Evaluarea subiectului:
- 6 voturi - 5 în medie
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
I.S.U. "Barbu Catargiu" al Județului Ialomița
|
Autor |
Mesaj |
Homefire News
Old firefighter Moderator
Mesaje: 7,314
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 8022
Given 8051 thank(s) in 3663 post(s)
|
RE: I.S.U. "Barbu Catargiu" al Judetului Ialomita
Incendiu devastator în Slobozia!
Citat:Se pare că dezastrul a fost provocat de o lumânare uitată aprinsă, vinovată fiind chiar victima. Femeia, debranşată de la utilităţi, a uitat o lumânare aprinsă. Femeia a strigat după ajutor, dar până să fie salvată s-a intoxicat cu fumul gros
Din cauza flăcărilor, două femei au rămas prizoniere în locuinţele lor. Femeile au fost scoase de pompieri pe geam, cu autoscara. O familie întreagă a fost descoperită inconştientă pe scară. Oamenii s-au intoxicat cu fum în timp ce încercau să se salveze. Incediul a fost stins abia după patru ore.
„Scara blocului era inundata de fum. Patru persoane erau intoxicate cu fum, un bărbat, o femeie şi 2 copii se aflau căzuţi la etajul 4, pe casa scarii”, a declarat George Damian, purtator de cuvânt ISU Ialomiţa.
SURSA : http://www.libertatea.ro/
"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
|
|
26-02-2014 09:26 AM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Valentin P
Veteran
Mesaje: 1,304
Alăturat: Jun 2011
Locatie:
Thanks: 669
Given 941 thank(s) in 358 post(s)
|
RE: I.S.U. "Barbu Catargiu" al Judetului Ialomita
EXPLOZIE într-un bloc din Slobozia. Două persoane au fost rănite
Citat:O explozie puternică s-a produs, marţi, dintr-un bloc din Slobozia. În urma deflagraţiei, două persoane au fost rănite.
Incidentul s-a petrecut într-un bloc de garsoniere din municipiul Slobozia. Potrivit primelor informaţii, explozia s-a produs din cauza unei butelii defecte.
Un bărbat, de aproximativ 30 de ani care locuia într-o garsonieră din bloc, s-a trezit de dimineaţă, a aprins lumina, iar în acel moment a avut loc explozia. Tânărul a ajuns la spital în stare foarte gravă, însă va fi transportat la Spitalul de Arşi din Capitală.
Tot în urma exploziei, o bătrână care se afla în faţa blocului în acel moment a fost rănită la cap de cioburile care au căzut din geamurile sparte.
Mai multe garsoniere au fost afectate. Criminaliştii s-au deplasat la faţa locului pentru a efectua cercetări.
În urmă cu o lună, în acelaşi bloc, la etajul 4, o altă garsonieră a luat foc şi atunci o femeie a ars de vie în locuinţa sa.
Sursa:Rtv.ro
|
|
02-05-2014 11:05 AM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
{myadvertisements[zone_3]}
maf150
Moderator
Mesaje: 2,635
Alăturat: Apr 2011
Locatie:
Thanks: 2311
Given 1299 thank(s) in 599 post(s)
|
RE: I.S.U. "Barbu Catargiu" al Judetului Ialomita
Citat:Pompierii din Ţăndărei, oficial cei mai curajoşi din România. Ne vor reprezenta la Olimpiada Pompierilor din Germania
Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Gărzii de Intervenţie Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, sunt singurii pompieri din România, nominalizaţi să reprezinte ţara noastră la celebrul concurs „Conrad Dietrich Magirus Award” care se va desfăşurat pe 14 noiembrie în Ulm, Germania. Competiţia este destinată tuturor echipajelor de urgenţă din întreaga lume care au întreprins misiuni de salvare a vieţilor omeneşti.
Misiunea cu care s-au înscris pompierii din Ţăndărei la concursul din Germania a fost aleasă din alte zeci similare desfăşurate la nivel naţional de către reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, de la Bucureşti.
Ei au decis ca salvatorii din Ţăndărei să reprezinte ţara noastră în întrecerea mondială a echipajelor care intervin în situaţii de urgenţă. „La nivelul unităţii noastre oficialii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă ne-au solicitat să trimitem imagini video şi foto de la o intervenţie reprezentativă. Am ales-o pe cea de la Ţăndărei. Ei au votat, au ales şi au decis ca Garda Ţăndărei să reprezinte România în acest concurs” declară locotenentul George Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.
Intervenţia s-a desfăşurat anul trecut, exact la cîteva cartiere distanţă de gardul unităţii pompierilor. Aproape de orele prînzului ale unei însorite zi de septembrie, un apel la 112 anunţa faptul că un mal de pământ s-a prăbuşit peste doi dintre muncitorii care săpau pentru reţeaua de canalizare a oraşului. Imediat, la locul intervenţiei s-au deplasat pompierii care astăzi vor să cucerească titlul de cel mai curajos salvator de vieţi omeneşti din lume. Plutonierul major Ştefan George (37 de ani) a fost şeful de turei care a condus întreaga misiune.
Cu ochii în lacrimi, bărbatul îşi aminteşte de acea zi fatidică: „La 11.31 am fost alertaţi. N-am ştiut ce ne aşteaptă acolo. Dar suntem antrenaţi pentru orice fel de situaţie. Nu vreau să par modest. Am făcut ce trebuia să facem pentru a-i salva. Erau sub mal amândoi. Am săpat cu ustensilele din dotare. Pe primul dintre muncitori l-am găsit repede. I-am ţinut capul cu mâinile ca să poată respira. A fost o cursă contracronometru ca să-l putem salva. Pentru al doilea a fost însă prea târziu. Am săpat ore bune până, dar n-am reuşit să-l scoatem viu de sub pământ”.
Poveşti despre lupta cu moartea
Despre muncitorul pe care l-a scos din ghearele morţii nu-şi mai aminteşte mare lucru. Ştie doar că se numea Grigore Georgescu şi că nu era ialomiţean.
„În momentele acelea m-am gândit că o familie îl aşteaptă acasă şi că trebuie să-l scoatem viu din şanţ” adaugă plutonierul major Ştefan George. Pe cel de-al doilea, numit George Drăgan, îl pomeneşte, la fel ca şi pe ceilalţi pe care nu a reuşit să-i salveze, aprinzând lumânări la biserică în memoria lui. Decanul de vârstă al Grăzii Ţăndărei, subofiţerul Gheorghe Vancu (47 de ani) a fost la rândul său prezent în acea zi la datorie. Este pompier de 24 de ani, iar timpul la învăţat că poţi câştiga în lupta împotriva morţii.
A participat la numeroase intervenţii în urma cărora vieţile semenilor erau puse în pericol. A salvat oameni din foc, accidente de circulaţie sau înec. La misiunea care l-a marcat a participat în urmă cu mai bine de 10 ani în urmă, când l-a salvat de la moarte pe un tânăr care a încercat să se spânzure de o macara în centrul Ţăndăreiului.
„Nu-mi aduc aminte câţi am salvat. Mulţi, prea mulţi! Unul dintre ei, parcă îl văd şi acum, se spânzurase de macaraua din faţa primăriei. Nu murise, doar îşi dăduse drumul în ştreang. L-am salvat! M-am urcat pe macara până la el. Pe alţii i-am descarcerat, pe unii i-am scos din incendii” remeorează salvatorul. Nominalizarea la concursul din Germania a primit-o bucuria cu recunoaşterii eforturilor sale şi ale camarazilor alături de care participă la misiunile de salvarea a vieţilor omeneşti. „Mă bucur de faptul că am reuşit să fim noi singurii militari din ţară care au fost nominalizaţi la această competiţie. Sincer nu mă aşteptam la aşa ceva. Pentru noi toate misiunile sunt la fel de importante, iar scopul este mereu aceleaşi: să salvăm oamenii din calea pericolelor” adaugă subofiţerul Gheorghe Vancu.
Poveştile triste sunt completate de unele hazlii, aşa cum este cea petrecută în urmă cu trei ani sau mai bine la Ograda. Atunci, „ne-a chemat odată cineva la o intervenţie... Când am ajuns, ne-a dus în fundul curţii, la budă. O doamnă mai corpolentă căzuse în hazna. WC-ul vechi, lemnele putrede... A trebuit să o scoatem, ce puteam să-i facem?” adaugă pompierul, sub zâmbetele tuturor colegilor.
Aurelian Tastaman are 38 de ani. Iar prima intervenţie la care a participat a fost la un câmp incendiat. Pompierul din Ţăndărei este foarte convins de faptul că toate intervenţiile, de la cea mai puţin periculoasă şi până la cea pentru care au fost nominalizaţi în primele 10 echipaje ale lumii, au un numitor comun. „Că e incendiu, că e surpare, că e descarcerare ori ce mai e, ştii că oamenii se bazează pe tine. Mă bucur de faptul că am fost nominalizaţi la acest concurs. Este o recunoaştere a eforturilor noastre. La locul intervenţiei, atunci, nu ai timp să te gândeşti la familie, la copii, la viaţa ta. Doar la ce ai de făcut şi atât!„ spune salvatorul…
Istoria unui concurs
Competiţia mondială dedicată echipajelor care au intervenit cu profesionalism în situaţiile de urgenţă este o recunoaştere a celebrului pompier german Conrad Dietrich Magirus. Născut în Germania, la Ulm, Magirus este considerat pionierul în lupta cu flăcările. Conrad Dietrich Magirus a inventat scara mobilă pentru stingerea incendiilor la înălţime. De asemenea, el a înfiinţat o companie care chiar şi astăzi se numără printre cei mai mari furnizori mondiali de maşini si echipamente necesare intervenţiilor pentru stingerea incendiilor şi misiunilor de salvarea ale vieţilor omeneşti.
Citeste mai mult: http://adevarul.ro/locale/slobozia/pompi...index.html
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 11-11-2014 05:29 PM de Covalciuc Bogdan.)
|
|
11-11-2014 02:04 PM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Valentin P
Veteran
Mesaje: 1,304
Alăturat: Jun 2011
Locatie:
Thanks: 669
Given 941 thank(s) in 358 post(s)
|
RE: I.S.U. "Barbu Catargiu" al Judetului Ialomita
Adrian Popa, un colonel din Dealul Spirii
Citat:După pensionarea discretă a lui Constantin Nae, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» a fost liniște și pace. Acum, e un șef nou. Jovial, tonic, flexibil, colonelul Adrian Popa este unul dintre puținii oficiali din Ialomița care ar merita clonați. Părerea noastră!
Un militar care urăște motivele de divorț
Militar de carieră, colonelul Adrian Popa a fost detașat la ISU Ialomița și, din 17 februarie 2015, ca inspector șef. Vine din poziția de prim adjunct al ISU «Dealul Spirii» București, îi plac sporturile, în special tenisul de cîmp și rugby-ul, dar urăște fotbalul și pescuitul pentru că le consideră motive de divorț. «Poate veți rîde, dar așa este! Și mai există un al treilea lucru care poate fi motiv de divorț, dar vă asigur că nu este adulterul...». Despre instituția pe care o conduce spune, regulamentar, că «la nivel național, dar și teritorial, instituția are ca misiune salvarea și protecția vieții oamenilor, a bunurilor materiale ale acestora și a animalelor pe care le au în proprietate!». «Cu bugetul pe care îl avem la dispoziție, evident! Cel mai important lucru este calitatea oamenilor care lucrează aici, în instituție. Mă mîndresc și mă laud cu aceși oameni!». Pentru misiunea pe care o îndeplinește în fiecare zi, de zeci de ani, Adrian Popa are un salariu confidențial: «Să spunem că, dacă nu aș fi militar, salariul meu ar fi unul bun. Dar, cînd ziua de muncă începe la 8,00, dar nu știi cînd se termină, sau cînd muncești toată săptămîna și constați că nimeni nu-ți spune că ești liber în week-end, nu ți se mai pare la fel de bun...». Se poate fără șef, l-am mai întrebat înainte ca atribuțiunile... de șef să-l acapareze definitiv. «În principiu, în armată, nu se poate. Armata folosește principiul comenzii unice. E o piramidă, iar piramida are întotdeauna vîrf, altfel e un trunchi de piramidă! Asta ca să mă laud că sînt un șef. Însă contează ce fel de șef ești. Una e să spui „Fă! “, „Adu-mi! “, „Du-te! “, „Rezolvă! “ și alta e să spui „Hai să facem împreună!“ Instituția aceasta e una a efortului comun, iar toți sîntem o linie, neîntreruptă, cu pieptul spre adversar!».
Sursa:independentonline.ro
|
|
18-03-2015 10:45 PM |
|
{myadvertisements[zone_3]}
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News
Old firefighter Moderator
Mesaje: 7,314
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 8022
Given 8051 thank(s) in 3663 post(s)
|
RE: I.S.U. "Barbu Catargiu" al Judetului Ialomita
ISU Ialomița își caută un nou șef
Colonelul Adrian Popa s-a pensionat
Citat:La doar un an și jumătate după ce a preluat frîiele Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița, colonelul Adrian Popa predă ștafeta de conducător colonelului Dan Ciompec. Invocînd motive familiale, col. Popa s-a pensionat în urmă cu o săptămînă. Noua conducere a instituției va asigura funcția de comandă interimar, timp de 6 luni.
Militar timp de 26 de ani
Colonelul Adrian Popa a fost detașat să conducă ISU Ialomița din 17 decembrie 2015. Înainte de a ajunge în județul nostru, el a deținut funcția de prim adjunct al ISU «Dealu Spirii» din București. Într-un interviu anterior acordat ziarului nostru, acesta a vorbit despre pasiunile sale legate de tenisul de cîmp și rugby, precum și despre faptul că urăște fotbalul și pescuitul. A îmbrăcat haina militară în urmă cu 26 de ani, imediat după ce a absolvit Școala Militară de Ofițeri, specializarea Pompieri, din Băneasa. Vestea pensionării sale a fost destul de surprinzătoare, în condițiile în care a trecut doar un an și jumătate de la preluarea funcției de inspector-șef al ISU Ialomița. În ciuda tuturor zvonurilor legate de decizia sa de a ieși la pensie, colonelul Adrian Popa susține faptul că a luat această hotărîre pentru a fi cît mai aproape de familia sa. «Am luat această decizie pentru a-mi petrece cît mai mult timp cu familia. Nu este nimic senzațional sau ieșit din comun în legătură cu asta...» ne-a declarat colonelul Adrian Popa.
Un personaj controversat
Plecarea colonelului Popa de la comanda ISU Ialomița într-un timp atît de scurt a lăsat loc la numeroase interpretări. Opinia publică a sesizat faptul că decizia pensionării sale ar avea legătură cu dosarul instrumentat de DNA privind tragedia petrecută în clubul Colectiv, din București. Reamintim faptul că, în noiembrie 2015, în urma unor declarații oferite în exclusivitate ziarului nostru, colonelul Adrian Popa a mărturisit că are calitate procesuală în dosarul deschis de DNA în urma tragediei petrecută la București. «Am fost la DNA în calitate de martor, în legătură cu ancheta privind incendiul de la Clubul Colectiv. Eu am fost șeful Structurilor Operative din cadrul ISU București. Tot ce pot să vă spun este că sînt un om onest și cinstit care nu a luat niciodată vreun ban!» preciza col. Popa anul trecut. Revenind în prezent, acesta dezminte toate zvonurile cu privire la faptul că ancheta DNA l-ar fi forțat să iasă la pensie. «Nu mai am nicio problemă cu cei de la DNA. Am fost o singură dată la audieri, acum mi-au schimbat rolul în proces. Sînt unul dintre experții care-i ajută să soluționeze cauza... Repet, așa cum v-am spus-o de fiecare dată, eu sînt un om cinstit și nu-mi trebuie nimic de la nimeni!» a declarat colonelul Adrian Popa. În ceea ce privește funcția de comandă pe care a lăsat-o vacantă, aceasta va fi asigurată interimar de colonelul Dan Ciompec, pe o perioadă de 6 luni.
SURSa : http://www.independentonline.ro/
"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
|
|
05-08-2016 05:43 AM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News
Old firefighter Moderator
Mesaje: 7,314
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 8022
Given 8051 thank(s) in 3663 post(s)
|
RE: I.S.U. "Barbu Catargiu" al Judetului Ialomita
Incendiu la maternitatea spitalului din Urziceni. Pompierii au evacuat 9 copii şi 7 mame
Citat:Pompierii din Urziceni au evacuat, duminică după-amiază, nouă copii şi şapte mame din secţia de ginecologie a spitalului din oraş, după ce în imobil a izbucnit un incendiu.
Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii din Urziceni au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în secţia de ginecologie a spitalului din oraş.
Pompierii au evacuat în siguranţă nouă copii şi şapte mame, internaţi pe etajele 3 şi 4 ale spitalului. Aceştia au fost relocaţi la etajul 1 până la degajarea fumului.
Nu au fost înregistrate victime, iar incendiul izbucnit la un frigider, aflat într-o încăpere a secţiei, a fost lichidat.
SURSA : http://www.mediafax.ro
"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
|
|
17-04-2017 06:50 AM |
|
Thanks given by: | |
|
{myadvertisements[zone_3]}
|
Bine ai venit, Vizitator! |
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.
|
Sustinem | |
|
|