pompieri

Revista Salvatorii Vranceni NR 2 2018

SURSA : http://www.isujvn.ro

Citat:Colonelul Flaviu Chiscop este șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea. La puțin peste 40 de ani, răspunde de o instituție extrem de importantă la nivel județean. A absolvit Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție și a venit să lucreze în Vrancea, deși s-a născut în județul Galați. A visat să se facă profesor de matematică și apoi inginer, însă până la urmă a ales „să se joace cu focul”. Echilibrat și constant în ceea ce face sau își propune să facă, are două prorități zero: familia și meseria pe care o face de peste douăzeci de ani.

Reporter: a fost meseria de pompier prima dumneavoastră opțiune?

Colonel Flaviu Chiscop: nu, nu a fost întotdeauna prima mea opțiune. Prima opțiune a devenit undeva prin clasa a XII-a, în timpul liceului. Până atunci, îmi dorisem să devin profesor de matematică, asta pentru că mi-a plăcut, și-mi place în continuare foarte mult matematica. În școala generală, dragostea față de profesorul de matematică și de această disciplină m-au determinat să insist pe alegerea respectivă. Eram hotărât să merg la Universitatea din Iași pentru a deveni profesor de matematică. În timpul liceului, având în vedere și profilul pentru care optasem, electrotehnică, visam să mă fac inginer...da, inginer electrotehnist.

R: și ce s-a întâmplat?

Col: F.Chiscop: e...în timpul liceului...probabil și colegii, conjunctura de viață trăită în clasele terminale m-au determinat să aleg o carieră militară deși în familie nu am avut această tradiție. Pe vremea aceea exista o revistă, „Forum ” se numea, pe care o răsfoiam, o consultam mereu pentru că îmi doream să fiu militar și inginer totodată, două meserii pe care le îndrăgeam tare mult.



R: și ați ales?

Col. F.Chiscop: la un moment dat am descoperit în revista „Forum” Academia de Poliție „Al.I.Cuza”, atunci apărută recent, prin 1990, însă probele de examen țineau de uman, istorie gramatică...ceea ce mi-a dat o strângere de inimă. Da, este adevărat cu îmi plăceau istoria, gramatica, literatura...dar eu mă pregătisem ani de zile la matematică și fizică. Așa că, uitîndu-mă la facultățile din cadrul Academiei de Poliție, jandarmi, arhivistică, poliție, toate pe profil real, am văzut și Facultatea de Ingineri-Pompieri, pe vremea aia așa se chema. Acolo se dădea examen la matematică (algebră – trigonometrie) și fizică. Așa că mi-am spus: acolo e de mine!

R: se pare că nu v-ați răzgândit

Col.F.Chiscop: (râde)...nu. Cu toate că aveam 18 ani nu prea știam nimic despre ceea ce înseamnă să fii pompier. Atunci, în anii aceia, unitățile de pompieri erau puține la nivelul României. Existau unități de pompieri în marile orașe și subunități, în cele mai mici. Atunci mi-am amintit că în satul natal aveam pe cineva la pompieri, plutonier de companie. M-am gândit să-l întreb cum e viața de pompier. L-am sunat într-o zi, m-am întâlnit cu el și mi-a spus: cum să nu vii la pompieri? Vezi că deja se fac înscrieri!” Asta se întâmpla în luna martie, când eram în clasa a XII-a. Și...așa m-am hotărât să încerc.



R: așa de simplu?

Col. F. Chiscop: da (râde). Alergând după documentele de înscriere mi-am dat seama că asta ar trebui să fac. Cu toate astea, mi-am depus dosarul destul de târziu. Era pe ultima sută de metri. Testarea psihologică avusese, deja, loc. Când m-am dus la București mi s-a comunicat că testele pe Galați se ținuseră deci...ar fi trebuit să dau la anul, lucru pe care nu l-am acceptat. Drept urmare, l-am rugat pe cunoscutul meu de la pompieri să mă învețe ce-i de făcut. Așa că el a vorbit cu un coleg de la Brăila și am susținut testarea acolo.

R: după aceea ați susținut examenul?

Col.F.Chiscop: după ce am trecut testarea, am insistat pe tot ce am făcut toată vara, după bacalaureat, să mă pregătesc pentru facultate. Drept urmare, am ajuns ca la început de septembrie să dau probele la educație fizică.



R: cum stăteați cu partea sportivă?

Col.F.Chiscop: eram pregătit pentru că mi-a plăcut sportul întotdeauna. Îmi place și acum (râde) dar nu prea mai am timp să mă ocup de el. Cred că sportul a fost una dintre primele mele plăceri. Am iubit sportul de când am învățat să merg...cred că eu (râde iarăși). M-am născut alergând! Așa că nu am avut emoții la sport, însă am avut la probele scrise. Au fost scoase la concurs 25 de locuri pe țară și candidam nouă pe loc. Asta, în condițiile în care toți colegii erau foarte bine pregătiți. Au fost ani de vârf ai Facultății de Pompieri.

R: cum a fost când ați ieșit din examen?

Col.F.Chiscop: după ce am ieșit de la al treilea examen eram sigur că intru. După ultima probă am luat trenul din Gara de Nord și am venit repede acasă. Aveam un verișor care se căsătorea și, vă spun sincer, la nuntă nu știu cât m-am bucurat pentru el, cât m-am bucurat pentru mine (râde). Mă vedeam, deja, viitor student la Facultatea de Pompieri.



R: cum a fost la facultate?

Col.F.Chiscop: programa Facultății de Pompieri era atât parte de inginerie, cât și parte de pregătire militară și de specialitate, ca pompier. Noi spuneam că facem „trei în unul”: pregătire de pompieri, de militar în termen și, partea de instalații, de inginer. De aceea, dacă un student obișnuit avea cam opt ore pe zi, noi făceam 10. Cel puțin în primii doi ani ani. A fost cam istovitor.

R: cum ați perceput regimul de cazarmă? Ați plecat ca civil...

Col.F.Chiscop: cred că primul an a fost mai dificil, pentru că a fost de adaptare. De fapt, cam toți colegii ne-am adaptat mai greu în primul an, în sensul în care așteptam viața de studenție, la care visam încă din liceu. Realitatea ne-a cam contrazis. Aveam ceva timp liber pe lună pentru a ne putea vizita prietenii, rudele, dar abia prin anii trei, patru și cinci am început să avem mai mult timp la dispoziție.

R: care au fost momentele cele mai grele?

Col.F.Chiscop: momentele cele mai grele dar și cele mai frumoase au fost în primul an. E vorba de cele trei săptămâni de instrucție pe care le-am petrecut în tabăra de instruire de la Drajna, în județul Prahova. Acolo, pe timpul războiului, era o tabără militară germană, transformată ulterior într-una de pregătire fizică și militară. Am stat acolo în tot acest timp cu o singură ținută militară, un rând de bocanci, lenjeria intimă pe care o aveai, raniță, cască și armament. Norocul nostru că a fost o vreme superbă: cu soare, rouă dimineața și înviorare la bustul gol, cu marșuri lungi purtând harnașamentul militar, trageri de luptă. Mărșăluiam prin sate și vedeam bătrâni care ne salutau când treceam. Era un lucru care mă emoționa. Am avut întreceri sportive între arme, unde pompierii ieșeau mereu primii (râde)...a fost frumos.



R: când ați luat meseria în piept?

Col.F.Chiscop: ca și acum, în timpul facultății se fac stagii de pregătire. La acea vreme, la finalul fiecărui an, mergeam în unități de pompieri. Acolo aveam același program ca și militarii în termen: dormeam acolo, aveam același program ca ei. În anii mai mari conduceam și coordonam pregătirea lor, uneori chiar la intervenții, în anii mai mici eram servanți pe mașină. A fost o perioadă destul de bună pentru noi, ne-a pregătit pentru momentul absolvirii, întrucât abia acolo aveam contact cu viața de trupă, cu militarii care se deplasau la incendii, cu viața de cazarmă, unde cunoșteai oameni diferiți, din toate colțurile țării...

R: cum a fost prima intervenție la un incendiu?

Col.F.Chiscop: primul incendiu la care am intervenit efectiv a fost la vagonul unui tren de persoane, undeva lângă Ploiești. Atunci făceam stagiu la ISU Prahova, anul doi, și am plecat la intervenție cu APCA. Știți ce e APCA?

R: mărturisesc că nu...

Col.F:Chiscop: (râde) APCA este o autospecială, așa-zisa regină a pompierilor, aflată ani de zile în dotarea trupelor, una dintre cele mai bune mașini de intervenție. Era făcută în România, la Roman, adaptată nevoilor noastre. Revenind la subiect, am plecat la intervenția aceea cu două autospeciale. Vagonul respectiv fusese desprins de restul trenului și era oprit pe un pod de cale ferată. A fost destul de dificil din cauza faptului că luam apa dintr-un pârâu, iar vagonul ardea undeva pe un teren mai înalt, ceea ce îngreuna intervenția.

R: au fost momente când v-a fost teamă?

Col.F.Chiscop: eu cred că fiecărui pompier îi este teamă la orice intervenție...doar că teamă de necunoscut, nu neaparat de echipamentul pe care îl folosește sau de tehnica din dotare. Deși, uneori, îți imaginezi ce-i mai rău și te gândești că ceva ar putea să nu meargă așa cum trebuie. Îți este teamă de ce ar putea să se întâmple. La incendii nu știi niciodată la ce să te aștepți, ba, de foarte multe ori, un incendiu banal se poate transforma, cât ai bate din palme, într-o catastrofă. Cu siguranță că ne crește adrenalina până ajungem acolo. E ca la un examen, îți faci griji înainte dar când te pomenești la fața locului și începi să-l controlezi, emoțiile dispar. Și vă mai spun ceva: teama o are și sevantul și comandantul intervenției. Îngrijorarea aia de a nu greși, de a nu exista victime. Însă un comandant are o spaimă în plus, dacă mă pot exprima așa, aceea de a nu se întâmpla ceva colegilor, oamenilor din subordine.

R: care a fost prima unitate la care ați fost repartizat? De ce ați ales Focșaniul?

Col.F.Chiscop: am lucrat în Vrancea de la absolvirea facultății și mi-am dorit să lucrez aici încă înainte de a termina studiile superioare. De fapt, cred că m-am hotărât prin anul III. Eu am iubit Focșaniul de când aram mic. Tatăl meu avea o Mobra 500 și veneam cu motoreta în oraș de foarte multe ori. Aici aveam și doi verișori mai mari care erau militari. Apoi, Focșaniul era orașul reședință de județ cel mai aproape de locul natal, respectiv Țepu, județul Galați, lângă Tecuci. Galațiul era mai mare decât Focșaniul, însă era mai departe. Și a mai fost ceva, foarte important (râde). Atunci când m-am hotărât să vin în Focșani, prin anul III, eram deja prieten cu actuala soție pe care, fie vorba, o cunosc de la grădiniță.

R: și ați ajuns în Focșani...

Col.F.Chiscop: țin minte că pe 26 iulie a fost festivitatea de absolvire, iar pe 18 august trabuia să fim prezenți la unitățile unde eram repartizați. Eu nu am avut răbdare până atunci și pe 1 august m-am prezentat la datorie. Domnul colonel Țepeș m-a anunțat că voi fi locțiitor comandant de companie la Compania de Pompieri Vidra. Eu nici nu știam unde-i Vidra. Însă am ajuns și acolo.

R: care a fost prima impresie?

Col.F: Chiscop: Când am sosit, m-am înspăimântat puțin. Subunitatea a fost înființată în 1995 prin preluarea clădirii ce adăpostise, cândva, o fabrică de conserve. Construcția arăta deplorabil, aproape că-mi dădeau lacrimile întrebându-mă de unde am plecat și unde am ajuns (râde cu poftă). În schimb, colegii de acolo, cam de aceeași vârstă cu mine, m-au încurajat și prin efortul tuturor am reușit să ne facem viața mai frumoasă și să ne amenajăm condiții omenești. Spun asta pentru că unii mi-au spus cam așa: „domnule locotenent, noi când am venit, clădirea nu avea nici geamuri”. Acolo am stat nouă luni.

R: ce s-a întâmplat după această perioadă?

Col.F.Chiscop: după nouă luni s-a înființat Stația de Pompieri Panciu care avea o funcție de ofițer, comandantul stației. Și cineva trebuia numit comandantul noii subunități. Domnul colonel Țepeș a venit într-o zi la Vidra și mi-a propus să fiu comandant la Panciu. Fiind pe atunci singurul ofițer necăsătorit, nu mă lega nimic nici de Vidra nici de Panciu, așa că am acceptat fără rețineri. Țin minte că pe 18 mai 1998 a fost prima zi de muncă la Panciu, o zi în care turna cu găleata. Am plecat acolo cu Dacia mea 1300 de culoare crem, cu ținutele pe umeraș, așezate în spatele mașinii și cu valiza în portbagaj.

R: cum a fost la Panciu?

Col.F.Chiscop: la Panciu am început o muncă, să spunem, mai mult de gospodărire decât de pregătire profesională. Făceam mai multe lucruri în paralel: mai reparam geamuri, uși, ca să avem condiții, să nu murim de frig și ore de pregătire. Prima zi s-a desfășurat cu mine, în postura de comandant, un subofițer conducător auto și șase militari în termen. Aveam, pe vremea aia, un ARO pe care-l foloseam pentru recunoașteri și deplasări, o autospecială APCT cu doar 2.500 de litri de apă și autospeciala care era la formațiunea civilă de pompieri. Și așa au trecut șase luni, timp în care am avut și eu o lună de concediu în care, de altfel, m-am și căsătorit (râde), în august 1998.

R: domnule colonel, după atâția ani de activitate, cum priviți meseria de pompier?

Col: F.Chiscop: cred că viața m-a învățat pe mine, și pe ulți alții de lângă noi, că toate vin la timpul lor și că trebuie să treci prin mai multe etape, trebuie să înveți, nu neaparat din cărți, ci pe propria piele, și să acumulezi experiență de viață. În cazul nostru a situațiilor de urgență.

R: cum funcționează relația cu subordonații dumneavoastră?


Col.F.Chiscop: am plecat împreună cu mulți dintre colegi de la intervenție, ori de câte ori ne-a fost greu am depășit împreună acele momente. Să știți că indiferent cum te cheamă și cât de pregătit ești, singur nu poți să le faci pe toate. Mulți dintre colegi îmi sunt prieteni, în sensul că ne putem baza unii pe alții ori de câte ori este nevoie.

R: cum se împacă o meserie atât de solicitantă cu viața de familie?



Col.F.Chiscop: viața de militar pompier este destul de dificilă având în vedere solicitările pe care le avem în timpul serviciului. Mulți colegi nu răspund doar în timpul serviciului, adică atunci când se află la unitate, ci chiar și în timpul liber, atunci când situația o cere. Ei bine, o parte dintre funcțiile de conducere, că de aceea ne asumăm niște funcții, cu bune și rele, ne cheamă de acasă mult mai des. Așadar, soția m-a cunoscut când nu eram pompier, fetițele mele mă cunosc de când sunt pompier...ușor nu este dar printr-un echilibru și cu sprijinul celor din spatele meu, al colegilor, reușesc să am și o viață de familie, zic eu, destul de bună (râde). E adevărat că fetele, mai ales cele mici, îmi duc dorul. De multe ori primesc „reproșuri” de la fetița cea mare, de genul „tati de ce nu mergi cu noi?”, „tati de ce nu stai cu noi?”, dar...tot prin dialog încercăm să rezolvăm problema, adică atunci când am prilejul îi acord mai mult timp. Din păcate...niciodată nu avem timp suficient la dispoziție pentru familie, niciodată! Ei bine, după atâția ani, am ajuns la concluzia că nimic nu este mai important ca familia, cu tot ce înseamnă asta: rude și prieteni.

R: ce face comandantul ISU Vrancea în timpul liber?

Col.F.Chiscop: activitățile mele din timpul liber au fost diferite pe parcursul vremii, în funcție de nevoile personale. Când eram mai tânăr călătoream mai mult, pentru că eram mai liber și mai puțin legat de viața de familie. Împreunăcu soția ne plăcea să plecăm mai des de acasă...acum, în ultimul timp, încerc să fiu cât mai mult tătic. Și chiar îmi place, mă străduiesc să fac asta, chiar dacă, uneori, nu sunt mulțumit cum îmi iese. Tot ce pot spune este că, indiferent cum ne cheamă, copiii noștri au nevoie de noi, în viață, să-i îndrumăm și să-i ajutăm în continuare. Deci, pe lângă faptul că sunt tătic, încerc să nu-mi dezamăgesc prietenii.

R: dacă ați avea mai mult timp la dispoziție, ce ați vrea să faceți?

Col.F.Chiscop: mișcare în aer liber. Mi-a plăcut sportul foarte mult. Din școala generală am început cu atletismul, în liceu am jucat foarte mult fotbal, la facultate eram în echipă iar când am venit aici, și timpul îmi permitea, jucam fotbal. Deci, nu am făcut sport de performanță dar mi-a plăcut mișcarea. De asemenea, prefer plimbările în natură. Îmi amintesc de ultima mea drumeție pe Cheile Tișiței, atunci când am organizat în Vrancea întâlnirea cu foștii mei colegi de facultate.

R: ce vă doriți cel mai mult?

Col.F.Chiscop: pe plan profesional îmi doresc să avem o echipă cât mai închegată la ISU Vrancea iar pentru mine, ce să zic, vreau să îmi văd familia realizată!

Citat:În urmă cu 21 de ani, pe data de 1 mai 1998, prin Ordinul Ministrului de Interne nr. I/01022, se înființa Staţia de Pompieri Panciu – subunitate specializată de pompieri, în cadrul Grupului de Pompieri „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea. Data operaţionalizării la care subunitatea a fost încadrată cu personal şi tehnică a fost 18 mai 1998. Raionul de intervenţie al Staţiei de Pompieri Panciu cuprinde oraşele Panciu şi Mărăşeşti, precum şi comunele: Ţifeşti, Fitioneşti, Moviliţa, Străoane, Răcoasa, Câmpuri şi Soveja.







Astăzi, Stația de Pompieri Panciu reprezintă un reper important pentru misiunile care au ca scop salvarea de vieți omeneşti şi protejarea patrimoniului populației. Pompierii noștri au demonstrat curaj în lupta cu flăcările și calamitățile, riscându-și propria viață pentru salvarea semenilor aflați în suferință și pericol. Să le fim mereu recunoscători și să nu uităm niciodată că liniștea noastră, a comunității în care trăim, li se datorează vigilenței și profesionalismului de care dau mereu dovadă!
La împlinirea a 21 de ani de la înființarea Stației Panciu, urez tuturor pompierilor multă sănătate, putere de muncă și misiuni încununate de succes! La mulți ani!

Citat:Patru absolvenți ai Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu” Boldești, promoția septembrie 2019, au depus astăzi Jurământul militar, în cadrul unui ceremonial care a avut loc la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea.
Tinerii subofițeri, sergent major Aga Marius, sergent major Cornovac Florin, sergent major Cornovac Marius Laurențiu și sergent major Oțăt Vlad Nicolae au rostit în fața conducerii inspectoratului, cu tărie și fără emoție, jurământul de credință față de țară, față de lege și față de semeni. Odată cu rostirea acestuia, noii noștri colegi au aderat la valorile şi tradiţiile armei pompieri.
Cu această ocazie, inspectorul șef, colonel Chiscop Flaviu i-a felicitat şi le-a solicitat dedicaţie, atitudine responsabilă şi disciplină în executarea obligaţiilor de serviciu: „Graniţa dintre succes şi eşec, dintre un scop atins şi un obiectiv neîndeplinit este trasată de profesionalism. Vă solicit să învăţaţi şi să vă pregătiţi, să vă îndepliniţi atribuţiile de serviciu într-un mod profesionist având conştiinţa că beneficiarii acestei pregătiri nu sunteţi numai dumneavoastră, ci şi cetăţenii şi instituţia din care faceţi parte.”
Cei patru subofiţeri au fost încadrați la ISU Vrancea, începând cu data de 20 septembrie, iar în prezent parcurg o perioadă de inițiere fiind incluși într-un program de pregătire cu activităţi de însuşire a responsabilităţilor specifice pe care le vor executa.

Citat:Peste o sută de focșăneni din zona străzilor Popa Șapcă, George Coșbuc, Ghinea Dorinel, Gheorghe Magheru, Dornișoarei au reclamat la Primărie lipsa locurilor de parcare și au cerut mutarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență din cauza zgomotului făcut de mașinile care pleacă în intervenții.

Primarul Cristi Misăilă a spus, ieri, că lucrările de investiții realizate în municipiu nu îi mulțumesc pe toți cetățenii. Edilul a dat exemplul unei scrisori semnate de 107 focșăneni care au reclamat dispariția locurilor de parcare prin amenajarea trotuarelor dar și zgomotul făcut de mașinile pompierilor, de ambulanțele SMURD care pleacă la intervenții. Oamenii au cerut mutarea ISU din cauza poluării fonice. „Faptul că s-a realizat o lucrare, s-au făcut spații verzi, au fost amenajate trotuare, nu mulțumește pe toată lumea”, a spus primarul Misăilă, care a arătat că lista nemulțumiților ar fi mai scurtă, multe persoane neștiind pe ce își pun semnătura.

Lucrările de amenajare a străzilor din centrul municipiului fac parte din proiectul „Obiectivul de investiții – Refacere infrastructură străzi: Popa Șapcă, George Coșbuc, Ghinea Dorinel, Gheorghe Magheru, Dornișoarei, Fundătura Dornișoarei și Teiului”, finanțat prin PNDL, cu o valoare de aproximativ 3 milioane lei.

Citat: A venit timpul ca domnul colonel Haiduc Ştefan Marius să culeagă roadele muncii din timpul activității desfășurate în marea familie a pompierilor vrânceni.
Pe parcursul celor 26 de ani de carieră militară a fost un exemplu de ambiție și perseverentă reușind să urce în treptele ierarhiei de la gradul de sergent major la cel de colonel, îndeplinind cu succes atribuțiile funcțiilor de execuție, cât și responsabilitatea funcțiilor de conducere. Profesionalismul, dăruirea şi seriozitatea sunt atribute care i-au ghidat cariera, ajutându-l să câştige respectul și aprecierea colegilor.
Debutul în cariera militară a fost la 01 februarie 1995, odată cu acordarea primului grad, sergent-major, în urma susținerii examenului de încadrare ca subofițer din sursă externă la Grupul de Pompieri ”Vasile Goldiș” Arad. De la încadrare până la 01 august 1998 și-a desfășurat activitatea în cadrul Companiei de Pompieri Gurahonț, ocupând funcția de șef gardă intervenție-stingere. La data de 01 august 1998, a fost mutat la cerere la Grupul de Pompieri ”Anghel Saligny” al Județului Vrancea. A fost repartizat la Stația de Pompieri Panciu unde și-a desfășurat activitatea până în iulie 2005, ocupând pe rând funcțiile de subofițer administrativ principal și șef gardă de intervenție-stingere. În perioada iulie 2005 - decembrie 2007 a încadrat funcția de subofițer administrativ principal la Serviciul Logistic. La data de 15 decembrie 2007, în urma promovării concursului de trecere în corpul ofițerilor, primește gradul de maior, fiind încadrat în funcția de adjunct comandant secție la Secția de pompieri Adjud. Din decembrie 2008 până în luna mai 2010 a îndeplinit funcția de ofițer specialist I la Compartimentul Mobilizare. Timp de aproape 9 ani, în perioada mai 2010 – februarie 2019 a fost comandant secție la Secția de Pompieri Adjud. Din februarie 2019 până în luna noiembrie 2019 a fost împuternicit șeful Serviciului Logistic iar în ultimele 7 luni respectiv, noiembrie 2019 – mai 2020, a fost împuternicit locțiitor al comandantului Detașamentului de Pompieri Focșani. Cu data de 18.05.2020 domnul colonel ® Haiduc Ștefan-Marius a trecut în rezervă, cu drept la pensie de serviciu pentru limită de vârstă.
Cu această ocazie, îi mulţumim pentru curajul şi devotamentul dovedit faţă de armă şi faţă de semeni, adresându-i sincere urări de sănătate, fericire şi cât mai multe împliniri alături de cei dragi.
Felicitări pentru întreaga activitate! Vă dorim o pensie îndelungată şi liniştită!

Citat:Pe umerii săi apasă o responsabilitate foarte mare, însă lt. col. Gabriel Oprea, șeful Centrului Operațional din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Anghel Saligny‟ al județului Vrancea, își iubește atât de mult meseria, încât spune că nu simte nici încărcătura emoțională, și nici oboseala din timpul misiunilor sau a îndatoririlor de serviciu. Născut și crescut în Focșani, în vecinătatea Detașamentului de Pompieri Focșani, Gabriel Oprea a descoperit încă din copilărie frumusețile acestei profesii aventuroase prin intermediul unui unchi care a fost pompier la ISU Vrancea.

„Îmi amintesc că a fost un incendiu la o locuință din Focșani, în zona Obor, la care am asistat și eu din postura de «spectator». Flăcările erau destul de înalte, oamenii, în mare parte, erau panicați și speriați, iar ceea ce m-a surprins a fost devotamentul și curajul pe care l-au avut pompierii la momentul respectiv, pentru că tehnica de intervenție din anii ‵90 nu era asemănătoare cu cea de astăzi.

Atunci, posibilitățile de intervenție erau mult mai limitate, astfel că era nevoie de mult curaj pentru a putea salva persoanele aflate în pericol. Încă de mic copil m-a impresioanat faptul că, în momentul în care ajungeau la intervenție, pompierii uitau de tot și se concentrau pe ceeea ce aveau de făcut. Totodată, m-a atras faptul că lucrul în echipă le dădea puterea de care aveau nevoie pentru a putea ajuta și salva oamenii. Cred că dragostea față de pompieri izvorăște și din dorința de a-mi ajuta semenii, pe care am moștenit-o de la mama‟, spune Gabriel Oprea.



Așa se face că liceanul Gabriel Oprea, elev al Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu‟ din Focșani, care se pregătea să se înscrie la Academia de Studii Economice din București, s-a hotărât în clasa a XI-a să urmeze cursurile Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Al. I. Cuza‟ din București. Vrânceanul își amintește cu plăcere de anii studenției, și în special de ieșirile cu colegii pe care-i consideră „o familie‟.

Practică la Galați. Inundații 2005: „Am găsit o bătrânică cu două păsări în brațe, urcată undeva pe o anexă‟

Pompierii pot fi considerați supereroi pentru că, de multe ori, sunt oamenii potriviți la locul potrivit. În timpul anilor de facultate, vrânceanul Gabriel Oprea a făcut practică atât la București, cât și în Focșani și Galați. „În anul IV, pe vremea când am făcut practica la Galați, am participat la intervențiile de salvare dintr-un sat din comuna Cosmești, dar și în localitatea Independența și în alte câteva localități limitrofe Tecuciului. Când am intervenit în satul din comuna Cosmești în sprijinul subofițerilor din cadrul Stației de Pompieri Tecuci, am găsit o bătrânică cu două păsări în brațe, urcată undeva pe o anexă, care refuzaze să plece. Eu am fost cel care a reușit să o determine să coboare, ulterior, am transportat-o pe un teren de fotbal unde se amenajase o tabără pentru sinistrați.

După ce și-a mai revenit puțin din starea aceea de șoc, bătrânica a venit la mine, m-a luat în brațe și, plângând, mi-a mulțumit spunându-mi că, dacă nu eram noi să o salvăm, ea poate că nu mai era în viață. E greu de spus ce am simțit atunci… însă mi-am dat seama încă o dată cât de importantă și frumoasă este meseria de pompier‟, spune Gabriel Oprea.



În 2007, vrânceanul a fost repartizat la ISU Vrancea unde a fost încadrat pe postul de Ofițer III în cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Această funcție avea să-l pregătească pentru ceea ce a urmat în 2009 când, în urma unui concurs, a obținut postul de comandant al Stației de Pompieri (SP) Vidra, subunitate care, spune pompierul vrâncean, ocupă un loc aparte în inima sa.

Timp de aproximativ două săptămâni, Gabriel Oprea a participat la intervenții alături de comandantul SP Vidra care se pregătea să iasă la pensie la vremea aceea. „De multe ori ajungeam direct la misiuni. În acea perioadă am acționat la câteva intervenții de amploare. Îmi aduc aminte că, într-o dimineață ploioasă de toamnă, am fost anunțați că în satul Putna din comuna Bolotești se produsese un incendiu la o locuință și exista posibilitatea de propagare la alte două case, plus anexe. A fost o intervenție destul de grea, a explodat chiar și o butelie și, din păcate, au ars trei locuințe și mai multe anexe. Din fericire, am reușit să limităm propagarea incendiului, fără a fi înregistrate victime. Atunci am realizat că mă apăsa pe umeri o responsabiltiate mult mai mare decât am avut în acea perioadă de inițiere la Focșani‟, recunoaște Gabriel Oprea.

Curajul de a înfrunta focul

La Stația de Pompieri Vidra, Gabriel Oprea a găsit o echipă de oameni curajoși și pasionați care știu să-și îndeplinească cu profesionalism misiunile astfel încât cetățenii să se simtă în siguranță. A participat la multe intervenții alături de pompierii militari de la Vidra, și le este recunoscător pentru faptul că de fiecare dată s-au întors cu toții sănătoși la subunitate. „În urmă cu aproximativ 11 ani, am intervenit la un incendiu izbucnit la o pensiune cu două etaje din Lepșa. Până să ajungem la locul intervenției, patronul, împreună cu angajații, au riscat și au intrat în interior pentru a evacua/salva bunurile aflate la parter. Când am ajuns, una dintre primele măsuri pe care le-am luat, cu sprijinul colegilor de la poliție, a fost să încercăm să convingem atât proprietarul, cât și angajații să înțeleagă riscul la care se supun și să iasă din zona de pericol. Surse de alimentare cu apă nu prea aveam. Singura sursă de la care ne-am și alimentat a fost păstrăvăria, reușind să realizăm un dispozitiv de câteva sute de metri cu motopompele din dotare. A fost o intervenței destul de dificilă, însă, întotdeauna am găsit în echipa pe care am avut onoarea să o am în subordine la Vidra, puterea de a merge mai departe‟, mai spune Gabriel Oprea.




După trei ani de activitate la SP Vidra, Gabriel Oprea a revenit la Detașamentul de Pompieri Focșani, fiind încadrat pe funcția de comandant al Detașamentului, pentru ca în 2018 să fie împuternicit șef Centru Operațional. Responsabilitățile erau mult mai mari, însă pompierul vrâncean știa pe ce drum pornise și nu s-a lăsat condus de emoții.

Ce le dă putere pompierilor atunci când pleacă la intervenții?! Dragostea și prețuirea față de viața semenilor. Pompierii adevărați sunt cei care îmbracă haina militară pentru că-și doresc să vină în sprijinul cetățenilor, fără a aștepta nimic în schimb. Cu toate acestea, sunt momente în care actele de eroism ale pompierilor sunt recunoscute și premiate.

„O intervenție, din ultima perioadă, cu un puternic impact emoțional la care am participat, a fost un accident rutier cu victime multiple produs în data de 16.06.2020 pe DN 2 D, pe raza localității Bolotești, în urma căruia a fost activat Planul Roșu de Intervenție. În accident au fost implicate un microbuz și un autoturism, iar în urma impactului a rezultat decesul ambilor conducători auto și vătămarea corporală a 16 persoane. Pe timpul intervenției m-am implicat direct în coordonarea operațiunilor de salvare, triaj și predarea victimelor către ambulanțe, asigurarea fluxului informațional-decizional, colaborarea cu celelalte forțe participante la intervenție și respectarea procedurilor specifice de intervenție.

În astfel de situații, în condiții de stres și impact emoțional puternic, e nevoie de multă stăpânire de sine pentru a putea evalua rapid atât riscurile la care sunt expuse victimele, cât și personalul destinat intervenției; de altfel, trebuie să iei cele mai bune decizii pentru diminuarea riscurilor și să poți asigura desfășurarea intervenției în condiții de siguranță și, implicit, să limitezi efectele negative produse. Ca urmare a modului de coordonare a intervenției, anul acesta, cu ocazia aniversării Zilei Protecției Civile din România la data 28 februarie, am fost recompensat cu Placheta de onoare a I.G.S.U. pentru evidențierea în mod deosebit în executarea misiunilor încredințate, fapt ce mă onorează și mă responsabilizează în același timp‟, spune Gabriel Oprea.

„Ar trebui să învățăm să trăim azi, nu mâine!‟

Tatăl unui băiețel în vârstă de 8 ani, Gabriel Oprea spune că atunci când își vede fiul, „dispar toate grijile și toată oboseala. El e minunea mea de care sunt foarte mândru. Până acum ceva timp, îmi spunea că-și dorește să devină pompier dintr-un singur motiv: să mă ajute pe mine. I-am spus, în schimb, că trebuie să facă în viață ceea ce-i place lui, și că îl voi lăsa să-și aleagă cariera, la fel cum bunicii lui au procedat în cazul meu‟.

De la viitorul apropiat, lt. col. Gabriel Oprea își dorește sănătate și putere de muncă. „Îmi doresc să am cel puțin aceleași rezultate pe care le-am avut până acum, rezultate pe care nu aș fi putut să le obțin, dacă nu aș fi avut alături echipa de la ISU Vrancea. De asemenea, sper ca peste ani, fiul meu să fie la fel de mândru precum este acum de tatăl lui, și să știe că și eu sunt mândru de el. Cred că meseria aceasta m-a ales, nu invers. Este o meserie nobilă care mi-a adus enorm de multe satisfacții, și care nu contenește să mă surprindă.În încheiere, aș dori să mulțumesc atât familiei de acasă, cât și celei de pompieri, în sânul cărora, mi-am găsit de fiecare dată echilibrul și puterea de a merge mai departe, și care m-au ajutat să devin omul de azi‟, mai spune Gabriel Oprea.

Îl felicităm pe lt. col. Gabriel Oprea pentru profesionalismul și dăruirea cu care-și practică meseria și îi dorim atât lui, cât și pompierilor vrânceni, sănătate și putere de muncă!

Citat:Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit sâmbătă, 06 noiembrie,, în jurul orei 21:40, în satul Budești, comuna Cotești, după ce un apel la numărul unic 112, anunța că o anexă gospodărească este cuprinsă de flăcări.
Pompierii militari au intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea incendiul ce a distrus, atât anexa pe o suprafață de aproximativ 80 mp și bunurile aflate în aceasta, cât și 10 m steri lemn de foc.
Cauza probabilă care a generat incendiul: scurtcircuit electric.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.