie deja deținător al autorizației de acces la informații clasificate, să aibă vechime în muncă de cel puţin 12 ani, din care cel puţin 7 ani în Ministerul Afacerilor Interne și să fie absolvent de studii universitare militare sau civile în unul dintre domeniile fundamentale: matematică și științe ale naturii, științe inginerești și științe sociale.
Fișa postului aprobată de ministrul Carmen Dan, după articolele publicate în Agenda Pompierului, prevede însă: să dețină/să obțină" autorizație de acces la informații clasificate, 15 ani vechime în muncă din care 15 ani în cadrul MAI, să aibă ca pregătire de bază studii universitare militare sau civile într-o paletă vastă de domenii: matematică, informatică, fizică, chimie, calculatoare, inginerie, drept, științe administrative, cibernetică, economie, finanțe, management etc..
De ce atâta înverșunare, domnilor?
Oricine poate greși. De-a lungul anilor revista noastră a semnalat "scăpările" pe care capetele luminate din MAI le au când vine vorba de interpretarea legii după bunul plac. Vezi numirea unui jandarm la comanda pompierilor fără respectarea Legii 80, vezi cazul Orlando Șchiopu, vezi neplata orelor suplimentare, vezi situația ISU Suceava.
Ministrul de resort este adesea victima interselor unor agarici care au sentimentul că lucrând într-un minister au liber la a comite ilegaltăți sau a-și promova acoliții. De ce atâta înverșunare, domnilor? "Greșeala" în organizarea concursului este evidentă. Țineți neaparat să o transformați într-o faptă penală?
Surse neoficiale dar sigure susțin că în cursa pentru funcția de inspector general s-au înscris 3 ofițeri. Care dintre ei o fi preferatul pentru care se încalcă văđit legea? O fi vreunul supus, docil, pupător de inel și dezinteresat total de soarta pompierilor? Ghici, ghicitoarea mea!
Direcția Națională Anticorupție și Parchetul Militar, singurele insitituții capabile să facă lumină în acest caz
Lăsând gluma la o parte, e momentul ca autorități competente în anchetarea unor astfel de situații să se autosesizeze și să descopere motivul pentru care, în ciuda numeroaselor semnale care atestă încălcarea legii, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne se marșează în tăcere pentru organizarea concursului în baza unor condiții ce nu se regăsesc în fișa postului apărută în Monitorul Oficial la 28 decembrie.
Înverșunarea cu care reprezentanții ministerului înțeleg să nu recurgă la anularea și reorganizarea, în baza legii, a concursului pentru ocuparea postului de inspector general al IGSU ridică serioase semne de întrebare referitoare la motivele ascunse, care pot motiva astfel de acțiuni. Ținând cont de aceste aspecte, solicităm public, Direcției Naționale Anticorupție dar și Parchetului Miliar (având în vedere faptul că în discuție, candidații sunt militari, iar printre membrii Comisiei de Concurs se regăsesc și militari) să se autosesizeze și să intervină pentru a preveni posibile încălcări ale legi care ar contura săvârșirea unor infracțiuni.
Ministrul Marcel Vela a promis că va verifica modalitatea în care generalul Dan Paul Iamandi a ajuns inspector general. Asta se întâmpla acum 1 an. De atunci, a uitat și împreună cu colegii săi de partid, vrăjiți de cântecul de cađână a doctorului Raed Arafat, al cărui subordonat nemijlocit și devotat este generalul Dan Paul Iamandi au îmbrățișat cu nesaț moștenirea lăsată de Carmen Dan.
Concluzia? Au murit în ultimii 2 ani enorm de mulți pompieri. Boli crâncene, morți subite, epuizați. Covidul a secerat și el, și-a luat tributul dintre salvatori. Ultimul stins... Dacul nostru drag și liber, Plt.Adj.Sef. Banu Gheorghe Romeo, fără afecțiuni și tânăr, 46 de ani. A mișcat cineva un deget? Nu. S-a interesat cineva ce se întâmplă cu el în spital? NU! Unii erau prea preocupați să își numere stelele, sau să facă achiziții cu parandărăt. Felicitări, președintelui Iohannis, avansează doar oameni unul și unul. Felicitări domnului Marcel Vela, o broscuță cu gură mare, amatoare de poze cu căței, dar care din păcate nu simte și nu are capacitatea să facă nimic pentru Arma Pompieri, nici măcar să verifice ce are în ogradă. DNA, doarme, DGA, așijderea, dorm adânc, fără să se autosesizeze.
Pensie lungă și fericită, să vă spunem, domnule general? Sau mai rămâneți până când reușește doctorul Arafat să își ridice la grad de general următorul subordonat nemijlocit, care, mai puțin norocos ca dumneavoastră, nu a știut să tacă într-un anume moment fierbinte?
SURSA : https://agendapompierului.ro
"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
|
|
29-11-2020 07:20 AM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News
Old firefighter Moderator
Mesaje: 7,104
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7770
Given 7127 thank(s) in 3456 post(s)
|
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Pompierii amenințați de generalul Iamandi
Citat:Cică după tragedia de la Constanța, inspectorul general al IGSU, generalul-maior Dan Paul Iamandi i-a adunat în videoconferință pe inspectorii șefi! Pentru prima dată de când e inspector general, generalul pilot de raliu s-a arătat tare neliniștit și îngrijorat.
Arătându-și mușchii, acesta a amenințat cu sancțiuni toată arma, de la inspector șef la servant! Au, mamă! Acu', noi îi înțelegem disperarea, că deh, atacurile presei asupra instituției, ca urmare a nenorocirii de la Constanța sunt ca un tir de artilerie (iar dumnealui se pricepe bine la asta) asupra IGSU. N-ar fi mare bai dacă IGSU, n-ar strica imaginea DSU, iar asta ar duce la știrbirea statutului de zeu al situațiilor de urgență din România, pe care și l-a auto-conferit Raed Arafat, stăpânul nemijlocit al șefului IGSU. În altă ordine de idei, credem că domnul general va fi foarte ocupat în următoarea perioadă. Da, da! Adio, raliuri! Va trebui să studieze legislația după care funcționează ierarhia în IGSU, obligațiile omuleților din subordine, nah, multe! Nu de alta, dar pentru un individ care nu-și cunoaște propriile obligații de serviciu, ca de exemplu că odată ajuns la o intervenție, devine comandantul intervenției, și nu un simplu gură-cască, nah, ne gândim că e ceva de învățat despre obligațiile subordonaților ca să-i poți sancționa. Sic!
Revenind la zeul medicinei de urgență românești care ține lesa la capătul căruia s-a trezit pe post de pitbull generalul nostru, acesta e doborât zilnic de presa potrivnică ce îl vrea demis, de rea și nedreaptă ce e, nu din cauză că dumnealui ar avea vreo vină, Doamne, ferește! Și cum în vremuri de restriște subalternii credincioși care iau vina asupra lor apărându-l de gura presei (vezi faza cu filmulețul de la Colectiv despre care colonelul Radu Cristian susținea că doctorul nici nu auzise măcar) sau cei care îl girează cu imaginea dobândită atunci când îi transformase el însuși în victimă (vezi "mincinoșii" de la Colectiv, mai exact colonelul Orlando Șchiopu, extrem de susținut și apreciat la acea vreme de revista noastră) trebuie recompensați.
Umblă vorba prin târg că cei doi și-ar fi pregătit deja costumele de general, pentru 28 februarie, doar că e posibil ca tragedia de la Constanța să îl oprească până și pe Raed Arafat să-și avanseze camarila. Nu din considerente morale, firește, ci de frica presei care n-ar înghiți nici avansările după intervenția de la Balș și cu atât mai puțin avansarea unor oameni al căror nume amintește de tragedia #Colectiv.
Noi îi urăm spor la treabă domnului general. Suntem siguri că după ce timp de 3 ani nu te-a interesat niciun moment greu prin care a trecut arma Pompieri, ai tot dreptul să vii acum să îi iei la șuturi pe inspectorii șefi care de bine de rău, n-or fi ei de 24 de karate, dar măcar au mai dat pe la câte o intervenție. Cine dorește să își amintească meritele deosebite pentru care domnul general e îndreptățit să aducă Arma Pompieri pe drumul cel bun, are ocazia să citească aici: Pompierii își numără camarazii morți, generalul își numără stelele ( https://agendapompierului.ro.
SURSA : https://agendapompierului.ro
"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
|
|
20-02-2021 06:31 AM |
|
{myadvertisements[zone_3]}
andreiut
Utilizator nou
Mesaje: 7
Alăturat: Mar 2011
Locatie:
Thanks: 2
Given 4 thank(s) in 3 post(s)
|
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Viv-a-vis de ultimul eveniment de la Constanța, cei care știu câte ceva despre ce se întâmplă prin curtea pompierilor, credeți că vinovații o sa fie alții decât șeful GIS, maistrul care chipurile nu a luat măsuri pentru repararea (celeilalte) autoscări și poate telefonistul? Dacă vom afla vreodată cine a fost sancționat, cine pariază că nici un ofițer nu va fi responsabil de Nimic?
|
|
21-02-2021 10:57 AM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
|
Bine ai venit, Vizitator! |
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.
|
Sustinem | |
|
|