pompieri

Citat:Cornelia Andriescu este la bază psihoterapeut, mamă a două fetițe și în prezent este pompier – sergent major în cadrul ISU Dobrogea. Nu o vei găsi însă în spatele unui birou ci în cazarmă, mereu în stare de alertă, mereu gata să sară în costumul de protecție și să meargă alături de colegii săi acolo unde este nevoie de ei: accidente rutiere, incendii sau alte situații ce necesită prezența pompierilor militari.

Cornelia este încadrată în echipele operative ale ISU Dobrogea, la Detașamentul de Pompieri Midia-Năvodari

Am remarcat-o la incendiul din Năvodari din luna mai, când flăcările au cuprins mansarda unui bloc.



„Am fost să iau fetița cea mare de la școală, apoi ne-am dus puțin la cumpărături. Nu a trecut mult timp și am fost anunțată că trebuie să mă prezint la muncă. Am ajuns cu fetița la subunitate, m-am schimbat în prezante (costum special – n.r.) și am rugat-o să mă aștepte până mă întorc.

La locul intervenției am găsit o desfășurare mare de forțe, mulți colegi care intrau, alții care ieșeau pentru că se termina aerul din butelii, moment în care m-am îndreptat rapid să îi ajut la schimbarea buteliei de la aparatul de respirat pe toți cei care ieșeau și aveau nevoie de o altă butelie. Le stivuiam pe cele goale, împreună cu un alt coleg, apoi le transportam la subunitate pentru a le încărca și a asigura necesarul.

După lichidare, alături de alți colegi, am strâns o mare parte din baza materială, ținând evidența în legătură cu ce materiale a intervenit fiecare subunitate“, ne-a povestit Cornelia Andriescu înainte de începerea interviului.



Reporter: Pentru început, spuneți-ne câte ceva despre femeia (nume). Sunteți una dintre cele care au reușit să rupă o barieră… Ce ați făcut înainte de a fi pompier? Sunteți căsătorită, copii?

Cornelia Andriescu: Sunt absolventă a facultății de Psihologie, sunt căsătorită, am două fetițe, de 7 și 5 ani, iar înainte de a intra în corpul subofițerilor pompieri am profesat ca psihoterapeut ABA, în cadrul unui centru de sprijin pentru copii cu autism.

Rep.: De cât timp sunteți angajată în cadrul ISU Dobrogea și ce v-a determinat să alegeți această meserie?

Cornelia Andriescu: Îmi desfășor activitatea în cadrul ISU Dobrogea, Stația Midia-Năvodari din octombrie 2020. Această alegere a avut la bază dorința de a lucra cu oamenii, de a le fi alături în situații dificile dar totodată și preferința de a lucra într-un mediu organizat, cum este cel militar.

Rep.: După încadrare, cum v-au primit colegii? Au fost reținuți, reticenți ?

Cornelia Andriescu: Am reușit să mă integrez foarte repede în colectiv. Cu siguranță a existat și scepticism în rândul colegilor, însă odată cu trecerea timpului, participând la diverse intervenții, am demonstrat că pot face față oricărei situații.



Rep.: Care a fost prima intervenție la care ați participat ? Ce sentimente v-au încercat atunci, vă mai amintiți?

Cornelia Andriescu: Prima misiune la care am participat a fost în cadrul unui accident rutier, fără persoane încarcerate. Încadram autospeciala ca servant 3, iar pe drumul spre locul intervenției îi întrebam pe ceilalți membrii ai echipajului despre diverse scenarii pe care le putem întâlni la fața locului și modul în care putem acționa. Îmi doream să fiu pregătită pentru orice scenariu.

Rep.: Cât a durat până când ați reușit să fiți parte din echipă, să participați la misiuni fără a avea gândul că nu veți ști ce să faceți?

Cornelia Andriescu: M-am simțit parte din echipă încă de la început. Nu m-am gândit niciodată că nu voi ști ce să fac, ci la cum trebuie să adaptez cunoștințele teoretice pentru a se plia cât mai bine pe situația practică. Pe parcurs, acumulând experiență, totul devine mai ușor.

Rep.: Despre colegi am vorbit, dar să ne spuneți, familia, prietenii, ce părere au avut când au auzit de planuri? Vă întreabă despre misiuni ?

Cornelia Andriescu: Apropiații nu au fost uimiți de alegerea mea, deoarece mă cunosc și știu că îmi plac provocările. Atunci când află din media despre diverse intervenții din raionul de competență sunt curioși să afle cum a fost, cum se văd lucrurile din postura de “salvator”.

Rep.: Ce planuri aveți pentru viitor? Peste cinci ani să spunem, vă vedeți tot luptând cu focul?

Cornelia Andriescu: Practic cu drag această meserie, întâlnesc permanent atât oameni cât și situații noi, din care mereu am ceva de învățat… deci îmi doresc să continui în această direcție.

Citat:Când fratele ei s-a hotărât să meargă la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” din Boldești, Magdalena Hetea i-a spus: „Vreau să vin și eu cu tine!”. Tânăra a visat întotdeauna o carieră militară, deși a absolvit un liceu cu profil pedagogic. Pe de altă parte, dintre toate armele, pe pompieri i-a admirat cel mai tare, deoarece salvează vieți. În toată ecuația exista o problemă: La școala militară de pompieri nu erau acceptate, la vremea respectivă, fete. Întâmplător, Magdalena a văzut un reportaj la televizor cu vestea mult așteptată: Se poate înscrie în sfârșit la admitere, așa că și-a depus dosarul fără să stea pe gânduri.

„M-am pregătit din august și până în ianuarie pentru admitere. Și tatăl meu m-a ajutat, în special la tracțiuni (râde). A fost cel mai fericit moment din viața mea, fiind printre cele cinci fete admise. Din punctul meu de vedere, am trăit numai experiențe pozitive la Boldești. Știam că tot ce se întâmplă acolo are un rol în formarea mea ca pompier, să fiu cât mai bună. A fost greu, dar nu exagerat. Am făcut față tuturor activităților, la fel ca băieții”.

În programa elevilor de la școala militară e stipulată și perioada de practică. Adică acele luni petrecute în cadrul unităților din întreaga țară. Magdalena a venit în practică la Detașamentul 1 Cluj-Napoca, unde își desfășoară activitatea și în prezent.

„La început m-am simțit puțin ciudat, fiind singurul elev pe tură. În schimb, colegii au fost extraordinari, nu m-au marginalizat în niciun moment. M-au ajutat cu sfaturi, au fost alături de mine. Prima intervenție de amploare, în practică, a fost un incendiu de casă. Nu puteam să pătrundem în foc, dar am ajutat la realizarea dispozitivelor de intervenție. A fost emoționant atunci și mă așteptam să fiu dată la o parte, dar din contră. Mi s-au dat imediat sarcini. Am noroc de colegi buni, care nu fac nicio diferență între mine și ceilalți.”

După aproape doi ani de școală militară, visul Magdalenei a devenit realitate, intrând în familia salvatorilor clujeni. A acumulat doi ani de experiență și a desfășurat intervenții comune cu fratele ei, care muncește în cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca. Tânăra e pasionată de partea de stingere, dar are ture și pe ambulanțele SMURD. Numeroase misiuni au impresionat-o.

„Am fost solicitați la un sprijin la Târgu Lăpuș, în județul Maramureș. Am participat patru județe la un incendiu uriaș de hală. Au fost foarte multe autospeciale la fața locului. Eu iubesc autospecialele. Și când le văd pe stradă îmi plac, chiar dacă nu sunt pe tură. Referitor la intervenție, a fost o hală de 10.000 mp. Noi am lucrat pe partea de protejare atunci, să nu ajungă focul la o altă hală. A fost cea mai lungă intervenție a mea, am plecat la 2 noaptea din unitate și ne-am întors a doua zi la ora 12:00. La fața locului, nimeni nu și-a dat seama că sunt fată, până nu am vorbit cu un alt coleg. Atunci mi-au auzit vocea și toți s-au șocat (râde).

Întrebată ce calități trebuie să aibă un bun pompier, Magdalena răspunde simplu: „Să iubească oamenii, să îi placă ceea ce face și să fie pregătit de orice”. În plus, speră ca viitorul să o găsească tot pe intervenție, pentru a fi în slujba semenilor noștri.