Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 6 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Istoria pompierilor din Suceava
Autor Mesaj
Doru Offline
Administrator
********

Mesaje: 748
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 1210
Given 763 thank(s) in 156 post(s)

Mesaj: #1
Istoria pompierilor din Suceava
STINGEREA INCENDIILOR ÎN SUCEAVA ANULUI 1838
Citat:S-au împlinit în luna lui Gerar 170 de ani de la elaborarea primului „Regulament privind modalităţile de stingere a incendiilor şi organizarea pompierilor în oraşul Suceava”…


S-au împlinit în luna lui Gerar 170 de ani de la elaborarea primului „Regulament privind modalităţile de stingere a incendiilor şi organizarea pompierilor în oraşul Suceava”. La momentul respectiv (ianuarie 1838) Suceava se afla, în rândul celor opt oraşe din Bucovina (provincie care încă nu dobândise statutul de ducat autonom în Imperiul Habsburgic, ci era supusă administraţiei galiţiene), pe locul al doilea, după Cernăuţi, în ceea ce priveşte numărul populaţiei, având cca. 5000 de locuitori.

[Imagine: POMPIERI-2.jpg]

„Pojarnicii” din Moldova

În Moldova, pe la 1777, Divanul Domnesc a dat grija „focurilor” din Iaşi în seama podarilor, care aveau datoria de a interveni cât mai grabnic. În 1809, la sesizarea administraţiei ruse, Divanul Moldovei a luat măsuri pentru „întâmplare de foc” asigurând astfel caii necesari şi sacalele pentru apă şi procurând tulumbe (pompe) de la Kiev, sporind totodată numărul hornarilor. Incendiul din anul 1821 şi marele foc din iulie 1827 au determinat autorităţile să întreprindă măsuri mai hotărâte: stăpânirea a mărit numărul oamenilor necesari la mânuirea tulumbelor şi a organizat aprovizionarea cu apă cu ajutorul sacagiilor şi aparilor. După incendiul din 1833, pornit din mahalaua Tătăraşilor, care a distrus 262 de case şi două biserici, la ordinul generalului Kisselef Sfatul administrativ a propus înfiinţarea unei „roate (companii) de pojarnici”, înzestrată cu toate cele necesare în caz de incendiu, „pojarnici” care şi-au intrat în atribuţiuni din data de 15 mai 1835, dispunând de 76 de cai, 24 de sacale, patru tulumbe şi cinci căruţe.

[Imagine: POMPIERI-3.jpg]

„DESCOPERIREA GRABNICĂ A INCENDIULUI”

La Suceava, în Bucovina, potrivit regulamentului instituit în anul 1838 (care se ghida după regulamentul cadru al Curţii de la Viena) administraţia locală avea, ca „rechizite pentru stingerea incendiului, 2 pompe de incendiu, 2 vehicule-cisternă cu 2 găleţi, 30 de găleţi, 2 pompe de mână, 7 topoare şi 2 scări de incendiu”. Pentru prevenirea („descoperirea grabnică a incendiului”) existau patru paznici de noapte. „Aceştia – aşa cum stipulează regulamentul – sună orele, la un instrument de suflat, vara de la orele 10 seara până la 2 dimineaţa, iar iarna de la orele 9 seara până la 4 dimineaţa şi este datoria lor, în acest timp, să patruleze neîncetat pe uliţele din interiorul oraşului şi, prin urmare, să menţină nu numai siguranţa proprietăţii private, ci, în principal, să urmărească orice apariţie a incendiului, să-l urmărească cu băgare de seamă şi să facă înştiinţare urgentă prin alarmă”. Paznicii trebuiau să dea „semnalul de incendiu prin clopotul pompierilor sau al poliţiei”, dar şi prin „bătăi în uşile şi ferestrele” locuitorilor.

[Imagine: POMPIERI-1.jpg]

Sacagii şi obligaţiile locuitorilor


Sacagii erau cei care, la apariţia pericolului de incendiu, trebuiau „să vină imediat, călărind într-acolo cu butoaiele pline”. Ei aveau obligaţia „din primăvară până în toamnă, în fiecare seară, să ducă butoaiele umplute în curtea primăriei… pentru ca să fie adunată o suficientă rezervă de apă pentru prima lovitură”. Pentru primul sacagiu sosit la locul incendiului primăria acorda un premiu de un florin. Regulamentul din anul 1838 făcea precizarea că „oraşul Suceava suferă de lipsă de apă, deoarece nu există sau sunt foarte puţine fântâni, iar apa este transportată în case prin proprii cărăuşi de apă (sacagii) existenţi”. Sacagii umblau zilnic pe străzi cu sacalele lor, „unele mai mari, altele mai mici, fiecare pe măsura pungii şi calului stăpânului său”, în fapt nişte butoaie, aşezate pe două roţi şi trase de un cal, de care atârnau doniţele de lemn agăţate într-un cârlig. Printr-un articol al regulamentului era stabilită o listă cu locuitorii din diverse puncte ale oraşului care erau desemnaţi să vină, „cu cănile umplute”, pentru asigurarea acestei prime rezerve de apă. Obligaţiile locuitorilor în caz de incendiu erau marcate „printr-o tablă prinsă de casă”, care indica „clar şi vizibil, o cană, un topor, după cum aceşti locuitori ai casei au să apară cu căni, topoare”, lucru care era urmărit „prin supraveghere poliţienească”. Totodată erau stabiliţi căruţaşii care trebuiau să vină „în cazul unui pericol, cu caii înhămaţi, la locul incendiului şi să stea pentru a fi întrebuinţaţi după cerinţe”.

[Imagine: POMPIERI-3.jpg]

FÂNTÂNI ŞI FELINARE

Regulamentul mai stipula ca „fiecare proprietar de casă să fie instruit ca în cazul întâmplării unui incendiu să-şi lumineze casa noaptea cu un felinar”, iar „fiecare posesor de fântână să lase nestânjenită folosirea liberă” a acesteia. Se prevedea „ca transportul pe stradă, de la fântâna publică a Şipotului, să fie luminat în întunericul nopţii”, subliniindu-se totodată necesitatea ridicării „de stâlpi, la distanţe potrivite, pe care vor fi aşezate felinare aprinse”. Fântâna de la Şipot, sau, aşa cum i se mai spunea, Fântâna Mitropoliei, era sursa principală de apă a oraşului, întrucât, din toate fântânile existente, avea cel mai mare debit de apă. Se consemnează faptul că, în anul 1834, antreprenorul Hermann, cu aprobarea Comisariatului şoselelor din Cernăuţi, „a executat reparaţii la Şipot, astupând în acelaşi timp văgăuna peste care trecea un pod”. Prin acest regulament din anul 1838 s-a stabilit că strada pe care se afla fântâna Şipotului „va trebui să fie sistematizată pe costul casieriei oraşului, iar felinarele se vor păstra în arestul poliţiei, puse în sarcina de serviciu a slujbaşului de cancelarie Dolinger, cu scopul ca numărul stabilit de felinare să fie permanent (n.r. asigurat) cu lumânările necesare”.

POLIŢIŞTII ŞI PRIMARUL

La primirea ştirii de incendiu caporalul de poliţie (corpul de poliţie local funcţiona în incinta şi în subordinea primăriei) avea îndatorirea „să transporte la faţa locului rechizitele de incendiu orăşeneşti”. Adunaţi în camera de gardă, poliţiştilor li se stabileau sarcini precise: „trei, pe deplin înarmaţi, să ocupe atât paza la arest, cât şi la casierie şi cancelarie”, „restul însă, tot la fel înarmaţi, vor merge la locul incendiului pentru întrebuinţări ulterioare”, unde trebuiau „să rămână să se pună la dispoziţia primarului sau şefului biroului care se ocupă de conducerea mijloacelor de salvare”. Prin articolul 11 din regulament, primarul avea ca misiune convocarea „domnului inginer ţinutal cezaro-crăiesc”, împreună cu care urma să se ocupe apoi de „conducerea superioară a tuturor măsurilor ce vor fi socotite necesare”.

Aşadar toţi locuitorii urbei, de la primar la fiecare gospodar proprietar de fântână sau de căruţă, trebuiau să fie permanent pregătiţi pentru a interveni în caz de incendiu.
SURSa : http://www.revistanoinu.com

Afla cum sa te comporti pe forum
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 11-01-2019 07:17 PM de Covalciuc Bogdan.)
20-08-2010 10:41 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News , Pompier_vechi
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,624
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #2
RE: Istoria pompierilor din Suceava
-File din istoria pompierilor militari suceveni –

Citat:Focul, unul din elementele esenţiale ale vieţii, adevărat „motor” al dezvoltării civilizaţiei umane poate fi, atunci când este scăpat de sub control, un duşman de temut al acesteia.


Alături de cutremure, inundaţii sau secete, focul a pricinuit omenirii mari şi dureroase pagube materiale şi umane.

Din această realitate a izvorât şi necesitatea firească de a lua măsuri împotriva urgiei focului, a acţiunii lui distructive.

Cei care şi-au asumat această nobilă misiune, de apărare a vieţii, de prezervare pentru generaţiile următoare a urmelor materiale ale inteligenţei şi vredniciei locuitorilor acestor meleaguri, au fost şi sunt pompierii militari.

Eroi fără nume, pompierii au făcut mereu să se vorbească cu respect despre ei în cele mai importante momente din istoria neamului.

Acel 13 septembrie sângeros din Bucureştii anului 1848, moment pe care-l sărbătorim în fiecare an cu mare cinste, crâncenele bătălii din Războiul de independenţă şi din cele două conflagraţii mondiale, catastrofalele inundaţii, distrugătoarele seismele din ultimele decenii sau incendiile devastatoare, au găsit pompierii în primele rânduri ale luptei.

Lucrarea îşi propune – fără pretenţia abordării exhaustive a problematicii – să prezinte momentele semnificative din istoria pompierilor militari şi civili suceveni, transformările care s-au produs de-a lungul timpului, trecerea de la topor, cange şi găleată de pânză, la autospecialele de intervenţie moderne de astăzi şi evoluţia organizatorică de la pojarnici şi poliţia focului, la secţie, companie, mai apoi la Grup de pompieri şi ulterior la Inspectorat Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Aceleaşi au rămas doar curajul, dăruirea, abnegaţia şi spiritul de sacrificiu ale purtătorilor de petliţe vişinii, care au răspuns de fiecare dată cu promptitudine la solicitările cetăţenilor.

Rezultatele cercetărilor efectuate de Gh. Diaconu şi M. D. Matei (1956) au arătat că locuinţele din lemn de la Suceava nu au sfârşit de bătrâneţe, ci au căzut victima celor trei războaie din anii 1476, 1485 şi 1497 care au ars târgul. Din datele istorice rezultă că nu mai puţin de 90 % din totalul clădirilor au fost distruse de cele trei incendii din vremea lui Ştefan cel Mare.

Locuinţele din târgul Sucevei construite la începutul secolului al XV – lea au fost distruse de puternicul incendiu din anul 1476 când oraşul este incendiat de oastea turcească, condusă de sultanul Mohamed al II-lea.

Locuinţele refăcute după acest incendiu au rezistat până în 1485, când au fost mistuite din nou de oştile turceşti, venite să ocupe Cetatea de Scaun. Flăcările au distrus oraşul în întregime – „iar dacă Suceava nu voi să se predea, arseră oraşul” (I. Bogdan, 1895).

În toamna anului 1497 Suceava este puternic asediată, de această dată de oştile polone, conduse de regele Ioan Albert, care incendiază Cetatea de Scaun.

Urmele incendiilor apar foarte vizibil în cursul cercetărilor arheologice, întreprinse atât la complexele aulice, precum Curtea Domnească, dar şi în cazurile unor locuinţe de orăşeni.

Pe teritoriul actualului judeţ Suceava au existat unele preocupări în ceea ce priveşte prevenirea şi stingerea incendiilor. Populaţia a fost confruntată frecvent cu flăcările pustiitoare, care uneori au luat proporţii uriaşe. În evul mediu propagarea cu uşurinţă a incendiilor a fost favorizată de utilizarea materialele de construcţie tradiţionale – lemnul, papura sau paiele, pe de o parte, şi de modul haotic în care s-au dezvoltat localităţile judeţului în primele secole de existenţă, pe de altă parte.

Aglomerarea unui număr de locuinţe şi prăvălii într-un spaţiu redus, din preajma Curţii Domneşti şi a bisericii Sf. Dumitru, punea nu numai problema aducţiunii de apă pentru consum, ci şi aceea a prevenirii incendiilor sau când asediile erau de durată.

Menţiunile documentare referitoare la sursele şi modul de alimentare cu apă a Curţii Domneşti indică existenţa încă din sec al XV-lea a unor fântâni, în sensul rezervoarelor de apă „în folos obştesc” pentru care se eliberează „regulament de folosinţă”, sunt reparate şi se numeşte paznic pentru a le supraveghea (V.Gh. Miron şi colab., op.cit, pag 141). Descoperirile arheologice au scos la iveală, într-o secţiune situată în apropierea Bisericii Domniţelor şi care urmează traseul str. Ana Ipătescu, fragmente din două conducte de olane arse la roşu, protejate de un zid de piatră, construit în formă de triunghi şi care, probabil alimentau Curtea Domnească. În apropiere s-a descoperit şi un fragment de 1,60 m dintr-o conductă, îngrijit lucrată şi orientată V-E, în direcţia de curgere a apei, spre palatul domnesc. Conducta era formată din tuburi de ceramică de 0,40-0,45 m lungime şi cu diametrul de 0,08-0,12 m.

Pentru o lungă perioadă de timp (1775-1856) se întâlneşte la Suceava impactul vechiului model oriental cu cel nou occidental, care se impunea prin forţa noilor realităţi sociale şi administrative impuse de Curtea de la Viena (E. I. Emandi, 1996).

Curtea de la Viena a emis în 1759 un regulament pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, regulament care a fost apoi difuzat în toate provinciile imperiului. Acest regulament cadru, în 110 puncte, a fost preluat ca model, adaptat şi pus în practică după posibilităţile locale. În esenţă, prevederile acestui regulament, care viza participarea la acţiunile de stingere a incendiilor a locuitorilor din fiecare localitate, subliniau rolul deosebit al meseriaşilor, care trebuiau să se implice cu uneltele lor, având atribuţii specifice pe timpul intervenţiilor în funcţie de profesie.

Astfel, lăcătuşii şi fierarii trebuiau să asigure mânuirea pompelor, căruţaşii şi vizitii trebuiau să transporte apa, lucrători diverselor altor bresle (tăbăcari, curelari, cizmari, pantofari…) asigurau lanţul viu pentru găleţile cu apă, muncitorii din construcţii participau la demolările destinate limitării propagării focului, iar hornarii şi învelitorii de case, lucrau pentru salvarea persoanelor şi bunurilor din clădirile incendiate. La locul incendiului erau mobilizate şi persoane specializate medical (doctorii şi bărbierii) dar şi preoţii şi judecătorii.

Cu începere din 1786, în Bucovina s-au adoptat şi primele măsuri de stat privitoare la paza contra incendiilor la oraşe şi sate. Regulamentul focului, elaborat şi pus în aplicare prin patentul imperial din 28 Iulie 1786, preciza în detaliu măsurile ce puteau şi trebuiau luate pentru prevenirea şi lichidarea incendiilor (M. Iacobescu, 1993).

În 1788, împăratul Iosif al II-lea promulga un regulament, destinat aşezărilor rurale, măsurile prevăzute în cele 56 puncte urmărind: prevenirea izbucnirii focului; observarea lui neîntârziată; stingerea sa cât mai grabnică; preîntâmpinarea unor urmări nefaste, posibile după stingerea focului.

Participarea tuturor locuitorilor, obligaţi fiind să aibă la îndemână instrumentele necesare pentru protecţia împotriva incendiilor, era una din formele de activitate în acest sens. În fruntea locuitorilor se aflau meseriaşii, care trebuiau să intervină la incendii, cu uneltele specifice meseriei lor. Prima pompă „de incendiu” a fost aprobată pentru oraşul Suceava în 1794, printr-un „decret guvernamental”, ea fiind adusă de la Lemberg. Curând acesata s-a dovedit insuficientă, pentru că multe din construcţii erau cu două etaje, ceea ce a determinat autorităţile locale să comande o altă pompă, tot de la Lemberg, ce avea o capacitate de „10 găleţi la 2-3 minut” reuşind să arunce jetul de apă la 16-17 stânjeni înălţime. Pompa a fost montată pe o căruţă.

După 1800, pentru protecţia bunurilor şi gospodăriilor împotriva focului s-a introdus şi generalizat, în fiecare localitate, serviciul pentru stingerea incendiilor. La Suceava, de pildă, acest serviciu îl îndeplineau patru paznici de noapte care aveau la dispoziţie o magazie cu două pompe mecanice pentru stingerea focului, două vehicule-cisternă, pompe manuale, găleţi, topoare, scări, lăzi cu nisip…

Numeroasele incendii de pe urma cărora a avut de suferit Suceava impuneau luarea unor măsuri de către primăria oraşului. Aşa a fost incendiul din 1806 de la Sf. Dumitru, după care s-a hotărât ca Turnul Lăpuşneanu „să fie folosit ca Foişor de foc”.

În 1811 este construită partea sa superioară de unde se făcea „supravegherea şi paza oraşului”. Turnul – cea mai înaltă clădire din oraş, a servit până în 1910 drept punct de observare, la baza lui existând sacale cu apă tractate de cai.

În acelaşi context, în 1814, autorităţile aprobă construirea unei remize pentru pompieri.

Cadrul instituţional pentru paza contra incendiilor presupunea înfiinţarea străjilor de noapte şi sisteme de alarmare a populaţiei în caz de incendiu. În acelaşi scop, în 1828 s-a înfiinţat „instituţia Asiguraţiei de Foc”, iar din 1835 – „poliţia focului”. Poliţia focului controla străjile de noapte, sistemele de alarmare în caz de incendiu şi amenda pe cei care se făceau vinovaţi de neglijenţe care pricinuiau incendii.

Potrivit Regulamentului instituit în anul 1838 (care se ghida după regulamentul cadru al Curţii de la Viena din 1759), administraţia locală a Sucevei avea la dispoziţie o magazie cu „rechizite pentru stingerea incendiului” în care erau depozitate: două pompe de incendiu, două vehicule-cisternă, 30 de găleţi, două pompe de mână, șapte topoare, două scări de incendiu şi lăzi cu nisip. Pentru prevenirea („descoperirea grabnică a incendiului”) existau patru paznici de noapte. „Aceştia – aşa cum stipulează regulamentul – sună orele, la un instrument de suflat, vara de la orele zece seara până la două dimineaţa, iar iarna de la orele nouă seara până la patru dimineaţa şi este datoria lor, în acest timp, să patruleze neîncetat pe uliţele din interiorul oraşului şi, prin urmare, să menţină nu numai siguranţa proprietăţii private, ci, în principal, să urmărească orice apariţie a incendiului, să-l urmărească cu băgare de seamă şi să facă înştiinţare urgentă prin alarmă”. Paznicii trebuiau să dea „semnalul de incendiu prin clopotul pompierilor sau al poliţiei”, dar şi prin „bătăi în uşile şi ferestrele” locuitorilor.

Regulamentul mai stipula ca „fiecare proprietar de casă să fie instruit ca în cazul întâmplării unui incendiu să-şi lumineze casa noaptea cu un felinar”, iar „fiecare posesor de fântână să lase nestânjenită folosirea liberă” a acesteia.

Se prevedea „ca transportul pe stradă, de la fântâna publică a Şipotului, să fie luminat în întunericul nopţii”, subliniindu-se totodată necesitatea ridicării „de stâlpi, la distanţe potrivite, pe care vor fi aşezate felinare aprinse”. Fântâna de la Şipot, sau, aşa cum i se mai spunea, Fântâna Mitropoliei, era sursa principală de apă a oraşului, întrucât, din toate fântânile existente, avea cel mai mare debit de apă. Se consemnează faptul că, în anul 1834, antreprenorul Hermann, cu aprobarea Comisariatului şoselelor din Cernăuţi, „a executat reparaţii la Şipot, astupând în acelaşi timp văgăuna peste care trecea un pod”. Prin acest regulament, din anul 1838 s-a stabilit că strada pe care se afla fântâna Şipotului „va trebui să fie sistematizată pe costul casieriei oraşului, iar felinarele se vor păstra în arestul poliţiei, puse în sarcina de serviciu a slujbaşului de cancelarie Dolinger, cu scopul ca numărul stabilit de felinare să fie permanent asigurat cu lumânările necesare”.

La primirea ştirii de incendiu caporalul de poliţie (corpul de poliţie local funcţiona în incinta şi în subordinea primăriei) avea îndatorirea „să transporte la faţa locului rechizitele de incendiu orăşeneşti”.

Adunaţi în camera de gardă, poliţiştilor li se stabileau sarcini precise: „trei, pe deplin înarmaţi, să ocupe atât paza la arest, cât şi la casierie şi cancelarie”, „restul însă, tot la fel înarmaţi, vor merge la locul incendiului pentru întrebuinţări ulterioare”, unde trebuiau „să rămână să se pună la dispoziţia primarului sau şefului biroului care se ocupă de conducerea mijloacelor de salvare”.

Prin articolul 11 din regulament, primarul avea ca misiune convocarea „domnului inginer ţinutal cezaro-crăiesc”, împreună cu care urma să se ocupe apoi de „conducerea superioară a tuturor măsurilor ce vor fi socotite necesare”.

Aşadar toţi locuitorii urbei, de la primar la fiecare gospodar proprietar de fântână sau de căruţă, trebuiau să fie permanent pregătiţi pentru a interveni în caz de incendiu.

Cele mai puternice incendii care au izbucnit în oraşul Suceava în epoca modernă sunt cele din anii 1840, 1848, 1852 şi 1854.

Necesităţile edilitare şi ritmul constructiv intens, după criza de locuinţe din prima jumătate a secolului al XIX-lea, a impus autorităţilor austriece, în 1874, să elaboreze un regulament de sistematizare al oraşelor. Printre prevederile acestui regulament se regăsesc şi precizări în legătură cu prevenirea incendiilor. Consiliul comunal trebuia să aibă în vedere „nestânjenirea circulaţiei publice”, siguranţa clădirilor învecinate în caz de incendiu şi respectarea măsurilor sanitare. În poduri era obligatorie construirea de nişe pentru ‚luminatoare”; coşurile clădirilor trebuiau executate numai din cărămidă, cu pereţi de cel puţin 15 cm grosime şi să nu depăşească acoperişul decât cu 50 de cm şi erau interzise cu desăvârşire hornurile din lemn. La Suceava această dispoziţie s-a aplicat încă din 1854, atunci când o treime din oraş (zona centrală) a luat foc din cauza hornurilor colective din lemn (numite ursoaice) din cartierul evreiesc.

Pentru a preveni pe viitor incendiile, autorităţile locale au interzis, militarilor în primul rând, „fumatul pe străzi”, i-au obligat pe locuitori să construiască case din piatră şi cărămidă, să folosească corect portiţele la sobe şi să cureţe periodic hornurile locuinţelor. S-a înfiinţat şi o societate de pompieri voluntari. Primele propuneri de reorganizare şi îmbunătăţire a acestui serviciu pus în subordinea primăriei s-au făcut în iulie 1922. În 1925 s-au fixat hidranţi de apeduct în oraş, acesta fiind împărţit în şase departamente (Cut, Areni, Harbăria, Iţcanii Nechi, Mirăuţi, Suceava). Cei 14 pompieri angajaţi ai primăriei primeau echipament şi mijloace necesare serviciului. Ei aveau şi atribuţii legate de serviciile de salubritate, încasarea taxelor de cărăuşi şi cea de gardieni publici. Sediul pompierilor era în cel al primăriei, unde se afla şi turnul de pază (azi clădirea Instituţiei Prefectului). Cu toate măsurile luate de autorităţi, numai în perioada 1928-1931 au avut loc în Suceava 18 incendii dintre care cel izbucnit la Moara „Unirea” (1932) a provocat pagube în valoare de 500.000 lei. Majoritatea incendiilor erau cauzate de coşurile necurăţate sau defecte.

Bugetul general al primăriei pe anul 1939-1940 consemnează pentru pompieri o subvenţie de 50% din cheltuieli (societăţile de asigurări achitau primăriei o taxă de 1% din cota de asigurare, pentru serviciul de pompieri). Pompierii erau recrutaţi din rândul foştilor militari.

Regulamentul din anul 1838 făcea precizarea că „oraşul Suceava suferă de lipsă de apă, deoarece nu există sau sunt foarte puţine fântâni, iar apa este transportată în case prin proprii cărăuşi de apă (sacagii) existenţi”. Pentru primul sacagiu sosit la locul incendiului primăria acorda un premiu de un florin.

Sacagii umblau zilnic pe străzi cu sacalele lor, „unele mai mari, altele mai mici, fiecare pe măsura pungii şi calului stăpânului său”, în fapt nişte butoaie, aşezate pe două roţi şi trase de un cal, de care atârnau doniţele de lemn agăţate într-un cârlig. Printr-un articol al regulamentului era stabilită o listă cu locuitorii din diverse puncte ale oraşului care erau desemnaţi să vină, „cu cănile umplute”, pentru asigurarea acestei prime rezerve de apă. Obligaţiile locuitorilor în caz de incendiu erau marcate „printr-o tablă prinsă de casă”, care indica „clar şi vizibil, o cană, un topor, după cum aceşti locuitori ai casei au să apară cu căni, topoare”, lucru care era urmărit „prin supraveghere poliţienească”. Totodată erau stabiliţi căruţaşii care trebuiau să vină „în cazul unui pericol, cu caii înhămaţi, la locul incendiului şi să stea pentru a fi întrebuinţaţi după cerinţe”.

Sacagii erau cei care, la apariţia pericolului de incendiu, trebuiau „să vină imediat, călărind într-acolo cu butoaiele pline”. Ei aveau obligaţia „din primăvară până în toamnă, în fiecare seară, să ducă butoaiele umplute în curtea primăriei… pentru ca să fie adunată o suficientă rezervă de apă pentru prima lovitură”.

În teritoriul judeţului aparţinând Moldovei, în a două jumătate a secolului al XVIII-lea prevenirea, dotarea şi intervenţia la incendii era deosebit de precară. Pe acest fond, în anul 1787, la Fălticeni izbucneşte un mare incendiu care a cuprins aproape întregul târg. De fapt oraşul a fost cuprins deseori de flăcări devastatoare din cauza materialelor uşor inflamabile din care erau făcute casele şi dependinţele lor şi a lipsei mijloacelor de stingere a focului.

Organizarea în acest teritoriu a structurilor cu atribuţii la foc a fost întârziată din cauza inexistenţa unor administraţii comunale care să poată constitui un buget bazat pe dări puse asupra orăşenilor, în special asupra negustorilor. Dar Folticenii fiind un oraş întemeiat pe moşiile unor proprietari[...] era o chestiune delicată care nu putea să fie rezolvată cu înlesnire, fără a jigni drepturile proprietăţii. De aceea „Departamentul trebilor din lăuntru” nu putea să deie soluţiuni la solicitările târgoveţilor [...]. Acest departament a primit un raport, la 30 Mai 1842, semnat printre alţii de către Comisul Matei Gane ”îndeplinătorul îndatoririlor de dregător”, alături de un proiect de buget care urca la suma de 32 260 lei cheltuieli pentru diferite servicii, sumă ce urma a se încasa din veniturile de pe rachiu, vin, păcură, lumânări, din venitul iarmarocului şi din zeciuiala dajnicilor.

Pe baza acestui raport, departamentul dispune, în anul 1843, să ia fiinţă Eforia Folticenilor (primul organ de conducere colectivă). Evreii se opun, protestând înfiinţării acesteia deoarece ei cheltuiseră sume consistente pentru cumpărare de tulumbe, sacale, căzi pentru ape şi căngi (V. Nistoreasa, 2007).

În anul 1874, odată cu adoptarea “Legii puterii armate”, în organizarea pompierilor intervin modificări de substanţă. Prin conţinutul art. 37 se stabilea că, “Pompierii oraşelor Bucureşti şi Iaşi, precum şi reşedinţelor de judeţe sunt organizaţi şi formaţi ca trupe de artilerie, constituind artileria armatei teritoriale. Ei depind direct de Ministerul de Război”. Corespunzător noii forme de organizare, unităţile de pompieri primesc şi noi denumiri: divizioane, baterii, semibaterii şi secţiuni. Pentru unităţile de pompieri începea o perioadă mai dificilă, perioada materialului de artilerie, instrucţia specifică, aducerea la comandă a unor ofiţeri din artilerie şi geniu, munca de pompieri trecându-se pe planul al II-lea.

După încheierea primului război mondial şi înfăptuirea statului naţional unitar la 1 Decembrie 1918, printre alte procese reformatoare în domeniile politic, economic administrativ şi social, restructurarea şi modernizarea instituţiei pompierilor militari devenise o necesitate obiectivă. Instituţia trebuia restructurată şi constituită într-un corp de sine stătător, cu atribuţii speciale, corespunzătoare contextului economic şi social nou creat.

Începând cu anul 1924, Inspectoratul de armă nou creat în cadrul Inspectoratului General al Artileriei şi-a concentrat eforturile în direcţia înfiinţării de noi unităţi în oraşele în care serviciile de pompieri civili fie că erau deficitare sub aspect organizatoric, fie că lipseau.

Astfel, printre unităţile nou înfiinţate se numără şi secţia Fălticeni, al cărei „certificat de naştere” a fost semnat la data de 10 Iunie 1924.

În noile condiţii istorico-sociale apărute, devenise necesar unui nou cadru juridic pentru activitatea pompierilor militari şi civili din întreaga ţară şi, lucru deosebit de important, instituia o coordonare unică la nivel naţional a activităţii de prevenire şi combatere a incendiilor şi a altor calamităţi.

Prin legea apărută la 23 Martie 1936, se unificau şi se sistematizau cele patru sisteme de organizare a pompierilor, existente la acea dată: pompierii militari, existenţi în 48 de oraşe din vechiul regat şi Basarabia, pompierii profesionişti din șapte oraşe din Transilvania, Banat şi Bucovina, pompierii comunali din 5 oraşe ale vechiului regat şi pompierii voluntari, în câteva oraşe din Ardeal şi Bucovina şi în numeroase comune din Transilvania şi Banat.

În urma reformei administrative de la 13 August 1938, prin care din punct de vedere administrativ teritorial se înfiinţau zece „ţinuturi” ce grupau câteva judeţe fiecare, Corpul Pompierilor s-a reorganizat în 10 „Grupuri ţinutale”, printre care se numără şi Grupul Suceava, cu sediul la Cernăuţi.

În anul imediat următor, la 1 Aprilie 1939, prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 22207, au fost înfiinţate Secţia de Pompieri Suceava şi Compania de Pompieri Cernăuţi.

Încadrarea cu personal a acestor unităţi era asigurată astfel:

Secţia de Pompieri Suceava: un plutonier major comandant, un subofiţer instructor şi 18 trupă.

Compania de Pompieri Cernăuţi: un ofiţer comandant, doi subofiţeri şi 50 trupă.

Primii comandanţi ai acestor unităţi au fost numiţi plt. maj. Petre Dănilă la Suceava, respectiv cpt. Virgil Popescu la Cernăuţi.

Din structura Grupului 7 Suceava mai făceau parte: Secţia Câmpulung Moldovenesc (1 Mai 1938), Secţia Dorohoi (1 Noiembrie 1938), Secţia Storojineţ (1 Aprilie 1937) şi Secţia Hotin (1 Iulie 1932).

În anul 1940, au fost înfiinţate trei subunităţi noi: Secţia Rădăuţi, Secţia Siret şi Secţia Vatra Dornei, având asigurată următoarea încadrare cu personal:

Secţia de Pompieri Rădăuţi: un ofiţer comandant, un subofiţer instructor şi 18 trupă.

Secţia de Pompieri Siret: un subofiţer comandant şi 16 trupă.

Secţia de Pompieri Vatra Dornei: un subofiţer comandant şi 13 trupă.

Evoluţia tuturor acestor unităţi a fost brutal curmată prin declanşarea celui de-al doilea război mondial. Lăsată fără sprijin de către aliaţii tradiţionali, România acceptă ultimatumul prin care Basarabia şi Bucovina erau rupte din trupul ţării şi alipite la URSS.

La 3 Iulie 1940, Grupul 7 Suceava a fost desfiinţat, unităţile sale trecând la Grupul 6 Prut cu sediul la Iaşi, iar unităţile din nordul Bucovinei au fost evacuate în ţară, înfiinţându-se noi secţii: Secţia Vălenii de Munte din Secţia Hotin, Secţia Târgu Neamţ din Secţia Storojineţ şi Secţia Urziceni din Compania Cernăuţi.

Pe perioada desfăşurării celei dea doua conflagraţii mondiale, regăsim unităţile de pompieri militari din Bucovina reorganizate în Grupul 9 Pompieri Cernăuţi, unitate comandată de mr. Ştefan Valahe (3 Iulie 1941), lt. Constantin Popescu (31 Octombrie 1942) şi cpt. Dumitru Podeanu (2 Septembrie 1943).

În data de 04.04.1944, evenimentele politico-militare au impus o nouă desfiinţare a unităţii, subunităţile de pompieri militari din Bucovina fiind retrase pe teritoriul actual al României, în cadrul Grupului 4 Iaşi, parte din ele fiind desfiinţate.

Anul 1945 a adus o modificare substanţială în istoria trupelor de pompieri. Instrucţiunile nr. 51666, elaborate de Marele Stat Major Român la 5 mai 1945, prevedeau că “pompierii militari vor trece cu organizarea actuală la Ministerul Afacerilor Interne. Se mai prevedea că MAI va prelua „dotarea, întrebuinţarea şi instrucţia acestui personal”, iar cadrele vor fi asigurate de către Ministerul de Război, din cadrele active, pe bază de consimţământ. Instrucţiunile respective au primit consacrarea juridică prin Decretul Lege nr. 2530 din 1 August 1945, dată la care Corpul Pompierilor a trecut în subordonarea MAI.

Între anii 1949-1952, subunităţile de pompieri militari de pe raza actualului judeţ Suceava au fost subordonate Grupului Zonal de Pompieri Bacău.

Odată cu noua împărţire administrativ-teritorială a ţării, în luna noiembrie 1952 ia fiinţă Serviciul Regional de Pompieri Suceava, având în compunere următoarele subunităţi PCI: Suceava, Botoşani, Dorohoi, Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.

Înfiinţarea Grupului Judeţean de Pompieri Suceava a avut loc ca urmare a organizării administrativ-teritoriale a ţării pe judeţe, prin desfiinţarea regiunilor, în anul 1968. Personalul militar care încadra statul de organizare al noii unităţi provenea din fostele grupuri regionale. La comanda unităţii a fost numit mr. (col.) Mihai Ciobanu, care a deţinut această funcţie până în 1969.

După anul 1989, întregul efort al unităţii a fost înscris în ansamblul general al transformărilor economico-sociale din societate.

Odată cu înfiinţarea unor noi compartimente şi întărirea altora, unitatea a dobândit o structură modernă şi viabilă, capabilă să conducă la îndeplinirea cu succes a misiunilor ordonate

Pentru optimizarea intervenţiei în zona de competenţă, în anul 1995 au luat fiinţă Compania de pompieri Siret şi Pichetul Gura Humorului.

Ca urmare a prevederilor Legii nr. 121 din 16 Octombrie 1996, în anul 1998, Grupul de Pompieri “Bucovina” al judeţului Suceava, primeşte un nou stat de organizare, ce include trei detaşamente (Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi), două staţii (Fălticeni şi Vatra Dornei) şi două gărzi de intervenţie ale detaşamentelor Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi, dislocate în oraşele Gura Humorului, respectiv Siret.

Ca o încununare a întregii activităţi depuse, la 26 Iulie 1997, Grupul de Pompieri „Bucovina” al judeţului Suceava, a primit Drapelul de Luptă, simbol al onoarei militare şi al devotamentului de care au dat şi dau dovadă pompierii suceveni.

La 1 mai 1999 se înfiinţează Detaşamentul de Pompieri Fălticeni cu Garda de Pompieri Solca.

Dezvoltarea ulterioară a societăţii româneşti a determinat şi evoluţia din punct de vedere legislativ, organizatoric şi al dotării pompierilor militari şi civili.

În organizarea actuală, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al Judeţului Suceava, înfiinţat la 15 Decembrie 2004 prin unirea Grupului Judeţean de Pompieri şi Inspectoratul de Protecţie Civilă Judeţean, alături de serviciile voluntare şi private desfăşoară activităţi complexe de prevenire a incendiilor şi a situaţiilor de urgenţă, de pregătire a populaţiei şi autorităţilor locale, de intervenţie pentru salvarea persoanelor şi a bunurilor.
SURSA : http://orasulsuceava.ro

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 11-01-2019 07:08 PM de Covalciuc Bogdan.)
03-03-2012 07:24 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News , Pompier_vechi
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,624
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #3
RE: Istoria pompierilor din Suceava
Turnul Clopotniță - Biserica Sf.Dumitru Suceava

Turnul Clopotniță din Suceava -1926
Ctitorită între anii 1534-1535 de către voievodul Petru Rareş, Biserica “Sfântul Dumitru”este de aproape cinci veacuri una dintre bisericile reprezentative ale Sucevei.
Acest sfânt lăcaş este situat pe Str. Ştefan cel Mare (fosta Stradă Domnească) nr. 1, în apropiere de Curtea Domnească, in centrul oraşului.
Ansamblul bisericii “Sf. Dumitru” din Suceava a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judetul Suceava din anul 2004, fiind format din 3 obiective:
• Biserica “Sfântul Dumitru” – datând din 1534-1535
• Ruinele bisericii vechi – datând din secolele XIV-XV
• Turnul clopotniţă – datând din 1560

Citat:Turnul Clopotniță

În apropiere de biserică, la o distanţă de 30 metri spre sud-est, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, ginerele lui Petru Rareş, a construit între anii 1560-1561 un turn clopotniţă cu trei etaje şi cu ziduri de doi metri grosime. La baza turnului soclul din piatră cioplită este puţin ieşit în afară. Etajul al treilea are patru ferestre mari pe toate laturile.

Deasupra intrării în turn de pe latura estică se află o pajură şi un cap de bour cu gâtul aşezat într-o parte, încadrate într-un cvadrilob, pe care se desfăşoară următoarea inscripţie în limba slavonă: Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Domn Io Alexandru Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a binevoit să zidească această clopotniţă, în anul 7068 (1560).

Turnul a fost modificat ulterior, adăugându-i-se în secolul al XIX-lea (în anul 1845, când a fost refăcut turnul după un incendiu) un nou etaj de forma unei turle cu baza octogonală, peste care se înalţă, pe opt colonete de lemn, vârful acoperişului. În prezent, turnul-clopotniţă are 40 metri înălţime, fiind cel mai înalt turn de biserică din Suceava.

În decursul timpului, turnul a îndeplinit rosturi administrative complexe, el dominând prin înălţimea sa întreaga panoramă a oraşului atât în Evul Mediu, cât şi în epoca modernă. Construit pe o bază pătrată, el a fost întrebuinţat de pompierii suceveni între anii 1867-1910 ca turn de observaţie a incendiilor.

În anul 1809, turnul a fost avariat de un incendiu, fiind renovat abia în 1845. S-au efectuat lucrări de restaurare şi consolidare între anii 1948-1949 în urma cărora acoperişul turnului a revenit la forma originală.

În urma unor măsurători efectuate în anul 1992 s-a constatat o înclinare a turnului, crucea din turn fiind deviată cu 12 centimetri faţă de verticală. În anul 1998, o altă măsurătoare stabilea că deviaţia crescuse la 17 centimetri. Cauza înclinării turnului este, în opinia specialiştilor Muzeului Naţional al Bucovinei, traficul auto intens din ultimii ani, această zonă fiind străbătută în subteran de o reţea de beciuri care amplifică trepidaţiile. Rezultatele înclinării şi a infiltraţiilor au fost deplasarea terasei din colţul de sud-vest a turnului şi desprinderea tencuielii din cornişă. În prezent, la turnul-clopotniţă se efectuează noi lucrări de restaurare.
SURSA : http://orasulsuceava.ro

Biserica Sf.Dumitru Suceava

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 21-02-2014 03:04 PM de Covalciuc Bogdan.)
28-04-2012 12:04 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News , Pompier_vechi
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,103
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7731
Given 7005 thank(s) in 3427 post(s)

Mesaj: #4
RE: Istoria pompierilor din Suceava
Aspecte privind istoria pompierilor militari suceveni

Citat:În perioada următoare înfaptuirii Unirii Principatelor Române, una din principalele preocupări ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a celorlalţi conducători ai ţării, a fost organizarea unei puternice armate, capabilă să apere hotarele ţării, şi în perspectivă, să reprezinte principalul instrument în atingerea a două ţeluri: cucerirea independenţei de stat şi făurirea statului naţional unitar român. Deşi Cuza, în scurta sa domnie, nu a putut transpune în practică întreaga legislaţie militară creată şi adoptată în timpul cât a condus destinele ţării, măsurile preconizate au stat la baza legilor de organizare ale armatei din anii 1864 si 1872.
În baza noii legi de organizare promulgată la 27 noiembrie 1864, forţele armate naţionale se compuneau din 2 elemente:
- armata permanentă şi rezervele ei;
- miliţia formată din dorobanţi, grăniceri şi rezervele lor.
Printre armele prevazute cu armata permanentă, regăsim şi pompierii, cu un batalion (Bucureşti) şi companii (Iaşi). Trebuie precizat că încadrarea în sistemul militar al unităţilor mentionate era dată de subordonarea faţă de autoritatea militară în privinţa organizării şi disciplinei, cu toate că 2/3 din sumele necesare pentru desfăşurarea activităţii proveneau de la administraţiile locale.
In anul 1874, odată cu adoptarea Legii puterii armate, în organizarea pompierilor intervin modificări de substanţă. Prin conţinutul art. 37 se stabilea că, Pompierii oraşelor Bucureşti şi Iaşi, precum şi resedinţelor de judeţe sunt organizaţi şi formaţi ca trupe de artilerie, constituind artileria armatei teritoriale. Ei depind direct de Ministerul de Război. Corespunzator noii forme de organizare, unităţile de pompieri primesc şi noi denumiri: divizioane, baterii, semibaterii şi secţiuni. Pentru unităţile de pompieri începea o perioadă mai dificila, perioada materialului de artilerie, instrucţia specifică, aducerea la comandă a unor ofiţeri din artilerie şi geniu, munca de pompieri trecându-se pe planul al II-lea.
După încheierea primului război mondial şi după semnarea Tratatului de pace de la Paris-Trianon, ansamblul militar românesc cunoaşte un amplu proces de restructurare şi modernizare, impus atât de noile concepţii doctrinare şi experienţa războiului, cât şi de multiplele aspecte legate de cadrul istoric constituit de înfaptuirea statului naţional unitar.
În mod firesc, acest proces a cuprins şi instituţia pompierilor militari, instituţie înfiinţată în anul 1835 şi care trebuia restructurată pe plan naţional în scopul realizării unui corp de sine stătător, cu atribuţii speciale bine definite, corespunzător contextului economic şi social nou creat.
Începând cu anul 1924, Inspectoratul de armă nou creat în cadrul Inspectoratului General al Artileriei şi-a concentrat eforturile în direcţia înfiinţării de noi unităţi de pompieri în oraşele în care serviciile de pompieri civili lipseau sau erau deficitare sub aspect organizatoric. Astfel, printre unităţile nou înfiinţate, se numără şi Secţia de pompieri Fălticeni, al cărei certificat de naştere a fost semnat la data de 10 iunie 1924.
În noile condiţii istorico-sociale apărute, devenise tot mai evidentă necesitatea adoptării unui nou cadru juridic pentru activitatea pompierilor militari şi civili din întreaga ţară şi, lucru deosebit de important, instituirea unei coordonări unice, la nivel naţional, a întregii activităţi de prevenire şi stingere a incendiilor şi a altor calamităţi.
Prin legea aparută la 23 martie 1936, se unificau şi sistematizau cele 4 sisteme de organizare ale pompierilor existente, la acea dată, în România:
- Pompierii militari, existenţi în 48 de oraşe din vechiul regat şi Basarabia.
- Pompierii profesionişti din 7 oraşe în Transilvania, Banat şi Bucovina.
- Pompierii comunali din 5 oraşe ale vechiului regat.
- Pompierii voluntari, în câteva oraşe din Ardeal şi Bucovina şi în numeroase comune din Transilvania şi Banat .
În urma reformei administrative de la 13 august 1938 prin care din punct de vedere administrativ teritorial, se înfiinţau 10 ţinuturi ce grupau câteva judeţe fiecare, Corpul Pompierilor militari s-a reorganizat în 10 Grupuri ţinutale, printre care se numără şi Grupul Suceava, cu sediul la Cernăuţi.
În anul imediat următor, la 1 aprilie 1939, prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 22207, au fost înfiinţate Secţia de Pompieri Suceava şi Compania de Pompieri Cernăuţi. Încadrarea cu personal a acestor unităţi era asigurată astfel:
- Secţia de Pompieri Suceava:

un plutonier major comandant;
un subofiţer instructor;
18 trupe.
Compania de Pomieri Cernăuţi:
un ofiţer comandant;
2 subofiţeri;
50 trupe.
Primii comandanţi ai acestor unităţi au fost numiţi plt. maj. Petre Danila la Suceava, respectiv cpt. Virgil Popescu la Cernăuţi.
Din structura Grupului 7 Pompieri Militari Suceava mai faceau parte:
- Secţia Câmpulung Moldovenesc (înfiinţată la 01.05.1938);

Secţia Dorohoi (01.11.1938);
Secţia Storojinet (01.04.1937);
Secţia Hotin (01.07.1932).
În anul 1940, au fost înfiinţate trei subunităţi noi de pompieri: Secţia Rădăuti, Secţia Siret şi Secţia Vatra Dornei, având asigurată următoarea încadrare cu personal:
- Secţia de Pompieri Rădăuţi:

un ofiţer comandant;
un subofiţer instructor;
18 trupe.
Secţia de Pompieri Siret:
un subofiţer comandant;
16 trupe.
Secţia de Pompieri Vatra Dornei:
un subofiţer comandant;
13 trupa.
Evoluţia tuturor acestor unităţi a fost brutal curmată prin declanşarea celui de-al doilea război mondial. Lăsată fără sprijin de către aliaţii tradiţionali, România acceptă ultimatumul prin care Basarabia şi Bucovina erau rupte din trupul ţării şi alipite la U.R.S.S.
La 3 iulie 1940, Grupul 7 Pompieri Militari Suceava a fost desfiinţat, unităţile sale trecând la Grupul "Prut" cu sediul la Iaşi, iar unităţile din nordul Bucovinei au fost evacuate în ţară, înfiinţându-se noi secţii:

Sectia Vălenii de Munte din Secţia Hotin;
Secţia Targu Neamţ din Secţia Storojinet;
Secţia Urziceni din Compania Cernăuţi.
Pe perioada desfăşurării celui de-al doilea război mondial, regăsim unităţile de pompieri militari din Bucovina reorganizate în Grupul 9 Pompieri Cernăuţi, unitate comandată de mr. Stefan Valahe (03.07.1941), lt. Constantin Popescu (31.10.1942) şi cpt. Dumitru Podeanu (02.09.1943).
În data de 04.04.1944, evenimentele politico-militare au impus o nouă desfiinţare a unităţii, subunităţile de pompieri militari din Bucovina fiind retrase pe teritoriul actual al României, în cadrul Grupului Iaşi, parte din ele fiind desfiinţate.
Între anii 1949-1952, subunităţile de pompieri militari de pe raza actualului judeţ Suceava au fost subordonate Grupului Zonal de Pompieri Bacău.
Odată cu împărţirea administrativ-teritorială a ţării pe regiuni, în luna noiembrie 1952 ia fiinţă Serviciul Regional de Pompieri Suceava, având în compunere următoarele subunităţi P.C.I.: Suceava, Botoşani, Dorohoi, Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.
În data de 9 octombrie 1968, prin Ordinul Comandamentului Pompierilor nr.0039794, a luat fiinţă Grupul de Pompieri al judeţului Suceava, având în compunere Companiile de pompieri militari Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. Înfiinţarea unităţii a avut loc ca urmare a reorganizării administrativ-teritoriale a ţării pe judeţe, prin desfiinţarea regiunilor. Personalul militar care încadra statul de organizare al noii unităţi provenea din fostele grupuri regionale. La comanda unităţii a fost numit mr. (col.) Mihai Ciobanu, care a deţinut această funcţie până în 1969.
Pe parcursul celor peste 60 de ani scurşi de la înfiinţarea grupului, dotarea cu tehnică de luptă şi transport a crescut continuu, atât sub raport cantitativ, cât şi calitativ. Obiectivul principal al activităţii pompierilor militari, apărarea vieţii şi a proprietăţii cetăţenilor, a fost îndeplinit cu succes de-a lungul vremii. Mărturie stau multitudinea de intervenţii la incendii, explozii, accidente sau calamităţi naturale.
După anul 1989, întregul efort al unităţii a fost înscris în ansamblul general al transformărilor economico-sociale din societate. Odată cu înfiinţarea unor noi compartimente şi întărirea altora, unitatea a dobândit o structură modernă şi viabilă, capabilă să contribuie la îndeplinirea cu succes a misiunilor stabilite. Pentru optimizarea intervenţiei în zona de competenţă, în anul 1995 au fost reînfiinţate Compania de pompieri Siret şi Pichetul Gura Humorului.
Ca urmare a prevederilor Legii nr. 121 din 16 octombrie 1996, în anul 1998 Grupul de Pompieri "Bucovina" al judetului Suceava, primeşte un nou stat de organizare, ce include 3 detaşamente (Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi), 2 staţii (Fălticeni şi Vatra Dornei) şi 2 gărzi de intervenţie ale detaşamentelor Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi, dizlocate în oraşele Gura Humorului, respectiv Siret.
Ca o încununare a întregii activităţi depuse, la 26 iulie 1997, în cadrul unei festivităţi onorate de prezenţa domnului General de divizie dr.ing. Crăciun Ionel, comandantul Corpului Pompierilor Militari, Grupul de Pompieri “Bucovina” al judeţului Suceava, a primit Drapelul de Luptă, simbol al onoarei militare, al cinstei şi devotamentului de care au dat şi dau dovadă cei ce sunt permanent în luptă, chiar şi pe timp de pace.
La 1 mai 1999 se înfiinţează Detaşamentul de Pompieri Fălticeni cu Garda de Pompieri Solca, care acoperă operativ centrul judeţului.
În data de 15.07.2007 se înfiinţează, în cadrul Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, Garda de Intervenţie Vicovul de Sus, în scopul optimizării intervenţiei în zona de frontieră a judeţului.
Consecvent ideii de euroconformizare, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi-a reorientat misiunile, plecând de la necesitatea sporirii siguranţei cetăţeanului, a consolidării încrederii şi respectului populaţiei faţă de instituţie şi sprijinului acesteia în efortul comun de prevenire şi stingere a incendiilor, înlaturarea urmărilor grave ale catastrofelor şi calamităţilor naturale. Începând cu 1 ianuarie 2005 a fost organizat şi funcţionează Sistemul National de Management al Situaţiilor de Urgenţă în baza O.U.G. 21/15.04.2004, cu scopul de a asigura, în mod unitar şi profesionist, apărarea vieţii şi sănătăţii populaţiei, a mediului înconjurător, a valorilor materiale şi culturale importante, pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă, precum şi restabilirea rapidă a stării de normalitate în cazul perturbării acesteia. Pe plan local, ca şi structură deconcentrată, a luat fiinţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava, prin contopirea Grupului de Pompieri şi a Inspectoratului de Protecţie Civilă, având în structură cinci Detaşamente de pompieri- Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei- şi patru Gărzi de intervenţie : Gura Humorului, Siret , Solca şi Vicovu de Sus.
În cadrul inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă ia fiinţă Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare care este compus din 2 module, unul de descarcerare şi o ambulanţă cu personal din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al judeţului Suceava.
Acestea au fost înfiinţate în perioadele :

31.11.2008 la Detaşamentul de Pomiperi Suceava
29.11.2008 la Garda de Intervenţie Siret din cadrul Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi
02.12.2008 la Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei
Comandantii unitatii:
- Maior Ponovescu Constantin 1950-1952
- Maior Vadana Dumitru 1952-1955
- Capitan Socol Tudor 1955-1957
- Colonel Ciobanu Mihai 1057-1969
- Colonel Tuica Nicolae 1970-1982
- Lt.col. Isar Ghiorghe 1982-1989
- Maior Popa Nicolae 1989-1990
- Colonel Gaitan Eugen 1990-2005
- Colonel Lulciuc Lucel 2005 - 2009
- Colonel Burlui Ion 2009 - prezent
SURSA : http://www.pompierisv.ro

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 11-01-2019 07:05 PM de Covalciuc Bogdan.)
19-05-2012 12:22 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Covalciuc Bogdan , Pompier tălpaș , Pompier_vechi
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,624
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #5
RE: Istoria pompierilor din Suceava
Statuia „Pompierul” din Suceava

[Imagine: Biserica-Sfantul-Ierarh-Iosif-cel-Nou-de...uceava.jpg]

Citat:Statuia „Pompierul” din Suceava (cunoscută și ca Statuia servantului pompier anonim) este un monument din bronz realizat de către sculptorul Narcis Tabarcea și dezvelit în anul 2010 în municipiul Suceava. Statuia este amplasată în fața Bisericii militare Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, pe Strada Universității, în cartierul Areni.

Statuia a fost realizată de către sculptorul Narcis Tabarcea, profesor în cadrul Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Ea a fost turnată în bronz la București, fiind finanțată prin contribuția benevolă a celor care fac parte din Ministerul Administrației și Internelor.[1]

În anul 2000 a început construcția Bisericii militare Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, vizavi de sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, pe Strada Universității din cartierul Areni. Edificiul religios a fost finalizat în 2010, devenind cea mai mare biserică militară din România.[2] După terminarea lucrărilor, în data de 15 septembrie 2010 a fost dezvelită Statuia „Pompierul”, amplasată în fața bisericii, lângă clopotnița din lemn a acesteia.

Monumentul este închinat tuturor pompierilor suceveni, dar și memoriei pompierilor militari căzuți în bătălia din Dealul Spirii din 13 septembrie 1848. În ziua dezvelirii, statuia, împreună cu clopotnița bisericii, au fost sfințite de un sobor de preoți condus de IPS Pimen.[3] La ceremonia de sfințire au participat oficialități din județul Suceava, printre care primarul Ion Lungu, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, prefectul Sorin Popescu, subprefectul Angela Zarojanu și vicepreședintele Vasile Ilie, ultimul fiind cel care a dezvelit statuia.

Monumentul înfățișează un pompier aflat în poziția în picioare, îmbrăcat în haine militare și având cască de protecție, care ține cu ambele mâini o tulumbă. Statuia se află pe un soclu din beton placat cu piatră de râu. Pe soclu era fixată o placă de culoare albă, cu inscripția „Pompierul”, ce ulterior a fost înlăturată. Lângă monument este amplasat un tun TRAS-3000
SURSA : https://ro.wikipedia.org

[Imagine: Statuia-Pompierul-din-Suceava.jpg]

[Imagine: Statuia-Pompierul-din-Suceava1.jpg]

[Imagine: Statuia-Pompierul-din-Suceava2.jpg]

[Imagine: Statuia-Pompierul-din-Suceava3.jpg]

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 11-01-2019 07:04 PM de Covalciuc Bogdan.)
01-04-2013 06:46 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Pompier tălpaș , Homefire News , Pompier_vechi
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,103
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7731
Given 7005 thank(s) in 3427 post(s)

Mesaj: #6
Istoria pompierilor din Suceava
Muzeul Pompierilor Voluntari din Bosanci
Jud. Suceava

[Imagine: 1478909222.jpg]

Citat:Muzeul Pompierilor Voluntari din Bosanci, situat în remiza actualei Formaţii Civile de Pompieri din Bosanci, cuprinde un inventar impresionant şi încearcă, cu maşini, diverse piese, imagini şi documente să ilustreze peste un secol de activitate a pompierilor. Astfel, din cele două pompe manuale tip R. Czermack Teptitz – Bohmen, fabricate în 1893, şi aduse de la Viena de Gheorghe Colţuneac (păstrate intacte până în zilele noastre), una se află în muzeu, iar cealaltă la Muzeul Naţional al Pompierilor din Bucureşti. Pe lângă formaţia de pompieri voluntari deja existentă în Bosanci, în anul 1924 s-a înfiinţat Asociaţia Arcăşească. Atât Formaţia Civilă de Pompieri, cât şi Asociaţia Arcăşească aveau câte un steag propriu. Steagurile originale se află tot la Muzeul Naţional al Pompierilor din Bucureşti, la muzeul din Bosanci aflându-se astăzi copiile acestora.

Muzeul mai conţine documente, căşti metalice din anul 1867, o sabie cu mâner din corn de cerb (accesoriu din dotarea vechii formaţii de pompieri), eşarfe brodate cu fir de aur, o pompă manuală din 1957, câteva lănci pentru steaguri, care au în vârf câte un vultur confecţionat din lemn aurit, noile costume cu care fac paradă actualii pompieri din Bosanci, cupe şi diplome obţinute la diverse concursuri judeţene şi naţionale, dar şi o colecţie impresionantă de fotografii. Tot aici poate fi găsită şi „Monografia Documentară a Formaţiei Civile de Pompieri”, care, ulterior a devenit Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, realizată de pompierul voluntar Viorel Polonic.
SURSA : http://www.inbucovina.ro

[Imagine: 1478909187.jpg]

Citat:Dintr-o menţiune făcută la începutul secolului al XIX-lea cu privire la casele din Bucovina, reiese că acestea erau construite în marea lor majoritate din lemn şi aveau acoperişuri din draniţă, papură sau paie, iar hornurile lor se terminau în pod, necomunicând cu exteriorul. Adăugând şi faptul că, de obicei, distanţele dintre gospodării erau mici, ne putem lesne închipui efectele devastatoare ale unui evenual incendiu. Prin anexarea Bucovinei la Imperiul austro-ungar, regulile şi măsurile de prevenire şi stingere a incediilor promovate de Curtea de la Viena încep să fie aplicate şi pe teritoriul actualului judeţ Sueava.

Bazele primei formaţiuni specializate în lupta contra incendiilor au fost puse în Bosanci la 1867, devansând chiar "Asociaţia Pompierilor Voluntari din Suceava" înfiinţată în capitala districtului cu acelaşi nume în 1874. Până în 1897, dotarea formaţiei de pompieri a fost rudimentară : găleţi, topoare, scări, butoaie cu apă. Dar în 1897, în fruntea unui grup de săteni, şeful formaţie Colţuneac Gheorghe se deplasează pe jos până în Viena, de unde aduce două pompe manuale tip R. Czermack Teptitz-Bohmen md.1893. Ambele utilaje s-au păstrat intacte până în zilele noastre: o pompă este expusă la Muzeul Naţional al Pompierilor din Bucureşti, cea de-a doua aflându-şi locul de cinste în remiza actualei Formaţii Civile de Pompieri a comunei Bosanci.

Pentru adăpostirea celor două utilaje, la care ulterior s-a adăugat o saca, prin contribuţia gospodarilor satului s-a construit şi o remiză din lemn, prevăzută cu un foişor din care se putea observa terenul înconjurător pe o zonă întinsă.

În 1924, probabil pe scheletul formaţiei de pompieri voluntari deja existentă, s-a înfiinţat asociaţia ascăşească din Bosanci, al cărei steag se păstrează la Muzeul Naţional al Pompierilor. Drapelul, cu dimensiunile de 150 / 135 cm, are două feţe şi este confecţionat din mătase albastră, galbenă şi roşie, deteriorată la partea de jos aproape o cincime. Pe una din feţe (central) este pictat pe o pânză (60/40) prinsă de steag cu paiete momentul în care Ṣtefan Cel Mare se roagă.
De jur împrejurul ei sunt frunze de laur şi stejar şi este scris cu litere din fir aurit de 8 cm textul : Imboldu, iubirea, scopul, fericirea neamului. Societatea arcăşească Bosanci. Cealaltă faţă are în centru stema României, realizată tot din fir aurit şi paiete, iar ca text : România, societatea arcăşească Bosanci, fondată în anul 1924, decembrie 26.

Un alt moment în evoluţia pompierilor civili din Bosanci îl constituie înfiinţarea, în 1935, a Societăţii "Pomperia Voluntară". Societatea avea trei categorii de membri ( anuali, fondatori şi onorifici) fiind condusă de două comitete : comitetul administrativ şi comitetul tehnic. Zece ani mai tărziu, în anii tulburi ai celui de-al doilea război mondial, întregul patrimoniu al societăţii (documente, accesorii, costume,etc) a fost ascuns, iar pompele manuale au fost demontate în părţi componente şi aruncate în fântâni.

În anul 1946, formaţia civilă de pompieri a comunei va face faţă celui mai mare incediu din existenţa sa, 45 de case căzând pradă flăcărilor.

La peste 100 de ani de la înfiinţarea formaţiei, prin transfer de la Compania de Pompieri Suceava, s-a reuşit dotarea cu o autopompă cisternă tip S.R.104.

Trei ani mai tărziu, proaspătul sediu al F.C.P., construit integral prin donaţiile cetăţenilor primeşte spre adăpostire o nouă autospecială, cu caracteristici tehnice sensibil superioare - APCA R 8135. Întreaga bază materială existentă a fost exploatată de-a lungul anilor la parametri maximi, în principal în cadrul procesului de pregătire. Dovadă a seriozităţii muncii depuse o cinstituie impresionantul palmares al formaţiei civile de pompieri din Bosanci :

• 4 Diplome de Onoare conferite de Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari şi Grupul de Pompieri "Bucovina" al judeţului Suceava

• În anii 1979, 1990 şi 1991 F.C.P. s-a clasat pe locul second la faza naţională a concursurilor profesionale ale pompierilor civili, iar în anul 1992 a obţinut locul trei

• 35 locuri I, 23 locuri II, 14 locuri III la diferite faze (grupuri de localităţi, judeţ) ale concursurilor profesionale ale pompierilor civili.

O instituţie este o expresie, o carte de vizită a celor care au creat-o. Fiind vorba de o formaţie civilă de pompieri, rezultatele vorbesc de la sine despre felul cum înţeleg sătenii să se implice, despre modul de a aborda un aspect serios al convieţuirii într-o comunitate, iar tradiţia îndelungată în această direcţie se explică prin grija oamenilor pentru munca şi viaţa lor, dar şi pentru păstrarea în timp a ceea ce au moştenit sau vor lăsa moştenire generaţiilor viitoare.
SURSa : http://bosancitour.ro

[Imagine: 1478909100.jpg]

[Imagine: 1478909117.jpg]

[Imagine: 1478909127.jpg]

[Imagine: 1478909136.jpg]

[Imagine: 1478909144.jpg]

[Imagine: 1478909152.jpg]

[Imagine: 1478909164.jpg]

[Imagine: 1478909177.jpg]

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 11-01-2019 06:58 PM de Covalciuc Bogdan.)
24-11-2013 11:08 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Pompier_vechi
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,624
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #7
RE: Istoria pompierilor din Suceava
„Pompierii voluntari” din Suceava - 1892

Citat:“Spre lauda şi onoarea pompierilor voluntari ai oraşului Sucevei, precum şi a zelosului lor instructor Dl. I. Mader, trebue să mărturisim că dibăcia şi curajul cu care s’au executat exerciţiile au satisfăcut pe deplin mulţimea publicului şi a representanţilor pompierilor voluntari din Bosanci, Iţcanii noi şi vechi şi Iosef-falva. După încheierea şedinţei condusă de preşedintele ei, primarul oraşului dl. Des Loges, s’a pus în mişcare conductul cu torţe sub conducerea comandantului d-lui Fanta. Strada principală a oraşului era sărbătoresce decorată şi plină de public”.
“Gazeta Bucovinei”, Anul II, nr. 102, Cernăuţi, Decemvrie 1892.

[Imagine: 13107137343_e625f858d4_z.jpg]
SURSA :http://www.monitorulsv.ro/

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
12-03-2014 07:00 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News , Pompier_vechi
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,624
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #8
RE: Istoria pompierilor din Suceava
Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 1205 din 29.02.1968 referitor la trecerea în rezervă a locotenent-colonelului Holban V. Valentin, şef al Inspecţiei regionale S.P.I. din Grupul regional P.C.I. Suceava; fişa de cadre

7388_031 fila 008-011
SURSA : http://www.cnsas.ro


"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 11-01-2019 06:40 PM de Covalciuc Bogdan.)
22-01-2015 05:42 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News , Pompier_vechi
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,624
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #9
RE: Istoria pompierilor din Suceava
Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 1244 din 31.03.1968 referitor la trecerea în rezervă a căpitanului Obreja T. Gheorghe, inspector şef S.P.I. la raionul Rădăuţi din Grupul regional P.C.I. Suceava; fişa de cadre

7388_031 fila 012-015 (1)
SURSA :http://www.cnsas.ro


"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 11-01-2019 06:44 PM de Covalciuc Bogdan.)
22-01-2015 06:10 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News , Pompier_vechi
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,624
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6420
Given 19009 thank(s) in 7934 post(s)

Mesaj: #10
RE: Istoria pompierilor din Suceava
Pompieri voluntari comuna Ilișești / Suceava

Pichetul de pompieri Ilișești -1890

[Imagine: screenshot-1711.png]

Pichetul de pompieri Ilișești -1927

[Imagine: screenshot-1712.png]

SURSA foto :Chindris Vasile-Istoria Ilisestiului-2001

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 11-01-2019 06:51 PM de Covalciuc Bogdan.)
04-04-2015 07:24 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News , Pompier_vechi
{myadvertisements[zone_3]}
Postează răspuns 


Săritură forum:



Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Ultimele subiecte
Legea nr. 80/1995-Statutu...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 08:05 AM
» Mesaje: 90
» Vizualizări: 283184
Machete autospeciale pomp...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 07:39 AM
» Mesaje: 150
» Vizualizări: 198
„Nu există pădure fără u...
Ultimul mesaj a fost postat de: Aggressive Firefighter
Ieri 08:43 PM
» Mesaje: 90
» Vizualizări: 10248
Serviciul Mobil de Urgenț...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
Ieri 10:01 AM
» Mesaje: 757
» Vizualizări: 1029853
Ghidul carierei cadrelor ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 07:28 AM
» Mesaje: 22
» Vizualizări: 25527
Normativ privind asigurar...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 06:32 AM
» Mesaje: 2
» Vizualizări: 5359
Volei interarme
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 06:03 AM
» Mesaje: 0
» Vizualizări: 5
S.P.S.U. Speed Fire Prote...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
27-03-2024 08:06 AM
» Mesaje: 1
» Vizualizări: 1918
S.V.S.U. Voluntari / jud....
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
27-03-2024 08:02 AM
» Mesaje: 4
» Vizualizări: 9450
Avizier posturi scoase la...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
27-03-2024 07:31 AM
» Mesaje: 246
» Vizualizări: 318018

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro