pompieri

Citat:Deşi ultimii ani din carieră a fost la conducerea inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă, şi-a dedicat peste 30 de ani din viaţă în slujba teleormănenilor.
Pentru că s-a născut într-o localitate din apropiere de oraşul Turnu Măgurele, unde pe vremea aceea combinatul chimic era o sursă de venit, Costel Ghebaură a dorit să se facă inginer chimist. Însă, pe parcursul liceului, şi-a schimbat viziunea şi dintr-o ambiţie s-a făcut pompier. „Am primit la şcoală vizita unor pompieri şi eu de atunci am zis că voi urma acestă carieră. Am terminat liceul şi am promovat examenul la Şcoala militară de ofiţeri activi din Bucureşti”, îşi începe colonelul povestea. Cei trei ani petrecuţi la Bucureşti nu au fost uşori, deoarece şcoala avea regim milităresc. „Îmi amintesc că am avut şi o recompensă, o permisie, pentru că pe 23 august am fost la o manifestare şi ne-au dat voie să mergem acasă. În rest nu aveam voie să părăsim garnizoana, decât sâmbăta şi duminica câteva ore. După terminarea acestor studii, a fost repartizat la Compania de pompieri Roşiorii de Vede în funcţia de locţiitor comandant, unde în scurt timp, datorită rezultatelor bune şi foarte bune, a fost avansat în gradul de locotenent major şi totodată numit comandant al pompierilor roşioreni.
Intervenţii dificile, unori cu rezultate nedorite
De-a lungul carierei sale şi în special când era la conducerea Detaşamentului Roşiorii de Vede a participat la sute de misiuni. Deşi au trecut mulţi ani de atunci, şeful de la ISU îşi aminteşte şi acum fiecare detaliu. „Am fost anunţaţi că a izbucnit un incendiu la un bloc de locuinţe de pe strada Izbiceanu din Roşiori. Doi copii rămăseseră blocaţi în apartamentul în flăcări. Eu şi cu încă un coleg am intrat şi i-am scos pe braţe, însă din nefericire, băiatul avea doar câţiva anişori era deja mort, iar fetiţa, puţin mai mare, fusese intoxicată cu fum. Am înţeles ulterior, că şi micuţa a decedat la spital”, spune colonelul.

A participat la Revoluţie

În anul 1989, a intrat la Academia de Înalte Studii Militare Bucureşti, iar revoluţia i-a adus o serie de năplăceri. „Soţia mea a născut pe 16 decembrie şi în zilele următoare a trebuit să merg să recunosc copilul. Când m-am întors în Bucureşti pe 22 decembrie, seara în jurul orei 20.00, se auzeau focuri de armă. La un moment dat, stăteam toţi într-un amfiteatru şi am auzit strgându-se că academia a fost atacată. Am fugit pe scări, iar gloanţele treceau printre noi. Am ajuns la etajul III al clădirii şi ne-am ascuns, dar am fost nevoiţi să ieşim, pentru că intraseră deja peste noi. Ne-am predat şi cu toate că infanteriştii erau colegi cu mine şi mă cunoşteau, spuneau că sunt terorist. Au vrut să mă împuşte, dar m-a salvat un artilerist, a recunoscut că mă cunoaşte. Ne-au închis trei zile în laboratorul de cercetare, până pe 25 decembrie, după care ne-au dat armament şi am păzit clădirea academiei”, povesteşte cu lux de amănunte colonelul. Din anul 2006 şi până acum când a ieşit la pensie, a fost comandantul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
PROFIL
Născut: 26 ianuarie 1956, comuna Traian, Teleorman
Studii: Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „A.I. Cuza” Bucureşti
Familie: căsătorit, trei copii
ÎNTREBĂRI
Aţi tras cu arma la Revoluţia din ’89?
„Nu. Am avut la mine armă şi muniţie, dar nu am tras niciun foc. Dar presiunea, stresul şi ameninţările i-au făcut pe mulţi să folosească armele pe care le aveau la ei. De asta au murit mulţi oameni nevinovaţi atunci”
Ce calităţi îţi trebuie pentru a fi un bun pompieri?
„În primul rând mult curaj şi apoi pregătire şi abilităţi practice. Ca pompier vezi tot felul de lucruri înspăimântătoare, ca de exemplu, militarii de la descarcerare care văd tot felul de persoane mutilate. În cazul lor se face o pregătire în prealabil, sunt duşi la morgă, la pregătire”
Ce-i place
„Îmi place să fac sport. Am jucat handbal de performanţă în timpul liceului. Mai îmi place să fotografiez. Mai am şi acum acasă un aparat de fotografiat din acela clasic şi bineînţeles foarte multe fotografii de pe unde merg în concediu”
Ce nu-i place
„Nu-mi place ura, înfrângerea, hoţia şi prostia. În cei 34 de ani de activitate, am urât cel mai mult minciuna”