Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 14 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
I.S.U.'Dealul Spirii' Bucureşti-Ilfov
Autor Mesaj
Valentin P Offline
Veteran
******

Mesaje: 1,304
Alăturat: Jun 2011
Locatie:
Thanks: 669
Given 941 thank(s) in 358 post(s)

Mesaj: #225
RE: I.S.U. "Dealu Spirii" al Municipiului Bucuresti
Vântul a doborât copaci şi stâlpi în Bucureşti. Cel puţin şase maşini au fost avariate

Citat:Un copac a căzut peste şase maşini, vineri dimineaţă, pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală, în zona Spitalului Colentina, la faţa locului intervenind două echipaje de descarcerare. Incidente din cauza vântului s-au mai înregistrat şi în zona Decebal - Piaţa Muncii şi 13 Septembrie.
"Două dintre maşinile avariate pe Ştefan cel Mare, în zona spitalului Colentina, erau parcate, iar celelate erau în mers. Nicio persoană nu a fost rănită", a declarat, la România TV, Ioana Stancu, purtător de cuvânt al Poliţiei Rutiere.
La faţa locului au ajuns două echipaje de descarcerare, care au intervenit cu drujbe pentru îndepărtarea copacului căzut pe maşini. La această oră se circulă cu dificulate pe Ştefan cel Mare, pe sensul Piaţa Obor- Dorobanţi. Mai mulţi poliţişti sunt în stradă pentru dirijarea circulaţiei.
Copacul era plantat lângă gardul spitalului, în curtea unităţii, iar după ce a căzut, pomul a rupt şi gardul.
Proprietarii maşinilor avariate sunt îngroziţi, iar unii dintre ei nici nu ştiu cum o să acopere pagubele deoarece nu au asigurare.
"Eram într-una dintre maşini aproape de şina de tramvai, aşteptam să plece maşina din faţă să îmi continui drumul. Ş-a auzit o bubuitură, când am deschis uşa am văzut şi celelalte maşini sub copac. E avariată partea din dreapta. Nu a fost nimeni rănit. Ştiu că era un copil într-o maşină din dreapta mea. Mama copilului plângea lângă maşină, era speriată. Sunt maşinile noastre, unele nu sunt asigurate. Aştept să văd în astfel de situaţii cine suportă pagubele", a declarat o femeie.
"Eram oarecum în mers, se mergea bară la bară şi la un moment dat s-a întunecat cerul şi am auzit bufnituri în tavan, în parbriz, în lunetă, noroc că a rezistat maşina. Maşina din faţă a fost mult mai grav avariată dar au ieşit şi de acolo întregi. Primăria, Consiliul Local, ei ar trebui să aibă grijă", a mai spus un bărbat.
"Eu locuiesc vizavi. Aveam maşina parcată. E domeniul public, pomul nu e al meu în curte. Eu nu am greşit cu nimic. Am asigurarea aceea obligatorie", a povestit un alt bărbat.
"Arborii sunt în administrarea Primăriei Bucureşti. Primăria Bucureşti e cea care administrează zona. Maşinile afectate, numai prin instanţă pot primi despăgubire, să dea în judecată Primăria Municipiului Bucureşti. Să facă reclamaţii ori la primăria noastră (sector 2 n.r.) sau la primăria Bucureşti şi să dea în judecată", a declarat, pentru România TV, Cristian Lemnaru, şef ADP sector 2.
"Norocul nostru că nu sunt victime. Vom face constatările şi le vom repara în baza asigurărilor pe care le au fiecare. Cert este că sunt copaci care din punctul meu de vedere trebuie să li se acorde o atentie mai mare. Zilele anterioare am încercat să mai curăţăm (din pomi n.r.). Vom decide care va trebui tăiat şi care nu. Suntem alături de oameni. Le vom da certificate de circulaţie la fiecare. Vom urmări ca fiecare să-şi rezolve problemele cât mai repede. O să iau legătura cu toţi", a declarat, pentru România TV, Marcel Nicolaescu, viceprimar Primăria Capitalei.
Vineri dimineaţă au mai fost şi alte incidente provocate de vântul care a bătut cu putere, unul dintre acestea înregistrându-se în zona Decebal - Piaţa Muncii, unde un banner risca să se prăbuşească, la faţa locului intervenind echipele ISU Bucureşti.
De asemenea, vântul puternic a creat probleme şi în Sectorul 5 al Capitalei, unde trei stâlpi de electricitate au căzut pe strada Tăcerii, unul dintre aceştia avariind o maşină, a declarat, pentru Mediafax, Ioana Stancu, purtător de cuvânt al Poliţiei Rutiere. Traficul pe strada Tăcerii a fost închis, la faţa locului fiind echipaje de la Brigada Rutieră a Capitalei.
Şi în zona 13 Septembrie s-a anunţat că sunt copaci căzuţi peste autoturisme.
Sursa:Rtv.net
19-01-2013 07:30 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
RE: I.S.U. "Dealu Spirii" al Municipiului Bucuresti - Valentin P - 19-01-2013 07:30 PM
Accident Pipera - igabi100 - 18-07-2013, 02:34 PM

Săritură forum:



Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Ultimele subiecte
World Rescue Challenge
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 08:58 PM
» Mesaje: 91
» Vizualizări: 28100
Transfer la alta unitate ...
Ultimul mesaj a fost postat de: raoul
Ieri 06:55 PM
» Mesaje: 48
» Vizualizări: 98371
Requiescat in Pacem
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
05-11-2024 07:29 AM
» Mesaje: 597
» Vizualizări: 850984
Pensii militare
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
05-11-2024 05:17 AM
» Mesaje: 256
» Vizualizări: 121281
I.S.U. "Unirea" al Județu...
Ultimul mesaj a fost postat de: Pompier_vechi
03-11-2024 08:55 AM
» Mesaje: 91
» Vizualizări: 142391
I.S.U. "Semenic" al Județ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
03-11-2024 08:02 AM
» Mesaje: 102
» Vizualizări: 164370
I.S.U. "Dobrogea" al Jude...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
02-11-2024 07:10 AM
» Mesaje: 1161
» Vizualizări: 1598382
Incendii de pădure
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
26-10-2024 08:33 AM
» Mesaje: 116
» Vizualizări: 171568
Autospecială de salvare ș...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
22-10-2024 06:15 AM
» Mesaje: 3
» Vizualizări: 1553
S.P.S.U. SSG Fire& Rescue...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
21-10-2024 08:02 PM
» Mesaje: 4
» Vizualizări: 1480

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro