Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 9 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
I.S.U. "Horea" al Județului Mureș
Autor Mesaj
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,599
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6451
Given 19130 thank(s) in 7959 post(s)

Mesaj: #111
RE: I.S.U. "Horea" al Judetului Mures
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu sediul în municipiul Bucureşti, strada Banu Dumitrache nr. 46, sectorul 2, scoate la concurs în vederea încadrării prin recrutare din sursă internă, din rândul ofițerilor din unitățile militare ale M.A.I., absolvenți de studii superioare care îndeplinesc condițiile legale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare și Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale M.A.I., postul de inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureș

Concurs is Isuj Mures

SURSA : https://www.igsu.ro


"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
21-01-2019 11:10 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,599
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6451
Given 19130 thank(s) in 7959 post(s)

Mesaj: #112
RE: I.S.U. "Horea" al Judetului Mures
Explozie şi incendiu la combinatul Azomureş. O persoană a fost rănită

[Imagine: Explozie-la-AZO-mures.jpg]

Citat:O explozie puternică, posibil la Secţia Amoniac 3, care a avut loc în jurul orei 1.00. Mai multe echipaje de intervenţie au ajuns la faţa locului. Un mesaj RO-Alert i-a informat pe locuitorii din zonă că „situaţia este sub control”.

02:20: ISU Mureş a transmis că o persoană a fost rănită în urma exploziei.
„În jurul 01:00, explozie urmată de incendiu la statia de amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomures. Intervin pompierii militari din cadrul ISU Mureş şi Serviciul Privat Pentru Situatii de Urgenta din cadrul operatorului economic. Incendiul este localizat, fără pericol de extindere şi se intervine pentru lichidare. În urma evenimentului a fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populatiei din zona limitrofa a operatorului. Nu exista nici un pericol pentru populatie sau personalul operatorului. A fost o victimă de sex masculin, de aproximativ 50 de ani, cu o fractura de membru superior”, arată comunicatul ISU Mureş. Compania Azomureş a precizat în ce condiţii s-a produs incidentul.

„În timpul manevrelor de pornirea a uneia dintre instalatiile de producere a amoniacului de pe platforma Azomures a avut loc un incendiu. O persoana a fost rănită, a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi este în afara oricărui pericol. Au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii din cadrului serviciului propriu şi cei de la ISU Mureş”, a transmis Azomureş.
SURSA : https://adevarul.ro



[Imagine: befunky-collage1-2.jpg]

Citat:O explozie puternică a avut loc, în noaptea de marți spre miercuri, la una dintre instalațiile de producere a amoniacului a combinatului din Târgu Mureș, Combinatul chimic AzoMureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România. O persoană a fost rănită, după ce a suferit o fractură, fiind în afara oricărui pericol. Din primele informații, deflagrația a avut loc după ce o conductă s-a fisurat.




„Mi s-a făcut pielea de găină” Pe internet au apărut deja mărturii din partea oamenilor din Tg. Mureș. „Am auzit ceva ce părea a fi un tunet. Mi s-a părut ciudat că niciodată la un tunet nu auzeam geamurile tremurând. După bubuitura puternică a continuat un sunet intens. Nu înțelegeam ce e, dar începeam să-mi dau seama că nu e vorba de un tunet. Gândul mi-a fugit la cel mai rău scenariu: Combinatul de îngrășăminte chimice din Târgu Mureș, Azomures. Imediat după am mers să închid geamurile. Toate lucrurile astea s-au întâmplat în decurs de câteva secunde. După câteva minute a venit un mesaj din partea RoAlert care confirmă un incident la acest combinat, dar nu spune exact despre ce este vorba. În acest moment mi s-a făcut pielea de găină. Citesc pe Facebook că ar fi vorba de o explozie la Secția 3 Amoniac. Nu se știe dacă sunt victime. Oameni buni, aveți grijă de voi și de cei din jur!”, a scris Alin Popoviciu.

După ora 2.00, combinatul Azomureș a ieșit cu un comunicat scurt pe pagina de Facebook, prin care a anunțat că problema a fost la una dintre instalațiile de producere a amoniacului, iar o persoană a fost rănită, însă se află în afara oricărui pericol. „În timpul manevrelor de pornirea a uneia dintre instalatiile de producere a amoniacului de pe platforma Azomures a avut loc un incendiu. O persoană a fost rănită, a primit ingrijiri medicale la fața locului și este în afara oricărui pericol. Au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii din cadrului serviciului propriu și cei de la ISU Mures. Situatia este acum sub control, este monitorizată de autorități, instalația unde a avut loc incendiul fiind oprită complet. Vom reveni cu detalii”, se arată în comunicat.

Conform presei locale și martorilor din oraș, în jurul orei 1:03, în noaptea de marți spre miecuri, orașul Târgu Mureș a fost zguduit de o bubuitură, apoi de un zgomot asurzitor. Pe internet au început să curgă imagini cu flăcări imense în zona platformei Azomureș, iar locuitorii au primit un mesaj RoAlert în care nu s-a spus ce s-a întâmplat exact, ci doar că nu există vreun pericol.

[Imagine: screenshot20210707-013434wireless-emerge...4x581.webp]

ora 04.30. În urmă cu puțin timp au avut loc declarații de presă la sediul Azomureș, la care au participat prefectul Mara Toganel, prim adjunctul ISU Mureș Cristian Buhainu și directorul Uzinei Chimice Azomures, Ovidiu Căciun. „Colegul nostru care a fost rănit a primit îngrijiri medicale și a fost externat din Serviciul de Urgență. Au fost prezentate primele informații ale cauzei incidentului tehnic, fiind vorba de fisurarea unei conducte prin care se transporta gaz de sinteză la presiune foarte mare. Operatorii instalatiei au aplicat procedurile specifice, au izolat din punct de vedere tehnic zona afectata și au oprit în siguranță instalatia Amoniac 3”, au anunțat oficialii. Conform unor surse Libertatea, rănile persoanei care a ajuns la spital în urma exploziei de la Azomureș au fost provocate de cioburi.
SUIRSA : https://www.libertatea.ro

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
07-07-2021 06:58 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,107
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7770
Given 7135 thank(s) in 3459 post(s)

Mesaj: #113
RE: I.S.U. "Horea" al Judetului Mures
CAUZA exploziei de la Azomureș

[Imagine: screenshot-1004.png]

Citat:Evenimentul tehnic produs miercuri la Azomureş fost generat de cedarea unei porţiuni de sub sudura unei conducte, conductă care avea următoarea inspecţie tehnică programată pentru anul 2022, se menţionează într-un raport preliminar al Azomureş

"Echipa de investigare a Azomureş, împreună cu autorităţile IGSU Bucureşti, ISU Mureş, Garda de Mediu Mureş, APM Mureş, IPJ Mureş şi ITM Mureş, confirmă că evenimentul de astăzi a fost generat de cedarea unei porţiunii de sub sudura unei conducte. Conducta la care a apărut avaria face parte dintr-un sistem de conducte autorizat ISCIR pentru funcţionare în data de 30.07.2013, având ultima verificare tehnică în utilizare în data de 16.01.2019, şi scadenţa următoarei inspecţii tehnice în utilizare fiind în data de 06.01.2022", potrivit unui comunicat al combinatului.

Motivul cedării conductei urmează să fie investigat, se arată în comunicatul Azomureş.

"Sudura a fost verificată cu raze X în anul 2020, iar rezultatul a fost conform. Motivul cedării conductei va fi următoarea etapă a investigaţiei şi necesită o analiză realizată de către experţi independenţi. Rezultatele finale sunt aşteptate în următoarele săptămâni. Ca şi până acum, vom continua să cooperăm complet transparent cu autorităţile care au atribuţii în acest domeniu. Rezultatele finale ale investigaţiilor vor fi prezentate public imediat ce vor fi finalizate", se precizează în document.

Azomureş subliniază că incidentul nu a avut impact asupra mediului.

"Evenimentul nu a avut impact asupra factorilor de mediu. Azomureş îşi reafirmă angajamentul ferm de a respecta toate standardele de siguranţă şi de mediu ale Uniunii Europene. Înţelegem pe deplin preocuparea comunităţii locale în legătură cu acest eveniment şi vrem să-i asigurăm pe toţi cei interesaţi că vom continua să implementăm măsuri care pot să limiteze oricând escaladarea unui incident la oricare dintre instalaţiile de pe platformă. Prioritatea companiei rămâne siguranţa angajaţilor şi a comunităţii locale, iar felul în care a fost gestionat acest incident tehnic demonstrează eficacitatea măsurilor de oprire în caz de urgenţă. Materialul informativ pentru situaţii de urgenţă, distribuit cetăţenilor din vecinătatea Azomureş, a avut rolul de a oferi informaţii asupra măsurilor care trebuie luate de către aceştia în timpul unei situaţii de urgenţă", conform comunicatului Azomureş.

Compania susţine că în timpul evenimentului de miercuri au fost aplicate toate procedurile pentru prevenirea accidentelor şi pentru oprirea de urgenţă a instalaţiilor.

"În activitatea noastră, unul dintre principiile de bază ale siguranţei proceselor ţine de reducerea probabilităţii şi consecinţelor unui accident. Astfel, Azomureş a realizat studii HAZOP (Hazard and Operability) pentru a identifica scenarii posibile de accidente şi implementează în mod continuu măsuri de siguranţă pentru prevenirea accidentelor. Instalaţiile sunt verificate frecvent utilizând proceduri specifice identificării posibilelor riscuri. Probele de presiune au loc în timpul reviziilor generale şi asigură depistarea posibilelor neconformităţi, înainte ca acestea să se producă. Toate procedurile, incluzându-le pe cele de oprire de urgenţă, au fost verificate şi revizuite în timpul anului 2019, iar personalul a fost instruit. Toate procedurile au fost efectiv aplicate în timpul producerii evenimentului de astăzi, astfel încât instalaţia a fost oprită în condiţii de siguranţă", se menţionează în raportul preliminar redactat de Azomureş.

De asemenea, sistemele de interblocare în siguranţă, acţionate independent de factorul uman, au funcţionat corespunzător în timpul evenimentului tehnic de miercuri, notează Azomureş.

"În perioada modernizării instalaţiilor Azomureş, au fost montate sisteme de interblocare în siguranţă, care acţionează independent de factorul uman. Acestea au funcţionat corespunzător în timpul evenimentului. În etapa următoare, toate componentele instalaţiei unde a avut loc evenimentul vor fi supuse unei inspecţii amănunţite şi unui program de testări, care va dura câteva săptămâni. Pagubele din instalaţie sunt mai mici decât cele estimate iniţial, iar costul exact al incidentului va fi stabilit ulterior", se precizează în comunicatul companiei.

Miercuri, la o oră după miezul nopţii, la 01:02, a avut loc o explozie pe platforma Azomureş, la instalaţia Amoniac 3, care se afla în ultima fază a procesului de repornire, iar un bărbat de aproximativ 50 de ani a suferit o fractură de membru superior.

În urma evenimentului a fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populaţiei din zona limitrofă a operatorului.
SURSA : https://www.replicaonline.ro

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
08-07-2021 06:02 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,107
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7770
Given 7135 thank(s) in 3459 post(s)

Mesaj: #114
RE: I.S.U. "Horea" al Judetului Mures

În ultimele 24 de ore, până în această dimineață la ora 08:00, pompierii mureșeni au fost solicitați la 59 de...

Publicată de ISU Mureș pe Vineri, 17 septembrie 2021

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
17-09-2021 05:35 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Covalciuc Bogdan
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,599
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6451
Given 19130 thank(s) in 7959 post(s)

Mesaj: #115
RE: I.S.U. "Horea" al Judetului Mures
Incendiu puternic la Centrul Comercial Transilvania din Târgu Mureș/ Focul, alimentat de materiale inflamabile aflate în depozit

[Imagine: incendiu-centru-comercial-targu-mures-733235.jpg]

Citat:Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, colonel Călin Handrea, a declarat, marţi noaptea, că stingerea incendiului izbucnit la Centrul Comercial Transilvania din Târgu Mureş a fost una dintre cele mai dificile misiuni pe care le-a avut în carieră, întrucât în acel depozit, care a fost distrus aproape în totalitate, se aflau numeroase butelii de gaz, alcool, spray-uri şi diverse materiale combustibile în cantităţi mari, transmite Agerpres.

„Încă nu am terminat această misiune foarte dificilă pentru că au fost extraordinar de multe substanţe combustibile în acest depozit. De asemenea există şi într-o parte şi în cealaltă extinderi ale depozitului în care sunt depozitate alte materiale, iar în depozitul care arde în continuare sunt foarte multe materiale combustibile, inflamabile, diversificate, au fost destul de înalte ca şi stive, deci a fost una dintre cele mai dificile pe care le-am avut în cariera mea. Ştiam că există multe materiale, dar acum se pare că nici administratorul clădirii nu cunoştea exact, dar erau şi butelii de gaz, alcool, foarte multe spray-uri, materiale combustibile diverse în cantităţi mari. A ars aproape complet hala, iar noi am încercat şi până în acest moment am reuşit să protejăm vecinătăţile pentru că acesta a fost scopul de la bun început. Când am ajuns, incendiul nu era cu flacără deschisă şi se manifesta mocnit, la interior s-a produs un fenomen de ardere probabil flashover, aşa se numeşte în termeni tehnici, care a dus la incendierea instantanee a întregii clădiri”, a precizat presei colonel Călin Handrea.


Şeful ISU Mureş a spus că, în momentul în care a preconizat că se va întâmpla acest fenomen, a retras servanţii din dispozitiv, a adoptat o tactică defensivă şi, din fericire, nu s-au înregistrat victime în rândul salvatorilor.

În plus, lângă hala afectată de incendiu se află şi un depozit cu substanţe chimice, motiv pentru care pompierii şi-au concentrat misiunea pe împiedicarea flăcărilor să ajungă la acel loc.

„Am vorbit cu domnul patron, mi-a confirmat, a fost aici la faţa locului că nu există substanţe care să ducă la o explozie. Am solicitat forţe din alt judeţ. Există o autospecială de la Bistriţa care e la Sărmaşu acum şi ţine cumva locul colegilor noştri pentru că am adus forţele care erau cel mai apropiate de Târgu Mureş şi am mai solicitat încă una acum să o înlocuiască pe cea care e acum la Sărmaşu, pe care o chemăm înspre locul în care ne aflăm acum. Preconizăm că intervenţia va mai dura. Noi nu ne dorim asta, dar credem că până mâine la prânz probabil că va dura”, a susţinut col. Călin Handrea.

La locul incendiului acţionează şase autospeciale cu apă şi spumă, mai există şi o autospecială de 10.000 de litri care asigură alimentarea de la compania de apă, autoscări, ambulanţe, descarcerare, punct de comandă, punct logistic.

„Suntem undeva la 12 autospeciale, iar ca număr de oameni în jur de 100, dacă nu mai bine. Şi toată comanda Inspectoratului e prezentă”, a precizat Handrea.

Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, locotenent Dan Petru Daniel, a arătat că incendiul a fost semnalat la Dispeceratul 112 la ora 16,20, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii de la Detaşamentul Târgu Mureş, apoi au fost solicitate alte autospeciale de la Punctul de lucru Luduş şi Secţia de Pompieri Sărmaşu.

„Întrucât în interior se aflau foarte multe materiale inflamabile, incendiul s-a manifestat cu foarte mare violenţă, iar după patru ore de intervenţie, plafonul depozitului s-a prăbuşit, iar prioritatea pompierilor este de a opri propagarea incendiului la celelalte depozite”, a menţionat lt. Dan Petru Daniel.
SURSA : https://www.g4media.ro

Incendiu la un mall din Târgu Mureș. Centrul comercial arde de mai bine de 17 ore. Zeci de pompieri se luptă să stingă focarele şi spun că misiunea este extrem de dificilă, deoarece focul este întreţinut de cantităţile mari de marfă din depozite.

Citat:Incendiul a izbucnit în jurul orei 16:00, la un centru comercial din Târgu Mureș.

Focul a pornit în interiorul unui depozit de alimente şi alte bunuri şi a fost afectată o suprafaţă de 300 de metri pătraţi.

Aproximativ 100 de pompieri şi 12 autospeciale au intervenit pentru a stinge flăcările.

Pompierii au găsit în interiorul depozitului şi o mulţime de materiale combustibile, alcool, dar şi butelii cu gaz.

Pericolul este şi mai mare deoarece lângă centru se află un depozit de materiale chimice şi un depozit de papetărie.

”Încă nu am terminat această misiune foarte dificilă, pentru că au fost extraordinar de multe substațe combustibile în acest depozit.

A ars aproape complet hala care s-a și aprins, iar noi ce am încercat și până în acest moment am reușit, să protejăm vecinătățile.

Am solicitat forțe din alt județ. Există o autospecială de la Bistrița. A fost una dintre cele mai dificile misiuni pe care le am avut in cariera mea”, a declarat Călin Handrea, inspectorul șef ISU Mureș.

Misiunea a fost şi mai dificilă din cauza fumului dens, iar pompierii au intervenit doar cu aparate de respirat.

Din fericire, nu au existat victime, întrucât depozitul se afla în afara programului de lucru.

Martorii spun că incendiul a pornit de la un tablou electric.

În centru îşi desfăşoară activitatea în jur de o sută de comercianţi, iar o parte dintre ei nu sunt asiguraţi.

Pompierii estimează că incendiul va fi lichidat în jurul orei 12:00.

În ultimele 24 de ore până în această dimineață la ora 08:00, #pompierii_mureșeni ?? ???? ?????????̦? ?? ?? ??...

Publicată de ISU Mureș pe Miercuri, 27 octombrie 2021

Citat:Incendiu depozit comercial:
Ieri, 26 octombrie, la ora 16:19, ISU Mureș a fost solicitat să intervină la un incendiu produs în incinta unui depozit comercial din municipiul Târgu Mureș, strada Depozitelor.
Misiunea a fost și este executată de către pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. Punctul de Lucru Luduș, Secția Sărmașu, Garda de Intervenție Miercurea Nirajului, Detașamentul Reghin, ISUJ Bistrița Năsăud, ISUJ Sibiu (Mediaș), ISUJ Alba (Aiud) și ISUJ Cluj (Turda).
La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că este vorba despre un depozit cu o suprafață de aproximativ 6000mp, iar incendiul se manifestă în interiorul acestuia cu degajări mari de fum pe o suprafață de aproximativ 300mp. De îndată s-au dispus binoame de căutare salvare și s-a intervenit cu linii de furtun prin cinci căi de acces din două direcții diferite. Pentru pompierii militari, era un mediu extrem de ostil din cauza temperaturilor foarte ridicate din interior (peste 200 de grade în perioada incipientă a incendiului – temperatură măsurată cu o cameră de termoviziune din dotarea inspectoratului) și din cauza degajărilor mari de fum, se putea acționa doar cu aparatele de respirat, fără acestea nu se putea pătrunde nici măcar un metru. Aici trebuie menționat faptul că au fost schimbate peste 100 de butelii cu aer comprimat pentru a facilita derularea intervenției.
Arderea mocnită din interior întreținea creșterea temperaturilor, iar din cauza materialelor ușor inflamabile, a spray-urilor, a substanțelor cu alcool, a buteliilor de gaz care explodau, s-a produs fenomenul de ardere generalizată cu flăcări foarte violente. Temperaturile ridicate au scăzut portanța acoperișului. Prioritatea forțelor de intervenție a rămas în continuare limitarea propagării incendiului la depozitele imediat învecinate și împiedicarea unui eventual dezastru. După patru ore de luptă cu fumul dens și temperaturile ridicate, inspectorul șef al ISUJ Mureș domnul colonel HANDREA Călin-Ioan, ordonă retragerea pompierilor militari din interiorul depozitului pentru a împiedica punerea în pericol a vieții acestora, deoarece structura clădirii nu mai prezenta siguranță. Nu după mult timp planșeul din beton al depozitului s-a prăbușit. Pompierii au continuat lupta cu flăcarile din exteriorul clădirii.
Până în momentul de față nu au existat victime pe toată durata intervenției, însă pe fondul oboseli și a vizibilității reduse, unul dintre salvatori a suferit o entorsă la un picior, acesta fiind preluat și transportat la UPU SMURD Târgu Mureș.
La intervenție au participat peste 100 de cadre militare printre care și comanda inspectoratului, nouă autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autoscări mecanice, un echipaj de descarcerare, două ambulanțe SMURD, un suport logistic și cinci autospeciale de teren.
Intervenția este în derulare, în continuare se intervine cu dificultate din exteriorul depozitului care nu mai prezintă siguranță pentru salvatori.
SURSA : http://www.isumures.ro

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
27-10-2021 07:51 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,599
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6451
Given 19130 thank(s) in 7959 post(s)

Mesaj: #116
RE: I.S.U. "Horea" al Judetului Mures
Pacienți evacuați de urgență la Spitalul Județean Târgu Mureș, după ce un corp de iluminat a explodat

[Imagine: 62200624.jpg]

Citat:Clipe de panică sâmbătă seară, într-un spital din Târgu Mureș, unde un corp de iluminat a explodat.

Evenimentul s-a petrecut într-unul dintre saloanele secției de Chirurgie Generală, în care se aflau 2 pacienți. Aceștia au fost evacuați imediat din încăpere de către personalul medical și din fericire nu au fost răniți.

Când s-a produs deflagrația, în clinică se aflau 2 pompieri, care verificau secțiile ATI COVID. Ei au intervenit imediat și au aerisit încăperea inundată de fum. Spitalele COVID din Mureș sunt verificate zilnic de autorități. Această măsură a fost luată după apariția mai multor incendii în secțiile ATI din țară.
SURSA : https://stirileprotv.ro

ALERTĂ la Spitalul Județean din Târgu Mureș! Pacienți evacuați de urgență după o explozie a unui corp de neon- Au intervenit pompierii

Citat:A fost alertă la Spitalul Județean din Târgu Mureș! A explodat un corp de iluminat într-un salon cu linie de oxigen, sâmbătă seara târziu. Pompierii au intervenit prompt și, din fericire, nu a fost nicio victimă. Un incident aproape tras la indigo a avut loc la începutul acestui an la Spitalul Pantelimon din Capitală, când un tub de neon a explodat într-un salon ATI. Cei doi pacienți din salon au fost mutați și nimeni nu a avut de suferit.

Detașamentul de Pompieri a fost solicitat să intervină sâmbătă, 6 octombrie, în jurul orei 21.50, într-un salon non-COVID cu linie de oxigen din cadrul Secției Chirurgie Generală 3 (Medicală 4), pentru explozia unui corp de iluminat.

”În salon se aflau doi pacienți, iar până la sosirea forțelor de intervenție, aceștia au fost evacuați de către personalul medical, fiind degajări de fum. La sosirea echipajelor de intervenție, nu au mai fost constatate probleme. Împreună cu electricianul secției s-a înlăturat corpul de iluminat. La momentul exploziei corpului de iluminat, doi subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș, se aflau în clinică pentru verificarea de rutină a secțiilor ATI COVID. Aceștia, au dispus ventilarea salonului”, potrivit Inspectoratului pentru situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș
SURSA info : https://www.realitatea.net

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
07-11-2021 09:21 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,599
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6451
Given 19130 thank(s) in 7959 post(s)

Mesaj: #117
RE: I.S.U. "Horea" al Judetului Mures

?̂? ???????? ?? ?? ???, până în această dimineață la ora 08:00, #pompierii_mureșeni ?? ???? ?????????̦? ?? ?? ??...

Publicată de ISU Mureș pe Joi, 18 noiembrie 2021

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
19-11-2021 10:18 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,107
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7770
Given 7135 thank(s) in 3459 post(s)

Mesaj: #118
RE: I.S.U. "Horea" al Judetului Mures
Decret prezidential privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Handrea Călin-Ioan - Inspector șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „HOREA” al judeţului Mureş ;

[Imagine: Inspector-Sef.jpg]

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
26-11-2021 06:46 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,107
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7770
Given 7135 thank(s) in 3459 post(s)

Mesaj: #119
RE: I.S.U. "Horea" al Judetului Mures
General de brigadă Călin-Ioan Handrea - inspector șef ISU Mureș : Probabil 98% din personal ar trebui avansat înainte de termen, însă e imposibil

[Imagine: ada-2-decembrie-2021-006.jpg]

Citat:Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, proaspătul general de brigadă cu o stea Călin-Ioan Handrea, a declarat, joi, după avansarea în grad înainte de termen a şapte ofiţeri şi subofiţeri, precum şi după conferirea unei Medalii Meritul Sanitar Clasa a III-a cu însemne pentru militari, că instituţia pe care o conduce este una performantă şi că, dacă ar fi fost posibil, în jur de 98% din personal trebui avansat înainte de termen.

„A fost festivitatea de înaintare în grad înainte de termen a şase colegi din cadrul ISU Mureş, plus un coleg care a fost avansat de către IGSU, fiind pe funcţia de adjunct al inspectorului şef. u fost şapte colegi avansaţi, plus un coleg care a fost avansat prin Decret Prezidenţial cu Medalia Meritul Sanitar Clasa a III-a cu însemne pentru militari, pentru merite deosebite pe parcursul acestei perioade pandemice, el lucrând în Centrul de formare formatori şi asistent medical (…) ISU Mureş se află pe locul II în ţară ca şi număr de intervenţii, mai oscilăm, câteodată, dar asta înseamnă că activitatea e multă, implică un efortul din partea tuturor. Avansările din cadrul festivităţii de astăzi sunt înainte de termen, colegi care au fost aleşi dintre cei mai merituoşi, deşi probabil 98% din personal ar trebui avansat înainte de termen, ceea ce e imposibil”, a declarat generalul Călin-Ioan Handrea.

Şeful ISU Mureş a arătat că inclusiv avansarea sa la gradul de general, care a avut loc de Ziua Naţională a României, este o recompensă a activităţii întregului personal.

„Eu reprezint inspectoratul, eu am primit gradul, dar acest grad se datorează tuturor colegilor care au adus contribuţie la dezvoltarea inspectoratului (…) Munca noastră se reflectă în ceea ce reuşim să salvăm, ideal ar fi dacă noi n-ar trebui să participăm şi să intervenim, asta însemnând că nu ar fi pagube de nici un fel, nici materiale, nici umane. Satisfacţii avem când reuşim să salvăm măcar o părticică din ceea ce, la un moment dat, este afectat de un incendiu, de inundaţie sau dacă la o intervenţie de descarcerare salvăm cât mai multe vieţi. Zilnic ne izbim cu intervenţii în care vedem suferinţă, suferinţă ce se repercutează şi asupra noastră, în fond, şi noi suntem oameni. Cea mai mare satisfacţie este ajutorul pe care îl oferim”, a declarat presei, gl. Călin-Ioan Handrea.

Inspectorul şef al ISU Mureş a arătat că, în momentul în care a intrat la şcoala de subofiţeri, în urmă cu 27 de ani, nu şi-a închipuit niciodată că va ajunge general, chiar dacă şi-a dorit o carieră militară.

În cadrul evenimentului, de joi, de la ISU Mureş, au fost înaintaţi în gradul următor înainte de termen o serie de cadre militare care s-au evidenţiat prin profesionalism, devotament şi îndeplinesc condiţiile necesare conform legii.

Astfel, a fost înaintat la gradul de maior Ioan Sorin Ciungan, la gradul de lt. col. Alina Ancuţa Burlacu, plt. adj. şef Ioan Dorin Florea, plt. adj. Călin Iulian Sabău, plt. adj. Todor Baciu, plt. adj. Bogdan Ştefan Maxim şi plt. adj. Alin Şumandea. În cadrul ceremoniei de joi a fost prezentat şi plutonier adjutant Claudiu Valentin Todoran, care a primit, prin Decret prezidenţial, Medalia Meritul Sanitar Clasa a III-a cu însemne pentru militari.

[Imagine: ada-2-decembrie-2021-008.jpg]

Plutonier adjutant Claudiu Valentin Todoran a spus că activează din 2006 în cadrul ISU Mureş, iar din 2021 în cadrul centrului Naţional de Fromare Formatori şi că această distincţie îl onorează.

„La acest centru formăm paramedicii din toată ţara, acum este în desfăşurare un curs de instructor formator cu o durată de trei luni. Aici îi pregătim pe tot ce ţine de prim ajutor şi de partea de descarcerare. Până acum, împreună cu colegii mei, am format peste 500 de oameni. Nu mi se pare dificil, important este să iubeşti ceea ce faci şi, dacă există această parte, totul vine de la sine. Eu spun că reuşim să pregătim foarte bine oamenii, ceea ce se şi vede la nivel naţional cum funcţionează SMURD”, a arătat plutonier adjutant Claudiu Valentin Todoran.

Proaspătul maior Ioan Sorin Ciungan, împuternicit adjunct al inspectorului şef al ISU Mureş, a spus că această perioadă pune o mare presiune pe echipele de intervenţie, întrucât pe lângă misiunile uzuale, există şi situaţia pandemică.

„Acest lucru se reflectă şi în compartimentele funcţionale, în structurile suport, în comanda unităţii şi în momentul în care eşti propus să fii avansat înainte de termen, înseamnă că se recunoaşte munca pe care ai depus-o. Pentru un militar aceasta este satisfacţia lucrului bine făcut”, a afirmat mr. Ioan Sorin Ciungan.

Plutonierul adjutant şef Ioan Dorin Florea este şef gardă intervenţie stingere la Detaşamentul de Pompieri din Târgu Mureş activează în cadrul ISU Mureş de aproape 27 de ani şi a primit cu satisfacţie şi emoţie momentul avansării înainte de termen.

Pompierul a spus că de-a lungul carierei sale a avut multe intervenţii în cariera sa, însă ultimul mare incendiu la care a participat, cel de la Centrul Comercial Transilvania este ceea ce se numeşte „o dată-n viaţă”, fiind un efort extraordinar de mare, fizic şi psihic
SURSA : https://www.punctul.ro

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
05-12-2021 08:20 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,599
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6451
Given 19130 thank(s) in 7959 post(s)

Mesaj: #120
RE: I.S.U. "Horea" al Judetului Mures
Incendiu la o hala în Miercurea Nirajului

[Imagine: IMG-20221015-WA0003.jpg]

Citat:În această dimineață, în jurul orei 05:40, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Miercurea Nirajului, împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Vărgata, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la nivelul unei hale de depozitare material lemnos din localitatea Mitrești, comuna Vărgata. Acesta s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 100 mp, fiind afectat acoperișul în proporție de 90 %. Datorită conformației și materialului din care a fost construit acoperișul, incendiul nu s-a propagat în interiorul halei, nefiind afectată cantitatea mare de material lemnos care era depozitată.
SURSA info : https://www.punctul.ro


"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
15-10-2022 01:46 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
Postează răspuns 


Săritură forum:



Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Ultimele subiecte
I.S.U. "Oltenia" al Judet...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 07:35 PM
» Mesaje: 109
» Vizualizări: 177184
Respect !.....și suntem d...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 07:12 PM
» Mesaje: 232
» Vizualizări: 556378
Requiescat in Pacem
Ultimul mesaj a fost postat de: Pompier tălpaș
Astăzi 06:46 PM
» Mesaje: 546
» Vizualizări: 747157
Salvare animale
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
Astăzi 06:45 AM
» Mesaje: 335
» Vizualizări: 511528
Prietenii pompierilor...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
Astăzi 06:13 AM
» Mesaje: 123
» Vizualizări: 155291
I.S.U. "Dobrogea" al Jude...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
Ieri 07:42 PM
» Mesaje: 1138
» Vizualizări: 1423024
Oameni care salvează vieţ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Pompier tălpaș
Ieri 07:03 AM
» Mesaje: 260
» Vizualizări: 479127
Poligoane / Simulatoare /...
Ultimul mesaj a fost postat de: Pompier tălpaș
Ieri 06:42 AM
» Mesaje: 121
» Vizualizări: 232280
Avizier posturi scoase la...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
16-04-2024 08:16 PM
» Mesaje: 251
» Vizualizări: 322734
Serviciul Mobil de Urgenț...
Ultimul mesaj a fost postat de: Pompier paramedic
15-04-2024 07:50 PM
» Mesaje: 758
» Vizualizări: 1038071

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro