pompieri

Citat:Sublocotenent (p.m) Nicu BÂLEA


Căzut la datorie la data de 19 decembrie 2013.
Sublocotenentul (p.m) Nicu Bâlea a decedat, la numai 36 de ani, după ce a suferit un atac cerebral în timpul unei intervenții de descarcerare.
Era comandant de echipaj iar în cei 7 ani de carieră, pompierul militar Nicu Bâlea a participat la numeroase misiuni pentru a ajuta şi salva oamenii şi bunurile acestora.

Pentru faptele de eroism și sacrificarea vieții în misiune, pompierul salvator Nicu Bâlea a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent și i-a fost oferită Emblema de merit "Acţiuni Umanitare” pentru merite deosebite pe timpul participării la intervenţii în situaţii de urgenţă.

CINSTE ȘI ONOARE MEMORIEI LUI!

Respect !.....și suntem datori să nu uităm !

12 ani de la prăbuşirea elicopterului SMURD Iasi
9 ianuarie 2006 - 9 ianuarie 2018
Astăzi s-au împlinit 11 ani de la cea mai mare tragedie SMURD de la Iași. Pe 9 ianuarie 2006 un elicopter s-a prăbușit, toate cele patru persoane aflate la bord pierzându-și viața.

Citat:

(09-01-2012 08:03 AM)Covalciuc Bogdan Scris:  

Citat:9 ianuarie 2006, ora 8.00: O zi obişnuită de muncă pentru personalul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon”. Toţi angajaţii sunt la post. Astăzi, de gardă pe elicopterul SMURD sunt medicul Liliana Puiu şi asistenta Mioara Haută. Încă o zi în care se aşteaptă intervenţii dificile, dar echipa este pregătită.
Ora 9.16: Elicopterul care deserveşte SMURD Iaşi decolează într-un zbor tehnic de verificare. Zbor de rutină. La bord, patru persoane: pilotul Valentin Stănescu, copilotul Augustin Toma, medicul Liliana Puiu şi asistenta Mioara Haută, ambele de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic “Sf. Spiridon”.
Ora 9.26: La numărul de urgenţă 112 se primeşte un apel disperat : elicopterul SMURD Iaşi s-a prăbuşit în zona aeroportului! Ambulanţele pornesc cu viteză maximă spre locul incidentului, dar nimic nu se mai poate face. Toţi pasagerii sunt morţi.
Ora 9.30: Vestea prăbuşirii elicopterului SMURD cade ca o bombă în UPU “Sf. Spiridon”. Întreg personalul încremeneşte, nevenindu-i să creadă cele auzite. Se încearcă luarea legăturii cu cele două colege. Telefoanele mobile sună, dar nimeni nu răspunde. Medici şi asistenţi izbucnesc în plâns. Printre lacrimi, îşi găsesc timp şi pentru pacienţii care aşteaptă şi care înţeleg că este vorba de o mare nenorocire. Lacrimile celor din UPU nu mai contenesc. “Nu se poate, nu se poate!”, se aude in jur. Se lasă tăcerea, o tăcere ca de plumb.
Ora 11.00: Tot personalul se adună pentru a afla ultimele veşti despre tragedie. Imaginile difuzate de Realitatea TV de la locul catastrofei lovesc încă o dată : un morman de fiare contorsionate este tot ce se mai distinge din elicopter. Nimeni nu vorbeşte. Nu mai au putere. Ochii spun însă totul. Fratele asistentei dispărute tragic plânge. Feţele tuturor sunt răvăşite de durere.
Ora 11.45: Un asistent nu mai rezistă şi iese afară, la o ţigară. Stă de vorbă cu doi colegi : “Parcă este blestemat serviciul ăsta de urgenţă! Anul trecut am avut accident cu maşina, iar acum cu elicopterul. De fiecare dată, de gardă a fost doctoriţa Puiu”. Ştirile îngrozesc însă şi familiile angajaţilor de la UPU. Fiecare se gândeşte la ce e mai rău. O asistentă telefonează acasă : „Eu sunt teafără, sunt la serviciu, spune-le să nu-şi facă griji”, încearcă ea să-i liniştească pe cei din familie.
Ora 12.00: La intrarea în curtea spitalului este arborat steagul negru, ca semn al cumplitei tragedii. Alt steag este pe o uşă de la intrarea în UPU.
Ora 12.15: La spital apar ziariştii. Au fost, în prealabil, la locul prăbuşirii elicopterului. În aşteptarea declaraţiilor oficiale, vorbesc în şoaptă. Sunt vizibil marcaţi de tragicul accident.
Ora 12.45: “Ce să vă spun? Pentru doctoriţa Puiu - Lala, cum îi spuneam noi - zborul constituia o bucurie. Era trup şi suflet, gata oricând să intervină şi să ajute. A fost mai întâi medic rezident, apoi a intrat la noi prin concurs. A avut misiuni foarte grele şi acumulase o bogată experienţă în medicina de urgenţă.
Mioara era şi ea devotată serviciului nostru. A fost printre cei mai vechi şi cu experienţă asistenţi pe care îi aveam. Ea a venit încă din 1998, la Triaj, apoi a trecut la UPU. Era conştiincioasă şi credincioasă, cânta chiar în corul Mitropoliei. Mai ştiu că în casă ea constituia baza şi îşi îngrijea mama, care este bolnavă. Mioara niciodată nu a refuzat pe nimeni, îşi înlocuia colegii oricând era nevoie, mergând chiar şi acasă la pacienţi. A fost la Târgu Mureş, la SMURD, voluntar, pe banii ei, numai ca să înveţe“, spune dr. Anda Păuleţ din cadrul UPU “Sf. Spiridon”.
“I-am făcut poze Mioarei cu telefonul ei mobil astăzi, chiar înainte de a pleca. Şi de ieri avem câteva fotografii”, mărturiseşte, printre lacrimi, asistenta Alina Cojocaru.
Ora 13.32: Patru ambulanţe, transportând corpurile neînsufleţite, intră în curtea spitalului. Trei maşini trec spre Morgă. Una staţionează câteva minute în faţa UPU. Colegii o pot vedea pe doctoriţa Liliana Puiu. Lacrimile curg şiroaie pe feţele tuturor şi nici nu încearcă să le mai ascundă. Jurnaliştii păstrează tăcerea şi distanţa. Oamenii înţeleg că este vorba despre ceva grav şi trec încet şi cu respect. În sfârşit, maşina se mişcă din loc. Medici, asistenţi şi ziarişti o urmează.
Asistentul-şef UPU, Rolandi Murariu, abia se stăpâneşte să nu izbucnească în plâns. “Pe 25 ianuarie, Mioara ar fi împlinit 31 de ani. Pe Lala o ştiu foarte bine, a fost colegă de clasă cu soţia mea, a terminat liceul sanitar în 1987, iar la bază era asistent medical”, le şopteşte el ziariştilor prezenţi la spital.
Ora 14.00: Tura de după-amiază la UPU intră în serviciu. Cu lacrimi şi durere. Aglomeraţia pe holul unităţii este mare. Medicul Iulian Coca, din tura de dimineaţă, încearcă să explice ceva unor pacienţi. Este obosit. La „Informaţii”, telefoanele sună continuu, iar asistentul de serviciu cu greu face faţă solicitărilor.
Ora 14.30: Ambulanţa aduce încă un pacient. Cazul este preluat imediat. Pe hol, asistenta de pe „Salvare” izbucneşte în plâns. O colegă de la UPU încearcă să o liniştească, dar îi dau şi ei lacrimile.
Elicopterul SMURD Iaşi s-a prăbuşit la aproximativ zece minute de la decolare, la circa 1,5 km de turnul de control.
Potrivit subprefectului de Iaşi, Florin Ungureanu, zborul a durat mai puţin de zece minute, iar aeronava s-a prăbuşit razant, rostogolindu-se pe o distanţă de 30-40 de metri, moment în care au fost proiectate în afara aeronavei corpurile medicului şi asistentei, cu tot cu scaune. Corpurile pilotului şi copilotului au fost găsite în interiorul aeronavei.
Conducerea Prefecturii Iaşi a precizat că condiţiile meteo erau favorabile zborului, luni dimineaţă fiind minus 3 grade Celsius, vânt slab şi vizibilitate bună, de pănă la 5.000 de metri. La rândul său, directorul Aeroportului Iaşi, Mitică Rebegea, a apreciat că nu condiţiile meteo sunt cele care au dus la prăbuşirea elicopterului.
Cei doi piloţi morţi în accident erau de la Unitatea Specială de Aviaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi au fost avansati post-mortem, de ministrul Vasile Blaga. Astfel, pilotul Vasile Valentin Mihai Stănescu a fost avansat de la gradul de maior la cel de locotenent-colonel, iar copilotul Mihai Augustin Toma, a fost avansat de la gradul de locotenent-comandor la cel de căpitan-comandor.
Aparatul, de tip EC 135, fusese donat SMURD de catre Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a fost distrus în totalitate.
Specialiştii spun că valoarea aparatului depăşeşte 5 milioane de euro şi avea dotări tehnice de ultimă generaţie.
Cauzele producerii accidentului nu sunt cunoscute deocamdată. O echipă de specialişti de la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de la Autoritatea Aeronautică a început ancheta privind cauzele ce au dus la prăbuşirea elicopterului.
Incidentul de astăzi este al doilea în care este implicat un elicopter al serviciilor medicale de Urgenţă. Pe 5 martie 2003, un elicopter de tip IAR 316B Alouette, folosit de SMURD Târgu Mureş, s-a prăbuşit pe o colină situată la circa 4 km de comuna Cojocna, în judeţul Cluj. Elicopterul se întorcea de la Budapesta, unde transportase la spital un bebeluş din Bistriţa. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa medicul Monica Cordoş, asistentul Ferenc Csongor, pilotul comandant Nicolae Marian şi copilotul Lucian Huzdup.

Elicopterul blestemat: Pilotii erau in ultima zi de activitate la Iasi iar doctorita inlocuia o colega

Citat:La ora 9:15, totul parea in regula. Pilotii nu au observat nimic suspect dupa ce au verificat zeci de minute aparatul de zbor. Si vremea parea prielnica. Impreuna cu echipajul medical, pilotii s-au inaltat de la sol, de pe pista aeroportului, si au pornit intr-un zbor de incalzire, asa cum se obisnuieste zilnic, pentru verificare si pentru ca aparatul sa fie "incalzit". La asemenea zboruri, regulamentele cer ca in elicopter sa fie prezent intreg echipajul, atit tehnic, adica pilot si copilot, cit si medical, medic si asistent. Nimic nu prevestea tragedia cumplita. Dupa noua minute de la decolare, elicopterul a ajuns in apropierea punctului zootehnic apartinind Jandarmeriei. Deasupra vaii de linga aceasta unitate, aparatul a coborit brusc si nu a mai fost vazut de nimeni. Bubuitura puternica ce a urmat i-a alertat pe militarii aflati in apropiere. Au sarit sa vada ce s-a intimplat. Imaginile i-au socat. Totul in jur era alb, insa o pata imensa neagra arata ca acolo s-a prabusit prima data elicopterul. La citeva zeci de metri mai incolo, un morman de fiare: era ceea ce mai ramasese din aparatul de zbor. Bucati de fuselaj, elice rupte, roti, usi contorsionate erau amestecate cu tuburi de oxigen, o targa, aparate pe care odinioara se inregistrau pulsul sau tensiunea vietilor salvate. Dar, ce era mai groaznic abia avea sa urmeze.
"Elicopterul s-a rasucit in aer si s-a izbit violent cu coada de pamint"
Corpurile pilotilor si ale cadrelor medicale erau imprastiate pe o raza de citiva metri. Prezenta lor a fost tradata de echipamentul SMURD, rosu, pe care il imbraca ori de cite ori pleaca sa salveze vieti. Pe ei n-a mai avut cine sa-i salveze. Ingroziti, martorii au anuntat imediat Pompierii si Ambulanta. In citeva minute locul a fost impinzit de politisti, pompieri, jandarmi si medici. Pentru cele patru persoane aflate in elicopter nu se mai putea face nimic. "Cind am ajuns la fata locului toate cele patru persoane erau decedate. Cadavrele erau in afara elicopterului, iar aparatul de zbor se transformase intr-o gramada de fiare", a descris imaginile de cosmar
locotenent-colonel Adrian Apostol, de la Pompieri. Medicii au incercat sa-si resusciteze celegii de la SMURD, dar nici unul nu a mai putut fi readus la viata. Echipele de criminalisti, legisti, cadre ale Armatei si ale Politiei au incercat sa afle cum s-a putut intimpla tragedia. "Se pare ca aparatul nu a mai putut fi controlat de piloti. Fiind in cadere continua, echipajul a incercat sa il redreseze. Elicopterul s-a rasucit insa in aer si s-a izbit violent cu coada de pamint. Impactul a propulsat prin aer restul elicopterului la o distanta de peste 30 de metri de la primul impact. Acolo s-a facut zob", au povestit anchetatorilor martorii.
Au fost conservate urmele prabusirii
Jandarmii si politistii au impinzit locul catastrofei. Nici un picior de civil neautorizat nu putea ajunge la mai putin de 500 de metri de locul prabusirii. Cu totii conservau urmele accidentului pentru ca anchetatorii sa aiba o sarcina cit mai usoara. La fata locului au venit procurorul Mihai Covalciuc, ofiteri de la laboratorul de criminalistica de la Politie, specialisti de la Aeroport, Armata si Pompieri. Cu totii au incercat sa afle o posibila cauza a dezastrului. In acest timp, Ministerul Administratiei si Internelor decidea trimiterea la Iasi a unei comisii de ancheta speciala, impreuna cu Ministerul Apararii Nationale.
"Din momentul asta nu mai zbor cu elicopterul"
La locul tragediei au sosit si oficialitati locale, cu totii discutind posibilele cauze ale catastrofei. "Elicopterul era nou. Abia a fost adus de la Bucuresti, pentru ca cel cu care zbura SMURD-ul se afla la Brasov, la revizie tehnica. Nu stiu ce s-a intimplat, nu-mi pot da seama", a spus vizibil afectat si prefectul Radu Prisacaru. Speriat era si seful Inspectoratului Politiei de Frontiera Iasi, comisarul sef Danut Munteanu. "Din momentul asta nu mai zbor cu elicopterul. Eu am licenta de zbor, sint copilot. Dar, dupa ce am vazut catastrofa asta, nu mai vreau. Macar pina in vara, cind sint alte conditii de zbor", a spus seful Politiei de Frontiera.
De ce s-a prabusit elicopterul? Sase posibile cauze
Care au fost cauzele care au dus la prabusirea elicopterului? Pentru a afla raspunsul, reporterii nostri au stat de vorba cu un fost pilot de elicopter, pensionat din MApN de putina vreme. Acesta a adus in discutii mai multe scenarii dupa care s-ar fi putut petrece tragicul accident aviatic. El chiar il cunostea pe locotenent colonel post-mortem Valentin Stanescu, pilotul elicopterului. "Era un pilot foarte bun, experimentat. A fost chiar printre primii care a participat la cursuri de zbor pe un astfel de aparat. Pe copilot nu-l cunosc, probabil era dintr-o generatie mai tinara", a spus pilotul iesean, preferind sa-si pastreze anonimatul. Acesta crede ca, teoretic, accidentul s-ar fi putut produce din sase cauze:
1. Defectiuni tehnice - Desi bine verificat si nou fiind, elicopterul putea avea un defect ascuns, din fabricatie, nedepistabil cu ochiul liber. "Sint foarte multe piese importante. Una daca s-a fisurat, e de-ajuns pentru o asemenea catastrofa", arata fostul pilot cit de importanta este starea tehnica. Un raspuns exact poate fi dat doar de comisia de experti.
2. Eroare de pilotaj - "Pilotul era foarte experimentat, dar omul e supus greselii. Oricine poate sa faca o eroare, oricit de incercat ar fi in zboruri". Daca a fost eroare de pilotaj, se va afla dupa ce se va examina continutul cutiilor negre.
3. Conditii meteo - "Din cite se pare, aceasta ar putea fi o ipoteza mai mult teoretica. Am inteles ca vremea nu era foarte rea. Se putea zbura, mai ales ca vizibilitatea era buna". Ieri dimineata, la Iasi vizibilitatea era buna, nu era ceata, iar vintul era slab.
4. Pasare la motor - "O pasare, oricit de mica ar fi, poate produce prabusirea elicopterului, daca intra la motor. Daca pasarea are, de exemplu, 50 de grame, forta de rotatie a motorului poate mari de mii de ori greutatea si astfel poate distruge motorul".
5. A inghetat motorul - "La temperaturi scazute, motorul poate ingheta si se opreste. Procesul de inghetare se petrece cind aerul este foarte rece. La viteze foarte mari, de peste 100 de kilometri la ora, motorul poate ingheta, iar stratul de gheata il blocheaza".
6. Senzatii false - "In timpul zborului, chiar si pilotii experimentati pot sa nu mai constientizeze pozitia in spatiu. Asta se intimpla de obicei atunci cind se aburesc geamurile sau intra in nori. Atunci se pot face miscari care par bune in acele secunde, cind nu te mai poti orienta decit dupa aparate, dar care pot dezechilibra aparatul", a incheiat pilotul.
Seful aeroportului: "Am pierdut brusc legatura cu ei"
Directorul Aeroportului Iasi, Mitica Rebegea, da de inteles ca elicopterul nu se putea prabusi din cauza vremii. "Pilotii aveau multa experienta, au zburat de-atitea ori. Conditiile meteorologice erau rezonabile. Vizibilitatea era, in momentul catastrofei, de 4.000 de metri. Vintul sufla slab, cu viteze de 3-5 metri pe secunda, iar temperatura era de aproximativ -1 grad Celsius. Brusc am pierdut legatura radio cu elicopterul. Nu am inregistrat nici o discutie cum ca ar fi avut probleme", a spus Mitica Rebegea.
Pilotii au murit in ultima lor zi de stat la Iasi
Pentru cei doi piloti de pe elicopter, ziua de ieri ar fi trebuit sa fie ultima din tura pe care o efectuau la Iasi. Din nefericire, a fost si ultima lor zi din viata. Astazi, acestia ar fi urmat sa plece la Bucuresti pentru a fi inlocuiti de o alta echipa de piloti. La scurt timp dupa producerea accidentului, ministrul Vasile Blaga a anuntat ca pilotii au fost avansati post-mortem. Comandantul echipajului, maior comandor Mihai Valentin Stanescu (37 ani), a fost avansat la gradul de locotenent-colonel, iar pilotul secund, locotenent comandor Mihai Augustin Toma (34 ani), la gradul de capitan.
Valentin Stanescu era casatorit si avea un copil. Nascut in judetul Mehedinti, el a absolvit Liceul de aviatie in 1985, apoi Scoala de Ofiteri, profil aviatie, in 1993, si Facultatea de Inginerie aerospatiala in 2002. A fost pilot din 1990, acumulind peste 1.500 de ore de zbor. In Ministerul Administratiei si Internelor a fost incadrat din 1998, iar din ?ntreaga sa activitate de pilotaj 450 ore de zbor le-a efectuat pe elicoptere tip EC 135.
Augustin Toma s-a nascut ?n Bucuresti, era casatorit si avea doi copii. Si el a absolvit Scoala de Ofiteri, profil aviatie, ?n anul 1991, apoi absolvent de facultate cu diploma de licenta. A fost ?ncadrat ?n Ministerul Administratiei si Internelor din data de 1 mai 2005, pe functia de pilot I la Unitatea Speciala de Aviatie. A fost pilot din 1991 si a efectuat peste 750 ore de zbor, iar pe elicopterul EC 135 avea peste 100 ore de zbor.
Despre cei doi piloti ai MAI, dr. Raed Arafat, coordonatorul SMURD pe tara, spune ca are mare incredere in ei, efectuind in cursul anului trecut peste 430 de misiuni de salvare si 500-600 ore de zbor. "Erau oameni extrem de meticulosi, de rigurosi in ce priveste verificarea aparatului si a conditiilor meteo inainte de decolare. Daca un singur parametru nu corespundea, nu se zbura. Am incredere totala in acesti piloti, in experienta si profesionalismul lor. Cit despre comandantul Stanescu, pot spune ca era extrem de meticulos si urma foarte strict procedurile de zbor. Sint oameni care au lucrat si la inundatii, cu mii de ore de zbor si multa, multa experienta. Nu pot sa fac acum nici un comentariu in ce priveste accidentul tragic de la Iasi pina nu se va pronunta comisia de ancheta. Oricum, stiu ca toti colegii nostri de acolo trec printr-un moment foarte greu si eu ii inteleg foarte bine. De altfel, voi fi si eu miine (astazi - n.r.) la Iasi pentru a-i sustine", ne-a declarat ieri dr. Raed Arafat, in timp ce se afla la o consfatuire in Germania.
Prin moartea ei, medicul Liliana Puiu a mai salvat o viata
Medicul Liliana Puiu (37 ani) si asistenta Mioara Hauta (30 ani) au devenit simbolul devotamentului printre colegii de la UPU " Sf. Spiridon". Cu atit mai mult, amintirea doctoritei Puiu va dainui in sufletul unei colege care se afla in viata doar datorita acesteia. Ironia sortii a facut ca tocmai ieri doctorul Liliana Puiu sa faca schimb de tura cu o alta colega. "Vroia sa plece la sfirsit de saptamina sa isi vada parintii si fratele. Toti locuiesc in Bucuresti", a detaliat doctorul Iulian Coca, care, de asemenea, face garzi pe elicopterul SMURD. Fara sa stie, Liliana Puiu a facut cel mai nobil gest posibil. A dat o sansa la viata unei persoane care era programata in garda mortii. Viorica Ohriac, medicul care ar fi trebuit sa fie de serviciu ieri pe elicopter, nu are cuvinte pentru a comenta jocul ciudat al sortii, in care talerul vietii a inclinat in favoarea sa. "Ce poti spune, cind o astfel de tragedie ne loveste pe toti? Intr-adevar, am facut schimb de tura cu ea, dar asta fiindca ea a vrut asa", s-a marginit sa spuna, vizibil afectata, medicul Ohriac.
Era pasionata de zbor
Persoana dedicata muncii sale, o fire vesela, cu un simt al dreptatii bine dezvoltat. Asa o vedeau colegii pe cea care a disparut ieri dimineata. "A fost prima persoana care in mai, anul trecut, s-a inscris pentru a face garzi pe elicopter. Era o fata si colega deosebita. Avea o putere de munca iesita din comun, facea ore peste program, asta spre binele pacientului. Imi amintesc de Lala (n.r. - cum o alintau colegii) ca fiind mai presus de orice o persoana foarte corecta. Daca greseai cu ceva in fata ei, imediat erai pus la punct. Cred ca, daca nu s-ar fi facut medic, ar fi devenit procuror", a descris-o in citeva cuvinte dr. Iulian Coca. Din anul 2000, aceasta a adus un strop de sanatate in viata pacientilor ce au trecut prin UPU din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon". In luna martie, Liliana Puiu ar fi primit titulatura de medic primar. "Desi era ieseanca, familia acesteia s-a mutat la Bucuresti, unde locuieste fratele ei. Doctorita nu este casatorita si nu are copii. Viata sa era familia SMURD. Pina si pe usa vestiarului acesteia puteai vedea un elicopter in miniatura. Era pasionata de zbor si o anima la culme ideea de salva vieti in colturile cele mai indepartate din judet", a vorbit cu emotie in glas doctorita Diana Cimpoiesu, medic coordonator SMURD.
Asistenta cinta in corul Mitropoliei
Mioara Hauta, asistenta care si-a pierdut viata, era caracterizata ca o fata extrem de cuminte si credincioasa. "Respecta canoanele crestine cu fervoare. Avea multe prietene din rindul calugaritelor. Cinta chiar in corul Mitropoliei. Daca ar fi sa o descriu cumva pe Mioara... poate ca aceasta era simbolul credintei printre noi", a spus doctorul Coca. Mioara lucra in UPU "Sf. Spiridon" din 1997. Colegii povestesc cum aceasta a trait un moment de cumpana in anii trecuti, cind nu stia ce sa aleaga intre calugarie si medicina. "Era o fiinta cuminte, care nu ar fi fost in stare sa faca nimanui rau. Poate ca rautatea celor din jur a impins-o la un moment dat sa ia in calcul si posibilitatea de a se calugari. Insa nu a tinut-o mult, caci salvarea de vieti omenesti i s-a parut mai aproape de idealul ei in viata", a detaliat un alt coleg. Nici Mioara nu se dadea in laturi de la munca grea, chiar daca asta insemna si zborurile regulate cu elicopterul SMURD. "Nu a stat pe ginduri cind a fost vorba de a se inscrie in lista de garzi de pe elicopter. Era tipul asistentei care muncea pina la epuizare fara a se vaicari. De altfel, cind nu zbura, muncea foarte mult, aici, in UPU. Era o fire retrasa, cu un potential de munca extraordinar", a adaugat dr. Iulian Coca.
Rudele indurerate de pierderea suferita abia mai puteau vorbi. "Mioara era o fata dulce, pe care te puteai baza la greu. Nu de putine ori m-a ajutat cu sfaturi si m-a incurajat. Credinta sa ne-a influentat si ne-a dat speranta. Nu imi vine sa cred ca a disparut dintre noi. Era atit de tinara. Nici macar nu a avut timp sa isi intemeieze o familie si sa devina mama. Sint consternat si nici acum nu constientizez ce s-a intimplat", a izbucnit in lacrimi fratele asistentei, Marian Hauta.
Elicopterul tocmai iesise din lucrarile de garantie
Elicopterul care s-a prabusit ieri dimineata in apropierea Aeroportului este de tip EC 135, cu numarul de inmatriculare 302, si apartinea Unitatii Speciale de Aviatie a Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) din februarie 2004. Acest aparat si-a inceput misiunea la Iasi pe data de 5 ianuarie 2006. "Este un elicopter nou, de acelasi tip cu cel repartizat Serviciului SMURD Iasi pe 1 septembrie anul trecut, de fabricatie germana, cu doua motoare canadiene. Aparatul, cumparat de MAI, era in garantie si, inainte de a fi trimis la Iasi, a efectuat lucrari de garantie la Brasov (echivalentul reviziilor la masini, n.r.). In cadrul lucrarilor de garantie se verifica motorul, cabina, aparatura de bord, palele elicei, absolut totul. Sint lucrari periodice, specifice perioadei de garantie, in care se verifica in amanuntime tot aparatul. Elicopterul a efectuat si alte misiuni in tara inainte de a ajunge la Iasi", ne-a declarat capitan comandor Sorin Ursuleanu, purtatorul de cuvint al Unitatii Speciale de Aviatie din cadrul MAI. Prima misiune de salvare a unei vieti a acestui elicopter a fost duminica, la Bivolari, aparatul transportind la Spitalul de Copii "Sf. Maria" un bebelus de 10 zile, aflat in stare grava din cauza unei intoxicatii cu nitriti.
Cutiile negre urmeaza sa fie ridicate azi de la locul accidentului
La citeva ore de la tragedie, in cursul dupa-amiezii, la Iasi a sosit o comisie de ancheta formata din specialisti ai Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) si ai Ministerului Apararii Nationale (MApN). Comisia, condusa de chestorul Gabriel Nita, secretar de stat in MAI, s-a deplasat imediat la locul accidentului, in jurul orelor 17 fiind incheiata cercetarea preliminara si colectarea probelor, din cauza intunericului. "S-au facut fotografii si s-au cules probe de la fata locului. La ora actuala (ieri seara, in jurul orelor 18.15 - n.r.), in ce priveste cauzele producerii tragediei, au fost luati in considerare trei factori: cei meteorologici, factorii umani si factorii tehnici. In acest moment nu poate fi inlaturat nici unul dintre acestia. Cercetarile vor continua si miine", a precizat Lavinia Balanean, purtatorul de cuvint al MAI. Aceasta a adaugat ca au fost identificate si cele doua cutii negre ale aparatului, insa acestea nu au fost ridicate inca dintre ramasitele elicopterului. "Cele doua cutii negre au ramas pe loc, intre resturile elicopterului, si vor fi ridicate in cursul zilei de miine (astazi - n.r.), in prezenta reprezentantilor firmei producatoare a aparatului, Eurocopter, din Germania", a adaugat Lavinia Balanean.
Tot astazi, la Iasi urmeaza sa soseasca si reprezentanti ai firmei germane producatoare, Eurocopter, aparatul fiind in garantie.
"Nu, nu se poate sa fie elicopterul nostru. N-ai auzit bine"
Ora 9:30. Medicii din unitatea de primire urgente (UPU) a Spitalului "Sf. Spiridon" incepusera o noua zi de munca. Pacientii isi asteptau cuminti rindul la consultatie, pe hol. Deodata, la un aparat de radio, un asistent aude ca un elicopter SMURD s-a prabusit. Da navala sa povesteasca colegilor. "Nu, nu se poate sa fie elicopterul nostru!", "N-ai auzit bine", spuneau cadrele medicale din UPU. O fierbere a cuprins instantaneu intregul colectiv. Televizoarele au fost aprinse, iar medicii nu se mai puteau concentra asupra pacientilor. Parca in aer plutea presimtirea ca ceva rau s-a intimplat. Nimeni nu avea curajul sa intrebe sau sa puna mina pe telefon. Speranta a fost frinta de clinchetul strident al unui telefon, care a spart linistea apasatoare. Medicul coordonator SMURD, Diana Cimpoiesu, ridica receptorul si, in timp ce asculta, se albea la fata: era anuntata sa se deplaseze urgent catre Aeroport, pentru ca avusese loc o tragedie. "Este adevarat. Elicopterul s-a prabusit", atit a apucat sa le spuna colegilor, cu voce stinsa, doctorita Cimpoiesu. Brusc, zimbetele au pierit de pe fata medicilor, iar ochii tuturor s-au umplut de lacrimi. Cuvintele se pierdusera facind loc de acum amintirilor. Pentru scurt timp, cei obisnuiti sa salveze vieti s-au simtit neputinciosi in fata verdictului ucigator dat de soarta. O masina s-a grabit sa o duca la fata locului. "Nu stiu ce s-a intimplat", ne-a spus aceasta in fuga. In aceeasi secunda, trei ambulante porneau spre Aeroport cu medici dornici sa ajunga in timp pentru a-si salva colegii. Insa crunta realitate i-a lasat pe toti fara suflu. Peisajul dezolant al unui elicopeter facut bucati soca. Fumul si gramada de fiare contorsionate nu lasa loc de interpretari. "Toti au murit. Si-au pierdut viata la primul impact al elicopterului cu pamintul. Cum nu a izbucnit nici un incendiu la fata locului, cadavrele puteau fi recunoscute. Dar practic aratau ca niste papusi din cauciuc sfarimate. Nu s-a mai putut face nimic cind am ajuns la fata locului", a povestit doctorul Florin Agape, directorul Serviciului Judetean de Ambulanta, prezent la fata locului.
"Chiar eu am zburat duminica cu acelasi echipaj"
Cu greutate, cadrele medicale s-au indepartat de accident lasindu-i pe medicii legisti sa se apuce de treaba, identificind cadavrele. Inca sub stare de soc, dr. Diana Cimpoiesu nu facea decit sa dea din cap. "Nu imi vine sa cred. Chiar eu am zburat duminica cu acelasi echipaj, si totul a fost in regula. Ce s-a putut intimpla? Nu avem cuvinte sa ne exprimam durerea pentru disparitia celor doua colege ale noastre care si-au dat viata pentru SMURD", a incheiat, cu glasul inecat in lacrimi, doctorita. Spre ora doua, un cortegiu mortuar format din patru ambulante se deplasa incet catre morga spitalului. Pacientii internati au uitat de boala si au iesit din saloane pentru a conduce cu privirile pe cele care, cu citeva ore in urma, ii consultasera. "Era o doctorita buna. Avea rabdare cu mine si nu ma uita. De fiecare data cind pleca din spital, trecea pe la mine pentru a imi spune o vorba buna", a spus o bolnava. Ieri seara, sicriele au fost depuse in semn de adio citeva minute in unitatea de primire urgente de la "Sf. Spiridon". Acolo unde au lucrat zi si noapte impotriva mortii, pina cind au fost biruite. De azi, lumea medicala ieseana va imbraca haina doliului. La initiativa Colegiului Medicilor din Romania, azi, la ora 12, toate cadrele medicale din tara sint invitate sa pastreze un minut de reculegere pentru medicul Liliana Puiu si asistenta Mioara Hauta, care au murit la datorie.
Patru milioane de euro imprastiate pe tot cimpul

Performantele si dotarea tipului de elicopter care s-a prabusit ieri au fost prezentate de comandorul Anghelache Ciuca, inginer-sef al Unitatii Speciale de Aviatie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI): "Elicopterul este de tip EC 135, bimotor, si a intrat in exploatare la MAI la inceputul anului 2004. Este un aparat nou-nout si are capacitate de transport de 2 pina la 8 persoane, dintre care 2 membri ai echipajului, adica pilotii, si pina la sase persoane in spate. In varianta SMURD, el nu poate transporta decit trei persoane in spate, adica doua persoane - echipa medicala - plus pacientul. In cazuri de evacuare, in sensul ca pacientii sint stabilizati deja si trebuie evacuati mai repede, atunci se pot pune doua targi si un singur asistent medical".
Un astfel de aparat, al carui pret este de peste 4 milioane euro, este dotat cu tot echipamentul medical care exista la ora actuala in toata Europa, privind mentinerea in viata: defibrilatoare, aparatura pentru monitorizarea functiilor vitale, tuburi de oxigen si transportul in conditii medicale deosebite. Mai mult, elicopterul este in garantie din partea firmei producatoare, la fel si toata aparatura medicala. In ce priveste pilotii, acestia sint ai unitatii Speciale de Aviatie din MAI si sint atestati si de Autoritatea Aeronautica Civila ca sa execute misiunile de SMURD. "Inmatricularea elicopterului este insa militara, pentru ca tot ce apartine MAI este inmatriculat militar, adica este inregistrat in Registrul Aeronautic Militar. Elicopterul are si asigurare CASCO, atit pentru aparat, pentru echipaj si pasagerul care este transportat, cit si pentru eventuale daune fata de terti intr-un eventual incident aeronautic. Autonomia de zbor, in varianta medicala, este de o ora, o ora si jumatate de zbor maxim, pentru interventiile primare, iar pentru interventiile secundare este de doua ore jumatate - trei ore. Raza maxima de actiune este de 645 de km. Cheltuielile totale pe ora de zbor, cu tot cu cele medicale, se ridica la 1.774 de euro, dintre care aproape 200 de euro vor fi suportate de Ministerul Sanatatii, restul de MAI", a mai spus comandorul.
In mai putin de un an, SMURD Iasi a exploatat 4 elicoptere
De la infiintare, mai 2005, si pina in prezent, SMURD Iasi si-a desfasurat activitatea aeriana, pe rind, cu patru elicoptere. Primul a fost un aparat civil inchiriat de la o firma privata din Bucuresti. Acesta a fost inlocuit, pe 1 septembrie 2005, cu un elicopter nou, de tip EC 135, cu numarul de inmatriculare 297, repartizat Iasului printr-un ordin al ministrului Administratiei si Internelor. Pe 29 octombrie 2005 acesta a intrat in revizie tehnica, dupa efectuarea a 100 ore de zbor. A fost trimis pentru aceasta verificare la Brasov. Pentru ca activitatea aeriana SMURD de la Iasi sa continue, conducerea Unitatii Speciale de Aviatie a trimis la sfirsitul lunii noiembrie un alt elicopter, MI-8, cu o capacitate de transport mult mai mare si care a efectuat misiuni de salvare si in timpul inundatiilor de anul trecut. Acest aparat a zburat aici pina pe data de 15 decembrie, cind a fost reintors la baza din Bucuresti. De la acea data si pina pe 5 ianuarie 2006, SMURD Iasi nu a mai avut elicopter. Abia saptamina trecuta a fost trimis cel de-al patrulea aparat, EC 135 - 302, cel prabusit ieri. "Aceste schimbari ale aparatelor sint trecute in protocolul de colaborare dintre MAI si SMURD, pentru ca in timp ce unele sint in revizie activitatea SMURD sa continue. Se folosesc aparate pe care aparatura medicala pentru situatii de urgenta sa fie compatibila. Aparatul de tip EC 135, cu numarul de inmatriculare 297, este, in prezent, la SMURD Bucuresti", ne-a explicat capitan comandor Sorin Ursuleanu.

SURSA : http://www.ziaruldeiasi.ro/ 10.01.2006

Citat:Aparatul de zbor, de producţie germană, s-a zdrobit de sol la un kilometru şi jumătate depărtare de turnul de control, la scurt timp de la decolare. Acum, familiile îndoliate au ţinut să-i pomenească mai înt~i în cadru privat (duminică), după care luni vor participa alături de colegii de la SMURD Iaşi la o slujbă specială oficiată la monumentul construit la aeroport.
"Împreună cu familiile veşnic îndoliate ne rugăm bunului Dumnezeu pentru liniştea lor şi dorim ca amintirea lor dragă să ne călăuzească mereu activitatea medicală.
Atunci, medicul primar pentru medicină de urgenţă Liliana Puiu (ce făcuse în mod fatal schimb de tură cu o colegă - n. red.), asistenta principală Mioara Haută şi piloţii Unităţii Speciale de Aviaţie a MAI - cpt.comandor Mihai Valentin Stănescu şi cpt. comandor Augustin Toma - au plecat dintre noi pentru totdeauna, în ultima misiune de zbor. Spiritul lor a rămas însă alături de echipa SMURD Iaşi şi Inspectoratul pentru Aviaţie şi ne însoţeşte mereu, amintindu-ne de entuziasmul şi devotamentul lor", a spus conf. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi.

08.01.2016

Respect !.....si suntem datori sa nu uitam !

4 martie 2003 - 4 martie 2018 / 15 ani de la prabusirea elicopterului SMURD Mures IAR 316B inmatriculat YR-SNG

In accident s-au pierdut viata
- Otilia Diana Monica Cardos, medic SMURD ;
- Sebastian Nicolae Marian, pilot coordonator;
- Cristian-Lucian Stefan-Dragos Husdup, pilot.
- Lorand Csongor Ferenczi, asistent medical SMURD.

Citat:4 martie 2003, Cojocna, Cluj. Echipajul se întorcea de la Budapesta, unde a transportat un nou-născut care urma să sufere o operaţie pe cord.


4 martie 2003

Lorand Csongar Ferenczi -asistent medical SMURD
[quote]In seara zilei de 4 martie 2003 elicopterul IAR 316B inmatriculat YR-SNG, apartinand SNTGN TRANSGAZ SA din Medias, efectua un zbor de MEDEVAC pt SMURD Tg Mures. Au transportat un copilas de o luna de la Mures la Cluj, acesta fiind imbarcat intr-o alta cursa aeriana pt Budapesta, unde urma sa aiba o interventie chirurgicala la inima.
Comandantul elicopterului era Nicolae Marian 43 de ani, casatorit, un baietel, Lucian Husdup 43 de ani copilot, casatorit, o fetita, Monica Cardos, 33 de ani, medic de la SMURD necasatorita si Lorencz Csongor Ferencz, asistent medical, 27 de ani, necasatorit.
Elicopterul decolase de 5 minute de pe aeroportul Cluj cand Nae a intrat in radio cu aeroportul si a reusit sa zica: "Sunt YR Sierra November Golf" cu o voce gatuita dupa care s-a lasat tacerea.

Patru membri ai unui echipaj al Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD) din Targu-Mures au murit dupa ce elicopterul in care se aflau s-a prabusit, ieri noapte, in apropierea satului Moristi, de pe raza comunei clujene Cojocna. Victimele accidentului se intorceau de la Budapesta, unde transportasera un nou-nascut din Bistrita, care trebuia supus de urgenta unei operatii pe cord. Coordonatorul SMURD, medicul Raed Arafat, spune ca a fost contactat de Presedintia Romaniei, care si-a manifestat intentia de a-i decora pe cei patru.
Imprastiati pe 2.000 de metri patrati
Localnicii din Cojocna spun ca au auzit, in jurul orei 23,00, elicopterul zburand deasupra satului, dupa care unul dintre sateni a alertat autoritatile, anuntand prabusirea aparatului de zbor. La fata locului s-au deplasat imediat echipajele de interventie ale pompierilor, Salvarii, Politiei, Inspectoratului pentru Protectie Civila, precum si prefectul Clujului, Vasile Soporan, si directorul Aeroportului International Cluj-Napoca, David Ciceo. In ciuda interventiei rapide, cei patru membri ai echipajului, toti cu varste sub 42 de ani, nu au mai putut fi salvati. Resturile elicopterului erau imprastiate pe o suprafata cu o lungime de o suta de metri si o latime de aproape 20 de metri, iar cei patru fusesera zdrobiti in carlinga elicopterului, fapt care a ingreunat actiunea echipelor de descarcerare. Mai mult, acestea au ajuns destul de greu la locul accidentului, fiind nevoite sa strabata un traseu abrupt, de aproape 2,5 kilometri.
Cinci copii au ramas orfani de tata
Coordonatorul SMURD, medicul Raed Arafat, a afirmat ca, in momentul accidentului, la bordul elicopterului marca Alouette, inchiriat de la Transgaz pentru a salva viata unui nou-nascut care suferea o malformatie congenitala cardiaca, se aflau un medic, Monica Cardos, in varsta de 33 de ani, un asistent medical, Ferenczi Csongar, de 24 de ani, copilotul Lucian Huzdup, in varsta de 42 de ani si pilotul comandant Nicolae Marian. In august 2000, Marian Nicolae a fost implicat intr-un alt accident aerian, in urma caruia, desi aparatul de zbor s-a prabusit, nu a existat nici o victima.
Elicopterul pe care Marian Nicolae il pilota atunci - la bordul caruia se aflau si patru inspectori ai Autoritatii Aeronautice - a decolat de la Sighisoara s-a prabusit pe un camp din apropierea orasului, in timpul unui zbor de verificare pentru prelungirea licentei.
Ajungand la o inaltime de aproximativ 80 de metri, pilotul Marian Nicolae a simtit o cadere si, aflandu-se deasupra cartierului Tarnava, a reusit sa evite acest loc si s-a prabusit pe un camp. Raed Arafat a subliniat ca anul trecut, echipajul Marian - Huzdup, ambii fosti piloti militari, a efecutat peste 300 de ore de zbor pentru SMURD, jumatate dintre actiuni avand loc pe timp de noapte. Pentru intreg anul 2002, cei doi aveau la activ 450 de ore de zbor. Moartea lui Lucian Huzdup a lasat fara tata doi copii, in timp ce Nicolae Marian a lasat in urma sa trei copii. Cea de-a treia victima, Monica Cardos, era medic specialist in urgente si lucra in cadrul Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare inca din anul 1997, in timp ce asistentul medical Ferenczi Csongar s-a angajat ca voluntar in acest serviciu inca de la 16 ani, fiind angajat dupa ce a absolvit studiile de asistent medical. Corpurile celor patru victime au fost transportate la Institutul de Medicina Legala din Cluj, pentru autopsie.

Comandantul Aeroportului International Cluj-Napoca, David Ciceo, a declarat ca elicopterul tip Alouette YAR 316 B a decolat de la Cluj in jurul orei 23,00. Ciceo a adaugat ca o comisie formata din reprezentanti ai Inspectiei Aviatiei Militare si ai Autoritatii Aeronautice Civile s-a deplasat deja la Cluj-Napoca pentru a ancheta cauzele care au stat la baza tragicului eveniment. Potrivit aceleiasi surse, comisia este condusa de Dan Vulcan, inspectorul sef al Inspectiei Aviatice Civile (IAC), fiind formata din Constantin Voicu, inspector in cadrul IAC, Radu Stanescu si Marin Nuta, ambii inspectori in cadrul Autoritatii Aviatice Civile (AAC).
Cei patru inspectori s-au deplasat, ieri, in jurul pranzului, la locul accidentului, iar rezultatele anchetei vor fi date publicitatii cel mai probabil, in aproximativ o luna. Pe de alta parte, medicul Raed Arafat a afirmat ca a fost contactat, in dimineata zilei de ieri, de Presedintia Romaniei, care si-a anuntat intentia de a-i decora post-mortem pe cei patru membri ai echipajului.
Ordinul National "Serviciul Credincios" in grad de Cavaler, conferit post-mortem victimelor accidentului

Presedintele Romaniei, domnul Ion Iliescu, a conferit post-mortem Ordinul National "Serviciul Credincios" in grad de Cavaler celor patru victime ale tragediei de langa Cluj: Monica Cardos - medic, Sebastian Nicolae Marian - pilot coordonator si Lucian Huzdup - pilot, si Crucea nationala "Serviciul Credincios" Clasa a III-a, lui Lorand Csongar Ferenczi, asistent medical, pentru inaltul profesionalism, umanismul si spiritul de sacrificiu dovedite in numeroase actiuni de salvare a vietilor omenesti, la care au participat din partea Serviciului Medical de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD), din Targu-Mures, judetul Mures.

Citat:Decret 96 / 169/2003
DECRET
privind conferirea unor decoratii nationale
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) si ale art. 99 din Constitutia României, precum si ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A si B si ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul national de decoratii al României, cu modificãrile ulterioare, pentru înaltul profesionalism, umanismul si spiritul de sacrificiu dovedite în numeroase actiuni de salvare a vietilor omenesti, la care au participat din partea Serviciului Medical de Urgentã, Reanimare si Descarcerare (SMURD) din Târgu Mures, judetul Mures,

Presedintele României decreteazã:
Art. 1. - Se conferã post-mortem Ordinul national Serviciul Credinciosîn grad de Cavaler urmãtorilor:
- Otilia Diana Monica Cardos, medic;
- Sebastian Nicolae Marian, pilot coordonator;
- Cristian-Lucian Stefan-Dragos Husdup, pilot.
Art. 2. - Se conferã post-mortem Crucea nationalã Serviciul Credincios clasa a III-a lui Lorand Csongor Ferenczi, asistent medical.


PRESEDINTELE ROMÂNIEI
ION ILIESCU
În temeiul art. 99 alin. (2) din
Constitutia României,contrasemnãm acest decret
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NÃSTASE
Bucuresti, 5 martie 2003.

Citat:O femeie medic, de 33 de ani, un asistent medical, de 24 de ani, si doi piloti experimentati au pierit, dupa ce elicopterul-ambulanta s-a zdrobit langa Cluj
Un elicopter de tipul Alouette YAR 316 B, apartinand S.C. Transgaz Medias si inchiriat, inca din februarie anul trecut, de Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare - SMURD Tg. Mures pentru transporturi medicale de urgenta, s-a prabusit, marti noaptea, pe o colina situata la circa 4 km de comuna Cojocna, judetul Cluj. Toate cele 4 persoane aflate la bordul aeronavei au decedat. Aparatul transportase un copil, in varsta de o luna, aflat in stare grava, la Budapesta. La ora 22,45 elicopterul a decolat spre Tg. Mures. Dupa aproximativ 5 minute de zbor, din motive necunoscute, aparatul s-a prabusit pe o panta abrupta, in apropierea unei cai ferate. Resturile aparatului s-au imprastiat pe o raza de circa 100 de metri. Ceasul unuia dintre piloti se oprise la ora prabusirii, respectiv 22,50. Aparatul a cazut ca un bolovan la marginea satului Satenii au declarat ca, la un moment dat, luminile elicopterului s-au stins, motorul acestuia s-a oprit, iar aparatul a cazut ca un bolovan la marginea satului. Operatorii turnului de control de pe Aeroportul din Cluj-Napoca au confirmat si ei ca, dupa circa 5 minute de la decolare, au pierdut brusc legatura cu aparatul. La mansa acestuia se afla pilotul Marian Nicolae, unul dintre putinii comandanti cu brevet pentru zbor cu elicopterul pe timp de noapte. Langa el, pe scaunul copilotului, se afla Husdup Lucian Cristian, 43 de ani, din Medias. Locurile din spate erau ocupate de doctorita Cardos Otilia, 33 de ani, si de asistentul medical Ferenczi Csongor, 24 de ani, de la Spitalul Clinic Universitar de Urgenta din Tg. Mures. Pilotul Nicolae Marian - la a doua prabusire Pilotul Nicolae Marian, casatorit, tatal unui baiat de 14 ani, s-a mai prabusit cu un elicopter Alouette, de tipul IAR 316 B, in ziua de 1 august 2000, pe un camp de langa Sighisoara. Desi aparatul s-a zdrobit la impactul cu solul, ocupantii acestuia, 6 la numar, din care 4 inspectori ai Autoritatii Aeronautice Bucuresti, au scapat cu rani usoare. Zborul de atunci era unul de verificare pentru prelungirea licentei de zbor. Dupa ce a ajuns la inaltimea de 80 de metri, elicopterul a inceput sa piarda brusc din inaltime. Si asta deasupra unuia din cele mai mari cartiere ale Sighisoarei. Pilotul a reusit sa mentina aeronava in aer pana ce a ajuns deasupra unui teren viran. Acolo a cazut ca o piatra. Motorul a fost aruncat 20 de metri de locul unde s-a prabusit elicopterul. Directorul Transgaz de atunci ne-a declarat ca ar fi trebuit ridicata o biserica lui Dumnezeu in acel loc, pentru ca numai grija si mila acestuia au facut ca aparatul sa nu cada peste oras. Despre copilotul Lucian Husdup, 42 de ani, originar din Radauti, am aflat ca avea si el o pregatire militara temeinica, locuia la Medias, unde-l asteptau sa se intoarca din misiune sotia si copiii. Slujbasii vietii Medicul Monica Cardos, 33 de ani, este oradeanca de origine. Era unicul copil al unei familii de profesori pensionari. A absolvit medicina la Tg. Mures si dupa absolvire a ramas la SMURD, fiind angajata ca specialist in medicina de urgenta. Parintii i-au cerut sa se intoarca la Oradea, dar doctorita a spus ca-i place munca pe care o face si ca ramane in Mures. Toti spun despre ea ca se identifica cu profesia. Parintii i-au respectat decizia si tocmai ii cumparasera un apartament. Ieri, acestia s-au dus la Cluj pentru a aduce acasa sicriul. Colegul doctoritei, asistentul medical Ferenczi Csongor, abia implinise 24 de ani. A lucrat ca voluntar la SMURD de la varsta de 16 ani. Intre timp a absolvit Liceul Sanitar, obtinand calificarea de asistent medical. Despre cele patru victime, medicul Raed Arafat, intemeietorul si coordonatorul SMURD, ne-a spus ieri ca erau oameni de un inalt profesionalism, care nu vor putea fi niciodata inlocuiti. Victimele accidentului aviatic, decorate post-mortem Ieri, presedintele Romaniei, dl. Ion Iliescu, a conferit, post-mortem, Ordinul National "Serviciul Credincios", in grad de cavaler, medicului Otilia Diana Cardos, pilotului coordonator Sebastian Nicolae Marian si pilotului Cristian Stefan Husdup. Asistentului Lorand Csongor Ferenczi i-a fost conferita Crucea Nationala "Serviciul Credincios" clasa a III-a. Ordinele au fost conferite victimelor pentru inaltul profesionalism, umanismul si spiritul de sacrificiu dovedite in numeroasele actiuni de salvare a vietilor omenesti, la care au participat, din partea Serviciului Medical de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD) din Tg. Mures. Cauzele tragediei nu sunt cunoscute O comisie formata din reprezentanti ai Parchetului si ai Inspectoratului Aviatiei Civile, coordonata de inginerul Dan Vulcan, a ajuns ieri la locul accidentului. Au fost cercetate si ridicate spre conservare resturile elicopterului. Pana aseara nu fusese avansata o ipoteza privind cauza prabusirii aparatului. Controlorii de trafic de pe aeroportul clujean exclud insa dintre cauze conditiile meteorologice. La ora decolarii elicopterului nu era ceata, iar vremea era relativ calma. Pe de alta parte, Raed Arafat, coordonatorul SMURD Tg. Mures a precizat ca, in urma cu o saptamana, specialistii de la Ghimbav au efectuat revizia la o suta de ore de zbor a elicopterului si nu au descoperit nimic suspect. In 2002, aparatul Alouette, de tipul IAR 316 B, a efectuat 450 de ore de zbor, din care aproape jumatate pe timp de noapte.

Pe 4 martie se împlinesc 15 ani de la tragedia aviatică de la Cojocna

Citat:Pe 4 martie se împlinesc 15 ani de la tragedia aviatică de la Cojocna, în care pilotul medieşean Nicolae Sebastian Marian a decedat.
Alături de el şi-au pierdut viaţa cel de-al doilea pilot Lucian Husdup, medicul Otilia Diana Cardoş şi asistentul medical Lorand Csongor Ferenczy. În noaptea de 4 pe 5 martie 2003, un elicopter de tip Alouette YAR 316 B, aparţinând societăţii Transgaz Mediaş, închiriat de SMURD Târgu Mureş pentru transporturi medicale de urgenţă, s-a prăbuşit pe o colină situată la circa 4 km de comuna Cojocna, judeţul Cluj.

Lacrimi amare

Frânturi din trecut, voci care revin în prezent. „Venea de fiecare dată şi îi alimentam elicopterul, şi nu i-am spus niciodată să mă ducă şi pe mine până în înaltul cerului şi uite că acum îl conduc eu pe ultimul drum. Nae, Nae, vino înapoi, vino aproape de noi, şi îţi luăm noi elicopter nou”. Lacrimile l-au sufocat pe şoferul camionului militar, acoperit de coroane, care l-a condus pe ultimul drum pe Nicolae Sebastian Marian, pilot care şi-a dedicat viaţa zborului.

Zi neagră

În noaptea de 4 pe 5 martie 2003, un elicopter de tip Alouette YAR 316 B, aparţinînd societăţii Transgaz Mediaş şi închiriat de SMURD Târgu- Mureş pentru transporturi medicale de urgenţă, s-a prăbuşit pe o colină situată la circa 4 km de comuna Cojocna, judeţul Cluj. Cei patru membrii ai echipajului, piloţii Nicolae Sebastian Marian şi Lucian Husdup, medicul Otilia Diana Cardoş şi asistentul medical Lorand Csongor Ferenczy, şi-au pierdut viaţa.

Alături de familie

n martie 2003, avioane şi elicoptere de luptă, au brăzdat cerul Mediaşului, pentru a-i aduce un ultim omagiu, celui care şi-a jertfit viaţa pentru a salva vieţile altora. Strada pe care se află casa părintească a fost neîncăpătoare, sute de oameni, din toată ţara, care l-au cunoscut şi apreciat, venind să fie alături de familia îndoliată de tragedie. Piloţi militari şi civili, prieteni din toată ţara, au fost prezenţi la Mediaş, şi au însoţit cortegiul funerar, escortat de o gardă militară. Cortegiul în lacrimi a străbătut drumul de la casa părintească pînă la cimitirul ortodox, însoţit de un sobor de preoţi. „Un înger a urcat la cer. Nu putem şi nu vrem să credem că Nae a plecat dintre noi. Mai avea atâtea de făcut pe lumea asta. Acum ne priveşte dintr-o lume mai bună” au fost ultimele cuvinte, rostite printre lacrimi, la groapa săpată în Cimitirul Ortodox din Mediaş, de către un coleg de armată, printre salvele de armă trase în memoria celui care a fost ridicat de către Ministrul Apărării Naţionale, în grad de căpitan-comandor post-mortem, Nicolae Sebastian Marian.

Cetăţean de onoare post-mortem

Acum zece ani ani, echipajul care a căzut la datorie a fost comemorat la sediul societăţii Transgaz. Familia, colegii, prietenii au participat la o ceremonie solemnă, în memoria celor care au fost Nicolae Sebastian Marian şi Lucian Husdup. Familia îndoliată a primit din partea primarului Mediaşului, diploma care atestă că Nicolae Sebastian Marian este cetăţean de onoare al municipiului. Conducerea Transgaz a oferit şi ea o diplomă omagială şi o plachetă. De asemenea doi ani mai târziu în anul 2010, în curtea Centrului de Documentare şi Informare Gaze Naturale din municipiul Mediaş a fost realizat de către societatea Transgaz un moment dedicat memoriei celor doi piloţi căzuţi la datorie.



















O viaţă dedicată celorlalţi

Nicolae Sebastian Marian s-a născut pe 1 ianuarie 1960, la Cristian în judeţul Braşov. Familia sa s-a mutat la Mediaş, viitorul pilot copilărind pe meleagurile aflate atunci în doliu. După şcoala generală a urmat liceul militar Mihai Viteazul de la Alba Iulia, şi apoi Şcoala Militară Aurel Vlaicu de la Mediaş. A absolvit cu gradul de locotent pilot pe elicoptere militare. A fost repartizat la Tuzla, Constanţa, unde s-a şi format ca pilot de elicopter. Sutele de ore de zbor peste mare, i-au adus recunoaşterea titlului de instructor de zbor în orice condiţii. În timpul misiunilor efectuate pe mare a aterizat de multe ori, chiar şi pe furtună pe fregatele militare, aflate în patrulare. A ridicat pilotajul la rang de artă, iar din 1996 a renunţat la aviaţia militară, şi a devenit pilot al unei companii civile.

Nae şi Lucică

Împreună cu pilotul Lucian Cristian Husdup, a format o echipă teribilă, cunoscută în toată ţara. Nae şi Lucică, aşa erau conoscuţi cei doi piloţi, de către toată lumea. Mereu veseli, mereu zîmbitori, gata oricând să se înalţe spre înaltul cerului, pe care l-au iubit mai presus de orice, cei doi au făcut parte din formaţiunea de intervenţii şi operaţiuni aeriene, care timp de aproape trei ani a colaborat cu SMURD Tîrgu-Mureş, intervenind în sute de cazuri, şi salvând sute de vieţi omeneşti.

Decoraţi de Preşedintele României

Cele patru victime ale accidentului aviatic, au fost decorate post-mortem de către preşedinţia României. Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, şeful statului a acordat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, medicului Otilia Diana Cardoş şi piloţilor Sebastian Nicolae Marian şi Cristian Ştefan Husdup. De asemenea, asistentul medical Lorand Csongor Ferenczi a primit Crucea naţională „Serviciul credincios” clasa a lll-a. Cei patru au fost decoraţi „pentru înaltul profesionalism, umanismul şi spiritul de sacrificiu, dovedite în numeroase acţiuni de salvare a vietilor omeneşti, la care au participat din partea Serviciului Medical de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD)” preciza comunicatul.

SURSA : http://novatv.ro



Respect !.....și suntem datori să nu uităm !

Gabi Hurlup, poliţistul rănit în explozia de la Mihăileşti de acum 14 ani, mărturisire cutremurătoare: “24 mai e a doua mea zi de naştere”

Citat:Gabi Hurlup, poliţistul rănit în explozia de la Mihăileşti de acum 14 ani: "24 mai e ca o a doua zi de naştere". Ofiţerul ajuns acum la 47 de ani era şef de post în localitatea buzoiană atunci când s-a produs tragedia. Anii au trecut, dar de fiecare dată când se apropie ziua de 24 mai emoţiile îl copleşesc. O parte din sufletul lui plânge, pentru morţii prăpădiţi atunci, iar o parte râde, pentru că Dumnezeu i-a dat şansa să se nască din nou.

Sunt 14 ani în care cel pe care l-am poreclit poliţistul-schijă din cauza sutelor de “săgeţi” ce i-au străpuns trupul în momentul în care cisterna cu azotat de amoniu a explodat, a fost urmărit imaginile din acele momente. Nişte coşmaruri care se repetă an de an, pe 24 mai.

Sute de schije i-au străpuns trupul
Şeful de post Gabi Hurlup a avut norocul să scape cu viaţă. Nu şi alţi 18 pompieri, jurnalişti şi soferul camionului care se aflau la faţa locului. Sute de bucăţi mici din mastodontul din metal i-au provocat zeci de răni. Chiar şi acum după atîţia ani, poliţistul, care acum lucrează la Serviciul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Buzău, resimte dureri.

Poliţistul merge în fiecare an la băi din cauza rănilor
“Am rămas cu sechele, merg în fiecare an la băi. Încă mai am schje. Chiar zilele trecute s-au adunat vreo şapte, opt într-un loc de pe corp, dar am zis să le las să se mai adune ca să le duc la fier vechi”, face haz de necaz ofiţerul. Ba chiar unii prieteni i-au spus că anul acesta şi-a făcut buletinul. “24 mai e ca o a doua zi de naştere”, a declarat în exclusivitate pentru Libertatea gabi Hurlup.

Are un băiat de aproape 13 ani
La mai bine de un an de la ceea ce se putea transforma într-o tragedie pentru familia lui, Dumnezeu i-a mai dat un dar. Pe băieţelul Mario care, între timp, a devenit un adolescent. Copilul face box cu Bogdan Dinu, unul dintre campionii la categoria grea cu care se mândreşte Buzăul. “Trăiesc prin el, tot ce fac e pentru el. Şi evident, şi pentru soţia mea, Oana, care mi-a fost alături în cele mai cumplite momente”, îmi spune, mândru de familia lui, Gabi.

Explozia de la Mihăileşti a avut loc pe 24 mai 2004
În dimineața de 24 mai 2004, un camion încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu s-a răsturnat pe marginea drumului la Mihăilești – Buzău. Ceea ce părea un banal accident de circulație, fără victime, s-a transformat, în doar câteva clipe, într-un măcel. Un camion cu o încărcătură periculoasă – 23 de tone de azotat de amoniu – s-a răsturnat în șanț. Cabina a luat foc și, în scurt timp, la fața locului au venit ajutoare și o echipă a Antenei 1.

Au murit pompieri, jurnalişti, săteni şi soferul camionului
Nici unul dintre oamenii care se aflau lângă camionul ieșit de pe șosea nu a realizat pericolul care îi pândea. La ora 5.47, o explozie nimicitoare a luat 18 vieți. Victime au fost pompierii, jurnaliștii Elena Popescu și Ionuț Barbu, sătenii veniți să dea o mână de ajutor și șoferul autotrenului, craioveanul Florin Marcu.

SURSa : https://www.libertatea.ro

Au trecut 14 ani de la explozia de la Mihăilești, care rămâne drept unul dintre cele mai grave accidente produse pe șoselele din România.

Citat:Pe data de 24 mai 2004, la ora 5:50 în comuna Mihăilești, județul Buzău, pe DN2 (segment din drumul european E85), la 32 de kilometri sud de Buzău, o explozie de proporții s-a produs din cauza accidentului unui camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu.

Bilanțul victimelor arată că au fost 18 morți (dintre care șapte pompieri, trei localnici și doi jurnaliști ai postului TV Antena 1) și 13 răniți grav.

Un crater cu adâncime de 6,5 metri și un diametru de 21 metri s-a format în jurul locului exploziei, iar bucăți de metal au fost aruncate pe o rază de 200 de metri afectând acoperișurile mai multor case din zonă.

Cei trei reprezentanți ai firmelor care au asigurat transportul și livrarea azotatului de amoniu, Ionel Ionuț Neagoe, administratorul Ney Transport SRL, Mihai Gună, patronul Mihtrans SRL și Ion Gherghe, fost director al combinatului Doljchim din Craiova au fost condamnați la câte patru ani de închisoare.

SURSA : http://www.ziarbicaz.ro

26 mai 2010 - Incendiu la "DRAGONUL ROSU"













"Uitarea - un cancer de care se tem şi morţii."

Citat:Tot respectul si admiraţia noastră pentru Ionut, un adevarat pompier. Un pompier ce a crezut mereu că riscurile de a intra in foc( uneori la sacrificiu), de a salva vieţi , fac parte din regulile acestei meserii nobile si altruiste. Şi le-a asumat. Acum plateşte în faţa lui Dumnezeu. Cu aceasta plată, a punctat infinit mai mult în inimile noastre , ale camarazilor lui .Pentru noi Ionut este acum un înger , un înger care ne veghează calea. RESPECT si Requiescat in Pace ! !.....si suntem datori sa nu uitam !

Ionuţ Cristian Ungureanu a căzut la datorie….suntem datori sa nu uităm !

Citat:Timp de 45 de ani, pompierii bucureșteni n-au pierdut niciun coleg într-un incendiu. Apoi a murit Ionuț Ungureanu.
Era iadul pe pământ.
Clădirea roşie şi tot ce era în ea ardeau cu furie, iar fumul gros se înălţa într-o coloană care, după ce s-a luminat de ziuă, avea să se vadă din toate colţurile oraşului. Pompierii dădeau cu apă, dar parcă dădeau cu benzină, pentru că nu puteau să coboare temperatura suficient încât să împiedice plasticele să se reaprindă.
Ardeau mai mult de două din cele cinci hectare pe care se întinde una dintre clădirile complexului Dragonul Roşu, un centru comercial mamut din estul Bucureştiului, în care se vând obiecte din plastic, textile şi aparatură casnică. Incendiul, provocat de un scurt-circuit, fusese anunţat la ora 04:23, pe 26 mai 2010, şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti (ISUMB) trimisese mai întâi echipaje de pompieri de la Fundeni, subunitatea responsabilă de zonă. Până la 05:30 aveau să fie chemate autospeciale cu apă şi spumă, autoscări şi ambulanţe de la alte trei detaşamente, de la Grupul Special de Salvatori (un departament de descarcerări şi salvări de persoane) şi de la SMURD. Până la sfârşitul zilei, numărul maşinilor de intervenţie avea să crească la 34, iar cel al pompierilor care luptau cu focul la peste 150. Ultima maşină a plecat după 200 de ore, adică după mai bine de opt zile.
Era cel mai mare incendiu din Bucureşti în ultimii 30 de ani. Compania de asigurări Generali avea să plătească firmei care deţine complexul, Niro Investment, o primă de peste 13 milioane de euro, cea mai mare despăgubire plătită vreodată în România.
Dintre cei peste 150 de pompieri, şapte s-au intoxicat cu fum după ce au intervenit fără aparate de respirat, pentru că la un moment dat li se terminaseră buteliile. Altul, Dumitru Comşa, a ajuns în comă la spital, cu arsuri de gradul trei pe 60 la sută din suprafaţa corpului. Iar Ionuţ Ungureanu nu s-a mai întors niciodată la subunitate.



Sergentul major Ungureanu nici nu a vrut să meargă la intervenţie. Tocmai ieşise din gardă – asigurase paza subunităţii sale, Detaşamentul Dămăroaia, între 12 şi 3 dimineaţa – şi îi spusese şefului de tură că îl doare spatele. Pentru că trăgea mult de fiare ca să-şi menţină forma fizică, suferise o tasare între vertebrele C3 şi C4 şi avea uneori dureri. Îl dăduse un coleg cu un unguent, Puterea ursului, dar nu îi trecuse. Dar, pentru că tura lui se încheia abia la 8, a ascultat ordinul şi a urcat în autospecială supărat că nu primise învoire de la superior. Tocmai pentru că nu-l mai văzuse aşa – nu se enerva aproape niciodată, era împăciuitor şi politicos – unul dintre colegi nici n-a îndrăznit să-şi ceară cizmele de intervenţie de sub scaunul lui Ungureanu. Sergentul major a tăcut tot drumul de aproape 15 kilometri din cartierul Bucureştii Noi, unde era subunitatea, până în Voluntari, la incendiu.
Cele două echipaje trimise de la Dămăroaia au ajuns printre primele la Dragonul Roşu, la 05:40. Priorităţile la intervenţie, conform regulamentelor oricărui serviciu de pompieri din lume, sunt, în ordine, salvarea oamenilor şi a animalelor, limitarea arderii şi stingerea. Cum complexul era gol, nu aveau pe cine să salveze, dar au fost trimişi imediat înăuntru să încerce să oprească extinderea focului. Când cei 10 pompieri de la Dămăroaia au intrat în clădirea 5, flăcările erau încă departe. Purtau echipamentele de intervenţie, costume groase menite să-i protejeze, aveau căşti şi aparate de respirat şi cărau furtunuri care îi legau de autospeciale, pentru că hidranţii clădirii nu funcţionau.
În acelaşi timp, alte echipaje interveneau şi în interior şi în exterior, cu tunuri cu apă şi spumă sau direct de la sol, cu furtunul. Tabla din care erau făcuţi pereţii şi acoperişul se contorsionase şi aerul ardea ca într-un cuptor.
Pe la 07:30, după aproape două ore în care pompierii din Dămăroaia au încercat să limiteze focul, spaţiul în care erau s-a umplut de un fum teribil, prin care nu mai vedeau nimic. Deodată s-a auzit o bubuitură puternică, au început să cadă bucăţi din acoperiş şi grinzi metalice şi aerul a luat foc – un fenomen rar numit flashover, care apare din cauza gazelor inflamabile, emanate de obiecte la temperaturi înalte.
Iniţial, s-au aruncat la pământ ca să se ferească de flacără. Apoi, în haosul momentului, fiecare om a încercat să iasă pe unde a putut. Când au văzut ce se întâmplă, comandanţii au ordonat încetarea oficială a intervenţiei în interior şi recuperarea echipamentelor.
Pompierii ieşiţi au început să tragă furtunurile din clădire. Un servant rămas înăuntru s-a agăţat de unul dintre ele şi s-a lăsat târât afară, cu hainele arzând. Ungureanu şi Comşa, care acţionau împreună mai departe de intrare, nu au mai găsit drumul. Comşa a străbătut prin flăcări hala şi a ieşit prin celălalt capăt. Avea echipamentul în flăcări, masca topită pe faţă, casca roşie carbonizată şi mâinile arse până la os. Pompierii în mijlocul cărora a ieşit i-au desfăcut costumul şi i-au scos masca tânărului de 22 de ani, îngroziţi de urletele lui de durere. Înainte să leşine, Comşa le-a spus că mai e cineva înăuntru.
Nimeni nu ştie cum a murit Ungureanu. Nimeni nu ştie pentru că Ungureanu a murit singur.



Au putut să intre abia peste câteva ore, făcând un culoar de siguranţă cu furtunurile, printre focarele care ardeau. Când l-au găsit, avea piciorul drept rupt şi capul şi mâinile carbonizate. Nu mai avea nici mască de oxigen, nici cască. Butelia din fibră de sticlă a aparatului de respirat era deformată de la căldură. Dacă ar fi explodat, n-ar mai fi găsit nicio urmă din el.
Avea mâinile strânse la piept, de parcă s-ar fi apărat de ceva, dar nu era nimic pe el, nicio grindă, niciun perete. E posibil să-şi fi rupt piciorul când a bubuit clădirea şi de aceea să nu-l fi putut urma pe Comşa. E posibil să-şi fi scos masca pentru că plasticul din care e făcută s-a topit la flashover şi nu a mai suportat-o pe faţă. E posibil să se fi dezorientat şi să se fi pierdut de Comşa şi abia apoi să-şi fi rupt piciorul pentru că nu vedea pe unde mergea. Nimeni nu ştie. Şi nimeni nu va şti vreodată.

SURSA : https://fundatiapavelzaganescu.wordpress.com

In Memoriam Slt. p.m. Ungureanu Ionuţ Cristian

26 mai - 8 ani de când Ionuţ Cristian Ungureanu a căzut la datorie....suntem datori sa nu uităm !

Citat:Ordinul Nr.35 din 08.04.2013
pentru completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne
ACT EMIS DE: Ministerul Afacerilor Interne
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 206 din 11 aprilie 2013

În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin: Articolul IOrdinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 24 iulie 2012, se completează după cum urmează:

Citat:1. La articolul 1 alineatul (1), după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 3 , cu următorul cuprins:

3. «Sublocotenent Ionuţ-Cristian Ungureanu» pentru Grupul de Intervenţie nr. 2 din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Dealu Spirii» al Municipiului Bucureşti

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul afacerilor interne, Radu Stroe

Remember ...

Citat:Complexul Dragonul Roşu a fost mistuit de flăcări. Ca la orice incident de o asemenea amploare s-a vorbit despre pierderi, cauze, anchete aflate deocamdată în desfăşurare. Ore întregi, pompierii - aceşti eroi anonimi care par că au focul la degetul mic, că nimic nu îi sperie şi că indiferent de criză şi de vremuri meseria lor este să se "joace" cu focul întru' binele nostru - s-au chinuit să izoleze şi să stingă flăcările.
Dincolo de tragedia situaţiei, ziua a fost pentru mulţi dintre noi o adevărată lecţie. Ne-a dat-o un om care, din păcate, şi-a încheiat socotelile cu viaţa. Mult prea devreme. Gestul tânărului de doar 24 de ani este unul cutremurător şi înălţător în acelaşi timp. Te face să te gândeşti cum am fi procedat fiecare într-o astfel de situaţie. La cât de mult ar trebui să iubeşti viaţa şi oamenii ca să fii demn şi capabil de un asemenea gest.

Ionuţ Ungureanu, pompierul mort în incendiul izbucnit la Dragonul Roşu, a pus viaţa camaradului pe care a ales să-l salveze mai presus de propria-i viaţă. În timp ce se chinuia să salveze un coleg, o parte din structura metalică a depozitului cuprins de flăcări s-a prăbuşit peste Ionuţ.

Colegul salvat de Ionuţ, care şi-a dat la schimb propria viaţă, a suferit o contuzie la genunchi. Alţi şapte pompieri care interveneau pentru stingerea incendiului de la complexul comercial Dragonul Roşu au fost răniţi, fiind duşi cu ambulanţele SMURD la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Unul dintre aceştia are arsuri pe 50 la sută din suprafaţa corpului.

EROU ANOMIM

Ionuţ Ungureanu era de loc din Olt. Mai exact din localitatea Valea Mare. În Bucureşti locuia de doi ani şi stătea cu chirie. Se înscrisese la facultate, pe care a fost nevoit să o abandoneze din cauza lipsei banilor. Părinţii şi fratele lui Ionuţ au aflat despre tragedie de la comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, colonel Gheorghe Năstasie, care a mers special la Valea Mare. Primul care a aflat despre decesul lui Ionuţ Ungureanu a fost fratele său, Iulian.

Orice s-ar spune, orice s-ar face, oricât s-ar ancheta, Ionuţ Ungureanu nu mai este. A bătut ceasul şi viaţa şi-a cerut dreptul... la moarte.

Post mortem

Citat:
Fotografie din arhiva familiei Ungureanu. Acest autoportret a devenit imaginea de pe crucea sa.

Post mortem
Timp de 45 de ani, pompierii bucureșteni n-au pierdut niciun coleg într-un incendiu. Apoi a murit Ionuț Ungureanu.Nimeni nu ştie cum a murit Ionuț Ungureanu. Nimeni nu ştie pentru că Ionuț Ungureanu a murit singur.

Citat:Era iadul pe pământ.
Clădirea roşie şi tot ce era în ea ardeau cu furie, iar fumul gros se înălţa într-o coloană care, după ce s-a luminat de ziuă, avea să se vadă din toate colţurile oraşului. Pompierii dădeau cu apă, dar parcă dădeau cu benzină, pentru că nu puteau să coboare temperatura suficient încât să împiedice plasticele să se reaprindă.
Ardeau mai mult de două din cele cinci hectare pe care se întinde una dintre clădirile complexului Dragonul Roşu, un centru comercial mamut din estul Bucureştiului, în care se vând obiecte din plastic, textile şi aparatură casnică. Incendiul, provocat de un scurt-circuit, fusese anunţat la ora 04:23, pe 26 mai 2010, şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti (ISUMB) trimisese mai întâi echipaje de pompieri de la Fundeni, subunitatea responsabilă de zonă. Până la 05:30 aveau să fie chemate autospeciale cu apă şi spumă, autoscări şi ambulanţe de la alte trei detaşamente, de la Grupul Special de Salvatori (un departament de descarcerări şi salvări de persoane) şi de la SMURD. Până la sfârşitul zilei, numărul maşinilor de intervenţie avea să crească la 34, iar cel al pompierilor care luptau cu focul la peste 150. Ultima maşină a plecat după 200 de ore, adică după mai bine de opt zile.
Era cel mai mare incendiu din Bucureşti în ultimii 30 de ani. Compania de asigurări Generali avea să plătească firmei care deţine complexul, Niro Investment, o primă de peste 13 milioane de euro, cea mai mare despăgubire plătită vreodată în România.
Dintre cei peste 150 de pompieri, şapte s-au intoxicat cu fum după ce au intervenit fără aparate de respirat, pentru că la un moment dat li se terminaseră buteliile. Altul, Dumitru Comşa, a ajuns în comă la spital, cu arsuri de gradul trei pe 60 la sută din suprafaţa corpului. Iar Ionuţ Ungureanu nu s-a mai întors niciodată la subunitate.
Sergentul major Ungureanu nici nu a vrut să meargă la intervenţie. Tocmai ieşise din gardă – asigurase paza subunităţii sale, Detaşamentul Dămăroaia, între 12 şi 3 dimineaţa – şi îi spusese şefului de tură că îl doare spatele. Pentru că trăgea mult de fiare ca să-şi menţină forma fizică, suferise o tasare între vertebrele C3 şi C4 şi avea uneori dureri. Îl dăduse un coleg cu un unguent, Puterea ursului, dar nu îi trecuse. Dar, pentru că tura lui se încheia abia la 8, a ascultat ordinul şi a urcat în autospecială supărat că nu primise învoire de la superior. Tocmai pentru că nu-l mai văzuse aşa – nu se enerva aproape niciodată, era împăciuitor şi politicos – unul dintre colegi nici n-a îndrăznit să-şi ceară cizmele de intervenţie de sub scaunul lui Ungureanu. Sergentul major a tăcut tot drumul de aproape 15 kilometri din cartierul Bucureştii Noi, unde era subunitatea, până în Voluntari, la incendiu.
Cele două echipaje trimise de la Dămăroaia au ajuns printre primele la Dragonul Roşu, la 05:40. Priorităţile la intervenţie, conform regulamentelor oricărui serviciu de pompieri din lume, sunt, în ordine, salvarea oamenilor şi a animalelor, limitarea arderii şi stingerea. Cum complexul era gol, nu aveau pe cine să salveze, dar au fost trimişi imediat înăuntru să încerce să oprească extinderea focului. Când cei 10 pompieri de la Dămăroaia au intrat în clădirea 5, flăcările erau încă departe. Purtau echipamentele de intervenţie, costume groase menite să-i protejeze, aveau căşti şi aparate de respirat şi cărau furtunuri care îi legau de autospeciale, pentru că hidranţii clădirii nu funcţionau.
În acelaşi timp, alte echipaje interveneau şi în interior şi în exterior, cu tunuri cu apă şi spumă sau direct de la sol, cu furtunul. Tabla din care erau făcuţi pereţii şi acoperişul se contorsionase şi aerul ardea ca într-un cuptor.
Pe la 07:30, după aproape două ore în care pompierii din Dămăroaia au încercat să limiteze focul, spaţiul în care erau s-a umplut de un fum teribil, prin care nu mai vedeau nimic. Deodată s-a auzit o bubuitură puternică, au început să cadă bucăţi din acoperiş şi grinzi metalice şi aerul a luat foc – un fenomen rar numit flashover, care apare din cauza gazelor inflamabile, emanate de obiecte la temperaturi înalte.
Iniţial, s-au aruncat la pământ ca să se ferească de flacără. Apoi, în haosul momentului, fiecare om a încercat să iasă pe unde a putut. Când au văzut ce se întâmplă, comandanţii au ordonat încetarea oficială a intervenţiei în interior şi recuperarea echipamentelor.
Pompierii ieşiţi au început să tragă furtunurile din clădire. Un servant rămas înăuntru s-a agăţat de unul dintre ele şi s-a lăsat târât afară, cu hainele arzând. Ungureanu şi Comşa, care acţionau împreună mai departe de intrare, nu au mai găsit drumul. Comşa a străbătut prin flăcări hala şi a ieşit prin celălalt capăt. Avea echipamentul în flăcări, masca topită pe faţă, casca roşie carbonizată şi mâinile arse până la os. Pompierii în mijlocul cărora a ieşit i-au desfăcut costumul şi i-au scos masca tânărului de 22 de ani, îngroziţi de urletele lui de durere. Înainte să leşine, Comşa le-a spus că mai e cineva înăuntru.
Nimeni nu ştie cum a murit Ungureanu. Nimeni nu ştie pentru că Ungureanu a murit singur.
Au putut să intre abia peste câteva ore, făcând un culoar de siguranţă cu furtunurile, printre focarele care ardeau. Când l-au găsit, avea piciorul drept rupt şi capul şi mâinile carbonizate. Nu mai avea nici mască de oxigen, nici cască. Butelia din fibră de sticlă a aparatului de respirat era deformată de la căldură. Dacă ar fi explodat, n-ar mai fi găsit nicio urmă din el.
Avea mâinile strânse la piept, de parcă s-ar fi apărat de ceva, dar nu era nimic pe el, nicio grindă, niciun perete. E posibil să-şi fi rupt piciorul când a bubuit clădirea şi de aceea să nu-l fi putut urma pe Comşa. E posibil să-şi fi scos masca pentru că plasticul din care e făcută s-a topit la flashover şi nu a mai suportat-o pe faţă. E posibil să se fi dezorientat şi să se fi pierdut de Comşa şi abia apoi să-şi fi rupt piciorul pentru că nu vedea pe unde mergea. Nimeni nu ştie. Şi nimeni nu va şti vreodată.
La un an de la moartea lui, ancheta nu e încă finalizată, nu există vinovaţi şi nici consolare. Pompierii, care cred că ce i s-a întâmplat lui Ungureanu putea să i se întâmple oricăruia dintre ei, aşteaptă o rezolvare care să îi ajute să înțeleagă această tragedie. Familia, rămasă fără sprijinul lui, aşteaptă ca autorităţile să-şi îndeplinească promisiunile făcute la înmormântare.
Ungureanu s-a născut pe 30 noiembrie 1986, primul fiu al lui Marin şi al doilea al Florinei. Pe vremea aceea nu se sărbătorea Sfântul Andrei şi familia i-a zis Ionuţ, după naş, şi Cristian, după portarul echipei F.C. Argeş, Gheorghe Cristian. Familia locuieşte în comuna Valea Mare, judeţul Olt, o localitate întinsă, cu trei biserici, la vreo 10 kilometri de Slatina. Pe atunci, tatăl lucra la fabrica de aluminiu din Slatina, iar mama era casnică. Familia s-a mărit, în 1989, cu încă un băiat, Iulian.
Ionuţ a învăţat bine. Când s-au schimbat notele în calificative la clasele primare, a venit acasă plângând de ruşine că luase un 7. Când colo, luase F.B., adică foarte bine, dar fusese prea tulburat de posibilitatea eşecului ca să-şi dea seama. A intrat la cel mai bun liceu din Slatina (conform procentului de admişi la facultate), Colegiul Naţional Ion Minulescu, la profilul Ştiinţele Naturii. În copilărie voia să se facă poliţist, dar, pe măsură ce a crescut, şi-a dorit să fie medic veterinar.
După ce-a terminat, în 2005, a venit cu Marin la Bucureşti şi a depus dosare la Medicină Veterinară şi la Inginerie Mecanică, la Politehnică. A fost acceptat la amândouă şi a ales, împreună cu familia, să meargă la Politehnică. Avea o curiozitate înnăscută să desfacă şi să vadă cum funcţionează computerele – vecinii veneau adesea la el să le rezolve problemele. Părea o carieră potrivită şi de viitor.
Mergea acasă la fiecare două săptămâni, întotdeauna cu trenul sau cu autocarul. Cea mai mare teamă a tatălui era să nu păţească băiatul ceva pe drum. După ce, la opt ani, şi-a pierdut tatăl într-un accident de circulaţie, Marin nu voia ca fiul să ia microbuzul sau vreo ocazie.
În 2007, când situația financiară a familiei s-a înrăutățit, Ionuţ a început să-şi caute de muncă. Marin e pensionar și suferă de o serie de afecţiuni psihice care necesită frecvent spitalizare şi medicamente scumpe, iar Florina are la rândul ei o boală cronică pentru care are nevoie de tratament. Cum Iulian era încă în liceu, Ionuț era singurul care putea să-și ajute familia. O cunoştinţă, întâlnită întâmplător în tren, i-a spus că lucrează la pompieri şi că e o meserie frumoasă şi plătită decent. În vară, Ionuţ şi-a depus dosarul, a luat testele şi a trecut cu uşurinţă probele – făcea culturism din liceu şi avea o condiţie fizică excelentă. A întrerupt facultatea cu gândul să o termine după pregătirea de pompier. La 1 septembrie 2007, subofiţer cu grad de sergent major, intra pe poarta Detaşamentului Dămăroaia, subunitate a Grupului de Intervenţie Nr. 2 al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti.

Fotografie din arhiva familiei Ungureanu. Ionuț este primul din stânga. Dumitru Comșa este al doilea.
„S-a bucurat foarte mult când a intrat la pompieri”, îşi aminteşte mama. Era mândru că fusese ales între atâţia candidaţi, că purta uniformă, că putea să trimită bani familiei. A continuat să vină acasă la fel de des, acum câte trei zile la rând, că lucra în ture de 24 cu 72 de ore. Îşi aducea întotdeauna greutăţile şi făcea exerciţii în fiecare zi. O întreba mereu pe Florina: „Mamă, m-am mai îngrăşat sau am mai slăbit?”, adică dacă a pus sau nu masă musculară.
Pe 24 mai 2010 a plecat pentru ultima oară spre Bucureşti. Ca de obicei, familia şi Adiţă, un câine cafeniu agitat, cu neamuri şoricăreşti, l-au condus până la şosea. Au făcut pe jos cei doi kilometri şi au stat cu el până a venit autocarul. Când a ajuns acasă, a sunat-o pe mama, cum făcea mereu, ca să nu stea îngrijorată. Dimineaţa următoare a intrat de serviciu.
Familia lucra la câmp când, pe la 12, a sunat telefonul lui Iulian. „Domnul Ungureanu? Condoleanţe.” Iulian nu ştie cine era; cum a auzit cuvântul l-a apucat tremuratul. I-au spus că îi aşteaptă acasă.
La poartă îi aşteptau primarul, colonelul Gheorghe Năstasie – inspectorul-şef al ISU Olt –, o ambulanţă SMURD şi presa locală, pe care pompierii încercaseră să o întreacă până la familie. Din momentul în care s-a ştiut că a murit un pompier, asta a fost prima lor grijă – să dea vestea familiei înaintea presei. Era clar, fiind plin de echipe de televiziune la Dragonul Roşu, că numele lui nu avea să rămână secret prea mult. (Unul dintre colegii de la Dămăroaia, de pe altă tură, aflase încă de la nouă dimineaţa, tocmai când se pregătea să-l sune pe Ungureanu să-l întrebe cine murise.)
„Au spus să trimit urgent pe cineva să anunţe familia, dar am considerat că e de datoria mea să o fac”, spune astăzi colonelul Năstasie. „Nu e un lucru obişnuit să anunţi moartea unui om atât de tânăr.”
Momentul a fost imortalizat de presă în toată brutalitatea lui. Imagini cu Florina urlând prăbuşită pe jos, lângă gardul vechi şi strâmb al casei lor, cu Marin ţinându-se ameţit de o ulucă, cu Iulian plângând, acoperindu-şi tot timpul faţa, au apărut şi la ştirile TV şi în ziare. Povestea pe care o spuneau toate era că Ungureanu a murit strivit de un tavan în flăcări şi că, înainte să fie prins sub dărâmături, l-a împins pe Comşa şi l-a salvat de la moarte. Asta a fost versiunea oficială a ISUMB, păstrată şi azi pe site-ul instituţiei într-o pagină dedicată lui Ungureanu. (Pompierii care l-au scos din clădire spun că nu era nimic căzut pe el, dar, până la finalizarea anchetei Parchetului Militar, aceasta rămâne povestea oficială.)
A doua zi, Iulian a venit la Bucureşti la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” să îl recunoască. Era o formalitate, dar Iulian voia să-l vadă, chiar și ars dincolo de recunoaștere. Altfel n-ar fi crezut.
Câteva ore mai târziu, sicriul a fost depus pe catafalc la Detașamentul Dămăroaia, învelit în steag, cu chipiul, galoanele de sergent major şi o cască de pompier aşezate deasupra, pentru a i se da onorul militar. În spatele coşciugului, sprijinit de una din porţile garajului, Iulian nu a plâns şi nu s-a mişcat deloc. Au plâns însă subofiţeri tineri, care nu-şi puteau controla tremurul bărbiei când soborul de preoți îi cânta numele sau când superiorii îl pomeneau în discursuri.
Lângă sicriu era portretul lui Ungureanu de când a devenit pompier, modificat însă absurd pentru a reflecta avansarea lui post-mortem: în loc de galoanele de sergent major, epoleţii arătau tresa subţire de sublocotenent.
Sub ochii a sute de pompieri din tot Bucureştiul, colonelul Stelian Duduş, inspectorul-şef al ISUMB, a elogiat sacrificiul lui Ungureanu şi fapta sa bravă de a-l fi salvat pe colegul Comşa şi a propus ca Grupul de Intervenţie nr. 2 să primească numele acestuia. Nu ar fi prima oară când memoria unui pompier e comemorată aşa: Grupul de Intervenţie Nr. 1 se numeşte „Lt. Col. post mortem Adrian Barbu” în onoarea unui comandant care, în 1997, a fost înjunghiat de un bărbat care îşi dăduse foc la casă. Barbu şi lt.-colonelul post mortem Dumitru Petrescu, care a fost împuşcat la Revoluţie în timp ce apăra Academia de Înalte Studii Militare, sunt singurii pompieri care au murit la datorie în ultimii 45 de ani în Bucureşti. Niciunul nu a murit însă în foc.

Înmormântarea a avut loc a doua zi, pe 28 mai, la Valea Mare, în cimitirul din deal. Ungureanu a fost depus în cripta unor rude pentru că familia lui nu avea cavou. Au venit ministrul de atunci al administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, inspectorul general de atunci al IGSU, generalul Vladimir Secară, Duduş, Năstasie, prefectul de Olt, sute de pompieri din Bucureşti şi din judeţele apropiate. ISU Olt s-a ocupat de o parte a organizării, în special lucrurile care ţin de înmormântare, ISUMB a adus fanfara şi garda de onoare. A vorbit iar Duduş, care a slăvit curajul şi dăruirea lui Ungureanu. Părinţilor li s-a făcut rău şi echipaje SMURD au intervenit ca să le dea primul ajutor. Ministrul Blaga şi generalul Secară i-au promis lui Iulian că va fi angajat la ISU pentru a avea un venit stabil şi pentru a-i putea lua locul fratelui său ca susţinător al familiei. E o practică obişnuită, i-au spus, aşa se face şi în Ministerul Apărării Naţionale, şi în MAI, pentru a proteja familiile celor căzuţi la datorie.
Totul a fost aşa cum merita un erou.
Printre colegi, însă, care au realizat pentru prima oară de unde venea Ungureanu – sărăcia în care crescuse, cât se străduise să facă ceva cu viaţa lui, ce şansă nesperată fusese acceptarea în rândul pompierilor – începuse deja să apară o neliniște. În reportajul Pro TV de la înmormântare, unul spune: „A murit pentru nişte haine, pentru lucruri materiale care n-au nicio valoare”. Altul mi-a spus că a încălcat ordinul de a se îmbrăca în uniformă pentru că „i-a fost silă”. Nu de sacrificiul lui Ungureanu sau de faptul că i se dădea onorul militar, ci de absurdul morţii lui. Iar pompieri de la un alt grup mi-au povestit că, la trecerea superiorilor lor, ministrul şi inspectorul-şef, s-au întors cu spatele, în semn de dispreţ faţă de un sistem nepregătit pentru incendii atât de puternice precum cel de la Dragonul Roșu.
În Statele Unite, la o populaţie de 300 de milioane de locuitori, mor în fiecare an cam 90 de pompieri profesionişti şi voluntari. Şi în România s-au întâmplat accidente grave, din care cel mai cunoscut este cel de la Mihăileşti, din 2004, când şapte pompieri au murit în urma exploziei unui TIR cu azotat de amoniu. La Constanţa, în 2007, un pompier a murit căzând în gol de la etajul şase, după ce coarda care îl asigura s-a rupt. Accidentul a dus la schimbarea regulamentului de intervenţie şi la interzicerea folosirii corzii. Cel mai recent, anul trecut, au murit patru pompieri-scafandri, în diferite accidente prin ţară. La Bucureşti, însă, deşi pompierii de aici sunt responsabili de 35 la sută dintre intervenţiile la nivel naţional, o asemenea pierdere nu s-a mai întâmplat de la înjunghierea lui Barbu. Această situație e, în acelaşi timp, de mirare şi de înţeles.
Structurile de intervenţie ale ISUMB funcționează cu 65 la sută din personalul necesar – odată cu criza, în 2008, s-au întrerupt angajările. În prezent sunt 2.600 de pompieri şi personal SMURD la aproximativ 65.000 de intervenţii pe an. Aproape toate autospecialele pompierilor (87 la sută) şi-au depăşit de două ori termenul de casare. Aproape toate autoutilitarele noi sunt cumpărate de primăriile de sector, nu de minister, şi împrumutate subunităţilor care acţionează în aria lor. Echipamentele pompierilor sunt şi ele uzate fizic şi moral: nomexurile (costumele de intervenţie care teoretic îi protejează de apă) au cinci ani vechime şi se udă repede (iarna fac deseori hipotermie până se întorc la subunitate); cizmele sunt în mare majoritate din cauciuc şi se topesc sau sunt străpunse uşor de cioburi; căştile sunt, multe dintre ele, din plastic ieftin şi nu îi protejează de obiectele care cad; mănuşile sunt proaste, se udă şi le provoacă arsuri pe mâini (mulţi îşi cumpără singuri mănuşi sau cizme de calitate mai bună). Nu există sisteme de comunicaţii când merg la intervenţii – se sună pe telefoanele personale şi de serviciu, în loc să vorbească prin staţii, ceea ce le-ar uşura munca. Accidentele de muncă provocate de echipamentele proaste (electrocutări, arsuri, tăieturi) sunt frecvente, chiar dacă nu sunt raportate.
În ciuda lipsei unor dotări la zi, n-a murit nimeni în foc, asta în condițiile în care incendiile au fost tot mai multe și mai devastatoare. Disciplina militară în care lucrează şi trăiesc face procesele meseriei foarte riguroase: servanţii (subofiţerii) fac pregătire fizică tot timpul iar numărul mare de intervenţii, poate şi 10 într-o tură, le-a dat suficientă experienţă chiar şi celor angajaţi recent – adică majorităţii lor. Faptul că siguranţa personală nu a fost niciodată o problemă i-a ajutat să ignore neajunsurile materiale.
Până la moartea lui Ungureanu.
Plutonierul major Constantin Gîlcă, 38 de ani, un bărbat înalt, lat în umeri şi sigur pe el, vorbeşte cu un amestec de patimă şi tristeţe despre zilele acelea. A fost printre cei care l-au scos pe Ungureanu din Dragonul Roşu – a intrat după el fără aparat de respirat şi aşa a ajuns la rândul lui la spital, intoxicat cu fum. I-au măsurat toxicitatea din plămâni şi apoi l-au lăsat să plece acasă, pe propria răspundere (doar doi dintre cei şapte pompieri intoxicaţi au rămas în spital mai mult de o zi).
Dar Gîlcă, rămas doar în lenjerie şi halatul de hârtie de la Spitalul Floreasca, s-a întors la subunitate şi s-a dus în dormitor. A luat lucrurile lui Ungureanu – haina de instrucţie, care era pe pat, şi perna – şi abia apoi s-a dus acasă, la soţia îngrijorată şi la cele două fetiţe. N-a vrut să le lase acolo, ca nu să dispară. În buzunarul de la haină a găsit două zaruri mari. Nu ştie nici acum ce făcea Ionuţ cu ele. Perna a luat-o ca să-l viseze.
Gîlcă l-a plăcut pe Ungureanu de când a venit la Dămăroaia că era liniştit, în banca lui, şi că era sportiv. Mergea de trei-patru ori pe săptămână la o sală de lângă apartamentul în care locuia. Mânca sănătos – într-un filmuleţ făcut chiar de Ionuţ la un grătar în subunitate, e singurul care mănâncă piept de pui, nu mici, cârnaţi şi ceafă de porc – şi lua proteine pentru a-şi păstra masa musculară. Ajunseseră să-i spună Johnny Muşchi.
Crescut tot într-o localitate mică din Olt, Gîlcă l-a considerat un frate mai mic. Ieşea cu el în parc cu rolele, îl chema la ei acasă, vorbeau pe messenger. „L-am învăţat cam tot ce trecusem eu prin viaţă până la ziua fatală, ce greşeli făcusem”, spune el. Multă vreme după ce a murit Ionuţ, a continuat să-i dea buzz. Spre deosebire de colegii lui, care nu mai vorbesc de Ungureanu pentru că „se întristează”, Gîlcă crede că vorbind se spală durerea. „Am un gol imens în inima mea, mă simt distrus de ce s-a întâmplat. Un copil aşa de fraged, nici nu intrase bine în viaţă şi s-a dus.” Înainte de Dragonul Roşu, lui Gîlcă i se aprobase transferul la SMURD ca paramedic – chiar dacă sunt mai multe intervenţii pe tură, riscurile sunt mai mici şi naşterea celui de-al doilea copil, în 2009, l-a făcut mai precaut – dar după moartea lui Ungureanu a renunţat. „M-am simţit într-un fel obligat să rămân aici, din respect pentru el.”
Un alt coleg, care a vorbit sub protecţia anonimatului, regretă că nu a apucat să-şi ia la revedere. Lucra în tura de după şi s-a trezit în dimineaţa aceea pe la patru. Acum spune că dacă ar fi ştiut că era incendiu la Dragonul Roşu, l-ar fi sunat să îi spună să aibă grijă. Ştie că asta nu ar fi făcut nicio diferenţă, dar măcar ar fi apucat să mai vorbească o dată cu el. La fel ca tuturor subofiţerilor cu care am vorbit, și lui îi este greu să accepte ideea că unul dintre ei a murit la intervenţie: „Înţeleg să te calce maşina, să-ţi cadă o cărămidă în cap pe stradă, dar să mori aşa la incendiu? Nu se poate.”
Pompierii nu se gândesc la moarte când sună alarma. „Ne gândim să stingem focul ăla, cât mai bine, mai repede şi să încercăm să salvăm cât mai multe bunuri”, spune Gîlcă. Locotenentul Costel Burlibaşa, locţiitor-comandantul de la Dămăroaia, completează pragmatic: „Primul gând al meu e «dă, Doamne, să nu fie cine ştie ce acolo». Că nu ştii despre ce e vorba, doar aşa în mare: arde o maşină, iese fum dintr-un apartament… Dar nu ştii dacă iese fum că a uitat cratiţa pe aragaz sau iese că îi arde toată casa.”
După Ungureanu, moartea a început să facă parte din realitate.
„Prin ce-am trecut noi în primele ture nu doresc să treacă nimeni, niciodată”, spune plutonierul Claudiu Vlad, coleg de echipaj. „Trebuia să trăim cu gândul ăla, că veneam la muncă, vedeam lumânări aprinse în faţă la companie şi, în loc să-l vezi pe el, era o poză cu negru.” Poza cu negru e pusă pe cabina de la intrarea în subunitate şi pe parbrizul tuturor autospecialelor de la Dămăroaia, dar și pe aproape toate maşinile de intervenţie din Bucureşti. „Te-aşteptai să apară în orice moment”, adaugă Burlibaşa.
Unii chiar s-au temut de asta. Nu mai ieşeau noaptea din dormitor, să nu-l întâlnească pe holuri. Gîlcă n-a putut să adoarmă aproape o lună după moartea lui şi a avut, la fel ca ceilalți colegi, coşmaruri, simptome clasice ale tulburării de stres post-traumatic, TSPT. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu pompierii care l-au salvat pe Comşa, au stins flăcările de pe el şi i-au scos masca topită. Un ofiţer apropiat grupului povesteşte că, multă vreme după incendiu, când li se cereau detalii pentru anchetă, tremurau şi plângeau fără să se poată controla.
Locotenentul Cristian Tarbu, şeful structurii de psihologie de la ISUMB, psiholog specialist în apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, spune că a făcut intervenţia post-traumă la trei-cinci zile după moartea lui Ungureanu, urmată de evaluare la trei şi şase luni după incident, şi că doi dintre colegi au avut nevoie de consiliere vreme mai îndelungată. De asemenea, spune că a urmărit să întărească coeziunea echipei şi ceea ce el numeşte „spiritul de armă”, adică simţul datoriei.
Colegii lui Ungureanu spun însă că psihologul a făcut doar o evaluare formală, o singură dată, şi că „şi-au lins singuri rănile”. Şi au găsit soluţiile cele mai comode. „Nu e bine nici să ţii în tine, nici să vorbeşti”, spune sergentul major Florin Bratu. „Atunci, după, am vorbit ce-am vorbit şi, după ce am văzut că ne face rău, nu am mai vorbit.”
Psihoterapeutul Răzvan Bălan, care e specializat şi în apărare şi siguranţă naţională şi a lucrat în structuri militare mulţi ani înainte să devină psiholog, spune că intervenţia post-traumatică trebuie făcută imediat, dar numai de psihoterapeuţi care ştiu să conducă un astfel de proces (Tarbu, conform acreditării de la Colegiul Psihologilor, singura instituţie care dă drept de practică în profesia sa, are numai competenţe de apărare – pregătire pentru misiuni, evaluare, asistenţă psihologică – nu şi de psihoterapie). Altfel, se poate face mai mult rău decât bine. În lipsa unei intervenții eficiente, cei afectați pot suferi de tulburări de panică, depresii, nevroze şi, în ultimă instanţă, le poate fi afectat modul în care îşi fac meseria.
La Valea Mare, Ionuţ e omniprezent. Camera lui e un altar cu nenumărate fotografii în ramă – serios în toate în afară de una, în care e în uniforma de instrucţie, în curtea subunităţii, şi zâmbeşte. Lucrurile lui – televizorul, orga la care învăţase singur să cânte, telefonul – sunt puse sub masa din cameră şi nu se atinge nimeni de ele. Le-au fost aduse toate în ziua înmormântării, din apartamentul pe care Ionuţ îl împărţea cu un coleg. Plus un pat, haine, uniforme, chiar şi mâncarea pe care i-o făcuseră pachet şi din care nu apucase să mănânce.
Casa familiei Ungureanu e mică şi are nevoie de reparaţii. Înăuntru miroase a fum din cauza coşurilor proaste și afară, a curte de ţară, plină de animale. Gardul e şubred şi strâmb. Nu au bani pentru îmbunătăţiri între pensia lui Marin, ce câştigă Iulian muncind cu ziua în construcţii şi toate pomenile şi ritualurile pe care le au de săvârşit.
Ziua de Paşti a fost mai grea decât altele. Marin a plecat de acasă de mai multe ori și ştiau de unde să-l ia: de la mormânt. Florina şi Iulian îl aduceau înapoi acasă şi peste ceva vreme iar se ducea. Îl jelea, aşa cum face în fiecare zi, aşa cum face în poeziile pe care i le scrie, care se încheie întotdeauna cu învierea lui: „Poate Domnul Iisus Hristos/ şi Maica Domnului, Fecioara Maria,/ să îţi desfacă capacul/ şi să te aducă în viaţă, viaţă, viaţă/ şi sănătos acasă”.
Toată comuna crede că familia s-a îmbogăţit de pe urma banilor de la pompieri. Când îi mai prind la cimitir, vecinii îi întreabă dacă au mai primit vreo tranşă. Dar tot ce a primit familia de la ISUMB au fost drepturile salariale ale lui Ionuţ (salariul de bază, fără normă de hrană şi sporuri) pe 10 luni, cum prevede legea, în jur de 10.000 de lei. În rest, colegii din toate grupurile de intervenţie au pus mână de la mână şi i-au dat banii strânși direct lui Iulian, la înmormântare.
Dacă Ionuţ ar fi avut asigurare de viaţă, banii nu ar fi fost o problemă aşa de mare pentru familie. Măcar ajutorul material pe care îl primeau de la el putea fi suplinit prin despăgubirea de deces. Dar pompierii nu au asigurări de viaţă. Ministerul Administraţiei şi Internelor nu are buget pentru aşa ceva şi nici nu va avea curând – la începutul lui iunie 2011, din cauza problemelor financiare, a tăiat aproape complet norma de hrană a tuturor angajaţilor, ceea ce a dus la scăderea salariilor servanţilor de la 1.500 la 1.000 de lei. Cei care au încercat să-şi încheie poliţe individuale au fost refuzaţi din cauza meseriei prea riscante. Așadar, în caz de deces, nu există nicio plasă de siguranţă pentru familiile pompierilor. Acestea rămân, cum a spus unul dintre servanţii cu care am vorbit, la mila colegilor.
IGSU încearcă însă să găsească alte metode de susţinere a familiei. Maiorul Orlando Şchiopu, comandantul Grupului de Intervenţie Nr. 2, spune că i-a propus lui Iulian să vină pompier în Dămăroaia, „în aceeaşi maşină, în acelaşi pat, cu acelaşi fişet şi cu acelaşi grad” ca Ionuţ. Iulian, care are acum 22 de ani, își amintește cu amărăciune de moment: „El crede că e aşa uşor?”. Nu îşi poate imagina cum ar putea să-l înlocuiască cu totul pe fratelui lui. A întrebat dacă nu ar putea fi angajat la ISU Olt, adică la Slatina, să fie mai aproape de părinţi. După ce iniţial i s-a spus că da, s-a dovedit că acolo nu exista buget pentru încă un angajat, dar se putea la Piteşti. Ionuţ a spus da. Avea să se descurce cumva cu distanţa – important era să aibă un serviciu. Dar nici acum nu a fost angajat. Şchiopu spune că e doar o problemă birocratică şi că se va rezolva în curând.
Nici măsurile care puteau aduce o consolare morală pompierilor și familiei nu s-au luat încă.
La o săptămână după înmormântare a fost instalată la intrare o placă de marmură care spune „Grupul de Intervenţie nr. 2 / Slt. PM Ungureanu Ionuţ Cristian / Detaşamentul de pompieri Dămăroaia”. Dar nici detaşamentul, nici Grupul de Intervenţie nu şi-au schimbat oficial numele. Maiorul Ovidiu Pană, șeful biroului de presă al ISUMB, spune că e un proces în desfăşurare şi că instituția aşteaptă încă aprobările de la structurile superioare.
În iulie 2010, şase ofiţeri, 14 subofiţeri şi Ungureanu au primit distincţii din partea Preşedinţiei, pentru curajul dovedit la Dragonul Roşu. Ofiţerii şi Ungureanu au primit Ordinul Bărbăţie şi Credinţă în grad de cavaler. Subofiţerii, printre care şi Gîlcă şi Bratu, au primit medalia cu acelaşi nume. Dumitru Comşa, care şi-a revenit, a început să respire singur şi, de anul acesta, a fost declarat apt de muncă, nu a fost printre ei (Pană spune că lista de propuneri nu a fost întocmită de ISUMB, dar pompierii spun că a fost făcută de unul dintre comandanţii prezenți la Dragonul Roşu; cum altfel ar fi ştiut Preşedinţia numele celor care fuseseră acolo?). Pentru colegi a fost greu de înţeles de ce un om pe care ei l-au botezat „Supravieţuitorul” nu a beneficiat de aceeaşi recunoaştere publică. Motivul oficial a fost că fusese deja avansat de la sergent major la plutonier, și nu ar mai fi putut să primească încă o distincţie, spune Şchiopu. „Nu poţi să răsplăteşti de două ori, aşa cum nu poţi să pedepseşti de două ori pentru aceeaşi faptă.” La iniţiativa lui, însă, în martie 2011, într-o ceremonie informală la Dămăroaia, Grupul nr. 2 i-a dat un premiu simbolic, „Pompierul anului 2010”. Şchiopu spune că e o idee pe care o avea de mult şi i s-a părut firesc să înceapă cu Comşa. Spune că nu e o compensaţie pentru că nu a primit medalia.
Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Bucureşti a început, a doua zi după incendiu, o anchetă pentru a stabili dacă există vinovaţi de moartea lui Ungureanu, încadrată ca accident de muncă. Cum, după un an, nu există încă un verdict (procurorul îi spusese lui Iulian că, până la sfârșitul lui aprilie 2011, va încheia ancheta), moartea lui rămâne o nedreptate pe care unii dintre colegi nu o văd rezolvată niciodată. Mulţi se tem că Ungureanu va fi găsit vinovat de propria-i moarte – ceea ce ar însemna că sistemul va rămâne la fel de nepregătit. Deja au văzut la unii superiori o schimbare de atitudine. Unii ofiţeri au început să spună că a murit pentru că nu avea experienţă, şi asta nu îl face erou. Alţii, în interviuri sub anonimat, au încercat să minimizeze moartea lui, enumerând victimele recente din restul ţării, spunând că doar americanii care au murit la World Trade Center sunt eroi sau dând definiţii elaborate ale noţiunii de eroism („Erou eşti numai dacă îţi asumi un risc şi mai spui şi altcuiva despre asta şi după ce îţi asumi riscul ăsta păţeşti ceva”, mi-a spus un ofiţer.)
Chiar dacă nu există un rezultat oficial al anchetei, moartea lui Ungureanu pare să fi fost cauzată mai degrabă de o suprapunere de împrejurări excepţionale decât de o eroare umană (fie a sa, fie a superiorului care l-a trimis în clădire). Amploarea şi violenţa incendiului, apariţia flashoverului (un fenomen extrem de rar), tipul de clădire (pe structură metalică, instabilă la şocuri termice), lipsa sistemului de comunicaţii, oboseala lui (nedormit de mai mult de 24 de ore, cu dureri de spate), distanţa faţă de intrare, fractura, imprevizibilitatea incendiului (oricâtă experienţă ar fi avut comandanţii, aşa ceva nu mai văzuseră în cariera lor), faptul că echipa de salvare n-a putut interveni multă vreme din cauza arderii generalizate. Toate, puse una peste alta, au dus la moartea unui pompier care îşi făcea datoria. Calitatea lui de erou, spun colegii, ar trebui să fie dincolo de orice îndoială, indiferent de felul în care a murit. „Pentru ce-a fost în sufletul lui în clipa aia în care a ştiut că nu mai e nicio ieşire”, încearcă Bratu să pună în cuvinte ce simte. „Pentru asta e un erou.”
În cimitirul din deal nu se aud decât vaietul lui Marin şi plânsetul înăbuşit al Florinei Ungureanu. Cavoul de împrumut al lui Ionuţ e iar plin de flori. Garoafe, mai ales. Înăuntru se văd fotografia şi casca roşie, şi ea de împrumut. Afară, sprijinită de cavou, e crucea nouă, un bloc de marmură gri închis pe care au pus o fotografie cu Ionuţ în uniformă, dar nu cea oficială de la ISUMB. E o poză pe care o au şi Iulian şi câțiva pompieri la profilul de messenger. În calculatorul lui Ionuţ, se numea „Io la muncă”. Şi-a făcut-o singur în dormitorul subunităţii.
E 21 mai 2011 şi azi e parastasul de un an. Alături de familie sunt 30 de pompieri în uniformă de stradă – cu veston, cravată şi chipiu –, care ţin lumânări în mână. Sunt 18 dintre colegii de tură, comandantul detaşamentului, maiorul Daniel Boceanu, Şchiopu şi colegi din alte ture. Gîlcă şi Bratu stau chiar lângă familie, Comşa mai în spate, lângă ofiţeri. Când Marin jeleşte „N-o să te mai văd niciodată”, Gîlcă îşi şterge lacrimile care i se adună sub bărbie.
După slujba religioasă de la cimitir, lumea se întoarce în curtea casei familiei. Mama se luminează la faţă când îi vede aşezaţi pe toţi la masa lungă. „Asta chiar a fost masa lui Ionuţ”, spune. „Aşa am vrut să fie, plină de colegii lui.”
Se iau cu treabă, cu servitul mesei, şi ea, şi Marin, şi Iulian, şi nu mai plâng. La un moment dat, Şchiopu le dă nişte bani strânşi de la colegi din mai multe subunităţi. Mai mult de 2.000 de lei, bineveniţi ca să plătească datoriile făcute pentru pomană. Crucea, alţi 2.000, au achitat-o deja din banii câştigaţi de Iulian muncind cu ziua în construcţii.
Colegii nu stau mult, dar se vor revedea cu familia peste câteva zile, chiar pe 26 mai, la Dămăroaia, la dezvelirea statuii lui Ionuţ. La iniţiativa Grupului 2, i s-a construit un monument chiar în faţa detaşamentului, între aleea de acces şi porţile garajului cu autospeciale. (Pană spune că monumentul a fost achitat cu fonduri de la Asociaţia Dealul Spirii, o organizaţie profesională din care fac parte mulţi pompieri din Bucureşti, şi a costat în jur de 8.000-8.500 de euro, iar Burlibaşa că au dat bani şi colegii, simbolic). Şchiopu spune că a considerat necesar gestul acesta, o „obligaţie morală” faţă de familie şi faţă de colegi. „El este eroul nostru, orice ar spune cei care stau pe margine.”
Monumentul pare să fi adus ceva consolare părinţilor şi fratelui lui Ungureanu, care au văzut că sacrificiul lui a fost recunoscut. Pentru colegii de tură, în inima cărora nu a existat niciodată îndoială, statuia nu aduce prea multe răspunsuri şi nici nu şterge ce s-a întâmplat după moartea lui Ungureanu. Cu tot mai multe clădiri pe structură metalică, care se transformă rapid în capcane pentru cei care încearcă să stingă incendiile – cum a fost la Dragonul Roşu, dar şi la Piaţa Crângaşi şi la Piaţa de Gros – şi cu echipamente tot mai uzate, pompierii ştiu, şi o spun şi oficial, şi neoficial, că următoarea moarte nu e departe. Până l-au pierdut pe Ionuţ Ungureanu nu ştiau ce ar însemna pentru colegii şi familiile lor dacă nu s-ar întoarce de la intervenţie.
Acum ştiu.
Despre documentarea acestui articol. Georgiana Ilie a vorbit cu aproape 20 de pompieri şi angajaţi ai ISU Bucureşti, ISU Olt, ISU Harghita, familia şi prietenii lui Ionuţ, specialişti în sănătate mintală și alte surse relevante. Unele dintre sursele acestui text au ales să vorbească sub anonimat pentru că statutul de militari nu le permite să facă declaraţii presei fără acordul şi/sau supravegherea ISUMB. Unii au cerut acordul şi le-a fost refuzat, alţii au decis să nu îl ceară, pentru a putea vorbi liber. Toate informaţiile au fost verificate din alte surse.

SURSA : http://www.decatorevista.ro/post-mortem/

A salvat viaţa colegului său, apoi a murit

Citat:Ultimul gest al pompierului care a murit ieri în incendiul din cadrul complexului Dragonul Roșu a fost acela de a salva viaţa unuia dintre colegii săi. Sergentul major Ionuţ Cristian Ungureanu, pompier în vârstă de de 24 de ani, a fost strivit de tavanul unei hale care s-a prăbușit.

„Am văzut cum a murit!", povestește unul dintre colegi. „Noi trei ne-am întors să ne schimbăm buteliile de oxigen, iar el, pentru că mai avea oxigen a zis că intră. Pe urmă am văzut cum s-a prăbuşit tavanul." Alături de Ionuţ Ungureanu se afla Daniel Boceanu, coleg împreună cu care a participat la multe intervenţii. În momentul în care structura metalică s-a desprins, Ungureanu a apucat doar să-l împingă și astfel să-l salveze pe colegul său, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU București, Anca Onofrei. „Ionuţ nu a mai apucat, din păcate, să iasă de sub dărâmături", a adăugat Onofrei.

„Îmi povestea mereu la ce intervenţii mergea şi câţi oameni a salvat. Era cel mai curajos dintre colegii lui", a povestit Iulian Ungureanu, de 20 de ani, fratele lui Ionuţ. Părinţii au fost șocaţi la aflarea veștii. „Ionuţ era foarte curajos", a afirmat tatăl tânărului. „Îi plăcea să salveze vieţi şi se bucura mult că poate să facă asta."

Ionuţ Ungureanu este primul pompier care își pierde viaţa în misiune în ultimii zece ani, conform datelor oficiale. „Era un băiat extraordinar. A participat la multe astfel de intervenţii complexe şi era un profesionist. Era la noi din septembrie 2007 şi tot timpul a lucrat foarte bine.", a declarat comandantul Detaşamentului de Pompieri „Dămăroaia", Daniel Boceanu.

Daniel, colegul salvat de Ionuţ, a fost transportat la Spitalul Floreasca unde a fost operat de urgenţă. „Avea arsuri pe 50% din suprafaţa corpului, însă se află acum în afara oricărui pericol", a declarat, pentru Adevărul de Seară, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Opriţa. Alţi şase lucrători de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti au ajuns la Spitalul Floreasca intoxicaţi cu fum sau arşi.

Incendiul de proporţii a izbucnit ieri-dimineaţă, în jurul orei 4.00, la complexul de magazine Dragonul Roşu din cartierul bucureştean Colentina. Flăcările au cuprins câteva hale etajate, aproape 16.000 de metri pătraţi şi au distrus peste 1.000 de standuri ale comercianţilor. Pagubele sunt evaluate la zeci de milioane de euro.

COMSA DUMITRU - POMPIERUL ANULUI 2010 - PENTRU NOI TOTI ESTE CEL CARE A INVINS MOARTEA LA DRAGONUL ROSU!

"Moartea este ceva de care nouă nu trebuie să ne fie frică pentru că, în timp ce noi suntem, moartea nu este, iar când moartea este, noi nu suntem." - Epicur

Citat:










SURSA foto : http://www.facebook.com/album.php?fbid=1...&aid=38602

Pompierul aproape de moarte în flăcări a revenit pe teren!
30 august 2010



REVENIRE ...

Citat:La începutul lunii iunie, liga2.ro vă relata drama lui Dumitru Comşa, căpitanul echipei FC Chitila şi, în paralel, pompier la ISU Dămăroaia, care a suferit arsuri grave pe corp în timpul unei intervenţii la complexul Dragonul Roşu, de la marginea Bucureştiului. În urmă cu câteva zile, într-o dimineaţă călduroasă de vară, liga2.ro l-a găsit pe Comşa la antrenamentele echipei, dornic să joace din nou, dar încă marcat de cele întâmplate.

Arsurile de gradul II şi III suferite pe 25% din suprafaţa corpului, mai ales pe mâini şi pe faţă, au lăsat urme grave pe corpul tânărului jucător. Comşa îşi aduce aminte doar că s-a trezit la terapie intensivă după trei zile de la incendiu. A stat acolo o lună şi o săptămână, după care a fost mutat în salon pentru încă o săptămână.

"Doar capul era de el, restul era schelet!"
Cel mai greu moment pentru el a fost când s-a dat prima dată jos din pat. Muşchii atrofiaţi de şederea în pat nu l-au mai ascultat şi s-a prăbuşit pe podea. De altfel, toţi cei care l-au văzut în primele zile au rămas şocaţi de felul în care arăta. "Doar capul mai rămăsese din el, restul era un schelet", comentează un coleg la antrenamente. Acum s-a mai îngrăşat, dar problemele cu muşchii au rămas. "Un sprint-două pot să bag sau să alerg uşor. Dar când vine vorba de schimbări de direcţie sau efort, muşchii nu mă ascultă", mărturiseşte Comşa.

ÎI E FRICĂ DE FOCUL DE LA ARAGAZ!
În ciuda dramei prin care a trecut, Comşa va reveni la unitatea de pompieri, însă doar ca telefonist. Nu mai poate lua parte la intervenţii, deoarece a rămas cu sechele de la accident. "Am fiori şi când aprind focul de la aragaz", se confesează fotbalistul. Cât despre problemele financiare, nu se poate plânge. Clubul a insistat să îi plătească salariul pe perioada cât a fost în spital şi în convalescenţă, iar pompierii l-au ajutat cu bani pentru tratamentul medical. Mai mult, când era în spital, colegii şi-au donat primele obţinute în baraj pentru a-l ajuta cu cheltuielile de spitalizare.

REVINE PE TEREN ÎNTR-O LUNĂ!
Comşa are în acest moment două mari dorinţe. Vrea să revină pe teren cât mai repede şi să îşi facă operaţie estetică cel puţin la nivelul feţei. Pentru ambele mai are de aşteptat cel puţin o lună, timp în care se pregăteşte atât cu colegii, cât şi separat, cu antrenorul Petruş Pârvu. Până la vindecarea rănilor trupeşti, Comşa trebuie să treacă sufleteşte peste drama care i-a schimbat viaţa.

Lucruri neştiute despre Comşa: Poartă o mască specială
-De cinci ani evoluează sub culorile Chitilei;
-În vara anului trecut a fost la un pas de a semna cu Spicul, din cauza problemelor financiare de la Chitila. Unul dintre jucătorii Spicului, Apostol Apostol, i-a dedicat lui Comşa un gol când acesta se afla în spital (foto);



-De fiecare dată când vine la antrenamente sau la meci, face naveta de la Răcari (judeţul Dâmboviţa), acolo unde locuieşte;
-În urmă cu o săptămână, a avut un accident uşor cu maşina. Oprit regulamentar la un semafor, a fost lovit în spate de un şofer neatent;



Comşa mai avea doar două ore din program atunci când s-a dat alarma pentru incendiul în care a fost rănit;
-Superiorii de la unitate nu ştiau că joacă la Chitila, iar după ce au aflat din articolul din ProSport, îl strigă doar "Fotbalistul";
-Poartă acasă o mască specială din silicon, care ajută la refacerea pielii arse;
-Nu poate sta în soare decât după ce se unge pe porţiunile arse cu nişte creme speciale;

SURSA : http://www.prosport.ro

Eroul pompier Cristian Ionuț Ungureanu, cinci ani de la trecerea în neființă
Comemorare INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV 2015

Citat:Sublocotenentul post-mortem Cristian Ionuț Ungureanu, originar din comuna Valea Mare, județul Olt, căzut la datorie într-un incendiu de proporții izbucnit la un complex comercial din București, împlinește astăzi cinci ani de la trecerea în neființă.

Ionuţ a fost un bun camarad până la capăt, salvându-şi colegul din ghearele morţii cu preţul propriei vieţi.

Acum, Ionuţ veghează neîncetat intrarea în Detaşamentul Dămăroaia al cărui pompier a fost cu mândrie.

Din păcate timpul nu îl putem întoarce, ceea ce s-a întâmplat în acea zi fatidică este ireversibil. Cristian-Ionuț Ungureanu este eroul nostru iar sacrificiul suprem de care a dat dovadă îl va păstra veşnic în memoria noastră.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

SURSA foto : http://isubif.ro

Ionuț-Cristian Ungureanu, eroul căzut la datorie
Comemorare INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV 2016

Citat:Se împlinesc șase ani de la dispariția colegului nostru, Sublocotenent post-mortem Ionuț-Cristian Ungureanu.

Pompierul de 24 de ani s-a stins ca un erou încercând să-și salveze un camarad, în intervenția pentru stingerea unui incendiu de amploare la un complex comercial din București.

Ionuț-Cristian Ungureanu este eroul nostru, iar sacrificiul suprem de care a dat dovadă îl va păstra veșnic în memoria noastră.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

SURSA foto : http://isubif.ro

Slt.p.m. Ionuț-Cristian Ungureanu, opt ani de la trecerea în neființă, în fiecare clipă în inima colegilor lui
Comemorare INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV 2018

Citat:Ionuț-Cristian este eroul nostru, iar sacrificiul suprem de care a dat dovadă îl va păstra veșnic în memoria noastră. Pompierul de 24 de ani s-a stins în încercarea de a-și salva un camarad, în intervenția pentru stingerea unui incendiu de amploare la un complex comercial din București, în data de 26 mai 2010.

Astăzi, în cadrul Detașamentului Dămăroaia, în memoria slt.p.m. Ionuț-Cristian Ungureanu a avut loc depunerea de coroane și oficierea serviciului religios.

Dumnezeu să-l odihnească!

SURSA Video : https://www.facebook.com/ISUBIF/videos

02 iunie 2016 - 02 iunie 2018
Doi ani de la prăbuşirea elicopterului SMURD Iași la Haragîş / Republica Moldova

Citat:Sâmbătă, 2 iunie, se împlinesc doi ani de la prăbuşirea elicopterului aparţinând SMURD Iaşi, în localitatea Haragîş, din Republica Moldova. Accidentul a dus la moartea tuturor celor patru membri ai echipajului, un medic şi un asistent de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon“ Iaşi, pilotul şi copilotul elicopterului.

La Cimitirul „Petru şi Pavel“, unde au fost îngropaţi asistentul medical Gabriel Sandu şi pilotul Doru Gavril, la Cimitirul „Buna Vestire“, unde a fost înhumat medicul Mihaela Dumea, dar şi la Bacău, unde a fost depus trupul copilotului căpitan-comandor Voicu Socae vor avea loc slujbe religioase în memoria acestora. „Sâmbătă vor fi organizate slujbe de comemorare la cele două cimitire unde au fost îngropaţi colegii noştrii, iar doi reprezentanţi ai spitalului vor merge şi la Chişinău, pentru a participa la o slujbă care va avea loc în localitatea unde a avut loc accidentul“, a declarat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Cei patru oameni care au sfârşit tragic în incidentul din 2016 aveau în comun o experienţă îndelungată în misiunile aeriene. Pilotul, comandorul Doru Gavril, avea 53 de ani şi petrecuse 4.181 de ore în aer, copilotul, căpitan-comandorul Voicu Socae, avea 36 de ani şi 1.480 de ore de zbor, medicul Mihaela Dumea mergea în misiuni aeriene de cinci ani, iar asistentul SMURD, Gabriel Sandu, de 11 ani.

SURSA : https://www.ziaruldeiasi.ro

Eroii nu mor niciodată. Astăzi se împlinesc doi ani de la prăbuşirea elicopterului SMURD, în Republica Moldova

Citat:În urmă cu doi ani, la Iaşi a fost arborat drapelul în bernă, după ce, în Republica Moldova, la Haragâş, elicopterul SMURD Iaşi, s-a prăbuşit în timpul unei misiuni de salvare. Şi-au pierdut viaţa atunci medicul Mihaela Dumea, asistentul Gabi Sandu şi piloţii Doru Gavril şi Voicu Şocae.
Pe Mihaela Dumea şi pe Gabriel Sandu colegii încă îi aşteaptă să vină la serviciu. Mihaela Dumea era medic specialist medicină de urgenţă, asistent universitar la Universitatea de medicină şi farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi. Avea 39 de ani, era încadrată la U.P.U. SMURD Iaşi de 11 ani şi avea o experienţă de 5 ani pe elicopter.

Colegul ei de echipaj, asistenul Gabriel Sandu are 38 de ani, era asistent medical principal medicină de urgenţă, era încadrat la U.P.U. SMURD Iaşi de 16 ani şi avea o experienţă de 11 ani pe elicopter.

La Cimitirul „Petru şi Pavel“, unde au fost îngropaţi asistentul medical Gabriel Sandu şi pilotul Doru Gavril, la Cimitirul „Buna Vestire“, unde a fost înhumat medicul Mihaela Dumea, dar şi la Bacău, unde a fost depus trupul copilotului căpitan-comandor Voicu Socae vor avea loc slujbe religioase în memoria acestora. „Sâmbătă vor fi organizate slujbe de comemorare la cele două cimitire unde au fost îngropaţi colegii noştrii, iar doi reprezentanţi ai spitalului vor merge şi la Chişinău, pentru a participa la o slujbă care va avea loc în localitatea unde a avut loc accidentul“, a declarat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

SURSA : https://infoiasionline.ro

Respect !.....și suntem datori să nu uităm !

Sublocotenent (pm) Răzvan-Dumitru Luchian
Căzut la datorie la data de 6 iunie 2016.

Citat:Sublocotenent (p.m.) Dumitru-Răzvan Luchian a decedat în data de 6 iunie 2016, în timpul intervenției pentru stingerea unui incendiu puternic la o fabrică din localitatea Jilava.

Pentru faptele de eroism și sacrificarea vieții în misiune, pompierul salvator Răzvan-Dumitru Luchian a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent.

În această dimineață, la sediul subunității din cadrul ISU București-Ilfov a avut loc un ceremonial militar și religios de comemorare în memoria eroului nostru.

CINSTE ŞI ONOARE MEMORIEI LUI!

SURSA : Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

Eroul pompier slt. post-mortem Luchian Răzvan Dumitru

Citat:Sunt momente ale vieții care ne pun la grea încercare. Un om care ne era drag și pe care toți îl apreciam, un pompier dedicat meseriei a plecat dintre noi, lăsând un mare gol. Multă tristețe și regrete rămân în urma trecerii la eternitate a eroului nostru, sublocotenent post-mortem Luchian Răzvan Dumitru.

Regretatul nostru coleg, sublocotenent post-mortem Luchian Răzvan Dumitru, născut la 24 iunie 1981, a fost încadrat în Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Codrii Vlăsiei” al județului Ilfov, din data de 01 septembrie 2006 până în data de 06 ianuarie 2015, iar din 07 ianuarie 2015 până la pierderea acestuia și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov, ocupând funcția de subofițer operativ principal la Detașamentul Buftea – Garda Măgurele. În tot acest timp, în îndeplinirea misiunilor, eroul pompier a dat dovadă de dârzenie, calități morale deosebite, curaj, devotament și spirit de sacrificiu.

Suntem cu toții cuprinși de durere. A părăsit familia noastră un tânăr pentru care viața s-a încheiat brusc. Nimic nu va mai fi la fel de aici înainte pentru noi. A pierit ca un erou și va rămâne un erou. Nimic și nimeni nu ne va face să-l uităm.

Bunul Dumnezeu să așeze sufletul său în ceata drepților, pomenirea să-i fie veșnică, iar familiei îndurerate să dea mângâiere şi alinare.

Dumnezeu să-l ierte.

SURSA : http://isubif.ro

REMEMBER

Citat:Pompierul Luchian a ars de viu sub ochii colegilor | Cât valorează viața unui erou?

Incendiul care, în zorii zilei de ieri, a cuprins o fabrică de încălțăminte și depozitele sale din Jilava, Ilfov, a însemnat ultima misiune pentru plt.maj. Răzvan Dumitru Luchian. Un perete gros, înalt de opt metri s-a desprins din structura cuprinsă de limbile de foc și s-a prăvălit, chiar sub ochii camarazilor săi, peste bietul subofițer care a murit ars de viu la 34 de ani.

”Salamandra” a intrat în dispozitiv la prima oră a dimineții, când alarma de incendiu l-a scos din unitate și l-a purtat, ca și pe alți aproape o sută de pompieri de la ISU Dealul Spirii București-Ilfov, spre uriașul sinistrul care cuprinsese ditamai fabrica de la margine de București. Luchian – angajat de aproape un deceniu la Departamentul Buftea, Garda Măgurele -, a fost repartizat într-una dintre cele patru echipe care urmau să atace, din interiorul clădirii, limbile de foc care mușcau cu violență din structua de fier, sticlă și beton.





Militarul știa ce are de făcut pentru că nu era prima oară când intra în inima unui foc dezlănțuit. În prima oră a acțiunii, totul părea să decurgă conform planurilor de stingere, însă din cauza căldurii extreme, fabrica a început să se dezmembreze, iar bucăți de zid și de acoperiș încinse au început să cadă peste pompierii aflați înăuntru. Atunci, a fost un moment în care, spun surse judiciare, poate că ar fi trebuit pusă problema retragerii într-o zonă sigură, chiar în afara clădirii, a echipelor de salvatori. Și asta pentru că riscul extinderii la alte clădiri nu a existat nici o clipă și, prin urmare, o altă abordare a stingerii sinistrului, chiar dacă ceva mai lentă pentru moment, nu ar fi periclitat viața nici unui civil.

De altel, audierile tuturor celor care au participat la această intervenție mortală – salvatori și comandanții lor -, îi vor lămuri pe anchetatorii de la Parchetul Militar dacă o eventuală extragere din mijlocul flăcărilor l-ar fi salvat pe Luchian.



Așa, însă, prins în capcana de foc, subofierul nu a reușit – ca și camarazii săi -, să se retragă la timp. Un perete uriaș din beton s-a prăvălit în calea lui și l-a țintuit între niștre containere metalice. Acolo, colegii, care nu l-au putut extrage, l-au văzut pentru ultima oară, pradă flăcărilor care l-au ars de viu. Cadavrul carbonizat al bietului pompier a fost recuperat abia după câteva ore când, în acel loc, flăcările s-au mai domolit. La 11,15 medicii SMURD au declarat, oficial, decesul subofițerului care, alături de părinții săi, își creștea fetița în vârstă de 11 ani. ”Fetița lui este extrem de sensibilă motiv pentru care bunicii (n.r. părinții pompierului) nici nu știu cum să-i spună că tatăl ei nu mai e. După divorț, bărbatul o creștea singur. Cea care a aflat prima de tragedie a fost mama militarului pe care colegii lui Luchian au găsit-o acasă după ce femeia s-a întors de la cumpărături. A fost la un pas să leșine când a aflat ce s-a întâmplat cu fiul ei”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

Un punct foarte impoetant în cadrul acestei anchetei îl va constitui și evaluarea echipamentelor folosite de pompieri la intervenții. Cât de sigure sunt la temperaturi extreme, gradul de uzură în care au ajuns, pentru că, pe la colțuri, ”slamandrele” vorbesc de căști din plastic care liu se topesc pe cap și de costume în care se încing atunci când intră în mijlocul flăcrilor.

SURSA : https://www.libertatea.ro

Citat:Răzvan Dumitru Luchian, pompierul decedat în timpul intervenţiei de la Jilava, condus vineri pe ultimul drum

Bucureşti, 10 iun /Agerpres/ - Sublocotenent post-mortem Răzvan Dumitru Luchian, pompierul care a murit la începutul acestei săptămâni în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu produs la fabrica de încălţăminte din localitatea Jilava, va fi condus vineri pe ultimul drum.

''Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă aduce un ultim omagiu colegului - sublocotenent post-mortem Răzvan Dumitru Luchian din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buftea, Garda de intervenţie Măgurele a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Dealu Spirii' Bucureşti-Ilfov, plecat dintre noi mult prea devreme, în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu produs în localitatea Jilava. Astăzi, 10 iunie, pompierii militari îşi vor conduce pe ultimul drum camaradul de armă, decedat la datorie luni, 6 iunie'', se arată într-un comunicat al IGSU transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, va fi organizat un ceremonial militar şi religios de cinstire a memoriei acestuia.

''La ora 11,00, pentru pompierii români, timpul se va opri în loc, preţ de un minut. Puţin pentru o viaţă, dar o eternitate pentru recunoştinţa ce o purtăm colegilor noştri decedaţi la datorie. Pentru profesionalismul şi devotamentul de care a dat dovadă Răzvan în numeroasele intervenţii pe care le-a gestionat, pe platourile fiecărei subunităţi de pompieri din ţară se va păstra un moment de reculegere, timp în care semnalele luminoase şi sirenele autospecialelor de intervenţie îi vor da onorul'', precizează IGSU.

Luni, din ordinul ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, eroul pompier a fost avansat, post-mortem, la gradul de sublocotenent.

''Sunt întâmplări ale destinului care ne aduc în împrejurări ce ne pun la grea încercare, aşa cum este şi durerosul moment al despărţirii de bunul nostru coleg, chemat la doar 34 de ani spre o lume mai dreaptă şi mai bună. În cei zece ani de carieră ca pompier salvator, Răzvan a participat la numeroase intervenţii, aflându-se permanent la datorie, oferindu-ne tuturor un exemplu de curaj, profesionalism şi dăruire. Înfruntând natura dezlănţuită, luptând cu focul ori răzbind prin gerul năprasnic şi nămeţii iernii pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, el a dovedit o comportare exemplară, demnă de un adevărat pompier salvator. Răzvan Dumitru Luchian este şi va rămâne mereu alături de noi, colegii lui, cu sufletul său mare şi bun, cu amintirea unui om vrednic, priceput şi capabil. Să ne rugăm pentru el şi să-l cinstim, cu demnitate şi onoare. Rămas bun... vei rămâne mereu în sufletele noastre!", este mesajul transmis de reprezentanţii IGSU.

SURSA : https://www.agerpres.ro

Citat:Slt. Luchian Ion Răzvan-Dumitru, decorat post-mortem

Președintele României Klaus Iohannis l-a decorat post-mortem pe pompierul de 35 de ani care a murit în incendiul de la fabrica de încălțăminte de la Jilava, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.


Astfel, sublocotenentul Luchian Ion Răzvan-Dumitru a primit Ordinul Național ”Pentru Merit” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, decorare făcută la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă.

SURSA : http://www.viitorulilfovean.ro

Citat:ISU Bucuresti-Ilfov - In memoriam slt. p.m. Luchian Razvan Dumitru

Citat:Erou pompier Luchian Răzvan Dumitru





























A pierit ca un erou și va rămâne un erou! Nimic și nimeni nu ne va face să-l uităm!

6 iunie 2016, ziua în care un om care ne era drag și pe care toți îl apreciam, un pompier dedicat meseriei a plecat dintre noi, lăsând un mare gol.
Regretatul nostru coleg, sublocotenent post-mortem Luchian Răzvan Dumitru, a căzut la datorie în misiunea de stingere a unui incendiu, în localitatea Jilava, în data de 06.06.2016.

SURSA : ISU Bucuresti-Ilfov

Respect !.....și suntem datori să nu uităm !

Eroii nu mor niciodată!



Sublocotenentul (pm) Gabriel Boitan

Căzut la datorie la data de 11 iulie 2013, pe timpul unei misiuni de salvare.

Citat:Sublocotenentul (pm) Gabriel Boitan şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni de salvare a doi muncitori suprinși sub un mal de pământ, în municipiul Fetești. Echipajul de pompieri chemat să intervină a reuşit să-l scoată pe unul dintre aceştia, dar, în momentul în care au încercat să-l extragă pe cel de-al doilea, un mal de pământ s-a surpat peste salvatori.

Pentru faptele de eroism și sacrificarea vieții în misiune, pompierul salvator Gabriel Boitan a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent în rezervă, acordându-i-se și medalia Emblema de Onoare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

CINSTE ŞI ONOARE MEMORIEI LUI!

Spre aducere-aminte
IN MEMORIAM – ȘAPTE ani de la moartea pompierului Adrian Marchiş




Azi, 28 august a.c., se împlinesc șapte ani de când CAMARADUL nostru căpitanul post-mortem Marchiş Adrian, locţiitor al comandantului de detaşament Baia Mare, a plecat în misiune şi nu s-a mai întors.


REMEMBER 28.08.2011

Citat:Ofiterul Adrian Marchis, de numai 27 de ani, a murit sub privirile specialistilor de la Spitalul Judetean de Urgenta „Dr. Constantin Opris” din Baia Mare. Cu toate ca medicii au incercat sa lupte pentru viata pompierului mai bine de doua ore, leziunile suferite, dar si cantitatea insemnata de sange pe care a pierdut-o, au dus la moartea pompierului. Acesta a ajuns in stare critica la spital dupa ce autospeciala in care se afla a fost implicata intr-un accident rutier. Alti patru servanti sunt si ei internati la unitatea medicala.
La dispeceratul ISU s-a primit o solicitare de intervenire pentru stingerea unui incendiu produs la o casa din localitatea Apa Sarata, ieri la ora pranzului. Imediat, doua autospeciale au iesit pe poarta de la ISU. Masinile de interventie se deplasau cu semnalele acustice si luminoase, atentionand soferii din trafic ca merg la o actiune de salvare. Din pacate, unei conducatoare auto nu i-a pasat. Daniela Veber nu a tras pe dreapta pentru a lasa calea de acces libera, si asta se intampla la km 157, pe Dealul Dura. :oferul de pe autospeciala a incercat sa o evite prin depasire insa, cand a revenit pe partea lui de mers, a iesit cu rotile din partea dreapta, pe jumatate, de pe soseaua in panta. Masina, incarcata cu apa, a intrat in balans si s-a rasturnat, lovindu-se de stalpii de iluminat public de pe marginea DE 58. Impactul a fost atat de puternic incat autospeciala a fost pur si simplu dezmembrata in cinci bucati, care s-au rasfirat pe o portiune de 30 de metri. Doi pompieri din cei cinci au reusit sa iasa singuri dintre fiarele contorsionate, insa pentru trei, au intervenit colegii lor, deoarece ramasesera incarcerati. La fata locului au venit mai multe echipaje de la SMURD, Serviciul de Ambulanta, politisti si criminalisti, dar si comandantul de la ISU – col. Ioan Pop, comandantul adj. Ionita Sarb, maiorul Ioan Muresan si seful Biroului Politiei Rutiere Baia Mare, Nicolae Barsoan. Cel mai grav a fost locotenentul Adrian Marchis.






Chirurgul a declarat decesul la ora 15.07
Locotenentul Adrian Marchis a fost resuscitat si intubat in masina SMURD, iar in momentul in care a fost stabilizat, a fost transportat, alaturi de ceilalti raniti, la UPU din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta „Dr. Constantin Opris” din Baia Mare. „Locotenentul a ajuns la Urgenta Primire cu un traumatism toraco-abdominal cu rupturi interioare mari si cu leziuni pulmonare masive. S-a incercat o interventie chirurgicala toraco-abdominala, insa afectiunile fiind foarte grave, cantitatea de sange fiind una insemnata, nu s-a mai putut face nimic. Pacientul a facut bradicardie si a intrat in stop cardio-respirator. A fost resuscitat mai bine de 40 de minute, insa nu a mai raspuns. Decesul a fost declarat la ora 15.07”, a declarat dr. Radu Dragos, directorul medical de la Spitalul Judetean. In ceea ce-i priveste pe ceilalti patru pompieri raniti in accident, medicul a precizat ca sunt in afara oricarui pericol. „Doi sunt internati la chirurgie toracica, ranile au fost ceva mai usoare, mai mult sunt tinuti sub observatie, iar ceilalti doi sunt la ortopedie. Unul are o disjunctie la umar, iar celalalt are o fractura de gamba. Urmeaza sa stabilim daca punem fractura in ghips sau intervenim chirurgical”, a conchis dr. Dragos.
Politistii au audiat soferita
Politia face cercetari pentru a vedea care sunt cauzele care au dus la dezastru. „:oferita este Daniela V., de 30 de ani, care in momentul de fata este la audieri”, a declarat, ieri dupa-amiaza, comisarul Gabriela Liahovici, purtatorul de cuvant de la Inspectoratul de Politie al Judetului Maramures. Se pare ca Daniela Veber ar fi plecat de la locul accidentului, provocat chiar de ea. Colonelul Ioan Pop a precizat pentru cotidianul „Informatia Zilei” faptul ca a fost sesizat Parchetul Militar din Cluj, iar cazul va fi preluat de un procuror militar. „Noi suntem militari, nu cadem la intelegeri amiabile, masina noastra era in misiune, se deplasa regulamentar, cu semnalele acustice si luminoase in functiune”, a precizat seful de la ISU Maramures.

Avansat post-mortem la gradul de capitan



Ceremonialul inmormantarii va avea avea loc marti, de la ora 13, in localitatea Tulghes din Miresu Mare. „Toate cheltuielile sunt suportate de catre noi. Am hotarat ca toti sa facem acest gest pentru colegul nostru. Este o mare pierdere. Un copil destept. Un om de viitor. Am propus inspectorului general de la IGSU Bucuresti ca lt. Adrian Marchis sa fie avansat post-mortem la gradul de capitan. Acesta va inainta propunerea nostra ministrului Traian Igas”, a relatat colonelul Pop. Acesta a mai mentionat faptul ca pompierul va fi inmormantat cu onoruri militare.

Dumnezeu sa-l odihneasca! Respect !.....și suntem datori să nu uităm !