pompieri

Incendiu la rezervoarele de petrol din portul Constanta -1915.






SURSA foto : http://furcuta.blogspot.ro/

Incendiu rezervor de ulei - Constanta / 1916


SURSA foto : http://furcuta.blogspot.ro/

Incendiu rezervor de kerosen in portul Constanta -1916


SURSA foto : http://furcuta.blogspot.ro/

Incendiu la rezervoare de petrol Constanta -1916


SURSa foto : http://furcuta.blogspot.ro/

Foisorul de foc din Constanta

Citat:In perioada interbelica pe strada Mircea cel Batran se ridica un complex de cladiri avand ca destinatie : Cazarma de Pompieri. Ansamblul este alcatuit dintr-un corp central , un pavilion, si patru garaje. Unul din imobilele care gazduieste garajele are si un foisor de foc. Acesta fiind amplasat la distanta de strada nu se poate observa decat din intersectia cu strada Decebal, asa ca putini constanteni stiu de existenta lui.

SURSA : http://constantaoldcity.blogspot.ro/

Scurt istoric

Hamalii și sacagii din port au fost primii pompieri ai Constanței

Citat:Conform atestărilor existente la 1880 stingerea incendiilor era în atribuţia ofițerilor de poliţie ajutaţi de hamalii din Portul Constanţa şi sacagii. După acest an s-a înfiinţat „Serviciul Pompieriei Comunale” şi pe lângă stingerea incendiilor pompierii de la acea vreme erau plătiţi şi pentru a asigura stropirea străzilor, activitate la care foloseau o pompă fixă special instalată.
Începând cu anul 1926 pompierii din Constanţa au fost militarizaţi, iar în fruntea serviciului a fost numit slt. Nicolae Picioruş, moment în care s-a înfiinţat şi prima subunitate de pompieri militari în Dobrogea care funcţiona sub egida Primăriei şi îşi avea sediul pe strada Mircea nr. 104.

Următoarea secţie de pompieri înfiinţată a fost Compania PCI Constanţa Port care şi-a început activitatea în anul 1930 în scopul asigurării intervenţiei pentru localizarea şi lichidarea incendiilor declarate pe teritoriul portului. Zece ani mai târziu, la 22 septembrie 1940, prin transferul fostei Secţii de pompieri Bazargic în oraşul Medgidia, s-a înfiinţat Secţia de Pompieri Medgidia, funcţionând sub egida Primăriei oraşului. La 1 iulie 1975 şi-a început activitatea Compania de Pompieri Mangalia, iar cinci ani mai târziu s-a înfiinţat Compania de Pompieri Midia-Năvodari, având misiunea principală de a asigura intervenţia la incendii pe Platforma Petrochimică Midia-Năvodari, dar şi la imobilele din raionul de intervenţie. În iulie 1986 s-a înfiinţat Pichetul de Pompieri Cernavodă, cu misiunea de a asigura intervenţia la incendii la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă şi în raionul de intervenţie atribuit.

REORGANIZARE

Schimbări după 1990

Organizarea companiilor de pompieri de până la 1989 lăsa aglomerările urbane neacoperite din punct de vedere operativ. Astfel, după 1990, eforturile pompierilor militari au fost direcţionate pentru înfiinţarea de noi subunităţi în localităţi, în vederea împărţirii judicioase a raioanelor de intervenţie şi asigurarea timpilor de intervenţie operativi pe teritoriul judeţului. Primul pas a fost făcut la 1 septembrie 1992 când s-a înfiinţat Compania de Pompieri Palas Constanţa. Avându-se în vedere întinderea judeţului, puterea economică, diversitatea activităţilor desfăşurate de agenţii economici şi nu în ultimul rând numărul mare de locuitori, la 15 august 1995 s-au înfiinţat două noi subunităţi, actualele Staţii de Pompieri Tuzla şi Hârşova.

Ultima subunitate constănţeană de pompieria fost înfiinţată pe data de 9 septembrie 2000 în localitatea Chirnogeni - Pichetul de Pompieri „13 Septembrie 2000”.

SURSA : http://www.romanialibera.ro/

(16-03-2015 01:03 PM)Covalciuc Bogdan Scris:  Scurt istoric
Hamalii și sacagii din port au fost primii pompieri ai Constanței

Citat:Ulterior reintegrării Dobrogei în România, în oraşul Constanţa a fost instituită oficial, la 23 noiembrie 1878, administraţia românească, în locul celei otomane. În baza regulamentului de organizare şi împărţire administrativă, a fost înfiinţat Consiliul Comunal şi cancelaria primăriei.

În acest context, în şedinţa consiliului din 14 decembrie 1878 s-a luat în dezbatere organizarea celorlalte servicii subordonate primăriei, printre care şi serviciul de incendiu.

Si asta deoarece, alaturi de cutremure, inundatii si secete, focul a pricinuit mari pagube materiale si, nu de putine ori, si-a luat si tribut de sange.

De aceea organizarea unor formatiuni de lupta impotriva focului si instituirea unor reguli de prevenire a incendiilor erau mai mult decat necesare.

Aşa se face că, la instalarea autorităţilor administrative în judeţul Constanţa, la sfârşitul anului 1878, problemele de pază şi stingere a incendiilor în oraş au intrat în competenţa Primăriei Constanţa, care a organizat serviciul de salubritate publică şi stingere a incendiilor din oraş.

Documentele existente la 1880 indică faptul că stingerea incendiilor era în atribuţia organelor de poliţie ajutaţi de hamalii din Portul Constanţa şi sacagii.

După acest an, se creează serviciul „Pompieriei Comunale”, serviciu constituit dintr-un comandant şi 14 oameni de serviciu, 26 de cai, patru pompe mobile şi 13 sacale, în caz de nevoie apelându-se şi la ajutorul a 80 de sacagii.

Militarizarea pompierilor constanteni

În 1925, ca urmare a slabei organizări şi instruiri a pompierilor, Primăria Constanţa întreprinde demersurile necesare în vederea militarizării acestui serviciu, acțiune concretizată în 1926, când pompierii din Constanţa au fost militarizaţi, în fruntea serviciului fiind numit slt. Nicolae Picioruş.

1926 este considerat ca fiind anul în care s-a înfiinţat prima subunitate de pompieri militari în Dobrogea.

Aceasta subunitate, a funcţionat sub egida primăriei până în 1949, când trece în cadrul trupelor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) sub denumirea de Compania Pompieri Constanţa aparţinând, din punct de vedere organizatoric, de Grupul Regional de Pompieri Ploieşti.

În urma raionării administrative a ţării, din 1952, compania îşi schimbă titulatura în Compania PCI Constanţa Oraş, aparţinând de Grupul Regional PCI Constanţa, cu sediul în oraşul Constanţa şi care îşi exercita atribuţiunile de pază contra incendiilor pe teritoriul regiunii şi oraşului Constanţa.

Din anul 1960, ca urmare a schimbării denumirii regiunilor administrative, Compania P.C.I. Constanţa Oraş face parte din Grupul Regional PCI Dobrogea, cu sediul în oraşul Constanţa, str. Mircea nr. 104. Activitatea de bază a acestei companii este asigurarea intervenţiei pentru localizarea şi lichidarea incendiilor declarate în oraşul Constanţa cât şi în cuprinsul raioanelor: Negru Vodă, Hârşova, Istria, o parte din raionul Medgidia precum şi pe teritoriul Constanţa litoral.

1930 - anul înfiinţarii Companiei PCI Constanţa Port

Următoarea secţie de pompieri înfiinţată a fost Compania PCI Constanţa Port, în 1930, aceasta fiind organizată în scopul asigurării intervenţiei pentru localizarea şi lichidarea incendiilor declarate pe teritoriul portului.

Din 1942 compania își desfășoară activitatea în zona porții de acces nr. 2, iar din 1976 Compania de Pompieri Port se mută într-un sediu nou, construit în zona porţii nr. 5, unde funcţionează şi astăzi.

La data de 22 septembrie 1940, prin transferul fostei Secţii de pompieri Bazargic în oraşul Medgidia, se înfiinţează Secţia de Pompieri Medgidia, funcţionând sub egida primăriei oraşului.

Activitatea de bază era asigurarea intervenţiei pentru stingerea (localizarea şi lichidarea) incendiilor declarate în oraşul Medgidia, cât şi în raioanele Adamclisi, Negru Vodă o parte şi Hârşova partea de est.

Infiintarea Companiilor de Pompieri din judetul Constanta

La nivelul ţării, organizarea trupelor de pompieri a trecut prin mai multe etape. La 1934 unitatea din județul nostru era subordonată Grupului 2 Pompieri Craiova, iar din 12 februarie 1937 se înființează Grupul de Pompieri Constanţa.

În urma reformei administrative din 13 august 1938, acesta devine Grupul (ţinutul) Marea, iar la 12 august 1943, prin Ordinul Marelui Stat Major a revenit la titulatura iniţială.

Urmează o lungă perioadă de organizări şi reorganizări administrativ teritoriale care au avut urmări şi asupra Corpul Pompierilor Militari şi implicit asupra Grupului Regional Pază Contra Incendiilor Dobrogea, grup care la 01 octombrie 1968 se desfiinţează şi apare Grupul de Pompieri al judeţului Constanţa.

La 01 iulie 1975 se înfiinţează Compania de Pompieri Mangalia, iar la 01 iunie 1980, prin Ordinul Ministrului de Interne, se înfiinţează Compania de Pompieri Midia-Năvodari.

Această companie avea misiunea principală de a asigura intervenţia la incendii pe Platforma Petrochimică Midia-Năvodari. Câţiva ani mai târziu, în 1986, prin ordinul Comandantului Pompierilor s-a înfiinţat Pichetul de Pompieri Cernavodă, cu misiunea de a asigura intervenţia la incendii la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă.

Organizarea companiilor de pompieri de până la 1989 lăsa aglomerările urbane neacoperite din punct de vedere operativ.

Astfel, după 1990, eforturile pompierilor militari au fost direcţionate pentru înfiinţarea de noi subunităţi în localităţi, în vederea împărţirii judicioase a raioanelor de intervenţie şi asigurarea timpilor de intervenţie operativi pe teritoriul judeţului.

Primul pas a fost făcut la data de 01 septembrie 1992, când s-a înfiinţat Compania de Pompieri Palas Constanţa.

Avându-se în vedere întinderea judeţului, puterea economică, diversitatea activităţilor desfăşurate de agenţii economici şi nu în ultimul rând numărul mare de locuitori, la 15 august 1995, Grupul de Pompieri al judeţului Constanţa se transformă în Brigada de Pompieri „Dobrogea” a judeţului Constanţa, fiind structurată în:

-Batalionul de Pompieri 1 Constanţa – Oraş format din Detaşamentul 1 Constanţa – Oraş, Compania 1 Constanţa – Palas şi Compania 2 Midia – Năvodari;

-Batalionul de Pompieri 2 Constanţa – Port format din Detaşamentul 2 Constanţa - Port, Compania 3 Mangalia şi Compania 4 Tuzla;

-Batalionul de Pompieri 3 Cernavodă format din Detaşamentul 3 Cernavodă, Compania 5 Medgidia şi Compania 6 Hârşova.

Odată cu reorganizarea Grupului de Pompieri s-au înfiinţat şi două noi subunităţi, actualele Staţii de Pompieri Tuzla şi Hârşova.

Ultima unitate constănţeană a fost înfiinţată pe data de 9 septembrie 2000 în localitatea Chirnogeni - Pichetul de Pompieri „13 Septembrie 2000”.

În decembrie 2004, prin fuzionarea Comandamentului Protecției Civile cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari și a structurilor județene corespondente, a luat ființă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), cu structuri similare în teritoriu și o complexă structură organizatorică de sprijin la nivelul administrației publice centrale și locale.

SURSA : http://www.starpress.ro/

Detasamentul de Pompieri Constanta Oras - leat 2001



Comandantul Detasamentului Constanta Oras - 2001 / Lt. Bugnar Adrian


SURSA foto : https://www.facebook.com/

2 aprilie 1911 - Incendiu corabia "Hamidie" în portul Constanța

Doua fotografii inedite ...
Pompierii militari constanteni participa la operatiunile de salvare ale echipajului de pe nava cargou Sadu .
Seara zilei de 2 decembrie 1988 a fost una dintre cele mai tragice înregistrate vreodată în Constanța.
Pe o furtună năprasnică, de forţa 5 – 6, şi valuri de 6-7 metri, cargoul „Sadu” s-a scufundat aproape de capul digului de Nord al Portului Constanța.
Naufragiul s-a soldat cu moartea a 15 marinari din cei 22 membri ai echipajului.

Citat:Acţiuni de salvare
Pe dig au fost trimise mai multe maşini de pompieri şi autosalvării. La faţa locului au fost şi responsabilii din conducerea portului. ClC Cornel Idu, şeful Căpităniei, şi şeful Departamentului Transporturi Navale, contraamiral Gheorghe Anghelescu, au asistat la dezastru. S-a încercat să se ajungă cu scările de pe maşinile de pompieri într-o poziţie din care să fie salvaţi membrii echipajului, dar vântul puternic a făcut imposibilă o astfel de manevră. Nava fiind doar la câţiva metri de mal, cu sprijinul pompierilor, membrii echipajului au improvizat un funicular din parâmă, cu scopul de a se salva. Au fost trimise la mal doar câteva din documentele navei.

Către orele 13.30, remorcherul «Orion» s-a plasat în vântul navei «Sadu» şi s-au împuşcat consecutiv şase bandule, dintre care numai una a ajuns la nava «Sadu», dar nu s-a reuşit legarea unei parâme cu care nava să fie remorcată. Către orele 15.20, din cauză că apropierea de zona digului punea în pericol remorcherul, s-a dispus ca «Orion» să părăsească zona. Martorii oculari de la uscat au stabilit că «Sadu» s-a scufundat în jurul orelor 16.03, la aproximativ 500 metri de capul de Sud al digului. Echipajul a stat pe puntea etalon până când apa le-a ajuns la picioare. Toţi au sperat ca nava să se aşeze pe fund şi o parte din suprastructură să rămână la suprafaţă.

În ultimul moment, marinarii s-au aruncat în valuri. Şapte norocoşi au fost duşi de valuri pe stabilopozi, de unde au fost recuperaţi de pompieri. Doi dintre navigatori au avut şansa să fie apucaţi de echipamentul de salvare şi traşi din mare de soldaţii aflaţi printre stabilopozi. Alţii, care au fost în contratimp cu valurile, au fost zdrobiţi de dig sub privirile celor prezenţi pe mal. Plini de păcura care a bufnit la suprafaţă din tancurile navei, 15 dintre membrii echipajului nu s-au putut salva. Unii au fost traşi la fund de curenţii care s-au format în urma scufundării navei. Patru dintre membrii echipajului au fost daţi dispăruţi, printre aceştia se numără şi ofiţerul Dănuţ Rotaru.

SURSa : „Amintiri despre o flotă pierdută – Voiaje neterminate“, Constantin Cumpănă

Citat:1988, 2 decembrie - cargoul „Sadu“ (pavilion: România, IMO: 7642089, indicativ: YQSC, comandant: căpitan de lungă cursă Sergiu-Lucian Grigorescu, 4.737 tdw., echipaj: 22 membri, construit în anul 1976) s-a scufundat în rada exterioară a portului Constanţa, la o adâncime de circa 18 - 24 metri, lovindu-se de stabilopozii Digului de Nord (În seara zilei de 4 ianuarie 1995, în acelaşi loc s-au scufundat cargourile „Paris“ (pavilion: Malta) şi „You Xiu“ (pavilion: Hong Kong).
În dimineaţa zilei de 1 decembrie, cargoul a plecat din portul Galaţi, în balast, cu destinaţia portul Constanţa, în rada căruia a sosit şi a ancorat (în careul A, destinat navelor de transport mărfuri generale) în seara aceleiaşi zile.
Nava avea un echipaj compus din 22 membri dintre cei 28 incluşi, pentru că şase dintre aceştia (Petre Moise - şef de echipaj, Gabriel Mihalcea - ofiţer R.T.G., Gheorghe Pitorac - timonier, Tudor Zisu - marinar, Vasile Burcea - motorist, Gheorghe Cîmpeanu - brutar) au fost radiaţi încă de la plecarea din Constanţa spre Galaţi.
Ancorarea s-a efectuat cu ancora din bordul babord, cu 100 metri de lanţ, la adâncimea fundului de circa 20 metri sub chilă. Locul de ancorare a fost ales de comandantul navei, fără să fie comunicat Căpităniei Portului Constanţa, dar a fost consemnat în jurnalul de bord al navei.
Începând cu dimineaţa zilei de 2 decembrie, starea vremii s-a înrăutăţit, intensitatea vântului ajungând la forţa 5 - 6 şi valuri de 4 - 5 metri, ceea ce l-a determinat pe comandantul navei să solicite (ora 11:20) aprobarea schimbării punctului de ancorare la adăpostul digului de Nord, în partea de Sud a acestuia.
La ora 11:30 s-a primit aprobarea pentru intrarea în port şi s-au luat măsuri de pregătire a navei pentru această manevră.
La ora 12:30 s-a constatat că poziţia navei s-a schimbat, fiind cu pupa apropiată la o distanţă de circa 200 metri de Digul de Nord. În această situaţie critică, comandantul a ordonat pornirea maşinii „foarte încet înainte“ şi cârma „banda stânga“, dar motorul principal nu a pornit. A fost lansată şi ancora din tribord, timp în care s-a reuşit pornirea motorului. Au mai fost efectuate diferite încercări de îndepărtare a navei de dig, s-a ridicat ancora din babord şi s-a constatat că nici ancora din tribord nu menţinea nava într-o poziţie sigură, motiv pentru care şi aceasta a fost virată.
La ora 13:15, nava s-a izbit de stabilopozii digului, abia acum fiind transmis primul mesaj de pericol.
Loviturile repetate şi violente cu digul au provocat şapte găuri de apă în magaziile de marfă şi compartimentul maşină ale navei, precum şi inundarea acestora.
Nava s-a scufundat în intervalul 13:15 - 16:02, timp în care membrii echipajului, adunaţi pe puntea etalon, au făcut eforturi disperate să se salveze. Pe măsură ce nava se scufunda, oamenii au sărit în apă, dar 11 au murit înecaţi sau izbiţi de stabilopozii digului, iar patru au fost daţi dispăruţi şi nu au mai fost găsiţi niciodată. Numai şapte marinari au reuşit să se salveze.
După scufundarea navei şi examinarea ei de către scafandri, s-a constatat că epava este culcată pe partea tribord, fiind afundată circa 2 - 3 metri în mâl, cu prova în imediata apropiere a digului şi pupa la circa 60 - 70 metri de dig; de asemenea, elicea avea toate palele rupte şi îndoite, cârma era deformată, cauza fiind impactul cu stabilopozii digului.
Conform rezoluţiei Procuraturii Judeţene Constanţa - Secţia Maritimă şi Fluvială (15 mai 1989), după examinarea probelor administrate în timpul cercetărilor, s-a concluzionat că accidentul s-a produs din cauza organizării necorespunzătoare a serviciului de cart, lipsa de control din partea comandantului privind poziţia navei şi menţinerea punctului de ancoraj, lipsa de control a serviciilor de cart, neluarea măsurilor adecvate de punere a navei în siguranţă şi neluarea unor decizii clare şi precise din partea comandantului, nepregătirea motorului principal şi nemenţinerea acestuia în stare de funcţionare, în funcţie de condiţiile hidro-meteorologice, avizarea cu întârziere a situaţiei de pericol a navei şi solicitarea în ultimul moment a mijloacelor de salvare, când aceasta se lovea deja de stabilopozi.
Vinovaţi de producerea catastrofei au fost găsiţi răspunzători Lucian-Sergiu Grigorescu - comandantul navei, Aurel Toma - şef-mecanic, şi Dănuţ-Petruş Rotaru - ofiţer de cart. Întrucât toţi aceştia au decedat în timpul catastrofei, s-a dispus încetarea urmăririi penale.
Colectivul de anchetă al Primului-ministru Constantin Dăscălescu, condus de Procurorul General al României, Nicolae Popovici, a propus:
- avertizarea severă în faţa Biroului Executiv al Consiliului de Miniştri a şefului Departamentului Transporturilor Navale - Gheorghe Anghelescu;
- destituirea din funcţie a directorului Întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime Constanţa - Tănase Croitoru şi a şefului Grupului de Salvare - Dinu Bădescu;
- atenţionarea severă în faţa Biroului Executiv al Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor a comandantului unic al Portului Constanţa - Teofil Pop şi a căpitanului-şef al Căpităniei Portului Constanţa - Cornel Idu.
De asemena, conducerea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, împreună cu cea a departamentului, urma să acţioneze pe lângă asiguratorul extern în vederea încasării sumei de circa 2,5 milioane dolari, sumă ce reprezenta valoarea de asigurare pentru navă şi echipaj.
*** Au murit 15 marinari: Sergiu-Lucian Grigorescu, 45 ani - comandant, Aurel Toma, 39 ani - şef-mecanic, Adrian Preda, 25 ani - şef-timonier, Vasile-Cristian Ceauşu, 26 ani - of. electrician, Pavel Şerban, 37 ani - lemnar bord, Laurenţiu Şeuleanu, 20 ani - marinar, Dănuţ-Traian Helici, 27 ani - ofiţer mecanic (dispărut), Iorgu-Sergiu State, 31 ani - ofiţer mecanic (dispărut), Nicola Marian, 22 ani - of. mecanic stagiar, Rotaru Dănuţ-Petruş, 32 ani - ofiţer maritim (dispărut), Nicolae Bocai, 33 ani - şef-mecanic (dispărut), Ştefan Gheorghiu, 40 ani - marinar, Marius Gîrbă, 24 ani - electrician bord, Negeatin Suliman, 30 ani - motorist, Nicola Vasile, 35 ani - bucătar.
*** Supravieţuitori: Sabin-Sorin Roibu, 34 ani - căpitan secund, Mihail Gîdei, 24 ani - ofiţer punte, Dumitru Simion, 27 ani - timonier, Valeriu Pantelimon, 43 ani - aj. of. mecanic, Artur Sahaghian, 21 ani - motorist stagiar, Cetin Gani, 22 ani - motorist, Ion Oprescu, 51 ani - strungar bord.

SURSa : „Amintiri despre o flotă pierdută – Voiaje neterminate“, Constantin Cumpănă