pompieri

Trei pompieri botoșeneni căzuți la datorie, au fost avansați post-mortem

Citat:În ultimii 11 ani, pompierii botoşăneni au pierdut trei camarazi - Sublocotenent (p.m.) Adrian Ciobanu, Sublocotenent (p.m) Marius Loghin și Sublocotenent (p.m.) Constantin Patache.

Pentru faptele de eroism și sacrificarea vieții în misiuni, cei trei pompieri salvatori au fost avansați post-mortem la gradul de sublocotenent. Dumnezeu să îi odihnească în pace!

SURSA info : https://agendapompierului.ro

In memoriam Plt.maj. #Bargan #Maricel


A trecut un an , de când un camaradul nostru și-a pierdut viaţa în lupta cu perfidul coronavirus.
În data de 16.11.2020 s-a stins din viață camaradul pompier Maricel Bargan, avea doar 42 de ani și a activat în cadrul Secția de pompieri Mangalia din anul 2006 .
A plecat dintre noi un om deosebit și un camarad de nădejde.
Respect , veşnică recunoștință .....și suntem datori să nu uităm ! ! Requiescat in Pacem

15 decembrie 2014 - 15 decembrie 2021
7 ani de la tragedia aeriană de pe lacul Siutghiol!


CRONICA OFICIALĂ a unei TRAGEDII.

Citat:Ora 16.11: se primește primul apel la 112, prin care se anunță că un elicopter SMURD s-a prăbușit în lacul Siutghiol. Ulterior, la orele 16.12 și 16.14, vin alte apeluri similare
Ora 16.11: ISU Constanța alertează forțele din subordine și ordonă trimiterea la locul accidentului a acestora, concomitent cu raportarea la Centrul Operațional de la nivelul IGSU, fiind luate măsuri conform procedurilor operaționale pentru acest tip de eveniment
Ora 16.12: sunt trimise două autospeciale de intervenție cu o barcă și zece subofițeri de la Detașamentul Constanța, care au ajuns după aproximativ 15 minute, la 16.29. Concomitent, sunt alertate echipajele medicale de urgență prespitalicească (ambulanță și SMURD), care ajung, la rândul lor, tot după aproape 15 minute
Ora 16.15: ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea, activează Centrul Operațional de Comandă al MAI, precum și Centrul Operațional de Comandă al Guvernului
Ora 16.15: informația despre producerea accidentului este comunicată șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat
Ora 16.16: Centrul de Coordonare ROMATSA este informat prin intermediul sistemului unic de urgență 112 că aeronava s-a prăbușit în lacul Siutghiol - Mamaia, la 500 de metri de mal
Ora 16.17: este declanșată faza de căutare-salvare la nivelul Centrului de Coordonare SAR-ROMATSA
Ora 16.17: prima ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța ajunge la locul accidentului.
Ora 16.18: este alertată echipa de scafandri din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Constanța și a Centrului de Antrenament al ISU Constanța
Ora 16.20: Căpitănia Midia, care are în subordine Oficiul de Căpitănie Mamaia, este sesizată de o persoană că un elicopter s-a prăbușit în lacul Siutghiol. La 16.25, Căpitănia cere Agenției Române pentru Salvarea Victimelor Omenești pe Mare, respectiv conducătorului șalupei Jupiter, să se prezinte la ambarcațiune, pentru a participa la intervenție
Ora 16.29: forțele ISU Constanța ajung la mal și observă resturi ale aeronavei
Ora 16.30: ISU Constanța prin Garda de Coastă - SCOMAR anunță Autoritatea Navală Română despre producerea evenimentului
Ora 16.31: după aproximativ 20 minute de la momentul alarmării, este lansată prima barcă pneumatică ISU de zece persoane pentru căutare-salvare, al cărei motor pornește la sfoară, și nu la cheie. Motorul nu a pornit, dar barca a fost oricum utilizată în intervenție, cu ajutorul vâslelor
Ora 16.40: ISU Constanța activează Planul de cooperare cu Ministerul Apărării Naționale
Ora 16.45: este recuperată din apă prima victimă, dr. Laura Vizireanu, de către echipajul ISU din prima barcă și se încep manevrele de resuscitare. Victima este transferată într-o barcă civilă cu motor, însoțită de un paramedic SMURD, care continuă manevrele de resuscitare până la preluarea pe mal de către echipajul de ambulanță. Personalul ISU din prima barcă rămâne la fața locului, pentru a continua acțiunea de căutare-salvare
Ora 16.47: la 35 de minute de la anunțarea accidentului, se lansează la apă cea de a doua barcă cu motor a ISU Constanța
Ora 16.49: este solicitată intervenția echipei de scafandri a Centrului 39 Constanța aparținând Ministerului Apărării Naționale
Ora 16.50: șalupa Jupiter a Agenției Române pentru Salvarea Victimelor Omenești pe Mare ajunge la locul accidentului, oferind sprijin în operațiunea de căutare
Ora 16.54: este lansată la apă a treia barcă cu motor pentru operațiuni de căutare-salvare
Ora 17.07: se solicită scafandri de la Garda de Coastă, iar la 17.12 scafandrii de la ISU Constanța încep căutarea victimelor
Ora 17.50: forțele Ministerului Apărării Naționale intervin în sprijinul acțiunilor de căutare
Ora 18.30: Garda de Coastă aduce la fața locului două ambarcațiuni, patru scafandri, trei echipamente de vedere pe timp de noapte și un sonar performant
Ora 21.18: este găsit, de către scafandrii ISU Constanța, copilotul Ginel Claudiu Crăcănel, imobilizat în scaunul elicopterului, la adâncimea de patru metri
Ora 21.30: copilotul este adus la mal de către ISU Constanța și încep manevrele de resuscitare. La 21.47, acesta este transportat la UPU Constanța, unde ajunge la 22,00, când sunt continuate manevrele de resuscitare. La ora 1.30, copilotul este declarat decedat.
Ora 22.00: este găsită și carlinga elicopterului, la o adâncime de 4,4 metri, pe un fund de apă mâlos
Ora 23.00: o echipă aparținând Marine Research, cu ajutorul unei ambarcațiuni de la Garda de Coastă, începe căutările cu un sonar multi-undă
Ora 23.45: este declarat decesul primei victime recuperate - dr. Laura Vizireanu
Ora 23.50: este găsită a treia victimă, pilotul Petre Corneliu Cătuneanu, la aproximativ 10 metri de carlingă
Ora 00.35: pilotul Cătuneanu este adus în UPU, unde este declarat mort
Ora 3.30: este găsită a patra victimă, asistenta Gabriela Claudia Harton, prinsă în centură în carlinga epavei
Ora 4.10: asistenta este adusă la mal, preluată de ambulanță și i se fac manevrele medicale specifice. La 4.30 este adusă la UPU, unde se declară decesul. Se încheie operațiunea de căutare și se iau măsuri pentru conservarea locului faptei, în vederea continuării cercetării la fața locului pe timpul zilei.

Veți rămâne mereu în sufletele noastre.
Dumnezeu să vă odihnească. Respect !.....și suntem datori să nu uităm !

9 ani de când camaradul Constantin Patache a plecat la Domnul ,9 ani de când avem cu un salvator mai puțin printre noi.
Din pacate si îngerii salvatori merg la ceruri !!??
Nu te vom uita niciodată Constantin Patache !!!



REMEMBER

Citat:Eroul pe care inima l-a lasat in lupta cu flacarile.

Dupa ce a salvat din situatii limita zeci de oameni de-a lungul vietii sale, un pompier de 49 de ani, de la ISU Botosani, a murit sambata noapte, chiar in timpul unei misuni.

Abia ajunsese la un incendiu izbucnit intr-o casa cand si-a dat ultima suflare. Medicii au venit imediat, dar din pacate nu l-au putut ajuta.

Colegii plutonierului adjutant sef Constantin Patache au aprins duminica lumanari la intrarea in inspectoratul in care pompierul si-a petrecut 18 ani din viata.

De-a lungul carierei sale, Constantin a participat la toate tipurile de misiuni: incendii, accidente, explozii si inundatii. Si aproape de fiecare data, interventia lui a facut diferenta dintre viata si moarte.

Sambata seara, plutonierul a plecat sa stinga un incendiu, impreuna cu alti colegi. La un moment dat, a coborat sa dirijeze autospecialele si a cazut ca secerat la pamant.

Medicii legisti vor stabili daca barbatul a suferit un infarct sau a alunecat si s-a lovit puternic la cap. Nu se plansese vreodata de vreo boala si nici de alte suparari.

Duminica dimineata, printr-un ordin al ministrului, Constantin Patache a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent.

Citat:Colegi, oficialitati si reprezentanti MAI la inmormantarea pompierului Constantin Patache!



Sute de persoane il conduc pe ultimul drum pe slt. (pm) Constantin Patache, din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care a decedat la sfarsitul saptamanii trecute, în timpul unei misiuni de intervenție.

Pompierul este înmormântat astazi, în localitatea Cerchejeni, comuna Blândești.

La inmormântare participa numerosi pompieri, colegi ai lui Constantin Patache, dar si Cătălin Chiper, secretar de stat în cadrul Ministerul Administrației și Internelor, precum și generalul Ioan Baș, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Radu Anton, șeful ISU Botoșani, Costică Macaleți, prefectul județului Botoșani.

Slt. (pm) Constantin Patache este inmormantat in haine militare, sicriul fiind acoperit cu un tricolor.

SURSA : https://stiri.botosani.ro

Citat:Plutonierului adjutant şef Constantin Patache(49 ani) i s-a acordat postmortem gradul de sublocotenent. Pompierul a decedat, noaptea trecută, cel mai probabil din cauza unui infarct miocardic în timp ce mergea la un incendiu. Colegii săi au încercat zadarnic să îl menţină în viaţă.

ora 19.00 Ministrul Radu Stroe a semnat astăzi ordinul de avansare post-mortem a plutonierului adjutant şef Constantin Patache din cadrul ISU Botoşani, care a decedat în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Plutonierului adjutant şef Constantin Patache i s-a acordat post-mortem gradul de sublocotenent.

Conducerea ministerului a luat măsurile necesare pentru a acorda familiei drepturile financiare cuvenite conform legii. Secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Constantin Cătălin Chiper, va participa la funeralii şi va depune coroane de flori atât din partea premierului Victor Ponta, cât şi din partea conducerii ministerului.
ora 12.30 Alarma s- at dat în jurul orei 21.00 când plutonierul adjuntant şef Constantin Patache şi echipajul său au plecat spre localitatea Brehuieşti- Vlădeni. O familie anunţase că locuinţa i-a foc iar pompierii au sărit să îi ajute.

Din cauza drumului plin de gheaţă, autospeciala pompierilor nu a putut înainta iar şeful gărzii a decis ca echipajul să meargă jumătate de kilometru pe jos. Avea să fie ultima comandă dată de Constantin Patache. Acesta şi conducătorul autospecialei s-au chinuit să ducă autospeciala de intervenţie până la lcouinţa în flăcări dar, aproape de casă, plutonierul s-a prăbuşit la pământ.

Au urmat peste 60 de minute de resuscitare, atât din partea colegilor, cât şi a echipajului medical de pe ambulanţă, însă nu s-a mai putut face nimic pentru el. Decesul a fost declarat la ora 23.35. “O inimă bună a încetat să bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer! Cuvintele sunt prea puţine şi sărace pentru a ne exprima durerea şi neputinţa în faţa destinului crud care l-a smuls dintre noi pe atât de bunul nostru coleg – plt.adj. şef Constantin Patache“, se arată într-un comunicat al ISU. Sfârşiaţi de durere, colegii pompierului şi-au continuat misiunea care a dus la salvarea bunurilor unei familii.

"În cei 18 ani de carieră, Constantin Patache a participat la numeroase misiuni pentru a ajuta şi salva oamenii în slujba cărora s-a aflat necondiţionat la datorie. Va rămâne un exemplu de urmat pentru disponibilitatea, curajul, profesionalismul şi altruismul arătate în nenumărate misiuni", se mai arată în comunicatul ISU Botoşani.

SURSA info : https://adevarul.ro

Citat:Imediat după oficierea slujbei religioase, în curtea Bisericii din Cerchejeni, toţi cei prezenţi la înmormântarea lui Constantin Patache şi-au luat rămas bun. Atât inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă cât şi demnitarii prezenţi la funeralii au spus câteva cuvinte despre pompierul mort în misiune.



Seria discursurilor a fost deschisă de şeful ISU care a relatat câteva misiuni ale lui Constantin Patache sau „Costică” cum îi spuneau colegii dar şi „încăpăţânarea” de care a dat dovadă în a-şi duce la îndeplinire atribuţiile. „Încerc să prezint un omagiu colegului sublocotenent post mortem, Constantin Patache, îmi este extraordinar de greu să îmi găsesc cuvintele. Pentru că nimic nu este mai dureros pentru un comandant decât acest moment când pierde un subordonat. Şi nu orice subordonat, am pierdut unul dintre cei mai buni pompieri profesionişti. Pentru că sublocotenent Constantin Patache a întrunit cele mai alese calităţi care definesc un pompier profesionist”, a spus printre altele col. Radu Anton, şeful ISU.

După ce a povestit cum Constantin Patache a salvat mai multe vieţi la inundaţiile din 2009, Radu Anton a trecut la ultima misiune din viaţa pompierului când, atunci când a simţit că îi este rău şi-a rugat colegii să meargă mai departe la incendiu iar pe el sa îl lase. „Cu câteva clipe înainte de momentul în care ai căzut şi când pentru prima dată nu ai mai răspuns colegilor, te-ai aplecat semn că ceva nu era în regulă. De ce le-ai spus colegilor să meargă la acei oameni la casa unde se manifesta incendiul iar pe tine să te lase în pace?”, a întrebat retoric Radu Anton privind spre trupul neînsufleţit preţ de câteva clipe, după care şi-a răspuns ca pentru sine: „Nu răspunzi”. Şeful ISU şi-a continua discursul cu glasul înecat de emoţie şi cu ochii în lacrimi prin a povesti felul de a fi a celui care a fost Constantin Patache, pompierul care nu a spus niciodată „nu pot” sau „nu vreau”.

Râuri de lacrimi

Citat:Timpul s-a oprit astăzi în loc în localitatea Cerchejeni unde Constantin Patache, pompierul mort în misiune în penultima zi a anului trecut şi-a dat ultima suflare la un incendiu, unde s-a dus să intervină alături de colegii săi. A căzut secerat sub ochii celor cu care şi-a petrecut 18 ani din viaţă.



Astăzi, joi, 3 ianuarie 2013 Constantin Patache a făcut ultimul drum din viaţa sa. I-au fost alături sute de oameni, de la soţie, fiică, părinţi, zeci de cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani dar şi pompieri din alte judeţe până la demnitari de la Bucureşti sau simpli săteni din Cerchejeni, localitatea sa natală. Toţi lăcrimau pentru cel care a părăsit această lume la doar 49 de ani.

Înmormântarea a început în jurul orei 11:00 când Constantin Patache a ieşit pentru ultima dată din casa părintească. Măicuţa sa, susţinută de apropiaţi s-a ţinut dreaptă în urma coşciugului suspinând continuu şi strigându-l: „Costică, Costică, puiul mamii, rămâi acasă, unde te duci?”. Tatăl său, împietrit de durere, abia mai dacă mai putea să verse lacrimi.

Convoiul funerar a pornit aproape de ora 12:00 spre biserică, în urma maşinii mergând cu capetele plecate cele două fiice. Soţia sa, bolnavă şi proaspăt trecută printr-o operaţie la coloană, l-a urmat dintr-o maşină care aproape se mai vedea din mulţimea de oameni, săteni şi pompieri. Când şi când sutele de oameni se opreau pentru ca soborul de preoţi să poată oficia slujba creştinească.



Cortegiul s-a oprit la Biserica Adormirea Maicii Domnului din localitate unde a fost oficiată slujba religioasă şi toţi cei prezenţi şi-au luat rămas bun de la Constantin Patache. După aproximativ o oră, pompierul a fost condus la locul de veci unde, a fost îngropat cu onoruri militare şi trei salve de foc. O trompetă cânta trist având pe fond ţipetele parcă deznădăjduite ale sirenelor pornite de la cele două autospeciale care aşteptau în stradă. Capacul sicriului l-a acoperit pe Constantin Patache în timp ce de pe sute de buze s-a murmurat un „Dumnezeu

Pompierul a cărui inimă s-a oprit în timpul misiunii, la doar 49 de ani: Cinste și Onoare memoriei lui

Citat:Timpul trece, dar rănile nu se vindecă, spun astăzi colegii lui de ISU Botoșani.



”În urmă cu 9 ani am pierdut un camarad - sublocotenent (p.m) Constantin Patache. A decedat în data de 29 decembrie 2012, în timp ce mergea să stingă un incendiu care a cuprins o casă de pe raza localității Brehuiești”, este mesajul transmis astăzi de către colegii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Nicolae Iorga" Botoșani.

Tată a doi copii, Constantin Patache era angajat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Nicolae Iorga" al județului Botoșani din anul 1994.

De-a lungul carierei sale, a participat la toate tipurile de misiuni: incendii, accidente, explozii și inundații. Și aproape de fiecare dată, intervenția lui a făcut diferența dintre viață și moarte.

Avea doar 49 de ani. Pe 29 decembrie, în acel an 2012, Constantin a plecat în misiune. Abia ajunsese la incendiul care cuprinsese o casă, când pompierul a căzut ca fulgerat la pământ. Medicii au intervenit, însă în zadar.

Pentru faptele de eroism și sacrificarea vieții în misiune, pompierul salvator Constantin Patache a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent.

”Dumnezeu să te odihnească în pace! Cinste și Onoare memoriei lui”, transmit pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Nicolae Iorga" al județului Botoșani.

SURSA : https://www.botosaneanul.ro

09.01.2006 - 09.01.2022 / REMEMBER : 16 ani de la prăbuşirea elicopterului SMURD Iași

Citat:9 ianuarie 2006, ora 8.00: O zi obişnuită de muncă pentru personalul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon”. Toţi angajaţii sunt la post. Astăzi, de gardă pe elicopterul SMURD sunt medicul Liliana Puiu şi asistenta Mioara Haută. Încă o zi în care se aşteaptă intervenţii dificile, dar echipa este pregătită.
Ora 9.16: Elicopterul care deserveşte SMURD Iaşi decolează într-un zbor tehnic de verificare. Zbor de rutină. La bord, patru persoane: pilotul Valentin Stănescu, copilotul Augustin Toma, medicul Liliana Puiu şi asistenta Mioara Haută, ambele de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic “Sf. Spiridon”.
Ora 9.26: La numărul de urgenţă 112 se primeşte un apel disperat : elicopterul SMURD Iaşi s-a prăbuşit în zona aeroportului! Ambulanţele pornesc cu viteză maximă spre locul incidentului, dar nimic nu se mai poate face. Toţi pasagerii sunt morţi.
Ora 9.30: Vestea prăbuşirii elicopterului SMURD cade ca o bombă în UPU “Sf. Spiridon”. Întreg personalul încremeneşte, nevenindu-i să creadă cele auzite. Se încearcă luarea legăturii cu cele două colege. Telefoanele mobile sună, dar nimeni nu răspunde. Medici şi asistenţi izbucnesc în plâns. Printre lacrimi, îşi găsesc timp şi pentru pacienţii care aşteaptă şi care înţeleg că este vorba de o mare nenorocire. Lacrimile celor din UPU nu mai contenesc. “Nu se poate, nu se poate!”, se aude in jur. Se lasă tăcerea, o tăcere ca de plumb.
Ora 11.00: Tot personalul se adună pentru a afla ultimele veşti despre tragedie. Imaginile difuzate de Realitatea TV de la locul catastrofei lovesc încă o dată : un morman de fiare contorsionate este tot ce se mai distinge din elicopter. Nimeni nu vorbeşte. Nu mai au putere. Ochii spun însă totul. Fratele asistentei dispărute tragic plânge. Feţele tuturor sunt răvăşite de durere.
Ora 11.45: Un asistent nu mai rezistă şi iese afară, la o ţigară. Stă de vorbă cu doi colegi : “Parcă este blestemat serviciul ăsta de urgenţă! Anul trecut am avut accident cu maşina, iar acum cu elicopterul. De fiecare dată, de gardă a fost doctoriţa Puiu”. Ştirile îngrozesc însă şi familiile angajaţilor de la UPU. Fiecare se gândeşte la ce e mai rău. O asistentă telefonează acasă : „Eu sunt teafără, sunt la serviciu, spune-le să nu-şi facă griji”, încearcă ea să-i liniştească pe cei din familie.
Ora 12.00: La intrarea în curtea spitalului este arborat steagul negru, ca semn al cumplitei tragedii. Alt steag este pe o uşă de la intrarea în UPU.
Ora 12.15: La spital apar ziariştii. Au fost, în prealabil, la locul prăbuşirii elicopterului. În aşteptarea declaraţiilor oficiale, vorbesc în şoaptă. Sunt vizibil marcaţi de tragicul accident.
Ora 12.45: “Ce să vă spun? Pentru doctoriţa Puiu - Lala, cum îi spuneam noi - zborul constituia o bucurie. Era trup şi suflet, gata oricând să intervină şi să ajute. A fost mai întâi medic rezident, apoi a intrat la noi prin concurs. A avut misiuni foarte grele şi acumulase o bogată experienţă în medicina de urgenţă.
Mioara era şi ea devotată serviciului nostru. A fost printre cei mai vechi şi cu experienţă asistenţi pe care îi aveam. Ea a venit încă din 1998, la Triaj, apoi a trecut la UPU. Era conştiincioasă şi credincioasă, cânta chiar în corul Mitropoliei. Mai ştiu că în casă ea constituia baza şi îşi îngrijea mama, care este bolnavă. Mioara niciodată nu a refuzat pe nimeni, îşi înlocuia colegii oricând era nevoie, mergând chiar şi acasă la pacienţi. A fost la Târgu Mureş, la SMURD, voluntar, pe banii ei, numai ca să înveţe“, spune dr. Anda Păuleţ din cadrul UPU “Sf. Spiridon”.
“I-am făcut poze Mioarei cu telefonul ei mobil astăzi, chiar înainte de a pleca. Şi de ieri avem câteva fotografii”, mărturiseşte, printre lacrimi, asistenta Alina Cojocaru.
Ora 13.32: Patru ambulanţe, transportând corpurile neînsufleţite, intră în curtea spitalului. Trei maşini trec spre Morgă. Una staţionează câteva minute în faţa UPU. Colegii o pot vedea pe doctoriţa Liliana Puiu. Lacrimile curg şiroaie pe feţele tuturor şi nici nu încearcă să le mai ascundă. Jurnaliştii păstrează tăcerea şi distanţa. Oamenii înţeleg că este vorba despre ceva grav şi trec încet şi cu respect. În sfârşit, maşina se mişcă din loc. Medici, asistenţi şi ziarişti o urmează.
Asistentul-şef UPU, Rolandi Murariu, abia se stăpâneşte să nu izbucnească în plâns. “Pe 25 ianuarie, Mioara ar fi împlinit 31 de ani. Pe Lala o ştiu foarte bine, a fost colegă de clasă cu soţia mea, a terminat liceul sanitar în 1987, iar la bază era asistent medical”, le şopteşte el ziariştilor prezenţi la spital.
Ora 14.00: Tura de după-amiază la UPU intră în serviciu. Cu lacrimi şi durere. Aglomeraţia pe holul unităţii este mare. Medicul Iulian Coca, din tura de dimineaţă, încearcă să explice ceva unor pacienţi. Este obosit. La „Informaţii”, telefoanele sună continuu, iar asistentul de serviciu cu greu face faţă solicitărilor.
Ora 14.30: Ambulanţa aduce încă un pacient. Cazul este preluat imediat. Pe hol, asistenta de pe „Salvare” izbucneşte în plâns. O colegă de la UPU încearcă să o liniştească, dar îi dau şi ei lacrimile.
Elicopterul SMURD Iaşi s-a prăbuşit la aproximativ zece minute de la decolare, la circa 1,5 km de turnul de control.
Potrivit subprefectului de Iaşi, Florin Ungureanu, zborul a durat mai puţin de zece minute, iar aeronava s-a prăbuşit razant, rostogolindu-se pe o distanţă de 30-40 de metri, moment în care au fost proiectate în afara aeronavei corpurile medicului şi asistentei, cu tot cu scaune. Corpurile pilotului şi copilotului au fost găsite în interiorul aeronavei.
Conducerea Prefecturii Iaşi a precizat că condiţiile meteo erau favorabile zborului, luni dimineaţă fiind minus 3 grade Celsius, vânt slab şi vizibilitate bună, de pănă la 5.000 de metri. La rândul său, directorul Aeroportului Iaşi, Mitică Rebegea, a apreciat că nu condiţiile meteo sunt cele care au dus la prăbuşirea elicopterului.
Cei doi piloţi morţi în accident erau de la Unitatea Specială de Aviaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi au fost avansati post-mortem, de ministrul Vasile Blaga. Astfel, pilotul Vasile Valentin Mihai Stănescu a fost avansat de la gradul de maior la cel de locotenent-colonel, iar copilotul Mihai Augustin Toma, a fost avansat de la gradul de locotenent-comandor la cel de căpitan-comandor.
Aparatul, de tip EC 135, fusese donat SMURD de catre Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a fost distrus în totalitate.
Specialiştii spun că valoarea aparatului depăşeşte 5 milioane de euro şi avea dotări tehnice de ultimă generaţie.

SURSA :http://oamr-iasi.ro

Cu 16 ani în urmă (2006) un elicopter aparţinând SMURD s-a prăbuşit în apropierea Aeroportului din Iaşi. Patru persoane (pilotul, copilotul, un medic şi un asistent medical) şi-au pierdut viaţa. Elicopterul, care făcea un zbor de rutină, a căzut în apropiere de Unitatea militară de la Holboca

Pe 9 ianuarie 2006, un elicopter de tip Eurocopter EC 135, proprietatea MAI, dat în folosinţa SMURD Iaşi, s-a prăbuşit în timpul unui zbor tehnic, toţi membrii echipajului murind la aproximativ 10 minute după decolararea aparatului. Elicopterul a căzut pe un teren aparţinând unei unităţi de jandarmi aflate în apropierea Aeroportului Iaşi.
În accidentul aviatic şi-au pierdut viaţa medicul Liliana Puiu, în vârstă de 37 de ani, asistenta Mioara Haută, în vârstă de 30 de ani, pilotul Valentin Stănescu, de 37 de ani, şi copilotul Augustin Toma, de 34 de ani.
Elicopterul care s-a prăbuşit în 2006 fusese achiziţionat cu peste 4 milioane de euro de către MAI în septembrie 2005. Ultima revizie tehnică, efectuată în noiembrie 2005, arăta că aparatul funcţiona la parametri normali.

Requiescat in Pace....Respect !.....si suntem datori sa nu uitam !

IN MEMORIAM sublocotenent post-mortem Viorel Dîmboi



18 aprilie - 2 ani de când camaradul Viorel Dîmboi a fost ales de Dumnezeu să se alăture armatei îngerilor.

Citat:18.04.2020
Un camarad pompier a fost ales de Dumnezeu să se alăture armatei îngerilor..
În această dimineață, un eveniment tragic a umplut de durere sufletele pompierilor contănțeni, care au pierdut un camarad de nadejde, om deosebit și un profesionist desăvârșit.
Cu profundă tristețe, anunțăm încetarea din viață, în această dimineață, a plt.adj. Viorel Dimboi, la numai 49 de ani.
Încadrat la Detașamentului de Pompieri Cernavodă / ISU Constanta , camaradul nostru a pierdut lupta în linia întâi, cu perfidul virus SARS-CoV-2.
În cariera sa, #Viorel a participat la numeroase intervenţii alături de colegii săi, fiind permanent la datorie în nobila misiune pe care o au pompierii.
Dumnezeu să te odihnească în Împărăția Cerurilor, eroule, iar familiei greu încercate să îi dea alinare. Noi, camarazii tăi îți plângem plecarea prematură și atât de neașteptată din mijlocul nostru și sperăm ca, de acum înainte, să ți se întoarcă tot binele pe care l-ai făcut aici, în scurta ta viață pe pământ. Ai fost și vei rămâne eroul nostru și al tuturor celor care au beneficiat de ajutorul tău! Drum bun, #Viorel, drum bun, camarade!”
"La moarte numai corpul moare.Viața nu moare,nici conștiința,nici realitatea.Iar viața nu este niciodată atât de vie ca după moarte.Pompierii nu mor niciodată,ei ard mereu în sufletele oamenilor pe care i-au salvat...Să ne rugăm pentru camaradul Viorel Dimboi ,să-l cinstim cu demnitate ,cu onoare...și suntem datori să nu-l uităm!! "

Citat: 21 aprilie 2020
Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a acordat gradul de sublocotenent post-mortem plutonierului adjutant Viorel Dîmboi, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Constanţa, care și-a pierdut viața în urma infectării cu COVID-19.
De asemenea, prin Ordinul MAI nr. II/699 din 21.04.2020, pompierului i-a fost conferită Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru dăruirea, până la sacrificiul suprem, de care a dat dovadă în sprijinul semenilor săi, în lupta împotriva pandemiei COVID-19.
Militarul avea 48 ani, iar din anul 2007 lucra ca pompier salvator în cadrul ISU Constanţa, fiind încadrat conducător auto pe autospecialele de stingere.
De-a lungul carierei s-a remarcat datoritã modului profesionist în care îsi îndeplinea atribuțiile, fiind apreciat de superiorii și colegii alături de care își desfășura activitatea. Era cãsãtorit si avea doi fii.
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a transmis condoleanțe familiei îndoliate, aceasta fiind asigurată de întreg sprijinul în aceste momente extrem de dificile.

Astăzi, 09 mai, camaradul St. (p.m) Fripis Marius-Daniel ar fi împlinit 49 de ani.
Respect !.....și suntem datori să nu uităm !

Citat:Spre aducere-aminte
29 august 2015 , în jurul orei 11.26, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a fost anunțat telefonic, prin sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112, asupra faptului că în curtea unei locuințe din municipiul Constanța a izbucnit un incendiu, la o butelie GPL. Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat efective aparținând Detașamentul de Pompieri Constanța Oraș, cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă, încadrată cu șase pompieri. În timpul misiunii de recunoaștere efectuată la fața locului, butelia a explodat, comandantul echipajului de intervenție suferind leziuni grave la nivelul feței. În urma evaluării de specialitate, medicul de pe ambulanța sosită prima la locul intervenției a constatat că subofițerul prezenta leziuni incompatibile cu viața. Plutonierul adjutant Marius Daniel FRIPIS, în vârstă de 42 de ani, a pierdut lupta cu viața, la datorie.
"La moarte numai corpul moare.Viața nu moare,nici conștiința,nici realitatea.Iar viața nu este niciodată atât de vie ca după moarte.Pompierii nu mor niciodată,ei ard mereu în sufletele oamenilor pe care i-au salvat...Să ne rugăm pentru camaradul #Fripis ,să-l cinstim cu demnitate ,cu onoare...și suntem datori să nu-l uităm!!

24 mai 2004 - 24 mai 2022
Au trecut 18 ani de la explozia de la Mihăilești, care rămâne drept unul dintre cele mai grave accidente produse pe șoselele din România.

Citat:Din păcate timpul nu îl putem da înapoi, ceea ce s-a întâmplat este ireversibil, dar cei decedați sunt eroii noștri, eroii epocii moderne, care se luptă cu altfel de pericole, iar memoria lor trebuie să rămână veșnic vie.

Se împlinesc 18 ani de la tragedia de la Mihăileşti, când un camion încărcat cu azotat de amoniu a luat foc şi a explodat.



REMEMBER

Ziua de 24 mai 2004 va rămâne una din cele mai triste zile din istoria pompierilor buzoieni. An de an, cei șapte eroi pompieri sunt memoria vie a istoriei noastre, cinstirea și prețuirea faptelor acestora fiind eternă. Astfel, în data de 24.05.2020, începând cu ora 11:30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău va organiza o manifestare comemorativă la monumentul din localitatea Mihăilești, aducând un omagiu celor care au fost: maior post mortem – Mihalache Doru-Mihai, sublocotenent post mortem – Necula Romeo, sublocotenent post mortem – Manta Valentin Cezar, sublocotenent post mortem – Jianu Nicolae, sublocotenent post mortem – Stan Silviu, sublocotenent post mortem – Medeleanu Georgian, sublocotenent post mortem – Oprea Florentin Valentin. Participanții vor respecta principiile impuse la instituirea stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control al infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.



18 oameni, printre care 7 pompieri şi 2 jurnalişti, şi-au pierdut viaţa şi alţi 13 au fost grav răniţi în urma deflagraţiei.

Supravieţuitorii tragediei şi rudele celor care au murit atunci au venit la locul unde s-a petrecut tragedia, iar în toate subunităţile de pompieri din Buzău s-a ţinut un moment de reculegere.



Elena Popescu şi Ionuţ Barbu, jurnaliștii Antenei 1

Reporterul Antena 1 Elena Popescu şi cameramanul Ionuţ Barbu au fost primii jurnalişti ajunşi la Mihăileşti. Doar caseta video a supravieţuit exploziei care a urmat.

Pentru supravieţuitori, amintirea doare şi acum. Astăzi, şi-au plâns colegii lângă troiţa ridicată în memoria lor, în curtea unităţii din Buzău.

Nici Alessandra Stoicescu nu i-a uitat. În urmă cu un an, invitată la emisiunea de pe Antena3, „Subiectiv”, aceasta nu şi-a putut stăpâni lacrimile.

,,Mi se întâmpla destul de rar să nu pot să-mi stăpânesc lacrimile, dar atunci a fost un moment dificil. Sunt foarte multe sentimente pe care le am în acest moment. În ziua respectivă, încercam să ne mobilizăm, încercam să nu conştientizăm ce s-a întâmplat pentru ca acest lucru te doboară. A fost greu să vezi ca doi colegi nu mai erau cu noi pur şi simplu, într-o secundă, dintr-o sumă de greşeli. Şi-e foarte greu să înţelegi. La câteva ore de la tragedie, autorităţile se grăbeau să acopere totul şi să redea drumul circulaţiei”.

Două autospeciale au plecat spre locul accidentului. La scurt timp după ce au ajuns, a urmat o explozie devastatoare în urma căreia 7 pompieri au murit şi maşinile de intervenţie au fost distruse.

9 localnici sau persoane care se aflau întâmplător la faţa locului au fost şi ele ucise de suflul exploziei.

Aceeaşi soartă au avut şi doi jurnalişti care au ajuns primii la faţa locului. Supravieţuitorii îşi amintesc cu groază ce s-a întâmplat în acea dimineaţă de mai.

Sorin Tescan, supravieţuitor: “Este o durere… o trăiesc aproape zi de zi prin prisma serviciului. Este greu şi după 16 ani şi cred că şi după 20 de ani pentru mine va fi greu, pentru că eu ştiu ce a fost acum 16 ani aici, ce s-a întâmplat aici. Vin cu un respect faţă de colegii mei care acum 16 ani au murit lângă mine.”

George Creţu, ISU Buzău: “Au trecut 16 ani de la cea mai mare tragedie înregistrată în istoria pompierilor buzoieni pot spune. An de an suntem prezenţi la Mihăileşti pentru a ne face datoria, pentru a-i cinsti şi pentru a-i onora pe cei 7 eroi pompieri din rândurile noastre care au dat dovadă de curaj şi devotamentul suprem.”

Vineri, la monumentul ridicat în memoria celor ucişi în tragedie, s-au depus coroane de flori şi s-a ţinut o slujbă. Colegii militarilor şi rudele victimelor au aprins o lumânare şi s-au recules la locul în care cei dragi au plătit cu sacrificul suprem.

Rudele pompierilor ucişi în explozia de la Mihăilești nu îşi găsesc nici astăzi liniştea şi spun că le este foarte greu să treacă peste cele întâmplate atunci.

Cristina Stan, sora unui pompier: ”Să nu uite niciodată că aici şi-au dat sufletul, şi-au dat viaţa, au venit să salveze o viaţă şi nu s-au mai întors niciodată.”

Lucica Necula, mama unui pompier: ”Sărbătoare nu mai e, Paşte nu mai e, Crăciun nu mai e, Anul Nou nu mai e, trăim aşa fără el, e greu. Şi ne e dor de el, ne taie sufletul, respiraţia.”

Vinovaţi de tragedie au fost găsiţi directorii firmei de transport la care era înregistrat camionul. Dar şi fostul director al combinatului Doljchim, unde se producea azotatul de amoniu. Ei au fost condamnaţi la câte 4 ani de inchisoare, iar firmele lor au plătit despăgubiri de sute de mii de euro către rudele victimelor.

Sursa : http://stiridinsursebuzau.ro/

Citat:Pe data de 24 mai 2004, la ora 5:50 în comuna Mihăilești, județul Buzău, pe DN2 (segment din drumul european E85), la 32 de kilometri sud de Buzău, o explozie de proporții s-a produs din cauza accidentului unui camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu.

Bilanțul victimelor arată că au fost 18 morți (dintre care șapte pompieri, trei localnici și doi jurnaliști ai postului TV Antena 1) și 13 răniți grav.

Un crater cu adâncime de 6,5 metri și un diametru de 21 metri s-a format în jurul locului exploziei, iar bucăți de metal au fost aruncate pe o rază de 200 de metri afectând acoperișurile mai multor case din zonă.

Cei trei reprezentanți ai firmelor care au asigurat transportul și livrarea azotatului de amoniu, Ionel Ionuț Neagoe, administratorul Ney Transport SRL, Mihai Gună, patronul Mihtrans SRL și Ion Gherghe, fost director al combinatului Doljchim din Craiova au fost condamnați la câte patru ani de închisoare.

SURSA : http://www.ziarbicaz.ro

Citat:







Explozia de la Mihăilești / 24 mai 2004

Desfășurarea evenimentului

Luni, 24 mai 2004 , ora 4:00 dimineata, pe Drumul European E85, in apropiere de localitatea Mihailesti din judetul Buzau, Florin Marcu, soferul unui camion apartinand firmei MIH Transcom SRL din Dolj, pierde controlul vehiculului si intra in sant. Camionul transporta azotat de amoniu de la Combinatul Chimic Doljchim catre Societatea Agricola BEEARSEN din Piatra Neamt.
Potrivit martorilor oculari, accidentul s-ar fi datorat exploziei unui cauciuc al autocamionului. Pompierii sunt anuntati care este incarcatura camionului: 400 de saci de azotat de amoniu, cantarind 20 de tone.
La ora 5:30 sosesc doua echipaje de pompieri din Buzau, seful postului de Politie si doi ziaristi ai postului de televiziune Antena 1
In timp ce se actioneaza pentru stingerea incendiului, in jurul orei 5:50, camionul explodeaza.
Bilantul: 18 morti si 20 de raniti. Resturi umane si ale camionului sunt imprastiate pe o raza de peste un kilometru. Soseaua este distrusa pe o lungime de 35 de metri, in urma exploziei formandu-se un crater cu adancimea de 7 metri.



AU MURIT LA MIHĂILEŞTI

* Alin Magearu, 37 de ani, Buzau
* Camelia Simion, 50 de ani, Ramnicu Sarat
* Daniel Pelmus, 37 de ani, Mihailesti, Buzau
* Doru Mihai Mihalache, capitan, 33 de ani, Buzau
* Elena Popescu, reporter, 26 de ani, Valea Ramnicului, Buzau
* Emil Serbu, Valea Ramnicului, Buzau
* Florin Valentin Oprea, locotenent post-mortem, 21 de ani, Blajani, Buzau
* Georgian Medeleanu, locotenent post-mortem, 21 de ani, Blajani, Buzau
* Ion Tudose, 34 de ani, Mihailesti, Buzau
* Ionut Ovidiu Barbu, cameraman, 25 de ani, Buzau
* Liviu Stan, locotenet post-mortem, 23 de ani, Tisau, Buzau
* Marian Ailincai, 26 de ani
* Nicolae Jianu, locotenent post-mortem, 25 de ani, Rusetu, Buzau
* Rica Ionescu, 34 de ani, din Mihailesti, Buzau
* Romeo Necula, maior post-mortem, 35 de ani, Vernesti, Buzau
* Valentin Cezar Manta, locotenent post-mortem, 21 de ani, Tisau, Buzau
* Valentin Magearu, 23 de ani, Buzau
* Roman Marcu Florin, 36 de ani, Craiova, soferul TIR-ului






Octavian Paler spunea că „...eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe”. La Mihăileşti, pompierii şi-au făcut datoria până la capăt.







" Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se închid; mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii şi deschise. " - Alexandre Dumas

Requiescat in Pace . Respect !.....si suntem datori sa nu uitam !

Nihil Sine Deo / Nimic fara Dumnezeu
EROI DE SACRIFICIU

Pompierii nu mor, ei ard pentru eternitate în sufletele celor pe care i-au salvat…

Citat:

24 mai 2004
Ziua durerii

O zi de luni plumburie, înecăcioasă şi tulbure...se spune că lunea nici iarba nu creşte, vorbă din bătrâni cu mult tâlc în ea. Pe şoseaua DN2 E85 în apropierea localităţii buzoiene Mihăileşti, la cca 30 km de oraşul Buzău, norii cern mărunt o ploaie urâtă, bolnăvicioasă, parcă prevestitoare de necazuri şi suferinţe care vor marca o întreagă ţară şi va schimba cursul istoriei pompierilor români.
Telefonul sună, sună continuu, sună sâcâietor, se aud ţârâitul ălă enervant şi ridicol de parcă ar ciocni cineva cu o linguriţă pe marginea unui pahar, telefonistul de serviciu amorţit de vremea de afară întinde mâna alene către receptor şi îl ridică din furcă, cinevă turuie la foc automat câteva cuvinte aproape indescifrabile, militarul se crispează imperceptibil, îi cere interlocutorului să se calmeze şi cere datele referitore la eveniment, vocea şuieră cuvintele sacadat...”Camion răsturnat...la Mihăileşti, la Mihăileşti...la intrare...da, da... saci cu ...” notează cu o viteză uimitoare şi îi face semne militarului aflat la veghe să acţioneze butonul alarmei.
Alarma rămâne tăcută...militarul apasă din nou...nimic, înjură scurt, bărbăteşte şi loveşte apăsat cu podul palmei butonul încăpăţânat, sunetul ţâşneşte prelung cu un tânguit asemănător cu jalea izvorâtă dintr-un clopot, este ora 04:57, militarii sar ca arşi din aşternuturi, sunt tineri, cu feţele imberbe, senine, fără urme de cearcăne sau riduri, doar o umbră de mustăcioara mijită ici colo, abia au fost căliţi de armată pentru un drum lung pe cărarea vieţii, mai au câteva crestături de adăugat pe carâmbul bocancilor ca socoteală a amr-ului, aleargă precum o herghelie de cai sălbatici, frânturi de cuvinte spuse în şagă zboară aiurea, au stat de vorba peste ora 22:00, ora stingerii, mormăielile referitoare la ce vor face după lăsarea la vatră s-au întins până după ora 23:30, tropăitul bocancilor se opreşte brusc lângă autospeciale, se aşteapta ordinul de îmbarcare...îmbarcarea către moarte.
24 mai în prezent, pe unul din holurile Detaşamentului de Pompieri "Obor" un tablou îşi face veacul pe un perete, rama îngălbenită de vreme luceşte uşor, cu o sclipire aproape imperceptibilă, o sclipire mătuită, uşor stinsă, şi totuşi vioaie...7 chipuri cu o mină liniştită, dar mândră şi hotărâtă, parcă te urmăresc când treci prin dreptul lor, ridic uşor capul şi îngândurat privesc la fiecare, simple fotografii fără viaţă, odinioară în faţa aparatului care a imortalizat aceste chipuri erau oameni cu ţeluri, cu familii şi un viitor luminos, oare ce îşi doreau, la ce visau? Acum sunt chipuri de eroi, eroi pe care timpul îi acoperă cu uitare vremelnică, eroi de sacrificiu.

Maior post-mortem Doru-Mihai Mihalache,
născut în Municipiul Botoşani la data de 09.08.1971
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 33 ani


Sublocotenent post-mortem Romeo Necula,
născut în comuna Verneşti, judeţul Buzău la data de 16.09.1969
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 35 ani


Sublocotenent post-mortem Valentin Cezar Manta,
născut în comuna Tisău, judeţul Buzău la data de 01.08.1983
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 21 ani


Sublocotenent post-mortem Nicolae Jianu,
născut în comuna Ruşeţu, judeţul Buzău la data de 14.11.1979
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 25 ani


Sublocotenent post-mortem Silviu Stan,
născut în comuna Tisău, judeţul Buzău la data de 16.09.1981
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 23 ani


Sublocotenent post-mortem Georgian Medeleanu,
născut în comuna Blăjani, judeţul Buzău la data de 09.12.1983
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 21 ani


Sublocotenent post-mortem Florentin Valentin Oprea,
născut în comuna Blăjani, judeţul Buzău la data de 16.10.1983
decedat în data de 24.05.2004 la vârsta de 21 ani

Eroii de la Mihăileşti

· 1. Doru Mihai Mihalache, căpitan, 33 de ani, Buzău
· 2. Romeo Necula, sergent, 35 de ani, comuna Verneşti, judeţul Buzău
· 3. Georgian Medeleanu, soldat, 21 de ani, comuna Blăjani, judeţul Buzău
· 4. Nicolae Jianu, soldat, 25 de ani, comuna Ruşeţu, judeţul Buzău
· 5. Florin Valentin Oprea, soldat, 21 de ani, comuna Blăjani, judeţul Buzău
· 6. Valentin Cezar Manta, soldat, 21 de ani, comuna Tisau, judeţul Buzău
· 7. Silviu Stan, fruntaş, 23 de ani, comuna Tisău, Buzău
· 8. Elena Popescu, redactor-sef, 26 de ani, comuna Valea Râmnicului, judeţul Buzău
· 9. Ionut Ovidiu Barbu, cameraman, 25 de ani, Buzău
· 10. Daniel Pelmus, 37 de ani, din comuna Mihailesti, judeţul Buzău
· 11. Rica Ionescu, 34 de ani, din comuna Mihailesti, judeţul Buzău
· 12. Emil Serbu, comuna Valea Ramnicului, judeţul Buzău
· 13. Camelia Simion, 50 de ani, Râmnicu Sărat
· 14. Mihai Magearu, 37 de ani, din Buzău
· 15. Valentin Magearu, 23 de ani, din Buzău
· 16. Marian Alincăi, 26 de ani, din Roman
· 17. Marcu Florin, 36 de ani, din Craiova, şoferul TIR-ului
· 18. Ion Tudose, 34 de ani, din comuna Mihăileşti, Buzău

SURSA : http://suflet-ratacitor.blogspot.ro/

Glorie eternă eroilor pompieri!

Respect !.....și suntem datori să nu uităm !

Institutia Prefectului Judetul Buzau

Citat:Se împlinesc, astăzi, 18 ani de la cel mai cumplit accident înregistrat vreodată pe o șosea din România. 18 ani de durere pentru familiile, prietenii și colegii celor 18 victime ale deflagrației nimicitoare din dimineața zilei de 24 mai 2004. Atunci, un camion încărcat cu 400 de saci de azotat de amoniu a produs un adevărat dezastru și a plasat Mihăileștiul pe harta neagră a țării. Vehiculul, care venea de la Combinatul Doljchim, a ieşit de pe şosea și a derapat într-un şanţ. A izbucnit, apoi, un incendiu la cabina camionului. Acţiunile şoferului au făcut ca focul să se extindă şi spre încărcătura aflată sub o prelată. Exact în momentul în care pompierii se aşezaseră în dispozitiv pentru a începe misiunea de lichidare a incendiului s-a produs explozia devastatoare. Deflagraţia a spulberat totul pe o rază de zeci de metri, formând în şosea un crater uriaş, de circa 7 metri. 18 vieți au fost curmate într- o secundă iar 13 oameni au fost grav răniți.
? Subprefectul județului Buzău, Mihail-Gabriel Ilie, comandantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, colonel Stelian Cimpoeșu, alături de colegi și rude ale celor dispăruți, au comemorat, astăzi, victimele tragediei de la Mihăilești:
1. Maior post mortem Mihalache Doru, 33 de ani
2. Sublocotenent post mortem Necula Romeo 35 de ani
3. Sublocotenent post mortem Manta Valentin Cezar 21 de ani
4. Sublocotenent post mortem Jianu Nicolae 25 de ani
5. Sublocotenent post mortem Stan Silviu 23 de ani
6. Sublocotenent post mortem Medeleanu Georgian 21 de ani
7. Sublocotenent post mortem Oprea Florentin Valentin 21 de ani
8. Jurnalist Elena Popescu 26 de ani
9. Jurnalist Ionuț Barbu 25 de ani
10. Alin Magearu, 37 de ani, Buzău
11. Camelia Simion, 50 de ani, Râmnicu Sărat
12. Daniel Pelmuş, 37 de ani, Mihăileşti
13. Emil Şerbu, Valea Râmnicului
14. Ion Tudose, 34 de ani, Mihăileşti
15. Marian Ailincăi, 26 de ani
16. Rica Ionescu, 34 de ani, Mihăilesti
17. Valentin Magearu, 23 de ani, Buzău
18. Roman Marcu Florin, șoferul TIR-ului, 36 de ani, Craiova
? Nu avem dreptul să uităm tragedia de la Mihăilești, care a curmat vieți și a schimbat destine. Avem datoria de a-i comemora pe cei șapte pompieri și pe cei doi jurnaliști, a căror viață a fost curmată într-o secundă, în timp ce se aflau la datorie, dar și pe celelelalte victime ale deflagrației.
Și, la fel de important, e ca autoritățile să facă tot posibilul pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete, vreodată, pe o șosea din România.

SURSA info : Prefectura Buzău

In Memoriam Slt. p.m. Ungureanu Ionuţ Cristian
26 mai - 12 ani de când Ionuţ Cristian Ungureanu a căzut la datorie....suntem datori sa nu uităm !

Citat:26 mai 2010 - Incendiu la "DRAGONUL ROSU"

"Uitarea - un cancer de care se tem şi morţii."

Citat:Tot respectul si admiraţia noastră pentru Ionut, un adevarat pompier. Un pompier ce a crezut mereu că riscurile de a intra in foc( uneori la sacrificiu), de a salva vieţi , fac parte din regulile acestei meserii nobile si altruiste. Şi le-a asumat. Acum plateşte în faţa lui Dumnezeu. Cu aceasta plată, a punctat infinit mai mult în inimile noastre , ale camarazilor lui .Pentru noi Ionut este acum un înger , un înger care ne veghează calea. RESPECT si Requiescat in Pace ! !.....si suntem datori sa nu uitam !

Ionuţ Cristian Ungureanu a căzut la datorie….suntem datori sa nu uităm !

Citat:Timp de 45 de ani, pompierii bucureșteni n-au pierdut niciun coleg într-un incendiu. Apoi a murit Ionuț Ungureanu.
Era iadul pe pământ.
Clădirea roşie şi tot ce era în ea ardeau cu furie, iar fumul gros se înălţa într-o coloană care, după ce s-a luminat de ziuă, avea să se vadă din toate colţurile oraşului. Pompierii dădeau cu apă, dar parcă dădeau cu benzină, pentru că nu puteau să coboare temperatura suficient încât să împiedice plasticele să se reaprindă.
Ardeau mai mult de două din cele cinci hectare pe care se întinde una dintre clădirile complexului Dragonul Roşu, un centru comercial mamut din estul Bucureştiului, în care se vând obiecte din plastic, textile şi aparatură casnică. Incendiul, provocat de un scurt-circuit, fusese anunţat la ora 04:23, pe 26 mai 2010, şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti (ISUMB) trimisese mai întâi echipaje de pompieri de la Fundeni, subunitatea responsabilă de zonă. Până la 05:30 aveau să fie chemate autospeciale cu apă şi spumă, autoscări şi ambulanţe de la alte trei detaşamente, de la Grupul Special de Salvatori (un departament de descarcerări şi salvări de persoane) şi de la SMURD. Până la sfârşitul zilei, numărul maşinilor de intervenţie avea să crească la 34, iar cel al pompierilor care luptau cu focul la peste 150. Ultima maşină a plecat după 200 de ore, adică după mai bine de opt zile.
Era cel mai mare incendiu din Bucureşti în ultimii 30 de ani. Compania de asigurări Generali avea să plătească firmei care deţine complexul, Niro Investment, o primă de peste 13 milioane de euro, cea mai mare despăgubire plătită vreodată în România.
Dintre cei peste 150 de pompieri, şapte s-au intoxicat cu fum după ce au intervenit fără aparate de respirat, pentru că la un moment dat li se terminaseră buteliile. Altul, Dumitru Comşa, a ajuns în comă la spital, cu arsuri de gradul trei pe 60 la sută din suprafaţa corpului. Iar Ionuţ Ungureanu nu s-a mai întors niciodată la subunitate.

Sergentul major Ungureanu nici nu a vrut să meargă la intervenţie. Tocmai ieşise din gardă – asigurase paza subunităţii sale, Detaşamentul Dămăroaia, între 12 şi 3 dimineaţa – şi îi spusese şefului de tură că îl doare spatele. Pentru că trăgea mult de fiare ca să-şi menţină forma fizică, suferise o tasare între vertebrele C3 şi C4 şi avea uneori dureri. Îl dăduse un coleg cu un unguent, Puterea ursului, dar nu îi trecuse. Dar, pentru că tura lui se încheia abia la 8, a ascultat ordinul şi a urcat în autospecială supărat că nu primise învoire de la superior. Tocmai pentru că nu-l mai văzuse aşa – nu se enerva aproape niciodată, era împăciuitor şi politicos – unul dintre colegi nici n-a îndrăznit să-şi ceară cizmele de intervenţie de sub scaunul lui Ungureanu. Sergentul major a tăcut tot drumul de aproape 15 kilometri din cartierul Bucureştii Noi, unde era subunitatea, până în Voluntari, la incendiu.
Cele două echipaje trimise de la Dămăroaia au ajuns printre primele la Dragonul Roşu, la 05:40. Priorităţile la intervenţie, conform regulamentelor oricărui serviciu de pompieri din lume, sunt, în ordine, salvarea oamenilor şi a animalelor, limitarea arderii şi stingerea. Cum complexul era gol, nu aveau pe cine să salveze, dar au fost trimişi imediat înăuntru să încerce să oprească extinderea focului. Când cei 10 pompieri de la Dămăroaia au intrat în clădirea 5, flăcările erau încă departe. Purtau echipamentele de intervenţie, costume groase menite să-i protejeze, aveau căşti şi aparate de respirat şi cărau furtunuri care îi legau de autospeciale, pentru că hidranţii clădirii nu funcţionau.
În acelaşi timp, alte echipaje interveneau şi în interior şi în exterior, cu tunuri cu apă şi spumă sau direct de la sol, cu furtunul. Tabla din care erau făcuţi pereţii şi acoperişul se contorsionase şi aerul ardea ca într-un cuptor.
Pe la 07:30, după aproape două ore în care pompierii din Dămăroaia au încercat să limiteze focul, spaţiul în care erau s-a umplut de un fum teribil, prin care nu mai vedeau nimic. Deodată s-a auzit o bubuitură puternică, au început să cadă bucăţi din acoperiş şi grinzi metalice şi aerul a luat foc – un fenomen rar numit flashover, care apare din cauza gazelor inflamabile, emanate de obiecte la temperaturi înalte.
Iniţial, s-au aruncat la pământ ca să se ferească de flacără. Apoi, în haosul momentului, fiecare om a încercat să iasă pe unde a putut. Când au văzut ce se întâmplă, comandanţii au ordonat încetarea oficială a intervenţiei în interior şi recuperarea echipamentelor.
Pompierii ieşiţi au început să tragă furtunurile din clădire. Un servant rămas înăuntru s-a agăţat de unul dintre ele şi s-a lăsat târât afară, cu hainele arzând. Ungureanu şi Comşa, care acţionau împreună mai departe de intrare, nu au mai găsit drumul. Comşa a străbătut prin flăcări hala şi a ieşit prin celălalt capăt. Avea echipamentul în flăcări, masca topită pe faţă, casca roşie carbonizată şi mâinile arse până la os. Pompierii în mijlocul cărora a ieşit i-au desfăcut costumul şi i-au scos masca tânărului de 22 de ani, îngroziţi de urletele lui de durere. Înainte să leşine, Comşa le-a spus că mai e cineva înăuntru.
Nimeni nu ştie cum a murit Ungureanu. Nimeni nu ştie pentru că Ungureanu a murit singur.

Au putut să intre abia peste câteva ore, făcând un culoar de siguranţă cu furtunurile, printre focarele care ardeau. Când l-au găsit, avea piciorul drept rupt şi capul şi mâinile carbonizate. Nu mai avea nici mască de oxigen, nici cască. Butelia din fibră de sticlă a aparatului de respirat era deformată de la căldură. Dacă ar fi explodat, n-ar mai fi găsit nicio urmă din el.
Avea mâinile strânse la piept, de parcă s-ar fi apărat de ceva, dar nu era nimic pe el, nicio grindă, niciun perete. E posibil să-şi fi rupt piciorul când a bubuit clădirea şi de aceea să nu-l fi putut urma pe Comşa. E posibil să-şi fi scos masca pentru că plasticul din care e făcută s-a topit la flashover şi nu a mai suportat-o pe faţă. E posibil să se fi dezorientat şi să se fi pierdut de Comşa şi abia apoi să-şi fi rupt piciorul pentru că nu vedea pe unde mergea. Nimeni nu ştie. Şi nimeni nu va şti vreodată.

SURSA : https://fundatiapavelzaganescu.wordpress.com

Citat:Ordinul Nr.35 din 08.04.2013
pentru completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne
ACT EMIS DE: Ministerul Afacerilor Interne
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 206 din 11 aprilie 2013
În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin: Articolul IOrdinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 24 iulie 2012, se completează după cum urmează:

Citat:1. La articolul 1 alineatul (1), după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 3 , cu următorul cuprins:
3. «Sublocotenent Ionuţ-Cristian Ungureanu» pentru Grupul de Intervenţie nr. 2 din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Dealu Spirii» al Municipiului Bucureşti
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul afacerilor interne, Radu Stroe

Remember ...

Citat:Complexul Dragonul Roşu a fost mistuit de flăcări. Ca la orice incident de o asemenea amploare s-a vorbit despre pierderi, cauze, anchete aflate deocamdată în desfăşurare. Ore întregi, pompierii - aceşti eroi anonimi care par că au focul la degetul mic, că nimic nu îi sperie şi că indiferent de criză şi de vremuri meseria lor este să se "joace" cu focul întru' binele nostru - s-au chinuit să izoleze şi să stingă flăcările.
Dincolo de tragedia situaţiei, ziua a fost pentru mulţi dintre noi o adevărată lecţie. Ne-a dat-o un om care, din păcate, şi-a încheiat socotelile cu viaţa. Mult prea devreme. Gestul tânărului de doar 24 de ani este unul cutremurător şi înălţător în acelaşi timp. Te face să te gândeşti cum am fi procedat fiecare într-o astfel de situaţie. La cât de mult ar trebui să iubeşti viaţa şi oamenii ca să fii demn şi capabil de un asemenea gest.
Ionuţ Ungureanu, pompierul mort în incendiul izbucnit la Dragonul Roşu, a pus viaţa camaradului pe care a ales să-l salveze mai presus de propria-i viaţă. În timp ce se chinuia să salveze un coleg, o parte din structura metalică a depozitului cuprins de flăcări s-a prăbuşit peste Ionuţ.
Colegul salvat de Ionuţ, care şi-a dat la schimb propria viaţă, a suferit o contuzie la genunchi. Alţi şapte pompieri care interveneau pentru stingerea incendiului de la complexul comercial Dragonul Roşu au fost răniţi, fiind duşi cu ambulanţele SMURD la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Unul dintre aceştia are arsuri pe 50 la sută din suprafaţa corpului.
EROU ANOMIM
Ionuţ Ungureanu era de loc din Olt. Mai exact din localitatea Valea Mare. În Bucureşti locuia de doi ani şi stătea cu chirie. Se înscrisese la facultate, pe care a fost nevoit să o abandoneze din cauza lipsei banilor. Părinţii şi fratele lui Ionuţ au aflat despre tragedie de la comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, colonel Gheorghe Năstasie, care a mers special la Valea Mare. Primul care a aflat despre decesul lui Ionuţ Ungureanu a fost fratele său, Iulian.
Orice s-ar spune, orice s-ar face, oricât s-ar ancheta, Ionuţ Ungureanu nu mai este. A bătut ceasul şi viaţa şi-a cerut dreptul... la moarte.

Post mortem

Fotografie din arhiva familiei Ungureanu. Acest autoportret a devenit imaginea de pe crucea sa.
Post mortem
Timp de 45 de ani, pompierii bucureșteni n-au pierdut niciun coleg într-un incendiu. Apoi a murit Ionuț Ungureanu.Nimeni nu ştie cum a murit Ionuț Ungureanu. Nimeni nu ştie pentru că Ionuț Ungureanu a murit singur.

Citat:Era iadul pe pământ.
Clădirea roşie şi tot ce era în ea ardeau cu furie, iar fumul gros se înălţa într-o coloană care, după ce s-a luminat de ziuă, avea să se vadă din toate colţurile oraşului. Pompierii dădeau cu apă, dar parcă dădeau cu benzină, pentru că nu puteau să coboare temperatura suficient încât să împiedice plasticele să se reaprindă.
Ardeau mai mult de două din cele cinci hectare pe care se întinde una dintre clădirile complexului Dragonul Roşu, un centru comercial mamut din estul Bucureştiului, în care se vând obiecte din plastic, textile şi aparatură casnică. Incendiul, provocat de un scurt-circuit, fusese anunţat la ora 04:23, pe 26 mai 2010, şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti (ISUMB) trimisese mai întâi echipaje de pompieri de la Fundeni, subunitatea responsabilă de zonă. Până la 05:30 aveau să fie chemate autospeciale cu apă şi spumă, autoscări şi ambulanţe de la alte trei detaşamente, de la Grupul Special de Salvatori (un departament de descarcerări şi salvări de persoane) şi de la SMURD. Până la sfârşitul zilei, numărul maşinilor de intervenţie avea să crească la 34, iar cel al pompierilor care luptau cu focul la peste 150. Ultima maşină a plecat după 200 de ore, adică după mai bine de opt zile.
Era cel mai mare incendiu din Bucureşti în ultimii 30 de ani. Compania de asigurări Generali avea să plătească firmei care deţine complexul, Niro Investment, o primă de peste 13 milioane de euro, cea mai mare despăgubire plătită vreodată în România.
Dintre cei peste 150 de pompieri, şapte s-au intoxicat cu fum după ce au intervenit fără aparate de respirat, pentru că la un moment dat li se terminaseră buteliile. Altul, Dumitru Comşa, a ajuns în comă la spital, cu arsuri de gradul trei pe 60 la sută din suprafaţa corpului. Iar Ionuţ Ungureanu nu s-a mai întors niciodată la subunitate.
Sergentul major Ungureanu nici nu a vrut să meargă la intervenţie. Tocmai ieşise din gardă – asigurase paza subunităţii sale, Detaşamentul Dămăroaia, între 12 şi 3 dimineaţa – şi îi spusese şefului de tură că îl doare spatele. Pentru că trăgea mult de fiare ca să-şi menţină forma fizică, suferise o tasare între vertebrele C3 şi C4 şi avea uneori dureri. Îl dăduse un coleg cu un unguent, Puterea ursului, dar nu îi trecuse. Dar, pentru că tura lui se încheia abia la 8, a ascultat ordinul şi a urcat în autospecială supărat că nu primise învoire de la superior. Tocmai pentru că nu-l mai văzuse aşa – nu se enerva aproape niciodată, era împăciuitor şi politicos – unul dintre colegi nici n-a îndrăznit să-şi ceară cizmele de intervenţie de sub scaunul lui Ungureanu. Sergentul major a tăcut tot drumul de aproape 15 kilometri din cartierul Bucureştii Noi, unde era subunitatea, până în Voluntari, la incendiu.
Cele două echipaje trimise de la Dămăroaia au ajuns printre primele la Dragonul Roşu, la 05:40. Priorităţile la intervenţie, conform regulamentelor oricărui serviciu de pompieri din lume, sunt, în ordine, salvarea oamenilor şi a animalelor, limitarea arderii şi stingerea. Cum complexul era gol, nu aveau pe cine să salveze, dar au fost trimişi imediat înăuntru să încerce să oprească extinderea focului. Când cei 10 pompieri de la Dămăroaia au intrat în clădirea 5, flăcările erau încă departe. Purtau echipamentele de intervenţie, costume groase menite să-i protejeze, aveau căşti şi aparate de respirat şi cărau furtunuri care îi legau de autospeciale, pentru că hidranţii clădirii nu funcţionau.
În acelaşi timp, alte echipaje interveneau şi în interior şi în exterior, cu tunuri cu apă şi spumă sau direct de la sol, cu furtunul. Tabla din care erau făcuţi pereţii şi acoperişul se contorsionase şi aerul ardea ca într-un cuptor.
Pe la 07:30, după aproape două ore în care pompierii din Dămăroaia au încercat să limiteze focul, spaţiul în care erau s-a umplut de un fum teribil, prin care nu mai vedeau nimic. Deodată s-a auzit o bubuitură puternică, au început să cadă bucăţi din acoperiş şi grinzi metalice şi aerul a luat foc – un fenomen rar numit flashover, care apare din cauza gazelor inflamabile, emanate de obiecte la temperaturi înalte.
Iniţial, s-au aruncat la pământ ca să se ferească de flacără. Apoi, în haosul momentului, fiecare om a încercat să iasă pe unde a putut. Când au văzut ce se întâmplă, comandanţii au ordonat încetarea oficială a intervenţiei în interior şi recuperarea echipamentelor.
Pompierii ieşiţi au început să tragă furtunurile din clădire. Un servant rămas înăuntru s-a agăţat de unul dintre ele şi s-a lăsat târât afară, cu hainele arzând. Ungureanu şi Comşa, care acţionau împreună mai departe de intrare, nu au mai găsit drumul. Comşa a străbătut prin flăcări hala şi a ieşit prin celălalt capăt. Avea echipamentul în flăcări, masca topită pe faţă, casca roşie carbonizată şi mâinile arse până la os. Pompierii în mijlocul cărora a ieşit i-au desfăcut costumul şi i-au scos masca tânărului de 22 de ani, îngroziţi de urletele lui de durere. Înainte să leşine, Comşa le-a spus că mai e cineva înăuntru.
Nimeni nu ştie cum a murit Ungureanu. Nimeni nu ştie pentru că Ungureanu a murit singur.
Au putut să intre abia peste câteva ore, făcând un culoar de siguranţă cu furtunurile, printre focarele care ardeau. Când l-au găsit, avea piciorul drept rupt şi capul şi mâinile carbonizate. Nu mai avea nici mască de oxigen, nici cască. Butelia din fibră de sticlă a aparatului de respirat era deformată de la căldură. Dacă ar fi explodat, n-ar mai fi găsit nicio urmă din el.
Avea mâinile strânse la piept, de parcă s-ar fi apărat de ceva, dar nu era nimic pe el, nicio grindă, niciun perete. E posibil să-şi fi rupt piciorul când a bubuit clădirea şi de aceea să nu-l fi putut urma pe Comşa. E posibil să-şi fi scos masca pentru că plasticul din care e făcută s-a topit la flashover şi nu a mai suportat-o pe faţă. E posibil să se fi dezorientat şi să se fi pierdut de Comşa şi abia apoi să-şi fi rupt piciorul pentru că nu vedea pe unde mergea. Nimeni nu ştie. Şi nimeni nu va şti vreodată.
La un an de la moartea lui, ancheta nu e încă finalizată, nu există vinovaţi şi nici consolare. Pompierii, care cred că ce i s-a întâmplat lui Ungureanu putea să i se întâmple oricăruia dintre ei, aşteaptă o rezolvare care să îi ajute să înțeleagă această tragedie. Familia, rămasă fără sprijinul lui, aşteaptă ca autorităţile să-şi îndeplinească promisiunile făcute la înmormântare.
Ungureanu s-a născut pe 30 noiembrie 1986, primul fiu al lui Marin şi al doilea al Florinei. Pe vremea aceea nu se sărbătorea Sfântul Andrei şi familia i-a zis Ionuţ, după naş, şi Cristian, după portarul echipei F.C. Argeş, Gheorghe Cristian. Familia locuieşte în comuna Valea Mare, judeţul Olt, o localitate întinsă, cu trei biserici, la vreo 10 kilometri de Slatina. Pe atunci, tatăl lucra la fabrica de aluminiu din Slatina, iar mama era casnică. Familia s-a mărit, în 1989, cu încă un băiat, Iulian.
Ionuţ a învăţat bine. Când s-au schimbat notele în calificative la clasele primare, a venit acasă plângând de ruşine că luase un 7. Când colo, luase F.B., adică foarte bine, dar fusese prea tulburat de posibilitatea eşecului ca să-şi dea seama. A intrat la cel mai bun liceu din Slatina (conform procentului de admişi la facultate), Colegiul Naţional Ion Minulescu, la profilul Ştiinţele Naturii. În copilărie voia să se facă poliţist, dar, pe măsură ce a crescut, şi-a dorit să fie medic veterinar.
După ce-a terminat, în 2005, a venit cu Marin la Bucureşti şi a depus dosare la Medicină Veterinară şi la Inginerie Mecanică, la Politehnică. A fost acceptat la amândouă şi a ales, împreună cu familia, să meargă la Politehnică. Avea o curiozitate înnăscută să desfacă şi să vadă cum funcţionează computerele – vecinii veneau adesea la el să le rezolve problemele. Părea o carieră potrivită şi de viitor.
Mergea acasă la fiecare două săptămâni, întotdeauna cu trenul sau cu autocarul. Cea mai mare teamă a tatălui era să nu păţească băiatul ceva pe drum. După ce, la opt ani, şi-a pierdut tatăl într-un accident de circulaţie, Marin nu voia ca fiul să ia microbuzul sau vreo ocazie.
În 2007, când situația financiară a familiei s-a înrăutățit, Ionuţ a început să-şi caute de muncă. Marin e pensionar și suferă de o serie de afecţiuni psihice care necesită frecvent spitalizare şi medicamente scumpe, iar Florina are la rândul ei o boală cronică pentru care are nevoie de tratament. Cum Iulian era încă în liceu, Ionuț era singurul care putea să-și ajute familia. O cunoştinţă, întâlnită întâmplător în tren, i-a spus că lucrează la pompieri şi că e o meserie frumoasă şi plătită decent. În vară, Ionuţ şi-a depus dosarul, a luat testele şi a trecut cu uşurinţă probele – făcea culturism din liceu şi avea o condiţie fizică excelentă. A întrerupt facultatea cu gândul să o termine după pregătirea de pompier. La 1 septembrie 2007, subofiţer cu grad de sergent major, intra pe poarta Detaşamentului Dămăroaia, subunitate a Grupului de Intervenţie Nr. 2 al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti.

Fotografie din arhiva familiei Ungureanu. Ionuț este primul din stânga. Dumitru Comșa este al doilea.
„S-a bucurat foarte mult când a intrat la pompieri”, îşi aminteşte mama. Era mândru că fusese ales între atâţia candidaţi, că purta uniformă, că putea să trimită bani familiei. A continuat să vină acasă la fel de des, acum câte trei zile la rând, că lucra în ture de 24 cu 72 de ore. Îşi aducea întotdeauna greutăţile şi făcea exerciţii în fiecare zi. O întreba mereu pe Florina: „Mamă, m-am mai îngrăşat sau am mai slăbit?”, adică dacă a pus sau nu masă musculară.
Pe 24 mai 2010 a plecat pentru ultima oară spre Bucureşti. Ca de obicei, familia şi Adiţă, un câine cafeniu agitat, cu neamuri şoricăreşti, l-au condus până la şosea. Au făcut pe jos cei doi kilometri şi au stat cu el până a venit autocarul. Când a ajuns acasă, a sunat-o pe mama, cum făcea mereu, ca să nu stea îngrijorată. Dimineaţa următoare a intrat de serviciu.
Familia lucra la câmp când, pe la 12, a sunat telefonul lui Iulian. „Domnul Ungureanu? Condoleanţe.” Iulian nu ştie cine era; cum a auzit cuvântul l-a apucat tremuratul. I-au spus că îi aşteaptă acasă.
La poartă îi aşteptau primarul, colonelul Gheorghe Năstasie – inspectorul-şef al ISU Olt –, o ambulanţă SMURD şi presa locală, pe care pompierii încercaseră să o întreacă până la familie. Din momentul în care s-a ştiut că a murit un pompier, asta a fost prima lor grijă – să dea vestea familiei înaintea presei. Era clar, fiind plin de echipe de televiziune la Dragonul Roşu, că numele lui nu avea să rămână secret prea mult. (Unul dintre colegii de la Dămăroaia, de pe altă tură, aflase încă de la nouă dimineaţa, tocmai când se pregătea să-l sune pe Ungureanu să-l întrebe cine murise.)
„Au spus să trimit urgent pe cineva să anunţe familia, dar am considerat că e de datoria mea să o fac”, spune astăzi colonelul Năstasie. „Nu e un lucru obişnuit să anunţi moartea unui om atât de tânăr.”
Momentul a fost imortalizat de presă în toată brutalitatea lui. Imagini cu Florina urlând prăbuşită pe jos, lângă gardul vechi şi strâmb al casei lor, cu Marin ţinându-se ameţit de o ulucă, cu Iulian plângând, acoperindu-şi tot timpul faţa, au apărut şi la ştirile TV şi în ziare. Povestea pe care o spuneau toate era că Ungureanu a murit strivit de un tavan în flăcări şi că, înainte să fie prins sub dărâmături, l-a împins pe Comşa şi l-a salvat de la moarte. Asta a fost versiunea oficială a ISUMB, păstrată şi azi pe site-ul instituţiei într-o pagină dedicată lui Ungureanu. (Pompierii care l-au scos din clădire spun că nu era nimic căzut pe el, dar, până la finalizarea anchetei Parchetului Militar, aceasta rămâne povestea oficială.)
A doua zi, Iulian a venit la Bucureşti la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” să îl recunoască. Era o formalitate, dar Iulian voia să-l vadă, chiar și ars dincolo de recunoaștere. Altfel n-ar fi crezut.
Câteva ore mai târziu, sicriul a fost depus pe catafalc la Detașamentul Dămăroaia, învelit în steag, cu chipiul, galoanele de sergent major şi o cască de pompier aşezate deasupra, pentru a i se da onorul militar. În spatele coşciugului, sprijinit de una din porţile garajului, Iulian nu a plâns şi nu s-a mişcat deloc. Au plâns însă subofiţeri tineri, care nu-şi puteau controla tremurul bărbiei când soborul de preoți îi cânta numele sau când superiorii îl pomeneau în discursuri.
Lângă sicriu era portretul lui Ungureanu de când a devenit pompier, modificat însă absurd pentru a reflecta avansarea lui post-mortem: în loc de galoanele de sergent major, epoleţii arătau tresa subţire de sublocotenent.
Sub ochii a sute de pompieri din tot Bucureştiul, colonelul Stelian Duduş, inspectorul-şef al ISUMB, a elogiat sacrificiul lui Ungureanu şi fapta sa bravă de a-l fi salvat pe colegul Comşa şi a propus ca Grupul de Intervenţie nr. 2 să primească numele acestuia. Nu ar fi prima oară când memoria unui pompier e comemorată aşa: Grupul de Intervenţie Nr. 1 se numeşte „Lt. Col. post mortem Adrian Barbu” în onoarea unui comandant care, în 1997, a fost înjunghiat de un bărbat care îşi dăduse foc la casă. Barbu şi lt.-colonelul post mortem Dumitru Petrescu, care a fost împuşcat la Revoluţie în timp ce apăra Academia de Înalte Studii Militare, sunt singurii pompieri care au murit la datorie în ultimii 45 de ani în Bucureşti. Niciunul nu a murit însă în foc.

Înmormântarea a avut loc a doua zi, pe 28 mai, la Valea Mare, în cimitirul din deal. Ungureanu a fost depus în cripta unor rude pentru că familia lui nu avea cavou. Au venit ministrul de atunci al administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, inspectorul general de atunci al IGSU, generalul Vladimir Secară, Duduş, Năstasie, prefectul de Olt, sute de pompieri din Bucureşti şi din judeţele apropiate. ISU Olt s-a ocupat de o parte a organizării, în special lucrurile care ţin de înmormântare, ISUMB a adus fanfara şi garda de onoare. A vorbit iar Duduş, care a slăvit curajul şi dăruirea lui Ungureanu. Părinţilor li s-a făcut rău şi echipaje SMURD au intervenit ca să le dea primul ajutor. Ministrul Blaga şi generalul Secară i-au promis lui Iulian că va fi angajat la ISU pentru a avea un venit stabil şi pentru a-i putea lua locul fratelui său ca susţinător al familiei. E o practică obişnuită, i-au spus, aşa se face şi în Ministerul Apărării Naţionale, şi în MAI, pentru a proteja familiile celor căzuţi la datorie.
Totul a fost aşa cum merita un erou.
Printre colegi, însă, care au realizat pentru prima oară de unde venea Ungureanu – sărăcia în care crescuse, cât se străduise să facă ceva cu viaţa lui, ce şansă nesperată fusese acceptarea în rândul pompierilor – începuse deja să apară o neliniște. În reportajul Pro TV de la înmormântare, unul spune: „A murit pentru nişte haine, pentru lucruri materiale care n-au nicio valoare”. Altul mi-a spus că a încălcat ordinul de a se îmbrăca în uniformă pentru că „i-a fost silă”. Nu de sacrificiul lui Ungureanu sau de faptul că i se dădea onorul militar, ci de absurdul morţii lui. Iar pompieri de la un alt grup mi-au povestit că, la trecerea superiorilor lor, ministrul şi inspectorul-şef, s-au întors cu spatele, în semn de dispreţ faţă de un sistem nepregătit pentru incendii atât de puternice precum cel de la Dragonul Roșu.
În Statele Unite, la o populaţie de 300 de milioane de locuitori, mor în fiecare an cam 90 de pompieri profesionişti şi voluntari. Şi în România s-au întâmplat accidente grave, din care cel mai cunoscut este cel de la Mihăileşti, din 2004, când şapte pompieri au murit în urma exploziei unui TIR cu azotat de amoniu. La Constanţa, în 2007, un pompier a murit căzând în gol de la etajul şase, după ce coarda care îl asigura s-a rupt. Accidentul a dus la schimbarea regulamentului de intervenţie şi la interzicerea folosirii corzii. Cel mai recent, anul trecut, au murit patru pompieri-scafandri, în diferite accidente prin ţară. La Bucureşti, însă, deşi pompierii de aici sunt responsabili de 35 la sută dintre intervenţiile la nivel naţional, o asemenea pierdere nu s-a mai întâmplat de la înjunghierea lui Barbu. Această situație e, în acelaşi timp, de mirare şi de înţeles.
Structurile de intervenţie ale ISUMB funcționează cu 65 la sută din personalul necesar – odată cu criza, în 2008, s-au întrerupt angajările. În prezent sunt 2.600 de pompieri şi personal SMURD la aproximativ 65.000 de intervenţii pe an. Aproape toate autospecialele pompierilor (87 la sută) şi-au depăşit de două ori termenul de casare. Aproape toate autoutilitarele noi sunt cumpărate de primăriile de sector, nu de minister, şi împrumutate subunităţilor care acţionează în aria lor. Echipamentele pompierilor sunt şi ele uzate fizic şi moral: nomexurile (costumele de intervenţie care teoretic îi protejează de apă) au cinci ani vechime şi se udă repede (iarna fac deseori hipotermie până se întorc la subunitate); cizmele sunt în mare majoritate din cauciuc şi se topesc sau sunt străpunse uşor de cioburi; căştile sunt, multe dintre ele, din plastic ieftin şi nu îi protejează de obiectele care cad; mănuşile sunt proaste, se udă şi le provoacă arsuri pe mâini (mulţi îşi cumpără singuri mănuşi sau cizme de calitate mai bună). Nu există sisteme de comunicaţii când merg la intervenţii – se sună pe telefoanele personale şi de serviciu, în loc să vorbească prin staţii, ceea ce le-ar uşura munca. Accidentele de muncă provocate de echipamentele proaste (electrocutări, arsuri, tăieturi) sunt frecvente, chiar dacă nu sunt raportate.
În ciuda lipsei unor dotări la zi, n-a murit nimeni în foc, asta în condițiile în care incendiile au fost tot mai multe și mai devastatoare. Disciplina militară în care lucrează şi trăiesc face procesele meseriei foarte riguroase: servanţii (subofiţerii) fac pregătire fizică tot timpul iar numărul mare de intervenţii, poate şi 10 într-o tură, le-a dat suficientă experienţă chiar şi celor angajaţi recent – adică majorităţii lor. Faptul că siguranţa personală nu a fost niciodată o problemă i-a ajutat să ignore neajunsurile materiale.
Până la moartea lui Ungureanu.
Plutonierul major Constantin Gîlcă, 38 de ani, un bărbat înalt, lat în umeri şi sigur pe el, vorbeşte cu un amestec de patimă şi tristeţe despre zilele acelea. A fost printre cei care l-au scos pe Ungureanu din Dragonul Roşu – a intrat după el fără aparat de respirat şi aşa a ajuns la rândul lui la spital, intoxicat cu fum. I-au măsurat toxicitatea din plămâni şi apoi l-au lăsat să plece acasă, pe propria răspundere (doar doi dintre cei şapte pompieri intoxicaţi au rămas în spital mai mult de o zi).
Dar Gîlcă, rămas doar în lenjerie şi halatul de hârtie de la Spitalul Floreasca, s-a întors la subunitate şi s-a dus în dormitor. A luat lucrurile lui Ungureanu – haina de instrucţie, care era pe pat, şi perna – şi abia apoi s-a dus acasă, la soţia îngrijorată şi la cele două fetiţe. N-a vrut să le lase acolo, ca nu să dispară. În buzunarul de la haină a găsit două zaruri mari. Nu ştie nici acum ce făcea Ionuţ cu ele. Perna a luat-o ca să-l viseze.
Gîlcă l-a plăcut pe Ungureanu de când a venit la Dămăroaia că era liniştit, în banca lui, şi că era sportiv. Mergea de trei-patru ori pe săptămână la o sală de lângă apartamentul în care locuia. Mânca sănătos – într-un filmuleţ făcut chiar de Ionuţ la un grătar în subunitate, e singurul care mănâncă piept de pui, nu mici, cârnaţi şi ceafă de porc – şi lua proteine pentru a-şi păstra masa musculară. Ajunseseră să-i spună Johnny Muşchi.
Crescut tot într-o localitate mică din Olt, Gîlcă l-a considerat un frate mai mic. Ieşea cu el în parc cu rolele, îl chema la ei acasă, vorbeau pe messenger. „L-am învăţat cam tot ce trecusem eu prin viaţă până la ziua fatală, ce greşeli făcusem”, spune el. Multă vreme după ce a murit Ionuţ, a continuat să-i dea buzz. Spre deosebire de colegii lui, care nu mai vorbesc de Ungureanu pentru că „se întristează”, Gîlcă crede că vorbind se spală durerea. „Am un gol imens în inima mea, mă simt distrus de ce s-a întâmplat. Un copil aşa de fraged, nici nu intrase bine în viaţă şi s-a dus.” Înainte de Dragonul Roşu, lui Gîlcă i se aprobase transferul la SMURD ca paramedic – chiar dacă sunt mai multe intervenţii pe tură, riscurile sunt mai mici şi naşterea celui de-al doilea copil, în 2009, l-a făcut mai precaut – dar după moartea lui Ungureanu a renunţat. „M-am simţit într-un fel obligat să rămân aici, din respect pentru el.”
Un alt coleg, care a vorbit sub protecţia anonimatului, regretă că nu a apucat să-şi ia la revedere. Lucra în tura de după şi s-a trezit în dimineaţa aceea pe la patru. Acum spune că dacă ar fi ştiut că era incendiu la Dragonul Roşu, l-ar fi sunat să îi spună să aibă grijă. Ştie că asta nu ar fi făcut nicio diferenţă, dar măcar ar fi apucat să mai vorbească o dată cu el. La fel ca tuturor subofiţerilor cu care am vorbit, și lui îi este greu să accepte ideea că unul dintre ei a murit la intervenţie: „Înţeleg să te calce maşina, să-ţi cadă o cărămidă în cap pe stradă, dar să mori aşa la incendiu? Nu se poate.”
Pompierii nu se gândesc la moarte când sună alarma. „Ne gândim să stingem focul ăla, cât mai bine, mai repede şi să încercăm să salvăm cât mai multe bunuri”, spune Gîlcă. Locotenentul Costel Burlibaşa, locţiitor-comandantul de la Dămăroaia, completează pragmatic: „Primul gând al meu e «dă, Doamne, să nu fie cine ştie ce acolo». Că nu ştii despre ce e vorba, doar aşa în mare: arde o maşină, iese fum dintr-un apartament… Dar nu ştii dacă iese fum că a uitat cratiţa pe aragaz sau iese că îi arde toată casa.”
După Ungureanu, moartea a început să facă parte din realitate.
„Prin ce-am trecut noi în primele ture nu doresc să treacă nimeni, niciodată”, spune plutonierul Claudiu Vlad, coleg de echipaj. „Trebuia să trăim cu gândul ăla, că veneam la muncă, vedeam lumânări aprinse în faţă la companie şi, în loc să-l vezi pe el, era o poză cu negru.” Poza cu negru e pusă pe cabina de la intrarea în subunitate şi pe parbrizul tuturor autospecialelor de la Dămăroaia, dar și pe aproape toate maşinile de intervenţie din Bucureşti. „Te-aşteptai să apară în orice moment”, adaugă Burlibaşa.
Unii chiar s-au temut de asta. Nu mai ieşeau noaptea din dormitor, să nu-l întâlnească pe holuri. Gîlcă n-a putut să adoarmă aproape o lună după moartea lui şi a avut, la fel ca ceilalți colegi, coşmaruri, simptome clasice ale tulburării de stres post-traumatic, TSPT. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu pompierii care l-au salvat pe Comşa, au stins flăcările de pe el şi i-au scos masca topită. Un ofiţer apropiat grupului povesteşte că, multă vreme după incendiu, când li se cereau detalii pentru anchetă, tremurau şi plângeau fără să se poată controla.
Locotenentul Cristian Tarbu, şeful structurii de psihologie de la ISUMB, psiholog specialist în apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, spune că a făcut intervenţia post-traumă la trei-cinci zile după moartea lui Ungureanu, urmată de evaluare la trei şi şase luni după incident, şi că doi dintre colegi au avut nevoie de consiliere vreme mai îndelungată. De asemenea, spune că a urmărit să întărească coeziunea echipei şi ceea ce el numeşte „spiritul de armă”, adică simţul datoriei.
Colegii lui Ungureanu spun însă că psihologul a făcut doar o evaluare formală, o singură dată, şi că „şi-au lins singuri rănile”. Şi au găsit soluţiile cele mai comode. „Nu e bine nici să ţii în tine, nici să vorbeşti”, spune sergentul major Florin Bratu. „Atunci, după, am vorbit ce-am vorbit şi, după ce am văzut că ne face rău, nu am mai vorbit.”
Psihoterapeutul Răzvan Bălan, care e specializat şi în apărare şi siguranţă naţională şi a lucrat în structuri militare mulţi ani înainte să devină psiholog, spune că intervenţia post-traumatică trebuie făcută imediat, dar numai de psihoterapeuţi care ştiu să conducă un astfel de proces (Tarbu, conform acreditării de la Colegiul Psihologilor, singura instituţie care dă drept de practică în profesia sa, are numai competenţe de apărare – pregătire pentru misiuni, evaluare, asistenţă psihologică – nu şi de psihoterapie). Altfel, se poate face mai mult rău decât bine. În lipsa unei intervenții eficiente, cei afectați pot suferi de tulburări de panică, depresii, nevroze şi, în ultimă instanţă, le poate fi afectat modul în care îşi fac meseria.
La Valea Mare, Ionuţ e omniprezent. Camera lui e un altar cu nenumărate fotografii în ramă – serios în toate în afară de una, în care e în uniforma de instrucţie, în curtea subunităţii, şi zâmbeşte. Lucrurile lui – televizorul, orga la care învăţase singur să cânte, telefonul – sunt puse sub masa din cameră şi nu se atinge nimeni de ele. Le-au fost aduse toate în ziua înmormântării, din apartamentul pe care Ionuţ îl împărţea cu un coleg. Plus un pat, haine, uniforme, chiar şi mâncarea pe care i-o făcuseră pachet şi din care nu apucase să mănânce.
Casa familiei Ungureanu e mică şi are nevoie de reparaţii. Înăuntru miroase a fum din cauza coşurilor proaste și afară, a curte de ţară, plină de animale. Gardul e şubred şi strâmb. Nu au bani pentru îmbunătăţiri între pensia lui Marin, ce câştigă Iulian muncind cu ziua în construcţii şi toate pomenile şi ritualurile pe care le au de săvârşit.
Ziua de Paşti a fost mai grea decât altele. Marin a plecat de acasă de mai multe ori și ştiau de unde să-l ia: de la mormânt. Florina şi Iulian îl aduceau înapoi acasă şi peste ceva vreme iar se ducea. Îl jelea, aşa cum face în fiecare zi, aşa cum face în poeziile pe care i le scrie, care se încheie întotdeauna cu învierea lui: „Poate Domnul Iisus Hristos/ şi Maica Domnului, Fecioara Maria,/ să îţi desfacă capacul/ şi să te aducă în viaţă, viaţă, viaţă/ şi sănătos acasă”.
Toată comuna crede că familia s-a îmbogăţit de pe urma banilor de la pompieri. Când îi mai prind la cimitir, vecinii îi întreabă dacă au mai primit vreo tranşă. Dar tot ce a primit familia de la ISUMB au fost drepturile salariale ale lui Ionuţ (salariul de bază, fără normă de hrană şi sporuri) pe 10 luni, cum prevede legea, în jur de 10.000 de lei. În rest, colegii din toate grupurile de intervenţie au pus mână de la mână şi i-au dat banii strânși direct lui Iulian, la înmormântare.
Dacă Ionuţ ar fi avut asigurare de viaţă, banii nu ar fi fost o problemă aşa de mare pentru familie. Măcar ajutorul material pe care îl primeau de la el putea fi suplinit prin despăgubirea de deces. Dar pompierii nu au asigurări de viaţă. Ministerul Administraţiei şi Internelor nu are buget pentru aşa ceva şi nici nu va avea curând – la începutul lui iunie 2011, din cauza problemelor financiare, a tăiat aproape complet norma de hrană a tuturor angajaţilor, ceea ce a dus la scăderea salariilor servanţilor de la 1.500 la 1.000 de lei. Cei care au încercat să-şi încheie poliţe individuale au fost refuzaţi din cauza meseriei prea riscante. Așadar, în caz de deces, nu există nicio plasă de siguranţă pentru familiile pompierilor. Acestea rămân, cum a spus unul dintre servanţii cu care am vorbit, la mila colegilor.
IGSU încearcă însă să găsească alte metode de susţinere a familiei. Maiorul Orlando Şchiopu, comandantul Grupului de Intervenţie Nr. 2, spune că i-a propus lui Iulian să vină pompier în Dămăroaia, „în aceeaşi maşină, în acelaşi pat, cu acelaşi fişet şi cu acelaşi grad” ca Ionuţ. Iulian, care are acum 22 de ani, își amintește cu amărăciune de moment: „El crede că e aşa uşor?”. Nu îşi poate imagina cum ar putea să-l înlocuiască cu totul pe fratelui lui. A întrebat dacă nu ar putea fi angajat la ISU Olt, adică la Slatina, să fie mai aproape de părinţi. După ce iniţial i s-a spus că da, s-a dovedit că acolo nu exista buget pentru încă un angajat, dar se putea la Piteşti. Ionuţ a spus da. Avea să se descurce cumva cu distanţa – important era să aibă un serviciu. Dar nici acum nu a fost angajat. Şchiopu spune că e doar o problemă birocratică şi că se va rezolva în curând.
Nici măsurile care puteau aduce o consolare morală pompierilor și familiei nu s-au luat încă.
La o săptămână după înmormântare a fost instalată la intrare o placă de marmură care spune „Grupul de Intervenţie nr. 2 / Slt. PM Ungureanu Ionuţ Cristian / Detaşamentul de pompieri Dămăroaia”. Dar nici detaşamentul, nici Grupul de Intervenţie nu şi-au schimbat oficial numele. Maiorul Ovidiu Pană, șeful biroului de presă al ISUMB, spune că e un proces în desfăşurare şi că instituția aşteaptă încă aprobările de la structurile superioare.
În iulie 2010, şase ofiţeri, 14 subofiţeri şi Ungureanu au primit distincţii din partea Preşedinţiei, pentru curajul dovedit la Dragonul Roşu. Ofiţerii şi Ungureanu au primit Ordinul Bărbăţie şi Credinţă în grad de cavaler. Subofiţerii, printre care şi Gîlcă şi Bratu, au primit medalia cu acelaşi nume. Dumitru Comşa, care şi-a revenit, a început să respire singur şi, de anul acesta, a fost declarat apt de muncă, nu a fost printre ei (Pană spune că lista de propuneri nu a fost întocmită de ISUMB, dar pompierii spun că a fost făcută de unul dintre comandanţii prezenți la Dragonul Roşu; cum altfel ar fi ştiut Preşedinţia numele celor care fuseseră acolo?). Pentru colegi a fost greu de înţeles de ce un om pe care ei l-au botezat „Supravieţuitorul” nu a beneficiat de aceeaşi recunoaştere publică. Motivul oficial a fost că fusese deja avansat de la sergent major la plutonier, și nu ar mai fi putut să primească încă o distincţie, spune Şchiopu. „Nu poţi să răsplăteşti de două ori, aşa cum nu poţi să pedepseşti de două ori pentru aceeaşi faptă.” La iniţiativa lui, însă, în martie 2011, într-o ceremonie informală la Dămăroaia, Grupul nr. 2 i-a dat un premiu simbolic, „Pompierul anului 2010”. Şchiopu spune că e o idee pe care o avea de mult şi i s-a părut firesc să înceapă cu Comşa. Spune că nu e o compensaţie pentru că nu a primit medalia.
Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Bucureşti a început, a doua zi după incendiu, o anchetă pentru a stabili dacă există vinovaţi de moartea lui Ungureanu, încadrată ca accident de muncă. Cum, după un an, nu există încă un verdict (procurorul îi spusese lui Iulian că, până la sfârșitul lui aprilie 2011, va încheia ancheta), moartea lui rămâne o nedreptate pe care unii dintre colegi nu o văd rezolvată niciodată. Mulţi se tem că Ungureanu va fi găsit vinovat de propria-i moarte – ceea ce ar însemna că sistemul va rămâne la fel de nepregătit. Deja au văzut la unii superiori o schimbare de atitudine. Unii ofiţeri au început să spună că a murit pentru că nu avea experienţă, şi asta nu îl face erou. Alţii, în interviuri sub anonimat, au încercat să minimizeze moartea lui, enumerând victimele recente din restul ţării, spunând că doar americanii care au murit la World Trade Center sunt eroi sau dând definiţii elaborate ale noţiunii de eroism („Erou eşti numai dacă îţi asumi un risc şi mai spui şi altcuiva despre asta şi după ce îţi asumi riscul ăsta păţeşti ceva”, mi-a spus un ofiţer.)
Chiar dacă nu există un rezultat oficial al anchetei, moartea lui Ungureanu pare să fi fost cauzată mai degrabă de o suprapunere de împrejurări excepţionale decât de o eroare umană (fie a sa, fie a superiorului care l-a trimis în clădire). Amploarea şi violenţa incendiului, apariţia flashoverului (un fenomen extrem de rar), tipul de clădire (pe structură metalică, instabilă la şocuri termice), lipsa sistemului de comunicaţii, oboseala lui (nedormit de mai mult de 24 de ore, cu dureri de spate), distanţa faţă de intrare, fractura, imprevizibilitatea incendiului (oricâtă experienţă ar fi avut comandanţii, aşa ceva nu mai văzuseră în cariera lor), faptul că echipa de salvare n-a putut interveni multă vreme din cauza arderii generalizate. Toate, puse una peste alta, au dus la moartea unui pompier care îşi făcea datoria. Calitatea lui de erou, spun colegii, ar trebui să fie dincolo de orice îndoială, indiferent de felul în care a murit. „Pentru ce-a fost în sufletul lui în clipa aia în care a ştiut că nu mai e nicio ieşire”, încearcă Bratu să pună în cuvinte ce simte. „Pentru asta e un erou.”
În cimitirul din deal nu se aud decât vaietul lui Marin şi plânsetul înăbuşit al Florinei Ungureanu. Cavoul de împrumut al lui Ionuţ e iar plin de flori. Garoafe, mai ales. Înăuntru se văd fotografia şi casca roşie, şi ea de împrumut. Afară, sprijinită de cavou, e crucea nouă, un bloc de marmură gri închis pe care au pus o fotografie cu Ionuţ în uniformă, dar nu cea oficială de la ISUMB. E o poză pe care o au şi Iulian şi câțiva pompieri la profilul de messenger. În calculatorul lui Ionuţ, se numea „Io la muncă”. Şi-a făcut-o singur în dormitorul subunităţii.
E 21 mai 2011 şi azi e parastasul de un an. Alături de familie sunt 30 de pompieri în uniformă de stradă – cu veston, cravată şi chipiu –, care ţin lumânări în mână. Sunt 18 dintre colegii de tură, comandantul detaşamentului, maiorul Daniel Boceanu, Şchiopu şi colegi din alte ture. Gîlcă şi Bratu stau chiar lângă familie, Comşa mai în spate, lângă ofiţeri. Când Marin jeleşte „N-o să te mai văd niciodată”, Gîlcă îşi şterge lacrimile care i se adună sub bărbie.
După slujba religioasă de la cimitir, lumea se întoarce în curtea casei familiei. Mama se luminează la faţă când îi vede aşezaţi pe toţi la masa lungă. „Asta chiar a fost masa lui Ionuţ”, spune. „Aşa am vrut să fie, plină de colegii lui.”
Se iau cu treabă, cu servitul mesei, şi ea, şi Marin, şi Iulian, şi nu mai plâng. La un moment dat, Şchiopu le dă nişte bani strânşi de la colegi din mai multe subunităţi. Mai mult de 2.000 de lei, bineveniţi ca să plătească datoriile făcute pentru pomană. Crucea, alţi 2.000, au achitat-o deja din banii câştigaţi de Iulian muncind cu ziua în construcţii.
Colegii nu stau mult, dar se vor revedea cu familia peste câteva zile, chiar pe 26 mai, la Dămăroaia, la dezvelirea statuii lui Ionuţ. La iniţiativa Grupului 2, i s-a construit un monument chiar în faţa detaşamentului, între aleea de acces şi porţile garajului cu autospeciale. (Pană spune că monumentul a fost achitat cu fonduri de la Asociaţia Dealul Spirii, o organizaţie profesională din care fac parte mulţi pompieri din Bucureşti, şi a costat în jur de 8.000-8.500 de euro, iar Burlibaşa că au dat bani şi colegii, simbolic). Şchiopu spune că a considerat necesar gestul acesta, o „obligaţie morală” faţă de familie şi faţă de colegi. „El este eroul nostru, orice ar spune cei care stau pe margine.”
Monumentul pare să fi adus ceva consolare părinţilor şi fratelui lui Ungureanu, care au văzut că sacrificiul lui a fost recunoscut. Pentru colegii de tură, în inima cărora nu a existat niciodată îndoială, statuia nu aduce prea multe răspunsuri şi nici nu şterge ce s-a întâmplat după moartea lui Ungureanu. Cu tot mai multe clădiri pe structură metalică, care se transformă rapid în capcane pentru cei care încearcă să stingă incendiile – cum a fost la Dragonul Roşu, dar şi la Piaţa Crângaşi şi la Piaţa de Gros – şi cu echipamente tot mai uzate, pompierii ştiu, şi o spun şi oficial, şi neoficial, că următoarea moarte nu e departe. Până l-au pierdut pe Ionuţ Ungureanu nu ştiau ce ar însemna pentru colegii şi familiile lor dacă nu s-ar întoarce de la intervenţie.
Acum ştiu.
Despre documentarea acestui articol. Georgiana Ilie a vorbit cu aproape 20 de pompieri şi angajaţi ai ISU Bucureşti, ISU Olt, ISU Harghita, familia şi prietenii lui Ionuţ, specialişti în sănătate mintală și alte surse relevante. Unele dintre sursele acestui text au ales să vorbească sub anonimat pentru că statutul de militari nu le permite să facă declaraţii presei fără acordul şi/sau supravegherea ISUMB. Unii au cerut acordul şi le-a fost refuzat, alţii au decis să nu îl ceară, pentru a putea vorbi liber. Toate informaţiile au fost verificate din alte surse.

SURSA : http://www.decatorevista.ro/post-mortem/

A salvat viaţa colegului său, apoi a murit

Citat:Ultimul gest al pompierului care a murit ieri în incendiul din cadrul complexului Dragonul Roșu a fost acela de a salva viaţa unuia dintre colegii săi. Sergentul major Ionuţ Cristian Ungureanu, pompier în vârstă de de 24 de ani, a fost strivit de tavanul unei hale care s-a prăbușit.
„Am văzut cum a murit!", povestește unul dintre colegi. „Noi trei ne-am întors să ne schimbăm buteliile de oxigen, iar el, pentru că mai avea oxigen a zis că intră. Pe urmă am văzut cum s-a prăbuşit tavanul." Alături de Ionuţ Ungureanu se afla Daniel Boceanu, coleg împreună cu care a participat la multe intervenţii. În momentul în care structura metalică s-a desprins, Ungureanu a apucat doar să-l împingă și astfel să-l salveze pe colegul său, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU București, Anca Onofrei. „Ionuţ nu a mai apucat, din păcate, să iasă de sub dărâmături", a adăugat Onofrei.
„Îmi povestea mereu la ce intervenţii mergea şi câţi oameni a salvat. Era cel mai curajos dintre colegii lui", a povestit Iulian Ungureanu, de 20 de ani, fratele lui Ionuţ. Părinţii au fost șocaţi la aflarea veștii. „Ionuţ era foarte curajos", a afirmat tatăl tânărului. „Îi plăcea să salveze vieţi şi se bucura mult că poate să facă asta."
Ionuţ Ungureanu este primul pompier care își pierde viaţa în misiune în ultimii zece ani, conform datelor oficiale. „Era un băiat extraordinar. A participat la multe astfel de intervenţii complexe şi era un profesionist. Era la noi din septembrie 2007 şi tot timpul a lucrat foarte bine.", a declarat comandantul Detaşamentului de Pompieri „Dămăroaia", Daniel Boceanu.
Daniel, colegul salvat de Ionuţ, a fost transportat la Spitalul Floreasca unde a fost operat de urgenţă. „Avea arsuri pe 50% din suprafaţa corpului, însă se află acum în afara oricărui pericol", a declarat, pentru Adevărul de Seară, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Opriţa. Alţi şase lucrători de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti au ajuns la Spitalul Floreasca intoxicaţi cu fum sau arşi.
Incendiul de proporţii a izbucnit ieri-dimineaţă, în jurul orei 4.00, la complexul de magazine Dragonul Roşu din cartierul bucureştean Colentina. Flăcările au cuprins câteva hale etajate, aproape 16.000 de metri pătraţi şi au distrus peste 1.000 de standuri ale comercianţilor. Pagubele sunt evaluate la zeci de milioane de euro.

COMSA DUMITRU - POMPIERUL ANULUI 2010 - PENTRU NOI TOTI ESTE CEL CARE A INVINS MOARTEA LA DRAGONUL ROSU!
"Moartea este ceva de care nouă nu trebuie să ne fie frică pentru că, în timp ce noi suntem, moartea nu este, iar când moartea este, noi nu suntem." - Epicur

Citat:

SURSA foto : http://www.facebook.com/album.php?fbid=1...&aid=38602

Pompierul aproape de moarte în flăcări a revenit pe teren!
30 august 2010

REVENIRE ...

Citat:La începutul lunii iunie, liga2.ro vă relata drama lui Dumitru Comşa, căpitanul echipei FC Chitila şi, în paralel, pompier la ISU Dămăroaia, care a suferit arsuri grave pe corp în timpul unei intervenţii la complexul Dragonul Roşu, de la marginea Bucureştiului. În urmă cu câteva zile, într-o dimineaţă călduroasă de vară, liga2.ro l-a găsit pe Comşa la antrenamentele echipei, dornic să joace din nou, dar încă marcat de cele întâmplate.
Arsurile de gradul II şi III suferite pe 25% din suprafaţa corpului, mai ales pe mâini şi pe faţă, au lăsat urme grave pe corpul tânărului jucător. Comşa îşi aduce aminte doar că s-a trezit la terapie intensivă după trei zile de la incendiu. A stat acolo o lună şi o săptămână, după care a fost mutat în salon pentru încă o săptămână.
"Doar capul era de el, restul era schelet!"
Cel mai greu moment pentru el a fost când s-a dat prima dată jos din pat. Muşchii atrofiaţi de şederea în pat nu l-au mai ascultat şi s-a prăbuşit pe podea. De altfel, toţi cei care l-au văzut în primele zile au rămas şocaţi de felul în care arăta. "Doar capul mai rămăsese din el, restul era un schelet", comentează un coleg la antrenamente. Acum s-a mai îngrăşat, dar problemele cu muşchii au rămas. "Un sprint-două pot să bag sau să alerg uşor. Dar când vine vorba de schimbări de direcţie sau efort, muşchii nu mă ascultă", mărturiseşte Comşa.
ÎI E FRICĂ DE FOCUL DE LA ARAGAZ!
În ciuda dramei prin care a trecut, Comşa va reveni la unitatea de pompieri, însă doar ca telefonist. Nu mai poate lua parte la intervenţii, deoarece a rămas cu sechele de la accident. "Am fiori şi când aprind focul de la aragaz", se confesează fotbalistul. Cât despre problemele financiare, nu se poate plânge. Clubul a insistat să îi plătească salariul pe perioada cât a fost în spital şi în convalescenţă, iar pompierii l-au ajutat cu bani pentru tratamentul medical. Mai mult, când era în spital, colegii şi-au donat primele obţinute în baraj pentru a-l ajuta cu cheltuielile de spitalizare.
REVINE PE TEREN ÎNTR-O LUNĂ!
Comşa are în acest moment două mari dorinţe. Vrea să revină pe teren cât mai repede şi să îşi facă operaţie estetică cel puţin la nivelul feţei. Pentru ambele mai are de aşteptat cel puţin o lună, timp în care se pregăteşte atât cu colegii, cât şi separat, cu antrenorul Petruş Pârvu. Până la vindecarea rănilor trupeşti, Comşa trebuie să treacă sufleteşte peste drama care i-a schimbat viaţa.
Lucruri neştiute despre Comşa: Poartă o mască specială
-De cinci ani evoluează sub culorile Chitilei;
-În vara anului trecut a fost la un pas de a semna cu Spicul, din cauza problemelor financiare de la Chitila. Unul dintre jucătorii Spicului, Apostol Apostol, i-a dedicat lui Comşa un gol când acesta se afla în spital (foto);

-De fiecare dată când vine la antrenamente sau la meci, face naveta de la Răcari (judeţul Dâmboviţa), acolo unde locuieşte;
-În urmă cu o săptămână, a avut un accident uşor cu maşina. Oprit regulamentar la un semafor, a fost lovit în spate de un şofer neatent;

Comşa mai avea doar două ore din program atunci când s-a dat alarma pentru incendiul în care a fost rănit;
-Superiorii de la unitate nu ştiau că joacă la Chitila, iar după ce au aflat din articolul din ProSport, îl strigă doar "Fotbalistul";
-Poartă acasă o mască specială din silicon, care ajută la refacerea pielii arse;
-Nu poate sta în soare decât după ce se unge pe porţiunile arse cu nişte creme speciale;

SURSA : http://www.prosport.ro
Varianta oficială a morţii pompierului erou Ionuţ Ungureanu, falsă. Şapte ofiţeri, urmăriţi penal
24.09.20013 LINK https://gazetanoua.ro

Citat:Ecourile tragicei dispariţii a pompierului erou Ionuţ Cristian Ungureanu, din Valea Mare, Olt, în devastatorul incendiu petrecut în urmă cu trei ani la complexul comercial Dragonul Roşu din Capitală sunt departe de a se fi stins. Şi nu vorbim de ecourile care, oricum, nu se vor stinge niciodată în sufletele membrilor familiei, ci de cele care ridică suspiciuni asupra morţii tânărului de doar 24 de ani. Ancheta demarată a doua zi după moartea lui Ionuţ de Parchetul Militar Bucureşti nu s-a sfârşit nici astăzi, deşi procurorii militari au încercat marea cu degetul în primă fază, dând vina pe soartă, în condiţiile în care primele declaraţii indicau anomalii în deciziile ofiţerilor care au coordonat acţiunile de salvare.
de Costel Mirea
Varianta oficială a morţii lui Ionuţ este aceea că, în data de 26 mai 2010, tânărul sergent major a căzut la datorie în flăcări, salvându-şi un coleg, dar nemaiputându-se salva pe sine, sfârşind sub o structură metalică prăvălită peste el în chiar secunda în care şi-a împins colegul în afara pericolului. Această variantă, susţinută de ofiţerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, a fost preluată de toată presa din România şi redată ani în şir, cu prilejul fiecărei comemorări a pompierului erou, pe posturi de televiziune şi în paginile ziarelor. În paralel cu varianta „oficială” a împrejurărilor în care şi-a pierdut Ionuţ viaţa şi cu acţiunile care au urmat, ancheta desfăşurată de procurorii militari de la Bucureşti „trebuia” să se finalizeze într-o formă în care să nu apară niciun vinovat.
Şi totuşi, nu mai puţin de şapte ofiţeri din cadrul ISU Bucureşti se află în prezent urmăriţi penal. Pentru că Ionuţ nu a murit sub nicio structură metalică, sub niciun tavan, ci, cel mai probabil (spunem „probabil” pentru că ancheta este în desfăşurare încă) pentru că intervenţia echipei de salvare a fost mult întârziată de cei care au coordonat acţiunile de la Dragonul Roşu.
Rezoluţie desfiinţată
Deşi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti n-au putut găsi răspunsuri la multe dintre întrebările ivite în anchetă, deşi declaraţiile luate la cald indicau erori în coordonarea acţiunilor de stingere a incendiului şi de salvare a victimelor, deşi pompierul „salvat” de Ionuţ Ungureanu, Dumitru Comşa, a lăsat să se înţeleagă, în primă instanţă, că varianta oficială nu este cea care relevă adevărul, ancheta a luat sfârşit în data de 9 octombrie 2012 prin Rezoluţia nr. 86/P/2010, care prevedea neînceperea urmăririi penale în cazul a şapte ofiţeri ce se aflaseră, în temeiul primelor indicii, în cercetare. Şi asta în condiţiile în care familia eroului primise garanţii că ancheta va fi cât de scurtă posibil şi că se va face dreptate în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi. Contestată de fratele lui Ionuţ, Iulian Ungureanu, la prim-procurorul parchetului ca inadecvată, rezoluţia a fost menţinută. Atacată cu plângere la Tribunalul Militar Bucureşti, soluţia procurorilor a fost desfiinţată de instanţă în dosarul 11/96/2013, cauza fiind trimisă Parchetului Militar în vederea începerii urmăririi penale împotriva celor şapte ofiţeri, respectiv col. Stelian Duduş (şeful ISU Bucureşti), col. Dumitru Tudorică (fost prim-adjunct al şefului ISU Bucureşti), maiorii Orlando Şchiopu (comandantul grupului de intervenţie în care lucra Ionuţ), Daniel Boceanu, Ştefan Răfăilă şi căpitanii Robert Nicolescu şi Silviu Gheorghiu. Cu toţii sunt acum urmăriţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Mişcări suspecte
Potrivit mai multor declaraţii, prim-adjunctul şefului ISU Bucureşti, colonelul Dumitru Tudorică, a refuzat să trimită o echipă de salvare în imobilul cuprins de flăcări imediat ce i s-a spus că înăuntru se mai află un pompier care nu a reuşit să iasă afară. Când, la insistenţele altui detaşament de pompieri, o astfel de echipă a intrat, era prea târziu. Ionuţ nu era strivit de niciun perete, de nicio grindă, ci avea capul şi mâinile carbonizate, iar unul dintre picioare era rupt, fie din cauza unei căderi, fie din cauza exploziei care avusese loc din pricina gazelor inflamabile emanate în aer. Salvatorii intraseră după ce ordinul venise cu o întârziere de câteva ore. Dar asta nu trebuia să se afle, aşa că martorii şi-au schimbat, ca la un semn, declaraţiile. Un alt amănunt important este că cineva ar fi modificat în raportul de intervenţie al pompierilor orele la care au avut loc unele acţiuni în acea zi. Instanţa a reţinut, printre altele, şi problemele de dotare tehnică ale subunităţii de la Dămăroaia, cum ar fi lipsa staţiilor de emisie-recepţie sau a altor accesorii absolut necesare în cazul intervenţiilor.
Relaxat pe parcursul primei părţi a anchetei, când a văzut, ulterior, că cercetările iau o direcţie neaşteptată, colonelu

Ionuț s-a stins ca un erou, încercând să-și salveze un camarad, în intervenția pentru stingerea unui incendiu de amploare izbucnit la un complex comercial din București, în data de 26 mai 2010.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!