Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 5 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
I.S.U. "Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu
Autor Mesaj
HomefireNews Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 6,254
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 5551
Given 3741 thank(s) in 2296 post(s)

Mesaj: #91
RE: I.S.U. "Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu
Şeful ISU Sibiu protestează față de incorectitudinea raportărilor COVID: „Oficial vă spun că suntem nebuni la cap”
[Imagine: balcu.jpg]

Citat:Inspectorul-şef al ISU Sibiu, Cosmin Balcu, spune că, în cursul zilei de luni după-amiază, când deja era confirmat primul deces COVID-19 în judeţul Sibiu, în documentele oficiale nu apărea nici măcar un caz de infecție.

Inspectorul-şef al ISU Sibiu, Cosmin Balcu, a răbufnit în Turnul Sfatului, o publicație importantă din Sibiu, acuzând faptul că situațiile celor contaminați, chiar și ale cadrelor medicale, sunt incorecte.

„Oficial vă spun că suntem nebuni la cap. DSP-ul ne-a raportat azi, la orele 17.00, zero «pozitivi» și zero decedați în județul Sibiu. Datele pe care le primim de la Direcția de Sănătate Publică Sibiu la Centrul județean de coordonare și conducere a intervenției sunt cu zero pozitivi și cu zero decedați. Este incredibil ceea ce se întâmplă. Suntem în 2020 și unii trăiesc în 1900 toamna. Ca să ne dăm mari, că avem zero”, a declarat Cosmin Balcu pentru Turnul Sfatului.

Cel care conduce operativ toate acțiunile din județ în vreme de pandemie arată că este nevoit să se ghideze în activitatea zilnică pe baza informațiilor pe care le obține din cu totul alte surse decât informările Direcției de Sănătate Publică, care nu au nici o legătură cu realitatea, spune el.
Cosmin Balcu, pentru Turnul Sfatului:
Gândiți-vă în ce situație sunt eu pus, în calitate de comandant al acțiunii! Ne mințim și nu este în regulă.

Şeful ISU arată cum prelucrează datele DSP chiar şi în cazul său. A fost testat pentru noul coronavirus ca urmare infectării senatorului Vergil Chițac. Și chiar și acum, în evidențele furnizate de DSP Sibiu, cazul său apare ca fiind încă în teste. „Au trecut 20 de zile de atunci și sunt comandatul acțiunii. E grav, foarte grav ce se întâmplă”, punctează Balcu.

Potrivit informațiilor obținute de Turnul Sfatului, în cursul zilei de luni, la nivelul județului Sibiu existau deja aproximativ 20 de sibieni confirmați pozitiv a fi infectați cu SARS-CoV-2.

DSP respinge acuzaţiile

Gabriel Budescu, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, a explicat că totul apare ca urmare a plimbării informațiilor între țară și București, unde se vrea aprobare pentru tot.

”Probele se recoltează la nivel local, iar rezultatele ajung la Centrul național de control și de acolo, mai apoi, se transmit către noi, către direcțiile de sănătate publică. Pentru că această informație trebuie să o aibă mai întâi Centrul strategic. Deci, dacă pe surse a apărut informația, iar eu nu am acel document de la Centrul strategic, eu nu am cum să comunic mai departe”, a spus Budescu.

Prefectul îl amenință pe şeful ISU

Prefectul județului, Mircea Crețu, a declarat: „Nu sunt mulțumit de comunicarea interinstituțională și probabil niciodată nu voi fi mulțumit. Dar, mai ales, mă deranjează declarațiile unora. Fiecare răspunde la un moment dat pentru ceea ce declară”.
SURSA : https://www.libertatea.ro

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
01-04-2020 11:33 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
HomefireNews Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 6,254
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 5551
Given 3741 thank(s) in 2296 post(s)

Mesaj: #92
RE: I.S.U. "Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu
Inspectorul-şef al ISU Sibiu, Col. Cosmin Balcu, care conduce Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI) din județul Sibiu se revoltă: “Nu mai tac. E vorba de viața oamenilor, nu de o pivniță inundată”


[Imagine: maxresdefault-1440x564-c.jpg]

Citat:Exasperat în plină criză COVID-19, comandantul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI) din județul Sibiu, inspectorul-șef ISU Cosmin Balcu, spune, într-un interviu acordat cititorilor Libertatea, că ”nu pot conduce urgențele pe stare de epidemie dintr-un județ întreg fără să știu exact bolnavii și decedații de COVID-19. Vă imaginați că nici eu nu-i știu la timp?”.

Cosmin Balcu, inspector șef ISU Sibiu și șef CJCCI pe timpul stării de urgență:
De trei săptămâni atrag atenția că situația e gravă. După tragedia de la Siutghiol, din 2014, s-a decis că ISU va conduce în astfel de situații care cer intervenție complexă. Nu mi se pare normal să fiu pus să conduc fără să cunosc datele oficiale legate de coronavirus.

Ce este CJCCI? Subordonat Centrului Național, condus de Raed Arafat, Centrul Județean grupează toate forțele locale, de la SMURD, poliție, jandarmi și toate celelalte, pe perioada epidemiei.

-Domnule inspector-șef, declarațiile dumneavoastră apărute ieri pe plan național, date inițial pentru publicația sibiană Turnul Sfatului, au stârnit rumoare. Sunteți comandant, sunteți militar, suntem în stare de urgență și, conform legii, sunteți șeful operațiunilor din întregul județ Sibiu.

-Da, tocmai că sunt militar! Uitați, eu am o carieră de militar în spate. Sunt absolvent al Școlii militare de la Sibiu, Academia forțelor terestre cum se numea atunci. De 15 ani am funcții de comandă și de 10 ani conduc ISU Sibiu. Știu ce spun și îmi asum. Nu e normal să nu avem informațiile cine e pozitiv, de unde vine, cine au fost contacții. Am ajuns să avem în Sibiu doi morți cerți de COVID-19 și eu să aflu informațiile din presă?

Cosmin Balcu, inspector șef ISU Sibiu:
Nu sunt speriat de nimic, nu țin la scaunul meu, pentru că în joc sunt lucruri mai importante. Avem o responsabilitate enormă față de cetățean și de aceea vorbesc.

-Mai exact, ce vă nemulțumește ca șef al ISU Sibiu?

-Să dau oamenilor exemple. Un om sună la 112. Nu sunt simptome de COVID-19, merge SMURD, îl ia, dar avem doar măști și mănuși. Asta e procedura, o respectăm. Îl ducem pe bolnav la spital, la UPU. Trece un timp și, într-o zi, îl văd pe lista de decedați. Eu nu știu că a avut COVID! Îl reperez că îmi amintesc vârsta și alte elemente. În condițiile astea, cum să-mi protejez oamenii și, mai departe, pe cetățeni? Cum să nu știu eu, autoritate locală, că omul a fost pozitiv?

-DSP trebuie să facă o anchetă epidemiologică. Și înțelegem că sunt reguli de la Grupul de Comunicare Strategică că informațiile ajung întâi la București. Apoi se întorc în județe.

-Ajung la București ca să se comunice centralizat de acolo către public. Foarte bine, așa s-a decis. Dar eu nu vreau situația din județ ca să o comunic public, ci ca să pot lucra, să pot să asigur siguranța cetățenilor din județul Sibiu.

-Însă…
-Stați să vă spun. Să nu-și imagineze cineva că eu ies să declar public toate acestea așa, dintr-odată. Nu. Eu de multă vreme…

-De câtă?
-De trei săptămâni. De trei săptămâni spun în toate ședințele de la Prefectură că nu avem datele corecte și la timp. Dar DSP și domnul prefect joacă pe aceeași mână.

-Ce înseamnă asta?
-Înseamnă că trebuie să lăsăm orice deoparte și să facem echipă. Să ni se dea informațiile despre cei pozitivi. Abia de două zile ne vine un tabel de la DSP. Și tabelul acela… În fine, îl mai completăm noi.


Cosmin Balcu, inspector-șef ISU Sibiu:

Fără date exacte nu putem. E vorba de cum protejăm familiile celor bolnavi, angajații și comunitatea.

-Pentru cineva care ascultă e greu de crezut ce spuneți. Conform legii, conduceți Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, practic autoritatea care e responsabilă cu lupta cu epidemia.
-Da. Tocmai de aceea. Nu mai tac. E vorba de viața oamenilor, nu de o pivniță inundată. Trebuie să ne trezim odată! Gata cu lucrul pe orgolii și care ești mai tare ancorat politic. Avem nevoie de informații corecte și la timp. Altfel ajungem ca acum, când spunem oamenilor că de ce se plimbă prin societate contaminați? Păi, acel om e nevinovat, de unde să știe el că e bolnav?
SURSA : https://www.libertatea.ro

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
02-04-2020 09:33 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: maf150 , SPG Fire T. Midia Asset X
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 13,530
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 5086
Given 13008 thank(s) in 6009 post(s)

Mesaj: #93
RE: I.S.U. "Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu
Colonelul Cosmin Laurentiu Balcu, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a pus cascheta în cui

[Imagine: balcu.jpg]

Citat:După zeci de ani de servire și fraternizare cu sistemul național de situații de urgență, colonelul Cosmin Balcu, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a pus în cui funcția de comandant al unității de pompieri din Sibiu.

A dat semnale public că nu s-a adaptat sistemului de gestionare a crizei generată de coronavirus, iar ulterior a lansat varianta pensionării.

Oficial, nimic însă despre plecare lui Balcu de la ISU, nimic despre cine se află la comanda ISU Sibiu în acest moment, chiar dacă lucrurile sunt ”aranjate”.

Contactat de StirideSibiu să confirme sau să infirme plecare sa de la conducerea ISU Sibiu, colonelul Balcu a pasat răspunsul pentru ”mai târziu”. Atitudine similară au și foștii subalterni ai săi, care refuză să spună oficial de mai multe zile cine se află la comanda unitășii și care este cauza schimbărilor.

Dacă tăcerea colonelului Balcu ar putea fi de înțeles, nu este însă de acceptat încălcarea legii de către angajații ISU Sibiu care refuză să furnizeze informații publice, potrivit legii.

Neoficial, se știe că în acest moment ISU Sibiu este condus de maiorul Lucian Trefaș, prim adjunct al inspectorului șef ISU Sibiu.

Prin atitudinea abordată, ISU Sibiu asigură plecare colonelului Cosmin Balcu de la comandă pe ușa din dos.

UPDATE: După publicarea articolului, în jurul orelor 16.00, ISU Sibiu a transmis joi precizări oficiale referitoare la pensionarea colonelui Balcu Laurențiu Cosmin și schimbarea comenzii la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Sibiu.

”Ca urmare a aprobării solicitării domnului colonel Balcu Laurențiu Cosmin de a trece în rezervă, începând cu data de 15 mai a.c. este în desfășurare activitatea de predare primire a comenzii unității și drapelului de luptă între acesta și maior Trefaș Lucian. Înainte de finalizarea procesului de predare-primire se va organiza un eveniment prin care se vor comunica public toate aspectele de interes referitoare la activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Sibiu”, se menționează în comunicatul ISU Sibiu.
SURSA : http://www.stiridesibiu.ro

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
22-05-2020 06:57 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: HomefireNews
{myadvertisements[zone_3]}
HomefireNews Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 6,254
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 5551
Given 3741 thank(s) in 2296 post(s)

Mesaj: #94
RE: I.S.U. "Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu
25.11.2020 / Incendiu autoturism în localitatea Micăsasa

[Imagine: 127461647-1806644412837916-7766520331369247837-n.jpg]

[Imagine: 127483209-1806644299504594-5649982873896916920-n.jpg]

[Imagine: 127486990-1806644339504590-4961889989183469544-n.jpg]

[Imagine: 127665700-1806644379504586-8143017321564039098-n.jpg]

Citat:În jurul orei 12:30, pompierii militari din cadrul ISU Sibiu - Secția Mediaș au fost solicitați să intervină de urgență pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism.

In primele informații proprietara autoturismului a afirmat că în timp ce parca autoturismul a văzut ieșind fum gros din bordul acestuia.

Astfel că ea împreună trei copiii s-au autoevacuat și au sunat pe numărul de urgență 112.

Pompierii militari au lichidat prompt incendiul fără probleme.

Cauza probabilă de izbucnire a fost determinată de un scurtcircuit electric.

A ars bordul și compartimentul motor al autoturismului.
SURSA : ISU Sibiu

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 25-11-2020 04:02 PM de HomefireNews.)
25-11-2020 03:59 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 13,530
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 5086
Given 13008 thank(s) in 6009 post(s)

Mesaj: #95
RE: I.S.U. "Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu
Un autobuz a ars în totalitate în urma unui incendiu între localitățile Mândra și Alămor

[Imagine: Incendiu-autobuz.jpg]

Citat:Un autobuz a luat foc între localitățile Mândra și Alămor. Toate persoanele care se aflau în interior au reușit să iasă la timp din autovehicul.
Pompierii sibieni intervenit cu două echipaje de stingere pentru lichidarea incendiului. La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD.Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit în urma incendiului.

“Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit cu două echipaje de pompieri și un echipaj SMURD între localitățile Mândra și Alămor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un mijloc de transport în comun. Nu sunt victime. Persoanele din interior s-au autoevacuat. Incendiul a fost lichidat în aproximativ o jumătate de oră și s-a manifestat la întreg autobuzul. Cele 30 de persoane aflate în interiorul autobuzului nu au avut nevoie de asistență medicală și locuiesc în zonă”, a spus Alina Voina, purtătorul decuvânt al ISU Sibiu.
SURSA : https://sibiu100.ro

[Imagine: Incendiu-autobuz-1.jpg]

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
13-03-2021 09:54 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: SPG Fire T. Midia Asset X
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 13,530
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 5086
Given 13008 thank(s) in 6009 post(s)

Mesaj: #96
RE: I.S.U. "Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu
În cursul lunii Noiembrie 2021, funcțiile de conducere ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au fost ocupate ca urmare a promovării concursurilor organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

[Imagine: 261475530-199529532346027-5265545528059112068-n.jpg]

[Imagine: 261445037-199529579012689-8423604973832347010-n.jpg]

Citat:În cursul lunii Noiembrie 2021, funcțiile de conducere ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au fost ocupate ca urmare a promovării concursurilor organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Prin urmare comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Cpt Dumitru Croitoru" al județului Sibiu este completă prin titularizarea primelor trei funcții de conducere din organigrama inspectoratului, după cum urmează :
În funcția de Inspector Șef ISU Sibiu – domnul locotenent colonel Lucian TREFAȘ. Începând cu data de 9 noiembrie 2021 a fost numit, prin ordin al Inspectorului General, în funcția de Inspector Sef al ISU Sibiu.
Ofițerul a absolvit Academia Forțelor Terestre în anul 2008 iar pe parcursul celor aproape 15 ani de carieră militară în arma pompierilor, acesta a îndeplinit atribuțiile mai multor funcții de execuție și comandă în ISU Sibiu.
În perioada 15 mai 2020 - 09 noiembrie 2021, ofițerul a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de Inspector Șef al ISU SIBIU. Ofițerul are 35 ani, este căsătorit și are doi copii.
În funcția de Prim Adjunct al Inspectorului Șef – domnul maior Andrei IANCU. A fost numit prin ordin al Inspectorului General începând cu data de 1 Decembrie 2021, în funcția de Prim Adjunct al Inspectorului Șef. Ofițerul a absolvit Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”- Facultatea de Pompieri în anul 2009, îndeplinind pe parcursul carierei funcții operative de conducere și coordonare în cadrul ISU Sibiu. Ofițerul este căsătorit și are 1 copil.
În funcția de Adjunct al Inspectorului Șef – domnul locotenent-colonel Laurențiu ANASTASIU. Ofițerul, care a absolvit Academia Forțelor Terestre în anul 2010, a fost numit în funcție prin ordin al Inspectorului General cu data de 19 noiembrie 2021. Acesta a îndeplinit pe parcursul carierei militare funcții de execuție și conducere iar în perioada 15 august 2019 - 19 noiembrie 2021 ofițerul a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de Adjunct al Inspectorului Șef. Acesta este căsătorit și are 2 copii.
SURSa info : ISU Sibiu

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 26-11-2021 08:41 PM de Covalciuc Bogdan.)
26-11-2021 08:37 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
HomefireNews Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 6,254
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 5551
Given 3741 thank(s) in 2296 post(s)

Mesaj: #97
RE: I.S.U. "Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu
Container pirotehnic în dotarea ISU Sibiu

[Imagine: 263396659-203772875255026-1153341483041204001-n.jpg]

[Imagine: 263476321-203772811921699-5903030463447807323-n.jpg]

[Imagine: 263570632-203772908588356-867206415180698442-n.jpg]

Citat:Începând cu data de 02.12.2021, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a primit în dotare un container pirotehnic în scopul eficientizării și desfășurării cu un plus de siguranță a activității pirotehnicienilor sibieni.
Containerul pirotehnic este destinat depozitării temporare a munițiilor rămase neexplodate din timpul conflictelor armate, care se încadrează în clasa 1 de risc, asanate pe teritoriul județului nostru.
Containerul este blindat pe interior, fiind dimensionat pentru a se putea depozita exploziv cu o masă de 50 kg echivalent TNT, 1.000 capse electrice/pirotehnice și/sau muniții de infanterie (cartușe de diferite calibre până la 14.5 mm, grenade de mână ofensive sau defensive).
Containerul va reduce durata misiunilor pirotehnice și va spori siguranța personalului care manevrează aceste muniții. Practic, acesta va avea rolul de a ajuta specialiștii pirotehniști ca, în cazul descoperirii unei cantități mari de muniții, să își creeze un campament complet în zona solicitată, pentru a elimina astfel din eforturile și riscurile transportului proiectilelor.
În acest caz, containerul pirotehnic se dovedește esențial în distrugerea acestora în locurile descoperite, cu respectarea măsurilor și distanțelor de siguranță față de localități, zone aglomerate, zone industriale sau alte obiective.
SURSA info : ISU Sibiu

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 03-12-2021 01:36 PM de HomefireNews.)
03-12-2021 01:34 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
HomefireNews Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 6,254
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 5551
Given 3741 thank(s) in 2296 post(s)

Mesaj: #98
RE: I.S.U. "Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu
O angajată a IGSU Sibiu a fost surprinsă în timp ce discuta la telefon, pe video-call, cu prietenii care sărbătoreau de Sfântul Andrei, asta în timp ce colegii ei se chinuiau să stingă un incendiu. Imaginile au fost surprinse de martorii evenimentului rutier și postate pe Facebook

Citat:Marți, 30 noiembrie 2021, un ansamblu TIR a fost cuprins de flăcări, la fața locului deplasându-se mai multe echipaje din cadru IGSU Sibiu.
În timpul interventiței, o angajată de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Sibiu a fost surprinsă în timp ce vorbea la telefon, video-call cu câtiva prieteni aflați la o petrecere. Imaginile au fost surprinse de martorii evenimentului rutier și postate pe Facebook.

”Referitor la videoul transmis de dumneavoastră menționăm că acesta a fost realizat în timpul misiunii de stingere a unui incendiu izbucnit la un autocamion cu remorcă, încărcat cu baloți de fân,care s-a petrecut în cursul serii trecute în localitatea Slimnic.În acel video apare o angajată ISU Sibiu, care face parte din echipajul SMURD și asigură acordarea la nevoie de asistență medicală.În urma informațiilor primite din partea dumneavoastră, situația va fi analizată la nivelul unității în vederea întreprinderii măsurilor care se impun.” a mărturisit purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu

SURSA : https://focuspress.ro

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
04-12-2021 12:40 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 13,530
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 5086
Given 13008 thank(s) in 6009 post(s)

Mesaj: #99
RE: I.S.U. "Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu
Incendiu autoturism la ieșirea din localitatea Iacobeni spre Agnita.

[Imagine: 271760833-228610329437947-1510654569506887394-n.jpg]

[Imagine: 271761235-228610259437954-4957735899250551107-n.jpg]

[Imagine: 271762377-228610292771284-6064779106572155661-n.jpg]

Citat:Pompierii militari ai Stației Agnita au intervenit de urgență cu 2 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism care s-a oprit în mers.
? La încercarea șoferului de a reporni autoturismul, un incendiu violent a izbucnit la compartimentul motor care s-a extins rapid la întreg autoturismul.
Pompierii militari alături de membrii SVSU Iacobeni au lichidat prompt incendiul în limitele găsite.
️Nu au fost victime iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de producerea unui scurtcircuit electric la compartimentul motor.
SURSA : ISU SIBIU

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
12-01-2022 08:04 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
Postează răspuns 


Săritură forum:



Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Ultimele subiecte
I.S.U. "Delta" al Judetul...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 05:42 PM
» Mesaje: 121
» Vizualizări: 118673
I.S.U. "Barbu Catargiu" ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 03:14 PM
» Mesaje: 59
» Vizualizări: 52958
Pensii militare
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 02:07 PM
» Mesaje: 189
» Vizualizări: 284334
Requiescat in Pacem
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 08:18 AM
» Mesaje: 466
» Vizualizări: 491352
S.P.S.U. Sea Protect Grou...
Ultimul mesaj a fost postat de: SPG Fire Midia
Astăzi 07:45 AM
» Mesaje: 38
» Vizualizări: 27595
S.P.S.U. Oil Terminal Con...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 07:05 AM
» Mesaje: 7
» Vizualizări: 4366
Autospeciale pentru stins...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 06:54 AM
» Mesaje: 493
» Vizualizări: 622316
I.S.U. "Serban Cantacuzin...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
Ieri 07:46 PM
» Mesaje: 153
» Vizualizări: 177916
I.S.U. "Basarab I" al Jud...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 05:27 PM
» Mesaje: 172
» Vizualizări: 186684
I.S.U. "Barbu Stirbei" a...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 05:25 PM
» Mesaje: 348
» Vizualizări: 315753

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro