Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 8 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Autor Mesaj
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 12,888
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 4849
Given 11890 thank(s) in 5429 post(s)

Mesaj: #219
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
MESAJUL INSPECTORULUI GENERAL CU OCAZIA SĂRBĂTORIRII ZILEI POMPIERILOR DIN ROMÂNIA, 13 SEPTEMBRIE 2014

[Imagine: Nicolae_Cornea.png]

Citat:Pompierii Români aniversează astăzi 166 de ani de când s-a scris cu litere de aur ISTORIA ŢĂRII, pe frontispiciul căreia se regăsesc năzuinţele de libertate socială, independenţă şi unitate naţională ale poporului român.
Documentele timpului redau sentimentele de mândrie şi onoare care ne încearcă şi în acest moment, pompierii militari având un rol important în Revoluţia română paşoptistă. Recunoaşterea meritelor a fost confirmată în Proclamaţia Guvernului provizoriu, care arăta că „... văzând atâta curaj şi atâta închinare la cauza libertăţii, ... consideră de a sa datorie în numele patriei a arăta a sa recunoştinţă Companiei de pompieri ce de la început şi până la sfârşit fură apărătorii libertăţii”.
Apogeul eroismului predecesorilor noşti l-a constituit lupta din Dealu Spirii, de la 13 septembrie 1848, când românii au pierdut 80 de soldaţi şi 2 ofiţeri din Compania de Pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu.
Recunoştinţa poporului român pentru faptele de vitejie şi eroism ale pompierilor militari a fost pe măsură, după ieşirea Principatelor de sub tutela otomană domnitorul Alexandru Ioan Cuza adoptând, încă de la începutul domniei sale, Legea din 21 mai 1860, care acorda ostaşilor de orice grad medalia comemorativă cu panglică tricoloră - Pro virtute militari - prima medalie cu caracter militar emisă în România. Şi marele patriot şi om politic Mihail Kogălniceanu a cerut să fie recompensaţi cât mai curând acei care „nu au consultat numărul adversarilor, ci numai curajul lor”, apreciind că lupta din Dealu Spirii constituie „un act de natură a ne onora înaintea străinilor, dovada că soldaţii noştri sunt vrednici urmaşi ai soldaţilor lui Mihai Viteazul”.
Tradiţiile pompierilor români înscriu şi alte fapte memorabile, printre care participarea la Războiul de Independenţă sau apărarea vieţii şi bunurilor pe timpul bombardamentelor din cele două războaie mondiale.
Ducând mai departe tradiţia Armei, pompierii români au respectat şi îndeplinit cu abnegaţie misiunile încredinţate nobilei profesii de salvator.
În anul 2004, odată cu înfiinţarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, ni s-a deschis drumul marilor provocări. Ne-am asumat atunci responsabilitatea continuării procesului de dezvoltare instituţională, care să ofere comunităţii o structură flexibilă, modernă şi armonizată cu cerinţele şi standardele europene.
Dacă până acum eram obişnuiţi cu schimbări lente, PREZENTUL reclamă adaptarea rapidă la situaţii de urgenţă de complexitate ridicată.
Soluţionarea tipurilor de evenimente cu impact major asupra comunităţii a necesitat identificarea rapidă a unor soluţii fiabile, performante, care să armonizeze şi să flexibilizeze acţiunile tuturor factorilor implicaţi în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Demersurile noastre au fost şi sunt susţinute de factorii de decizie, fapt care ne dovedeşte că nu suntem singuri pe acest drum.
Actualmente suntem beneficiarii unui context instituţional bine definit, aflat în plin proces de consolidare legislativă, care să permită în mod eficient coordonarea şi conducerea unitară şi integrată a forţelor de intervenţie la nivel naţional. În acelaşi timp, suntem pe deplin conştienţi că diversitatea şi complexitatea misiunilor instituţiei, precum şi necesitatea furnizării unui serviciu de calitate cetăţenilor presupun, pe lângă asigurarea pregătirii personalului, şi existenţa echipamentelor de protecţie şi a mijloacelor logistice adecvate. De asemenea, oriunde şi oricând este nevoie de perseverenţă şi disciplină - elemente vitale care trebuie asumate de fiecare dintre noi pentru definirea identitătăţii personale şi a statutului instituţional.
Întotdeauna îi preţuim pe cei care vorbesc prin faptele lor şi nu prin cuvinte. Rezultatele efortului muncii depuse de pompierii salvatori în misiunile de menţinere a climatului de siguranţă la nivelul comunităţii sunt recunoscute şi apreciate de cei în slujba cărora suntem – cetăţenii - şi confirmate prin menţinerea Armei în topul preferinţelor acestora.
Îmi exprim convingerea că acţiunile de salvare specifice, derulate permanent, deseori în condiţii extreme, ne apropie şi mai mult, generând un climat de susţinere reciprocă şi de încredere care ne motivează.
La ceas aniversar, adresez mulţumiri tuturor Pompierilor Români pentru activitatea depusă şi rezultatele profesionale obţinute, alături de sincere urări de sănătate, fericire şi împliniri!
LA MULŢI ANI!
INSPECTOR GENERAL,
Colonel
dr. NICOLAE CORNEA

Mesaj 13 Septembrie IGSU 2014


"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
10-09-2014 03:08 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) - Covalciuc Bogdan - 10-09-2014 03:08 PM
RE: Donatii pentru pompieri - maf150 - 19-10-2012, 07:01 PM

Săritură forum:



Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Ultimele subiecte
Respect !.....și suntem d...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Astăzi 03:07 PM
» Mesaje: 179
» Vizualizări: 323921
Pensii militare
Ultimul mesaj a fost postat de: andreiut
Ieri 09:43 PM
» Mesaje: 163
» Vizualizări: 215677
I.S.U. "Delta" al Judetul...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
Ieri 06:57 PM
» Mesaje: 109
» Vizualizări: 83364
Autospeciale pentru stins...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
04-06-2020 06:49 PM
» Mesaje: 442
» Vizualizări: 449265
Proiectarea constructiilo...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
03-06-2020 04:21 PM
» Mesaje: 0
» Vizualizări: 84
Asociația Civică „ ACVILA...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
02-06-2020 10:02 AM
» Mesaje: 17
» Vizualizări: 396
SMURD Harghita
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
02-06-2020 06:50 AM
» Mesaje: 31
» Vizualizări: 15740
Justiție, investigații, m...
Ultimul mesaj a fost postat de: HomefireNews
29-05-2020 04:38 PM
» Mesaje: 463
» Vizualizări: 17467
Pompieri români cazuți la...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
28-05-2020 07:22 AM
» Mesaje: 15
» Vizualizări: 26916
Istoria pompierilor din ...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
27-05-2020 08:04 PM
» Mesaje: 7
» Vizualizări: 3311

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro