Acest forum foloseste cookies
Acest site foloseste cookies pentru a personaliza continutul si publicitatea, pentru a analiza traficul si pentru a oferi optiuni social media. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

pompieri


Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 15 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Autor Mesaj
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,162
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7810
Given 7237 thank(s) in 3500 post(s)

Mesaj: #351
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Decret prezidențial privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a domnului general-maior – cu două stele Iamandi Dan-Paul - inspector general al IGSU

[Imagine: 652019101148-AM.jpg]

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
26-11-2021 06:56 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Covalciuc Bogdan
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,162
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7810
Given 7237 thank(s) in 3500 post(s)

Mesaj: #352
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
PRECIZĂRI
Ca urmare a articolului apărut în https://www.libertatea.ro, referitor la un contract pentru furnizarea de materiale publicitare în valoare de 120.000 de euro, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:
Citat:Inspectoratul General pentru Situații de Urgență implementează proiectul VIZIUNE 2020, finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, proiect major aprobat atât la nivel național de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cât și de către Comisia Europeană.
Obiectivul proiectului VIZIUNE 2020 este de a dezvolta și consolida capacitatea de răspuns la dezastre și evenimente HILP (High Impact Low Probability) a autorităților responsabile, prin dezvoltarea următorilor piloni strategici: terestru, maritim, aerian, respectiv comandă și control. Bugetul total al proiectului este de 3.263.409.567,53 lei.
În conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului, în vigoare la data semnării contractului de finanțare (25 martie 2020), conform regulilor de informare și publicitate, activitatea de informare și promovare este una dintre activitățile eligibile ale proiectului menționat anterior. Totodată, în ghidul menționat anterior este făcută următoarea mențiune: „în scopul asigurării unei identități vizuale armonioase și pentru respectarea unitară a regulilor privind vizibilitatea, Beneficiarii vor trebui să aplice cel puțin măsurile minime obligatorii din cadrul Manualului de Identitate Vizuală pentru Instrumente Structurale 2014-2020 (care poate fi accesat la adresa http://www.fonduri-ue.ro/transparenta/comunicare). Activitățile de comunicare vor fi adaptate din punct de vedere al valorii, frecvenței și complexității, în funcție de specificitatea proiectului gestionat de beneficiar.”
Astfel, este imperios necesar a fi subliniat faptul că ???????? ???????????̆ ? ???????????? ?? ????????? ?̦? ??????????? ??????????̆ ??????????? ?,???% ??? ???????? ??????̆ ? ???????????, iar aceste materiale vor fi distribuite pe întreg teritoriul național, inițial către unitățile subordonate IGSU, IGAv respectiv SABIF – instituții ce au calitatea de parteneri în proiect, iar ulterior către grupul țintă (populația României, în conformitate cu prevederile Cererii de finanțare aprobată de Autoritatea de management și Comisia Europeană).
În ceea ce privește sintagma „Agende și ceasuri de perete personalizate pentru IGSU”, facem mențiunea că personalizarea materialelor de informare și publicitate se realizează în conformitate cu prevederile Manualul de Identitate Vizuală, fiind obligatorie utilizarea siglelor Uniunii Europene, sigla Guvernului României, precum și cea a Instrumentelor Structurale 2014-2020, sigla IGSU nefiind utilizată.
În consecință, toate materialele care fac obiectul achiziției de produse de informare și publicitate au fost aprobate de Autoritatea de management și de Comisia Europeană, bugetul aferent activității de informare și publicitate fiind dimensionat și adaptat complexității și anvergurii proiectului major, nefiind destinate în totalitate instituției noastre și celorlalți parteneri din proiect.

PRECIZĂRI

Ca urmare a articolului apărut în Libertatea.ro, referitor la un contract pentru furnizarea de materiale...

Publicată de IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania pe Joi, 13 ianuarie 2022

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
14-01-2022 10:14 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Covalciuc Bogdan
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,162
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7810
Given 7237 thank(s) in 3500 post(s)

Mesaj: #353
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)

Având în vedere Acordul-cadru care face obiectul achiziției a 18.500.000 bucăți „Teste rapide pentru depistarea...

Publicată de IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania pe Vineri, 21 ianuarie 2022

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
21-01-2022 08:17 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,162
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7810
Given 7237 thank(s) in 3500 post(s)

Mesaj: #354
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Bilantul IGSU 2021

[Imagine: 1645195706905.jpg]

Bilantul IGSU 2021
SURSA : https://igsu.ro


"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
18-02-2022 06:40 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: apca2003
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,634
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6484
Given 19221 thank(s) in 7984 post(s)

Mesaj: #355
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au în vederea înfiinţarea a 100 de noi subunităţi de pompieri, în special în mediul rural

Citat:DSU a arătat că pentru constituirea noilor subunităţi din subordinea IGSU ar putea fi atrasă o finanţare europeană.

„Deschiderea unor noi unităţi de pompieri este în vizorul Ministerului de Interne şi al Inspectoratului General (IGSU n.r.) şi al Departamentului (DSU – n.r.) şi avem un proiect pe care sperăm să reuşim să îl implementăm prin fonduri europene prin care vedem înfiinţarea a 100 de noi unităţi de pompieri, mai ales în zonele rurale.

De ce? Pentru că acolo avem întârziere la reacţie şi atunci micşorarea timpului de reacţie va fi prin două aspecte: unu – modernizarea parcului auto al pompierilor, care ar trebui să se finalizeze spre sfârşitul anului viitor şi asta înseamnă maşini mai moderne care merg cu viteză mai mare decât maşinile actuale, învechite, pe care le avem, cele de nouă tone mai ales, care merg cu 30 kilometri la oră, şi doi – mai multe subunităţi şi micşorarea distanţei pentru intervenţii şi atunci într-adevăr vom reuşi să reducem timpul şi asta va conta şi pe partea medicală şi pe partea de stingere a incendiilor”

Ministerul Afacerilor Interne, prin IGSU, a început achiziţia a 476 de autospeciale de pompieri, dintre care 200 cu capacitatea de 10.000 de litri de apă şi 276 cu capacitatea de 4.000 de litri de apă.
Primele autospeciale, din categoria celor de 10.000 de litri, au început deja să ajungă în România, iar primele maşini din cele cu capacitatea de 4.000 de litri vor fi livrate până la sfârşitul anului.
SURSA : https://www.bugetul.ro

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
04-08-2022 09:03 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,634
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6484
Given 19221 thank(s) in 7984 post(s)

Mesaj: #356
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Mesajul Inspectorului General cu ocazia Zilei Pompierilor din România

[Imagine: 1-Inspector-general-General-locotenent-D...i-2021.jpg]

Citat:Aniversată în fiecare an pe 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România ne oferă ocazia de a rememora un episod glorios din istoria naţională – lupta purtată cu 174 de ani în urmă, pe Dealul Spirii, de compania de pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu împotriva numeroasei oştiri otomane, venită să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848.

Nu este mai mare onoare decât aceea de a păstra vie memoria eroilor și nu este mai mare privilegiu decât acela de a purta mai departe crezul lor.

Astăzi, prin profesionalismul cu care vă îndepliniți misiunile, sunteți continuatorii tradițiilor de glorie ale pompierilor militari care au luptat pentru apărarea idealurilor de libertate națională și emancipare socială.

Dragi colegi, dumneavoastră aveți mai mult decât o meserie, aveți o viață dedicată vocației de a face bine, de a ajuta și de a vă pune în slujba celorlalți. Sunteți, de cele mai multe ori, ultima speranță de salvare pentru cei aflați în pericol.

Încrederea de care se bucură pompierii români din partea populației trebuie să vă însoțească permanent în lupta cu neprevăzutul și să vă călăuzească pașii pe timpul intervențiilor în care vă riscați propria viaţă.

Serviciul de calitate oferit comunității trebuie să fie definitoriu în misiunile noastre și trebuie susținut cu temeinicie prin pregătire și echipamente performante de intervenție. Tocmai de aceea, au fost și rămân prioritare proiectele destinate creșterii performanței și pregătirii dumneavoastră.

Avem datoria să nu-i uităm pe eroii noștri, camarazi care au plătit cu propria viață pentru ca alții să trăiască. Să ne rugăm pentru odihna veșnică a colegilor noștri care acum ne veghează din Ceruri!
Vă mulţumesc tuturor pentru eforturile şi sacrificiile pe care le faceţi pentru îndeplinirea obiectivului principal al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă - protejarea şi salvarea cetăţenilor!

La ceas aniversar, vă adresez mulţumiri pentru activitatea depusă şi rezultatele profesionale obţinute, alături de sincere urări de sănătate, fericire şi împliniri în plan personal și profesional!

La mulți ani!
INSPECTOR GENERAL
GENERAL -LOCOTENENT DAN -PAUL IAMANDI
SURSA : https://www.igsu.ro

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 13-09-2022 07:22 PM de Covalciuc Bogdan.)
13-09-2022 07:17 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,634
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6484
Given 19221 thank(s) in 7984 post(s)

Mesaj: #357
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
IGSU semnează contractul pentru primele două nave multirol din cele opt pentru care a lansat licitația la începutul lunii iulie. În licitația din SICAP erau puse la bătaie 187 de milioane lei pentru cumpărarea a 8 nave multirol – cu multiple funcțiuni de care instituția ar avea nevoie pentru a efectua operațiuni de salvare pe mare și a contribui la stingerea incendiilor de pe alte nave sau platforme petroliere.

[Imagine: download.png]

Citat:Semnarea contractului are loc în dimineața de 11 octombrie 2022, la ora 10:30, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, unde va avea loc activitatea prilejuită de semnarea contractului privind achiziția de către IGSU a două nave multirol de stingere a incendiilor, respectiv de căutare-salvare, finanțat în cadrul Proiectului “Viziune 2020” – Program Operațional Infrastructură Mare.

Declarațiile de presă vor fi susținute de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat.
SURSA : https://focuspress.ro

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
11-10-2022 06:19 AM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,162
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7810
Given 7237 thank(s) in 3500 post(s)

Mesaj: #358
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
DNA a descins la IGSU pentru afacerea a 4 barocamere de 5 milioane de euro, care zac nefolosite.

[Imagine: 2barocamerele-luate-dupa-colectiv-i-ar-p...726680.jpg]

Citat:În primele zile ale lunii noiembrie 2022, procurorii DNA au ridicat de la IGSU documentele legate de achiziția a patru barocamere mobile cumpărate pe bani europeni de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la indicațiile lui Raed Arafat, în 2017, susțin surse din IGSU, pentru Libertatea. De peste patru ani, ele zac nefolosite.

fireman11 Barocamerele sunt de dimensiunea unor TIR-uri. Au costat 1,2 milioane de euro bucata și au fost etalate la parade încă de la defilarea de 1 Decembrie din 2019, dar n-au tratat pacienți.

fireman11 „Afacerea este scandaloasă, cel puțin în sensul prețului și inutilității. Însă noi, la IGSU, nu mai credem că aici se va face vreodată lumină”, spune o sursă care cunoaște în detaliu de câte ori procurorii au început cercetări pe diverse achiziții la IGSU.

fireman11 Sursa explică: „Ultima descindere a procurorilor DNA la IGSU a avut loc pe 31 decembrie 2019, când au făcut percheziții electronice și au ridicat documente privind achiziția de mașini autospeciale în valoare de 600 milioane de euro”.

fireman11 Două săptămâni mai târziu, explică sursele ziarului, Raed Arafat a fost vizitat în birou de ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman. „Ambasadorul a ieșit după o oră, iar despre dosar nu se mai știe nimic”, relatează surse din IGSU.

fireman11 Au trecut trei ani și peste acel caz de la DNA s-a așternut liniștea.

fireman11 Contactați de ziar, Raed Arafat și Adrian Zuckerman spun că nu-și amintesc întâlnirea, că nu cred că a avut loc, iar ambasadorul a mai adăugat: „Nu cred că e cazul să discut public cu dv. ce am discutat eu cu ei”, referindu-se la oficialii români cu care s-a întâlnit când conducea Ambasada SUA de la București.

14 noiembrie ora 11.10: Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a confirmat luni, într-o postare pe Facebook, faptul că DNA a cerut și a primit documentele privind achiziția barocamerelor mobile. Prin poștă, și nu însă în urma unei descinderi, afirmă Arafat. În plus, Arafat neagă că întreținerea lunară a camerelor hiberbare costă 20.000 de euro lunar, dar nu precizează suma.

„DNA nu a “descins” la IGSU pe tema camerelor hiperbare! Acesta doar a solicitat prin poștă documente care s-au pus la dispoziție, așa cum se întâmplă cu multe achiziții care au reclamații sau care au aspecte care necesită clarificare! Costul întreținerii lunare a camerelor hiperbare nu este 20.000 Euro!”, a scris Arafat.

Șeful ISU susține că nu a „avut discuții cu fostul ambasador al SUA, sau cu oricare alt ambasador, pe acest subiect! De altfel camerele respective sunt de fabricație Germana și nu au nicio relație cu SUA”. În precizările de pe Facebook, Arafat nu spune nimic despre faptul că barocamerele zac nefolosite, dar adaugă că IGSU va emite un comunicat pe această temă.

Pe 1 octombrie 2016, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a demarat implementarea proiectului pe fonduri europene „Multirisc Modul I”, din Programul Operațional Infrastructură Mare.

Achiziții totale de peste 30 de milioane de euro

Pentru o perioadă de 32 de luni, până în 2019, IGSU a investit 159 de milioane de lei, dintre care 133 de milioane de lei – fonduri ale cetățenilor Uniunii Europene, pentru „creșterea nivelului eficienței pentru un răspuns rapid în caz de dezastre”. Proiectul s-a bazat pe importante achiziții de echipamente. Au fost cumpărate autocamioane cu sistem hidraulic (42 de bucăți), containere-suport (47 de bucăți), tabără mobilă pentru persoane sinistrate sau evacuate (o bucată), linii tehnice de întreținere a echipamentelor individuale de protecție (7 bucăți), stații de lucru portabile (10 bucăți), 6 automacarale cu braț ridicător și platformă, 17 autospeciale.

Plus o achiziție în premieră în cazul serviciilor de urgență: autospeciale pentru tratamente hiperbarice și oxigenoterapie.

IGSU a anunțat că, în urma acestui proiect, timpul mediu de răspuns la situații de urgență s-a redus de la 14,25 minute la 14,05 minute, iar 43 de unități pentru situații de urgență au fost echipate. În lista de achiziții se regăsesc și echipamente pe care inspectoratul nu le-a folosit niciodată. E vorba de cele 4 autospeciale pentru tratamente hiperbarice, achiziție vizată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

20.000 de euro pe lună costă doar revizia barocamerelor nefolosite

La începutul lunii noiembrie, susțin surse din ISGU, ofițerii judiciari ai DNA, sub supravegherea procurorilor, au ridicat de la IGSU documentația privind achiziția celor 4 barocamere mobile. Autospecialele au fost cumpărate cu 1,2 milioane de euro fiecare. „Procurorii au cerut și actele prin care a fost stabilit prețul de achiziție”, a declarat sursa, care a precizat că în aceste barocamere nu a fost tratat niciun pacient până în prezent. „Inițial, s-au cerut 200.000 de euro pentru specializarea a 18 cadre medicale în terapia bariatrică, dar Arafat a spus că o să vorbească el cu Marina italiană pentru ajutor. Ceea ce a și făcut. Dar degeaba. Nici după ce medicii s-au specializat, aceste barocamere nu au fost deschise pacienților”, a explicat sursa. Aceasta a mai spus că IGSU plătește anual pentru revizia autospecialelor câte 45.000 de euro pe bucată. Informația legată de suma cheltuită pentru întreținere a fost confirmată de Bogdan Cristian Ion, un medic antreprenor, care are centre cu dispozitive hiperbarice.

Ambasadorul SUA, în birou la Arafat, după percheziții

Nu este pentru prima dată când DNA deschide dosar penal privind achizițiile IGSU. Ultima dată s-a întâmplat la sfârșitul lui 2019. În Ajunul Crăciunului și a Anului Nou, procurorii au făcut percheziții electronice și au ridicat documente legate de licitația pentru achiziția de 2.000 de autospeciale de intervenție a pompierilor, la un preț mediu de 300.000 de euro pe fiecare mașină. După ce polonezii de la WISS au fost declarați câștigători și Deltamed a pierdut, la indicațiile lui Raed Arafat a fost anulată licitația pe motiv că documentația a conținut o eroare, fiind omis în preț TVA.

În mai 2020, Libertatea publică o înregistrare audio prin care se aude cum Raed Arafat a intervenit în licitație.

După descinderea procurorilor DNA la IGSU, susține sursa Libertatea, Raed Arafat a fost vizitat de ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman. „Într-una din zilele săptămânii 12-15 ianuarie 2020, ambasadorul SUA a intrat în biroul lui Arafat și a ieșit după o oră, o oră și jumătate”, a declarat sursa.

Arafat: „În agenda mea nu figurează o întâlnire cu ambasadorul SUA în ianuarie 2020”

„Pe cât e de imposibil de lucrat uneori cu el, pentru că e autoritar, Arafat e un tip strălucitor în contactul cu partenerii externi. Vorbește 6 limbi de circulație: engleza, araba, franceza, germana, italiana și greaca”, povestește un om din ISU, care îl cunoaște foarte bine pe creatorul SMURD. La începutul lui 2020, când s-a văzut cu Arafat, Zuckerman abia își intrase în pâine. Discuția cu Arafat a fost doar prima dintr-o serie de întâlniri care au devenit, mai apoi, publice. Conversația dintre cei doi a avut loc, potrivit surselor, „la biroul DSU al lui Arafat din sediul MAI din Piața Revoluției”. Rugat de Libertatea să spună dacă s-a văzut cu Zuckerman în biroul său și ce a discutat, Raed Arafat a răspuns, prin SMS: În ianuarie 2020? Nu… nici în agenda mea nu figurează o întâlnire cu ambasadorul SUA în ianuarie 2020! Trebuie să am mai multe detalii să pot să-mi amintesc dacă a fost o discuție undeva!
„Până acum nu este ambasador SUA pe care să nu-l fi cunoscut, așa cum e cazul cu ambasadorii mai multor țări din UE și din afara UE. Nu înțeleg relevanța însă și care e subiectul!”, a mai spus șeful DSU. Libertatea i-a redat lui Raed Arafat contextul: vizita ambasadorului SUA a venit la scurt timp după perchezițiile informatice ale DNA la IGSU, în privința achiziției în valoare de 600 de milioane de euro. „Nu știu de unde vă luați informațiile, dar răspunsul este sigur nu! Nici nu știu de o astfel de întâlnire, astfel de subiect sau pe astfel de discuții. Eu nici nu-mi aduc aminte de întâlnirea cu domnul ambasador la mine în birou pe perioada respectivă și am să verific și la minister, dacă figurează o astfel de întâlnire”, a mai spus șeful DSU.

Întrebat despre autospecialele cu barocamere nefolosite, tema la zi, Arafat a menționat că „referitor la camerele hiperbare veți primi răspuns la întrebările pe care le-ați trimis la DSU pe cale oficială!”.

Ce s-a întâmplat la IGSU în 2020, la anterioara achiziție anchetată de DNA? „La sfârșitul lunii ianuarie 2020 au fost citați câțiva angajați ai IGSU la DNA. După care s-a așternut liniștea”, a adăugat sursa ziarului. De doi ani, nimeni de la IGSU n-a mai fost chemat în dosarul deschis atunci.

Adrian Zuckerman consiliază corporațiile în relațiile cu guvernele din Europa de Est

Adrian Zuckerman nu mai este ambasador al SUA în România. El a revenit în avocatură, la DLA Piper, firmă de avocatură cu sediul în San Francisco și consultanță legală în 40 de țări. „Adrian Zuckerman este avocat la DLA Piper, aducând abilitățile sale unice de avocat și fost oficial guvernamental pentru a consilia corporațiile multinaționale în probleme juridice, de reglementare și guvernamentale, pe măsură ce acestea se extind pe piețele emergente din Europa de Est. El a fost ambasador în România”, îi descrie firma de avocatură activitatea. Libertatea i-a scris lui Adrian Zuckerman atât pe e-mail, cât și pe telefon, în legătură cu întâlnirea pe care a avut-o cu Raed Arafat. Fostul ambasador a răspuns la telefon. Vorbește românește.
Zuckerman: „Nu-mi amintesc o astfel de întâlnire. Nu cred că e cazul să discut public cu dv. ce am discutat eu cu ei”
[Imagine: adrian-zuckerman-foto-agerpres-1024x682.webp]
Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA în România


– Domnule ambasador Zuckerman, sunteți în România?
– Da.
– Sunteți avocat acum? Aveți afaceri în România?
– De ce mă căutați, vă rog?
– Îl cunoașteți pe domnul Raed Arafat?
– N-aș zice că-l cunosc.
– Ați apărut împreună la câteva evenimente publice legate de serviciul public de urgență.
– Ne-am văzut, da. Dar n-aș zice că l-am cunoscut.
– Un whistelblower din IGSU susține că, la începutul mandatului dv., l-ați vizitat pe domnul Arafat în biroul dânsului. Era după o percheziție a DNA la instituția condusă de dl. Arafat.
– Nu-mi amintesc, ca să fiu sincer. O întâlnire?
– Poate vă reamintiți: ați fost în clădirea de vizavi de fostul Palat Regal, din Piața Revoluției, în sediul Ministerului de Interne.
– Știu clădirea, dar nu știu la ce întâlnire vă referiți. Vă mulțumesc, o seară bună… – Domnule ambasador, vă rugăm să nu închideți pentru că e o temă de interes public. Ați discutat vreodată cu domnul Arafat ceva legat de achiziții publice?
– Vă spun: nu sunt așa de sigur că întâlnirea a avut loc.
– Dar negați ferm că a avut loc discuția?
– Uitați, eu nu-mi amintesc, ca să fiu drept. Nu-mi amintesc o astfel de întâlnire. Cât despre ce am discutat în cei doi ani când am fost ambasador în România cu diverși responsabili din țară, nu cred că e cazul să discut public cu dv. ce am discutat eu cu ei.
– E o regulă a diplomației?
– Normal. Vă doresc o seară bună. Vă rog să nu scrieți nimic despre mine.
– Asta nu puteți decide dv., nu vă supărați. Vă rugăm, o ultimă întrebare, care este de domeniul public, de vreme ce ați fost ambasador în România. Nu e niciun secret, acum ce faceți, sunteți avocat?
– Vă doresc o seară bună. (A închis telefonul).

5 milioane de euro pe 4 barocamere mobile

Noile percheziții DNA au ca obiect barocamerele, care sunt inserate și transportate în autospeciale. Achiziționate în urma unui contract încheiat la începutul lui octombrie 2016, la mai puțin de un an de la tragedia de la Colectiv, cele 4 autospeciale au fost cumpărate în trei tranșe:
fireman11 1 martie 2017, preț 4,7 milioane de lei fără TVA, aproximativ 1,25 milioane de euro cu TVA
fireman11 23 martie 2017, preț 4,65 milioane de lei fără TVA, aproximativ 1,2 milioane de euro cu TVA
fireman11 23 octombrie 2017, preț 9,57 milioane de lei fără TVA, adică 2,56 milioane de euro cu TVA

Prezentate la expoziții, parade și defilări

[Imagine: screenshot-2022-11-13-at-16-45-39.webp]
Parada militară de 1 Decembrie 2019

Conform surselor ziarului, autospecialele nu au fost folosite pentru tratarea pacienților. Unul dintre motivele invocate inițial a fost lipsa de personal calificat pentru a le utiliza. Aceeași explicație a fost oferită și de către Spitalul Floreasca, în cazul barocamerei care n-a fost utilizată după incendiul din Colectiv.

Când au sosit barocamerele de la IGSU, Raed Arafat s-a fotografiat alături de una dintre autospeciale.

Achizițiile au fost prezentate și la paradele locale, precum cea de Ziua Pompierilor din 2018. Când ISU Timiș a scos noua mașină pe străzile orașului, informează Opinia Timișoarei.

În 2019, una dintre autospeciale a trecut pe sub Arcul de Triumf la Ziua Națională a României, chiar înaintea pandemiei. După patru ani, niciun pacient nu a fost tratat.

„În imagini, autospeciala pentru tratament hiperbaric și oxigenoterapie. Sună complicat, dar e extrem de utilă, e vitală chiar pentru cei din Inspectoratul pentru Situații de Urgență. E destinată tratamentelor de urgență ale victimelor sau chiar salvatorilor, pentru că și ei sunt puși în asemenea situații. Furnizează oxigen la o presiune mai mare decât cea normală, acest lucru mărește cantitatea de oxigen în sânge”, se spunea la microfonul Digi24 în ziua paradei.

„Acest proiect a pornit în urma tragediei din Colectiv”

În mai 2018, după ce autospecialele au fost cumpărate, acestea au fost expuse la expoziția Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) din 2018. Primul exemplar a ajuns acolo, prezentat de Lucian Cosor, subofițer la ISU Dobrogea. „Acest proiect a pornit în urma tragediei din Colectiv, mașina fiind proiectată pentru arși, intoxicați și pentru scafandri. Este o cameră hiperbară în care pot fi tratate 7 persoane simultan, în șezut, și este împărțită în două compartimente, cu o cameră secundară și una principală (…)”, a explicat acesta pentru Mediafax. Cosor a adăugat că, în acel moment, în țară erau două astfel de camere mobile, iar în următoarele luni urmau să apară încă două, „strategia este ca țara să fie împărțită în patru cu aceste dotări”.

Trimise către patru inspectorate

Conform surselor ziarului, confirmate de Inspectoratele pentru Situații de Urgență, cele patru ISU unde au ajuns sunt ISU Mureș, ISU Timiș, ISU Iași și ISU Dobrogea.

Contactate de ziar, ISU Timiș și ISU Iași au confirmat că ele nu au fost folosite de patru ani, de la achiziție. Au menționat că nu au existat, deocamdată, solicitări în acest sens.

ISU Dobrogea și ISU Mureș nu au oferit date despre gradul de folosire până în acest moment, însă au confirmat că autospecialele se află încă în cadrul inspectoratelor. Structura centrală a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) nu a răspuns, până în acest moment, la întrebările ziarului.

„Nu am avut solicitări”
Comandantul ISU Iași, Ionuț Ciprian Grădinaru, a răspuns întrebărilor ziarului.

– Domnule Grădinaru, a fost folosită vreodată autospeciala pentru tratament hiperbaric?
– Sigur, o utilizăm la antrenamentul scafandrilor.
– Dar în cazul pacienților?
– Nu am avut deocamdată solicitări. Să știți că am avut discuții cu șefa clinicii de recuperare pneumo și dânsa era foarte încântată de idee.
– Când a ajuns autospeciala la dumneavoastră?
– Acum 4 ani, imediat după ce a fost achiziționată, când s-a făcut acea împărțire în mai multe locații din țară, ne-a fost repartizată de atunci.
– Există personal specializat?
– Au fost anumite persoane care au parcurs anumite cursuri în Italia. În total, sunt 4 persoane, dintre care doi medici. Pentru că trebuie să existe două persoane care să se ocupe de tratamentul operator și două persoane de camera hiperbarică.

Și ISU Timiș, prin purtătorul de cuvânt, a confirmat că „nu au fost solicitări” pentru autospecială. „Aceasta nu este folosită în alte scopuri față de cele pentru care a fost achiziționată”, a adăugat instituția. Și în cazul celei de la Timiș, precum la Iași, ISU menționează că există 4 persoane antrenate pentru a o folosi, dintre care două fiind medici. ISU Dobrogea și ISU Mureș au promis răspunsuri, care n-au venit până la închiderea acestei ediții.

[Imagine: camera-hiperbara-mobila-arafat-la-isu-mu...8-1-1.webp]
Arafat la ISU Mureș

Specialist în medicină hiperbară: „Arafat are 4 bijuterii cu care poate salva vieți, dar le folosește doar la defilări!”

Doctorul Bogdan Cristian Ion, care a deschis Clinicile de Medicină Hiperbară de la Târgu Mureș și Constanța, susține că Departamentul pentru Situații de Urgență deține o comoară pe care nu o folosește în beneficiul pacienților. Specialistul în medicină hiperbară declară că Spitalul Hiperbaric de la Târgu Mureș a avut în perioada pandemiei o rată de supraviețuire de 96% la pacienții cu COVID intubați.

– Domnule doctor, ce știți de cele 4 camere hiperbare achiziționate de IGSU?
– Arafat deține 4 comori cu care poate salva vieți, pe care nu le folosește deloc și în curând va trebui să le caseze. Le-a scos din garaj doar pentru defilări și parade!
– Dumneavoastră folosiți terapia hiperbară la Târgu Mureș și Constanța. Ce fel de afecțiuni pot fi tratate aici?
– Că tot începe sezonul rece, pot fi tratate intoxicațiile cu monoxid de carbon și arsuri. Însă putem vorbi și despre accidente de scufundare și embolie gazoasă, ischiemie periferică, insuficiențe venoase, fracturi osoase, boala de iradiere în caz de accident nuclear și să nu uităm de hipoxii pulmonare grave, inclusiv cele cauzate de COVID.
Am avut în ATI o rată de supraviețuire de 96%, în timp ce secțiile spitalelor publice au avut o rată de supraviețuire de 5-6% la pacienții intubați! La noi veneau în comă și plecau pe picioarele lor…

– Ați avut și liste de așteptare?
– Am avut liste de așteptare lungi. Cum se elibera un pat, sunam imediat pe cel de pe primul loc. Aflam însă că murise. Al doilea, la fel, decedat. Abia pe al 4-lea sau al 5-lea îl găseam în viață. Unii au murit în drum spre Târgu Mureș, în ambulanță. Am avut multe astfel de situații.
– Și ați apelat la DSU pentru barocamere?
– Da. Am sunat miniștrii de sănătate. În van. Să deții asemenea bijuterii cu care poți salva vieți și să nu-ți pese e un lucru greu de înțeles! „IGSU minte. În caz de accident, 112 nici nu află. La noi sunt alocați scafandrii”
– Sunt bijuterii medicale? Totuși vorbim de un tratament complementar.
– Aceste barocamere militare sunt mobile și pot acționa indiferent de condițiile de mediu sau infrastructură. Pot asigura servicii medicale de urgență. Dacă mâine ar exploda o bombă „murdară” la Herson, poți să le folosești.
– O barocameră se află la Constanța, iar IGSU susține că este pentru scafandri…
– Este o minciună. Tot ce se scufundă în Marea Neagră e alocat la Centrul nostru hiperbaric. În caz de accident de scufundare, noi suntem sunați, conform contractului. Serviciul de urgență 112 nici nu află de incident, nu au nicio treabă. Noi suntem apelați pe linia verde. Este o minciună că barocamera lui Arafat e pentru scafandri… Știți cât plătește IGSU pentru inspecția anuală a barocamerelor? Peste 50.000 de euro pentru una, adică 200.000 de euro pe an pentru toate 4. Vrei, nu vrei, barocamerele se casează în 10 ani. Aproape jumătate de perioadă a trecut fără să trateze niciun pacient. O rușine!
SURSA articol : https://www.libertatea.ro

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
14-11-2022 02:00 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Covalciuc Bogdan
{myadvertisements[zone_3]}
Homefire News Offline
Old firefighter Moderator
*******

Mesaje: 7,162
Alăturat: Nov 2010
Locatie:
Thanks: 7810
Given 7237 thank(s) in 3500 post(s)

Mesaj: #359
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
IGSU confirmă într-un răspuns pentru Libertatea că barocamerele de 5 milioane de euro nu au tratat niciun pacient în 4 ani

Citat:Într-un răspuns oficial al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), instituția recunoaște că mașinile care au costat peste 1,2 milioane de euro bucata, aproximativ 5 milioane de euro în total, nu au fost folosite în beneficiul niciunui pacient. Libertatea a scris, luni, 14 noiembrie, că cele 4 TIR-uri zac nefolosite, iar procurorii anchetează deja cazul. În comunicat, IGSU spune că procurorii „nu au descins”, ci documentele au fost cerute, aceasta fiind, în accepția instituției, neconform cu realitatea în ce a scris ziarul.

IGSU numește și două misiuni în care autospecialele cu barocamere au participat, din iulie 2018 până în noiembrie 2022, în ambele nefiind, la final, utilizate:
fireman11 „În data de 26.07.2018, ISU Mureș a asigurat în zona de competență a ISU Cluj o echipă de scafandri și autospecială cu echipament specific intervențiilor acvatice (barocameră) pentru executarea în condiții de siguranță a misiunii de căutare a unei persoane posibil înecată în lacul Beliș. În urma desfășurării misiunii, nu s-a impus utilizarea barocamerei”.

fireman11 „În data de 27.01.2019, în baza Ordinului DSU nr.1140/RA din 27.01.2019, ISU Constanța s-a deplasat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău cu o echipă de tehnicieni pentru realizarea tratamentului hiperbaric pentru un minor în vârstă de aproximativ 15 ani. Având în vedere condiția medicală a minorului (comă ca urmare a intoxicației cu monoxid de carbon), aparținătorii au refuzat utilizarea barocamerei”.

IGSU spune că reviziile au costat un milion de lei

Inspectoratul a punctat că, în plus, sumele cheltuite pentru revizii se apropie de un milion de lei: 224.999,3 lei (ISU Dobrogea – Constanța), 262.990 lei (ISU Iași), 224.999,3 lei (ISU Mureș) și 262.990 lei (ISU Timișoara), adică circa 200.000 de euro.

Sursele ziarului menționau că, pentru o bună funcționare a unui astfel de echipament, e necesară o sumă care se ridică la 20.000 euro pe lună.

În rest, inspectoratul susține că, în anul 2019, 21 de cadre militare au dobândit competențe de tehnicieni și operatori barocameră, în urma procesului de pregătire desfășurat la Centrul 39 – Scafandri, precum și de către specialiștii firmei HAUX.

„Totodată, în scopul pregătirii personalului care deservește cele patru barocamere aflate în dotarea IGSU, Departamentul pentru Situații de Urgență, încă de anul trecut a demarat procedura de realizare a unui acord cu Marina Militară Italiană. Astfel, 13 medici de urgență și 5 pompieri au absolvit aceste cursuri care au oferit abilitați teoretice, metodologice și operaționale în domeniul medicinei subacvatice și hiperbarice, abilitați privind dezvoltarea de strategii care trebuie adoptate în caz de accidente, respectiv, cunoașterea tratamentelor curative din camera hiperbară. Important de menționat este faptul că aceste cursuri nu s-au putut realiza mai repede, motivul fiind situația globală generată de pandemia de COVID-19” – răspuns IGSU către ziar.

Ziarul a solicitat un răspuns din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență joi, 10 noiembrie, însă acesta a venit luni, 14 noiembrie, după publicarea materialului. Iată, în continuare, răspunsul integral al IGSU:
[Imagine: screenshot-1770.png]
[Imagine: screenshot-1771.png]
[Imagine: screenshot-1772.png]
SURSA info : https://www.libertatea.ro

"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
14-11-2022 07:56 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Covalciuc Bogdan
{myadvertisements[zone_3]}
Covalciuc Bogdan Offline
Administrator
********

Mesaje: 14,634
Alăturat: Aug 2010
Locatie:
Thanks: 6484
Given 19221 thank(s) in 7984 post(s)

Mesaj: #360
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Precizarile date la nivelul IGSU referitor la articolul din Libertate!

Precizare de presă girofar

Citat:Ca urmare a informațiilor oferite astăzi opiniei publice de către ziarul Libertatea, pentru corecta informare a jurnaliștilor semnatari ai articolului și a cetățenilor, facem următoarele precizări.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, semnificația verbului „descinde” se referă la „a se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții”.
În consecință, titlul din publicația Libertatea „DNA a descins la IGSU…”, precum și exprimarea „în primele zile ale lunii noiembrie 2022, procurorii DNA au ridicat de la IGSU documentele..” nu reflectă realitatea și prezintă un neadevăr menit să distorsioneze într-un fel sau altul situația de fapt. Realitatea este că NU s-a descins la IGSU și procurorii NU au ridicat documente de la IGSU la începutul lunii noiembrie, instituția în cauză solicitând prin corespondență documente IGSU, răspuns care a fost transmis prin adresa înregistrată în data 09.11.2022.
În cadrul articolului la care facem referire, chiar autorii prezintă informații contradictorii referitoare la costurile de întreținere ale Autospecialelor pentru tratamente hiperbarice și oxigenoterapie. Mai întâi se face referire la faptul că „20.000 de euro pe lună costă doar revizia barocamerelor nefolosite”, informație urmată de textul „IGSU plătește anual pentru revizia autospecialelor câte 45.000 de euro pe bucată”. Realitatea este că Autospecialele pentru tratamente hiperbarice și oxigenoterapie au beneficiat de garanție pentru o perioada de 3 ani de la livrare, iar costurile de întreținere și mentenanță din această perioadă au fost suportate de către furnizor. De asemenea, din momentul ieșirii din perioada de garanție și până în prezent, costurile pentru primele revizii au fost de 224.999,3 lei (ISU CT), 262.990 lei (ISU IS), 224.999,3 lei (ISU MS) și 262.990 lei (ISU TM). Important de precizat este faptul că întreținerea unor anumite autospecialele sau echipamentele pot fi costisitoare, luând în considerare natura echipamentului care este unul complex, (de exemplu autoscările) dar cu beneficii reale pentru salvarea de vieți.
Totodată, date fiind informațiile grave și tendențioase oferite opiniei publice astăzi de cei trei jurnaliști de investigație, care de ani de zile, în baza unor informații date “pe surse” încearcă să contureze o imagine nereală a instituțiilor cu responsabilități clare în domeniul protecției civile și salvării de vieți omenești (DSU/IGSU), neavând dovezi în acest sens, SOLICITĂM ÎN MOD PUBLIC ca ziarul Libertatea să ofere următoarele date cetățenilor, pentru corecta informare a opiniei publice:
?Deși condeiul celor trei jurnaliști de investigație ne este mai mult decât familiar, date fiind seriile permanente de atacuri, dezvoltate în ani, dorim să aflăm care este, ce înseamnă sau cum explică afirmația din titlu - “afacerea a 4 camere hiperbare”? Conform DEX, termenul de “afacere” înseamnă “Activitate legală din domeniul agricol, industrial, comerț, financiar etc. desfășurată în scopul obținerii de PROFIT.” Mai mult de atât, în mod logic o “afacere” implică câștiguri materiale sau de altă natură celor implicați. Așteptăm, așadar dovezile în acest sens.
?Sub aspectul invocării surselor se specifică faptul că un înalt reprezentant al unei ambasade a fost în vizită la sediul DSU, pentru a avea o discuție cu șeful DSU, dr. Raed Arafat, pe aceasta temă. Faptul că “o sursă din cadrul IGSU” afirmă acest lucru fără dovadă, mai ales în contextul în care DSU are sediul în Ministerul Afacerilor Interne și IGSU într-o altă clădire, într-o altă zonă din București și faptul că acest aspect este preluat și vehiculat este hilar și lipsit de orice etică profesională jurnalistică. Mai mult de atât, primirea unui oficial al unei amabasade, oricare ar fi acesta, în Ministerul Afacerilor Interne se realizează printr-o adresă de corespondență între cele două instituții și o notă de primire. Deși reiterăm faptul că această întâlnire NU a avut loc, așteptăm totuși dovezile care să infirme cele spuse de noi. Insistăm pe acest subiect de a ne prezenta această dovadă, dată fiind gravitatea celor expuse, implicațiile și repercusiunile care pot avea loc.
?Reiterarea articolului prin care Libertatea “a publicat în mai 2020 o înregistrare audio prin care se aude cum Raed Arafat a intervenit în licitație”. Deși la acel moment informațiile au fost combătute printr-o precizare de presă (un video - înregistrat de șeful DSU), datele oferite, ca replică la cele afirmate nu sunt redate. Pentru corecta informare a opiniei publice, adresăm rugămintea ca ziarul Libertatea să publice aceste informații.
LINK - https://fb.watch/gNKtWr6UND/
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin accesarea fondurilor europene nerambursabile, realizate prin IGSU a adus servicii intregului sistem, inclusiv a celui medical de urgență, iar acest lucru s-a observat continuu, în activitatea noastră. În cursul anului trecut, structurile aflate în coordonarea DSU au reușit să încheie contracte ferme pentru livrare de echipamente de intervenție la situațiile de urgență care depasesc ca sumă 400 milioane Euro, finanțate în proporție de 85% din fonduri europene nerambursabile.
Deși, permanent, Departamentul pentru Situații de Urgență cât și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au fost transparente, au oferit informații legate de achiziția prin fondurile europene nerambursabile a tuturor mijloacelor și echipamentelor tehnice de răspuns la situații de urgență, în continuare aceste acțiuni, pentru care IGSU este lider în România la accesarea acestor fonduri, sunt puse sub semnul întrebării sau mai grav, legalitatea actului de achiziție pentru mai multe tipuri de autospeciale sau echipamente din întreg parcul de intervenție al IGSU este prezentată opiniei publice ca cel puțin discutabilă.
Cei care permanent insistă în a creiona astfel de imagine eronată instituțiilor cu responsabilitate în domeniul salvării de vieți uită un aspect esențial și anume că întregul proces de realizare a acestui parc impresionant de tehnică, inclusiv avioane, elicoptere multi-rol etc. s-a făcut treptat, în ani, cu mult efort din partea tuturor celor implicați, cu rolul de a oferi astăzi, ceea ce noi, reprezentanți ai protecției civile oferim tuturor cetățenilor, servicii de calitate, prin programe concrete de pregătire a personalului și prin tehnica performantă aflată în dotare, în scopul de a salva vieți.
De asemenea, important de menționat este faptul că de-a lungul timpului au fost foarte multe discuții și critici aduse structurilor noastre legate de achiziția unor anumite echipamente sau autospeciale, care au fost achiziționate tocmai în ideea de a fi pregătiți, de a preîntâmpina anumite situații de urgență iminente care pot apărea, altfel spus de a avea tehnică rezilientă, performantă pentru a interveni în orice situație. Timpul a demonstrat că aceste acțiuni au fost corecte, multe dintre aceste echipamente și/sau autospeciale, achiziționate cu ani în urmă fiind folosite în perioada pandemică.
Atacurile permanente nefondate îndreptate către instituția noastră și structurilor de intervenție aflate în coordonare care au la bază informații eronate, confuze sau incomplete diseminate în spațiul public, cauzate de o insuficientă documentare a autorilor, generează un climat de neîncredere în rândul beneficiarilor comuni ai serviciilor noastre și, implicit, aduc prejudicii imaginii instituției, putând să ajungă la o problemă de siguranță națională. Din aceste considerente, așa cum am obișnuit opinia publică, precizăm ferm că nu vom rămâne imuni în fața acestor tipuri de atacuri, care au la bază informații date “pe surse”.
Cu acest prilej, facem apel la responsabilitatea dumneavoastră jurnalistică și vă solicităm respectuos să publicați punctul de vedere al instituției noastre și să promovați în spațiul public numai informații verificate din surse oficiale.
INFORMAȚII BACKGROUND
În dotarea IGSU există patru Autospeciale pentru tratamente hiperbarice și oxigenoterapie, repartizate la Inspectoratele pentru Situații de Urgență ale Județelor Iași, Constanța, Mureș și Timiș. Autospecialele pentru tratamente hiperbarice și oxigenoterapie au fost achiziționate din fonduri europene nerambursabile. Valoarea totală de achiziție a celor patru complete este de 18.933.154,91 lei fără TVA.
Autospeciala poate fi utilizată pentru pregătirea scafandrilor ( verificarea compatibilității personalului pentru executarea operațiunilor de scufundare, rezistența acestuia la adâncime etc.), precum și pentru tratamente cu oxigenoterapie (stabilizarea personalului propriu și a victimelor expuse la fum sau care prezintă arsuri la căile aeriene) și in mod deosebit în tratarea intoxicațiilor grave.
În anul 2019, 21 de cadre militare au dobândit competențe de tehnicieni și operatori barocameră în urma procesului de pregătire desfășurat la Centrul 39 - Scafandri, precum și de către specialiștii firmei HAUX.
Totodată, dat fiind faptul că firma solicita costuri foarte mari de pregătire pentru personalul care deservește cele patru barocamere aflate în dotarea IGSU, Departamentul pentru Situații de Urgență a demarat procedura de realizare a unui acord cu Marina Militară Italiană. Astfel, 13 medici de urgență și 5 pompieri au absolvit aceste cursuri care au oferit abilități teoretice, metodologice și operaționale în domeniul medicinei subacvatice și hiperbarice, abilități privind dezvoltarea de strategii care trebuie adoptate în caz de accidente, respectiv, cunoașterea tratamentelor curative din camera hiperbară. Important de menționat este faptul că aceste cursuri nu s-au putut realiza mai devreme, motivul fiind situația globală generată de pandemia de COVID-19.
De asemenea, la acest moment suntem în așteptarea finalizării procedurii de acordare a competențelor personalului care a absolvit aceste cursuri, documentele fiind transmise la Ministerul Sănătății.
MISIUNI
În data de 26.07.2018, ISU Mureș a asigurat în zona de competență a ISU Cluj o echipă de scafandri și autospecială cu echipament specific intervențiilor acvatice (barocameră) pentru executarea în condiții de siguranță a misiunii de căutare a unei persoane posibil înecată în lacul Beliș. În urma desfășurării misiunii, nu s-a impus utilizarea barocamerei.
În data de 27.01.2019, în baza Ordinului DSU nr.1140/RA din 27.01.2019, ISU Constanța s-a deplasat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău cu o echipă de tehnicieni pentru realizarea tratamentului hiperbaric pentru un minor în vârstă de aproximativ 15 ani. Având în vedere condiția medicală a minorului și instabilitatea acestuia (comă ca urmare a intoxicației cu monoxid de carbon), aparținătorii au refuzat utilizarea barocamerei.

"Audacia Et Devotio"
Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 18-11-2022 08:33 AM de Covalciuc Bogdan.)
17-11-2022 09:13 PM
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
 Thanks given by: Homefire News , Baloo , Subofițer pompier , Pompier leneș
{myadvertisements[zone_3]}
Postează răspuns 


Săritură forum:



Bine ai venit, Vizitator!
Trebuie să vă înregistraţi înainte să postaţi aici.


  

Parolă
  





Ultimele subiecte
Prietenii pompierilor...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
Astăzi 06:35 PM
» Mesaje: 131
» Vizualizări: 160596
Alpinism utilitar & escal...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 07:06 PM
» Mesaje: 4
» Vizualizări: 10
Competiţia Naţională de D...
Ultimul mesaj a fost postat de: Covalciuc Bogdan
Ieri 07:01 PM
» Mesaje: 544
» Vizualizări: 124105
Culturism și Fitness
Ultimul mesaj a fost postat de: cadi
21-05-2024 06:07 PM
» Mesaje: 10
» Vizualizări: 60
Cupa A.S.P.R. la atletism...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
21-05-2024 06:25 AM
» Mesaje: 30
» Vizualizări: 131
RE: Concursuri profesiona...
Ultimul mesaj a fost postat de: Homefire News
20-05-2024 07:56 PM
» Mesaje: 115
» Vizualizări: 119896
Pensii militare
Ultimul mesaj a fost postat de: Bătrânul pompier
19-05-2024 06:21 PM
» Mesaje: 245
» Vizualizări: 83028
I.S.U. "Banat" al Județul...
Ultimul mesaj a fost postat de: Pompier_vechi
19-05-2024 05:51 PM
» Mesaje: 240
» Vizualizări: 351496
I.S.U. "Delta" al Județul...
Ultimul mesaj a fost postat de: Pompier tălpaș
18-05-2024 07:40 PM
» Mesaje: 152
» Vizualizări: 207886
S.V.S.U. Voluntari / jud....
Ultimul mesaj a fost postat de: Tablagiu
17-05-2024 06:54 PM
» Mesaje: 5
» Vizualizări: 10149

Sustinem
semperfidelis.ro
agendapompierului.ro