Incendiu puternic în București: Șase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Au fost afectate 17 proprietăţi
Citat:Incendiul care a pornit, miercuri, la acoperişurile a trei case din zona Muncii din Sectorul 3 al Capitalei a afectat în total 17 proprietăţi. Potrivit autorităților, șase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Incendiul care a afectat mai multe case din Sectorul 3 a fost lichidat, a anunţat miercuri seara ISU Bucureşti-Ilfov. Au necesitat îngrijiri medicale şase persoane, şi anume: două persoane expuse la fum, o persoană cu plagă tăiată la nivelul unui membru superior, două persoane cu atacuri de panică şi o persoană cu arsuri superficiale la nivelul membrelor inferioare ce a fost transportată la spital.
Incendiul a afectat o suprafaţă totală de aproximativ 700 mp şi, din datele provizorii, au fost afectate 17 proprietăţi, după cum a precizat anterior ISU Bucureşti-Ilfov. La incendiu au fost alertate 20 de autospeciale de stingere, fiind prezente la faţa locului şi patru echipaje SABIF şi opt ambulanţe SMURD.
Incendiul care a afectat mai multe case din Sectorul 3 a fost localizat şi se acţionează pentru lichidarea acestuia, iar la faţa locului mai rămas opt autospeciale de stingere, anunţă ISU Bucureşti-Ilfov. ”Până în acest moment, au fost asistate medical 4 persoane (o persoană cu arsuri superficiale la membrele inferioare, transportată la spital, o persoană expusa la fum, o persoana cu puseu hipertensiv şi o persoană cu o plagă tăiată la unul din membrele superioare)”, anunţă, miercuri, ISU Bucureşti-Ilfov. Sursa citată a precizat că în urma incendiului suprafaţa totală afectată este de aproximativ 700 mp. ”Din datele provizorii, au fost afectate 17 proprietăţi”, a mai transmis sursa citată. Între timp, numărul autospecialelor care acţionează la faţa locului a fost redus, întrucât incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru stingere.
Incendiul a fost localizat, iar pompierii acționează pentru lichidarea acestuia, au anunțat reprezentaţii ISU Bucureşti-Ilfov. „Până în acest moment au fost asistate medical 3 persoane (o persoană cu arsuri superficiale la membrele inferioare, transportată la spital, o persoană expusă la fum şi o persoană cu puseu hipertensiv)”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.
Incendiul riscă să se extindă la un bloc din vecinătate din cauza vântului. Blocul este evacuat. Alte 8 autospeciale au fost trimise să intervină, numărul total al acestora ajungând la 20.
„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs pe intrarea Sectorului din mun. București. Incendiul se manifestă la nivelul acoperișului a 3 case. Până în acest moment au fost evacuate 2 persoane, 2 persoane solicită îngrijiri medicale (una din cele două persoane prezintă arsuri la nivelul membrului inferior, iar cea de-a doua intoxicată cu fum). În acest moment se lucrează la localizarea incendiului. Accesul autospecialelor se realizează cu dificultate. Alertate 12 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, decarcerarea și 3 ambulante SMURD. Misiunea este în dinamică, revenim cu date”, au transmis reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.
Incendiu puternic în București. Ard două vagoane dezafectate, lângă Gara de Nord
Citat:Un incendiu puternic a izbucnit lângă Gara de Nord din București, unde au luat foc două vagoane dezafectate. Fumul dens și negru se vede de la kilometri distanță.
Pompierii intervin cu 7 autospeciale cu apă și spumă pentru stingerea incendiului. „Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la două vagoane dezafectate poziţionate între Podul Grand şi Podul Basarab. Alertate 7 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi 2 ambulanţe SMURD”, a anunțat ISU Bucureşti-Ilfov. Incendiul a fost localizat şi nu mai există posibilitatea de extindere. Până în acest moment nu au fost semnalate victime. CFR Infrastructură a precizat că circulaţia trenurilor nu este afectată de acest incendiu.
Citat:Șase autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare la înălțime, o autospecială de descarcerare, detașamentul special de salvatori și două ambulanțe SMURD intervin pentru stingerea unui incendiu la un apartament pe Calea Griviței.
Incendiul s-a produs în urma unei explozii. Din primele informații, nu sunt victime.
„Incendiul se manifestă cu degajari mari de fum la nivelul balconului, etajul 6”, a precizat ISUBIF.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 25 metri pătrați. În acest context, au fost evacuate zece persoane.
Citat:Un incendiu a izbucnit seara trecută într-un centru comercial din Sudul Capitalei. Deşi magazinele erau închise, în mall se mai aflau aproximativ 150 de persoane la cinema și în zona de restaurante. Incendiul ar fi pornit chiar la o shaormerie din mall.
Panicaţi de alarmele declanşate de fumul din mall, în jurul orei 22:00, zeci de pesoane au ieşit într-un suflet din sălile de cinema si s-au îndreptat spre cele mai apropiate ieşiri.
150 de persoane se aflau în centrul comercial Martori: A luat foc! Ieșiți afară că a luat foc! Haide! Eduard Marin, reporter Observator: După ce alarmele de incendiu au pornit în incinta mall-ului, aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat iar din fericire nu au existat victime. Martor: Abia acum când am ieşit am auzit sirena, eu eram la sala de cinema şi ne-a zis să părăsim imediat sala din motive de siguranţă dar nu ştia să ne zică de ce, nu ştia să ne zică prea multe.
Ce a declanşat incendiul
Incendiul a avut loc în incinta unei shaormerii din zona de restaurante a mall-ului. Totul ar fi pornit de la un motor al sistemului de ventilaţie care a început să scoată fum şi s-a aprins. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale cu apă şi spumă şi o autoscară. Claudiu Crăciun, ISU Bucureşti-Ilfov: A fost vorba de un motor electric de la instalaţia de ventilare a fast food-ului. Spaţiul comercial, magazinele generale erau închise la ora respectivă, mai puţin cele două obiective de la etajul 2, şi anume cinematograful şi sala de jocuri. La momentul ajungerii noastre, tot personalul şi clienţii erau evacuaţi.
La scurt timp după intervenţia pompierilor, incendiul a fost lichidat. Oamenii care aveau maşinile parcate la subsolul centrului comercial au fost nevoiţi să aştepte până la terminarea intervenţiei pentru a avea acces la autoturisme.
Astăzi, 20 decembrie, am desfășurat un exercițiu la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), cu scopul de a verifica modul de cooperare, în regim integrat, a forțelor participante.
În cadrul exercițiului au fost puse in aplicare procedurile de intervenție specifice unui incendiu la o unitate spitaliceasca, iar resursele angrenate au fost din cadrul ISU B-IF, DGPMB, DGJMB, SABIF și SUUB.
Astfel de exerciții sunt realizate periodic și urmăresc pregătirea continuă a pompierilor ISU B-IF și a celorlalte instituții alături de care asigurăm managementul situațiilor de urgență la nivelul municipiului București și județului Ilfov.
Incendiu puternic în București: Au ars mai multe vagoane dezafectate, în zona de triaj dintre Gara Basarab şi Podul Grant
Citat:Pompierii intervin joi pentru stingerea unui incendiu produs la două vagoane dezafectate, în zona de triaj dintre Gara Basarab şi Podul Grant.
Potrivit ISU BIF, au fost alertate şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
"Având în vedere modul de manifestare a incendiului, care prezintă posibilitate de extindere şi la alte vagoane, dispozitivul se suplimentează cu două autospeciale de stingere", a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari de fum. A fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă.
Aceștia au fost avertizați în legătură cu fumul care este degajat de incendiu. Cei care locuiesc în zonă sunt rugați să închidă ferestrele și să evite deplasările în zonă.
12.37 Reprezentanţii CFR S.A. anunță că incendiul de la Gara Barasab nu a afectat circulaţia trenurilor sau siguranţa călătorilor. În acelaşi timp, CFR Călători a transmis că incendiul s-a produs la trei vagoane dezafectate din staţia Bucureşti Basarab, fiind declanşat de către unele persoane fără adăpost.
"Conform procedurilor aferente unor asemenea situaţii, a fost avizat Serviciul de urgenţă 112, iar echipele de intervenţie specială sunt la faţa locului pentru stingerea incendiului. Din primele informaţii nu a fost găsită nicio persoană rănită. Menţionăm că circulaţia trenurilor nu este afectată", se arată în comunicatul oficial, publicat joi.
13.00 Pompierii au suplimentat cu cinci cisterne de mare capacitate pentru a realiza rezerva de apă în cazul incendiului produs la două vagoane dezafectate, în zona de triaj dintre Gara Basarab şi Podul Grant.
În total acţionează nouă autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cinci cisterne cu apă, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a emis joi mesaj RO-ALERT pentru avertizarea şi informarea populaţiei privind degajarea intensă de fum în zona de triaj dintre Gara Basarab şi Podul Grant. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari de fum. 13.40 Incendiul din zona de triaj dintre Gara Basarab şi Podul Grant a fost localizat, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov. Potrivit ISUBIF, au fost afectate 15 vagoane. 15.20 ISU BIF anunță că au fost stinse flăcările de la 12 din cele 15 vagoane. Pompierii redimensionează dispozitivul de intervenţie de la zona de triaj din Gara Basarab, unde vor rămâne şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Se lucrează la stingerea ultimelor trei vagoane, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov. Potrivit ISUBIF, au fost afectate 15 vagoane.
Un troleibuz a ars ca o torță lângă un centru comercial din București
Citat:Până în acest moment, pompierii care au ajuns la fața locului nu au raportat victime. Ne uităm la imaginile transmise Digi24 de telespectori și vedem cum troleibuzul arde ca o torță. Sunt flăcări foarte mari. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri care au stabilit și un perimetru, având în vedere că în zona respectivă este un centru comercial și sunt oameni acolo. Rămâne de văzut de la ce a pornit acest incendiu. Din ce știm până acum, autobuzele 226 și 227 întorc în alt loc față de garajul Alexandria, acolo unde o făceau de obicei.
"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
Citat:Un incendiu a izbucnit, duminică seara, la un imobil dezafectat de pe strada Vasile Lascăr, în sectorul 2 al Capitalei, la faţa locului intervenind zece autospeciale de pompieri, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
"Incendiul se manifestă la o construcţie P+1E+M, pe o suprafaţă de aproximativ 700 de metri pătraţi. S-a realizat dispozitiv circular de intervenţie, în acest moment incendiul este localizat, nu mai există posibilităţi de propagare la vecinătăţi, se lucrează la lichidare", au precizat reprezentanţii ISUBIF.
Pentru lichidarea incendiului intervin opt autospeciale de stingere, o autospecială de decarcerare şi o autospecială de intervenţie şi salvare la înălţime, precum şi o ambulanţă SMURD.
La locul incendiului nu au fost identificate victime, mai anunţă ISUBIF
Incendiu de amploare în Delta Văcărești. Suprafața afectată - 7000 mp
Citat:Ora 15.00: Un incendiu puternic are loc miercuri după amiază în Delta Văcărești. Suprafața afectată este de aproximativ 1000 mp și sunt mai multe focare.
Pompierii intervin cu 11 autospeciale de stingere.
Există pericol de propagare. 15.30: Incendiu ia amploare. Suprafața afectata estimata în acest moment este de 7000 mp. Pompierii lucrează pentru localizare.
Citat:Din cazului vântului, focul s-a extins rapid și s-au format mai multe focare, în mai multe zone.
Pompierii veniţi cu 11 autospeciale au avut nevoie de mai bine de două ore pentru a stinge focul.
În Delta Văcărești au avut loc mai multe incendii în ultima perioadă. Numai în urmă cu aproape două luni focul a distrus un hectar și jumătate de vegetaţie.
Citat:Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, suprafaţa afectată estimată în acest moment este de 7.000 de metri pătraţi şi se lucrează pentru localizarea incendiului.