pompieri

Citat: Municipiul Moreni este o localitate încărcată de istorie.
Aici s-au petrecut întâmplări extraordinare pe care canalul Discovery ar trebui să îl speculeze.Pe cât este de mic, pe atât este de mare farmecul acestor meleaguri care prin arc peste timp reînvie momente memorabile,imposibil de uitat.
Vorbim despre un eveniment care vreme de aproape 3 ani a provocat delir,disperare,uimire,toate adunate lalolaltă. Discovery trebuie să vorbească despre acest moment al arderii sondei de pe platoul Ţuicani din pe atunci comuna Moreni. Bătrânii au povestit despre acele momente prin cuvinte simple,emoţionante,cum au trăit şi cum au stat vreme de peste 850 de zile cu ochii aţintiţi către făclia gigantică. În perioada arderii,anotimpurile nu au existat. Veşnic a fost parcă o primăvară şi oamenii acelor timpuri,pe zi ce trece tot mai uluiţi, asistau prin propria lor existenţă la ceea ce ar putea fi denumit FOCUL ETERN care s-a înălţat către cer sute de zile.
Presa a redat amănunte despre acel eveniment însă ea s-a inspirat mai degrabă din scrierile marelui rapsod George Topârceanu,adevăratul autor al unor descrieri considerate de unii şi poate pe bună dreptate plagiat.
Dar iată ce ne scria cotidianul România Liberă, bineînţeles cu ajutorul pasajelor lui George Topârceanu, aşa cum şi eu cred.
” Timp de doi ani si patru luni, focul izbucnit pe un camp petrolifer din Moreni a ars fara incetare. Autoritatile de azi sunt incapabile sa speculeze turistic cel mai mare incendiu petrolier din istorie.»

Zona, numita si Valea Plangerii din cauza numarului mare de muncitori care au pierit in lupta cu flacarile, devenise un loc de pelerinaj.» Desi focul s-a stins de la sine in 1931, americanii sustin ca inginerul Myron Kinley a invins incendiul dupa o lupta demna de scenariile hollywoodiene de astazi.Orasul Moreni a cunoscut doi ani si jumatate de glorie internationala.
Din Capitala, de peste munti, dar si din strainatate, jurnalisti, scriitori, fotografi, scenaristi de la Hollywood au luat drumul micutului oras pentru a vedea miracolul prin care sonda petroliera 160 a ars fara incetare timp de 850 de zile.Multe visuri de marire s-au inaltat o data cu flacarile celui mai mare incendiu care a cuprins vreodata un camp petrolier. Ingineri si specialisti de pretutindeni au cautat gloria la Moreni, cu gandul la recompensa consistenta pusa in joc de guvernul roman.
In versiunea americana a catastrofei, inginerul Myron Kinley – descris in presa occidentala ca un veritabil Bruce Willis al anilor ‘20 – pune capat Focului cel Mare dupa o batalie inegala si plina de tensiune. Ziarele autohtone, insa, sunt clare.

Focul a izbucnit in dimineata zilei de 28 mai 1929 si s-a stins de la sine in septembrie 1931. A mai palpait pana la 4 noiembrie 1931. La inceputul crizei economice, de pe proprietatile din Moreni se extrageau anual 520 de mii de tone de petrol. In 1930 productia s-a dublat. Intre razboaie, dezvoltarea orasului a fost proportionala cu cea a industriei de petrol. Exploatarile se faceau de pe proprietati particulare concesionate unor firme americane si germane. Unii locuitori ajunsesera atat de bogati incat isi permiteau sa inchirieze o birja ca sa ia masa intr-o dupa-amiaza la Sinaia. Astazi, orasul incearca sa-si recapete prosperitatea de altadata.Din pacate, trimitandu-si tinerii la munca in Occident, si nu exploatand celebritatea trecuta.

”Zeci de morti in interventii”

Pe o terasa din Moreni, Vasile Moldoveanu, etnolog, s-a aratat surprins si bucuros sa afle ca cineva se intereseaza de evenimentele petrecute cu aproape un secol in urma. “Bunicul a muncit ca maistru in perioada Focului cel Mare. A murit cu numele de Marica Gheorghe, desi s-a nascut si el tot Moldoveanu. Intre razboaie, familiei i-a mers rau si un vraci l-a sfatuit sa-si schimbe numele pentru a scapa de nenoroc. Numai tatal meu – care in acea vreme era plecat din oras – a ramas cu vechiul nume”, ma lamureste artistul. Norocul insa nu si-a intors fata catre Marica Gheorghe.

“Bunicul credea ca pamantul este blestemat. Obisnuia sa spuna: din aurul asta negru traim, dar ne face viata neagra ca si el. Imi povestea bunicul ca eruptiile erau atat de puternice incat limbile de foc se inaltau la 150 de metri si se vedeau de la o departare de 30 de kilometri. Focul a fost un poligon de incercari pentru noile tehnologii de stingere a incendiilor, dar nici una nu i-a putut veni de hac. Imi amintesc ca, atunci cand eram copii, daca scormoneam cu piciorul, dadeam de pamantul ars de incediu.”

Flacarile se vedeau din Chitila. Focul a izbucnit cu putere si in ziarele vremii. Poze mari si relatari ample de la reporteri trimisi la fata locului au ocupat paginile ziarelor in primele zile ale incendiului.
Publicatia Universul anunta, la 28 mai 1929, cu litere mari: “Dezastrul de la Moreni” – “In regiunea Moreni s-a produs un nou mare dezastru. Pe un platou al comunei Moreni numit Tuicani se afla instalata sonda nr. 160, proprietara societatii Romano-Americane. Lucrarile de sapa ale acestei sonde ajunsesera la o adancime de 1.460 metri. Forta de expansiune a gazelor a atins azi de dimineata un maxim de presiune. Atunci, burghiul a atins stratul de titei, iar turla sondei a fost aruncata in aer la o inaltime de 300-400 de metri. Producandu-se scantei, sonda a luat foc. Intensitatea flacarilor a crescut, atingand inaltimea de 100 de metri. Cu ajutorul pompelor, a inceput imediat un puternic baraj de apa si saci de nisip. Dogoarea flacarilor fiind prea mare, echipele nu se puteau apropia de zona mai aproape de 300 de metri. Printr-o intamplare fericita, acest mare dezastru nu a facut nici o victima omeneasca. Dupa parerea specialistilor, pagubele depasesc 100 de milioane de lei.”

A doua zi, acelasi cotidian isi continua relatarea: “Coloana de foc are o inaltime de 60-70 de metri si lumineaza intreaga regiune Moreni. Se vede foarte bine din Ploiesti si chiar din Chitila”.
Pe 30 mai, Adevarul anunta ca “din gura putului ies 1 milion si 200 de mii de metri cubi, iar focul ajunge la 1.600 de metri”.
Focul s-a stins de la sine. Dupa ce evenimentul “s-a banalizat”, relatarile au devenit tot mai rare. Focul ardea necontenit si, curand, el a disparut de pe agenda presei. A revenit in forta cand flacarile s-au stins.

Pe 18 septembrie 1931, Universul scria: “Uriasa candela care timp de doi ani si patru luni a ars necontenit, ingrozind lumea si rapunand zeci de vieti omenesti, s-a stins azi de dimineata. Focul de la Moreni s-a stins si o data cu el si multe sperante. Caci erau multi care-si munceau zi si noapte creierul sa descopere modalitatea prin care aceasta gura a iadului sa fie astupata si in caz de reusita, aveau de castigat gloria si milioanele promise drept premiu.” In aceeasi zi, Adevarul relata ca “la ora 4.30, s-a produs prabusirea unui mal care se slabise din cauza bombardamentelor si a apei, astupand craterul si inabusind complet flacara”.

“Omul care a invins iadul”

Sub acest titlu, o publicatie engleza descria modul eroic in care un inginer american a pus capat incendiului de la Moreni: “Myron Kinley trebuia sa opreasca cel mai mare foc petrolier din istorie. Omul din Oklahoma a strabatut 7.000 de mile, iar in fata incendiului buzele sale au murmurat: Doamne Atotputernic. Miron Kinley s-a luptat cu flacari de-a lungul statului Texas si in California si niciodata nu a dat gres. Dar monstrul din fata sa era diferit. El este mai impresionant decat tot ceea ce s-a vazut pe pamant. Timp de 26 de luni, oameni instruiti s-au luptat cu el. Guvernul a esuat. A mai ramas o singura speranta – Myron Kinley din Tulsa, Oklahoma. La sfarsitul anului 1931, Kinley a acceptat sa isi puna in aplicare planul cu doua conditii: sa fie platit cash si sa fie ajutat de doua persoane: Graddy Chupp si Costica Lupa. Acestia purtau costume din azbest, in timp ce Kinley a optat pentru haine obisnuite inmuiate in apa. Se intelegeau prin gesturi. Zgomotul facut de sonda 160 putea fi comparat cu cel facut de 100 de locomotive. Ministerul a cerut o zi de ragaz inainte de dinamitare pentru evacuarea zonei. Sute de familii si-au incarcat avutul in carute si s-au mutat pe dealuri.Recompensa trece Atlanticul. A doua zi in zori, Kinley a coborat 30 de picioare in interiorul craterului. In spatele sau un jet colosal de gaz ardea albastru. A dat drumul dinamitei intr-un loc in care apa baltea, formand o mica mlastina. Iesind la suprafata, Kinley apasa detonatorul.Pamantul se cutremura cu un zgomot coplesitor. O furtuna de pamant si marna cazu din cer. Apoi, liniste. Incendiul care a ars incontinuu timp de doi ani si jumatate a fost stins. Kinley si Jackson rasera multumiti. Dar scurgerea de gaz nu a putut fi oprita complet, iar flacara se reaprinse. 160 parea invincibil…Dimineata de 4 noiembrie era rece si luminoasa. Pe coline, locuitorii se rugau in cor pentru succesul misiunii. Kinley a ramas in fata detonatorului pentru o secunda. Un zgomot infernal se stingea incet, incet. O aversa slaba de pamant si marna cazu peste Kinley. Apoi, se asternu din nou linistea. 160 s-a stins. De data asta, pe veci. Kinley s-a intors la Tulsa plin de arsuri pe fata si cu recompensa de 50.000 de dolari in buzunar.”

TURISM EXTREM»
“Cat banet ar fi putut aduce Focul cel Mare!”
Evenimentul a aprins imaginatia localnicilor, dupa cum scriu Ion Stoica si Vasile Dragomir in lucrarea “Moreni – un secol de petrol”: “Acum nimeni nu se mai sperie. Focul s-a incrustat in obisnuintele noastre si a devenit ca o datina strabuna… La drept vorbind, Focul aduce si un oarecare castig… In toamna, o data cu racirea vremii, somerii fara casa au inceput sa-si incropeasca colibe. S-a format o adevarata colonie, care si-a atras o denumire proprie – Flacara. Acesti nevoiasi puteau sa se hraneasca gratuit. Ratele si gastele salbatice, atrase de lumina puternica, se apropiau prea mult de focul nimicitor si ajungeau la pamant gata fripte… Dar asta e prea putin. Ganditi-va ce chilipir ar fi pentru elvetieni sa aiba la ei acasa Focul nostru de la Moreni! Ce hoteluri somptuoase ar fi rasarit in preajma lui ca din pamant, ce ascensoare, ce funiculare, ce trenuri electrice. Incaput pe mana unui consortiu strain, focul nostru ar fi ajuns sa nu il mai recunosti, sa crezi ca ai de-a face de un foc de vita nobila, de pe vremea cruciatilor, care in viata lui nu a cunoscut culoare de mamaliga si n-a urlat la stele ca un caine ciobanesc care cobeste a paguba… Ce banet ar curge pe Valea Prahovei. Dar englezoaicele? Cand ar face cunostinta cu ciobanii nostri, nici nu ar vrea sa mai auda de elvetieni, napoletani si de alte focuri tocite la contactul cu civilizatia… si fiecare englezoaica s-ar intoarce acasa cu miros tare de jintita in nari si o fotografie de cioban in poseta – Cioban of Romania….Of, ah, oh.”- pasaje preluate şi din George Topârceanu, adevăratul autor al descrierilor despre Flacăra de la sonda 160 din Ţuicani.
Bătrânii dar şi presa timpurilor de atunci mai spuneau că nici rândunelele nu au mai plecat în ţările calde din cauza căldurii.Oamenii se ştergeau la ochi şi se minunau,nu le venea să creadă de ceea ce se întâmplă.Nimeni nu se putea apropia de flacăra care se înălţa cu incăpăţânare către cer şi vreme de peste doi ani şi patru luni,centrul lumii s-a mutat ca niciodată în istorie şi ca niciunde în altă parte aici,în oraşul meu natal, Moreni.
Istoria ne spune că nicăieri în alt colţ al lumii aşa ceva nu s-a mai întâmplat şi de aceea,morenarii ar trebui să fie mândri că pe meleagurile lor,cândva,la începutul secolului trecut,focul cel mai mare izbucnit vreodată pe planetă,de la o sondă,a ars numai şi numai la Moreni.
Astăzi,zona este una liniştită şi puţini oameni din cartierul focului gigant,Tuicani din Moreni,mai vorbesc despe acea întâmplare.Preocupate de probleme diverse, autorităţile locale nu speculează deocamdată sub nicio formă atracţiile unui oraş secular,unde tunelurile subterane săpate de germani ori cazematele,stau mărturie pe kilometri întregi,ca o dovadă a acestui loc în niciun caz blestemat,cum au spus unii,ci dimpotrivă,înzestrat cu mândria că undeva,într-o anumită filă a istoriei, a fost centrul întregii lumi.

(28-04-2012 11:09 AM)Covalciuc Bogdan Scris:   "Focul etern": cel mai mare incendiu industrial din lume

Citat: Municipiul Moreni este o localitate încărcată de istorie.
Aici s-au petrecut întâmplări extraordinare pe care canalul Discovery ar trebui să îl speculeze.Pe cât este de mic, pe atât este de mare farmecul acestor meleaguri care prin arc peste timp reînvie momente memorabile,imposibil de uitat.
Vorbim despre un eveniment care vreme de aproape 3 ani a provocat delir,disperare,uimire,toate adunate lalolaltă. Discovery trebuie să vorbească despre acest moment al arderii sondei de pe platoul Ţuicani din pe atunci comuna Moreni. Bătrânii au povestit despre acele momente prin cuvinte simple,emoţionante,cum au trăit şi cum au stat vreme de peste 850 de zile cu ochii aţintiţi către făclia gigantică. În perioada arderii,anotimpurile nu au existat. Veşnic a fost parcă o primăvară şi oamenii acelor timpuri,pe zi ce trece tot mai uluiţi, asistau prin propria lor existenţă la ceea ce ar putea fi denumit FOCUL ETERN care s-a înălţat către cer sute de zile.
Presa a redat amănunte despre acel eveniment însă ea s-a inspirat mai degrabă din scrierile marelui rapsod George Topârceanu,adevăratul autor al unor descrieri considerate de unii şi poate pe bună dreptate plagiat.
Dar iată ce ne scria cotidianul România Liberă, bineînţeles cu ajutorul pasajelor lui George Topârceanu, aşa cum şi eu cred.
” Timp de doi ani si patru luni, focul izbucnit pe un camp petrolifer din Moreni a ars fara incetare. Autoritatile de azi sunt incapabile sa speculeze turistic cel mai mare incendiu petrolier din istorie.»

Zona, numita si Valea Plangerii din cauza numarului mare de muncitori care au pierit in lupta cu flacarile, devenise un loc de pelerinaj.» Desi focul s-a stins de la sine in 1931, americanii sustin ca inginerul Myron Kinley a invins incendiul dupa o lupta demna de scenariile hollywoodiene de astazi.Orasul Moreni a cunoscut doi ani si jumatate de glorie internationala.
Din Capitala, de peste munti, dar si din strainatate, jurnalisti, scriitori, fotografi, scenaristi de la Hollywood au luat drumul micutului oras pentru a vedea miracolul prin care sonda petroliera 160 a ars fara incetare timp de 850 de zile.Multe visuri de marire s-au inaltat o data cu flacarile celui mai mare incendiu care a cuprins vreodata un camp petrolier. Ingineri si specialisti de pretutindeni au cautat gloria la Moreni, cu gandul la recompensa consistenta pusa in joc de guvernul roman.
In versiunea americana a catastrofei, inginerul Myron Kinley – descris in presa occidentala ca un veritabil Bruce Willis al anilor ‘20 – pune capat Focului cel Mare dupa o batalie inegala si plina de tensiune. Ziarele autohtone, insa, sunt clare.

Focul a izbucnit in dimineata zilei de 28 mai 1929 si s-a stins de la sine in septembrie 1931. A mai palpait pana la 4 noiembrie 1931. La inceputul crizei economice, de pe proprietatile din Moreni se extrageau anual 520 de mii de tone de petrol. In 1930 productia s-a dublat. Intre razboaie, dezvoltarea orasului a fost proportionala cu cea a industriei de petrol. Exploatarile se faceau de pe proprietati particulare concesionate unor firme americane si germane. Unii locuitori ajunsesera atat de bogati incat isi permiteau sa inchirieze o birja ca sa ia masa intr-o dupa-amiaza la Sinaia. Astazi, orasul incearca sa-si recapete prosperitatea de altadata.Din pacate, trimitandu-si tinerii la munca in Occident, si nu exploatand celebritatea trecuta.

”Zeci de morti in interventii”

Pe o terasa din Moreni, Vasile Moldoveanu, etnolog, s-a aratat surprins si bucuros sa afle ca cineva se intereseaza de evenimentele petrecute cu aproape un secol in urma. “Bunicul a muncit ca maistru in perioada Focului cel Mare. A murit cu numele de Marica Gheorghe, desi s-a nascut si el tot Moldoveanu. Intre razboaie, familiei i-a mers rau si un vraci l-a sfatuit sa-si schimbe numele pentru a scapa de nenoroc. Numai tatal meu – care in acea vreme era plecat din oras – a ramas cu vechiul nume”, ma lamureste artistul. Norocul insa nu si-a intors fata catre Marica Gheorghe.

“Bunicul credea ca pamantul este blestemat. Obisnuia sa spuna: din aurul asta negru traim, dar ne face viata neagra ca si el. Imi povestea bunicul ca eruptiile erau atat de puternice incat limbile de foc se inaltau la 150 de metri si se vedeau de la o departare de 30 de kilometri. Focul a fost un poligon de incercari pentru noile tehnologii de stingere a incendiilor, dar nici una nu i-a putut veni de hac. Imi amintesc ca, atunci cand eram copii, daca scormoneam cu piciorul, dadeam de pamantul ars de incediu.”

Flacarile se vedeau din Chitila. Focul a izbucnit cu putere si in ziarele vremii. Poze mari si relatari ample de la reporteri trimisi la fata locului au ocupat paginile ziarelor in primele zile ale incendiului.
Publicatia Universul anunta, la 28 mai 1929, cu litere mari: “Dezastrul de la Moreni” – “In regiunea Moreni s-a produs un nou mare dezastru. Pe un platou al comunei Moreni numit Tuicani se afla instalata sonda nr. 160, proprietara societatii Romano-Americane. Lucrarile de sapa ale acestei sonde ajunsesera la o adancime de 1.460 metri. Forta de expansiune a gazelor a atins azi de dimineata un maxim de presiune. Atunci, burghiul a atins stratul de titei, iar turla sondei a fost aruncata in aer la o inaltime de 300-400 de metri. Producandu-se scantei, sonda a luat foc. Intensitatea flacarilor a crescut, atingand inaltimea de 100 de metri. Cu ajutorul pompelor, a inceput imediat un puternic baraj de apa si saci de nisip. Dogoarea flacarilor fiind prea mare, echipele nu se puteau apropia de zona mai aproape de 300 de metri. Printr-o intamplare fericita, acest mare dezastru nu a facut nici o victima omeneasca. Dupa parerea specialistilor, pagubele depasesc 100 de milioane de lei.”

A doua zi, acelasi cotidian isi continua relatarea: “Coloana de foc are o inaltime de 60-70 de metri si lumineaza intreaga regiune Moreni. Se vede foarte bine din Ploiesti si chiar din Chitila”.
Pe 30 mai, Adevarul anunta ca “din gura putului ies 1 milion si 200 de mii de metri cubi, iar focul ajunge la 1.600 de metri”.
Focul s-a stins de la sine. Dupa ce evenimentul “s-a banalizat”, relatarile au devenit tot mai rare. Focul ardea necontenit si, curand, el a disparut de pe agenda presei. A revenit in forta cand flacarile s-au stins.

Pe 18 septembrie 1931, Universul scria: “Uriasa candela care timp de doi ani si patru luni a ars necontenit, ingrozind lumea si rapunand zeci de vieti omenesti, s-a stins azi de dimineata. Focul de la Moreni s-a stins si o data cu el si multe sperante. Caci erau multi care-si munceau zi si noapte creierul sa descopere modalitatea prin care aceasta gura a iadului sa fie astupata si in caz de reusita, aveau de castigat gloria si milioanele promise drept premiu.” In aceeasi zi, Adevarul relata ca “la ora 4.30, s-a produs prabusirea unui mal care se slabise din cauza bombardamentelor si a apei, astupand craterul si inabusind complet flacara”.

“Omul care a invins iadul”

Sub acest titlu, o publicatie engleza descria modul eroic in care un inginer american a pus capat incendiului de la Moreni: “Myron Kinley trebuia sa opreasca cel mai mare foc petrolier din istorie. Omul din Oklahoma a strabatut 7.000 de mile, iar in fata incendiului buzele sale au murmurat: Doamne Atotputernic. Miron Kinley s-a luptat cu flacari de-a lungul statului Texas si in California si niciodata nu a dat gres. Dar monstrul din fata sa era diferit. El este mai impresionant decat tot ceea ce s-a vazut pe pamant. Timp de 26 de luni, oameni instruiti s-au luptat cu el. Guvernul a esuat. A mai ramas o singura speranta – Myron Kinley din Tulsa, Oklahoma. La sfarsitul anului 1931, Kinley a acceptat sa isi puna in aplicare planul cu doua conditii: sa fie platit cash si sa fie ajutat de doua persoane: Graddy Chupp si Costica Lupa. Acestia purtau costume din azbest, in timp ce Kinley a optat pentru haine obisnuite inmuiate in apa. Se intelegeau prin gesturi. Zgomotul facut de sonda 160 putea fi comparat cu cel facut de 100 de locomotive. Ministerul a cerut o zi de ragaz inainte de dinamitare pentru evacuarea zonei. Sute de familii si-au incarcat avutul in carute si s-au mutat pe dealuri.Recompensa trece Atlanticul. A doua zi in zori, Kinley a coborat 30 de picioare in interiorul craterului. In spatele sau un jet colosal de gaz ardea albastru. A dat drumul dinamitei intr-un loc in care apa baltea, formand o mica mlastina. Iesind la suprafata, Kinley apasa detonatorul.Pamantul se cutremura cu un zgomot coplesitor. O furtuna de pamant si marna cazu din cer. Apoi, liniste. Incendiul care a ars incontinuu timp de doi ani si jumatate a fost stins. Kinley si Jackson rasera multumiti. Dar scurgerea de gaz nu a putut fi oprita complet, iar flacara se reaprinse. 160 parea invincibil…Dimineata de 4 noiembrie era rece si luminoasa. Pe coline, locuitorii se rugau in cor pentru succesul misiunii. Kinley a ramas in fata detonatorului pentru o secunda. Un zgomot infernal se stingea incet, incet. O aversa slaba de pamant si marna cazu peste Kinley. Apoi, se asternu din nou linistea. 160 s-a stins. De data asta, pe veci. Kinley s-a intors la Tulsa plin de arsuri pe fata si cu recompensa de 50.000 de dolari in buzunar.”

TURISM EXTREM»
“Cat banet ar fi putut aduce Focul cel Mare!”
Evenimentul a aprins imaginatia localnicilor, dupa cum scriu Ion Stoica si Vasile Dragomir in lucrarea “Moreni – un secol de petrol”: “Acum nimeni nu se mai sperie. Focul s-a incrustat in obisnuintele noastre si a devenit ca o datina strabuna… La drept vorbind, Focul aduce si un oarecare castig… In toamna, o data cu racirea vremii, somerii fara casa au inceput sa-si incropeasca colibe. S-a format o adevarata colonie, care si-a atras o denumire proprie – Flacara. Acesti nevoiasi puteau sa se hraneasca gratuit. Ratele si gastele salbatice, atrase de lumina puternica, se apropiau prea mult de focul nimicitor si ajungeau la pamant gata fripte… Dar asta e prea putin. Ganditi-va ce chilipir ar fi pentru elvetieni sa aiba la ei acasa Focul nostru de la Moreni! Ce hoteluri somptuoase ar fi rasarit in preajma lui ca din pamant, ce ascensoare, ce funiculare, ce trenuri electrice. Incaput pe mana unui consortiu strain, focul nostru ar fi ajuns sa nu il mai recunosti, sa crezi ca ai de-a face de un foc de vita nobila, de pe vremea cruciatilor, care in viata lui nu a cunoscut culoare de mamaliga si n-a urlat la stele ca un caine ciobanesc care cobeste a paguba… Ce banet ar curge pe Valea Prahovei. Dar englezoaicele? Cand ar face cunostinta cu ciobanii nostri, nici nu ar vrea sa mai auda de elvetieni, napoletani si de alte focuri tocite la contactul cu civilizatia… si fiecare englezoaica s-ar intoarce acasa cu miros tare de jintita in nari si o fotografie de cioban in poseta – Cioban of Romania….Of, ah, oh.”- pasaje preluate şi din George Topârceanu, adevăratul autor al descrierilor despre Flacăra de la sonda 160 din Ţuicani.
Bătrânii dar şi presa timpurilor de atunci mai spuneau că nici rândunelele nu au mai plecat în ţările calde din cauza căldurii.Oamenii se ştergeau la ochi şi se minunau,nu le venea să creadă de ceea ce se întâmplă.Nimeni nu se putea apropia de flacăra care se înălţa cu incăpăţânare către cer şi vreme de peste doi ani şi patru luni,centrul lumii s-a mutat ca niciodată în istorie şi ca niciunde în altă parte aici,în oraşul meu natal, Moreni.
Istoria ne spune că nicăieri în alt colţ al lumii aşa ceva nu s-a mai întâmplat şi de aceea,morenarii ar trebui să fie mândri că pe meleagurile lor,cândva,la începutul secolului trecut,focul cel mai mare izbucnit vreodată pe planetă,de la o sondă,a ars numai şi numai la Moreni.
Astăzi,zona este una liniştită şi puţini oameni din cartierul focului gigant,Tuicani din Moreni,mai vorbesc despe acea întâmplare.Preocupate de probleme diverse, autorităţile locale nu speculează deocamdată sub nicio formă atracţiile unui oraş secular,unde tunelurile subterane săpate de germani ori cazematele,stau mărturie pe kilometri întregi,ca o dovadă a acestui loc în niciun caz blestemat,cum au spus unii,ci dimpotrivă,înzestrat cu mândria că undeva,într-o anumită filă a istoriei, a fost centrul întregii lumi.

SURSA : http://melicovici.wordpress.com

Citat:Timp de doi ani si patru luni, focul izbucnit pe un camp petrolifer din Moreni a ars fara incetare. Autoritatile de azi sunt incapabile sa speculeze turistic cel mai mare incendiu petrolier din istorie.

» Zona, numita si Valea Plangerii din cauza numarului mare de muncitori care au pierit in lupta cu flacarile, devenise un loc de pelerinaj.

» Desi focul s-a stins de la sine
in 1931, americanii sustin ca inginerul Myron Kinley a invins incendiul dupa o lupta demna de scenariile hollywoodiene de astazi.

Orasul Moreni a cunoscut doi ani si jumatate de glorie internationala. Din Capitala, de peste munti, dar si din strainatate, jurnalisti, scriitori, fotografi, scenaristi de la Hollywood au luat drumul micutului oras pentru a vedea miracolul prin care sonda petroliera 160 a ars fara incetare timp de 850 de zile.
Multe visuri de marire s-au inaltat o data cu flacarile celui mai mare incendiu care a cuprins vreodata un camp petrolier. Ingineri si specialisti de pretutindeni au cautat gloria la Moreni, cu gandul la recompensa consistenta pusa in joc de guvernul roman.
In versiunea americana a catastrofei, inginerul Myron Kinley – descris in presa occidentala ca un veritabil Bruce Willis al anilor ‘20 – pune capat Focului cel Mare dupa o batalie inegala si plina de tensiune. Ziarele autohtone, insa, sunt clare. Focul a izbucnit in dimineata zilei de 28 mai 1929 si s-a stins de la sine in septembrie 1931. A mai palpait pana la 4 noiembrie 1931.
La inceputul crizei economice, de pe proprietatile din Moreni se extrageau anual 520 de mii de tone de petrol. In 1930 productia s-a dublat. Intre razboaie, dezvoltarea orasului a fost proportionala cu cea a industriei de petrol. Exploatarile se faceau de pe proprietati particulare concesionate unor firme americane si germane. Unii locuitori ajunsesera atat de bogati incat isi permiteau sa inchirieze o birja ca sa ia masa intr-o dupa-amiaza la Sinaia. Astazi, orasul incearca sa-si recapete prosperitatea de altadata.
Din pacate, trimitandu-si tinerii la munca in Occident, si nu exploatand celebritatea trecuta.

"Zeci de morti in interventii"
Pe o terasa din Moreni, Vasile Moldoveanu, etnolog, s-a aratat surprins si bucuros sa afle ca cineva se intereseaza de evenimentele petrecute cu aproape un secol in urma.
"Bunicul a muncit ca maistru in perioada Focului cel Mare. A murit cu numele de Marica Gheorghe, desi s-a nascut si el tot Moldoveanu. Intre razboaie, familiei i-a mers rau si un vraci l-a sfatuit sa-si schimbe numele pentru a scapa de nenoroc. Numai tatal meu – care in acea vreme era plecat din oras – a ramas cu vechiul nume", ma lamureste artistul.
Norocul insa nu si-a intors fata catre Marica Gheorghe. "Bunicul credea ca pamantul este blestemat. Obisnuia sa spuna: din aurul asta negru traim, dar ne face viata neagra ca si el. Imi povestea bunicul ca eruptiile erau atat de puternice incat limbile de foc se inaltau la 150 de metri si se vedeau de la o departare de 30 de kilometri. Focul a fost un poligon de incercari pentru noile tehnologii de stingere a incendiilor, dar nici una nu i-a putut veni de hac. Imi amintesc ca, atunci cand eram copii, daca scormoneam cu piciorul, dadeam de pamantul ars de incediu."

Flacarile se vedeau din Chitila
Focul a izbucnit cu putere si in ziarele vremii. Poze mari si relatari ample de la reporteri trimisi la fata locului au ocupat paginile ziarelor in primele zile ale incendiului.
Publicatia Universul anunta, la 28 mai 1929, cu litere mari: "Dezastrul de la Moreni" – "In regiunea Moreni s-a produs un nou mare dezastru. Pe un platou al comunei Moreni numit Tuicani se afla instalata sonda nr. 160, proprietara societatii Romano-Americane. Lucrarile de sapa ale acestei sonde ajunsesera la o adancime de 1.460 metri. Forta de expansiune a gazelor a atins azi de dimineata un maxim de presiune. Atunci, burghiul a atins stratul de titei, iar turla sondei a fost aruncata in aer la o inaltime de 300-400 de metri. Producandu-se scantei, sonda a luat foc. Intensitatea flacarilor a crescut, atingand inaltimea de 100 de metri. Cu ajutorul pompelor, a inceput imediat un puternic baraj de apa si saci de nisip. Dogoarea flacarilor fiind prea mare, echipele nu se puteau apropia de zona mai aproape de 300 de metri. Printr-o intamplare fericita, acest mare dezastru nu a facut nici o victima omeneasca. Dupa parerea specialistilor, pagubele depasesc 100 de milioane de lei." A doua zi, acelasi cotidian isi continua relatarea: "Coloana de foc are o inaltime de 60-70 de metri si lumineaza intreaga regiune Moreni. Se vede foarte bine din Ploiesti si chiar din Chitila".
Pe 30 mai, Adevarul anunta ca "din gura putului ies 1 milion si 200 de mii de metri cubi, iar focul ajunge la 1.600 de metri".

Focul s-a stins de la sine
Dupa ce evenimentul "s-a banalizat", relatarile au devenit tot mai rare. Focul ardea necontenit si, curand, el a disparut de pe agenda presei. A revenit in forta cand flacarile s-au stins.
Pe 18 septembrie 1931, Universul scria: "Uriasa candela care timp de doi ani si patru luni a ars necontenit, ingrozind lumea si rapunand zeci de vieti omenesti, s-a stins azi de dimineata. Focul de la Moreni s-a stins si o data cu el si multe sperante. Caci erau multi care-si munceau zi si noapte creierul sa descopere modalitatea prin care aceasta gura a iadului sa fie astupata si in caz de reusita, aveau de castigat gloria si milioanele promise drept premiu." In aceeasi zi, Adevarul relata ca "la ora 4.30, s-a produs prabusirea unui mal care se slabise din cauza bombardamentelor si a apei, astupand craterul si inabusind complet flacara".

"Omul care a invins iadul"
Sub acest titlu, o publicatie engleza descria modul eroic in care un inginer american a pus capat incendiului de la Moreni:
"Myron Kinley trebuia sa opreasca cel mai mare foc petrolier din istorie.
Omul din Oklahoma a strabatut 7.000 de mile, iar in fata incendiului buzele sale au murmurat: Doamne Atotputernic. Miron Kinley s-a luptat cu flacari de-a lungul statului Texas si in California si niciodata nu a dat gres. Dar monstrul din fata sa era diferit. El este mai impresionant decat tot ceea ce s-a vazut pe pamant. Timp de 26 de luni, oameni instruiti s-au luptat cu el. Guvernul a esuat. A mai ramas o singura speranta – Myron Kinley din Tulsa, Oklahoma.
La sfarsitul anului 1931, Kinley a acceptat sa isi puna in aplicare planul cu doua conditii: sa fie platit cash si sa fie ajutat de doua persoane: Graddy Chupp si Costica Lupa. Acestia purtau costume din azbest, in timp ce Kinley a optat pentru haine obisnuite inmuiate in apa. Se intelegeau prin gesturi. Zgomotul facut de sonda 160 putea fi comparat cu cel facut de 100 de locomotive. Ministerul a cerut o zi de ragaz inainte de dinamitare pentru evacuarea zonei. Sute de familii si-au incarcat avutul in carute si s-au mutat pe dealuri.

Recompensa trece Atlanticul
A doua zi in zori, Kinley a coborat 30 de picioare in interiorul craterului. In spatele sau un jet colosal de gaz ardea albastru. A dat drumul dinamitei intr-un loc in care apa baltea, formand o mica mlastina. Iesind la suprafata, Kinley apasa detonatorul.
Pamantul se cutremura cu un zgomot coplesitor. O furtuna de pamant si marna cazu din cer. Apoi, liniste. Incendiul care a ars incontinuu timp de doi ani si jumatate a fost stins. Kinley si Jackson rasera multumiti.
Dar scurgerea de gaz nu a putut fi oprita complet, iar flacara se reaprinse. 160 parea invincibil…
Dimineata de 4 noiembrie era rece si luminoasa. Pe coline, locuitorii se rugau in cor pentru succesul misiunii.
Kinley a ramas in fata detonatorului pentru o secunda. Un zgomot infernal se stingea incet, incet. O aversa slaba de pamant si marna cazu peste Kinley. Apoi, se asternu din nou linistea. 160 s-a stins. De data asta, pe veci.
Kinley s-a intors la Tulsa plin de arsuri pe fata si cu recompensa de 50.000 de dolari in buzunar."


» "CAt banet ar fi putut aduce Focul cel Mare!"

Evenimentul a aprins imaginatia localnicilor, dupa cum scriu Ion Stoica si Vasile Dragomir in lucrarea "Moreni – un secol de petrol": "Acum nimeni nu se mai sperie. Focul s-a incrustat in obisnuintele noastre si a devenit ca o datina strabuna… La drept vorbind, Focul aduce si un oarecare castig… In toamna, o data cu racirea vremii, somerii fara casa au inceput sa-si incropeasca colibe. S-a format o adevarata colonie, care si-a atras o denumire proprie – Flacara. Acesti nevoiasi puteau sa se hraneasca gratuit. Ratele si gastele salbatice, atrase de lumina puternica, se apropiau prea mult de focul nimicitor si ajungeau la pamant gata fripte…
Dar asta e prea putin. Ganditi-va ce chilipir ar fi pentru elvetieni sa aiba la ei acasa Focul nostru de la Moreni! Ce hoteluri somptuoase ar fi rasarit in preajma lui ca din pamant, ce ascensoare, ce funiculare, ce trenuri electrice. Incaput pe mana unui consortiu strain, focul nostru ar fi ajuns sa nu il mai recunosti, sa crezi ca ai de-a face de un foc de vita nobila, de pe vremea cruciatilor, care in viata lui nu a cunoscut culoare de mamaliga si n-a urlat la stele ca un caine ciobanesc care cobeste a paguba… Ce banet ar curge pe Valea Prahovei. Dar englezoaicele? Cand ar face cunostinta cu ciobanii nostri, nici nu ar vrea sa mai auda de elvetieni, napoletani si de alte focuri tocite la contactul cu civilizatia… si fiecare englezoaica s-ar intoarce acasa cu miros tare de jintita in nari si o fotografie de cioban in poseta

(28-04-2012 12:34 PM)Covalciuc Bogdan Scris:  "Focul etern": cel mai mare incendiu industrial din lume
Incendiu petrolier Moreni -1929

Citat:Documente din secolul al XIX-lea mentioneaza folosirea Turnului Chindiei din Targoviste ca foisor, turn de veghe si paza;
La 24 martie 1855, carmuitorii judetului au hotarat printr-un jurnal, construirea in jurul Turnului Chindiei a unor incaperi pentru Comanda Focului;
Regulamentul Organic a favorizat institutionalizarea unor forme organizate de combatere a incendiilor in orasele de provincie, indeosebi in capitalele de judete unde, in deceniul al IV-lea, mai ales, luau fiinta servicii publice de stingere a incendiilor, denumite "comenzi de foc";
Lipsa unui serviciu eficient de stingere a incendiilor a lasat orasul Targoviste, in nenumarate randuri, prada flacarilor. Ultimul incendiu de proportii se inregistrase in 1829, in urma acestuia fiind mistuite de flacari pravaliile din Targul de Afara;
Incepand cu anul 1848 se mareste efectivul Comenzii de Foc, adaugandu-se un tulumbagiu si 4 pompieri. Inainte de aceasta hotarare in acest serviciu lucrau 2 sacagii, care aveau in dotare 2 sacale;
In 1847 este luata o masura, in special pentru "Targul din Launtru", de a matura cosurile atat ale caselor cat si ale pravaliilor o data pe saptamana;
In 1872 a fost elaborat un regulament asupra comenzilor de pompieri urbani. Potrivit acestuia, pompierii targovisteni treceau sub autoritatea Diviziei teritoriale, in ceea ce priveste instructia militara si dotarea cu armament. Judetul Dambovita era cuprins in Divizia 2 teritorial administrativa (din 4) cu resedinta la Bucuresti si din care mai faceau parte judetele: Teleorman, Vlasca, Ialomita, Ilfov, Muscel, Prahova si Buzau;
Legea din 12 martie 1874 punea capat procesului de reorganizare, pe baze militare, a serviciului de pompieri in tara noastra, extinzand unitatile de pompieri in toate orasele mari, ea constituind actul de nastere al institutiei pompierilor militari. Articolul 37 al acestei legi specifica organizarea pompierilor din Bucuresti si Iasi, precum si ai resedintelor din judet ca trupe de artilerie. Ei depind direct de Ministerul de Razboi;
Prin decretul 1588/1874, se infiinteaza functia de "inspector al Corpului Pompierilor Militari", functie ce va disparea in 1883, prin incadrarea pompierilor in regimente de artilerie si va reaparea abia in 1912, insa incredintata comandantului Companiei de pompieri Bucuresti;
In anul 1879 se hotaraste gruparea sectiilor de pompieri in baterii in cadrul celor 4 divizii teritorial-militare in care era impartita tara;
1883, ministrul de razboi, C. Bratianu, propune integrarea bateriilor teritoriale de pompieri in organica regimentelor de artilerie, facand sa dispara astfel serviciul de pompieri;
In 1891, se desfiintau bateriile de pompieri artileristi si se infiintau, in orasele respective, sectii de pompieri, iar in anul 1912 se revine la functia de inspector al pompierilor din toata tara. Din 1916, aceasta functie devine de sine statatoare, separata de comanda Companiei de pompieri.
Adresa datata 16 oct 1896, a Serviciului Comendei de Pompieri a Urbei Targoviste catre Primaria comunei Targoviste, se solicita aprobarea pentru construirea foisorului pentru observator deasupra clopotnitei, care facea corp separat de restul cladirilor si se afla in imediata apropiere a cazarmii;
In anul 1907, incep demersurile pentru construirea unei noi cazarmi pentru pompieri, in urma ordinelor din 22 nov 1906 si 25 apr 1907 ale Ministerului Cultelor si Instructiunei catre Primaria Târgoviste;
In vara lui 1908 este data in functiune Cazarma de pompieri sin Targoviste. Ulterior construirii cazarmii de pompieri, s-a trecut la construirea unui turn de observatie, a carei receptie definitiva s-a facut in data de 20 iunie 1910;
In anul 1913, personalul serviciului era compus dintr-un sergent, un ajutor, un brigadier si 12 pompieri;
Incepand cu data de 01 oct 1914, serviciul pompierilor trece in grija Ministerului de Razboi;
In noiembrie 1916, pe timpul ocupatiei germane, serviciul de pompieri se desfiinteaza. Activitatea acestuia se reia abia dupa 2 ani, in 1918, dupa terminarea razboiului;
In anul 1924, se infiinteaza a doua subunitate de pompieri militari apartinand armatei, numita Compania ARSENAL Targoviste;
Anul 1938 marcheaza infiintarea de noi subunitati de pompieri pe teritoriul actual al judetului Dambovita, si anume: Sectia de pompieri Moreni, Sectia de pompieri Pucioasa si Sectia Arsenal Mija;
In anul 1945, luna august, se realizeaza trecerea structurii pompierilor militari la Ministerul Afacerilor Interne. Cu aceasta ocazie, subunitatile Arsenal din Targoviste si Mija au ramas in structura MAN, desfiintandu-se ulterior.
In anul 1946, se infiinteaza serviciul de pompieri si in orasul Gaesti. Astfel, in cadrul REGIUNII PLOIESTI, In afara de subunitaTile din Prahova Si Buzau, funcTionau urmatoarele subunitaTi dAmbovitene:Compania TArgoviSte, Compania Moreni, Compania Pucioasa, Sectia GaeSti si Sectia Gura Ocnitei;
In anul 1956, Sectia Gaesti si Sectia Gura Ocnitei isi inceteaza existenta;
la 01.10.1968, prin reorganizarea teritoriala a fost infiintat Grupul de Pompieri Dambovita avand subunitati la Targoviste, Moreni si Pucioasa;
la 10.10.1997 - Prin Decretul Prezidential nr. 512/1997 se acorda DRAPELUL DE LUPTA Grupului de Pompieri Dambovita;
la 15 decembrie 2004 se infiinteaza Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Basarab I" al judetului Dambovita prin unirea celor doua componente care actionau pentru protectia populatiei, Grupul de Pompieri Dambovita si Inspectoratul de Protectie Civila Dambovita.

Citat:După cum afirma Paul din Alep, turnul a fost folosit printre altele „ca fanal pentru ceasornicul orașului” și loc în care cânta o „fanfară” orientală pentru plăcerea domnului. Dar cel mai adesea, rolul turnului era pentru supravegherea cetății Târgoviște, dar și pentru apărarea Curții domneștiunde domnitorul își avea reședința și se ruga în bisericile din complex, în acea vreme Târgoviște fiind capitala Țării Românești. De asemenea, pe timp de pace, din turn se anunța la apus pe la chindii închiderea porților cetății. După acest moment, era interzisă intrarea sau ieșirea din oraș pe tot parcursul nopții, iar locuitorii aveau obligația de a nu circula pe străzi și de a nu întreține focuri în aer liber care ar fi făcut vizibil orașul de la mare distanță.Tot în vreme de calm, construcția era folosită ca foișor de foc, dar și pentru stocarea tezaurului.

Citat:In anul 1907, incep demersurile pentru construirea unei noi cazarmi pentru pompieri, in urma ordinelor din 22 nov 1906 si 25 apr 1907 ale Ministerului Cultelor si Instructiunei catre Primaria Târgoviste;
In vara lui 1908 este data in functiune Cazarma de pompieri sin Targoviste. Ulterior construirii cazarmii de pompieri, s-a trecut la construirea unui turn de observatie, a carei receptie definitiva s-a facut in data de 20 iunie 1910;

Citat:Documente din secolul al XIX-lea mentioneaza folosirea Turnului Chindiei din Targoviste ca foisor, turn de veghe si paza;
Lipsa unui serviciu eficient de stingere a incendiilor a lasat orasul Targoviste, in nenumarate randuri, prada flacarilor. Ultimul incendiu de proportii se inregistrase in 1829, in urma acestuia fiind mistuite de flacari pravaliile din Targul de Afara;
Regulamentul Organic a favorizat institutionalizarea unor forme organizate de combatere a incendiilor in orasele de provincie, indeosebi in capitalele de judete unde luau fiinta servicii publice de stingere a incendiilor, denumite "comenzi de foc";
Incepand cu anul 1848 se mareste efectivul Comenzii de Foc, adaugandu-se un tulumbagiu si 4 pompieri. Inainte de aceasta hotarare in acest serviciu lucrau 2 sacagii, care aveau in dotare 2 sacale;
In 1847 este luata o masura, in special pentru "Targul din Launtru", de a matura cosurile atat ale caselor cat si ale pravaliilor o data pe saptamana;
La 24 martie 1855, carmuitorii judetului au hotarat printr-un jurnal, construirea in jurul Turnului Chindiei a unor incaperi pentru Comanda Focului;
In 1872 a fost elaborat un regulament asupra comenzilor de pompieri urbani. Potrivit acestuia, pompierii targovisteni treceau sub autoritatea Diviziei teritoriale, in ceea ce priveste instructia militara si dotarea cu armament. Judetul Dambovita era cuprins in Divizia 2 teritorial administrativa (din 4) cu resedinta la Bucuresti si din care mai faceau parte judetele: Teleorman, Vlasca, Ialomita, Ilfov, Muscel, Prahova si Buzau;
Legea din 12 martie 1874 punea capat procesului de reorganizare, pe baze militare, a serviciului de pompieri in tara noastra, extinzand unitatile de pompieri in toate orasele mari, ea constituind actul de nastere al institutiei pompierilor militari. Articolul 37 al acestei legi specifica organizarea pompierilor din Bucuresti si Iasi, precum si ai resedintelor din judet ca trupe de artilerie. Ei depind direct de Ministerul de Razboi;
Prin decretul 1588/1874, se infiinteaza functia de "inspector al Corpului Pompierilor Militari", functie ce va disparea in 1883, prin incadrarea pompierilor in regimente de artilerie si va reaparea abia in 1912, insa incredintata comandantului Companiei de pompieri Bucuresti;
In anul 1879 se hotaraste gruparea sectiilor de pompieri in baterii in cadrul celor 4 divizii teritorial-militare in care era impartita tara;
1883, ministrul de razboi, C. Bratianu, propune integrarea bateriilor teritoriale de pompieri in organica regimentelor de artilerie, facand sa dispara astfel serviciul de pompieri;
In 1891, se desfiintau bateriile de pompieri artileristi si se infiintau, in orasele respective, sectii de pompieri, iar in anul 1912 se revine la functia de inspector al pompierilor din toata tara. Din 1916, aceasta functie devine de sine statatoare, separata de comanda Companiei de pompieri.
Adresa datata 16 oct 1896, a Serviciului Comendei de Pompieri a Urbei Targoviste catre Primaria comunei Targoviste, se solicita aprobarea pentru construirea foisorului pentru observator deasupra clopotnitei, care facea corp separat de restul cladirilor si se afla in imediata apropiere a cazarmii;
In anul 1907, incep demersurile pentru construirea unei noi cazarmi pentru pompieri, in urma ordinelor din 22 nov 1906 si 25 apr 1907 ale Ministerului Cultelor si Instructiunei catre Primaria Târgoviste;
In vara lui 1908 este data in functiune Cazarma de pompieri sin Targoviste. Ulterior construirii cazarmii de pompieri, s-a trecut la construirea unui turn de observatie, a carei receptie definitiva s-a facut in data de 20 iunie 1910;
In anul 1913, personalul serviciului era compus dintr-un sergent, un ajutor, un brigadier si 12 pompieri;
Incepand cu data de 01 oct 1914, serviciul pompierilor trece in grija Ministerului de Razboi;
In noiembrie 1916, pe timpul ocupatiei germane, serviciul de pompieri se desfiinteaza. Activitatea acestuia se reia abia dupa 2 ani, in 1918, dupa terminarea razboiului;
In anul 1924, se infiinteaza a doua subunitate de pompieri militari apartinand armatei, numita Compania ARSENAL Targoviste;
Anul 1938 marcheaza infiintarea de noi subunitati de pompieri pe teritoriul actual al judetului Dambovita, si anume: Sectia de pompieri Moreni, Sectia de pompieri Pucioasa si Sectia Arsenal Mija;
In anul 1945, luna august, se realizeaza trecerea structurii pompierilor militari la Ministerul Afacerilor Interne. Cu aceasta ocazie, subunitatile Arsenal din Targoviste si Mija au ramas in structura MAN, desfiintandu-se ulterior.
In anul 1946, se infiinteaza serviciul de pompieri si in orasul Gaesti. Astfel, in cadrul REGIUNII PLOIESTI, In afara de subunitaTile din Prahova Si Buzau, funcTionau urmatoarele subunitaTi dAmbovitene:Compania TArgoviSte, Compania Moreni, Compania Pucioasa, Sectia GaeSti si Sectia Gura Ocnitei;
In anul 1956, Sectia Gaesti si Sectia Gura Ocnitei isi inceteaza existenta;
la 01.10.1968, prin reorganizarea teritoriala a fost infiintat Grupul de Pompieri Dambovita avand subunitati la Targoviste, Moreni si Pucioasa;
la 10.10.1997 - Prin Decretul Prezidential nr. 512/1997 se acorda DRAPELUL DE LUPTA Grupului de Pompieri Dambovita;
la 15 decembrie 2004 se infiinteaza Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Basarab I" al judetului Dambovita prin unirea celor doua componente care actionau pentru protectia populatiei, Grupul de Pompieri Dambovita si Inspectoratul de Protectie Civila Dambovita.

Premise Istorice Pompieri Db

SURSA : https://www.isudb.ro

Citat:Prevederile decretului nr.41 din 1951 al consiliului de miniştrii a pus bazele înfi ințării Formaţiunii Voluntare de Pază Contra Incendiilor în comuna Gura Ocniţei. FPCI a luat fi inţă urmare a desfi inţării în anul 1956 a Secţiei de Pompieri Militari din această localitate. Printre cei ce au pus bazele acestei formaţiuni voluntare se numără: Matei Ion, Tudorache Petre, Ceremovici Ilie, Barbu Nicolae, Lupu Ion, Oprin Nicolae, Ilie Nicolae, Stăncescu Vasile, Olaru Ion şi Cristecu Ilie. Datorită muncii depuse în pregătirea şi instruirea membrilor formaţiei, chiar din anul înfi inţării FPCI a ocupat la întrecerile organizate cu ocazia Zilei de 13 Septembrie locul 1 pe Raionul Târgovişte.
Raionul de intervenţie al FPCI cuprindea localităţile: Racoviţă, Hăbeni, Bucşani, Lazuri, Comişani, Gorgota, Răzvad, Ocniţa, Săcuieni, Adânca, Răţoaia. În anul 1957 după ce localitatea a fost împărţită pe sectoare, membrii formaţiei au fost repartizaţi
pe acestea pentru a duce o intensă activitate de prevenire, cu prioritate gospodăriile cetăţenilor. Controalele se executau în baza manualului de prevenire la sate. În acest an s-a pus un accent deosebit pe activitatea de pregătire şi instruire a membrilor FPCI. Şi în acest an, cu ocazia întrecerilor organizate cu ocazia Zilei de 13 Septembrie, FPCI Gura Ocniţei a ocupat locul 2 pe Regiunea Ploieşti şi Locul 1 pe Raionul Târgovişte. În anul 1958 tânăra formaţie a continuat activitatea de pregătire şi instruire, dar şi activitatea de prevenire a incendiilor bazându-se şi pe sprijinul autorităţilor locale. Este anul în care formaţia a primit în dotare o hipocisternă urmare a eforturilor depuse. Acest an a adus, cu ocazia festivităţii Zilei de 13 Septembrie, „diploma de formaţie fruntaşă pe ţară” şi a fost acordat însemnul onorifi c „Fruntaş în PCI” unor membrii. Tot cu această ocazie a fost primită drept recompensă o motopompă.
Anul 1959 a fost unul dintre cei mai importanţi pentru tânăra formaţie de pompieri voluntari. S-a dus o intensă activitate de prevenire prin desfăşurarea de controale la gospodăriile cetăţeneşti şi prin organizarea şedinţelor de instruire pentru înlăturarea
într-o măsură cât mai mare a cauzelor generatoare de incendii. În cadrul acestor şedinţe, şeful formaţiei a făcut mai multe expuneri asupra activităţii de
p.c.i., dar şi asupra neregulilor persistente la unele obiective şi gospodării.
Activitatea de prevenire a fost marcată şi la nivel vizual prin montarea de panouri cu unele reguli mai importante de p.c.i. şi s-a organizat o expoziţie la Căminul Cultural cu principalele reguli de p.c.i. care trebuiesc respectate în toate anotimpurile completate cu exemplifi cări.
Acest an a adus locul 1 la întrecerile pe ţară organizate cu ocazia Zilei Pompierilor.
Festivitatea de acordare a premiilor a avut loc pe stadionul din comună ocazie cu care a fost acordat şi drapelul de „Formaţie fruntaşă” şi medalia „Fruntaş în PCI” şefului formaţiei Matei Ion. De asemenea, cu această ocazie formaţia a primit şi o autopompă cisternă marca Mercedes pentru merite deosebite.



La festivitate au fost prezenţi delegaţi ai diferitelor formaţii din ţară, organe de conducere din cadrul localităţii şi reprezentanţi din cadrul Grupului PCI Târgovişte – lt.maj. Oprişan Ion – şi din partea Grupului Regional PCI Ploieşti – maior Negrea Nicolae.
Toate aceste însemne, diplome şi steagul de formaţie fruntaşă în PCI primite de formaţia din Gura Ocniţei erau răsplata eforturilor depuse de membrii acesteia pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor.



Succesul pompierilor din Gura Ocniţei nu era întâmplător, formaţia dorindu-şi încă de la înfiinţare cucerirea „drapelului roşu de formaţie fruntaşă”. Încadrată în majoritate cu muncitori de la „secţia petroliferă”, cetăţeni devotaţi şi cu simt de răspundere faţă de apărarea vieţii şi bunurilor materiale, formaţia a mers din succes în succes, obţinând un loc bun de fiecare dată.