Evaluarea subiectului:
- 10 voturi - 5 în medie
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
I.S.U. "Anghel Saligny" al Judetului Vrancea
|
Autor |
Mesaj |
Covalciuc Bogdan
Administrator
Mesaje: 14,892
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6688
Given 20415 thank(s) in 8213 post(s)
|
RE: I.S.U. "Anghel Saligny" al Judetului Vrancea
Incendiu în Cartierul Tineretului din Sud. Hidranţii din zonă sunt doar simple obiecte de decor
Citat:Subsolul unui bloc de pe strada Ulmului, din Cartierul Tineretului, a fost incendiat în această după-amiază, fiind necesară intervenţia pompierilor. Focul a izbucnit în jurul orei 16.30, la subsolul unui bloc ANL construit în anul 2002. Din primele informaţii, se pare că joaca unor copii cu foc deschis a condus la declanşarea incendiului, care s-a manifestat în special printr-un nor de fum gros şi negru, care i-a speriat şi alungat din casă pe locatari. Pompierii au venit de urgenţă la faţa locului şi au reuşit să stingă la timp focul, dar au avut ceva emoţii, mai cu seamă când au aflat că hidranţii frumos aşezaţi şi vopsiţi la stradă sunt de fapt nişte obiecte de decor, ceea ce denotă multă iresponsabilitate în această privinţă.
„Hidranţii sunt defectuoşi” se strofoca un funcţionar să-i explice consilierului local Bogdan Matişan, chiriaş la ANL, care se agita să afle de ce nu curge apă prin obiectele respective. În plus, unul dintre locatarii blocului afectat de incendiu a ieşit afară din bloc în picioarele goale, cu copilul în braţe înfăşurat într-o pătură, ca să-l protejeze, acuzându-i pe pompieri că nu sunt buni de nimic. Acesta le-a cerut furtunul ca să stingă el focul. Se pare că în afara unei sperieturi groaznice şi a fumului care a invadat apartamentele, pagubele nu sunt foarte mari.
"În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum la subsolul imobilului cu trei etaje, cu posibilităţi de propagare la spaţiile de locuit. Intervenţia a fost foarte dificilă, atât din cauza lipsei vizibilităţii în spaţiile înguste de la subsolul blocului unde erau amenajate boxe pentru depozitare, cât şi din cauza cantităţii mari de fum dens emanat în timpul arderii. Majoritatea locatarilor care se aflau în apartamente în momentul producerii incendiului au reuşit să părăsească la timp imobilul, dar pentru cinci persoane s-a impus intervenţia pompierilor pentru a fi evacuate. Două femei, una în vârstă de 41 iar alta de 42 de ani, au suferit atac de panică şi au fost preluate de echipajul de pe ambulanţa S.A.J. După ce li s-a acordat primul ajutor medical, acestea au refuzat transportul la spital", a precizat lt. Cristina Duţă, purtător de cuvânt ISU Vrancea. De precizat că la interveneţii au participat patru maini de pompieri.
SURSA : http://adevarul.ro/
"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
|
|
18-04-2014 05:43 AM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Mesaje în acest subiect |
RE: I.S.U. "Anghel Saligny" al Judetului Vrancea - Covalciuc Bogdan - 18-04-2014 05:43 AM
|
|
Bine ai venit, Vizitator! |
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.
|
Sustinem | |
|
|