Evaluarea subiectului:
- 13 voturi - 5 în medie
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
I.S.U. "Podul Înalt" al Județului Vaslui
|
Autor |
Mesaj |
Covalciuc Bogdan
Administrator
Mesaje: 14,887
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6684
Given 20284 thank(s) in 8206 post(s)
|
RE: I.S.U. "Podul Inalt" al Judetului Vaslui
13 septembrie, Ziua Pompierilor. Istoria celor 45 de ani de la înfiinţarea Grupului Judeţean de Pompieri din Vaslui
Citat:Judeţul Vaslui se bucură de o adevărată tradiţie a armei pompierilor, ale cărei rădăcini se întorc în timp până în anul 1841, atunci când la Bârlad a fost înfiinţată „comanda pojărnicească“, a doua din ţară după cea de la Iaşi. Istoria Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă „Podul Înalt“ din Vaslui a început în urmă cu 45 de ani, într-o zi de 1 octombrie. În anul 1968, odată cu noua împărţire administrativă a teritoriului ţă¬rii şi apariţia judeţului Vaslui a luat fiinţă şi Grupul Judeţean de Pompieri Vaslui, având în subordine directă companiile de pompieri Vaslui, Bârlad şi Huşi. La data înfiinţării, comandamentul Grupului de Pompieri Vaslui şi Compania de Pompieri Vaslui aveau sediul într-un local situat pe strada Ştefan cel Mare, numărul 115. Începând din anul 1975 s-au demarat lucrările de construcţie a unui nou sediu, pe strada Castanilor numărul 9, lucrări care aveau să fie definitivate la finele anului 1977. Un moment important al istoriei pompierilor militari vasluieni l-a constituit anul 1997, atunci când a primit denumirea de Grupul de Pompieri „Podul Înalt” al judeţului Vaslui. Prin Decretul Preşedintelui României numărul 244 din 19 iunie 1997 a fost acordat şi Drapelul de Luptă. În anul 1998, odată cu intrarea în vigoare a noului stat de organizare al unităţii, subunităţile au primit următoarele denumiri : Detaşamentul de Pompieri Vaslui, Secţia de Pompieri Bârlad şi Staţia de Pompieri „TIP I” Huşi. La 21 iulie 2004 a avut loc unul dintre cele mai semnificative şi emoţionante momente din istoria unei unităţi militare: decorarea Drapelului de Luptă al unităţii cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler. Decretul prezidenţial a fost citit de Comandantul Corpului Pompierilor Militari, general maior Vladimir Secară, iar Drapelul de Luptă a fost decorat de Secretarul de stat din Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestorul Nicolae Berechet. Începând cu data de 15 decembrie 2004, prin unificarea Grupului de Pompieri „Podul Înalt” Vaslui cu Inspectoratul de Protecţie Civilă Vaslui a luat fiinţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt“ al judeţului Vaslui, constituit ca serviciu public deconcentrat în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Istoria pompierilor vasluieni a consemnat fapte memorabile şi intervenţii dificile, pe parcursul cărora au fost salvate vieţile a sute de oameni, puse în pericol de furia naturii dezlănţuite, de incendii sau cutremure. În cei 45 de ani de existenţă, instituţia a trecut prin mari modificări şi a făcut faţă diverselor provocări. Astăzi descarcerarea şi asistenţa persoanelor aflate în situaţii critice, intervenţia serviciului mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare, intervenţia la inundaţii, incendiile de amploare sau situaţiile de urgenţă provocate de manifestări ale fenomenelor meteo periculoase sunt doar câteva exemple de misiuni ale pompierilor vasluieni. În prezent Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui are în componenţă următoarele subunităţi: Detaşamentul Vaslui, cu o Gardă de Intervenţie în oraşul Negreşti şi un Punct de Lucru la Ivăneşti, Detaşamentul Bârlad cu Punct de Lucru în oraşul Murgeni şi Secţia Huşi.
SURSA : http://adevarul.ro/
"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
|
|
12-09-2013 04:38 PM |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Mesaje în acest subiect |
RE: I.S.U. "Podul Inalt" al Judetului Vaslui - Covalciuc Bogdan - 12-09-2013 04:38 PM
|
|
Bine ai venit, Vizitator! |
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.
|
Sustinem | |
|
|