Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 6 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Oameni care salvează vieţi / Eroi de profesie
Autor Mesaj
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 13,396
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4978
Given 12809 thank(s) in 5904 post(s)

Mesaj: #179
RE: Oameni care salvează vieţi / Eroi de profesie
Dr. Cristian URSU, coordonator SMURD Cluj: Un caz reuşit, un pacient despre care ştii că trăieşte şi datorită ţie, te ajută să mergi mai uşor înainte

[Imagine: 28jfkoi.jpg]

Citat:Pentru un urgentist – spune dr. Cristian URSU, medic primar medicină de urgenţă în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj – partea cea mai frumoasă a meseriei este bucuria, satisfacţia că ai făcut un bine, că o persoană trăieşte datorită, poate, şi ţie. Partea cea mai urîtă are mai multe feţe: o dată, cazurile la care ai ajuns şi nu mai ai ce face, apoi cazurile pe care le pierzi – în special oamenii cu care ai apucat să vorbeşti, să relaţionezi.

– Spuneaţi că aceia care văd un accident ar trebui să facă mai mult decît, trecînd pe lîngă omul accidentat, să pună mîna pe telefon şi să sune la 112. Dacă gîndeşti însă şi cu mintea celui care vede din întîmplare un accident îţi pui problema şi altfel: vezi omul rănit, te duci, pui mîna pe el, poate moare pînă vine poliţia şi după aceea ai de dat declaraţii – ce-ai văzut, ce-ai făcut, de ce ai făcut…

– Nu ştiu dacă s-ar întîmpla neapărat treaba asta, cu Poliţia. Dar e foarte important să ştie cei de la 112, şi după aceea cei de la ambulanţă, care preiau apelul, în ce stare e victima, fiindcă nu e totuna să ştii că omul a ieşit din maşină pe picioarele lui, dar poate că are o plagă, sau că e încarcerat şi e inconştient.

– Înţeleg, aşadar, că mulţi dintre cei care sună la 112 nu spun altceva decît că „s-a petrecut un accident în locul cutare”.

– Nici măcar nu se opresc să vadă ce e acolo, unde s-a petrecut accidentul. Din mersul maşinii anunţă, sau trec, pe jos, pe lîngă omul căzut, sună la 112 şi spun: „Vedeţi că s-a întîmplat…”. Nu-i suficient! Adică, nu ţi-ai făcut datoria de bun cetăţean, ca să fii tu cu sufletul împăcat şi cu conştiinţa împăcată, numai pentru că ai dat acel telefon. Du-te şi vezi ce e cu omul acela, pentru că e foarte important să ştie cei din dispecerat, şi după aceea echipajul care pleacă spre locul accidentului, în ce stare se află.

Un alt lucru pe care oamenii ar trebui să-l ştie şi să-l facă: dacă vezi un om căzut în stradă – şi nu mă refer la accidente! -, e important să te duci şi să pui mîna pe el, să încerci să vorbeşti cu el. Ar fi ideal dacă ai şti (cînd suni la 112) dacă respiră sau nu respiră, şi dacă constaţi că omul acela e inconştient şi nu respiră, să-i faci masajul acela cardiac, să aplici metodele de resuscitare, că poate-i oferi omului o şansă! De multe ori ne-am dus şi-am găsit omul căzut în stradă: în jur, nenumăraţi privitori, care stăteau cu braţele încrucişate şi se uitau. Ne aşteptau pe noi să venim! Numai că minutele care trec, din momentul în care s-a dat apelul şi pînă reuşim noi să ajungem, sînt esenţiale pentru cel care-i acolo, de ele depinde supravieţuirea lui. Nu-i mare lucru! N-avem pretenţia să-i facă neapărat ventilaţie, respiraţie gură la gură, dar să-l desfaci la piept şi să te apuci să-i faci masaj, cred că poate oricine. În alte părţi se învaţă treaba asta la nivel de şcoală elementară.

– Aţi spun corect: în alte părţi. Poate că în sfîrşit ne-am dat seama că ar trebui să se înveţe şi la noi.

– Cu siguranţă! Îi oferi omului o şansă! La un moment dat am făcut cu colegii o statistică şi am remarcat ceea ce consemnează şi colegii din alte ţări: cei care supravieţuiesc după un stop cardio-respirator sînt cei cărora le face cineva masaj, pînă ajunge echipajul acolo. De ce? Pentru că le păstrezi o minimă funcţionare. Dacă nu faci nimic şi stai numai şi te uiţi la omul căzut, în trei, patru, maxim cinci minute creierul ăla-i mort. Şi e păcat! Şi noi simţim o frustrare extraordinară.

Ultimul caz de stop cardio-respirator la care am fost acum vreo trei săptămîni era tocmai un astfel de om căzut pe jos. Cred că erau 20-30 de oameni în jurul lui şi stăteau toţi şi se uitau. Nici măcar nu l-au scos din balta în care era! Unul dintre ei să fi zis: „Haideţi să-l desfacem la haină şi mă apuc eu să-i fac masaj, pînă vine echipajul!” Nu. Şi e frustrant. N-avea nici 60 de ani, omul ăla. L-am scos din stop, dar nu ştiu ce s-a ales ulterior de el.

– După ce primiţi un apel şi ajungeţi la locul accidentului, care sînt primele lucruri pe care le faceţi acolo?

– În primul rînd trebuie să evaluezi scena accidentului. E prima lege, pe care le-o spunem şi paramedicilor, voluntari care vin la noi: „Te uiţi în jur şi ai grijă să nu te expui şi tu, ca să nu devii o a doua victimă”.

– Asta, rapid.

– Rapid. Tot la fel de rapid trebuie să evaluezi accidentul, să vezi: maşina implicată e stabilă sau nu e stabilă, omul e încarcerat sau nu e încarcerat, ce poţi face cu el. După aceea, dacă te-ai asigurat că nu te expui nici unui risc, trebuie să vezi ce se întîmplă cu victimele. Tot aşa, trebuie să evaluezi cîte victime sînt şi cam în ce stare e fiecare, pentru că vei începe întotdeauna cu cele care sînt în starea cea mai gravă. Dacă ai mai multe victime, îţi împarţi sarcinile, dacă ai una singură, atunci concentrezi tot echipajul la victima respectivă.

– Există şi momente de… derută, cînd echipajul ajunge la accident?

– Ceea ce unora li se pare a fi momentul de derută este mai degrabă momentul acela de evaluare. Derută…, poate, pînă cînd înţelegi ce s-a întîmplat, pînă cînd îţi dai seama: am de-a face cu o victimă, cu două, în ce stare e fiecare, de ce trebuie să mă apuc mai întîi. E, de fapt, acea perioadă în care trebuie să evaluezi scena accidentului şi să hotărăşti cu ce începi şi ce faci mai departe.

– Spunea cineva, la un moment dat, că urgentiştii bine pregătiţi, care cunosc foarte bine manevrele pe care trebuie să le aplice, întîi acţionează şi abia apoi gîndesc.

– Eu altfel aş spune: că nu-ţi trebuie întotdeauna un diagnostic ca să porneşti la muncă. De multe ori ai un pacient în stare de şoc. Nu ştii exact care-i cauza şocului. Începi, mai întîi, tratamentul de deşocare, după care, în UPU, ai posibilitarea să afli de ce este omul în stare de şoc. Altfel, pînă gîndesc eu şi fac o teorie, de ce-i în stare de şoc, s-ar putea să-l pierd.

Cînd e vorba de resuscitare, sînt de acord: ai găsit omul pe stradă, începi masajul, începi ventilaţia, asistentul prinde o venă… Oamenilor din echipaj nici nu trebuie să le spui ce au de făcut, pentru că fiecare ştie.

– Cum trebuie să fie un echipaj SMURD ca să funcţioneze perfect?

– În primul rînd trebuie să fie, toţi, buni profesionişti, apoi trebuie să fie o echipă sudată, adică oameni cu care ai mai lucrat şi cu care, de multe ori, te înţelegi din priviri.

– Ca urgentist, după ce ai găsit un om inconştient, poate într-o baltă de sînge, şi ai reuşit să-l faci să deschidă ochii şi chiar să vorbească cu tine, cum te simţi?

– Ai acea satisfacţie de care spuneam înainte şi atunci chiar te bucuri pentru ceea ce faci. Astea sînt cazurile care te fac să mergi mai departe, pentru astea te duci pe SMURD, pentru astea vii mai departe în UPU.

– Se întîmplă cîteodată să pui în balanţă reuşitele şi nereuşitele şi să zici: „Pe partea asta cîntăreşte mai mult, deci merg (sau nu merg) mai departe”?

– De mers înainte, mergi oricum, dar un caz reuşit, un pacient despre care ştii că trăieşte sau scapă şi datorită ţie, te ajută să mergi mai uşor înainte.

– Spuneaţi de cele două „sertăraşe” din sufletul urgentistului, unul cu eşecurile, celălalt cu succesele. Există vreun caz special în „sertăraşul” dvs de succese?

– Sînt multe astfel de cazuri. Dacă e să vă dau un exemplu: am avut la un moment dat, în UPU, un pacient adus cu edem pulmonar, respira atît de greu încît la un moment dat a trebuit să-l intubăm. Din fericire a răspuns foarte bine la intubaţie şi la terapie şi după o perioadă de timp l-am putut detuba. Soţia lui aştepta afară şi, sigur, ne tot întreba; noi comunicam cu ea şi i-am spus că-i foarte grav şi că există oricînd riscul să-l pierdem. În momentul în care am reuşit să-l detubăm şi omul era conştient, am chemat-o pe soţia lui să-l vadă. A reuşit să comunice cu el mai mult din priviri. La un moment dat i-am lăsat, preţ de cîteva minute, singuri. Cînd m-am întors, doamna atît i-a spus soţului: „Acesta e medicul care ţi-a salvat viaţa”. Omul nu putea vorbi şi numai atît a făcut: mi-a întins mîna. Nici nu-ţi trebuie mai mult!

– Dintre oamenii pe care i-aţi salvat, s-a întîmplat vreodată să vă certe vreunul că nu l-aţi lăsat să moară? Nu mă gîndesc, desigur, la cei cu tentativă de suicid.

– Nu. Nu, dar, cum să zic, în anumite momente parcă am simţit că aparţinătorii şi-ar fi dorit să se termine. Sînt şi bolnavi… vîrstnici, cronici, suferinzi, de mult, care pentru familii de multe ori constituie o povară. Şi atunci simţi, poate, cîteodată, că ar fi fost mai uşor pentru familie dacă n-ai fi intervenit.

– Se întîmplă ca oameni cărora le-aţi salvat viaţa să vină să vă caute numai ca să vă mulţumească? Vă întreb ştiind că mulţi dintre cei care ajung la UPU ajung în stare de inconştienţă, iar aici oricum nu stau foarte mult. Cred că de multe ori nici nu ştiu cum îl cheamă pe medicul care i-a tratat.

– Sînt puţini cei care revin în mod special numai ca să ne mulţumească. Se întîmplă să revină în UPU cu alte patologii sau se revină pentru alţi bolnavi, ca aparţinători, şi ne spun: „Dvs m-aţi tratat şi… atunci” sau „Am venit cu cutare pentru că şi pe mine m-aţi tratat dvs”. Sau ne opresc pe stradă: „Eu sînt cutare, dvs m-aţi tratat cînd am avut problema cutare”. Am constatat că, deşi stau foarte puţin la noi, în UPU, foarte bine li se întipăreşte în minte imaginea celui care a avut grijă de ei. Percepţia pacientului este diferită de percepţia noastră: pacientul te vede pe tine sau vede doi oameni; noi vedem nu ştiu cîţi, într-o zi, şi atunci, sigur că nu-i mai reţinem. Reţinem cazurile cu adevărat deosebite. Eu nu reţin nici nume şi nici figuri; reţin doar cazul, ca atare.

– Care sînt extremele specialităţii dvs? Partea cea mai frumoasă şi partea cea mai urîtă.

– Partea cea mai frumoasă asta este: bucuria, satisfacţia că ai făcut un bine, că o persoană trăieşte datorită, poate, şi ţie. Partea cea mai urîtă are mai multe feţe: o dată, cazurile la care ai ajuns şi nu mai ai ce face, apoi cazurile pe care le pierzi – în special oamenii cu care ai apucat să vorbeşti, să relaţionezi. Cred că acelea te dor cel mai tare.

– Pentru că aici s-a creat deja o legătură?

– Exact. În momentul în care pierzi un astfel de om, te doare mai mult.

– V-aş întreba şi de latura „tragi-comică” a specialităţii dvs. Mi-aduc aminte că, într-un interviu, dr Mihaela Pasc relata cazul unui tînăr care îşi aplicase un inel de oţel pe penis şi nu l-a mai putut scoate. S-a apelat, pentru acest caz, la echipa de la descarcerare pentru că în UPU nu s-a putut tăia acel inel. Pînă la urmă au reuşit să i-l taie cu o freză dentară.

– Sînt o mulţime de astfel de cazuri hilare. Oameni care îşi introduc tot felul de obiecte în fund, de la cartofi, bec, vibrator, sticle.

– Aţi avut astfel de cazuri?

– Da! La un moment dat rîdeam de un coleg, un asistent foarte bun, care din păcate a plecat în străinătate. Colegul acesta obişnuia în fiecare zi să-şi cumpere o sticlă de Teddy, fiindcă era băutura lui preferată. Asta, pînă în ziua în care a venit un pacient cu o sticlă de Teddy înfiptă în fund! De atunci nu şi-a mai cumpărat Teddy, că făceam mişto de el.

– Aveţi şi cazuri de persoane care solicită ambulanţa pentru lucruri absurde?

– Da. De exemplu, cheamă omul ambulanţa că… l-a jenat pantoful şi are o bătătură. Se întîmplă de foarte multe ori lucruri de genul ăsta. Se apelează ambulanţa extrem de uşor, lumea nu înţelege că numărul de echipaje este redus şi că numărul de solicitări pentru cazuri reale este mare. Şi atunci, ne apelează pentru cazuri din astea extrem de stupide: „Am o bătătură”. Unii, care au fost de mai multe ori la UPU, cheamă ambulanţa noaptea, la 2:00, la 3:00, cînd ştiu că afluxul de persoane nu e atît de mare. I-am auzit eu cum povestesc, se învaţă unii pe alţii. „Dacă ai o problemă, du-te la UPU că acolo îţi fac toate analizele, îţi fac şi ecografie şi radiografie şi le ai pe toate, de ce eşti fraier să te duci în altă parte, să-ţi faci programare şi să stai la coadă?”. Şi sînt mulţi care vin la UPU pentru… te miri ce.

– Ce credeţi că lipseşte în momentul de faţă pentru ca Urgenţa, la Cluj, să poată funcţiona aşa cum v-aţi dori?

– Clujului îi lipseşte în mod special Spitalul Unic de Urgenţă! Asta o simţim cel mai tare noi, cei care sîntem în sistemul de Urgenţă, pentru că oamenii vin la noi, dar dacă îţi trebuie un consult de specialitate la neurochirurgie, la chirurgie toracică, la maxilo-facială, la ortopedie, plimbi omul ăla, care oricum este într-o stare critică, de la o clinică la alta, pînă te saturi. Dacă ar fi acel spital de urgenţă, ar fi simplu, pentru că ar fi toţi specialiştii acolo, într-un loc.

– Clujenii au fost, de nenumărate ori, solidari cu diverse… naţii, persoane ori grupuri aflate în diverse situaţii mai mult sau mai puţin critice. Au ieşit în piaţă să arate că… astăzi sînt sirieni, sau sînt francezi, unii au fost şi Charlie… Au fost solidari cu Roşia Montană, dar niciodată, însă, pînă acum, n-au ieşit să fie solidari cu sistemul de Urgenţă. Însă, nu se ştie niciodată…

– Aşa este.

– Pentru că la începutul acestui interviu aţi spus că aţi ales Urgenţa „în necunoştinţă de cauză”, vă întreb, în final: dacă ar fi să o luaţi de la capăt, aţi mai alege aceeaşi specialitate?

– Cred că m-aş gîndi de două ori. Poate tot asta aş alege, dar, cu siguranţă, aş sta mai mult în cumpănă.
SURSa : http://ziarulfaclia.ro/

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
17-02-2016 08:31 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: maf150 , Dacul , HomefireNews
{myadvertisements[zone_3]}
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
RE: Oameni care salvează vieţi / Eroi de profesie - Covalciuc Bogdan - 17-02-2016 08:31 AM
Sergiu Tîrla alias GAO - Covalciuc Bogdan - 13-08-2011, 06:20 AM

Săritură forum:



Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Ultimele subiecte
Hi-Lift Jack
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
Astăzi 07:18 AM
» Mesaje: 10
» Vizualizări: 7586
„Nu există pădure fără u...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
Astăzi 06:22 AM
» Mesaje: 77
» Vizualizări: 9948
I.S.U. "Horea" al Judetul...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 07:51 PM
» Mesaje: 114
» Vizualizări: 113927
AccuVein
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
24-10-2021 12:32 PM
» Mesaje: 9
» Vizualizări: 6646
Requiescat in Pacem
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
24-10-2021 11:49 AM
» Mesaje: 454
» Vizualizări: 460670
Packexe SMASH
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
24-10-2021 11:37 AM
» Mesaje: 9
» Vizualizări: 7139
Pensii militare
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
24-10-2021 11:07 AM
» Mesaje: 182
» Vizualizări: 269394
Cronologia incendiilor di...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
23-10-2021 04:08 PM
» Mesaje: 21
» Vizualizări: 5665
Cască protectie pompieri ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
23-10-2021 10:59 AM
» Mesaje: 62
» Vizualizări: 115075
Serviciul de pompieri din...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
22-10-2021 08:53 PM
» Mesaje: 37
» Vizualizări: 38025

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro