RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Reputația României, consolidată de pompieri și echipele de salvare. Țările în care a intervenit IGSU în ultimii ani
Citat:În ultimii ani, echipaje de pompieri și de salvatori au plecat din România pentru a oferi asistență altor state care se confruntau cu situații majore de criză, contribuind astfel la creșterea reputației țării noastre pe plan extern. Acțiunile externe ale IGSU
Deși România nu este una din puterile economice ale Uniunii Europene, țara noastră nu a ezitat să ofere asistență atunci când țări UE sau chiar din afara Uniunii s-au confruntat cu situații de urgență care depășeau resursele de care dispuneau respectivele țări.
Astfel, IGSU a trimis pompieri să stingă incendiile de vegetație din Franța și Grecia, echipe de salvatori după cutremurul din Turcia
Aceste acțiuni au fost loc prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene (UCPM). prin care un stat membru poate cere asistență în timpul situațiilor de criză, răspunsul celorlalte țări fiind unul bazat pe voluntariat. Din 2019, UCPM a fost completat de un nou program, RescEU, prin care se constituie o forță de reacție rapidă la nivelul UE, iar contingentul cu care contribuie țările membre trebuie să intervină. Prin ambele programe, atât cel voluntar, cât și cel coordonat de UE, România a avut o contribuție notabilă. „România, ca membru în cadrul UCPM, a răspuns cu promptitudine solicitărilor venite din partea statelor afectate, efectuând misiuni de sprijin umanitar, ce au constat în donarea de doze de vaccinuri, măști chirurgicale, mănuși nesterile, butelii și concentratoare de oxigen, în state precum India, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Muntenegru și Macedonia de Nord, Egipt, dar și trimiterea de echipe medicale în Republica Moldova (2020), Tunisia, Italia (2020) și Slovacia” Misiuni dificile în Grecia și Turcia
Verile călduroase din ultimii ani au determinat apariția unor vaste incendii de pădure, îndeosebi în țările din sudul Europei. Din 2021 încoace, pompierii din cadrul IGSU au contribuit în fiecare vară la reducerea pagubelor provocate de acestea. „România a dat dovadă de promptitudine și profesionalism răspunzând pozitiv la solicitările de asistență internațională venite din partea Greciei (2021) și Franței (2022), asigurând inclusiv o misiune de pre-poziționare a Capabilităților de Combatere terestră a incendiilor forestiere cu vehicule în Grecia în 2022, urmând același model și pentru 2023, atât în Grecia, cât și în Franța”, precizează sursa citată.
În 2021, contingentul de pompieri din România care au venit în ajutorul colegilor greci, de 112 pompieri, a fost al patrulea ca mărime după cele trimise de Germania, Franța și Polonia. Un an mai târziu, în Grecia au fost trimiși 28 de pompieri, iar la stingerea incendiilor de vara trecută au contribuit 52 de români trimiși în insula Rodos. În Franța au fost trimiși 77 de pompieri în zona de sud-vest în 2022, iar în acest an alți 60, împărțiți în două echipe: una în Corsica, alta în Provence.
Ultima intervenție majoră a pompierilor români în străinătate a fost în februarie acest an, în Turcia, după cutremurul care a devastat sud-estul acestei țări. România a trimis trei aeronave Spartan și Hercules, cu 60 de oameni și patru câini, pe lângă echipamentele necesare intervenției.
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
E.ON și Delgaz Grid împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) lansează campania „Detector pentru viață”
Citat:Un număr de 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon, donate de E.ON și Delgaz Grid, vor ajunge în locuințele românilor cu ajutorul pompierilor de la inspectoratele pentru situații de urgență judetene:
Campania este derulată în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, încheiat în anul 2012;
Peste 6.600 de incendii la locuințe (în medie 18 pe zi), au avut loc anul trecut în România. Potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiile au afectat 1.125 de persoane, din care 268 și-au pierdut viața. Un incendiu descoperit și anunțat din timp are șanse considerabil mai mari să fie localizat și stins mai repede, ceea ce poate însemna nu doar reducerea pagubelor materiale, cât mai ales salvarea de vieți omenești.
Pentru că fiecare minut contează enorm în astfel de situații, detectoarele de fum, de monoxid de carbon și cele de gaz pot face diferența între un incident minor și o tragedie. Aceste dispozitive au în primul rând un rol de avertizare, semnalând imediat apariția unui incendiu sau a unei scăpări de gaz în spațiile în care sunt amplasate. Prin alarmarea rapidă a echipelor de intervenție, ele pot avea un rol decisiv în limitarea efectelor unui incendiu sau pot preveni o acumulare de gaz cu consecințe dezastruoase.
Parte a eforturilor de conștientizare și educare privind prevenirea acestor riscuri, E.ON și Delgaz Grid donează, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Acestea vor fi distribuite gratuit către familii din mai multe zone din țară.
Acțiunea este parte a campaniei „Detector pentru viață” care se desfășoară în cadrul „Săptămânii Protecției Civile din România” și își propune să evidențieze importanța montării detectoarelor în locuințe, dar și necesitatea curățării și reparației coșurilor de fum. Mesajele campaniei sunt difuzate la nivel național prin intermediul posturilor TV, radio și al platformelor social media. „Multe tragedii ar fi fost evitate dacă în imobilele afectate ar fi fost montate detectoare sau dacă cele existente nu ar fi fost scoase din funcțiune, așa cum din păcate am constatat că se întâmplă în numeroase cazuri. Tocmai de aceea, împreună cu partenerii noștri de la IGSU, încercăm să îi facem conștienți pe oameni că astfel de dispozitive, care nu costă mult, ne pot salva nu doar bunurile și casele, dar mai ales viețile noastre și ale celor dragi”, afirmă Volker Raffel, CEO E.ON România.
,,Prin instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon în locuințe, avem oportunitatea nu doar de a preveni eventuale tragedii, ci și de a ne educa și mobiliza populația în direcția unei conștientizări sporite a importanței măsurilor de precauție. Este esențial să înțelegem că siguranța în propria locuință începe cu acțiuni preventive simple, dar eficiente. Detectoarele de fum și monoxid de carbon nu sunt un lux, ci o necesitate - un scut protector ce ne poate salva viețile și bunurile. Aceste dispozitive ne oferă timpul prețios necesar pentru a reacționa în situații de urgență, reducând semnificativ riscul de victime și daune materiale. Prin această campanie, împreună cu partenerii noștri instituționali, facem un apel la responsabilitatea fiecăruia. De aceea, vă îndemnăm, cu tot respectul și seriozitatea, să vă alăturați acestei inițiative și să instalați detectoare de fum și monoxid de carbon în locuințe. Implicarea voastră și a celor din jur poate salva vieți.” „Montarea unui detector în propria locuință este cea mai simplă, la îndemână și sigură abordare în fața riscului. Detectarea unui incendiu în fază incipientă este esențială pentru evitarea situațiilor care pun în pericol viața și bunurile materiale. Sunt pe deplin convins că această campanie reprezintă încă un pas către siguranță și responsabilizare, iar pentru acest lucru salut implicarea constantă a partenerilor noștri instituționali. Doar împreună contribuim la dezvoltarea climatului de securitate și la deprinderea comportamentului preventiv, individual sau de grup.”general Dan-Paul Iamandi, inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. „Particip cu convingerea că această campanie va salva vieți. De regulă, când vorbim de intervenții în situații de urgență, dăm drept exemple incendii sau dezastre naturale. Astăzi, ne concentrăm pe incendii (…) și ne imaginăm pompierii care intervin cu utilajele lor, cu instalațiile lor, cu mijloacele lor, dar și cu eroism şi, nu de puține ori, cu sacrificiu, pentru protejarea cetățenilor, pentru salvarea vieților. Și este firesc să ne imaginăm astfel de contexte, pentru că așa se întâmplă în realitate. Dar eu propun să ne imaginăm astăzi şi un alt fel de context. Să plecăm de la două cifre. Să ne imaginăm o cifră a acțiunilor de prevenție şi apoi, o altă cifră, a evenimentelor. Cu cât această cifră a acțiunilor de prevenție crește, cu atât cifra evenimentelor scade. Dacă cifra evenimentelor scade, în mod corespunzător scade și numărul de intervenții. Dacă numărul de intervenții scade, scad și riscurile, scad costurile. Dar, în același timp, cresc șansele cetățenilor de a fi feriți de evenimente care le pun viața în pericol. Deci, este o corelație atât de simplă între acțiunea de prevenție şi salvarea vieților. De aceea am spus că am convingerea că o astfel de campanie va salva vieți, pentru că, în mod logic, pe bază de argumente, nu poți ajunge decât la această concluzie. Orice acțiune de prevenție crește siguranța cetățeanului și, în final, salvează vieți. Și le salvează nu în condiții dramatice, așa cum se întâmplă de multe ori și de multe ori cu prețul vieții salvatorilor, pompierilor, ci salvează vieți în condiții de siguranță, evitând pericolul. (…) Nu în ultimul rând, aș dori să mulțumesc partenerilor de la E.ON Gaz, Delgaz Grid. Înțeleg că nu e prima campanie de acest tip, probabil nu va fi nici ultima, sunt convins că vor veni și alți parteneri alături de noi și este un exemplu concret de ceea ce poate însemna parteneriatul public-privat.”Marian-Cătălin Predoiu, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor IGSU, cauzele principale care duc la incendii în locuințe sunt: coșurile de fum defecte sau necurățate (33%), instalațiile electrice defecte (23%), mijloacele de încălzire (14%), focul deschis (8%) și alte împrejurări (22%). Astfel, din cauza utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire, necurățarea coșurilor de fum sau exploatarea neconformă a instalațiilor electrice, anul trecut 94 de persoane au decedat în urma intoxicării cu fum și monoxid de carbon.
E.ON, Delgaz Grid și IGSU derulează de 12 ani campanii naționale de informare și conștientizare a consumatorilor privind riscurile la care se expun în cazul utilizării necorespunzătoare a surselor de energie, fie că vorbim despre electricitate sau despre gaze naturale, iar mesajele acestora au ajuns anual la milioane de români.
În urma campaniilor comune desfășurate în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, dar şi a investițiilor derulate consecvent, an de an, de către Delgaz Grid pentru modernizarea infrastructurii de distribuție, frecvența incidentelor de acest tip a scăzut semnificativ.
Astfel, între 2013-2022, în rețeaua de distribuție a Delgaz Grid, s-a redus la jumătate numărul exploziilor (49%), anual înregistrându-se în medie 16 astfel de incidente, față de 31 produse în perioada 2007-2012. Și numărul victimelor a scăzut cu 37%, iar cel al persoanelor decedate cu 43%.
În ceea ce privește intoxicațiile cu monoxid de carbon, media anuală a ultimilor 12 ani este de 16 evenimente comparativ cu 40 în perioada 2007-2012, reprezentând o reducere de peste 60%. De asemenea, numărul victimelor afectate de intoxicații a scăzut cu 67%, la fel și cel al persoanelor decedate.
Cauzele principale ale exploziilor produse în zona de activitate a Delgaz Grid rămân manevrarea greșită a aparatelor alimentate cu gaz sau improvizațiile la instalațiile interioare. În cazul intoxicațiilor, cauza principală o reprezintă monoxidul de carbon acumulat în încăperi, în principal ca urmare a neevacuării sau evacuării insuficiente a gazelor arse prin coșuri de fum neetanșe sau obturate, dar și urmare a folosirii aragazului pentru încălzirea locuințelor. Notă pentru editor:
Parteneriatul „Împreună pentru siguranță” a fost încheiat între IGSU și E.ON România în luna septembrie 2012.
În primii ani de colaborare au fost realizate campaniile „F.O.C – Flăcările Omoară Copii” (lansată în septembrie 2012), destinată conștientizării pericolelor la care sunt expuși copiii lăsați singuri sau nesupravegheați în casă, urmată de „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale!” (lansată în noiembrie 2012), respectiv „R.I.S.C. – Siguranța NU e un joc de noroc!” (decembrie 2013). Acestea şi- au propus nu doar să informeze şi să sensibilizeze populația, ci şi să schimbe, în timp, comportamentul legat de utilizarea corectă a surselor de energie. De asemenea, în 2015, E.ON România s-a alăturat campaniei „Nu tremur la cutremur”, inițiată de Ministerul Afacerilor Interne şi derulată la nivel național prin IGSU.
În anul 2016, pornind de la preocuparea reducerii numărul de victime şi a pagubelor materiale, cele două părți au inițiat, sub egida R.I.S.C., campania de informare preventivă a populației cu sloganul „Mai bine previi, decât să nu fii!”, pentru adoptarea unei atitudini proactive, prin sensibilizarea opiniei publice în vederea montării detectoarelor de incendiu în locuința proprie.
Campaniile R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!” şi „Siguranța nu e un joc de noroc!” au continuat în anul 2017, mesajele principale fiind curățarea coșurilor de fum cu firme specializate/coșari specializați şi montarea detectoarelor de incendiu și de gaz în locuința proprie. Tot în 2017 a fost lansat proiectul România Sigură, mesajul preventiv pentru reducerea riscurilor odată cu folosirea surselor de energie fiind transmis constant publicului prin intermediul platformelor social media.
O nouă campanie a fost inițiată în 2018, sub egida R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!”, iar obiectivul de bază al acesteia a urmărit conștientizarea cetățenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul scăpărilor de gaze în locuințe.
Copiii rămân categoria cea mai vulnerabilă, iar conștientizarea adulților cu privire la responsabilitatea ce le revine în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță în locuințe a devenit dezideratul principal al campaniei naționale „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, lansată în anul 2020.
În perioada 2021-2022 au fost inițiate trei proiecte speciale dedicate canalelor social media –Lecții despre Siguranță cu Taticool și Prințesa Sofia (cu clipuri video dedicate copiilor), Podcast #SigurdeAscultat (despre siguranța copiilor) şi #SafeSummerSports– în care, cu ajutorul influencerilor de pe TikTok, au fost transmise mesaje preventive dedicate tinerilor, pentru a evita electrocutările în apropierea stâlpilor de înaltă tensiune sau prin urcarea pe trenuri. Tot în această perioadă au fost continuate campaniile „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” şi R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!”.
„De tine depinde să schimbi povestea. Viața este mai importantă!” este mesajul principal al campaniei din anul 2023 care își propune să reamintească faptul că fiecare este responsabil de siguranța sa, dar în aceeași măsură și de cea a membrilor familiei, apropiaților sau chiar vecinilor, care nu mai pot acorda atenția cuvenită prevenirii riscurilor.
România Sigură este un alt proiect demarat în cadrul parteneriatului care urmărește transmiterea mesajelor de siguranță folosind rețelele sociale. Astfel, prin intermediul conturilor de Facebook, Instagram și a canalului de Youtube România Sigură, derulăm constant campanii de informare despre prevenirea riscurilor la care ne expunem în fiecare zi dacă nu folosim adecvat instalațiile electrice sau de gaze naturale. Despre E.ON România
Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieței de energie, având în România o prezență consolidată de-a lungul a 19 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid și E.ON Energie România, acestea desfășurând activități de distribuție de energie electrică și gaze naturale pentru 3,6 milioane de clienți, respectiv de furnizare a energiei și a soluțiilor energetice pentru circa 3,4 milioane de clienți. De la intrarea pe piața din România, E.ON a investit peste 2,3 miliarde de euro, în principal în modernizarea rețelelor. Totodată, valoarea contribuțiilor virate la bugetul de stat și bugetele locale se ridică la 3,37 miliarde de euro. Despre Delgaz Grid
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,3 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,37 miliarde de euro.
Citat:Parte a eforturilor de conștientizare și educare privind prevenirea acestor riscuri, E.ON și Delgaz Grid donează, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U). Acestea vor fi distribuite gratuit către familii din județele: Alba, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea.
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Sâmbătă, 24 august a.c., îsi aniversează ziua de naștere Domnul General Dan Paul Iamandi, inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Citat:La împlinirea frumoasei vârste de 57 ani, echipa Forum Pompierii info se alătură familiei, prietenilor, colegilor și tuturor celor care doresc să-i transmită cu acest prilej, gânduri curate și cele mai sincere urări de sănătate, fericire, împliniri, succese nenumărate pe plan profesional dar și în orice domeniu al vieții!
La mulți și fericiți ani!
"Audacia Et Devotio" Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
RE: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)
Decret prezidențial privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a domnului general-maior – cu două stele Duduc Benone-Gabriel adjunct al Inspectorului General al I.G.S.U.
Decret prezidențial privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel dr.ing. Florea Constantin prim-adjunct al Inspectorului General al I.G.S.U.
“Lupta împotriva incendiilor este o ştiinţă care nu se schimbă niciodată. Lucruri care se schimbă sunt utilajele, aparatele,uneltele.“
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 30-11-2024 09:59 AM de Pompier tălpaș.)