pompieri

(27-01-2012 02:22 PM)Homefire Scris:  Plutonierul adjutant-şef Georgică Dănăilă - Focurile pompierului Georgi

Citat:Un accident de muncă i-a adus unui pompier clujean un destin tragic. După ce un proiectil i-a explodat în față, bărbatul și-a pierdut un ochi, trecând prin șapte intervenții chirurgicale.

Timp de trei decenii a fost în slujba celor aflați în pericol, iar acum își așteaptă decizia de pensionare, numărând cele 30 de șuruburi pe care medicii i le-au implantat în zona feţei şi la mâini pentru a-i salva viața.

„Fiul bombelor”

În 1980, Nicolae Bărbânță absolvea Școala Militară, iar imediat după aceea intra în structurile Protecției Civile. În fața fotografiilor se developează o viață cu încercări, petrecută mai mult pe drumuri. O aventură pe care clujeanul ar începe-o încă o dată, dacă i s-ar da ocazia. Străbătea mii de kilometri cu mașina pe care a numit-o „Racheta albastră”, cu care a transportat tone de muniție timp de 20 de ani Din cauza pericolului la care se expunea tot timpul, i se spunea „fiul bombelor”.

„Mi-a fost greu, enorm de greu. Nu erau telefoane, copiii îi ducea educatoarea de la grădiniță, îi ducea acasă la ea. Eu eram în Baia Mare, Satu Mare, Alba, Bistrița, Zalău... Soția lucra până seara târziu”, își amintește de acele vremuri clujeanul de 53 de ani.

Drama de la Canal

Timp de 20 de ani, cât a lucrat la Protecția Civilă din cadrul Armatei Române, Bărbânță a străbătut țara în lung și-n lat, mii de kilometri cu muniția încărcată în remorca mașinii. „Călătoream în tot Ardealul, în șapte județe. A fost greu, pentru că nu erau specialiști. La Cugir stăteam două-trei săptămâni să distrugem bombele. Primeai telefon și plecai. Dormeai pe unde puteai, pe la primării, pe la oameni ”, povesteşte pompierul.

Cu ochii aţintiţi pe imaginile îngălbenite de vreme, privește fiecare moment care i-a definit viața: o detonare pe Arieș, o inundație în Sud, mormanele de proiectile pe care trebuia să le transporte în condiții de siguranță și un tablou de grup cu foștii lui colegi din tinerețe. Privind în urmă, nu regretă nimic: „Chiar dacă m-aș întoarce cu 30 sau 40 de ani în urmă, aș lua-o de la capăt, pentru că mi-a plăcut.

Câțiva ani a muncit și la Canal, fiind martorul unor adevărate tragedii. „Dacă vă spun în '83 într-o jumătate de oră s-a surpat malul, 60 de metri de mal la cota 10. 17 oameni au pierit atunci. Trei zile am tot săpat, să-i scoatem afară”. Clujeanul se îmbărbătează singur, prea orgolios să se lase afectat.

Coleg de uniformă cu fiul

În anul 2.000, Nicolae Bărbânță a intrat în structurile Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj. Mândru de tatăl său, i s-a alăturat și băiatul, Alin. Au apucat să lucreze împreună cinci ani, până în ziua accidentului de anul trecut. Amintirile acelor momente s-au șters din memoria pompierului. „Nici nu-mi aduc aminte nimic absolut. Ca și cum mi-ar fi ștearsă memoria. Efectiv, când am început, cum a fost. SMURD-ul mi-a dat 50% șanse ca să supraviețuiesc, din păcate. Vedeți cum se-ntoarce roata? Voința lui Dumnezeu e mare, noi suntem niște pioni...”.

Anunţat mort

Câteva știri îl dădeau atunci mort pe pompier. Bubuitura puternica i-a alertat însă pe soldații aflați în apropiere și i-au acordat bărbatului primul ajutor.

La acea vreme, Parchetul Militar a deschis o anchetă. Procurorii au stabilit că bărbatul se afla la unitatea militară în ziua sa liberă. Proiectilul de 122 de milimetri i-a explodat practic în față, iar cazul a fost clasat ca fiind accident de muncă. Bărbatul a fost cercetat de Parchetul Militar pentru că ar fi încercat să topească singur proiectilul, pentru a vinde apoi resturile la fier vechi. Acuzațiile nu au fost probate, astfel că dosarul a fost închis. „No comment, cum se spune”, conchide bărbatul.

Ioan Mora, prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului Militar Cluj, arată că, în acest caz s-a dispus neînceperea urmăririi penale din lipsă de probe.

Lista cu răni grave

După accidentul din martie anul trecut, Nicolae Bărbânță a fost internat la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj, iar apoi la Spitalul Militar, unde a suferit șapte intervenții chirurgicale.

Fractură a osului molar, fractură a oaselor nazale, plăgi deschise, arsuri la cap și la gât, o listă lungă de răni grave cu care bărbatul ajunsese de urgență la spital. În ciuda eforturilor, medicii nu au reușit să-i salveze ochiul stâng. Ca și cum necazurile nu erau de ajuns, a trebuit să plătească din buzunar pentru implanturile făcute de medici, adică 29 de șuruburi și șapte plăcuțe. Circa 1.000 de lei.

După 30 de ani de activitate, Nicolae Bărbânță așteaptă decizia de pensionare. „A fost o întâmplare nepotrivită. Conform documentelor, ar trebui să iau niște bani, dar eu nu am primit încă decizia de pensionare”, spune fostul plutonier.

(28-01-2012 05:28 PM)maf150 Scris:  Pompierul cu 30 de şuruburi în cap

Citat:Profil
Născut: 27 noiembrie 1984, Braşov
Sudii: Liceul, actualmente student
Activitate: Dispecer, ISU Braşov
Familie: Căsătorit, un copil

Adrian Lăcătuşu spune că nici prin cap nu i-ar fi trecut ca va ajunge să lucreze la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Mai degrabă s-ar fi făcut poliţist. „Nici măcar nu am vrut să fac armata fiindcă aveam alte vise. Mama a insitat şi în 2005 m-am prezentat la Centrul Zonal Militar Braşov. M-au repartizat la pompieri”, spune Adrian Lăcătuşu. Tânărul povesteşte că perioada de acomodare cu regimul militar a fost grea „Primele patru luni au fost cele mai dificile pentru că a fost perioada de instrucţie. Apoi, am trecut pe intervenţie şi am lucrat la descarcerare până la sfârşitul armatei”, spune dispecerul.

De la militar la telefonist
După ce a terminat armata, Adrian Lăcătuşu şi-a jurat că nu va mai călca pragul unităţii militare. Numai că, după câteva luni, s-a răzgândit. „Când am văzut cât e de grea viaţa de afară, m-am întors. În august 2006 m-am angajat în cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Braşov. Am făcut două luni de pregătire şi apoi am fost comandantul echipajului de descarcerare, timp de o lună. În decembrie, am venit la Inspectorat şi am lucrat pe post de telefonist. În 2008 am fost promovat pe funcţia de dispecer”, povesteşte Adrian.

Peste 100 de apeluri pe zi
Munca de dispecer i-a adus o responsabilitate foarte mare. În fiecare zi se confruntă, în medie, cu circa 100-150 de apeluri. „Cel mai dificil lucru este că întotdeauna la celălalt capăt al firului se află o persoană disperată pe care trebuie să o linişteşti. Omul nu mai apreciază corect distanţa în acele momente şi nu ţine cont şi de traficul care e atunci când ne solicită pentru o intervenţie. Eu, ca dispecer, sunt primul care gestionează întreaga situaţie. Ducem o muncă psihică foarte mare, dar îmi place ce fac. Tura mea durează 24 de ore şi chiar dacă au fost momente când nu am dormit deloc, am avut timp să recuperez ulterior somnul. Când te odihneşti uiţi cât de greu ţi-a fost. Sincer, vreau să ies la pensie tot ca dispecer!”, spune Adrian Lăcătuşu.

Are o familie numeroasă
Tânărul spune că atunci când este la serviciu se gândeşte mereu la Daria, fetiţa lui, în vârstă de aproape două luni, şi la soţie, Nicoleta. „Meseria de tată este foarte frumoasă”. În plus, dispecerul este înconjurat de o familie numeroasă. Fata are chiar şi o stră-srăbunică de 96 de ani. „Până să se nască Daria nu mi-am dat seama că fata o să aibă străbunică şi stră-străbunică. Din partea mamei, Daria mai are o bunică în vârstă de 44 de ani şi o străbunică de 80 de ani, precum şi doi bunici de 50, respectiv 55 de ani”, mai spune Adrian Lăcătuşu.


Întrebări şi răspunsuri:
Care a fost cea mai urâtă intervenţie?
A.L.: Am fost solicitaţi la un accident cu descarcerare la Rotbav, iar cel încarcerat era chiar un coleg de-al nostru, pe care l-am găsit mort. Se întâmpla în 28 decembrie 2005. Ironia sorţii, era chiar şoferul maşinii de descarcerare.

Care este cel mai haios apel primit?
A.L.: Anul trecut, pe la 05.00 dimineaţa a sunat un domn din Tractorul care ne-a spus că are două reptile în casă şi un elefant în faţa blocului. Noi am luat apelul în serios fiindcă era circul în oraş şi ne-am gândit că animalele au scăpat de la circ. S-a dus un echipaj de poliţie, dar omul era beat.

Ce-i place:
Iubesc înotul şi îmi plac calculatoarele.

Ce nu-i place:
Nu-mi place ipocrizia şi falsitatea oamenilor din jurul nostru.

Citat:O tânără din comuna Budeşti a încercat marţi, 28 februarie, să se sinucidă aruncându-se de pe podul peste Olt din cartierul Goranu. Norocul fetei au fost trei pompieri, aflaţi în timpul liber, care au sărit în apă. Salvarea dramatică a Siminei Elena Pirnea, de 28 de ani, din comuna vâlceană Budeşti, a fost o reuşită, femeia fiind transportată în siguranţă la spital. Apelul pe 112 a venit rapid, imediat ce fata s-a aruncat de pe pod, iar un echipaj ISU s-a deplasat la faţa locului.
“Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru al judeţului Vâlcea au fost solicitaţi prin sistemul unic 112 despre o tentativă de suicid prin aruncarea unei tinere de pe podul care traversează râul Olt, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, pe raza localităţii Râmnicu Vâlcea (podul Goranu). La faţa locului s-a deplasat echipa de căutare-salvare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea cu două autospeciale şi o barcă pneumatică. La sosirea la locul intervenţiei, numita Simina-Elena P., în vârstă de 28 de ani, fusese scoasă din apă de către trei persoane şi preluată împreună cu 2 dintre salvatori de către echipajele de ambulanţă aparţinând SAJ Vâlcea.”, a declarat căpitanul Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.
Cele trei persoane care au sărit să o salveze de la înec pe Simina Pirnea sunt de fapt trei pompieri aflaţi în zonă, dar în timpul liber. Primii care au sărit în ajutorul tinerei au fost fraţii Marian şi Iulică Nae, primul fiind plutonier şi scafandru în cadrul ISU Vâlcea, iar cel de-al doilea fiind plutonier în cadrul ISU Bucureşti. Cel care a sărit primul în apă după femeie a fost Marian Nae, ca mai apoi fratele său să-l ajute înot la scoaterea victimei. A existat şi un al treilea pompier, plutonierul Ionuţ Lucian Diaconu, tot din cadrul ISU Vâlcea, care a ajutat la scoaterea din apă a colegilor săi şi a victimei.
“Pentru curajul şi devotamentul de care au dat dovadă şi cu care au acţionat cei doi subofiţeri ai inspectoratului au fost recompensaţi cu Citarea prin Ordin de Zi pe Unitate de către conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. La ora transmiterii raportului atât persoana în cauză cât şi cei doi subofiţeri salvatori se află în monitorizare şi stabilizare termică la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea.”, a mai menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.
Felicitări din partea prefectului
Şi prefectul Petre Ungureanu alături de subprefectul Ioan Filip au adresat mulţumiri şi felicitări celor trei pompieri eroi care au sărit să salveze de la moarte o tânără din apele Oltului.
“Conducerea Instituţiei Prefectului le adresează sincere felicitări celor trei subofiţeri, plt. Nae Marian, plt. Nae Iulică-Cătălin şi plt. Diaconu Ionuţ-Lucian pentru curajul şi devotamentul cu care au acţionat pentru salvarea unei vieţi, chiar de Ziua Protecţiei Civile din România. Intervenţia celor trei subofiţeri a făcut diferenţa între viaţă şi moarte iar misiunea de salvare a fost îndeplinită înainte de sosirea echipei Detaşamentului de Pompieri Rm.Vâlcea, alertată prin sistemul unic 112. Gestul exemplar al angajaţilor ISU denotă un profund simţ al datoriei şi onorează toate cadrele din sistemul de salvare în situaţii de urgenţă.
Evenimentul de astăzi constituie un extraordinar exemplu de curaj şi simţ civic, şi face din Ziua Protecţiei Civile o adevărată sărbătoare la Rm.Vâlcea.”, se arată în comunicatul de presă remis de către Prefectura Vâlcea.

Citat:Când o cauţi, asistenta şefă Vass Hajni este mereu pe drumuri. Ori în ambulanţă, ori în elicopter, grăbindu-se să salveze vieţi. Nu-i mai rămâne timp pentru altceva. Nu şi-a întemeiat o familie, nu are copii, dar se simte cea mai împlinită femeie din lume atunci când un om pe care l-a salvat de la moarte îi spune "Mulţumesc!"
De 20 de ani Vass Hajni lucrează la SMURD Târgu-Mureş. "Ca femeie îţi poate fi greu, mai ales dacă ai copil şi familie, dar când vine vorba de salvarea vieţii unui pacient nu ai timp de nimic altceva pentru că totul este contra cronometru", poveşteşte asistenta şefă.
Potretul robot al profesionistului care lucrează în sistemul medical de urgenţă
Vass Hajni consideră că persoanele care vor să lucreze în sistemul medical de urgenţă trebuie să dea dovadă de profesionalism şi disponibilitate înainte de orice, indiferent dacă sunt femei sau bărbaţi. Din punctul ei de vedere, această meserie nu ţine de sensibilitate: realitatea te loveşte în faţă, fără să bată la uşă. "Puterea de a o lua de la început după eventuale eşecuri, dorinţa de perfecţionare, autodepăşirea, să dai dovadă că eşti un bun coechipier, să poţi împărtăşi propriile cunoştinţe colegilor abia intraţi în sistem şi să ai capacitatea de a forma noi generaţii sunt alte aspecte care trebuie să facă parte din portofoliul nescris al unui cadru medical", spune asistenta şefă.
La cei 45 de ani, meseria de cadru medical a făcut-o să înţeleagă adevăratul sens al expresiei "tot ce nu te omoară, te întăreşte". "Am ajuns să apreciez unele evenimente cu mai multă înţelepciune. Am învăţat să nu renunţ, că merită să lupt pentru a obţine rezultatele dorite, iar atunci când eşti dat afară pe uşă, trebuie să încerci şi geamul", crede Vass Hajni.
"În sistemul de urgenţă nu este loc de atenţii materiale"
Lucrează la Serviciu Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare de 20 de ani. "Fac parte din acest sistem de urgenţă din primele sale momente de existenţă. Am lucrat alături de dr. Raed Arafat, care a avut încredere în mine şi care mă considera un om din echipă, chiar dacă eram abia la început", a mărturisit femeia.
Înainte de a lucra în sistemul de urgenţă, a făcut voluntariat şi nu a avut niciodată pretenţii materiale. "Doi ani de zile nu am primit niciun ban, am făcut voluntariat pur. În sistemul de urgenţă nu este loc de atenţii materiale. Pentru noi este suficient atunci când un pacient, de care nu îţi mai aminteşti, vine, te caută, pentru a-ţi spune: Mulţumesc!"

Citat:Vorba bună - anestezicul cel mai bun
Deşi este chemată să salveze vieţi, şi viaţa ei şi a echipelor SMURD este uneori pusă în pericol de pacienţi sau rudele pacienţilor. "Se mai întâmplă ca aparţinătorii pacienţilor sau chiar pacienţii să fie violenţi cu noi, dar de fiecare dată încercăm să îi liniştim, să le explicăm că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a-i pune pe picioare. Încercăm să fim empatici şi să îi liniştim. O regulă de aur pe care o avem este că, atunci când ne confruntăm cu cazuri grave, să nu le spunem pacienţilor că totul va fi bine, ţinând cont de faptul că starea lui este destul de critică", spune Hajni.
La primele cazuri a lucrat alături de Raed Arafat
A ajuns la SMURD după ce s-a înscris la nişte cursuri de perfecţionare în domeniul medical, iar absolvenţii, printre care s-a numărat şi Vass Hajni, au fost şi primii membri ai acestui sistem de urgenţă. "Nu pot să îmi aduc aminte primul caz. Reţin primele gărzi pe care le-am făcut. Reţin doar că eram extrem de entuziasmată şi de emoţionată. Îmi doream din tot sufletul să să îmi câştig locul în echipă, să rămân, să mă aprecieze oamenii. Ţin minte că la primele cazuri m-am dus cu doctorul Raed Arafat, care era obişnuit să enumere repede tot ce are nevoie. Eu stăteam şi îmi spuneam: 'Doamne ce a spus, ce doreşte?'. Mă gândeam ca nu cumva să uit ceva. Atunci când îmi spunea să pregătesc un medicament, trebuia să mă întorc cu spatele ca să nu vadă cum îmi tremură mâna", îşi aminteşte cadrul medical.
Accidentul aviatic SMURD din urmă cu şase ani - cel mai greu moment
Se confruntă destul de des cu situaţii dramatice în care victimele pe care trebuie să le salveze pierd lupta cu viaţa, dar pentru asistenta şefă cel mai cutremurător moment al carierei sale a fost atunci când şi-a pierdut patru colegi în urmă cu şase ani, într-un accident aviatic. "Unul dintre colegi avea toate actele pregătite şi urma să plece în Italia. A fost ultima lui cursă. Atunci a fost pentru prima dată când am realizat că şi eu îmi expun viaţa, în încercarea de a-i salva pe alţii. Chiar şi aşa atunci când trebuie să plecăm la o solicitare nu ne gândim la nimic altceva decât cum să îi salvăm pe pacienţi", mărturiseşte angajata SMURD.
Un butuc din spatele secţiei de primiri urgenţe, umărul pe care plânge atunci când e copleşită
Cel mai greu îi este atunci când pierde un copil. "La un adult parcă treci altfel peste, comparativ cu un copil, care este în dezvoltare, care are încă viaţa în faţă, care nu a simţit nimic sau aproape nimic din ce îţi poate oferi viaţa", mai povesteşte Hajni.
Dar pentru că trebuie să fie mereu pregătită pentru următorul caz, femeia se retrage pentru câteva clipe în afara secţiei de primiri urgenţe. "În spatele barăcii, aşa îi spunem noi secţiei de primiri urgenţe, avem un butuc, pe care îl considerăm urmărul nostru. Aici ne retragem şi plângem şi ne descărcăm. Suntem şi noi oameni şi avem şi noi nevoie de momente de descărcare emoţională, pentru ca mai apoi să o luăm de la capăt", a spus asistenta şefă.
Cuvântul "mulţumesc" îţi dă putere să continui
Vass Hajni spune că cea mai mare împlinire o are atunci când pacienţii sau rudele acestora vin şi îi mulţumesc. "Pentru că oamenii au înţeles că la SMURD nu se primesc bani, foştii pacienţi sau rudele acestora au ales alte forme de a ne mulţumi pentru ceea ce am făcut pentru ei. Ani la rând primeam de Paşte un coş cu ouă roşii vopsite şi cu o felicitare, pe care nu era trecut numele expeditorului. De Crăciun, tot sub anonimat mai primim prăjituri. Pentru noi cuvântul 'mulţumesc' îţi dă putere să continui", mărturiseşte asistenta şefă.
Distincţiile primite de la preşedintele României la sfârşitul lui septembrie 2010 sunt şi ele trecute pe lista momentelor fericite din cariera cadrului medical. "Aceste momente te fac să spui că toate eforturile tale au meritat şi îţi dau putere să treci peste toate greutăţile", a spus Hajni.
Ce a determinat-o să aleagă sistemul medical
Actriţă sau doctoriţă erau meseriile pe care le spunea atunci când era întrebată "Tu ce ai să te faci când vei fi mare?" "Părinţii mei m-au convins că actriţă nu am cum să fiu, pentru că nu am voce. Ei îmi spuneau că actriţele trebuie şi să cânte frumos pe scenă. Atunci mi-au tăiat elanul. Astfel că a rămas cealaltă opţiune: să lucrez în domeniul sanitar.
Vass Hajni a făcut un curs la Crucea Roşie şi apoi s-a înscris la o postliceală de asistente. "Aşa am început, dar după aceea nu au mai putut să scape de mine. Eram hotărâtă să intru în sistemul medical. Pentru a nu mă abate de la ţelul meu am decis să urmez acest drum. După ce am terminat şi postliceala, am decis să rămân la SMURD".
În echipa SMURD nu se fac diferenţe între medic, asistent şef, asistent simplu sau student. "Toţi suntem unul şi acelaşi. Bineînţeles că medicul coordonează şi ceilalţi execută, dar în acelaşi timp eşti considerat un om din echipă. Acest lucru te face să te simţi important, indiferent de statutul pe care îl ai", conchide cadrul medical, care şi-ar dori să urmeze şi Facultatea de Medicină.

(10-03-2012 09:30 AM)HomefireNews Scris:  Vass Hajni, omul care se luptă cu moartea în fiecare zi

Citat:Mărturiile unui salvator de vieţi: copilul pierdut în fum l-a frămtat nopți la rând, iar recunoștința unei tinere l-a bucurat

Un copil rătăcit în fum sau o tânără strigând după ajutor. Sunt doar două dintre imaginile care au rămas în amintirea eroului pompier de la ISUMB, plutonierul adjutant Dumitrescu Dumitru Gigi.

Am ajuns la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Municipiului București (ISUMB), ieri dimineața, la scurt timp după ce pompierul Dumitrescu Dumitru Gigi, în vârstă de 44 de ani, plecase în misiune. De această dată, misiunea nu presupunea nimic dramatic, ci era un simplu protest al cadrelor militare disponibilizate, însă precauția este una dintre principalele atribuții ale angajaților ISUMB.

Alături de sublocotenentul Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al instituției, am pornit către locul mitingulul, unde l-am întâlnit pe domnul Gigi, cum îi spuneau colegii. În autospeciala pentru stingerea incendiilor, locul unde pompierii trăiesc la intensitate maximă, cei doi au povestit cele mai marcante întâmplări prin care au trecut. Ei au mărturisit că meseria de salvator le-a încărcat viețile de emoție, risc, pericol și devotament pentru semeni.

Copilul pierdut în foc

Un eveniment care i-a inundat amintirea și conștiința pompierului Dumitrescu s-a întâmplat chiar în urmă cu o lună, când patru copilași au ars de vii într-o baracă improvizată. Eroul pompier era în timpul liber, însă nu a ezitat nicio secundă să sară în flăcări pentru a-i salva pe copii.

„Eram în mașină cu cel mic, tocmai îl luasem de la grădiniță și vroiam să îi cumpăr o pizza. Ironia a fost că a trebuit să mă abat de la traseul obișnuit spre casă și am luat-o chiar prin apropierea locului tragediei. Am văzut flăcările și m-am dat imediat jos din mașină. Am auzit strigătele celor mici, am intrat în cocioaba cuprinsă de foc și am văzut o mânuță de copil. Am încercat să-l apuc, să-l salvez, însă exact atunci a explodat o butelie. Copilașii și-au pierdut viața, iar pe mine m-a frământat nopți la rând întâmplarea. Mă tot gândeam cum aș fi putut să fac să reușesc să-i scot de acolo”, a povestit eroul pompier, vizibil afectat.

Viață salvată cu complimente

Un alt episod emoționant s-a întâmplat în anul 2000, când domnul Gigi a convins o tânără să nu se arunce de la etajul zece. „Avea vreo 22 de ani, era complet dezbrăcată și vroia să se arunce de la etajul zece. Spunea că suferă după un băiat care o părăsise. Cocoțat pe scara autospecialei, îi ziceam cât e de frumoasă și încercam să o lămuresc că niciun băiat nu merită să moară pentru el. Până la urmă am convins-o”, și-a amintit, zâmbind, angajatul ISU.

Altădată a fost copleșit de durere când, aflându-se într-o misiune de descarcerare, a văzut cum, sub ochii lui, un copilaș de trei ani a murit sufocat de greutatea mamei prinsă în mașina contorsionată.

În timpul celor 22 de ani în care a lucrat atât în cadrul Poliției, cât și în cadrul ISUMB, astfel de momente copleșitoare i-au acaparat existența. Plutonierul Dumitrescu a mărturisit că meseria de pompier nu reprezintă un simplu loc de muncă, ci un stil de viață plin de risc și de devotament pentru cetățenii care așteaptă și care merită să fie salvați.

Citat:Câți dintre dumneavoastră nu v-ați dorit în copilărie, măcar în joacă, să fiți pompier, să stingeți flăcările și să ieșiți învingători din lupta cu vâlvătăile?



Fost scafandru, actual pompier, Romeo Duncă nu ar părăsi uniforma

Meseria de pompier este, pentru unii dintre noi, doar o iluzie a copilăriei, dar pentru cei, nu foarte mulți, care o practică, este o povară dulce. Odată îmbrăcată uniforma de pompier, o spun aceia care o poartă, aceasta devine parte integrantă a lor, toată viața nu o mai pot abandona, pentru că o chemare puternică și instinctivă pune posesie pe viața pompierului.

Ei sunt aceia care apar în situații de urgență, îi vedem, îi apreciem, le cerem să ne protejeze, dar, trecem apoi pe lângă ei, nepăsători, de multe ori uitând cât ne-au fost de ajutor în momentele grele.

Plutonierul major Romeo Duncă are 36 de ani și este șeful Gărzii de Intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu“ al județului Ialomița. Meseria de pompier este un alter-ego al său, pentru că, din 1994, trăiește în această lume. Aici, totul are alte valențe, pentru pompier nu mai există decât datoria și simțul civic.

Plutonierul major Duncă spune că, pentru el, viața de pompier este ceea ce îl definește. „M-a fascinat armata și, făcând stagiul militar la Grupul de Pompieri Slobozia, am realizat că asta vreau să fiu, pompier. De fapt, toată viața mea am fost un tip cazon. Am terminat Liceul de Marină «Mircea cel Bătrân» din Constanța, apoi armata și-a spus cuvântul“, povestește acesta. Pentru că vroia să pătrundă toate tainele domeniului militar, plutonierul major Romeo Duncă a terminat, șef de promoție, Școala Militară de Subofițeri Boldești, pentru ca, apoi, să urmeze cursurile Facultății de Științe Juridice și Administrative.

Plutonierul major este unul din cei trei scafandri din Ialomița brevetați internațional

Marea iubire a pompierului a rămas, însă, apa și, chiar dacă azi nu mai poate face scufundări, din cauza unor probleme medicale, Romeo a lucrat timp de aproximativ patru ani ca scafandru în cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia. „Am o pasiune pentru mediul acvatic, pe care am dobândit-o în liceu. A fi scafandru reprezintă, pentru mine, ceva cu totul deosebit. Am luat parte, ca și scafandru la o serie de intervenții, cele mai multe pe râul Ialomița, unde vizibilitatea este zero și zona este foarte periculoasă. Totul ține de calm, să nu intri în panică. Din păcate, acțiunile scafandrilor în cadrul situațiilor de urgență și atunci, ca și acum, se făceau pentru a recupera corpurile deja inerte, iar, cel mai greu era când ieșeam și trebuia să dăm familiei vestea cea rea“, rememorează plutonierul major Romeo Duncă, emoționat de retrăirea acelor clipe.

Este un mediu dur, acela acvatic. Este cert că nu oricine poate fi scafandru, însă, pompierul Duncă încă tânjește după aruncarea în valurile învolburate. Din nefericire, în Ialomița nu mai există azi scafandri care să intervină, deoarece a fost desființat detașamentul acestora din cadrul ISU cu mulți ani în urmă.

În prezent, Romeo Duncă este un pompier cu o activitate și o experiență vaste în profesia sa. De trei ani, are funcția de șef al Gărzii Detașamentului de Pompieri Slobozia. Ne spune, cu nonșalanță, că nu îi este teamă, nu i-a fost niciodată, să se lupte cu flăcările sau să facă față cu brio altor situații care cer prezența pompierilor.

Acesta își amintește că, unul dintre cele mai emoționante momente ale carierei sale l-a trăit recent. „Ca pompier vezi multe, iar, ca și scafandru, și mai și. Totuși, anul trecut, când a avut lor explozia de la blocul F6, mai precis pe 28 mai 2011, am reușit, împreună cu întreaga echipă, să salvăm viața unui bebeluș, precum și părinții acestuia, înainte de a se petrece o nenorocire“, mărturisește, cu modestie, plutonierul major.

Nu a contabilizat niciodată câte vieți a salvat, cert este că, la fiecare intervenție, viața unui pompier este în pericol. Romeo ne-a destăinuit că, au fost și cazuri în care, în urma unei acțiuni la un incendiu, a căzut de două ori după acoperișul unei case în flăcări, la ultima prăbușire, rupându-și piciorul.

În timpul liber face taximetrie.

Pompierul Duncă ne-a impresionat prin simplitatea lui. Este un om direct, care spune lucrurile clar și răspicat, militărește. Cu mândrie, ne-a istorisit că fiul său, care acum are 13 ani și este în clasa a șaptea a crescut în garnizoană și vrea să-i calce pe urme și, ori de câte ori aude sirena, îl sună să vadă dacă are vreo intervenție.

Dar Romeo mai are o pasiune: taximetria. Spune că a optat pentru asta și pentru partea financiară, dar și pentru că așa se relaxează, este un mod bun de a schimba mediul.

În încheiere, plutonierul major, trecut prin multe încercări ne-a mărturisit că nu vrea decât sănătate și să-și vadă copilul împlinit.