Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 7 voturi - 4.43 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Autospeciale pentru stins incendii - "Made in România"
Autor Mesaj
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 13,138
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4918
Given 12343 thank(s) in 5680 post(s)

Mesaj: #21
RE: Autospeciale pentru stins incendii - "Made in Romania"
Vehiculul-veteran al pompierilor, la a doua tinereţe
[Imagine: 4.jpg]
[Imagine: 8.jpg]
[Imagine: 8.jpg]
Citat:„Bătrânica” pompierilor din Vedea a intervenit la peste trei mii de cazuri până în cei peste 50 de ani de viaţă. De mai bine de jumătate de veac, utilitarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Vedea este în slujba comunităţii, cea mai veche maşină de pompieri din sudul ţării. Cu toate că a primit numeroase oferte, de la muzee sau de la colecţionari, primarul comunei Vedea, Marin Bălan, nu ar accepta, pentru nimic în lume, să o vândă pe „Bătrânica”, aşa cum este botezată maşina.
Marin Manea, poreclit de colegi „Nea Cotoiul”, are 55 de ani, şi de mai bine de 29 de ani o are în grijă pe „Bătrânica”, pe care a adus-o în 1983 de la Grupul de pompieri din Giurgiu, unde fusese casată. A adus-o remorcată, pentru că „inima” nu îi mai funcţiona. Însă, cu sprijinul conducerii CAP, dar şi al autobazei Ştefăneşti, în doar câteva luni a fost repusă pe roţi. De atunci şi până la înfiinţarea Grupului de pompieri de la Găujani, SR-ul 114 – denumirea tehnică a maşinii – a deservit toate comunele de pe malul Dunării, de la Pietrişu până la Hala Mahâru, situată la circa 9 kilometri de municipiu. În anul 1990, maşinii i-a fost dăruită o nouă „inimă”: un motor de tractor.
„Nu mai fuge ea ca altădată, dar porneşte la juma de cheie şi ajunge în locuri în care maşinile astea noi de pompieri nici măcar nu ar avea cum să se apropie. Cât despre pensionarea ei, nici nu se pune problema”, declară Marin Manea.
Anul de foc al „Bătrânicii” a fost 2002
Cei 15 pompieri voluntari sunt primii care sar în ajutorul colegilor de la Giurgiu sau de la Găujani. Majoritatea intervenţiilor au fost la incendii mici, dar anul „de foc” a fost 2002, când un „piroman de profesie” trimitea bileţele cu următorul conţinut: „vedeţi că dau foc la...”. Nu trecea mult şi flacăra izbucnea, în cele mai multe dintre cazuri, pe câmp. Dar pompierii voluntari erau deja „pe poziţii”. Mândria grupului de pompieri din Vedea este drapelul de luptă, primit la înfiinţarea oficială a grupului, la 12 septembrie 1952, şi pe care îl protejează ca pe cea mai de preţ comoară. „De fapt, pompieri sunt în Vedea încă din 1932, dar am devenit „oficiali” abia în 1952”, povesteşte unul dintre primii pompieri din Vede, Sandu Ţaga, în vârstă de 84 de ani.
Garajul „Bătrânicii” şi uniformele pompierilor voluntari, făcute din donaţii
Odată înfiinţată formaţia de pompieri, aveau nevoie de un „sediu” al lor. Astfel, cu sprijinul fostului secretar al Primăriei, şi, totodată, unul dintre cei mai activi pompieri, Sandu Ţaga, au fost aduse materialele necesare construirii remizei de pompieri. După peripeţii care ar umple o carte, de la riscul de a fi demolată, dar salvată de „munca voluntară” a comunităţii (bărbaţii au ridicat construcţia, iar femeile au definitivat-o, zugrăvind-o), la furtuna „providenţială” din 1982, când a fost smuls acoperişul fostului sediu al Judeţenei de Partid, clădirea a devenit a doua casă pentru membrii formaţiei civile de pompieri, dar şi casa Bătrânicii. La fel s-a întâmplat şi cu „uniformele”, primele fiind confecţionate din aşa-zisele rebuturi ale Fabricii de Confecţii „Dunăreana”.
Amintiri şi schimburi de generaţii
Nea Sandu Ţaga, unul dintre cei mai vârstnici pompieri din Vedea, îşi aminteşte, nu fără emoţii: „Când s-a înfiinţat grupul de pompieri, în 1952, am şi devenit fruntaşi pe raionul Giurgiu, şi atunci am primit şi drapelul de luptă. Ani la rând, am fost pe primul loc la concursurile de profil, până când ni s-a spus în faţă că ce, iar am venit să luăm primul loc? Lasă că o să primim locul doi. Aşa s-a întâmplat, dar nu ne-am supărat, pentru că noi eram o echipă, care întâi deservea locuitorii din comună, cu ajutorul maşinii, şi apoi ne interesau premiile de la concursuri. Oricum, premiile în bani se transformau întotdeauna în mese „tovărăşeşti”, la care participau toţi cei apropiaţi”, mai povesteşte Sandu Ţaga. Acum, 15 pompieri tineri sunt gata oricând să intervină la cea mai mică scânteie ce ar ameninţa bunurile sau viaţa cuiva din Vedea sau împrejurimi: Dumitru Craiciu, Marin Manea, Ionuţ Dinu, Viorel Coman, Alexandru Bădilă, Marian Olteanu, Daniel Gogor, Tudor Bigică, Geroge Petcu, Lucian Clejanu, Paul Şanţmare, Ion Degeratu, Eugen Degeratu, Florentin Iofcea şi Miron Ciochirdel.
Scurtă istorie tehnică a „Bătrânicii”
Autospeciala cisternă de alimentare cu apă SR 114 a fost echipată la Uzina Mecanică Timişoara, în anul 1954, pe un şasiu construit în 1927 şi folosit de armata germană ca şi car de luptă în al doilea război mondial. Autospeciala a intrat în dotarea formaţiei civile de pompieri Vedea în 1983, fără niciun fel de accesorii, acestea fiind achiziţionate ulterior. Capacitatea rezervorului de apă este de cinci tone, iar „tirul” de apă ajunge la 60 m orizontal sau 35 m vertical.
SURSA : http://www.adevarul.ro

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 03-10-2012 03:45 PM de Covalciuc Bogdan.)
09-02-2012 09:09 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: dragos , pompier_talpas , zagreb , HomefireNews
{myadvertisements[zone_3]}
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
RE: Autospeciale pentru stins incendii - "Made in Romania" - Covalciuc Bogdan - 09-02-2012 09:09 PM

Săritură forum:



Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Ultimele subiecte
Istoria pompierilor din ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
25-01-2021 06:54 AM
» Mesaje: 13
» Vizualizări: 9672
Miniaturi,machete,jucarii...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
22-01-2021 05:32 AM
» Mesaje: 122
» Vizualizări: 121630
I.S.U. "Neron Lupascu" al...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
19-01-2021 06:39 PM
» Mesaje: 96
» Vizualizări: 76576
Requiescat in Pacem
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
19-01-2021 06:15 PM
» Mesaje: 434
» Vizualizări: 389598
SMURD Bucuresti
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
09-01-2021 04:19 PM
» Mesaje: 109
» Vizualizări: 83083
Respect !.....și suntem d...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
09-01-2021 02:11 PM
» Mesaje: 187
» Vizualizări: 348335
Purtător de cuvânt
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
07-01-2021 07:23 PM
» Mesaje: 1
» Vizualizări: 426
I.S.U. "Barbu Stirbei" a...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
06-01-2021 07:05 AM
» Mesaje: 346
» Vizualizări: 255917
Pompierii ..si arta - Cen...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
05-01-2021 02:40 PM
» Mesaje: 57
» Vizualizări: 68771
Ministerul Afacerilor In...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
02-01-2021 01:48 PM
» Mesaje: 118
» Vizualizări: 102824

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro