Evaluarea subiectului:
- 7 voturi - 5 în medie
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare Botoșani
|
Autor |
Mesaj |
maf150
Moderator
Mesaje: 2,635
Alăturat: Apr 2011
Locatie:
Thanks: 2309
Given 1299 thank(s) in 599 post(s)
|
RE: S.M.U.R.D. BOTOSANI
Citat:Doi tineri din Botoşani distruşi de viteză şi alcool
Doi tineri au fost transportaţi în stare gravă la un spital din Iaşi, iar alti trei sunt la spitalul din Dorohoi.
Două persoane au fost grav rănite, iar alte trei au fost rănite uşor, după un accident de circulaţie produs în localitatea Oroftiana din comuna Suharău. Şase tineri cu vârste între 19 şi 25 de ani, se întorceau de la discotecă cu un VW Golf 3.
Aceştia mergeau spre satul Baranca, însă viteza prea mare şi alcoolul consumat au dat de furcă şoferului maşini, Vlad D, de 23 de ani, care nu a reuşit să mai controleze maşina şi s-a izbit violent de un parapet. Bilanţul accidentului este tragic. Trei persoane au fost rănite grav, fiind transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Mavromati.
Doi dintre pasageri au rămas încarceraţi, având nevoie de intervenţia echipelor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Un echipaj de descarcerare şi unul SMURD aparţinând Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, precum şi trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dorohoi şi Botoşani au intervenit cât se poate de rapid.
Pentru a scoate cele două victime, de 25 respectiv 18 ani, dintre fiarele contorsionate, s-a acţionat pentru tăierea portierelor şi a cupolei. Pasagerul din dreapta a fost preluat de echipajul cu medic şi transportat la Spitalul Judeţean „Mavromati" Botoşani, iar celelalte patru victime au fost preluate de echipajul SMURD şi celelalte două ambulanţe şi transportate la Spitalul de Dorohoi pentru a fi stabilizate. Ulterior, acestea au fost transferate la Spitalul Judeţean Botoşani. Ulterior, cei doi tineri răniţi grav au fost duşi cu un elicopter la Iaşi, întrucât starea lor se agravase. Şoferul avea o alcoolemie de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
SURSA: http://www.adevarul.ro/locale/botosani/D...37768.html
|
|
07-01-2012 03:11 PM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
maf150
Moderator
Mesaje: 2,635
Alăturat: Apr 2011
Locatie:
Thanks: 2309
Given 1299 thank(s) in 599 post(s)
|
RE: S.M.U.R.D. BOTOSANI
Citat:Patru elevi implicaţi într-un accident de circulaţie la ieşirea din Botoşani spre Hudum
Unul dintre tineri este în stare gravă după ce maşina a rupt un stâlp de beton cu tot cu fundaţie şi s-a răsturnat peste un şanţ. Şoferul care abia a împlinit 19 ani avea carnet de numai şase luni.
Cei trei elevi, o tânără şi trei prieteni ai săi, se plimbau prin oraş iar la ieşire spre Hudum. Şoferul , Florin Jijie( 19 ani) a vrut să întoarcă BMW-ul împrumutat de la un pritene când maşina a derapat şi a intrat cu viteză într-un stâlp de iluminat de pe marginea drumului. Impactul a fost atît de violent încât stâlpul a fost smuls cu tot cu fundaţia de beton iar maşina a plonjat peste un şanţ." Când am ajuns noi, victimele s-au scos din maşină una pe alta, erau conştienţi. Un tânăr era în stare mai gravă. Toţi au fost prleuaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital", a declarat Alin Carp, şef echipă intervenţie ISU Botoşani-
În stare gravă se află Andrei Leonte ( 18 ani). Şoferul şi prieten ii săi, Isabela Ciornenchi şi Ionuţ Ţurcanu , au suferit contuzii dar sunt în afara oricărui pericol susţin medicii.
Şoferul maşinii nu consumase băuturi alcoolice. El va fi cercetate pentru vătămare corporală din culpă.
SURSA: http://www.adevarul.ro/locale/botosani/P...37121.html
|
|
17-01-2012 10:10 AM |
|
{myadvertisements[zone_3]}
aba
Membru experimentat
Mesaje: 195
Alăturat: Mar 2011
Locatie:
Thanks: 0
Given 44 thank(s) in 19 post(s)
|
RE: S.M.U.R.D. BOTOSANI
Accident cu o persoana incarcerata la Oraseni!
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a ajuns în această dimineaţă la spital după ce a fost implicat într-un grav accident rutier pe raza localităţii Orăşeni Deal.
Tânărul se îndrepta spre Botoşani dar din cauza carosabilului ud şi a vitezei excesive autoturismul marca Opel pe care îl conducea, a derapat şi s-a izbit într-un stâlp de electricitate. La faţa locului au fost solicitaţi să intervină şi pompierii pentru descarcerarea tânărului deoarece maşina era grav avariată. Şoferul a fost transportat în stare gravă la spital.
"Accidentul s-a produs ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum. În urma accidentului a rezultat o victimă care a fost transportată la spital. urmează cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs accidentul", a precizat ag. princ. Corneliu Timofte, Secţia de Poliţie Corni.
SURSA:
http://btonline.ro/index.php?option=com_...Itemid=121
|
|
17-01-2012 01:32 PM |
|
{myadvertisements[zone_3]}
aba
Membru experimentat
Mesaje: 195
Alăturat: Mar 2011
Locatie:
Thanks: 0
Given 44 thank(s) in 19 post(s)
|
RE: S.M.U.R.D. BOTOSANI
O masina in care se aflau doua persoane a cazut de pe un pod!
Doi barbati au ajuns, miercuri seara, la spital, dupa ce masina cu care se deplasau a cazut intr-un parau.
Marcel Palie, in varsta de 57 de ani, din Siret, judetul Suceava, se deplasa la volanul unui autoturism VW pe DJ 292, intre localitatile Podeni si Vladeni. In masina cu acesta, pasager pe scaunul din dreapta, era un alt barbat, Constantin Duta, in varsta de 55 de ani, tot din Siret.
La un moment dat, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum, dar si din cauza ca nu cunostea zona, intr-o curba soferul a pierdut controlul asupra volanului si a plonjat cu masina intr-un rau.
Pasagerul din dreapta a fost cel care a sunat la 112 si a cerut ajutor.
Cei doi barbati au fost scosi din masina de pompierii de la descarcerare si transportati cu Ambulantele la spital.
Soferul a suferit traumatisme la membre, iar pasagerul a suferit un traumatism toracic.
SURSA:
http://stiri.botosani.ro/stire/35678/O+m...+pod!.html
|
|
19-01-2012 12:51 AM |
|
{myadvertisements[zone_3]}
aba
Membru experimentat
Mesaje: 195
Alăturat: Mar 2011
Locatie:
Thanks: 0
Given 44 thank(s) in 19 post(s)
|
RE: S.M.U.R.D. BOTOSANI
Tragedie pe o şosea capcană
Drumurile nesemnalizate şi neîntreţinute au făcut din nou victime în judeţ. Doi bărbaţi din Siret - Suceava au trăit clipe de coşmar miercuri noapte după ce maşina în care se aflau a plonjat într-un râu. Volkswagen-ul condus de Marcel P. de 57 de ani a ieşit de pe şoseaua dintre Podeni şi Vlădeni (comuna Corlăteni), a zburat 50 de metri, s-a rostogolit atingând de trei ori pământul, când cu botul, când cu spatele şi apoi a plonjat în Jijia. Şoferul nu a observat o curbă la dreapta, complet nesemnalizată şi încercând să rămână pe şosea a frânat, trăgând de volan, însă maşina a intrat în derapaj şi s-a răsturnat. Atât şoferul, cât şi pasagerul din dreapta, Constantin D. de 55 de ani au fost prinşi în autoturismul rămas cu botul în apă, sub pod, cel puţin jumătate de oră fără să fie văzut de nimeni. Când şi-a mai revenit din spaima că va muri înecat, Constantin D. a sunat la 112, chemând ajutoare. Operaţiunea de salvare a fost extrem de dificilă, durând mai bine de 40 de minute, cei doi fiind preluaţi apoi de ambulanţe. Poliţiştii susţin că accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, însă vor lua în calcul şi faptul că pe o lungime de câteva sute de metri suprafaţa de rulare nu avea niciun semn de circulaţie.
SURSA:
http://www.monitorulbt.ro/Stiri/Botosani...pcana.html
http://telembt.ro/a_plonjat_cu_masina_in...18973.html
|
|
20-01-2012 11:21 AM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
aba
Membru experimentat
Mesaje: 195
Alăturat: Mar 2011
Locatie:
Thanks: 0
Given 44 thank(s) in 19 post(s)
|
RE: S.M.U.R.D. BOTOSANI
A ajuns la spital, dupa ce a cazut un copac peste el!
Un tanar in varsta de 28 de ani din localitatea Racovat, comuna Pomarla, a ajuns, vineri, la spital, dupa ce a cazut un copac peste el.
Barbatul, impreuna cu alti localnici, erau in padure, unde s-au dus sa taie lemne, iar la un moment unul dintre copacii pe care l-a taiat a cazut peste el.
Ceilalti barbat i-au sarit in ajutor tanarului si l-au scos de sub copac, urcandu-l intr-o caruta si ducandu-l pana la marginea padurii, unde il astepta un echipaj SMURD.
Paramedicii i-au acordat barbatului primului ajutor si l-au transportat la Spitalul Municipal Dorohoi.
Tanarul acuza dureri in zona toracelui.
SURSA:
http://stiri.botosani.ro/stire/35731/A+a...e+el!.html
|
|
20-01-2012 08:09 PM |
|
{myadvertisements[zone_3]}
aba
Membru experimentat
Mesaje: 195
Alăturat: Mar 2011
Locatie:
Thanks: 0
Given 44 thank(s) in 19 post(s)
|
RE: S.M.U.R.D. BOTOSANI
Tanar cazut intr-un canal pe strada Independentei!
Un tanar in varsta de 17 ani a ajuns, vineri seara, la spital dupa ce a cazut intr-un canal de pe strada Independentei, din muncipiul Botosani.
Din cate se pare, gura de canal fusese furata, iar zona fiind neiluminata baiatul nu a observat ca este descoperit si a cazut in canal.
Baiatul a fost ajutat de o ruda sa iasa, iar apoi a fost transportat la spital cu o Ambulanta SMURD, suferind o fractura la o mana.
SURSA:
http://stiri.botosani.ro/stire/35741/Tan...ntei!.html
http://btonline.ro/index.php?option=com_...Itemid=121
|
|
21-01-2012 11:57 AM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
aba
Membru experimentat
Mesaje: 195
Alăturat: Mar 2011
Locatie:
Thanks: 0
Given 44 thank(s) in 19 post(s)
|
RE: S.M.U.R.D. BOTOSANI
2011: Pompierii botoşăneni au salvat câte o viaţă la fiecare 3 ore
Opt vieţi salvate în fiecare zi din 2011 de către forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani. Acesta este bilanţul unui an în care botoşănenii au chemat în ajutor pompierii cu 182% mai mult decât în 2010, fie că le-au luat foc casa sau bunurile din gospodărie, fie că au fost victime ale unor accidente rutiere, casnice ori că trebuiau să ajungă la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Potrivit bilantului pe anul 2011, I.S.U. Botoşani a intervenit în 4.278 situaţii de urgenţă (faţă de 1.515 în anul 2010 – o creştere cu 182% şi 1.052 în anul 2009 – o creştere cu 306%). Peste 160 de botoşăneni au fost salvaţi din locuinţele cuprinse de flăcări, autoturismele implicate în accidente rutiere, ori alte medii ostile vieţii.
Alte peste 2.700 de persoane, care sufereau de diferite afecţiuni medicale, au ajuns la timp la spital pentru îngrijiri de specialitate ca urmare a intervenţiei echipajelor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din cadrul inspectoratului.
Urmare a apelurilor botoşănenilor, forţele inspectoratului au avut zilnic, anul trecut, în medie 12 misiuni de salvare a vieţii şi bunurilor materiale. Timpul de răspuns la intervenţii a fost de 12,1 minute, iar timpul de intervenţie de 29,7 minute.
Din cele 4.278 de situaţii de urgenţă înregistrate, 448 au fost incendii (338 în 2010), 148 arderi necontrolate (38 în 2010), 14 inundaţii (441 în 2010), 25 misiuni de asanare a muniţiei ( 27 în 2010), 2.666 intervenţii SMURD (89 în 2010), 265 misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire a incendiilor la diferite manifestări cu public numeros (126 în 2010), 335 alte intervenţii (deblocarea unor uşi de acces în apartamente şi salvarea persoanelor rămase captive, explozii în urma unor scăpări de gaze, salvări animale, prevenirea producerii unor incendii în urma unor accidente rutiere).
Anul trecut s-au înregistrat 16 alarme false. În 361 de situaţii, riscul generării unor evenimente grave a fost înlăturat până la sosirea echipajelor inspectoratului de către membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă sau cetăţeni.
Creşterea semnificativă a numărului de intervenţii se datorează, în primul rând, operaţionalizării celor două echipaje ale Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD).
|
|
26-01-2012 08:19 PM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
aba
Membru experimentat
Mesaje: 195
Alăturat: Mar 2011
Locatie:
Thanks: 0
Given 44 thank(s) in 19 post(s)
|
RE: S.M.U.R.D. BOTOSANI
Accident la Cucorani! O masina, in care se aflau patru tineri, a intrat intr-un copac!
Patru tineri au fost raniti dupa ce masina in care se aflau a intrat intr-un copac, pe raza localitatii Cucorani.
Acestia se intorceau, duminica dimineata, de la discoteca, iar la un moment dat, pe fondul neadaptarii vitezei, masina a derapat, soferul a pierdut controlul asupra volanului si a intrat intr-un copac de pe marginea drumului.
La locului accidentului au ajuns mai multe ambulante si echipaje de descarcerare, insa cei din masina au fugit, desi erau raniti, si au luat si numerele de inmatriculare ale masinii.
La cativa metri de locul producerii accidentului, unul dintre tineri a fost gasit intr-o alta masina si transportat la spital, prezentand mai multe traumatisme.
Politistii urmeaza sa il identifice pe sofer si sa stabileasca cauzele producerii accidentului.
SURSA:
http://stiri.botosani.ro/stire/36455/Acc...opac!.html
|
|
12-02-2012 12:25 PM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
aba
Membru experimentat
Mesaje: 195
Alăturat: Mar 2011
Locatie:
Thanks: 0
Given 44 thank(s) in 19 post(s)
|
RE: S.M.U.R.D. BOTOSANI
FOTO “2% pentru SMURD” Un formular completat înseamnă o viaţă salvată!
Zeci de botoşăneni s-au alăturat campaniei „2% pentru SMURD”, derulată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi Fundaţia pentru SMURD.
Punctul de informare mobil amplasat, astăzi, pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoşani a fost luat cu asalt de cetăţenii dornici să susţină activitatea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) prin donarea a 2% din impozitul pe venit. Cu această ocazie, cetăţenii şi-au putut măsura gratuit nivelul tensiunii arteriale.
Cu banii adunaţi de la botoşăneni, dar şi de la ceilalţi contribuabili, „Fundaţia pentru SMURD” doreşte să achiziţioneze un avion sanitar destinat SMURD, proiect demarat în 2011. Importanţa achiziţionării acestui aparat de zbor, special construit şi dotat pentru intervenţii de urgenţă, este reliefată de numărul foarte mare de misiuni executate până în acest moment cu aparatul de zbor închiriat – 117. Dincolo de această simplă cifră stau, însă, 117 vieţi omeneşti salvate.
Botoşănenii care doresc, prin direcţionarea a 2% din impozitul pe care îl plătesc statului pentru salariile din 2011 sau alte venituri, să sprijine activitatea SMURD, pot completa şi trimite, până pe 15 mai 2012, DECLARAŢIA 230, dacă au venituri doar din salarii, sau DECLARAŢIA 200, dacă au venituri şi din alte surse (cedarea folosinţei bunurilor, drepturi de autor). Cei care nu cunosc suma corespunzătoare a 2% din impozit pot lăsa căsuţa necompletată, suma urmând a fi calculată de către organele fiscale.
Datele de completare a declaraţiilor:
Denumire entitate nonprofit: FUNDAŢIA PENTRU SMURD
Cod de identificare fiscală: 20177660
Cont bancar (IBAN): RO15 RNCB 0188 0848 0804 0001
Formularul se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. După completare, acesta poate fi depus direct sau trimis prin poştă cu scrisoare recomandată (confirmare de primire) la Administraţia Finanţelor Publice a localităţii de domiciliu.
Amănunte privind modalitatea de realizare a direcţionării a 2% din impozitul cetăţenilor pentru SMURD pot fi găsite pe site-ul I.S.U. Botoşani http://www.isubotosani.rosau al Fundaţiei pentru SMURD http://www.fundatiapentrusmurd.ro.
Fondurile provenind din campaniile „2% pentru SMURD” derulate în anii precedenţi au fost folosite pentru salvarea mai multor vieţi, acesta fiind dezideratul şi scopul SMURD-ului.
Fundaţia pentru SMURD este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altăinstituţie sau persoană, română sau străină.
SURSA: http://btonline.ro/index.php/sanatate/66...alvat.html
|
|
05-05-2012 10:39 PM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
|
Bine ai venit, Vizitator! |
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.
|
Sustinem | |
|
|